Familia creștină – astăzi

După învăţătura Sfintei noastre Biserici, familia este un aşezământ dumnezeiesc şi

temelia vieţii de obşte. Ea se întemeiază prin căsătorie, adică prin legătura dintre bărbat şi
femeie, binecuvântată de Dumnezeu în faţa sfântului altar. Această legătură răsare din imboldul
firesc sădit de Dumnezeu în om. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi
de femeia sa şi vor fi amândoi un trup" (Efeseni 5, 31). Cea dintâi familie s-a întemeiat în rai,
având ca preot şi martor pe însuşi Dumnezeu. „ Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său;
după chipul Lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut barbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat,
zicând: creşteti şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul" (Facere 1, 27-28). Din acel moment cei doi
(bărbatul și femeia) au devenit un singur trup, fiind alături la bine dar și la rău, la bucurii dar și la
necazuri, la rugăciune dar și în momentele de rătăcire și slăbire a credinței, ajutându-se reciproc
pentru întărirea acesteia, precum ne arată și Sfântul Apostol Pavel în prima Epistolă către
Corinteni: „Căci bărbătul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia
necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios” (1 Corinteni 7:12-14).
Cultura si credinţa ortodoxă spun că familia, în fundamentul ei, dezvăluie misterul Sfintei
Treimi. Familia a reflectat acest adevăr firesc, cu simplitate, smerenie şi responsabilitate, ca o
adevărată „Biserică mică”, în timp ce Biserica reprezenta „familia cea mare”. Impardonabil,
acest adevăr existenţial se atribuie în batjocură astăzi doar aşa-zisei „familii tradiţionale”,
demodată şi desacralizată în viziunea unora, înlocuită, dramatic, cu forme „moderne”, precum
concubinajul, familia monoparentală sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Societatea
însăşi, din perspectiva familiei, se defineşte astăzi, ca fiind „post-maritală”, legislaţia multor ţări
consfinţind această nebunie ca o realitate firească a timpurilor pe care le trăim. În timp ce familia
creştină tradiţională reflectă, prin comportament şi credinţă, adevărul valorilor vieţii veşnice,
după cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, lărgind Împărăţia lui Dumnezeu, familia
contemporană, atinsă de aripa rătăcirii, îşi redefineşte sensul existenţial reducându-l la doar
câteva componente ce reflectă mai degrabă mutaţiile sociale, culturale sau politice ale vremurilor
pe care le trăim.
Teologia morală învaţă că trăsăturile fundamentale ale familiei creştine sunt unitatea şi
indisolubilitatea. În cadrul familiei, un bărbat nu poate avea decât o singură femeie, poligamia
nefiind admisă de Biserică, deoarece Dumnezeu i-a creat omului o singură femeie, şi nu mai
multe. Unitatea familiei o avem chiar de la începutul creaţiei: „De aceea va lăsa omul pe tatăl
său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Fac. 2, 24). Unitatea duce
în mod firesc la complementaritatea dintre bărbat şi femeie în cadrul familiei.
În Noul Testament, este lămurită problema indisolubilităţii familiei prin dialogul pe care-
l poartă Mântuitorul Hristos cu fariseii: „... ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă...”
(Matei 19, 5-9). Taina Nunţii îi invită pe cei căsătoriţi la responsabilitate reciprocă, care duce la
o spiritualizare treptată a legăturii dintre ei.
 Biserica Ortodoxă promovează și alte valori ale familiei creștine precum curăția,
sfințenia, întrajutorarea reciprocă, etc. Dragostea şi buna învoire dintre soţi. Când sila, sau
alte pricini, ca de exemplu averea, duc la întemeierea unei familii, atunci rareori traiul între soţi
este fericit. Sfinţenia, arată că familia trebuie să fie binecuvântată prin Taina Sfintei Cununii.
În Ortodoxie, între iubire şi jertfă se pune semn de egalitate. Pentru a reuşi în căsnicie e
necesar să existe dorinţă de transformare din partea amândurora. Fiecare membru al cuplului
familial, înainte de căsnicie, are un fel de a fi al lui. Dacă modul de viaţă deprins în timpul
copilăriei şi adolescenţei nu este conform cu starea de jertfelnicie, trebuie efort pentru a renunţa
la această sumă de obiceiuri rele. Tocmai această străduinţă ne face mai sensibili şi mai atenţi
faţă de partenerul de viaţă. Grija, activităţile, precum şi odihna, relaxarea, din cadrul familiei,
toate se fac împreună. Dacă pe acest fond apar şi pruncii - darul lui Dumnezeu oferit familiei -,
iubirea între soţi creşte, se maturizează şi se adânceşte permanent în drumul ei către mântuire. În
acest orizont poate fi înţeleasă Evanghelia de la Cununie, în care auzim că Mântuitorul a
transformat apa în vin. Această preschimbare este un îndemn către tinerii căsătoriţi de a-şi
transforma fiecare egoismul său în iubire jertfelnică spre celălalt. Aşa cum Mântuitorul Iisus
Hristos a iubit Biserica şi s-a jertfit pentru ea, la fel şi membrii familiei sunt datori să se iubească
sincer, jertfelnic, căci legătura dintre bărbat şi femeie devine prin Taina Cununiei asemenea
legăturii lui Hristos cu Biserica Sa.
Familia este alcătuită din părinţi şi copii. Părinţii au datorii faţă de copii, iar copiii faţă de
părinţi. Acolo unde din diferite motive un cuplu nu poate avea urmași, Biserica Ortodoxă
îndeamnă ca respectivul cuplu să adopte copii. În familie, relaţia părinţi-copii se înţelege mai
ales din perspectiva relaţiei omului cu Dumnezeu. Creşterea copiilor trebuie realizată cu iubire
părintească şi responsabilitate deplină, prin rugăciune şi educaţie pentru fapte bune. Cu ajutorul
părinţilor şi al celorlalţi membri ai familiei, copilul îşi formează prima imagine despre lume şi
societate, învață credința în Dumnezeu şi cultivă dragostea și respectul față de semeni.
Caracterul copiilor nu se formează doar prin cuvinte şi activităţi, ci şi prin exemplul de
viaţă al părinţilor. Legătura armonioasă cu părinţii, intensă la vârsta copilăriei, este componenta
principală a formării lor. Dimpotrivă, lipsa armoniei în relaţiile dintre părinţi influenţează negativ
întreaga viaţă a copiilor. Autoritatea părinţilor nu trebuie să se întemeieze pe constrângere sau
violenţă, ci pe iubire, dialog şi sprijin. Lipsa de iubire și de comuniune în familie duce la
înstrăinare între membrii acesteia, la violenţă conjugală și domestică, la divorţ, la alcoolism, la
abandon şcolar etc., cu efecte dramatice pentru copii.
Din punct de vedere teologic, familia este o instituţie fundamentată prin voinţa lui
Dumnezeu, să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu, iar membrii ei să confirme că relaţia care îi
uneşte este o relaţie de iubire jertfelnică. Familia trebuie să asigure socializarea primară. În
primii şapte ani de viaţă ea trebuie să-i inoculeze copilului norme şi valori fundamentale,
inclusiv valori care ţin de planul religios, de planul credinţei. Adică familia trebuie să asigure
inclusiv o socializare religioasă. Învăţarea copilului să distingă binele de rău, frumosul de urât,
lucrurile care se pot face de lucrurile interzise, legitimul de nelegitim, se face încă de când acesta
e mic, prin puterea exemplului părinţilor şi al adulţilor din familie şi, încet-încet, chiar prin acest
sistem pe care îl practică şi la noi familiile, de a duce copiii încă de mici la biserică. Se întâmplă
însă ca multe familii să se află ele în derivă.
În contextul actual al epocii noastre, caracterizată prin schimbări socioculturale profunde,
este necesar ca tinerele familii să conştientizeze faptul că viaţa lor împreună trebuie să
depăşească necesitatea biologică şi simpla atracţie naturală pentru a intra în orizontul tainei lui
Dumnezeu. Numai o familie bazată pe iubire şi obiectivată pe iubirea lui Dumnezeu pentru lume
va rezista. Legătura iubirii păstrează membrii familiei într-o adevărată unitate între ei şi
împreună cu Dumnezeu. Iubirea sădită în sufletele noastre este o scânteie din nesfârşita iubire a
lui Dumnezeu. Iubirea este adânca taină a lumii create de Dumnezeu din iubire.
Prin urmare ca o legătură permanentă cu Biserica și cu Dumnezeu, tinerii care au o relaţie
de prietenie şi se gândesc să-şi întemeieze o familie trebuie să-l roage pe Dumnezeu pentru
căsătorie binecuvântată, spre mântuire. Cu o săptămână sau două înainte de căsătorie, tinerii se
pot spovedi şi împărtăşi, după vrednicie, ca o conştientizare a faptului că Hristos Domnul este
temelia vieţii lor.