În plină eră digitală, confortul locuirii din România are accente primitive,

cea mai mare parte a populaţiei dintr-o ţară care este al doilea producător
de gaze naturale din UE încălzindu-şi casele cu lemne de foc.

România, ţară care anul trecut şi-a asigurat din producţia proprie de gaze
70% din consumul intern, o poziţie privilegiată la nivelul UE, are doar o
treime dintre gospodării conectate la infrastructura de gaze, acesta fiind unul
dintre cele mai mari semne de alarmă legate de calitatea locuirii de aici.

Dar accesul la utilităţi, dincolo de a creşte calitatea vieţii din comunităţile

respective, este un bilet sigur spre creştere economică. Statisticile sunt clare.
Acolo unde infrastructura de gaze s-a dezvoltat, afacerile au prosperat, iar
acolo unde investiţiile nu au ajuns, nici businessul nu şi-a atins potenţialul. În
timp ce România are o reţea de distribuţie a gazului natural de circa 43.500
de kilometri, la o populaţie de 19 milioane de persoane şi o suprafaţă de
240.000 de kilometri pătrăţi, Ungaria, cu o populaţie de două ori mai mică şi
cu o suprafaţă de 93.000 de kilometri pătraţi, are peste 100.000 de conducte,
iar Germania, cea mai puternică economie europeană, are peste 500.000 de
kilometri de conducte de gaze. În ultimii 30 de ani lucrurile s-au schimbat şi
în România, dar ritmul a fost prea lent. Astfel, datele INS arată că la finalul
anului 2020 în 956 de localităţi din România exista o reţea de distribuţie a
gazelor, în contextul în care la nivelul anului 1990 numărul localităţilor
conectate la reţeaua de distribuţie a gazului natural era de 517.

Mai departe, tot statisticile arată că bogăţia a luat calea utilităţilor, cele mai
dezvoltate judeţe din România fiind campioane şi la numărul de kilometri de
conductă de gaze. Potrivit datelor din 2020, Mureşul avea cea mai extinsă
reţea, de 3.440 de kilometri, urmat de Prahova, Cluj, Ilfov, Bucureşti, Timiş
şi Braşov. La polul opus sunt Mehedinţi, Tulcea, Covasna, Teleorman şi
Botoşani.

Ca ritm de creştere însă, în ultimii 30 de ani cea mai accelerată extindere a

reţelei de distribuţie a gazului a bifat-o Constanţa, care de la 8 kilometri la
nivelul anului 1990 a ajuns în 2020 la o infrastructură de 1.356 de kilometri.

Odată cu promulgarea Legii Offshore, România va intra într-o nouă perioadă

de investiţii pe partea de producţie de gaze naturale, dar în ciuda nevoii
proprii de dezvoltare, statul român a eliminat orice restricţie de
comercializare pentru cantităţile care ar urma să fie extrase din Marea
Neagră.

Potrivit calculelor ZF bazate pe Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional

de Transport Gaze Naturale pentru perioada 2020-2029 realizat de Transgaz,
compania naţională de transport a gazului natural, la nivelul anului 2030
producţia internă de gaze naturale, care include cantităţile extrase de OMV
Petrom, Romgaz, perimetrul Neptun Deep şi volumele Black Sea Oil and
Gas, va ajunge la circa 12 miliarde de metri cubi, an în care consumul va fi
de 12,4 miliarde de metri cubi.