ETALONAREA SCALEI SPEC TROSCOPULUI SI STUDIUL SPECTRELOR DE

EMISIE. STUDIEREA SFEREI SPECTRALE A HIDROGENULUI SI

DETERMINAREA CONSTANTEI LUI RYDBERG

Aparate si accesorii

1. Spectroscop;
2. Set de tuburi spectrale in stativ;
3. Bobina de inductie;
4. Hartie milimetrica;
5. Lampa pentru iluminat scala.

Principiul metodei

Atunci cand se transmite energie(sub diverse forme) atomilor ce constituie un

material, acestia o absorb si o reemit sub diferite forme. Una dintre aceste forme este
energia luminoasa (energie emisa sub forma deradiatii electromagnetice, cu lungimile de
unda cuprinse intre 4200-7800..., domeniu in care aceste radiatii impresioneaza ochiul-
domeniul vizibil).
Nu toti atomii emit aceleasi radiatii. Totalitatea radiatiilor emise de un atom
constituie spectrul de emisie al elementului respectiv, el fiindu-i caracteristic.
Pentru observarea spectrelor este necesara descompunerea luminii venite de la
corpul studiat. Aceasta se face de obicei prin trecerea radiatiei luminoase printr-o prisma,
care abate fasciculul de raze incidente spre baza sa. Datorita variatiei indicelui de refractie
cu lungimea de unda, fasciculul de lumina este descompus in radiatii monocrome.
Daca sursa de lumina este un gaz incandescent sau vapori, se obtin linii luminoase
separate de spatii intunecoase, numite spectre de linii. Ele apar atunci cand sunt folositi ca
sursa de lumina atomii sau ionii elementelor chimice aflate in stare gazoasa. Ca exemple de
spectre de linii sunt spectrele hidrogenului, neonului, heliului, etc.
Daca se folosesc ca sursa de lumina moleculele substantei, atunci se obtin asa
numitele spectre de banda(spectrul metanului). Ca aspect spectrele de banda sunt
asemanatoare cu cele de linii, numai ca la spectrele de banda se observa pe un fond colorat
benzi intunecoase.
Explicarea naturii spectrelor o da teoria cuantica. Conform acestei teorii atomul
este format din sarcini pozitive(nucleu) si electronii care se invartesc in jurul nucleului pe
orbite inchise, bine determinate. Dar pentru electroni nu toate orbitele sunt stabile, ci
numai acelea pentru care momentul cantitatii de miscare al electronului in raport cu
nucleul, se exprima in numere intregi de h/2pi.
Daca electronul trece de pe o orbita pe alta, atunci energia atomului se schimba si
anume creste, daca electronul trece spre o orbita superioara (de raza mai mare). Asemenea
trecere a electronului poate avea loc numai atunci cand electronul primeste energie din
exterior. Saltul electronului pe o orbita superioara duce la o stare excitata a atomului.
Aceasta stare nu este stabila si dupa un timp oarecare electronul revine pe orbita normala.
Aceasta revenire fiind insotita de micsorarea energiei atomului, energia eliberata se emite
in spatiu sub forma de radiatie monocromatica (lumina de o anumita lungime de unda),
adica o anumita linie spectrala.
Frecventa acestei radiatii monocromatice, respecta conditia:
formula: E E1 E 2 h
unde :
este frecventa;
E1 , E 2 sunt energiile atomului.

Descrierea si schita aparatului

Pentru studiul calitativ al spectrului vizibil sunt folosite diferite tipuri de spectroscoape.
Unul dintre cele mai simple se compune din:
desen:

1. tubul colimator A, cu o fanta S su un obiectiv O1;

2. o prisma D, care este piesa lui principala;
3. luneta B cu obiectivul O2;
4. luneta C cu scala n si obiectivul O3.

Scopul colimatorului este sa dea un fascicul paralel de lumina care sa cada pe

prisma D a spectroscopului.
De aceea fanta se instaleaza in planul focal al obiectivului O1, paralel cu muchia
refractanta a prismei. Largimea fantei S poate fi reglata cu ajutorul unui surub.
Observatie: prisma spectroscopica se asaza de obicei sub unghiul de deviatie minima, adica
in pozitia in care mersul razelor situate in planul perpendicular pe muchia refractanta
(planul sectiunii principale) a prismei este simetric in interiorul prismei, raza refractata se
propaga paralel cu baza prismei.
Pentru prisma - sistem optic care nu are axa de simetrie - nu exista un fascicul
paraxial de raze, fata de care erorile de aberatie ale sistemului optic sa fie practic eliminate.
In cazul refractie in prisma, astigmatismul fasciculelor oblice apare in mod clar.
Calculul elementelor al mersului razelor intr-o prisma se face totdeauna numai pentru raza
situata in planul sectiunii principale a prismei. Dar pe prisma cad razele din colimator, care
traverseaza prisma in alte planuri. Deviatia data de prisma pentru aceste raze va fi alta
decat razele situate in planul sectiunii principale.
De aceea, de exemplu, imaginea fantei data de prisma este curbata in planul
vertical in mod simetric fata de centrul fantei. Convexitatea imaginii fantei este indreptata
spre extremitatea rosie a spectrului.
Lipsa deformatiilor in latimea imaginii este evident importanta pentru observarea
unor linii spectrale apropiate intre ele.
Defectul descris mai sus, ca si alte defecte ale imaginii date de o prisma, sunt
eliminate pana la un anumit grad prin asezarea prismei sub unghiul de incidenta minima.
Razele plecand din obiectivul O1 cad pe fata exterioara a prismei D, in care se
descompune si ies sub forma unor fascicule paralele de diferite culori si directii, in functie
de lungimea de unda.
Traversand prisma, razele intra in luneta prin obiectivul O2.
Deoarece fasciculele de raze paralele de diferite culori care ies din prisma au
diferite directii, se obtin in planul focal al lentilei O2 o serie de imagini paralele, diferit
colorate, ale fantei. Aceste imagini sunt prinse prin ocularul lunetei. Pentru determinarea
pozitiei relative a benzilor in spectru se foloseste luneta C cu scala N. Aceasta scala,
gravata pe sticla si formata din linii luminoase pe fond negru este luminata cu ajutorul unui
bec K. Razele care pleaca din punctele scalei, situata in planul focal al lentilei O3, sunt
reflectate pe fata prismei cea mai apropiata de luneta si dau imaginea reala a scalei in
planul focal al luneteri O2. In acest fel ochiul vede prin ocular in acelasi timp, imaginea
spectrului si a scalei suprapuse intre ele. Razele laterale care cad pe prisma sunt retinute cu
paravanul E, care acopera prisma.

Modul de lucru

A. Lucrarea consta din:

1. etalonarea scalei spectroscopului;
2. studierea spectrelor de linii de emisie a unui gaz.
Noi vom studia spectrul neonului.
Etalonarea scalei spectroscopului are ca scop exprimarea indicatiei de pe scarita
micrometrica, in lungimi de unda.
Pentru aceasta se folosesc tuburi speciale umplute cu gaze special purificate, la o
presiune de aproximativ 1 mm Hg si avand in partea de mijloc un capilar, care prin
trecerea descarcarii electrice are o luminozitate intensa. Ca sursa de curent se foloseste o
bobina de inductie mica, alimentata cu curent continuu. Tubul spectral se afla pe stativ, in
pozitie verticala si se leaga cu clemele infasurarii secundare a bobinei de inductie.
Regland vibratorul bobinei se pun sub tensiune tuburile.
Tuburile nu trebuie lasate in functiune in timpul cat nu se face observarea,
deoarece din cauza functionarii tubul incepe sa lumineze mai slab.
Initial fanta trebuie asezata cat mai aproape de capilarul tubului special si paralele cu
aceasta, adica tot verticala.
Trebuie de asemenea avut in vedere ca spectrul observat depinde si de regimul in
care lucreaza tubul spectral, de intensitatea descarcarii, de frecventa vibratorului.
Pentru fiecare tub in parte trebuie gasit experimental regimul optim de lucru si de a
asigura astfel cea mai buna punere la punct si intensitate a spectrului. La hidrogen este
necesar sa se atinga cea mai buna stralucire a luminii rosii.
Etalonarea scalei spectroscopului se face pentru tubul cu He ale carui lungimi de
unda si culori corespunzatoare sunt date in tabelul anexat lucrarii.
 Se va nota in dreptul carei diviziuni de pe scala se gaseste fiecare linie spectrala a
He, lungimile de unda fiind date, se ridica un grafic, alegand unitatile pe axe, astfel ca
ordonata sa fie 2/3 din abscisa. Aceasta este curba de etalonare a scalei spectroscopului
(sau curba de dispersie a prismei).
3. Folosind curba de etalonare vom determina lungimile de unda pentru spectrele N2, CO2
si neonului; pentru aceasta vom citi pe scala micrometrica la ce diviziune se gasesc liniile
respective in spectru si din curba determinam ......

B. Studierea spectrului H2
Folosind postulatele lui Bohr, se stabileste pentru hidrogen formula seriala:
1 1 1
R( 2 2 )
K n
1
unde este lungimea de unda a radiatie, v , este numarul de unde, care

caracterizeaza numarul de unde ce se asaza pe lungimea de 1cm, R este constanta lui
Rydberg iar K si n sunt numerele orbitelor permise dde primul postulat al lui Bohr si unde
n>K.
Liniile spectrului care se obtin la trecerea electronilor pe orbita a doua (K=2),
constituie seria vizibila si se numeste seria lui Balner. Lucrarea se ocupa cu studiul acestei
serii.
Relatia (1) devine in acest caz:
1 1 1
R( 2 2 )
2 n
Se va pune la punct spectroscopul astfel incat sa fie clar si destul de intens spectrul
de linii caracteristic hidrogenului (se va avea grija sa nu se deplaseze pozitia scaritei
micrometrice, fata de cum era la etalonarea scalei spectroscopului).
Liniile caracteristice hidrogenului sunt: H...(rosie), H...(verde), H...(albastra) si H.....
(violeta).
Se citeste diviziunea in dreptul careia sunt situate aceste linii si din curba de
etalonare se determina lungimile de unda corespunzatoare.
Valorile obtinute pentru ..., se inlocuiesc pe rand in formula (2), unde K si n au
urmatoarele valori:
H(rosu) -------- K=2; n=3;
 H(verde)------- K=2; n=4 ;
H(albastru)----- K=2; n=5;
H(violet)------- K=2; n=6.
Se calculeaza valoarea lui R din (2), verificandu-se astfel relatia lui Balmer.
Toate datele obtinute si rezultatele calculate se introduc intr-un tabel ca cel anexat.

Culoarea si Lungimea de unda Numere cuantice

indexul spectrului (cm) R
liniilor de K n (cm-1)
hidrogen
Rosu intens H 6000 2 3 120000
Verde H 5150 2 4 103562
Albastru H 4530 2 5 105518
Violet slab H 4250 2 6 105887

Elementul Culoarea liniei Lungimea de unda in A

Rosu slab 6193 (nu se vede)
Galben 5790 (nu se vede)
Galben 5770
Hg Verde intens 5461
Verde albastru 5416
Albastru 4358
Violet slab 4078
Violet 4057