Experimentul Fizeau

O rază de lumină provenind de la sursa S' se reflectă printr-un separator de

fascicule G și este colimată  într-un fascicul paralel de că tre lentila L. După
trecerea prin fantele O1 și O2, două raze de lumină trec prin tuburile O1 și O2,
prin care apa curge înainte și înapoi așa cum este indicat de să geți. Razele sunt
reflectate de o oglindă  m în focarul lentilei L', astfel încâ t o rază întotdeauna se
propagă în același sens cu fluxul de apă , și cealaltă în sens opusă față de
direcția curentului de apă . După trecerea înainte și înapoi prin tuburi, ambele
raze se unesc în S, unde se produc franje de interferență , care pot fi vizualizate
prin ocularul ilustrat. Modelul de interferență  poate fi analizat pentru a
determina viteza luminii de-a lungul fiecă rui tub.

Experiment de tip Fizeau îmbunătățit de

Michelson și Morley în 1886
Albert A. Michelson și Edward W.
Morley (1886) au repetat
experimentul Fizeau cu precizie
îmbună tă țită , abordâ nd mai multe
probleme pe care le avea experimentul
Fizeau original: (1) Deformarea
componentelor optice în aparatul lui
Fizeau putea provoca o deplasare
artifactuală a franjelor; (2) observațiile
au fost fă cute în grabă , deoarece debitul de apă sub presiune dura puțin timp;
(3) profilul de curgere laminară a apei prin tuburile de diametru mic ale lui
Fizeau însemna că erau disponibile numai porțiunile lor centrale, ceea ce
producea franje slabe; (4) existau incertitudini în determină rile lui Fizeau ale
debitului pe diametrul tuburilor. Michelson a reproiectat aparatul lui Fizeau
cu tuburi de diametru mai mare și cu un rezervor de mare capacitate care
furniza un debit de apă constant timp de trei minute. Interferometrul să u cu
cale comună fă cea o compensare automată a lungimii că ii, astfel încâ t franjele
de lumină albă erau vizibile imediat ce elementele optice erau aliniate. Din
punct de vedere topologic, calea luminii era aceea dintr-un interferometru
Sagnac cu un numă r par de reflecții pe fiecare cale a luminii. Astfel, franjele
obținute erau extrem de stabile față de cele din designul lui Fizeau (care a
folosit un numă r impar de reflecții), și care erau complet insensibile la orice
mișcare a componentelor sale optice. Stabilitatea era suficientă pentru a se
putea introduce și un geam de sticlă în punctul h sau chiar să se țină un chibrit
aprins în calea luminii, fă ră a deplasa centrul sistemului de franje. Folosind
acest aparat, Michelson și Morley au putut confirma pe deplin rezultatele lui
Fizeau.