HISTOLOGIE ȘI

EMBRIOLOGIE
1
Șef lucr. Dr. Stefania Raita
 Repere istorice în evoluţia cunoştiinţelor despre
celule şi țesuturi

➢ Histologie provine de la două cuvinte din limba greaca

veche (histos – țesut și logos - știință) și a fost introdus în
știință în anul 1819 de către Carl Mayer pentru a denumi
acea parte a anatomiei care se ocupă cu studiul
morfologiei și proprietăților țesuturilor ce intră în constituția
organismelor.
➢ Datorită progreselor realizate în metodele de cercetare,
dar mai ales datorită invenției microscopului, s-a putut
stabili că organismele sunt alcătuite din elemente mai mici,
denumite celule, cu aspecte caracteristice pentru fiecare
țesut și organ.
➢ Obiectul de studiu al histologiei actuale reprezinta
cunosterea celulelor din punct de vedere morfo-fiziologic,
precum și al asocierii lor pentru a forma țesuturile și
organele.
➢ Histologia are trei componente:
1. Citologia
2. Histologia generală
3. Histologia specială
➢ Descoperirea celulei a fost posibilă după inventarea
microscopului în anul 1590 de către doi fraţi olandezi
HANS şi ZACHARIAS JENSSEN.
✓ în anul 1665, ROBERT HOOKE, fizician englez a observat
cu ajutorul microscopului, într-o bucată subţire de plută,
o serie de cavităţi mici pe care le-a denumit celule (de la
latinescul cella = cămăruţă).
✓ Mai târziu (1674), A. van LEEUWENHOEK descoperă mai
multe tipuri de celule libere (protiste, globulele roşii) , iar
HAM LUDWIG a descoperit spermatozoizii, în 1677.
✓ Tot în secolul al XVII-lea, MARCELLO MALPIGHI a descris
pentru prima dată capilarele sanguine în peritoneul de
broască şi le-a denumit astfel după latinescul "capillus",
care înseamnă fir de păr.
✓ Totodată, Malpighi a mai descoperit glomerulii renali,
stratul intermediar al epidermului, dar nu şi-a dat seama
că celula este unitatea de bază a lumii vii.
✓ Olandezul REGNIER de GRAAF a descoperit foliculii
ovarieni, în anul 1672.
➢ La sfârşitul secolului al XVIII-lea, FRANCOIS MARIE XAVIER
BICHA a descris şi a introdus noţiunea de ţesut,
individualizând 21 tipuri de ţesuturi şi descriind în mod
magistral ţesutul osos, cartilaginos şi muscular. Pentru
descoperirile sale este considerat părintele histologiei.
➢ Un moment crucial în dezvoltarea cunoştiinţelor despre
celule l-a avut cristalizarea teoriei celulare pe baza
cercetărilor şi generalizărilor efectuate de botanistul
MATHIAS JACOB SCHLEIDEN şi de zoologul THEODOR
SCHWANN.
✓ Ei au arătat că celula nu este goală, ci conţine un "utricul
azotat", cu caracter reticular, ce se formează din
citoblastem.
➢ Teoria celulară, elaborată de ei, susţinea că:
1) corpul tuturor plantelor şi animalelor este format din
celule,
2) celulele au o viaţă proprie, caracteristică fiecărei celule;
3) viaţa individuală a celulelor este influenţată de viaţa în
ansamblu a organismului.
➢ Mai târziu, RUDOLPH VIRCHOW a completat şi
îmbunătăţit teoria celulară, susţinând că:
1) "Omnis cellula e cellula" - toate celulele provin din celule
preexistente, negând în acest fel generaţia spontană din
citoblastem;
2) "Omnis vivum ex ovo" - tot ce este viu provine din
diviziunea şi creşterea unui ou fecundat, rezultat din
contopirea a două celule diferite, ovulul şi
spermatozoidul;
3) În afara celulelor nu există viaţă, iar organismul este o
confederaţie de celule.
➢ Microscopul optic modern a apărut în a doua jumătate
a secolului a XIX-lea ca urmare a contribuţiei unor
fizicieni, printre care se disting doi germani, mecanicul
KARL ZEISS şi profesorul ERNEST ABBE .
➢ Primul microscop electronic a fost pus la punct de
germanii G.A. KAUSCHE şi H. RUSKA în 1939, când au
reuşit să observe şi să fotografieze un virus.
✓ În paralel cu perfecţionarea microscopului optic, s-au
pus la punct tehnicile de colorare şi impregnare cu
substanţe de contrast a componentelor celulare, în acest
domeniu remarcându-se germanii G.H. HOFMANN, R.
HEIDENHEIM, C.WEIGERT, R. FEULGEN, A. PAPPEMHEIM,
P.EHRLICH, G.MANN, danezii M.G. GRAM, italianul C.
GOLGI, spaniolul RAMON Y.CAJAL, românii V.BABEŞ,
G.LEVADITI, D.VOINOV şi alţii.
 Concepţia actuală despre citologie

➢este o ramură a ştiinţelor biologice, care studiază structurile

funcţionale şi fenomenele biologice generale comune
tuturor celulelor, evidenţiind legile generale de desfăşurare
a proceselor vitale la nivelul celular şi molecular de
organizare.
➢foloseşte noţiuni de morfologie, biochimie moleculară şi
celulară, fiziolgie celulară şi genetică moleculară.
➢ultimul deceniu se remarcă prin intensificarea studierii
nivelului molecular al proceselor celulare.
➢Celula este considerată, astfel, un microcosmos, în care
structurile şi funcţiile interacţionează armonios, fiind
determinate şi reglate genetic, încât să se realizeze o
eficacitate maximă.
  Tehnici de studiere a celulei

➢ Sunt reprezentate de tehnici de microscopie (optică sau

electronică) şi de tehnici de cercetare (fizice,
biochimice, de biologie celulară şi moleculară, etc).

1. Tehnicile de microscopie optică şi electronică

❖ Microscopia optică foloseşte fotonii pentru realizarea
imaginilor, asigurând măriri de 1500-3000 de ori (în mod
obişnuit de 1400 ori), cu o putere de rezoluţie de 0,2
micrometrii (µm).
❖ Microscopia în contrast de fază, permite examinarea
celulelor vii.
 Utilizează:
✓ microscoape cu interferenţă, pentru aprecierea
cantitativă a masei unor componente tisulare;
✓ microscoape cu interferenţă diferenţiată, pentru
studierea suprafeţei celulelor.
❖ Microscopia de fluorescenţă evidenţiază moleculele cu
fluorescenţă naturală (vitamina A, catecolaminele) sau
fluorescenţa indusă. Se foloseşte în imunohistochimie
pentru detectarea reacţiei antigen-anticorp.
❖ Microscopia cu ultraviolete foloseşte lumina ultravioletă
pentru detectarea unor amino acizi sau a acizilor nucleici.
❖ Microscopia cu lumină polarizată pentru studierea
formaţiunilor cristaline.
❖ Microscopul confocal permite obţinerea de imagini
tridimensionale ale structurilor din preparatele histologice.
 Microscopul confocal permite examinatorului să obţină
"tomografia" unei structuri histologice, fiind folosit pentru
studirea citoscheletului, a dispunerii cromozomilor în
nucleu,etc. Dacă este dotat cu lumină flurescentă se
pot obţine imagini confocale fluorescente.
❖ Microscopul electronic se bazează pe utilizarea
fluxurilor de electroni pentru realizarea imaginilor,
permiţând obţinerea unor grosismente teoretice mai
puternice de 10.000 de ori decât în microscopia optică.
Se ajunge la o putere de rezoluţie egală cu 0,1
nanometri (nm).
❖ Există două tipuri principale de microscoape
electronice:
1. microscopul electronic de transmisie
2. microscopul electronic de baleaj (scanning).
2. Tehnici fizice, biochimice, de biologie celulară şi
moleculară

❖Tehnici fizice:
➢Fracţionarea celulei prin centrifugare diferenţiată permite
obţinerea în stare pură a unor componente celulare,
precum complexul Golgi, aparatul mitotic, ribozomi, etc.
➢Criofracturarea permite despicarea membranelor celulare
îngheţate, la nivelul planului median al bistratului lipidic.
➢Autoradiografia localizează materialul radioactiv din ţesut.
➢Historadiografia realizează o microradiografie cu raze X a
unui preparat histologic.
➢Difracţia razelor X, care a permis descifrarea structurii
spaţiale a proteinelor şi a acizilor nucleici.
➢ Difracţia şi dispersia de neutroni, prin care s-a descifrat
organizarea moleculară a cromatinei.
➢ Rezonanţa magnetică nucleară de înaltă rezoluţie, ce se
utilizează pentru studierea interacţiunilor moleculare în
membranele biologice.
➢ Rezonanţa magnetică în impulsuri, folosită la studiul
permeabilităţii membranelor pentru apă şi ioni.
➢ Rezonanţa electronică de spin, ce foloseşte ca markeri
specifici substanţe cu electroni impari care se ataşează şi
evidenţiază molecule de ADN, de proteine,etc.
➢ Spectrofluorometria, ce permite studierea vâscozităţii
membranelor, difuziunea, rotaţia proteinelor.
❖ Tehnici biochimice
➢ Electroforeza în gel de poliacrilamidă, pentru studiiul
proteinelor şi acizilor nucleici.
➢ Marcările bazate pe fotoafinitate a unor părţi din
moleculelele integrate în structuri celulare.
➢ Reconstituiri de structuri şi funcţii celulare din
componentele purificate.
➢ Imunocitochimia evidenţiază reacţiile dintre antigen şi
anticorp.
❖ Tehnici complexe de biologie celulară şi moleculară
✓ Sunt reprezentate de:
➢ Tehnica ADN-ului recombinat.
➢ Producerea de anticorpi monoclonali cu ajutorul
hibridoamelor, ce a permis descifrarea mecanismelor
care reglează exprimarea genei.
➢ Sinteza artificială a genelor.
➢ Manipulări de gene, etc.
 2. CELULA CA SISTEM BIOLOGIC

➢Prin sistem biologic se înţelege un ansamblu de elemente

(componente) interconectate într-o formaţiune complexă,
relativ stabilă, formaţiune care se comportă ca un întreg,
cu proprietăţi şi funcţii distincte cantitativ şi calitativ de
proprietăţile elementelor componente.
➢Există:
✓ sisteme lipsite de viaţă (abiotice), precum particulele
subatomice, atomii, moleculele şi
✓sisteme dotate cu viaţă (biotice)cum ar fi celulele,
ţesuturile, organele, organismul, populaţia, biocenoza şi
biosfera.
➢ Celula este primul sistem biologic care manifestă cea
mai importantă caracteristică a materiei vii -
capacitatea de auto reproducere.
➢ Formele de "viaţă moleculară", identificate până în
prezent, ca "prionii" (microorganisme patogene, formate
din particule proteice, fară acizi nucleici) şi virusurile
(microorganisme ce conţin acizi nucleici şi proteine) sunt
capabile să se reproducă numai în interiorul celulei.
 Celula, ca sistem, prezintă următoarele caracteristici:
✓ Este un sistem deschis, pentru că are în permanenţă
schimburi de energie şi substanţă cu mediul extracelular.
✓ Are un caracter istoric, apărând la un anumit moment al
evuluţiei materiei vii şi putând să dispară, atunci când
materia vie îşi va produce o altă formă mai eficientă de
organizare decât celula.
✓ Are caracter informaţional, deoarece recepţionează,
acumulează, prelucrează şi transmite informaţii cu ajutorul
codului genetic.
✓ Prezintă trei categorii de programe, legate de
capacităţile sale structurale şi funcţionale:
❑ programul "pentru sine", ce asigură autoconservarea
celulei (de expl. în culturile de celule);
❑ programe ale sistemelor componente, ca de exemplu
programele organitelor sau ale complexelor moleculare;
şi
❑ programe superioare care asigură existenţa sistemelor
superioare ( ţesut, organ, organism).
✓ Echilibrul dinamic, ce se manifestă printr-o "pendulare"
continuă, faţă de o stare morfofuncţională optimă,
stabilă.
✓ Autoreglarea sau "feed back"-ul, prin care îşi controlează
procesele interne, în funcţie de relaţiile cu mediul prin
mecanisme de tip cibernetic.
✓ Heterogenitatea internă este însuşirea de a fi alcătuită
din elemente componente mai mult sau mai puţin
diferite (de expl. mitocondrii, ribozomi, microfilamente,
microtubului,etc.)
✓ Integralitatea, prin care celula ca sistem, nu se reduce la
suma însuşirilor elementelor componente, ci prezintă
însuşiri noi (structurale şi funcţionale) pe care nu le au
aceste elemente considerate izolat. Această înşuşire
permite desfăşurarea funcţiilor biologice fundamentale:
metabolismul, reproducerea, adaptarea, menţinerea
stării de stabilitatea diferenţiată,etc.
➢ Pe baza acestor caracteristici, concepţia actuală despre
celulă o defineşte ca fiind: unitatea elementară a lumii vii,
produs al evoluţiei, cu structură complexă, în relaţie de
autonomie şi echilibru dinamic cu mediul înconjurător,
având ca proprietăţi esenţiale metabolismul,
autoreproducerea, creşterea şi dezvoltarea.
 2.1. Arhetipurile celulare
Există două arhetipuri celulare:
✓procariotele (procariot =prenucleat, fără nucleu distinct)
şi
✓eucariotele (eukariot= cu nucleu distinct).
❖Procariotele
➢sunt reprezentate, în principal, de bacterii şi de algele
albastre verzi (denumite şi cianobacterii).
➢sunt mai mici decât celulele eucariote şi lipsite de
membrane intracelulare.
➢organitele celulare sunt puţine (numai ribozomi) sau
absente.
➢nucleul nu apare distinct, genomul (totalitatea genelor)
nefiind separat de citoplasmă.
➢ prezintă un cromozom unic, dispus în citoplasmă şi
reprezentat de un ADN circular neconjugat cu proteine.
ARN-ul şi proteinele sunt sintetizate în acelaşi
compartiment, în citoplasmă.
➢ nu au aparat mitotic, deoarece se înmulţesc prin
sciziparitate.
➢ îşi realizează locomoţia prin flageli simpli.
➢ au metabolism aerob sau anaerob.
➢ sunt delimitate de o membrană plasmatică, ce trimite
prelungiri endocelulare, denumite mezozomi, dublată la
exterior de un perete celular.
➢ nu prezintă citoschelet, nu au curenţi citoplasmatici, iar
endocitoza şi exocitoza sunt absente.
➢ de obicei sunt monocelulare.
❖ Eucariotele
➢ sunt reprezentate de fungi, plante şi animale.
➢ prezintă un sistem complicat de membrane intracelulare,
care delimitează unele componenete intracelulare
(nucleul) şi unele organite (mitocondriile, reticulul
endoplasmic, complexul Golgi,etc).
➢ au un nucleu distinct, în care este situat genomul, ce
cuprinde mai mulţi cromozomi. Molecula de ADN este
foarte lungă şi conjugată cu proteine.
➢ ARN-ul este sintetizat şi procesat în nucleu, în timp ce
proteinele sunt sintetizate în citoplasmă.
➢ au citoschelet compus din proteine filamentoase, curenţi
citoplasmatici şi desfăşoară procese de endocitoză şi
exocitoză.
➢ prezintă aparat mitotic. Se divid prin mitoză şi meioză.
 2.2. Morfologia generală a celulelor eucariote
➢Dimensiunile celulelor eucariote sunt extrem de variate.
Ele se exprimă în următoarele unităţi de măsură:
✓ micrometrul,
✓ nanometrul şi
✓ angstromul.
➢Unităţile de măsură folosite în morfologia microscopică

Denumire Simbol Valoare

Micrometrul ( = µm ( µ ) 1 µm =0,001 mm = 10 –6 m
micronul )
Nanometrul nm 1 nm = 0,001 µm = 10-9 m
Angstrom A 1A=0.1nm=10-4um=10-10m
➢ Limita practică de rezoluţie a ochiului uman este de cca.
0,1 mm, a microscopului optic de 0,2 nm, iar a celui
electronic de 2 angstromi.
➢ Pentru fiecare categorie de celule, dimensiunile sunt
relativ constante, indiferent de specie sau mărimea
organului. Diferenţele de greutate a aceluiaşi organ la
specii diferite sunt generate de numărul de celule pe
care îl conţin şi nu de volumul celulelor.
 De exemplu, nefrocitele şi celulele musculare cardiace au
dimensiuni apropiate la hominide, ecvine şi canide.

A. Cu ochiul 0,1 milimetri (mm) Ovocitul de pasăre

liber Ovocitul uman
Amoeba
B. Cu 0,2 micrometri sau Celule,
microscopul microni Hematii,
optic (μ sau μm) Neuroni
Nuclei
Mitocondrii
Bacterii, etc
C. cu 2 Angstromi (Ǻ) Ribozomi,
microscopul sau Virusuri,
electronic 0,2 nanometri (nm) Organite celulaere
Macromolecule
molecule
➢ Dimensiunile medii ale diametrului celulelor se încadrează
între 10-30 µm, dar în organismul animalelor există şi celule
mai mici, precum:
✓ neuronii din stratul molecular al scoarţei cerebrale (de
cca. 4-5 µm), eritrocitele (5-7 µm),
✓ precum şi celule ce ajung la dimesiuni foarte mari, un
exemplu constituindu-l ovulul ce atinge un diametru de
150-200 µm la mamifere, 3,5 cm la păsări şi 10 cm la struţ.
Neuronii motori din coarnele ventrale ale măduvei spinării
au un corp ce atinge un diametru de 140 µm, iar dacă se
iau în considerare şi prelungirile ajung la o lungime de 1-
1,5 m sau mai mult, în funcţie de talia animalului. Fibra
musculară striată are un diametru de ordinul micronilor,
dar lungimea este foarte variată, de la 1 la 12 cm.
➢ Volumul celulelor variază în limite foarte largi de la 200
la15000 micrometri cubi (µm3), menţându-se constant
pentru un anumit tip de celulă, independent de mărimea
organului, aspect cunoscut sub denumirea de "legea
constanţei volumului".
➢ Vârsta şi funcţia determină variaţii în mărimea celulelor.
✓ se observă o reducere a volumului celular în cursul
embriogenezei timpurii, în cursul îmbătrânirii şi o creştere
volumetrică în timpul dezvoltării postnatale.
✓ se stabileşte un raport nucleo/citoplasmatic optim, un
raport al suprafeţei celulei faţă de volum şi un raport între
metabolism şi volumul celulei.
➢ Masa (greutatea) unei celule este de aproximativ 10-12 g,
iar cea a unui ovocit uman de 10 -8 g.
➢ Forma celulelor, inţial sferică se modifică în cursul
diferenţierii şi maturării celulelor.
✓ este controlată atât de factori externi ca presiunea şi
vâscozitatea mediului, cât şi de factori interni ca
activitatea funcţională, vârsta, vâscozitatea citoplasmei,
structura internă şi caracteristicile suprafeţei.
✓ se adaptează la funcţie, respectându-se o lege generală
a biologiei, conform căreia se obţine maximum de
randament funcţional cu minimum de cheltuieli materiale
şi energetice. Astfel, celulele contractile sunt fuziforme sau
cilindrice, iar celulele specializate în conductibilitate
prezintă numeroase prelungiri.
 Forma celulelor
1-Ovula; 2-Hematie de mamifer; 3-Eritrocit de pasăre; 4-Neutrofil
de mamifer; 5-Spermatozoid; 6-Celule poliedrice;7-Celule
pavimentoase; 8-Celule cubice; 9-Leiocit; 10-Neuron piramidal;
11-Neuron piriform; 12-Celulă mezenchimală; 13-Fibroblast;14-
Melanocit,15-Adipocit alb; 16-Histiocit; 17-Celulă prismatică cu
platou striat; 18-Celulă caliciformă.
➢ Numărul celulelor este extrem de mare, ajungând la
ordinul de milioane de miliarde (1014).
✓ Celulele sanguine reprezintă populaţia cea mai
numeroasă, reprezentată de mai multe zeci de miliarde.
Numărul hepatocitelor şi al neuronilor este de circa 100 de
miliarde, iar cel al nevrogliilor este de aproximativ 10 ori
mai mare decât numărul neuronilor.
➢ Durata vieţii celulei sau ciclul celular reprezintă intervalul
de la apariţia unei celule până îşi termină propria sa
diviziune.
✓ Variază de la 10-20 minute până la 109 minute. Celulele
bacteriene trăiesc câteva zeci de minute, celulele
epiteliale 1-2 zile, hematiile 127 zile, iar unele celule
musculare şi nervoase toată viaţa individului.
 2.3. Compartimentarea celulelor eucariote
➢ Celula eucariotă prezintă trei componenete principale:
✓ membrana,
✓ nucleul şi
✓ citoplasma.
❖ Membrana poate fi situtată la periferie, realizând pe de
o parte delimitarea celulei de mediul extracelular, sau
poate fi dispusă în citoplasmă, unde formează un sistem
de membrane intracelulare cu o suprafaţă deosebit de
activă biologic, de 10-20 ori mai mare decât cea a
membranei periferice.
❖ Membranele intracelulare, endomembranele sau
citomembranele diferă între ele prin structură, compoziţie
chimică şi funcţie.
➢ Ele împart celula în două compartimente:
✓ compartimentul matriceal sau plasmatic "P" şi
✓ compartimentul intracisternal sau "E".
✓ Există şi un compartiment secundar sau de tip "C",
reprezentat de matricea mitocondrială şi a cloroplastelor.
➢ Totodată endomembranele delimitează nucleul şi unele
organite celulare (lizozomii, reticulul endoplasmic,
complexul Golgi). Există şi organite nedelimitate de
membrane (ribozomii, centriolii, corpusculii bazali,
microfilamentele, filamentele intermediare şi microtubulii).