Sunteți pe pagina 1din 19

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS

LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

Nume/Prenume: Chirila Iulia Teodora

Titlul proiectului: Centrul Maternal „Casa Mea”

Localizare(judetul):Localitatea Vladeni

Fişa proiectului

1. Contextul şi justificarea proiectului


În contextul în care în societate fiecare se confruntǎ cu diverse probleme iar unele dintre efectele acestor probleme îşi pun amprenta şi
asupra copiilor ,Centrul Maternal Casa Mea isi propune sa ofere un suport comun mamei si copilului si va deservi 3 comune (Plugari,Sipote,Vladeni).

Asadar Centrul „Casa Mea„ se va adresa in mod specific relatiei mama – copil intr-o perioada din existenta copilului a carei amprenta se
regaseste in intreaga lui evolutie ulterioara, se va actiona lucrandu-se individual cu mamele si cu familiile acestora sau cu intregul grup de mame.
Cuplurile mamă-copil, sunt beneficiarii direcți ai acestui centru, precum și femeia aflată în ultimul trimestru de sarcină, aceasta din urmă beneficiind de
o atenție aparte pentru a evita apariția riscului de abandon al copilul. Acest centru are rolul de a preveni abandonul copiilor, dar și de a preveni
instituționalizarea, oferindu-le mamelor găzduire pe o anumită durată de timp, consiliere, susținere psihologică dar și servicii medicale.

Misiunea Centrului maternal „Casa MEA„ este de a permite formarea, menţinerea şi întărirea legăturilor familiale, precum şi sprijinirea
familiei pentru asumarea responsabilităţilor parentale. Acestea se realizează oferind mamei cu risc crescut de abandon, care se confruntă cu dificultăţi
de natură materială, socială, profesională sau relaţională, suportul necesar pentru a deveni aptă să-şi asume responsabilităţi faţă de copil. În Centrul
maternal se acordă mamei posibilitatea de a-şi cunoaşte copilul şi de a-şi consolida ataşamentul faţă de propriul copil, asigurând condiţii de prevenire a
intrarii copilului aflat în dificultate în sistemul de protecție al D.G.A.S.P.C. Iasi.
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

Centrul „Casa Mea„ este organizat pe model familial si are o capacitate de 8 locuri, fiind alcătuit din 8 camere (dormitoare) pentru cuplul
mama – copil ,4 bai, o cameră pentru activităţi si petrecerea timpului liber, o bucătărie, un cabinet de educatie pentru sănătate şi prevenirea
îmbolnăvirii, un cabinet pentru consiliere şi vizite.In urma solicitarilor catre unitatile administrativ teritoriale a celor 3 comune, comuna Vladeni ne-a
pus la dispozitie o cladire formata din parter si etaj,unde a fost un centru medical pentru medicina de familie.

Sǎrǎcia , criza economicǎ, creştera ratei şomajului, plecarea la muncǎ în strǎinǎtate sunt doar câţiva din factorii care duc la schimbarea
valorilor şi concepţiilor despre familia tradiţionalǎ.

In zilele noastre, abandonul este practicat datorită condițiilor precare de trai, a sărăciei, a lipsei venitului dar și din cauza faptului că
majoritatea mamelor sunt foarte tinere.

Sarcina la adolescente aduce cu sine unele efecte nedorite si acesta este si scopul proiectului de a interveni pentru prevenirea
acestora .Posibilele efecte pot fi:abandonarea scolii,abandonarea adolescentei de catre partener si familie,riscul saraciei ,dificultati
financiare,maturizare timpurie,stima de sine scazuta,posibile probleme in relatia cu copilul,stigmatul din partea comunitatii.

În cazul tinerei însărcinate, unde sunt prezente condițiile nefavorabile de trai, cum ar fi, lipsa unei locuințe, o situație financiară precară,
lipsa suportului familial, conflictele dintre parteneri, această tânără necesită un sprijin moral dar și consiliere pentru evitarea riscului de abandon al
copilului.

Sunt tinere, care privesc perioada maternității, ca fiind cea mai neagră perioadă prin care acestea trec, atunci când acestea nu dispun de
mijloacele de subzistență, nu au un venit care să îi asigure copilului un trai decent, iar în cazuri mai grave nu dispun de o locuință a lor. În aceste situații
șansele de dezvoltare ale nou-născutului într-o familie sunt minime. De multe ori aceşti factori tind sǎ ducǎ unele mame în situaţia dispertatǎ de a-şi
abandona copiii.
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

Se stie ca in primul an de viata un copil are nevoie prioritar de dragoste, brate iubitoare, lapte de mama si un adaport cald . Solutia acestor
probleme este prevenirea separării copilului de familia sa prin construcţia şi consolidarea relaţiei mamă – copil, precum și mama – copil – familie (tată,
familia largită).

Cauzele:

1.Relațiile de concubinaj au un impact puternic asupra abandonului copilului, datorită faptului că aceste relații sunt asociate cu sărăcia dar și
cu interesul scăzut al parteneriilor de a oferi protecție copiilor. În astfel de cazuri, mamele sunt cele care rămân cu responsabilitatea creșterii
copiilor, deoarece odată ce a apărut un copil, relația cu partenerul se rupe. Mama văzându-se singură cu copilul, fără sprijinul celor din jur, alege
să îl abandoneze.
2.Condițiile precare de trai ce sunt datorate sărăciei - această cauză este de foarte multe ori adusă în discuție de către părinți, chiar dacă
aceasta este asociată cu alcoolul dar și cu violența domestică. Sărăcia a luat amploare în țara noatră, iar acest lucru îl arată sondajele dar și datele
3.Accesul scăzut la mijloacele de planificare familială . În ultimii 9 ani în România, ca mijloc de planificare familială a fost avortul.
Populația defavorizată și nu numai, recurgeau la acest mijloc, datorită faptului că existau puține programe care aveau datoria de a informa
populația.
4. Apariția unei sarcini nedorite la mamele tinere, crește riscul ca acel copil să fie abandonat. Tânăra apelează la acest gest, nu neapărat
faptului că nu îsi dorește copilul, ci datorită faptului că, aceasta nu are sprijinul necesar din partea familiei, în multe cazuri tânăra rămâne
însărcinată fără să planifice asta. Lipsa comunicării în familie duce la apariția acestor cazuri. Datele statistice, indică faptul că tinerele care au
sub 20 de ani, prezintă cel mai mare risc de abandon în maternitate.
5.Serviciile insuficiente pentru tinerele mame sunt și ele un factor ce genereză abandonul întrucât, gradinițele dar și creșele au un cost ridicat.
6.Divorțul prezintă și el un rol important în procesul abandonului. Neînțelegerile dintre părinți, duc la neglijarea copiilor, întrucât aceștia se
axează pe problemele de cuplu. În urma divorțului, copiii sunt împărțiți între cei doi parteneri, astfel că unul dintre ei, ajunge să îl abandoneze.
7.Numărul crescut al nașterilor într-o familie, duce la abandonul unuia dintre copiii. Familia conștientiză prea târziu că nu dispune de toate
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

resursele pentru asigurarea unei bune creșteri.


Efectele:
-cresterea numarului de copii abandonati

- când copilul experimentează separarea de unul din părinți începe să simtă dor față de acesta, își vede părintele cu care locuiește devastat sau pur
simplu se învinovățește pentru că nu a reușit să-și împace părinții și experimentează faze de tristețe care se pot transforma în depresie, pentru că
acesta reprezintă o manifestare pe termen lung a tristeții.

Soluția :
- integrare socială
-restabilirea relațiilor cu familia și cu tatăl copilului, stabilirea paternității copilului, identificarea unei locuințe,
- consiliere psihologică individuală prin recrutarea unui psiholog
- recrutarea unui asistent medical care urmăreşte şi îndrumă mama privind starea de sănătate a ei şi a copilului său;
-monitorizarea situației socio-familiale a cuplului mamă – copil

2 Beneficiarii proiectului.
2.1 Beneficiarii directi

Beneficiarii centrului rezidenţial maternal pot fi mame cu copii aflaţi în risc de separare de familie şi femei gravide aflate în situaţii de dificultate:

- mame singure cu copii/gravide care temporar nu au locuinţă şi/sau care se confruntă cu mari probleme financiare, profesionale şi relaţionale;

- mame cu copii/gravide provenind din familii marginalizate sau dezorganizate incapabile să le ofere nici un fel de suport;

- mame cu copii/gravide victime ale violenţei domestice;


FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

- cuplu mamă-copil inclus într-un program de restabilire a legăturii familiale, după ce copilul a avut o măsură de protecţie specială;

- mame minore cu copii/gravide minore aflate în sistemul de protecţie specială a copilului.

2.2. Beneficiarii indirecți:


-familiile si apartinatorii beneficiarilor

-institutiile care sunt depasite de complexitatea problemelor acestor categorii

-autoritatile publice locale

3. Scopul proiectului

- însușirea și dezvoltarea competențelor necesare pentru creșterea copilului, dezvoltarea abilităților parentale, dobândirea încrederii în sine și
ceilalți, dobândirea de deprinderi sociale, inclusiv a abilităților de comunicare, dobândirea capacității de a lua decizii
- -asumarea rolului matern
- dobândirea de cunoștinte privind serviciile sociale, drepturile pe care le au în calitatea lor de părinți, pregătirea părăsirii centrului, pregătirea
pentru naștere în cazul gravidelor

4. Obiectivele proiectului
OG: previne intrarea copilului în dificultate în sistemul de protecţie

OS1: convingerea mamei, a familiei acesteia, a tatălui sau altor rude de a-şi asuma, într-o
formă sau alta, creşterea copilului;

OS2: intarirea legaturii dintre mama si copil si dezvoltarea unui atasament afectiv fata de acesta
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

OS3: activităţi pentru dobândirea deprinderilor de viaţă independentă

OS4: pregătirea reîntoarcerii cuplului mamă – copil în mediul familial, în condiţii sigure şi
favorabile dezvoltării copilului.

OS5: asigură beneficiarilor o alimentaţie corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi


calitativ, care răspunde nevoilor nutriţionale ale adultului (femeie adultă, gravidă, lăuză) şi ale
copilului.

5. Rezultatele proiectului
Centrul sprijină mama, în mod individualizat şi personalizat, în demersul de asumare a
rolului matern, astfel încât aceasta să-i poată asigura copilului o dezvoltare corespunzătoare
nevoilor sale afective, sociale, educaţionale şi medicale.

-cresterea gradului de integrare in comunitate

-infiintarea acestui centru,poate influenta atitudinea cominitatii locale,incepand cu ideea de


accepta aceasta problema sociala si continuand cu mobilizarea si implicarea in oferirea
serviciilor de suport.

Rezultate cuantificabile:

-6 cupluri mama-copil

-2 tinere gravide

Achizitionarea urmatoarelor materiale specifice proiectului:

-paturi x 8
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

-saltele x 8

-dulap haine x 8

-patut copii x 8

-mese x 8

-televizor x 1

-cadite x 8

-masini spalat x 2

-mobilier bucatarie x 1

-aragaz x 1

-frigider x 1

-vesela

-birou x 3

- laptop x 3

-imprimanta x1

Elaborarea si realizarea:

-banner x 1
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

- afis x 1

-pliante

6.Analiza riscurilor proiectului

-personalul calificat sa demisioneze

-lipsa cofinantarii si sustinerii pe tot parcursul proiectului

-pierderea spatiului in caz de forta majora

-pierderea interesului din partea tinerelor pentru cresterea copilului

7. Tabel Activități

Cod Resurse necesare


Cod wbs Activitati Subactivitati Durata
wbs (materiale, umane)

Activitatea Organizarea logistică a


În vederea bunei desfăşurări a activităţilor prevăzute în proiect se vor întreprinde următoarele:
nr. 1 proiectului-
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

-recrutarea specialistilor,a
echipei de implementare a
manager de proiect, asistent medical, ,
1.1. proiectului,stabilirea 6 săptămâni
asistent social, psiholog.
competentelor,atributiilor si
sarcinilor;
-se va realiza planificarea
managementul de
detaliată a activităţilor prevăzute toată echipa de implementare, calculator,
proiect 1.2. 1 săptămână
în proiect şi se va face corelarea imprimantă, calendar.
cu calendarul stabilit;
- se vor face vizitele necesare
semnării contractului cu manager de proiect, economist, consilier
1.3. Autoritatea Contractantă si finațator CJ Iasi, mașină, documente 1 saptamana
obtinerea tuturor avizelor redactate
functionarii centrului;

Dotarea spațiilor Manager de proiect,


Realizarea
Centrului rezidențial 2.1.1. inventarului necesar
asistent medical,
1 săptămână
– Asigurarea serviciilor destinat psiholog, laptop,
proiectului
Activitatea sociale beneficiarilor Subactivitatea cazarii,educarii si internet
nr. 2 centrului 2.1. asigurarii Cerere de ofertă Manager,
alimentatiei pentru obiectele asistent
1 săptămână
2.1.2. necesare social, laptop,
Organizarea proiectului internet
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

procedurii de
achizitie de Manager, asistent
Alegerea celui mai
mobilier,aparatura medical,
2.1.3. bun ofertant după 1 săptămână
electrica si economist,laptop,
raportul pret/calitate
electrocasnica internet,
Informarea
beneficiarilor cu
privire la obţinerea
drepturilor sociale în
concordanţă cu
legislaţia în vigoare
Asistent
Subactivitatea 12 luni
social,laptop,internet
2.2. Consilierea
membrilor familiei
extinse în vedere
îmbunătăţirii
relaţiilor
intrafamiliale

2.Activitate – Asigurarea serviciilor Subactivitatea Dotarea spațiului 3.1.1. Realizarea Manager de 1 săptămână
a nr. 3 de asistenta medicala 3.1. Centrului rezidențial inventarului necesar proiect, asistent
destinat cabinetului proiectului medical,
medical economist,
laptop, internet
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

Manager,
Cerere de ofertă
asistent medical,
pentru dispozitivele
3.1.2. laptop, internet, 1 săptămână
medicale necesare
parteneri din
proiectului
piața medicală
Alegerea celui mai Manager,asistent
3.1.3. bun ofertant după medical, laptop, 1 săptămână
raportul pret/calitate internet,
Evaluarea starii de
Subactivitatea Asistent medical, dispozitive medicale, beneficiari, 15 luni
sanatate a cuplului
3.2 cabinet medical
copil-mama
Manager de
Realizarea
proiect,
4.1.1. inventarului necesar 1 săptămână
economist,
proiectului
laptop, internet
Manager,
Dotarea spatiului Cerere de ofertă
laptop,
centrului rezidential pentru dispozitivele
Subactivitatea 4.1.2. internet, 1 săptămână
destinat consultului educaționale
4.1. parteneri din
psihologic necesare proiectului
Activitatea –Asigurarea serviciilor piața medicală
nr. 4 de consiliere psihologica Manager,
Alegerea celui mai economist,
bun ofertant după laptop, 1 săptămână
raportul pret/calitate internet,
partener
Pedagog social, voluntari cadre didactice și
Subactivitatea Evaluarea starii de studenți, copiii centrului de zi și vârstnicii centrului
18 luni
4.2. sanatate emotionala rezidențial, dispozitive educaționale, materiale
didacticce pentru atelier, sala de lucru.
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

-in vederea
promovarii
proiectului se vor
organiza campanii de
constientizare si
instiintare cu privire
la obiectivele
infiintarii centrului
Subactivitatea
si nevoia de sustinere Manager de proiect,voluntari studenti, 8 saptamani
5.1.
din partea
comunitatii
Masuri de Promovare a
-redactarea si
proiectului
distribuirea unor
pliante prin care vor
fi promovate
activitatile si
serviciile oferite
-se vor organiza
strangeri de
fonduri,haine si
Subactivitatea Manager de proiect, sponsori, asistent social,
jucarii pentru copiii 2 saptamani
5.2. echipamente;
ce urmeaza a fi
integrati in cadrul
centrului
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

-pregătirea mediului
familial pentru
primirea şi
reintegrarea cuplului
Demersuri in vederea
Activitatea Subactivitatea mamă-copil Asistent
reintegrarii familiale şi 12 luni
nr.6 6.1 social,psiholog,laptop,internet,dosare,hartie,masina
comunitare
-efectuarea
anchetelor sociale în
vederea reintegrării

Supervizarea
Subactivitatea
implementării Manager de proiect 22 saptamani
7.1.
proiectului
Activitatea - se vor realiza
Monitorizare și control
nr. 7 întâlniri periodice ale
Subactivitatea
echipei de toată echipa de implementare, laptop,imprimanta 22 săptămâni
7.2.
management a
proiectului
Pe parcursul implementării proiectului şi
la finalul acestuia se vor realiza
Raportare intermediară raportările de activitate tehnice
Activitatea Echipa de implementare, laptop, imprimantă,
şi finală intermediare şi financiare intermediare 22 saptamani
nr. 8 dosare, hârtie, mașină.
şi respectiv, finale, solicitate de
Autoritatea Contractantă.
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

8.Graficul de indeplinire a activitatilor

2022 2023
Cod
Activitati Durata
wbs
LUNI LUNI
- Organizarea
Activit logistică a
atea proiectului - 2 Luni
nr. 1 managementul de
proiect
– Asigurarea
Activit
serviciilor sociale
atea 12 luni
beneficiarilor
nr. 2
centrului
Activit – Asigurarea
serviciilor de
atea 16 luni
asistenta medicala
nr. 3
– Asigurarea
Activit
serviciilor de
atea 19 luni
consiliere
nr. 4
psihologica
Activit – Masuri de
promovare a
atea 3luni
nr. 5 proiectului
Demersuri in
Activit vederea reintegrarii
12 luni
atea 6. familiare si
comunitare
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

Activit
atea Monitorizare si 11 luni
nr. 7 control

Activit – Raportare
intermediară şi
atea 7 luni
nr. 8 finală

9.Bugetul

Costuri totale /
Categorie de cheltuieli Unitate Cant. Cost/unitate
linie bugetara
OBIECTE DE
INVENTAR:

buc 8 250 2,000


paturi
saltele buc 8 150 1,200

dulap haine buc 8 400 3,200

patut copii buc 8 350 2,800

mese buc 8 200 1,600

scaune buc 20 60 1,200

televizor buc 1 2,000 2,000


FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

cadite buc 8 100 800

masini spalat buc 2 1300 2,600

mobilier bucatarie buc 1 3,000 3,000

aragaz buc 1 1,000 1,000

frigider buc 1 1,400 1,400

vesela 2,000 2,000

birou buc 3 400 1,200

laptop buc 3 3,500 10,500

imprimanta buc 1 1 500

consumabile luni 24 300 9,600

UTILITĂȚI:

12,0
Energie electrică kw 300kw/luna x 24
00 12,000
1,2
Cablu/internet 24luni 50
00
26,
Lemne t 20/an x 2
650 000

Apă mc 200 mc/an x 2 5 2,000

HRANĂ: Luni 24 2,000 48,


000
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

ARTICOLE DE
IMBRĂCĂMINTE / Luni 24 3,500 84.000
ÎNCĂLȚĂMINTE

JUCARII 10,000

CHELTUIELI MARKETING 1,600 1,600

RESURSE UMANE:

1 manager
de proiect
1 asistent
social 10,000+5,000+6,000
1economist +6,000+5,000+3,000
Angajați: 478,800 net/an
1 psiholog x 24= 840,000
1 asistent 840,000 x 57%
medical
1 paznic

Contributii 840,000 x 43% 361,200

COMBUSTIBIL: 10,000

Alte cheltuieli 20,000

1,184,400 lei
Total investiții finanțator
236,880€
Cofinanțare 10% - doar x
pentru Legea 350/2005
privind finanțarea ONG-
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

urilor din Bugetele județene


sau locale
1,184,400 lei
TOTAL ACTIVITATI EXEMPLIFICATE:
236,880€

10. SOLICITANTUL

a. Identitate

Denumirea legala completa PAROHIA / Asociația

(numele organizatiei):

Statutul legal: UNITATE DE CULT / ONG

Numarul de inregistrare ca
platitor al TVA-ului:

Codul Fiscal

Adresa oficiala: Loc., jud.

Adresa postala: Str.

Reprezentant: Paroh / Presedinte

Telefon nr:

Fax nr:
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI-ANUL III TOAS
LUCRARE DE LABORATOR PENTRU DISCIPLINA MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR FILANTROPICE

Adresa E-mail:

Website:

b. Detalii despre banca

Numele Titularului contului: PAROHIA / Asociația

Cont bancar nr.:

Codul Bancii:

Codul SWIFT :

Numele Bancii:

Adresa Bancii:

Numele persoanei(lor) cu drept


de semnatura:

Functia(ile) persoanei(lor) cu PAROH / PREȘEDINTE


drept de semnatura:

S-ar putea să vă placă și