George Bacovia: Rar) Lirica bacoviana este dominata de o neliniste continua.

Temele abordate sunt tem e precum singuratatea, angoasele, plictisul, agonia, melancolia. Frecvent ntlnite sunt motivul ploii, al toamnei, al evadarii, al marii plecari. Astfel, George Ba covia este considerat a fi poetul toamnelor dezolante, putrede, al iernilor ce d au sentimentul sfrsitului de lume, al caldurilor toride n care cadavrele intra n de scompunere, al primaverilor nevrotice si iritante. Exponent al Simbolismului n li teratura romna, Bacovia cultiva frecvent simbolul ca modalitate de surprindere a corespondentelor eului cu lumea, natura si universul. Poetul percepe o lume care trece printr-o criza si care intra n descompunere. Viz iunea sa sumbra si dezolanta este ilustrata si n poezia Rar care face parte din vol umul de versuri Plumb . Titlul operei defineste exact starea de spirit tipic bacovi ana care se identifica cu renuntarea, izolarea de lume si ncetinirea ritmului nor mal al vietii. Cadenta impusa sporeste angoasa, descurajnd. ntreaga poezie este st rabatuta de un sentiment adnc de regret si melancolie ce chinuie sufletul. Repeta rea exclamatiei retorice Ce melancolie! sugereaza aceasta realitate launtrica. Cadrul liric este de asemenea insolit, un han ndepartat, vag definit ( ntr-un han, d eparte / Doarme si hangiul ). Un loc altadata plin de forfota, de zgomot, hanul, d evine, n viziunea lui Bacovia, un simbol al pustiului. Uzitarea adjectivelor singu r , desarte sugereaza starea de solitudine si dezamagirea eului liric fata de lumea n care se simte strain si nenteles. Atmosfera apasatoare este accentuata de ploaie , o ploaie rece, sumbra ce trimite la tristetea autumnala. Aceasta nelinisteste prin durata si intensitate ( Ploua, ploua, ploua... ). Ideea de pustietate reiese si din versul Nimeni, nimeni, nimeni... . Este un pustiu ce nspaimnta. Astfel, eul liri c si dezvaluie zbuciumul interior: Tremur, tremur, tremur... . Se remarca lirismul d e tip subiectiv prin formele verbale si pronominale de persoana I si a II-a, mar ci ale eului liric: de mine , tremur , ma , voua . ncetinirea ritmului vietii si izolarea de lume prefigureaza moartea. Dezgustul pe ntru lumesc conduce la retragere din mediul social animat. Este renuntarea la vi ata. Discursul liric transmite trairi interioare, sentimente, atitudini, din per spectiva unei persoane aflate la apusul vietii, cnd melancolia domina, ritmul nor mal al vietii pierde din putere si angoasele sporesc. Chiar si capacitatea de a visa, de a spera este alterata. Aceasta stare este definitiva, o renastere nemai fiind posibila. Concluzia dureroasa Rataciri de-acuma / N-or sa ma mai cheme / Pe ste vise bruma. sustine aceasta realitate. Bruma este cea care acopera visele, este simbolul renuntarii, al disparitiei bucuriei de a trai. Eul liric se prabuseste ntr-o singuratate apasatoare. Se simte neputincios n fata destinului implacabil s i a trecerii ireversibile a timpului. Tot ce ramne n urma nu este dect melancolie, regret si amintire. Cadrul natural exterior este n concordanta cu trairile interi oare. Astfel, este reluata ideea ploii ce nelinisteste si deprima: I-auzi cum mai ploua! . Imaginea interioritatii umane este n strnsa legatura cu imaginea cadrului natural. Natura este la fel de mohorta ca sufletul eului liric. ntreaga poezie se constituie ntr-un tablou dominat de pete ntunecate de culoare. Ev oca un cadru amortit, prafuit si ncremenit, lipsit de viata. Este o destainuire a unei vieti chinuite, ntr-un spatiu ostil ce sufoca prin materialism si se dezint egreaza continuu. Obsesia mortii si a neantului genereaza toata aceasta angoasa si dezorganizare sufleteasca, obsesie sugerata prin metaforele Noaptea e trzie si Pe ste vise bruma . Gndul unei existente inutile, lipsite de vise si de speranta duce la nevroza si teama, caci aceasta stare de declin sufletesc este ireversibila. T ot ceea ce n jur s-a dizolvat devine inert si vag precum elementele cadrului natu ral. Solutia este izolarea ntr-o lume proprie, o lume zugravita n culori monotone. Lirica poetului simbolist se bazeaza pe sugestie si muzicalitate. El nu exprima stari si trairi comune ci ridica probleme existentiale precum moartea si constie ntizarea ei, izolarea de social, zbuciumul interior al celui nenteles. Trairile s ugerate sunt puternic individualizate, fiind desprinse din propria conceptie asu pra vietii si din experientele spirituale personale. n acest sens, poeziile lui B acovia capata, uneori, forma unei impresionante confesiuni a sentimentelor, o re flectare asupra universului interior ce intra deseori n conflict cu realitatea ex

terioara. Eul liric este desprins de realitatea celorlalti, de aici si viziunea distincta despre lume. Pentru acesta lumea este un mediu ostil. De aceea, poezia , n conceptia sa, nceteaza sa mai reprezinte lumea de obiecte. Prin creatie este d ezvaluita o realitate care si are geneza n procesele sufletesti ale eului liric, f iind o proiectie a celor mai intense trairi. Evocnd o fire stinghera, melancolica, singuratica si retrasa, departe de cele lum esti, poezia lui George Bacovia se adreseaza celor initiati, celor care reusesc, prin eliberarea de prejudecatile lumii materiale, sa se apropie de complexitate a mesajelor, a trairilor si sentimentelor sugerate n modul cel mai subtil. n concluzie, Bacovia se impune prin universul poetic dominat de intensitatea obse siva cu care traieste spaima de moarte si de dezintegrare a naturii, un univers al tristetii, al angoasei, al deziluziei si dezgustului pentru fortele implacabi le ce guverneaza lumea.