Moara cu noroc

Ioan Slavici

Introducere

Unul din cei patru mari clasici, alături de Eminescu, Caragiale și Creangă, Ioan Slavici s-a
afirmat în literatura română prin viziunea sa moralizatoare asupra lumii. Având o percepție justă,
scriitorul ardelean este unul realist, surprinzând viața satului din secolul al XIX-lea într-un mod veridic.
Alături de „Popa Tanda”, „Budulea Taichii” și „Pădureanca”, nuvela „Moara cu noroc” – publicată
în volumul de debut „Novele din popor”, în 1881, marchează un moment cu adevărat remarcabil în
evoluția epicului, deoarece este o operă clasică realistă cu scop MORALIZATOR, care afirmă
percepțiile existenței scriitorului. Întreaga scriere își găsește justificarea într-o afirmație făcută de scriitor
în 1909: „Omul, numai întreg e om adevărat, și e destul să-și piardă bunul cumpăt într-o singură
privință pentru ca să i se strice întreaga ființă, care numai prin cumpănire între ele, a tuturor părților se
desăvârșește”.

1. Încadrarea într-un curent literar/specie (2 trăsături)

„Moara cu noroc” este o nuvelă – specie a genului epic, de dimensiuni mai mari decât
povestirea și mai scurte decât romanul, cu un fir narativ central. Are un conflict principal, concentrat, iar
accentul cade pe evoluția personajului principal. Aceasta se diferențiază de povestire prin faptul că are
o obiectivitate puternică în relatarea faptelor.
Este o nuvelă realist-psihologică prin prezentarea veridică a societății ardelenești din a doua
jumătate a sec. XIX-lea, precizarea unor toponime reale cu scopul de a crea iluzia realității (Ineu, Arad,
Oradea), iar personajele reprezintă oameni simpli, dar cu un suflet complex. Fiind o nuvelă psihologică,
conflictul social se împletește cu acela interior, prezentându-se mustrările de conștiință, ezitările, dar și
drumul decăderii morale a cârciumarului Ghiță. Scriitorul recurge la tehnici specifice pentru a înregistra
frământările acestuia, cum ar fi: analiza psihologică, introspecția, monologul interior, stilul indirect liber.
O altă trăsătură a realismului este perspectiva obiectivă, întâmplările sunt relatate la persoana a
III-a, de către un narator omniscient, omniprezent, detașat, însă viziunea moralizatoare – specifică lui
Slavici – se observă, prin utilizarea TEHNICII PUNCTULUI DE VEDERE, prin intervențiile simetrice ale
bătrânei (INCIPIT-FINAL): „Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit”.

2. Evidențierea temei prin două secvențe

 Numită de către George Călinescu „nuvelă solidă cu subiect de roman”, „Moara cu noroc” are
ca temă consecințele nefaste ale goanei după înavuțire, iar accentul este pus pe dezumanizarea
protagonistului. Firul narativ urmărește încercarea lui Ghiță – cizmarul- de a-și schimba statutul social
(din cizmar în cârciumar) și de a asigura familiei sale un trai mai bun.
Autorul întregistrează ezitările, mustrările de conștiință, drumul decăderii morale a cârciumarului
Ghiță, iar două secvențe relevante pentru tema dezumanizării ar fi confruntarea dintre Ghiță și Lică
și uciderea Anei.
I Elementul central îl constituie înfruntarea dintre protagonist și antagonist. Ghiță simte că
norocul îl ocrotește la numai câteva zile după arendarea hanului: „ajungând să mai răsufle, se punea
cu Ana și cu bătrâna să numere banii, și atunci el privea la Ana, Ana privea la el și amândoi priveau la
cei doi copilași”. Dar liniștea nu va mai fi aceeași când RĂUL își arată fața și roata norocului se
învârtește. Cauza este desigur locul predestinat, dar și intervenția lui Lică Sămădăul – stăpânul ilegal al
tuturor locurilor. Ghiță decade treptat și se lasă influențat de rău, prins în afacerile murdare ale
Sămădăului. De la moară nu mai poate pleca fiindcă prinde gustul banilor „Se gândea la câștigul pe
care l-ar putea face în tovărășia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăienjenau ochii: de
dragul acestui câștig ar fi fost în stare să-și pună un an, doi capul în primejdie”, iar Lică știe că banii
sunt slăbiciunea cârciumarului. Tovărășia lui Lică îl duce la înstrăinare de familie, la hoție, crimă și în
final la moarte.
II O altă scenă semnificativă pentru soarta protagonistului este duminica Paștelor, când Ghiță
decade total. Furios, își aruncă soția în brațele Sămădăului, sperând ca Ana să reziste influenței
acestuia. Dezgustată lașitatea soțului său, Ana i se dăruiește lui Lică pe care îl consideră „om”, în
schimb ce Ghiță este „doar o muiere îmbrăcată în straie bărbătești”. Cârciumarul își ucide soția, care la
rândul său este împușcat din ordinul lui Lică. Finalul relevă concepția moralizatoare a lui Slavici,
cârciuma este incendiată, iar Lică se sinucide, doar sufetele inocente rămânând în viață. Cuvintele
bătrânei (alter-egoul scriitorului) încheie nuvela, punând toate întâmplările sub pecetea soartei
„se vede că au lăsat ferestrele deschise: Așa le-a fost dată.”.

3. Eelemente de limbaj, structură + compoziție, personaje, conflict

Conflict Fiind o nuvelă psihologică principalul conflict este unul INTERIOR, dovedind arta lui Slavici,
care reușește să surprindă magistral lupta ce se dă în sufetul lui Ghiță între dorința de a rămâne om
cinstit și aceea de a se îmbogăți. Conflictul EXTERIOR constă în confruntarea dintre cârciumarul Ghiță
și Lică Sămădăul. Există însă și un conflict SOCIAL – se confruntă cu două lumi cu mentalități diferite,
una reprezentată de familia lui Ghiță (venită din satul tradițional la cârciumă), iar cealaltă de oamenii lui
Lică și de însuși Sămădăul, stăpânul absolut al locurilor.
Struct. Alcătuită din 17 capitole, nuvela are o compoziție închegată, gradând tensiunea spre un
moment compoz. maxim înregistrat (cap. XIV), căruia îi urmează deznodământul ca unică rezolvare a
conflictului, ceea ce o înscrie în formula tradițională a genului. Primul capitol are funcție de
prolog, iar ultimul de epilog susținute de același personaj simbolic – mama Anei.
Toate modalitățile de expunere sunt utilizate; narațiunea obiectivă alternează cu dialogul și cu
descrierea. Vocea naratorului nu trădează de obicei atitudinea față de personaje, dar comentariul moral
asupra faptelor se realizează din interiorul lumii evocate, prin intermediul bătrânei. Naratorul introduce
alte voci care apar în secvențele dialogate, oferind narațiunii un aspect dramatic. Dialogul are, prin
urmare, rol fundamental și în caracterizarea personajelor. Descrierea conferă realismului imaginii o
notă de pitoresc (peisajele, portretele, descrierile interioare, ale vestimentației contribuie la
reconstituirea unei lumi), intensificând senzația de VEROSIMIL.
Titlul Titlul nuvelei nu prefigurează întâmplările, ci se află oarecum în contradicție cu destinul tragic al
personajelor. Situată într-o vale la întretăierea drumurilor, într-un peisaj pustiu și sărac, cârciuma
este binecuvântată de toți drumeții, numită „cu noroc”. Motiv cunoscut al literaturii universale,
hanul reprezintă un spațiu simbolic. Inițial, în acest loc a existat o moară ce prefigurează caracterul
malefic al spațiului, dat fiind faptul că nu numai la Slavici, ci și în opera lui Caragiale sau a lui Gala
Galaction, hanul și moara reprezintă locuri rele. Numele locului sugerează dualitatea bine-rău asociat
norocului – se pare că aici omul poate ajunge bogat doar prin acceptarea unui pact simbolic cu
diavolul, doar prin acceptarea răului.
Personaje În nuvelă accentul este pus pe portretul personajului principal si mai puțin pe întâmplarea
în sine. Ghiță reprezintă un personaj „rotund”, cu un amplu conflict interior, frământările sale
interioare fiind observate cu măiestrie de scriitor. Personajul cel mai bine conturat din nuvelistica
autorului, cârciumarul este caracterizat în special prin modalități indirecte, specifice analizei
psihologice – monologul interior („Ei! Ce să-mi fac? ... Așa m-a lăsat Dumnezeu!” ... Nici
cocoșatul nu e vinovat că are cocoașe între spinare”) sau stilul indirect liber. Inițial cizmar sărac,
dar cinstit și harnic, ia în arendă cârciuma pentru a câștiga rapid bani, pentru a oferi un trai mai bun
familiei. Complexitatea personajului și dezumanizarea sa reies din faptele și comportamentul său. Fin
cunoscător al sufletului feminin, Slavici, descrie transformările interioare pe care le suferă Ana; la
început este prezentată ca fiind devotată, frumoasă și bună, reprezentând un ideal „Ana era tânără și
frumoasă”, pentru ca mai apoi să cadă în brațele Sămădăului.
Limbaj Limbajul nuvelei este unul sobru, concis, fără podoabe, valorificând elemente regionale,
ardelenești și oralitatea.
4. Concluzie
 Așadar, opera „Moara cu noroc” este o nuvelă realist-psihologică, prin temă, complexitatea
personajelor și prezentarea veridică a obiceiurilor ardelenești. Stilul inconfundabil al scriitorului reiese
din observarea minuțioasă a sufletului protagonistului, folosindu-se de introspecție și analiză
psihologică.