Tema 7: Mecanisme de prestare a serviciilor publice

 Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, cu modificările ulterioare;

 Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală;
 Legea nr. 98/2012 privind administrația publică centrală de specialitate;
 Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern;
 Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală;
 Hotărîrea nr. 610/2018 pentru aprobarea Regulamentului Guvernului;
 Iorgovan, Antonie (2005), Tratat de drept administrativ, vol.I-II, ediția 4, București: Editura All Beck;
 Manda, Corneliu, Manda, Cezar Corneliu (2002), Dreptul colectivităţilor locale, Bucureşti: Ed. Lumina Lex.

Problematica definirii serviciilor publice este considerată astăzi extrem de complexă.

Noțiunea de serviciul public este acceptată atât în sens organic (organism de conducere,
persoană juridică publică sau privată) cât şi în sens material-funcţional (ca activitate
desfăşurată de organismul sau persoana care prestează o activitate de servicii).

„Statul, raionul şi satul/comuna au luat fiinţă pentru a asigura membrilor societăţii apărarea
teritoriului, a vieţii şi bunurilor persoanelor fizice care alcătuiesc populaţia acestuia, precum şi
pentru satisfacerea nevoilor de instruire, educaţie, cultură şi sănătate a populaţiei ..." .

In acest scop, statul, raionul şi satul/comuna înfiinţează o serie de structuri şi organisme care
au misiunea de a pune în aplicare servicii prestate în favoarea populaţiei şi a colectivităţilor
administrativ-teritoriale.

Astfel, pentru a adopta norme juridice, care să reglementeze raporturile dintre membrii
societăţii, statul a creat serviciul public de legiferare, ca activitate prestată în RM de
Parlament.

De asemenea pentru „a soluţiona cu putere de adevăr legal" conflictele juridice dintre

membrii societăţii sau pentru a-i sancţiona pe cei care încalcă legile şi normele de convieţuire
socială, a fost creat serviciul public judiciar format din ansamblul structurilor judecătoreşti.

Serviciile publice administrative, se referă la activităţi orientate spre realizarea atribuţiilor

statului în domeniul executării legilor, a hotărârilor judecătoreşti, asigurarea ordinii publice,
paza graniţelor şi securitatea statului, satisfacerea intereselor de instruire, cultură, sănătate a
populaţiei, etc.

Atât definirea cât şi caracteristicile serviciilor publice comportă o relevanţă aparte.

Termenul de serviciu public poate fi utilizat atât pentru a desemna aspectul structural, de
entitate, organism social, cât şi pentru a denumi aspectul funcţional, de activitate desfăşurată
de acest organism.

In opinia unor autori se pot identifica trei perioade distincte de definire a acestui concept:

 Definiţia clasică, conturată la începutul sec. XX, prezintă serviciul public ca acea
activitate de interes general prestată numai de o persoană publică. Definirea serviciului
public s-a făcut după natura juridică a organismului care îl prestează şi care trebuie să
fie persoană publică, adică statul, colectivitate locală sau altă instituţie publică.
 Definiţia interbelică, apărută în contextul dezvoltării economice spectaculoase a
societăţii care impunea servicii publice variate, flexibile şi operative. Statul nu mai
putea să facă faţă cerinţelor sociale şi a încredinţat unele servicii publice unor
persoane private. Astfel, serviciul public era considerat o activitate de interes general,
prestată de o persoană publică sau de o persoană privată având prerogativele puterii
publice sub controlul administraţiei.
 Definiţia actuală, s-a conturat în anii 1980 ca urmare a evoluţiei democraţiei,
recunoscându-se că unele servicii publice desfăşurate de persoane private nu trebuie să
se bucure neapărat de prerogativele puterii publice. Pentru identificarea unui serviciu
public trebuie avute în vedere 3 elemente:
1. Elementul material: serviciul public este, în primul rând, o activitate de interes
general; el nu mai este privit ca un organism public ci, mai ales, ca o activitate
care răspunde unui obiectiv de interes general şi care poate fi asigurată şi de
către o persoană privată.
2. Elementul voluntarist (intenţia puterilor publice). Nu va exista un serviciu
public decât dacă puterile publice şi-au manifestat intenţia de a-şi asuma o
activitate de interes general.
3. Elementul formal. Reguli aplicabile activităţilor de servicii publice provin din
acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză
(regim juridic de drept administrativ în cazul prestatorului persoană fizică).
Termenul de serviciu public este utilizat atât în sens organizatoric, de organism social, cât şi
în sens funcţional, de activitate desfăşurată de acest organism.

Serviciul public poate fi definit ca un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de

administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale în interes public.

Alţi autori definesc serviciul public ca fiind „acea organizaţie de stat sau a colectivităţilor
locale, înfiinţată de autorităţile competente cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale
membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de executare a
legii".

Paul Negulescu, în lucrarea Tratat de drept administrativ, consideră serviciul public „un
organism administrativ creat de Stat, judeţ sau comună, cu o competenţă şi puteri
determinante, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei
creatoare, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie
cu caracter general, a cărei iniţiativă privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacţie
incompletă şi intermitentă".

O altă noţiune care apare în contextul serviciilor publice este: „întreprinderea publică",
componentă a sectorului public, furnizează servicii publice sau de utilitatea publică.
Întreprinderea publică este definită ca organizaţie în proprietatea statului (în totalitate sau
parţial), controlată de Guvern şi care desfăşoară activităţi ca o întreprindere economică.
Serviciile furnizate de acestea sunt: electricitate, furnizarea apei, canalizarea, transportul
feroviar, aerian, maritim, public urban, telecomunicaţiile, furnizarea de gaze, etc.

Principalele caracteristici ale serviciului public sunt:

 Satisface o nevoie socială;

 Se află în raport juridic permanent cu administraţia publică care l-a înfiinţat şi
care îl conduce;
 Furnizează bunuri şi/sau servicii care satisfac interesele unui grup sau ale
societăţii
 Este expus unui regim juridic, reglementat de principii de drept public care îl
diferenţiază de acelea ale întreprinderilor particulare;
 Se creează sau se desfiinţează în urma unei decizii administrative de management
 Se realizează prin stabilimente publice.
Clasificarea serviciilor publice se poate face după următoarele criterii:

1. după criteriul juridic

1. servicii publice administrative;
2. servicii publice industriale şi comerciale
2. după modul de cooperare la satisfacerea interesului public
1. servicii publice la realizarea cărora nu sunt implicate persoane din rândul
clienţilor (ex. universităţile, spitalele)
2. servicii publice la realizarea cărora participă indirect şi alte persoane. In acest
caz clientul este utilizator şi nu beneficiar (ex. : întreţinerea reţelei de drumuri)
3. servicii publice la realizarea cărora sunt implicate persoane din rândul
cetăţenilor şi destinate întregii colectivităţi umane, fără ca indivizii să
cunoască, în mod individual, rezultatul (ex.: apărarea naţională)
3. după nivelul la care se realizează:
1. servicii publice naţionale care interesează ansamblul colectivităţii.
2. servicii publice locale organizate la nivel de raion şi sat/comuna, etc.
4. după forma de proprietate
1. servicii publice monopolizate, oferite doar de instituţii administrative care
deţin şi monopolul aspra activităţilor respective
2. servicii publice realizate de agenţi economici publici şi/sau privaţi

Unii autori menţionează şi alte criterii:

 După modul în care se realizează interesul general:

1. servicii publice al căror scop este satisfacerea directă şi individuală a cetăţenilor;

2. servicii publice care oferă avantaj e particularilor în mod indirect;
3. servicii publice destinate colectivităţii în ansamblu.

 După importanţa socială:

1. servicii publice vitale (alimentarea cu apă, canalizare, etc)
2. servicii publice facultative (amenajarea parcurilor şi locurilor de distracţie, etc)

In societatea contemporană serviciile publice se pot identifica sub diverse modalităţi şi forme
de organizare, urmărind:
  modul de manifestare a interesului public general care va fi satisfăcut (la nivel
naţional, regional, local);
 obiectul prestaţiilor publice oferite cetăţenilor în corelaţie cu sfera de activitate în care
acestea se manifestă şi modul propriu-zis de organizare;
 regimul juridic căruia i se supun, serviciile publice fiind organizate atât sub forma
unor autorităţi administrative de sine stătătoare (regim juridic administrativ) cât şi ca
organizaţii distincte - iniţiative particulare, activităţi concesionate, parteneriate,
organizaţii nonguvernamentale, (regim juridic mixt).

Clasificarea serviciilor publice se întemeiază pe o serie de aspecte care trebuie luate în

considerare:

 în activitatea tuturor componentelor sistemului administrației publice, a instituțiilor

publice și a regiilor autonome se urmărește atingerea unui obiectiv comun, acela de
satisfacere a interesului public general.
 componentele sistemului administrației publice prestează activități care se
caracterizează prin adoptarea sau emiterea de acte administrative; astfel activitatea
instituțiilor publice este mai mult o activitate intelectuală, iar cea a regiilor autonome
este preponderent economică;
 componentele sistemului administrației publice își asigură mijloacele financiare
necesare desfășurării activității de prestații publice cu preponderență de la bugetul
statului; regiile autonome de interes public își asigură mijloacele bănești, în mare
parte, din veniturile obținute din activitatea proprie;
 componentele sistemului administrației publice şi instituțiile publice oferă, de regulă,
prestații publice în mod gratuit; regiile autonome asigură utilități publice tuturor
utilizatorilor, contracost.