PRODUSELE CURRICULARE

Documente curriculare
Documentele curriculare reflectă planul produselor curriculumului reprezentat de ansamblul
documentelor şcolare oficiale şi neoficiale, al resurselor şi al produselor care structurează în
maniere specifice conţinuturile învăţământului şi care sprijină procesul curricular în calitate
de instrumente de organizare a situaţiilor de învăţare şi de inducere/ generare a
experienţelor de învăţare.

Ele pot avea caracter oficial – spre exemplu, produsele curriculare principale sau nu – spre
exemplu, materialele didactice de suport/ auxiliare sau soft-urile educaţionale concepute şi
elaborate de cadrul didactic.

Produsele curriculare pot fi clasificate după cum urmează (Bocoş M., 2009):
 Produse curriculare principale: planurile-cadru de învăţământ, programele şcolare,
manualele şcolare
 Produse curriculare auxiliare: auxiliare curriculare, ghiduri metodice pentru cadrele
didactice, materialele didactice de suport/ ajutătoare, norme metodologice,
îndrumătoare pentru elevi, caiete de activitate independentă pentru elevi, soft-uri
educaţionale, seturi multimedia, pachete de învăţare
 Produse curriculare specifice activităţii de proiectare didactică (activitate realizată de
către cadrul didactic): planificarea calendaristică, proiectele unităţilor de învăţare,
proiectele de lecţie/activitate didactică.

Planurile-cadru pentru învăţământul obligatoriu reprezintă componenta reglatoare esenţială

a curriculumului naţional, documentul care jalonează organizarea de ansamblu şi resursele
umane, materiale şi de timp ale procesului de predare-învăţare. Ca documente curriculare
oficiale în care se structurează conţinutul învăţământului pe nivele de şcolaritate şi pe
profile, planurile-cadru descriu modalitatea de organizare a timpului şcolar sub forma unor
repere orare săptămânale (cuprind numărul minim şi maxim de ore) alocate pentru fiecare
arie curriculară şi pentru disciplinele şcolare obligatorii ale fiecărui an de studiu.

Aceste discipline şi repere de timp obligatorii constituie curriculumul nucleu. Diferenţierea

parcursului şcolar funcţie de interesele, aptitudinile şi nevoile elevilor reprezintă o
oportunitate educaţională conferită de existenţa în planul de învăţământ a unui anumit
număr de ore alocat disciplinelor opţionale sub numele de curriculum la decizia şcolii.

41
Particularizarea planului-cadru de învăţământ pentru o clasă, funcţie de tipul de curriculum
la decizia şcolii reprezintă schema orară; aceasta indică modul de îmbinare a disciplinelor
obligatorii cu cele opţionale pentru fiecare clasă şi an de studiu, cu precizarea numărului de
ore pentru care s-a optat. Schemele orare ale claselor (modalităţile concrete prin care
clasele îşi alcătuiesc programul propriu) formează împreună schema orară a şcolii.

Programa şcolară reprezintă un document curricular oficial care redă sintetic conţinuturile
învăţământului, pe discipline şi pe ani şcolari, respectiv descrie oferta educaţională a unei
anumite discipline, pentru fiecare an de studiu, pentru un parcurs şcolar determinat.

Programele şcolare se află într-o strânsă relaţie cu planurile-cadru de învăţământ, relaţie

care se constituie în premisa esenţială a realizării unei proiectări didactice eficiente.

În contextul educaţional actual, principiul de bază în construirea curriculumului susţine

necesitatea situării elevului şi a activităţii de învăţare şi formare a acestuia în centrul
procesului curricular, ceea ce are drept consecinţe practice imediate următoarele:
 o deplasare de accent în planul practic al educaţiei, de pe dimensiunea informativă
pe cea formativă a procesului curricular
 conturarea unei noi practici a proiectării curriculare, în conformitate cu noul
curriculum şi cu noua viziune curriculară.

Actualele programe şcolare pentru învăţământul preuniversitar sunt unice pe plan naţional
şi valorizează paradigma competenţei, fiind centrate pe competenţe educaţionale, astfel
încât să plaseze accentul pe activitatea de învăţare şi formare a elevului. Sunt concepute ca
instrumente didactice care descriu condiţiile învăţării, precum şi criteriile dezirabile pentru
asigurarea reuşitei învăţării, condiţii exprimate în termeni de obiective, conţinuturi, activităţi
de învăţare şi standarde curriculare de performanţă, în acord cu concepţia pedagogică
generală, care configurează procesul instructiv-educativ. Au fost elaborate potrivit unui nou
model de proiectare curriculară, centrat pe competenţe.

Construcţia programei este realizată astfel încât să contribuie la dezvoltarea profilului de

formare al elevului din ciclul primar. Din perspectiva disciplinei de studiu, orientarea
demersului didactic pornind de la competenţe permite accentuarea scopului pentru care se
învaţă şi a dimensiunii acţionale în formarea personalităţii elevului.

Manualul şcolar organizează conţinuturile obiectului de studiu şi concretizează programele

şcolare în diferite unităţi didactice sau experienţe de învăţare, valorificabile în contextul
desfăşurării procesului de învăţământ şi al promovării relaţiilor educaţionale profesor-elev.

Manualele şcolare reprezintă instrumente de lucru operaţionale pentru elevi, care detaliază,
structurează şi operaţionalizează în mod sistematic temele recomandate de programa
şcolară, la fiecare obiect de studiu şi pentru fiecare clasă, organizându-le şi sistematizându-le
pe capitole, subcapitole, unităţi de învăţare, teme şi lecţii. Informaţiile sunt prelucrate,

42
structurate şi integrate din perspectiva logicii didactice (şi cu respectarea logicii ştiinţei), în
conformitate cu principii didactice, psihologice şi praxiologice.

Pentru elevi, manualul constituie un instrument de lucru important, cu ajutorul căruia ei se

informează şi se formează; un manual bun nu este doar un depozitar de informaţii, ci şi prilej
de dezvoltare a gândirii, a capacităţilor şi dispoziţiilor intelectuale, voliţionale, morale,
estetice. De asemenea, manualul este pentru elevi un instrument de autoformare, care nu
se substituie studiului şi reflecţiei personale.

Pentru profesor, manualul reprezintă un instrument didactic cu rol de ghid, de orientare a

activităţii didactice, respectiv de selectare a conţinuturilor ştiinţifice valorificabile în vederea
atingerii finalităţilor urmărite; la îndemâna profesorului stau şi alte surse de informare: alte
manuale alternative, cărţi, tratate, Internet etc.

Produsele curriculare auxiliare

Produsele curriculare, respectiv auxiliarele curriculare, ghidurile metodice pentru cadrele
didactice, materialele didactice de suport/ajutătoare, normele metodologice,
îndrumătoarele pentru elevi, caietele de activitate independentă pentru elevi, soft-urile
educaţionale, seturile multimedia, pachetele de învăţare reprezintă resurse care descriu
modalităţile şi condiţiile de aplicare şi de monitorizare ale procesului currricular şi conţin
sugestii metodologice, explicitând abordări flexibile şi deschise ale elementelor de conţinut şi
stimulând, totodată, motivaţia pentru învăţare a elevilor. Aceste resurse sunt conexe
manualelor, fac parte din curriculumul de suport şi facilitează demersurile didactice practice
de valorificare a programelor şcolare şi/sau a manualelor şcolare.

Planificarea anuală (macroproiectarea instruirii) trebuie să pornească de la analiza şi lectura

atentă a programei, care să ducă la înţelegerea corectă a contextului de instruire generat de
aceasta. Reamintim în acest sens că elementul determinant al organizării instruirii îl
reprezintă programa şcolară (nu manualul sau alte produse curriculare), iar dintre
componentele acesteia, competenţele specifice (nu conţinuturile).

Etape ale planificării anuale:

Pentru elaborarea planificării anuale este recomandabilă parcurgerea următoarelor etape:
 Analiza programei şi înţelegerea caracterului determinant al competenţelor specifice
şi a caracterului asociat, complementar, al conţinuturilor;
 Realizarea unei asocieri între competenţe specifice şi conţinuturi; această asociere se
face dinspre conţinuturi, pentru a se păstra logica internă a succesiunii acestora;
 Distribuirea conţinuturilor pe unităţi de învăţare (cu sistemul asociat de competenţe);
această activitate are ca scop identificarea – de către profesor – în conţinuturile
sugerate de programă, a unor anumite “ansambluri” tematice coerente de
conţinuturi (unităţi de învăţare);
 Stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţilor de învăţare; aceasta se realizează, de
regulă, după succesiunea conţinuturilor sugerate de programă (care se regăsesc în

43
 aceeaşi ordine şi în manuale); anumite unităţi de învăţare (sau conţinuturi interne ale
acestora) pot fi poziţionate însă şi în altă ordine, cu condiţia să accesibilizeze
formarea competenţelor asumate.
 Alocarea resurselor de timp pentru parcurgerea fiecărei unităţi de învăţare; acestea
pot fi diferite de la un profesor la altul, în raport cu mediul educaţional, sau pot să fie
influenţate de structura anului şcolar, ilustrând astfel caracterul personalizat al
planificării (macroproiectării).

Precizări asupra elementelor componente ale planificării:

Unitatea de învăţare reprezintă o anumită structură tematică reunită printr-o coerenţă
interioară vizibilă, uşor nominalizabilă, care vizează atingerea unui ansamblu comun de
competenţe specifice, permite realizarea unei instruiri continui şi se finalizează printr-o
evaluare. Aşadar, unitatea de învăţare trebuie:
o să fie supraordonată lecţiilor;
o să aibă o coerenţă interioară vizibilă;
o să fie relativ uşor şi simplu de denumit;
o să vizeze atingerea aceloraşi competenţe specifice;
o să se finalizeze printr-o evaluare;
o să acopere resurse de timp comparabile între ele (care, în principiu, ar putea
fi de minim 2 - 3 ore şi maxim 8 – 9 ore).

Competenţele specifice sunt precizate în cadrul programei; în planificare se trec doar

numerele celor care sunt asumate pentru fiecare unitate de învăţare (de exemplu 1.1.; 1.2.
etc.), fără a repeta formularea lor; la diferite unităţi de învăţare se pot repeta anumite
competenţe specifice;

Conţinuturile sunt, de regulă, identice cu formulările din programă (sau le rezumă în mod
suficient); ele pot fi precizate în ordinea din programă sau pot fi ordonate într-un mod care
să faciliteze accesibilitatea lor. În cazul unor resurse de timp de 1 oră săptămânal (în
trunchiul comun şi curriculum nucleu) sunt nominalizate doar conţinuturile obligatorii
(redate prin scriere cursivă), iar în cazul resurselor de timp mai mari sunt nominalizate şi
conţinuturile de aprofundare (curriculum aprofundat), redate prin scriere italică şi notate cu
asterisc (*).

Numărul de ore se referă la întreaga unitate de învăţare, în ansamblul ei. Săptămâna poate
să cuprindă doar intervalul numeric (săptămânile 1 – 5; 6 – 8) sau reperele de date (17 – 29
septembrie; 15 – 30 octombrie).

Proiectarea unităţilor de învăţare

Pornind de la planificarea anuală (macroproiectarea instruirii) se poate trece la un alt nivel
de detaliere reprezentat de proiectarea unităţilor de învăţare, aşa cum au fost identificate şi
definite prin proiectare.

44
Unitatea de învăţare reprezintă o anumită parte (entitate) a programei, care determină
formarea la elevi a unui comportament specific (generat de competenţele specifice), are o
anumită coerenţă tematică interioară, se desfăşoară în mod continuu o perioadă de timp şi
se finalizează prin evaluare.

Unitatea de învăţare poate fi sugerată de programă sau poate fi denumită şi delimitată de

cadrul didactic care face macroproiectarea. Unităţile de învăţare pot să difere ca denumire,
întindere şi sarcini asumate, după resursele de timp sau chiar în cadrul unor resurse fixe de
timp, după alte criterii. Poate exista o anumită varietate de identificare şi denumire a
unităţilor de învăţare în raport de criteriile avute în vedere (numărul de ore, numărul de
săptămâni pe semestru, structura anului şcolar, preferinţe ale profesorului, manualul
utilizat, nivelul clasei ş.a.).

Demersul proiectării unei unităţi de învăţare cuprinde următoarele momente:

 Identificarea şi denumirea unităţii de învăţare;
 Identificarea competenţelor specifice (dintre cele menţionate în planificare) şi
notarea lor ca atare (1.1., 1.2);
 Selectarea conţinuturilor. În cadrul lor, conţinuturile din programă (notate în
planificare) pot fi detaliate sau pot avea anumite elemente care sporesc precizia;
 Analiza resurselor (metode, materiale, resurse de timp, elemente de management
al clasei, mediul educaţional, nivelul iniţial de atingere a obiectivelor de către elevi
etc.);
 Determinarea activităţilor de învăţare care, utilizând conţinuturile şi resursele
educaţionale selecţionate, pot duce la exersarea şi formarea competenţelor
asumate; principalele activităţi de învăţare sunt sugerate de programa şcolară (unde
sunt menţionate ca exemple posibile, nu exhaustiv), dar pot fi imaginate şi altele,
după experienţa personală şi gradul de inventivitate ale cadrului didactic.
 Stabilirea instrumentelor de evaluare şi construirea lor.

45