Insituțiile în Transilvania

Voievodatul
Transilvania s-a format ca și voievodat,sub suzeranitatea
Regatului Ungariei. În cadrul acestuia, voievodul avea numeroase
atribuții, și anume: atribuții militare, fiscale, administrative și
judecătorești.Avea în subordinea sa un vice-voievod, iar
conducerea era exercitată cu ajutorul Sfatului.În momentele în
care regalitea maghiară era mai slabă(dispunea de o serie de regi
fără autoritate) se remarcă o serie de voievozi care conduceau
asemenea unor suverani(sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul
secolului al XIV-lea). Din acest punct de vedere, s-au remarcat:
Roland Borșa(1282-1293) și Ladislau Kan(1293-1315).
În 1541, însă, în Transilvania se face trecerea de la instituția
voievodatului la cea a principatului(de la voievod la principe).
Astfel, principele era ales de către Dieta Transilvaniei,însă era
confirmat de Imperiul Otoman/sultan. Acesta dispunea de
importante atribuții militare, fiscale, administrative și judiciare;
avea importante prerogative în ceea ce privește politica internă,
cea externă fiind mult îngrădită de către Imperiul Otoman/sultan.
În 1687, an în care austriecii intră cu trupe în Transilvania,
deși, oficial doar din 1699, prin Pacea de la Karlowitz, Imperiul
Otoman recunoștea pierderea Transilvaniei în favoarea
habsburgilor. Prin Diploma Leopoldină din anul 1691,
Transilvania devenea o provincie austriacă. În cadrul acesteia,
principele era ales de Dieta Transilvaniei, însă,era confirmat, de
această dată , de Curtea de la Viena.
Sfatul/Consiliul
Această instituție a funcționat pe lângă voievod/principe. În
perioada habsburgică a purtat denumirea de Guberniu și era
condusă de un guvernator militar, ce prelua și această funcție de
principe.

Adunarea de Stări
În Transilvania existau Adunări nobiliare/ Congregații
generale ale nobililor; prima întrunire are loc în cadrul anului
1281, la ea particpând și nobili români. Totodată, astfel de
adunări funcționau pentru fiecare etnie din Transilvania: Adunări
ale secuilor( în scaunele lor), ale sașilor( Universitas Saxorum) ,
iar în țările/districtele locuite de români, Adunări ale
Cnezilor/Voievozilor.
Până în anul 1355, în aceste Congregații generale ale
nobililor, sunt amintiți și românii . Începând cu această dată, însă,
românii încep să fie treptat excluși. Mai mult, în 1366, regele
Ungariei, Ludovic cel Mare, condiționează calitatea de nobil cu
cea de apartenență la religia catolică. Prin urmare, în aceste
condiții, o parte din cadrul nobilimii române se convertește la
catolicism, maghiarizându-se, respectiv, cealaltă parte decade la
statutul de țăran.
În consecință, în perioada cuprinsă între anii 1437-1438, se
declanșează Răscoala de la Bobâlna, în urma căreia se formeză
Unio Trium Nationum(Uniunea celor trei națiuni) alcătuită din
nobilimea maghiară, patriciatul săsesc și fruntașii secui. Pornind
de la această dată, doar ei se vor afla la conducerea Transilvaniei,
românii fiind în totalitate excluși.
În perioada otomană și mai apoi habsburgică, această
instituție va purta denumirea de Dietă a Transilvaniei. În perioada
habsburgcă, aceasta va avea un rol redus, în condițiile în care
conducerea era exercitată în mod pregnant de Cancelaria Aulică
de la Viena.
Biserica
Începând cu anul 1366, în Transilvania, religia catolică era
considerată a fi religie oficială/receptă, deoarece era religia
privilegiațiilor(maghiari, sași, secui). De asemenea, tot în acest
an, regele Ungariei, Ludovic cel Mare, condiționează calitatea de
nobil cu cea de apartenență la religia catolică. În Transilvania,
românii erau tolerați; religia lor nu era interzisă, dar nici nu era
considerată a fi o limbă oficială.
După apariția cultelor protestante, în condițiile în care
acestea au fost acceptate de privilegiați, alături de catolicism,
culte religioase oficiale devin și:luteranismul, unitarianismul și
clavinismul. Ortodoxismul în Transilvania era susținut de către
domnitorii români de la Sud si Est de Carpați, dar , în mod
special, de către Mitropolitul Țării Românești, care dispunea de
titlul de Exarh al plaiurilor( își extindea autoritatea și asupra
românilor ortodocși din Transilvania).
După anul 1687, când austriecii pătrund cu trupe în
Transilvania și ocupă acest teritoriu , aceștia conștientizează că
românii erau populația majoritară în acest spațiu geografic.
Astfel, pentru a îi atrage de partea lor, le propun acestora unirea
cu Biserica Romei, propunându-le celor uniți, drepturi egale cu
privilegiații. Însă aceștia se opun față de această situație, iar, prin
urmare, apare un nou cult confesional: Greco- catolicismul. Prin
Diplomele din 1699 și 1701, se obțin câteva privilegii pentru
preoții greco-catolici și anume: urmau să se înființeze numeroase
școli confesionale cu predare în limba română pentru pregătirea
preoților greco-catolici. Mai mult, episcopul greco-catolic urma
să dispună de un loc din oficiu în Dieta Transilvaniei( primul
episcop greco-catolic: Ion Inocențiu Micu Klein). Așadar, aceste
școli confesionale vor juca un rol deosebit de important în
formarea corifeilor luptei naționale din Transilvania: a
reprezentanților Școlii Ardelene(1778).
 Dreptul
Se remarcă codul de legi: Tripartitum-ul lui
Werbeoczi, 1517, care legitima starea de lucru din Transilvania.
După răscoala țărănească condusă de către Gheorghe Doja, se
produce fenomenul de șerbire a țăranilor(legarea țăranilor
dependenți de glie). În secolul al XVII-lea , se remarcă alte două
mai mari coduri de legi: Approbatae și Compilatae.

Armata
Spre deosebire de Moldova sau Țara Românească, în
Transilvania, orașele ,în mod special cele săsești, erau
împrejmuite cu ziduri de apărare.
Voievodul aveaa importante atribuții militare.
Transilvania reprezenta în fapt pentru maghiari o importantă
sursă de aprovizionare cu soldați, în caz de nevoie. Mai mult,
meșterii transilvăneni erau recunoscuți în zonă pentru producerea
armelor de foc și a pieselor de artilerie.