Diferențele enorme dintre sistemul de învățământ finlandez și cel românesc

La ultima evaluare PISA la care a participat, România a ocupat locul 48 din 72.
Programul măsoară nivelul de bază al cunoştinţelor elevilor de 15 ani la matematică,
citire şi ştiinţe. Nu este deloc un rezultat onorabil. În Europa, cel mai bun scor îl
înregistrează Finlanda, ţara cunoscută pentru faptul căÎn Finlanda, şcoala e un teren de
joacă pentru copii: elevii nu au uniforme, stau desculţi, învaţă în curte şi nu sună niciun
clopoţel. Râd, vorbesc tare, neîntrebaţi şi nimeni nu îi ceartă. Profesorii sunt parteneri
de joacă, nu îi evaluează şi nu le pun note. Mai presus de toate, profesorii pun fericirea
copilului.

„În Finlanda, copiii merg la şcoală cu plăcere. În clasele primare ziua este scurtă, cu
pauze la fiecare 45 de minute şi o pauză mai lungă sau siesta în care copilul primeşte o
masă caldă. Sunt învățați să nu risipească mâncarea. Temele sunt puţine şi de multe ori
sunt sub forma unor experimente pe care elevul le face acasă. La liceu se munceşte. În
broşura fiecărui liceu scrie că liceul nu este obligatoriu iar atunci când vii la liceu îţi iei
responsabilitatea învăţării. Elevii de liceu au câteva materii obligatorii iar restul le aleg
în funcţie de interese. De exemplu, Bacalaureatul în limba engleză are cel mai ridicat
nivel de dificultate din Europa”, afirmă Bianca Biro, profesoară în Finlanda.

În România, elevii au 5 examene naţionale în 12 ani de şcoală. Primul, în clasa a II-a,

altele în clasa a IV-a, a VI-a şi a VIII-a, şi marele test, Bacalaureatul. Nu e de mirare că
mulţi copii români își iau diplome în afară.

Elevii nu au cărţi şi nu primesc aproape nicioadată teme pentru acasă.

În China, la sistemul internaţional, aveam 6 materii plus o materie obligatorie, Teoria

Cunoaşterii, pe care nu ţi-o alegeai, trebuia să o faci oricum. Se zice că sistemul
internaţional de Bacalaureat este unul dintre cele mai grele din lume, de asta sunt foarte
bucuroasă că l-am dat și am reușit să trec peste el cu brio și chiar mi-a plăcut”,
povestește o elevă care a fost la liceu în China.

„Ceea ce îmi displace la şcoală este că există perioade în care nu primeşti niciun test, nu
este nimic de învăţat şi apoi urmează două săptămâni în care ai teze, teste şi ascultări pe
bandă rulantă”, afirmă un alt elev.

În Finlanda, elevii pleacă toţi cu aceeaşi şansă la educaţie indiferent din ce familie
provin. Primesc o masă caldă în fiecare zi, sunt încurajaţi şi responsabilizaţi. La finalul
anilor de studii, ştiu şi ce le rezervă viitorul. Aşa se face că abandonul şcolar nu prea
există, iar finlandezii şi-au adus copiii să studieze acasă.

Investiţiile în educaţie nu s-au oprit la un slogan.

„Dacă nu am fi avut acest sistem de educaţie de calitate, am fi forţat oamenii să plece. În

1970, Finlanda suferea de un fenomen al migrării. Mulţi finlandezi s-au mutat în Suedia,
le-a fost mai bine atunci. Iar la începutul anilor 1970 s-a decis să se facă această reformă
majoră în educaţie. Desigur, economia s-a dezvoltat în aceaşi timp, iar majoritatea
oamenilor s-a întors înapoi în Finlanda. Ştiu că în acest moment aproximativ 11% din
PIB se duce către educaţie, iar asta vă spune multe. Prin comparaţie, România
investeşte puţin peste 3% din PIB în educaţie, deşi Legea prevede un procent dublu.

Chiar am creat un slogan în Finlanda, este printre cele mai repetate: Cea mai bună
investiţie pentru ca o societate să prospere în viitor este să educi toţi copiii ei”, afirmă Paivi
Pohjanheimo, ambasadorul Finlandei în România. Acolo nu exista scoli private, scoli de
elita, mai bune sau mai slabe, toate sunt egale. Elevii, de asemenea, indiferent din ce
categorie sociala provin, la scoala nu sunt discriminati, ci sunt egali, socializeaza cu totii,
se joaca si se respecta reciproc.

Fără bani, fără materiale didactice, fără tehnologie, profesorii români se bazează pe
talentul oratoric pentru a-i captiva pe elevi. Cu atât mai mult cu cât la orele de biologie
de pildă nu vin doar cei pasionaţi de domeniu, ci toţi copiii. Obligatoriu.

În Finlanda meseria de dascăl e una din cele mai respectate, alături de cea de doctor sau
de avocat. Toţi profesorii au cel puţin un masterat, subvenţionat 100% de stat.
Competiţia e dură. Doar 10 la sută dintre absolvenţi ajung la catedră. Şi continuă să
înveţe. Profesorii merg la cursuri de dezvoltare personală două ore pe săptămână.

În timp ce noi am schimbat legea educaţiei de 61 de ori în 28 de ani, finlandezii au un

plan clar: lucrează la marea reformă pentru a-şi pregăti tinerii pentru cerinţele anului
2050.

„Nu putem compara România cu Finlanda sau alte state europene. Noi avem o elită
extraordinară şi am văzut rezultatele la olimpiadele şi concursurile naţionale. În acelaşi
timp, nivelul mediu al absolventului de şcoală trebuie crescut. Şi aici trebuie să luăm
măsurile necesare sistemului de educaţie. Şi asta pleacă de la: 1. curriculum naţional, ce
învaţă copilul la şcoală şi 2. cine îl face pe copil să înveţe, deci pregătirea cadrelor
didactice. La ambele componente astăzi eu zic că suntem înaintea multor ţări din
Uniunea Europeană”, afirmă Liviu Pop, senator PSD, fost ministru al Educației.

Şi totuşi România a fost mai mereu în urma ţărilor dezvoltate.

„Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba
lumea” - Nelson Mandela.

Anul scolar, in Romania, incepe, de cele mai multe ori, cu schimbari dictate de catre un
nou ministru al Educatiei. Ministru care se schimba destul de des. Un calcul simplu,
arata ca la 30 de ani de la Revolutie, pe la Ministerul Educatiei au trecut cam tot atatia
ministri. Printre atatea schimbari, majoritatea scolilor au ramas ...neschimbate!

Iata un top 3 al minusurilor din sistemul educational romanesc, semnalate de specialisti,

dar si de parinti
  Conditiile si dotarile din scoli reprezinta o mare problema cu care Romania se
confrunta de foarte multi ani si pare sa nu aiba rezolvare. Statisticile arata ca
elevii din peste o mie de unitati de invatamant din Romania merg inca la toaleta
in fundul curtii, iar in unele scoli din mediul rural copiii invata iarna cu gecile pe
ei si indura frig in sala de clasa. La orase, lucrurile stau mai bine. Cu ajutorul
fondurilor europene, unele primarii au reusit sa atraga bani si sa renoveze sau sa
construiasca cladiri noi. Scolile au fost dotate cu tabla magnetica,
videoproiectoare, sali de lectura, sali moderne de sport, lifturi etc. Adica lucruri
normale de care ar trebui sa dispuna o scoala in secolul XXI. Cu toate acestea, in
Romania, unitatile de invatamant dotate modern sunt putine!

 Curricula si sistemul de predare sunt doua elemente care par sa ii

nemultumeasca pe elevi si parinti. Acestia si-au exprimat deseori nemultumirea,
atat pe retelele de socializare, cat si in mass media si au dat exemplu tari de
referinta ca sistem educational, precum Spania, Olanda, Germania sau Franta
unde scoala functioneaza diferit. In aceste tari accentul se pune mai mult pe
studiul practic, pe facilitarea procesului de invatare si pe un stil de predare
interactiv. Temele au starnit, de asemenea, comentarii negative. In opinia
parintilor acestea sunt extrem de multe si nu-i lasa pe elevi sa se bucure de
copilarie.

 Sistemul educational este inechitabil, cred specialistii. Invatamantul ar trebui sa

asigure aceleasi oportunitati de invatare, indiferent de mediul de provenienta al
elevilor, iar acest lucru nu se intampla in Romania. Inechitatile apar, de obicei, in
mediul rural unde dascalii sunt putini sau deloc, iar elevii trebuie sa faca naveta,
unde scolile nu sunt dotate corespunzator, iar toate acestea se reflecta in
rezultatele examenelor finale. Statisticile arata ca elevii din mediul rural obtin de
doua pana la sase ori rezultate mai slabe la romana, matematica si stiinte, fata de
cei din mediul urban.

Pentru un invatamant de calitate, specialistii din educatie considera ca este nevoie de o

reforma care sa urmeze linii clare si sa duca sistemul educational romanesc la un alt
nivel.