Sunteți pe pagina 1din 1

HOTĂRÎRE Nr. 583 din 26.05.

2006

cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi

  condamnat - persoana în privinţa căreia a rămas definitivă hotărîrea instanţei de judecată, prin care
aceasta a fost condamnată la o pedeapsă penală privativă de libertate;

    prevenit - persoana faţă de care este aplicată, în condiţiile Codului de procedură penală,
măsura arestului preventiv;
 31. Repartizarea şi plasarea deţinuţilor sosiţi în penitenciar în celulele secţiei de carantină o efectuează
ofiţerul de serviciu, în coordonare cu şeful adjunct al penitenciarului şi colaboratorii serviciului securitate,
a minorilor - în coordonare cu serviciul educaţie, a bolnavilor - în coordonare cu serviciul medical, pe
un termen de pînă la 15 zile.

 180. Prevederile respective nu se aplică deţinuţilor minori, ei fiind transferaţi în alte celule comune. În
acest caz, la apariţia unui pericol pentru viaţa şi sănătatea prevenitului minor, acesta este în drept să
prezinte administraţiei izolatorului de urmărire penală o cerere de transferare într-o încăpere unde
pericolul dat lipseşte. În acest caz, administraţia penitenciară este obligată să ia măsuri urgente pentru a
transfera deţinutul într-un loc nepericulos.

    449. Comisia penitenciarului este competentă:


    să decidă asupra oportunităţii executării în continuare a pedepsei de către condamnatul care a
împlinit vîrsta de 18 ani în penitenciarul pentru minori;

CODUL DE EXECUTARE AL REPUBLICII MOLDOVA

Articolul 274. Transferarea condamnaţilor într-un alt penitenciar

La împlinirea vîrstei de 18 ani, comisia înfiinţată în penitenciar în componenţa enunţată la art.238 din
prezentul cod hotărăşte asupra oportunităţii executării în continuare a pedepsei de către condamnat în
penitenciarul pentru minori. În temeiul hotărîrii comisiei, administraţia penitenciarului adresează
instanţei de judecată un demers privind transferarea condamnatului într-un alt penitenciar sau lăsarea
lui în acelaşi penitenciar.

S-ar putea să vă placă și