Ion -1920 -roman interbelic -roman realist -roman obiectiv (persoana nararii e persoana a III-a) -roman psihologic / de analiza

psihologica (urmarirea obsesiilor personajului ce ntral, obsesii legate de pamnt sau obsesii erotice) -roman social (analizeaza stratificarea satului romnesc, dar si discrepanta dintr e cele doua planuri ale romanului, cel al taranilor si cel al intelectualilor. U rmarirea conditiei femeii, masina de facut copii G. Calinescu si mijloc de parve nire) -roman erotic -roman monografic (trasaturile satului transilvanean de la finele secolului XIX, cu spatii si evenimente-cheie: biserica, tribunalul, crciuma, nunta etc.) -Geneza romanului. Rebreanu marturiseste 3 surse: 1. scena n care un taran saruta pasional pamntul, ca pe o ibovnica, de unde Rebreanu preia tema patimii pentru p amnt; cazul unui taran vaduv din satul Prisplop, care si-a pedepsit crunt fiica, pe Rodovica, ramasa nsarcinata nainte de casatorie; 3. discutia cu un flacau din v ecini, care i marturiseste o dragoste pentru pamnt aproape bolnavicioasa. -Teme. 1. Iubirea pentru pamnt, necondamnabila, ci nteleasa realist, drept compone nta a taranului romn. 2. Iubirea propriu-zisa. Conflictul ireconciliabil dintre a ceste doua teme va genera mare parte din tragismul romanului. Glasul pamntului si glasul iubirii sunt, de fapt, doua manifestari universale ale vietii care se ga sesc, n Ion, n imposibilitatea de a coexista. -Personaje: preotul Belciug (secundar, n conflict cu Ion), Titu Herdelea (secunda r, tipul intelectualului de tara, implicat politic ca aparator al identitatii na tionale, tipul personajului romantic, n relatie de amicitie cu Ion), nvatatorul Za haria Herdelea (tipul intelectualului din mediul rural), Ana (personaj principal , complex, rotund, a fi supusa e principala ei trasatura de caracter. Se supune tuturor personajelor masculine, dar si destinului.)Dumitru Moarcas (personaj epi sodic, moartea lui, n timp ce se barbiereste, e o moarte anticipativa, e unul din semnele care prevestesc soarta Anei), Vasile Baciu (personaj realist, dupa al c arui model e construit nsusi personajul Ion, e tipul avarului, dornic de pamnt. Di ferenta majora dintre el si Ion, cea care lui Ion i va aduce sfrsitul, dar care l s alvase pe Vasile Baciu, e faptul ca Vasile se multumeste cu o singura patima, ce a a pamntului, pe cnd Ion ncearca sa cumuleze iubirea de pamnt cu iubirea pentru fem eie. De aceea Ion va depasi tiparele personajului realist, chiar daca, prin chia r titlul romanului Rebreanu sugereaza ca Ion ar fi tipul taranului romn.), Avrum (crciumarul satului, personaj a carui sinucidere prin spnzurare determina detalier ea unei scene naturaliste descrisa n cele mai grotesti amanunte, si care constitu ie si o prefigurare a mortii Anei), Savista (personaj simbolic, semn al nenoroci rilor care vor avea loc n Pripas). Florica (n cuplu cu Ion, cu Gheorghe si finalme nte cu amndoi, ntr-un triunghi amoros) Laura si Ghighi Herdelea (personajele femin ine din rndul intelectualitatii rurale de secol XIX, povestea Laurei fiind oi ogl indire a povestii de dragoste a lui Ion, dar cu un final pozitivat). Personajele sunt construite prin tehnica inovatoare a contrapunctului, relatiile dintre ele sunt mereu duble, de simetrie si de opozitie n acelasi timp. -Complexitatea personajului Ion. E datorata relatiilor multiple n care e angajat, deci pluriperspectivismului (un personaj din lumini si umbre), dar si ineditulu i unei relatii speciale (cea cu pamntul). Ion sare din cadrul personajului-tip da torita celor doua paliere la care e surprinsa relatia cu femeia: 1. relatia cu A na (instrument de accedere la un statut economic ridicat). 2. relatia cu Florica (relatie erotica). Tragismul se contureaza abia de la a doua relatie (era neobi snuit ca un flacau sa fie att de lacom / avar nct sa ncerce sa se realizeze ambele p e ambele nivele.) -Compozitia romanului: 2 parti, Glasul pamntului si Glasul iubirii -Structura: 2 planuri, cel al universului taranesc si cel al intelectualilor ard eleni. Specific intelectualului de la tara: sentimentul national. -Conflicte. Exterioare (vezi relatiile care se stabilesc ntre personaje). Interio are (Ion si tendintele lui contrarii, fie nspre pamnt, fie nspre iubire. Evolutia a

cestor tendinte, progresul starii sufletesti.) -Tehnica dominanta: a contrapunctului. Aceasta tehnica se suprapune, de fapt, un ui principiu totalizator. Naratorul vrea sa epuizeze unghiurile din care e privi t personajul central, dar vrea sa creeze si un echilibru, o armonie, prin gasire a unei contraponderi pentru fiecare actiune. Contrapunct nseamna plus si minus, u nitatea contrariilor, simetrie, ciclicitate (romanul e un roman rotund, ciclic. Se ntoarce n punctul din care a plecat, dupa descrierea unui episod relevant din l umea satului romnesc.), dar si rezolvarea diferita a aceleiasi intrigi (ex. prob lema lui Ion, a alege ntre bunastare materiala si iubire, e si problema Laurei, c are trebuie sa decida fie pentru Aurel, cel pe care l iubeste, fie pentru Pintea, cel care i-ar asigura un anumit statut. Daca n cazul lui Ion problema e rezolvat a tragic, la nivel narativ, n cazul Laurei Rebreanu decide pentru un deznodamnt fe ricit.). -Simboluri n Ion: pamntul (descris n termeni solari, aproape erotici), Savista oloa ga (personaj care anticipeaza o lume bolnava, maladiva, cu un final nefast), cru cea cu Hristosul degradat (simbol al degradarii morale a lumii taranilor), hora si duminica (ca momente-cheie n care se fac si se desfac relatii, noduri, puncte coagulante), replici anticipative (vezi replica repetitiva a Anei: Norocul meu, norocul meu ), elemente prevestitoare (cele doua morti care o preced pe a Anei, ce a a lui Dumitru Moarcas si cea a lui Avrum). -Rebreanu despre roman si despre stilul sau. Stilul lui Rebreanu e unul anticalo fil / nenfrumusetat. Rebreanu: romanul e un corp sferoid. Rebreanu afirma practic area nu unui tip oarecare de realism, ci a unui realism al esentelor (un realism simbolic, conform caruia romanul nu e o fotografiere a lumii, ci o prezentare a sintezei lumii, a vietii universale, romanul e o unificare a contrariilor), n pe rfecta concordanta cu tehnica utilizata, aceea a contrapunctului.