Studenta Sbarnea Nicoleteta-Conversie educatie fizica, anul I

Istoria fotbalului

Fiecare sport are o istorie. Dar nici una dintre ele nu este atât de interesantă ca istoria
fotbalului.
Fotbalul este un fenomen global și probabil va deveni din ce în ce mai iubit, pe măsură ce
internetul și social media face urmărirea meciurilor și competițiilor tot mai accesibilă în diferite
părți ale globului.
Deci cine a inventat fotbalul? Se pare că fotbalul a fost inventat în Anglia, făcându-și apariția în
secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, există afirmații precum că scoțienii ar fi inventat fotbalul pe
care îl știm astăzi, dar că și chinezii au jucat un rol esențial în nașterea jocului.
Pentru a vedea mai clar cum a început fotbalul, împărțim originile în două. În primul rând,
vremurile străvechi, de 4.500 de ani (A) și apoi perioada modernă, predecesorul imediat al
fotbalului pe care îl iubim astăzi (B).
A. Originea antică a fotbalului
Artefactele istorice și tradițiile arată clar că fotbalul a fost jucat în Egipt, China Antică și Roma.
Principiile de bază ale jocului au supraviețuit pe parcursul anilor și au continuat să fie jucate în
perioada medievală.
Originea fotbalului în Egiptul Antic
În mormintele egiptene au fost descoperite mingi realizate din material textil care datează din
2500 î.Hr. Unele dintre aceste mingi erau realizate și din intestinele sau pielea animalelor pentru
a mbunătăți săritură. Bazându-se pe desene, teologii consideră că egiptenii jucau fotbal în timpul
sărbătorilor de fertilitate, pentru a sărbători abundența pământului.
Aproximativ 2000 de ani mai târziu, în China a apărut o altă formă de joc de fotbal.
Fotbalul în China Antică
În jurul anului 476 î.Hr. până în anul 221 î.Hr., un sport numit cuju a fost popular jucat în China.
Numele este aproximativ tradus că “a lovi mingea cu piciorul”. Pentru a înscrie un gol, jucătorii
trebuie să bage mingea într-o bucată de pânză atârnată între doi poli. Jocul a devenit atât de
popular, deoarece a fost practicat de liderii militari ca un sport competitiv pentru a menține
soldații în formă fizică.
Pe măsură ce jocul a devenit tot mai popular, curțile regale au început să organizeze meciuri cuju
jucate de jucători profesioniști . Echipe compuse din femei și civili au participat și la turnee.
Originea fotbalului în Roma antică

1
Fotbalul din Roma antică nu are reguli, strategii sau tactici. A fost jucat de 54 de jucători (27 în
fiecare echipă), al căror singur scop era să ducă mingea spre poarta echipei adverse. A devenit
atât de popular încât a fost inclus în Jocurile Olimpice timpurii. Firește, mulți jucători s-au rănit
în timpul jocului.
Fotbalul în Evul Mediu
Se poate spune că în general englezii au fost cei care au păstrat tradiția fotbalului în viață în Evul
Mediu. O formă foarte populară a sportului din mijlocul secolului al 14-lea, Anglia, se numește
fotbal de gloată. A fost jucat de un număr nelimitat de jucători. În acel moment, încă nu era
nimeni care să creeze reguli.
Jucătorilor li s-a permis să continue să joace atât timp cât acțiunile lor nu conduc la omor prin
imprudenţă. Aceștia au jucat pe străzi și au transformat orașele în terenuri uriașe.
Deoarece oricine se putea alătura jocului și din cauza puținelor reguli, fotbalul medieval s-a
încheiat cu revolte. Jocul pe străzi a cauzat, de asemenea, probleme locuitorilor și comercianților.
Cu toate acestea, el a devenit deja atât de popular încât jocul său nu a fost oprit deloc. Până la
sfârșitul secolului al XIV-lea, jocul a devenit profund încorporat în cultură engleză.
B. Începutul fotbalului modern
În timp ce sportul a fost jucat pe scară largă de tineri din toată Anglia, a fost interzis în școli din
cauza violenței sale. Lipsa regulilor care guverna comportamentul jucătorului a dus adesea la
accidentări și haos. Acest lucru a determinat cluburile din secolul al XIX-lea să creeze reguli care
să asigure jocul corect și onest. Aceste reguli stau la baza principalelor reguli de fotbal pe care le
urmăm acum.
Acesta este motivul pentru care cluburile din secolul al XIX-lea au simțit nevoia să creeze reguli.
Așa s-a format Asociația de Fotbal. În Statele Unite, sportul a devenit cunoscut sub numele de
“soccer”.
Fotbalul este un sport de echipa ce se disputa intre doua echipe alcatuite din 11 jucatori
fiecare. Se joaca cu mingea pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarba, cu cate o poarta la
fiecare capat. Scopul jocului este de a inscrie goluri introducand mingea in poarta adversarului.
In afara portarului, ceilalti jucatori nu se pot folosi de maini pentru a manevra mingea.
Castigatorul meciului este echipa care a inscris mai multe goluri la incheierea partidei. De multe
ori este cunoscut si sub numele de soccer, intrucat cuvantul fotbal se refera si la alte sporturi
asemanatoare (fotbal american, fotbal australian).
In primavara anului 2001, FIFA informa ca peste 240 de milioane de oameni joaca regulat
fotbal, in peste 200 de tari de pe intreg globul. Regulile sale simple si echipamentul redus si
ieftin, necesar practicarii fotbalului au contribuit, fara indoiala, la cresterea popularitatii sale. In
multe zone ale lumii, fotbalul naste pasiuni enorme si joaca un rol foarte important in viata
fanilor, a comunitatilor locale si chiar a natiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din
lume. Este recunoscut in multe tari drept: sportul rege.
Natura jocului

2
Un portar plonjand sa opreasca mingea ce se indreapta spre poarta sa.
Fotbalul se joaca dupa un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt
dezvoltate in continuare.
Doua echipe de cate 11 jucatori fiecare incearca sa loveasca o minge rotunda (mingea de
fotbal), cu scopul de a o introduce in poarta adversa. Echipa care inscrie mai multe goluri pana la
finalul jocului este declarata castigatoare; daca ambele echipe au marcat acelasi numar de goluri,
meciul este considerat egal. Una din primele reguli este reprezentata de interzicerea atingerii
intentionate a mingii cu mana in timpul jocului (exceptie fac portarii). Singura data cand
jucatorul se poate folosi de maini este atunci cand arunca de la margine (executa un aut). In rest,
jucatorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a directiona mingea.
Jucatorii se pot apropia de poarta adversa astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior);
prin pasarea mingii intre coechipieri; si prin sutarea acesteia spre poarta. Jucatorii adversi pot
recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic
este limitat.
Jocul se opreste doar in momentul in care mingea paraseste cu intreaga circumferinta o
linie ce marcheaza terenul (fie pe pamant, fie in aer) sau cand arbitrul fluiera. Jocul se reia prin
diferite metode, analizate in continuare.

De obicei, intr-un meci disputat la un nivel profesionist se inscriu putine goluri. De exemplu,
in prima divizie engleza (Premier League), in sezonul 2004-2005, s-au marcat, in medie, 2,57 de
goluri pe meci. In plus, 88% din jocuri s-au incheiat cu mai putin de 4 goluri marcate. Dar doar
8% din partidele disputate s-au terminat fara gol marcat.
Tactici
Legile jocului nu impun o alta pozitie ocupata in teren de vreun jucator, in afara celei de portar.
De-a lungul timpului au aparut o serie de pozitii specifice. Acestea sunt:
- fundas - jucator specializat in prevenirea incercarilor de a marca ale adversarilor;
- mijlocasul - jucator care organizeaza jocul ofensiv al echipei si ofera pase decisive atacantilor;
totodata el ajuta aparatorii, incercand sa opreasca atacurile adverse inca de la inceput;
- atacantul - jucator al carui principal rol este acela de a marca goluri.
Aceste pozitii sunt impartite la randul lor, dupa timpul petrecut de un jucator intr-o anumita
parte a terenului de joc. De exemplu, exista fundasi centrali, sau mijlocasi stanga.

Dupa cum am mai spus, aceste pozitii nu sunt restrictionate de reguli, iar fotbalistii sunt liberi sa-
si schimbe pozitiile in timpul jocului. Acest lucru se aplica si portarilor, care desi in marea
majoritate a timpului se afla in preajma portii proprii, pot participa oricand la jocul ofensiv al
echipei. Cele mai intalnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.
3
Dispunerea jucatorilor pe teren se numeste asezare tactica. Exemple de asezari tactice: 4-4-2 (4
fundasi, 4 mijlocasi, 2 atacanti); 4-5-1.Stabilirea asezarii tehnico-tactice a echipei intra in
subordinea antrenorului.

Bibliografie:
https://www.footballhistory.org
https://en.wikipedia.org/wiki/Football
https://footballnetwork.org/history-of-football/history