Grãdinitã

,
de Cristina-Elena Guraliuc

O poveste ajutãtoare
 Bună! S unt C rist ina Guraliuc , sc riit or ș i
fond ator al p roiec t ului „Căsuț a Pove ș t i l o r ”,
o mic uț ă lib ăr ie online d e und e p le a c ă î n
lume c ăr ț i p er sonalizate și p oveșt i
terap eut ice.
Eu m-am convins d e at âtea or i c ă p ove ș t i l e
au p uter i vind ec ătoare. Așa c ă ast ăz i te
invit și p e t ine, p ăr inte, ed uc ator,
înd r um ător, să d escop er i magia p ove ș t i l o r !
Î ncep ut ur ile sunt mereu emoț ionante.
Pent r u cop ii, p r im ele zile, săp t ămâni , c h i a r
luni (p ent r u noi așa a fost ) d e grăd in i ț ă
sau școală, p ot fi cop leșitoare.
Folosește aceast ă p oveste c a să te
conec tezi c u mic uț ul t ău și să îl înd r u mi ,
înt r-un mod b lând și juc ăuș, sp re înțe l e -
gere și ent uziasm.
Promit c ă vor veni zile (m ai) b une!

C i t e șt e - o c â n d e șt i o d i h n i t

Sfaturi
Pa r e l e s n e d e î n ț el e s , da r m u l ț i
p ă r i n ț i c u c a r e a m l u c r at î n c e a r c ă
„ p r e a m u l t” ș i c o p i i i s i m t a st a .
A m â n ă l e c t u r a a st a da c ă n u e șt i î n
dispoziția necesară.

pentru ca Fă d i n l e c t u r ă u n j o c
Av e n t u r a S a r e i , e r o i n a p o v e șt i i ,

povestea
p o at e fi c u u ș u r i n ț ă r e p r o d u s ă î n
r e a l i t at e. C i t e șt e ș i v e z i da c ă dat a
vi i t o a r e c â n d m e rgeț i la g r ă d i /
ș c o a lă , n u p u t eț i fa c e d i n a st a o
av e n t u r ă .

aceasta Nu uita de intonație

Î ț i r e c o m a n d d i n s u fl et s ă c i t e șt i
p o v e st e a c u j o a c ă î n v o c e. A ș a î l

sa dea
v e i at r a ge ș i m a i m u l t p e c el m i c ș i
v e i fa c e p o v e st e a c u m u l t m a i
interesantă.

S ă a i „ t e r e n u l” p r e g ăt i t

roade: S p u n e - i c o p i l u l u i d e s p r e p o v e st e
d i n a i n t e s ă i - o c i t e șt i . C a ș i c u m
i - a i î m p ă r t ă ș i c e e e el m a i m a r e
s e c r et , c e va c e d o a r c u el / e a
împarți.
 S ara se trezește cu obrajii sărutați de soare și își încruntă
sprâncenele. Mami e lângă ea și îi ferește părul-vălătuc din ochi.
Ghicește deja care va fi primul lucru pe care îl va spune fetița, căci este la fel
de două luni încoace, de când au plecat păsările în țările calde.
“Mami, nu vreau la grădiniță”, spune ea, aproape șoptit, foarte apăsat și
hotărât.
Mama pe de o parte râde pe sub mustăți, pe de altă parte își face griji. Căci
ea știe ce loc minunat este grădinița, dar cum să îi arate și Sarei?
O idee îi răsare în minte, brusc precum un fulger, pe care acum îl vezi și-apoi
nu e.

,
 H mm, ce ar fi dacă astăzi nu am fi noi? Dacă ne-am pune coronițe
de zâne și am merge în pași de dans până la grădiniță? Vocea lui mami
mustește de bucurie, așteaptă cu nerăbdare să vadă sprâncenele Sarei cum
se arcuiesc invers. O pupă pe năsuc și așteaptă cuminte.
- Cred că este o idee foarte bună, mamiii! Zice fata și ferește pătura dintr-o
mișcare.
În timp ce se spală pe dinți, își bea laptele, se îmbracă și se încalță, Sara
pune întrebări necontenit. “Și putem să facem magie?” “Pot să călăresc un
unicorn? Pot? Pot?” “Dar o pisicuță?”

Mami râde, și, cu mâna Sarei strâns în mâna ei, năvălește afară, zburând cu
aripile imaginare, pe care chiar Sara i le-a desenat în aer în fața oglinzii.
Pe drum, se opresc la toate florile și le udă cu stropi din izvoare magice.
Inventează pași de dans și se arcuiesc purtate de vânt. Dacă închid un ochi,
cu celălalt pot desena pe cer tot felul de animale, fructe, steluțe, bucățele de
lună, biscuiți și alte bunătăți enumerate de Sara.
 M ami, când ajungem acasă? Cred că am obosit, se plânge fetița.
- Oh, mai aveam foaaarte puțin, zâna mea micuță. Casa zânelor este chiar
acolo, după colț.
Mai merg încă puțin și, iată, au ajuns! Clădirea mică și colorată, din care
râsete de copii se strecoară pe geam, afară, ca note de pian dintr-o sală de
concerte. Pesemne că or mai și fi alte zâne care se joacă...
- Gata, am ajuns acasă, spune mama.
- Dar, mami, aici este grădinița.
- Oh, nici vorbă! Asta este căsuța cu zâne. Fiecare zână știe că asta este casa
ei pentru câteva ore.
Sara îi sare mamei în brațe! Deci și ea este cu adevărat o zână!
- Mi-a plăcut jocul de azi, îi spune fetița. Se mai aruncă o dată în brațe, îi dă
un pupic mare și gălăgios, apoi fuge în grădiniță. Adică, în casa zânelor,
firește.
Pentru că fiecare zână știe că grădinița este de fapt casa ei pentru câteva
ore.