Sunteți pe pagina 1din 4

TEMA 7. FINANŢAREA PROTECŢIEI SOCIALE.

7.1 Caracteristica generală a protecţiei sociale şi componenţa cheltuielilor pentru aceste scopuri.
Protecţia socială reprezintă obiectivul central şi strategic al politicii sociale a statului şi instrument de realizare a unor scopuri
sociale bine definite, care urmăresc realizarea stării de siguranţă socială la nivel individual, de grup sau de ţară, precum şi
protejarea deosebită a unor categorii de populaţie defavorizate sau marginalizate social şi economic. Protecţia socială este şi
ansamblu de măsuri materiale şi/sau nemateriale, diferenţiate pe segmente de populaţie, menite să asigure acestora o anumită
securitate socială. Măsurile de protecţie socială, apreciate ca intensitate şi diversitate, se referă la protecţia locului de muncă, a
întregii colectivităţi, a calităţii vieţii, pentru a nu se deteriora sub nivelul atins, la diferite ajutoare pentru grupurile sociale
defavorizate.Protecţia socială, realizată la moment în Republica Moldova poate fi grupată în două direcţii mari: Asigurări
sociale și Asistenţă socială.
Asigurări sociale reprezintă un sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului
distinct de transfer financiar realizat de către stat prin inermediul procesului de redistribuire. Sistemul de asigurări sociale se
clasifică după mai multe criterii, cel mai important fiind după nivelul de realizare :
a) sistemul de asigurări sociale de stat, de regulă obligatoriu, stabilit prin lege şi garantat de bugetul de stat (asigurarea pentru
pensie, şomaj, risc de accidente – în unele ramuri ale economiei), b) sistemul de asigurări sociale private, care cuprinde
asigurările absolut volunare.
Asistenţa socială – face parte din categoria sprijinului noncontributoriu.Principiul constituirii sistemului de asistenţă socială
este dimensionarea nevoii existente. De aceea, sprijinul material şi/sau financiar este în raport cu nevoia respectivă ca mărime
şi intensitate, pe termen scurt şi/sau lung. Asistenţa socială cuprinde trei categorii de sprijin:
a) ajutorul în bani sau în natură, sub multiple forme – burse, îngrijire sanitară gratuită pentru categoriile sociale cu venituri
scăzute, alocaţii pentru copii, mese gratuite pentru nevoiaşi etc;
b)finanţarea unor instituţii care se ocupă de personae care necesită îngrijire specială permanentă – orfelinate, instituţii pentru
copii/maturi cu grad de invaliditate sau pentru vârstnici;
c)furnizarea de servicii specializate celor care le solicită – suport social şi psihologic, sprijin terapeutic, plasament familial sau
adopţie de copii, sprijinirea femeilor mame singure, locuinţe pentru familiile social vulnerabile, diferite tipuri de consultaţii
educaţionale, juridice etc.
Sistemul protecţiei sociale a Republicii Moldova prevede acordarea cetăţenilor a urmatoarelor tipuri de servicii:
- indemnizaţii de asigurări sociale, inclusiv pensiile de invaliditate;
- pensiile achitate din mijloacele bugetului de stat;
- diferite tipuri de indemnizaţii achitate din mijloacele bugetului de stat;
- compensaţiile nominative;
- întreţinerea in casele-internate a invalizilor, pensionarilor, copiilor;
- deservirea socială a persoanelor inapte de muncă;
Asigurările sociale de stat sunt garantate de condiţiile legislaţiei în vigoare şi se exercită prin intermediul Sistemului public de
asigurări sociale. Veniturile şi rezultatele financiare ale Sistemului public de asigurări sociale sunt cuprinse în cadrul Bugetului
Asigurărilor Sociale de Stat, care face parte din Bugetul public naţional şi este independent de Bugetul de stat.
Odată cu trecerea republicii la economia de piaţă a apărut necesitatea reformării sistemului vechi de asigurare socială şi
aducerea lui în concordanţă cu noile realităţi economice.
     Casa Naţională de Asigurări Sociale este o instituţie publică autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică ce
administrează şi gestionează Sistemul public de asigurări sociale si se subordoneaza Guvernului. Casa Naţională este condusă
de un preşedinte(actual Laura Grecu), desemnat de Guvernul Republicii Moldova.    
Guvernul elaborează anual, în baza propunerilor Casei Naţionale, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care
îl supune aprobării Parlamentului. Componenţa cheltuielilor publice privind protecţia socială a populaţiei, mărimea fiecărei
grupe sau subgrupe de cheltuieli prevăzute în Buget, oferă indicii despre felul în care statul îşi asumă fiecare din rolurile sale,
la momentul respectiv. Veniturile BASS pe bază de: Contribuţii la asigurări sociale de stat obligatorii;Transferuri de la bugetul
de stat;Alte venituri.
Cheltuielile BASS sunt efectuate din următoarele fonduri: Fondul de pensii şi îndemnizaţii; Fondul de protecţie a familiilor
cu copii ;Fondul de asigurare contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;Fondul de şomaj; Fondul de asigurare
socială a salariaţilor; Fondul de rezervă.; Cheltuieli de organizare şi funcţionare a sistemului public
7.2 Principiile asigurărilor sociale de stat.
Prestaţiile de asigurări sociale în Republica Moldova, se acordă sub forma de pensii, indemnizaţii, ajutoare şi sub alte forme
prevazute în legislaţie. În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă un venit de înlocuire pentru pierderea
totală sau parţială a veniturilor ca urmare a vîrstei, invalidităţii, accidentelor, bolilor, maternităţii, pierderii locului de muncă
sau decesului, etc. În cadrul sistemului public actual, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau mai multe prestaţii de
asigurări sociale, pentru acelaş risc asigurat, cu excepţia prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii
de muncă.
Sistemul public de asigurări sociale se organizează şi funcţionează avînd la bază următoarele principii:
Principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;
Principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public de asigurări sociale - contribuabili şi beneficiari
- un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţie;
Principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public de asigurări sociale se administrează de sine stătător, în baza legilor;
Principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi
reciproc obligaţii, şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de legislaţia
în vigoare;
Principiul obligativităţii, care presupune că persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la sistemul public de
asigurări sociale, drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
Principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie în baza contribuţiilor datorate de către
persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuţiilor de
asigurări sociale plătite;
Principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile acumulate privind asigurările sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce
revin sistemului public.
1.1 Formele susţinerii sociale a cetăţenilor prin intermediul asigurărilor sociale.
Asiguraţii din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la următoarele prestaţii:
a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de
muncă; b) indemnizatie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); c) prestaţie pentru recuperarea capacităţii de
muncă; d) indemnizaţie de maternitate; e) indemnizaţie unică la nasterea copilului; f) indemnizaţie pentru creşterea
copilului pîna la împlinirea vîrstei de 3 ani; g) indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav; h) ajutor de deces.
Şomerii au dreptul la îndemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de
accidente nelegate de muncă, îndemnizaţie de maternitate şi ajutor de deces.
Baza de calcul a îndemnizaţiilor de asigurări sociale
Baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni
calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate contribuţii individuale de asigurări
sociale. Venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale nu
poate depăşi suma a 5 salarii medii lunare prognozate pe economie pentru anul respectiv înmulţită la 12 sau la numărul de luni în
care persoana a realizat venit asigurat. În cazul în care în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se
plafonează reieşind din numărul de luni în care a fost realizat venitul asigurat pentru anul respectiv. Indemnizaţie pentru
incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă La prestaţii de asigurări
sociale au dreptul asiguraţii cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova şi şomerii cu drept la ajutor de şomaj. Persoanele
asigurate au dreptul, în condiţiile legii, la prestaţii de asigurări sociale şi în cazurile în care riscul asigurat s-a produs în perioada de
probă sau în ziua concedierii. În cazul persoanelor angajate în baza contractului individual de muncă pe durată determinată precum
şi în cazul lichidării unităţii, dreptul la prestaţii încetează la data încetării contractului, cu excepţia dreptului la indemnizaţie de
maternitate şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă survenită în urma unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale. În cazul încetării contractului individual de muncă pe durată determinată, precum şi în cazul lichidării unităţii în
perioada aflării în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, dreptul la indemnizaţia pentru creşterea
copilului se menţine şi după încetarea contractului, cu condiţia că asiguratul nu se angajează la o altă unitate.
Cuantumul lunar al îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se stabileşte diferenţiat, în funcţie de durata stagiului
de cotizare, după cum urmează:
a) 60% din baza de calcul - pină la 5 ani; b) 70% din baza de calcul - între 5 şi 8 ani; c) 90% din baza de calcul - peste 8 ani.
Cuantumul îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, SIDA sau de cancer de orice tip este
de 100% din baza de calcul stabilită.
indemnizatie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină)
În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, asiguratul are dreptul la indemnizaţie pentru carantină.Indemnizaţia pentru carantină se
acordă asiguratului căruia i se interzice să-şi continue activitatea din cauza carantinei, pe o durată stabilită prin certificat de
concediu medical, eliberat conform legislaţiei în vigoare.
Indemnizaţia pentru carantină nu se acordă pentru zilele în care asiguratul s-a aflat în concediul neplătit, în concediul pentru
îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani şi pentru perioada suspendării contractului individual de muncă.
Prestaţiile pentru recuperarea capacităţii  de muncă
În scopul recuperării capacităţii de muncă, asiguratul are dreptul la:
  a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu protezare ortopedică;
    b) tratament balneosanatorial.
  Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu protezare ortopedică se acordă, în cazul în care asiguratul
este internat în staţionar pentru protezare şi/sau pentru intervenţie ortopedică, pe toată perioada de aflare în staţionar.
Indemnizaţia pentru carantină nu se acordă pentru zilele în care asiguratul s-a aflat în concediul neplătit, în concediul pentru
îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani şi pentru perioada suspendării contractului individual de muncă. Norma
dată nu se aplică persoanelor care îşi reiau activitatea în condiţiile timpului de muncă parţial, cu retribuirea muncii în proporţie
de pînă la 0,5 din salariul de funcţie.
Indemnizaţia de maternitate Asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerele care au dreptul la concediu
de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de îndemnizaţie de maternitate.
Indemnizaţia de maternitate se acordă, începînd cu săptămîna a 30-a de sarcină, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice,
iar în cazul naşterilor complicate ori al naşterii a doi sau mai mulţi copii - de 140 de zile calendaristice.
În cazul în care copilul se naşte mort sau moare în perioada concediului postnatal, indemnizaţia de maternitate se acordă pentru
perioada stabilită. Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 100% din baza de calcul.
Soţia care se află la întreţinerea soţului asigurat beneficiază de indemnizaţie de maternitate dacă, la data acordării concediului
de maternitate, nu este angajată în cîmpul muncii, fapt confirmat prin carnetul de muncă sau prin declaraţia scrisă pe proprie
răspundere că nu realizează venit asigurat și nu este persoană asigurată de riscul respectiv.
Indemnizaţia unică la naşterea copilului
Persoana asigurată beneficiază de indemnizaţie unică la naşterea copilului viu. Din anul 2005, cuantumul îndemnizaţiei
unice acordate la naşterea copilului se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi constituie 6303 lei
Indemnizaţia pentru creşterea copilului
Asiguratul care se află în concediu pentru îngrijirea copilului are dreptul la îndemnizaţie lunară pentru creşterea copilului de
la data naşterii şi pînă la vîrsta lui de 3 ani. De îndemnizaţie pentru creşterea copilului beneficiază, la cerere, opţional: unul
dintre părinţi, bunelul, bunica, o altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului sau tutorele dacă îndeplinesc
condiţiile de realizare a stagiului de cotizare.Cuantumul lunar al îndemnizaţiei pentru creşterea copilului este de 30% din
baza de calcul, dar nu mai puţin de 540 lei.
Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav
     Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani, iar în cazul copilului care suferă de maladie
oncologică şi al copilului cu dizabilitate pentru afecţiuni intercurente - pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani se acordă în
bază de certificat de concediu medical. Dreptul la indemnizaţie se acordă, unuia dintre părinţi: mamei sau tatălui. În cazul în
care nici mama, nici tata, din motive întemeiate, confirmate documentar, nu pot îngriji copilul bolnav în vîrstă de pînă la 10
ani, copilul care suferă de maladie oncologică în vîrstă de pînă la 18 ani sau copilul cu dizabilitate în vîrstă de pînă la 18 ani,
indemnizaţia se acordă altor persoane asigurate, opţional: tutorelui, altui membru de familie, bunicului, bunicii. Perioada
pentru care se acordă indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav este de cel mult 14 zile calendaristice în cazul acordării
asistenţei medicale de ambulatoriu şi de cel mult 30 de zile calendaristice în cazul acordării asistenţei medicale în staţionar
pentru perioada în care copilul necesită îngrijire, dar nu mai mult de 60 de zile cumulative într-un an calendaristic pentru
fiecare copil În cazul în care copilul suferă de boli contagioase, este imobilizat într-un aparat ghipsat ori este supus unor
intervenţii chirurgicale, durata concediului medical se stabileşte de către  consiliul medical consultativ, iar indemnizaţia se
acordă pentru perioada integrală  a concediului medical.
Ajutorul de deces.
În caz de deces al asiguratului, pensionarului din sistemul public de asigurări sociale, şomerului sau persoanei care a realizat
un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani, de ajutorul de deces beneficiază o singură persoană, care poate fi, dupa caz, soţul
supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, conform legislaţiei in vigoare, sau, în lipsa acesteia, persoana care
dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces. Asiguratul, şomerul şi pensionarul beneficiază de dreptul la ajutor de
deces în caz de deces al unui membru de familie care s-a aflat la intreţinerea sa şi care nu avea drept de asigurări sociale. Se
consideră membru de familie: soţul; părinţii; copiii pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi făceau studiile la secţia cu frecvenţa
la zi la o instituţie de învăţămînt, - pînă la absolvire, însă pînă la atingerea vîrstei de 23 ani, precum şi copiii inapţi pentru
muncă, indiferent de vîrstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă pînă la atingerea vîrstelor menţionate.
Ajutorul de deces se acordă o singură dată, în sumă fixă. Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin Legea
bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru 2019 este in suma de 1100lei.
7.4 Finanţarea asigurării cu pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin Legea RM privind pensiile de asigurări sociale de stat sunt prevazate următoarele categorii de pensii:
1. pensie pentru limita de vîrstă 2. pensie pentru invaliditate 3. pensie de urmaş
     Condiţiile pentru a fi beneficiar al pensiei sunt următoarele:
- vîrsta pensionară; - stagiul de cotizare necesar; - pierderea capacităţii de muncă; - pierderea întreţinătorului
În sistemul public o persoană poate primi doar o singură pensie. În cazul, cînd asiguratul îndeplineşte condiţiile pentru
obţinerea a mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru cea mai avantajoasă.
Pensia pentru limita de vîrstă
Astfel, vârsta standard de pensionare de 63 de ani pentru bărbaţi va fi atinsă la 1 iulie 2019, iar pentru femei  — la 1 iulie
2028. Atingerea acestor vârste se realizează prin creşterea anuală a vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi cu 4 luni,
iar pentru femei cu 6 luni, începând cu 1 iulie 2017. Totodată va fi egalat stagiul complet de cotizare pentru bărbaţi şi femei,
care va constitui 34 de ani. De la 1 iulie 2018, pentru femeile care au născut şi educat pînă la vîrsta de 8 ani cinci şi mai mulţi
copii se aplică vîrstele standard de pensionare prevăzute pentru femei, diminuate cu 3 ani.
Baza de calcul a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat. Cuantumul pensiei se calculează reieşind din următoarele
criterii de asigurare: 1) vîrsta standart de pensionare; 2) stagiul de cotizare; 3) contribuţiile de asigurări sociale de stat.
Calcularea pensiei pentru limită de vîrstă pentru asigurații care, începînd cu 1 ianuarie 1999,

P = Pmin x x Knp,
Calcularea pensiei pentru limita de vîrstă din venitul asigurat realizat după1 ianuarie 1999
P = 1,35% x Tt x Vav,

P = Pmin x ,
Calcularea pensiei anticipate pentru limită de vîrstă
Pa = 1,35% x Tas x Vav,
Calcularea pensiei de dizabilitate începînd cu 1 aprilie 2017
pentru dizabilitate:
- severă:
Tt
P = 0,42 x Vav + x Vav x 0,1;
Tmax
- accentuată:
Tt
P = 0,35 x Vav + x Vav x 0,1;
Tmax
- medie:
Tt
P = 0,20 x Vav + x Vav x 0,1,
Tmax
În cazul în care cuantumul calculat al pensiei de dizabilitate este mai mic decît cuantumul pensiei minime, se acordă pensia
minimă, care constituie:
1) 75% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit prin lege – în cazul unei dizabilități severe;
2) 70% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit prin lege – în cazul unei dizabilități accentuate;
3) 50% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit prin lege – în cazul unei dizabilități medii.

S-ar putea să vă placă și