ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

2. CLĂDIREA, VĂZUTĂ DIN PUNCT DE VEDERE AL

ASIGURĂRII MICROCLIMATULUI INTERIOR

2.1. Introducere

Clădirea se defineşte ca un ansamblu de spaţii cu funcţiuni precizate, delimitat

de elementele de construcţie care alcătuiesc anvelopa clădirii, inclusiv instalaţiile
aferente, în care energia este utilizată pentru asigurarea confortului termic interior.
Termenul clădire defineşte atât clădirea în ansamblu, cât şi părţi ale acesteia, care au
fost proiectate sau modificate pentru a fi utilizate separat (breviar calcul). Clădirea este
un mijloc de izolare a unei incinte faţă de mediul exterior. Principalul rol al unei clădiri
este de a asigura ocupanţilor un mediu sănătos, plăcut, confortabil şi cât mai puţin
dependent de condiţiile exterioare.

Noul concept al dezvoltării durabile determină o abordare nouă a tuturor

problemelor legate de clădire. Dezvoltarea durabilă înseamnă satisfacerea cerinţelor
actuale, fără a dăuna generaţiilor viitoare, dar şi preocupări pentru repararea daunelor
produse mediului natural. În actualul context mondial,în care preţul energiei creşte
continuu, în care se pune accent pe identificarea unor strategii şi mijloace de rezolvare
a problemelor energetice, pe promovarea eficienţei şi utilizarea raţională a energiei,
clădirea este văzută ca având o evoluţie continuă. Această evoluţie ţine de reabilitarea
şi modernizarea clădirii pentru a corespunde exigenţelor stabilite de utilizatori într-o
anume etapă. Se realizează astfel eficientizarea energetică a clădirii.

Sectorul clădirilor este cel care generează 40% din consumul de energie al
Uniunii Europene, fiind astfel un sector în care măsurile de reducere a consumului
energetic se impun a fi luate rapid. Cercetările arată ca până in 2010, se poate reduce o
cincime din consumul energetic actual şi se pot evita astfel, producerea a 30-45
milioane tone CO2 anual. Aceasta ar reprezenta o contribuţie esenţială în atingerea
ţintelor Protocolului de la Kyoto.

În cazul apartamentelor construite în perioada 1970-1985 (Mladin eficienţa), în

România, repartiţia consumului energetic este cu aproximaţie următoarea:
- 55% pentru încălzirea clădirii;
- 21% pentru apă caldă de consum;
- 10% gaz natural;
- 14% pentru iluminat.

Se poate constata cu uşurinţă că ponderea cea mai mare în consumul energetic o

deţine încălzirea. Datorită măsurilor de reabilitare termică a clădirilor, de folosirea
unor noi tehnologii şi materiale de construcţie performante în ultimul timp, consumul
specific de energie pentru încălzirea locuinţelor a scăzut continuu.

Reabilitarea şi modernizarea termică a unei clădiri reprezintă totalitatea

operaţiilor efectuate în scopul realizării confortului termic în clădiri. Ele presupun
adăugarea de izolaţie termică, etanşarea, îmbunătăţirea au înlocuirea suprafeţelor vitrate,
a uşilor precum şi îmbunătăţirea echipamentelor şi instalaţiilor din clădire. Toate vizând
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

în acelaşi timp şi un consum minim de energie. Costurile legate de reabilitarea termică

sunt mai mici decât instalarea unei capacităţi suplimentare de energie.

Din punct de vedere al destinaţiei clădirilor, acestea se pot clasifica astfel:

 clădiri civile:
 rezidenţiale:
- individuale de tipul caselor unifamiliale,
- semicolective,
- colective, multietajate (blocuri);
 nerezidenţiale:
- spitale, policlinici,
- clădiri destinate învăţământului şi sportului,
- clădiri social - culturale (muzee, teatre, cinematografe),
- instituţii publice (sedii de firmă, birouri, bănci, spaţii comerciale)
 clădiri industriale;
 clădiri agrozootehnice.

După clasa de inerţie termică, clădirile pot fi clasificate:

 clădiri cu clasă de inerţie termică mare,

 clădiri cu clasă de inerţie termică medie,
 clădiri cu clasă de inerţie termică mică. n

m
j 1
j  Aj

Clasa de inerţie termică se stabileşte în funcţie de valoarea raportului R= Ad ,

(conform C107/297) în care:

mj - masa unitară a fiecărui element de construcţie component j, care intervine în inerţia

2
termică a acestuia, în kg/m ;
Aj - aria utilă a fiecărui element de construcţie j, determinată pe baza dimensiunilor
2
interioare ale acestuia, în m ;
2
Ad - aria desfăşurată a clădirii sau părţii de clădire analizate, în m ;
n- numărul de elemente de construcţie din componenţa clădirii.

Clasele de inerţie termică sunt prezentate în tabelul 2.1:

Tabelul 2.1. Clase de inerţie termică

n

m
j 1
j  Aj INERŢIA TERMICĂ

R= Ad [KG/M2]

R  149 mică
150  R  399 medie
R  400 mare
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

La determinarea clasei de inerţie se va avea în vedere următoarele:

− dacă aria desfăşurată a spaţiului încălzit aferent clădirii analizate este mai mică
2
sau egală cu 200 m , calculul raportului R se va face pe întreaga clădire;

− dacă aria desfăşurată a spaţiului încălzit aferent clădirii analizate este mai mare
2
de 200 m , calculul raportului R se va face pe o porţiune mai restrânsă,
considerată reprezentativă pentru clădirea sau partea de clădire analizată.

După modul de ocupare al clădirii:

 cu ocupare continuă, a căror funcţionalitate impune ca temperatura mediului interior

să nu scadă (în intervalul "ora 0 ora7") cu mai mult de 7oC sub valoarea normală de
exploatare. Din această categorie fac parte: creşele, internatele, spitalele, etc.;
 cu ocupare discontinuă, a căror funcţionalitate permite ca abaterea de la
temperatura normală de exploatare să fie mai mare de 7 oC pe o perioadă de 10 ore
pe zi, din care cel puţin 5 ore în intervalul "ora 0 ora 7". Din această categorie fac
parte: şcolile, amfiteatrele, sălile de spectacole, clădirile administrative,
restaurantele, clădirile industriale cu unul sau două schimburi, etc.

Clasificarea clădirilor din punct de vedere al structurii elementelor de construcţie:

 Structuri cu pereţi portanţi (de rezistenţă) realizaţi din zidărie de cărămidă, piatră
naturală beton monolit sau elemente prefabricate de beton armat sau din metal;
 Structuri mixte realizate din cadre şi diafragme, pereţi portanţi din zidărie şi
stâlpişori din beton armat;
 Structuri în cadre metalice;
 Structuri din lemn.

În funcţie de gradul de importanţă a clădirilor, aceste se clasifică, (tabelul 2.2):

Tabelul 2.2. Clasificarea clădirilor, în funcţie de categoria de importanţă, conform P

100 92-96

Clasa I Construcţii de importanţă vitala pentru societate, a căror funcţionalitate în

timpul cutremurului şi imediat după cutremur trebuie să se asigure integral
(spitale, staţii de salvare, staţii de pompieri, unităţi de producere a energiei
electrice din sistemul naţional, clădiri care adăpostesc muzee de importanţă
naţională).
Clasa II Construcţii de importanţă deosebită la care se impune limitarea avariilor
avându-se în vedere consecinţele acestora (şcoli, creşe, grădiniţe, cămine
pentru copii, handicapaţi, bătrâni, clădiri care adăpostesc aglomeraţii de
persoane: săli de spectacole artistice şi sportive, biserici).
Clasa III Construcţii de importanţă normală (construcţii care nu fac parte din clasele
I şi II, clădiri de locuit, hoteluri, construcţii industriale şi agrozootehnice
curente).
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

Clasa IV Construcţii de importanţă redusă (conţine construcţii agrozootehnice de

importanţă redusă, construcţii de locuit parter sau parter şi etaj, construcţii
civile şi industriale care adăpostesc bunuri de mică valoare şi în care
lucrează personal restrâns).

Conform Metodologiei de calcul al Performanţei Energetice a Clădirilor

elaborată în aplicarea Legii 372/2005, clădirile, în funcţie de performanţa energetică,
pot fi clasificate, de la clădiri cu eficienţă energetică ridicată, de grad A, până la clădiri
cu eficienţă energetică scăzută, de grad G. Această clasificare se realizează în funcţie
de consumul total de energie al clădirii, estimat prin analiză termică şi energetică a
construcţiei şi instalaţiilor aferente. Notarea energetică a clădirii ţine seama de
penalizările datorate utilizării neraţionale a energiei.

O clădire funcţionează ca un sistem, cu multiple fluxuri şi componente

interconectate (indr.clădiri). Fiecare parte a unei clădiri este în strânsă conexiune cu
celelalte, orice schimbare produsă într-un loc având influenţă asupra altui loc. De aceea,
în momentul în care se efectuează reabilitarea termică, trebuie ţinut seama de sarcina
clădirii, efectele vântului şi ale vremii, fluxurile de umiditate, căldură şi aer.

2.2. Anvelopa clădirii

2.2.1. Noţiuni introductive

Anvelopa cădirii, văzută ca un subsistem component al clădirii, se defineşte ca

“porţiunea din sistemul clădire care asigură închiderea acestuia şi ale cărei diviziuni
fizice sunt în contact direct pe una din feţe cu mediul artificial, iar pe cealaltă faţă cu
mediul natural exterior.”

Anvelopa unei clădiri este alcătuită din totalitatea suprafețelor, elementelor de

construcții perimetrale care delimitează volumul interior al unei clădiri, de mediul
exterior sau de spaţii neîncălzite de exteriorul clădirii. Rolul anvelopei este acela de a
separa mediul controlat, confortabil de la interior de ceea ce este afară. Menţinerea
condiţiilor dorite la interior se realizează prin controlul fluxurilor de căldură, aer şi
umiditate între interiorul şi exteriorul incintei (îndr.clădiri).

Elemente componente ale anvelopei clădirii, sunt ,conform « Metodologiei de

calcul a performanţei energetice a clădirilor “ partea I– anvelopa clădirii, MC 001 / 1 –
2006:

- clasificare în raport cu poziţia în cadrul sistemului clădire:

▪ elemente exterioare în contact direct cu aerul exterior (ex: pereţilor exteriori, inclusiv
suprafaţa adiacentă rosturilor deschise);
▪ elemente interioare care delimiteazǎ spaţiile încǎlzite de spaţii adiacente neîncǎlzite
sau mai puţin încǎlzite (ex: pereţii şi planşeele care separă volumul clădirii de spaţii
adiacente neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, precum şi de spaţiul rosturilor
închise);
▪ elemente în contact cu solul.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

- clasificare în funcţie de tipul elementelor de construcţie:

▪ opace (ex: partea opacă a pereţilor exteriori, inclusiv suprafaţa adiacentă rosturilor);
▪ elemente vitrate – elemente al căror factor de transmisie luminoasă este egal sau mai
mare de 0,05 (de exemplu: componentele transparente şi translucide ale pereţilor
exteriori şi acoperişurilor - tâmplăria exterioară, pereţii vitraţi şi luminatoarele).

- clasificare în funcţie de poziţia elementelor de construcţie în cadrul anvelopei

clǎdirii:

▪ verticale – elemente de construcţie care fac un unghi cu planul orizontal mai mare de
60 grade (ex: pereţilor exteriori);
▪ orizontale – elemente de construcţie care fac un unghi cu planul orizontal mai mic de
60 grade (de exemplu planşeele de peste ultimul nivel, de sub poduri, planşeele de peste
pivniţe şi subsoluri neîncălzite, planşeele care delimitează clădirea la partea inferioară,
faţă de mediul exterior - bowindouri, ganguri de trecere ş.a)

Calculele şi verificările termotehnice se referă la următoarele elemente de

construcții perimetrale (inst. Incalzire constr.):

•partea opacă a pereților exteriori, inclusiv suprafața adiacentă rosturilor deschise;

•componentele transparente şi translucide ale pereţilor exteriori şi acoperişurilor
(tâmplăria exterioară, pereți vitraţi şi luminatoarele);
•planşeele de pe ultimul nivel, de sub terase şi poduri;
•planşeele care delimitează clădirea la partea interioară faţă de mediul exterior;
•planşeele de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
•plăcile amplasate pe sol şi pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor parţial sau
complet îngropate în pământ;
•pereţii şi planşeele care separă volumul clădirii de spaţii adiacente neîncălzite sau
mult mai puţin încălzite, precum şi spaţiul rosturilor închise.

2.2.2. Reguli de măsurare a suprafeţelor anvelopei

Măsurarea suprafeţelor exterioare ale anvelopei unei clădiri trebuie realizată

ţinând cont de anumite reguli aflate în strânsă legătură cu procesul de transfer de căldură
prin elementele constructive. Aceste reguli prevăd majorarea sau reducerea
convenţională a ariei în cazul în care pierderile reale de căldură pot fi mai mari sau mai
mici decât cele calculate. (Varlan)
Ca reguli de măsurare pot fi amintite, conform figurii 2.1:

o dimensiunile ferestrelor, uşilor şi luminatoarelor se iau conform dimensiunilor

minime ale golului;
o dimensiunile tavanului şi pardoselei se măsoară între axele pereţilor intermediari
sau între axa peretelui intermediar şi suprafaţa interioară a peretelui exterior;
o dimensiunile pereţilor exteriori se măsoară:
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

 în plan orizontal – conform perimetrului exterior sau între axele pereţilor

intermediari;
 în plan vertical – pentru parter în dependenţă de particularităţile
constructive ale pardoselei sau de la pardoseala finită aşezată pe pământ;
pentru etajele medii – diferenţa dintre cotele de nivel ale pardoselilor
finite ale etajelor vecine.
o dimensiunile pereţilor intermediari se măsoară prin interiorul încăperii.

Figura 2.1. Măsurarea dimensiunilor anvelopei

2.2.3.Pereţii exteriori

Pereţii sunt acele subansambluri constructive ale clădirii cu rol de delimitare a

spaţiului interior de mediul extern, precum si de compartimentare pe funcţiuni
interiorului acesteia. Pereţii sunt alcătuiţi din componente diverse:

 elementul de baza care poate fi din zidărie , beton, metal, lemn etc.;
 elementul de finisaj (interior ,exterior) sub forma de tencuieli, placaje, tapete etc. ;
 elemente înglobate cum ar fi: uşi , ferestre, coşuri de fum, canale de ventilaţie,
hidroizolaţii, termoizolaţii, izolaţii fonice etc.

Prin noţiunea de perete se înţelege în mod obişnuit numai componenta de bază

care conferă acestuia rezistenţa şi stabilitatea.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

După poziţia lor în ansamblul construcţiei pot fi:

 Pereţi exteriori, care împreună cu acoperişul fac parte din elementele de închidere
ale clădirii, delimitând spaţiul interior al acesteia de mediul exterior;
 Pereţii interiori, care împreună cu planşeele alcătuiesc subansamblul de
compartimentare de pe funcţiuni a clădirii.

După rolul pe care îl au in construcţie pot fi:

o Pereţi structurali, denumiţi şi de rezistenţă- au rolul de a prelua si
transmite, la nivelul fundaţiilor,încărcările gravitaţionale şi orizontale la
care este supusă e construcţia;
o Pereţi de contravântuire (autoportanţi) conlucrează cu pereţii structurali
pentru rigidizarea clădirii în plan orizontal dar nu preiau încărcările din
planşee;
o Pereţi nestructurali, numiţi şi pereţi purtaţi au numai rol de
compartimentare funcţionala la interior sau de închidere spre exterior.
Aceşti pereţi nu preiau decât greutatea lor proprie şi nu au continuitate pe
verticală.

Pentru economisirea energiei clădirilor, cei mai importanţi actori ai construcţiei

sunt pereţii exteriori. Calitatea confortului termic din interiorul locuinţelor influenţează
esenţial o proiectare corespunzătoare a modului de realizare a pereţilor exteriori.

În zona lor opacă, pereţii exteriori sunt executați dintr-un singur material
(monostrat)-figura 2.2.a- sau din mai multe straturi de materiale diferite (multistrat)-
figura 2.2.b:

Figura 2.2. Pereţi exteriori a - monostrat, - zidărie de cărămida plină; zidărie de

cărămidă eficientă GVP; zidărie de blocuri din beton celular BCA GBN35 sau
GBN50, b - multistrat, -structurali din beton armat, căptuşit cu zidărie de blocuri
BCA; - structurali din beton armat căptuşiţi cu termoizolaţie din polistiren celular sau
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

vată minerală protejată cu zidărie de cărămidă eficientă; - panouri mari din beton
armat de tip sandwich, cu termoizolaţie din polistiren celular sau din plăci de vată
minerală

2.2.4. Suprafeţele vitrate

Cu ajutorul suprafeţelor vitrate se realizează iluminatul natural, trecerea parţială

a ventilaţiei solare şi ventilarea naturală a încăperilor. Acestea sunt: tâmplăria
exterioară(ferestre, uşi), pereţii vitraţi şi iluminatoarele.

Tâmplăria exterioară este compusă din ansamblul ramă (toc şi cercevea) şi folie
de geam. Profilele ramei pot fi din lemn, din lemn stratificat, din PVC, din aluminiu
fără sau cu baterie termica. Ca tip de deschidere ramele pot fi cuplate, simple şi duble.
În figura 2.3 este prezentat geamul termopan, care este denumirea populară pentru un
sandwich format din două foi de sticlă lipite perimetal prin intermediul unei baghete de
aluminiu si al unor sigilanţi de tip membrană cauciucată. Rezultatul este un geam cu
caracteristici de izolare termică deosebită, care păstrează transparenţa necesara spatiilor
vitrate. Sticla folosită poate fi trasă sau float. Cea trasă se obţine printr-un proces mai
primitiv şi are mult mai multe deficienţe de claritate, fiind des întâlnite deformările de
imagine sau efectul de curcubeu. Sticla float este mai scumpă, însă elimină aceste
neajunsuri. Grosimea foilor de sticlă influenţează şi ea caracteristicile termice, dar mai
ales cele de rezistenţă la impact ale geamului termopan. Cel mai des folosit este geamul
de 4 mm suficient de rezistent pentru ferestrele uzuale ale unei case. Pentru vitrine,
terase sau ochiuri de geam de peste 2 m2 este indicat să se utilizeze măcar geam de 6
mm sau chiar tip duplex. Rezistenţa la efracţie poate fi mărită şi prin intermediul unei
folii speciale antiefracţie aplicată pe interiorul foii exterioare de geam înaintea sigilării.
În cazul în care tâmplăria este montată înclinat sau în medii cu risc sporit (grădiniţe,
spitale, instituţii publice), sticla folosită trebuie securizată în prealabil astfel încât în
cazul spargerii cioburile rezultate să nu pună în pericol viaţa celor aflaţi în apropiere.

Figura 2.3. Tâmplărie exterioară: fereastră cu ramă din PVC şi geam termopan
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

Una dintre căile cele mai eficace de îmbunătăţire a izolaţiei clădirii este aceea de
a îmbunătăţi eficienţa suprafeţelor vitrate. Acestea sunt părţile cele mai sensibile ale
clădirii întrucât au valori ale coeficientului de transfer termic de 4 pana la 5 ori mai
mari decât celelalte suprafeţe.

 Se măreşte la maximum suprafaţa vitrata de pe partea de sud a clădirii . Daca

ferestrele nu sunt eficiente, noaptea si iarna pierderea de căldură va fi mai mare.
 Ferestrele cu geam termopan au valori ale rezistenţei termice cu până la 55%
mai mari decât cele cu un singur geam (0,4 faţă de 0,18 m2 °K/W). Cele mai
eficiente ferestre cu geam termopan permit pătrunderea a până la 80% din
lumina solară şi au valori ale rezistenţei termice de aproximativ 0,5 m2 °K/W.
Ferestrele cu valori ale rezistenţei de 0,7 m2 °K/W sau mai mult sunt denumite
uneori "supraferestre". Multe dintre ferestrele cu geam dublu sunt umplute cu un
gaz foarte bun izolator şi au acoperiri invizibile care transmit doar radiaţia cu
lungimi de undă specifice. Figura 2.4 prezintă valorile coeficientului de transfer
termic k pentru diverse tipuri de ferestre.
 Vitrarea trebuie să permită pătrunderea a cât mai multa lumină solară, dând
întotdeauna prioritate iluminării naturale. Aceasta reduce şi costul utilităţilor.

Figura 2.4. Valoarea coeficientului de transfer termic pentru diferite tipuri de

ferestre

Normativul C 107/0-02 recomandă pentru condiţiile climatice din România şi

pentru respectarea cerinţelor de economie de energie şi de izolare termică, utilizarea
ferestrelor cu trei rânduri de geam, prevăzute cu măsuri de etanşare pe contur sau
ferestrelor duble echipate pe cerceveaua interioară cu un geam termoizolant realizat din
sticlă obişnuită, iar pe cerceveaua exterioară cel puţin cu o foaie de geam simplu sau
utilizarea ferestrelor cu un singur geam termoizolant, din sticle specială, de joasă
emisivitate şi eventual cu spaţiul dintre sticle umplut cu gaze mai izolante decât aerul
(Argon, Kripton).
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

2.2.5. Terase şi planşee spre poduri neîncălzite

Planșeele de terasă (figura 2.5) au, obligatoriu în componența lor și următoarele straturi:

• straturi cu rol termo și hidroizolator;

•beton de pantă, pentru realizarea înclinației necesare în vederea colectării apelor
fluviale;
•barieră contra vaporilor de apă, amplasată pe partea caldă a stratului termoizolator;
•strat de difuzie sau strat de aer ventilat, amplasate deasupra elementelor din care
trebuie eliminați vaporii de apă (sape,beton de pantă etc);
•protecția exterioară a hidroizolației : strat de pietriș de 4 cm. grosime - la terase
necirculabile , dale prefabricate din beton - la terasele circulabile, sau pelicule speciale.

Planșeele spre poduri (figura 2.6) sunt prevăzute cu un strat de termoizolație

(zgură,cenușă de termocentrală, vată minerală etc) protejat cu o șapă de ciment de 3 cm
grosime.

Figura 2.5.1-planseu din beton armat; 2- beton de panta; 3-bariera contra vaporilor, 4-
termoizolatie(polistiren, vata minerala); 5- strat de difuzie a vaporilor; 6-sapa de
protective; 7- hidroizolatie; 8- nisip; 9- dale de mosaic; 10- strat de protective cu folie
reflectanta; 12 – tencuiala;

Figura 2.6. Alcatuiri de planse spre pod cu polisiren; b- cu zgura expandata 1-planseu
din beton armat; 2- tencuiala; 3- termoizolatie cu polistiren; 4- termoizolatie cu zgura
expandata; 5-sapa de mortar din ciment
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

2.2.6. Planșee spre coridoare exterioare

Au structura unui planșeu obișnuit la care se adaugă un strat de termoizolație,

amplasat fie la interior sub pardoseală, fie la exterior, montat în cofraj odată cu turnarea
betonului plăcii și protejat cu tencuială.

2.2.7.Planșee spre pivnițe și subsoluri neincalzite

Sunt prevăzute cu un strat de termoizolație (polistiren, vată minerală, vată de

sticlă poliuretan etc) amplasat fie sub pardoseală, fie la intradosul planșeului(figura
2.7.).

La planșeele spre încăperile neîncălzite este necesar a se avea în vedere și tipul

de pardoseală prevăzut. Se știe că temperatura normală a tălpii piciorului încălțat este de
29…30oC și că pierderea de căldură suferită de acesta, în direcția pardoselii, în sezonul
rece, crează senzația de disconfort. La piciorul încălțat corect (pantof,ciorapi), trasferul
termic se face preponderant prin convecție și radiație, iar senzația de rece depinde de
temperatura pardoselii, de temperatura aerului în apropierea pardoselii și de timpul de
staționare.

Figura 2.7. Alcatuiri de plansee peste

pivnite si poduri neincalzite:
a-termoizolatie cu polistiren sau vata
mineral sub sapa; b-termoizolatie cu plabi
BCA la intradosul planseului; c-
termoizolatie cu spumapoliuretanica la
intradosul planseului;
1-planseu din beton armat; 2-sapa de mortar
din ciment; 3- termoizolatie din polistiren
sau vata mineral; 4- termoizolatie din placi
de BCA; 5- spuma poliuretanica; 6- mortar
din ciment

La piciorul încălțat ușor sau desculț transferul termic spre pardoseală se

realizează, în cea mai mare parte, prin conducție, în funcție de temperatura acesteia și
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

de coeficientul de asimilare a căldurii de contact -b- caracteristic materialului din care

este compus stratul superior al pardoselii finite(figura 2.8.):

(2.1)

unde: -λ - conductivitatea termică a materialului

-p - densitatea aparentă a materialului
-c - capacitatea calorică masică

Figura 2.8. Senzaţia de confort pentru talpa

piciorului încălţat în functie de temperatura
pardoselii
a-durata de staţionare pe pardoseala[h]; b-
temperatura aerului interior ;
1- prea cald; 2- admisibil; 3- răcoros; 4- rece;
5- foarte rece;

În funcție de valoarea coeficientului b, pardoselile se pot clasifica din punct de vedere al

senzației de cald-rece. (tabelul 2.3)

Tabelul 2.3. Clasificarea pardoselilor din punct de vedere al senzatiei de cald – rece

Tipul pardoselii dupa Coeficient de asimilare Coeficientul de asimilare

senzatia de confort, la termica la contact –b- termica
contact cu talpa
piciorului

Foarte cald

Cald 350…700 3,0…6,0

Optimal 700…1050 6,0…9,0
Racoros 1050…1400 9,0…12,0
Rece

Relația de corespondența între coeficientul b și coeficientul de asimilare S24 este:

ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

= , (2.2)

unde: - perioada de oscilaţie diurnă a temperaturii exterioare. ( =24h=86400s)

În categoria perdoselilor reci sunt incluse: marmura, piatra naturală, asfaltul,
betonul, mozaicul de ciment, piatră spartă, mozaicul venețian, gresia, plăcile ceramice.
În categoria pardoselilor calde sunt incluse: parchetul, covorul PVC, mochetă etc (figura
2.10).

Figura 2.9. Pardoseli reci:

a- beton asfaltic pentru hale industriala; b-dale
din piatra naturala; c- mosaic
1- planseu din beton armat; 2-beton asfaltic;
3mortar mixt de var si ciment; 4 piatra
naturala; 5- mozaic

Figura 2.10. Pardoseli

calde:
a-parchet lipit de sapa de
mortar; b- covor din PVC;
c- mocheta
1-planseu din beton
armat; 2- termoizolatie; 3-
sapa de galizare; 4- lamele
de parchet; 5-covor din PVC; 6- covor tip mocheta

2.2.8. Planșee amplasate pe pământ

Sunt prevăzute cu un strat termoizolator pe toată suprafața sau cel puțin pe o

fâșie cu lățimea de 1,0 m pe tot conturul, amplasat fie peste placa din beton - sub
pardoseală, fie sub placa din beton. Pentru reducerea pierderilor de căldură perimetrale,
este obligatorie prevederea unui strat termoizolator la nivelul soclului.

2.2.9. Pereții care separă spațiile încălzite de cele adiacente neîncălzite sau
mult mai puțin încălzite

Aceste elemente pot fi sau nu prevăzute cu un strat termoizolator. Anumite

elemente de mobilier, de exemplu, dulapurile în perete sau bibliotecă pot reprezenta
elemente de separare a spațiilor interioare cu rezistență la transfer termic și capacitate
de acumulare a căldurii, deloc neglijabilă.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

În situația separării a două spații de temperaturi diferite trebuie luată în

considerare rezistența termică introdusă de un astfel de element de mobilier sub forma
sumei rezistențelor termice(figura 2.11.).

Figura 2.11. Schema de calcul a elementelor de

mobilier interior pentru separarea spatiilor cu
temperaturi diferite

Relația de calcul a rezistenței termice este:

(2.3)

unde:
este rezistenţa termică superficială interioară ( = 0,125 m2K/W)
este rezistenţa termică specifică prin peretele de lemn al elementului de mobilier.

2.2.10.Considerații generale privind alcătuirea anvelopei

Din punct de vedere termotehnic, elementele de construcții care alcătuiesc

anvelopa unei clădiri sunt realizare din straturi omogene, cvasiomogene și din punți
termice.

Straturile omogene au grosime constantă cu caracteristici termotehnice

uniforme sau care pot fi considerate uniforme.

Straturile cvasiomogene sunt alcătuite din două sau mai multe materiale având
conductivități termice diferite, dar care pot fi considerate ca straturi omogene având
conductivități termice echivalente.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

Punțile termice (figura 2.11.) reprezintă zone ale anvelopei unei clădiri în care
rezistența termică, altfel uniformă, este sensibil modificată ca urmare a faptului că
izotermele nu sunt paralele cu suprafețele elementelor de construcții. În consecință,
fluxul termic - astfel unidirecțional - este sensibil modificat. În zonele punților termice
se modifică și temperaturile superficiale interioare.

Punţile termice apar acolo unde un material conductibil, cum ar fi metalul,

traversează un strat izolator. Ţevile, bolţarele, grinzile, uşile, ferestrele şi zonele umede
formează adesea punţi termice între suprafeţele interioare şi cele exterioare. Până la
20% din pierderile de energie ale unei clădiri se datorează punţilor termice. Pe lângă
faptul ca duc la un consum mai mare de energie, fluxul de căldură care se pierde prin
punţile termice scade temperaturile interne de la suprafaţa şi se asociază frecvent cu
apariţia condensului si mucegaiului.

Punţile termice pot fi evitate prin:

 Izolare externă
 Îndepărtarea elementelor structurale care nu sunt necesare
 Ferestre compacte

Figura 2.12. Clasificarea puntilor termice:

a-zone cu arii diferite la exterior fata de
interior; b- zone cu grosimi si material diferite;
c, e- zone cu incluziuni partiale din material cu
conductivitati diferite; d, f- zone cu incluziuni
totale din material cu conductivitati diferite; a,
b, c, d-punti termice liniare; e, f,- punti termice
punctuale.
1-punte termica punctual; 2- agrafa

Din punctul de vedere al lungimii lor, punțile termice se clasifica în: punți
termice liniare, punți termice punctuale.

Din punctul de vedere al alcătuirii lor, punțile termice sunt:

•constructive, realizate prin incluziuni locale de materiale având o conductivitate
termică diferită;
•geometrice, realizate ca urmare a unor forme geometrice specifice (colțuri, schimbări
ale grosimilor);
•mixte, având ambele caracteristici de mai sus.

Influența punților termice liniare și a celor punctuale asupra zonelor cu alcătuire

omogenă se cuantifica, în calcule, prin coeficienți liniari, respectiv prin coeficienți
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

punctuali, de transfer termic, care amplifică, sau în unele cazuri, diminuează amploarea
fluxului termic unidirecțional.

2.2.11. Aria anvelopei clădirii

n
Aceasta se calculează cu relaţia:
A   Aj
j 1
, [m2] (2.4)

unde: A – aria anvelopei – suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale

ale clădirii, prin care au loc pierderile de căldură, Aj – ariile elementelor de construcţie
care intră în alcătuirea anvelopei, j=1...n, n – numărul total de elemente de construcţie
din componenţa anvelopei.

Ariile elementelor de construcţie care intră în alcătuirea anvelopei clădirii sunt

(normativ C107/1):

o suprafaţă opacă a pereţilor exteriori;

o suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi /sau închise;
o suprafeţele vitrate;
o suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;
o suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;
o suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
o suprafaţa plăcilor în contact cu solul;
o suprafaţa pereţilor în contact cu solul;
o suprafaţa planşeelor care delimitează clădirea la partea inferioară, de extterior
o suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii de spaţii adiacente
neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii.

2.2.12. Volumul clădirii

Volumul clădirii reprezintă volumul delimitat pe contur de suprafeţele

perimetrale care alcătuiesc anvelopa clădirii.

Volumul clădirii reprezintă volumul încălzit al clădirii, cuprinzând atât

încăperile încălzite direct cu elemente de încălzire, cât şi încăperile în călzite indirect,
dar la care căldura pătrunde prin pereţii adiacenţi, lipsiţi de termoizolaţie semnificativă.
Se consideră că fac parte din volumul clădirii; cămări, debarale, vestibuluri, holuri de
intrare, casa scării, puţul liftului şi alte spaţii comune.

Mansardele, precum şi încăperile de la subsol, încălzite la temperaturi apropiate

de temperatura predominanta a clădirii, se includ în volumul clădirii.

Conform normativului C107/1 nu se includ in volumul clădirii:

- încăperile cu temperaturi mult mai mici decât temperatura predominanta a clădirii,

de exemplu camerele de pubele;
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 2

- verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în care ele sunt închise cu
tâmplărie exterioara.

La clădirile cu terasă, în cazul în care casa scării se ridică peste cota generala a
planşeului terasei, pereţii exteriori ai acesteia se consideră ca elemente ale anvelopei
clădirii.

La clădirile cu acoperiş înclinat, în situaţiile in care casa scării continuă peste

cota generala a planşeului podului, ca elemente delimitatoare, spre exterior, se considera
pereţii dintre casa scării si pod si planşeul sau acoperişul de peste casa scării.

La casa scării de la parter, precum şi la holurile de intrare in clădire care au

planşeul inferior denivelat, determinarea volumului şi a suprafeţei anvelopei precum şi a
suprafeţelor tuturor elementelor de construcţie care separă aceste spaţii, de subsol si de
aerul exterior (pereţi, planşee, rampe) se face cu luarea în consideraţie a acestei
denivelări.