Tema 8. Caracteristica generală a serviciului public.

Reglementarea funcției publice și a

funcţionarului public (Reglementarea administrativ-juridică a serviciului public)

1. Noţiunea, principiile de bază şi categoriile de servicii publice.

2. Noţiunea şi clasificarea funcţiilor şi a funcţionarilor publici.
3. Reglementarea administrativ-juridică a serviciului public.
4. Stimularea şi răspunderea juridică a funcţionarilor publici.

● Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr. 158 din 04.07.2008
● Legea privind declararea averii și a intereselor personale, nr. 133 din  17.06.2016.
● Codul muncii RM, nr. 154, din 28.03.03.
● Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018
● Codul Penal al RM, nr. 985, din 18.04.2002.
● Legea pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice nr. 155 
din  21.07.2011
● Legea Nr. 25 din  22.02.2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
● Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind punerea în aplicare a unor acte legislative (L. 158
şi 155) nr. 1001  din  26.12.2011
● Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-
XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr. 201, 11.03.2009

1 Noţiunea şi categoriile de servicii publice, principiile de bază ale serviciului public.

Membrii societăţii pentru a activa şi convieţui în condiţii normale au nevoie să fie asiguraţi în mod
continuu şi permanent cu anumite servicii de diferită natură economică, socială, etc.
Statul a fost constituit pentru a asigura aceste servicii membrilor societăţii şi pentru aceasta în cadrul
statului sunt create o serie de structuri numite servicii publice.
Reieşind din diversitatea şi complexitatea funcţiilor satului contemporan sunt înfiinţate o multitudine
de servicii publice.
Ex. pentru adoptarea unor norme juridice cu caracter general şi obligatorii pentru membrii societăţii
în cadrul statului este constituit serviciul public de legiferare.
Pentru soluţionarea diferitor conflicte juridice ce apar în societate, inclusiv pentru ai sancţiona pe cei
care încalcă legea, în cadrul statului este constituit serviciul public judiciar.
Pentru a soluţiona sarcinile statului în vederea executării legilor şi a hotărârilor judecătorești, inclusiv
pentru a asigura ordinea și securitatea publică şi satisfacerea diferitor necesităţi ale poporului în cadrul
statului au fost create şi se modernizează în permanenţă o diversitate de mecanisme administrative care se
numesc servicii publice administrative.
Serviciile publice administrative sunt diverse, însă ele pot fi divizate în următoarele categorii:
1. Autorităţile administraţiei publice care sunt constituite prin lege sau în baza legii pentru a exercita
funcţii de conducere în regim de putere publică cu membrii societăţii.
2. Instituţiile publice sunt constituite în baza legii pentru satisfacerea unor necesităţi cu caracter
nematerial ale societăţii.
3. Întreprinderile de stat sau municipale care satisfac necesităţile societăţii cu caracter material.
Toate serviciile publice sunt dotate cu un anumit personal şi îşi desfăşoară activitatea în mod continu
după un program dinainte stabilit.
Definiţie: Serviciul public reprezintă o structură organizatorică creată prin lege sau în baza legii de
către stat sau unitatea administrativ-teritorială pentru satisfacerea în mod continuu şi sistematic a unor
necesităţi ale membrilor societăţii, această structură fiind completată cu un personal de o anumită pregătire
de specialitate şi finanţată din bugetul statului sau cel local.
În afară de această definiţie ştiinţifică, art. 2 din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public defineşte Serviciul public ca o activitate de interes public, organizată şi desfăşurată de
către o autoritate publică.
Din punct de vedere legal serviciile publice sunt considerate doar acelea prestate de autorităţile publice,
spre deosebire de concepţiile doctrinale care privesc serviciul public într-un context mai larg, adică şi

1
prestarea serviciilor de către anumite instituţii publice precum şi activitatea întreprinderilor de stat sau
municipale.
Orice serviciu public are 2 elemente de bază:
1) funcţia publică
2) funcţionarul public care deţine această funcţie.
Conform, art. 2 al Legii nr. 158, prin funcţie publică se înţelege ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor
stabilite prin lege în scopul realizării prerogativelor de putere publică.
Iar, funcţionar public este persoana fizică numită în condiţiile legi, într-o funcţie publică.
Principiile: În art. 5 al Legii nr. 158 sunt stabilite următoarele principii pe care se bazează serviciului
public:
1. principiul legalităţii;
2. principiul profesionalismului
3. principiul transparenţei
4. principiul imparţialităţii
5. principiul independenţei
6. principiul responsabilităţii
7. principiul stabilităţii şi loialităţii, etc.

2 Noţiunea şi clasificarea funcţiilor şi funcţionarilor public.

Noţiunea de funcţionar public este tratată diferit în literatura juridică comparativ cu legislaţia în
vigoare. Una din cauzele acestei diferenţieri ar fi diversitatea funcţiilor şi a funcţionarilor publici. Conform
unor opinii din doctrină funcţionarul public poate fi definit în sens larg şi în sens restrâns.
Astfel, în sens larg funcţionarul public este persoana care ocupă o funcţie publică într-o organizaţie
statală.
Iar, în sens restrâns prin funcţionar public se înţelege cetăţeanul care ocupă o funcţie publică într-o
autoritate publică în ordinea stabilită de lege.
Această ultimă noţiune este asemănătoare cu noţiunea legală.
Funcţionarii publici sunt foarte diverşi, astfel există permise de clasificare a acestora conform
doctrinei şi conform prevederilor legislaţiei.
Conform doctrinei funcţionarii publici pot fi clasificaţi în dependenţă de particularităţile statului lor
juridic. Conform acestui criteriu pot fi evidenţiate următoarele categorii:
1. Funcţionari publici din autorităţile publice. Aceşti funcţionari îndeplinesc sarcini şi funcţii
referitor la conducerea membrilor societăţii de către stat.
2. Funcţionari publici din instituţiile publice care îndeplinesc sarcini cu caracter social-cultural. Ex:
domeniul învăţământului.
3. Funcţionari publici din cadrul întreprinderilor de stat şi municipale. La această categorie se
atribuie doar conducătorii şi specialiştii întreprinderilor care dirijează, dar nu produc nemijlocit careva
produse materiale.
Conform doctrinei, funcţionarii publici pot fi clasificaţi în dependenţă de caracterul atribuţiilor şi
anume:
1. Conducători.
2. Persoane cu funcţie de răspundere.
3. Reprezentanţii puterii executive (funcţionari cu funcţii de control şi supraveghere).
4. Personal operativ.
5. Personal auxiliar.
1. Conducătorii sunt principalii funcţionari publici care dispun de maximum împuterniciri juridice,
ei emit acte administrative şi reprezintă interesele serviciului public în relaţiile externe. Conducătorii în cazul
răspunderii apar ca persoane cu funcţie de răspundere.
2. În afară de conducători ca persoane cu funcţii de răspundere sunt consideraţi adjuncţii
conducătorului precum şi funcţionarii care conduc o secţie sau subdiviziune a serviciului public.
3. Reprezentanţii puterii executive sunt o categorie de persoane cu funcţie de răspundere care dispun
de atribuţii mai restrânse decât primele două categorii.
Aceşti funcţionari au atribuţii strict determinate şi fixate prin lege. Ei exercită funcţii de control sau
supraveghere şi pot aplica măsuri de constrângere administrative.
2
 Aici pot fi menţionaţi poliţiştii, funcţionarii din inspectorate ş.a.
4. Personalul operativ include funcţionari publici care îndeplinesc funcţii concrete în calitate de
specialişti. Aceşti funcţionari asigură pregătirea materialelor şi examinarea prealabilă pentru persoanele cu
funcţie de răspundere.
Acţiunile acestora nu produc efecte juridice doar cu unele excepţii (medicii).
5. Personalul auxiliar – funcţiile lor nu presupun acţiuni care produc efecte juridice sau care
influenţează conţinutul deciziilor. Ex. Secretarii, funcţionarii cancelariei. Această categorie nu face parte din
categoria funcţionarilor publici.
În Legea nr. 158 este prevăzută clasificarea legală a funcţionarilor publici prin prisma clasificării
funcţiilor publice. Clasificarea legală diferă de cea doctrinală şi poartă un caracter mai restrâns, deoarece se
referă doar la funcţile publice din cadrul autorităţilor publice.
Conform prevederilor art. 7 şi 33 al Legii nr. 158, funcţiile publice sunt clasificate în:
a) funcţii publice de conducere de nivel superior;
b) funcţii publice de conducere;
c) funcţii publice de execuţie:
Pentru fiecare categorie de funcţionari publici se stabilesc următoarele grade de calificare:
a) pentru funcţionarii publici de conducere de nivel superior:
consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I;
consilier de stat al Republicii Moldova de clasa a II-a;
consilier de stat al Republicii Moldova de clasa a III-a;
b) pentru funcţionarii publici de conducere:
consilier de stat de clasa I;
consilier de stat de clasa a II-a;
consilier de stat de clasa a III-a;
c) pentru funcţionarii publici de execuţie:
consilier de clasa I;
consilier de clasa a II-a;
consilier de clasa a III-a.
Conferirea gradelor de calificare menţionate se face conform prevederilor Legii cu privire la funcţia
publică şi statutul funcţionarului public

3. Reglementarea administrativ-juridică a serviciului public

Reglementarea administrativ-juridică a serviciului public subînţelege aplicarea diferitor norme juridice
cu caracter administrativ raporturilor ce apar, se dezvoltă şi încetează în cadrul serviciului public.
Reglementarea administrativ-juridică include următoarele momente:
1. Instituirea funcţiei publice şi stabilirea condiţiilor de ocupare a acesteia.
2. Modurile de ocupare a funcţiei publice.
3. Temeiurile de apariţie a raporturilor de serviciu.
4. Drepturile si obligaţiile funcţionarilor publici.
5. Incompatibilităţile juridice înaintate faţă de funcţionarii publici.
6. Avansarea în serviciu a funcţionarilor publici.
7. Încetarea raporturilor de serviciu.
1. Instituirea funcţiei publice – este generată de necesităţile societăţii şi respectiv de sarcina autorităţilor
publice de a satisface aceste necesităţi.
Statutul juridic al funcţiei publice se stabileşte reieşind din nivelul organizatorico-juridic al autorităţii
publice, locul şi rolul funcţiei respective în structura serviciului public, precum şi din caracterul şi nivelul de
pregătire profesională care se cere pentru ocuparea funcţiei respective.
Prin statutul juridic a funcţiei publice se înţelege drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile
funcţionarului public, precum şi exigenţele înaintate faţă de pregătirea lui profesională.
Pentru ocuparea unei funcţiei publice este necesare corespunderea anumitor condiţii, ce pot fi clasificate
în 2 categorii:
1. Condiţii generale de ocupare a funcţiilor publice.
2. Condiţii speciale de ocupare a funcţiei publice.

3
 1. Condiţiile generale de ocupare a funcţiilor publice rezultă din prevederile Constituţiei Republicii
Moldova şi a Legii nr. 158, fiind aplicabile tuturor funcţiilor publice. În calitate de asemenea condiţii ar
putea fi menţionate următoarele:
a) deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova;
b) posedă limba de stat şi limbilor oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele
stabilite de lege;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vârsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) îndeplineşte cerinţele specifice pentru ocuparea unor anumite funcţii publice;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de
bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această
interdicţie.
Nerespectarea oricărei din aceste condiţii atrage imposibilitatea persoanei de a ocupa funcţia publică.
Condiţiile speciale rezultă din funcţia respectivă şi din specificul domeniului respectiv care impune
cerinţe suplimentare. Ex. Atingerea unei anumite vârste (în domeniul militar), de asemenea cerinţe speciale
privind starea sănătăţii etc.
2. Modurile de ocupare a funcţiei publice:
- Numire.
- Alegere.
- Concursul.
Numirea reprezintă emiterea unui act administrativ al autorităţii publice competente sau a persoanei cu
funcţie de răspundere.
Alegerea ca mod de ocupare a funcţiei publice se reglementează prin diferite acte normative ce stabilesc
condiţii pe care trebuie să le îndeplinească candidatul la funcţia respectivă, se stabileşte procedura de
organizare şi desfăşurare, validare a rezultatelor alegerilor şi investirea în funcţie.
La alegere se respectă următoarele etape:
- existenţa funcţiei publice eligibile vacante.
- declanşarea procedurii de alegere.
- alegerea şi stabilirea rezultatelor alegerilor.
- validarea alegerilor şi investirea în funcţie.
Concursul reprezintă un mod de ocupare a funcţiei publice care prevede selectarea la funcţia publică
vacantă a unei persoane din mai mulţi candidaţi în baza aprecierii prealabile a calităţilor profesionale,
morale, organizatorice şi de alt gen.
Ocuparea funcţiei publice prin concurs se face în conformitate cu Legea nr. 158 şi presupune
următoarele:
- existenţa unei funcţii publice vacante.
- anunţul despre organizarea concursului în mijloacele de informare în masă cu indicarea
condiţiilor şi a cerinţelor principale faţă de candidat.
- desfăşurarea concursului care include 2 etape.
- recomandarea de către comisia de concurs a candidatului ce a câştigat pentru ocuparea funcţiei
publice.
Conform art. 28 al Legii nr. 158– funcţiile publice se ocupă prin: concurs; promovare; transfer
Ocuparea funcţiei prin numire se efectuează de autoritatea publica ierarhic superioară sau de persoana
cu funcţie de răspundere împuternicită, iar ocuparea funcţiei prin alegere şi concurs se efectuează de
autoritatea publică în care persoana urmează să activeze.
3. Temeiurile de apariţie a raporturilor de serviciu – subînţelege stabilirea legală a unor fapte care
determină existenţa legăturii, a drepturilor şi obligaţiilor reciproce dintre funcţionarul public şi autoritatea
publică.
Ca temeiuri principalele de apariţie a raporturilor de serviciu servesc următoarele fapte juridice:
a. Adoptarea unei hotărâri sau decizii de către autoritatea publică competentă, alta decât autoritatea în
care va activa funcţionarul public.
Ex: În cazul numirii unui vice-ministru.
4
 b. Emiterea unui ordin sau dispoziţii de către şeful autorităţii publice care angajează şi în care va activa
funcţionarul public, ca act cu caracter individual.
Ex: Ordinul ministrului de numire a unui nou angajat.
c. Încheierea contractului individual de muncă dintre cetăţean şi autoritatea publică.
În momentul încheierii contractului apar drepturile şi obligaţiile reciproce.
În afară de aceste temeiuri legislaţia prevede şi temeiuri suplimentare pentru ocuparea funcţiei publice
ca:
- Perioada de probă (art. 31).
- Depunerea jurământului (art. 32).
Astfel, persoanele care se încadrează în serviciul public pentru prima dată şi nu au gradul de calificare
respectiv li se stabileşte o perioadă de probă care nu poate depăşi 6 luni. Nu poate fi prevăzută perioada de
probă la încadrarea în serviciul public prin alegere, concurs sau transferare într-o altă funcţie ori autoritate
publică.
În perioada de probă se verifică dacă persoana corespunde funcţiei şi se decide asupra conferirii gradului
de calificare.
Pentru persoanele cu funcţie de răspundere încadrate pentru prima dată în aceste funcţii le este stabilit
un termen de 10 zile de la ocuparea funcţiei pentru depunerea jurământului.
Jurământul se depune o singură dată în prezenţa conducătorului autorităţii publice şi în faţa simbolurilor
de stat sub semnătura funcţionarului respectiv şi ce se include în dosarul personal.

5
 4. Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici sunt stabilite în capitolul IV al Legii nr. 158. Aceste
drepturi şi obligaţii poartă un caracter general, deoarece, drepturile şi obligaţiile concrete ale diferitor
funcţionari publici sunt stabilite de legi, regulamente şi dispoziţii ale conducătorului autorităţii publice
respective reieşind din specificul funcţiei.
Se cunosc următoarele drepturi generale ale funcţionarilor publici:
1) să examineze probleme şi să ia decizii în limitele competenţei sale;
2) să solicite, în limitele competenţei sale, şi să primească informaţia necesară de la alte autorităţi
publice, precum şi de la persoane fizice şi juridice;
3) să-şi cunoască drepturile şi atribuţiile stipulate în fişa postului;
4) să beneficieze de condiţii normale de muncă precum şi de un salariu corespunzător complexităţii
atribuţiilor funcţiei;
5) să beneficieze de stabilitate în funcţia publică deţinută, precum şi de dreptul de a fi promovat într-o
funcţie publică superioară
6) dreptul la opinie – funcţionarul public poare exprima o opinie oficială a autorităţii publice numai dacă
este abilitat în acest sens, conform procedurilor stabilite.
7) dreptul la apartenenţă la partide şi alte organizaţii social-politice.
8) dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate şi alte organizaţii
9) dreptul de a întemeia şi a se afilia la sindicate şi alte organizaţii
10) dreptul de acces la informaţia de ordin personal
11) dreptul la protecţie juridică în exerciţiul funcţiei ş.a.
12) dreptul la grevă
Drepturile speciale, sunt cele specifice diferitor autorităţi publice.
Conform cap. IV, secţiunea 2 al Legea nr. 158, sunt prevăzute următoarele obligaţii ale funcţionarului
public:
● respectarea Constituţiei Republicii Moldova, legislaţiei în vigoare şi a drepturilor şi libertăţilor
omului.
● loialitatea faţă de autoritatea publică în care activează.
● respectarea normelor de conduită profesională.
● să păstreze, în conformitate cu legea, secretul de stat, precum şi confidenţialitatea în legătură cu
faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei publice, cu excepţia
informaţiilor considerate de interes public
● depunerea declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietăţi.
● obligaţia de a se conforma dispoziţiilor primite de la conducător ş.a..
În cazul în care funcţionarului public i se încredinţează o însărcinare a cărui legalitate este îndoielnică el
are obligaţia să informeze şeful, iar dacă însărcinarea rămâne în vigoare să se adreseze conducerii ierarhic
superioare şi dacă se confirmă legalitatea ei să o execute.
La exercitarea funcţiei publice, însărcinarea a cărei legalitate trezeşte îndoieli poate fi emisă în scris. În
asemenea cazuri, răspunderea pentru efectele îndeplinirii unei însărcinări ilegale o va purta persoana cu
funcţie de răspundere care a aprobat executarea lor.
5. O problemă deosebită care priveşte funcţionarul public pe parcursul exercitării atribuţiilor sale este
instituirea incompatibilităţilor faţă de acesta.
Prin incompatibilitate se înţelege imposibilitatea sau restricţia prevăzută de lege ca un funcţionar public
să exercite anumite funcţii sau activităţi. Scopul unor asemenea interdicţii e de a asigura buna funcţionare a
serviciului public.
Incompatibilităţile faţă de funcţionarul public sunt prevăzute de Legea nr. 158 şi sunt concretizate în
legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei.
Legea nr.158, cap. IV, secţiunea 3, art. 25, 26 prevede că:
1) calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost
numit.
2) funcţionarul public nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate:
   cu excepţia cazului în care raporturile de serviciu sînt suspendate pe perioada respectivă în condiţiile legii;
3) Funcţionarul public nu poate fi mandatar al unor terţe persoane în autoritatea publică în care îşi
desfăşoară activitatea, inclusiv în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care
o exercită.

6
 4) Funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publică în subordinea nemijlocită a unei rude directe
(părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei) în
cadrul aceleiaşi autorităţi publice ş.a.
Conform Legii nr.158 art. 26 funcţionarul public antrenat în una din activităţile incompatibile enumerate
la punctul (1) şi (2) este avertizat în scris de către conducătorul autorităţii publice să abandoneze activitatea.
Dacă, după expirarea unei luni de la data primirii avertismentului, funcţionarul public nu abandonează
activitatea, el este destituit din funcţia publică.

6. Prin avansarea în serviciu se înţelege transferarea funcţionarului public cu acordul său într-o funcţie
publică superioară sau conferirea unui grad de calificare superior în cadrul aceiaşi funcţii publice.
Au dreptul la avansare funcţionarii publici care au rezultate „bune” în serviciu, dau dovadă de spirit de
iniţiativă, îşi perfecţionează pregătirea profesională, au susţinut atestarea şi posed calităţi pentru a deţine
funcţiile publice respective.
Funcţionarii publici sunt supuşi periodic atestării care are loc periodic de către o comisie de atestare în
scopul de a îmbunătăţi activitatea serviciului public şi procesul de selectare şi repartizare a cadrelor.
Modul şi condiţiile atestării funcţionarilor publici sunt stabilite conform Regulamentului cu privire la
atestarea funcţionarilor publici, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, Nr. 522, din
20.05.04.
Legea nr. 158 în secţiunea 2 mai prevede o modalitate de apreciere şi anume evaluarea performanţelor
profesionale ale funcţionarului public prin compararea rezultatelor obţinute în perioada evaluată cu
obiectivele stabilite.
Funcţionarii publici sunt supuşi perfecţionării pregătirii profesionale care se realizează prin diverse
forme de instruire în sistemul de stat de pregătire şi reciclare a cadrelor.
Rezultatele evaluării performanţelor profesionale ale funcţionarului public se iau în considerare la luarea
următoarelor deciziilor:
a) cu privire la avansarea, menţinerea sau retrogradarea în trepte de salarizare;
b) cu privire la conferirea unui grad de calificare superior;
c) cu privire la promovarea într-o funcţie publică superioară;
d) cu privire la eliberarea sau destituirea din funcţia publică
Funcţionarii publici care au vechime în muncă, gradul respectiv, au urmat cursuri de perfecţionare, au
susţinut atestarea sunt recomandaţi de comisia de atestare pentru avansare în serviciu.
În cazul în care la momentul respectiv nu există funcţii publice vacante, funcţionarul public este inclus
în rezerva de cadre. Scopul rezervei de cadre este de a oferi posibilitatea completării oportune a posturilor
vacante şi de a asigura avansarea în serviciu.
Avansarea în serviciu poate avea loc prin promovarea intr-o funcţie publică superioară sau conferirea
unui grad de calificare superior. Avansarea în serviciu se efectuează de către autoritatea care a angajat
funcţionarul public, excepţie face doar acele funcţii sau grade de calificare conferirea cărora ţine de
competenţa Preşedintelui R.M., Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, Preşedintelui C.S.J.
Conferirea gradului de calificare se perfectează printr-un act semnat de conducerea autorităţii
competente şi care se păstrează în dosarul personal al funcţionarului public.
Excepţie sunt cazurile când funcţionarul public poate fi trecut înainte de termen în următorul grad de
calificare superior sau peste un grad dacă a îndeplinit misiuni de răspundere deosebite.
În Legea nr. 158 şi Regulamentului de conferire a gradelor de calificare a funcţionarului public –
gradele de calificare se conferă pe viaţă.
Funcţionarul public poate retrogradat sau retras gradul prin hotărârea instanţei judecătoreşti în cazul
săvârşirii unor fapte ce prevăd răspunderea penală sau dacă gradul a fost conferit cu încălcarea legislaţiei.
7. Încetarea raporturilor de serviciu a funcţionarului public este reglementat conform legii nr. 158 şi
de-asemenea intr-o anumită măsură de legislaţie a muncii şi diferite regulamente sau statute disciplinare
pentru unele categorii de funcţionari publici ca: militari, poliţie.
Conform legislaţiei în vigoare (art. 61, Legea nr. 158) încetarea raporturilor de serviciu pot fi divizate în
următoarele categorii:
1. Din iniţiativa funcţionarului public (demisia).
2. Din iniţiativa autorităţii publice (eliberarea din funcţiei sau destituirea).
3. În circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor.

7
 1. Încetarea relaţiilor de serviciu din iniţiativa proprie a funcţionarului public poate avea loc din motive
diferite ca: schimbul domiciliului; plecarea la învăţătură; starea sănătăţii, etc .
Pentru persoanele cu funcţie de răspundere este prevăzută demisia ca modalitate de încetare a
raporturilor de serviciu. În aceste cazuri se aplică prevederile art. 65 al Legii nr. 158 şi legislaţia muncii, art.
85 Codului Muncii al R.M. privind anunţarea în scris a autorităţilor publice cu 14 zile înainte de
imposibilitatea de a continua raporturile de serviciu.
2. Încetarea raporturilor din iniţiativa autorităţilor publice este reglementat de Legea nr. 158, legislaţia
muncii precum şi de unele regulamente disciplinare în cazul anumitor categorii de funcţionari publici.
Astfel, conform Legii nr. 158, art. 63 şi 64, eliberarea sau destituirea din funcţia publică se face printr-un act
administrativ de către organul/funcţionarul ce are competenţa să numească în această funcţie şi se comunică
funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, însă anterior datei eliberării sau destituirii
din funcţia publică.
Eliberarea din funcţie publică are loc în următoarele cazuri:
a) autoritatea publică şi-a încetat activitatea prin lichidare;
b) autoritatea publică este transferată într-o altă localitate, iar funcţionarul refuză să o urmeze;
c) autoritatea publică îşi reduce efectivul de personal sau îşi modifică statul de personal;
d) ca urmare a obţinerii de către funcţionarul debutant a calificativului „nesatisfăcător”;
e) starea sănătăţii fizice şi/sau psihice a funcţionarului public, constatată prin decizie a organelor
competente de expertiză medicală a vitalităţii, ş.a.
În cazul eliberării din funcţia publică în condiţiile lit. a)–c), autoritatea publică este obligată să acorde
funcţionarilor publici un preaviz cu o durată de 30 de zile calendaristice, iar în restul cazurilor – de 15 zile
calendaristice. În perioada de preaviz, persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie
acordă funcţionarului public în cauză program redus de muncă, cu până la 2 ore zilnic, fără reducerea
salariului cuvenit.
Destituirea din funcţie publică se aplică în următoarele cazuri:
- incompatibilitate
- refuzul de a depune jurământul prevăzut la art. 32 ;
- incompetenţă profesională stabilită în urma obţinerii calificativului „nesatisfăcător”, etc.
3. Cazurile în care raporturile de serviciu încetează indiferent de voinţa părţilor, sunt scoase în evidenţă
de art. 62 al legii nr. 158 şi anume:
a) în cazul decesului sau rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care persoana este
declarată dispărută fără urmă sau decedată;
b) cazul de forţă majoră
c) dacă funcţionarul public pierde cetăţenia RM sau capacitatea de exerciţiu;
d) la împlinirea vârstei necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă;
e) ca urmare a constatării, prin hotărâre judecătorească definitivă, a nulităţii absolute a actului
administrativ de numire în funcţia publică;
f) rămânerii definitive a sentinţei de condamnare prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni
privative de libertate ş.a.
Încetarea raporturilor de serviciu în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor se face în termen de 5
zile lucrătoare de la intervenirea sau aducerea la cunoştinţa autorităţii publice a cazului respectiv, prin actul
administrativ al persoanei/organului care are competenţa legală de numire în funcţie.
Litigiile funcţionarilor publici aferente încetării relaţiilor de serviciu sunt examinate în dependenţă de
specificul funcţiei ocupate, însă de regulă, conform procedurii contenciosului administrativ.

4. Stimularea şi răspunderea juridică pare a fi o problemă nu atât de importantă din punct de vedere a
regimului aplicabil serviciului public, însă reieşind din specificul firii umane aplicarea diferitor măsuri de
stimulare serveşte drept impuls ca funcţionarul public să depună noi eforturi pentru realizarea sarcinilor
serviciului public respectiv.
Adică, factorul stimulării influenţează calitatea şi eficienţa activităţii funcţionarului public.
Stimularea poate fi clasificată în următoarele categorii:
1. Înlesnirile
2. Măsurile de stimulare
1. Înlesnirile sunt diferite ca caracter şi se oferite diferitor categorii de funcţionari publici.

8
 Ex: Astfel, conform art. 37, 38, Legea 158, funcţionarii publici beneficiază susţinere inclusiv financiară
pentru dezvoltarea profesională. Iar, conform art. 42 şi 43 al legii nr. 158 funcţionarii publici se bucură de o
gamă largă de asigurări sociale şi diferite îndemnizaţii. Totodată, aceştia beneficiază de asistenţă medicală
gratuită la nivel minim necesar în instituţiile curative de stat, inclusiv şi la pensionare.
Funcţionarii publici beneficiază de locuri rezervate la hotel sau bilete de transport pentru deplasări de
serviciu.
2. Măsurile de stimulare au un caracter diferit şi pot fi clasificate în dependenţă de natura lor, precum şi
modul de acordare.
După natura lor măsurile pot fi:
a. Cu caracter moral care reprezintă nişte măsuri care influenţează asupra stării spirituale şi anume:
mulţumire, oferire de diplomă, decorarea cu distincţii de stat.
b. Măsuri cu caracter material: cu caracter bănesc, premii, cadouri de preţ ş.a.
După modul de acordare măsurile de stimulare pot fi:
1. Cu caracter general → se aplică după o procedură unică pentru toţi funcţionarii publici. Aceste
măsuri sunt prevăzute de art. 203 Codul Muncii R.M.: mulţumiri; premii şi cadouri de preţ; diplome de
onoare.
În acest sens mai pot fi aplicate ca măsuri cu caracter moral şi ordinele, medaliile şi titlurile onorifice în
conformitate cu Legea cu privire la distincţiile de stat R.M. din 30.07.92
2. Caracter special → privesc funcțiile publice concrete (Ex: Trecerea înainte de termen într-un gradul
de calificare superior sau în gradul ce îl depăşeşte pe cel anterior cu un grad, ori trecerea la o funcţie publică
superioară).
În acest caz are loc îmbinarea măsurilor de încurajare morale cu cele materiale.
Conform unor opinii din doctrină se consideră că aplicarea măsurilor de răspundere, de-asemenea
stimulează funcţionarii publici la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Aplicarea răspunderii juridice nu este comparabilă cu măsurile de stimulare, deoarece, răspunderea
juridică urmăreşte ca funcţionarul public să nu treacă sub nivelul minim de disciplină, dar aplicarea acesteia
faţă de funcţionarii publici este foarte importantă şi obiectiv necesară pentru a menţine un regim optimal de
activitate şi cauzării de daune.
Conform art. 56 al Legii 158 în dependenţă de caracterul încălcărilor comise de funcţionarii publici,
aceştia pot fi atraşi la următoarele forme de răspundere juridică:
1. Răspundere disciplinară
2. Răspundere civilă (materială)
3. Răspundere administrativă (contravenţională)
4. Răspundere penală
Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici este reglementată de al Legea 158 (art. 57-60), dar
cele mai multe aspecte ale ei sunt reglementate în Codul Muncii R.M.
Răspunderea disciplinară poate fi definită ca o formă a răspunderii juridice care survine pentru
încălcarea disciplinei de serviciu.
Conform art. 206 Codul muncii R.M. 28.03.03, pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:
● avertismentul
● mustrarea
● mustrarea aspră
● concedierea (destituirea din funcţie)
Pe lângă sancţiunile menţionate Legea 158 art. 58 prevede ca sancţiune suspendarea dreptului de a fi
promovat în funcţie în decursul unui an; suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o
perioadă de la unu la doi ani, destituirea din funcţia publică.
Răspunderea disciplinară în unele cazuri este reglementată în regulamentele şi statutele disciplinare
pentru militari.
Răspunderea civilă (materială) – survine în cazul cauzării uni prejudiciu material autorităţilor publice în
procesul său în legătura cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Prejudiciu respectiv trebuie să fie cauzat cu
vinovăţie.
Conform Legislaţiei răspunderea materială este reglementată integral în Codul muncii R.M.
Răspunderea materială poate fi:
1) limitată – se reduce la o anumită parte din câştigul funcţionarului public în limitele prejudiciului
cauzat, însă nu poate depăşi câştigul mediu lunar al funcţionarului, ce poate fi aplicată de conducere.
9
 2) deplină - survine numai în cazul prevăzut de lege art. 338 Codul muncii R.M. şi funcţionarul public
are obligaţia de a restitui mărimea deplină a prejudiciului cauzat
Totodată, conform art. 20, Legea contenciosului administrativ 10.02.00, persoana lezată într-un drept al
său poate intenta în instanţa de judecată o acţiune şi împotriva funcţionarului public al autorităţii publice care
a elaborat actul administrativ contestat sau a refuzat să soluţioneze cererea cerându-se pentru aceasta
anumite despăgubiri. În caz în care acţiunea se admite, funcţionarul public poate fi obligat să plătească
despăgubirea solidar cu autoritatea publică respectivă.
Răspunderea administrativă – survine în cazul comiterii unei contravenţii administrative prevăzute de
partea specială a CCA.
Pentru aplicarea răspunderii administrative funcţionarilor publici este nevoie să fie întrunite următoarele
condiţii:
a) fapta să fie săvârşită cu vinovăţie.
b) contravenţia este săvârşită în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Funcţionarii publici sunt recunoscuţi ca persoane cu funcţie de răspundere conform CCA şi le sunt
prevăzute sancţiuni mai aspre comparativ cu alţi cetăţeni.
Răspunderea penală – survine în cazul comiterii unei infracţiuni legate de îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu prevăzute de Codul Penal al Republicii Moldova.
Ca şi în cazul răspunderii administrative, răspunderea penală survine dacă sunt întrunite următoarele
condiţii: 1) fapta să fie săvârşită cu vinovăţie; 2) funcţionarul public este recunoscut ca persoană cu funcţie
de răspundere persoana publică  sau persoana cu funcţie de demnitate publică conform art. 123 Codul Penal
al Republicii Moldova. 2) infracţiunea trebuie să fie săvârşită în legătură cu neexecutarea sau executarea
necuvenită a atribuţiilor de serviciu.
În asemenea cazuri conducătorul autorităţii publice este obligat să prezinte materialele organelor de
urmărire penală şi la demersul procurorului se poate decide suspendarea provizorie a funcţionarului din
funcţie.
Funcţionarii publici poartă răspundere conform Legii penale pentru următoarele fapte:
● coruperea pasivă, art. 324 Codul Penal.
● traficul de influenţă, art. 326 Codul Penal.
● abuzul de putere, serviciu, art. 327.
● excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, art. 328.
● neglijenţa în serviciu, art. 329.
● primirea recompensei ilicite, art. 330 Codul Penal.
● încălcarea regulilor prin declararea veniturilor şi proprietăţilor de către demnitarii de stat, judecători,
procurori, funcţionari publici şi unele persoane cu funcţii de conducere.
● refuzul de a îndeplini Legea, art. 331 Codul Penal.
● falsul în acte publice.

10