Sunteți pe pagina 1din 2

Tată, eu nu știu de ce

Nu te-am pus în cântece


Ca pe măiculița mea
Care viața datu-mi-a.
Tu ca dânsa ne iubești
Și ca ea îmbătrânești, Tată.

Stimați bălțeni. V-am invitat la ședința festivă literar-muzicală mult


așteptată și emotivă cu genericul „Dor de tată” avându-i drept moderatori pe Ana
Onică – scriitoare și Olesea Dînga – poetă. Ne vom întâlni cu scriitori și artiști
valoroși din Chișinău și Bălți. Vom participa, pe cât e posibil și noi, zicând că
suntem gazda acestor interesante persoane din lumea culturii, artei și literaturii.
Într-un fel, întâlnirea noastră de astăzi este laitmotiv pentru frumoasa lansare
de carte și întâlnire de suflet cu autorii cărții „Tatăl meu – eroul meu”, la noi acasă,
la Bălți.
Dacă autoarea Ana Onică ne lasă o vorbă cu tâlc despre dragoste, zicând că
dragostea e cheia speranței, noi cei adunați în sfânta vinere de azi, considerăm că
prietenia cu așa scriitori, este tot o cheie a speranței. Noi credem că pe urmele
întâlnirii de astăzi vom fi mai aproape de scriitorii noștri căci sentimentele bune se
adună și-i vedem și altă data oaspeți, invitați dar și prieteni în a face pași buni ca
TATA.

La necaz și bucurii
Tu ai,tată, mulți copii,
Că și mama-I pruncul tău,
O ferești de tot ce-I rău.
Asta-I bogăția ta
Și nu-ți trebuie alta, Tată.

Bogăția mare a tatălui suntem noi toți. Bogăția lui TATA sunt oamenii,care
l-au elogiat atât de tare că au făcut o carte.(arătăm cartea) Oaspeții noștri sunt
scriitorii din Republica Moldova și România, scriitori care au lăsat activitatea sa de
zi cu zi și au auzit rugămintea noastră. Au venit. Au venit să ne-aducă aminte că în
viață facem și greșeli dar și lucruri bune. Făcând o greșeală - o putem ușor corecta.
Ani de zile am vorbit despre MAMA. Pentru fiecare din noi mama e punctul de
plecare – și-n lume, și-n viață, și-n serviciu. I-am făcut elogiu mamei fiind pe
băncile școlii, i-a făcut elogiu când am absolvit liceul, când am plecat de acasă,
când am întemeiat familii, altele mai tinere, ale noastre, dar de mama nu uităm.
Oaspeții noștri, scriitorii noștri care, ne vizitează astăzi, ne-au dat de înțeles
că, la ceea ce am făcut până acum, se adaugă încă o jumătate de lucru bun, pe care
suntem în stare să-l facem noi, copiii lor, feciorii și fiicele - este vorba de TATA.
Promitem că după întâlnirea de astăzi vom lectura și mai atent volumele
semnate de autoarea Ana Onică, convingându-ne de bunătatea, curățenia
sufletească, devotamentul acestei poete față de țara natală, de locul natal, de
părinții care ne îndeamnă să ne ducem, dar vrem să dovedim că nu vom uita
drumul înapoi spre ei și l-om mai vedea pe tata și pe mama în continuare.
Așteptăm și alte cărți de la dumneavoastră.

S-ar putea să vă placă și