UST

Facultatea de Pedagogie
Specialitatea Psihopedagogie

Referat: Bazele generale

ale Pedagogiei
Conceptul pedagogic al lui Jean-Jeacques
Rousseau

Elaborat: Crivoi Olga Gr:12

Verificat: Panico Vasile
2018
 Jean Jacques Rousseau este un reprezentant de primă importanţă
al pedagogiei filosofice care a deschis un traseu deosebit de fecund în
istoria pedagogiei. Figură destul de controversată a epocii luminilor,
Jean Jacques Rousseau a lă sat o imensă bogă ţie de idei în perimetrul
gâ ndirii pedagogice, devenind unul dintre stâ lpii pedagogiei
universale. Adept al principiului „educaţiei negative”, Rousseau
consideră că rolul educatorului este de a-l pă zi şi apă ra pe copil de
influenţele externe venite din partea societă ţii. Face o duioasă
pledoarie pentru întoarcerea la natură , la resursele funciare ale
existenţei nealterate de intervenţia oamenilor.Lucrarea fundamentală
în care se structurează ideile sale pedagogice este intitulată Emil sau
despre educaţie. Acest adevă rat tratat de pedagogie este un fel de
roman, scris într-o manieră literară , eseistică , inconfundabilă , și
cuprinde o prefaţă şi cinci “că rţi” sau capitole. În aceste capitole sunt
prefigurate într-o modalitate ascendentă laturile educaţiei
dimensionate în conformitate cu treptele de vâ rstă ale copilului: pâ nă
la 2 ani, accentul este pus pe îngrijirea şi educaţia fizică , între 2 şi 12
ani, are loc educaţia simţurilor prin contactul direct cu natura, de la
12 la 15 ani, primează educaţia intelectuală , iar de la 15 ani pâ nă la
vâ rsta majoră accentul este pus pe educaţia morală .Ideile social-
politice şi cele pedagogice din opera Emil sau Despre educaţie,
considerată de Goethe drept „Evanghelia educaţiei naturale”, au
generat, pe de o parte, entuziasmul aderenţilor, admiratorilor şi
simpatizanţilor, pe de altă parte, injurii ale adversarilor şi
detractorilor. A fost de notorietate scandalul creat de scâ nteietorul şi
talentatul Voltaire care l-a acuzat în articolul “Sentimentul
cetă ţeanului” că , fiind un tată denaturat (şi-a trimis copii în Casa
copiilor gă siţi), nu are autoritatea morală de a fi recunoscut drept
autorul unui tratat de educaţie. Rousseau a ră spuns şi în presă şi în
„Confesiuni”, cu eleganţă , că , simţindu-se membru al Republicii lui
Platon, şi-a încredinţat copiii statului, aceasta a fost şansa lor de a
primi o educaţie cetă ţenească .Rousseau dorea trecerea de la educatia
formala, teoretica si abstracta la una practica, empirica, deductiva. In
cartea despre care vorbesc acum, Rousseau face referire la
nenumarate moduri prin care se pot formula lectii de tipul acesta, din
domenii variate. Pot sa numesc aici discutiile libere pe care le poate
avea elevul cu pedagogul lui privind la soare, la stele, situatii din viata
privind proprietatea, moduri foarte simple prin care se poate obisnui
copilul cu intunericul, cu frigul, cu rutina, toate fiind condimentate cu
exemple imaginare dar cat se poate de realizabile.Rousseau şi-a
format o imagine uşor deformată asupra naturii umane şi a virtuţilor
educative ale izolaţionismului şi ale ruperii de social. Metoda sa de
formare a lui Emil, dacă ar fi aplicată astă zi, ar genera mai mult
să lbatici, decâ t oameni. Cum remarcă Paroz, Rousseau “a crezut că
omul posedă toate lucrurile în natura sa şi că această natură este în
sine perfectă . Omul nu avea decâ t să redevină el însuşi pentru a se
întoarce în Eden. Dar această idee despre om nu are nici o bază nici în
istorie, nici în experienţa personală : ea este imaginară ” (1883, p.
279).Rousseau consideră că scopul educaţiei constă în formarea unui
om să nă tos, armonios dezvoltat din punct de vedere fizic, pe deplin
racordat la existenţa proximă , lipsit de artificialitate, un om al unui
raport echilibrat dintre raţional şi sufletesc. Pentru aceasta, este
nevoie să -l scoatem pe Emil din societatea vicioasă şi să -l trimitem
într-un mediu natural, la ţară . Dacă Aristotel vedea în educaţie o
cioplire, o fasonare a materiei dată , iar Comenius asemă na educaţia cu
arta gră dină ritului, Rousseau o concepe ca o acţiune de simplă
asistare a educatului, acesta avâ nd o totală libertate de mişcare.
Educaţia “negativă ” se concentrează asupra acţiunii de excludere a tot
ce poate stâ njeni dezvoltarea naturală a copilului.

Educaţia din primii doi ani de viaţă va fi centrată pe îngrijirea

corpului copilului printr-o bună ală ptare, bă i reci, îmbră că minte
uşoară , jucă rii naturale. Ală ptarea trebuie fă cută nu de doică , ci de
mamă , iar mâ inile şi picioarele nu se vor înfă şa, ci vor fi lă sate
libere.Educaţia între 2 şi 12 ani se mulează pe dezvoltarea fizică , şi,
contribuie la achiziţionarea primelor repere morale dar accentul se
pune pe educarea simţurilor. Marea carte a naturii constituie sursa
inepuizabilă de captare a primelor impresii şi a cunoştinţelor. Sub
conducerea unui preceptor (Rousseau este adeptul învă ţă mâ ntului
individual), Emile este introdus pe o cale pregnant intuitivă în tainele
naturii, este învă ţat să socotească , să cunoască limba, să discrimineze
forme. “Copilă ria – scrie Rousseau – are feluri de a vedea, gâ ndi şi
simţi care îi sunt proprii; nimic nu e mai nesă buit decâ t să vrem să le
înlocuim cu ale noastre” (p. 67). Educaţia se va baza pe presupoziţia
purită ţii şi inocenţei infantile. Cele dintâ i porniri naturale sunt
întotdeauna drepte; nu există perversitate originară în sufletul
omenesc. Antrenarea facultă ţilor intelectuale este amâ nată pentru
mai tâ rziu, acest aspect constituind un punct vulnerabil al gâ ndirii
sale despre educaţie.Educaţia cuprinsă între 12 şi 15 ani este centrată
pe formarea intelectuală , pe instrucţia propriu zisă . Împins de o
curiozitate interioară , Emil este predispus să înveţe carte. Nu sunt
indicate manuale. Singura carte recomandată este Robinson Crusoe,
deoarece aceasta face apologia unui un trai în natură şi pentru
autonomia individului, capabil să se descurce singur în viaţă . Nu
trebuie predată nici gramatica, nici istoria. Se vor da cunoştinţe de
astronomie, fizică , geografie, chimie, se va că lă tori şi se vor face vizite
în ateliere, în pră vă lii, şi se va lucra la modul propriu. “Gâ ndeşte-te
bine, ne sfă tuieşte Rousseau, că rareori trebuie tu să -i propui ce
anume trebuie el să înveţe; el trebuie să fie acela care să dorească , să
cerceteze, să gă sească acest lucru, iar tu trebuie să -l faci să înţeleagă
lucrurile, să -i deştepţi cu dibă cie această dorinţă şi să -i pui la
îndemâ nă mijloacele de a o satisface” (p. 160). Pentru a face pe tâ nă r
să judece bine e de preferat să -i formă m bine propria lui judecată în
loc să i-o impunem pe a noastră . Ne putem întreba, desigur, dacă nu
cumva educaţia intelectuală ar trebuie să înceapă mai devreme.
Ră spunsul este, categoric, afirmativ. Cum ne demonstrează studiile de
psihologie genetică dar şi realitatea dezvoltă rii copilului, stimularea şi
dezvoltarea capacită ţilor intelective începâ nd cu vâ rsta de 6-7 ani
este necesară şi recomandabilă .Educaţia administrată între 15 şi 20
de ani va avea o dominantă morală . Odată cu manifestarea pasiunilor,
omul reîncepe o viaţă nouă . Preceptorul îl va îndruma pe Emil spre
comiterea faptelor bune şi spre înfrâ narea pasiunilor. I se vor inocula
sentimentele de pietate, generozitate, prietenie, dreptate şi dragoste.
Tot în această perioadă se va face şi educaţia religioasă . În legă tură cu
această chestiune, Rousseau este propovă duitorul unei religii
naturale, fă ră dogme şi ritualuri.În ultimul capitol al monumentalei
sale opere, Rousseau se ocupă de educaţia femeii, a Sofiei,
predestinată să devină soţia lui Emil. Aceasta primeşte o educaţie
limitată , în vederea devenirii unei bune soţii, şi are menirea de a se
îngriji de gospodă rie, de soţ şi de creşterea copiilor; în acest sens ea,
trebuie să devină virtuoasă , blâ ndă şi înţelegă toare. Femeia este
fă cută anume ca să placă bă rbatului iar violenţa ei constă în farmecul
pe care-l poartă , că ci “cel mai puternic e stă pâ n în aparenţă şi depinde
în realitate de cel mai slab” (p. 347).Rousseau descoperă şi
valorizează la maximum virtuţile copilă riei, deschizâ nd un orizont
nou în istoria pedagogiei şi anticipâ nd teze ale curentului “educaţiei
noi” din secolul XX. Adept ale principiului educaţiei “negative”,
consideră că educaţia nu trebuie să transmită virtutea sau adevă rul, ci
să pă zească inima de viciu şi spiritul de eroare. Educatorul devine un
consilier şi un asistent al copilului ce trebuie lă sat să se dezvolte
singur, potrivit apetenţelor şi înclinaţiilor originare. Minimalizâ nd
rolul cunoaşterii intelectuale, pedagogul francez accentuează pe rolul
intuiţiei şi al contactului nemijlocit cu lucruri şi fapte.

Câ teva achiziţii ale marelui pedagog ră mâ n definitive:  necesitatea ca

pedagogia să fie fundamentată pe datele şi observaţiile psihologiei
experimentale;  existenţa unor etape distincte ale dezvoltă rii naturale
a copilului; accentuarea importanţei educaţiei prin intuirea lucrurilor
comparativ cu cea bazată pe cuvinte;  rolul metodelor intuitive şi
active în accederea la cunoaşterea veritabilă ;  valoarea ridicată a
interesului psihic al copilului în învă ţare; dependenţa reformelor
sociale de o prealabilă revoluţie a educaţiei individului.Ideile
pedagogice ale lui J.J.Rousseau au scandalizat pe mulţi contemporani,
dar au revoluţionat gâ ndirea psihologică şi pedagogică , influenţâ nd
decisiv orientă rile: filantropinistă , şcoala activă , nondirectivistă ,
postmodernă . L-au luat ca model, îndeosebi, Lev N. Tolstoi în crearea
şcolii de la Iasnaia Poliana, Rabindranah Tagore în şcoala de la
Santiniketan, pedagogul suedez Ellen Key, medicul şi pedagogul
italian Maria Montessori, dovadă că ideile filosofului iluminist au
ră zbă tut veacurile şi îşi pă strează şi azi valoarea şi actualitatea. Axat
pe ideea liberei dezvoltă ri a personalită ţii, J.J.Rousseau abordează , în
contextul educaţiei morale, și problema educaţiei religioase. Pentru a
nu-i impune copilului cunoștinţe pe care nu le înţelege, educaţia
religioasă se va realiza la vîrsta adolescenţei, cînd tînă rul singur îl va
recunoaște pe Dumnezeu. Această recomandare nu este valabilă și
pentru fete, care vor primi o educaţie religioasă de mici, deoarece
facultatea lor de a raţiona (?) nu este atît de bine dezvoltată ca la
bă rbaţi, ele fi ind datoare să accepte credinţa familiei sale.
J.J.Rousseau abordează și problema educaţiei copiilor de ambele sexe
din perspectiva rolului social. Educaţia intelectuală , morală , ca și cea
religioasă , a fetelor se va deosebi de cea a bă ieţilor prin conţinut și
strategie. Instruirea fetelor, mult mai modestă , și educaţia morală ,
determinată de necesitatea pregă tirii pentru rolul de mamă și soţie,
este mai puţin pretenţioasă , dat fi ind starea de lucruri existentă în
societatea sec. al XVIII-lea. Marele fi lozof considera obligatorie și
educaţia sexuală a adolescenţilor. Pornind de la ideea că într-un
context cultural mai civilizat, libertatea și pornirile sexuale sînt
timpurii, autorul argumentează importanţa acestei instruiri.
Ră spunzînd la veșnica întrebare: „Să luminezi copilul de timpuriu
asupra acestei chestiuni sau să -i dai ră spunsuri neadevă rate?”,
J.J.Rousseau susţine că nu trebuie să facem nici una, nici alta. Să
încercă m să nu le provocă m curiozitatea, deoarece, dacă aceasta se va
produce mai tîrziu, corpul va cîștiga în tă rie și putere. Dar dacă te-ai
hotă rît să ră spunzi, „ră spunde simplu, fă ră să te ară ţi încurcat, fă ră să
dai vreo importanţă deosebită , fă ră să zîmbești. E mai puţin
primejdios să îndestulezi curiozitatea copilului decît s-o aţîţi.
J.J.Rousseau critică societatea lipsită de moralitate a timpului său,
considerînd-o incapabilă de a forma un om virtuos.

Ideile pedagogice ale lui J.J.Rousseau au fost apreciate ca fi ind prea

sentimentale. Am putea fi de acord cu această notă , ţinînd cont și de
perioada lansă rii lor. Este timpul pedagogiei speculative, cînd pă rerile
despre formarea personalită ţii nu ră spundeau încă unor rigori ale
teoriilor știinţifi ce. Dintre cele trei funcţii: critica, explicaţia și
înţelegerea, “concepţia” rousseauistă promova critica, punea accentul
pe înţelegerea fi inţei umane și fă cea încercă ri reușite de a explica
unele aspecte în baza cunoștinţelor acumulate în acest domeniu sau
fă cînd speculă ri de perspectivă . Din utilele constată ri și recomandă ri
prezentate în articolul de faţă , desprindem și idei pe care timpul nu le-
a confi rmat sau care veneau/vin în contradicţie cu realizarea
procesului educaţional. Astfel, J.J.Rousseau:

• criticînd și reliefînd incapacitatea societă ţii de a forma un om nou

pentru o epocă nouă , plasează educaţia în afara infl uenţei acesteia;

• recunoscînd importanţa unei educaţii diferenţiate în conformitate

cu particularită ţile de vîrstă , supraestimează “puritatea” realiză rii
educaţiei etapizate, fi ecă rei perioade atribuindu-i un anumit tip de
educaţie: îngrijire, educaţie fi zică , intelectuală sau morală ;

• accentuînd semnifi caţia dezvoltă rii fi zice, exagerează durata

somnului raţiunii: copilul nu va fi instruit pînă la 12 ani;

• subliniind valoarea educaţională a învă ţă rii active, neagă importanţa

lecturilor, etichetîndu-le ca un ră u. Perioada necesită ţii de a citi vine
abia după 15 ani. Cu toate acestea, convingerile rusoiste despre libera
dezvoltare a personalită ţii au constituit suportul teoretic în
elaborarea concepţiei pedocentriste, au accelerat apariţia pedagogiei
experimentale, au impulsionat mișcarea Educaţia nouă . Valoarea
ideilor este confi rmată și astă zi prin curentul personalist al
doctrinelor pedagogice contemporane. Viziunea filozofului francez
J.J.Rousseau poate fi rezumată la o singură teză : Pă ziţi-vă a face o
meserie din rolul de profesor.

Primul om care a îngrădit o bucată de

pământ, ce s-a gândit să-și spună:
„Acesta este al meu!” și a găsit
oameni destul de stupizi ca să-l
creadă, a fost
adevaratul fondator al societății
civile. De la câte crime, războaie și
ucideri, de la câte orori și nenorociri
nu ar fi putut cineva să salveze
omenirea, dacă ar fi tras
țărusul, sau ar fi umplut șanțul,
strigând către semenii săi: "Feriți-vă
de-a asculta de acest impostor; sunteți
pierduți dacă uitați o singură dată că
fructele sunt ale
tuturor și pământul nu aparține
nimănui.'' - Rousseau 1754