Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE

1.1 Scurt istoric privind noțiunea de Criminalistică
Trăim o perioadă de complexe transformări în domeniul
mentalităților, în cel al modului de a selecta prioritățile și, nu în ultimul
rând, în cel al felului în care acționăm pentru soluționarea lor. Și într-un
plan și în celălalt, opțiunile sunt clare – în cel dintâi, integrarea în
sistemul democrat european, în cel de-al doilea garantarea siguranței
cetățenilor, a liniștii și ordinii publice, în contextul respectării rigorilor
proprii statului de drept. Acest din urmă aspect introduce, în plan practic,
abordarea actului de justiție, în așa fel încât să se asigure respectarea
drepturilor constituționale ale oricărui cetățean, apelând, pentru
demonstrarea vinovăției, la argumentele unor probe indubitabile, ce nu
pot fi obținute decât cu ajutorul unei veritabile științe numită
Criminalistică.
Progresul realizat în toate domeniile cunoașterii umane la sfârșitul
secolului XIX- lea a favorizat apariția noii științe, care a impus ca
necesitate obiectivă într-un moment când mijloacele de luptă ale justiției
penale împotriva criminalității deveniseră insuficiente față de creșterea
numărului infractorilor și multiplicarea metodelor și mijloacelor
perfecționate de operare.
În anul 1893 Hans Gross judecător de instrucție și profesor de
drept penal publică „Manualul Judecătorului de instructie” și introduce
termenul prin care „System der Kriminalistik” apare ca o „Știință a stărilor
de fapte în procesul penal”. Astfel apare termenul de Criminalistică.
Ulterior evoluția științelor aduce noi valențe Criminalisticii, care le preia
rapid și se adaptează acestora:
 apare și se dezvoltă dactiloscopia ca mijloc de înregistrare și
identificare;
 începe să fie folosită tot mai frecvent fotografia judiciară;
 se dezvoltă antropometria criminală – Bertillon 1885;
 este creat și începe să fie folosit microscopul modern – 1873;
 este dezvoltat studiul grupelor sanguine – 1895;
 reacția de precipitare este folosită frecvent în Germania în
cercetarea omorurilor;
 1865 – Mendel și alții, încep cercetările privind transmirea
genetică cromozomială;
 1894 – Hans Gross începe să predea la Viena primul curs
facultativ de Criminalistică;
 1909 – Jules Reiss crează la Lausane Institutul de fotografie
judiciară, care va deveni Institutul de Poliție științifică;

1
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

 1913 – este fondată școala de la Granz (H. Gross), Școala

de la Munchen și Școala de la Lyon creată de Edmond
Locard în S.U.A.;
 Începând cu 1945 Berkeley University și John Jay College
din New York sunt cele mai celebre școli de Criminalistică
alături de FBI Academy, Germania – Bundes Kriminal Amt,
Franța – Identite Judiciare Paris, Anglia – Home Office
Forensic Lab.
Este incontestabil faptul că renumitul magistrat austriac a beneficiat
de eforturile depuse în dezvoltarea acestei noi științe de către
predecesorii săi. El a fost pregătit de un reputat specialist francez –
Alphonse Bertillon - șef al Serviciului de identitate judiciară din Paris la
sfârșitul secolului trecut. Imediat după Hans Gross, alți reputați juriști –
A.Niceforo, A. Reiss, E. Goddefroy – aveau să publice lucrări proprii noii
științe judiciare, denumită poliție științifică sau tehnică, în funcție de
conținutul problematicii abordate.
Din punct de vedere terminologic, criminalistica mai este definită:
 în țările francofone „Poliție tehnică” sau „Poliție științifică”,
justificată prin dorința de a departaja probele materiale stabilite
prin mijloace tehnico-științifice de celelalte;
 în țările germanice s-a introdus și folosit termenul de
„Kriminalistik”, iar în țările anglo-saxonese vorbește de
„Forensic Sciences” care s-ar traduce prin „Știinșe legale”;
 în prezent expresia de „Științe forensic” sau pur și simplu
„forensic” tinde să se extindă ca un neologism în toate limbile,
precum și alți termeni unanimi aprobați;
Forensic vine de la cuvântul latin „forum” care înseamnă în
antichitate piață publică, loc de judecată. Științele forensic ar fi deci cele
care au legatură cu justiția și se definesc ca ansamblul principiilor
științifice și al metodelor tehnice aplicabile investigării infracțiunilor
comise, pentru a proba existența faptei ilicite, identitatea autorului și
modul său de a opera. 1
Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și
unitar, care însumează un ansamblu de cunoștințe despre
metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice destinate
descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificării prsoanelor
implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale. 2

1.2 Conturarea structurii ansamblului metodelor folosite de

criminalistică
1
Aron Ioan – Curs Criminalistică, 2013, p. 9-10
2
Emilian Stancu – Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2004, p. 12
2
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

Înainte de a enunța metodele folosite de criminalistică considerăm

că este necesar să precizăm că obiectul de studiu al acesteia se poate
confunda cu metodele de utilizare, datorită faptului că se află într-o
strânsă legătura, indisolubile. Astfel, este necesar să cunoaștem
metodele folosite de criminalistică pentru a identifica obiectul și a
soluționa cauza.
Referitor la obiectul criminalisticii, ca disciplină independentă,
pluridisciplinară, judiciară și unitară, trebuie precizat că ea nu se reduce
la cercetarea urmelor, ci elaborează procedee de prevenire, descoperire
și investigare a infracțiunilor, precum și identificare a persoanelor care le-
au comis sau au legătură cu săvârșirea lor.
„Știință contra crimei” cum a fost pe drept denumită, ea ne apare
ca o știință cu o structură complexă, alcătuită din trei ramuri distincte dar
strâns legate, și anume:
a) Tehnica criminalistică, reunește totalitatea metodelor tehnico-
științifice de descoperire, fixare, ridicare și examinare de
laborator a urmelor interesând fapta și făptuitorul;
b) Tactica criminalistică, formulează regulile de organizare și
desfășurare a activității organelor de urmărire penală și de
judecată,cum ar fi cercetarea locului faptei, reconstituirea,
identificarea autorului (după caz, și a victimei), determinarea
legăturilor cauzale, ascultarea învinuitului și a altor persoane
(parte vătămată, martori etc.), verificarea depozițiilor, efectuarea
perchezițiilor, ridicarea de obiecte și înscrisuri etc.;
c) Metodologia criminalistică, recomandă mijlocele specifice de
cercetare a infracțiunilor, în funcție de natura acestora: omor,
lovituri și vătămări ale integrității corporale sau a sănătății, avort,
viol, furt, tâlharie, înșelăciune, delapidare, dare și luare de mită,
mărturie mincinoasă, fals, accidente de muncă, rutiere, navale și
aeriene, incendii și explozii etc.3
În literatura de specialitate occidentală, cu privire la structura
criminalisticii, interpretată în sens larg, s-au emis păreri conform
cărora această știință inglobează:
 Procedee polițienești destinate conducerii unei anchete, inclusiv
strângerii probelorprivind comiterea infracțiunii, care fac obiectul
„Poliției tehnice”;
 Procedee științifice, folosite în expertiza urmelor și a probelor
materiale ale infracțiunii, care aparțin „Poliției științifice”;
 Procedee juridice, destinate administrării, potrivit regulilor de
drept, a probelor existenței infracțiunii.4
1.3 Conexiunile cu științele juridice și judiciare
3
Lucian Ionescu și Dumitru Sandu – Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990, p. 11
4
Ioan Aron, op. citată, p. 14
3
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

Conexiunile cu științele juridice: dintre științele juridice,

criminalistica are cele mai strânse legături cu Dreptul Penal care se
ocupă cu („apărarea valorilor și relațiilor sociale esențiale societății),
având rol specific de descoperire a faptelor prevăzute de legea penală,
de cercetare și interpretare a urmelor acestora, precum și de
identificarea autorilor infracțiunii. Legătura dintre criminalistică și Dreptul
procesual penal este atât de strânsă încât la un moment dat, unii autori
au incercat să includă criminalistica în dreptul procesual penal.
Activitatea criminalisticii servește scopului procesului penal prin
descoperirea și punerea în evidență a probelor necesare aflării
adevărului. O altă legătură se poate remarca și în privința Dreptului
procesual civil, care se folosește de metodele de expertiză ale
criminalisticii pentru a stabili autenticitatea anumitor înscrisuri sau acte
necesare pentru dovedirea anumitui fapt sau act juridic. Nu în ultimul
rând, trebuie subliniată legătura dintre această disciplină și criminologia
care au un scop comun și anume acela de combaterea și prevenirea
fenomenului infracțional.
Conexiunile cu științele judiciare: prin natura obiectului său există
numeroase legături cu alte științe sau ramuri ale acestora, respectiv cu
așa-numitele științe de sprijin, în primul rând cu Medicina Legală și
Psihologia Judiciară. Deși există legături semnificative cu Medicina
Legală este esențial de menționat că această știință studiază
„problemele patologiei umane, legate de viața, sănătatea și activitatea
omului, ca fapte incriminate sau relații sociale ocrotite de lege, în scopul
de a oferi probe cu caracter științific”. Legătura cu Psihologia Judiciară în
procesul judiciar, este necesar ca organele de urmărire penală și de
judecată să fie înarmate cu cunoștiințe privind legile de bază ale
Psihologiei, precum și despre condițiile subiective sau obiective care pot
influența procesul de percepție și de memorare. 5
1.4 Sistemul Criminalisticii
Evaluarea exactă a contribuției pe care Criminalistica o are la
soluționarea cauzelor penale și aflarea adevărului, impune de la bun
început o precizare: rolul Criminalisticii ăn aflarea adevărului trebuie privit
în sens larg.
Este categoric fals să se considere că acest rol în investigarea
faptelor juridice se reduce numai la descoperirea și examinarea urmelor
unor infracțiuni sau a mijloacelor materiale de probă. Astfel, pe lângă
componenta tehnică propriu-zisă, întâlnim componente tactice, specifice
efectuării unor acte importante de urmărire penală, precum și
componenta metodologică a investigării faptelor penale.

5
Ibidem, p. 11-12
4
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

Un ilustru director al Laboratorului de identitate judiciară al

Prefecturii poliției din Paris, profesor de Criminalistică, Pierre F. Ceccaldi,
atrăgea atenția că nu se poate vorbi de o Criminalistică în sens restrâns
din moment ce ea se aplică cercetării infracțiunii în sensul său larg. De
altfel, în literatura de specialitate este predominantă ideea că aria de
acțiune a Criminalisticii cuprinde întregul proces penal, începând cu faza
de urmărire și terminând cu acea de judecată. Aportul acesteia la
soluționarea cauzelor penale se manifestă pe trei planuri – tactic,tehnic
și metodologic – aparent distincte, dar aflate într-o pronunțată conexiune,
dat fiind scopul acesteo științe.
Tehnica criminalistică asigură mijloacele și metodele științifice
necesare descoperirii, fixării, interpretării și examinării, în condiții de
laborator, a urmelor infracțiunii, a mijloacelor materiale de probă în
scopul identificării făptuitorilor, victimelor, armelor, instrumentelor folosite
ale actului ilicit.
Tactica criminalistică este un ansamblu de procedee și de reguli
specifice, destinate efectuării unor acte de procedură, plecându-se chiar
de la momentul cercetării de la fața locului. Pe baza acestora multe din
activitățile de investigație cu rezonanță particulară în aflarea adevărului
cum ar fi asultarea învinuiților, a persoanelor vătămate sau a martorilor.
Metodologia criminalistică statuează pe investigarea fiecărui fapt
penal ce presupune urmarea unei anumite conduite de către organele
judiciare, destinate descoperirii și administrării probelor necesare
dovedirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale
infracțiunii.6

CAPITOLUL II. PRINCIPIILE INVESTIGAȚIEI CRIMINALISTICE

2.1 Noțiunea și sistemul principiilor Criminalistici
Fiecare sistem modern de drept, atât în totalitate, cât și pe domenii
de reglementare este călăuzit de reguli fundamentale, determinate
pentru orientarea conținutului normelor juridice și pentru activitatea
întregului aparat judiciar. Subordonându-se, în principal, scopului
procesului penal, criminalistica este călăuzită de principiile de bază care
guvernează modul de organizare a sistemului judiciar și activitatea
desfășurată pe parcursul procesului penal.

2.2 Principiile fundamentale ale Criminalisticii

6
Ibidem, p. 15
5
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

1. Principiul legalității.
Principiul legalității este fundamental pentru întreaga activitate a
unui stat de drept. El este prevăzut atât în Constituție cât și în normele
penale. Astfel, în art. 2 Vechiul Cod de Procedura Penală cât și în Noul
Cod, se prevede că „întreaga activitate procesual penală, în consecință
și aceea proprie investigării infracțiunilor, se desfășoară în strictă
conformitate cu prevederile legii”.
2. Principiul aflării adevărului
Acest principiu are o semnificație cu totul deosebită, pornind de la
faptul că, pentru înfăptuirea justiției penale este imperios necesară
aflarea adevărului. În Vechiul Cod acesta este reglementat în art. 3 și art.
202 al. (1), iar în Noul Cod îl regăsim la art. 5 care prevede că: „ (1)
Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea
adevărului cu privire la faptele și împrejurarile cauzei, precum și cu
privire la persoana suspectului sau inculpatului. (2) Organele de urmărire
penală au obligația de a strânge și a adminstra probe atât în favoarea,
cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau
neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea
suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor
prezentului cod”.
3. Prezumția de nevinovăție
Conform acestui principiu, orice persoană împotriva căreia a fost a
fost pornit un proces penal este prezumată nevinovată, numai organelor
judiciare revenindu-le obligația de adminstra probele necesare dovedirii
vinovăției. Reglementarea în Vechiul Cod era regăsită în art. 5, iar în
Noul Cod de Procedura Penala o regăsim în art. 4 care prevede că: „(1)
Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției
sale printr-o hotărâre penală definitivă. (2) După adminstrarea întregului
probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se
interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.”
4. Principiul potrivit căruia nu exită faptă fără urme
Toate faptele ilicite ale omului, ca, de altfel, orice activitate a sa,
produc transformări sau modificări ce se obiectivizează, din punct de
vedere criminalistic, în urme ale infracțiunii.
În primul rând prin urmă, trebuie să se înțeleagă orice modificare
materială intervenită în condițiile săvârșirii unei fapte prevăzute de legea
penală. Între fapta autorului și modificarea intervenită este necesar să
existe un raport cauzal caracterizat prin aceleași criterii ca raport cauzal
prezent în structura laturii obiective a infracțiunii.
În al doilea rând, noțiunea de urmă trebuie să fie privită într-un
sens foarte larg, întruncât prin urmă nu se înțelege numai urma formată
prin contactul direct dintre două corpuri (urme de mâini, picioare, etc.) ci
și urme de resturi materiale, urme biologice, microurme diverse etc.
6
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

Astfel, pot fi relevante alte două principii și anume: principiul

identității și principiul operativității.
 Principiul identității: în centrul investigațiilor criminalistice ce
concura direct cu aflarea adevărului în procesul penal, se află
identificarea persoanelor, a obiectelor sau a feomenelor aflate în
legătură directă, cauzală, cu faptele incriminate de legea penală.
 Principiul operativității în efectuarea investigației penale: este
caracteristic întregii activități consacrate rezolvării cauzelor
penale, el servind scopului procesului penal, mai ales în direcția
constatării la timp și în mod complet a faptelor pșrevăzute de
legea penală, precum și la identificarea infractorilor.
Pe bună dreptate, în literatura juridică de specialitate, s-a subliniat
că rapiditatea are consecințe directe asupra administrări unor probe de
calitate, în sensul că „odată cu trecerea timpului se șterg urmele din
amintirea oamenilor și de pe obiect, dispar oamenii și obiectele”. 7
Pe lângă aceste principii fundamentale care stau la baza acestei
științe, considerăm că este necesar și menționarea anumitor
particularități referitoare la identificarea unor persoane sau obiecte.
Astfel, identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de
constatare a identității unor persoane, obiecte sau fenomene aflate în
legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode științifice criminalistice, în
scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar.
Obiectul identificări criminalistice este un obiect concret, ce poate
consta într-o persoană, ființă sau lucru, orice element al lumii materiale
care se manifestă în spațiu și în timp, susceptibil de a fi identificat după
urmele creată în câmpul infracțional.
Obiectul scop al identificării este, în primul rând, un obiect material
aflat în legătură cu fapta ilicită concretizat în diferite ipostaze cum ar fi
persoana infractorului, instruentele care servesc la săvârșirea faptei,
produsele infracțiunii.
Obiectul mijloc de identificare este reprezentat de urmele obiectului
scop, precum și de alte modele de comparație, realizate expperimental
în laborator cu obiecte presupuse a fi format urmele în câmpul
infracțional.8

CAPITOLUL III. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A FALSULUI ÎN

ÎNSCRISURI
3.1 Conținutul legal în Codul Penal de la 1968
7
Stancu, op.cit., p. 6-7
8
Ibidem, p. 8-9
7
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

Vechiul Cod penal a reglementat în mai multe articole tipurile de

fals în înscrisuri fiind prevăzute în capitolul III cu denumirea „Falsul în
înscrisuri”.
Astfel, art. 288 din Vechiul Cod Penal reglementează Falsul
material în înscrisuri oficiale: „(1) Falsificarea unui înscris oficial prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod,
de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea
de la 3 luni la 3 ani. (2) Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârșite
de un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește
cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. (3) Sunt asimilate cu înscrisurile
oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de
consecințe juridice. (4) Tentativa se pedepsește.”
Falsul intelectual este reglementat de art. 289:„(1) Falsificarea unui
înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în
exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea cu știință de a insera
unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la
5 ani. (2) Tentativa se pedepsește.”
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată este reglementat de art.
290:„(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin unul din
modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat
ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii
unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă. (2) Tentativa se pedpsește.”
Uzul de fals reglementat prin art. 291:„ Folosirea unui înscris oficial
ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii
unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3
ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă când înscrisul este sub semnătură privată.”
Falsul în declarații este reglementat de art. 292:„ Declararea
necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat
[...], în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau
pentru altul, atunci când, potrivit legilor sau împrejurărilor, declarația
făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Falsul privind identitatea este reglementat de art. 293:„ (1)
Prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identități
altei persoane, pentru a induce sau a menține în eroare un organ sau o
instituție de stat [...], în vederea producerii unei consecințe juridice,
pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni lan
3 ani. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează încredințarea unui
înscris care servește pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimarea
sau identificare, spre a fi folosit fără drept.”
8
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

Ultimul articol care a prezentat o deosebită importanță în acea

perioadă este reprezentat de art. 294 Falsul prin folosirea emblemei
Crucii Roșii care reglementează:„ (1) Folosirea fără drept a emblemei
sau denuirii de „Crucea Roșie” ori a unei denumiri sau embleme
asimilate acesteia, precum și folosirea oricărui semn sau oricărei
denumiri care constituie o imitație a vreunei asemenea embleme sau
denumiri, dacă fapta a cauzat pagube materiale, se pedepsesc cu
închisoarea de la o lună la 1 an sau amendă. (2) Dacă fapta se
săvârsește în timp de război, pedeapsa este de închisoare de la unu la 5
ani.”
3.2 Conținutul legal în Noul Cod Penal
Infracțiunile de fals în înscrisuri sunt reglementate de Noul Cod
Penal în Partea Specială, Titlul VI, Capitolul III.
„Pericolul social al infracțiunilor de fals în înscrisuri rezultă din
faptul că afectează încrederea ce este acordată înscrisurilor oficiale sau
sub semnătură privată. Acestea au o deosebită importanță în toate
domeniile de activitate. Este necesar ca înscrisurile să inspire oamenilor
încredere în conținutul lor, adică în faptele și evenimentele a căror
dovadă o fac. Fără siguranța că înscrisurile atestă un fapt veridic,
întocmai ca realitatea, relațiile sociale nu ar fi posibile decât, așa cum s-a
arătat în literatura de specialitate, „cu anevoioase precauțiuni și cu
inevitabile riscuri””9
De data aceasta, după intrarea în vigoare a noul cod, articolul 320
este cel care incriminează falsul material în înscrisuri oficiale: „(1)
Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrieii
sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe
juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) Falsul
prevăzut în al. (1), săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor
de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Sunt asimilate înscrisurilor
oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de
consecințe juridice. (4) Tentativa se pedepsește.”
Se poate observa că conținutul acestei fapte incriminate nu s-a
schimbat în substanțialitatea sa, ci doar cu privire la aspectul sanctiunilor
al cărui minim special a fost ridicat.

Obiectul protecției penale se împarte în:

- obiectul juridic generic: se referă la încrederea publică în
autenticitate înscrisurilor și în capacitatea acestora de a face dovada
realității celor prezentate și/sau inserate în acestea.
9
Alexandra-Paula CHIȘ, Falsul în înscrisuri raportat la înscrisurile care stau la baza înscrierii în Cartea Funciară.
În Juridice [online], 24 Februarie 2016, pp.2, [citat 22 Februarie 2017]. Disponibil pe internet la adresa:
https://www.juridice.ro/428641/falsuri-in-inscrisuri-raportat-la-actele-care-stau-la-baza-inscrierilor-in-cartea-
funciara.html
9
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

- obiectul juridic specific: este reprezentat de încrederea în

autenticitatea înscrisurilor oficiale. După cum se poate observa se
confundă cu obiectul juridic generic.
- obiectul material: este înscrisul oficial asupra căruia se exercită
alterarea sau materialele ori mijloacele folosite în vederea falsificării,
dacă elementul material se realizează prin contrafacere. Înscrisul oficial
este definit în art. 178 al. (2) N.C.P și reprezintă orice înscris care emană
de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la
persoana prevăzută în art. 175 al. (2) sau care aparține unor asemenea
persoane. Înscrisul oficial trebuie să fie valabil și să aibă capacitatea de
a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic. Nu are relevanță
dacă înscrisul este original sau o copie legalizată. Sunt asimilate
înscrisurilor oficiale și constituie obiect material al acestei infracțiuni
biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe
juridice.10
Falsul intelectual este incriminat de art. 321:„ (1) Falsificarea unui
înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public
aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau
împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de
a insera unele date sau împrejurari, se pedepsește cu închisoarea de la
unu la 5 ani. (2) Tentativa se pedepsește.”
Obiectul protecției penale este același ca și în cazul falsului
material în înscrisuri oficiale. Infracțiunea este la fel fel incriminată cu
deosebirea faptului că s-au modificat sancțiunile.
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată este incriminat de art.
322:„ Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din
modurile prevăzute de art. 320 și 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul
falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea
producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6
luni la 3 ani sau amendă. (2) Tentativa se pedepsește.”
Obiectul protecției penale este același însă conform actualei
reglementări, reprezintă fals în înscrisuri sub semnătură privată atât
contrafacerea scrierii și a subscrierii și alterarea prin orice mijloace a
unui înscris, cât și atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului sau omisiunea de a insera unele date sau
împrejurari , comise cu ocazia întocmirii înscrisului sub semnătură
privată. De asemenea, limitele sancționatorii au fost ridicate.
Uzul de fals este reglementat de articolul 323:„ Folosirea unui
înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în
vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare
de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu
10
Nasty Marian Vlădoiu, Drept penal român, Parte specialp, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, București,
2014, p.311
10
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri Enache Crina-Elena

închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub

semnătură privată.”
Aceasta este incriminată cu același conținut constitutiv și în
actualul cod, singura diferență fiind la nivel sancționator.
O infracțiune nou-incriminată pe care nu o regăsim în
reglementarea anterioară și apare odată cu actualizarea noului cod este
Falsificarea unei înregistrări tehnice reglementată de articolul 324:
„ Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin
determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului
sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată
de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredițare a acesteia
unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe
juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă. (2) Cu aceași pedeapsă se sancționează folosirea unei
înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii de efecte juridice. (3)
Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înțelege
atestarea unei valori, greutăți, măsuri ori a desfășurării unui eveniment,
realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui
dispozitiv tehnic omologat și care este detinat a proba un anumit fapt, în
vederea producerii de consecințe.”

11