TEMA nr.

9
Profesia de mediator
1. Definiția medierii
Definiţia medierii este dată în art. 2 din Legea RM nr. 137/2015 cu privire la mediere1, deşi
este o definiţie incompletă care poate fi completată cu dispoziţiile altor articole. Astfel, medierea
este definită ca modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui
proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor mediatori.
Din definiţia dată medierii de lege, putem deduce că medierea are următoarele caractere:
1) este o procedură amiabilă de rezolvare a conflictelor, prin negocierea dintre părţi.
Medierea este o procedură, un mijloc paşnic prin care părţile negociază şi îşi fac concesii
reciproce în vederea ajungerii la un acord agreat de ambele părţi, care să rezolve conflictul sau să
stingă litigiul dintre ele şi care le dă posibilitatea continuării şi consolidării relaţiei construite până
la data ivirii conflictului respectiv.
Medierea determină ceea ce este mai important: comunicarea dintre două părţi care iniţial
vin ca doi duşmani, dar pleacă prieteni, care ajung în final să se înţeleagă unul pe celălalt, de ce au
acţionat într-un sens sau altul şi, înţelegând acţiunile celuilalt, să-l accepte;
2) este o procedură facultativă, având loc numai dacă toate părţile consimt liber să apeleze
la mediere. Nimeni nu poate fi obligat să accepte medierea.
Medierea nu este o procedură obligatorie, ci voluntară. Mai mult, părţile sunt libere să
renunţe la procedura de mediere oricând, în cazul în care au apelat la aceasta, fără a putea fi
sancţionate în vreun fel;
3) este o alternativă la mijloacele jurisdicţionale (instanţe şi arbitraj) pentru rezolvarea
conflictelor.
Medierea reprezintă alternativa elegantă şi facilă a rezolvării conflictelor ivite între două sau
mai multe părţi la mijloacele jurisdicţionale tradiţionale: instanţele de judecată sau arbitrale.
Trebuie doar ca părţile să fie hotărâte să stabilească ele însele modul în care rezolvă conflictul,
fără să apeleze la autoritatea unui judecător sau arbitru;
4) este o procedură de soluţionare a conflictelor în care părţile sunt asistate de un specialist,
în calitate de mediator.
Mediatorul este un specialist autorizat conform legii, care trebuie să fie neutru, imparţial şi
obligat să păstreze confidenţialitatea. El va fi facilitatorul, motorul comunicării dintre părţile
asistate, cel care face ca procedura să funcţioneze, în aşa fel încât părţile să conlucreze la
descoperirea propriilor nevoi şi să şi le îndestuleze prin intermediul înţelegerii pe care o vor încheia

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 224-233 din 21.08.2015.
la sfârşitul procedurii de mediere.
Prin respectarea obligaţiilor ce-i revin legal, acelea de neutralitate, imparţialitate şi
confidenţialitate, prin vegherea ca pe tot parcursul procedurii să fie respectate regulile stabilite
împreună cu părţile şi prin folosirea cu bună-credinţă a procedurii de către părţi, mediatorul este
garantul faptului că părţile vor ajunge la propria înţelegere, reciproc avantajoasă.
Părţile care doresc să recurgă la procedura de mediere sunt protejate împotriva eludării legii,
asigurându-se calitatea procedurii şi siguranţa că disputa dintre ele va fi rezolvată cu ajutorul unui
profesionist, aşa cum prevede art. 12 din Legea RM nr. 137/2015;
5) este o procedură informală, cu foarte puţine reguli şi forme procedurale aplicabile, faţă
de procedura judiciară sau cea arbitrală. Procedura de mediere nu este supusă formalismului pe
care îl presupune judecarea litigiului în instanţa de judecată sau instanţa arbitrală.
Şedinţele de mediere nu au solemnitatea şi publicitatea şedinţelor de judecată şi nu impun
foarte multe forme procedurale.
Procedurile sunt stabilite de mediator împreună cu părţile şi se desfăşoară într-un loc neutru
şi relaxant, care asigura confidenţialitate şi intimitate părţilor. În acest sens, Codul European de
conduită pentru mediatori prevede la art. 3.1. Procedura, alin. (4), teza ultimă: „Părţile vor avea
libertatea de a se pune de acord cu mediatorul în privinţa unui set de reguli sau cu maniera în care
se va derula medierea”.

2. Scopul şi obiectul medierii

Obiectul medierii îl constituie rezolvarea conflictelor sau stingerea litigiilor (atunci când
conflictul a ajuns în instanţă) dintre persoanele fizice şi/sau persoanele juridice, printr-o procedură
amiabilă.
Singurul scop al medierii este acela de a canaliza acţiunile şi a facilita comunicarea părţilor
spre rezolvarea (lichidarea) conflictului dintre ele, prin găsirea unei soluţii optime, acceptabilă
pentru toate părţile.
Conflictul este definit ca fiind orice:
- neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism, ceartă, diferend, discuţie violentă,
război;
- contradicţie între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor persoane, care determină
desfăşurarea unei acţiuni;
- ciocnire materială sau morală violentă; situaţie controversată;
- stare de duşmănie; divergenţă.
Conflictele care presupun un număr definit de părţi implicate sunt deseori denumite dispute,
acestea fiind evident diferite de conflictele de mare anvergură (războaiele), care implică populaţii,
grupuri etnice, naţiuni.
După intensitatea şi importanţa lor, avem trei tipuri de conflicte:
1) conflicte minore, neimportante şi cu consecinţe care nu afectează calitatea şi stabilitatea
relaţiilor interpersonale, de genul micilor dezacorduri, micilor neînţelegeri sau micilor certuri;
2) conflicte moderate, mai importante şi cu consecinţe nu prea grave pentru relaţiile
interpersonale şi pentru a căror rezolvare sunt necesare bune abilităţi de relaţionare şi comunicare
a indivizilor angrenaţi în conflict;
3) conflicte majore, foarte serioase şi cu consecinţe semnificative pentru relaţiile
interpersonale, ce se manifestă uneori zgomotos sau chiar violent şi care necesită pentru rezolvare
un anumit timp, metode specifice şi o pregătire specială.
Analiştii consideră că în dezvoltarea sa, conflictul cunoaşte cinci etape:
a) dezacordul, stadiu care debutează cu mici neînţelegeri, divergenţe minore între indivizi,
care nu le afectează grav relaţiile;
b) confruntarea, stadiul doi, în care se adânceşte dezacordul dintre indivizi, fiecare parte
susţinându-şi poziţia, accentuează erorile din gândirea celeilalte părţi, încercând pe orice cale,
inclusiv prin folosirea forţei, să determine cealaltă parte să renunţe la poziţia sa;
c) escaladarea, stadiul în care tensiunile sunt la cote maxime, intervine reacţia de
autoapărare a fiecărei părţi implicate, conflictul nemaiputând fi controlat, poate conduce la
distrugerea totală a relaţiei;
d) de-escaladarea, stadiul în care părţile conştientizează că tensiunile dintre ele sunt
exacerbate şi încearcă să se îndrepte spre soluţii raţionale pentru diminuarea şi rezolvarea
conflictului;
e) rezolvarea, ultimul stadiu, în care părţile hotărăsc să stingă conflictul şi să refacă relaţiile
dintre ele, prin intermediul instituţiilor statului (organe judiciare sau arbitrale), prin negocieri
directe sau prin negocieri asistate de o terţă persoană (medierea) etc.
Indiferent de modalitatea aleasă pentru rezolvarea conflictului, esenţială este soluţia finală
găsită pentru dezamorsarea acestuia, pentru că de soluţia găsită depinde eficienţa şi durabilitatea
în timp a relaţiilor interpersonale.
Totodată, trebuie să subliniem că, descoperind rădăcinile conflictului, vom şti să facem
diferenţa între conflictul manifest (cel pe care părţile îl expun) şi conflictul real (cel neexpus
expres) şi vom reuşi să stabilim nevoile reale ale părţilor.
Nu întotdeauna interesele şi poziţiile părţilor reprezintă în mod fidel nevoile lor reale.
Dacă părţilor le va fi rezolvat conflictul din perspectiva intereselor sau a poziţiilor lor, fără
satisfacerea nevoilor reale, atunci doar vom aplana conflictul pentru o perioadă limitată de timp
nu-l vom lichida.
 Scopul şi menirea medierii este tocmai acela de a da părţilor posibilitatea, prin intermediul
asistenţei acordate de mediator, să acceadă la rădăcina conflictului, să-şi cunoască nevoile reale şi
armonizându-şi interesele şi poziţiile, să ajungă la o înţelegere care să le satisfacă nevoile reale şi
să lichideze definitiv conflictul dintre ele.
Litigiul este definit ca fiind un conflict intervenit între două sau mai multe părţi cu privire la
modul de realizare a drepturilor şi obligaţiilor din cadrul unui raport juridic, conflict ajuns în faţa
unei instanţe jurisdicţionale.
Obiectul medierii îl constituie conflictul existent între părţi. în principiu, obiectul medierii
poate fi un conflict din orice domeniu: civil, penal, de muncă, protecţia consumatorului,
răspunderea profesională etc., cu excepţiile prevăzute expres de lege.
Mediatorul este obligat să evalueze şi să analizeze atent obiectul conflictului, înainte de a
accepta cazul, stabilind dacă acel conflict este pretabil rezolvării prin mediere. Pentru aceasta, va
sta de vorbă cu fiecare parte, cercetând cauzele şi evoluţia conflictului, precum şi problemele
esenţiale în jurul cărora s-a dezvoltat conflictul.
Mediatorul va face analiza conflictului ce urmează a fi supus medierii din perspectiva tuturor
parţilor, deci numai după ce toate părţile s-au prezentat la mediator şi şi-au expus punctele de
vedere asupra conflictului dintre ele. El va trebui să stabilească, împreună cu părţile, dacă
conflictul ce se vrea a fi supus procedurii de mediere se poate media, va stabili ce tip de conflict
există între părţi, factorii care l-au determinat, structurali sau subiectivi, precum şi care sunt
cauzele conflictului.
Abia după analiza temeinică a conflictului, mediatorul va putea trece la informarea părţilor
despre avantajele medierii, efectele juridice ale procedurii de mediere, informarea părţilor
făcându-se raportat strict la conflictul individualizat.
Atunci când constată că obiectul conflictului nu este pretabil rezolvării prin mediere,
mediatorul trebuie să refuze medierea cazului.

3. Principiile medierii
1. Informarea prealabilă asupra procedurii. Părţile au dreptul de a fi informate despre
posibilitatea rezolvării conflictului prin mediere, avantajele medierii, rolul mediatorului în
procedura de mediere, consecinţele şi puterea acordului de mediere încheiat, pentru a putea decide
în cunoştinţă de cauză dacă acceptă sau nu medierea.
În conformitate cu art. 22 alin. (6) din Legea RM nr. 137/2015, mediatorul, până la încheierea
contractului de mediere, este obligat să informeze părţile despre scopul medierii, procedură,
drepturile şi obligaţiile mediatorului şi ale părţilor, precum şi despre consecinţele procesului de
mediere, efectele semnării unei tranzacţii şi despre consecinţele nerespectării prevederilor
tranzacţiei semnate.
Informarea trebuie făcută în prezenţa tuturor părţilor conflictului, după analiza conflictului,
cu referire directă la conflictul determinat în urma analizei.
2. Medierea este voluntară. Părţile au libertatea, după parcurgerea etapei de informare
prealabilă, să decidă dacă acceptă sau nu medierea ori chiar dreptul de a renunţa la procedura de
mediere, în situaţia în care au acceptat medierea şi au semnat un contract de mediere.
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea RM nr. 137/2015, medierea poate fi iniţiată de către
oricare dintre părţi, din proprie iniţiativă, precum şi la recomandarea autorităţilor publice,
instanţelor judecătoreşti sau organului de urmărire penală. În cadrul procesului judiciar, instanţa
propune părţilor să participe la o şedinţă de informare cu privire la soluţionarea litigiilor prin
mediere.
Totodată, se cuvine remarcat că inițierea medierii constituie temei pentru suspendarea
procesului civil sau procedurii arbitrale de la data semnării contractului de mediere.
Părţile sînt în drept de a determina prin acord comun toate aspectele ce ţin de iniţierea,
derularea şi finalizarea procesului de mediere.
Procesul de mediere începe la data semnării contractului de mediere. Dacă partea nu a
acceptat invitația scrisă sau a refuzat participarea la mediere, procesul de mediere se consideră
neînceput.
Contractul de mediere se încheie în formă scrisă. Contractul de mediere nu poate cuprinde
clauze care contravin legii sau ordinii publice și trebuie să corespundă cerinţelor minime stabilite
de Consiliul de mediere.
3. Autodeterminarea părţilor. Părţile au dreptul de a stabili problemele supuse rezolvării prin
mediere, soluţiile pentru rezolvarea acestora şi să decidă care dintre soluţiile propuse corespund
cel mai bine nevoilor lor. Nu există o soluţie impusă de o terţă persoană - judecător, arbitru sau
mediator. Părţile au libertatea de a alege şi accepta mediatorul.
Conflictul a luat fiinţă între părţi, mediatorul nu este parte a acestuia şi nu are un anumit
interes în modul de rezolvare a conflictului, rezultând faptul că părţile sunt singurele care pot să
găsească termenii unei înţelegeri reciproc avantajoase de rezolvare a conflictului.
Mediatorul este obligat să respecte voinţa părţilor, egalitatea acestora, precum şi punctele de
vedere ale acestora şi nu poate impune soluţia proprie în acordul de mediere. Părţile au libertate
deplină de a accepta sau refuza clauzele acordului de mediere sau chiar acordul de mediere în
totalitatea sa, atunci când consideră că acesta nu corespunde intereselor lor.
În procedura de mediere, mediatorul are doar obligaţia de diligenţă, constând în aceea că
trebuie să acţioneze şi să facă toate demersurile necesare pentru a menţine şi aprofunda
comunicarea, dialogul între părţi, în scopul ajungerii acestora la o înţelegere.
 4. Nediscriminarea. Conform art. 3 alin. (2) din Legea RM nr. 137/2015, activitatea de
mediator se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, culoare,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială
sau orice alt criteriu similar.
5. Confidenţialitatea. Mediatorul este obligat prin lege să asigure confidenţialitatea
informaţiilor primite în timpul procedurii de mediere, să restituie toate înscrisurile care i-au fost
prezentate de părţi şi să distrugă notiţele luate în timpul şedinţelor de mediere, la terminarea
medierii.
Conform art. 6 alin. (2) din Legea RM nr. 137/2015, mediatorul este obligat să respecte
confidențialitatea informației aflate pînă la începerea și/sau în cadrul procesului de mediere,
precum și după suspendarea sau încetarea activității de mediator. Mediatorul este obligat să
atenţioneze participanţii la procesul de mediere asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii
informaţiei, fiind în drept, după caz, să solicite semnarea unui acord sau a unei clauze de
confidenţialitate.
În procesul medierii, mediatorul nu are dreptul să divulge informaţiile de care a luat
cunoştinţă în decursul sesiunilor separate cu părţile şi nu are dreptul să discute asemenea informaţii
cu cealaltă parte fără acordul părţii vizate. Totodată, în cazul în care litigiul supus medierii prezintă
aspecte dificile, mediatorul, cu acordul părților, poate să solicite punctul de vedere al unui sau al
mai multor specialiști în domeniul respectiv.
Mediatorul nu este obligat să respecte confidenţialitatea informaţiei de care ia cunoştinţă în
cadrul procesului de mediere atunci când divulgarea informaţiei are drept scop protejarea
interesului superior al copilului sau prevenirea și/sau curmarea unei infracțiuni, cu excepţia
situaţiilor prevăzute la art. 276 din Codul de procedură penală, fapt despre care mediatorul este
obligat să sesizeze autorităţile competente.
În același timp, legiuitorul dispune – la art. 7 alin. (1) din Legea RM nr. 137/2015 – că, în
scopul asigurării confidenţialităţii procesului de mediere, părţile, mediatorul sau oricare altă
persoană care a participat la procesul de mediere nu poate divulga şi nu poate invoca în alt proces
de mediere, în instanţa de judecată sau arbitraj ori în afara unui proces informaţiile de care a luat
cunoştinţă în cadrul procesului de mediere sau în legătură cu acesta. Este interzisă, de asemenea,
divulgarea următoarelor informaţii: a) propunerea unei părţi de a iniţia procesul de mediere sau
exprimarea acordului unei părţi de a participa la procesul de mediere; b) opiniile sau propunerile
enunţate de către una dintre părţi cu privire la o eventuală soluţionare amiabilă a litigiului; c)
declaraţiile făcute de către o parte în cadrul procesului de mediere; d) exprimarea acordului unei
părţi de a accepta propunerile înaintate de către mediator; e) actele întocmite exclusiv în scopurile
procesului de mediere.
 Prin derogare de la prevederile enunțate mai sus, divulgarea informaţiei confidenţiale este
permisă, prin acordul scris al părţilor, în cazul în care aceasta este necesară în cadrul procedurilor
legale privind executarea drepturilor care rezultă din tranzacție.
În conformitate cu art. 7 alin. (3) din Legea RM nr. 137/2015, cu consimţământul scris al
părţilor, mediatorul este în drept să facă declaraţii în favoarea acestora, însă darea declaraţiilor, în
aceste cazuri, exclude participarea lui ulterioară în procesul de mediere.
În scopul asigurării confidenţialităţii procesului de mediere, în temeiul şi în condiţiile legii,
mediatorul şi participanţii la mediere nu pot fi audiaţi în privinţa faptelor sau actelor de care au
luat cunoştinţă în cadrul procesului de mediere. Ca excepţie, în condiţiile art. 6 alin. (5) din Legea
RM nr. 137/2015, mediatorul poate fi chemat în calitate de martor.
6. Oralitatea procedurii. Din ansamblul reglementării medierii rezultă faptul că medierea,
comunicarea și negocierile dintre părți au loc oral, fără impunerea unor reguli de procedură rigide.
Acolo unde legiuitorul a dorit ca anumite acte din mediere să se facă în scris, a prevăzut în mod
expres acest lucru, fiind singurele excepții de la regula oralității.
7. Neutralitatea şi imparţialitatea. Neutralitatea mediatorului presupune ca acesta să nu se
afle în conflict de interese faţă de părţi sau faţă de obiectul conflictului. Imparţialitatea impune
mediatorului obligaţia de a conduce în mod nepărtinitor procesul de mediere, asigurând permanent
echilibrul de puteri între părţi, acţionând corect şi tratând egal părţile.
Cazurile în care un mediator nu poate media un conflict sunt cele în care mediatorul a fost
sau este parte a conflictului, a asistat sau a reprezentat vreuna dintre părţi, are un interes economic
sau de altă natură în conflict sau are legături de afaceri cu una dintre părţi.
Mediatorul trebuie să ţină sub control procedura, în permanenţă, şi să o conducă de aşa
manieră încât să nu afecteze starea părţilor sau să agraveze conflictul dintre ele. Cu alte cuvinte,
dacă nu poţi face bine, măcar nu face rău.
Imparţialitatea este o condiţie subiectivă, şi nu o condiţie obiectivă şi bine delimitată ca
incompatibilitatea.
În primul caz se pune problema cât de imparţial poate fi mediatorul ca să poată media
cazurile respective, el trebuind să ia decizia de a le media sau nu, iar în al doilea caz se pune
problema ca părţile să cunoască împrejurările care pot afecta neutralitatea şi imparţialitatea
mediatorului şi, cunoscând aceste împrejurări, să accepte medierea.
Dacă părţile acceptă situaţia în care se află mediatorul, negociază în continuare şi agreează
o soluţie care devine acord, este foarte greu să susţii că mediatorul nu a fost imparţial, atât timp
cât tu, ca parte, ai ştiut că poate să nu fie imparţial şi neutru, dar ai acceptat continuarea procedurii
de mediere şi ai semnat un acord de mediere în aceste condiţii.
În acest sens, art. 2 (Independenţa şi Imparţialitatea) din Codul European de Conduită pentru
Mediatori prevede: „2.1. Independenţa şi Neutralitatea. Mediatorul nu trebuie să acţioneze, să
înceapă să acţioneze sau să continue să acţioneze înainte de a dezvălui orice circumstanţe care pot
sau care pot fi interpretate ca fiind capabile să afecteze independenţa sau pot constitui conflict de
interese. Datoria de a dezvălui aceste informaţii este o obligaţie continuă pe durata întregului
proces de mediere. Astfel de circumstanţe vor include:
- orice relaţie personală sau de afaceri cu una dintre părţi,
- orice interes financiar sau de altă natură, direct sau indirect, în rezultatul medierii sau
- mediatorul sau un membru al firmei sale să acţioneze în altă calitate decât cea de mediator
pentru una dintre părţi.
În astfel de cazuri mediatorul poate doar să accepte sau să continue medierea cu condiţia să
fie sigur că este capabil să ducă la bun sfârşit medierea având deplină independenţă şi neutralitate
pentru a garanta întreaga imparţialitate şi cu condiţia că părţile să fie de acord cu aceasta în mod
explicit.
2.2. Imparţialitatea. Tot timpul mediatorul trebuie să acţioneze vizibil cu imparţialitate faţă
de părţi şi să se angajeze să trateze toate părţile în mod egal în conformitate cu procesul de
mediere”.
Credem că aceste situaţii de incompatibilitate ar putea fi legiferate în viitor, prin completarea
Legii RM nr. 137/2015.

4. Avantajele medierii faţă de instanţa de judecată

1. Costuri mai mici. Referindu-ne la costuri, trebuie să ţinem cont de următoarele cheltuieli:
taxa de stat; onorariile apărătorilor, în primă instanţa şi apoi în căile de atac; onorariile experţilor
judiciari contabili etc.; cheltuielile cu martorii; alte cheltuieli (deplasări, poştă, fax, telefon etc.).
În cazul apelării la mediere, taxele de stat nu se plătesc; părţile pot participa la mediere fără
a fi necesară asistenţa acestora de către avocaţi, putând fi asistate sau reprezentate de către o
persoană mandatată în acest scop.
În ce privește onorariul mediatorului, art. 18 alin. (1) din Legea RM nr. 137/2015 prevede
că mediatorul are dreptul la onorariu, precum şi la compensarea cheltuielilor ocazionate de
mediere, în mărimea stabilită prin acord cu părţile. Mediatorul poate negocia cu partea care l-a
contactat avansarea cheltuielilor legate de căutarea și contactarea celeilalte părți. Iar în cazul
medierii garantate de stat, remunerarea mediatorilor se efectuează în modul stabilit de Guvernul
RM.
Legislația în vigoare interzice mediatorului să perceapă onorarii pentru sesiunea de
informare cu privire la mediere, explicaţiile sau recomandările oferite părţilor cu privire la procesul
medierii până la încheierea contractului de mediere.
 În cazul în care procesul de mediere nu are loc sau mediatorul s-a retras din procesul de
mediere, el este obligat să restituie plăţile percepute în termenul şi mărimea stabilite în contractul
de mediere, dacă părţile nu au convenit altfel.
În cele din urmă, vom nota că onorariul mediatorului și alte cheltuieli legate de procesul de
mediere sînt suportate de părţi în proporţii egale, dacă prin contractul de mediere nu s-a stabilit
altfel.
2. Timpul scurt pentru rezolvarea conflictului. Dacă în instanţă soluţionarea unui litigiu
durează între minimum 6 luni şi câţiva ani, datorită posibilităţii prelungirii procedurii judiciare
prin administrarea probatoriilor, administrarea expertizelor judiciare, audierii martorilor,
tertipurilor părţii adverse etc., soluţionarea conflictului prin mediere poate dura între 2 şi maximum
30-40 de ore, pe parcursul mai multor zile, în funcţie de complexitatea cazului, iar datele şi orele
de desfăşurare a şedinţelor de mediere sunt alese de părţi, cu acordul mediatorului.
3. Părţile decid modul de rezolvare a conflictului. Responsabilitatea şi autoritatea ajungerii
la un acord convenabil revine în totalitate părţilor.
Mediatorul nu este judecător sau arbitru, el nu poate impune o soluţie pentru rezolvarea
conflictului şi nu are dreptul să dea consultaţii juridice părţilor.
El nu face altceva decât să asiste părţile, în negocierea purtată între ele, pentru a deschide
căile de comunicare dintre ele, în vederea ajungerii la un acord avantajos pentru ambele părţi.
Soluţia este a părţilor şi este de tip win-win.
Mediatorul trebuie să conducă procedurile într-o manieră adecvată, ţinând cont de
circumstanţele cazului, incluzând posibile dezechilibre de putere şi puterea legii, orice dorinţe pe
care părţile le pot exprima şi nevoia pentru o înţelegere promptă a disputei.
Prin mediere, părţile găsesc soluţii proprii, adaptate la nevoile şi resursele lor, pentru a
rezolva conflictul dintre ele, fără a apela la puterea de decizie a unui terţ. Ele sunt cele mai în
măsură să decidă la ce anume pot renunţa şi mai ales la ce nu, ele ştiu cel mai bine ce este mai bine
pentru ele, ce anume trebuie să facă şi ce nu, şi nu o terţă persoană învestită de lege cu putere de
decizie.
4. Flexibilitatea procedurii şi cadrul informal al desfăşurării medierii. Medierea nu are
condiţii procedurale speciale sau condiţii de formă care trebuie respectate (de exemplu:
solemnitatea şedinţei, ordinea desfăşurării procedurilor etc.), spre deosebire de instanţă, unde
respectarea normelor procedurale este obligatorie pe toată perioada desfăşurării procesului.
Procedura medierii impune un cadru intim, mai puţin oficial, fără prea multe reguli şi
obligaţii impuse de lege sau de o terţă persoană, fără constrângeri şi sancţiuni pentru nerespectarea
lor.
În procedura de mediere, părţile trebuie să-şi acorde respect reciproc, să conlucreze cu bună-
credinţă pentru ajungerea la o înţelegere, să nu jignească pe ceilalţi, să vorbească pe rând, fără a
întrerupe pe ceilalţi, folosind un limbaj adecvat şi constructiv.
Faptul că fiecare mediator are dreptul să aleagă propriul său model de organizare a procesului
de mediere (art. 17 alin. (6) din Legea RM nr. 137/2015) arată caracterul informal al medierii,
precum şi posibilitatea adaptării procedurii folosite la tipul de conflict pe care îl au părţile de
rezolvat.
Totodată, trebuie subliniat că, deşi este liber să-şi aplice modelul propriu de organizare a
procesului de mediere, mediatorul este limitat de obligaţia respectării dispoziţiilor şi principiilor
imperative prevăzute de Legea RM nr. 137/2015, precum şi de voinţa părţilor pentru că structura
procedurii de mediere este stabilită de părţi împreună cu mediatorul, în momentul încheierii
medierii.
5. Îmbunătăţirea sau păstrarea relaţiilor dintre părţi. Medierea îmbunătăţeşte sau păstrează
bunele relaţii cu ceilalţi, cu partenerii de afaceri, cu clienţii şi furnizorii, în timp ce, după ani de
procese în instanţă, relaţiile se deteriorează ireversibil.
6. Confidenţialitatea. Cadrul de desfăşurare a medierii nu este public, ci unul intim, la care
participă doar părţile, mediatorul şi eventualele persoane acceptate de părţi – avocaţi, rude,
consultanţi, experţi.
Toţi participanţii la procedura de mediere sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea
informaţiilor de care iau cunoştinţă pe parcursul medierii, fapt pentru care vor semna un acord de
confidenţialitate (art. 6 alin. (2) din Legea RM nr. 137/2015).
De la acest principiu nu sunt decât trei excepţii:
- atunci când legea prevede expres acest lucru;
- dacă părţile hotărăsc că informaţiile pot fi publice;
- în cazul conflictelor de familie, când mediatorul este obligat să anunţe autoritatea
competentă dacă se constată că asupra minorului se comit abuzuri, în conformitate cu interesul
superior al copilului.
7. Imaginea părţilor. Este poate cel mai important avantaj al medierii faţă de justiţia statală,
atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice. Apelarea la procedura de mediere face ca
brand-ul unei companii sau persoane fizice să nu fie afectat în niciun fel, să rămână intact.

5. Statutul juridic al mediatorului

1. Accesul în profesie. Dobândirea calității de mediator este dependentă de îndeplinirea de
către persoana interesată a unor condiții stabilite prin art. 12 alin. (1) din Legea RM nr. 137/2015:
a) în privinţa ei nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară sub forma tutelei;
b) deţine diplomă de studii superioare de licență;
 c) nu a fost condamnată anterior pentru infracţiuni grave, deosebit de grave, excepţional de
grave, săvârşite cu intenţie;
d) nu are antecedente penale pentru infracțiuni ușoare și mai puțin grave;
e) are reputație ireproșabilă;
f) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei profesii;
g) a absolvit cursurile de formare iniţială a mediatorilor;
h) a susținut examenul de atestare a mediatorilor.
Așadar, una dintre condițiile pentru obținerea calității de mediator se referă la absolvirea
cursurilor de formare inițială a mediatorilor. Potrivit art. 13 din Legea RM nr. 137/2015, formarea
iniţială şi continuă a mediatorilor se asigură prin organizarea cursurilor de instruire de către
furnizorii de formare acreditaţi de Consiliul de mediere. Totodată, legea prevede că formarea
iniţială și continuă a mediatorilor se desfășoară conform standardelor de formare aprobate de
Consiliul de mediere.
După începerea activității profesionale, mediatorul este obligat să urmeze instruirea continuă
cu o durată de cel puţin 20 de ore academice anual în primii 5 ani de activitate şi de cel puţin 10
ore academice anual în fiecare an următor, avînd obligaţia să prezinte Consiliului de mediere, până
la data de 25 decembrie a fiecărui an, documentele privind efectuarea instruirii continue. În cadrul
formării continue, mediatorii se pot specializa într-un anumit domeniu.
În cazul în care mediatorul a absolvit un curs de formare iniţială sau continuă organizat în
Republica Moldova sau în alt stat de către un furnizor de formare acreditat în statul respectiv,
certificatul care confirmă instruirea este supus procedurii de recunoaştere conform Regulamentului
privind atestarea mediatorilor.
Calitatea de mediator se confirmă prin atestatul eliberat de Ministerul Justiţiei în
conformitate cu prevederile Regulamentului privind atestarea mediatorilor. Atestatul de mediator
se eliberează contra unei plăţi în mărime de 450 de lei, achitate în contul Ministerului Justiţiei.
2. Drepturile şi obligaţiile profesionale ale mediatorului. În conformitate cu art. 17 alin. (1)
din Legea RM nr. 137/2015, mediatorul este obligat să acţioneze cu profesionalism, promptitudine,
diligenţă şi bună-credinţă, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, bunele moravuri şi
normele deontologice.
Mediatorul are dreptul de a informa publicul cu privire la exercitarea activității sale, cu
respectarea principiului confidențialității. Condițiile în care se poate face publicitate profesiei sunt
stabilite de Consiliul de mediere. În același timp, mediatorul nu este în drept să ofere consultaţii
juridice părţilor cu privire la litigiul supus medierii.
Mediatorii se pot asocia în asociaţii profesionale locale, naționale și/sau internaționale.
Mediatorii sunt obligați să țină arhivă și registre proprii, precum și să asigure evidența
financiar-contabilă a plăților încasate.
Mediatorul poate avea și alte drepturi și obligații prevăzute de legislație și de contractul de
mediere.
3. Răspunderea disciplinară a mediatorului. Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea RM nr.
137/2015, mediatorul poartă răspundere pentru: a) încălcarea obligaţiilor profesionale prevăzute
de lege şi de normele deontologice; b) încălcarea reglementărilor privind conflictul de interese,
confidenţialitatea, neutralitatea şi imparţialitatea.
Mediatorul nu poartă răspundere pentru eşecul părţilor de a ajunge la un compromis privind
soluţionarea amiabilă a litigiului şi nici pentru neexecutarea condiţiilor tranzacției încheiate de
părţi.
Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere în legătură cu nerespectarea de
către mediator a obligaţiilor sale. Consiliul de mediere este în drept să se autosesizeze. Procedura
de examinare a sesizărilor este stabilită de către Consiliul de mediere. Rezultatele examinării
sesizării se aduc la cunoştinţa mediatorului şi autorului sesizării.
Mediatorului i se pot aplica, în raport cu gravitatea abaterii, următoarele sancţiuni
disciplinare: a) avertisment; b) mustrare; c) suspendarea activităţii de mediator pe o durată de la o
lună la 6 luni; d) retragerea atestatului de mediator.
În conformitate cu art. 19 alin. (5) din Legea RM nr. 137/2015, sancţiunea disciplinară se
aplică, prin hotărâre a Consiliului de mediere, în termen de 6 luni de la data constatării abaterii
disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii acesteia. În cazul în care dintr-o hotărâre
definitivă a unei instanţe judecătoreşti naţionale sau internaţionale rezultă săvârşirea unei abateri
disciplinare, sancţiunea disciplinară se aplică în termen de un an de la data în care a devenit
definitivă hotărârea instanţei judecătoreşti naţionale sau internaţionale. Hotărârea Consiliului de
mediere privind aplicarea sancțiunilor disciplinare poate fi contestată în instanţa de contencios
administrativ.
Răspunderea disciplinară pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale
profesionale nu scuteşte mediatorul de răspunderea civilă, penală sau contravențională. În context,
pentru a asigura repararea prejudiciului material cauzat în procesul exercitării profesiei, mediatorul
este în drept  să încheie, în condiţiile legii, contract de asigurare de răspundere civilă. Suma minimă
asigurată pentru un an de activitate se stabileşte de către Consiliul de mediere.