DREPTUL ISTORIC ASUPRA CRIMEEI

Prof.univ.dr. Tasin GEMIL

Ambasador (ex)

Dreptul istoric este consfințit ca principiu de drept internațional. Prin el este recunoscut
dreptul unui popor la stăpânirea unui anumit teritoriu. Juriștii precizează însă că dreptul
istoric poate fi transpus în realitate numai dacă există și condițiile practice corespunzătoare.
Altfel spus, dreptul istoric este esențial pentru a justifica schimbarea unei stări de fapt. În
cazul de față, dreptul istoric al tătarilor asupra Crimeei este un adevăr ce nu poate fi
contestat cu argumente istorice. Dar, în starea de fapt, Peninsula Crimeea se află în mâinile
rușilor. Războiul actual din Ucraina poate fi un prilej pentru aplicarea dreptului istoric, prin
schimbarea stării de fapt în favoarea tătarilor. Pentru realizarea acestui obiectiv este însă
extrem de importantă și lămurirea opiniei publice internaționale. Până acuma, aceasta a fost
influențată puternic de propaganda rusă, care continuă cu obstinație, de multă vreme, să
distorsioneze realitatea istorică în defavoarea tătarilor.
În cuvântarea pe care a ținut-o la adunarea solemnă organizată în marea sală a Kremlinului
din Moscova, la 25 martie 2014, pentru a marca anexarea Crimeei la Federația Rusă,
președintele Vladimir Putin a afirmat că Peninsula Crimeea ar fi fost dintotdeauna parte a
istoriei ruse, fiind locuită de la început de ruși și că rușii s-ar fi sacrificat mereu pentru
apărarea ei. Apoi, același a plusat, declarând Crimeea drept un loc sfânt al istoriei ruse. Iar
recent, cu ocazia paradei de la 09 mai 2022, din Piața Roșie, V.Putin a declarat din nou
Crimeea drept „un teritoriu istoric rusesc”. Altfel spus, noul țar de la Moscova recurge la un
așa-zis drept istoric al Rusiei pentru a justifica stăpânirea samavolnică a acestei regiuni de
mare însemnătate strategică și de o rară frumusețe naturală. Era și este o minciună sfruntată.
Așa cum vom demonstra, realitatea istorică este cu totul alta. Până la sfârșitul secolului al XV-
lea, Crimeea nu este nici măcar pomenită în cronicile rusești. Rușii au ajuns târziu în Crimeea,
mai întâi ca robi și, după câteva secole, ca invadatori.
Cei mai vechi locuitori ai Peninsulei Crimeea, menționați în izvoarele istorice cunoscute, au
fost Cimerienii (Kimmerios), populație dispărută de multă vreme. Aceștia au stăpânit câteva
secole o vastă arie din Europa răsăriteană, până ce, în secolul al VII-lea î.Ch., au fost alungați
din aceste regiuni de un alt popor și mai numeros, cel al sciților. Cei mai vechi istorici
cunoscuți, Herodot (484-425 î.Ch.) și Strabo (64 î.Ch.-24 d.Ch.), menționează că din acea
vreme, adică din perioada stăpânirii sciților, ar data cea dintâi denumire a Peninsulei
Crimeea, anume Taurice sau Taurus (de aici și Sciția Taurică), după numele unui neam scitic
(tauri) care stăpânea atunci Peninsula Crimeea. Unii istorici de astăzi încearcă să sugereze
ideea că Taurus (vezi și Munții Toros din Anatolia) ar veni de la substantivul turcic vechi taw
sau tou, tag, dag (munte, pădure). Nu ar fi exclusă o asemenea ipoteză, cu condiția dovedirii
originii turcice a sciților, problemă care nu este încă soluționată. După sciți, Crimeea a trecut
succesiv si, uneori, în același timp, în stăpânirea parțială sau totală a altor popoare sau state:
greci, romani, sarmați, goți, huni, alani, bizantini, khazari, pecenegi, kîpceaci(cumani) și
mongoli. Așadar, până în sec.XIII-XIV, nici urmă de ruși în Crimeea. Rușii au apărut în Crimeea,

1
în număr retrâns, abia în secolul al XIII-lea, dar numai ca robi (sclavi) ai tătarilor, situație ce a
fost valabilă până la jumătatea secolului al XVIII-lea, când au început atacurile sistematice,
distrugătoare ale armatelor Rusiei țariste împotriva Hanatului Tătar din Crimeea.
În lunga perioadă a acestor stăpâniri successive sau concomitente s-a schimbat și denumirea
Peninsulei. Constatăm apariția în acea vreme a numelui de Cherson (Chersonesul Tauric), dar
numai pentru zonele coloniilor grecești din afara și de pe litoralul Peninsulei. În schimb, în
sec.VII-IX, termenul Khazaria a fost folosit pentru întreaga Peninsulă, cu excepția zonei alpo-
maritime din sud, cunoscută sub denumirea de Gothia. Împăratul-cronicar bizantin
Constantin Porfirogenetul (905-959) pomenește și de numele Tourkhia și Tourkhoi, când scrie
despre khazari, pecenegi, unguri. Etrak (turci) erau numiți khazarii, pecenegii și kîpceacii și în
sursele arabe și persane vechi. Deși bizantinii au acordat ascendență denumirii Cherson
pentru întreaga Peninsulă, totuși termenul Taurida sau de tauro-sciți pentru locuitorii ei a
continuat să fie folosit, inclusiv în sursele istorice bizantine din secolul al XII-lea.
O schimbare evidentă în configurația etnică și în organizarea Peninsulei a fost marcată odată
cu statornicirea aici a stăpânirii kîpceacilor (cumanilor), începând cu prima jumătate a
secolului al XI-lea. Kîpceacii constituiau un neam turcic deosebit de numeros și puternic. Sub
stăpânirea kîpceacilor se afla de fapt un teritoriu imens, întins între Dunăre și Irtîș, care a
rămas în istorie cu denumirea de Deșt-i Kîpceac (Stepa Kîpceacă). Kîpceacii au stăpânit
Crimeea, masiv și efectiv, între anii 1040 și 1237, când întregul Deșt-i Kîpceac a intrat sub
dominația lui Batu Han, nepotul lui Genghiz Han. Kîpceacii nu au dispărut însă din Crimeea,
chiar dacă o parte din ei s-a refugiat în apus, ajungând până în zonele bulgărești și românești,
ca și în regatul ungar. Dar, după foarte scurtă vreme, pe la jumătatea secolului al XIII-lea,
după liniștirea urgiei mongole, sursele istorice consemnează reîntoarcerea în Deșt-i Kîpceac,
inclusiv și îndeosebi în Crimeea, a multor comunități kîpceace, atrase de perspectivele reale
de prosperitate oferite de noul stat imperial în ascensiune, cunoscut sub denumirea de
Hoarda de Aur. Într-adevăr, kîpceacii au constituit baza socială, economică, militară,
administrativă și culturală a Hoardei de Aur, stat pe care noi îl numim Statul de Aur. Acest
stat a fost leagănul poporului tătar actual, care s-a format pe fondul masiv al kîpceacilor și
prin asimilarea altor elemente etno-culturale, asiatice și europene. Părinții poporului tătar,
kîpceacii, sunt originari din Asia Centrală, dar poporul tătar actual s-a născut și a crescut în
Europa, mai exact în Crimeea și zone adiacente, ca și în regiunea Volga-Urali. Tătarii sunt
singurul popor turco-islamic care a luat ființă, s-a dezvoltat, a trăit și trăiește în Europa, în
partea răsăriteană, de bună seamă.
Crimeea a constituit partea principală (aripa dreaptă) a Hoardei de Aur (Statul de Aur), pentru
ca în 1441 să devină o entitate politică independentă sub denumirea de Hanatul din Crimeea.
Acest nou stat kîpceaco-tătar a fost întemeiat de Hadji Gheray (1441-1466), care a pus și
bazele dinastiei Gheraide, de obârșie genghishanidă. Casa Genghisizilor era respectată ca cea
mai prestigioasă dinastie domnitoare din lumea turco-mongolă și nu numai. Dinastia
Gheraidă a stat fără întrerupere pe tronul Crimeei, între 1441 și 1783, mai mult decât au stat
Romanovii pe tronul Rusiei (1613-1917). Preponderența kîpceaco-tătarilor în Crimeea a durat
neîntrerupt timp de 750 de ani, până în 1783, când Peninsula a fost cotropită de armatele
Rusiei și a urmat politica de izgonire sistematică a locuitorilor ei vechi.
Așadar, locuitorii de fapt și de drept ai Crimeei sunt kîpceacii, care au fost cunoscuți apoi sub
denumirea de tătari. Abia în vremea kîpceaco-tătarilor a apărut denumirea actuală de
2
Qırım/Krım, Kırım (Krim, Krym), grafiată și sub forma Crimea, Crimeea, Crimée. Cu toate
acestea, până de curând se credea că denumirea Crimeei ar fi derivat de la numele
cimmerienilor, care, după cum am menționat, au locuit în Crimeea, timp de circa două
veacuri, în urmă cu aproape 3000 de ani. Era o viziune exclusivistă europo-centristă, care nu
acceptă decât origine indo-europeană pentru întreaga geografie și istorie a Europei.
Cercetările ulterioare au demonstrat netemeinicia ipotezei cimmeriene, socotind-o absurdă,
de vreme ce se baza doar pe o speculație fonetică, fără a aduce vreun argument științific
plauzibil și nu ținea seama de logica simplă că un cuvânt vechi, inexistent în sursele istorice ca
denumire geografică, nu putea să se ivească pe neașteptate, după mai bine de 2000 de ani,
într-un mediu cu totul străin. Noile cercetări au pornit, în mod firesc, de la ideea că un termen
apărut în mediul turcic trebuie să aibă origine turcică. Cea mai plauzibilă ipoteză este legată
de denumirea capitalei părții europene (aripa dreaptă) a marelui stat tătăresc Hoarda de Aur.
Această localitate există și astăzi în Crimeea, sub denumirea de Eski Kırım/Qırım (Vechiul
Kîrîm). Orașul era cunoscut în evul mediu și sub numele de Solkhat (Solgat, Solqat). Orașul
Kîrîm nu este pe litoral, dar se află la întretăierea principalelor drumuri comerciale care
străbat Peninsula Crimeea. Aici au fost construite primele moscheei importante ale
Peninsulei, mai întâi de către sultanul de origine kîpceacă Baybars (1260-1277) al Egiptului,
apoi și de hanul Özbek (1312-1342) al Hoardei de Aur, ceea ce înseamnă că așezarea era
recunoscută ca cea mai importantă localitate a Crimeei din acea vreme. Nu ar fi unicul caz în
care capitala a dat numele întregii țări. Problema dificilă este legată însă de originea numelui
orașului Kîrîm. Nu este încă lămurită nici chestiunea înlocuirii vechii denumiri a acestui oraș
de Solkhat (Solgat), cu cel nou de Kîrîm, în vremea stăpânirii Hoardei de Aur. Se crede că și
numele de Solqat este de origine turcică, derivând probabil de la două cuvinte kîpceaco-
tătărești, valabile și astăzi : sol (stânga) și khat, qat (partea, lângă ; qatında –„se află lângă, de
partea”). În traducere simplă, toponimul ar însemna „partea stângă”. Pornind de aici, în
vechile cronici tătărești au fost înserate unele legende legate de aceste nume ; desigur, ele nu
sunt suficiente pentru soluționarea problemelor, dar nu pot fi ignorate. În Crimeea sunt
multe localități, vechi și noi, numite cu cuvinte kîpceaco-tătărești comune care reflectă
caracteristici ale locului: Bağçesaray (Palatul cu/din grădină), Aqmesçit (Moscheea albă),
Kırkyer (Patruzeci de locuri), Çüfütkale (Cetatea ciufuților/evreilor), Karasu Bazar (Bazarul de
la Apa neagră), Canköy (Satul vieții, sufletului), Orkapı (Poarta cu șanț), Aqyar (Râpa albă),
Kozlew (Loc de supraveghere), Sarı Kerman (Cetatea galbenă) ș.a. Denumirea Solkhat a fost
folosită în paralel cu cea de Kırım, mai ales de europeni, până târziu, inclusiv în tratatul
încheiat de Caffa cu hanul Hoardei de Aur, în 1380.
Etimologia numelui de Qırım/Kırım (Kîrîm) a fost abordată de multă vreme de mari lingviști și
istorici. Varianta derivației de la numele cimmerienilor a fost abandonată însă relativ târziu.
Se caută acum căi de apropiere din perspectiva filologiei turce. Dar, în acest sens, au fost
avansate recent și idei speculative, chiar puerile, de genul Kır + ım (dealul, câmpul meu). Iar
mai demult fusese emisă ipoteza că acest termen ar fi de origine arabă și ar însemna
„belșug”. S-a dovedit însă faptul că în limba arabă cuvântul pentru belșug se scrie și se
pronunță kerem. Atunci, un alt cercetător a căutat să explice Kırım prin verbul tătăresc (și
turcesc) qırılmaq (a se sparge, înfrângere, nimicire), ceea ce contravenea însă logicii, deoarece
nu este obișnuit să se dea unei capitale și unei țări denumiri cu înțelesuri negative,
catastrofice. S-a apelat și la dialectul karaim (tătara vorbită de evreii din Crimeea), unde a
fost găsit cuvântul hırım, cu înțeles de „dar, cadou”. Numai că, această ipoteză nu este
susținută de nici o probă scrisă. Nu există în nici o grafie o asemenea formă pentru
3
desemnarea Crimeei. Un alt bun cunoscător al filologiei și istoriei turco-tătare a abordat
chestiunea prin prisma operelor marilor cărturari kîpceaco-tătari din sec.XIII-XIV, de unde a
scos la iveală cuvântul qırım, care înseamnă „șanț”. Același a găsit și un pasaj în celebra
lucrare Kısasu’l-Enbiya (Povestiri despre profeți) a învățatului kîpceak Rabguzi (n.1310):
„Regele a poruncit să fie săpat un șanț (qırım qazdurdı)”, scrie Rabguzi . Cu același înțeles de
„șanț, groapă”, cuvântul poate fi regăsit și într-un tefsir (comentariu al Coranului) din același
secol al XIV-lea. O formă asemănătoare, qarım sau chiar qırım (în funcție de pronunție), este
folosită pentru „șanț” și în limba turkmenă actuală. Unii cercetători sunt de părere că forma
corectă a rădăcinii cuvântului ar fi qar, care ar fi potrivită cu rădăcina qaz (qazmaq/a săpa).
Este semnalat și cuvântul horuu din limba yakută pentru „șanț”, de unde și derivațiile ora,
oru, or, pentru „șanț, groapă” (vezi Orqapı/Perekop de la intrarea în Crimeea). Cei mai de
seamă specialiști, îndeosebi ruși, în istoria, lingvistica și cultura turcică au acceptat ideea că
sensul inițial al cuvântului Qırım/Kırım ar fi „șanț”.
Dar, alți cercetători din același domeniu nu au fost mulțumiți de explicația termenului „kırım”
prin trimitere la „șanț, groapă”, chiar dacă asemenea lucrări erau prezente în jurul orașului
cu acest nume. Dar, aceste lucrări în teren nu erau elemente caracteristice pentru
individualizarea unui oraș important. Noile cercetări au fost mai extinse și mai cuprinzătoare
decât cele dinainte. Acum, cuvântul Kırım (Qırım) a fost legat de „fortăreață”. Se arată că
derivația turcică Korum, cu variantele sale Horum, Horm, desemna un loc abrupt și întărit cu
piatră. Adăugăm aici și verbul qorımaq (în tătară) și korumak (în turcă), cu sensul de a „a
ocroti, a apăra”. Se face trimitere și la faimosul Qara Qorum, capitala lui Genghiz Han. Orașul
Qırım, capitala inițială a Hanatului din Crimeea, era desigur bine întărit, fiind o fortăreață. Pe
lângă alte dovezi, există și o scrisoare a unui personaj foarte important din Hanatul Crimeei
din secolul al XV-lea, Eminek Mîrza, beiul clanului Șîrîn, care îl înștiința, în octombrie 1476, pe
sultanul otoman Mehmed al II-lea, și despre faptul că hanul Hoardei de Aur (Ulug Orda),
Seyid Ahmed, „a venit și la orașul Qırım (Qırımșehir) să facă război, dar cetatea nu a putut să
o ia”. Așadar, cetatea de la Qırım era puternică. Bagcesaray a devenit capitala Hanatului din
Crimeea la 1500-1503, când a fost construit și Hansaray, reședința hanilor tătari timp de
aproape trei secole.
Mergându-se mai departe, se afirmă argumentat că însuși Kremlin-ul din Moscova ar fi de
origine kîpceaco-tătară. Cuvântul Kreml, cu înțeles de „citadelă”, apare târziu în limba rusă, în
anul 1331, în plină dominație tătară asupra cnezatelor rusești. „Kreml” nu ar fi nimic altceva
decât varianta rusească a cuvintelor kirmen, kermen folosite de kîpceaco-tătarii din sec.XIII-
XIV pentru „cetate, fortăreață”. Pe lângă multe alte împrumuturi din Hoarda de Aur, rușii au
preluat și termenii de origine tătară Kreml, Kremlin.
Relativ recent au fost făcute și cercetări pe teren, când atenția a fost atrasă de o fortăreață
naturală, aflată nu departe de orașul Kırım/Qırım. Locul este cunoscut de mult sub numele de
Aqqaya (Stânca albă), fiind unul de referință în istoria Hanatului din Crimeea. Este vorba de
un deal izolat, de circa 200 m înălțime și de 4 km lungime, care se ridică pe o câmpie ca o
cetate imensă, cu laturi abrupte și partea superioară plată. Acest loc ar corespunde perfect
sensului termenului de qorum,khorum, citat mai sus în legătură cu numele de Qırım. Aqqaya
a aparținut puternicului clan al Șîrînilor, al cărui șef era liderul Consiliului Qarașlar,
organizația politico-militară a nobilimii de clan menită contrabalansării puterii hanului. La
Aqqaya se aduna nobilimea tătară crimeeană pentru a-și manifesta nemulțumirea față de
han sau față de Poarta otomană. De regulă, acțiunea avea eficiență, căci altminteri era pus în
4
pericol tronul hanului în exercițiu sau, după caz, legătura de alianță cu Poarta otomană.
Acesta este nivelul actual al cercetărilor în materie. Ele trebuie să continue, pentru a lămuri
pe deplin această problemă importantă din istoria tătarilor crimeeni.
Revenind la chestiunea dreptului istoric asupra Crimeei, de care pare obsedat dictatorul rus
V.Putin, cred că este limpede faptul că singurii care pot invoca acest drept istoric asupra
pământurilor lor strămoșești din Crimeea nu sunt alții decât tătarii crimeeni. Kîpceaco-tătarii
au locuit în Crimeea, mai întâi în cadrul unui stat imperial propriu (Hoarda de Aur), apoi al
unei entități politice specifice (Hanatul din Crimeea), în mod neîntrerupt, timp de 750 de ani,
de la jumătatea secolului al XI-lea, când s-au stabilit aici strămoșii lor kîpceaci, până când
invadatorii ruși au început să-i extermine, să-i izgonească, îndată după ce au distrus statul
tătar crimeean, în 1783. Dacă avem în vedere și faptul că goții, hunii și hazarii rămași în
Crimeea s-au kîpceachizat/tatarizat cu timpul, putem extinde dreptul istoric al tătarilor
asupra Peninsulei Crimeea până la o vechime neîntreruptă de 1400-1500 de ani. Nici un alt
popor sau stat, dintre toate cele care s-au perindat de-a lungul istoriei pe pământurile
Crimeei, nu poate să invoce acest drept istoric înaintea și în detrimentul tătarilor !
11.05.2022
Lund - Bjärred