Y

RAR
LIB
ITY
Proprietatea Bibliotecii
Universității lași

S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 «k ti

n/
BC

i
w
UI
AS
I/
!■■■•

CE
NT
te d

RA
LU
NIV
ER
|

S ITY
LIB
RAR
IO 1

Y
- —-
 Y
AR
R
LIB
SteamoscntaL

SITY
ER
NIV
tUvantuL.
LU
RA
NT

Politica externi a iftoiftenfei..

CE
I/
AS
UI

C&^al regelui Corvi..

BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

Un războiu romîno-bulgar ?
LU

Afacerea aceasta a cadrilaferului bulgar, începută cu o

uvertură plină de sonorități metalice, de zăngănit de arme și
de bubuit de tunuri, se sfârșește în chipul cel mai jalnic eu
putință, en queue de poisson. (’ele treisprezece mii de kilo­
RA

metri pătrați, pretinse cu atîta morgă autoritară la început,

s ’au redus curînd la trei mii, pentru ca apoi să se pulverizeze
și să nu mai rămînă decît vreo cîteva prăjini de pămînt cari
NT

e vorba să fie trecute din Dobrogea bulgărească în cea romî-

nească. La atîta s’a redus tot „succesul” diplomației noastre,
care de trei luni de zile se zbate și asudă pentru a nu se scula
CE

cu mîna goală dela pomana întinsă în Balcani. Și încă, de nu

s’ar răsgîndi bulgarii și de n’ar găsi că, chiar și cele cîteva
prăjini de pămînt cedate, sînt prea mult pentru teama pe care
o putem realmente inspira.
I/

Povestea aceasta a compensațiilor noastre este tipică

AS

pentru chipul mai mult decît mizerabil cum e condusă poli­

tica noastră externă. Este peste putință de închipuit' o situație
mai ridicolă, mai dureros de ridicolă decît aceea în care s’a
UI

pus diplomația romînă dela începutul războiului balcanic.

Rînd pe rînd lingușitoare și războinică, conciliantă și ame­
nințătoare, ea s’a agitat-, s’a frămîntat, s’a dat peste cap și a
BC

luat toate pozele posibile, dezmințind astăzi ce a cerut eri,

fără să fie în stare un singur moment măcar să tragă o linie
de purtare cu oare care statornicie și continuitate.
Nu e oare fenomenală, în această privință, declarația fă­
cută la Londra de d- Take lonescu, că Romînia nu s’a gîndit
un singur moment măcar la o acțiune militară contra Bul­
garei, atunci cînd timp de două luni de zile guvernul și regele
4 FACLA

Y
AR
au vorbit necontenit de pregătirea armatei și nu amenințat
mereu cu năvălirea în cadrilater ?
Cum ? Bomînia nu s’a gîndit nici odată la o acțiune mi­

R
litară în contra Bulgariei ? Dar atunci ce-au fost aerele sum­
bre pe cari ni le dăm de două luni încoace? Ce-au fost cre­

LIB
ditele militare votate cu atîta dărnicie, ce-a fost discursul a-
menințător al regelui la Cameră, ce-au fost notele atît de dras­
tice din ziarele guvernamentale, ce-au fost declarațiile deatî-
tea ori repetate, ale d-lui președinte al consiliului ?

ITY
La ce bun toate astea, dacă în cele din urmă era să ajun­
gem unde tun ajuns ?
Dar ceea ce e mai grav, e faptul că diplomația aceasta,

S
așa imbecilă cum e, așa dezorientată și incapabilă cura s’a
arătat,.era pe punctul de a ne târî realmente într’un războiu,
ER
din care n’ara fi avut absolut nimic de cîștigat Și nu se știe
dacă în momentele de față chiar, războiul acesta a fost defi­
nitiv înlăturat.
NIV
Care ar fi rațiunea unui asemenea războiu?
Rectificarea frontierei ?
Evident, o rectificare a frontierei noastre dobrogene ar fi
de dorit, ca o chezășie a siguranței provinciei trans-danubiene.
LU

Dar este oare chestiunea aceasta atît de importantă încît

să merite jertfele nenumărate pe cari ni le-ar cere un războiu?
Sîntem siguri că nici ce] mai belicos dintre diplomații
RA

noștri nu crede acest lucru

Dacă insă am fost — sau poate încă mai sîntem — pe
punctul de a întreprinde un războiu. pricina este cu totul alta.
NT

ÎL voi ba de amorul-propriu al acelora cari au avut răspunde-

rea politicei noastre externe. E vorba, în primul rînd, de poli­
tica regelui Carol, care a dat falimentul cel mai rușinos cu
CE

putința. Evidențiarea acestui faliment, numai un războiu pu­

tea s’o înlăture, de aceea eram pe punctul de a intra în foc.
Singele acestui brav și nenorocit popor era să se verse numai
pentru a salva prestigiul unei dinastii și unei oligarhii vred­
I/

nice una de alta.

A Un războiu pentru cîteva prăjini de pămînt, ar fi o crimă
AS

îndreptată împotriva națiunei romîne. O crimă cu atît mai

monstruoasă, cu cit rectificarea frontierei dobrogene s’ar fi
putut dobîndi foarte ușor acum trei luni, ca preț al atitudi­
UI

ne] noastre binevoitoare.

Diplomația noastră, imbecilă ca totdeauna, a lăsat să
treacă acel moment prielnic fără a se mișca- A fost o enormă
BC

greșala. Dar ar fi un adevărat dezastru dacă am căuta să re-

param greșala aceea cu un războiu care, chiar victorios nu
ne-ar aduce decît ruini și catastrofe, căci am fi siliți să pierim
sub povara roihtarizmului â outrance ce am inaugura din
cauza dușmăniei bulgarilor.
I. Robu
 FACLA 5

Y
AR
însemnările unui democrat
Că ne trebue, în prealabil, o largă reformă electorală, e

R
banal să se tot spună. E banal să se repete că nimic temeinic

LIB
nu se va înfăptui, la noi, fără chemarea neprecupețită a mase­
lor populare la viața de cetățeni. Că doborîrea minorității orga­
nizată în bandele de guvernămînt ce ne conduc, că ridicarea
milioanelor de iobagi dela țară și a muncitorimei orașelor în

ITY
rîndul oamenilor și al cetățenilor; într’un cuvînt, că îndruma­
rea acestei țări pe calea libertății, a democrației și a propășirei
e în funcție de vot universal.
Sînt lucruri arhiștiute și mărturisite pînă și de o bună

S
parte a oligarhiei noastre.
ER
Liberalii, căci la ei mi-e gîndul, cari alcătuesc azi parti­
dul cel mai decăzut, mai gheșeftar și mai reacționar, de mai
bine de cincisprezece ani au recunoscut necesitatea introdu-
NIV
cerei votului universal la noi. De atunci au înscris reforma în
program. Ani dearîndul au cîntat-o, . apoi, prin întruniri, prin
presă, prin cercurile lor de studii. Au adus-o pînă și înaintea
parlamentului. Pentru ca, la urma urmei, după convertirea foș­
LU

tilor socialiști la liberalism și odată cu ridicarea trinității bră-

tieniste la cîrma partidului lor, să o ducă la groapă.
Azi liberalilor nu li se mai pare țara destul de coaptă
pentru votul universal.
RA

Poate să aștepte și, cred eu, așteptînd, să nu piardă.

Căci, avem șl noi „democrații44 noștri.
Am spus-o întotdeauna — martore ni-s paginele acestei
NT

reviste: d. Take lonescu e un om providențial pentru țara

noastră.
Luați, de pildă, numai reforma votată de parlament, din
CE

inițiativa sa, luna trecută.

Fără să ne fi dat, bine-înțeles, votul universal, al cărui
vrăjmaș e, fără să fi înfăptuit măcar faimoasele sale două co­
legii, fără să fi adus, cu alte cuvinte, cea mai neînsemnată
I/

știrbire actualului sistem cenzitar, ilustrul democrat a găsit,

totuș, mijlocul să ne dea dacă nu reforma, o modificare esen­
AS

țială a legii noastre electorale.

Poate că nici nu mai știți despre ce e vorba. îmi permit
a vă aminti că, mulțumită d-lui Take lonescu, pe viitor, alege­
UI

rile au fost suprimate la comună și la județ, ori decîte ori gu­

vernul va pune listă singur.
Reforma a părut tuturor așa de firească, așa de logică și
BC

la timp venită, că nimeni n’a luat-o în seamă. Nimeni n’a găsit

cu cale să o discute în parlament — nici măcar deputatul in­
dependent prin excelență lorga — nimeni, în afară de parlament.
Și cu drept cuvînt.
Ce s’ar putea obiecta, în adevăr, salutarei reforme, răzi-
6 rAgtA

Y
mats pe argumentul suprem că „alegătorii nu trebue deranjați

AR
— a se vedea expunerea de motive a proectului de lege — cînd
guvernul nu are adversari ?
Să observi că, potrivit Constituției, toate puterile emană

R
dela națiune ; ca atare, că principiul acesta fundamental într'un
stat, inplică un act, exprimarea voinței cetățenești, în speță :

LIB
tocmai „deranjul*1 alegătorului de a veni la vot?
Dar nimeni nu-o contestă 1 Cu o retușare, însă, ne va
spune d. Take lonescu : să fie mai multe liste în luptă* Alt­
minteri, exprimarea voinței cetățenești se subtînțelege.

ITY
Să adaugi că legea aceasta monstruoasă răpește cetățenilor
„suverani" dreptul de a-și anula buletinele de a da astfel gu­
vernului un vot de blam, la noi în totdeauna meritat ?

S
Dar ți-se va răspunde cinic, așa cum stă scris în expu­
nerea de motive a legii, că alegătorul e presupus că votează
cu guvernul, cînd altă listă nu există !
ER
Să amintești iarăși că o asemenea măsură va deșchide
porțile corupțiunei celei mai neînfrînate. traficurilor celor mai
NIV
scandaloase ? Că liste „independente" vor fi într’adins înjghe­
bate și depuse ca să fie, apoi, retrase pentru bani ?
Că într’o țară unde indolența și amorțirea e regula, o lege
care să scutească pe alegători de a veni la vot, echivalează cu
LU

o crimă ?
In srîrșit, că nu se putea mai îndrăzneață sfidare adusă
corpului electoral și țării ?
RA

Orice critică ar fi nedreaptă.

Legea d-lui Take lonescu e un act de o sinceritate exem­
plară, ca orice recunoaștere fățișe a ficțiune! constituționale
sub care trăim de aproape o jumătate de veac.
NT

Eu o aplaud cu mîinile amîndouă.

Decît spectacolul turmelor duse la vot cu bîta ori cu ru­
bla, decît parodia alegerilor cu votanți morți, cu alegători cari
CE

votează de cîte cinci ori, sub ochiul ocrotitor al magistraturei

noastre cum mi-a fost dat să văd la ultimele alegeri comu­
nale din București—mai bine sistemul aleșilor fără alegeri 1
Reforma d-lui Take lonescu are un singur cusur: se a-
I/

plică numai alegerilor comunale și județene și numai atunci

cînd guvernul singur are listă.
AS

Ar trebui întinsă și la alegerile pentru parlament, și gene­

ralizată chiar cînd sînt mai multe liste ori mai multe candidaturi.
Candidații guvernamentali ar trebui proclamați aleși din
UI

oficiu, fără alegere.

în ceasul cînd consilierii comunali și județeni, deputății
și senatorii vor fi numiți direct, cu decret prin Monitor, vom
BC

fl atins maximum de progres.

Nădăjduim că d. Take lonescu nu va întîrzia să-si între­
gească opera.
T. D.
 Y
R AR
LIB
ITY
Heaeționarisnt, generos
S
ER
A surprins pe multi reintegrarea locotenentului colonel
Du Paty de Clam în rîndurile armatei de către ministrul de
războiu al Franței, Millerand.
NIV

Du Paty de Clam a fost înlăturat din armată fiindcă în

timpul afacere! Dreyfus fiind însărcinat cu instruirea aface­
re!, a procedat incorect, a introdus acte falșe în dosar, a fal-
șificat declarații și a inventat mărturisiri- Se știe că Mille­
LU

rand a fost socialist, a luptat pentru revizuirea procesului

Dreyfus tocmai pe motivul că instrucția acestei afaceri se
făcuse în mod incorect.
RA

Iată de ce a surprins în Franța atitudinea de azi a fostu­

lui militant socialist.
Pe «noi cari ne cunoaștem așa de bine generoșii noștri
NT

mărturisim, că gestul lui Millerand nu ne-a surprins. El ne-a

convins doar încă odată că renegații sînt aceiași pretutideni.
Trecuți într’un partid contra căruia au luptat cu tot fo­
CE

cul convingerilor lor, dela care au primit lovituri și pe care

l-au atacat cu violența fanaticului, ei devin cei mai sălbatici
asupritori ai tovarășilor de altă dată, se dau cu trup și suflet
elementelor celor mai reacționare din partidul în care au tre­
I/

cut pentru a se căpătui sau a-și satisface ambițiile și fac asta

tocmai spre a nu fi bănuiți că mai poartă în suflet ceva din
AS

convingerile și din simpatiile de alta dată. Foștii noștri so­

cialiști au dovedit asta cu prisosință.
In trap în partidul liberal care a persecutat cu o adevă­
UI

rata furie mișcarea socialistă, care a condamnat ca escrocii

pe propagandiștii socialiști, foștii conducători ai partidului
care a dus luptă pe viață și moarte contra reacționarismului
BC

partidului în care intrau acum, nu numai că n’au democrati­

zat acest partid — cum se lăudau ei cînd au făcut dezerțiu-
nea — dar au devenit cele mai retrograde elemente ale acestui
8 FACLA

partid an spăimîntat și au scârbit chiar pe vechii liberali cu

Y
reacționarismul lor. Se știe că cel mai groaznic satrap, cel

AR
ce a persecutat cu mai multă sălbătăcie mișcarea muncitoreas­
că a fost d. Jenică Atanasiu, care în calitate de prefect de
Covurlui a expulzat eu nemiluita pe foștii săi tovarăși, le-a

R
spart întrunirile, le-a închis sălile, i-a arestat, i-a spionat, a
întocmit liste de șefii mișcărei și a dat ordin tuturor fabrici­

LIB
lor locale să nu-i mai primiască în lucru spre a-i sili astfel
prin foame să-și lepede credințele. Sub un minister din care
pentru întâia oară'făcea parte un socialist, sub ministerul în
care intrase d. V. Gh. Morțun s’au bombardat pentru întîia

ITY
oară satele cu tunurile, s’au împușcat mii de țărani, s’au tran­
sformat șlepurile în pușcării.... Sub acelaș guvern care se bu­
cura de sprijinul tuturor foștilor socialiști, muncitorii erau
bătuți pînă la sînge în beciurile poliției, băgați în pușcărie,

S
expulzați, trimeși la urma lor, desperați de urmăririle poli­
ER
țienești, opriți de a se asocia și întruni, studenții socialiști
Bujor și M. lonescu dați afară din Universități, doctorul Ra-
covski expulzat, iar țăranii înebuniți sub funia udă a celor
NIV
6.000 de jandarmi trimeși ca o plagă asupra lor- Aceștia sînt
generoșii de la noi, de ce ar fi ei altfel în Franța. Și tot un
fel de „generos” este și d. Millerand.
E cel dintîi socialist care a intrat într’un guvern burghez
LU

Și a intrat într’un guvern din care făcea parte Gallifet,

acea încarnare a asasinatului, generalul care a umplut străzile
Parisului de sînge reprimind revoluția comunei.
RA

Oar ministru, deși a pretins multă vreme că a rămas tot

socialist, a fost de un reacționarism de care roșian și membri
dreptei.
NT

*n caPul departamentului Poștelor a reprimat cu

sălbătăcire greva factorilor poștali, iar ca ministru de războiu
a ..ost de un militarism, grețos A dat afară pe ofițerii bănuiți
CE

ye_<jonvingeri socialiste, a introdus pedepse revoltătoare, a

înființat spionagiul ofițeresc.
E de mirare deci că a sfîrșit-o așa de mizerabil, că spre
a-și atrage simpatiile clericalilor, naționalitșilor și tuturor
I/

elementelor retrograde din Franța a reintregrat pe colonelul

care s a făcut culpabil de fapte josnice și revoltătoare în vre­
AS

mea afacerei Dreyfus ?

Dela un „generos”, dela un om care și-a văndut tovarășii
de luptă și și-a lepădat visurile și convingerile ca pe niște
UI

zdrențe murdare, nu te puteai aștepta la altceva.

Oare nu cere și la noi ziarul domnilor Morțun, Radovici,
Diamandy și ejusdem farinae îngrădirea libertăței presei și
BC

desființarea juraților? Și să nu vă mirați dacă va cere mâine

înființarea pedepsei cu moartea, desființarea conștiinței și ar­
derea pe rug acelor ce au alte convingeri decât cele liberale.
AAex. Fllimon
 FACLA 9

Cronica literară

Y
AR
Triumful Mediocrităței
Am în fața mea două volume:! „Intre ttațd și movie" de JȚ.
Para și „Priveliști și amintiri" de Const A. Giulescu. Nu e o întîm-

R
plare că apar în aceiași vreme și că șe resfață în vrtrinile librăriilor
în anul în care volumul de poezii ăl-ițomnului Eftimiu e cel mai în­

LIB
semnat eveniment literar.
Sînt coincidențe fatale. D-nii Giulescu și Pora nu puteau apă­
rea decît împreună și în vremea cînd d. Emil Nicolau e cel mai mare
autor dramatic, d. Eugen l.ovinescu cel mai autorizat critie și d. P.
I^ocusteanu conducătorul mișcărei literare.

ITY
Cînd au apărut Eminescu și Coșbuc domnii Maiorescu și Ghe-
rea scriau critică literară și cînd locul lui Eminescu a fost luat de
Florian Becescu era fatal ca d. Mihalache Dragomirescu să fie men­
torul literature! romine.

S
Inchipuiți-vă cum ar putea să scrie astăzi d. Victor Eftimiu da­
că n’ar ști că d. Lovinescu e părintele literature!?!
ER
Iată de ce nu mă mir că citindu-1 pe d. Pora mă gîndeam la sti­
lul domnului Giulescu și terminînd de răsfoit Priveliștile și Aminti­
rile domnului Giulescu îmi veneau în minte titlurile nuvelelor dom­
nului Pora, iar acum cînd vreau să scriu despre aceste două volume
NIV

îmi amintesc despre o flașnetă, a cărei manivelă e învîrtită în fiecare

zi de altă mînă și chită totuș mereu tot așa de oribil, pe acelaș ton și
cu aceleași note falșe.
Cam așta e starea literature! noastre de azi: nu cîntec de flaș­
LU

netă, care e acelaș, oricine i-ar invîrti manivela. Cînd obosește d. Lo­
cus teanu învîrtind la aria cronicelor dramatice, mîna odihnită a dom­
nului Banu o întoarce pe aria Filosofiei politice spre a o trece apoi
domnilor Nigrim, Pora, Giulescu cari clntă în amurg arii sentimen­
tale. Uneori manivela e apucată de Radu Cozmin, tovarăș de afaceri
RA

poetice cu bardul Cincinat,—care învîrtește pînă îl taie înădușelile,

crezînd că va însufleți mahalalele cu imnuri patriotice...
Totul e însă în zadar. Niciodată cîntecul unei flașnete n’a înfio­
rat și n’a înălțat sufletul unui neam.
NT

Și totuși la noi nu se mai aude astăzi altă muzică. Flașneta e

biruitoare. Notele răsună pretutindeni, oribil și dezgustător. Și fiindcă
nimeni nu protestează, chiar cei ce au fost goniți odinioară din lite­
CE

ratură, din cauză că asemenea flașnetarilor pentru cari cîntecul nu-i de-
cît un pretext ca să fi se introducă în casă șl să-ți șterpelească ce le vine
la îndemînă, se strecurau în suflete și furau de acolo tot ce era mai
hun, pervertiau tot ce e mai curat in om: cultul frumosului.
Astăzi însă cînd găinarii literature! cîntă din flașnete prin co­
I/

loanele revistelor și’și afișează volumele în vitrine fără ca cineva să-i

apuce de guler, guvernantele nu pot dormi iarăș din cauza serenade­
AS

lor domnului Cincinat Pavelescu și iarăș ne piere pofta de mincare

fiindcă d. Radu D. Rossetti își zdrăngăne romanețele la ușile restau­
rantelor. Mediocritatea e doar biruitoare și flașnetele trebue să cînte...
Haideți, domnilor Negrim, Dauș, Giulescu, Pora, Locusteanu,
UI

Radu Cozmin, Vasile Militaru, A. Mîndru învîrtifi manivela 1 Madam

Smara vă va acompania din gură...
„Cei mai de seamă“
BC

E o piesă în două acte de Const. Rtuleț. Și d. Riuleț cîntă de

multă vreme din flașnetă.
Și-a răspîndit șl d-sa banalitățile cu ușurința reporterului ea*
re'și eerie informațiile întge două halbe la masa unei berării.
10 PAULA

A publicat epigrame cari ar fi geniale, dacă n'ar fi nesărate, a

suspinat în versuri și n’a înduioșat niciodată, a lăcrămat în proză și

Y
a mișcat uneori cu schițe scurte, simple, de o simplicitate care te face
să bănuești un talent, a umplut ziarele cu cronici dramatice (sîntem

AR
amenințați că vor apare în trei volume!), în scurt l’a înlocuit pe Du­
mitru Teleor în publicistica noastră. A scris și teatru. Am văzut „Fe­
meile ciudate" o piesă într’un act lucrată în colaborare cu d. Al. Sta-
matiad, reprezentată acum doi ani de compania dramatică a d-lui

R
Davila și mărturisesc că mi-a plăcut
„Cei mai de seamă" e fără îndoială cea mai însemnată lucrare

LIB
dramatică a d-lui Rîuleț. E rodul unei cugetări cinstite și unei sim­
țiri alese și e scrisă cu sinceritate și cu avînt. Calități dramatice reale
îți încătușează atenția și fac ca personagiile piesei să trăiască și să se
«niște cu propriile lor puteri.
„Cei mai de seamă*1 sînt cei ce ajung prin munca altora, cei ce

ITY
trăesc din parazitism, își sug gloria și ee ’nalță pe cadavrele celor ce
leau dat renumele și mărirea. •
Snît canaliile politice cu cari d. Rîuleț prin meseria sa do zia­
rist e silit să se întîlnească la tot pasul. Manovici — unul din perso-

S
nagiîle rtfesei — e o astfel de canalie. El e ziaristul neîntrecut, orato­
rul temut, emul politic cel mai de seamă, fiindcă Ion Răzor, — un biet
ER
corector umilit și sărac —- îi scrie articolele, îi face discursurile, îi că­
lăuzește pașii... Cînd află că Răzor — care îi împrumută lui sufletul
său întreg- se prepară să publice o operă la care lucrase ani de zile
în tăcere, Manovici temîndu-se ca asta să nu trădeze secretul celebri­
NIV
tății sale, îi fură lui Răzor manuscrisul și’l arde. Răzor cînd află moa­
re de durere. Și pe cînd Răzor își da duhul în drumul spre spital, fan­
farele și masalalele vestiau că Manovici ajunsese ministru. In două
acte stîmse, cu multe scene dramatice se desfășoară acțiunea acestei
piese, care nu va yedea lumina „Rampei". Pe scena pentru care „Ari­
LU

ciul și Sobolul" e o piesă clasică, stupiditățile domnului Nicolau dra­

me originale și copilăria d-lui Mircea Demetriad o feerie demnă de a
se cheltui pentru reprezentarea ei zeci de mii de Iei, o piesă cu un
subiect îndrăzneț, cu o tratare originală și cu intenții așa de cinstite
RA

ca „Cei mai de seamă", nu se va juca niciodată. Se vor mai perinda

multă vreme pe scena teatrului național alde d. Pandelea, Dauș, Ef-
timlu, Nicolau, doamna Zoe Verzea, va reveni și d. Delavrancea cu
vreun nou „.Hagi-Tudose", se va monta poate și „Moise" al d-lor
NT

Oreste și Hîrjeu, drama „Cei mai de seamă" va rămîne însă uitată în

broșurică cu scoarțe albastre.
. j- Național e doar instituție de stat și Manovici face par­
te din toate guvernele noastre...
CE

Lichelele în literatură
E surprinzător cit de multe lichele trăesc în țara aceasta.
zs « la teatru. în biroul în care lucrezi, la restaurant sau la
I/

caț-nea, pretutindeni te întîmpină un zîmbet, o privire care pare a-ți

rwe o mină care ți-o strînge pe a ta cu multă căldură, un glas care
AS

te întreabă cu^mult interes de viața ta, de nevoile și de durerile tale....

ni?lte ori domnul ce te salută cu o ceremonie exagerată,
tânărul ce ți sebagft în suflet cu o înzistență enervantă, cel ce-‘ți strînge
VÎXu™ respeSt ,ce ** stînjenește, toți aceștia nu sînt decît niște
UI

înhXLfi u te VOr îniurH’ te vor batjocori, te vor lovi chiar inline dacă
i-uicrvsui lor va cere-o.
momente solemne ale vieței, cînd la o masă se
BC

* clnev® închine în sănătatea ta, să’ți proslăvească o Victorie

*£. mîn^ie de o dezamăgire, îți rine să iei un pahar de pe masă
CapU'' r,'lui ce lftUds SAU te înconjoară de prietena
lui falșa astăzi, pentru a te putea lovi cu mai mult folos inline. E a-
 FACLA 11

tita lipsă de sinceritate în întreaga noastră viață, atîta perversitate

Y
că îți vine să te îndoești de oricine și în dosul oricărei porniri de sim­
patie să cauți dacă nu se ascunde cumva o cursă care ți-ar putea fi

AR
fatală. Trăim doar în țara secăturilor și lichelelor, în țara în care toți
oamenii politici au trecut prin toate partidele și au avut toate convin­
gerile, în țara .în care un profesor universitar a adunat ani de zile bi­
lete dela un prietin care îi dezvăluia întregul său suflet, pentru a le

R
întrebuința apoi la șantaj, pentru a'l compromite.
Intr'o astfel de țară, nici scriitorii nu pot fi altfel. Ba se pare

LIB
că aici minciuna, calomnia, falșele sentimente sînt armele cu cari se
hiptă de obiceiu.
Vom fi avînd scriitori de talent, de geniu chiar, rareori veți în
tîlni însă scriitori, cari să fie ca oameni, ceea ce se chiamă un carac­
ter. Și asta fiindcă pe ei nu’i grupează nici idealul comun, nici sim­

ITY
patia artistică, nici respectul reciproc pentru talentul lor, ci numai
interesele materiale, interese cît mai streine literature!. E tipic în pri­
vința aceasta cazul domnului Eugen Lovinescu. Domnul Lovinescu a
simțit la un moment dat nevoia de a scrie. Să nu credeți că era o ne­

S
cesitate artistică. O, nu! D. Lovinescu urmărea o catedră universitară
și pentru a o avea îi trebuia o cît de neînsemnată activitate publicis­
ER
tică. Cum d. lorga era pe atunci la modă, d. Lovinescu i-a trimis dom-
niei-sale cîteva articole — niște impresiuni de călătorie — dacă nu
mă înșel.
D. lorga are multe păcate. Are însă și o mare calitate: nu se prea
NIV
înșală asupra oamenilor. Citind manuscrisul d-lui Lovinescu a văzut
că are aface cu un superficial pretențios și a refuzat pur și simplu
publicarea lui. După cîtva timp d. Ilarie Chendi întemeind „Viața li­
terară" d. lovinescu își găsește aci azil și e cîtva timp cel mai asiduu
colaborator al d-lui Chendi, care era acum dușman de moarte al d-lui
LU

lorga. îndepărtat cu piciorul de d. Chendi, se adăpostește în coloanele

„Vieței Romînești" director al acestei reviste fiind d. Stere, care i-ar
fi putut — credea cel puțin d. Lovinescu să'i realizeze visui său
profesoral.
RA

îndepărtat și dela „Viața Romînească" care nu voia să recunoa­

scă și în d-sa un scriitor, d. Lovinescu s a aciuiat pe lîngă d. Mihalache
Dragomirescu devenind mîna dreaptă a acestuia la „Convorbiri cri­
tice" și cînd d. Dragomirescu a încetat de a mai scoate revista, d. Lo­
NT

vinescu s'a alipit pe lîngă d. Mehedinți la „Convorbiri literare". Ei

bine, la „Viața literară" l’a înjurat pe d. lorga care îi refuzase cola­
borarea. mai tîrziu a tunat contra d-lui Chendi alături de care lu­
crase și apoi contra d-lui Stere și Mihail Dragomirescu. Fără îndo­
CE

ială că nici mi putea fi altfel.

Pentru a’l satisface pe d. Mehedinți care ar putea azi să'l ajut»
în drumul spre o catedră universitară, trebue neapărat să'l înjure pe
d. Dragomirescu, după cum îl înjura eri pe d. Chendi spre a-și satisface
I/

stăpîhul și protectorul de atunci care era d. Dragomirescu.

Iată de ce nu ne surprinde atitudinea d-lui N. Daxidescu, tînăr
poet romîn, contra fostului său „maistru'* d. Macedonscbi.
AS

Fără îndoială oricine e liber să albă orice părere despre un

scriitor și să’și arate acea părere sub orice formă ar voi.
Pe d. Macedonscbi nu știm cine nu l’a atacat în țara asta și poa­
UI

te de multeori cu multă dreptate. D. Macedonscbi a scris alături de

bucăți de o reală frumusețe, cari vor rămîne ca niște nestimate ale
literaturi noastre, și copilării.
S’a înconjurat apoi de oameni fără talent și fără chemare în
BC

literatură, și voind să-i impue i-a lăudat fără măsură compromlțîndu-

se pe sine, a încercat să dărîme reputații cari nu puteau fl măcar
clintite și a lovit cu înverșunare în dreapta și în stingă.. Iată de ce a
fost atacat ia rîndu-i cu o adevărată sălbătăcie, iată de ce sau fonnat
în jurul său legende defavorabile, adevărate prejudecăți, iată de ce
12 FACLA

critica a fost așa de pătimașe, revoltător de nedreaptă cu opera lui.

F&ră îndoială că și d. Macedonschi e de vină în această depreciere a

Y
talentului său: prea s’a înconjurat de lichele.

AR
Oameni ca Cincinat Pavelescu compromit faima cea mai în­
dreptățită. Și n’a fost numai Cincinat Zeci și sute ca și el au trăit
vreme îndelungată în jurul lui Macedonschi, i-au urmat sfaturile, au
silabisit sub ochii lui cele dintîi versuri, le-au corectat după indica­

R
țiile lui și după cîtăva vreme l’au scuipat în față, Fau înjurat, l’au
batjocorit. Și au făcut asta nu fiindcă li se părea că prietenia lui

LIB
Macedonschj e un jug intelectual prea apăsător, o nu! Ci fiindcă s’au
convins că alături de Macedonschi nu puteau ajuxge departe, fiindcă
el nu le da nici locuri în magistratură, nici slujbe în minister, fiindcă
el era un visător incorigibil care nu se interesa decît de artă și nu­
mai pentru ea trăia.

ITY
D. Davidescu e și d-sa unul din cei ce datoresc atîta lui Ma­
cedonschi, e unul din cei ce a învățat să înțeleagă și să aprecieze fru­
musețea artistică sub ocrotirea și directa supraveghere a „maistrului".
Dar d. Davidescu — ca atîți dintre contimporanii săi — e o li­
chea și a crezut că cel mâi bun mijloc de emancipare e să lovească

S
în cel ce i-a călăuzit cei dintîi pași, în cel ce și-a lăsat sufletul să-l
prădeze.
ER
lată de ce considerăm articolul perfid din „Viața Romînească"
ca un document al vremei noastre într’o țară în care lichelele vier-
muesc în toate domeniile.
Anatema _
NIV
LU
RA
NT

Socialiștii și alegerile comunale

CE

alegerile comunale sa prezentat pentru india oară o

listă independentă de coteriile noastre de guvernămînt. anume
lista partidului social-democrat. Mulți dintre alegătorii de la
I/

colegiul al doilea de comună din București, nu vor fi priceput

rostul intrării în lupta comunală a acestui partid, care pînă a-
AS

cutna mase parte numai la alegerile parlamentare. Nu vor fi pri­

ceput rostul unei politici comunale democratice ori socialiste, pentru
că niciodată n’au meditat asupra intereselor lor generale în coprin-
sul yieței comunale și, cu atît mai puțin ă’au întrebat în ce măsură
UI

administrațiile, ce s’au perindat de zeci de ani la primărie, au lucrafe

conform intereselor generale ale comunei. In categoria acestor cetă­
țeni se găsesc de sigur și mulți muncitori, meseriași, miri negustori,
proprietari și patroni, funcționari comerciali și mici funcționari pu­
BC

blici, — într’un cuvînt mulți membri din clasa de jos și din cea mii-
loeie. M
Bombatul acestei primo încercări a fost deci eu totul neînsemnat
 T A C L. A

și, firește, aceasta n'a surprins pe nimeni. Vor prezenta însă un deose­

Y
bii interes luptele comunale viitoare.. în vederea lor urmează să se ex­
plice programul comunal socialist.

AR
Studiind programul comunal socialist și manifestul electoral lan­
sat de partidul social-democrat, toți alegătorii cari nu fac parte din
tagma privilegiată, vor înțelege că reformele și îmbunătățirile enun­
țate în manifestul și în programul socialist, corespund atit intereselor

R
lor, cît și intereselor generale ale comunei.
Să cităm cîteva din aceste puncte ale programului comunal socia­

LIB
list: MunicipaHzarea serviciilor publice, ca iluminatul, apa, tramvaele,
etc. Creavoa de servicii comunale de utilitate publică: brutării, măce­
lării, lăptării comunale. Serviciu medical gratuit și farmacii comuna­
le. CanaHzorea, pavarea și iluminarea orașului întreg. Mărirea rețe­
lei de tramvae. Depozite comunale de lemne și ie cărbuni. Clădirea de

ITY
lecuințe eftlne pentru cetățenii săraci. Cantine școlare. Băl și spălăto­
rii comunale. Măsuri de protecție a mancei in eaetele de sarcini pentru
lucrările primăriei. Subvenționarea unei Burse a Muncei. Asistența
publică: ospicii, orfelinate, maternități, aziluri. Sanatorii pentru tu-

S
berculoși. Colonii școlare. Organizarea învățămîirtului primar și pro.
feslenal. Grădini pentru copii. Școli de adulți. Biblioteci comunale.
ER
Pentru acoperirea cheltuelilor necesitate de această grandioasă
operă comunală, vor servi veniturile ce revin comunei prin municipa..
Uzarea tuturor serviciilor publice. Pe lîngă aceasta partidul social-de­
mocrat cere înlocuirea tutulor. dărilor comunale directe și indirect®
NIV

printr’un impozit asupra creștere! valoarei imobiliare, ambele perce-

pîndu-&3 numai de la venituri ce trec peste 2000 lei anual.
Luînd cunoștință de programul acesta comunal, micul patron ori
funcționar, neguetorașul ori meșteșugarul va pricepe tot atît de bina
LU

ca și muncitorul, că realizarea Iui corespunde intereselor sale celor

mai imediate, atît celor de ordin material cît și intereselor sale de or­
din cultural. Cu jertfe bănești reduse, datorite unei mai ușoare contri­
buții a crier cu venituri mici, cetățenii din clasa de mijloc și de joa
se vor bucura de înlesniri considerabile în toate domeniile vieței co­
RA

munale. Depozitele comunale, serviciile comunale, de folos public, lo­

cuințele comunale date cu chirie corespunzătoare dobînzii capitalului
investit și alte măsuri asemănătoare vor provoca o reală eftenira a
NT

traiului. Reformele de ordin cultural vor înlesni cultivarea celor ne­

voiași și a copiilor lor. In sfîrșit orașul București, prin aducerea la
îndeplinire a tuturor acestor revendicări ridicate de partidul social
democrat, va dobîndi în întregimea lui caracterul unui oraș occiden­
CE

tal, dispărind contrastul izbitor de astăzi dintre centru și mahalale.

Reamintindu-și politica comunală practicată piuă acum sub toata
guvernele, cetățeanul va înțelege că ceia ce se preconizează acum e o
politică comunală cu totul nouă și diametral opusă celei vechi. Oamenii
vechi nu pot Inaugura o activitate comunală care se bate cap în cap cu
I/

cea depusă de ei pînă acum; Nu pot s’o facă în primul rînd din cauză
că nu permit aceasta interesele clasei sociale in serviciul căreia se
AS

află
Dacă nu erau la mijloc puternicele interese ale propriei lor clase
sociale cari se opuneau unor reforme și măsuri radicale în viața co­
munală e’ar fi găsit de sigur edili cari s’o încerce. Ar fi făcut la fel
UI

cu ceia ce au făcut conducătorii municipalităților mari din apus, sub

presiunea curentelor democratice și socialiste de acolo. Edilii noștri
ar fi urmat pilda orașelor din occident, imixîndu-le cu ușurința cu care
BC

maimuțăresc tot ce observă pe acolo. Ceia ce s’a opus la inaugurarea

acestei politici comunale atît de necesare n'a fost nici lipsa de price­
pere a Administratorilor capitalei, nici lipsa lor de timp, nici lipsa de
mijloace, cari s'ar fi găsit, chiar cu sistemul actual de impozite, dacă
s'ar îi curmat cu luxul și risipa din întreprinderile comunale.
14 FACLA

8* ad opus propriile lor interese, și aceasta a fost de ajuna ca să-l

Y
facă să închidă ochii spre a nu vedea mizeria de nedescris în care
zace Bucureștiul celor mici și nevoiași.

AR
De aceia, la treburi noi, oameni noi!
Dar în afară de motivele suspomenite, sint și alte motive de un
ordin moral mai înalt cari cer ca socialiștii să ajungă în
fruntea comunei.

R
Nu este posibil să ajungem la nivelul occidentului atîta timp cît
domnește la noi bunul plac, arbitrarul și necinstea

LIB
Pe cînd celelalte partide ascunzîndu-se de controlul public, la co­
mună, ca și în stat, comit cele mai mari ilegalități, părtinesc pe tim­
bru coteriei lor, protejează incapacitatea, practică sau în orice caz tole­
rează necinstea, calcă fără rușine propriile lor regulamente cînd văd
un interes în aceasta și le aplică cu strășnicie numai în potriva adver­

ITY
sarilor. înjghebează afaceri personale în dauna interesului public,
resp. al comunei, — partidul social-democrat reprezentant al intere­
selor masselor populare, reclamă controlul public și luptă să se curme
eu practica aceasta nenorocită, dăunătoare claselor de'jos și intregei

S
societăți.
Au fost momente cînd opinia noastră publică s’a ridicat ca un sin­
ER
gur om în potriva abuzului de afaceri personale înjghebat-* în dauna
intereselor țărei. Se știe lupta dusă în chestia tramvaelor comunale.
Din nenorocire lupta aceasta a început abia după ce afacerea căpătase
pe cît se pare toate formele legale. Opinia publică n’a fost destul de
NIV
vigilentă; ea n’a intervenit la timp ca să împiedice o transacție pe care
a găsit-o dăunătoare comunei ci a intervenit abia atunci cind nu se
mai putea face nimic.
O înfrtngere în condițiile acestea, s'o recunoaștem, e bine meritată:
ea poate deveni chiar folositoare dacă are de urmare îndreptarea rele­
LU

lor cari au provocat-o.

Cind însă socialiștii vor fi făcut o intensă propagandă comunală:
cînd programul lor comunal va fi cunoscut de toată lumea; cînd toate
păturile interesate să aibă o politică comunală cinstită vor fi fost lu­
RA

minate, atunci -tr la o viitoare alegere comunală, -- socialiștii vor

putea spune :
Alegătorii colegiului al 2-lea de comună din București să aleagă,
pentru curmarea răului. Ei pot de pe acuma să facă imposibilă pentru
NT

viitor înjghebarea afacerilor păgubitoare comunei, afaceri cari pînă a-

cuaxa s au practicat de nenumărate ori sub toate guvernele.
Acest mijloc constă în votarea listei propuse de partidul social­
democrat. Numai de alegători depinde deci acusoa apărarea, interese­
CE

lor comunei București.

Față de coteriile guvernamentale, cari, după un simulacru de
luptă pe tema cinstei și a moralei, se reîntorc la conștiința intereselor
lor solidare de reprezentante ale uneia și aceleiași oligarhii, se ridică
I/

'Y* partid de adevărată opoziție, tinzînd la inaugurarea unei noi poli­

tici de cinste, de dreptate și democrație, în toate domeniile vieței noas­
tre sociale.
AS

Alegătorii capitalei au acuma în mhia lor mijlocul cel mal eficace

De o parte sînt acei cari în politica noastră comunală vor să se
ia, ca și mal înainte, dela cei mici și slabi spre- a se da celor mari si
puternici.
UI

i>) altă parte sint acei cari cred că de acuma înainte trebue să
înceapă cei mari și puternici să dea în folosul celor mici și alabt.
Lex
BC
 Y
R AR
LIB
Ili/JIOHL
1913 HÂRTIE

ITY
Tî Incontestabil că inteligența e un ce splendid. lini amintesc ia-,
bula leului murind, și găsesc copita măgarului de o înaltă genialitate.
Suhtem în marș. Dacă mă întorc, toate notițele astea au să întoc­

S
mească un roman.
Mă gîndesc că dacă om muri mulți țărani în războiu nu o să
avem iar mult timp răscoalr — e bine. ER
Aii ■— plouă, din urma coloanei te gonește cu paturi de pușcă....
,
unu doi, unu doi. (marș).
NIV
Pat de pușcă, pat de odihnă — uite un spirit.
Azi,— încă nu.
In țară trebue 'să fie multe poezii patriotice. „Și nu era zău ni­
mănui in piept inima rece” inima rece, zău nimănui. Zou moi — mă
gîndesc la d, iorga — e frig.
LU

Azi, încă nu. E bine să fii banchier, prevezi și provoci rezboiul și

manieri criza.
Un nebun țipa că tunurile noastre simt proaste fiindcă au tos*
cumpărate de oameni care au acțiuni Ia fabrica aceia și l’a împuș­
RA

cat, după ce î-a legat ochii ca să nu mai vază. Bine i-*a făcut.
Azi — nimic.
Azi, — marș ca și eri: unu doi, unu doi unu unu.
Satul în care am ajuns e tîtăresc. S’au ars casele pentru menți­
NT

nerea ordinei.
Intîlnim răniți, (eroii sunt toți speriați și au mutre tămpite — îmi
vine siă le sărut rnîna dar sunt prea multe mîini și e ridicol).
Pe cîmp în spatele unui cal mort se sbătea un cîine care mănoasa
CE

mațe Și nu mai putea să iasă din cal. Soldații au tras clinele de pi­
cioare și ]’au scos.
Clinele a început să-și lingă blana înegrită de sînge și s’a t&rft
și a intrat iar în cal și soldații sdrobeau cu carîmbii burta calului.
Ași vrea eă știu unde sîntem, dar nu am ziarele din țară.
I/

Unde sîntem? sîntem în lagăr — lagăr se numește orice groapă

în care se pot strînge noroaie.
AS

Clznpurile sînt negre, plouă. Păcat că nu mai sînt și alte sate ca să

le dăm foc. Am de prieten pe un voluntar căruia îi place să vorbească
franțuzește și are ochii încercănați ciudat, e de o cinste elegantă —
trebue să fie spion. Vorbim despre Gogain și Bach. jNIorții trupelor
UI

dinainte de noi ; am ajuns să le cunosc ziua după felul cum se

schimbă.
De notat :
BC

l-a zi: galbeni, pantalonii umpluți de murdărie — eu credeam că

de frică. Mîinile, cînd sunt, se sgărcesc scrintite în jurul trupului. Am
văzut pe unul fără cap și creerii îi pătau tunica, ai fi zis cu guturai.
Și mirosul acru dulceag al puroaielor.
II. a zi. De dimineață au rouă pe mîini și vîrful nasului în tugni-
tură și urechile mîncate ca de sifilis. Dă cu piciorul, fug șobolanii —
ai înțeles ?
IS FACLA

Y
HI-a si. Corbii smulg cite un ochi de stârv — camaradul meu

AR
ride. Am observat că hi fiecare noapte iese pe cîmpul de luptă — ți
totuși nu cred că vrea să fure pe cei morți — e prea elegant — ce*mi
pasă — nu știu.
Azi— din morții de ieri am început să îngropăm. Unora le-a cres­

R
cut burta ca Ia cozonaci în cuptor șl ne ostenește să-i turtim în groa­
pă. Clinii răcăie. Corbii cîrăesc toată ziua, toată ziua. Un mort avea

LIB
obrazul muceeit — de cite zile o fi ? Altul pete negre și albastre —
de ce î
Plouă. Țeava tunurilor se aguduie ca o răgăitură și scuipă să-
mîn.ța mort ii calculate.
Un regiment din cavaleria noastră ne-a șarjat din zăpăceală. Noi

ITY
însă am fost mai tari și pînă să se deslușească încurcătura i-am ucis
•vitejește aproape pe toti. Mîine e luptă, nu cred să fie decisivă.
Aznoapte camaradul meu care se ducea în negură pe cîmpuri a
fost împușcat din greșeală de o santinelă.

S
L’am găsit peste un mort cu o singură mînă.
Cămaradului meu nu-i plăceau femeii \ Era un viteaz. Dacă trăia
și se întorcea în (ară era să fie decorat.
Preoții au sfințit — o să fie mulți morți e chestie de strategie.
ER
Căpitanul ne-a vorbit un discurs efire s’a împărțit șaplrografiat la toți
NIV
șefii de regimente : e vorba de țărîna străbunilor care învie — e sti­
lul — pe noi.ne măntucă tot ca și pe morți răia și viermii și încă o
boală al cărui nume ț ținut secret așa că sperie și mai mult. La atac
’ofițerii au să meargă în urma fiecărui pluton pentru ca să nu-1 îm­
puște, „gradele inferioare iubiții copii" cum zice cltecul. Toată ziua
LU

îmi vin în gînd cele dîntîi 2 versuri din cîntecul cu „iubiți! copii" și
nu știu urmarea.
Acum știu: trebue să învingem fiindcă e o antrenare ca la jocul
de cărți- Ce miză ?
Nu o să am nici o dată destul material ca să scot o carte și
RA

•critica o să zică că nu am stil și o să scrie, atîțla cărți frumoase cu

poezii și cu nuvele din războiu. îmi amintesc o cugetare pe care nu
am notat-o : Decorația e un lucru frumos fiindcă e răsplata ce se dă
NT

celor vii pentru măritul celor morți.

Ora 12. In țară e entuziasm. Sacii noștri sunt umpluți cu
pămînțel alb, mulți soldați mănîncă, fiindcă statul tot a plătit pă-
mînțelul. Dacă trăiesc am să plătesc datoriile făcute în timpul răz­
CE

boiului și dacă sînt ciung am să mă fae văcsuitor și am să am două

cărji noi și dacă mor o înjurătură.
S’a strigat adunarea, o să înceapă lupta, am rupt crucea de iden­
titate dela găt, puțin îmi pasă cine mai sînt și pentru cîștigurtle cui.
Ura ! Ura ! Ura ! începe lupta. Ura.
I/

Trăiască Romînia.
I. Voltntiru
AS

1 ..... .. .... i *-.■ , ■ i...... 1..... . ... ............ » i ................ ... • a - »

UI

Citiți „Rampa" de astăzi, număr excep*

tional B pagini, consacrat ARTEI Șl
RĂZBOIULUI. Cei mai mari artiști romîni
BC

și străini arată în paginile „Rampei" ce

cred despre război.
* ii C 1 W -T "........ "1 1 1 "|| ilT""........ N| f .... M g .țMMMMaag
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
D. Stere, țap ispășitor
NIV

D. C, Stere ne încredințează în ultimul număr al „Vieței Romî-

LU

nești" că a pierdut ultima iluzie ce-i mai rămăsese în privința „presei

social-democratice" și a „publiciștilor d-lui Gherea" — termeni cu cari
obiclnuiește de mult acest cald iubitor al adevărului să numească re­
vista „Facla" și pe colaboratorii ei.
Nu face să revenim pe larg asupra acnzărei de spion rus, care a
RA

provocat supărarea d-lui Stere. Să fie sigur d-sa că, după cum nimeni
n’a luat farsa drept realitate, tot așa nimeni nu și-a făcut vreo iluzie
asupra valoarei morale a unor asemenea procedee „politice". Nici mă-
NT

care redactorii „Faclei" nu și-au făcut asemenea iluzii.

Ba tocmai dimpotrivă. Ceea ce i-a îndemnat pe aceștia să facă
uz „în fllwnd" de o învinuire neadevărată, a fost tocmai convinge­
rea că ne aflăm în fața unui rău și dorința de a curma o dată cu felul
CE

acesta de „polemică" practicată în serios între alții și de „publiciștii

d-lui Stere" dela ziarele oficiale ale partidului al cărui fruntaș este
domnia-sa.
Rezultatul dorit a fost atins de data aceasta. Campania prin
care „publiciștii d-lui Stere" îl învinuiau pe d-rul Racovski de spionaj
I/

bulgăresc, cu aceiaș dreptate cu care poate fi învinuit în serios d.

Stere de spionaj rusesc, campania aceasta a încetat. Loviți cu pro­
AS

priile lor arme, acuzatorii au fost siliți să renunțe la ele. Și astfel

cel puțin pentru cîtăva vreme, detractorii d-rului Racovski vor trebui
să-l considere ca pe un om, în potriva căruia nu se pot aduce fără
rizic și cu nepăsare acuzările cele mai absurde și mai neîntemeiate.
UI

Ceia ce e mai trist în toată această afacere e că pentru a ajunge la

rezultatul acesta a fost nevoe să se uzeze de mijloace atît de drastice.
Totuși, în cazul de față, mulți par nedumeriți și se întreabă
dacă e drept ca tocmai d. Stere să pătimească pentru greșelile comise
BC

de alții. Nu strică să insistăm ceva mai mult asupra punctului a-

cestuia.
Intîi de toate d. Stere, ca fruntaș al partidului liberal, poartă o
bună parte de răspundere directă pentru campania în chestiune. D-sa e,
ca și toți ceilalți membri ai partidului liberal, în perfectă comunitate
de vederi cu presa oficială a acestui partid. Trebue să admitem această
 Y
AR
comunitate de vederi, din moment ee d-sa. în toate chestiile mari cari
sînt la ordinea zilei, nu ridică nici o obiecție față de atitudinea obser-
vată de ziarele partidului liberal. D-sa e doar șeful partidului din a
doua capitală a țărei și trece astăzi peste tot, ca cel mai sigur minis-

R
teriabil.
Dar poate s’ar crede că în privința d-rului Racovski ar îi vorba

LIB
de o eșire incidentală a ziarelor liberale. Cei cari sînt cit de cît în cu­
rent cu mișcarea noastră politică din ultimii 5-6 ani, știu că nu e ca­
zul. Avem aci de-a-face cu epilogul unei campanii necurmate, dusă de
ani de zile. D. Stere, care știa foarte bine cît de falșe erau învinuirile
ce se aduceau d-rului Racovski, n’a scos nici un cuvînt prin care să'și

ITY
degajeze răspunderea. Nu și-a găsit glasul nici măcar atunci cînd gu­
vernul d-sale trecea de la vorbe la fapte, răpind drepturile unui cetă­
țean romîn, ba inaugurînd pe deasupra o politică de exterminare prin ori­
ce mijloace—v,cît de extreme" cum se exprima tovarășul de idei al d-sale,

S
d. Nădejde — în potriva întregei mișcări din care acest cetățean ro­
mîn făcea parte. E de prisos să enumărăm toate ilegalitățile comise
ER
pe atunci în potriva mișcărei socialiste și în potriva d-rului Racovski.
D. Stere știa foarte bine despre toate acestea dar nu se dădea nici el
în lături să poarte partea lui de răspundere pentru cele ce se petreceau.
Nu se poate doară considera ca o dezarmare a politicei „liberale" din
NIV
orașe faptul că față de cîte un prieten, d. Stere îndrăznea să-și ex­
prime uneori îndoiala sufletească, după ce, ca măsură de prevedere,
arunca o privire circumspectă în juru-i. Și cu prețul tăcerei, păstrate
în chestia Racovski și a celorlalte la fel, d. Stere s’a ridicat treptat la
situația politică pe care o ocupă astăzi. Alesul de azi al marei pro­
LU

prietăți perora astfel asupra necesităței unui regim democratic și țără-

nesc, recomanda organizația politică a Elveției, ridica în slavă coope­
rativele din Danemarca ș. a. m. d., în timp ce guvernul liberal, la adă­
postul acestui verbiaj țărănist și sub masca democratică ce i se fur­
RA

niza cu atîta gentileță, își îndeplinea principala sa „acțiune pozi­

tivă": anume, strangularea în disprețul legilor, a singurei mișcări
adevărat democratice din orașe, probabil cu scopul de a reuși să
aplice noile legi.... la țară! Cînd d. Sere se afla așa ocupat cu salvarea
NT

„oamenilor yii“ —■ a celor rămași vii după 1907 — ce importanță mai

avea prigonirea unor pîrliți de muncitori și a unui socialist „naiv” ca
Racovski ? ! Datoria patriotică cea mai elementară îi impunea nici să
nu-i pomenească numele!
CE

Dar oare nu l’a pomenit? O, da, să fim drepți. In timp ce se în­

cepuse campania calomnioasă a ziarelor partidelor oligarhice, prin
care d-rul Racovski era declarat cînd anarhist, cînd spion rus; în
vreme ce d-rul Racovski fusese reformat și, în străinătate fiind, de­
I/

clarat expulzat, fără decret, și cu ordin ca la sosire să fie înaintat

prefecture^ de Constanța „care are instrucții in această privință”; în
sfîrșit pe cînd se hotărîse expulzarea deși era încă de drept consilier ju­
AS

dețean, și i se răpea posibilitatea să-și dovedească cetățenia—tocmai în

timpul cînd se comiteau aceste fără de legi în potriva unui cetățean
romin și se puneau la cale altele și.mai mari, d. Stere intervine la un
moment dat întro polemică dintre Nădejde și d-rul Racovski... pentru
UI

a face morală acestuia din urmă că nu e destul de delicat si nu po­

lemizează cu destulă cuviință 1
I'ără îndoială, „Facla" a fost prea crudă și nedreaptă cînd Fa
BC

«ies ca țap ispășitor pe candidatul și simțitorul d. C. Stere.

G. Alexe
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

POLEMICI
LU

.FWfpewse... diplomat / — De oe «*a dua d. Filipf#cu îs Genatan-

Stnopol ? Iată întrebarea. Dar nimeni nu știe tsă răspundă, Pbate aid d.
Klipescu.
Știm lasă de ce d. Filipeeeu n’a fost trimes la Dondrat pentm cS
a’ar fi luat la bătaie eu d. Daneff; tn tot carul Par fi trinaee la F&urei.
RA

4»
D^mioia. fw4 M«fei«*.—D. Mateiu CaataeusiKO a fost ades prisaav
ai lașului Da* a rostit un mișcător discurs de mulțumire.
NT

Zilele apeatea d, Cantacuaino își va da demisia. Apoi șl»o w. ro-

trage.
«4»
CE

.JenJe.—D. profesor G. Socor din Iași face cunoscut o4 d-aa «tara

ulei o legătură cu d. avocat Esn. Bocor.
.«•
t/w, sf >t pracg*.—Ni se atrage atenția asupra urmataare-i cuge­
I/

tări a d-lui N. larga: „84 nu stea pomul fărft rod ta calea dratnețsmii
însetat*4. .-
-...Cft, pe semne, drumețul Însetat ar fi în «tare să-l bea,
AS

„îdelf# tî4 «i5 Mediani'*. — O persoană vredaleă de ereesatv no

asigură e4 d. Ștefan Meitani a publicat în „Viitorul** sa articol deepee
UI

achitarea lui Fantoiimon.

Nu ae îndoim că d. loan Nădejde se va grăbi acuta să psblioo
un nou volum despre „Ideile d-lui Mci,tanl“.
BC

Dom& taduH. — Amicul nostra d. Grigore L. Trancu-Gatați yo

blică în „Viitorul** nn studiu foarte documentat ia care dovedește că
„viața e un iad pentru funcționari**.
Noi cunoaște i uu ied și mai al dracului: al acelora ceri s’ss func­
ție, f5d întrebe d. Traocu pe numeroșii liberali ceri suspină în epotlți**.
 O n B&nclC — Știți cS „viitorul" face și literatură. In

Y
sadrnî a^eeieL.. Gefiiffii ziarul liberal publică „o poiezie inedită de Emi-
nesou", adusă poieaia închinată amintirii lui Barbu Șiirbeiu-

AR
Ne sairiim «lin partea unei case așa de serioase oa Banca Națio-
nalfi că își culege atît de rău referințele.
D.Vintilă Brătianu e rugat să treacă pe la redacția noaetră-cu tram­
vaiul drumul e scurt — și-l vom arăta volumul în care citata peiesie e

R
-pqablicsta de mult
8e cunoaște că informațiile de natură literară na sînt furnizate

LIB
Băncii „Viitorul*... vrem să zicem ziarului „Viitorul", de d. Panaiteecu

' O esrwltuifts șri'imqitlSoew’i. —■- Ziarele liberale publică un apel că-

tec băncile populare ca din beneficiile lor eă constituie cite na fond cu nu»

ITY
mele „Spini Haret" și a cărui destinație se va fixa pe urt»a.
Ei, nu BÎntem de acord! E mai bine cs destinația să se precizeze
de pe aou®s. Nici nu știi oe eoiu de destinații mal pot trăsni prin unele-
capete—.

S
Totul e •rotativ. — Zise „Epoca*: „ anul 1912 a fost nn an rău
ER
pentru noi; îi spunem, fără nici o părere de rău: ducă-ee pe pustii) și
arăm anului 1913 ca să ne fie mai îndurători*.
O fi I Dar „Epoca* reprezintă turnai o jumătate de guvern; pen­
tru cealaltă jumătate, anul 1912 a fost bun, de pus la rană—și a și afinat
NIV
ra>a unei opoziții destul de lunguțe-
Guvernul acosta o ea împăratul din poveste : cu ua ochiu pllng*
și eu altul rîde.
LU

O — „Epoca* e foarte aspră cu un ttn.tr compozitor

muzical.
Tlnărul Sa chestie e victim® „relațiilor normale dintre partide*.
„Epoca* nemsd avind voie să-1 înjure pe d. lopel Brăttanu, politi-
RA

eiantsl, își varsă năduful asupra celuilalt Ionel Brătianu, compozitorul

muzical, și-l proclamă pe oel din ursaA ratat pentrucă nu-l mai poate pro-
daaa rJfese pe oel dinții.
NT

• Atanaei^-ătillertîndl, — Ctnd d. Atanasiu a fost numit, pentru

tsrtfia oară, prefect, amicii săi l’au comparat cu Millerand, care, pe a-
lunci era pentru îatiia oară ministru.
De treabă ministru, pe atunci, d. Millerand, și de treabă prefect
CE

elevul său, d. Atanasiu.

Și, uite: rolurile s’au schimbat. Azi d, Millerand a devenit elevul
d-hii Atanasiu.
%
I/

<7«« auto-paneffirte. — In ziua de 80 Decembrie „Voința Națio»

bbM“ ne-a adus trista veste a încetării sale din viață.
AS

Eram gata să plingem, firește. Dar n’am avut timp, pentru efi un
fapt extraordinar ne-a cucerit atenția : răposata îai rostea singură dis-
«ursul funebru.
Iată ce zioes Voința:
UI

„Sperăm că fe carfnd vom avea plăeereet s<5 vestim pe cititorii noștri că

atest^vedwț Kcicroo instrument de lupți ți de propagandă va reîncepe să
BC

in vederea plăcerii oe-și promite „Voința* ■— ce-are a facaî plă­

cerea e pentru noi I - nu ne rătnîne de cît b’o felicităm pentru modestia
eu' care se categorisește în clipa supremă.
Urăm moarte scurtă „ valorosului răposat.
ATEL1KBELE SOCIETĂȚII „ADEVEHVX.» -
jforețui 15 Baoi»
iiFl ai 4*
No. 2
r acia
Im^T I 12 imAR|

Y
AR
R
LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

''hihituL
 Y
CHIBIȚUL

AR
BomînuZ se naște poet.

R
Adevăratul romîn se mai naște bursier, slujbaș și pensionar.
Iar (And soarta vitregă nu-i hărăzește nici harul muzelor, nici deliciile

LIB
bugetului, ei bine, să știți atunci că romînul simte undeva, în măruntaele
lui tricolore, o chemare intimă, o menire neînvinsă, pentru nobila meserie de
chibiț.
Chibițul e un produs național al solului', o plantă admirabilă, crescută

ITY
ca și poetul și ca și bugetivorul nenumărat, fie băligarul vieții noastre publice.
in ceasurile lungi de după amiază, cînde-aturea se muncește, se gîndește
și se creiază, chibițul romîn moțăe, cu-o răbdare îngereasca, în atmosfera îndu­

S
rată. ca de vis, a cafenelelor, îndărătul jucătorilor df- profesie. Slab sau
gras, scund sau deșirat, încovoiat peste umerii jucătorului, urmărește cu ochi

plătoare ale cărților de joc. ER

somnoroși, aiuriți și pierduți, rostogolirea zarurilor sau‘împreunările întâm­

Pasiunele clocotesc în dreapta, în stingă, in fața lui. Averi se fac și se

NIV
mistue înir’o clipă. Pîinea unei familii sărace, alunecă din gura copiilor flă-
mînzi, pe cartea soioasă a unui as de cupă. Iluzii, dragoste, speranțe, visuri,
dorinți imense ea toate bunurile lumei, triumfă și se năruesc în răsuflarea
grăbita a jucătorului, în ochii lui măriți de groază sau de extaz.
LU

Chibițul așteaptă.
In pr ivirele lui șterse, pe fața lui buhavă și adormită, nu se oglindește
ntmie. Sufletul lui nu arde de focul pasiunilor, inima lui nu se strînge de-
desnădejde, mintea lui turbure e vagă, cuminte și neutră. înfipt pe scaun,
RA

imobil, uitat și inexistent, chibițul moțăe sub aripa veciniciei.

Numai seara, (And scaunele se depărtează cu zgomot și ând sub lumina
crudă a becurilor fețele cadaverice se agită și încep să trăiască viața mediocră
NT

a lumei, chibițul se trezește din letargia lui, întinde mina și cerșește piesa
zilnică de cinci lei, de doi sau de cincizeci de bani. Și cum e în firea omului
să împartă cu dărnicie banul cîștigat ușor, chibițul pleacă arare ori dela ca­
CE

fenea cu mîinCle goale.

Probabil că aceasta a fost și socoteala Chibițului nostru național, Carol
I. Dacă în jurul mesei verzi a Balcanilor, partenerii au jucat cartea lor su­
premă și dacă Bulgarii au cîștigat tot ce-au vrut fără ajutorul lui Chibiță,
I/

de ce adică nu s’ar alege și Chibiță I cu ceva ! Doar n'a așteptat el degeaba,

cuminte și neutru la spatele jucătorilor. După toate legile omenești și divine i se
AS

cuvine cuadrilaterul Dobrogei, Nu se poate cuadrilaterul ? Măcar Silistra și o

fâșie îngustă de pămînt pînă la mare. Nu se poate nici asta ? Dați-i atuneil
cel puțin Ate-va pogoane de pămînt bulgăresc, ca să nu zică omul c’a așteptat
UI

degeaba.
Politica externă a regelui trebue justificată cu ori ce preț. Neamul lu
Chibiță nu tr ebue si dispară. Vrem răsboi! Vrem compensații! Și strigați îm­
BC

preună eu mine din fundul rărunchilor : Trăiască Chibiță I.

N. L.
 FACLA 23

Y
AR
Ridicoli și odioși

R
Avem cea mai monstruoasă clasă guvernantă din lume. Rămă­

LIB
șițele unei boerimi istovite pînă la putreziciune, drojdiile fanarului
aruncate la gurile Dunărei, slugile boerești îmbogățite din ruina stă-
pînului, feciorii giambașilor și hoților de cai, samsarii de afaceri ve­
roase și cei ajunși din stăpîniți stăpînitori prin viclenie, prin înșelă­

ITY
ciune, printr’o exploatare groaznică și uneori chiar prin crimă, iată
din ce elemente e formată clasa noastră guvernantă. Să ne mai mi­
răm că ea e cea mai lacomă, cea mai desfrînată, cea mai lașe și cea
mai ticăloasă din lume, că exploatează cu sălbăticie acest popor,

S
că jefuește fără rușine averea publică, că stoarcerea bugetului statu­
lui e singurul ei ideal, că-și bate joc de legi și calcă în picioare totul ?
ER
De o jumătate de veac geme poporul acestei țări terorizat de ban­
dele de peiiticiani, furat fără milă, îngenunchiat și nedreptățit de că­
tre cei cari îl guvernează, îl sărăcesc și-l dezonorează mai groaznic
NIV
decît Turcii cari îl stăpîneau odinioară. De o jumătate de veac o ță­
rănime flămîndă, spăimîntată de întunerec, mîncată de boale și Un­
duind după dreptate își frămîntă brațele pe ogoare stăpînite prin si­
lnicie, de o jumătate de veac o mînă de dezmetici cruzi și lacomi
omoară zi cu zi dragostea de viată a acestei țări, de o jumătate de
LU

veac guvernanții acestei țări își împart fără rușine bugetul statului
ți’și bat joc de mîndria acestui neam. Revoltele agrare devenite cro­
nice ca și foametea și pelagra, sînt înăbușite cu tunurile, strigătele
RA

de deznădejde sînt sugrumate și cetele desfrînate de politiciani își

continuă nesupărate orgia lor sîngeroasă într’o tară sinistră, căreia
regele îi dăruiește spitale jubilare, iar guvernele porumb, gloanțe
și jandarmi. Și rămînem mereu tara analfabetismului, afacerilor poli­
NT

tice, justiției vîndute, administrației orientale, bisericei pîngărite,

țara rușinei și banditismului oficial. Cu sînge și cu noroi vor fi aco­
perite paginile din cari se va scrie istoria ultimilor cincizeci de ani
CE

de stăpînire oligarhică în Romînia, cea ma groaznică, mai apăsă­

toare și mai nerușinată stăpînire. Ea n’a avut niciodată în vedere in­
teresul țărei și neamului acestuia, ci numai la folosul ei s’a gîndit.
De la regele Carol și pînă la cel din urmă agent electoral, cu toții
I/

s’au aruncat ca niște păsări de pradă asupra bunurilor acestei țări,

cu toții au lucrat cu înfrigurare pentru îmbogățirea și mărirea lor,
secătuind pentru aceasta poporul și tara întreagă, robindu-ne tuturor
AS

pentru a ne putea și ei robi, îngenunchindu-ne oricui le asigura lor

avantaje sigure.
E tipică în această privință atitudinea oligarchiei romînești în
UI

chestia politicei noastre externe.

Pentru a li se da lor mînă liberă să prădeze averea publică și
să exploateze țărănimea nenorocită, guvernanții noștri l’au lăsat pe
BC

Regele Carol să conducă el, fără control și fără răspundere, politica

externă a țărei noastre. Și Regele Carol a știut să facă din asta o
splendidă afacere. Ne-a robit politicește și economicește intereselor
germane cari erau și ale lui, ne-a arendat Austriei, ne-a vîndut ar
mata statului care pe da tunuri dintr’o fabrică la care M. S. era unul
 FACLA
24

Y
din cei mai mari acționari, a încercat sa ne zmulga cu tratatele sale

AR
simpatia noastră pentru milioane de frați ingenunchiați sub stapînire
streină și a înăbușit fără răgaz avînturile noastre. Și după 46 de am
de domnie sîngeroasă și ruinătoare pentru un întreg popor, tenutr

R
du-se că va fi mai rămas totuși într’o tară întreaga atita energie ca
să cheme la răspundere într’o zi pe cei ce au guvernat-o, pentru crima

LIB
de a fi trădat-o după ce o sărăcise, Regele și guvernul său s au gindit
că vor putea amîna dezlănțuirea revoltei celor pe cari i-au umilit și
i-au înșelat veșnic, dîndu-le, fie și printr’un furt, iluzia dragostei de
tară și interesului de soarta acestui popor.
Și astfel au inventat ei chestia compensațiilor teritoriale, chestia

ITY
cadrilaterului și Silistrei, pentru asta au zbuciumat sufletele naive și
au înebunit o opinie publcă lipsită de credință și de discernămînt.
Căci afacerea cadrilaterului și Silistrei cu nevoia de a le avea pentru

S
apărarea noastră, nu e decît o invenție a regelui Carol și a guver­
nelor sale pentru a înșela poporul care începuse să murmure contra
ER
unei politici externe care ne-a înjugat intereselor austriace și ger­
mane, care ne periclitează existenta noastră.
Credea Regele Carol, că dacă a putut răpi acestei tari într’o
bună zi douăsprezece moșii, cele mai mănoase, dacă a putut să-i
NIV
răpească libertatea și demnitatea sa, va putea să prade și tara ve­
cină de un teritoriu care n’ar fi nici mai întins, nici mai bogat ca cele
douăsprezece moșii furate Romîniei. Dar Bulgaria nu e locuită nici
de țărani pelagroși, nici de politiciani necinstiți.
LU

Acolo trăește o națiune care nu știe să se lase prădată și umilită

și a răspuns deci regelui Carol așa cum nu i-au răspuns niciodată
politicianii romîni.
Bulgarii i-au arătat că ei nu păstrează gloanțele pentru țăranii
RA

revoltați, ci pentru cei ce încearcă să-i fure, să le răpească fie mă­

car și o palmă de pămînt.
I-au mai trimes ei vorbă că nu există decît un singur Rege în Eu­
NT

ropa care vinde bucăți cît Basarabia din tara pe care o guvernează
și că pe acela îl cheamă regele Carol I. Și s’au zvîrcolit atunci Re­
gele nostru și politicianii lui, s’au rugat, au alergat după delegații
Bulgari pe la Londra, au cerșit sprijinul marilor Puteri și au ame-
CE

i.intat Bulgaria ocupată la Adrianopol și Ceatalgea. Totul a f jst însă

în zadar. Un popm conștient niei nu se înduioșează, nici nu se in-
spăimîntă. Singurul rezultat al zbuciumărilor guvernanților noștri a
fost de a ne face ridicoli și odioși în fata Europei. Amenințările noas­
I/

tre de a ataca fără nici un drept, pentru a-i răpi o fîșie din tară
unui popor care se luptă acum pentru libertatea și demnitatea lui
AS

ne-au aratat lumei civilizate ca pe un cuib de bandiți, ca sălașul unor

cete de tilharî cari n’așteaptă decît să plece vecinul de-acasă neutrii
a Intra înăuntru și a înhăta tot ce le vine la îndemînă.
UI

Și atitudinea de azi, siliți să stăm liniștiți cu buzele umflate

dopa ce ne-am rătoit atîta vreme că vom lua Silistra și cadrilaterul
dacă bulgarii nu ne vor ceda de bunăvoie, ne face cel puțin ridicoli.
BC

E asta cel mai nou succes al politicei Regelui Carol și oligarchic ro

minești. lu
Alex. FiUmon
 Y
r A C L A 25

AR
Cronica politică

R
— Infrîng-erea —

LIB
Ceiaoe prevăzuse orice om de bun simț și patriot, s’a împlinit,
desastrul oligarhiei noastre și al regelui Carol, în politica externă, se

ITY
arată a fi deplin. D. Take lonescu se întoarce cu tren direct, dar cn
mina goală, dela Londra. .Dezamăgit", spune d-sa; plouat, vede toată
lumea.
Neștiind să profităm de împrejurări, să presimțim desfășurarea

S
evenimente lor din Balcani, să întindem mîn a prietenească vecinului pre­
gătit pentru biruință, pentru ca, apoi, să culegem roadele prevederii,
ER
loialității și cinstei noastre politice; ne alegem azi cu injuriile presei
engleze, cu răceala Franței, cu ingratitudinea Austriei, stăpîna noastră
care sprijinește fățiș pe bulgari împotrivă-ne, cn cerșirea ajutorului Ger-
NIV

. maniei, și cu tifla pe care ne-o trimete d. Daneff, prin d. Take lonescu,

imensă dela Londra pînă la București.
Soăptnd clip-a cu care fatal nu ne vom mai întîlni, dela meteorica
trecere a d-lui Daneff prin București, o ducem din caraghioslîc în ca-
LU

raghioslîo.
Bulgarul acesta politicos, cumpănit, sobru la vorbă, ne-a dat peste
aas cu demnita e, din clipa în care l’am prididit, aci în casa noastră, cu
RA

cedarea oadrilaterului. Sub presiunea ciorilor Majestății Sale păcălite,

i. Daneff a făcut pe n’aude — n’a vede, a înălțat din umeri, pretextînd
oă guvernul țării sale nu i-a dat mandat să trateze o chestiune așa de
NT

gravă, și a șters-o la Londra.

Iar noi, bieți cari scăpasem trenul, am azmuțit ogarul după dineul.
Ridicolul unei țări cu o armată, zice-se, de o jumătate de milion,
CE

aâergînd după plenipotențiarul unui stat cu o oaste istovită și departe

de granița noastră, — abia mal tirziu, după dezmeticire, îl vor pricepe
oligarhii cari ne conduc.
Trimiterea abilului avocat Take lonescu la călcîiele d-lui Daneff,
I/

ae aduse "pe lingă ocară, dovada patentă că nu avem nici un diplomat.

Văzut-ați deosebirea dintre d. Daneff și trimesul regelui Carol?
AS

De mai bine de o lună de cînd diplomatul bulgar e la Londra,

a'a scos un cuvînt, n’a acordat un interview, n’a săvîrșit o indiscre-
șiuno. A tăcut și a făcut. Pe cînd d. Take lonescu și-a risipit fanfaro­
UI

nada, din prima săptămînă, prin toată presa Europei, Din prima zi și a
dat shnpatioa-i mutră și două coloane de vorbărie în ,Le Matin*. Apoi
au urmat cîte două interviewuri în fiecare număr. Lustrul avocat a
BC

vorbit, a vorbit, a vorbit... Ba a scos și sabia din teacă pe jumătate.

Rezultatul 11 știm cu toții, ni-1 comunică d. Take lonescu însuși,
prin Adeverul.
„Ăftri de chestiunea delimitării de frontieră, a cărei modalitate rămîne
® « a ntinua să se trateze attt la Londra cit și intre București și Sofia?', (am
M®iesl) d. Take lonescu a mai eîștigat „ca Serbia și Grecia să acorde co-
*afio*alilor noștri la-gi drepturi, și Rominia să și aibă reprezentanța sa tu >e-
 26 FACLA

Y
publica At4os“. Vorba ceea : dai in cadrilatei- și iese la Montele Athc-

AR
Apoi recunoașterea că bulgarul și-a bătut joc de dineul: „Am părăsit
Londra fiindcă nu era niciun rost să stau să aștept ca la fiecare chestiune ce
se punea, delegatul Bulgariei să refere și să aștepte instrucțiuni dela Sofiu“.

R
In sfîrșit, mărturisirea înfringerii: „Ceea ce e evident, e că, pînă acuma,
oferta bulgară e o dezamăgire pentru >wi“. Fapt pe care d. Take loneesu.

LIB
tot d-sa glăsuește, „ l’a declarat net d-lui Daneff.
Ne aflăm, prin urmare, in fata înfringerii desăvîrșite, rușinoase,
mărturisite.
Bulgarii admit, în batjocură, o rectificare a frontierei dobrogene.

ITY
Mai precis: ne dau cinci kilometri (citiți: cinci kilometri) de pămînt în-
cepînd de la Ilanlîe pînă unde... nu s’a fixat încă. In tot cazul, pînă la...
Sictirlîk.

S
Acum: de ce această înfrîngere ? de ce atîta rușine pe degeaba"
De ce!

ER
Dar, pe cine reprezenta d. Take lonescu la Londra, ca să aibă
succes ? In numele cui vorbea, pe cine avea îndărătu-i, ce cauză mare
apăra, ca să nu fie caraghios ?
NIV
Reprezenta aspirațiile a opt milioane de cetățeni liberi da la gu­
rile Dunării ? Un popor democrat, o țară așezată pe baze trainice, re­
publica de țărani pe care o reprezintă, cu atîta siguranță, d. Daneff ?
D. Take lonescu era trimesul regelui care nu are nici un amic în
LU

Europa, al avarului care din tinerețe n’a mai vizitat o capitală europeană,
Trimisul samsarului care ne-a vîndut Austriei pe veresie. El re­
prezenta cele trei mii de oligarhi cari sug vlaga unui neam fără lege,
fără drepturi, fără oblăduire ; neam de înfometați, de jupuiți și de anal-
RA

fabeți.
Era plenipotențiarul cetelor de calici cari se înfruptează, cu rota­
ție, din bugetul țării. Avocatul unei cauze nedrepte și infame, pe care
NT

oricine, în locu-i, ar fi pierdut-o.

D. Take lonesau reprezenta pe Regele Carol și oligarhia țării aces­
teia, excluziv.
CE

De aceea răspunderea, rușinea, sancțiunea—care va să vie teri­

bilă, implacabilă, nemilostivă—asupra lui, asupra ei va trebui să cadă.
Conflictul netot și criminal cu Bulgaria ne dă nădejdea apropiere?
evenimentelor grave dinăuntru, premergătoare ale democrației.
I/

Justus
AS
UI
BC
 Y
Adevăratul

AR
războiu

R
LIB
ITY
Pe obrajii fiecărui romîn trebue să fi căzut ca tot atîtea
pălmuiri sîngeroase știrile publicate prin ziare, cum că bulga­
rii și rușii ne amenință cu stîrnirea unei noui revoluții țără­

S
nești.
ER
D. Jean Pelissier publică în La Depeche din Toulouse o
corespondență din Bulgaria, în care arată că bulgarii se bi-
zue pe lipsa de pămînt a țăranului romîn și pe nemiloasa
NIV

lui exploatare de către proprietar, pentru a fi siguri că vor

putea pune la cale oricând, în Romînia, un nou 1907.
Comentând această știre, Georges Lorand o găsia foarte
întemeiată și spunea că le va fi de ajuns bulgarilor să tăgă­
LU

duiască țăranilor romîni pământurile pe cari ei le cultivă,

pentru a dezorganiza Romînia și a aprinde la noi un incendiu
grozav.
RA

Tot pe mizeria adîncă și pe lipsa de pămînt a țăranului

nostru se bizuia acea parte din presa rusă, care ne amenința
eu prefacerea țării în gubernii rusești și cu împărțirea lati­
fundiilor la țărani.
NT

Iar ziarul bulgar Vecerna Poșta, își sprijinea astfel a-

menințarea că bulgarii nu numai că vor relua toată Dobrogea,
dar vor dicta chiar pacea la București.
CE

„Spunînd aceasta ne bazăm pe faptul că soldatul nostru

se luptă conștient, cu adevărata iubire de țara lui liberă Și
democrată, pe cînd țăranul romîn e rob, și imediat ce va trece
I/

armat# bulgară Dunărea, nu numai că el nu se va lupta con­

tra noastră, ci va merge cu noi contra boerilor și exploatato­
AS

rilor săL“
Citind aceste știri, cine dintre noi nu și-a simțit sufletul
pătruns de indignare și de revoltă? Cine n’a fost ooprins de
UI

cea mai sfîntă dintre mânii, văzînd gîndul perfid al vecinilor

noștri dola Nord și dela Sud, cari vor să speculeze mizeria
adîncă a poporului romîn. pentru a încinge în plaiurile și
BC

cîhîpiile noastre flăcările războiului civil? Cine n’a tresărit

oa sub izbirea celei mai sîngeroase ofense văzînd presupune­
rea aceasta, că mizeria și asupririle de tot soiul au distrus pi-
 28 FACLA

nă într’atîta simțul de solidaritate națională al țăranilor noș­

tri, în cît să-i facă să plece o ureche ascultătoare la instigați-
ile perfide ale străinilor?

Y
Dar iarăși, cine n’a simțit clocotind în sufletu-i cea ma i
amară revoltă în contra conducătorilor acestei nenorocite țări,

AR
cari au pregătit starea de spirit pe care se bizuesc cei ce vor­
besc de provocarea unui nou 1907?
Căci oricît de adânc ne-ar indigna specularea ei de către

R
bulgari, starea aceasta de spirit există. Răscoalele din 1907 an

LIB
fost pricinuite de mizeria adîncă a țăranului romîn, de ne­
dreptățile de tot soiul, de împilarea neomenoasă, de exploata­
rea proprietarului, de biciul isprăvnicelului, de jaful percep­
torului, de funia udă a jandarmului. Răscoalele din 1907 au

ITY
fost gestul suprem de disperare al unei țărănimi chinuite, a-
suprite și batjocorite de cea mai conruptă, mai lacomă și mai
tiranică dintre oligarhii.
Șease ani au trecut de la acea zguduire profundă, care a

S
amenințat însăși existența statului nostru. Făcutu-s’a în acest
ER
răstimp ceva pentru a îmbunătăți starea de spirit și situația
socială cari au dat naștere dezastrului din 1907? Cine ar avea
curajul să susțină că da?
NIV
Astăzi, ca și acum șease ani, starea socială a Romîniei es­
te așa cum o vede Georges Lorand, adică cinci mii de familii
de mari proprietari, ocupați mai cu seamă cu petrecerile,
trăind din mizeria a șase milioane de robi. Astăzi ca și acum
LU

șease ani, țărănimea se istovește de mizerie, de pelagră, de

biruri, pentru a îmbuiba o oligarhie nesățioasă.
Ce mirare dar că bulgarii, cari ne cunosc, se gîndesc să-și
facă un aliat din chinurile și suferințele în cari presupun
RA

stins orice sentiment de mândrie și de solidaritate națională?

Cu atît mai rău pentru noi, dacă nu vom găsi în sufletele
noastre destul patriotism, pentru a începe din vreme războ­
NT

iul mântuitor, singurul războiu care poate să ne chezășuiască

libertatea și deplina dezvoltare a ființei noastre naționale.
Dușmanul nostru, îl știm cu toții; l’am văzut și în lumi­
CE

na proectată asuprăî de evenimentele din urmă El nu se a-

flă peste Dunăre, ci aici, printre noi, în coprinsul hotarelor
noastre. Dușmanul nostru e mizeria nemai pomenită a țără-
I/

nimei, e ignoranța adîncă în care e cufundată mintea acesteia.

? Ca să putem trăi, trebue sa înfrîngem acest dușman prin-
AS

tr’o mobilizare genei ala a tuturor forțelor democrației, pen­

tru a cuceri votul universal, ridicarea economică a țăranu­
lui printr ’o mai dreaptă repartiție a propretăței rurale. Ia­
UI

tă cele trei victorii cu cari am învinge pentru totdeauna nu nu­

mai dușmanul intern, dar și pe cel din afară.
I. Robu
BC
 r a a i* .4 2»

Doi pictori

Y
AR
C. Resstt si S. Sanielevici
Astăzi, odată cu apa­

R
riția revistei, se deschide
la Ateneu expoziția lor co­

LIB
mună de tablouri. Artiști
de cea mai autentică ras-
să și perfecționați la școala
singurătății laborioase și a

ITY
lungilor meditări în suîletul
răsunător al naturii, și unul
și altul, și Sanielevici și

S
Ressu, sînt în felul lor deo­
sebit, niște discipoli ai lui
Rousseau, care își căuta
inspirația și mulțumirea
ER
printre copaci și ape, pe
NIV

brazdele prea curate ale

pămîntului, printre oamenii
depărtați de orașe, naivi și
primitivi. Urmați de șeva­
LU

letul lor ca de un păiajen, c. RESSU

unul a explorat cerul și
holdele franceze, celălalt țara din patrie, unul a zugrăvit lu­
RA

mina, de lîngă Paris, și celălalt i-a surprins clipirile subt dîm-

burile din Argeș, Olt și Teleorman.
Deosebirea dintre acești doi observatori ai naturii, e
totuș însemnată și liecare dintr’înșii transpune pe pînză re-
NT

ilectul chiar al fizionomiei lor. Sanielevici, rumen și senin ca

un Christ slav cu obrajii mari și liniștiți, cu niște ochi în
care transpare, blond, surîsul inocenții, e păstor și idilic. E
CE

un poet care cîntă, cu patru-cinci culori, ce-i ajung, frăgezi­

mea, duioșia și fericirea melancolică a cîmpiilor liniștite pela
nămiezi; iar peisagiile lui par strecurate în sufletul său filosofic
I/

și cunoscător de multe, pe subt geana aproape lăsată, a re­

veriei. El alege cîmpul cu mîna delicată și timidă a îndră-
AS

gostiților, culegători de flori. E un respect religios în arta

lui pentru tot ceeace găsește zămislit în fața soarelui, de către
un Ins, de către nu știu cine, de către cineva deopotrivă de ne­
UI

văzut și de tainic, ca și emoțiile artistului. Pentru a exprima

sensațiile de eternitate, încercate printre lucrurile ce par mă­
runte și sînt aproape triste prin limpezimea lor candidă și en­
BC

tuziasmul lor moderat de tăcere și de infinit, pictorul Saniele­

vici n’are rival. In toate pînzele lui se aude o tăcere nesiîrșită.
Camil Ressu, cu profilul lui tare, cu degetele lui încur-
30
FACLA

cate în mînușa unei țesături violente de vine ce-i cuprind spi­

Y
narea mîinilor, nervos și abrupt, rupe cu pensula priveliști
crun'.e și oameni stîncsși. Nu mai e pacea, nu mai e visul, nu

AR
mai e surîsul din lumea lui Sanielevici. Iți închipuești că ar­
tistul înainte de a privi natura ce i se pare prea armonică, a-
runcă peste dînsa de cîteva ori vîntul ca să-i strice ordinea unifor­

R
mă. Cu un picior o răstoar­

LIB
nă, sau o ridică în punctul
unde-i trebuiește. Ființele, la
Ressu, au muncit o viață pînă
să’nceapă să-i placă artistu­

ITY
lui. Femeile lui n’au grații de
bomboane și prăjituri, carnea
lor nu-i hrănită cu pateuri și
cremă de vanilie. Sînt mume,

S
șoldurile lor sînt fertile, fizio­
nomia lor se aseamănă cu
puternicul pămînt de subt
copacii groși, cu coaja groasă.
ER
Desenul lui Ressu e adînc
NIV
și minuțios construit. Artistul
nu se mulțumește cu mai
multul sau mai puținul bine.
El înaintează într’un portret
LU

pînă la sleire și în căutarea

neîncetată a perfecției pe care
o visează el, pune pasiunea m. sanielevici
RA

și tot odată îndoiala artiști­

lor adevărați. nemulțumiți de tot ce fac, deși încrezători în
steaua lor.
NT

In expoziția Ressu-Sanielevici amatorii de artă bună și

onestă, vor avea plăcerea să cunoască pe cel din urmă și subt
aspectul mai recent al gravurii. De cîtva timp d. Sanielevici e
CE

ispitit de frumusețile dobîndite cu presa, prin aplicarea lem­

nului scobit pe hîrtie. Artă părăsită și care începe să revie ia
viață în ultimii ani, gravura pe lemn pune la îndemîna picto-
rtjor bogăția de tonuri a fineții ei de velur cînd dulce opacă și
I/

cînd transparentă sau elastică și moale cum e carnea.

AS

, ^otalul lucrărilor acestor doi artiști, a căror expoziție cade

m mijlocul celorlalte, ca o zi de aur într’un anotimp întunecos
și vinăt,. e destul de mic. Ressu, de pildă, expune numai 25
UI

de bucăți. Dar apariția lor în public va permite cronicei ar­

tistice să aprecieze cu precizie gustul amatorilor față de arta
adevărată șl de talentele demne
BC

T. A.
 Y
R AR
LIB
. Să fim gata! S ITY
ER
NIV

Ce aste un război modern? lată o întrebare care n’a prea preocu­

pat pe vecinii noștri atunci cînd au pornit la luptă. Bulgarii erau prea
escitați de pe urma unei campanii de zeci de ani care țintea la liber-
rarea fraților lor din Macedonia, ei erau prea agitați prin continuei»
LU

descrieri ale suferințelor îndurate de conaționalii lor ca să se mai în­

grijească de jertfele cari vor trebui aduse pe altarul unui ideal ce li
șe părea atît de înalt La orbirea aceasta contribuise în mare parte și
opera de ațîțare întreprinsă de șoviniștii bulgari, ațîțare neîntreruptă,
RA

bine organizată mai dinainte și care nu lăsa răgaz nenorociților să sa

dezmeticească și să întrevadă jertfele cari aveau să-i coste. Și chiar
dacă au avut unii destul sînge rece să mediteze In liniște asupra jert­
felor reclamate de războiul modern, le-au lipsit însă elementele reale
NT

cu ajutorul cărora să judece precis ce însemnează în ziua de azi o

campanie războinică, mai ales aci în orient.
Astăzi bulgarii sînt complect edificați asupra acestei chestiuni. Cu
prețul a mii de vieți omenești le-a fost și lor dat să afle ce anume este
CE

războiul modern. Și efectul experienței încercate îl vedem astăzi prea

bine. Cu toate că rezultatele dobîndite au întrecut cu mult așteptările
cele mai optimiste, cu toate că au realizat unirea deplină cu frații lor
de acelaș sînge, totuși vecinii noștri, după afirmările unanime, sînt
triști, abătuți și dezgustați; în locul entuziasmului dinaintea războiu­
I/

lui, domnește astăzi în toată Bulgaria jalea cea mai cumplită, descu­
rajarea cea mai apăsătoare. De aceea putem afirma cu toată convin­
AS

gerea că dacă poporul bulgar ar fi știut acum patru luni ceea ce i-a
■fost dat să afle pe spinarea lui de atunci încoace, s’ar fi sculat cu sigu­
ranță Ca nn singur om împotriva provocărei războiului și ar fi reușit
să iinpue guvernanților săi menținerea păcei. Și nu mai încape îndo­
UI

ială că poporul acesta viguros, ajutat de regimul larg democratic,

sub care trăește, ar fi găsit mijloacele de a creia o soartă mai bună
fraților săi, fără să aducă atîtea jertfe de sînge și de bani.
BC

Bulgarii rfau cunoscut războiul modern, după cum nu l’am cu­

noscut nici noi. In răstimp i-au făcut cunoștința} să-l învățăm deci
și noi de fe dînșii și să profităm, fără vreo pierdere, de experiența în­
cercata de ei. Atunci ne vom da seama că atît mai ușor de deaproporția
 FACLA
32

uriașă ce este între valoarea petecului de părnînt pe care-1 reclamăm

și sacrificiile imense necesitate astăzi de un războiu întru cucerirea lui.
Știm foarte bine că nimeni nu e la noi pentru război cu orice

Y
preț. Toți șoviniștii noștri, toți gravii noștri bărbați de stat, ca și toți

AR
democrații noștri, încredințați de înalta lor menire patriotică, declara
într’un glas că nu există pacifiști mai veritabili ca dînșii; cu toții, suit
pentru păstrarea păcei, însă — și aci tocmai se ascunde primejdia —-
ei sînt cu toții numai pentru o pace așa zisă „onorabilă’1, conformă

R
înaltelor interese naționale", o pace care „să asigure existența țărei ,
ș. a. m. d. Și pentru cazul cînd o asemenea „pace" n’ar fi cu putință

LIB
„pacifiștii" cu răspundere și cei fără răspunedere, iau toate măsurile
pentru declararea războiului, nota bene a unui război ofensiv și de
cueerire.
Pe lîngă pregătirea militară nu se neglijează pregătirea opiniei pu­
blice. Zi cu zi, cu multă perseverență se inoculează marelui public

ITY
ideia că „rectificarea" ori „compensația" e absolut necesară pentru
existența țărei în viitor; îm timpul acesta se trece cu totul cu vederea
bine înțeles să se arate aceea ce însemnează în realitate războiul di>
zilele noastre. In felul acesta cu toții împing la război... deși cu toți
sînt pentru pace.

S
Adevărații democrați cari vor să preîntîmpine din vreme calami­

ER
tatea aceasta națională, sînt datori pe de o parte să evite cursa ce Ie-o
întinde oligarhia noastră, să se ridice din capul locului cu hotărîre în-
potriva unei politici de aventură primejdioasă, să-i demasce caracte­
rul de mijloc de diversiune, să combată într’un cuvînt o politică ex­
NIV
ternă la fel de democratică și antinațională ca și politica internă a
oligarhiei noastre; pe de altă parte, democrații noștri sînt datori să
ție într’una în fața marelui public, imaginea vie a războiului modern,
așa cum s’a petrecut el în vecinătatea noastră. Poporul să-și dea sea­
ma astfel din primul moment de prețul cu care va trebui să plătească
LU

bunătățile promise de protectorii săi. Să știm dinainte ce ne așteaptă

și să fim gata...
Acesta-i scopul în care reproducem următoarele aprecieri din
războiul recent, scene caracteristice pentru un război modera dus în
RA

orient, fără nici o grijă de cei trimeși în foc întru „apărarea Patriei".
Pentru cei ce se așteaptă la descrieri tendențioase observăm că
cele ce urmează nu sînt scrise de redactorul vre-unui ziar socialist ci
de corespondenții lui „Matin" și „Journal", ambele cunoscute ca ziare
NT

„naționaliste" și antisocialiste.
Hademkioi, 15 Noembrie
Nu mai e un oraș, nu mai e un clovn de tranșee, nu mai e un car­
tier general: ci un cimitir fără morminte, acoperit de mii de leșuri
CE

can așteaptă îngroparea. Tot odată un imens spital tn aer liber, cu

m^u de bolnavi de friguri, de tifos, de holeră, bolnavi cari mor neîn-
grijiți pentru că nu există nici doctori, nici medicamente.
sd ^steun spectacol mai mișcător ca acela pe care Vau
I/

™eZ' tInc!llVuifi'vă strdzi brăzdate cu mor ți șt muribunzi;

^r7si el ȘvnU la dțstante de citita metri, ci fără Intreru-
ea 9 de pat/u sau cblct’ îngrămădiți unii peste alții. Poale
AS

că moartea în comun le părea mai puțin îngrozitoare...

zid ori smreUvrPmT2i1UnZ'' pe mîini & Pe genunchi spre un
\m văziftL «Jr l’ 9™lnd de durere, implorînd o picătură de apO.
UI

dinainte ariana Pămî?tul ™ cînd ar fi voit să-și sape

Pe ,altH dîndu'?i sfîrșitul în groaznice con-
a căror grS^orTneîlb^ ră®uflare P^tru a blestema pe aceia
„7 °(ri n®811lentă a produs asemenea măcel.
BC

u^S\en d,e cadavre 9* de muribunzi abia erau ridicate si

alte mii le lueru locul, morii și răniți îngrămădiți unii pe^cSțh £
 FACLA 38

wed imens cfrnp sub cerul descoperit. Jumătate din cei transportați
alunecat din căruță la prima scuturătură fi cădeau inerți în fundul
șanțurilor. l-am văzut amestecați cu leșuri de cai. Și trecînd pe Ungă

Y
aceste căruțe, am auzit gemetele muribunzilor îngrămădiți la un loc
eu morții~

AR
Ah! cine ar putea spune vreodată agonia acestor nenorociți cari
veniseră să-fi caute moartea pe cîmpul de bătae și-și trăgeau acum
sufletul în chip așa de rușinos ? Cine ne va spune ultimul lor gtnd t

R
Cine va afla ultimul lor blestem și cite văduve și orfani se vor ridica
• dată să răzbune pe acești dispăruți și să ceară dreptate 1

LIB
Și apoi seara! Ah! noaptea aceasta lugubră, tulburată doar de
korcăelile muribunzilor. Șapte nenorociți au venit să-și dea sufletul
Ungă zidurile căsuței unde mă adăposteam, l-am auzit cum gemeau
toată noaptea, i-am văzut tîrindu-se sub ferestrele mele în timp cg
alții erau cărați spre cîmpii îndepărtate de oameni cari îi băleau fi li

ITY
pălmuiau.„
(Le Matin)
Să asiști la putrezirea corpurilor omenești, să privești cu brațele
încrucișate cum mii de ființe pierd intestinele și comunică celor din-

S
prejur boale teribile, nu, nu există curaj uman ca să poată suporta.
De două zile am văzut în jurul meu oameni cari au dat probe îndestu­
ER
lătoare de curaj și cărora totuși le era frică, da, le era frici! — pentru
că « îngrozitor să simți cum dă tîrcoale în jurul tău moartea aceasta
vicleană și murdară...
(Stephane Lauzanne, redactorul șef al ziarului „Le Matin";
NIV

Hademkioi, /2 Noembrie
Peste cîți holerici am dat ? Două mii ? Trei mii ? Tfați putea
da o cifră precisă. Dealungul celor douăzeci de kilometri am văzut nu­
meroase cadavre brăzdind calea aceasta afurisită peste care suflă vîn-
LU

tul morței, am văzut căruțe cu muribunzi defiltnîl lugubre prin mij­

locul trupelor cari se pregăteau de luptă.
Dar nu văzusem încă nimic. Grozăvia adevărată mă aștepta la în­
toarcere.
RA

Cu tot cordonul sanitar reușii să pătrund la Hademkioi. Imagina­

ția omenească n'ar putea concepe atrocitatea spectacolului care mi-a
apărut ți care va rămîne in amintirea mea ca un coțmar imposibil
de uitat.
NT

Bolnavii cari fuseseră evacuați în acest sat erau în număr ața de

mart în cit nu fusese posibil să fie ridicați cu toții de cele cîteva ambu­
lanțe cari erau la dispoziție. O putoare groaznică se degaja din sutele
de cadavre ale acestei măcelării sîngeroase.
CE

In timp ce contemplam groaznicele efecte ale molimei, se aduceau

tntr'una noi bolnavi. In curînd fu nevoe să fie cărați de acolo în alte
părți. După masă se formă un tren în care fură îngrămădiți două mii
de holerici. In urmă am aflat că o treime dintre acești nenorociți muri­
seră ptnă ce jalnicul tren ajunsese în Constantinopol.
I/

(Le Jurnalj.
lată ce ne așteaptă!
AS

G. Alexe
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
Almanahul Soc. Scriitorilor Romini
ER
E vorba probabil, de-o farsă căci nu reiese de nicăieri că acest alma-
nach (cu ch) ar fi al numitei societăți. Nici coperta, care reușește atît de bine
NIV
să imiteze etichetele sticlelor de coniac și capacele cutiilor de curmale, nici
conținutul} nu sînt făcute să reprezinte o breaslă de artă, cum s’ar părea că
trebuie să fie o tovărășie de scriitori.
Almanahul e de fapt o exibiție mai mult a faimosului gust la numele
căruia d. C. Banu a scos o revistă, scoate o bibliotecă desonorantă pentru li­
LU

teratură și a Întemeiat, subt numele generic de Flacăra un „Institui de arte

grafice", telefon 4'/, Un desen fotografic ilustrează coperta, de asupra căreia
iese, ostentativ, numele Întreprinderii industriale care a fabricat almanahul:
„Editura Flacăra4'. Dece acest almanah al foii Flacăra este și al Soc. Ș. R. se
RA

înțelege cam greu. Trebuie să fie o formă de ochii lumii, care înlesnește des­
facerea produselotr.
Întoarceți coperta. Două capete de îngeri tipografici se sărută ca In bi­
letele de plăcintă. Pentru ce doi îngeri și pentru ce alegoria de pe prima co­
NT

pertă, cu două femei, cu o mască și cu ilți doi îngeri așezați turcește pe

piatră? Ei, foarte simplu; editorul și tipograful n’au găsit alte clișee. Ia lipsa
si-a clișeelor actuale, editorul ar fi pus. orice altceva, indiferent, o vedere din
București, o frunză de viță, doua pisici. îngerii trebuie să simbolizeze prind
CE

pilte artistice ale d-lui Banu sărutîndu-se cu propria sa Intelectualitate.

Peste 30 de pagini din almanah, conțin materie calendaristică, transpusă
direct dta calendarele fără pretenții literare, ale librarilor doritori de ceva
parale. Sărbătorile legale și Domnești; Sărbătorile prescrise de Sf. Sinod,
ce se Uri de biserici, de autorități și de școalele publice afară de Judecă-
I/

.> Tribunale șt Cărți (IJ Sărbătorile legale ce se [in de instanțele Ju­

diciare, etc.; Sărbătorile cuprinse In legea Repausului Duminical; Pos­
AS

turile; Deslegarea Postului; Compt Ecleziastic (!!) Calendarul Calotte-

Lipsește cel puțin calendarul ebraic și turcesc și trebuie să fim mulțumiți.
Cititorul avid de literatură, face ctmoștiință apoi cu lunile Ianuarie,
Februarie, etc, Încheiate cu următoarea bucată în proză, lungă de-o pagtaă:
UI

Atelierele institutului de editură Flacăra execută orice lucrări din

ramura- Preturi moderate.
e a $a9ea parte dln almanah, și va să zică, nimic. E ceva. Stat
V2 pagini albe, cu cite un rlnd aruncat pe Id-colo, contribuții modeste, cum
BC

veți vedea îndată, la „Istoria literaturii șl Artei romînești". Așa, la luna Oc­
tombrie, citim : ^22, 1911. Apare revista literară Flacăra*. Dealmlntrell ta
tot ataanahnl se face o reclamă activă acestei publicații a prostului gust ta
 r ACbA

Y
Hominia. Evident că nici alte reclame nu sînt neglijate, ca pentru o fabrică

AR
de bere, pentru o societate de asigurare etc...
Am zis .prost gust orideciteorl am vorbit de vreuna din aplicațiile es­
teticei d-lui Banu și-a compagnonilor d-sale, la literatură, desen și tipar. Vrem
să nu se înțeleagă rău sentimentul nostru. Noi nu învinovățim pe acești domni

R
de absența aptitudinilor pe care facultățile lor naturale li le refuză, căci nu în­
vinovățim nici orbii nici cocoșații din născare. Ei sînt culpabili de altceva; că

LIB
in loc să se ție pe terenul strict al industriei, au aspirații streine puterilor lor.
se amestecă în literatură și artă și pretențioși totuș, și inîndri în infirmitățile
for, strică și literaturii și publicului, tocmai în epoca de formație a gustului
estetic. De cîteori iese o carte, o revistă, un almanah dela Flacăra, avem
eîteun moment de oroare, căci ne gîndim la doza de urît și de meschin ce-o

ITY
reprezintă, la efectele ei în public și la zădărnicirea pe ani întregi a progre­
sului în spiritul artistic al poporului.
Cine poate pune în vînzare o carte ca prezentul almanah, cu reprodu­
cerile de portrete și desene din el, cu un aranjament grafic și ilustrativ demn

S
de-a opta pagină de ziar, înfrumusețate ca o carte de vise sau ca o listă de
bucate, strică materialul și insultă pc cumpărător.
ER
■Să cităm cîteva din ilustrații: Intîlnirea prințului Carol cu Țarul Ru
iței, Vizita marelui Duce 'Nicolaeuici. Dansatoarele la bară, de Degas. Qua-
lor bruxelez. Lucien Capet. Tereza Careno.. Ce raport există între aceste
persoane și priveliști cu Societatea Scriitorilor și cu literatura, cine poate
NIV

spune?
Ilustrația dela pagina 63 reprezintă, zice textul, pe „Hașdeu pe patul de
moarte*. Pentru exactitatea unei legende de felul acesteia nu e nevoie, nici
de geniu și nici chiar de bun simț. Ajunge o ușoară documentare pe care, în
calitatea lor de ziariști, literații dela Flacăra ar fi putut să o dobîndească. E
LU

absentă și aceea. Portretul mortuar al lui Hașdeu e în realitate un portret al

lai Eugenia Carada.
Materialul literar pe care îl dă almanahul este semnat sau nesemnat, de
către 27 de scriitori mari și lăți, unii mai mari alții mai lăți—în total 146 pa­
RA

gini. Din acestea, peste 50 pagini sînt ocupate de Cronica anului, inutilă ; de
Anul teatral, Anul muzical, Viața literară, aprecieri despre Liciu. D. Banu o-
cupă 8 pagini cu un art col asupra lui Spirit Haret; d. Cornelii: Moldoveanu
vre-o 17; d, Lăcustcanu, cel mai fertil, vre-o 20.. în calitate, desigur, de ad­
NT

ministratorul „Institutului de arte grafice Flacăra". Anul muzical, 11 pagini,

sînt semnate de un domn M Mărgăritescu (?)
Alte vre o 12 pagini sînt de critică. In total vre-o 70 de pagini de ma­
terie ziaristică, de adaos la primele 30, de simplu calendar, ceeace face vre-o
CE

sută de pagini aproape pierdute.

Din celelalte 80 de pagini, 40 de pagini sînt 'stricate cu reproduceri
fotografice mizerabile.
Rămîn, în sfîrșit, pentru literatură, 50 de pagini! multe din ele sînt re­
produceri după bucăți apărute în reviste și mai ales în Flacăra-, poate chiar
I/

toate.
Am insistat atît de mult, ca să facem încă odată dovada celor spuse de
AS

noi în ce privește opera de literatură și educație a întreprinderilor „Flacăra'1.

Iar de Societatea Scriitorilor Romîni n’am prea vorbit căci n’o întîlnim in pro­
priul ei almanah decît ia locul rezervat pe copertă, librarilor, jos de tot. Cine
s’a ocupat cel mai puțin de acest almanah se vede că a fost tocmai Societatea.
UI

Prețul almanahului e de 1 leu 2î bani 1

P. S. — In numărul viitor al revistei vom vorbi despre volumul de
BC

preză al d-lui Pătrășcanu : Timoteia Mucenicul, apărut în editura revistei

.Viața Rcmdnească‘'.
 Y
3fi FAILA

AR
George Bogdan *>

R
Întreaga lai făptură e savantă .

LIB
Posedă doar cilindru, cioc și geantă.
Prin ochii blonzi zărești profunda nooc
Ce stăpînește intelectu i miser
Caricatura, de i ar face-o Iscr,

ITY
Ar semăna cu tidva unui box

In numele culturii pătnintene

S
Sărută poala mantiei regale.
Cu lăcomia negrelor hiene,
Ce tulbură ținuturi sepulcrale,
ER
Adună’n beciu argint, argint, argint
Nu știe că sclipirile lui mint,
NIV
Că nu frămîntă veșnica lumină,
Că ura și durerile se’nchină
In fermecatul zingănit sonor.
♦ **
LU

ll văd și acum... E adunat popor

Să dezvelească’n soare o statue, —
A lai Kogălniceanu,—și se sue
RA

Pe masă rectorul; mi se părea

Că glod in fața statuei zvirlea.
Vedeam cam se prelinge pe aramă
Prostia lui...
NT

A fost o mare dramă

Jucată lingă cel mai scump mormint.
CE

Cind Caragiale se’ntorcea’n pămint

L a salutat, el, rectorul. Cultura
Și-a ’nțepenit. emfatică, statura
Și a vorbit. Ce-a spus nu pot să scriu,
I/

Dar bale se'ntinsese pe sicriu.

AS

In viața lui un accident răsare :

La minister, pe-aceleași căi murdare,
Se duce. II răpăd pe trepte’n brinci,—
UI

Cu haina șterge colbul tuturora.

Dar sursele culturii slnt adinei:
BC

Se scoală rectorul și-așteaptă ora,

Cind—potolită vremea de furtună —
Va clștiga din nou privire bună
Și, împietrit pe cea din urmă treaptă,
Suride soartei nouă și așteaptă.
Proletar

•) Rectorul Uni verși tAțli <Jiu Laai

 Y
R AR
LIB
ITY
POLEMICI
Deziluzie. — Am citit cu plăcere articolele scrise In favoarea Ro-

S
otiniei de publicistul italian Vico Mantegazza. Scrie frumos, scrie bine,
ți de l oricît am fi noi de... vînduti străinilor, ne pare bine cînd un străin
ER
vorbește cu simpatie de tara noastră.
Dar Acțiunea ne-a provocat o mare deziluzie: ea ne spune că
Mantegazza e inpopoțonat cu „Coroana Romîniei“; și, vorba ceea:
NIV
tu m'as găti toute la poisie.
Este Mantegazza decorat pentru că a scris ? Scrie pentru că a fost
decorat? Nu știm. Ori-cum, Acțiunea ne-a stricat cheful, căci ne-a fă­
cut să ne gîndim la atîtia profesioniști ai filo-romînizmului...
*
LU

Programul răposatei. — „Voința Națională" care și-a publicat sin­

gură necrologul, a reapărut, de astă dată ca ziar săptămlnal. Nu este
nici o deosebire între „Voința" de azi și cea de ieri: aceleași articole
sau mai bine zis acelaș articol care apărea odată pe zi, va apare de
RA

acum numai o dată pe săptămînă.

Cu toate astea Neovoinfa zice că are un program. Cităm :
,,Voința Națională1* are dorința de a da asupra tuturor chestiunilor mari, atît asu
NT

pra celor ce aînt j ropriu zis chiar la ordinea zilei, cit și asupra celor, cari, "upă pă­
rerea celor oompetinți, au a ajunge să sa impue prin însăși puterea împrejurărilor sau
pe cari fruntașii partidului cred că trebue să le p'jnă ei în discuție, spre a Ie pregăti
<eslegarea.
CE

Care va să zică, strașnic program: are dorința de a da asupra tu­

turor chestiunilor. Ce să dea? Aceasta nu ne-o spune.
Probabil că se va lămuri mai tîrziu — cînd va începe să apară
tunar!
*
I/

Credem și noi I — „Apărarea Națională" care alături de „Robia

Modernă" reprezintă pe d. lorga la Craiova are un articol foarte ve­
AS

hement împotriva unor evrei cari, cu ajutorul societății Plugarul ur­

măresc „distrugerea oricărei întreprinderi romînești". Și după o serie
de țipete, gemete și vaiete, cînd ai vrea să vezi fapte cari să justifice
alarma, Apărarea spune:
UI

„Exemplul ce ni-l oferă astăzi societatea „Plugarul" este tipic ți

n'are nevoie de alte complectări ți dovezi din partea noastră".
Ba are nevoie strașnică. Tocmai asta e buba presei naționaliste:
BC

niciodată nu dovedește ceea ce afirmă. Ar fi foarte interesant de știut

oe este cu „Plugarul" ăla; dar bine înțeles că nu amicii d-lui lorga
se vor crede datori să vorbească verde și cinstit.
*
Sub-istoiicul Demetrescu. — D. G. Mii. Demetrescu, în calitate de
soldat al d-lui lorga, este sub-istoric rom în. Și în calitate de eub-isto-
ric d-ea scrie:
38 FACLA

Y
„Noul născut al familiei princiare romîne a căpătat numele istoric

AR
de Principele Mircea".
Se vede că d. lorga i-a făcut destăinuirea senzațională că „Princi­
pele" este un nume istoric romînesc.

R
Două operații. — Săptămîna trecută frații Toma și Take au făcut

LIB
zgomot peste graniță : pe cînd Toma lonescu opera la Berlin, pe Take
lonescu îl operau Ia Dondra-

Patriotism și filantropie. — -Ați înțeles că e vorba de nababul.

ITY
D-sa a promis 100 C00 de lei pentru crucea roșie, dacă va fi rftzboiu. In
același timp și-a pus în joc toată influența politică pentru ca să împie­
dice războiul.

S
Urmările unei epidemii. — In diferite centre ale Bomîr.iei
bîntue cu furie pojarul.

ER
De vr’o trei săptămîni Neamul Rominesc n'a mai apărut.

Rea credință. — „Epoca* vrea să apere guvernul de învinuirea

NIV
de risipă ce-i aduce presa liberală. Presa liberală acuză guvernul că
face risipă prin nouile numiri. „Epoca" răspunde că nu s’au creat slujbe
noui, ci se fac numiri la locurile existente.
.Epoca1* este de rea credință; și cu sofizme de-astea nici o dis­
cuție nu mai e posibilă.
LU

Este adevărat că nu se e.rează slujbe noui. Dai' funcționarii ce se

numesc în slujbele existente nu sînt liberali, ci conservatori, sau takiști.
Or, un singur ban rătăcit într’un buzunar neliberal constituie o risipă
scandaloasă.
RA

*
O soluție fericită. — D. Ioan Dahovary a început să publice ar
ticole în ziarele franceze, în cari apără interesele Romîniei.
NT

Guvernul romîn e în culmea fericirii. Nu că articolele d-lui Da­

hovary vor avea vr’un rezultat. Diplomația străină își apără interesele
ei,—iar guvernele noastre... tot pe ale ei.
Dar d- Dahovary găsindu-și o altă ocupație, se va resemna de
CE

debarcarea sa din guvern. TJn candidat mai puțin.—ce chilipir !...

Concepție cazonă. — D. colonel Cocorăscu a scos la iveală o re­

vistă intitulată „Săptămîna militară** și destinată să ne pregătească de
I/

războiu.
lată o mostră de mentalitate cazonă.
AS

vor rămâne in urma noastră văduve și orfani, părinți și surori

<2 •• n,CJ" un aJu{ori că se va sdruncina situația financiară și economică a
țării; că vom tnînca și dormi alăturea de răniți și cadavre ; că vom su-
Jerț de foame, de frig, de umezeală și de mari oboseli; că vom răni și
UI

ucide cu armele și brațele noastre sute și mii de ființe omenești etc, acestea
toate nu trebuie nici să ne îngrijească, nici să ne înspăimînte, fiindcă așa
BC

Evident, așa e războiul; și tocmai de aceea concluzia noastră este:

sa nu mai fie războiu. D. colonel e însă mai puțin slab de înger ; d-sa
zice : să nu ne pese de văduve, de orfani, do omorîrea a sute și mii de
ființe omenești, etc căci d. colonel mai toarnă și un etc. Dar băgați de
seamă că din. capul locului d. colonel se scoate binișor din cauză, pe
d-sa și pe ai d-sale : d-sa împarte victimile războiului în două categorii .
 FACLA 39

Y
AR
în cei cari „vor fi uciși3—adică ei—și cei cari „vom suferi numai obo­
seli, vom mînca lingă răniți'", etc.
D. colonel ne amintește personagiul lui Caragiale cuie avea ma­
xima : Ori să învingem, ori să muriți cu toții!

R
D. colonel z ’.ce cam același lucru:
— O să muriți voi cîți o să muriți, dar o să învingem.

LIB
*
In familie. — Trei mari bărbați—și mari patrioți—iau parte la
reuniunea ambasadorilor : contele Mensdorff, principele DyohnowsJry și
contele Benckendorff. Cel dinții reprezintă Austro-Ungaria, al doilea Ger­

ITY
mania și al treilea Rusia. Fie-care din aceste țări a căutat șă-și trimeată
diplomatul cel mai abil, care să-i poată trage pe sfoară pe ceilalți.
Știați toate acestea ? Se poate. Dar un lucru pe caro nu-1 știați
—și pe care vă rugăm să-l comunicați și d-lui A. C. Cuza—este că cei
trei diplomați sînt veri buni. Ast-fel tripla alianță și tripla înțelegere,

S
concentrate într’o singură familie^ aranjează în familie soarta Europei.
Acum întrebarea este: Austria, Germania și Rusia gîndițu-s’au oă
ER
le amenință fulgerele d-lui A. C. Cuza ? Căci d. Cuza nu iartă. Pentru
d-sa diplomatul care are o picătură de sînge strein, este un idiot pri­
mejdios. Și cei trei diplomați sînt toți „străini", fiecare în țara lui.
NIV

*
Omor săvîrșit dar neizbutit. — Am arătat într’un număr trecut
cine este, ce este și cum este d. D. Mizileanu, reprezentantul d-lui N.
lorga la Craiova.
Ei bine, lupta aprigă pe care o duce d. Mizileanu prin valorosul
LU

său, ziar Robia Modernă a scos din fire pe jidani, cari au hotărît să-l
piardă, hotărîre pe care au și pus’o în practică.
Robia Modernă de la 30 Decembrie apare cu următoarele titluri
peste pagină :
RA

Profanarea sfintei cruci

Jafurile de la serviciul technic
Urăm adevăraților creștini petreceri frumoase
NT

Atentat la viața mea.

Din capul locului vedeți că la viața d-lui Mizileanu s’a comis un
atentat, asta-i una la mină; și că d. Mizileanu, totuși,în noblețea-i sufle­
CE

tească, mai urează altora petreceri frumoase.

, ^Nobile Mizileanu! vin’ să te pupe d. lorga!
K ^Dar să vedem cum devine daravera cu atentatul:
D. Mizileanu se afla la berărie (ca omul, de!). Tot acolo mai erau
șU niște persoane „formate în mare parte din jidani". Una din persoane
I/

a scos din buzunar Robia Modernă și un briceag. Or, cînd o persoană,

formată în mare parte din jidani, scoate un briceag, să știți că nu de
AS

geaba îl scoate. In adevăr, persoana a ras ceva diu. acea gazetă, gazetă
al cărei director- este d. Mizileanu. Și cînd d. Mizileanu s’a uitat să vadă
ce-a ras persoana, un spectacol înfiorător s’a prezentat ochilor lui. Dar
să-l lăsăm să vorbească singur:
UI

„Cu surprindere am văzut că la articolul nostru din pag. I, în care

arătăm că acești nemernici jidani ne batjocorește pină și tot ce avem mai
sacru, la cuvintul „ploșltățiî* a ras cu briceagul litera o, și ast-fel a ră­
BC

mas jz se citi un cavînt cit se poate de murdar*.

In fața acestei situații, ce-a făcut d. Mizileanu ? Ne-o spune singur :
„Indignat peste măsură de asemenea îndrăzneală, m’am adresat (n
mod cit se poate de calm celui ce încă se mai găsea cit briceagul tn mină
și care răsese acea literă, atrăgind u- i atențiunea că fapta comisă de el
nu numai că este o sfidare la adresa ziarului meu. dar ne batjocorește in
mod mișelesc emblema".
4V
F ACI.A

Y
Dar ți-ai găsit cine să înțeleagă! cel cu briceagul avea un frate

AR
eu box. Și au sărit amîndoi, cu briceag și cu box cu tot, „mntitîndu-
ml oribil fața și scăpind ca prin minune să nu-mi fie scos ochiul drept.
Asemenea mi au sfîșiat cu briceagul pumnal și hainele și deci presupun

R
că acești jidani au premeditat mai dinainte de a mă ucide".
Bine înțeles! Omul mort poate sta și cu haine rupte, pe cînd o

LIB
mulul viu îi trebuie haine întregi. Deci, faptul că i-an rupt hainele do
yedește că au „premeditat de mai nainte“ de a-1 ucide.
Fapta aceasta nu poate rămînea nejudecată. D. Mizileanu și-a și
«Ies instanța:
„Acesta fiind adevărul, las la aprecierea tutulor oamenilor de bine,

ITY
a judeca in mod cit se poate de cinstit, aruncîndu-le tai disprețul cc me­
rită asemenea oameni".
Absolut de acord: oamenii de bine merită tot disprețul și d. Mi­
zileanu li-1 aruncă din belșug; totuși apelează la judecata lor, cu o con­

S
diție : să judece cinstit, iar nu necinstit, cum judecă de obiceiu oamenii
do bine.

ER
Cum rămîne însă cu persoana cu briceagul și cu fratele ei, ăl cu
boxul? Pe dînșii d. Mizileanu îi apostrofează energic:
„Iar pe voi, ucigași ordinari ai lui Isus și profanatori ai creștiniz-
mului; Vă aștept!!!“.
NIV
E grandios, dar imprudent. Dă-i încolo, domnule Mizileanu, la ce
să-i mai aștepți? Nu vezi că-s rău crescuți? Te pomenești că iar preme.
ditează ceva dinainte. Cine știe ce-or să mai radă și ce-or să mai muti­
leze iarăși, cînd te vor mai găsi undeva, indignat peste măsură și calm
In tot cazul, cînd o să-i vezi că se apropie, întreabă-i eu poieful •
LU

Briceagul îl iei cu tine ?

Și boxul ți-ai lepădat ?
*
RA

„STUPOARE’’. — „Epoca” se află în plină „stupoare’’, — ca să

întrebuințăm propria ei expresie — în urma achitării lui Pantelimon.
O sfătuim să scuture „stupoarea”, căci spune prostii. Iată, de
pildă, una mare de tot, imensă, uriașă :
NT

„Dar atunci de ce a fost urmărit Pantelimon DACA, după apre­

cierea juraților din Botoșani, dineul și complicii lui sînt niște cetă­
țeni pașnici și cum se se cade, CARI AU TOT DREPTUL LA PRO-
TECȚIA LEGILOR?”
CE

Din acest pasagiu rezultă că, după Epoca, justiția e datoare să

condamne pe orice individ urmărit de parchet și poliție ; căci altfel...
de ce-a mai fost urmărit ?
Și mai rezultă ceva : că oamenii cari n’ar fi niște cetățeni pașnici
I/

și cum se cade nu au dreptul la protecția legilor.

„Stupoarea” va fi cuprins și pe cititorii Epocii cînd au dat de a-
ceste teorii.
AS
UI
BC

ATELIERELE SOCIETĂȚII .A DEVERUL- - Bucnrcțti

Prețul 15 Bani.
 BC
UI
AS
I/
CE
NT

Aurea mediocritas...
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
R AR
Y
C BANU
 C. BANU

Y
AR
Un bărbat, înainte de toate dulce. Evocă plante fade, mucilagii, gargare
ți fie twi emolicute, siminlchie și mană. Ge tarile, jumătăți ți treimi de ges-
turi, aminte? nctuozitatea bizantină șt mîzga degetelor l-borantului care se
curăță pe m .t gura borcanului de v ’>eli?.ă.

R
Surîde iz Gioconda, copie de.., ți acrul persoanii sale are ceva de dro­
gherie. Cuvinte hapuri, idei supozitoare ți cataplasm. D. Banu ar fi fost des­

LIB
tinat de natură să fie farmacist, nu literat. I)e-aceea natura, contrar ată, se
ți răzbună cu atîta învierșur/are pe dânsul strecurînd în toate articolele în
fr izele sale un grăunte fin de elebor. Efect al eredității?... Părintele d-lui
Banu a fost intendent al unui spital.
Dacă vrea si-ți vorbească, te poftește într’un colț sau la o masă retrasă

ITY
■ți alege un ceas neobicinuit. El vrea să-ț> vorbească mai a’es atunci cîr.d pre­
gătește un ac’, care analizat, l-ar putea discredita. Conștiința pe care o are
de forțele sale reale îl face să ți asigure ocrotirea tăcerii.
In astfel de împrejurări d. Banu pune în joc o abilitate care des operă

S
tot fondul său de meschinărie. Pe un ton de prietenie servilă îți face dar nu­
mai în patru ochi, propunerile care a socotit că te interesează, și cu o insis­

ER
tență de ma -e devotat, te roagă să primești : ai impresia că refuzîndu-l d.
Banu se. sinucide.
După ce a trecut destul timp peste momentul psicologic el poftește într'un
colț sau la o masă retrasă pe altcineva, pe unul din subalternii săi în gazetărie,
NIV
și-l convinge că trebuie să te. atace pe chestiunea cutare, fără să înceteze lotus
de-a ie saluta pînă la pământ și de-a te asigura de admirația lui cînd te în-
tîlnește. Manevra nu-i reușește însă întodcauna, căci se închee cu vre-o polemică.
Forțat să intre direct în polemică și d-sa, și înspăimîntat că-și pierde presti­
giul, d Banu recurge la toate mijloacele ca să iasă eu fața curată, practică
LU

falșul și minciuna.
Literat d. Banu cc devenit în urmă, cînd a căutat să și întindă supra­
fața intelectuală, de care, autoritatea s’a într’un partid cu cîteva personalități
autentice, poate să aibă nevoie. întâi a fost un profesor ți nu s’a deosebit
decât prinlr'o cumpătare c.ire. Va făcut să prefere birtului și locuinții
RA

costisitoare, găzduirea spitalului pînă la însurătoare. Ieșind de-acolo cu leafa

de profesor secundar, strînsă într’un ciorap cu marca ospicivlui, se apucă de
politică liberală ți fu numit deputat, director al ziarului Viitorul. C'e fel de
director de ziar este d. Banu a dovedit o și acum în urmă, înlr’o împrejurare
NT

pe care-i de prisos s'o mai amintim.

Dulceața d scale e numai superficială In subteranele sale sufletești se
distilează cel mai gros ți mai turbure venin și zace ptcla verzuie, a invidiei,
CE

pentru eonourenții politici dinlăuntrul partidului care îl utilizează.

O dată și-a lăsat să-i crească barba, o barbă sărăcăcioasă prin care se
fMreazi culoarea neutră a obrazului. In acest prisos, menit sa complecteze o
figură fragmentară, se reproduce caracteristica generală a purtătorului. Totul
ta d. Banu e eenMnk, d-ela linia capului pleșuv pînă la curba searbădă a
I/

i'iteligenții .?< toiul certifică mediocritatea. Mediocră atitudinea, mediocru

mersul, '•■racila mediocră, privirea mediocră, mediocri nasturii hainelor, me-
dncră litera condeiului, mediocră pălăria. D. Bnnu merge’n trăsură. Fără
AS

să-l cunoști întrebi pe prietenul cu care ți-a făcut un semn :

— Cine i domnul mediocru din trăsură?
Din numele d-lui Banu se facc-n șaradă cu două fâgădv.eli.
UI

Dar acest bărbat mediocru și-a făurit visul de a parveni, întării ți de-o
moștenire importantă, D. Banu râvnește serios la ministerul Instrucției Pu­
blice. Pînă deunăzi îl întunecase ființa întru tot-valoroasă a. lui Spiru Bcret.
_tr fi și anormal ca opera acestuia să nu fie „continuată* de o mediocritate.
BC
 r ACLA 43

Y
Cm Viața Romtneassft d. Stere aduce formula poporanistă js caută să

AR
grupeze pe scriitori subt zbîrcitura literară a steagului său politic, la Iuți.
Dac’aș face și eu ceva ca el, și-a eis d. Ban». O revistă eitb direcția mea în
București, mi-ar face un nume literar și o situație nouă în partid
Mediocritatea e imitativă, totuș superficial, D. Banu scoase Faclâra, cu

R
nume imitat după Facla. In lipsă de o formulă făcu un răvaș ai prostului
gust. D. Stere avea un lo otenenl, pe d. I. Brăileanu. D. Banu își făcu un

LIB
locotenent, pe d. Lăcusteanu.,. Rezultatul ? Flacăra s’a tândut ca Veselia și
inte'eeiualmente d, Banu n’a cîștigat nimic. Mediocritatea d-sale fu surprinsă
în t'iată golăciunea-i păroasă, și tăvălită prin ou și oțet.
Acum d. Banu va scoate o revistă polemică „în genul Făclii*1... Vorba
vine. Această revistă care se va numi Semnalul, s’a mai căznit s’o facă d.Banu,

ITY
acum un an, cu con-ursul colaboratorilor noștri...
N’a izbutit. Fatalitatea voiește ca mediocritatea d-sale să se manifesteze
fi în forma polemică.
Ni ceară al Lamei

S
ER
NIV
LU

Vrem războiri!
RA

Da, să nu fie uimire pentru nimeni, sîntem nevoiți să

schimbăm brusc atitudinea revistei noastre, să ieșim printr’un
salt, din turma rarilor, cari de luni de zile behăe pacea, în
NT

țara noastră. Ne e sete de jaf, de pîngărire a vieții, de sînge.

Am hotărît să ne frîngem pana, să încingem sabia, să pornim,
eroic, la luptă. Să distrugem bunul ireparabil, prin natură, ce
CE

se chiamă viață, viața semenilor noștri!

Vrem sînge !
Vrem război t
Abilitatea oligarhiei noastre care a născocit conflicte! cu
I/

Bulgaria, statornicia propagandei ei războinice, curajul, spiritul

ei de jertfă, eroizmul — da! eroizmul — ei, a trezit bruta ce
AS

dormea dusă în flecare din noi.

Jos pacea !
Vrem războiul!
UI

Gîndiți-vă la gestul admirabil al d-lui Cudalbu, la întru­

nirile patriotice ale unui avocat beteag de ochiul drept, la
meetingurile războinice ale liceenilor minori și ale dezertorflor
BC

macedoneni. La sutele de cereri ale efițerimei noastre de a fi

trecută din serviciile active la aprovizionare, rechiziție și avia­
ție; la puzderia de cereri de reformă ale ofițerilor de rezervă
La înscrierea a 1500 motociclete, noi-nouțe la marele stat
44 r AOLA

Y
major, înscriere care scutește pe proprietarii lor de. a fi trimeși

AR
în foc !
Gândiți-vă la elanul războinic care a cuprins toate stra­
turile populației orașelor noastre, ca să nu mai vorbim de sate,

R
de unde cererile de a merge la luptă curg mai numeroase de
cît cererile de pămînt.

LIB
Gîndiți-vă la înfrigurarea, la hotărîrea, la disprețul de
viață al tuturor, în jurul nostru.
Cum am fi putut stărui noi, numai nei, în propovăduirea
păcii ?

ITY
Vrem războiul !
Vrem războiul, pentrucă îl vor Brătienii sanguinari, setoși
de aur și de gheșefturi. Pentrucă îl vrea spadasinul Filipescu,
urmărind înălțarea-i la șefia partidului conservator printr’un

S
pronunciament. Pentru că îl vrea oligarhia noastră înpestrițată,

luptă. ER
după ce și-a luat toate măsurile ca să nu fie pe cîmpul de

Vrem războiul, pentru-că am isprăvit tot ce se putea înfăp­

NIV
tui pe cale pașnică în țara aceasta : bună stare a populației
de la orașe și de la sate, legalitate, învățătură, drepturi—drept
de vot mai ales—pentru toți.
Vrem războiul, pentru-că am atins maximum de propășire
LU

în toate, de democrație, într’un cuvînt.

Pe cine n’am convins să ia pușca și să intre în cadrila-
ter, să ne arunce piatra.
Vrem războiul! * * «
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 FACLA 45

Y
FALIMENTUL

AR
In 1906 politicienii acestei țări l’au sărbătorit cu un fast provoca­

R
tor pe regele Carol care le tolerase lor timp de patruzeci de ani să a-
supriască și să jefuiască această țară. Cu milioane risipite, cu țărani

LIB
cărați din toate unghiurile țârei, cu o expoziție cu vaterchut și tobogan
oligarhia noastră reușise să dea iluzia că țara aceasta e în adevăr feri­
cită, că cei patruzeci de ani petrecuți de regele Carol aci au fost puși
în slujba ei, că am progresat enorm de erepede și că viitorul ni se a-
rată plin de speranțe,

ITY
S’au slăvit atunci pe toate tonurile închipuitele virtuți ale capului
statului, s'au ținut discursuri în cari laudele n'au fost de fel precupețite,
s’a vorbit de sute de ori de „opera Măriei Sale" și „Carol cel Mare"
făgăduia să fi fost contimporan cu noi. N’au trecut însă de cît cîteva

S
luni dela cheful boeresc și în primăvară țara aceasta s’a clătinat din
temelie: milioanele de iobagi s-au ridicat, au pornit contra celor ce-i
ER
asupreau și-i nedreptățeau de aproape o jumătate de veac, au dărî-
mat palatele clădite cu palmele lor bătătorite, au dat foc pătulelor
umplute cu munca lor neplătită, au prădat și ei odată pe acei ce îi
prădau pe ei de o veșnicie și într’un glas au cerut pămînt și dreptate.
NIV

Și atunci, la lumina incendiilor cari cuprideau țara de la un ca­

păt la altul, s’a văzut cît de groaznică și cît de monstruoasă e opera re­
gelui Carol în patruzeci de ani de stăpînire asupra acestei țări.
' S’a văzut atunci că poporul acestei țări se zvîrcolește flămînd pe
ogoare pe cari le muncește pentru alții, că zace în întunericul neștiin-
LU

ței, că se stinge mîncat de pelagră și că îngăduința și dreptatea el n’a

cunoscut-o niciodată. S’a văzut atunci că dacă oligarchia și Regele a-
cestei țări adunase în acești patruzeci de ani milioane, dacă mîna de
oameni leneși și desfrînați cari stăpîneau această țară se lăfăia în lux
RA

și se tăvălea în orgii, jos gemea un popor întreg sub un jug omorîtor,

toți cei ce produceau bogățiile acestei țări duceau o viață înspăimîn-
tătoare, împilați de toți și nesprijiniți de nimeni. Clasele noastre guver­
nante s’au înspăimîntat atunci de violența cu care s’au ridicat milioa­
NT

nele de robi, au rămas nedumerite văzînd cită putere zace în aceia pe

cari ele îi credeau amorțiți de lipsă și nevoie, au vorbit de îndreptarea
stărei mizerabile în care par’că deabia acum și-ar fi dat seama că se
găsește această țară, și-au făgăduit că vor curma răul și au recunoscut
CE

că nimic nu se făcuse în patruzeci de ani pentru înălțarea celei mai

harnice și mai nenorocite clase sociale.
Prin urmare opera domniei Regelui Carol nu mai era o operă pro­
vidențială, progresul nostru uimitor se făptuise numai în mijloacele
de exploatare și de jefuire, cei patruzeci de ani pe cari cu cîteva luni
I/

mai înainte politicianii îi și trecuseră în istorie ca epoca de aur a a-

cestei țări, nu erau decît patruzeci de ani de robie, de rușine și de des­
AS

trăbălare oligarchică.
Acesta a fost rezultatul lungei domnii a regelui Carol și oligarchiei
sale: un dezastru înspăimîntător, cea mai nerușrnată exploatare a
unui întreg popor silit să se răscoale ca să poată trăi.
UI

Și văzînd că legenda domniei providențiale a fost spulberată, poli­

ticianii au început să trîmbițeze înțelepciunea Regelui Carol și guver­
nelor sale în relațiile noastre externe, au început să ne vorbească de
BC

prestigiul ce l’a căpătat în fața străinătăței, de simpatia cu care ne

privesc puterile cele mari, de respectul de care ne bucurăm în fața
vecinilor noștri. In toate mesagiile se pomenea cu îngîmfare de rolul
măreț ce ne este hărăzit aci la porțile Orientului, de încrederea de care
ne bucurăm peste hotare, de soliditatea prieteniei vecinilor noștri mai
mari și mai puternici decît noi.
46 PACL4

Y
Decorațiile ce se dau miniștrilor noștri, vizitele ce le primea regele

AR
articolele elogioase ale presei germane și austrace erau comentate ca
probe neîndoioase de deosebita importanță ce se dă țârei noastre.
Și legenda prindea. Mulți erau gata să ierte celor ce ne stăpînese

R
banditește de aproape o jumătate secol, toate păcatele, toate nelegiui­
rile săvîrșite în interior, față de extraordinarele rezultate ce se zicea

LIB
«ă le-a dat sau le va da politica externă a țârei noastre.
Iată însă că începe măcelul din Balcani și politician!! noștri cari
erau aproape gata la început să sară asupra vecinilor noștri bulgari
pentru a ne lega soarta de aceea a cadavrului turcesc, politicianii no
ștri cari cunoșteau așa de bine situația țărilor ce ne înconjurau în cît

ITY
prevesteau zdrobirea tinerelor popoare aliate, se găsesc de odată în
încurcătură. Turcia era zdrobită. Bulgaria, Serbia, Muntenegrul și
chiar Grecia care cu zece ani mai înainte fusese pe pragul prăpastiau.
mergeau spre îndeplinirea idealului lor național. Era intiia oară cînd
guvernanții noștri se vedeau nevoiți să cugete, nu la decorații și vi­

S
zite princiare, ci la o serioasă problemă politică.
Era vorba de atitudinea noastră față de evenimentele grave ce se
ER
petreceau într’o imediată apropiere. Și în loc să vadă în sforțările mi­
eilor popoare din Balcani un învățămînt, în loc să se pătrundă de ne
eesitatea de a îndruma politica acestei țări spre îndeplinirea idealului
nostru național, guvernanții noștri au tăbărît asupra Bulgariei voind
NIV
s’o prade de o bucată din teritoriul ei. Credeau ei că Bulgaria aflată
Ia strîmtoare între cererile noastre și între baionetele turcești, ne va
da fără zăbavă tot ce vom cere.
Contau apoi guvernanții noștri pe sprijinul triplei alianțe, care
LU

— credeau ei, față de completa noastră alipire la interesele ei — va

impune acum Bulgariei să ne satisfacă cererile.
Bulgaria însă a răspuns așa cum răspunde un popor liber, sigur
de sine. Zadarnic ne-am rugat șl am amenințat noi, zadarnic am cerut
sprijinul scumpei noastre "prietene și stăpîne Austria, zadarnice au-
RA

fost toate zvîrcolirile și toate intervențiile guvernului nostru.

Austria ne-a pus în vedere să ne moderăm pretențiile, toate cele­
lalte puteri ne-au vorbit așa cum se vorbește bandiților și Bulgaria
după atîta scandal s’a hotărît să ne arunce cu ură și cu dispreț, o
NT

bucățică de pămînt cam de întinderea celei mai mici dintre moșiile

Nababului. Și Regele Carol și guvernul său vor trebui să se mulțu­
mească și cu atît.
CE

După ce au renunțat rînd pe rînd la cadrilatei-, la Varna, la Tur-

tucaia și după ce renunță acum la Silistra, vor trîmbița furarea celor
cîteva pogoane de pămînt sterpe și pustii de pe țărmul mărei Negre
ca pe o extraordinară victorie.
Victoria asta ascunde însă falimentul rușinos al unei domnii de
I/

aproape cincizeci de ani de impilare, de batjocură și de rușine. După

ce a reușit să sărăcească o țărănime ținută în întunerec și lipsită de
AS

drepturi, după ce a jefuit fără rușine averea acestei țări, clasa noastră-
suprapusă a reușit acum să ne așeze și un dușman permanent în
coastă, o Bulgarie care nu va uita nici odată că poartă o rană pe care
glonțul turcesc, ci ghiarele oligarhiei romînești cari au-
UI

sfîșiat o bucată de carne din trupul ei în ziua cînd nu putea să sc­

apere.
Și astfel pentru o bucățică de pămînt — luată prin silnicie vom fi
siliți să stăm mereu cu arma la picior, să ne uităm pentru totdeauna
BC

idealurile noastre naționale, să nu mai ascultăm niciodată vaetele fra­

ților ce ne chiamă îndurerați de pe pămînturi stăpînite de unguri, de
nemți sau de ruși.
Nu’i așa că victoria Regelui Carol și oligarchic! lui e din -cele
mai strălucite ?
Alex. FlUmon
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
O crimă premeditată
NIV

De ia începutul războiului balcanic pînă astăzi, nici odată

spectrul războiului nu s’a apropiat mai mult de hotarele aces­
tei țari. ca săptămâna ce a trecut.
LU

In ziua când a avut loc la palat memorabilul consiliu de

miniștri care a ținut să dea țârei, prin mijlocirea presei, acel
comunicat așa de tăios, zări roșii păreau că însângerează ori­
RA

zontul, iar sufletul populației înfrigurate, frământate, înebu-

nite de așteptare și nesiguranță, fusese atins de fiorul morței.
Două zile încă, trei cel mult și trâmbițele aveau să vestească
mobilizarea.
NT

Iată însă că acelora cari nu așteptau decît ordinul de marș

pentru a pleca să aducă țârei jertfa supremă, le era rezervată
o surpriză: Surpriza de a afla că jertfa ce li se cerea, era ab­
CE

solut nefolositoare.
In adevăr, în ziua de 15 Ianuarie Adevărul publică o con­
vorbire cu ,.unul din cei mai de seamă ofițeri în activitate,
I/

specialist în materie' ‘ asupra valorei strategice a Silistrei. Ei

bine, ofițerul acesta superior, care e și un eminent strateg, a
AS

declarat categoric că este „o mare controversă dacă SiUstra în

fine are valoare strategică", pentru a încheia că, „militărește
vorbind, nu orașul are vre-o valoare strategică, ci numai înăl­
UI

țimile și în special Medgid-Tabia, poziția dominanta-"

Asupra aceleiași chestiuni a publicat și Universul un ar­
ticol, coprinzînd relația convorbire! cu „mai mulți ofițeri su-
BC

perioii". Aceștia i-au declarat de asemenea că Silistra nu are

mare importanță strategică.
Și acum, năuci, uluiți, muți de groază și de uimire, măsu­
răm imensitatea prăpastiei ce ni se cască la picioare și în care
nu se știe încă dacă nu vom fi precipitați.
 FACLA

Y
Cum? Silistra nu are valoare strategică? Dar atunci ea
nu ne e absolut necesară pentru siguranța noastră și deci sîn-

AR
gele pe care era să-l vărsăm pentru ea, era să-l vărsăm în mod
inutil ?
Sîntem din aceia cari s’au rostit împotriva războiului-

R
Am csîndit războiul dintr’un punct de vedere filosofic și uma­
nitar, ca o escrescență a veacurilor de barbarie și de întunerec,

LIB
cînd forța brutală era rațiunea supremă. In fundul sufletelor
noasti - însă găsiam pentru actul nebun al guvernanților noș­
tri o scuză: grija ce au de a pune Dobrogea la adăpost de lăco­
mia bulgară. Ni s’a cîntat atît de mult cîntecul că Silistra e

ITY
cheia Dobrogei și că fără acest oraș provincia noastră trans-
dannbiană poate fi socotită ca pierdută, în cît începusem să
ne resemnăm în fața fatalităței implacabile, care ne cerea să

S
ne jertfim sîngele pentru apărarea Dobrogei.
Și acum ce aflăm? Că Silistra n’are nici o valoare stra­
ER
tegică și că, cu ea sau fără ea, Dobrogea s’ar găsi în aceiași
stare.
Dar atunci pentru ce s ’a făcut atîta zgomot în jurul Silis-
NIV
trei ? Pentru ce s’a provocat conflictul cu Bulgaria? De ce i s’a
cerut vecinei noastre acest oraș, care pentru noi nu prezintă
nici o importanță? Pentru care motiv trăim de aproape trei
luni de zile într’o înfrigurare continuă, cu spectrul războiului
LU

mereu dinaintea ochilor, cu viața economică paralizată, cu

nervii mereu încordați?
Silistra n’are valoare strategică?
RA

Dar atunci un război eu Bulgaria pe această chestiune ar fi

cea mai oribilă dintre abominațiuni, căci dacă un războiu
justificat și necesar este totuși o monstruozitate, cum trebue
NT

privit un războiu care n’ar avea la bază decît o mîndrie deșar­

tă sau necesitatea de a se masca incapacitatea conducătorilor
politicei noastre externe?
CE

Silistra n’are valoare strategică?

Dar atunci chinurile și frământările noastre, frigurile
morței cari ne zgudue de aproape trei luni, lacrămile ce ne
umezesc ochii la căpătîiul copilașilor noștri meniți să ramînă
I/

orfani, nesiguranța, grija, teroarea așteptărei momentului tra­

gic, toate acestea le-am îndurat și le înduram fără nici un mo­
AS

tiv bine cuvântat? Se poate oare mai cumplită bătae de joc, o

crimă mai monstruoasă împotriva liniștei și vieței unei na
țiuni?
UI

I. Robu
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
Țăranul, Dumnezeu, Popa și Sifilisul
S
Un preludiu imoralER
de EMIL ISAC
NIV

A venit ia clinică un țăran. Era foarte bolnav și foarte frumos.

In ochii Ini era zarea acea misterioasă, căYeia îi dă frumuseță suferința
sufletească. Și părul lui strălucea în albastru — ca o bogată clae de
mătase—și avea brațe tari, gata să gîtuiască or să îmbrățoșeze.
LU

S’a azezat în scaun și a cerut să-l viziteze doctorul. Doctorul l-a

pipăit. Țăranul i-a arătat limba. Ah, limba aceia... Plină de bube negre
de puroi... (Prin limba aceasta trece dulcea noastră poezie...)
Și doctorul dictă mecanic secretarului de spital:
RA

— Lues terțiar...
Luxurie... Luxurie...
Și țăranul rîdea, neînțelegind că rîsetul lui va cădea din gură,
NT

îndată ce gura va cădea ofilită—buzele moarte, ochii stinși — căci toate

frumusețile lui de romîn vor pieri. Luxuria își cunoaște datoria.
Și oind s’au luat toate actele acestei înmormîntări — doctorul a
CE

întrebat pe țăran:
— De ce n’ai venit înainte eu doi ani la spital ?
Țăranul a început blind :
— Nu știu nici eu... poate ți-ar ști spune domnul Părinte. Căci
I/

sfinția sa m’a sfătuit înainte cu doi ani, cînd mi s’a început boala, să
dan pomană pentru altar și să țin slujbă la schit... Spunea domnul pă­
AS

rinte că diavolul s’a băgat în mine, în sîngele meu— căci am gustat din
dragostea orașului, am fost la femei ieftine.
Și doi ani tot rugăciune, rugăciune — slujbe peste slujbe — iar
UI

acuma, după doi ani, simt că mă înăbușesc, nu pot înghite apa, nu pot
mînca, nu pot ridica nici un băț de șleau, nu pot mătura șopronul— și-
am crezut, că voiu face bine dacă o să viu la dumneavoastră, la doftori...
BC

— Dăr, dacă am venit— să nu mă chinuiți. Să nu mă ardeți cu

fier, să nu mă tăieți, să nu mă chinuiți. Să nu mă chinuiți... Să nu mă
chinuiți.
30 FACLA

Y
Și tremura ca varga bietul creștin.
Și doctorul a dat poruncă unui servitor să-l ducă pe țăran în sala

AR
de chirurgie.
Și ciad am rămas noi, între noi, a începu.! convorbirea.
Doctorul: Vezi, dragule, așa merg totdeauna lucrurile. Vine țăra­

R
nul și are sifilis de doi ani și popa este stavila.
Du: Căci dacă scriu înpotriva lor, lumea mă numește nihilist.

LIB
Doctorul: Vine țăranul sifilitic, greu bolnav, necurat de doi ani,
suferind, mort pe jumătate, obosit, ctt cele mai mari dureri în oase.
Tine șl dacă îl întrebi, că de ce vine atît de tîrziu, îți răspunde, cu că­
ciula în mtnă: „mă rog... popa, popa...“ Popa îl vindecă cu rugăciuni,

ITY
popa îl lecuește cu cetirea bibliei, cu feștanie, cu mazlu, cu purtarea
lumînftrei. Popa îl amenință, îl cuminecă, îl curățește—și sifilisul își îm­
plinește datoria. Intîi ochii, pe urmă părul, apoi gttul... Țăranul devine

S
țț» complex de putregai. Urechile îi curg, nasul îi miroasă, mușchii i
se sfâșie. Insfîrșit crierul i se destramă. Căci .toate aceste se intîmplă
pentru o anumită speță de popi...
Eu: Dar nu fiecare popi... ER
Doctorul': Nu fiecare ?... dacă nu trupește, atunci sufletește. Popa
NIV
este pentru nenorocirea noastră. Credința este o bigoție, căci Dumnezeu
iu poate exista în afară de noi. Căci ce sens ar avea să existe pentru
sine, dacă na există pentru noi ?
Eu...... .
LU

Doctorul: Și cîte sifilisuri ar fi vindecate, dacă s’ar fi spus rugă-

ciujni mai puține î...
Din sală auzeam plîugînd țăranul. Plîngea de frică.
RA

Și do-asupra noastră plutea neefîrșitul văzduh de cloroform și io­

doform —viziunile grozave ale luxuriei... Picioare tăiate, nasuri putrede,
criere destrămate, leșuri cu duhoarea imensă a morței... Și de-asupra
NT

tuturor, apăru zimbetul fățarnic, umil și chilav al popei, in cîntarea clo­

potelor amăgind uriașa revoltă a spitalului.

Veniți popi albi, aci în spital, veniți călugări sfinți aci să vedeți
CE

ce este Ardealul rugăciunilor voastre. Veți vedea atitea mărturii ale bi-
goției, atîtea dureri isvorîte din bunele voastre cîntări.
Emil Isac
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

, Viitorul*, sub iscălitura d-lui Em. Dan, e nemulțumit de subscrip­

țiile ce se fac pentru armată. Ce se va putea strînge ? Ia, 3—4 milioane,
RA

«died un f'loao de nimic; și nouă no trebue cîtova sute de milioane.

Dar cum, Doamne iartă-mă, să aduni atlta bănet ?
.Să nu ne mărginim, deci, a face apel la bunăvoința publicului,
fiindcă asta nu ajunge. Să intervină statul, dar să intervină energic și
NT

să. ceară tuturor cel mai mare sacrificiu posibil* (subliniat în text).
Dar dacă oamenii se vor revolta ? Dacă nu vor vrea să facă „ce
mai mare sacrificiu posibil“ ?
CE

Răspunsul d-lui Dan e categoric: .,»« mă tndoie.se că ver da tot ro-

mfaul“.
Serios? Atunci ce nevoie ai de impozit ? Dacă tot romînul e dis­
I/

pus să dea, ajunge și subscripția.

In tot cazul sîntem foarte curioși să știm cit dă d. Dan și cit dau
AS

ceilalți redactori ai „Viitorului". Clnd vom ști care e, după propria lor
concepție, cel mai mare sacrificiu pe care-1 ,,pot“ face dumnealor, vom
spune cit dăm noi.
UI

Pînă atunci admirăm logica liberală.

De alt-fel, cind e vorba de dat, d. Dan nu se are în vedere pe
sine și nici pe colegii săi: după ce constată că bogății—și încă numai
BC

unii din ei—au dat ctte 5 lei, d. Dan cade în lirizm și declamă :
,fie sărac... o! cînd e vorba de sărac n’am nici o picătură de îndoială.
Colo... departe... jos... jos de tot... tn massele adinei ale săr ăcimii, unde nu în'
eolfeoe de ett arare ori bucurii fi speranțe... acolo încolțesc de etnd e lumea-’
sentimentele celui mai nriaș altruism, celei mai curate fi mai strălucitoare no-
52 FACLA

Y
Itlefe de suflet și avînt ! Iată pentru ce, repet, n'am nici o îndoială despre rezul­

AR
tatele acestui impozit".
Nici noi n’avem nici o îndoială, dar pentru alte motive. Colo....
departe.... jos... jos de tot... In masele adinei ale sărăcimii, unde nu încol­

R
țesc de cît arare ori bucurii și speranțe, acolo dau iureș perceptori hră­

LIB
păreți, cari iau calicului și cenușa din vatră: iată de ce nici noi nu ne
îndoim de rezultatele noului impozit propus de liberali.
Dar după ce impozitnl se va fi adunat, ce se va face cu banii,
colo... departe... sus... sus de tot, în pătura subțire a oligarchilor bugeti­

ITY
vori, unde încolțesc numai bucurii și speranțe ?
Ne-o spune tot d. Dan :
In felul acesta vom ajunge să avem „e infanterie bine echipată de
6—700.000 de oameni, artileria, cavaleria, forturile și toate serviciile noa­

S
stre militare nu vor avea nici o lipsă, iar pe Dunăre și pe Horea Neagră
vom avea o flotă care să țină în respect orice altă flotă a vreuneia din țările
vecine".
ER
Bravo! Vom ține noi în respect flota rusă. Dar dacă rușii, încă-
pățînați și grandomani cum sint, vor pune și ei un „impozit pentru apă­
NIV
rarea națională11, zmulgînd și ei, tot de... colo., departe... jos... jos de tot...
„cel mai mare sacrificiu posibil1* ? Ce ne facem noi atunci cu flota
noastră ?
Noi? Bună pace. Vom trăi liniștiți, stăpîni pe visurile și idealurile noa­
LU

stre",—termină d. Dan.
Adevărat! deocamdată vedem că d. Dan e stăpînit de visuri, în
loc să le stăpînească el.
RA

, Ori poate se preface numai că vorbește într’aiurea.

NT
CE

Iar chestia evreească

I/

— Sau, cum s’ar zice: hodoronc-tronc ! —

AS

•.....Și, uite-așa: chestia evreiască este iar la ordinea zilei. De astă

dată e pusă în legătură cu diferendul romîno-bulgar, căci în tod-d’au-
na e pusă în legătură cu ceva.
Ce s’a întîmplat ? S’au întîmplat o sumă de lucruri teribile:
UI

1) Uniunea evreilor din Romînia a înaintat parlamentului un me­

moriu cerînd drepturile politice; de asemenea a ținut un congres, în
care a votat o rezoluție în acelaș eenz.
BC

2) Cineva — nu se știe cine, și dacă s’ar ști tot atîta ar face — a

scris în Berliner Tageblatt un articol despre evreii din Romînia și a-
nume in favoarea lor.
3) In sfîrșit, o mare parte a presei străine duce o campanie energică
în contra Romîniei și în favoarea Bulgariei.
Toate acestea... dovedesc că ovreii pe de o parte se folosesc de incur- '
căturile țării pentru a face agitații'acum, cînd nu e momentul; pe de
 FACLA 53

Y
altă parte se adresează străinătății cerînd ajutorul acesteea; și în sfîr-

AR
șit, atacă țara prin presa străină.
Și de aci toată risipa de patos și de verbe goale, pe tema chestiei
evreești.
Acum, ia să vedem și noi care e valoarea acestei „discuții" :

R
1) Petiția și congresul.— Știu și copiii că „Uniunea evreilor" înain­
tează parlamentului o asemenea petiție la fiecare început de legislatu­

LIB
ră și că această petiție rămîne în -tot-d'auna necitită șl nebăgată în
seamă. Este o formalitate în care se complace acea „Uniune" și la care
n’avea nici un motiv să renunțe acum. De asemenea știu și copiii că în
tot-d’auna în zilele de Crăciun zisa „Uniune" își ține congresul anual,
care votează o rezoluție, menită și ea să rămîie fără urmări.

ITY
Intru cît anul acesta se deosebește el de ceilalți ani pentru a fi
putut decide pe evrei să renunțe la petiția și congresul lor ? Că sînt eve­
nimente externe ? Dar acestea n'aîl împiedicat crize ministeriale,
schimbări de guverne, alegeri, interpelări asupra repaozului dumini­

S
cal, etc.
Va să zică: alarma pe tema „agitației interne" a evreilor, e absurdă.
ER
2) Ce s'a scris în „Berliner T ageblatt"Presa patriotică romînă
e convinsă că un evreu din Romînia a sens articolul. De unde știe?
N’o întrebați, căci nu va putea răspunde. Iar cercul titraților evrei-
romîni dă un comunicat că nu un evreu-romîn Ta scris. De unde știe
NIV

cercul? Nu-1 întrebați nici pe dînsul, căci și el vorbește vorbă de clacă,

în tocmai ca presa patriotică romînă.
A-ți bate capul ca să afli pe autorul unui articol și mai ales a face
responsabili 250.000 de oameni pentru articolul unuia, este recordul
apei în piuă.
LU

3) Campania bulgarofilă și anti-romină. — Ba nu ! Recordul îl a->

tinge aserțiunea că evreii din Romînia, ori măcar cei din apus — ca. e-
vrei — simpatizează pe bulgari și urăsc pe romîni.
Nu mai e nevoie să discutăm o concepție atit de idioată. E destul
RA

să cităm declarația d-lui A. D. Xenopol, naționalist și antisemit, care

însă a căutat să-și dea seama de situație și a făcut cercetări personale
în apusul Europei.
Iată — din scrisoarea adresată de d. Xenopol dulcelui său amic A.
NT

C. Cuza — rezultatul anchetei sale :

„Să nu se zică că și de astă dată presa evreiască ne atacă și ne
batjocorește: căci d. Louis Leper e cunoscut ca antisemit și cu toate aces­
CE

tea prin glasul lui mai ales răsună pornirea Franței contra noastră".
(A. D. Xenopol, „Scrisoare d-lui A. C. Cuza", „Opinia" dela 13 Ianuarie
1913).
Și d. Xenopol nu vorbește în vînt: d-sa a scris în dreapta și în stin­
gă, a stăruit și s’a rugat ca să obție o atitudine bine-voitoare Romîniei.
I/

De ce n’a obținut-o ? Din cauză că în joc erau interese politice și chiar

alt-fel de interese, pe cari patrioții noștri ar trebui să le studieze ca să
AS

le înțeleagă. Dumnealor găsesc însă mai comod să spuie palavre.

Și tocmai ajungem la lămurirea întregei chestiuni.
Politicians noștri au ajuns la un faliment lamentabil cu politica
lor externă. In ziarele lor sînt siliți să spuie ceva. Dar el nici nu pot
UI

nici nu știu ce să spuie. Nu pot, pentru că ar trebui să mărturisească

dezastrul; nu știu, pentru că de fapt politica externă (si on peut dire 1)
se face în afară de ei ți de-asupra lor.
BC

Și atunci, soluția nu poate fi de cît cea obicinuită: diversiunea, —

sfînta diversiune!
Iată prin ce împrejurare s’au ivit din nou cele două chestii: chestia
Racovski și chestia evreească,
Scîrboși politiciani!
<4 F A OLA

Y
AR
Cintarea Romîniei

R
In Orient bubue tunul, pentru idealul unei conștiinți țărănești.
Trustul Balcanic profitînd de paralizia ultimelor vigori otomane, în timpul

LIB
riteboiului cu italienii, a intrat în luptă. Acela, trust împreună cu toată
■uropa consideră ca o mișalie ridiculă gindul nostru de a ne asigura
pacea printr’o graniță naturală, acum cînd războiul sfîrșește și eînd îm-
părțlala se face. Și batjocura ne sfidează.
Iată însă că în întunericul serilor neliniștite glasul tunului începe

ITY
să-și bată și la noi bubuitul lung care sguduie timpii și sună deștep­
tarea lor.
Bete oare semnul comemorării victoriilor dela Plevna, victorii
cinematografiate ca să ne amintească sîngelc vărsat pentru o coroană
de tuci, și pentru gloriosul fel diplomatic de a pierde Basarabia. A t

S
Sărmanul Ouza, voevod care °nu avea rude împărătești care să-i dea
ajutor: să-i sfîrtice țara, care nu avea rude străine pentru ca să le dea
Tună, tunul® tună! ER
aoțiuni de trenuri și să le ție slugarnic este la dispoziție armate.
Miniștrii se ceartă pe președenții și pe acțiuni do tramvaie. Clina
ai fost Vodă Cnza cînd ne-ai văzut nebunia cererilor de abdicare și ai
NIV
plecat și ne ai lăsat să ne spargem capul, și ne-ai lăsat «A ne alegem
domn cu interese străine.
Cline a-i fost Vodă răzbunător. Dar de data asta tunul nu sună
pentru parodia călngărenilor, nu o nici gădilitură făcută hemoroidaleă
LU

vanități și nu e încă semnalul unei deșteptări de conștiință. Dormi țară

romînească, dorini aeelaș somn „Nona* pe care îl au negrii africani.
„Boala somnului** te-a făcut să visezi și ai sughițat.
Dormi țară romînească, dormi.
Dormi! Tunul care bubue astăzi e pentru o nouă odraslă domnească
RA

ale cărei apanagii ne sunt vestite dintr’un lux de politeță. Dormi. Boliți-
etanii noștri! se întorc răgușiți din congrese în care dacă nu au cedat
de data asta Dobrogea, sau terenuri petrolifere, vor avea grijă să o facă
oît de curind.
NT

I Tu si armată numai pentru părăzi, răscoale și ajutorarea inimicilor

ăi. Dormi. Dormi find-cft în somn nu faci prostii. Cu răbdare și ajutorul
lui D-aeu nu vom mai avea nici știutori de carte.
CE

Sâ bubue tunul parăzilor și al panoramelor și să risipească o ploaie

de decorații și gărzi și lanțuri, și să’ți intre în străzi pavoazate ou tri-
colorașe, vizitele oficiale, cînd in alte țări urlă libertatea. Bătrînul pasiv,
** primească bastoane cu care să frece în putinei brinzu cociociască, și
să-și vire aurul și bonurile de felicitare trimise de lifte spurcate să și
I/

te vîre toate în cosciugul lui.

Ca un rege schit care își omoară amantele, el și-a pregătit cosciug
trupul tău. Te-a infectat cu spirochete lăcomiei palide, și leacul lui 1907
AS

na a mai dat nici un ’•ezultat.

Dormi și putrezește, dacă nu mai poți să’ți poruncești viața.
Dormi, find-că nici palma robirii nu te va mai deștepta: țl-ai pier­
UI

dut cinstea în prietenia celor ce se închiriază pe jumătate noapte. Ai

învățat vițiul în triplă alianță
Putrezește, find-că nici un scamator nu poate porunci cămurilor
tale deșcompuse, afinate de zeamă neagră, în care viermele fie-cărei in
BC

dividualități își caută hrana, atunci cînd aceleași compoziții chimice, care
fac untura lor, erau frumusețea și tinerețea ta.
Putrezește find-că. nu prea ai știut în acelaș timp să fi prietenă în
față cu muscalii, pe la spate cu neamțu și în gură cu toate lumea.
Putrezește, find-că nu știi să dai ocnă celor ce te-au necinstii în
viața publică pe tine, servitoare fără simbrie, pe tine care nu știi să-i
 V A 0 I> A 55

Y
dai moștenitorului, prea rodnic în moștenitori, un prezervativ impermeabil

AR
cure să-ți scutească șealele tale de noi biruri V
Putrezește find-eă tunurile tale nu știu să șuere în obuze imnuri
de război.
Putrezește find-eă nu vrei ca alte neamuri să te ridici șl Bă-ți ceri

R
drepturile.
Putrezește, tepește-te, în puroaie acre find-că sufletul îți lipsește

LIB
ți iu mai ești de cit hoitul unei slujnici puturoase din care toți viermii
»e înfruptă,
Fon Zale

S ITY
Cine trădează patria?!
ER
Pretenția Romîniei la rectificarea graniței dobrogene, ajungînd în
NIV

cele din urmă aproape la declare» unui răsboi între noi și Bulgari, a
scos la suprafață încă odată lipsa d.e caracter, ipocrizia și lașitate» oli­
garhici noastre politice. S'a putut vedea, în mod cert și neîndoios, odată
pentru totdeauna, că „patriotismul“, „naționalismul*1 „dragostea de țară
și de neam1*, nu sunt aecît vorbe de paradă, rostite cu emfază la răs­
LU

plătii, pentru a aprinde entusiasmul masselor, a le distrage cugetarea

dela adevăratele lor nevoi, iar nici de cum o convingere adtncă, uz
crez sfînt și ziare al acelor cari-1 propovăduiesc.
Primindu-se, la reședința județului Gorj, telegrame dela centru, că
RA

o intervenție armată a Bomîniei în Quadrilater ar fi iminentă, onorabilii

patrioți, cari, ca în ori-ce județ, foiesc și pe aci, au dat buzna eă pri­
mească slujbe, dacă nu echivalente cu titlurile șl capacitatea lor, dar în
schimb scutind pe cei ce le ocupă de o eventuală mobilizare.
NT

Un proprietar cunoscut atît prin proprietatea ce are, cit și prin

patima jocului de cărți, 2 feciori ai unui fost deputat țărănesc și maro
exploatator al țăranilor, sunt numiți, (au făcut să fie numiți) agenți poș­
tali la diferite comune rurale, posturi ee se găsesc aproape în întregime
CE

ocupate de băieți de cîte 18—20 ani și retribuite cu 15—20 lei pe lună.

Un advocat, favorit al regimului, însoțit de prefect, în automobil,
a fost instalat ca președinte al comisiei interimare in ttrgnșorul „Petreștii
de Sns“, dieolvîndn-ee în acest scop Consiliul Comunal.
A cita și alte cazuri, credem că este inutil. Ce s’a întîmplat în acest
I/

județ, se va fi tntîmplat in întreaga țară.

Ceea-ce voim să scoatem în relief, nu este eazul 'unor indivizi,
AS

«ari, de groaza morței, cântă a-și ascunde capul unde pot și cum pot.
Este o nenorocită mentalitate a politicianilor noștri, este lipsa do
earatter, este lașitatea și dezerținnea dela datorie în sensul cel mai larg
al cnvlntnlui.
UI

Oamenii aceștia, cari, o viață întreagă, cîntă pe struna patriotis­

mului, cari împing poporul la răsboiu și moarte, cari acuză pe alții de
venalitate și trădare, vin *azi, cînd e vorba să-și facă datoria către patrie,
BC

să ne dovedească efi ei înși-și, sunt cei mai periculoși și mizerabili tră­

dători.
Advocați, proprietari, arendași, caută pe căi piezișe să rămîie 1»
vetre într’nn eventual războia. Fi-va aceasta cea de pe urmă infamie a
pătnrei conducătoare dela noi ?
Eu cred eă nu 1
JDar, în această chestie, trebuie să mai vorbim.
„Dela Gorj“
 Y
rieditațiile unei cochete

AR
... Și fe-am mîwjdiat cu dinții...
Mlnuledca (Ftae&ra)

R
Se desfășoară o cetate....

LIB
Ca niște cupe răsturnate
Cupolele in soare ard,
Și ’ntunecă pe bulevard
Lumina albelor palate.

ITY
Subt o alcovă o cochetă
In cea mai simplă tualetă

S
Suspină 'n părul despletit:
„Pe simboliști eu i am iubit
ER
„C'o pasiune violetă.

„Cintarea lor, ca de departe,

NIV
„Purta cu ea parfum de moarte
„Și 'n inimă, ca ploaia ’n geam,
„îmi răsuna. Pe atunci doream
LU

„Izbînda viitoarei arte.

„In mrejele iubirii mele,

„Ca 'ntr’o rețea de asfodete,
RA

„S’a încurcat un simbolist.

„De-atuncea blăstăm că exist
„Și-mi rup cămașa cu dantele;
NT

„Că el n’a vrut să mă sărute

„Cu doriți patimilor mute,
CE

„Să mă culeagă ca pe-un crin

„Și să m’apropie de sin
„Ca și pe florile tăcute;—
I/

„Ci, in vîltorile dorintii,

AS

„Pe piept m'a mîngîiat cu dinții.

„Și cum pe incisivii lui
„Erau fixați microbi destui,
UI

„Azi ard in para suferinfii.

„Pe sinii fragezi, abundente,

BC

„Rid echimoze purulente,

„Cit florile de aloes, —
„Și pun din ceas în ceas cotnpres
„Pe urma artei decadente".
PROLETAR
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

POLEMICI
LU

S’au repezit ! — Din toate părțile se văd dovezi materiale de

patriotism: funcționari, mici și măricei, cari renunță la leafa lor pe o zi
RA

sau două, deputați cari renunță la leafa lor pe cinci zile; recenzori cari
renunță la diurna de cîțiva lei cuvenită lor pentru facerea statisticei,—
toate astea în beneficiul celor două flote: navală și aeriană.
Astea sînt fleacuri: să propunem noi cîteva renunțări serioase:
NT

Nababul Cantacuzino, frații Brătianu și ceilalți miliardari dela noi

să renunțe la venitul lor pe un an. căci au de unde trăi—împărătește !—
chiar dacă vor face acest sacrificiu.
Regele Carol să renunțe la lista sa civilă și la veniturile dome­
CE

niului Coroanei pe un an.

Deputății și senatorii Capitalei să renunțe complect la diurnă, căci
ei nu-și neglijează deloc afacerile pe tot timpul cît funcționează. Ceilalți
deputați și senatori să renunțe la diurnă pentru zilele în cari nn iau
parte la „lucrările" parlamentului, căci e un scandal să ia bani de
I/

pomană.
D. Șumuleanu să renunțe la sumele zmulse cîrciumarilor și să mai
AS

dea pentru flotă cîte ICO de lei de fie-caro servitoare romîncă pe care
• va ucide în bătăi
D. A. C. Cuza să dea sumele încasate ca premii pentru volumele
plagiate, precum și leafa sa de profesor, pentru că tot în baza plagia­
UI

telor a căpătat și catedra, și pentru că, de alt-fel, cursul pe care îl face

au e curs.
Acționarii tramvaiului să cedeze toato acțiunile lor ministerului
BC

de războiu, retrăgînd dela acesta numai valoarea nominală a acțiunilor,

adică 500 de lei bucata. Cele două flote vor cîștiga astfel imediat cîte
1300 de lei de fiecare acțiune, plus beneficiile enorme — de miliarde —
pe cari le va da tramvaiul în vecii vecilor, amin.
...Iu sfîrșit, scurtăm lista ca să nu complicăm prea mult și în mod
brusc eomptabilitatea celor două navigații. Imediat însă ce se vor fi în­
casat sumele arătate mai sus, vom face o nom listă.
*
58 FACLA

Y
Punctul pe i. — D. Thedor Rășcanu din Iași polemizează prin

AR
„Evenimentul44 cu colaboratorul nostru d. Dragn.
I). Dragu vorbise de-o anumită bubă —o oare-care chestie țără­
nească—din cauza căroea noi sîntem inferiori bulgarilor. D. Rășcanu se
Supără. Dacă noi avem chestia țărănească, zice d. Rășcanu, alte țări au

R
alte chestii.
Așa e. Dacă de exemplu eu îl plîng pe lonescu, că e tuberculos,

LIB
d. Rășcanu îmi răspunde:
__ Dar ce-are a face î Să-l vezi pe bietul Popescu, ce bătături are.
îi plîngi de milă!
Care va să zică, d. Rășcanu ne-a convine.
Și acum, fiind-că nu chestia țărănească e adevărata bubă, să vedem

ITY
care este cea adevărată:
„Inferioritatea noastră, dacă e vorba să căutăm, este tocmai în ua patrio­
tism mai puțin conștient și mai puțin răspîndit în toate clasele socialei.
O fi. Dar tocmai asta o spunea și d. Dragu. De cît, d. Dragu
spunea că, ăsta e un efect, iar nu o cauză.

S
Acum să ne spuie d. Rășcanu de unde provine această lipsă de
patriotizm, înti-’o țară în care de zeci de ani se face frazeologie patriotică ?
acord cu noi. ER
Și o să vedeți că d. Rășcanu, dacă e de bună credință, o să fie de

*
NIV
Legatarii univereali. —Spiru Haret era și el director sau sub­
director la un credit oare-care. Haret a avut buna inspirație de a muri—
mai bine mai tîrziu de cît nici odată. Și haț! d. Vintilă Brătiaau a și
înșfăcat locul.
Pentru simplificarea lucrurilor propunem să se tipărească un scurt
LU

regulament, cam în următorii termeni:

Ari. 1. — Tot ce rămîne de pe urma ori-cui — averi mobile sau imo­
bile, slujbe, sinecuri, etc. — devine de drept și de fapt moștenirea celor
trei frați.
RA

Ari. 2. — Cei trei frați pot trece asupra unora din amicii lor moș­
tenirile mai puțin grase.
Ari. 3. — Constatîndu-se că mulți dintre cei cu averi, slujbe, si­
neturi, etc. au obiceiul de a trăi cam prea mult, se va fixa pentru a-
NT

eeștia o limită de virată, cînd vor fi declarați morți din oficiu, spre a
ge putea proceda la transmiterea moștenirii.
*
CE

O lacună de umplut. — Aflăm că mai mulți preoți au început

»ă se agite, cerînd complectarea legii repauzului duminical. Ei cer «a
Duminica eă se închidă și bisericile, de oare-oe și clerul are drept la
odihnă.
I/

miniștri romîni. — In noul cabinet turc este și un ministru ro­

mb», d. N. Bațaria. De asemenea și în cel rusesc: d. Cassu. Și se zie«
AS

chiar că și în cabinetul din București sînt cîți-va romîni; nu mulți,

dar sînt.
*
UI

Naționalitatea în artă, politică, etc. — Ziarele poloneze afirmă

că Enver Bey e de origine poloneză și familia sa se numea Borzensky„
El s’a născut în Turcia ca fiu al unui imigrat și e în legătură cu o fa­
BC

milie Borzensky, ce trăește în Polonia.

Dacă știrea se va adeveri, infamia lui Enver Bey de a fi devenit
turc și încă cel mai mare patriot turc, merită o pedeapsă exemplară.
Oum ? Do geaba s’a trudit d. Cuza ca să demonstreze că ori-cine
are o picătură de sînge străin în vine este fatalmente dușmanul de moarte
ale țării î
 FACLA ' ‘ > a șt;». »9

Y
In aceeași ordine de idei constatăm cu durere că l'ăiajenul d-lui
Herz are succes la teatrul național. A trebuit să avem fn fruntea tea­

AR
trului un franțuz ca d. Davila, pentru ca să vedem succesele unui neamț
ca d. Herz.-
Cerem expulzarea imediata a d-lui Herz. Cit despre piesele d-sale,
ele să fie trecute asupra d-lui A. C. Cuza, care le va semna de drept, ca

R
autor. Suntem siguri că d. Cuza care a iscălit lucrările străinilor Eve­
rett. Marx, Sismondi, Kumelin, Say, Cernișevski, Mohl. Loria, Cohn. Bo-

LIB
dertch, nu va refuza concursnl său in cazul Herz.
*
L>< deziderat pios. — „Unirea" din Iași publică următoarele, Ia
poșta redacției:

ITY
„Z. T. Lais (Bucovina) — Am fi îneîntați dacă ați colabora la noi cit ar­
ticole mai scurte dc cit acela pe care ni l’ați trimes".
Cu cit va fi articolul mai scurt, eu atîta va fi inelntarea mai maro.
Aceasta e și părerea publicului.

S
Noi însă dorim ca articolele Unirii să fie cit mai Inngr și cît mai
numeroase, căci sînt foarte amuzante.
*
ER
Surprinzător !Ziarul d-lui* A. C. Cuza constată că număml
escrocilor jidani se înmulțește zilnic.
NIV

E o surpriză extraordinară. Noi știam că toți jidanii, prin însuși

faptul că sînt jidani, sînt escroci, căci jidanul se naște escroc precum
roratnnl se naște point.
LU

învierea marților. — Răposatul Lascar l'ărăbulă — răposat po­

liticește — a reînviat. El colaborează la gazeta d-lui A. C. Cuza. D. La­
scar Tărftbuță este un vechiu anti-semit care deschisese tărăbuță proprio
și candidase inpotriva d-lui Cuza. Acum s’a afiliat in taraba fostului său
ii val
RA

Ei, de acum, dacii s’au unit cei doi campioni, să știți că e poznă
mare : pînă acum sufereau înfrîngeri fie-care în parte; de aci încolo Io
vor suferi în tovărășie.
NT

*
-Tjirja antisemită^Auzisem de mult că d. lorga arc și o gazetă
cu acest titlu In sfîrșit nc-a fost dat să-i facem cunoștința. Un amabil
cititor ne-a trimes No. dela 6 Ianuarie. »
CE

E foarte interesant ziarul acesta. Apare Duminica, sub direcția

d-lui proprietar Dr. Sachelarie Jean N., avocat, șoseaua Bonaparte 23;
abonamentul după învoială Motto : Nu tuturor li-i dat să zboare. Alt motto:
Adevăr, Dreptate. Un al treilea motto: Romînia a Romtnilor. In sfîrșit, un
I/

al patrulea motto : Țara piere, jidovii cer drepturi.

Ziarul, firește, atacă pe jidani. Dar nu numai pe aceștia, ci și po
mitropolitul Conon și pe... Mitriță Constantinescu.
AS

Partea privitoare la jidani n’o mai relevăm: e tocmai ca în Nea­

mul romtnesc, Unirea, și celelalte foi ale partidului naționalist-democrat.
Vom cita cîte ceva din celelalte două părți.
UI

1) Partea mitropolitului 5
Implor cele șease milioane de creștini, fii ai acestei prea ineercata țări,
să-și alăture rugăciunea lor de a mea camioți să implorăm Cerul cu toată
virtutea sufletului nostru, ca focul, piatra pucioasă și smoala ce odinioară a
BC

lăsat să cadă peste nelegiuita Sodomă și ; Gomoră să le reverse cu prisosință

astăzi asupra trădătorului de neom și țară, Conon Mitropolitul țărei, precum
și asupra întregului neam jidovesc ce a copleșit scumpa și prea ospitaliera noas­
tră țărișoară.
 80 FACLA

Y
2) Partea lui Mitriță Constantinescu:

AR
Mitriță Constantinescu .sis ciupitul sis și mână lungă plânge cit amar că
a avut nenorocita inspirație d’a părăsi lăptosul liceu Mateiu Basarab, i aca jido­
veasca cu 99 de ugere, în schimbul internatului seminarului Nifon.
La Liceul Mateiu Basarab din cînd în cînd Mitriță Gmslantuiescu —

R
Ciupitul serba ai. jidovul eușcile mai mergea ai sorcova pe la jidani din an in
an îl vizitau clienții săi jidovi cu sacul cu grîn, ori îi acordau cu titlu de îm­

LIB
prumut sume însemnate de bani fără termen ba dacă doriți să știți plata se
făcea la calendele grecești.
La internatul Seminarului Xifon lucrurile sau schimbat cujglesăvârșire- Ce
poate Mitriță sorcova la copilași acelui internat. Aceștia n’au boabe de gria
aurite, n’au căpățtiti de porc, n’au beghelă cum d’asemenea dinșii nu potimînca

ITY
cn directorul lor . . . Matses făurit, din, lâna vițelului jidovesc de aur. '*1
Și plînge Mitriță al nostru. plînge cu amar ceasul despărțire! ce 'a în cu­
rmă sosește de. urdoeroșii și prea mitarnicii săi elienți jidovi.
Regretam că lipsa de spațiu ne Împiedică să citam mai” mult. Și-

S
mai cu seamă, regretam că. atît de rar ni-i dat prilejul să citim Liga^an-
tisemită a valorosului naționalist d dr. Saclielarie Jean.K., șoseaua Bo­
naparte 23.
ER
Vezi d-ta : abonamentul e, după învoială și noi tîi-guim numai*! la
prețuri fixe. Vom căuta totuși să ne procurăm numărul cupezultațul in­
tervenției privitoare la furnitura de piatră, pucioasă și smoală.*
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

ATELIERELE SOCIETĂȚII .ADEVERUL* - București

Prețul 15 Bani.
 FACLA 68

Cerșetoria pentru armato

Y
AR
Această revistă a fost singura publicațiune care a avut

R
•urajul să a?ate cu orice prilej toată putreziciunea, toată ne­
rușinare:. și tot desfrîul durerei păturei guvernante din țara

LIB
aceasta.
De atâtea ori am arătat noi în paginile acestei reviste cu
••ită lipsă de patriotism și cu cîtă nerușinare sîntem guver­
nați de 46 de ani, cum storc politicianii din toate partidele

ITY
rînd pe rînd budgetul statului, cum jefuesc ei bogăția țărei.
Trebue să mărturisim astăzi că n’am văzut nici noi tot ră­
ul, că am ascuns din necunoștință multe din păcatele celor ce
ne guvernează, că ne-am făcut iluzii față de o clasă care nu

S
trăește de cît spre a exploata, a jefui și a batjocori țara a-
ER
eeasta.
Cinci sute de milioane sunt stoarse în fiecare an din să­
răcia țăranului și din mizeria lucrătorului și totuși în țara
NIV

aceasta n’avem nici școli, nici druiimri, nici mediei, nici ad­
ministrație, nici justiție. Țară nenorocită care poartă rușinea
celor 80 la sută de analfabeți, în care pelagra, sifilisul și mi­
zeria sînt tovarășii de toate zilele ai populației, în care o nu­
LU

nă de nemernici împilează fără milă, batjocuresc și jecmă­

nesc un întreg popor! Și oridecîteori constatam că cu toată
înspăimîntătoarea creștere a bugetului în fiecare an, nimic
RA

au se face pentru luminarea, pentru întărirea și buna stare

a acestui popor, tot de atîtea ori ni se arătă armata, pentru
echiparea, pentru întreținerea și pentru prepararea căreia,
NT

ni se spunea, că statul nu se dă înapoi de la nici o jertfă. De

patruzeci și șease de ani ni se cîntă veșnic acelaș cîntec: în­
tărirea armatei noastre, prepararea ei pentru a fi oricînd gata
CE

să ne apere granițele și să ne înfăptuiască aspirațiunile-

In fiecare mesagiu pentru deschiderea corpurilor legiui­
toare, Regele care vedea cum îi crește averea an cu an și cum
reușește să sugrume zi cu zi avînturile către o viață nouă ale
I/

acestei țări, ne vorbia cu o mîndrie obraznică de zaraf care-și

cere dobînzile banilor lui, de „Scumpa lui armată", de orga­
AS

nizarea dată de El cu sacrificiile țărei pentru întărirea, și

pregătirea temeinică a puterei noastre militare. Și, naivi în­
că, noi credeam. Credeam că dacă bugetul statului nu e în­
UI

trebuințat nici pentru instrucția, nici pentru sănătatea, nici

pentru buna orînduială a acestei țări, cel puțin pentru ar­
mată se vor fi făcînd sacrificiile despre cari le-au plăcut tot­
BC

deauna să vorbească politicianilor noștri și cu cari s’a mîn-

drit totdeauna un rege care nu s’a îngrijit de cît de afacerile
.și samsarlîcurile sale
64 FACLA

Y
Crpdeam asta cu atît mai mult, cu cit în primăvara rând,

AR
țărănimea flămîndă, înebunită de foame, de împilare și de
deznădejde, armata a fost trimisă de oligarchia acestei țări
să înece în sînge setea de dreptatea jși dorul de o mâță ome­
nească al milioanelor de iobagi. Și armata și-a îndeplinit cu

R
sîrguință însărcinarea dată do stăpînitorii acestei țări. Dea­

LIB
supra a unsprezece mii de cadavre s’a înălțat din noii gloria
păturei suprapuse și din nou stăpînirea ei a devenit te­
meinică.
Iată insă că trebue să ne încredințăm acuma că dacă din

ITY
dările din aii în an mai apăsătoare plătite de poporul acestei
țări, oligarchia nu ne-a dat nici școli, nici justiție, nici admi­
nistrație, nici pentru înătrirea armatei n’a făcut nici un sa­
crificiu. Din milioanele zmulse cu toba perceptorului, nu s’au

S
cumpărat pentru armată de cît atîtea cartușe cîte ar fi nece­
ER
sare pentru a împușca țăranii răsculați și atîtea tunuri cîte ar
trebui pentru a spăimînta pe flămînzii ce ar îndrăzni să ceară
vre-odată mîncare.
NIV
A trebuit să bubue strașnic tunul în Balcani ca să aducă
aminte guvernului acestei țări că a jefuit ani dearîndul bu­
getul statului, că nu s’a făcut nici un sacrificiu pentru cul­
tura, și pentru bunăstarea locuitorilor și că nici armată n’a-
LU

vem.
Asistăm astfel de cîthrn timp la cel mai dezgustător specta­
col: o țară cu un buget de cinci sute de milioane, silită să a-
RA

dune cu talerul para cu para pentru a-și cumpăra cartușe, tu­

nuri și vase de război.
Și nu se găsește nimeni care Bă apuce de piept șleahta
NT

celor ce au guvernat această țară și s’o întrebe ce a făcut cu

visteria statului, unde sunt milioanele stoarse din punga ce­
tățenilor cărora nu li s’a dat nici școli, nici administrație,
CE

nici justiție și cari trebue să cerșească la colțul stradelor pa­

raua săracă spre a da armatei materialul necesar într’un e
ventual conflict. Nu se găsește nimeni să strige cu putere:
dați nici un ban!“ și dacă armata e în adevăr lipsită de
I/

maternal, dacă n’avem flotă, dacă statului îi lipsesc banii ne­

cesari pentru procurarea de aeroplane, să fie siliți toți politi­
AS

cienii să restitue țărei tot ceiace au furat din visteria ei- E cea
mai mare insultă ce se poate aduce unui popor care din toată
sărăcia și din toată nevoia lui a plătit'cu o proverbială bună­
UI

voință tot ce i-au cerut guvernele, să vadă cum se cerșește cn.

talerul pe străzi spre a se strînge fonduri pentru armată.
Alex. Filiation
BC
 FACLA 65

Y
AR
Totdeauna escroci

R
E vorba de cireada lacheilor brătieniști. Au rămas aceiași,

LIB
ori sub ce mască s’ar ascunde, ori cît s’ar feri să se arate
Sumei cu numele lor de botez. Ii ghicești îndată, cale de poște-
Atît li s’a doplosit sufletul în escrocherii, în minciună și falș
Atît ne-am deprins a-i cunoaște. Șobolani ai băncilor, simbriași

ITY
ai condeiului ori simpli agenți de siguranță — ceeace la libe­
rali e tot una — apucăturile lor sînt aceleași. Mint, escrochează,
nu se dau înapoi dela nici un act de lașitate, dela nici-o jos­
nicie, ca să-și slujească stăpînii. Scriu cum desfac vinurile în

S
sticle, brînza și untul patronilor ; cu acelaș zel, eu aceiași con­
ER
vingere, mînați de acelaș țel: escrocarea fără scrupul a lamei,
în profitul dinastiei.
Ultima lor mască e: de publiciști independenți. Ultimul
lor avort: „Țignaiul'-.
NIV

O, imbecila foaie a lacheilor independenți l O, beteaga

încercare de a sfeterisi publicului gologanul muncit, întru pro-
Slă'irea Brătienilor ciumați, de toți huliți, pe veci blestemați
LU

și odioși!
O, escrement de șarlatani și de netoți!
De o lună bat toba în juru-i. Aci că „nu va cruța pe ni­
meni și nimic11- Aci că „își va spune cu o energie puțin obiș­
RA

nuită cuvîntul în toate chestiunile la ordinea zilei". Aci că o

scriu ei și nu-i opera lor. Aci că ei o dirijază și nu au nici
o legătură cu „profesioniștii condeiului" cari o mîzgălesc.
NT

De o lună de zile se lapădă de ea, țin „să s_- știe precis,

dela început, că dacă i-au anunțat apariția pentru legăturile
ce le (sic) au cu conducătorii ei, declină orice solidaritate în
CE

ceeace privește cuprinsul ei".

E vreme de cînd puiază urechile tuturor, cu știrea, de
senzație, mă rog, că, în afară de colaborarea trinității ilustre,
Banu-Diamandy-Locusteanu, și-au mai asigurat și pe aceea a
I/

unei „remarcabile personalități politice", fenomenalul Cunctfttor.

Omul-șarpe — ați ghicit că e vorba de Ion Nădejde — a cărui
AS

„situație politică" nu-i îngădue să semneze articolele pline de

curaj ce va publica. Celebru om politic despre care d. Banu
cutează să scrie fără obraz, „că nu are plăcerea de a ști cine
UI

este și cu atît mai puțin onoarea de a-1 cunoaște", deși i-a tri­
mes, d-lui Banu însuși, o scrisoare— iscălită, desigur — „prin
care își ia răspunderea întreagă a tuturor articolelor ce vor fi
BC

semnate cu acest pseudonim" !

De o lună de zile, în siîrșit, curajoșii lachei, hotărîți să
mu cruțe nimic și pe nimeni, vestesc cu surie și buciume că
„flecare din colaboratorii revistei urmînd să aibă libertatea de
a scrie în deplină potrivire cu principiile și temperamentul său,
 2 FACLA

Y
■ft,,...... , - --------------------------------------------------------------

AR
’sau înțeles că nimeni nu va răspunde decît de ceeace sem-
nează“, (cu pseudonim, e înțeles) !
C e ziceți, hai ?

R
Iată o revistă „indepedentă", bătăioasă, fără Dumnezeu și
fără stăpîn, hotărîtă să spună tot, să nu cruțe nimic și pe

LIB
nimeni, revista curajoasă-tip, care nu cutează, totuși, să spună
publicului cine o scrie. Revistă ai cărei colaboratori nu înțeleg
să-și ia răspunderea decît a articolelor ce semnează, — vorba
▼ine, fiindcă de fapt scribii se ascund ermetic sub pseudominat

ITY
Iată o revistă scrisă de d-nii Banu, Diamandy, Nădejde —
fiind-că în realitate avem de-a face cu Voința Națională
săptămînală—ai cărei redactori, totuși, după sistemul brătienist,

S
înțeleg să-și decline orice solidaritate cu cuprinsul ei, cu chiar,
scrisul lor, adecă.
Escrocherie ? Prostie ?
Și una și alta.
Brătienism.
ER
NIV
Dar să nu uităm „Țignalul“ apărut.
Coperta: etichetă de spițerie în care stă pecetluit autentic
gustul artistic al d-lui Banu. Cuprinsul: sub nivelul tuturor mîz-
gălelilor de începători.
LU

Pe copertă : Regele e de vină. înăuntru escrocii scriu:

Nu vrea regele ?
Pe copertă ■ declarația că nu vor cruța nimic și pe nimeni.
RA

Înăuntru : apărarea tramvaiului brătienist și a „reputațiilor" cu

cari „neamul romînesc se poate făli". Brătienii, bine înțeles.
Apoi: obișnuita beltea a d-lui Banu, democrația pe porunceală
NT

a d-lui Diamandy, care, cică, așteaptă dela liberali: expropi-

erea marei proprietăți, votul obștesc, întregirea nea>
inului romînesc și rezolvirea chestiei evreești. (Excusez
du peu). Urmează insultarea bădărănoasă a omului politic prob,
CE

victimă a liberalilor și a regelui, Petre Carp. Ocărîrea, însiîrșit

a social-democrației și a Faclei. Da, ocărîrea, pe pagini cur­
sive, a Faclei.
I/

Căci, bravi cititori, aflați că „Țignalul, lacheilor liberali

independenți, această menire o are : să stăvilească, gîndesc ei,
AS

curentul de vînjoșie mintală, de liberă critică, de democrație

pură, de revoltă sinceră, mereu crescînd, pornit de revista noastră
în opinia publică, în toate straturile sociale ale acestei țări.
UI

.. Am văzut brustanul cu care vor să ne adumbrească Bră­

tienii prin lacheii lor, și proști, și escroci; am dat gologani pe
•1, l’am citit și m’a apucat cu oticniri.^
BC

Toți păcăliții cu No. 1, ca mine, vor scuipa cu siguranță

pe cele ce au să urmeze.
Justus
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT

O lege contra spionai»

CE

Nu există categorie de oameni mai odioasă decit aceea a

«pionilor. Numai la auzul cuvîntuiui nspion“ toată ființa omu­
lui etnstit tresare ca sub atingerea cea mai desgustătoare, și
I/

nimic mai mult de cit acest cuvînt nu poate stîrni, din fondul
inepuizabil al resurselor noastre psicho-fizice, un mai potențiat
AS

sentiment de scîrbă, dispreț și ură.

Categoria spionilor este așezată pe cea din urmă treaptă
a decăderilor omenești. Pe un criminal îl compătimește! uneori;
UI

pe un spion nici odată. Căci criminalul omoară o ființă, două

trei; spionul vinde un neam întreg.
Iată de ce ori-ce pedeapsă aplicată unui spion, nu ni s’ar
BC

părea nici odată prea aspră Și dacă vreodată, o crimă ar putea

să ne zdruncine motivele pe cari le avem în contra pedepsei
«cu moartea, sîntem încredințați că numai vreun act monstruos

--
 68
FACLA

Y
de spionaj ar putea o tace. N’avem nimic de zis, prin urmare»

AR
împotriva principiului dela care pornește noua lege contra spi­
onajului, votată de Cameră. Ba chiar, dacă am regretat faptul
că legea nu trimite pe spioni înaintea Cur ților cu jurați, este și
pentru faptul că, așa cum s’a făcut, pedepsele nu vor putea

R
trece de închisoarea corecțională.

LIB
Dar în momentul cînd am aflat că guvernul a pregătit uu
procct de lege contra spionajului în timp de pace, ne-am în­
trebat îndată cu inima strînsă: Ce lovitură mai pregătește o-

ITY
hgarhia contra drepturilor și libertăților publice, cucerite cu
atîtea jertfe de generația liberală, atît de entusiastă și de gene­
roasă, care ne-a dat Constituția ? Căci sintem de mult deprinși
să vedem cum oligarhia se folosește de toate prilejurile pe cari

S
i ie oferă legile excepționale, pentru a rupe cite ceva din drep­

ER
turile constituționale. Pe furiș, band tește, conștientă și ipocrită
ea introduce cite ui articol menit să îngusteze mereu haina
largă în care Constituanta a lăsat pe cetățean să se miște. Și
NIV
justiția, cinstita și imaculata noastră justiție, a căreia datorie
ar fi să respingă legile anticonstituționale, e destul de lașe
și de tîrltoare, pentru a sancționa toate aceste violări cari se
aduc textului Constituției. O singură dată s’a abătut de la a-
LU

ceastă regulă de conduită, cu prilejul procesului tramvaiului ;

dar atunci a declarat neconstituțională o lege... perfect consti­
tuțională I
♦ * *
RA

Cît de întemeiată era teama noastră s’a putut vedea cu

prilejul discuției proectului la Cameră. Monstruozitățile coprinse
NT

in el au fost de natură să provoace protestări chiar pe băncile

pașnicei majorități parlamentare.
Iată, de pildă, mîna nelegiuită ce s’a întins asupra artico­
CE

lului din Constituție care prevede că toate procesele de presă

sînt de competința juraților. Proectul, împotriva textului for­
mal al Constituției, trecea toăte delictele de presă socotite ca
acte de spionaj, în competința tribunalelor militare. Este o ten­
I/

dință constantă la oligarhia noastră, de a smulge cît mai multe

delicte de la jurați pentru a le corecționaliza, fără să-i pese că
AS

prin faptul acesta demască tribunalele, arătîndu-le în conflict

eu sentimentul popular.
D. Comșa a protestat cu multă inimă împotriva acestei
UI

încălcări a textului Constituției, iar la adevărurile sale d. Dis-

sescu, în lamentabilu-i răspuns, n'a putut opune de cît o teo-
Kie monstruoasă în privința delictului de presă. Atît d-sa, cît
BC

și d. Marghiloman, au recunoscut aproape pe față că legea calcă

Constituția, dar că e nevoie totuși ca aceasta să fie călcată.
E drept că articolul respectiv din proecl s’a suprimat. A
rămas totuși explicația ministerială, că autoritățile judecătorești,
 r A C b A G2

Y
vor avea să aprecieze dacă un delict de presă in materie de

AR
spionaj va trebui să meargă la jurați sau la tribunalele militare.
Acum, oligarhia și-a atins în parte scopul. Lucrările mi­
litare. de ori ce natură, au fost scoase de sub controlul opiniei

R
publice, căci ori-ce informație sau ori-ce critică a unei dispoziții
militare poate fi taxată de spionaj.

LIB
Ce să zicem apoi de dispozițiile articolului care trimitea
înaintea consiliilor de războiu pe toți complicii asimilați cu

ITY
militarii, fie că s’ar afla în trupa cu schimbul, sau în conce­
diu, rezervă, ori miliții? Cu chipul acesta marea majoritate a
cetățenilor acestei țări erau supuși juridicției consiliilor de
războiu.

S
Dispoziția s’a părut monstruoasă pină și comitetului de-
ER
legaților. Reparația n’a mers însă decît ’piuă la a scoate pe
rezerviști și pe milițieni din competința consiliilor de război,
lăsînd acestora pe cei în disponibilitate și în concediu.
Ce să zicem de asemeni, de încercarea odioasă ce s’a făcut
NIV

de a băga printre „străini” și a-i trata ca atare, pe evreii fără

protecție străină și cărora le cerem serviciul militar și-i vom
trimite în foc în caz de război ?
LU

Proectul a fost votat de Cameră. Zilele acestea îl va vota

și Senatul. Și astfel, vom avea și noi o lege contra spionajului
RA

în timp de pace. D. ministru de războiu poate deci să se bu­

cure : mulțumită d-sale, armata se va putea apăra contra unel­
tirilor spionilor. Bucurie, mărturisim, foarte îndreptățită.
Decît, mai este cineva care își va freca mîinile de bucurie
NT

in momentul cînd proectul va deveni în mod deplin lege, Este

d. Panaitescu.
Ce cîmp larg de activitate i se deschide acestui stilp al
CE

oligarhiei romîne I Cîți spioni va descoperi el, cîte sume i se

vor vot*, pentru a veghia ca spionii să nu-și atingă scopurile
Și în vreme ce Panaitescu va beneficia din belșug de ne-
I/

sfîrșitul cîmp dc operații pe care i-1 oferă legea, cetățenii aces­

tei țări vor trăi de aci înainte veșnic cu o sabie nevăzută atîr-
AS

nată deasupra capului, își vor simți libertatea stînjenită la fie

care pas de lanțurile unei înscenări de spionaj, la capătul că­
reia se găsesc consiliile de război!
LRoba
UI
BC
70 FACIA

Y
AR
Casa cd jerdelele roșii

R
„Țignalul* urnii gardist șuerînd pre­
lung în noapte Nu e țipenie de om

LIB
pe st-adă. Orașul pare un catafalc
enorm.
De-odată, la colțul uliței, în drep­
tul unei case joase, cu perdelele li­
sate și cu lumini discrete îndărătul

ITY
perdelelor roșii, o umbră se desprin­
de de uluc.
— Pst!.. pst !...
— Ce este ?

S
— Așa de frumos și așa de singur...
nu vii o clipă să te odihnești la noi ?

ER
— Nu... lasâ-mă...
— Ascultă... avem de toate... Nioi
o plăcere nn ni-e străină .. Vino...
— Sunt obosit.
NIV
— Te vom înviora... Te atrag»
misterul necunoscutului ? Pentru doi
gologani îți dau pe Cunctata. Mîn-
gîerile ei sînt divine. Nici odată nu
știi pe cine iubești.
LU

— Mi-e silă de necunoscut.

— O, îți plac lucrurile arhi-cunos-
cute și răsuflate. Do ce nu mi-ai spus
de la început ? Avem eternele pal­
RA

pitații ale lui Diamandy .. Vino !..

— Mi-e groază de banal...
— Avem pe Mephisto ! Vei cu­
noaște în așternutul lui senzații sa­
NT

tanice. Avem pe Banu. In brațele

femeii cu barbă vei gusta senzații
ambigui și nu vei ști nici odată dacă
ai strîns ia piept un corp păros d»
CE

lup, sau un suflet mediocru de femee.

Avem pe Vintilă...
— Nu... Nu.. Mi-e scîrbă do imi­
tații, de lucrurile vîscoase, umede și
moi. Pielea lui Mephisto, pielea lui
I/

Vintilă sau pielea unui șobolan, e

tot una...
AS

Vreau altceva !...

— A! te înțeleg acum, Ți-e sete de
senzații perverse... Ai vrea să re-
trăești epoca prietiniilor lui Plato»
UI

sau, cea mai recentă, a discipolilor

lui Eulemburg... Ei, bine, avem ce ’ți
trebue... Intră... Intră, străine ! In ca­
mera cu No. 00 vei găsi pe Locus-
BC

teanu ..
Un vînt trecu prin ramurile copa­
cilor, pțignalul“ unui vardist se vaită
ca un miorlăit do pisică și glasul
celor doi convorbitori se pierdu îa
noapte...
 Y
R AR
LIB
ITY
ASOCIAȚII DE IDEI
S
ER
Toți știm că. vom muri, nimeni nu se împacă cu această idee.
Moartea totuși cu o rigidă regularitate ne îmbrățișează rînd pe rînd,
iără a întreba dacă e timpul sau nu. Nici lacrămi, nici durerile su-
îletești nu o îndepărtează nici cu o clipă.
NIV

Supuși dela naștere acestei fatalități noi ne trăim viața — o

bună parte — în cea mai complectă liniște. Moartea o socotim, cău-
tînd să ne înșelăm, că e numai pentru alții, iar ceasul sfîrșitului no­
stru îl dăm cît mai departe în mintea noastră și întotdeauna așa de
îndepărtat încît nu-i dăm mai mare importanță ca unui mic accident
LU

ce trebue cîndva să se întîmple.

Ades cînd gîndurile se abat dela treburile și nevoile zilnice și
-cuprind această idee că toți ne vom întoarce în neantul din care am
RA

venit, apare înainte-mi trista deșărtăciune a existenței noastre și stau

nelămurit asupra zbuciumului sărmanei omeniri.
Mă întreb, pentru ce atîta învălmășală, de ce atîtea măceluri în
războaie, de ce atîta trufie, de ce atîta goană după averi, după demni­
NT

tăți și cîte altele cari frămîntă omenirea?

De sigur sărmana omenire nu vede nimic și merge așa înainte
-ca un mecanizm întors și făcut astfel ca piesele să se schimbe singure
CE

la epoce variate, după puterea de rezistență a fiecărei.

Mecanizmul omenirei trăește și va trăi încă numai din moartea
rînd pe rînd a acelor cari constituesc acest mecanizm. Importanță nu
se dă decît mecanizmului — cine dă și această importanță ? — care
de fapt e ceva mort cu toate viețele din el, iar indivizii nu au nici •
I/

valoare.
Dacă nimic nu se poate face contra firei, dacă nenorocita ome­
AS

nire așa se va rostogoli în vecii vecilor, mă întreb oare toate aceste

calamități ca : asasinate, răzbunări, războaie, în fine tot cortejul de
mizerii ce’și fac oamenii unii altora, n’ar putea să dispară și să lă­
UI

săm numai nenorocirile firei să ne lovească ? Cred că da, cred că

oamenii vor înțelege odată deșărtăciunea tuturor lucrurilor și a vieței
însăși și vor căuta să reformeze cu totul sistemul social de astăzi.
O. dar tîrziu de tot va putea stăpîni mințile o idee de iubire și
BC

înfrățire generală. Și cînd te gîndești cît de ușor e acest lucru ! Sînt

atîtea lucruri bune în lume, sînt atîtea mijloace ca omenirea să fie
mai fericită și totuși toți aproape le evită pentru a conspira și a a-
>dăoga la nenorocirea ei.
Y2 FACLA

Jn primul rînd avem războaiele, cari indică lămurit starea de

Y
barbarie in care încă ne găsim. Tot așa făceau mai de mult Hunii.
Goții, Gepizii, Vizigoții, și ceilalți barbari, porneau în cete numeroase

AR
și proclamînd dreptul celui mai tare, ucideau pe toți cei ce le eșeau
în cale, luîndu-le bunurile și stăpînind pămînturile.
Astăzi același lucru se întîmplă, se ucid oamenii și se iau bu­
nurile și pămînturile, cu alte preludii însă, întocmai ca tema unui

R
cîntec cu mai multe variațiuni, dar cîntecul e acelaș.
Barbarii de odinioară nu întrebuințau diplomați perfizi și scrii­

LIB
tori mincinoși înainte de a porni în cotrcva pentru crime și jafuri.
Astăzi se anuță măcelul, se scriu minciuni, se demonstrează faptele
pentru a se justifica crimele și jafurile ce urmează a se înfăptui. Fi­
nalul acelaș, ba. încă mai grozav: măceluri în masă.
Priviți războiul recent din Balcani, priviți războinicii învingă­

ITY
tori, cîte crime săvîrșesc, cîți oameni nevinovați ucid, fără a putea îi
tras cineva, la răspundere și sîngele curge, iar omenirea, rămasă li­
niștită, privește nepăsătoare, și toate vin ca o ironie crudă să ne spue:
ce vă tot bateți capul cu legi, tribunale, drepturile omului, libertate

S
individuală, drept de viată, luptifi pentru sănătatea publică, umani*
tnrizm, etc. etc. toate sînt fleacuri închise în crierii cîtorva nebuni.
ER
Omul încă păstrează intact pe strămoșul său „Barbarul sălbatic" nu­
mai că trebue zgîndărit pentru ca să’l vedeți apărînd în toată groză­
via de odinioară, ba încă și mai grozav, avînd în întrebuințare instru­
mentele moderne de distrugere.
NIV
Iată omenirea și nu vă deranjați onorabili diplomați, pregătiți
liniștiți măcelurile viitoare. Bulgarii, Sîrbii, Grecii, Muntenegrenii
și-au satsfăcut necesitatea străbunului barbar care viază în fiecare
războinic; iar sîngele care a curs a zgîndărit pofta barbarilor din Ru­
sia, cari au și început să’și arate colții în vederea cărnei de om ce
LU

se mai găsește prin Romînia sau împrejurimi. Austria, Germania,

Franța, Anglia, de asemenea, deși mai departe, tot le-au ajuns la nas
ceva miros de sînge și stau cu toatele gata, de măcel și mare minune
să fie să se liniștească sălbatecii pentru vreun timp oarecare!
RA

Sărmană omenire ! în zadar geniul morții îți semnalează secun­

dă cu secundă deșărtăciunea acestei vieți; în zadar diferiți oameni, în
diferite timpuri și-au stors creierii și s’au jertfit pentru înțelegerea
NT

mai lămurită a lucrurilor, căutînd să înfrățească lumea, hoți fiind toți

•amenii între dînșii; totuși inconștiența mecanizmului social (sau a-
mînărei) a rămas intactă; iar calamitățile ce-și fac oamenii unii al­
tora, prin războaie și alte lucruri, continuă cu o regularitate mate­
CE

matică.
Dacă, ar fi cea mai mică conștiință în masa socială, numai arti­
colele diferiților martori oculari, cu privire la grozăviile văzute în răz­
boiul recent din Balcani, cum zeci de mii de oameni zăceau mutilați,
unii morți de istov, alții încă în groaznice chinuri și cum nimeni nu-i
I/

ajuta — de altmintrelea de prisos orice ajutor — și erau lăsați corbi­

lor văzduhului pe cîmpiilc părăsite, s’ar ridica toată făptura omenea­
AS

scă deja un capăt al lumii la celălalt și ar stăvili astfel de spectacole

“ actorii Șînt tot bieții frați de-ai noștri „oameni" măcelăriți da
alți trați și puși la cale de alți frați, însă mai perfizi, el neluînd parte.
• dar Rroz&via odioasă a stărei noastre morale vine în urmă
UI

cînd se găsesc oameni cari bencbetuesc și petrec cu lacrămi de bu­

curie în ochi pentru izbînzile, sau mai bine, măcelurile făcute de ai
Ion Si acest delir de bucurie cuprinde o țară întreagă !!....
BC

Sărmana omenire !...-

G. Petponiu
 FACI. A

<JW BOCHEST

Y
AR
— Falșurile liberalilor —
Iu Viitorul dela 23 Ianuarie, a apărut, cir litere-compacte»

R
în pagina I, următorul articol :

LIB
Cetățeanul romîn Rakowsky, în slujba intereselor Bulgarki își con­
tinuă opera antipatriotică.
Eri Rakowsky a pus la cale o nouă întrunire... pacifistă. Intre
alți oratori a luat cuvîntul și șeful socialiștilor.
De astă (.lată Rakowsky și-a pierdut orice umbră de rușine și

ITY
și-a dat pe față cu o imprudență revoltătoare sentimentele și gîndurile.
Cetățeanul romîn cu numele și cetățeanul bulgar cu sentimentul,
a vorbit bine înțeles împotriva oricărei acțiuni față de Bulgaria. Dar
n’a fost deajuns atîta. Rakowsky a articulat o amenințare care concordă

S
foarte bine cu amenințările pe cari ni le face presa bulgară de cttăva
vreme. ER ț
„Venind la putere partidul liberal, a zis Rakovsky, va fi pus de
toți cetățenii în imposibilitate de a face războiul”.
După cum se vede, limbagiul lui Rakowsky nu se deosibește întru
nimic de acela al presei bulgare, care susținea că Romînia nu e stă-
NIV

pînă pe acțiunea ei, întrucât la declararea războiului soldații romîni ar

fraterniza cu bulgarii!
Rakowsky a descris apoi cu inima strînsă de durere patriotică, si­
tuația nenorocită a Bulgariei, și a făcut un apel călduros la muncitori,
să facă propagandă contra războiului. •
LU

Și în vremea asta, socialiștii bulgari uită disensiunile dintre dinșil

și se unesc în aceiaș atitudine patriotică.
Dacă mai era cineva care să se îndoiască de acțiunea criminală a
acestui dușman al intereselor romineștii, — cuvîntrea de eri a lui Ra-
RA

cowsky l’a lămurit. Chiar „Dimineața" a refuzat să publice cuvinte

antiromînești ale acestui bulgar furișat în cetatea romînească.
Am reprodus întreg articolul, pentru că e foarte carac­
NT

teristic. Și avem de dat o singură lămurire: d-rul Racowski

fost la întrunirea pacifistă a socialiștilor-
Or, Viitorul nu numai că minte cînd afirmă că d. Racovski
CE

a fost la întrunire, dar comite un fals nerușinat — adică li­

beral — cînd dă, între semnele citării, un fragment.... din dis­
cursul lui Racovski.
Am întreba pe liberali : nu-și dau ei seama că-1 servesc
I/

pe Racovski cînd, pentru a-1 combate, recurg la invenții? Căci

lumea va deduct de aici — și cu drept euvînt — că pe cale
AS

cinstită Racovski nu poate fi combătut.

Și fiind-eă articolul citat urmează după unul semnat de d.
Diamandy, îl întrebăm pe acesta : așa înțeleg generoșii să
UI

tacă ziaristică și politică?

Și-l des! idem pe d. Diamandy să ne răspundă. Dar rVo
BC

oct face, pentru că nu va putea s’o facă- Nu va putea, sub iscă­

litura sa. să-și ia răspunderea falșului ; și nu va putea nici
să-și dezavueze tovarășii.
 De altfel, în articolul citat mai sînt și alte falșuri : Vii­

Y
torul se face că nu cunoaște adevărata atitudine a socialiști­

AR
lor bulgari : aceștia au protestat în contra războiului și prin
manifeste către țară și în parlament. Aceia însă cari erau
militari s’au dus în războiu, cum se vor duce și socialiștii ro-

R
mîni dacă va fi războiu.
Am ridicat chestiunea nu pentru a-1 apăra pe d. Ra-

LIB
covski, care se poate apăra singur cînd găsește cu cale; ci
pentru a dovedi încă o dată că liberalii sînt necinstiți și fal­
sificatori.
Zicem „pentru a dovedi încă odată", de oarece am mai

ITY
dovedit de multe ori.
Necinstiți și falșificatori sînt liberalii de la „Viitorul"
cînd afirmă că d. Racovski este inspiratorul „Faclei", după

S
cum nu sînt mai cum se cade nici domnii de la r,Viața Romî
nească" atunci cînd atribue d-lui Gheree acest rol.
ER
Documentul de mai sus este confirmarea d«£.xZtivă a ne­
cinstei presei r Serale.
W
NIV
LU

Declarațiile d-lui lorga

RA
NT

D. lorga s’a folosit de un nou prilej ca să demonstreze ceea

ce noi știam de mult : că nu este om politic și că n’are
ce căuta aiurea de cît în „cămăruța lui de învățat" -'
CE

D. lonaș Grădișteanu, care este foarte naționalist și foar­

te belicos ori de eîte ori nu este ministru, a interpelat guver­
nul în chestia diferendului romînd-bulgar. D. Grădișteanu a
rostit o sumă, de fraze, dintre cari unele aveau chiar un con­
I/

ținut oarecare. Atunci a luat cuvîntul și d. lorga- pentru a

declara (jateeoric... că nu va spune nimic.
AS

Teoria d-lui lorga este aceasta: în momente grele, cînd

țara e în încurcătură, nu trebuie să vorbească nimeni, ci tre­
UI

buie lăsat guvernul să lucreze cum îl taie capul. Așa a făcut

d^ lorga și în 1907 cînd Haret s’a dus la el și l’a rugat să ta­
că; ,-,și eu am tăcut, zice d. lorga, deși știam că se împușcă
BC

oameni nevinovați* ‘.
Firește, d. lorga e lăudat- E lăudat măi cu seamă de d.
Take lonescu și de presa takistă, pentru că a dovedit... înțe-
 r aclă 75.

Y
lepciune, a dovedit că este om de guvernământ. Laudele a-

AR
«estea nu ne surprind: în totdeauna oligarchii noștri le îm­
part eu ghiotura tuturor acelora cari îi lasă în pace, să-și fa­
că treburile.

R
Pe mulți însă îi vor surprinde tocmai declarațiile d-lui

LIB
lorga.
Să fie adevărat eă în 1907 Haret l’a rugat să tacă? Nu
vrem să-i punem la îndoială cuvîntul, deși e cam tardiv și
cu toate eă el ne amintește vorba celebrului pamfletar vie-

ITY
nez. Karl Kraus despre Maximilian Harden :
— De cînd Bismarck a murit, Harden devine din zi în zi
mai intim cu dînsul.
Era însă de ajuns să-l roage Haret pentru ca d. lorga să

S
tacă? Este aceasta o scuză? Și, mai cu seamă, este acesta un
ER
act de glorie pentru un om politic independent? Nu-1 mustră
de loc cugetul pe d. lorga? Nu se simte d-sa complice la îm­
pușcarea nevinovaților?
Și ca să revenim la actualitate, ce fel de. „politică" face
NIV

ttcum d lorga?
Iată un om, care nu este un simplu X. și care se pretinde,
nici mai mult, nici mai puțin, guvernorul conștiinței naționale-
LU

Acest om e contra războiului cu Bulgaria, e contra compen­

sațiilor, e contra oricărui fapt care ne-ar îndușmăni eît de
puțin cu vecinul nostru. Și nu pentru motive sentimentale,
ei pentru că într’o asemenea dușmănie el vede primejduirea
RA

supremului nostru ideal național. In senzul vederilor sale a-

«est om vorbește și scrie; mai mult: el scrie o carte în franțu­
zește, se adresează deci pînă și străinătății.
NT

' Și tocmai în parlament, acolo unde ar putea, cu vorba și

cu votul, să împiedice politica pe care o face guvernul, — a-
eolo tace.
CE

Dar atunci pentru ce l’au trimes cetățenii în parlament,

eum se laudă el? Ca să se ocupe de mărunțișuri, de fleacuri?
Dar pentru asta nu e nevoie de un savant, de un guvernor al
conștiinței naționale ; orice trepăduș din provincie, care a
I/

primit deputăția ca o sinecură, poate expedia „lucrările" cu­

rente ale biroului de înregistrare numit parlament.
AS

D. lorga declară că în calitate de istoric nu poate discuta

de cit în chestiile pe cari le cunoaște cu deamămmtul, iar în
chestia diferendului cu Bulgaria n’are toate elementele. Or,
UI

rolul d-sale era tocmai să ceară guvernului acele elemente,

măcar în ședință secretă, dacă nu se putea în public. Căci toc­
mai asta e nenorocirea : sîntem singura țară din lume în care
BC

politica externă se face într ’un secret atît de absolut : în toate

parlamentele, pînă și în cel rusesc — cum foarte bine a con­
statat d. Fleva — s’a vorbit clar și limpede de evenimentele
din Balcani
7o F A C'uA

Y
Ei, dar d. lorga. e istoric; d-sa poate vorbi numai de tre­

AR
cut; ba, se încumetă chiar să prezică și viitorul, lucru cu atît
ntai ușor eu cit exclude orice control- De prezent însă nu se
poate atinge. Dar atunci de ce nu-și vede de academie? Ce

R
caută în parlament? Doar n’are de gând să-l imiteze pe cole­

LIB
gul său de savantlîc, Ioan Nădejde, care a interpelat guver­
nul generalului Mânu în chestia supunerii Moldovei către
turci, sub Bogdan, demonstrînd că acea supunere a fost făcu­
tă de clasa boierească!

ITY
Culmea este că d. lorga ne cere să avem încredere în gu­
vern și în acțiunea acestuia.
In aparență este și aceasta o declarație fff. patriotică :
ce e mai natural și mai frumos deeît solidarizarea tuturor ro­

S
mânilor, fără deosebire de culoare politică, în fața străinului?
ride dai- nu de un lorga. ER
In realitate însă este și aci un mare moft, vrednic de Farfu-
Sufletul acestui guvern este d. Take lonescu. Mai mult:
NIV
“’b Take. lonescu reprezintă țara tocmai în ce privește con­
flictele noastre externe Dar pe d. Take lonescu d- lorga îl
prezintă de ani de zile ca vîndut străinilor. De ani de zile au­
zim că d. Take lonescu este vândutul vînduților. Nu e vorba
LU

ăe un exces de limbagiu, ci de credința precisă, exprimată de

■mit de ori de d. lorga, în ziarul d-sale. Pînă și în suplimen­
tul special către țărani d. lorga a accentuat că d. Take lo­
nescu este vîndut străinilor, ca să nu rămîie în țara asta nici
RA

un sătean care să n’o știe.

Și acum se încrede în d. Take lonescu și-i lasă lui pe sea­
mă rezolvirea unei chestii care angajează supremul ideal al
NT

neamului românesc!
Ei, de ce face d- lorga toate astea? Pentru că e un poli­
tician ordinai? Nu, căci în fond tot e mai de treabă de cît
CE

mul ți alții. Din recunoștință către guvernul care l’a „ales“ ?

Nu, căci d lorga nu este recunoscător.
Atunci ?
I/

Pentru că nu este om politic, nu se pricepe în chestiile po­

litice și nu știe azi, cura n’a știut nici odată, ce trebuie să fa-
AS

<-ă, pentru a face în adevăr ceva.

* Jor8a> scos din hârțoagele lui istorice, este mai prejos
xleeit orice alegător mediocru; băgat în politică, este — ceeace
UI

n’a încetat să fie nici un moment ■— un personagiu ridicol.

P. Crainic
BC
 FACLA 77

Y
O scrisoare a d-lui Șumuleanu

AR
— Șumuleanu apărător al cîrciumarilor evrei! —

R
In Septembrie 1890 a avut loc la Botoșani, congresul studenților.

LIB
Tot atunci—și sub auspiciile acelui congres—s’n inaugurat acolo bus­
tul lui Eminescn.
La inaugurare a vorbit. între alții, și St. Siîneă, în numele ziarului
Asimilarea, al tinerimii evreie; iar la reprezentația dată în onoarea con-
greșiștilor a jucatzși evreica Lea Vermont-Ventura, mama Marioarei

ITY
Ventura. Stîncă a fost aplaudat călduros, iar Dea. Vent ura a repurtat ua
adevărat triumf.
Apoi o parte din studenți au devastat prăvăliile și sinagogile
evreiești.

S
Au urmat polemici aprinse. Studenții cum se cade au protestat ia
potriva zevzecilor.
ER
Credem interesant să reproducem din Adevărul de pe atunci, iuta
din acele protestări:
Domniile Director,
Văzînd că aproape zilnic ziarele se ocupă de afacerea Goroveiu-Mendonide,
NIV

■relativă la scandalurile dela Botoșani, vă rugăm să bine-voiți a. insera în ono­

rabilul D-v. ziar următoarele declarații:
Sabsemnații Cornelia Șumuleanu, student în științe și Constantin Vasitiu,
student în drept, în seara de 11 Septembrie, pe la orele 10, întoreîndu-ne de let
banchet și fiindcă eram înaintea cortegiului compus din studenți și cetățeni, ne
LU

oprim puțin pe trotuar împreună cu gazda noastră, d. Vasile Bobeica. aștepttnd

să treacă cortegiul cc mergea cu muzica în frunte.
Deodată auzim din dărătnl nostru un zuruit de geamuri... Ce se intîtnplasc?...
Domnul Gorovei, ziarist, se încercase să deschidă cu forța ușa de Ia •
RA

■circiumă ovreiască ce era închisă, și neputtnd, o smuci ații de tare în cît gea­
murile se s'ărîmară și chiar ușa la cele din urmă cedă. Unul din noi (Corneli*
Șumuleanu) fiind mai aproape de viteazul Gorovei, îl apucă de surtuc și se adre­
sează în acelaș timp uitai domn comisar.
NT

Lumea ingrămădindu-se în jurul nostru, n’am mai putut zări pe d, Gorv-

oei, care se amestecase deja în mulțime, fiecare acnm se întreba ce s a Wîmplat?
In urmă retrăgindu-se lumea, am părăsit și noi acet colț de trotuar și ne în­
dreptarăm spre casă.
CE

La banchetul din Iași l'am văzat pe d. Gorovei foarte liniștit..,. Alai că

nu semăna ca d. Gorovei de la banchetul din Botoșani; grafie însă respectabilei
pilituri ce o purta pe nas si pe care mulți din colegii noștn o admirau, am ieșit
lesne din încurcătură. Vestigiile acelei conturiuni trebue să mai existe și astăzi
in amintiră congresului din Botoșani.
I/

iași, s Octombrie, isao Cornelîu Șumuleanu, C. Vasslki

E interesant — nu-i așa î — documentul acesta. El ne dovedește
AS

că d. Șumuleanu e un om pe dos. Alții sînt zevzeci în tinerețe și mai

tîrziu se cumințesc. D. Șumuleanu, din contra, a fost mai întîi cuminte,
căci pe atunci nu numai că n’a participat la devastări, dar a denunțat
poliției și presei pe devastanți. Ceva mai mult: apucînd de surtuc pe
UI

acel Goroveiu, și-a oxpus chiar persoana și asta numai ca să apere pe

un cîrciumar evreu.
Este adevărat că d. Șumuleanu, cu toat i dezinteresarea d-sale de
BC

atunci, s’a despăgubit mai tîrziu și încă din belșug : după două decenii
■eirciumarii din Iași au plătit pentru cel din Botoșani
Dar în firea d-lui Șumuleanu au intervenit multe schimbări: atunci
d-sa lupta contra studenților huligani, pe cînd azi se muncește să-și pre­
facă studenții în huligani; atunci dsa împiedica pe alții de a brutaliza
fie chiar și pe niște cîreiamari evrei,— azi își tortureacăl servitoarele
-creștine.
z.
 Y
R AR
LIB
S ITY
POLEMICI ER
Debutul d ini Zonal Brătianu. — Ziarul .Adevărul44 a vorbit de
NIV
istoria eu milionul, adunat prin subscripția de către agenții forței pu­
blice, ca recompensă națională lui Ion Brătianu.
Aceasta ne amintește și oare-cari epizoade alo afacerei. Iată unul:
Cind s’a adus în Cameră chestia subscripției, unul din subscriitori.
Ioan Marghiloman, care dăduse 5000 de lei, a fost silit să se explice :
LU

— Mi s’a cerut un ajutor pentru un om sărac și am dat, căci eu

sînt foarte darnic de felul meu, a zis defunctul Marghiloman.
S’a produs ilaritate și... s’a trecut la ordinea zilei.
Ioan Brătianu a fost foarte jignit de felul în care Marghiloman
RA

și-a explicat darul. A doua zi l’a trimes pe Ionel Brătianu acasă la Mar­
ghiloman, ca să-i restitue suma de 5000 lei, fără dobîndă. La riadul lui,
nici Marghiloman n’a mai vrut să-și oprească banii, și i-a dăruit primă­
riei, pentru săracii Capitalei.
NT

Și astfel, debutul în viața publică al d-lui Ionel Brătianu a fost

restituirea unei pomeni, act care vroia să fie mîndru, dar n’a fost decit
arogant. Se înțelege că dintr’un milion luat de pomană se putea ușor
renunța la 5000 lei.
CE

d»
Meritul lui Salomonsohn. — Intre Epoca și Viitorul s’a în­
cins o vehementă polemică în chestiunea de a se ști al cui e meritul
încheiere! împrumutului de 150 milioane ? Dacă e natural ca Epoca.
I/

să afirme că meritul e al guvernului, e și mai natural ca Viitorul să

susție că e al Băncei Naționale.
AS

Cit despre noi, credem că meritul nu e atît al acelora cari iau ba-
Taii, cît al aceluia care plătește. Și iată cum țăranul romîn are un me­
rit în plus, fără s'o- .știe. Dar nu trebue să uităm că mai este cineva
care a jucat un rolișor în afacerea asta: este d. Salomonsohn, reprezen­
UI

tantul finanței străine.

Să trăești, nene Salomonsohnică! Văzînd alarma dată de Epoca și
Viitorul că evreii dela noi, în tovărășie cu cei din apus duc campanie
BC

contra țării, am avut naivitatea de a crede că oamenii ăștia ne-au

pus gînd rău. Cînd colo, ce să vezi ? Finanța străină,—adică evreia­
scă— ni-1 trimete pe d. Salomonsohn, ca împreună cu d. Vintilă Bră­
tianu & Bercovici, de-o parte, și guvernul Maiorescu de alta, să facă
« excelentă afacere pe spinarea țăranului romîn.
Va să zică finanța evreească nu lucrează cu pîrlitii X și V, evrei
 FACLA 7Q

romîni? Va să zică scandalul cu „campania evreilor" e un moft cu

Y
apă rece?
Atunci fie bine-venit d. Salomonsohn; cu o condiție însă: din banii

AR
furnizați de el să se mai dea un premiu d-lui A. C. Cuza.
*
..Țignalul1'. — Acesta este titlul nouei reviste pe care a scos’o d

R
Banu.
Nici nu se putea ca agenții lui Panaitescu să nu scoată Țignalul.

LIB
Programul d-lui Diamandy. — Cea mai nouă piesă a d-lui G.
Diamandy este „Spre viață nouă", farsă în patru puncte cardinale. Ac­
țiunea este călăuzită de urgența momentului istoric.

ITY
Această farsă are tendință politică; ea vrea să sugereze, între al­
tele, „acordarea drepturilor politice evreilor pămînteni și suprimarea
legii de expulzare în potriva evreilor supuși romîni*.
Credem și noi că din momentul ce le dai drepturi politice nu li
se mai poate aplica legea expulzărilor. Repetarea ar fi deci absurdă;

S
dar d. Diamandy e liberal și știe că sub liberali și cetățenii pet fi ex­
pulzați. S® ER
„Cunctator". — De cîte ori scoate cîte o publicație, d. Banu se
declară înconjurat de niște persoane cărora „situația lor nu le îngădue
NIV

aă semneze articolele ce vor publica1*.

Ducrul este firesc. In partidul liberal sînt multe persoane în a-
ceasta categorie. Cum vreți să semneze Andreiu Vizanti sau Gr. Gră-
dișteanu ?
Conform tradiției are și Țignalnl pe unul — „Cunctator* — „care
LU

nu poate să semneze*, deosebindu-se astfel de d. Banu, care nu poate

nici să scrie.
Dar „Cunctator" nu este Andreiu Vizanti, ci pur și simplu d. Ioan
Nădejde, care prea s’a deochiat ca să-i mai meargă iscălitura.
Din primul articol al lui Cunctator cităm numai atîta: dînsul cere
RA

actualului guvern să strige : „Regele umilește țara! Noi nu mai putem

fim miniștrii lui ! “
Sfătuim guvernul să urmeze sfatul. Imediat vom auzi strigătul
liberalilor:
NT

— Noi putem !

Găeștii s’au pronunțat. — Liga culturală din Găești s’a pro­

CE

nunțat: ne-o spune, prin Epoca, d. Marin lonescu.

Liga în chestie s’a întrunit.
Principalul orator.... Dar să dăm cuvîntul d-lui Marin lonescu:
D. doctor Marinoiu venind la tribună, timp de o oră și jumătate
I/

a finut un remarcabil și patriotic discurs care a fost încontinuu cu

mare entuziasm aplaudat și bravat; cred că de mult sau nici odată nu
va fi auzit rominii din Găești un așa discurs plin de entusiasm națio­
AS

nalist, pentru drepturile țărei, am văzut pe mulți, căci sala era plină,
aproape să zică, chiar acum să plecăm la războiu. D. 'Marinoiu a fost
călduros felicitat.
UI

Va să zică : d. Marinoiu a fost bravat. Iar d. Marin lonescu, uitîn-

du-se la cei din sală, a văzut că mulți erau aproape să zică: chiar
acum ,sa plecăm.
BC

Dar de ce n'au zis ? Le-a stricat rostul președintele:

„Termindu-se s’a citit o MICA moțiune".
De ce nu făcuși moțiunea mai mare, domnule președinte? Ceva-
ceva să fi fost mai mare, oamenii ar fi zis; dar așa le-a tăiat entuzias­
mul.
so FAOliA

Diverț. — „îndreptarea* din T.-Severin, este unul din organele

Y
d-lni lorga. In ultimul număr găsim o veste Jalnică: președintele și
secretarul ligii s’an retras din partidul naționalist-democrat. Probabil că

AR
și naționaliștii-demoerați se vor retrage din ligă.
Talentul de organizare al d-lui lorga este splendid: cînd adună
sub auspiciile sale doi inși, primul lucru pe care îl iac este că se despart.

R
4»
U» aot liberal — Ziarul .Curierul Olteniei* public* următoarea

LIB
știre:
„Ki se scrie din Bîrca, că noul arendaș d. Mirieă, ajutat de admi­
nistrație, a deposedat ou forța, comuna de un teren al său pe care se
nfla tfrgiol comunal și s’a pus în posesie, spre a-și clădi pe el. conaoal
proprietăței sale*.

ITY
W*avem plăcerea de a-1 cunoaște pe dl Mirieă. dar nu ne îndoim
că e un înfocat brătieniet.

S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
1IBL al 4!”
No. 5
Facla 2 FEBRUAR
Î913

Y
AR
George Diamandy

R
LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
George Diamandy

ITY
Tont pante, lout casse. toutlasse...

S
Socialistul revoluționar de odinioară, inteligența fină, sclipitoare, caus­

ER
tică; sufletul cald care a știut poate cîndva să se întindă sub toate efluviile
artei ți să vibreze de toate avinturile revoltei, a murit încet-încet, s'a stins
ea un fo: zadarnic de artificii sau ea un muc de luminare, sub poalele liră-
tienilor și în brațele d-lui Banu, deschise ca aripele unui mucar.
NIV
Am în fața m a o fotografie de pe vremuri a .prietenului" Diamondg
ți-o pagină caldă, de tinereță ți de vigoare. Privesc documentele astea îngăl­
benite, ți mă gîndesc la revoluționarul pocăit de-acum, Iu omul bolnăvicios, bu-
hav, cu pleoapele umflate de grăsime sedentară, cu firele rare de barbă unse
parcă de-o sudoare sleioasă, eu pîntecele balonat ca pînzele unei corăbii în
LU

care vîntul a căzut.

Cum e eu putință să se expire metamorfoza, aceasta grăbită, descom­
punerea, decrepitudinea, ruina unui cm care a inclus măcar o singură zi în-
irînsul prietenia bătrînului Gherea și ceva din eternitatea lui Dumnezeu.
Căci Diamandy, dacă nla fost niciodată cineva, na fost în mice caz un
RA

ori ți cine. Sub chelia lui iargă au mijit, asemenea aurorelor tulbure ale di­
mineții, zorii talentului. Ln ochii lui vii sclipitori de inteligență ți îndulciți
de-o ușoară ți inofensivă șiretenie grecească, au trebuit să alunece, ca pe va­
lurile TTelespontului. triremele artei. Din tot ce a scris, din articolele disparate
NT

și intermitente, din dramele confuze, haotice, extraordinare, din opera aceasta

prolixă, inc herentă, îndrăzneață și vulgară în acelaț timp, din cai e cu sigu­
ranță că viitorul nu va alege nimic, țîșnesc totuși ici și colo scăpărări repezi,
CE

trecătoare, ca o reminiscență imprecisă de geniu.

George Diamandy e un geniu avortat
Gînd din st>l urmăream piesele lui. inegale și absurde, scrise înfrigu­
rat, cu o mînă peste core apăsa destinul morței, simțeam ceva bizar în mine,
o opresiune intolerabila, mă înabușam ca ți cum inima mi-ar fi fost strinsa
I/

într'o mănușă de fier. Aveam impresia groaznică, lămurită, că-l văd pe Dia-
mandy agățat de marginea unei prăpăstii, făcînd eforturi deznădăjduite să pue
AS

anina pe scena decisivă, pe cuvîntul misterios care poate cuprinde întrînsul

toate wiragiurile vieții și toate, evocările artei, și neputincios, și pierdut, ros-
togolindu-se vecinie în prăpast e.
Ce-i lipsește lui Diamandy 1
UI

Ce i-a lipsit ea să fie un om întreg în literatură sau în politică î

Cînd eram copil, mi-aduc aminte că am găsit odată în casă un ceasor­
nic de care nu se servea nimeni. Coarda era bună, roțile îi erau intacte, și
după ce îl întorceam dimineața mergea o zi întreagă ca toate ceaso'nicele. Dar
BC

n'avea limbă ! Zadarnic. se destindea arcul, zadarnic se învUrteau roțile, zadar­

nic alerga minutarul, zadarnic batea tactul cremei cu tic-tacul lui ușor, ceasor­
nicul meu nu arăta orele și nu însemna nimic pe cadranul vieții, nici odată,

Ca și ceasornicului meu de-odinioară, d-lui Diamandy îi lipsești — și

hnnny soit qw mal y pense — îi lipsește limba sau... altceva.
Nicoară al Lumei
 FACLA 83

Y
AR
Adevăratul dușman

R
Niciodată prostia, lașitatea și lipsa de patriotism

LIB
a guvernanților noștri nu ne-a împins mai aproape
de un război, ea astăzi. După ce aproape 40 de ani
nu s’au gîndit decît la interesele lor, după ce au umi­

ITY
lit mîndria acestei țări prin tratate rușinoase, după ce
ne-au înleodat unei împărății care în totdeauna nu s’a
gîndit decît la distrugerea noastră, după ce ani dearîzt-

S
du-1 ne-au jefuit, ne-au împilat și ne-au nedreptățit,
după ce au potolit cu tunurile dragostea de viață și
ER
d orul de dreptate ale unui întreg popor, stăpînitorii
sacestei țări vor să ne arunce acum asupra Bulgarilor
NIV

pre a spăla astfel cu sîngele poporului rușinea unei

domnii de 40 de ani de împilare și batjocură. Și in
ajunul orgiei de sînge ce va să înceapă^cele cîteva
LU

mii de stâpînitori ai pămîntului, ai averei și ai desti­

nelor acestei țari, și-au adus aminte și de țărănimea
pe care veșnic au împilat-o, au jefuit-o și au împuș­
RA

cat-o, căreia nu i-au dat nici odată vre-un drept, munca

căreia au batjocurit-o, căreia i-au omorît avînturile și
nădejdile.
NT

Iată luptătorul de mîine !

Iată cine va muri acum pentru gloria și pentru
înălțarea unei oligarchii lașe și desfrânate. Țăranul
CE

care de atîtea veacuri a însemnat cu sîngele lui hota­

rele acestei țări, care a frămîntat țarinele cu carnea
lui, care a însemnat cu viața lui pagmele glorioase
I/

ale istoriei acestei țări.

AS

Acum cînd toți cei ce stăpînesc această țară cer

reformarea din armată, trecerea la servicii auxiliare,
cînd peste 150 de mari proprietari rurali au tăcut să
UI

fie numiți — de o lună încoace — prezidenți ai co­

misiilor interimare in comunele rurale, numai spre a
nu ii mobilizați în cazul unui războiu, acum virtuțile
BC

de luptător neîntrecut ale țăranului nostru sînt puse

în evidență, se înalță imnuri vitejiei aceluia care în
timp de pace moare de foame, de pelagră sau de ba­
ioneta copilului său. Cu un astfel de soldat victoria
84 FACLA

Y
e sigură, oricît de numeros și oricit ele puternic ar fi

AR
dușmanul, scriu entuziasmate ziarele tuturo" partide­
lor noastre politice. Nimeni nu se întreabă însă dacă
acest soldat are ceva de apărat în țara lui, dacă mai

R
luptă ca altă dată strămoșii lui pentru „sfinta moșie“,

LIB
dacă nu se va crede îndreptățit să se întrebe în ziua
cînd i se va așeza ranița in spinare: pentru ce și pen­
tru cine lupt eu ?

ITY
Dușmanul? Dar el n’are și nu vede decît un sin­
gur dușman, groaznic și neîndurător, și acesta nu-i
peste granițe, ci aci în țara aceasta pe care o stăpâ­

S
nește în care totul ii aparține și nimic nu i se cere
în schimb.
ER
Dușmanul care îi suge zi cu zi viața, care întu­
necă frumusețea visurilor sale, care îi fură munca bra­
NIV
țelor și tinerețea și puterea i-o omoară, dușmanul care
cu o gură nesătarată înghite tot ceiace el produce,
care din frumusețea femeei, surorei sau copilei sale
LU

își tace sie-și batjocură, dușmanul col de toate zilele

care se pune în calea tuturor năzuințelor și tuturor
dorințelor sale, dușmanul acesta monstruos nu e nici
RA

peste Dunăre, nici în vre-o țară depărtată, ci e aci, e

pătura stăpînitoare din această țară, sînt cei patru
mii de latifundiari cari stăpînesc mai mult de jumă­
NT

tate din pămintul țărei. Alt dușman nu cunoaște țăranul

romîn. Și dacă totuși va fi trimis să se lupte pe pămînturi
streine pentru a satisface ambițiile și setea de glorie a
CE

unei oligarch-ii rîncede, va lupta și acolo cu vitejia lui de­

venită proverbială, cu disprețul de moarte al omului
care n’a cunoscut nici o bucurie în viață, dar întor-
I/

cîndu-se de pe tărîmurile depărtate din nou în satul

AS

trist, se va întreba deznădăjduit: Pentru ce am luptat ?

Și se va hotărî poate atunci să lupte și contra singu­
rului dușman imediat, contra unei alcătuiri sociale
UI

care munca i-o fură, corpul i-1 istovește și visurile i

le omoară.
BC

Atunci va începe războiul care va aduce rege­

nerarea acestei țări.
Aiex. Filiman
 Y
R AR
LIB
ITY
Cărțulia lui Ciulită
Am sub ochi opera negustorului de la Mihăești. Cărțulia

S
<cu etichetă de sticlă de vin, a „economistului" dinastiei. O
ER
recomand stăruitor, spre citire. In ea stă prins fratele Vintilă
întreg, așa cum e: sectar, vindicativ, cîinos; dușman ire­
ductibil al libertăților publice, al poporului, al democrației;
NIV

bandit politic pentru care bunul mers, viața, viitorul țării și

al neamului rominesc atîrnă exclusiv de aducerea, de men­
ținerea ■— neîntrerupt — la cîrmă a partidului poreclit liberala
In istoria politică a Romîniei, Vintilă Brătianu își va avea
LU

tocul marcat cu o dungă de sînge, prelinsă pe un tramvai sau

pe o cupolă de bancă. Despre el se va spune că a urzit in
umbră asasinarea a 11.000 de țărani, că a organizat prădarea
avuției publice prin sistemul cointeresării, că a născocit politica
RA

pe acțiuni. Numele lui va evoca sînge, zuruit de aur, boare

de codru.
In mîzgăleaia încîlcită, seacă, părtinitoare a apașului po­
NT

litic pitit în pivnițele dinastiei, două lucruri izbesc: ura contra

obijduiților soartei și teama de revoluție.
Pentru „democratul" care cere „o altă viață politică in
CE

această țară", „o politică în realitate democratică, în înțelesul cel

mai larg al acestui cnvînt" — organizarea pașnică și legală a
clasei muncitoare de la orașe e „o mișcare anarhistă interna­
țională", o mișcare formată din oameni „fără nici-o legătură
I/

cu Țara“ și din „evrei nesolidarizați încă cu interesele noastre

naționale" ! Pentru descendentul lui Dima Grecul, mișcarea so
AS

cialistă din Romînia e condusă de „streini" 1

Fratelui Vintilă îi năzare, cu drept cuvînt, a revoluție.
Mormanul de cadavre țărănești de la 1907, îi apare la
UI

orizont baricadă, dindărătul căreia va curge ploaia gloanțelor

massei răzvrătite.
„Revolta neorganizată din 1907— scrie politicianul apaș —
BC

poate găsi o organizare la orașe, și deci să ia în viitor nu un

caracter de revoltă ci de revoluție".
Revoluția inevitabilă, printre ale cărei prime victime ti­
călosul bîrtitor al clasei muncitoare, Vintilă Brătianu, însuși
se indică. Justus
 Y
R AR
LIB
ITY
Un logician nelogic
Umbra lui Grigore Alexandrescu și aceea a lui Caragiale"

S
au plutit împreună, deasupra Camerei deputaților, în ședința

ER
de Lunea trecută. Cîinele lui Grigore Alexandrescu, care voia
egalitate dar nu pentru căței, și personagiul lui Caragiale care
primea să se revizuiască Constituția dar să nu se schimbe ni­
NIV
mic, ori să nu se revizuiască dar să se modifice pe ici, pe
colea, și anume în părțile esențiale, au avut onoarea să-și vadă
existența confirmată în plină ședință a Camerei deputaților.
La ordinea zilei era interpelarea privitoare la învățămîn-
LU

tul particular.
Deputatul interpolator a rostit o frumoasă cuvîntare spu-
nînd în esență următoarele :
„Domnilor, monopolizarea învățămîntului de către stae
RA

este osîndită de școala pedagogică modernă. Educația bină

înțeleasă nu trebue să lie un instrument de stat, ci trebue sd
urmărească numai și numai punerea în valoare a tuturor în­
NT

sușirilor copilului, Să proclamăm, prin urmare, sus și tare prin­

cipiul libertăței absolute în învățămînt. Toți aceia cari simt
că au o vocațiune pedagogică, să fie lăsați să deschidă școli
CE

și să facă educație !
„In acelaș timp, însă, statul trebue.... să nu permită ni­
mănui să deschidă vre-o școală, decît atunci cînd școala e re­
clamată de o populație școlară disponibilă. Statul să nu per­
I/

mită înființarea de institute noui cari să facă concurență ne­

leală celor vechi11....
AS

Cu alte cuvinte, interpelatorul primește să se revizuiască

Constituția, dar să nu se modifice nimic !
Și acuma, vreți să știți numele deputatului care a arătat
UI

atîta lipsă de logică ?

E d. C. Rădulescu-Motru, profesor de.... logică la facul­
tatea de filosofic din București!
BC

Loeke
 Y
R AR
LIB
Note de războiu
La izbucnirea războiului balcanic, ne-am grăbit să privim

ITY
actul aliaților de sub Dunăre ca un banditism. Indiferent de
Turci, dacă și-au meritat sau nu destinul, indiferent de idea­
lul național al cutărui sau cutărui neam. Cine răscolește in
conștiința organizată a popoarelor civilizate, talazul stăpinit, de

S
singe, face un act de banditism, pe care nici un ideal nu-i
ER
destul de drept și de puternic ca să-l îndreptățească. Ce ne pasă
nouă că Bulgarii și Sîrbii au un ideal ? întrucît țîfna lor șovină
poate să intereseze opera de civilizație și de îmbunătățire a
NIV

stărilor sociale? Și ce ne pasă că într’un războiu pe care l-au

vărsat cu bălțile Iui de singe peste sufletul unui veac de muncă,
de nădejde, de știință, agresorii au pierdut oameni în șanțurile
orașelor întărite ?
LU

Și ce drepturi sînt acelea pe care le conferă izbînda, ce

alte drepturi decît de sălbăticie ?
Războaiele au darul acesta, de-a turbura noțiunile, ca o
tîmpenie subită, ca un doliu, ca o spaimă. Atunci cind efortul
RA

intelectual muncește să răspindiască justa concepție a dreptu­

lui, care singur trebuie să stăpinească pornirile firești ale bestiei,
și an cu an contribuie, cu o neînchipuită greutate, la conver­
NT

tirea brutalității în judecată, primul bragagiu venit are cei tre-

buiește ca să dărîme tot ce s’a construit cu jertfe, cu jertfele
adevărate, ale spiritului, și să ne întoarcă pe toți în beznă.
CE

Europa, civilizata Europă, patria minților celor mai fru­

moase, scaunul idealelor cu adevărat mari, de pace și de în­
frățire, s’a transformat în cîteva săptămini. Armele au ieșit pre­
tutindeni din magazii, cu uniforme și muniții. Se mobilizează
I/

în cîteva țări; într'altele mobilizarea este pregătită. Războiul,

pretutindeni războiul. Pentru ce? Pentru că Bulgarii au ieșit
AS

la bătaie, și vor să-și mărească teritoriile. Rominia urmează cu­

rentul. De unde ne gindeam la înavuțirea poporului înăbușit
în temnița satelorj la libertatea și la cultivarea lui; de unde
UI

porniam la botezul întru cinste, dreptate și adevăr al lumii

albe din grădinile țării, iată-ne siliți să urmărim mersul beat
al lupului balcanic printre cadavre, să ne preocupăm de ce face
BC

și unde ajunge. Suntem enervați, ațîțați de luni de zile într’o

așteptare și într’un mister tocmai bune ca să neurastenizeze un
popor întreg. Și iată-ne dorind războiul și noi, ca o pedeapsă
înainte de toate, pentru bandiții eare ne-au stricat unora idea-
 FACLA

Y
foirile, altora digestia, și ca o datorie. Bestia floccară și neagră

AR
a naționalismului din Balcani, trebuie ucisă, înainte de a se
Întoarce spre noi.
Și s’a grăbit Europa să acorde aliațiior recompense pen­

R
tru că au binevoit să ne minjiască timpul. De vreme ce s’au
jertfit, de vreme ce și-^pu expus soldații într'un războiu a că­

LIB
ruia încheere o cunoșteau, Europa îi poftește să ia, să fure,
lot ce vor. Dacă vor ieși învingătoare pînă la urmă, Bul­
garia și Serbia vor ajunge la Mediterană. Pentrucă și-au scăl­
dat armatele în sînge, pentrucă au băut singe. Popoarele bar­

ITY
bare au pentru sînge o pasiune sadică și pentru leșuri pofte
de hiene și viermi. Naționalitate? ideal național? Cuvinte:
Foame de cadavre !

S
Europa n’avea cîtuș de puțin datoria să încurajeze van­
dalismul bulgăresc. Datoria ei, de civilizatoare, este una sin­

ER
gură, aceea de a sluji pilde popoarelor mici, apucate de mîn-
cărimea sadică, refuzîndu-le anexarea de noui teritorii, ca o
pedeapsă minimă și mai vîrtos deslipindu-se din propria lor
NIV
patrie teritorii pentru a fi date popoarelor provocate și tîrîte-
cu sila în război. Trebue constituit un drept internațional in
care popoarele, moderîndu-și naționalismul să joace rolul unor
indivizi. Și cum se va întemeia dreptul acesta, fără un acord
LU

al tuturor statelor și fără o dezarmare întîi a popoarelor mici ?

Poate că dreptul va fi încă multă vreme asuprit de putere, de
vremece chiar printre intelectuali se mai găsesc și astăzi spi­
RA

rite destul de obscure, care nu pot repara dreptul ca o doc­

trină, singura doctrină cu adevărat onestă și mare —? Dar
dreptul trebuie degajat și între state, după ce se va fi civilizat
între oameni, de duelul armat și de rezultatele lui. In loc să
NT

fie un argument la posesiunea de drepturi, războiul ar trebui

să fie, un privativ chiar atunci cînd s’a iscat pe temeiul unui
drept.
CE

Știm prea bine că războaiele au și un înțeles biologic, și

pricepem pa cei care le justifică și le întemeiază. Dar între
furnici, între cîini, între fiare și om trebuie să admitem o deo­
I/

sebire, a creerului, care-i o contrazicere permanentă a naturii,

și un corectiv al ei la fiece pas. Omul nu mai face parte di»
AS

pămint, Patria lui s’a deschis intr’altă parte, într’o regiune ne­
cunoscută dobitoacelor, sau prea nelămurit, o patrie cu
totul superioară, patria minții. Din minte trebuesc ascultate
UI

plîngerile omenirii, din minte trebuește privită lumea, și în

cumpăna ei trebuiau răsturnate popoarele.
k ♦ J*înă ce Europa nu va ajunge aci, ea va fi o Europă săl­
BC

batecă și barbară ca astăzi, cînd consimte în schimbul cîtorva

•ase de negoț mai mult, în afaceri, garantate de învingători, să
asisie, stupidă, la asasinarea poporului turcesc de către ban­
dele bulgare.
T. Arg-hezi
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Un liberal care face pe prostii
NIV

Un liberal eu mască, unul din aceia cărora le ie rușine

să iasă în public în tovărășia redactorilor cunoscuți ai Ți gus­
tului, este foarte indignat împotriva partidului liberal, pentnt
LU

faptul că în împrejurările grave prin cari trece țara, nu și-a

făcut datoria.
— Liberalii sint de vină că țara se găsește în situația de
RA

azi I exclamă cu mult curaj colaboratorul d-lui Banu. Ei sînt

de vină, pentru că n’au găsit în sufletul lor destul patriotism
spre a face în aceste momente de grea cumpănă pentru țară,
tot ce trebuiau să facă.
NT

Și ce ar fi trebuit să facă liberalii?

îndrăznețul liberal cu mască o spune fără înconjur :
— Puteau liberalii să facă cva mai mult decit ce au făcut:
CE

puteau și trebuiau.... să treacă din opoziție la guvern!

Cel puțin nu se poate spune că strigătul nu e scos din
inimă.
Și știți pentru ce partidul liberal ar fi trebuit să ia pute­
I/

rea ? Pentru a satisface interesele partizanilor ?

AS

Nu, Doamne ferește 1 Pentru interesele... Statului ! Libera­

lii doar sînt totdeauna gata să se jertfească pentru a apăra in­
teresele Statului!
UI

Șt *
Dar cind se pune liberalul să facă pe prostul, apoi îl face,
nu se încurc?. Așa, de pildă, liberalul de care ne ocupăm, se
BC

fece că nu știe pentru ce liberalii nu s’au mișcat contra gu­

vernului actual spre a-1 da jos. El spune textual:
„Cind guvernul conservator, prezidat de d. Carp, în loc
să înțeleagă ce se pregătea în Balcani și să ia măsurile diplo-
90 FACLA

matice și militare necesare, își perdea vremea cu chestia tram-

Y
vaelor comunale, liberalii se mișcau cu drept cuvînt și cereau
înlăturarea acestui guvern. Cînd însă a venit guvernul prezidat

AR
de d. Maiorescu, liberalii s’au muiat și au așteptat desfășura­
rea evenimentelor: Au așteptat chiar atunci cînd Balcanicii mo­
bilizau și războiul izbucnea. Pentru ce au așteptat?"

R
Cum ? Nu știe liberalul ci mască de ce au așteptat libe­

LIB
ralii ? Nu știe de ce „s’au muiat" la venirea actualului gu­
vern, atunci cînd luptaseră cu atîta exasperare în contra fos­
tului guvern ?
Să i-o spunem noi : Pentru că trecutul guvern aplicase

ITY
pe spinarea liberalilor fierul roșu, pe cînd actualul guvern a-
vea tocmai misiunea de a ridica de pe spinarea lor încă sfâ-
răindă fierul roșu.
Guvernul actual avea sarcina să spele pe liberali de ru­

S
șinea tramvaiului, de aceea partidul Brătienilor i a acordat în­
crederea. Putea tara să treacă prin împrejurări cit de grele,
ER
putea să ia foc de la un capăt la altul din cauza incapacită-
ței guvernului, și liberalii tot nu s’ar fi mișcat. Ba chiar ar fi
fost în stare să facă și o revoluție în contra celui ce ar fi voit să
NIV
înlăture guvernul actual, înainte de a fi dus la bun sfîrșit mi­
siunea lui fată de liberali. De tară le arde acum liberalilor,
ori de cicatrizarea arsurilor fierului roșu ?
Să nu mai facă pe proștii, prin urmare, liberalii cu sau
LU

fără mască! Știu ei prea bine de ce partidul lor „s a muiat"

cînd a venit actualul guvern. Iar cei ce nu știu, să întrebe pe
Vintilă. x
RA

Cenzor
NT
CE

CIUCALATA
I/

Mai întîi de toate îi zicea „Ciucalata" fiindcă era negricioasă și

ucr urile s’au petrecut așa.
AS

Stăpîna avea dintre toate fetele casei încredere în ea fiindcă Ciu-

calata avea cei mai mulți clienți. In casa acea veneau tot felul de oa­
meni și ctte odată și femei.
UI

Ciucalata ședea la fereastră tristă, fiindcă tristețea e un lucru tot­

deauna interesant. Atunci cînd era chemată venia tîrșind ușor glasul și
papucii, și cînd rămînea singură lăsa banii să cază prin tăetnra făcută
BC

cufărului ca la o pușculiță. Pentru purtarea ei frumoasă, era știntă și

stimată de toți. Se obicinuise să ție o brobeadă verde pe umeri și tușia
mult-
 FACLA 91

Alte fete erau ;

Y
Stella, 28 ani, semănînd cu o oaie, îi plăcea să cumpere cărți poș­

AR
tale și să le facă tablou. Itica, o lungană behăită care fuma mereu : cite
odată se îmbăta și atunci o bătea stăpîna, fiindcă stăpîna zicea : „femeie
beată, mușterii nu adună*. Și mai era și Flora o nemțoaică grasă ca ua
pepene rotund și plin de sentimentalism.

R
Jean, băiatul st&pînei se culca cu toate.

LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS

Intr’o seară, un bețiv intră în casă, și se legă de Cincalată înja-

UI

rlnd-o groaznic. Ei îi fu frică și vru sâ fugă, bețivul îi trase o palmă.

Jean sări și se alase cu un cuțit în burtă.
De atunci Ciucalata se îndrăgostise de Jean. De la 4 noaptea de
BC

cînd serviciul se sfîrșește, se suia sus, în odaia d-lui Jean și 11 îngrijia

■și îi vorbea dulce, sau plîngea sau îi încălzea lapte, sau îi dedea vin.
Doctorul venea săptămînal în casa lor și găsise că rana e o nimica
 92 FACLA

Y
toată, dar Jean stetea în pat și stăpîna o tot drăcuia pe Ciuealata „pentr*

AR
tine și palma ta, îmi pierd băiatul'' și cînd zicea așa, o și pleznia pentru
obraz.
Cînd Jean se însănătoși Ciuealata îi dărui un cordon foarte frumos

R
cu care Jean începu să bată fetele cînd venia chefuit din oraș. Intr’o zi
li ceru fetei să stea cu un prieten al lui; ea se împotrivi, el o plesni cu

LIB
cordonul și apoi văzînd vînătaia, îi păru rău și o mușcă de gît și o duse
în odaia lui spuuîndu-i măsii că o vrea pe Ciuealata de nevastă.
Bătrina începu să nrle și să bată cu pumnii în ușe. Geloasă una
din fete îi spusese că Ciuealata ar fi îusărcinată fiind-că de cînd cu răni­

ITY
rea lui Jean ea era neglijată de el. Intrînd în odae stăpîna care avea
principii, îi zise : „ticălosnle“, apoi smuci rochia fetei și înțelese că ști­
ința ei au mai putea schimba nimic. Fruntea încruntată a lui Jean arăta

S
că e nestrămutat, în hotărîrea de a o lua de nevastă. Stăpîna îi spuse
fetei că de mîine să-i plece din casă cu toate că o considerase ca pe •

ER
fată bună care îi aducea cîștig. Cele lalte fete ascultau la ușa de la salon;
Stela atentă fiind-că nu pricepea, și Ilica behăind înecată de tutun. Ciu-
calata vru să țipe, de acea tăcu. Apoi se închise în odaie și așteptă p«
NIV
Jean. La 2 îl auzi trecînd în sus pe scări. Apoi veni fata care din gelo­
zie o pîrîse stăpînei și bătu în ușe.
— .Ciucalato a venit vînzătorul de ficați, are ficați prăjiți și calzi,
nu iei ? “
LU

— Nu.
— la că’ți fac eu cinste, știu că ești necăjită dar ficați prăjiți fac
totdeauna bine, eu întotdeauna mănînc ficați cînd am durere de cap sa*
sunt bolnavă, și mă fac bine. La 2 jumătate un domn intră Ia ea pînă ia
RA

3 spunîndu'i multe glume pe care ea Ie știa. Rămasă singură se uită ia

•glindă și so simți urîtă și că nici o dată nu va putea fi a lui Jean, nu­
mai a Iui Jean după cum Ii cerea sufletul. Luînd o pastilă roșie o duse
NT

la gură, odată, încă odată... apoi fnchizînd strîns ochii și, ca și cînd s’ar
juca de-a muritul, numără 3, îuchiztnd strîns ochii și înghiți. Arsura alu­
neca întocmai ca o linie trasă cu creionul, și ea începu să se sgirciască di»
CE

trup, să sorîșnească, apoi să țipe. Stăpîna îi bagă cu dibăcie două degete

grăsune în gît, și vărsatul smuls din durere îi umplu gura uscată și îi se
risipi pe obraz. Stăpîna își ascunse în pod celelalte doctorii. încercări de
sinucidere sunt dese —o trăsură o duse la spital— fata muri. Imormîntarez
I/

a fost seara.
Jean avea o cravată neagră. Erau fetele și stăpîna cu broboada
AS

verile pe spinare și briliante mari la urechi. Se întoarseră toate îutr’»

trăsură, și făcură un ocol pe calea Victorii ca să mai vadă lume, fiad-că
se eimțiau prea triste ca să se întoarcă numai decît acasă.
UI

Cufărul Ciucalatii a fost găsit spart, nu se știe de cine, și Jean av»

cite-va zile mulți bani, cu care juca cărți, și apoi se culca cu Flora, nem­
țoaica groasă.
BC

Stăpîna era și ea mulțumită, find-că ținea la Jean, și o clipă îi fu­

sese frică ca nu cumva inima lui să fie reținută de o căsnicie nepotrivită
și cu un viitor nenorocit.
A. Manlu.
 FACLA D3

Y
Orbul și paraliticul

AR
SAU

R
CiaixiiB lorga-Ctaza

LIB
Acum cițiva ani s’a manifestat o interesantă prietenie: un tinăr
savant din București, d. N. lorga, și un vechiu coțcar din Iași, d. A. O.
«aza, au răspîndit bilete de faire-yart, anunțînd că s’au logodit politicește.
Cine cunoștea numai pe unul din ei, l’a căinat pe celălalt; cine ti

ITY
cunoștea pe amîndoi — a ris. Unora, tovărășia lorga-Ouza le-a amintit o
iatinaplare adevărată, comică în tragismul ei:
La spitalul „Elisabeta Doamna' din Galați, a fost adus odată ua
biet evreu nebun ; era cu desăvîrșire calic și se credea milionar. A doua

S
ts, printr’o ciudată întîmplare, este adus un biet țigan, care pătimea exact
aceeași boală. Medicul are o idee ingenioasă: închide pe ambii nebuni
ER
în aceeași cameră, ca să vadă ce-o să se întîmple Peste un sfert de ceas
nebunii făcuseră tovărășie. Și nu era nici o primejdie : nici evreul nu putea
să-l înșele pe țigan, nici țiganul să-l prade pe evreu.
Au fost însă și oameni, ba încă mulți—adică cei cari nu-1 cunoșteau
NIV

aici pe d. lorga, nici pe d. Cuza — cari i-au luat în serios pe amîndoi.

Aceștia au putut constata, din desfășurarea faptelor, că d-nii lorga și Luza
iu sufăr de aceiași boală; ci în împerecherea lor au văzut repetată istoria
•u orbul și paraliticul. D. Ouza are ochi strașnici, vede perfect; dar n’are
picioare. Toată viața n’a făcut de cît să se agațe cu mîinile, cînd de umerii
LU

■Buia, cînd de-ai altuia, oameni cu spinare sănătoasă dar și cu ochi, cari
îl svfrieau cît colo. Și n’a putut face nimic : abia s’a putut alege cu cite
• ciupeală : ba o deputăție, ba o ajutorie de primar, ba un premiu, ba o
•atedră, — prea mult pentru un cap ca al d»sale, prea puțin pentru niște
•citi atît de lacomi. Și iată că dlui Ouza ii iese în cale un tînăr zdravăn,
RA

picioare lungi și sprintene, dar fără ochi. Și iată-1 pe slăbănogul paralitic

ta circa sărmanului orb.
De cît, înțelegerea nu s’a făcut pe șleau : d. Ouza avea tot interesul
jsa-și ascundă meteahna, iar d. lorga nu-și dădea seama de a sa. D. Ouza
NT

își dădea aerul că îl conduce pe d. lorga, pe cînd acesta își admira mări­
nimia care-1 făcea să se jertfească pentru tovarășul său.
Așa au mers lucrurile o bucată de vreme. Nouă ne-a fost milă de
i. lorga, pe care 1 vedeam exploatat. E adevărat că d. Ouza vede ; decît,
CE

suflet robit păcatului, el își mîna tovarășul numai pe drumuri rele. Și am

spns’o adesea In totdeauna însă d. Cuza sărea cu gura, că facem intrigi.
Jar d. loiga tăcea, și răbda, dar în sufletul lui numai el știe ce se petrecea.
Și iată, s’a făcut o minune. Duhul sfînt l’a cercetat pe d. lorga și
I/

I’a făcut să vadă, numai o clipă și numai într’o singură chestie: în ches­
tia compensațiilor.
— Nu ne trebuie compensații ! a strigat d. lorga, văzîud clar, cum
AS

t» văd și mă vezi.
Dar d. Ouza, hoț brtrîn, care toată viața a trăit numai din așa ceva-
șilea, s’a răzvrătit : nu, că el vrea compensații și compensații—și pace bună!
Mare a fost mirarea fiecăruia din cei doi tovarăși, cînd s’au p ome-
UI

■it eă celălalt are păreri proprii. Și au strigat amîndoi într’un glas :

— Dar cum îndrăznești tu să zici altfel decît mine ?
Și iarăși, și au răspuns într’un glas:
BC

— Eu poruncesc aici 1
Acuma boclucul era gata și trebuia să se aleagă ir tr’un fel: ori-ori,
•are pe care 7
D. lorga s’a zmuncit odată și l’a trîntit pe d. Cuza, cît colo. Ș au
pernit fiecsie încotro l’o duce soarta și norocul: d. lorga repede și apă-
94 F AOLA

Y
sat, văztnd numai într’o chestie, iar d. Cuza tîrîndu-se pe brînci, răcnind

AR
că vrea compensații pentru țară, dela bulgari, chit ca să mai ciordească
niscai compensații personale dela roraîni.
*
* aruncă
Deocamdată foștii tovarăși iși * săgeți, dela distanță.

R
D lorga a fost dat afară din liga culturală, pentru ideile sale. D.
Cuza declară prin „Unirea* că „o nobilă luptă este aceea pe care a des­

LIB
chis-o liga".
D. Cuza îl atacă pe d. Take lonescu și declară că nu acesta trebue
trimis la Londra, ci... nababul Cantacuzino ; d. lorga declară dela tribuni
camerei că are încredere în miniștrii actuali, fără să-1 excepteze pe d.
Take lonescu.

ITY
D. Cuza declară prin Unirea :
Vedeți: Bulgarul e plămădit din alt aluat, mai subțire, boer. Pe cînd
Komînul, se pare mojic, trebue să se mulțumească cu ce i se dă.
Ei tocmai, vor zice : noi am luat cu arma în mină' Așa ? Răspundem ;

S
dar credeți oare că noi nu vom ști să luăm — tot așa ?

ER
Vor răspunde: Kusia ! Vom zice: Austro-Ungaria !
Iar d. lorga, prin Neamul Romînesc, constată cu amărăciune :
„In urmărirea compensațiilor astăzi noi ne trezim că avem nevoie de
NIV
Austro-Ungaria".
In sfîrșit, d. deputat Comșa îl execută pe d. Cuza în Cameră, — și
d. lorga tace.
Acum a venit momentul ca d. Cuza să i dea bobîrnacul cuvenit
LU

d-lui lorga. «
D. Cuza declară :
„Neprofesionișlii“ de la „Unirea* cari știu ei ce vor și știu multe, au
dreptul să te privească, cu zîmbet de compătimire, văzîndu-te că faci pc gro­
zavul, în Cameră—unde nu are cine să-ți răspundă—Comșo, de sus.
RA

Sperăm că veți fi induigehți în privința stilului. Așa scrie d. Cuza,

cînd scrie original. Poporația are stiluri mai frumoase: fiecare pagină are
alt stil: al autorului respectiv. Ceea ce ne interesează este fondul acestui
NT

răzoiu încîlcit, care e ua strigăt al inimii. „Unde nu are cine să-ți răs­
pundă, Comșo“, e subliniat de d. Cuza. D. lorga n’a vrut să-1 apere pe d.
Cuza în Cameră, cum nu l'a apărat nici în chestia plagiatului.
CE

Tovărășia a dat chix.

*
* *
Ce se va Întîmpla de"aci în colo? Va înțelege paraliticul Cuza că
n’are în cotro, că trebuie să-și reia locul în spinarea d-lui lorga, sau va
I/

înțelege orbul lorga că trebuie să se puie din nou sub cîrma d-lui Cuzs,
nu știm.
Se înțelege că noi am dori din suflet să-1 vedem dezrobit definitiv
AS

pe savantul orb. Ca jidani ce sîntem, ne rugăm lui lehova să-și complec-

teze opera: cum l’a făcut pe d. lorga să vadă într’o chestie, să-1 facă să
mai vadă și în altele. D. lorga, îndată ce va face ochi, va fi un membru
foarte util societății. Cît despre d. Cuza, se va găsi un azil și pentru d-sa
UI

z.
BC
FACLA 95

Y
AR
REPROȘURI
Direcției revistei „FACLA*

R
Vezi, nimeni nu ne-aude...

LIB
O mare silă am.
Per excelentiam,
De corpurile nude.

ITY
Directore, nu-mi place
Să văd, în buduar,
Vre-o stea de trotuar

S
Cum sînul își desface.
ER
Nu-mi plac sini de zăpadă;
Nici șolduri goale, nu;
Si nici c’un cald frou-frou
NIV

Nu vrea cămeși să cadă.

Sînt pudic... Ai vignete

Cu șolduri de sidef,
LU

Dar prea în relief, —

Si n poze indiscrete.
RA

S’a supărat Codreanu

C’ai pus la un desen,
In punctul cel obscen,
NT

Efigia lui Banu.

Eu îl aprob... Acolo
CE

Ai glume de foburg:
L-ai pus pe Eulemburg
In dosul lui Apollo.
I/

Chiar „Flacăra“-i — o casă

Cinstită, — nu bordel,
AS

Cum zice Villon, cel

Lipsit de foc și masă.
UI

Direcție augustă,
Te rog — căci virgo sum —
BC

Pe Banu, de acum,
Să ți-1 ascunzi sub fustă.
Proletar
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Socoteală greșită.—Dinastia și oligarhia.sini în culmea fericirii:
prințul Eitel Friederich l’a botezat pe prințișorul cel mai proaspăt,
Mircea. De aici se întrevăd strălucite rezultate politice în viitor.
NIV
Vorbă de clacă! Prințul Eitel, așa neamț cum e, știe proverbul
romînesc: odată vede nașul. A venit, a văzut, a plecat—și cu asta basta.
Proverbul va avea deci și un pendant: o dată l’atn văzut pe nașul. A
doua oară n’o să-l mai vedem. Din cumetria asta nu va ieși nici u»
LU

folos pentru țară. Sîntem doară cumetri și cu Rusia, după cutn sîa-
tem cuscri cu Anglia; și totuși, ce-am avut și ce am pierdut?
*
RA

Glasul tl-lui Bleitani.—Celebrul orator, d. Meitani, e și om de

condeiu. Iată ce serie:
„Așa s’a întîmplat cu criza financiară din 1901 și cu cea socială
NT

din 1907. N’aveam aproape nici o pregătire cînd ele au izbucnit. Din. fe­
ricire partidul liberal a putut găsi solnțiuni cari au adus însemnste
îmbunătățiri".
CE

Mare fericire și mai ales excelente îmbunătățiri!

Dar d. Meitani nu se mulțumește cu atîta. D-sa declară cu hotărîre:
,,J)ar nu trebuie ca asemenea crize să. ne mai găsească ne-
pregătiți".
I/

Cu alte cuvinte: represiunile să se facă cu anticipație. In ade­

văr, proști au fost guvernanții din 1907: numai cu două-trei săptămînî
AS

înainte dacă împușcau pe cei 11.000 de țărani, n’am mai fi avut neca­
zul răscoalelor. Bine înțeles, despăgubiri tot s’ar fi dat proprietariier
căci era un drept al ior.
UI

Sperăm că pe viitor asa se va face.

*
Diplomația „Țignaiului*. — „Țignaiiil*, supărat foc că libe­
BC

ralii stau în opoziție, face diplomație subțire.

Țignalul istorisește:
„Cînd guvernul conservator, prezidat de d. Carp, în loc să înțeleagă- c»
se petrecea în Balcani și să ia măsurile necesare, își pierdea vremea cu ck.es-
 FACLA 97

Y
tia tramvaelor comunale, liberalii se mișcau cu drept cuvînt și' cereau înlătu­
rarea acestui guvern. Cind însă a venit guvernul prezidat de d. Maiorescu, li­

AR
beralii s'au muiat și au așteptat desfășurarea evenimentelor"
Apoi tocmai asta e chestia: iiind-că guvernul Carp „își pierdea
vremea11 cu tramvaiul, liberalii l’au răsturnat: dacă n’ar ti vrut să

R
plece, d. Stere îl amenința cu baricadele. Cind a venit un guvern care
le-a dat plocon tramvaele, liberalii s’au muiat: nu era vorba decît de

LIB
un interes general al țării și prin urmare nu aveau nici un motiv să
se alarmeze.
In tot cazul e interesantă, ca document istoric, această lămurire
pe care o aflăm atît de tîrziu. Liberalii s’au agățat cu furie de tram­

ITY
vaie, — în interesul superior al patriei.
D. Carp îi luase de guler și le striga:
— Hoților, dați tramvaiele 1

S
Și liberalii răspundeau:
— Lasă vorba asta; uită-te mai bine peste Dunăre, vezi ce mai
ER
ala-bala pe acolo ?
Chestie de stil și căpățînă.— De cîteori aprre un articol care-i
NIV

interesează, în Facla, neiscălit, mintoșii en chef dala Viitorul, de ta

Flacăra, dela Țignalal, dela Biblioteca istoviră și alte foi de varză,
se consultă cine le-a scris, iritați că autorii articolelor nu le dau o
indicație, cît de slabă, o slovă, o inițială, de care inteligența lor ar e
LU

nevoie. Confuzia ce-o fac între scriitori e-adeseori bulonă.

Acești oameni incapabili să deosebească scrisul după fizionomia
Iui proprie, după formă și stil, au pretenție să se numească ei înșiși
RA

scriitori și iau ifose de intendenți în mișcarea noastră literară, ca în

serviciul unei tipografii sau al unei gazete.
NT

Nu pierdeți ocazia !. — Liberalii au făcut declarația precisă că,

date fiind împrejurările, ei au hotărît să-și mențină punctul lor de
vedere în chestia diferendului cu Bulgaria.
CE

Importanța acestei declarații nu va scăpa nimănui.

La rîndul nostru, deprinși să nu cruțăm nici un sacrificiu, a n
hotărît ca, din toată sărăcia noastră, să dăm un premiu de
Un milion de lei în aur
I/

aceluia care va putea să ne spuie care este punctul de vedere al li,

beralilor.
AS

Ținem să accentuăm că nu excludem pe nimeni dela premiul

nostru, nici chiar pe d. Ionel Brătianu. D-sa are deci prilejul — dacă-l
ține cureaua — să realizeze, dintr’o singură învîrtitură, un S. T. B.,
UI

mic-militel.
Facem totuși o excepție : nu admitem la concurs pe M. S. Regele.
*
BC

Pirțult... — Cei dela „Flacăra" au căzut îu extaz. D. Banu dela

„Flacăra" se mir strașnic de curagiul d lui Banu dela „Țignalul”. So­
lemn, grav, patetic, emoționat, iată cum vorbește și se crucește el sin­
gur, iu pagineie „Flacărei", de îndrăzneala revistei clandestine:
98 FACLA

Y
AR
„O nouă revistă politică și socială, , Semnalul*, și-a făcut apariția în
chip strălucit. Se simțea nevoia de un organ care să treacă peste lașita­
tea obicinuită a cugetărei omenești tipărite (vezi colecția „Viitorului*) și

R
să zgtidue puțin, pentru a o trezi, opinia publică, ațipită chiar în timpul
gravelor evenimente de acum.

LIB
Optimizmul și beatitudinea în care ne afundaseră cîntecele de veci­
nie progres intern... dădeau corpului nostru social o fericită imobilitate,
care prea semăna cu mobilitatea morții.
Să-l galvanizeze fiori de nemulțumire și doruri de schimbare, pen-

ITY
tru cu să fie vrednic de un progres netăgăduit și de o mulțumire demnă
Această galvanizare o încearcă cu multă energie.. Țignalul!"
Ați auzit? II vedeți pe d. Banu în poza asta eroică de galvaniza-
tor? Uitați-vă bine la dînsul. Seamănă leit cu un cal nărăvaș care a dat

S
o... să zicem, un pîrț, și se sperie el singur de zgomotul produs și de
curajul pa care l’a avut.
ER
O soluție șl mai bună.-~D. C. Rădulescu-Motru cere cea mai de­
NIV
plină libertate pentru învățămîntul particular, aceasta pe motivul că
statul avînd de suportat mari cheltuieli pentru armată, va trebui să
scadă cheltuielile școlare.
Nu-i vorbă, s’ar putea începe cu alte reduceri: de pildă, desfiin­
LU

țarea bugetului cultelor, prin prefacerea bisericei în ceea ce este prin

esența ei: o instituție particulară.
Dar în ce privește învățămîntul avem o soluție și mai radicală:
suprimarea lui. Din moment ce vom avea soldați și tunuri, ce ne mai
RA

trebuie cartea?
*
Pentru proști.. — Cînd este strîns cu ușa d. C. Banu cedează
NT

în orice chestie, chiar a inteligenții personale. Țignalul d-sale, fluie­

rat pînă la apariție, din toate cimpoaiele de reclamă, a făcut un efect
mizerabil. De mult nu s’a văzut o revistă mai idiot scrisă și de un gust
CE

mai timp. Unui ziarist care constata, comparativ cu Facla, aceste cali­
tăți, d. C. Banu i-a răspuns freeîndu-și dulce mîinile:
— Ei da... Semnalul e-o revistă pentru mai proști...
I/

Autentic!
*
AS

Imperialismul d-lu,i lorga. — Bina acum d. lorga a guvernat

numai Romînia liberă și pe cea subjugată. Acuma și-a întins sfera de
acțiune: d sa a luat și conducerea Italiei, îneepind cu partidul națio­
UI

nalist de acolo.
Firește, d-lui lorga nu-i place acel partid, fiindcă pînă acum nu
Fa condus d-sa.
BC

„Neamul Romînesc“ declară categoric că așa cum se prezintă

lucrurile de o cam dată, ,,e greu de prevăzut viitorul politic al na-
ționalizmului itaiian ca partid1'.
...Că pe al celui romîn Fam aranjat definitivi...
*
 FACLA I . 99

Y
,J)osul*.— Vorbind de noul proces înscenat «Faclei*, d e norctn jii
dela „Viitorul* exclamă:

AR
,, Dar, cînd de-asupra lor plutește posibilitatea unei sancți mi, cu-
ragioșii dela „Facla* se adăpostesc in dosul libert&ței opiniilor și-a a>te*“.
Ba o să ne adăpostim in... dosul d-lui Locusteanu!

R
Locul acesta onorabil e ocupat de mult de d. Banu.

LIB
Corespondența. d-lul ntamandp.—D. Georges Diamandy pri­
mește foarte multe scrisori, lucru cu atît mai ușor cu cit și-le tr imete
singur.

ITY
Acum cîteva zile d-sa s’a prcnunțat pentru emanciparea evreilor.
Imediat și-a scris o scrisoare prin care iși obiectează : dar oare
evreii, odată naturalizați, nu vor acapara consiliile comunale ? (Lucru
cu atît mai grav cu cit vor avea precedentul co-interesărilor br ătieniste).

S
Să ne ierte d. Diamandy că săvîrșim o indiscreție : noi putem
ER
ști de pe acuma ce-și va răspunde d-sa: iși va răspunde că trebuie
introdus votul universal, pentruca chiar și în orașele din nordul Mol­
dovei evreii să fie majorați.
Apoi își va re-obiecta că...
NIV

Dar pînă atunci Țignalul, care flueră a pagubă, își va da sufletul

*
Atentate.— D. Banu iusinuiază :
LU

„Facla- pretinde că face artă și numai artă cînd atentează Ia bu­

nele moravuri.-
Ei, asta e! Noi atentăm la bunele moravuri! Dar atunci, vă rog.
d. Lăcustă ce face? Artă '
RA

Ptiu, încolo, cu așa artă!

*
Ziare noui.—Ku apărut două ziare noui: uuul e intitulat înainte,
NT

iar celălalt e sub direcția d-lui Papamihaiopol.

Răspunsul „Viitorului*.— Am arătat că .Viitorul* a comis un

CE

fals: ca să-l poată înjura pe d. dr. Racowski, a citat... „textual" din-

tr'un discurs pe care d. Racowski nu l’a ținut, într’o întrunire la care
g. Racowski n'a fost.
„Viitorul"—colosal, fenomenal,, piramidal! — „Viitorul" a roșit și
I/

el odată, și ne răspunde cu dovezi, în număr de una: cică și „Mi­

AS

nerva" a zis că d. Racowski a fost și a vorbit.

Dacă e vorba că „Minerva" garantează pentru „Viitorul", lucrul
e perfect; întrebarea e numai cine garantează pentru „Minerva"?
UI

Ținem să se știe un lucru: d. avocat Const. Petrescu, unul din

organizatorii întrunirii în chestie, s’a prezentat la redacția noastră și
ne-a declarat categoric și lămurit că d. dr. Racowski n'a fost la acea
BC

întrunire. ,
„Viitorul1-,—dacă nu cum-va i-a trecut roșeața — să aducă deci
alte dovezi.
*
100 FACLA

Naționalismul și carnea, de cal. — „Neamul" d-lui lorga face

Y
propagandă pentru consumarea cărnii de cal și se ridică în potriva

AR
preoților cari sînt contra.
Va să zică : conflict între credință si naționalizai.
Nu știam că religia interzice carnea de cal, dar nici că naționa­

R
lizam! o preconizează. Dar ce-are a ftce? „Neamul“ scrie pentru.—
mojici: d. lorga mănîncă friptură de puiu.

LIB
Păcate ovreilor.—La Chișinău apare ziarul „ZArm;1*, întemeiat
de răposatul Crușevan. Bine înțeles, principala lui misiune este să.
agite în potriva evreilor.

ITY
Iată cel mai nou păcat al acestora:
„In ultima Sîmbătă și in ajun seara, în țoale sinagogile din Bu­
curești rabinii au ținut cuvîntăn, în cari îndemnau populața izraelită

S
ca în caz de nevoie să-și facă toată datoria către patria romînă, jert­
find totul, fără cea mai mică ezitare*.

ER
Concluzie: evreii sînt dușmanii slavismului; si pentru a pe­
depsi pe evreii din București, oare-cari pogromuri la Chișinău sânt
absolut necesare.
NIV
In acelaș timp antisemiții de la noi arată că evreii din străină­
tate sînt contra Romîniei — și concluzia se înțelege de la sine.
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

ATELIERELE SOCIETĂȚII „ADEVERUL" — Baeureati

Prețul 15 Bani.
1151 11 4 «
Sb O I <31 0 ™0il
No. 6
I oCIcl

Y
AR
SATIRII

R
LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
PROCESUL „FACLEI"

S
ER
In ultimul moment primim știrea că acțiunea par­
chetului deschisă împotriva „Faciei4" va veni în fața
NIV
Curții cu jurați de Ilfov peste trei zile, adică în ziua
de Marți, 12 Februarie a. c.
LU

Onorabilii magistrați de carieră, inconsolabili că

n’au putut să judece și să condamne ei însăși această
revistă; încearcă de data asta printr’o grabă înfrigurată,
RA

să ne aducă în fața justiției populare pe neașteptate

și nepregătiți.
NT

Integrii și inconsolabilii magistrați și-au făcut și

de data asta greșit socotelile.
CE

Le vom dovedi în ziua de 12 Februarie câ s’au

înșelat și le făgăduim că, cu toate precipitările d-lor, tot
I/

■ Facla“ le va rezerva o nouă și usturătoare surpriză.

AS
UI
BC
 r A 8 I* A 103

Y
AR
Guvernul să vorbească!

R
Nu sîntem din cei pe cari rostirea adevărului îi stinje-
nește.

LIB
Nu ne am acoperit niciodată fața sub razele lui dogori­
toare. Rațiunea însăși, unica rațiune a revistei noastre, e toc­
mai aceasta, numai aceasta: țiparea adevărului, oricare ar fi,
oricînd, înpotriva tuturor, a toate.

ITY
Mărturisim, totuși, că—odată—ne-am călcat pe inimă. Am
cunoscut lucruri, și le-am tăcut; am posedai informații, docu­
mente, cifre, și le-am păstrat în sertar. Am avut dovezile lași­
tății, decăderii morale a elitei noastre, și n’am vorbit. Un înalt

S
- interes național ne-a impus tăcerea. ER
Aluziuni sporadice in această privință s au făcut, e drept,
in revista noastră. Dar campanii n’au fost duse, nu s’a găsit
cu cale să fie duse.
NIV

Azi trebue să vorbim, insă, sîntem datori să vorbim.

Azi lucrurile tăcute fac ocolul tuturor cercurilor, sînt pe
buzele tuturor. Azi extraordinaiul caz de spionaj al trădătoru­
lui Goliescu a dezvăluit multe , . . secrete. Azi pînă și streină-
LU

tatea cunoaște ceeace se presupunea că noi ignorăm.

Corespondentul bucureștean al ziarului „Budapesli Hir-
lap*, fâcîndu-se ecoul zvonurilor publice din Capitală, publică
destăinuiri cari ne-ar scandaliza dacă n’ar fi perfect adevărate.
RA

Oficiosul nostru „Epoca* le reproduce; firește, cu indignare.

lată-le, textual:
«Ofițerii romîni au făcut, in timpul din urmă, o mare
NT

surpriză generalului Averescu, șeful Statului-Major. Anume:

imediat ce conflictul romîno-bulgar a ajuns într’un stadiu care
prevestea o iminentă izbucnire a războiului, statul-major a fost
CE

inundat de petițiile ofițerilor activi cari cer să fie reformați din

armată. Statul-major a primit vreo cinci sute de astfel de pe­
tiții. Au fost prezentate, apoi, tot cam atîtea cereri pentru mu­
tare la alte servicii ale armatei. La aceasta se mai adaugă in­
I/

diferența cu care privesc subofițerii și soldații agravarea con­

flictului romîno-bulgar, fără a se însufleți cîtuși de puțin pentru
AS

ideea uuei extinderi teritoriale*.

Trebue să avem curajul să recunoaștem că ziarul maghiar
spune adevărul. Nota corespondentului său bucureștean un sin­
UI

gur cusur are: e incomplectă. Realitatea e cu mult mai tristă,

mai scandaloasă, mai îngrijorătoare. Războiul balcanic, conflic­
tul romîno-bulgar au dezvăluit defecte grave, răni adinei ale
BC

corpului nostru social, cari, de nu vom lua seama, ne vor duce,

cu ochii închiși, la catastrofă.
Ascunderea lor ar fi, prin urmare, o erimă. îndreptarea
lor neputînd să vie, astfel, nici odată.
 104 FACLA

Y
Guvernul torn in e dator, deci, să vorbească, dacă nu vrea

AR
' i glăsuim noi. II somăm să vorbească.
Să nc spună guvernul:
Dacă știe că peste o mie de ofițeri de rezervă—mare parte

R
h: acționari ai statului — de la izbucnirea războiului balcanic,
au cerut să fie reformați pentru infirmități incurabile ?

LIB
Dacă știe că șeful marelui stat major al armatei, gene­
ralul Averescu, scîrbit, n a declarat într'un cerc intim, că, după
terminarea crizei balcanice, va reforma pe toți acești lași, cu
ordin de zi, citit în front și publicat în Monitorul Oficial 9

ITY
Să ne spună guvernul: dacă știe că peste cinci-sute ce­
reri au fost făcute de către ofițeri în activitate ca să fie trecuți
<le la front în serviciile auxiliare : la rechiziții, aprovizionare,
cenzură, ș. a. ?

S
Daca știe că, după izbucnirea conflictului romîno bulgar,

ER
peste două sute ofițeri activi au cerut să fie trecuți la aviație,
și că, pină atunci, abia două asemenea cereri fuseseră făcute ?
iDacă știe că, numai la Corpul II al armatei, s’au înscris
NIV
peste o mie cinci sate proprietari de motociclete, pentru ca,
astfel, să scape de trimeterea pe cîmpul de luptă*?
Dacă știe că peste o mie proprietari de automobile, bogă­
tași de Ia orașe și de la țară, au făcut acelaș lucru, în acelaș
LU

scop ?
Dacă știe că, în provincie, sute de proprietari și de fii
de proprietari au cerut — și li-s’a admis, bineînțeles— să fie
numiți: unii agenți poștali rurali; alții: primari ori președinți
RA

de comisii interimare, pentru ca, potrivit legii, să nu fie tri­

miși la război ?
Să spună guvernul : dacă e adevărat că armata n’a fost
NT

mobilizată la timp din pricină că satele noastre sînt împănate

cu spioni ruși, cari propovăduesc refuzul de a răspunde la mo­
bilizare, dezertarea și răscoala înpotriva proprietarilor și aren­
CE

dașilor?
Să spună guvernul: dacă e fapt cert că mobilizarea a
fost amînată din cauză că planurile de concentrare ale arma­
tei în caz de războiu ar fi fost furate de spioni streini, com­
I/

plici ai căpitanului Goliescu și ai altora?

Să răspundă guvernul: dacă n’a sosit timpul să se ia mă­
AS

suri înpotriva canaliei primejdioase, dovedită a fi fost spion

în serviciul Rusiei și al Bulgariei, căreia i s’a încredințat si­
guranța generală a statului, înpotriva faimosului Panaitescu, a
UI

cărui sarcină e de a descoperi și aresta puzderia de spioni cari

mișună în țară ?
Guvernul să vorbească 1
BC

E dator să vorbească, să ia măsuri, să izbească pe tră­

dători și pe lași.
De nu o va face, vom vorbi noi, cum se cuvine.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Pndicitatea magistratureî
RA

Magistratura rumina, celebra magistratură din car®

făcea parte procurorul Phenchide care cerea pre­
fectului poliției Capitalei, prin petiție în regulă, să-i
NT

indice un bordel în care să-și poată petrece vremea,

magistratura în care e astăzi inamovibil d. Stoianovici
CE

care arunca . vara trecută ochiade soției unui pișnic

cetățean din Rîmnieul Vîlcei și-l trimitea pe acesta la
pușcărie cind îi cerea socoteală, magistratura care și-a
dat poalele peste cap spre a porni tramvâele domnu­
I/

lui Brătianu, această magistratură al cărei nume nu­

AS

mai pronunțat stirnește scandal, a devenit deodată

mai pudică ca o lată bătrîna sau ca un archereu ro-
mîn. O ilustrație a revistei noastre în care în locul
UI

tradiționalei frunze de viță figura capul banal și pă­

ros al domnului C. Banu, a lost considerată de ma­
BC

gistratura în fruntea căreia se răsfață feciorelnicul

domn Bagdat, ca atentatoare la bunele moravuri.
Ilustrația noastră a scandalizat fără îndoială ma­
gistratura cea mai austeră, cea mai demnă, cea mai
i

I '
106 FACLA

Y
AR
cinstită și cea mai dezinteresată din lume, magistra­
tura care n’a violat nici măcar legile și care n’a ridi­

R
cat vreodată privirea asupra doamnei care-și arată în
camera de chibzuire iormele și motivele de divorț.

LIB
Cît de veselă trebue să fie această magistratură
că ne are acum în mîinile ei și încă sub acuzația do
atentat la bunele moravuriDe oîte ori se va fi

ITY
dat tumba d. Algiu și ce iericire trebue să-1 fi cuprins
pe d. Bagdat, cum își vor fi rizînd în barbă toți aceia
cărora noi le-am dat la oparte toga și i-am arătat

S
opiniei publice sub adevărata lor înfățișare de lacomi,

ER
necinstiți și imorali, conștiințe vîndute și suflete înti­
nate, oameni pentru cari legea nu e decît un mijloc
de speculă și de gheșeft. Magistratura noastră în care
NIV
actualul prezident al republicei franceze a declarat a-
cum C'țiva ani că nimeni nu poate avea încredere,
magistratura care-și scrie sentințele în bucătăriile po-
LU

liticianilor, magistratura care are drept ideal mita și

gheșeftul, magistratura ale cărei sentințe în afacerea
trarnvaelor erau așteptate cu masalale și plătite din
RA

fondurile unei societăți la care se cointeresa prin des­

păgubirile ce le acorda, această magistratură asupra
murdăriilor căreia ,,FACLA“ a luminat și căreia i-a
NT

ars fără milă rănile, ședea la pîndă, gata să ne sugru­

me spre a se răzbuna astfel contra noastră cari am
CE

îndrăznit să arătăm cit de periculos e pentru sănăta­

tea publică acest hoit dela care o țară întreagă aș­
teaptă dreptatea. Sintem imorali fără îndoială odată
ce am îndrăznit să arătăm că magistratura a fost în­
I/

vinuită că ia mita chiar de unul dintre membrii ei,

AS

de d. Hamangiu și încă într’un raport oficial, sîntem

imorali odată ce am îndrăznit să amintim că magis­
tratura romînă a avut onoarea să numere în rîndurile
UI

sale oameni ca d. Ciulei dela Botoșani, Vlădicescu

dela Buzău, Bălășescu dela Galați și se mîndrește
BC

astăzi cu domnii Stoianoviei, Algiu, Bagdat și' întreaga

ceată de excroci, de creaturi politice și de imorali cari
cu fiecare sentință înseamnă o nonă rușine asupra a-
cestei țări și spulberă și ultima iluzie ce mai rămă­
sese în sufletele naive în instituțiile acestei țări. Iată.
 FACLA 107

de ce sintem imorali, iată de ce urgia magistraturei

Y
ne urmărește pretutindeni și încearcă de atîta vreme

AR
să ne apuce într’o zi în camerile ei de judecată, din
care știi de mai înainte că nu poți ieși nebuzunărit
și nemurdărit.

R
O ! Dacă vara trecută cînd sentințele tramvaiului

LIB
erau tocmite cu luni înainte, dacă oridecîteori prin­
deam cite un magistrat cu peșcheșul sub robă, noi în
loc de a protesta, de a arăta că justiția e batjocorită

ITY
și dreptatea vîndută am fi cîntat imnuri magistraturei
care-’și digera prada, atunci fiți siguri că nici desenă­
rile noastre n’ar fi tost imorale, nici articolele noastre

S
ațițătoare.
ER
Atunci magistratura nu ne ar fi chemat la cabi­
netele de instrucție și nu ne-ar fi trimes în fața
curților cu jurați, ci ne-ar fi invitat cu glas dulce la
NIV

orgiile ei, am fi dansat împreună de-asupra cadavrului

dreptăței în zăugănitul banilor cîștigați după fiecare
sentință.
LU

Neputind însă să ne facă părtașii ei, crede că ne

va putea face acuzații ei. Uită magistratura noastră
inteligentă și curată că am știut totdeauna să acuzăm
RA

și n’am putut fi ținuți nici odată pe banca acuzărei.

Vom tîrî deci și de data asta, cu toată neplăcerea ce
ne-o aduce această operație, în fața curței cu jurați
NT

.cadavrul magistraturei și dacă opinia publică nu se

va epăimînta de miasmele ce le răspîndește, vom a-
CE

răta acolo cite molime și ce dezastru a adus el asupra

acestei țări.
Procesul „FACLEI4* va fi procesul magistraturei,
I/

procesul celei mai putrede și mai periculoase dintre

toate instituțiile unei țări în care justiția adevărată
AS

n’a putut pătrunde niciodată.

Alex. Flllmon
UI
BC
life
FACIA

Y
SOARTA POLONIEI

AR
S’a spus de atîtea ori că cel mai mare dușman al popo­

R
rului romînesc, este oligarhia care-1 stăpânește.
împrejurările grele prin cari trecem au dovedit aceasta

LIB
încă o dată.
Sintem la o cotitură foarte însemnată a istoriei noastre
naționale. Ceasul este hotărîtor. Clipa care vine poate aduce
cu ea dezastre ireparabile. Siguranța acestei țări, liniștea ei,

ITY
îndrumarea ce i se va da pe viitor, atîrșă de chipul cum vom
ieși din momentele de grea cumpănă prin cari trecem.
In asemenea înprejurări, numai perfectul acord între clase

S
și partide putea da țărei maximul de putere pe care-1 poate
avea, și guvernului tot prestigiul și toată autoritatea necesară.
ER
Masele populare au înțeles lucrul acesta, de aceea ele se
găsesc astăzi într’o unitate sufletească desăvîrșită, dorind pacea,
dar gata, printr’un admirabil instinct de solidaritate națională,
NIV
să facă și războiul dacă guvernanții îl vor provoca.
Dar poiiticianii ?
Politicianii, vai, dau spectacolul cel mai scandalos ce se
poate închipui, spectacolul nobihmei polone în anii de dinain­
LU

tea dezmembrărei țării lor.

Nici odată pasiunile politice n’au fost mai înveninate, nici
odată intrigile, cancanurile, luptele de culise n’au fost mai a-
RA

prige ca acum, la guvern ca și în rîndurile opoziției, este o

fierbere, o debandadă, o destrăbălare și o deslănțuire de patimi
vrednică de epoca celei mai neîafrînate corupții bizantine.
Grija de căpetenie a miniștrilor nu e să caute soluții Ia
NT

problemele grele pe cari le pune momentul, ci să sape influ­

ența politică a colegilor din guvern, să i discrediteze, să-i com­
promită, să-i distrugă. Lucrurile au mers așa de departe in cit
CE

d. Filipescu este astăzi pentru război, numai pentru că d. Take

lonescu este contra războiului. Ziarul marghilomanist Înainte este
plin de aluzii veninoase la adresa d lui Take lonescu, iar Presa
d-lui Bădărău n’are altă menire de cit să pîndească gesturile
I/

carpiștilor. Și toate acestea, pentru ce ?

AS

Pentru o mizerabilă chestie de șefie 1 Meschinăriile politice

orbesc piuă intr’atîta pe politician), încît îi fac să pună deasu­
pra intereselor mari ale momentului, patimile, intrigile și can­
canurile lor odioase.
UI

Dar în vremea cînd politicianii guvernamentali ne dau acest

spectacol atit de rușinos, ce face partidul liberal ?
BC

El stă la pîndă, mișelește, în umbră, gata să se repeadă

asupra puterei, la momentul oportun. Cu privire la conflictul
cu Bulgaria, fracțiunile din guvern și-au spus fiecare părerea.
Singuri politicianii liberali, de și au făgăduit tot concursul lor
 FACLA 103

guvernului, nu spun de ce părere sînt, pentru ca, oricare ar fi

Y
sfirșitul aventurei în care e intrat guvernul, ei sâ-și rezerve

AR
dreptul de a-1 trage la răspundere. Este atitudinea cea mai lașe
și mai mizerabilă pe care o poate avea un partid.
lată i prin urmare, pe toți politician!! noștri în toată go­
liciunea lor. lată-i așa cum sînt, intriganți, egoiști, lacomi, per­

R
fizi, urmărind, pînă și în momente atît de critice pentru țară,

LIB
numai satisfacerea poftelor și ambițiunilor lor personale.
Politicianii sînt plaga acestei țări, sînt dușmanii poporului
romînesc, căci prin patimile și incapacitatea lor pregătesc țărei
umilințe și dezastre.

ITY
O mîntuire a țărei și o îndrumare a ei pe căi sănătoase
nu poate veni decît de la înlăturarea oligarhiei nemernice și
trădătoare care ne stăpînește.
Ne trebue votul universal, pentru a purifica atmosfera po­

S
litică, pentru a primeni cu elemente noui pătura conducătoare.
ER
Ne trebue votul universal, dacă vrem să sc”păm de soarta
Poloniei.
1. Armașu? I
NIV
LU
RA
NT

Expulzările au. reînceput

CE

Ziarele ne-au adus următoarea știre :

Poliția din Strtina, pentru a da o lovitură organizației mun­
I/

citorilor sindicaliști din acel port, a făcut să fie expulzat mun­

citorul Kircor Garabet, supus otoman.
AS

In țara asta, în care atiția armeni și-au făcut situații —■

unii prin merite, alții prin lingușiri și slugărnicie — un biet
lucrător armean nu poate găsi o piatră de căpătîiu, dacă se
UI

unește cu colegii lui romîni, în loc să se pue în slujba stăpâ­

nilor și poliției.
Domnule Take lonescu. e o rușine!
BC

In țări absolutiste ea Austria și Germania nu se expul­

zează lucrătorii străini cari fac soeializm.
 Ito r AOL A

Ca să învețe și d. Take lonescu ceva, îi vom povesti ur­

Y
mătoarea istorioară adevărată :

AR
în anul 1907 un lucrător din România cutreera pe jos ță­
rile germane, umblind din loc în loc, după lucru. Fusese ex­
pulzat deta noi pentru crima de a se fi înscris în sindicatul

R
breslei sale. După ce străbătuse Ungaria și Austria, fără a găsi
de lucru, bătătorea acum pămîntul Germaniei, tot de geaba:

LIB
era criză prin părțile apusului și nici lucrătorii indigeni nu
erau plasați toți.
Intr*o zi nenorocitul e prins, pe șosea, de un jandarm,
care i cere documente. Omul n'avca nimic, pentru un motiv

ITY
foarte simplu: era evreu-romîn, prin urmare nu i s’a eliberat
nici un pașaport la expulzare.
— Atunci, zise jandarmul, te duc la reședință, ca să fii
expulzat.

S
Lucrătorul stărue să 1 lase in pace.
sta la noi. ER
— Nu pot; dacă n’ai nici un act de legitimație nu poți
In disperare de cauză — lipsa pașaportului ii provocase
NIV
destule mizerii — victima recurge Ia un mijloc extrem : scoate
carta de membru în sindicatul din București și o arată.
Jandarmul o ia, o examinează, după desemn și stampilă
reușește să descurce că in adevăr e o cartă de membru într’un
LU

sindicat și se declară mulțumit.

— Ești socialist? întreabă jandarmul.
— Dai răspunde lucrătorul.
— Foarte bine! De ce n’ai spus din capul locului că ești
RA

organizat? De ce ai spus că n’ai documente?

Și l’a lăsat in pace.
Carta de membru care i-a atras expulzarea din România,
NT

■ a asigurat liniștea în Germania. Ceea ce se consideră aici ca

o crimă, în Germania e o garanție de cinste.
Să sperăm că d. Take lonescu va învăța ceva din această
CE

istorioară ? Z.
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

UN TRĂDĂTOR
RA

Opinia publică, indiferentă și absentă de cele mai multe

ori, în chestiuni tot atît de importante pentru țară, ca și fur­
tul și vînzarea planurilor de apărare exterioară, dar mai puțin
romantice în formă, s’a trezit deodată în afacerea Goliescu.
NT

Acest căpitan care a purtat arma ca să apere fruntariile,

își întoarce sabia spre țară. Intr’un timp de neliniște, de criză
totală, de strigăte războinice aproape și de umilire, el repre­
CE

zintă forțele dușmane aruncate înlăuntrul țării. Un sentiment

de panică ascunsă își face loc în sîmburele curajului nostru.
Cîți spioni nu tăinuește acum Romînia, care poate că peste
cîteva zile va intra călare pe tun în Bulgaria Descoperirea
I/

unui complot de acest fel revoltă publicul și în acelaș timp îl

deprimă. Un ofițer care primește să și vîndă patria ! Nu mai
AS

e o crimă, e ceva nebunesc, afară din terminologie și acest

act merită pedepsele supreme.
Toată lumea cearcă totuși să-și facă iluzia că un ofițer
UI

romîn nu poate fi un trădător și în tumultul glasurilor care

acuză pe Goliescu se aude și vocea îndoelii. Dacă ancheta ar
putea stabili nevinovăția căpitanului, căpitanul n’ar mai avea,
BC

e drept, nimic de cîștigat, dar publicul s’ar simți mai mulțumit,

conștiința lui ar dobîndi siguranța pierdută în cîteva zile ; inte­
resul național ar fi ca Goliescu să nu fi păcătuit Vinovăția lui,
112 FACLA

Y
odată bine stabilită, s’ar resfrînge par’că asupra noastră a
tuturor.

AR
Rezultatul cercetărilor pin acum oe fapt nu se cunoaște
și vinovata zilelor ce trecură, a fost drept vorbind presa, care
fără nici indicație pozitivă a ucis un om încă nejudecat, cu o

R
grabă, cu o lipsă de milă și de cumpăt, înfiorătoare. In cîteva
ore fantazia reportajului a creat un roman. N’a fost cruțată

LIB
nici familia, nici ospitalitatea, s’au speculat prieteniile și legă­
turile nefericitului Goliescu. Și cine poate ști unde s’ar fi oprit
cruzimea rece a gazetarilor, care în goana după subiecte sen­
zaționale pentru satisfacerea cititorilor, spurcă sufletele, calcă

ITY
inimile, discreditează toate sentimentele, dacă ministerul de
războiu n’ar fi dat, îngrozit și el, un comunicat acestei prese,
acestui monstru cu o față luminoasă și cu cealaltă neagră și

S
oarbă.
Atît mai rău cînd Goliescu ar fi ființa cinică și rușinoasă
ER
pe care presa ne-a dat-o plină de luxură, de noroi și sînge.
Se pare că lăcomia aurului pe care-I urmărea flămînd și ra­
pace, a fost la Goliescu nesățioasă ..împins din spate cum era
NIV
de vijelia lui“. Cu aceste cuvinte, ale unui maior care-1 cu­
noaște și care căuta să-și dea seama de fapta căpitanului, se
caracterizează timpul nostru de desfrîu industrial, morala cu­
rentă al căreia principiu este : „adunați avere ! prin orice mij­
LU

loace". Și-acest îndemn nerostit, care se ridică din toată viața

noastră socială și aruncă pe om în labirintul și mîzga aven­
turilor, umple toate corpurile noastre constituite. O sărăcie
RA

demnă nu prețuește un salut și puținii oameni naivi cari mai

luptă în țara noastră pentru altceva decît buzunarul, trec și
printre cei făcuți să-i priceapă și să-i stimeze drept nișt/ ra­
tați sau pierduți. De-aceea în mod tacit, furtul abil' deghizat
NT

în afaceri, mascat în întreprinderi, este primit ca o necesitate.

Termenul de „învîrteală" consfințit de mii de învîrteli, e un
cuvînt curent, pe față, și de care nu roșește nimeni. L-au adop­
CE

tat advocații, inginerii, profesorii cari formează pionii vecinie

mobili ai politicianismului, nesfîrșita și marea trădare. Goliescu
a căutat să se... învîrtească. Nenorocul lui este că a amețit.
I/

Dacă ar fi cîștigat milionul pe nesimțite, s’ar fi retras desigur din

armată, ar fi creat o industrie prosperă, ar fi fost un impor­
AS

tant personagiu politic, și cînd din întîmpiare ne-am fi îndoit

de purtatea aurului său, ne-ar fi făcut un proces de calomnie.
Dar... să nu ne grăbim și noi. Căpitanul mai poate salva
UI

onoarea noastră.
Ținem să nu încheiăm aceste rînduri fără a felicita fru­
moasa bărbăție a d-lui profesor maior Burileanu, care în împre­
BC

jurări atît de protivnice, apără printr'o frumoasă scrisoare pu­

blicată în Adeverul, energică și precisă, demnitatea omenirii
culte- „
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Sîntem contra războiului I

RA

Ei da, sîntem contra războiului. E adevărat. Aburii calzi

ai sîngelui vărsat cu atîta îmbelșugate în apropierea granițelor
NT

noastre, n’au trezit în noi instinctele sălbatice aletfvremurilor

de cruzime și măcel. Ecoul tunurilor cari împrăștie moartea
în cîmpiile dezolate ale Tracici, n’au deșteptat în sufletele
CE

noastre decit un sentiment de oroare.

Sîntem contra războiului. Nu din lașitate, ci din 'convin­
gere. Sîntem contra războiului pentru, că nici odată o națiune
n’a tras foloase de pe urma lui, pentru că de cina există ome­
I/

nirea, războaele n:au adus pe capul popoarelor decit dezastre

și ruini.
AS

Civilizația modernă și spiritul democratic osindesc războiul

ca pe o rușinoasă rămășiță a veacurilor de barbarie. Iu vremea
năzuințllor spre federația universală a popoarelor, războiul e
UI

un anahronizm.
Și ne vom modifica noi părerile asupra războiului, numai
pentru că. Impulsivul Nicu Fiiipescu vede roșu înaintea ochilor^
BC

Vom abjura noi dela credințele și idealurile noastre numai

pentru că un vînt de nebunie războinică a coprins oligarhia
ce ne stăpânește ? Ne vom schimba convingerile pacifiste de.
tu FACLA

teamă că Epoca sau Conservatorul ne vor denunța ca lași? Vom

Y
deveni războinici și vom cere să fim porniți ia măcel, numai
pentru că politicianii au interes să ascundă, printr'un războia,

AR
falimentul politicei externe a regelui ?
Insultele și amenințările lor ? Ne batem joc de ele. alîta
timp cit avem credința că ceea ce se face acum este o mișelie.

R
Chestiunea aceasta a Siiistrai va fi pentru noi, sîntem
siguri, un izvor de nesfirșite greutăți, nenorociri și umilințe.

LIB
Mizerabilul oraș dela granița dobrogeană, învrăjmășindu-
ne pentru totdeauna cu bulgarii, ne va țintui cu ochii spre
Sud, paralizîndu-ne ori ce mișcare, ținindu-ne mereu cu mina
pe armă, istovindu-ne sub povara cheltuclilor militare. Va fi

ITY
pentru noi o chestiune a Alsaciei și Lorenei. Și după cum Al­
sacia și Lorena paralizează de patruzeci de ani Germania îtn-
piedieîndu-i expansiunea, tot așa Silistra va fi, pentru mulfă

S
vreme, piedica cea mai serioasă în calea idealurilor noastre
naționale. ER
Am spus o, o mai spunem, și o vom spune mereu: idea­
lurile noastre naționale nu sint peste Dunăre, ci peste Carpați
și peste Prut. Realizarea lor o așteptăm dela triumful acelui
NIV

principiu care face și preface acum fața lumei, dela principiul

naționalităților, E vorba de acel principiu profund democratic,
de acea minunată pârghie a progresului, care tinzind la supri­
marea subjugării unei națiuni de către alta, înlătură una din
LU

formele asupritei, sporește libertatea și simplifică procesul lup­

tei de clasă, curățindu-1 de orice adaos împovărător pentru cei
de jos. Principiul naționalităților subminează astăzi Rusia, deza-
RA

greghează Austro Ungaria, reacționează ca un factor dizolvant

in structura tuturor statelor întemeiate pe imperialism.
Și ciad de triumful acestui principiu legăm atîtea nădejdi
NT

legitime, cura venim noi singuri să-i dăm o lovitură atit de

grea, încorporînd cu forța un teritoriu bulgar?
A, dar și Bulgaria face acelaș lucru în dauna Turciei ■
CE

Este adevărat. Bulgarii nu s’au mulțumit să libereze pe cona­

ționalii lor de sub dominațiunea turcească și să anexeze numai
pămînturile curat bulgărești, ci caută acum să încorporeze și te­
renuri cari nu le aparțin.
I/

Dar aceasta le va fi și pedeapsa în viitor. Căci mai evrind

sau mai tîrziu, grecii încorporați acum vor cere să fie trecuți
AS

Greciei, iar sîrbii de pe Vardar vor voi să treacă la Serbia,

lată, prin urmare, perspectiva altor războaie, purtate tot pentru
triumful principiului naționalităților.
UI

Suride guvernanților noștri o asemenea perspectivă?

O singură atitudine i se impunea Romîniei în conflictul
balcanic : să ceară autonomia Macedoniei, pentru ca aromînii
BC

împreună cu ceilalți macedoneni să se poată dezvolta în liniște

și în deplină libertate.
 FACLA its

Y
Iu loc să ceară autonomia Macedoniei, guvernanții noștri

AR
au preferat să-i vîndă pe aromîni și să pretindă Silistra. Ba
chiar sînt gata să provoace un războia absurd pentru acest
oraș, care, ori cită valoare ar avea din punct de vedere stra»

R
tegic, nu poate îndreptăți jertfele ce ni se cer pentru el. E o
mișelie împotriva căreia protestăm cu toată energia pentru că.

LIB
ea e tot deodată și o crimă contra liniștei și siguranței viitoare
a acestei țări.
1. Roba

S ITY
ER
NIV
LU
RA

Meseria d-lut loan Nădejde

■ '■ WSB
NT

Este, de sigur, mai urită decât a d-nei Warren a lui Ber­

nard Shaw. D. Nădejde practică meseria de denunțător al so­
cialiștilor de pretutindeni.
CE

Omorîrea deputatului socialist austriac Schuhmeiervle către

lucrătorul oie^tin-social Kunscliak îi dă d-lui Nădejde prilejul
de a minți și calomnia. D. Nădejde afirmă că lucrătorul Kun-
schak, fiind izgonit din toate atelierele, după cererea lucrăto­
I/

rilor socialiști, pentrucă a refuzat să se înscrie în sindicatele tor,

a fost împins la disperare și de aceea a comis crima.
AS

Firește, de-aici trage concluzia asupra socialiștilor romîni

și vorbește de Racowski, Draga, Cocea, etc.
D. Nădejde minte, și minte cu bună știință. E drept că se
UI

înarmează, citind din „Neue Freie Presse“ ; are însă grija să

spuie că acest ziar atenuiază lucrurile spre a favoriza pe socia­
liști, cind știe bine că „Neue Freie Presse" e dușmana socia­
BC

liștilor.
D. Nădejde cunoaște mișcarea socialistă austriacă și știe
că eeeace afirmă e o imposibilitate.
Ca să-l demascăm; vom lămuri noi lucrurile :
116 F A fi 1 A

Y
în Viena sini două partide de muncitori : partidul social­
democrat și partidul creștin-social. La început era mai tare cel

AR
din urmă, iar acum e mai tare cel dinții ; dar de existat, există
amindoua. Sînt labilei unde lucrează numai social-democrați,
fabrici unde lucrează numai creștin sociali și fabrici unde lu­

R
crează și unii și aiții- Va să zică : in nici uu caz nu putea fi
vorba ca ucigașul să rămiie in imposibilitatea de-a lacra

LIB
Dar ceva și mai important: primăria are ateliere de strun-
gărie, și la primărie sint încă și azi creștinii-sociali, cari — d.
Nădejde o știe foarte bine — primesc în toate instituțiile pri­
măriei în primul rîud pe aderenții lor și numai în locurile ce

ITY
prisosesc mai primesc și adversari. Prin urmare, Kunschaic, care
era un militant al creștinilor-sociali, nu putea în nici un caz să
rămiie fără lucru, dacă vroia să lucreze.

S
In sfîrșit, Kunschak n’a fost niciodată persecutat pentrucă
n’a vrut să se înscrie în sindicatul socialist.
ER
In 1905, făcind pe agentul provocător și pe denunțătorul,
a tîrit înaintea justiției pe doi din colegii săi de atelier, cari
au și fost condamnați la închisoare. Atunci toți colegii din ate­
NIV

lier au cerat să de dat afară — și a și fost. Lucru natural, căci

dacă d. Nădejde se simte bine în tovărășia lui Panaitescu, nu
se poate ceie ori cui aceeași grosime de obraz.
‘ De atun< i insă, adică de opt ani încoace, Kunschak n’a
LU

fost supărat de nimeni.

De ce-a comis crima ? După părerea noastră pentrucă e
nebun, și creștinizmul-social a ajuns Ia el o idee fixă. Dar aceasta
RA

nu ne interesează acum. Vorba este : a mințit d. Nădejde ? A

falsificat d. Nădejde? șjJa.
Ei bine, ca să isprăvim, mai iată un amănunt :
D. Nădejde, care vorbește de tirania socialistă și se revoltă
NT

de izgonirea muncitorilor, pentru ideile lor, din fabrici și ate­

liere, — d. Nădejde a introdus, sub guvernul liberal, faimoasele
liste negre, prin cari se punea în vedere patronilor să nu pri­
CE

mească în lucru pe socialiști, arucind ast-fel pe, drumuri sute

de oameni. Va să zică: d. Nădejde atuncă altora în spinare
propriile sale isprăvi.
I/

Și acum puteți judeca meseria d lui Nădejde.

AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Sfii vă pierdeți sărita ! — Din toate părțile auzitn"același strigăt:
— Goliescu e polon ! Un romîn n’ar fi fost capabil de așa ceva'
lată daci pe toți cei de origine polonă băgați într'o oală ca unul
NIV

care a păcătuit.
Și totuși au fost și stnt printre fruntașii țării atîția bărbați de ori­
gine poloneză î E destul să amintim pe d. Zelea-Codreanu-Zeliasky, marele
naționalist în cămașă țărănească !
LU

Mai nostim este că Goliescu înainte de-a încerca să-l facă pe tră­
dătorul a încercat să-l facă pe aviatorul. Și atunci nu auzeai dectt un
glas :
RA

— O invenție romînă! Aviația romfnă ! Un aviator romîn

O, spanachidiști romînit De ce n’ați spus atunci că Goliescu e polon ’
Ar fi timp să înceteze aceste fleacuri triste. Goliescu e trădător
pentru că e trădător, iar nu pentru că e polon și nici pentru că e romîn.
NT

.Faceți loc, domnilor — După Spini Haret, Alexandru Djnvara.

CE

Oare mai sîateți pe acolo ?

D-nii Duca și Banu s’au înființat cei dîntîi ia înmormîntarea lui
Djuvara.
*
I/

Ce speră d. Cuza. — D. A. C. Cuza într’un lung articol în care

atacă pe d. Take loneecu și pe alți politicians, declară solemn.'
AS

„După ce vă veți pupa- intre voi, după obiceiul știut, la grea cumpănă
veți alerga la mlinele noastre, sărutindu-le ca să vă scăpăm de primejdie*.
Intîlnind pe d. Take lonascu, d-sa ne-a declarat că, din contra, d-1
UI

Ouza îl va sărata pe d-sa.

Amenințare irealizabilă.—D. I, G. Tufescu dela Iași se plînge

BC

prin Evenimentul că niște „tîrtani obraznici4 dela Mișcarea și Opinia „își

permit adeseori a face gluma proaste* pe socoteala d-sale. In consecință
d. Tufescu promite să aplice „corecțiunea cuvenită unuia „din șefii lor1’.
1Î8 FACLA

Y
După stilul acesta, atlt de orgolios, ați putea crede c& d. Tufesou

AR
este cel puțin ajutor de vizitiu; în realitate d-sa nu e de cit profesor.
Oar ee-are a face? Omul sfințește locul.
Firește, ne-ar părea bine ca d. Tufescu să ilustreze corpul didactic
prin actul eroic eu care se laudă eu anticipație. Dar nu sperăm eă-1 poatA

R
îndeplini.

LIB
Se știe că d. Tufescu avusese onoarea de a fi băgat Sntr’o slujbă.
El bine, pină să depuie jurămîutnl a și fost înlocuit. Apoi a vrut să se facă
nemuritor prin scrieri; ei bine, piuă să se învețe a ținea condeiul a și fost
emorit — prin ridicol.

ITY
Ce vreți ? D. Tufescu sosește in tot d*auna cu cinei minate mai
ttrziu. Și pînă să se trezească d-sa (>& aplici earacțiuni, te pornea ești eA
l’a și plesnit care-va, măcar așa, de probă.

S
M*
O telegramă înfiorătoare. —■ Jalnicii redactori ai faclei, pătrunși
ER
de adâncă durere, aduc la cunoștința cititorilor următoarea funebră tele­
gramă :
Constaniinopol, 4 Februarie. — Astăzi, comitetul de apărare a intere­
NIV

selor populațiunei musulmane, Israelite și aromânești din Macedonia, a adresat

ambasadorilor un memorandum eerîndputerilor garanții pentru salvgardarea
vieții, bunurilor și libertății religioase ale populațiunilor sus zise cari locuesc
LU

teritoriile a căror cesiune e virtual admisă, și să le asigure libera exercitare

a drepturilor lor civile, politice și religioase, prin crearea unei-Macedonie au
tonome.
Va să zică aromîuii au comis crima cea mai oribilă: ei au alcătuit
RA

un comitet împreună cu evreii. Și d ta dorini, d-le Cuza?

8e înțelege de la sine că de cît o Macedonie autonomă cu evreii,
mai bine să rămlie aromînii sub jugul grecilor.
NT

Nu-i așa, d-le Cuza?

ISxlstența lui Mateiu, dovedită! — De cîtevazile eram chimii ți

CE

de o nobilă curiozitate : eram curioși să știm: mai există ori nu mai există
marele bărbat Mateiu Cantacuzino ?
Ei bine, există !
I/

gs Somat de d. Popovics-Tașcă să declare categoric dacă, da, sau ba,

a rostit niște anumite cuvinte, d. Mateiu Cantacuzino declară ; nu gînt
AS

obligat să răspund și prin urmare răspund că n’arn rostit acele cuvinte.

Și imediat d. Popovici scoate din Tașc.ă un raport oficial, din care reanltă
eă d. Mateiu rostise... cuvintele nerostite.
UI

Este mateizmul cel mai clasic. Prin urmare nu este vorba de n»

Mateiu oare-care, ci de Mateiul nostru, marele bărbat de la Iași și vechea
noastră simpatie.
BC

*
Moarte șl dragoste. — La Iași a murit un bătrîn simpatic, loeot.-
colonel I Manolescu Mladian, fruntaș naționalist.
 FACLA 119

Oe sentiment a deșteptat moartea lui, tn rindurile amicilor lui politici ?

Y
Ns-o desthinuiește Unirea :

AR
„li ista știre răspindindu-se ca fulgerul a produs o vie afecțiune
printre naționaliștii-demoerațiu.
Foarte curios! Bietul Mladian a trebuit să moară, ca să provoace
dragostea naționaliștilor!

R
Nouă moartea lui ne-a produs un sentiment de regret. Dragoste

LIB
aveam de mult pentru el: de pe vremea cind colabora la Adevărul, sub
Beldiman. Manolescu-Mladian ținea mult la Beldiman și la ziarul acestuia,
ți, cum se întîiuplă, el a scris la Adevărul tocmai cînd Adevărul ducea o
viguroasă campanie pentru emanciparea celei mai mari părți dintre evrei,
adică a intelectualilor și meseriașilor.

ITY
D. Cuza a’a amintit acest detaliu în discursul său; asta tocmai din
cauza., afecțiunei de care e atins d. Cuza.
*

S
Un act măreț.—In fața evenimentelor grave prin cari trece țara—
ER
mai ales o țară mică ca a noastră—guvernul nu putea să rămîie nepăsă­
tor.. El a luat o hotărîre mare, măreață, pe care, fără șovăire, a și pus-o
în practică.
NIV

Citiți și vă veți extazia:

Consiliul general al județului Botoșani a fost dizolvat.
Alegerile ee vor face după cum urmează: Colegiul I la 27 Februarie,
colegiul II la 1 Martie, colegiul III la 3 Martie.
LU

Sînt două versiuni in privința cauzelor cari au determinat guvernul

să ia această măsură eroică. Unii susțin că Botoșanii au căzut In lotul
conservatorilor și consilierii județeni erau tachiști, pe cînd alții — din
contra — susțin că Botoșanii căzuseră în lotul tachiștiior și consilierii
RA

erau conservatori.
Ori cum ar fi, constatăm că guvernul, pentru a coresponda solemni­
tății momentului se ocupă de lucruri foarte grave, și de aceea îi strigăm:
NT

— Ura, bravo, halal'

Drepturile macedonenilor. — Se pare că macedonenii din Bu­

CE

curești vor Silistra pentru Bominia ; iar d. lorga se știe că une-ori n’o
vrea (de pildă cînd nu-s miniștrii de față).
Firește, e o îndrăzneală din partea macedonenilor să aibă păreri, fie
și greșite, într’o chestie în care d. lorga n’are.
I/

Boci: zavrac macedonenilor ! 11 dăm textual:

.Macedonenii din București, societatea lor, care a comis greșeala
AS

de a agita pentru hotarele Bomîniei, cari n’o privesc, mi se parek.

Bine că ți se pare numai !
Noi credeam că macedonenii au cel puțin toi atîta drept să se ocupe
UI

de Romînia, cit are d. lorga să se ocupe de Macedonia.

Cînd macedonenii vorbeau în întrunirile electorale ale d-lui lorga,
susținîndu-i candidatura, d-sa găsea că au tot dreptul să se agite și că
BC

alegerile dia țară îi privesc strașnic.

Acum le-a retras patenta. Ce ți-e și cu capriciile Monarchilor!
*
 120

Frecauțlune. — Girantul Faclei a cerut punerea sub supraveghere

Y
a d-lui Banu, pentru ca acesta să nu se bărbierească. Numai așa se va putea

AR
dovedi ia proces că în adevăr barba d-lui Banu era acolo unde parchetul
crezuse a distinge altceva.

R
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS

Redacția și Administrația:
Facla STR. SĂRINDAR, 11, București Teitun h/w 5i «/îs
UI

ABONAMENTUL
In țară ................... 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni
BC

In streinătate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni

Exemplari 15 hani Girant resp. Const Stan

ATELIERELE SOCIETĂȚII .ADEVERUL- - Bucnrețti

fill Bl 4 >H

Y
No. 7

AR
R
BARBU PALTINEANl

LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 BfiRBU PfiLTINERNU

Y
Un cap fără expresie. Un cap sa atîtea altele mii și sute de mii cari se stre­
coară prin viață, cari apar și dispar pe calea Victoriei, îndărătul unui ghișeu,

AR
pe culoarele unui vagon de drum de fier, la 10 Mai, la moși sau în sala pa­
șilor pierduți. Dacă cineva nu țî-ar șopti la ureche numele lui n’ai ști nici
odată că bătrînul acesta cu privirea piezișă, cu gulerul soios, cu fața ștearsă,

R
cu hainele parcă iodeauna murdare pe el, este fostul vice-președinte al unei
camere conservatoare, domnul Bariu Făltineanu, mina dreaptă a partidului

LIB
takist și mina stingă a tuturor partidelor.
Capul d-lui Făltineanu a fost inventat anume pentru dînsul și pentru
semenii lui. Cu un asemenea cap, politicianul îndrăzneț, omul veros de afaceri,
pungașul de rînd, se poate strecura printre elienți și printre vicisitudinele vieții,

ITY
fără să dea de bănuit cuiva, fără să trezească atenția nimănui. Așa se și ex­
plică de ce d. Făltineanu a putut să se strecoare prin viață, modest, anonim
și insignifiant, cu surîsul pe buze și cu mîinele în buzunarele altora.

S
O singură dată a fost cit pe ce să i se înfunde.
Era pe vremea marilor reforme financiare ale d-lui Tale lonescu. Par­
ER
lamentul hotărîse schimbarea monedelor de aramă cu gologani găuriți.
In urma acestei legi, firma I. Hauser din București chemase în jude­
cată, înaintea secției comerciale a tribunalului din Hamburg (dosarul No.
NIV

5631905'/ pe reprezentantul casei Siegfried Pels din acelaș oraș, ca să se vadă,

condamnat la plata unii sumi de bani drept provision pentrueă grație ostene­
lilor ei reușise să obțină dela ministerul de finanțe romîn o jumătate din fur­
nitura de nichel și o jumătate din cantitatea de aramă a monedelor scoase din
LU

circulație.
In ziua procesului casa din Hamburg a recunoscut că firma din Bucu­
rești îi recomandase o persoană foarte influentă și cu vază în Romînia, pe
RA

vice-președintele camerei de atunci, pe d. Barbu Făltineanu, că mulțumită,

intervențiilor acestuia putuse să capete jumătate din furnitura monedelor de
nichel, dar că nu datora nimic casei Hauser, deoarece se înțălesese direct cu
NT

d. Făltineanu. In adevăr casa pîrîtă prezintă tribunalului conturile de cheltu-

eli făcut cu obținerea furniturii și aprobarea licitației,—conturi în cari erau
trecuți și 3000 lei dați onorabilului d. Barbu Făltineanu.
CE

La observația lui Hauser că găsește aceste cheltueli exagerate, asociații

lui Pels obiectară textual:
— Reclamantul Hauser știe doar foarte bine că în Romînia trebue să
dai bacșișuri în dreapta și în stingă. Dacă vice-președintele camerei a fost în
I/

stare să primească 3000 de lei, vă închipuiți etc. etc.

AS

Afacerea aceasta, cu mita ei de 3000 de lei, a făcut pe vremuri mare

vîlvă. Adversarii politici ai d-lui Făltineanu l’au atacat cu înverșunare. Dar
ca iodeauna adversarii politici au fost ipocriți sau nedrepți.
UI

Cu siguranță că dintre sutele și miile de gheșefturi ale d-lui Făltineanu,

ca și dintr’acelea ale semenilor, partizanilor sau adversarilor lui, afacerea
monedelor de nichel a fost dintre cele mai mici. De-aceea generația actuală a
BC

și uitat’o așa de repede. De-aceea nimeni nu mai pomenește acum de dînsa.

Și de-aceea, astăzi, cînd onorabilul d. Barbu Făltineanu urcă la tribună fața
lui ștearsă ca un gologan scos din circulație și conștiința lui deflorată ca.o
monedă găurită, nimeni nu-i strigă, pungaș, în față și nimeni nu! înhață de
guler și nul repede în brînci, dela tribună. Nicoară al
 Y
RAR
LIB
PROCESUL NOSTRU

ITY
■ iB

S
Magistratura asupra afacerilor, gheșeftarilor și
scandalurilor căreia „Facla^ a luminat de atîtea ori,
ER
magistratura care a înscris în istoria contimporană a
Romîniei cea mai rușinoasă pagina prin sentințele ei
NIV

in atacerea tramvaelor comunale, magistratura care se

prostituează în fața tuturor politicianilor, se arvunește
oricărui samsar și se face părtașe la orice escroche­
rie, magistratura care constitue un pericol permanent
LU

pentru onoarea, pentru averea și pentru viața cetățe­

nilor acestei țări, această magistratură necinstită, des­
trăbălată și cinică încearcă să se răzbune contra
RA

noastră. x
Din ziua cînd am dezvăluit necinstea și neruși­
NT

narea celor ce au făcut din justiție batjocură și din

drept instrument de pradă, magistratura d lui Bagdat,
ne-a jurat peirea.
CE

Acolo, în camarile ei de judecată în care în fie­

care zi nenorociții împricinați sunt buzunăriți și drep­
tatea e sugrumată, ar vrea să ne tire rind pe rînd
I/

sau pe toți de odată magistratura căreia i-am strigat

AS

cu curaj și cu cruzime adevărul în față.

De luni de zile fiecare număr nou al revistei noa­
stre e cercetat cu aceiași grije cu care se cercetează
UI

peșcheșurile aduse de samsari în camera de chibzuire,

de luni de zile procurorii ne întind lațurile artico­
BC

lelor codului penal...

Eri încercarea unui proces de lese-majestate, astăzi
dorința de a ne așeza alături cu vînzătorii de cărți
poștale obșcene, mîine poate ne va implica ca altă
124 FACLA

Y
dată pe nenorocitul Miulescu în vre-o nouă crimă din

AR
strada Soarelui...
Un desen apărut îutr’unul din numeri le noastre
trecute, un desen inofensiv ca și capul d-lui Banu care

R
făcea prin locul ce-’l ocupa toată originalitatea acelui

LIB
desen, a dat prilej procurorului să înceapă acțiune con­
tra noastră și întregei magistraturi prilej de bucurie.
Zile întregi codurile au fost răsfoite pentru a ne
sustrage judecatei constituționale a juriului și cînd s’a

ITY
convins că nu se va putea ferici de a ne avea în mîna
ei. magistratura a hotărît să ne împiedice cel puțin
de a ne apăra. Și astfel magistratura care tărăgănește

S
zeci de ani pe nenorocitul țăran care-și cere fășia de
ER
pămînt încălcată de boer. magistratura în fața căreia
ști bine că în cel mai bun caz nepoții tăi vor termină
NIV

procesul început de tine, a fost cu noi uimitor de ex­

peditivă.
Citați la 8 Februarie, trebuia să ne prezentăm
peste patru zile în fața Curței cu jurați.
LU

Pentru respectul ce-1 purtăm justiției populare,

n’am vrut să ne prezentăm acolo fără o largă apă­
rare care să fie în acelaș timp și o susținere a unor
RA

principii scumpe oricărui cetățean cinstit și oricărui

democrat sincer. Iată de ce am cerut amînarea pro­
NT

cesului pînă la completarea unei vaste anchete asupra

moralităței și imoralităței în artă.
Cum era de așteptat magistratura nu ne-a acor­
CE

dat această animare și ne-a condamnat în lipsă la

șapte luni închisoare.
Pînă Ia judecarea opoziției noastre d. Bagdat
I/

poate avea dulcea iluzie că a fost răzbunat.

g ft Pentru întîia oară șeful magistraturei romîne
AS

simte o bucurie mare fără să vatăme pe nimeni.

Facla
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

MEDIATIUNEA
RA

In sfîrșit: o dungă de lumină în bezna politicei noastre

externe 1 Un ochiu de pajiște în codrii diplomaticei oligarhii
romîne. Puterile „oferă11 bunele lor oficii în conflictul romîno-
NT

bulgar.
După luni de provocări infame, de neghiobii în șir, de
bîjbăeli, caraghioase, dacă nu s’ar fi răsfrînt asupra unei țări
CE

întregi; după umiliri și înfrîngeri cari au făcut să fim arătați

cu degetul de întreaga lume, iată-ne sfîrșind cu ce-ar fi tre­
buit să începem.
Iată belicoasa oligarhie, căutătoare de noduri în papura
I/

unui vecin care nu ne greșise cu nimic, abandonînd în mîi-

nile celor șase puteri dezlegarea păcatelor ei.
AS

lat-o căutînd mediațiunea — arbitrajul, poate — Europei,

lat-o izbutind să deșchidă, însfîrșit, poarta pe care se va stre­
cura din impas ; de care, în numele democrației și cinstei aces­
UI

tei țări, am fi vrut să-și frîngă grumazul.

Căci, ce alt înseamnă abandonarea rezolvirei conflictului
BC

cu Bulgaria în mîinile Europei, acum, decît mărturisirea ne­

putinței oligarhiei de a-i găsi o soluție onorabilă ? Ce, decît
mărturisirea înfrîngerii totale ?
Iată, în adevăr, o țară care, netam-nesam. cere Bulga-
126 r ACLâ

Y
riei: întîi Cadrilaterul, apoi jumătate din el, în urmă o fîșie ridi­
colă de pămînt, Silistra coprinsă. Iată o țară care înțelege, de

AR
la început, să vorbească semeț, care își pune în mișcare în-
treaga-i diplomație iscusită, care trimete, simultan, la Londra
pe abilul Take lonescu, la Constantinopol pe diplomatul din

R
naștere Filipescu. Care cere să vorbească singură, pe propia-i

LIB
socoteală, prin propriile-i mijloace, la masa întinsă a ambasa­
dorilor la Londra.
Iată o țară al cărei rege, prin mesaj la Cameră, prin or­
din de zi către armată, amenință pe Bulgari cu 500 de mii de

ITY
baionete. Iată țara al cărei ministru de externe scandează de
la tribuna parlamentului vorba cea mare : „glasul Romîniei va
fi ascultat", „la Silistra nu vom renunța" ! Iată țara a cărei
oligarhie, după ce și-a luat toate măsurile ca să rămîie la va­

S
tră, ațîță norodul la război și zvîrle 187 milioane, dintr’odată,
ER
în prăpastia fără fund a înarmărilor; iat-o cerșind, azi, mari­
lor puteri mila, punîndu-le pe masă pretențiile sale, implorîn-
du-le mediațiunea necondiționată.
Iat-o așteptînd în colț să-i pice firimitura blestemată.
NIV

Iată oligarhia criminală și lașă, gata să scape din impas-

Iat-o servindu-ne rahatul compensațiilor cu furculița de aur a
marilor puteri; încercînd să se furișeze de sub blocul răspun­
LU

dere! ce o apasă ucigător.

Izbuti-va ?
Fără îndoială.
Dar poporal acesta exasperat de o criză anormală, sîcîit,
RA

ațîțat, înbrînciț; poporul acesta molcom, fatalist, răbdător din

cale afară ; poporul acesta îngăduitor a toate, dar jignit în dem­
nitatea și în bunul lui renume ; poporul acesta care — zică-se
NT

ce s’ar zice—va deșchide odată ochii — n’aibe teamă oligarhia

pocăită—va plăti.
Și o va face cu vîrf și îndesat.
CE

Toma Dragu
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
„Oligarhia despotică”

S
Silistrenii nu vor să fie anexați la Romînia. Au spus o ca­
tegoric, nu odată. Chiar zilele acestea, cu ocazia aniversarei a
ER
35 de ani dela liberarea de sub jugul Turciei, s’au rostit din
nou în acest sens.
Și știți de ce țin atît de mult silistrenii să rămînă bulgari ?
NIV

Pentru că nu vor să cadă „în mînile oligarhiei despotice11,

curn a declarat un orator la o întrunire publică ținută deunăzi.
Teama de oligarhia despotică romînă ! Ce bine ne cunosc
bulgarii și ce îndreptățită e teama Ier. Și ziarul „Seara11 se
LU

indignează de atitudinea aceasta a bulgarilor silistreni 1 Dar

cum și-au închipuit cei dela „Seara11 că o populație liberă ar
putea schimba bucuroasă o țară democratică și legaiistă pentru
RA

una dată pradă celei mai lacome și mai arbitrare dintre

oligarhii ?
Bulgaria are votul universal, guvernele ei fiind expresia
voinței liber exprimate a tuturor cetățenilor. La noi, imensa ma­
NT

iorii at e a cetățenilor sini lipsiți de dreptul de vot, guvernele

făcîndu-se și desfăcîndu-se după voința regelui, cel dîntîiu dintre
oligarhii țârei.
CE

Bulgaria este țară democratică, lotul purcezînd dela na­

țiune, singură stăpînă pe destinele ei. La noi, zece mii de ale­
gători, impărțiți în două taberi, se succedează pe rînd la putere
ținînd departe de treburile statului șease milioane de robi, buni
I/

platnici de biruri dar lipsiți de maturitate politică.

AS

In Bulgaria toată lumea e știutoare de carte, numărul a-

-ualfabeților fiind sub zece la sută. La noi, trei sfe»turi din po­
pulația totală nu știe să scrie și să citească.
UI

In Bulgaria s nt școli și învățători în fîe-care sat. La noi,

| jumătate din numărul total al copiilor în vîrstă de școală nu
pot fi primiți în școli, din cauza lipsei de localuri.
BC

Bulgaria este țară de mică proprietate, toți țăranii avînd

bucata lor de pămînt. Romînia este țara latifundiilor și apaș-
perismului, patru mii de proprietari mari posedînd mai mult
pămînt decît toți țăranii la un loc.
Bulgaria este țară de opinie publică, ceea ce fapc ca pre-
 128 FACLA

Y
tutindeni să domnească legea și dreptatea. La noi țăranul e
lipsit de cele mai elementare drepturi, e bătut de jandarm,

AR
jefuit de proprietar, oropsit de judecător, prigonit de toți.
Bulgarii sunt economi, nu trec în buget decât cheltuelile
strict trebuincioase nevoilor statului. La noi țăranul moare strivit

R
în teascul fiscal pentru a îndestula un buget enorm, dat pradă

LIB
în mare parte oligarhiei și sinecuriștilor ei.
Ce i-ar putea ademeni, prin urmare, pe silistreni ca să-i facă
să dorească alipirea la România ? Ce să-i atragă spre o țară in
care țăranii sunt exploatați, batjocoriți, lipsiți nu numai de

ITY
drepturile electorale, dar și de cele mai elementare drepturi
umane, spre o țară în eare țăranii sunt roși de sifilis, sufăr
de pelagră, pier de mizerie fiziologică ?
Ce perspectivă s'ar deschide în fața bulgarilor cari ar fi

S
alipiți la Dobrogea românească? In Bulgaria sint cetățeni,
ER
avînd dreptul de vot; la noi ar fi declarați minori politici și
li s’ar răpi dreptul de vot. In Bulgaria pot să-și aleagă depu­
tății lor ; la noi li s’ar numi deputați din oficiu, cum au fost
numiți în Dobrogea d-nii Sipsomo, Negulescu, Fortunescu,
NIV

Dobias sau Xeni, oameni cari nici nu puseseră piciorul pe pă­

mântul dobrogean pînă în momentul cînd li s’au dat ca zestre
colegiile electorale ale județelor de dincolo de Dunăre. In Bul­
LU

garia pot să-și aleagă ei singuri municipalitățile și să-și con­

ducă gospodăria comunală cum găsesc că e mai bine ; în Ro­
mânia li s’ar trimite la primărie niște sinecuriști și li s’ar
casă de zece ori în șir o alegere, dacă nu vor voi să țină seama
RA

de voința guvernului.
Și se mai miră Seara că silistrenii nu se bucură la gîndul
că vor cădea pradă oligarhiei romîne ? Dar ar fi nebuni dacă
NT

ar avea altă atitudine. Așezați în nemijlocita noastră apropiere,

ei ne cunosc bine. Ne știu păcatele, ne cunosc cangrena. Ei
știu sub ce regim am ținut Dobrogea timp de 35 de ani. Au
CE

avut sub ochi tabloul acelei administrații despotice și lacome,

care a stors fără milă pe nenorocițti locuitori din dreapta
Dunărei. Au fost martori la deposedările forțate, la rapturile
banditești, la averile imense creiate din nimic, la toate acele
I/

jafuri și scandaluri ne mai pomenite cari vor rămîne deapururi

ca o pecetie a infamiei pe fruntea oligarhiei noastre.
AS

Cum nu s’ar îngrozi, prin urmare, silistrenii, iu fața even­

tualitate! de a încăpea pe mîna acestei oligarhii ? Cum n ar
căuta cu orice preț să scape de soarta nenorocitului popor
UI

romîn ?
Să nu ne mai indignăm deci cînd vedem că inspirăm
atîta oroare. Purtăm un stigmat de rușine, un cancer care ne
BC

iace odioși. Acest stigmat, acest cancer, este oligarhia. Atîta

timp cit nu vom extirpa cancerul prin votul universal, vom
inspira numai desgust și groază popoarelor desvoltate sub re-,
gimuri democratice. * gj. RobU
 r AOL A i29

Țărănimea și războiul

Y
AR
— Constatările unul învățător și eiielăiâelile
unui ziarist liberal —

R
învățătorul V. Păunescu din comuna Militari a publicat

LIB
in gazeta „Tribuna învățătorilor un articol in care arăta
că la o întrunire pe care a ținut o cu sătenii din comuna sa,
un țăran veteran vorbind despre un viitor război pe care I ar purta
Romînia, a declarat: „Dacă o fi război, eu am sâ îndemn pe

ITY
flu-meu să nu se ducă, căci n’are pentru ce lupta*. Și învăță­
torul povestind această scenă constată cu multă durere că ță­
rănimea noastră lipsită de pămînt și de dreptate, desprețuită
și nedreptățită veșnic, jefuită sistematic, nu poate avea pentru

S
țara aceasta dragostea care îndeamnă la jertfă.
ER
Atîta a fost de ajuns ca scribul dela ziarul „Viitorul*4 Pe-
tronius, probabil unul din numeroșii agenți de poliție pitulați
în redacția organului d-lui Panaitescu, să înceapă să chelălăie.
Agentul lui Panaitescu se revoltă că un învățător, un „repre­
NIV

zentant al ideei de stat în mijlocul țărănimei* îndrăznește să

facă astfel de constatări. Fără îndoială că dacă ar fi liberalii
la putere învățătorul Păuneseu, „un spirit semicult** cum îl
LU

numește ziarul liberal, ar fi dat afară din învățămint. Gardiștii

și Petronii d lui Panaitescu nu pot tolera ca „reprezentanții
ideei de stat“ să dea în vileag starea sufletească a unei țără-
nixni căreia cei 6000 de jandarmi frebue să-’i sugrume orice
RA

sentiment de revoltă, să-i înăbușe vaetele de durere pentru a

nu turbura cumva buna digestie a stăpînilor.
învățătorul Păunescu nu e nici semicuit, nici dornic de
NT

reclamă cum vrea să-l arate ziarul liberal. E unul din cei mai
buni învățători și activitatea sa a fost adeseori lăudată de re­
gretatul Spiru Haret.
CE

Nu numai în comuna sa, printre țăranii în mijlocul cărora

frăește, dar printre toți colegii învățători din întreaga țară el
e un element de progres și de cultură. Inteligent și cult, entu­
ziast și energic învățătorul Păunescu — după ce a condus „Re-'
I/

vista Asociației“, conduce astăzi organul „Tribuna învățăto­

rilor1* în care cu mult curaj și cu un remarcabil talent arată
AS

tot răul și toată nedreptatea ce bîntue satele noastre. învățătorul

Păunescu — ca toți învățătorii din Romînia—nu poate sluji
politicianilor din această țară de călău al durerilor țărănimei.
UI

Asta ar fi mai grozav ca nu paricid. Datoria noastră a

învățătorilor e tocmai de a striga durerea țăranilor, de a arăta
nevoile lor, de a lupta pentru ridicarea și întărirea lor. Căci ei
BC

nu sunt doar de mt părinții, frații, rudele și prietenii eoștirii

și împreună ne trăim viața și cu toții ii simțim greul și amarul.
Noi n’am venit doar în sate de pe maidanurile Bucureș-
130 FACLA

iilor, ci ne-am născut, am crescut și trăim alături de aceia cari

Y
nu cunosc în țara asta altă dreptate decît frînghia udă a jan­

AR
darmului, a căror durere nimeni n’o înțelege și a căror plîn-
gere nimeni n’o ascultă.
Pentru ei nu există înțelegere, nu există milă, ei n’au de

R
cîi datorii și angarale, într’o țară în care stăpînește desfrîul,
necinstea și cinismul. Și această țărănime obidită cătră noi își

LIB
deschide inima, nouă ne spune ea durerile ei și nouă ne în­
credințează gîndurile ei. Gînduri triste ca și viața ce o duc pe
ogoare streine, gînduri cari înspăimîntă pe cei ce se gîndesc
la viitorul acestei țări.

ITY
Cu ură se gîndește țărănimea noastră la cei ce i-au furat
ogoarele, munca și dragostea de viață i-au secătuit-o, în acești
stăpînitori cruzi, lacomi, leneși și dezmățați vede ea dușmanul
cel mare, dușmanul nemilos care o stăpînește, o schingiuește

S
și o jetuește. ER
Țărănimea știe că în țara asta ea n’are nici un drept, că
în sfatul țârei n’are glas, că cei ce i-au furat ogoarele, i-au
furat și dreptățile, că țara întreagă e stăpînită și batjocorită
NIV

de cei patru-cinci mii de inși, cari nu știu decît să îngenunche,

să umilească și să jefuiască.
De ce s’ar cutremura deci țărănimea pentru această țară
care nu-i a ei, de ce s’ar duce să moară pe pămînturi streine
LU

cînd n’are aici nimic de apărat, nimic de nădăjduit? Să se

ducă să lupte prin meleagurile Bulgariei pentru ambiția unui
rege care a furat averea seăpată de Vodă Cuza din ghiarele
călugărilor greci, să moară pentru gloria acelora cari veșnic
RA

au împilat-o și nedreptățit-o, să cucerească pămînturi de cari

ea știe bine că nu se va bucura nici odată? Nu, nu! Țărăni­
mea n’are nimic de apărat în țara aceasta și dacă are ceva de
NT

revindeeat nu sînt nici compensații teritoriale del a Bulgari,

nici cetăți peste Dunăre, ci pămînturi pe care de o veșnicie le
apără, le îngrașe cu carnea și cu sîngele ei, le muncește cu
CE

sudoare și de cari nu se folosește nici odată.

Războiul acesta e singurul pe care îi dorește țărănimea,
fiindcă e singurul legitim. Cînd va izbucni el se vor ridica în-
tr’un singur chiot de ură, de răzbunare și de bucurie cei cinci
I/

milioane de robi și-și vor arăta atunci toată vitejia lor, vor
AS

lupta atunci cu acelaș curaj cu care au luptat altădată stră­

moșii pe plaiurile acestei țări.
Asta e starea sufletească a țărănimii și orice ar zice că­
UI

țelușii dela „Viitorul44, datoria noastră, a învățătorilor, e s’o

relevăm.
-E o datorie pe care ne-o dictează patriotismul și senti­
BC

mentul nostru de „reprezentanți ai ideei de stat în mijlocul

țărănimei".
Ion Capalb
învățător
 r ACL A 131

ATENEUL ROMAN

Y
AR
Pictorii se înlocuiesc în sălile Ateneului Ia scurte intervale. Cite trei
și patru în acelaș timp, iși întind culorile pe pereții tuturor odăilor de

R
care dispune bazilica de var și cărămidă din grădina Episcopiei. Oînd nu
mai ajunge nici rotonda nici așa numita sală Exarcu, direcția Ateneului,

LIB
ca să zicem așa, căci Ateneul pare mai repede o capelă de cimitir pără­
sită decît m local îngrijit și viu, desafectează, ca să facă parale din frig
și întuneric, și ea să slujească desigur și arta, chiar cămările improprii, ca
sala bibliotecii. — N’are să se creadă, firește, că biblioteca la Ateneu se

ITY
bucură de acelaș sens pe care acest cuvînt îl are aiurea și că sste altceva
decît o podoabă verbală a unei clădiri împodobite cu atîtea alte vorbe
pompoase. Intr’o sală, lungă în sus cît două turle înădite, se găsesc gră­

S
madă toate rebuturile, ca într’o magazie, cîrpe de artă, cioburi de artă,
scaune vechi, pînză vopsită în gustul lins și pomădat. Intr’un colț trebuie
ER
să fie și un dulap cu cărți pe undeva, cu registre probabil, în orice caz
cu cotoare. Un întuneric de pivniță, un frigorifer, un fel de morgă a A-
teneuiui, cu th.
NIV

Cînd unui pictor care nu mai încape în restul clădirei, mare pe di­
nafară, meschină pe dinlăuntru, i se cedează sala bibliotecii cu negura și
dîrdîirea ei, o o favoare. Însemnează că s’au avut în vedere calitățile externe,
influențele, Intervențiile și mai puțin însemnătatea artistului fericit că-și
LU

poate depozita pînzele pentru vînzare într’o boltniță. Pe plată,' negreșit.

Pentru cîteva iablouri vîndute în umbră ca un furt, pictorul care
nu se alege cu picioarele moi sau cu pieptul umflat, trebuie să fie un om
RA

zidit cît șapte. Iarna, vara... frigul e staționar, un frig vechi, de mizerie,
un frig bătrîn și neputincios, vrășmaș pe lumină și podagru ca și admi­
nistrația instituției.
NT

Un încălzit costă la ateneu 60 de lei, nici mai mult nici mai puțin.
Ca să facă focul într’o odaie, administrația, dintr’o pornire de umor en­
glezesc, încălzește toate sălile Ateneului deodată, și dacă 10 ani de zile
CE

nu s’a găsit nici un pictor destul de generos ca să-și desmorțească soba

cu trei bancnote, Ateneul întreg rămîne rece zece ani. Direcția face ca un
croitor care ca să prindă un nasture la o jiletcă ar descoase nasturii dela
toate jiletcile și hainele și dela toți pantalonii din prăvălie. Planul ei tre-
I/

oue să fi ieșit dintr’o cugetare matură de cîțiva ani, e greu de admis cum
«’ar fi putut ajunge altfel la atîta spirituală absurditate.
AS

E curioasă alcătuirea comitetului acestui Ateneu, format din cîteva

persoane respectabile dar bătrîne, cucuvăile invalide și bufnițile pensio­
nare ale acestui locaș de sinecură. In nu mai șiu ce cameră suprapusă, co­
UI

mitetul deliberează de cîteva ori într’un secol, tușind în basmale, trăgînd

i tabac, strănutînd peste hîrtii, frecîndu-se pe fluerile picioarelor. Sînt unii
proprietari miloși, cari în amintirea tinereții și a buestrulul calului lor de
BC

căiarie, părtaș la vînătoare și idile de demult, ^slobod mîrțoaga deșelată

și chioară, și-o Iasă în voie să pască pînă la moarte floarea și luzerna mo­
șiei. Ateneul e recompensa bătrînețelor precoce, salariul de hodină al
gloabelor poliției. Pricepați într’ale artei ca și caii boierești betegiți, ei pri-
veghiază. nu fără secreta 'dorință, poate de-a-le paște, peisagiile cu ulei și
 132 FACLA

culoare apoasă care vin, trec și se schimbă pe pereții Ateneului Romîn.

Y
Și arta se dezvoltă, care va să zică. Și fără aceste momii, respectabile, e-
vident, o repet, pictara, sculptura noastră n’ar mai cunoaște progresul.

AR
Cel mai caracteristic și mai important personagiu din Ateneu, e ua
domn bătrîn, moștenit de toate generațiile, un domn bondoc, eu ochii în-
vălniți de piei, cu favorite austriace tunse mărunt, cu „picereleif depărtate

R
ca ale unui scaun. E păianjenul etern al acestei instituții și mai păstrează
prestigiul defunct al neștiinței de carte. El nici nu taie, nici nu spînzură,

LIB
dar oblojește ferestrele și zarea instituției de artă cu onctuasa-i cataplasms,
îndeplinește formalitățile inutilității sale cu scrupulozitate, conduce — mă
rog! —Ateneul, un car funebru, oprit în Episcopie de 30 de ati.
A cui să fi fost ideia, rămasă ca o dogmă, ca Ateneul, unde se cuvin

ITY
energii tinere și cunoscătoare, pictori, sculptori, scriitori, bine alese și ace­
lea, să fie un spital mai mult, un ospiciu mai mult în această țară ttnără,
de-și locuită de atîtea orașe bolnave ? Și de unde dogma ca în artă să se

S
adăpostească diabetul, uremia și emoroizii funcționarilor tociți de jețuri și
biurouri 1 ER *
In orice caz e o lipsă din ce în ce mai simțită, de săli pentru expo­
ziții. Cînd un pictor se hotărăște să-și scoată tablourile la preț, el trebue
NIV

să se gîndească la Ateneu și acest schit de fantome, nu e niciodată liber.

Pictorul trebue să aștepte să-i vie rindul peste cîteva luni, pe lista d-iui
Stăncescu, un mare critic sau un mare maestru clasic, nu se știe exact,
care arată pe^listă cu degetul, scos de curînd din gură sau din batistă.
LU

Sau dacă nu poate să aștepte, pictorul se duce la un negustor de tablouri,

care speculează pe Galea Victoriei, undeva, o sală scumpă pentru artiștii
săraci.
RA

D. Simu a voit să nu lase să treacă prilejul pe care i l-a oferit averea,

de-a trece la nemurire, întemeind un muzeu cu acelaș nume. Nu știm cîți
oameni îl vizitează și cîți ziariști s’au ales într’un an cu emoțiile de artă
NT

riguroase și cu cîte un catalog sau cite o monografie, sau revistă in care

se laudă, după datorie, nu atît valoarea muzeului cit a fondatorului, un
bărbat generos. N’avem aci nimic de zis împotriva D-lui Simu sau a mu­
CE

zeului, deși în treacăt putem spune fără mustrare de cuget că artiștii ro-
mîni nu găsesc în d-sa nici pietenul nici tovarășul trebuincios. Dar de ce
d. Simu n’a înființat ceva tot atît de util, cel puțin—o sală, gratuită pisă
'a un'punct, pentru expoziții, pe care de altmintreli, și tot cu numelesău,
I/

ar mai putea să o construiască și de aci nainte în București.

Statul deasemeni, ar putea face o astfel de ciădire, care i-ar fi și
AS

remuneratoare. Ateneul nici nu se ajunge nici nu se mai potrivețte. Apoi

«Tinerimea artistică", societate totuș de pictori, e de mult depășită de miș­
carea artistică liberă, și ca orice societate romînească tinde și ea la sine­
UI

cură, la restrîngeri, la formule și la starea de moaște.

Ar putea Statul să clădească nu numai o sală și mai multe săli de
pictură într’un edificiu, dar cîteva etaje, de-asupra sălilor de expoziție, ca
BC

apartameute-ateliera pentru pictori, reduși să lucreze In cîte o odaie mi­

zeră, de otel, întunecoasă și strimtă.

Cu toate aceste expozițiile se urmează una după alta... Și-acum ur­

marea în numărul viitor...’ A
 FACLA

Idealâzm poruncit

Y
AR
D. Petronius dela Viitorul i-a tras un zavrac No. 1 bie­
tului domn V. Pâunescu, un învățător naiv, care spune ade­
vărul. Iată ce povestește d. Petronius:

R
In organul asociației generale a învățătorilor .Tribuna1, un învă­

LIB
țător din comuna Militari, V. Păunescu, dă seamă despre o conferință să­
tească asupra patriotismului, în care unul din săteni a grăit:
— Ba eu, d-lor, dacă mi-o lua feciorul în războiu, am să-i spun să.
nu se supună
— De ce ?

ITY
— Apoi de, d-lor, am fost în războia la Plevna și era vorba să ne-
dea pămînt și nu ne-au dat. De ce să ne apărăm țara, dacă pe noi nu ne
vede nimeni și nu ne face dreptate !
Iar învățătorul— sociolog și filosof — termină sentențios: „Ce pa-

S
trioți și naționaliști ar fi ei dacă... li s’ar face și lor dreptate !*
Aceasta e povestirea faptelor. Și acum urmează comen­
ER
tariile :
Primo : d, Păunescu nu trebuia să facă destăinuirile de
mai sus, pentru că ele sînt „o mană cerească pentru spiritele
NIV

anarchice“ și au și fost exploatate de d. Cocea. Cu alte cuvinte:

nu mai voi biți nimic, tăceți dracului, că v’aude Cocea!
Secundo :
LU

Una din c«ie mai nenorocite idei este patriotismul cu condiții, este
jertfa făcută după tarif! cine iubește pentru că aro interes să Iubească,
nu mai iubește; și valoarea jertfei e nulă atunci cînd răsplata e scopul
la care ea rîvnește.
RA

Cînd țărănimea noastră ar cere pămînt pentru ca să meargă la răz­

boi, ea ar fi nevrednică de țara ce-i dă hrană: ea ar fi nevrednică de ge­
nerațiile anterioare cari nn au cunoscut mercantilismul lui „dă ca să-ți dau“.
NT

D. Petronius pare a nu ști istoria romînilor : intotd’auna

țăranii au lost răsplătiți cu pămînt, după războaele victorioase.
„Mercantilismul* a fost întotdeauna baza patriotizmului țăra­
nilor rornîni.
CE

Numai ultimul războiu a fost nemercantil — pentru ță­

rani ; ceilalți, în special liberalii, s’au mercantilizat strașnic,
mai cu seamă de pe urma războiului. Cit despre amenințarea
I/

că țărănimea nu va mai fi vrednică de țara ce-i dă hrană, a-

ceastă amenințare e pur și simplu comică: d. Petronius nu știe
AS

că țărănimea dă hrană țării, iar nu viceversa.

D. Petronius se revoltă în potriva semicultului Păunescu,
care trăind printre țărani spune ce-a auzit din gura lor ; pe
UI

cînd ei, Petronius, care n'o li vorbit cu un țăran în viața lui,

ne spune, dela masa d-sale din redacție :
Sănătatea sufletească a țărănimei noastre, bunufei simț și cinstea
BC

ei, o pune la adăpostul ideilor meschine și triviale.

Vorbă de^clacă, onorabile ! Ofițerii iau leafă, negustorii
cari furnizează tot materialul de războiu iau parale, însuși d.
134 F AS t A

Petronius ia parale pentru scrisul său, numai țaranii rămîn

Y
neplătiți pentru munca lor. Și în asemenea condiții li s’o ierta
și lor „ideea“ asta „meschină* și „trivială1* de a cere ca pă-

AR
mîntul ce vor apăra, să lie al lor, nu al altora.
Noi ținem la dispoziția d-lui Petronius zeci de scrisori pri­
mite dela țărani adevărafi, cari se pronunță contra războiului.

R
Punem numai o condiție: d. Petronius să-și dea cuvîntul de

LIB
onoare că nu va denunța pe acei țărani fruntașilor liberali,
cari ar fi în stare să-i... reprime. De geaba porunciți țărani­
lor să fie „idealiști". începeți d-v., dacă țineți neapărat !
Și la sfîrșit, o observație : pe cît știm d. Păunescu este

ITY
liberai. Se vede însă că se poate chiar și minunea asta : să fii
liberal și să spui adevărul. De-aia îl dă în tărbacă Viitorul
Băncii Naționale, creditelor, tramvaiului și al Răteștilor.
Z

S
ER
NIV
LU
RA

Cerșetorul și vardistul
NT

Veneam acasă obosit și străzile lungi erau ninse de tăcere. Era

atît de tristă noaptea, ca o femes părăsită de amant — și Dumnezeu
dormia ascuns în ceriul lui bătrîn, căci zîmbetele lui de aur erau
CE

moarte în stele. Pedeapsă pentru lume și viață și mine noaptea aceasta

plină de taină, întunerece și iarnă—și cât n-ași fi dat să fi văzut cur-
gînd sînge, lacrămi, zîmbet ori bani pe stradă, să fi auzit cîntece ori
plîns....
I/

Mergeam singur, eu și sufletul meu. Sufletul venea leneș după

AS

mine, ca un cîine credincios după stăpîn—și zăpada cădea grăbită,

<?a o făină rece.
Veneam acasă obosit și zările oftau, ca mormintele lungi—și flă­
UI

cările obosite ale lămpilor, clipeau ca ultimele străluciri ale ochilor

de bolnav osîndtt să moară.
Treceam peste pod cu femeea — Someșul curgea cu valuri a-
BC

buroase de ciață, și la moară sunau roțile, ca mașinele vieții—un șuer

disperat fugea scăpat din locomotivă—și trenul dispăru în noapte.
Și cînd m-am apropiat de un chioșc—inima mea începu să bată
 FACLA 135

Y
tare, ochii mei au început să se încălzească de priveliștea dureroasă și
pe buze îmi apăru zîmbetul revoltei.

AR
Oh, cum dormia, cum dormia, în noapte, în vînt, în iarnă, în
zăpadă, aplecat pe-o creastă de hîrtie, cu perna pămîntului înghețat
cu ochii închiși, cu brațele lăsate pe sin.

R
Oh, cum dormia, cum răsufla, un om, sdrențăros, bătrîn și cer­
șetor—fără cuptor, fără cearșaf, fără pat și roman francez la căpătîiu,

LIB
fără foc în sobă, fără vinuri băute la serată, dormia, dormia.
Dormia trist, or fericit, visa poate de elefanți albi, lacuri de ar-
gint, mătase, grîuri bogate, trăsuri calde, ibovnice bune și creditori
răi—visa poate de femei, trenuri, bani, parcuri și cununii—visa poate

ITY
de lună și rugăciuni și fericiri trainice.
Căci dormia în noapte, în iarnă, în zăpadă, trist or fericit, dor­
mia un cerșetor în vînt și urgia iernii îi ningea covor de ghiată pe

S
haine.
Și tremura în mine inima și simțeam adîncă revoltă față cu
ER
lume, viață și Dumnezeu—cari adîncesc în zăpadă un suflet omenesc.
Dar filosofia mea trecu, îndată ce sosi vardistul, care luă un carnet
în mină își puse creionul între dinți-scutură de umeri pe cerșetor și
NIV

i se răsti: —, de ce dormi în zăpadă ? de ce nu te-ai dus acasă ? La

secție 1
Cerșetorul își frecă ochii, i-a zburat somnul de aur de pe gene—
au murit elefanții albi, lacurile s-ap astupat, mătasea s’asfîșiat, grîu-
LU

rile au ruginit, trăsurile s’au frînt—și el s’a trezit în brațele unui var-
dist, mirosind la gură a rachiu Și cerșetorul se sculă și spuse încet:
— Mergem!
Și s-au dus. Nu la bal, nu la club, nu la Baccarat, nu în pat
RA

cald. în odăi roșii—ci la pușcărie. Căci este crimă să visezi, să dormi

în vînt, în noapte, în iarnă. Căci este crimă să cazi flămînd în zăpadă.
Și cînd au dispărut cerșetorul și vardistul,mă duceam și mai
NT

trist către casă, căci duceam în mine o impresie, o revoltă și o durere.

Și străzile lungi erau ninse de tăcere și doi cavaleri, cu jobenul
la mină, fluerau după trăsură.
CE

Erau tineri, frumoși, sclivisiți—le rîdea din ochi viața, de pe

buze vinul și de pe față bucuria. Și fulgii de zăpadă îi atingeau cu
spaimă—se temeau de căldura, lor. Și erau tineri, foarte tineri ca­
valerii.
I/

Și erau sătui de vin, mîncare și femee—și unul a aruncat rî-

zînd un pumn de bani în rîu.
AS

Emil Isac
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Istoria amuzantă
NIV

Ședința dela 11 Februarie a Camerei deputațiior.

Se fac formalitățile obicinuite : unul ci-că interpelează,
LU

altul ci-că răspunde, alții ci-că întrerup. Mașina parlamentară

funcționează admirabil.
La ordinea zilei este un episcop, plus o mînăstire. A in­
RA

terpelat d. lorga și răspunde d. Dissescu.

La un moment dat d. Dissescu zîmbește dulce și-i repro­
șează d-lui lorga:
NT

— Dv. prea vă revoltați...

D. lorga (întrerupe, vehement): Eu mă revolt de cîteori
văd o nedreptate!
CE

D. Dissescu (zîmbește și mai dulce) : Lasă că știu eu că

Dv. vă plac revoltele.
Ilaritate, aplauze.
D. Dissescu ride. D. lorga ride. Deputății rid. Tribu­
I/

nele rid.
D. Dissescu își continuă răspunsul.
AS

Și punct.
„Revoltele11 la cari făcea aluzie d. Dissescu sînt o remi­
niscență istorică : este vorba de revoltele din 1907 cari prile-
UI

jiseră, la vremea lor, celebrele pupături tragice, în aceeași ca­

meră în care acum ele produc atita exuberantă ilaritate.
1907 face parte acum din Isteria amuzantă și anecdotică.
BC

Cum trece vremea ..

Dar, nu-i vorbă, e și mult de atunci.
W.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

r llelttțiile normale*.—Pe chestia tramvaiului d. Carp a fost zvîrlit

din viața politică și liberalii au consimțit să reia „relațiile normale*.
Acum tramvaiul circulă atît de bine, in cit în curînd nu va mai
LU

circula de cît el singur, căci pietonii vor fi fost uciși pînă ia unul.
Tramvaiul acesta e o adevărată... represiune. Nu-i vorbă, la început
merge mai greu: în două săptămîni n’au fost uciși de cît vr’o trei zeci
RA

de inși. Dar cu timpul—și mai ales ciad vor fi puse în mișcare toate li­
niile — omuciderile se vor efectua repede și sigur.
Bine a zis d. Ionel Brătianu că d-sa guvernează și în opoziție : mai
guvernare decît o neîntreruptă represiune nici nu se poate închipui, mai
NT

cu seamă din partea liberalilor. Ce vreți s Relații normale !

De ce scrie.—„Țignalui* publică, cu litere compacte, următoarea

CE

notiță:
„D. G-eorges Diainandy fiind bolnav, cel dmtîiu articol pe care îl va
publica în revista noastră va fi: Un răspuns, în chestia evreeaseă“.
Acuma ați aflat de ce scrie d. Diamandy în chestia evreească : pen­
I/

tru că e bolnav. Dacă ar fi ceva mai sănătos, ar scrie în alte chestii; iar
AS

dacă ar- fi sănătos de tot, n’ar scrie de loc.

Bravo, Țignalule ! Faci destăinuiri interesante. Nu-i vorbă, cititorii
cam bănuîseră așa ceva.
Acum să-i dăm și noi un sfat bolnavului: dacă vrea să intre în spi­
UI

tal pentru a avea toate îngrijirile necesare, să nu intre în spitalul Xenocrat,

pe care d. Banu l a cam ușurat de fonduri.
BC

*
Centenarul unul papagal—~D. Cuza a mai înregistrat un triumf:
cu prilejul centenarului lui Bolliac s’a reamintit că acest părinte al presei
romîne era străin : tatăl său venise la noi ca medic, de prin Italia.
138 F A C & A

Y
Va să zică Cesar Eolliac n’a fost ziarist, poiet, om politic, — unul
din întemeietorii Romîniei moderne-ci a fost un imitator ridicol, un pa­

AR
pagal și pe ds-asupra un plagiator.
Și, vedeți, tocmai această ultimă însușire i-o iartă mai puțin d. Cuza.
*

R
Crimele „Minervei* sau veterinarul eu nasul tăiat.—Acesta
ar putea fi titlul uuui mare roman social, în fascicole.

LIB
Ca să lămurim lucrurile din capul locului, iată ce-am citit —"cu in­
dignarea cuvenită—la rubrica „Poșta Redacției" a Minervei:
„D. Ștefan Bosie.—Nu ne puteți sili să publicăm articolele d-voastră,

ITY
Sunt chestiuni asupra cărora preferim să ne pronunțăm noi, fără concursul
colaboratorilor bine-voitori. Cît despre opinia publică, dacă o aveți la în-
demînă, uzați de ea cum vă pricepeți*.
Știam că d. veterinar Ștefan Bosie, în loc să administreze purgative

S
vitelor propriu zise, luminează pe naționaliștii-demociați prin „Neamul
ER
Romînesc". Nu știam însă că d-sa s’a hotărît să ia în stăpînire și coloanele
„Minervei* — și, mai ales, nu ne-am fî închipuit că ,Minerva* și-ar putea
permite să-l trateze cu refuz, și încă atît de drastic!
NIV

Procedeul „Minervei* este condamnabil și chiar nepractic: n’avea de

cît să publice articolele d lui Bosie în rubrica umoristică și toată lumea
ar fi fost mulțumită.
W»
LU

Reformă regretabilă.—Comisiunea Parlamentară pentru reforma

drumurilor s’a pronunțat în unanimitate pentru desființarea prestației și
înlocuirea ei prin o taxă fixă de 9 lei pe an și o taxă propoiționată, care
se va decide de Parlament.
RA

Dacă acest deziderat ar deveni lege, vă închipuiți ce pagube ar

pricinui primarilor rurali, arendașilor și proprietarilor—incluziv nababul și
frații Brătieni—cari se înfruptau cu atîta lăcomie din zilele de prestație.
NT

Să sperăm deci că prestațiile nu se vor suprima.

S,au împăcat. — Articolul prin care arătam cearta izbucnită între

CE

d-nii lorga și Cuza i-a pus pe gânduri pe cei doi șefi. Ca să dreagă im­
presia, dânșii s’au împăcat de formă și — întocmai cum se face în mena­
jurile cu bocluc—au făcut o primblare împreună, ca să-i vadă lumea.
I/

Dovada că împăcarea e numai de formă ne-o dă însăși „Unirea"

care zice :
AS

O deplângem (pe facla). Căii iată în ultimul număr veri ești, In aceeași ter­
meni deșănțați cunoecuți, de-un anume .chix al tovărășiei lorga-Cuza". Oi vei mir'
l'ija „chix-? Turbă jidanii că șefii noștri au fost văsuți dăunăzi plimbânda-se împreună pe
strdsile lașului—de unde ei în capul lor sec cloceau cu teiul altceva—și de aici tunete—le aigur—
UI

prin „Facla1’.
E clar și categoric: „șefii noștri"—lorga și Cuza—s’au primblat îm­
preună pe străzile lașului, de wide ei, în capul tor sec cloceau cu totul
BC

altceva, adică cloceau rivalitatea care-i însuflețește; va să zică, primbla­

rea împreună a fost numai de formă.
Remarcăm numai că „băieții din centre" ar putea vorbi mai respec­
tuos despie șefii lor : nu e nevoe să le scoată.... pe nas capul lor sec, cum
re exprimă „Unirea".
*
 FACLA 139

Un grăunte ciudat.—„Țignalul* e tare în stil, -lată o mostră

Y
, ...și nu se poate să nu licărească în sufletul său un grăunte de milă*.

*
Grăuntele ăsta care licărește în suflet e o adevărată perlă.

AR
Atare descoperire. — D-v. știați că Alex. Djuvara făcea parte
din Spiru Haret? De sigur că nu, pentru că nu citiți „Unirea".

R
Dar noi o citim:

LIB
„Răpus de o grea boală — se pare tuberculosa— dispare Alex. Djuvara,
De și idealurile sale nu s’au ridicat nici odată mai pre sus de acelea
ale partidului din care făcea parte — cum a fost, de-o pildă, Spiru Haret —
totuși, Alex. Djuvara era o personalitate prin calitățile sale recunoscute de

ITY
orator desăvârșit și bărbat politic militant".
Cum vedeți, Djuvara a făcut parte, după timp, din diferite partide,
cum a fost, de-o pildă, Spiru Haret. Inc’o noutate deci: că Spiru Haret
a fost partid.
*
S
ER
Duioșie.—în ultimul număr al Țignalului d. Locusteanu arată și....
altă față a temperamentului său : duioșia.
D. Locusteanu scrie:
„Primim la redacție primul număr din „Presa", ziar conservator-demo­
NIV

crat, sub direcția d-lui E. Papamihalopol. Dorim noului confrate o viață mai
lungă și mai fericită decît a lui Take Șebe".
Duioșia d-lui Locusteanu pentru memoria lui Take Șebe e foarte
LU

explicabilă și lăudabilă în același timp: e vorba de un precursor.

*
Italianul romîn.—D. Arnoldo Cipollo a trimis ziarului Stampa o
telegramă din București, în care telegramă a spus, intre altele, cA „țăranul
RA

romîn e poate cel mai nenorocit, cel mai împilat, cel mai sărac și cel mai ne­
pregătit țăran al Europei".
Caracterizarea asta e perfect adevărată și clasei noastre stăpînitoare
NT

ar trebui să-i plesnească obrazul de rușine că străinii constată așa ceva.

Dar obrazul stăpîniri noastre e călit și rezistă la toate.
In «chimb s’a găsit la Iași un oare-care Sinigaglia căruia i s’a părut
CE

că are obraz și că e dator să roșească.

Acest Sinigăgăuță declară prin Universul că d. Cjpolla n’are dreptul
să se amestece într’o afacere care privește numai pe romîni. Sinigăgăuță
promite să dezmintă în presa italiană „falsa și îndrăzneață calificare", pen­
I/

tru că, zice el, „îmi este foarte dureros" că se denaturează „starea reală a
lucrurilor față de străini"—adică față de... italieni.
AS

Las’o mai moale, d-le Sinagogu, sau cum îți zice. Prea multe pro­
testări de dragoste strică; și Roberto Fava făcea gură, ca și d-ta. Slavă

*
Domnului, avem destui lingăi indigeni, nu mai e nevoie de import.
UI

Gaffă. — „Unirea* d-lui Cuza se ocupă, firește, de un haham. Și

ca să facă „spirit" îl numește ham-ham.
BC

Epigrama e proastă, pentru că nu e plagiată. Dar e și boclucașă:

*
când e vorba de ham-ham se simte atins d. Abgar Buicliu.
340 FACLA

Fierul d-lui Carp.—D. Carp a fest învins și scos din viața po­

Y
litică. Dar a lăsat învingătorului o amintire neștearsă. Presa liberală n’a

AR
încetat încă nici acum să-1 înjure. ar da chiar o acțiuee de-a
tramvaiului cui i-ar furniza o vorbă de spirit pe socoteala d-lui Carp.
D. Ionel Brătianu s’a lăudat că poartă în trup gloanțele lui Jele»

R
cari nu-1 supără de loc; ae vede că fierul roșu e mai puțin comod.
*

LIB
Brutalitate polițienească.—Siguranța generală a arestat pe mai
mulți transilvăneni, cari strîngeau prin țară bani pentru venirea în ajuto­
rul unor săteni din niște cătune ce ar fi ars. In realitate, acele cătune
n’au ars însă.

ITY
Nu putem vesteji în deajuns purtarea poliției. Ce li se reproșează
bieților transilvăneni ? Că satele în chestie n’au ars! Ei, și ? Poate că vor
arde mai tîrziu. Nu e mai prudent să fii pregătit pentru ori-ce înttmplare ?

S
D-nii dela poliție să-și bage mințile în cap: ei sînt puși acolo să
persecute pe socialiști, iar au să se ție de fleacuri.
ER
...Et pour cause.—împăratul Wilhelm are să se plîngă de fică-sa.
Majestatea Sa Prusacă ar fi zis că e mai ușor să comanzi cinci milioane
NIV

de soldați de cit o singură fată.

Păi, vezi d-ta : dacă și fata d-tale ar fi pusă sub stăpînirea codului
militar și ar fi la discreția tuturor supiriorilor, dela căprar în sus, să vezi
ce blîndă și ascultătoare ar fi.
LU

Vorba e că fata lui Wilhelm e fata lui Wilhelm, pe cînd cele cinci
milioane de soldați sînt, în cea mai mare'parte, niște pîrliți de mojici.
RA
NT
CE
I/

Redacția și Administrația:
Facla
AS

STR. SĂRINDAR, 11. București Te®» u/n{i «/?s

ABONAMENTUL
UI

In țară ................... 7 lei pe an ;

4 lei pe 6 luni
In streinătate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni
BC

Exemplarul 15 bani Girant resp. Const. Stan

S3

ATELIERELE SOCIETĂȚII „A DEVERUL* — București

8L 11 4'"* «dr I M FEBBOl
ea- raCla -js

Y
AR
VIRGIL ARION

R
LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 VIRGIL ARION

Y
AR
Un animal Hear.
Născut la sțlrșitul veacului al nouăsprezecelea de la Hristos, dar con­
timporan cu viețuitoarele informe, imprecise, intermediare, de pe la începutul

R
erei secundare.

LIB
O moluscă fără carapace, un melc fără casă în spinare, un vertrebrat
țară vertebre, d. Virgil Arion trece prin lume tîrîndu-se de pe un scaun pe
altul, întinzîndu-se de pe o canapea pe alta, înfundîndu-se delicios de bine în
profunzimele unui fotoliu și mîngîind pretutindeni visul tulbure și leneș al

ITY
fotoliului ministerial.
Dacă lenea n’ar fi fost descoperită de mult de geniul neliniștit al oa­
menilor, ar fi inventat'o cu siguranță d. Arion.
Cînd d. Arion își dă osteneala să vorbească, țâră să vrei, ascultîndu l,

S
îți duci mina la gură și ascunzi respectuos un căscat.
ER
Cînd d. Arion povestește ceva de spirit cuvîntul spiritual de la urmă
vine așa de încet, așa de tîrziu, îneît uiți despre ce a fost vorba la începutul
povestirei.
Iar cînd d. Arion vrea cu orice preț un minister, își face bagajele po­
NIV

litice cu atîta încetineală, incit sosește totdeauna la gară cu cinci minute după
plecarea trenului.
Așa a lăsat să-i treacă pe sub nas harabaua încărcată și zgomotoasă a
LU

takiștilor... așa a dat fuga zadarnic după faetonul carpiștilor. Și tot așa cere
azi pe toate glasurile război ori gundrilaterul Dobrogei, cînd barometrul politic
înclină spre pace! Și numai așa se explică de ce, cu toate marile și frumoa­
sele calități pe cari le are, d. Virgil Arion a rămas vecinie de căruță și n’a
RA

putut nici odată să-și odihnească cartilagiile ușoare într’un fotoliu ministerial.
Căci însușiri are, slavă domnului, cită frunză și iarbă.
Democrat ? Pînă în vîrful unghiilor.Cultură? Vastă, profundă și serioasă.
NT

Scriitor? Un admirabil talent de ziarist convins și sincer, chiar cînd convin­

gerea și sinceritatea sînt trecătoare, ca tot ce e omenesc pe lumea asta. Sufle­
tul ? Infinit de bun. Cunosc cîteva amănunte îneîntătoare din viața d-lui Arion.
CE

Odată și^a pus unicul ceas amanet ca să ajute pe un expulzat evreu, tot
așa de nevoiaș ca și dînsul. Altădată... Dar de ce să ne întîrziem în preajma
sufletului cînd peste toate domnind inteligența vie, fină, armonioasă a acestui
om care ar fi putut să fie tot ce-ar fi vrut în viață și care n’a vrut să fie de
I/

cit ministru.
Iată paradoxul.
AS

Omul fără energie, fără mușchi și fără nervi, propovăduind războiul.

Vertebratul fără vertebre fdcîndu-se apologistul crimei colective și al baionetei
stupide. Scriitorul de talent, inteligența fină pusă în serviciul unui suflet mare,
UI

rivnind mizeria unui portofoliu, cînd o singură pagină scrisă în adevăr, (iș-
nită, extrasă cu nădușeli de sînge din labirintul creerului, etntărește de o mie
de ori mai mult de cit toate mulțumirile efemere cuprinse în neantul unui mi­
BC

nister.
Dar cine va putea să explice vre-odată toate contradicțiile și toate rătă­
cirile sufletului omenesc!
Nicoară al JLurnei
 Y
R AR
LIB
ITY
„Facla" dată încă odată în judecată
Ei, de data asta ni s’a înfundat! Am putui scăpa noi cu

S
obraz curat de interminabilele procese ale onorabilului plagiator
ER
A. C. Cuza, am ținut piept, cu fruntea sus, parchetului de Ilfov
care visa să ne trimeată la pușcărie pentru crima groaznică
de l&s-majestate, mîine-poimîine vom înfrunta cu aceiași seni­
nătate fața pudică a magistraturei și vom rîde pe înfundate în
NIV

barba d-lui Banu, așezată la locul de onoare al țigăncii; de

toate am putut scăpa sau vom scăpa fără grije, ei, dar cu ul­
timul proces îndreptat împotriva Faclei, recunoaștem umilit că
ni s’a înfundat.
LU

Gîndiți-vă, cel care ne-a chemat în judecată pentru ca­

lomnie, cel care în urma atacurilor noastre nu și-a simțit nici
degetele coclite de gologani de aramă, nici conștiința găurită
RA

ca o monedă de nlkel, e... da, d-lor, e chiar dînsul... e d-1

Barbu Păltineanu !!!
Risum teneatis.
NT

D-1 Barbu Păltineanu tresărind cînd i se aplică pe o-

braji epitetul de necinstit.
D-1 Barbu Păltineanu, acționarul tramvaelor cointeresate,
CE

politicianul exoflisit dela Primăria Capitalei, zbîrlindu-și pielea

ca un gologan cu zimți, cînd i se strigă în față că e pungaș.
D. Barbu Păltineanu, omul cu obrazul în două, în zece,
în douăzeci de luntre, transfugul tuturor partidelor, conserva­
I/

torul de ieri, takistul de azi, liberalul de mîine, gheșeftarul de

totdeauna, făcînd pe inocentul și încercînd să-și spele fața cu
AS

mîinele de împrumut ale magistraturei.

Ei nu, asta le-a întrecut pe toate 1
Dacă și d. Barbu Păltineanu poate vorbi în țara asta în
UI

numele cinstei pîngărite și a moralităței ultragiate, apoi nu ne

mai rămîne decît să rupem din dicționare toate filele unde se
arată ce este cinstea și moralitatea.
BC

Numai astfel, conștiința răsuflată a d-lui Barbu Păltineanu

răsuflată și ștearsă ca o monedă scoasă din circulație, ar pu­
tea să strălucească din nou, ca o monedă noua de nikel.
Lux
 Y
R AR
LIB
ITY
Ambițul d-lui Xenopol
0 delegație de muncitori din portul Brăila s’a prezintat d-lui N

S
Xenopol, spre a-i supune niște plîngeri ale lor. Ei erau însoțiți de secre­
ER
tarul sindicatelor muncitorești, d. Pop. B. Xenopol a refuzat să vorbească
cu d. Pop și a vorbit direct cu muncitorii brăileni, promițlndu-le o anchetă.
România Muncitoare, nemulțumită de felul cum a fost tratat d. Pop,
NIV

convoacă comisia sindicatelor, pentru a vedea ce este de făcut față de

refuzul ministrului de a sta de vorbă cu secretarul lor.
Cum vedeți, sînt aci două chestiuni cu totul distiacte: una, a plin-
gerii muncitorilor din portul Brăila, care obținuse un început de tran­
LU

șare, prin faptul că ministrul promisese o anchetă, după care avea să

spuie ce trebue și ce poate să facă; alta, a incidentului dintre sindicate
și d. ministru, în privința căreia rămînea de văzut dacă sindicatele tre­
buie și pot să facă ceva.
RA

Ei bine, știți ce a făcut d. Xenopol?

S’a supărat — c’aminteri e țîfnos, al dracului — și a anunțat că-și
calcă cuvîntul dat: nu mai trimete anchetă și nu mai vrea să știe de ni­
NT

mic. Leafa îi merge și fără anchetă.

D. ministru s’a făcut ridicol, dar într’un hal extraordinar. D-sa s’a
arătat... nici nu vrem să mai specificăm ; e destul să spunem că ne-a a-
CE

mintit proverbul „prostul dacă nu e fudul n’are nici un haz“.

O țară nu se administrează cu toane. Și apoi, de unde atîta ambiț
pe d. Xenopol, cînd d-sa, pentru gloria problematică de a fi ministru, a
primit să stea alături cu d. N. Filipescu, care l’a bătut la viceversa?
I/

Un om cu bun simț ar fi făcut ancheta promisă, ar fi razolvit ches­

AS

tiunea și apoi ar fi văzut dacă și în ce fel are să se răfuiască cu d. Pop.

Se vede însă că d. Xenopol căuta numai un pretext ca să-și calce
cuvîntul, pentru că nu vroia și nici nu se pricepea să rezolve plîngerea
UI

muncitorilor.
Rămîne de văzut cum vor ști și cum vor putea să-i răspundă aceș­
tia. Dacă muncitorii din Brăila sînt organizați și solidari, ei vor ști să
BC

dea cuvenita lecție arogantei excelențe, ca să-i treacă pofta de a face pe

înfumuratul; dacă însă muncitorii sînt slabi și nesolidari, atunci firește,
vor trebui să suporte și această umilință, dea se lăsa jucați ca o minge,
pînă și de un om care pentru un portofoliu ministerial primește să mă-
nînce bătae la viceversa.
w
 Y
R AR
LIB
ITY
Cine sînt pirații ?

S
Două vase romînești—„Iașii“ și „Dobrogea*—au fost cap­
ER
turate de greci. Ziarele zilnice au dat în această privință o sumă
de amănunte și au înfierat energic pirateria grecească.
Noi avem de dat un amănunt destul de interesant pe care
NIV

presa cotidiană nu l’a știut.

Cei doi comandanți greci cari au săvîrșit pirateria sînt:
unul e colonelul grec HepitCS, fratele d-lui Hepites, șeful In­
LU

stitutului nostru meteorologic și al colonelului Hepites, dela pi-

rotecnia armatei romîne ; iar celălalt este căpitanul grec GUSSI,
fratele d-lui Leonida Gussi, fost prefect de Ialomița.
RA

Ceea ce spunem aci e purul adevăr și desfidem să ni se

dea o dezmințire.
Și cînd destăinuim lucrul acesta să se înțeleagă bine că
NT

nu urmărim să aruncăm oprobiul public asupra acelor Hepites

și asupra acelor Gussi cari sînt rominiși ocupă locuri de frunte
CE

în instituțiile de stat romîne, civile și militare, ci vrem să dăm

încă o lovitură naționaliștilor de carnaval cari se cred grozavi
cînd purică originea fiecărui romîn, cerînd îndepărtarea tutu­
ror acelora cari au o picătură de sînge strein în vinele lor.
I/

D-nii naționaliști—adică cei cari au monopolizat naționa­

AS

lismul romînesc—n’au decît să ceară acum exterminarea fami­

liilor Hepites și Gussi. Făcind aceasta vor da chiar și o probă
de cavalerism și jertfire de sine, căci urmînd pe calea asta vor
UI

fi exterminați înșiși naționaliștii noștri.

Z.
BC

In numărul viitor ne vom ocupa de memoriul e-

vreilor bulgari și de articolul lui Luigi Luszatti,
146 r a tu

Y
Bizanțul de altădată

AR
și România de azi

R
LIB
Citiam acum câtva timp istoria ultimelor zile ale Bizan­
țului, povestea agoniei celei mai strălucite și celei mai desfrâ­
nate cetăți de câte s’au înălțat vreodată în lume.
Și străbătând paginile în cari era descris Bizanțul în zilele

ITY
lui din urmă cu strălucirea și cu imoralitatea lui, cu risipa
lui de lux și de artă, cu agitațiile, cu intrigile și cu discuțiile
lui nesfârșite și inutile, cu mulțimea leneșe, flămândă și flecară
și capabilă totuș de avînturi eroice, și cu nobilimea degenerată,

S
vanitoasă ipocrită și destrăbălată, mi s’a părut că citesc istoria
țărei mele în zilele, ei de acum, atât de mult se aseamănă viața
ER
publică la apusul superbei cetăți care strălucise odinioară în
tot orientul, cu viața noastră publică de astăzi.
Ca și acum cinci sute de ani în frumoasa cetate pe care
NIV

„buzele Asiei o sărută și brațele Europei o înconjoară14, la noi

o clasă suprapusă stăpînește întreaga avere a țărei și dispune
cum îi place de soarta ei. Ca și în Bizanț în zilele lui de peirev
LU

o mînă de oameni se luptă la noi pentru a pune mina pe gu­

vernarea și pe averea țărei la interesele căreia nici nu s au gîndit
vreodată și al căreia viitor nu-i interesează.
Urmăriți luptele partidelor politice din țara noastră, ve­
RA

deți mai ales cu ce se ocupă și ce urmăresc diferiții membrii

ai actualului guvern și „reprezentanții națiunei14 din cele două
partide de colaborare și veți rămîne uimiți convingindu-vă că
NT

trăim astăzi — parcă am reprezenta-o din nou cu acelaș decor

și cu aceleași personage — drama care a înflorat acum cinci
sute de ani țărmurile Bosforului.
CE

După ce pentru a da iluzia unui interes pe care nu l-au

avut nici odată pentru țara aceasta politicianii ce ne guvernează
au făcut să se nască un conflict care ne-ar putea fl fatal, acum
când prin neghiobia lor e în joc demnitatea întregului popor
I/

și soarta țărei pusă în discuție, ei găsesc prilejul nimerit

să-și satisfacă ambițiunile, să-și răfuiască socotelile personale,
AS

să se compromită și să intrigheze unii contra altora.

Când d. Tache lonescu cerca să cerșească d-lui Daneff la
Londra o bucățică de pămînt, de Nicu Filipescu pleca la Cons-
UI

tantinopol pentru a dărîma într’o convorbire tot ceiace crezuse

că va obține rivalul său la cealaltă extremitate.
Când un membru al guvernului de nuanță tachistă are o
BC

părere sau face un demers, un alt membru de nuanță carpistă

sau cantacuzinistă are o ideie cu totul diferită numai spre a
nu’l lăsa pe adversarul și concurentul său să se înalțe în fața
opiniei publice.
 FACLA 147

Y
De luni de zile vtața economică a țărei aceștia tînjește,

AR
de luni de zile un întreg popor se frămîntă într’o așteptare du­
reroasa, de luni de zile ne agităm, ne dăm banul și liniștea
noastră, întreaga lume are ațintite privirile aici la gurile Du­

R
nărei și urmărește cu grije desfășurarea diferendului romîno-
bulgar.

LIB
In tot acest timp politician^ romîni nu se preocupă decît
de preponderant lor politică, se pîndesc unii pe alții, își dau
lovituri pe la spale, sînt gata să dea foc întregei țări numai
să se înalțe ei cit mai sus, eliminînd pe acei ce le stau în cale.

ITY
Și de altfel nu de astăzi și nici dela începutul conflictului ro-
mîno-bulgar durează această stare de lucruri. De peste 40 de
ani la asta se reduce lupta politică la noi și atîta vreme cît o
mină de oameni vor putea să stăpînească și să hotărască de

S
soarta țărei acesteia, nu poate fi altfel.
ER
Cele două partide politice luînd puterea unul dela altul,
fără să întrebe sau să se împedice de națiune, ajung cu'tim-
pul să considere ca interese ale țărei, interesele lor și să con­
NIV

centreze toată puterea lor în jurul cîtorva oameni în cari ei

văd pe aceia cari îi vor duce într’o zi la prada cea mai mănoasă.
Și astfel ajunge lupta politică o luptă personală al căreî
caracter nu mai poate fi schimbat oricît de grave ar fi eve­
LU

nimentele. Că s’ar putea ca mîine întreg poporul acestei țări

să fie luat dela munca și dela lupta lui de toate zilele și por­
nit spre un dezastru, că s’ar putea să ieșim din actualul con­
flict umiliți și micșorați, asta n’are nici un interes pentru po­
RA

liticianul romîn. Doborîrea sau înălțarea cutăruia, iată marea

problemă ce-1 frămîntă. Cînd e vorba de a se da lupta cea
mare între Take lonescu și Nicu Fiiipescu, Silistra și tot con­
NT

flictul romino-buigar rămîn pe planul al doilea.

Doar și in vechiul Bizanț în ziua cind o armată dușmană,
viguroasă, entuziastă și dornică de bogățiile cetăței uimitoare
CE

se repezia asupra zidurilor, partidele politice se războiau pen­

tru a pune mina pe putere, nobilimea muria nu luptînd de­
asupra zidurilor prăbușite de dușman, ci sfîșiindu-se în hipo­
drom și pe străzi, certîndu-se pentru stăpînirea orașului care
I/

trebuia să fie prădat de oștirile dușmane.

De ce ar face astăzi altfel guvernanții noștri, de ce și-ar
AS

înăbuși ei pasiunile în fața interesului țărei, cînd înălțarea lor

personală, preponderanța lor, stăpînirea acestei țări e singurul
Ideal ce-i călăuzește.
UI

Alex. Fllimon.
BC
 Y
R AR
LIB
Țărănimea și Războiul
— Scrisoarea unui răzeș —

ITY
Colaboratorul nostru d. Toma Dragu primește următoa­
rea scrisoare din partea unui țăran din Moldova. Ii dăm loc
aci ca unui document dintre cele mai semnificative și autentice.

S
„Prea cinstite domnule Dragu,
ER
„Am auzit de numele dumitale și am citit prin gazete că
iei apărarea țăranilor și a muncitorilor, dar n’am auzit nici
NIV

n’am cetit ce sfat ne dai acum cînd ni tot asmuță la rezbel

cu fel de fel de fel de momele.
Noi par’că am înțelege ceva, dar tot nu ni-i mintea luminată.
Am vrea să șie și alții dacă noi sîntem greșiți ori dacă cei
LU

ce ne asmuță cred cu adevărat că ne pot păcăli. Trebue dați

în vileag cei ce s’au grăbit la păcăleală.
Așa, am cetit în gazete că un om mare dela București ce-i
zice Toader Cudalbu și care zice că-i răzeș, bate șeaua ca să
RA

priceapă iapa noastră țărănească. Ne îndeamnă să mergem la

rezbel, că merge și el cu gradul de soldat, și dă și pămînt la
cei din satul lui, dacă or merge și ei. Dar, după mintea noas­
NT

tră țărănească, el nu dă nimic ; căci de mers om merge noi la

rezbel și fără fandoseala lui, că l’am mai făcut odată și mă
simt în putere a-1 mai face odată.
CE

Și am avut cu noi în rezbelul ălălalt un boer, neam de

neam, ce am uitat cum îl chiamă : cu nasul mare și cu geam
Ia ochi, de stătea cu ofițerii la masă cum are să stea și d-1
Cudalbu, care a avut grije să scrie la gazete că a avut dregă­
I/

torii mari și că este bătrîn de 50 ani, ca să nu fie pus la greu.

Și boerul nostru venea după noi în căruțele de rechiziție și
AS

nu se temea, de, să-i fie pielea ciuruită de gloanțe, și ne a-

juta doar să tremurăm de frig, că era îmbrăcat cu blană bună.
Decît, ia să facem o socoteală cu d-1 Cudalbu. Să videm
UI

ce dă. Pielea lui n’o dă, nu pentru că n’ar fi bună de îngrășat

pămîntul pe unde o rămînea, dar pcntrucă are să și-o pă­
zească, ca și boerul nostru cu geam la ochi.
BC

Dar cu pămîntul este încurcală. D. Cudalbu dă pămîntul

la cine o muri în rezbel, din satul lut Dar, în timp de pace,
oamenii din satul lui n’ar fi avînd nevoe de pămînt ? Adică
 FACLA 149

cum? Noi să murim și dumnealui să rămînă în viață, ca să

Y
fie cine să împartă pămîntul la cei ce-or muri? Și dacă ar fi

AR
numai să murim n’ar fi nimic, că de murit murim noi și stînd
acasă, uneori de foame. Dar d-1 Cudalbu vrea să ne însurăm
și să avem și copii, ca să fie mai mulți care să ne plîngă cînd
ne-om întoarce schilozi acasă. Par’că de n’avem femee și n’a-

R
vem copii—și nu murim—cînd om veni acasă fără o mînă ori

LIB
fără un picior, bătrînii noștri părinți nu sînt destui ca să ne
plîngă !
Și poate pentru aiasta scrie d-1 Cudalbu că le dă pămînt!
In mintea noastră proastă gîndim că d-1 Cudalbu s’o pă­

ITY
călit, pentrucă s’o grăbit. Și de nu se grăbea și făcea socoteală
cît pămînt are de dat și cîți oameni din satul lui au să meargă
la rezbel, și cît va putea da la fiecare, slova dumisale trecea
și putea să ne înbrobode. Dar scriind pe repezite și fără gînd

S
că poate fi descoperit, o scrintit-o.
ER
Eu gîndesc că un om cu socoteală și cu cuget curat ar
fi scris, ori ar scrie de acuma înainte : am atîția stînjeni ră-
zesești la chilieni, adică atîtea fălci—că la noi la răzeși așa se
zice, pe stînjeni, ca merge hotarul pînă în zare—am atîția
NIV

stînjeni care fac atîtea prăjini, și dacă dau de fiecare om cîte

12 prăjini pentru loc de casă și grădină, a treia parte din pă­
mîntul meu ajunge pentru atîția oameni care vor merge la
LU

rezbel—ori mor, ori nu mor; ori sînt însurați ori nu sînt—

cel ce moare are neamuri care rămîn după dînsul și pămîntul
giuruit va rămîne lor. Numai atîta vreau eu Cudalbu : ca pă­
mîntul să rămîie în vecii vecilor numai al unuia și de sînt mai
RA

mulți moștenitori, să nu fie împărțit, ci tot numai al unuia să

rămîie ; ceilalți să-și primească în bani partea lor dela cel ce
rămîne cu pămîntul.
NT

Dacă va seri așa, tot s’ar ști că vrea să facă ceva cu a-

devărat, iar nu să ne azvîrlă șperla în ochi, că oricît de pă­
cătoși am fi noi, avem destulă inimă să murim pentru țară cînd
CE

va trebui, și fără bălmăjala d-lui Cudalbu. Dar să știe că nu

sîntem așa de orbi să nu videm că de-ar fi avut un gînd cu­
rat, ori scriea cu socoteală ori nu scria de loc, că de dat n’o
dat nimica, poate leafa pe o zi cum și-o dat-o și boerul dela
I/

Comănești pe a lui pe cinci zile, de o fi adevărat cele scrise

la gazete. r
AS

Dar să fie la înțelesul tuturor boerilor că mai bine.merge

treaba pe ț-oi na de cît pe ț-oi da!
Cu sănătate și să trăiți mulți ani.
UI

v Gic. Toader i
din comuna Podurile, județul Bacău
Am uitat să vă scriu că am mai trimes scrisoarea asta
BC

la cîțiva boieri din cei ce scriu prin gazete că mor de iubire

pentru noi, dar nici unul n’a publicat-o ca s’o cunoască și alți
țărani și muncitori. Așa că știm cine cu cine își dă coatele !
Vă rugăm pe d-voastră s’o publicați.
150 FACLA

Y
Risipa banului public

AR
In nici o țară din lume guvernanții nu se poartă cu atîta

R
lipsă de patriotism, cu atîta necinste și cu atîta nerușinare cînd
e vorba de banul public, ca la noi.

LIB
Bugetul statului e o pradă din care orice politician se în­
fruptă fără nici o jenă pe sine și pe ai lui. Proprietarul care
vinde bulendrele văduvii pentru o datorie de cîțiva lei, parve­
nitul lacom și avar care înșeală pe țăran la măsurătoare, toți

ITY
aceia cari sunt în stare să făptuiască adevărate crime numai
să nu le scape un ciștig oiicît de mic, sunt de o generozitate
destrăbălată oridecîteori au ocazia să mînuiască banul public.

S
Se știe că oridecîteori se cere înființarea unei noi instituții
pentru ușurarea traiului țărănimei, oridecîteori se cere scăderea
ER
unui bir împovărător, se răspunde că statul n’are de unde face
noui cheltueli, — n’are cu ce acoperi cheltuelile bugetare. Ei
bine, oamenii aceștia așa de strînși cînd e vorba de o chel­
NIV

tuială în favoarea celor mulți, aruncă nebunește banii statului

cînd e vorba de nevoile lor personale, de plăcerile și bucu­
riile lor.
S’ar zice că bugetul statului nu se întocmește decît spre
LU

a le face lor traiul ușor și fericit, că averea publică nu trebue

să servească decît la satisfacerea capriciilor lor. Sunt în această
privință convingătoare cifrele ce ie publică un ziar oficios asupra
RA

cheltuelîior făcute de prefecturile de județe cu întreținerea au­

tomobilelor. Opt sute optzeci și d&uă de mii cinci sute opt lei au
cheltuit județele îu cursul anului trecut cu întreținerea auto­
NT

mobilelor prefecturilor.
Nu i așa că trăim în cea mai fericită țară? 882508 lei se
cheltuesc într’un singur an numai pentru întreținerea automo­
CE

bilelor cu cari se plimbă prefecții de județe și familiile lor 1 Și

se mai găsesc descreerați cari să susție că nu suntem o țară
civilizată, că nu progresăm cu fiecare zi ce trece, că nu putem
privi viitorul cu încredere.
I/

Mai mult de cît s’a strîns pentru flota națională și pentru

flota aeriană în trei luni de reclamă zgomotoasă, de „gesturi cari
AS

trebuesc imitate", de cerșetorie pe la răspîntii, de terorizare a

funcționarilor, au cheltuit prefecții într’un singur an pentru
benzină și cauciucuri. A șaisprezecea parte din bugetul total
UI

consacrat instrucției întregului popor al acestei țări de anrlfa-

beti, s’a cheltuit de prefecți pentru aș plimba trupurile obosite
de orgii pe drumuri depărtate. E doar vorba de banul public
BC

și pentru el politicianul romîn n’are îndurare. E singura dată

cînd poate fi și el generos, cînd poate azvîrli cu mîna plină.
Numai prefectura județului Romanați a cheltuit 73.237 lei cu
întreținerea automobilului într’un an. Nu întrebați cum, căci
 FACLA 151

Y
cînd e vorba de bunul public nu se întreabă în ce mod e în­
trebuințat. Totul o să fie cheltuit cît mai repede și în cit mai

AR
cantitate.
E doar banul stors din sărăcia țăranului, banul muncit
în amiezi de vară pe ogoarele boerești, banul scos de perceptor

R
vînzînd cu toba cel din urmă sac de mălai al nevolnicului care

LIB
zace chinuit de pelagră și de foame.
Anatema

S ITY
ER
NIV

Ateneul Homîn
LU

Concurs fictiv pentru o catedră reală

RA

Povestea începe așa. Era o catedră vacantă, de artă decorativă, la

școală de Belearte din Iași... Și sînt în țara Romînească o mulțime de pic­
tori care ar fi putut ocupa catedra din Iași. L.a vîrsta lor, cu altă profesie,
NT

ingineri, medici, advocați, chelneri, samsari, ei ar fi putut trăi convenabil.

Detestabila atracție pentru artă i-a făcut să nu fie decit pictori... Uni
din ei știu să facă bani și cu pictura, dar numărul acestora e mic. Ceilalți
CE

cei mai mulți, trăiesc de azi pe mîine, în așteptarea fie a norocului, fie a
cunoscătorilor, fie a dreptății oficiale, fie a spitalului. Și muncesc băieții,
și așteaptă, și așteaptă de-a surda și cu toată rîvna lor, uneori îi găsești
desnădăjduiți... Oeeace se ține mai puțin în seamă este meritul. Statul nu
I/

cumpără tablourile cele mai bune decît prin întîmplare. Statul nu caută
AS

să-și prevadă școlile cu artiștii cei mai buni. Kecomandațiile, influența po­
litică decid și în materia de artă, iar cei recomandați și pistonați nu sînt
nici ei dintre cei buni decît întîmplător. De obicei triumfă agreabila me­
UI

diocritate.
La catedra vacantă din Iași s’au înscris, din toți pictorii noștrii,
numai cinci concurenți 1... Observați că e o catedră importantă, o catedră
BC

de Academie, nu de un curs de-o oră, de liceu. Concurentul știe că va fi

profesorul pictorilor viitori, și asta o știe și statul. Interesul acestuia ar
trebui să fie ca fiece catedră de Academie să fia ocupată de o somitate
de un talent, în orice caz de cel mai bun artist al momentului , sau de
152 FACLA

unul din ei, dacă selecția nu se poate face între cîțiva,—de un artist seu.

Y
lat dela chevalet, scos dintr’un atelier activ și poftit să treacă la școală.
Statul trebuia să caute ca to.ți pictorii actuali, dacă se poate, să se pre­

AR
zinte pentru catedra de artă decorativă, vacantă. El s’a mulțumit dimpo­
trivă, să anunțe concursul și apoi să-1 declare închis numai cu cinci can­
didați...

R
Ce i-a împiedecat, ar putea întreba Statu], pe ceilalți pictori ca să

LIB
se înscrie? Nu era concursul deschis pentru toată lumea ?
Aceeaș întrebare ne-am pus-o și noi. Și nemulțumiți să ne răspun­
dem singuri, ne-am adresat pictorilor care ar fi putut concuraDe ce nu
luați domnilor și d-voastră parte la concurs ?

ITY
-- «Pentru că e un concurs numai de formă, ne-au răspuns pic­
torii. Candidatul care va «reuși* e cunoscut dinainte. Numele .lui a și
fost însemnat cu roșu, în cabinetul d-lui Lascar, la Ministerul Instruc­
țiune! publice. E de prisos să ne pretăm la o simplă comedie, bună pen­

S
tru naivi, și pentru demnitatea noastră, înjositoare. Comisiunea, cum se
ER
numește, știe care trebuie să fie cel mai valoros dintre toți candidații...
Cuvîntul de ordine s a dat din vreme. In ziua ce se va fixa pentru con­
curs numita aomisie se va prezintă la Ateneu, în fața lucrărilor expuse se
NIV

va preface că examinează, că scrutează profund, membrii comisiei vor în­

crunta sprîncenile, se vor scărpina cu gravitate la ceafă, vor lua poze de
jurați, vor privi cînd cu un ochiu cînd cu amîndoi ochii, se vor uita cînd
din dreapta cînd din stînga, vor tuși simbolic, vor face „hm 1 hm !“ și vor
LU

da... rezultatul. Treceți pe la Ateneu și vedeți lucrările candidaților, in-

formați-vă despre fiecare din ei, și despre membrii comisiei luați cunoș­
tință de trecutul și prezentul lor artistic și na veți mai avea nevoie de
opinia noastră și de răspuns la întrebarea caraghioasă: de ce n’am can­
RA

didat ? Noi vom adăoga atît că din cei cinci candidați va reuși un cali­
graf. Ceilalți patru sînt pictori, au iscălit ‘tablouri, lucrează fără întreru­
pere, participă la toate expozițiile, îi cunoaște toată lumea. Al cincilea e
NT

un caligraf, un maestru de caligrafie dela o școală secundară. Uitați-vă

Ia lucrările lui expuse, cari toate sînt făcute acum douăzeci de ani, în
tinerețe, în școală și examinați lucrările lui de artă decorativă, care au
CE

fost îndreptate și prefăcute de uuul din actualii membri ai comisiei exa­

minatoare. Acela va reuși, pentru că e caligraf, pentru că nu e pictor,
pentru că nu-1 cunoaște nimeni. Esențialul este că-1 cunoaște un persona­
giu politic și că reprezintă probabil, un număr de voturi în alegeri. O să
I/

vă mirați poate că un caligraf va fi numit profesor la o școală de bele-

arte. E cea mai mică incompatibilitate. In împrejurările acestea reușește
AS

și’un tinichigiu, numai să se prezinte bine pistonat. Scriți ce vreți și îm­

piedecați dacă se poate, o absurditate și o nelegiuire... Altceva n’avem de
zis nimic*.
UI

Ne-am dus la Ateneu și am văzut lucrările candidaților: Domnii

Gheorghiu, Țincu, V. Costin, Roguschi și Teodorescu Sion. Lucrările cele
BC

mai slabe sunt ale d-lui V. Costin, caligraful căruia comisia trebuie să-i
consacre dreptul de-a ocupa o catedră meritată de ceilalți. D-nii Gheor­
ghiu, Roguschi și Teodorescu-Sion, mai ales cel din urmă, expun lucrări
 FACLA 15a

interesante și frumoase, care au fost făcute în știința tuturor de curînd și

Y
în țară. O lucrare neștiută, prezintată acum și făcută acum donăzeci de

AR
ani, are împotriva ei și nesiguranța unei paternități definitive. Nu numai
unul din pictorii de pînă ieri s’a ilustrat în țară cu tablouri pictate în
etreinătate, ca după întoarcerea lor în patrie să nu mai producă nimic sau
să iscălească lucrări cu totul inferioare celor revăzute în streinătate de

R
cîte un camarad de talent sau de cîte un prefesor. Preferințele juriului

LIB
sîrit cîștigate de caligraful V. Costin, încă de mult; căci d-sa este de fapt
profesor la catedra pentru care concurează, de trei lunî, catedră Ia care a
fost numit, nu se știe de ce, suplinitor cu leafă în locul d-lui Gheorghiu,
concurent actual. Acest d. Gheorghiu fusese suplinitorul gratuit al acelei

ITY
catedre timp de șease luni, pînă la numirea caligrafului Costin.
Compoziția juriului e interesantă: D-nii Popovici, președinte: Costin
Petrescu ; Artachino.
D. Popovici, directorul Școalei de Belearte din Iași, eo persoană

S
direct oficială. Mijloacele de cari s’a servit însuși ca să fie numit, acum
ER
vre-o 12 eni, profesor la Iași, ne pot da un avant-gout despre scrupulozi-
tatea sa artistică față de candidații chemați să’i examineze. Se știe că
d-sa' a intrat în învățămînîul superior al artei picturale grație relațiilor
sale cu fostul mitropolit al Moldovei, Partenie Clinceanu, omul tuturor
NIV

fărădelegilor, în odăile căruia d. Popovici și-a dat, la biserica Antim, din

București, probele de profesorat...
D. Costin-Petrescu e de-asemeni o persoană oficială și a fost recu­
LU

zat de către unul din candidați și anume de către d. Ghiorghiu, ca un

examinator de parti-pris și inapt pentru imparțialitate în cazulj.de față.
D. Costin Petrescu are la pasivul său artistic un naufragiu important și
un proces în curs. însărcinat să facă zugrăveala catedralei din Galați,
RA

d-sa a pictat de-asupra pereților uzi, abia eșiți de sub mistrie, a căror
tencuială s’a prăbușit din pricina aceasta cu pictură cu tot.
Al treilea examinator e d. Artachino, care deși persoană oficială și
NT

d-sa, credem că își aduce aminte de persecuțiile suferite pe vremuri, pe

cînd era un simplu pictor contestat și cînd a luat parte cu Vermont, Lu­
kian și alții la mișcarea independentă a pictorilor îngenunchiați, mișcare
CE

fecnndă in rezultate artistice. Poate că d-sa este singurul membru al a-

cestei comisii instituite de formă, în stare să se acomodeze mai greu cu
un cuvînt de ordine, venit de sus. Și poate că mulțumită influenții sale
și faptului că înainte de .examinarea1* lucrărilor expuse la Ateneu, inten­
I/

țiile juriului au fost trădate și aduse la cunoștința publicului, comisiunea

să evite o nedreptate și numirea la o catedră serioasă a unui candidat
AS

lipsit de merit și impus.

Așteptăm rezultatele cu pesimismul tuturor pictorilor care urmă­
resc farsa ce se va juca, de departe.
UI

A.
BC
154 FACLA

Y
Cum polemizează d. Ioan Nădejde

AR
— Afacerea Kunschak —
D. Ioan Nădejde a îmbrățișat o meserie foarte urîtă și foarte grea:

R
aceea de calomniator cu orice preț ai socialiștilor. Pentru o asemenea meserie
trebuie un suflet păcătos, dar și o minte ageră. D. Nădejde are numai sufletul

LIB
necesar. Vă închipuiți deci la ce rezultate ajunge dumnealui cînd se încearcă
să încurce lucrurile și să falsifice adevărul: își dă în petec numai de cît și fa­
mine ceea ce este : ridicol și odios
Iată, de pildă, căzui Kunschak. La Viena un biet nebun omoară pe de­
putatul socialist Schuhmeier. „Nene Freie Presse- înregistrează, în primul mo

ITY
ment, versiunea pusă în circulație de cei interesați, că Kunschak e o victimă
a tiraniei socialiste, că după cererea socialiștilor a fost dat afară din toate ate­
lierele și a ajuns muritor de foame. D. Nădejde reproduce această versiune,
declară că Neue Freie Presse caută să atenuieze lucrurile în favoarea socialiș­

S
tilor și.... înjură pe d-nii Racowski, Cocea, etc. (pe d. Gherea, de astă dată,
l’a uitat). ER
* *
Am răspuns d-țui Nădejde. Firește, nu pentru plăcerea de a sta de vorbă
cu dumnealui, dar pentru cei cîțiva cititori pe cari ar putea să-i aibă încă.
NIV

1-arn răspuns că:

Paul Kunschak n’a fost dat afară de nicăeri — și nu putea să fie dat
afară — pentru că la Viena există uzine, fabrici și ateliere unde lucrează nu­
mai socialdemocrați, altele unde lucrează numai crești'--sociali, și altele, în
fine, unde lucrează de-a valma, și unii și alții. Am ad gat că, în special pen­
LU

tru meseria lui Kunschak, primăria Vienei are o sum . de aieliere unde se dă
preferință, în mod oficial și fățiș, lucrătorilor creștini-sociali.
Am mai arătat că dușmănia dintre rNeue Freie Presse“ și socialiști
e mai mare de cît cea dintre aceeași Neue Freie Presse și creștinii-sociali.
RA

Acestea sînt fapte, pe cari oricine le poate controla; sînt fapte pe cari
în primul loc le știe perfect d. Ioan Nădejde, care ani de zile s’a îndopat cu
gazetele socialiste nemțești, și cunoaște perfect, pînă în cele mai miei amă­
nunte, socializmul german și austriac.
NT

*
După ce am arătat toate acestea și altele încă,- nu putem șă retipărim
întreg articolul nostru trecut—ce-ar fi trebuit să facă d. Ioan Nădejde ?
CE

Ar fi putut să ia act de declarațiile noastre și să-și retragă aserțiunile.

Aceasta ar fi fost cinstit și prin urmare nimeni nu i-ar cere-o vreodată lui
Ioan Nădejde.
Ar "fi putut să facă dovada sau o aparență de dovadă că noi am mințit
Dovada n’o putea face, pentru că noi am spus purul adevăr; aparența de do­
I/

vadă... pentru asta trebuia ca necinstea d-sale să fie ajutată și de nițică inte­
ligență, în cît ..
AS

Ar fi putut, iarăși, să ne ceară nouă să dovedim cele afirmate de noi.

Ar fi fost mai puțin juridic — căci cine acuză trebue să dovedească — dar noi
l’am fi servit.
In sfîrșit, ar fi putut să tacă, lucrul cel mai bun—în genere—pentru o
UI

ființă de teapa lui Ioan Nădejde. Dar pentru a tăcea este el pus acolo unde este ?
Și așa, d. Nădejde n’a adoptat nici .una din căile arătate mai sus, și
totuși... ne a răspuns!
BC

Să vedem cum.
* *
Intîi, repetă că și-a scos aserțiunea din „Neue Freie Presse1'. Asta o
.știam și era de prisos s’o mai repete.
Al doilea, repetă că „Neue Freie Presse* avea interes să atenuieze fap-
 FACLA 155.

Y
tele în favoarea socialiștilor, pentru că N. Fr. Pr. e ziar evreiesc. Noi am a-
rătat însă că asta e o minciună grosolană și stupidă, de oarece Neue Freie

AR
Pregse e organul marei burghezii capitaliste și nu e nici măcar ziar demo­
crat. La această obiecție a noastră, pe care o putem dovedi cu colecțiile
lui „Neue Freie Presse", ale lui „Arbeiter Zeitung“ și ale lui „Reichspost®
(ziarul creștin-social), d. Nădejde nu răspunde nimic.

R
Al treilea — punctul al treilea e cel mai nostim — d. Nădejde nu po­
menește^ nici printr’un singur cuvînt, nici printr’o singură silabă de faptul con­

LIB
cret, arătat de noi, că Paul Kunschak n’a fost și n’a putut să fie dat afară
din ateliere de către socialiști.
Apoi răspuns e ăsta ? Dacă treci cu vederea punctul esențial, de ce mai
redeschizi vorba ?
Al patrulea, d. Nădejde declară că sindicaliștii revoluționari francezi sint

ITY
pentru sistemul escluderii din ateliere a lucrătorilor neorganizați și că la Ga­
lați, acum cîțiva ani, niște muncitori sindicaliști au cerut și ei o asemenea
escludere.
Și după această strălucită argumentare, d. Nădejde conchide triumfător:

S
Adevărul, care trebuește spus, căci este neapărat să fie știut,
este că, fapta lui Kunschak se datorește tiraniei sălbatice, fără
ER
de milă, ce sindicatele revoluționare exercită.
Ei bine, asta nu mai este îndrăzneală, nu mai este necinste, este idio-
ție curată.
NIV
Și fiindcă d. Nădejde a început să sufere și de mania persecuției, iar,
pe de altă parte, sîntem convinși că nici de astă dată nu va pricepe nimic,
d-sa va continua să se plîngă că-I urmărim cu „neomenie" și „răutate" (bre,
bre, bre!) ca să-l compromitem (pe d. Nădejde!!) în fața muncitorilor, pe cari
d-sa îi... iubește. Iubire și Ioan Nădejde; iată cuvinte cari nu trebuie lăsate
LU

alături, că se iau de păr.

*
* * ~~
Și acum să dăm d-lui Nădejde o lecție de corectitudine în polemici,
care,—ce-i dreptul—uu-i mai poate folosi la nimic și un certificat de absolvire,
RA

care vai! nici el nu-i mai poate servi.-

D. Nădejde ia de martor pe Dumnezeu (căci are și Dumnezeu acuma),
că n’a făcut el listele negre pentru isgonirea unor lucrători greviști din atelie­
rele din țară și svîrlirea lor pe drumuri, pieritori de foame.
NT

E adevărat D. Nădejde n’a făcut asemenea liste. Cînd l’am acuzat, n’am
înțeles să vorbim a la lettre. Dacă d-sa vrea să-i eliberăm un certificat, iată.-l
tipărit.
Listele le-a făcut un prieten al d-sale, care ducea luptă aprigă în potriva
CE

muncitorilor. Pe acel prieten d. Nădejde il susținea zilnic în acea luptă. Listele

au fost publicate și d. Nădejde minte cu multă obrăznicie cînd afirmă, că nu
știe nimic despre ele. După publicarea lor, d. Nădejde a continuat să-și sușție
prietenul în lupta contra acelor muncitori trecuți în liste. D. Nădejde a fost
I/

deci tovarăș la luarea acelei măsuri; în sensul acesta am zis că d. Nădejde a

făcut liste.
Sperăm că rectificarea aceasta va satisfice complect pe d. Nădejde și
AS

că muncitorii vor rămînea încredințați de,., iubirea d-sale.

UI
BC
 Y
RAR
LIB
S ITY
ER
O ceartă are X cu Y,
NIV

Se termină cu... infiamații ;

Tu ce le ceri c’ai stat neutru?
Ceva firesc : nu?... compensații !
***
LU

Popescu știe că nevestei

Un tip îi face... declarații ;
De-aceia-i zice : „Stau neutru,
RA

Dar îmi vei da ’n schimb... compensații!“

, ***
Don comisar Boboc, aseară
NT

Brinzînd în urma unei „razii"

Un hoț, i-a spus : „Mă, n’avea grije
Dacă-mi faci rost de... compensații !
CE

***
Un plagiator ilustru-ajunge,
In ale publicului grații ;
I/

Un critic tainic îi șoptește :

„Eu tac servindu-mi... compensații !
AS

** *
Conul Petrache o’un fier roșu
Dîrlește cointeresații;
UI

Dar nu știu cum, profită Tache.

— E dreptul său, la compensații!
Tu'ius Goruneanu
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

D. Diamandy e sănătos. — Anunțăm cu plăcere că d. Georges

Diamandy e pe deplin restabilit. In adevăr, în ultimul număr al Țignal-ului
LU

d-sa n’are nici un articol. Or, Țignalul ne-a înștiințat din vreme că d. Dia­
mandy scrie numai cînd e bolnav.
*
RA

Răposatul. — D. senator Lascăr Antoniu a vorbit la senat de „re­

gretatul” Stnrdza.
— Dar n’a murit I a întrerupt d. Al. Gussi.
NT

— A foat uitat! a replicat d. Antoniu.

D. Gussi n’a mai zis nimic. întreruperea d-sale viza mai mult o
rectificare de formă. Este o greșeală să zici „regretatul Sturdza”, pentru
CE

că pe d. Sturdza nu’l regretă nimeni; din contra, d. Sturdza e acela care

regretă ceva,
D. Sturdza a fost scos din circulație, pentru a satisface pofta de șefie
a Brătienilor. Sistemul, de altfel, a fost aplicat apoi de" conservatori d-lui
I/

Carp. Cu timpul îi va veni rîndul și d-lui Take lonescu, dacă d-sa nu va

avea grija să moară la momentul oportun.
AS

In politica romînă canibalismul e în floare.

*
Soluția d-lui lorga. — Mari -păcate și-au făcut cu d. lorga aceia
UI

cari l’au trimes în parlament. Acolo d. lorga ori nu face nimic, ori face
boațe.
Zilele trecute d-sa a vorbit în contra celor trei profesori universitari
BC

din București, cari în calitatea lor de macedoneni au plecat în străinătate

ca să stăruie pe lîngă puteri pentru autonomia Macedoniei.
D. lorga n are nevoie de o Macedonie autonomă. In consecință a ce­
rut să se revoace concediul acelor profesori, pentru ca astfel chestia să ră-
mîie baltă.
158 % F AELA

Y
Frumoase sentimente. Și mai ales admirabil respect pentru liberta­
tea părerilor. Ori crezi ce crede d. lorga și atunci poți să-ți faci și de cap;

AR
ori ai alte păreri, și atunci cum îndrăznești să lupți pentru realizarea lor ?
Dar mai fenomenală de cît sentimentele atît de meschine ale d-lui
lorga este judecata d-sale, atît de copilărească în cît se vor fi minunind

R
și copiii din centre.
D. lorga își închipuie că niște profesori universitari cari luptă pen­

LIB
tru crearea unui stat, ar putea renunța la lupta lor pentru motivul cara­
ghios că li s’a revocat un concediu. Acesta e istoricul lorga: atîta a înțe­
les el din studiul Istoriei.
*

ITY
încurcătură. — D. dr. C. Istrati a fost delegat să reprezinte Ro-
mînia la congresul internațional al orașelor ce se va ține la Gând.
Nh ne îndoim că d. dr. Istrati va avea de învățat ceva dela primarii

S
atîtor orașe, adunați în congres. Dar ce vor învăța ei "dela primarul ora­
șului București ? Cum se lasă orașul nemăturat ? Cam se fac exproprieri
ER
eu „despăgubirea neplăcerilor sentimentale’ ? Cum se fac setebeuri ?
D. dr. Istrati care este profesor, își dă seama de încurcătura elevu­
lui care e întrebat la examen și n’are ce să răspundă; de aceea ne mi­
NIV

răm că are curajul—am zice chiar cinizmul—să meargă la congres.

r fi totuși o soluție ca d. Istrati să lanseze zvonul că e mut.

Reformă urgentă.—Țignalul declară că din toate părțile a fost

LU

somat s’o lase mai ieftin; în consecință direcția speră ca în numărul vii-
tăr, „o dată cu alte schimbări* să poată anunța că Țignalul se vinde ief­
tin, cu chilogramul.
RA

De o cam dată, bine că speră; dar să vedeți pe urmă ce disperațiune 1

Industria „națională". — Ziarul „Presa* arată că petrolul nos­

NT

tru național, pe cared plătim cu 25 de bani kilogramul, este exportat cu

prețul de 5 bani. Se știa de mult că zahărul nostru se vinde în Bulgaria
mai eftin decît aici.
CE

Astea sînt minunile liberalilor: ei protejează astfel industria națio­

nală. Conservatorii țipă în contra acestor infamii, dar nu le înlătură, pen­
tru că mai la urmă, dacă nu curge, picură : tot se mai strecoară și ei
prin cîte un consiliu de administrație și mai dau iureș prin niscai divi­
I/

dende și jetoane.

*
Mare lucru e co-interesarea în viața omuluiI
AS

Problema de nerezolvat.—Cînd fără să-și măsoare forțele, d. O.

Ba nu a fost antrenat să se creadă destoinic pentru polemică, d-sa a scos
UI

Țignalul.
Azi, după cinci numere, echivalente cu cinci dezastre, d, Bauu ar
vrea să-și scoată cămașa.
BC

Și nu știe pe unde....

Oiștea Prea Sfinției Sale.—In discuția proiectului de lege pen­

tru înființarea academiei comerciale, P, S. S. episcopul de Argeș a sculat
 FAC L A 159

Y
din goma pe d-nii senatori cu declarația că propaganda adventistă face ra­
vagii, din cauză că „în școlile speciale nu se dă atenția cuvenită studiu­

AR
lui religiei**
E zdravănă oiștea Prea Sfinției Sale!
Cei mai mul ți adepți ai adventizmului se recrutează printre țărani.

R
Absolvenții școlilor speciale nu cad în brațele adventizmului, pentru că ta
bugetul statului nu e prevăzut nici un capitol ta acest scop.

LIB
*
Campaniile d-lui Tufescu. — Pe cînd războiul din Balcani ur­
mează a lene, iar în București „colaborarea" se manifestă abia prin ino­

ITY
cente înțepături, la Iași este cineva care duce o luptă epopeică, napoleo­
niană. Este d. I. G. Tufescu.
Nu știm din ce pricină ziarele locale îl cam luaseră în răspăr. Cre­
dem și noi că lucrul era de prisos, căci, vorba lui Speranță:

S
Ce-1 faci prost și gogoman ?
ER
P’arcă prost e din ist an ?
Dar și-au găsit și omul. D. Tufescu a adresat o scrisoare d-lui Bă-
dărău, amenințîndu-1 cu bătaia, dacă Opinia îl va mai ataca. D. Bădărău
NIV

s’a speriat — și Opinia a tăcut. Liber din partea asta, d. Tufescu a adresat
o scrisoare la fel d-lui C. Stere. Rezultatul ui-1 comunică d. Tufescu prin
Evenimentul:
„Sînt sigur că d-sa (d. Stere) a dat ordinele cuvenite și ele vor fi
LU

executate; căci în caz contrar m’ar fi silit să-i aduc aminte că mă cu­
noaște sau să-l fac să mă cunoască mai bine cel puțin pentru viitor. Iată
pentru ce am convingerea că campania în chestie va înceta*.
După ce-a isprăvit și cu d. Stere, d. Tufescu mai avea de făcut un
RA

singur lucru: să-și publice isprăvile ta Evenimentul. D. Greceanu n’a prea

vrut să-i puie coloanele la dispoziție; dar d. Tufescu l’a amenințat cu bă­
laia, și lucru! s’a aranjat și acolo.
NT

Inregistrîud luptele și izbînzile d-lui Tufescu, constatăm cu plăcere

că noi stăm mai bine de cît confrații ieșeni față de d. Tufescu : noi îi
dăm cu sic, ca să zicem așa, pentru că d. Tufescu nu bate pe gazetari ci
CE

numai pe șefi—și noi n’avem șef.

Hamlet sau Orlando ?...—Țignalul are și un .prieten entuziasmat

de apariția* lui.
I/

Să se noteze; căci lucrul ar fi putut trece neobservat. Nenorocirea

este că nu se știe cum îl chiamă.
AS

D, Elevata *Țignalul“ 1—Lucrul ar fi curios și totuși ar^ părea

adevărat.
UI

Odei iată ce găsim in Țignalul:

„Convenția noastră cu Austria pare o convenție leonină, căci creată drep­
turi numai pentru ea, iar nu și pentru noi“.
BC

Cu alte cuvinte e un fel de societate a tramvaielor comunale. Fraza

citată este luată textual din pledoariile d-lui Fleva, cu deosebirea auctai
că numele S. T. B. a fost înlocuit prin .Austria*.
16« FACLA

Y
Totuși e probabil oft d. Fleva nu este colaborator la ȚignaM, care

AR
i-a furat pur și simplu argumentarea. Furtul e doară tradiția cea mai sa­
cră a proprietarilor Țignalulvi.
*

R
In familie.—Precum se știe, guvernul acesta de colaborare nu se
poate ocupa de lucruri mici, el fiind chemat să rezolve—cws nu știe nici

LIB
el—chestia Silistrei.
Dar dacă nu se poate ocupa de lucruri mici, se ocupă de lucruri
mari. Așa, de cit-va timp regele și miniștrii sufereau de o crudă insomnie»-
fruct al mustrărilor de cuget: ce facem cu d. Costinescu, om care a lu­

ITY
crat atîta pentru industria romînă și—vai!—n’a avut nici un fel de
răsplată ?
Nu-i vorbă, atlt în ziarele conservatoare cît și în cele conservator­

S
democrats am citit de multe ori «jafurile, hoțiile, pungășiile1* și celelalte
industrii ale d-lui Costinescu. Ba, chiar în Voința Națională am citit cînd-va
ER
că d. Costinescu s’a vîndut străinilor și în consecință s’a scos singur din
viața politică.
Ei, dar toate astea au fost în timpuri normale. Azi, în vremuri grele,
NIV

eînd ne uităm cu un ochiu la făină și cu altul la Siliseră, cînd vrem ceva dar
nu știm ce, azi am devenit sentimentali și trebuie să-l răsplătim pe Costinescu.
Și așa, s’a înființat o decorație specială, pe care d. N. Xenopol i-a
dne-o acasă, dîndu-i-o învălită într’un discurs f.f.f. elogios.
LU

— Domnule Costinescu, ești așa și pe dincolo 1 a zis d. Xenopol.

— Așa e ! a răspuns cu modestie d. Costinescu. confirmînd în totul
excelenta părere emisă de răsplătltorul său.
RA

Iar la sfirșit, d. Costinescu a adăugat:

— Sint cu atît mai mulțumit, cu cît decorația mi-o aduci d-ta, un
vechiu amic și rudă a mea.
Păi, de ce n’o spuseși de la început? Dacă e vorba de-o afaoere de
NT

familie, atunci e altă căciulă.

...Iar publicul, citind discursurile cu cari s’an tratat, a putut să esclame:
— Se și cunoaște că stnt rude: noi îl știam numai peOostineeou fa­
CE

bricant de cnie, și iată că amîndoi taie piroane.

*
I/

Facla Redacția și Administrația:

AS

STR. SĂRINDAR, 11. București Ttuim u/u ivh

ABONAMENTUL
UI

In țară ...................7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni

In streinătate ... 9 lei pe an 5 lei pe 6 luni
BC

Exemplarul 15 bani Girant resp. Const. Stan

ATELIERELE SOCIETĂȚII „ADEVERUL" — Bncnrețti

&HQL al 41” L— I <5| 2 MARTI

I dLld

Y
No. 9

AR
R
PRESA

LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

Nu așa cum este, ci așa cum o visăm noi...

 Y
RAR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA

Numărul viitor al „Faclei" va fi consacrat ani-

NT

versărei răscoalelor țărănești din 1907. Numeroase ilus-

trațiuni în culori vor însoți textul semnat de cei mai
CE

buni colaboratori ai „Faclei*- In acelaș timp, în numă­

rul acesta vom publica un senzațional interview cu
un important bărbat de stat bulgar.
I/
AS
UI

D-nii depozitari din provincie Pint rugați să ne

arate din vreme numărul de eaumiplare de care au
BC

nevoe din acest număr excepțional.

 Y
R AR
LIB
ITY
Presa se organizează

S
De necrezut!
O ramură de intelectuali cari își petrec toată viața să-
ER
punindu-se, pe cale de a se înjgheba într’o vastă și, să spe­
răm, trainică asociație !
In țara asta de anemic individualism, de orientalism latin,
NIV

în care e destul ca doi oameni să se unească la olaltă, pen­

tru ca să ai certitudinea că primul semn al solidarizării lor
va fi să se dapene de chică ; în țara asta unde milioanele de
exploatați trăesc în inconștiența deplină a forței lor ; în țara
LU

traiului imposibil pentru producători; a luxului trufaș și a po­

liticianismului profesional, sutele de robi ai condeiului—presa—
după ani de nepăsare, începe să bănue puterea-i, se reculege,
RA

se înviorează, se agită pentru a pune temelia Asociației ei Ge­

nerale.
Presa romînă se organizează !
NT

Dar acesta e un eveniment a cărui însemnătate nu va

scăpa nimănui; dar e echivalentul unei revoluții cu adevărat,
însemnătatea covîrșitoare a evenimentului, însuși rolul
presei în țara noastră ne-o indică.
CE

Nicăeri, în adevăr, presa nu are o mai mare înrîurire.

Ca pretutindeni unde tirania, arbitrarul și jaful sînt legea, presa
—la noi—e unica putere, singura pavăză a celor apăsați. Ea
I/

numai, atinge conștiința publică. Gazeta e picătura care roade,

încet dar constant, zgura sufletului maselor. Ea alină, învio­
AS

rează, deschide orizonturi, deșteaptă, îmboldește, revoltă. Ea

oțelește și sugrumă, nărue și clădește. Ea singură indigue pro-
tuberanța mereu umflîndă a politicianismului. Singură redre­
UI

sează conștiințele. De slova ei, numai, se alipește inima cău­

tătorului de dreptate în zadar, tremură impilătorul bicisnic.
Gazeta e unica putere înaintea căreia pumnul imens al auto­
BC

rității, averii și fărădelegei înlemnește, încleștat.

Cu asemenea rol, cu această putere, e lesne de înțeles
ce va cîștiga ziaristica romînă organizîndu-se.
In proectul de statut al Asociației Generale pe drum de
Î64 FACLA

Y
înfiripare, se dă, printre alte ținte: „apărarea intereselor mo­
rale și materiale “ ale breslei ziariștilor; „apărarea și înălțarea

AR
prestigiului presei în genere".
Cuvinte ce însumează totul.
înjghebarea noului sindicat al presei, în Romînia, va în­

R
semna : curățirea ei de neghina escrocilor cari, îndărătul zia­
rului, dezonorează breasla; asigurarea cît mai largă a inde­

LIB
pendenții ziaristului.
Noul sindicat căruia îi urăm trăinicie de veci, e, va tre­
bui să fie, menit a face din ziarist un apostol cu adevărat, mî-
nuitorul uneltei sigure de desțelenire a conștiințelor, oțelitorul

ITY
de voințe, sprijinitorul înaltelor aspirații populare.
Dar pentru aceasta gazeta se cade, în prealabil, să înce­
teze de a mai fi jghiabul de scurgere al cluburilor politice ;

S
ziaristul, lacheul politicianilor oligarhi.
In măsura în care vor contribui mai mult la această o-
ER
peră, inițiatorii Asociației Generale a Presei din Romînia vor tre­
bui felicitați din inimă, sprijiniți cu stăruință.
Tom a Draga
NIV
LU

Minciuna parlamentară
RA

De atîtea ori am arătat noi că poporul acestei țări nu ia

NT

nici o parte ia guvernarea ei, că parlamentarismul nostru e

cea mai nerușinată minciună, că de fapt politicianii constitu-
iți în bande ne stăpînesc rînd pe rînd, își împart locurile din
CE

parlament și bugetui statului, dispun de averea și de demni­

tatea țărei.
Cînd arătam că pentru acești politician! constituția nu-i
decît trunza de viță sub care își ascund turpitudinile lor, că
I/

legea nu-’i decît o ironie la adresa naivilor cari mai cred în

ea, că totul e minciună și desfrîu în țara aceasta, ziarele de
AS

partid găsiau prilejul nemerit să țipe contra noastră „anar-

chiști descreerați și calomniiatori ai instituțiilor țării".
Iată însă că politicianii ei înșiși să însărcinează să arate
UI

că n’am spus decît adevărul și că în criticele noastre nu era

nimic exagerat.
In adevăr în ședința camerei de Sîmbătă 23 Februarie,
BC

cu ocazia cererei d-lui N. Fleva de a se pune la dispoziția ca­

merei actele relative la conflictul romîno-bulgar, un politician
liberal, d. C. larca, deputat de Buziu și fost de mai multe ori
prefect și „ales al națiune:,11 a exclamat: „Nu ni se pun aceste
 r AOL A 5TJ?’SWÎJSÎȘ jg5

Y
AR
acte la dispoziție, fiindcă la noi parlamentarismul e o minciună11.
Fără îndoială, d-le larca. Numai că ceeace ce exclami
d ta într’o clipă de supărare, noi afirmăm de ani de zile și
constatăm cu adîncă durere că multă vreme astfel o să fie.

R
Dar și mai clar a fost d. N. Fleva în ședința de Miercuri

LIB
27 Februarie a Camerei. Și dacă d. larca e numai fost prefect
deputat și șef al unei organizașiuni liberale din provincie, d.
N. Fleva e unul din politicianii de întîia mînă a acestei țări
fost primar al Capitalei, ministru și ministru plenipotențiar.

ITY
Afirmațiile d sale au deci o deosebită importanță.
Ei bine d. Fleva, cu ocazia discuției asupra validărei man­
datului de deputat al d-lui Pascal Toncescu, a declarat ur­
mătoarele .

S
„Cînd candidatura oficială intră în sistemul de guvernă-
mînt al țărei noastre, cînd deputății sînt de fapt numiți de
ER
guvern, iar nu aleși de națiune, de ce să mai discutăm dacă
s’au comis ilegalități la alegerea d-lui Toncescu. S’a „ales“ și
d-sa cum ne alegem toți de 40 și mai bine de ani“.
NIV

Fără îndoială, și sinceritatea d lui Fleva e în adevăr miș­

cătoare. E cu atît mai mișcătoare cu cit d. Vintilă Brătianu
vorbise în aceiași ședință „de manifestarea liberă a voinței na­
ționale", de „respectarea voinței țărănimei*. E vechea neruși­
LU

nare a politicianului liberal, care chiar cînd te sugrumă țipă

că moare de dorul libertăței. Oare nu susțin în fiecare zi li.
beralii că au făptuit cea mai democratică operă în primăvara
RA

anului 1907 cînd au asasinat peste unsprezece mii de țărani?

Oare nu de dragul „respectărei voinței țărănimei“ au tri­
mis ei asupra satelor șase mii de jandarmi?
NT

Voința țărănimei? Dar cînd a fost întrebată vreodată în

țara noastră țărănimea, cînd s’a interesat cineva de voința ei.
I Țărănimea e făcută doar să munciască ogoarele boierești, să
plătiască birurile, să mănînce porumb stricat și să serve de
CE

țintă tunurilor și puștilor soldaților ștăpînirei.

Ea n’are glas în sfatul țărei, plînsul ei nimeni nu-’l as­
cultă și durerea nimeni iu i-o înțelege.
I/

In parlament cînd n-o reprezintă prințul Basarab Brîn-

coveanu ca în 1907, o reprezintă d. Timoleon Pîzanis sau Theo­
AS

dor A. Bădărău ca astăzi.

Frumosul palat al camerei nu-’i clădit doar pentru pela-
j groși și fotolinrile englezești din eleganta sală s’ar simți dezo­
norate îmbrățișind trupurile dărăpănate ale acelora cari nu pot
UI

fi decît argați, birnici și soldați.

Dacă țăranii au un cuvînt de spus, o nevoie care-’i paște
BC

și o durere care-’i apasă, nu prin acest mijloc boeresc și le

pot destăinui. Tot ciomagul, coasa și toporul sînt pentru ei
singurele mijloace de a arăta celor ce-’i stăpînesc că durerea
e prea mare și povoara prea grea. Au fă^ut-o în 1907, vor mai
face-o atîta vreme cît parlamentarismul va continua să fie o
minciună în țara asia. Barbu DrumesCU
 Y
R AR
LIB
ITY
ZIARISTUL
Ca și teatrul, ziarismul a fost și mai este și astăzi pentru generația

S
necultivată, cu părul cenușiu, o carieră de pierdevară. De cînd ziarismul a
ER
dat cîțiva deputați, prefecți și miniștri, burghezul, în parte și-a refăcut
sentimentele.
De altfel toate îndeletnicirile înrudite cu cartea, cu hîctia și condeiul
NIV

au cunoscut disprețul oamenilor cu judecată. Imaterialitatea muncii cu in­

teligența pură se tălmăcește la oameni în reverie, în timiditate socială, în
absența însușirilor care triumfă la tejghea. Intelectualul e adeseori puțin șl
rău îmbrăcat, poartă ghetele strîmb, gulere roase, cravată destrăbălată.
LU

Familia și societatea cultivă înainte de toate costumul, și în fața unei pe­

rechi de bocanci englezești, umflați în vîrf, Europa și America, în care au
suferit Cervantes și Poe, se prosternă deodată, ca niște sălbatici uimiți
de-o sticlă colorată. Oricine a visat puțin, fie ei pictor, poet sau muzicant,
RA

a cunoscut rigorile familiei, biciul și arestul, și ce-i mai curios ale dască­
lilor care îi i-au explicat pe Creangă, pe Omer sau abstracțiile matematicii,
o cireadă mare de dascăli, cum au apucat cei de-o vîrstă cu noi, astăzi
NT

aproape dispărută.
Ziarismul începe să fie o profesie abia de vre-o 10 ani încoace, la
noi. Scriau la ziare copiii care compuneau, pe pupitrul sculptat cu bri­
CE

ceagul, versuri. Sau prea iuteligenți sau prea tardivi la minte și totuș, in­
dependenți, acești „scriitori* dezertau din familie și școală, care, lipsită
de orice agrement și entuziasm, cu profesori imbecili, ignoranți și brutali,
era ca o mașină de suplicii. Intre dascăli și elevi se reproducea distanța
I/

desnădăjduitoare dintre părinți și progenitură. Din asemenea gunoi a ieșit

AS

tot grosul intelectualității romînești de astăzi, și cînd analizezi lucrurile

în sineș, fără concursul dorinții și idealelor pe care aproape că' le-am năs­
cocit singuri, imoralitatea socială actuală pare îndreptățită.
UI

Ziariștii mai vîrstnici, au ieșit în bună parte, sau mai bine zis au
fugit din școala de-atunci și din familia de atunci Un fugar a fost și
Eminescu, numai că un fugar de geniu. Actor, ziarist, scriitor, el a cumulat
BC

disprețul de care aceste profesii sufereau în parte. D. N. Xenopol, minis­

trul comerțului și industriei, scria acum 30 de ani, mizerabil, despre Emi-
nessu o pagină de injurii. Ea a fost reprodusă, de curînd, de o revistă tot
atît lipsită de perspicacitate, de simț artistic și de duh ca și articolul d-lu- ,
N. Xenopol, care numea ps Eminescu „Eminescu PastramagiuF.
 FAC L A 167

Presa toată, dacă se poate zice totul unde ființează puținul, a

Y
fost pînă eri opera acestor fugari, pe care familiile burgeze îi întîlneau

AR
desbrăcați și nedormiți pe ulițele Bucureștilor și-i plîngeau : _ ,Nu-i bă­
iatul lui Protopopescu ?.. El e... Nenorocitul. în ce atare a ajuns. Scrie la
gazete*.

R
Astăzi ziariștii au legături intense cu oamenii politici, sînt nu mai
știu al cîtelea factor de progres în țară. Rîndurile lor s’au îngroșat, nu­

LIB
mărul lor e mare. Au societăți, au o situație și cite odată’ talent, Ziari­
știi s’au putut alia cu familiile burgheze, care alcătuiau casta sacră a sa­
lamului, a luminărilor de ceară curată, a mezelurilor. Pictori sînt care au
pătruns în aristocrație. Se găsesc scriitori cu rentă. Publicul începe să dis­

ITY
tingă autorii, pînă ce ieri distingea numai gazetele, evident după nume,
care-i și distincția lor reală. La balul presii, lîngă masca Minervii, ciri-
.pește țuguiat masca boerimii.., O cartă de ziarist face mai mult de cît o
modestie de profesor universitar. Ziarismul este pretutindeni. Un director

S
de ziar e un personagiu, cel puțin de partid. Au fost partide care s’au
ER
slujit de ziariști în opoziție, ca să-i arunce, o dată venite la putare, pe
drumuri ; astăzi oportunismul acesta dispare.
Dar ziarismul tot nu este o profesie propiu zisă, cu toate că el va
eîștiga, și publicul în acelaș timp, în proporție cu transformarea provizo­
NIV

riului actual. Ziarismul este și azi o punte de trecere și mai ales de ur.
care.
Lipsește ziarismului tot ce ne lipsește nouă tuturora : solidaritatea și
LU

independența și lipsește metoda. Și sînt lipsiți ziariștii de o instrucție spe­

cială, de un fel de facultate profesională, pe care sindicatul presii sau
noua societate ce s’a format, trebue să o înființeze. ^Formarea* ce se
numește, a unui ziarist în persoana tînărului debutant, care se prezintă
RA

flămînd directorului e supusă arbitrariului obicinuit în breslele unde se

•aduc ucenicii de afară.
Față de un debutant direcția se simte tot atît de puțin obligată ca
NT

față de orice alt colaborator, cara după ani de muncă pentru patron, se
vede exclus pentrucă n’a scris numele unui partizan cu o literă mai groasă
aau a uitat să fie foarte respectos și n’a fost destul de tîrîtor, vorbind de
CE

altul
De aceea presa e alcătuită mai mult prin întîmplare. Oameni care
vin, oameni cari se duc, berze călătoare, cu aripile murdărite de cerneala
grasă a rulourilor mașinii. E rar ca într’o redacție de 10 inși să existe o
I/

prietenie adevărată, atunci cînd ar trebui să fie zece devotamente frățești.

S’a ajuns la un tiraj relativ mare și la un număr de ziare însemnat.
AS

E poate timpul ca sforțările directorilor, și ale tuturor ziariștilor de pro­

fesie, să se îndrepte către talent, către o stabilitate în valoare. întrebarea
este dacă ei simt utilitatea acestui imponderabil. Eu cred că nu. Un di-
UI

rector se irită cînd în gazeta lui n’a apărut o informație tipărită de alta,
sau cînd titlul n’a fost făcut destul de sugestiv și aparent. El nu se su­
pără însă din pricina stilului și a gîndirii. Un bun picior, o mustață bine
BC

făcută, o limbă ageră și o îndrăzneală neostenită, sînt calitățile ziariștilor

in genere de azi.
Dorimu-le celor de mîine în scris talent și în viață mîndrie.
T. A.
168 F A8LI

Sărbătorirea d-lui Sturdza

Y
AR
Petit bonhomme vit encore I Aceasta a fost sfidarea pe care
d. Sturdza a aruncat o adversarilor săi acum vre-o zece ani.
Și această sfidare, mai usturătoare decît ori cînd, o simt și azi...

R
amicii săi.

LIB
D. Sturdza e astăzi același pe care 1 știm de zece, de două
zeci, de trei-zeci de ani ; probabil că e același pe care alții îl
știu de jumătate secol și mai bine. Un om sănătos la trup și
mediocru la minte, dar mai presus de toate muncitor. In viața

ITY
noastră publică el s’a impus mai cu seamă prin însușirea asta
puțin comună la noi : munca neîntreruptă și migăloasă. Și dacă
prin această însușire el s’a putut impune în primele rînduri,
alături de Brătieni, de Cogălniceanu, de Rosetti, era firesc să

S
rămîie singurul om de seamă după moartea lor.
ER
Partidul liberal a fost fericit că l’a avut pe Sturdza la în-
demînă, ca să și-l proclame șef. Cu tot autoritarismul lui, cu
toate micile lui manii, el putea să ție închegată acea grupare
acaparatoare, care la putere ca și în opoziție era stăpînă pe
NIV

țară, căci îi confiscase punga.

Dar cu trecerea anilor a crescut șeful cel adevărat: Ionel
Brătianu nu este muncitor ca Sturdza, dar el nu cere nici al­
LU

tora muncă. Ionel Brătianu n’are ideile învechite ale lui Stur­
dza, dar n’are nici altfel de idei.
Stardza era om cinstit și dezinteresat; cu el trebuiau fa­
soane, ca să învelești interesul tău personal într’o aparență de
RA

interes general; cu Ionel Brătianu poți vorbi pe șleau și poți

lucra fățiș: este stabilit de mai nainte că politica e afacerea
unei coterii. Acea coterie trebue să fie cit mai numeroasă, ca
NT

să se poată susținea cît mai bine; dar toți banii țării trebue să
treacă în buzunările acelei coterii și nu aiurea. Firește, par­
tea leului o vor avea cei trei frați, iar după dînșii vor veni a-
CE

filiații lor cei mai intimi, dar și pentru ceilalți va rămînea destul.
Dar anii treceau și d. Sturdza, ajuns o piedică pentru
expansiunea „partidului1*, continua să trăiască. Ei se simțea
atît de plin de vitalitate, în cît putea sfida pe adversari cu
I/

strigătul: petit bonhomme vit encore,—strigăt care, dacă a-

larma pe adversari, se înfigea ca un cuțit în inima partizanilor.
AS

Ei bine, situația asta nu mai putea dura. Trebuia să i se

puie capăt.
Și i s’a pus. Nu predicase d. Sturdza, de atitea ori, cele­
UI

brul „perseverare diabolicum" *?

Într’o bună dimineață d. Sturdza se înbolnăvește. La or­
dinea zilei fiind o interpelare a ddui lorga, adresată nu știu
BC

cărui ministru, d. Sturdza îl roagă, prin președintele camerei,

să-și amîie interpelarea, pentrucă vrea să-i răspundă el personal.
Partizanii vegheau însă. D. Sturdza luase un concediu de
 FACLA 169

trei săptămîni și plecase în străinătate ca să se caute. înainte

Y
de a i expira concediul este înlăturat pur și simplu, iar în locul

AR
lui vine nu numai în fruntea guvernului dar și la șefia parti­
dului, d. Ionel Brătianu, aplaudat de toți adulatorii de pînă
atunci ai d-lui Sturdza.

R
Este faptul cel mai scîrbos din viata noastră publică.
Ori cît de gravă ar fi fost boala d-lui Sturdza, un prim-

LIB
ministru interimar putea conduce guvernul tot așa de bine ca
și unul titular ; cît despre șefia partidului, e la mintea omului
că partidul ar fi putut trăi cîteva luni și fără șef. Iată, partidul
conservator este astăzi fără șef, astăzi, într’o situație atît de

ITY
tulbure, cînd o chestie externă este la ordinea zilei. Ce neno­
rocire ar fi fost atunci, dacă am fi rămas cu un interimat la
președinția consiliului și mai ales la șefia partidului? Cine
garanta liberalilor că boala d-lui Sturdza va fi incurabilă și

S
cine le dădea dreptul să-i sconteze boala și chiar moartea?
ER
In realitate însă ei i-au scontat sănătatea și viața. Petit
bonhomme vit encore 1 Ei s’au temut că d. Sturdza se va face
bine și-și va relua locul'pentru cine știe cîți ani încă. Și nu
NIV
s’au înșelat, căci d. Sturdza trăiește, e sănătos, lucrează, este
același pe care-1 știam cu toții. El ar fi putut să mai fie și azi
în fruntea partidului, care n’ar fi fost condus nici mai bine,
nici mai rău decît este astăzi. Aiîta doar că n’am fi avut afa­
LU

cerea tramvaiului. Iată dece nu l’au lăsat nici măcar să și ispră­

vească concediul acela de trei săptămîni. L’au îngropat de viu.
Dacă d. Sturdza n’ar fi împlinit 80 de ani, nimeni n’ar
mai fi vorbit de dinsul. Dar așa, liberalii s’au găsit în­
RA

tr’o situație penibilă : de ochii lumei erau datori să 1 sărbăto­

rească. La aniversarea de 70 de ani toată țara a fost în picioare,
ridicată de un fior de entuziasm, poruncit, nu-i vorbă. Intru
NT

cît meritele d-lui Sturdza au scăzut după scurgerea acestor

zece ani ?
Și s’au hotărît liberalii să și sărbătorească ex-șeful. Dar
CE

d. Sturdza n’a fost niciodată bunătatea în persoană ; și, desigur,

a simțit o voluptate deosebită să-și puie în mișcare înc’odată —
pentru ultima dată — degetul magnetic. Și iată cum a refuzat
să primească comitetul liberal.
I/

După multe stăruinți a consimțit să primească pe d-nii

Ionel Brătianu și Costinescu, interzicîndu-le însă de a-i ține
AS

discursurile ce-i pregătiseră, iar celorlalți fruntași liberali căr­

țile de vizită li s’au luat nu de la ușă, ci din stradă : în stradă
a fost postat un copist dela academie, cu însărcinarea de a
UI

culege cărțile de vizită ale tuturor acelora cari ar fi vrut să pă­

trundă în curtea d-lui Sturdza.
D, Sturdza n’a vrut să dea un certificat de moralitate ho­
BC

ților cari l’au despuiat. Înc’odată le-a dovedit că petit bon­

homme vit encore 1
Și este prima dată cînd răutatea d-lui Sturdza e pe de-
170 F ABLâ

plin justificată. Dacă partizanii săi l’ar fi părăsit omenește, spu-

Y
nîndu-i într’o bună zi că nu mai vor să-l urmeze, el ar fi putut

AR
să se supere, dar n’ar fi avut dreptul să se plîngă: în definitiv
eo chestie de discutat dacă prietinia politica și personală este obli­
gatorie pentru toată viața. Ei însă au procedat în chipul cel mai
pervers și cel mai laș, folosindu se de o boală trecătoare ca să-l

R
zvîrle ca pe cel mai rău dintre rîndași.

LIB
Și nu ne îndoim că „sărbătorirea11 d-lui Sturdza a fost în
adevăr o sărbătoare pentru d-sa : după ani de zile a putut și
el să se răzbune, dind „amicilor* săi nu numai cu degetul mag­
netic, dar și cu piciorul !

ITY
Z.

S
ER
Industria naționali șl Salul International
NIV

Nu există pe toată suprafața pămîntului o mai admirabilă gîscă de ju­

mulit ca locuitorul acestei fericite țări. Pe el toți îl jefuesc: politicianul de
drepturi, patronul de muncă și capitalistul de părăluțe. Și bietul locuitor al ce­
LU

lei mai extraordinare țări întoarce ochii de la unul la cellalt, dă din umeri și...
își vede de treabă, fericit că poate s-o ducă de azi pe mîine. Numai în țara
noastră*se pot publica bilanțuri ca acelea ale „fabricelor romîne de zahăr".
lată în adevăr, ce beneficii au realizat anul trecut aceste fabrici :
RA

Societatea generală de zahăr la un capital de două milioane lei, a rea­

lizat în anul trecut un benefici i de 5 (cinci) milioane 227.000 lei.
Fabrica de la Mărășești, cu un capital de 5.600.000 lei a realizat 1 mi­
NT

lion 395.000 iei beneficiu, iar fabrica de la Kitila cu 5.200.000 lei capital,
a obținut 1.093.000 lei beneficiu.
Nu-’i așa că-’i extraordinar.
CE

Cifiele acestea scoase din bilanțuri, par fantastice și miraculoase.

Și în vreme ce fabricile de zahăr au la un capital de două milioane peste
cinci milioane beneficiu anual, consumatorul romîn plătește zahărul mai scump
de cit în toate părțile lumei.
I/

In loc de a fi un aliment, zahărul a devenit la noi un obiect de lux,

care nu pătrunde de cît în casele orășenilor înstăriți.
AS

Se cunoaște că trăim din țara industriei naționale, afacerilor politice ș

jetoanele de prezență.
Ziarul guvernamental „Seara" scria că e datoria statului să intervină spre
UI

a pune capăt jafului fabricanților de zahăr. Nu sperăm să vedem și minunea

asta. Doar fabricile de zahăr, ca orice întreprinderi naționale, vor fi avut grija
să introducă în consiliile lor de administrație cîți-va politician! romîni cu tan­
BC

tieme cît mai grase. Și asta-i de ajuns ca să le asigure că vor putea să jefu­
iască neturburate publicul consumator. Și să r'nu strigi de trei ori pe zi pînă
ți-i igni rărunchii: „Trăiască industria națională ! ?
Al.
 FACLA 171

Povestea sfîntulul sînge

Y
AR
de EMIL ISAC
(In care vi se povestește că în comuna
Prilop, de lingă munții Itodnei, se află o bi­
serică, la al cărei altar este în veșnică clo­

R
cotire sfîntul sînge al lui Hristos.y

LIB
In munți o biserică este ca într’un suflet o gîndire. Pier toate celelalte
■șl n’o simți decît pe ea.
Și este ciudată slujba. — Eu, poetul orașului, rafinatul, exoticul — mă
simt năpădit de iacrămi, văzînd frumoasa prostie omenească tronînd așa de

ITY
înalt, la 1413 de metri de la suprafața pămîntului. Biserica luminată, țăranii
bătrîni și suferinzi — altarul bogat împodobit cu aur ieftin și cu luminări grele
cumpărate pe rate de cutare dascăl — și ascult sfinta vorbire depe sfîntul
amvon al sfîntului popă despre sfîntul sînge — și uit, că Sînt artist — simt

S
că-s numai o inimă ce bate proastă la cuvintele cele aude, simt pe Dumnezeu
ER
în mine și fac gestul pătimaș al crucei, mă închin și îngenuchiez, căci pe
altar clocotește în veșnică fierbere sfîntul sînge al lui Hristos...
(Vi se povestește că autorul acestei schițe
din Neamul R&mînesc bine cunoscutul „ovreii-*
NIV

— a fost invitat la cină, la genialul rabiu

al PrilopuiuiMozeș Hann, doctor de Ox-
' ford — ajuns pentru simpatia sa meteoro­
logică în munții Rodnei, unde consultează
nu numai pe Dumnezeu ci și atmosfera
planimetrică.)
LU

După slujba creștinească, eu, șeful decadenților care am plîns Iacrămi

sănătoase — am fost invitat la Mozeș Hahn, doctor de Oxford, rabin — un om
de-o frumuseță rară, cu doi copii energici, care ar face onoare oricărui romîn ra
de prăsilă. Doctorul Hahn m’a primit cu bucurie, mi-a făcut loc pe canapea —
RA

mi-a arătat cărțile sale (Hebbel — Anatole France— Macaulay— Bergson—Vol­

taire— Kant etc.) mi-a arătat soția (ceva din miss Lawrencey, cu ochi de ma­
dame Scudery și cu zîmbetul naiv al Estherei) mi-a arătat copiii și apoi m’a
NT

întrebat încet:
— Ai fost la biserică să vezi sfîntul sînge ?
— Da, l-am văzut.
CE

— Și ce zici ?
— Ce să zic...
— îmi mor gîștile, rațele, puii!
— Cum îți mor? jl întrebai pe rabin.
I/

— Sînt vecinul popei și lui îi trebuește sînge fierbinte pentru fiecare

slujbă. Și la fiecare slujbă — îmi moare un pui. 'Duminecă și la sărbători
AS

cîte-o rață, Ia Crăciun și Paște cite-o gîscă — ii trebuește sînge mult.

— ? ? ?
— Și dacă aș spune vre-un cuvînt, țăranii m’ar ucide.
UI

Căci sînt convinși că sîngele care fierbe pe altar, fierbe de două mii
de ani, luat din trupuKlui Hristos.
Eu disperat:
BC

— Și toate aceste se întîmplă în veacul al XX-lea, în secolul în care s’a

răsturnat fizica prin teorema lui Curie, în care s’a prăbușit filosofia prin Berg-
172 FACLA

son — in care a trăit Wilde, Ibsen, Strindberg — în care s’a descoperit po­

Y
lul sud ? K
Rabinul și mai disperat:

AR
— Și eu vin din Oxford aci ca să-mi întăresc teoriile pe înălțimea
munților și pe înălțimea aceasta găsesc adîncimea prostiei omenești.

R
Am tăcut amîndoi.
Era seară grea de Februar, vînturile vuiau, codrii plîngeau. Era mare

LIB
noaptea și poate nu numai luminarea lumina în casa rabinului... Copiii răs-
fățați adormiră — soția frumoasă așternea paturile și doctorul Hahn privea cu
o nespusă duioșie în noapte.
(In care vi se spune că autorul acestei
schițe n-a dormit în noaptea aceia la rabin,

ITY
ci jerpelindu-se în bondă a părăsit Prilopnl>

Am părăsit Prilopul în noapte, cînd viața și moartea se strîngeau într’o

îmbrățișare lungă. Și duceam cu mine povestea sîngelui sfînt, poveste pentru

S
care suferă atîția și care îngrașă pe un popă romîn... Și gîndindu-mă la my-
thui întunecimei mi s’a părut că în urma mea curge un rîu de singe sfînt.—
ER
Era rîul rațelor, al gîștelor, și al puilor, care trecînd prin sufletul țeranilor se
prefăcea în sfîntul sînge al lui Hristos...
Sania sbura sprintenă ca o pasăre mare...
NIV

Emil Isac
LU
RA

Iar chestiunea evreească

— Ehrenpreiss, Luzzatti, Paul Nathan —
NT

Presa noastră a manifestat o indignare pe cit de moderată

în formă, pe atît de exasperată în fond. Ce s’a întîmpiat ?
CE

Mai întîi, evreii din Silistra,—cetățeni bulgari, ca toți bul­

garii,—nu simt nici o atracție să se bage la noi „streini fără
nici o protecție11. In frunte cu rabinul Ehrenpreiss din Sofia,
s’au prezentat d-lui Gheșoff și i-au comunicat acest sentiment
I/

al lor.
Deaici, indignarea No. 1 a presei romîne : pasă-mi-te, evreii
AS

din Silistra nu sunt juriconsulți și nu știu că, dacă Silistra va

fi anexată Romîniei, atunci, conform dreptului internațional,
evreii de acolo vor deveni romîni, de drept și de fapt. In nai­
UI

vitatea lor scandaloasă, nu le-a trăsnit prin cap că ei, abia

anexați Romîniei, vor fi socotiți ca mai vrednici de a fi romîni
de cit coreligionarii lor de aici, cari sînt aici de sute de ani.
BC

Este o mare rușine pentru evreii din Silistra că au atît

de slabe cunoștinți juridice. Bănuim însă că și după ce li s’a
 FACLA 173

explicat comedia cu dreptul internațional, ei tot ar prefera să

Y
rămîie bulgari. Nu de alta, dar mă gîndesc la ziarul naționa-
list-romîn „Basarabia11 care declara că nici țăranii moldoveni

AR
de peste Prut nu vor să treacă sub stăpîniiea romînească, pentru
că oricît de rău li e sub ruși, tot li-e mai bine de cit țăranilor
din Romînia.

R
Faptul că, în afară de sentimentele și considerentele de
patriotizm, lumea fuge de noi ca de ciumă, ar putea da de gîndit

LIB
oligarchiei noastre, dacă dînsa ar obicinui să gîndească.
*
* *
Dar după Ehrenpreiss a venit Luzzatti, fost prim-ministru

ITY
al Italiei și unul din cei mai de seamă bărbați de stat ai Eu-
ropei, — un om care, fără îndoială, e mai tare de cît Ehren­
preiss în dreptul internațional.
Aceasta a fost indignarea No, 2, și mai moderată în for­

S
mă, — căci de ! Luzzatti e cineva — dar și mai exasperată în
ER
fond. Și cum în ortografie semnul indignării e la tel cu al mi­
rării, presa noastră a consimțit să se mire că un om ca Lu­
zzatti tace asemenea confuzii.
Decît, Luzzatti n’a făcut nici o confuzie : el știe că tot
NIV

dreptul internațional e acela care a impus prin tratatul din

Berlin naturalizarea evreilor romîni — și că aceasta nu s’a făcut.
Mai mult: Luzzatti se ocupă numai în treacăt de cei cîți-
LU

va evrei din Silistra și pune întreaga chestie evreiască dela noi.

Și o pune bine, o pune așa cum este. Poate să facă oare-cari
confuzii de amănunt, dar fondul este exact: suntem singura
țară din lume unde peste două sute de mii de oameni sunt
RA

clasați ca streini fără protecție, o monstruozitate nemai pome­

nită in... dreptul internațional.
In această privință presa noastră n’a răspuns nimic. E
NT

mult mai convenabil.

***
După Luzzatti a venit Paul Nathan, un scriitor cu auto­
CE

ritate în publicistica germană.

Poate că vor mai veni și alții, ori poate că aceiași vor
reveni.
Ce valoare practică au aceste „intervenții11 ?
I/

Nici una, pentru chestia în sine.

Chestia evreească dela noi — ca și oricare chestie internă —
AS

va fi sau nu va fi rezolvită în țară; în nici un caz soluția nu

va veni din afară. Din acest punct de vedere antisemiții noștri
— adică toți oamenii politici — pot dormi fără grijă. Diplomația
UI

europear ă are alte interese de apărat. Același Luzzatti care azi,

ca simplu particular, scrie articole în chestia evreească din Ro­
mînia, n’a făcut nici un demers ieri, ca prim-ministru, și nu
BC

va face nici mîne, cînd va reveni la putere.

•<: *
174 F A O X. A

Adică, mine — să vedem : chestia nu-i atît de simplă.

Y
Este pozitiv că diplomația europeană — său marea finanța
europeană, sau „evreească“, dacă vreți — n’are nici un interes

AR
să vadă rezolvită chestia evreilor dela noi. Neavînd interes, ar
rămânea sentimentele; dar ea n’are sentimente și chiar dac’ar
avea e gata ori-cînd să și-le înăbușe.

R
Dar Europa are și va căuta în totdeauna să-și născocească
alte interese Ia noi. Și atunci îi convine perfect să aibă cit mai

LIB
multe pretexte -de intervenție. Și ca pretext, chestia evreească îi
va fi ori cînd bine-venită.
Amintiți-vă : de ce s’a făcut odioasa represiune din 1907?
S’au dat tot soiul de explicații, dintre cari una le covîrșește pe

ITY
toate în oribil: s’a zis că eram pe punctul de a ne pierde in­
dependența, pentrucă un puternic vecin era gata să intre el
cu armata, ca să facă el represiunea.

S
Pe ce motiv și cu ce drept ? E inutil s’o discutăm acuma ;
acuma ne ajunge faptul, dureros între toate.
ER
Și cînd aceasta ne este situația, cînd sîntem mici și slabi,
înconjurați din toate părțile de... amici puternici, ne convine
nouă să avem chestii nerezolvite cari să Ie furnizeze, dacă nu
NIV

motive, măcar pretexte de amestec în treburile noastre ?

Pe cît sînt de convins că străinătatea n’are interes să re­
zolve chestia evreilor romini, tot pe atîta sînt de convins că ea
ar putea să pretexteze un asemenea interes. Și ceeace astăzi
LU

face Luzzatti ca simplu particular, cine știe dacă el nu o va

face mîne ca diplomat în funcție ; și nu neapărat el: va putea
fi oricare alt italian, sau francez sau neamț.
RA

Ce se va întîmpla atunci? Romînia se va supune — umi-

lindu-se — sau va da altceva, ruinîndu-se. Se știe că aceasta
este istoria independenței: sub pretextul chestiei evreiești Bis­
NT

marck a pus în joc independența noastră, pînă ce a obținut

răscumpărarea căilor ferate, în condiții oneroase pentru noi.
***
CE

Spunem adevărul, pentru care vom fi înjurați. Și, bine

înțeles, îl spunem în zadar. Politicianii noștri cei mărunți
habar n’au de fondul chestiunii, iar cei mari nu înțeleg să-și
strice tabieturile de hatîrul unor probleme grave.
I/

Lucrurile vor rămînea deci în starea în care sînt. Iar ge­

nerațiile viitoare se vor pomeni în spinare cu moștenirea cea
AS

mai grea : se vor vedea silite să lichideze ele problemele zilei

fie azi, rămănînd astfel în urmă cu propriile lor probleme,—
și vor plăti cu sudori de singe destrăbălarea și incuria noastră
UI

de acum.
C. G
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
In sinul lui
Esculap
S
ER
— Cazul Doctorului Nădejde —
NIV

Un [doctor în medicină, tînăr, pleacă într’o bună zi dintr’un laborator,

din Constanța, unde trăia sănătos, ia trenul și vine în București ca să-și treacă
examenul de definitivat. Comisie, examen, reușită. In seara examenului în loc
LU

de banchet, petrecere și libațiuni: infecție streptocbcică și cădere Ia pat. Apoi

primejdie de moarte. Medicul se află și azi în sanatoriul d-rului Gerota și dacă
a scăpat de limanurile cimitirului și revine la viață, vina nu trebuie să cadă
pe comisia examinatoare, care-i răspunzătoare de alta.
RA

E un incident, se poate zice. De sigur că știința medicală, care face

atîtea cadavre printre clienți trebuie uneori să se răzbune, răsturnînd și cîte un
doctor. Mulți medici și-au găsit de-asemeni moartea în zelul lor pentru știință;
NT

imprudențe, erori, experimente, descoperiri. Dar doctorul Nădejde formează o

categorie deosebită, categoria caudidaților puși cu truda lor și cu tinerețea lor
la discreția unor comisiuni sceptice, indiferente și foarte obicinuite cu agonia
CE

orțelor ce vor să viețuiască. Cazul său e cazul tuturor studenților în medicină

și dobîndește o importanță generală. La pericolul inevitabil al studiului medi­
cal, la accidentele diverse de pîn’acum se adaogă un pericol inutil și cu urmări
prevăzute precis, neglijența sau reaua voință sau pornirile divine ale juriilor,
I/

compuse din Jupiteri tronitruanți.

Se știe că ceeace se numește necropsie sau autopsie, se operează după
AS

ce medicul și-a luat toate măsurile de garanție. După cura un scafandru se

împachetează, înainte de-a se scoborî în mare, cu un costum special, tot așa
un medic nu trebuie să intre într’un cadavru, de orice soi, fără să-și îmbrace
UI

mînile cu mînuși de cauciuc. Morții au tendința de-a nu pleca singuri din

lume; ei vor să mai tîrască o viață cu dînșii. O zgîrietură imperceptibilă pe
mînile operatorului, ajunge ca descompunerea veninoasă și putridă a cadavrului
BC

să se strecoare în sîngele sănătos și viu, și să-1 ucidă. Germenul morții se al-

toieștc pe seva vieții și o conrupe. Moartea se propagă repede în ființa medi­
cului și uneori 24 ore sînt prea suficiente ca să-l nimicească. Și medicul de­
zarmat, dispune de-o singură platoșă protectoare, o pieiiță de cauciuc, diafană,,
și-aceea lesne vulnerabilă.
176 FACLA

Y
Aceste adevăruri, exprimate mai prozaic, fac parte din cursul de medi­

AR
cină și sînt rezultatul experienții. Bacteriologia n’a fost inventată doară pentru
pisici. Ea pune la îndemîna bolnavilor ca și a sănătoșilor, a medicilor ca și a
profesorilor, instrumentele necesare în lupta de conservare a vieții, la care tinde

R
toată știința Evident că și morții prezintă, ca și oamenii vii, un grad mai
mare sau mai mic de nocivitate. Dacă unele cadavre ar mai putea fi necrop-

LIB
siate cu mînile libere, ceeace este formal oprit, altele trebuiesc neapărat tăiate
cu mina izolată de o mînușă. In cazurile de infecție puerperală, cînd în cada­
vrul femeilor moarte după o naștere incompletă, se dezvoltă virulența formi­
dabilă a unui organism cunoscut subt numele romantic de streptococ, autopsia

ITY
cu mînile libere, și poate zgîriate, e pentru medic o curată sinucidere, și cine
împiedecă pe medic să se slujască de izolatorul mînușilor, face, după părerea
chiar a medicilor consultați de noi în cazul Nădejde, o crimă de care trebuie
să fie tras la răspundere.

S
*
ER
Cu d. Nădejde, lucrurile s’au petrecut întocmai. Proba lui de examen
trebuia făcută asupra unei femei ucise de infecție streptococică. Dacă doctorul
candidat nu știa și nici nu trebuia să știe de ce boală suferise femeea al căreia
NIV

cadavru stătea întins pe masa de operații din fața lui, ccmisiunea în schimb
o știa foarte bine... Totuș, introdus în sală, dinaintea comisiunii, doctorul Nă­
dejde, logic cu sineș și următor cursurilor făcute de chiar membrii comisiunii
care avea să-l examineze, ceru mînușile de rigoare. Din comisiune făceau parte
LU

doi bacteriologi, d-nii profesori Babeș și I. Cantacuzino. La cererea doctorului

Nădejde, d. Babeș s’ar părea că s’a simțit aproape vexat, ca și cum candidatul
ar fi comandat juriului o halbă de bere și o țigară de foi, d. Babeș răspunse
că n’are „mînuși". Restul se cunoaște: doctorul Nădejde își dădu examenul și
RA

cît pe-aci fu să-și dea în mînile comisiunii și sufletul.

Cum rămîne, așa dară? Pentru ce d-nii Cantacuzino și Babeș insistă în
cursurile lor dela facultatea de medicină asupra mînușilor, iar în laborator le
NT

privesc ca o cochetărie? Cînd trebuiesc ascultați și crezuți pe cuvînt, în de­

clarațiile ce le fac sau în practica pe care o pun? Atunci cînd par că țin la
viața studenților sau atunci cînd silesc pe candidați să se sinucidă ?
CE

Cazul d-rului Nădejde a dat loc prin presă, la explicații. D. Dr. Mino-
vici declară unui ziarist că mînușile nu sînt atît de indispensabile pe cît se
pretinde, și ca să o dovedească spune că d-sa face necropsii cu mînile libere,
de vre-o treizeci de ani, fără să fi suferit vre-o vătămare. Alți medici însă, și
I/

am putea cita și numele unui profesor chiar dela facultatea de medicină, un

profesor cu autoritate și independent, alți medici cred din potrivă că ceeace
AS

s’a făcut cu doctorul Nădejde, trimis de către o comisiune la o moarte aproape

sigură, merită o sancțiune severă.
Aceiași medici ne mai spun că in ce privește pe d. dr. profesor Mino-
UI

viei, opinia sa exprimă cu aiît mai mult realitatea, cu cît medicul legist nu s’a
servit într’adevăr niciodată de mînuși, pentru motivul că n’are nevoie. Autop­
BC

siile d-lui dr. Minovici sînt cu atît mai inofensive cu cît d-sa le face cu
mînile subalternilor, izolîndu-le pe-ale d-sale proprii cu cel mai sigur protector,
buzunarele dela pantaloni.
Facem, negreșit, toate rezervele noastre în această privință și ținem la
dispoziția rectificărilor și a răspunsurilor contradictorii, această rubrică, în care
vom avea prilejuri să revenim adeseori asupra ciracilor universitari ai lui Es.
culap și cîteodată ai lui Moliere. Doctorul Diafoirus
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

Opera liberală. — Un maior și-a permis să publice un articol

foarte cavaleresc în care lua apărarea unui nenorocit. Este vorba de ma­
LU

iorul Burileanu, care fără a încerca să atenueze fapta lui Goliescu, ci re-
cunoscîndu-i toată abominațiunea, a protestat împotriva acelora cari, fie
din răutate, fie din simplă sete de mahalagisme, au tăbărât asupra vino­
vatului, aducîndu-i și învinuiri pe cari nu le merită,
RA

Ei bine, liberalii nu puteau tolera asemenea manifestări cavalerești.

Ce s’ar întîmpla — s’au întrebat ei—dacă bizarul maior ar găsi imitatori și
specia oamenilor de treabă s’ar înmulți în țara asta 1
NT

Pentru a preîntîmpina pericolul d. Jean T Ghica, liberal, ba chiar

și .generos4 — dintre cei cari n’au fost întîi socialiști, ci au venit dea-
dreptul la plăcinte—a interpelat de două ori pe ministrul de războiu, ee-
CE

rîadu-i pedepsirea îndrăznețului.

Ministrul a promis și—să sperăm—s’a ținut de cuvînt. Ar fi o mîn-
gîiere pentru toți liberalii din țară, să știe că în acest moment d. maior
Burileanu stă cu cățeaua în spinare și cheamă pă dracu dă la lampă.
I/

Și așa, liberalii cari nu protestează cînd în cazarmă se bate și sol-

dații sînt împinși la sinucidere; liberalii cari, cînd le convine lor, pro­
AS

voacă în armată greve și pronunciamente ; liberalii, în sfîrșit, cari sînt

așa cum îi știe toată lumea, își îndeplinesc cu sfințenie rolul ce și-au luat
de a preface țara romînească într’o sucursală a țarizmului.
UI

*
Ce nu știe fiul răposatului. — Am spus într’un număr trecut
al ,Faclei" că defunctul colonel Manolescu Mladian a fost pe vremuri un
BC

amic al „Adevărului*; aceasta sub Beldiman și tocmai pe timpul cînd

„Adevărul" ducea o campanie viguroasă pentru încetățenirea intelectua­
lilor și meseriașilor evrei. Am spus că pe acea vreme Mladian se adresa
„Adevărului" ori de cite ori ținea să apere o cauză dreaptă. Deundetre-
178 FACLA

bue să deducem că defunctul Mladian nu era, ca naționalist și antisemit,

Y
atît de feroce cît ar fi vrut să-l zugrăvească d. A. C. Cuza.

AR
Ei bine, fiul răposatului— un domn care iscălește „Ioan I. Mano-
lescu Mladian Doctor în Drept” —vrea să salveze memoria părintelui său
de-o asemenea profanare—și... ne dezminte. Ci-că notița noastră e minci­

R
noasă și tendențioasă'^ că defunctul Mladian a scris numai odată amicului
său personal, iar nu politic, Beldiman, susținîndu-1 pe acesta în inciden­

LIB
tul Cocea-Beldiman. „Atît și nimic mai mult!” exclamă d. Mladian-fiul.
D. Ioan I. etc. nu știe istoria. N’are decît să răsfoiască colecția
„Adevărului” pentru a vedea că se înșală. Iar daca i-e lene să mai caute,
afle dela noi că tatăl d-sale, încă înainte de incidentul pomenit, obicinuia

ITY
să se adreseze „Adevărului” în chestiuni nu personale, ci de ordin gene­
ral, politico-social; anume: în acele chestiuni în cari era de acord cu
„Adevărul”.

S
D. I. I. M. M. D. D. — sau, mai pe scurt: I bis, M bis și D bis-;—
face rău, prin urmare, că ne dă dezmințiri. Ignoranța nu e o scuză cînd
ER
vorbești, ci numai cînd ttaci.
Sumar bogat și sfat excelent.—„Neamul Romînesc”, număr tri­
NIV

plu, apărut la 13 Februarie, are un sumar foarte bogat:

O conferință a d-lui lorga, publicată mai întîiu de toate ziarele ;
Un discurs al d-lui lorga, publicat mai întîi de toate ziarele ;
Un articol reprodus după „Unirea” ;
LU

Un articol despre Poincare, după ziarele franceze;

Un articol reprodus după „Buletinul armatei";
Un articol reprodus după „Lumina Nouă”;
Un rezumat al articolelor din presa franceză despre Romînia;
RA

Un articol despre depopularea Franței tradus din scrierea jidanului

Lowenthal;
Extrase dintr'un almanah izraelit de acum osută de ani;
NT

Un protest al ligii culturale, reprodus după ziare;

Și-
Și atît.
CE

Ba, mai este ce za. Mai este un sfat:

„Cine vrea să știe cum se pot fura unui sătean optsprezece miei de
funcționari ai comunei, cari, după o confiscare și un mezat derizoriu, îi
încarcă în automobilul oficial, citească un număr recent din Viitorul.’
I/

Este perfect adevărat că într’un număr -recent din Viitorul se poate

AS

citi așa ceva. Dar noi putem generaliza sfatul: cine vrea să știe ce se
tipărește în Neamul Romînesc, aibă grija de a citi numerele recente ale
altor publicațiuni, în cari va găsi cu anticipație toată materia Neamului și
foartă multă materie în plus. Aceia însă cari vor să știe un lucru cu to­
UI

tul special: adică cum se stoarce oamenilor 30 de bani pentru un „număr

triplu”, aceia să citească Neamul Romînesc.
BC

*
O erată. — Neamul Romînesc dela 20 Februarie publică următoa­
rea erată:
„In Neamul Romînesc din 4 Februarie c., la pag. 148, rînduUal pa-
 r.ici a 179

trulea de sos în jos, în loc de ,uu posedă decît un capital de 20.000 lei

Y
aproximativ0, să se citească : nu posedă decît un capital de 13.125 de lei“.

AR
Nu mai încape îndoială că d. lorga își aduce aminte perfect despre
ce a fost vorba ia pag. 168 a numărului din 4 Februarie. De asemenea
și mnemotechnicul Schapira. Dar cititorii?

R
Se vede că băieții din centre ai d-hii lorga sînt bucheri unul șt
unul, că altfel n'ar conta pînă la atîta pe memoria lor.

LIB
4»
Crima din strada Italiană.—N’au trecut nici doi aui de cînd
s’a comis crima din strada Italiană, și autorul ei a și fost descoperit. Și
aceasta în condițiile cele mai grele: criminalul, un anume Dobre Bărbu-

ITY
lescu, avînd chef de vorbă, a mărturisit singur, fără să-l trsgă cineva de
limbă. Poliția noastră înregistrează deci un frumos succes: ea află infor­
mațiile din sursa cea mai competentă.
D. Take lonescu, ministra de interne în orele libere, constatînd re­

S
zultatele admirabile ale procedeului Bărbulescu, a hotărîtsă-1 generalizeze.
D-sa va afișa următoarea ordonanță: ER
Art. 1.—Toți criminalii romîni sînt datori ca îndată după comiterea
nnei crime să înștiințeze despre aceasta autoritățile în drept.
Despre crimele săvîrșite în timpul nopții sau în zilele de sărbătoare
NIV

Înștiințarea se va face a doua zi.

Art. .2.—Crimele pe cari autorii lor vor neglija să le comunice an-
torităților în drept, vor fi considerate ca nule și neavenite, iar autoritățile
LU

polițienești vor refuza orice cercetare în privința lor, pentru a deprinde lu­
mea cu disciplina și cu regula.
*
Un avorton.—Redactorii Țignalulvi se numesc: Gunctator, Man­
RA

fred, Asclepiades, Bayard.... Posteritatea va avea prilejul să-și dispute

aceste personalități cu creer, în curînd. '
In urma miilor de scrisori ce primesc la redacție, acești scriitori ge­
NT

neroși au și fost siliți : întîi să schimbe direcția; al doilea: să ieftenaască

prețul foii....
Și abia sînt la No. 5!
*
CE

Rămășag.— Liberalii an combătut cu furie înființarea Academiei

comerciale, pe motive de oportunitate. Cică în momentul de față toți banii
trebue cheltuiți pentru armată.
I/

Ei bine, facem un rămășag: d. Take lonescu cere un spor de un­

sprezece milioane la bugetul ministerului do interne și o parte din acești
bani se vor vărsa în buzunarul poliției; și o să vedeți că sporul de buget
AS

cerut pentru poliție nu va fi combătut de liberali.

Să dea Dumnezeu să fim profeți mincinoși.
M»
UI

Epopeea Tufescu. — Aflăm eă mai mulți amici se hotărîseră să-l

aducă pe d. Tufescu la București spre a-1 strecura la Mărcuța; însă d.
BC

Tufescu l’a amenințat cu bătaia pe d. dr. Obreja— și s’a renunțat la acel

MO r a«lă

Y
re Stradă.—Doi indivizi se ian la bătaie. Ei își «nul;; pinii, își

AR
mp urechile, își sfâșie hainele,—e un spectacol oribil. Piuă și gardistul s a
deșteptat din somn și dă să tabere asupra lor:
— De ce v’ați încăieratără, mă?

R
Și amîndoi, într’un glas:
— Nu ne batem ; colaborăm!

LIB
Bereoviei.— Intre evreii împ&mînteniți în sesiunea actuală se află
și d-nii Sabetay și Bercovici.
Sabetay este fini bancherului din T.-Severin. împămîatenii de d,

ITY
Sturdza și care, drept recunoștință, a dat din pungă toți banii necesari
liberalilor în campania electorală ce-a nrmat.
Beroovici este... Bercovici. Adică: an mare bancher, principal acțio­

S
nar Ia Banca și Voicța Națională, om care nn se știe să fi dat în viața
Ini cinci parale unui sărac sau să fi încurajat vre-o operă artistică sau
ER
literară. Pentru acest Bercovici d. Vintilu-Tramvailă a umblat din deputat
în deputat, zmulgînd voturile tuturora.
Inc’o ilustrație a escrocheriei antisemite.
NIV
LU
RA
NT
CE
I/

Redacția și Administrația:
AS

Fax, Id STR. SĂRINDAB, 11. Bttrarești wu* k/h $ «/îs

UI

ABONAMENTUL
in țară ........ 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni
In streinătate . . . 9 lei pe an; 5 lei pe 6 luni
BC

Exemplarul 15 bani Girant reap. Const. Sten

ATEIdEBELE SOCIETĂȚII .ADEVEBUL" — București

BC No. IO
iWL al 4«

UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
1907.
RAR
Facila

Y
'^91
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
R AR
LIB
ITY
Revoluția de mîine

S
— Cum o prevestește un țăran —
ER
Vă veți fi mirat că de atît amar de vreme slova mea sfi­
oasă n’a mai cerut găzduire în paginile „Faclei“ și că tîngui-
rile noastre, ale țăranilor, nu v’an mai cerut ascultare.
NIV

Vă făgăduisem să mă folosesc de zilele de iarnă cînd plu­

gul se odihnește sub coșar și carul încremenește în bătătură
și să aștern pe hîrtie gîndurile ce ne muncesc pe noi țăranii,
să vă aduc la cunoștință nevoile și durerile noastre.
LU

Și m’aș fî ținut de cuvînt căci nevoile noastre sînt așa

de multe, că un veac de te-ai tot tîngui și tot nu mai ispră­
vești. Dar după a din urmă carte ce v’am trimes, m’am po­
RA

menit cu jandarii că mă iau pe sus și ce-am pățit, oi spune

și morților. M’au dus la jandarmerie și după ce m’au judecat
și m’au batjocorit „că mă țiu de jălbi pe la boerii dela Bucu-
NT

rești“, m’au doborît la pămînt și m’au chinuit cum nu 1’or.fî

muncit nici jidovii pe Domnu Christos.
Unul m’a bătut c’o coderișcă peste buricele deștelor de
n’am mai putut ține toată iarna nici bățul în mînă, că cică
CE

am mîncărime la dește și de-aia m’apuc de scris la gazeturi.

Și după ce m’a bătut măr, de credeam că se desghioacă car­
nea de pe mine, mi-a legat o traistă plină cu »cenușe în cap
I/

și m’a ținut așa o zi întreagă și de cîte ori răsuflăm mi se

umplea gura d® cenușe, că zicea că dacă n’oi mai putea scrie,
AS

te pomenești că m’apuc să cuvîntez la lume, cum fac boierii

la întrunirile dela oraș. Și așa am înghițit toată ziua la ce­
nușe de m’am ales cu o înhămătură în piept de n’oi mai fî
UI

om toată viața.
Atunci mi-am adus aminte de vorbele evanghelistului :
„îngrădește doamne gura mea și lacăt pune buzelor mele" și
BC

m’am jurat să-mi frîng condeiul și să nu mai încerc cîte zile

oiu mai trăi să tălmăcesc prin slove durerea și dorurile noastre.
Văz eu că nouă țăranilor nu ne este îngăduit nici să piîn-
gem, nici nevoile să ni le arătăm, nici îndurare să cerem.
Noi sîntem blestemați să suferim nedreptatea și asuprirea.
184 F A 6 £A

Y
să purtăm cu capetele plecate povara tuturor nelegiuirilor și

AR
să ne sfărîmâm lacrimile sub gene cînd ne podidesc de atita
suferință amarnică. Glasul nostru nu trebue să se auză, căci e
glas cobitor și spovedania vieței noastre chinuite, nimeni nu

R
trebue s’o primiască, căci sîntem blestemați la durere veșnică,
la muncă nerăsplătită și la umilințe și îngenuncheri nesfîrșite.

LIB
Iacă de ce se reped jandarii asupra noastră și ne bete-
jesc dacă îndrăznim să luăm condeiul în mină, ăștia cari mai
știm a sloveni o leacă și să vă trimetem d-v. carte în care să
ne arătăm păsurile. Iacă de ce nici în sfatul țării n’avem noi

ITY
voie să ne trimetem oameni de ai noștri, că cică noi să fim
bucuroși că stăpînirea se mai îndură să ne rabde pe pămîntul
ăsta și că nu ne împușcă ca pe cîini.

S
Și dacă m’am hotărît totuș să-’mi calc jurămîntul și să
vă mai scriu odată, o fac nu fiindcă vreau să arăt păsurile
ER
noastre, ci să atrag luarea aminte a ălor de sus asupra gîn-
durilor ce clocesc acum în capetele țăranilor și asupra groză­
viei ce așteaptă țara dacă nu se vor lua măsuri, nu de pe­
NIV

depsire ci de îndreptare.
Stăpînirea să nu crează că dacă țăranii sint siliți de jan-
dari să tacă, dacă suferă să fie furați de munca, de drepturile
și de averea lor, asta înseamnă că pacea o să domniască multă
LU

vreme în sate. O nouă răscoală mai îngrozitoare decît a din

primăvara anului 1907 mocnește acum în sate și va izbucni
cît de curînd. Un popor întreg își sugrumă acum gemetele,
RA

muncește flămînd pe ogoare peste care se revarsă bogățiile fău­

rite de el și stăpînite totuș de alții, se stinge încet mîncat de
sfrinție și de pelagră. Statul nu-’l vede de cît cînd trimete per­
ceptorul să-’i vînză bulendrele pentru plata birului și cînd îi
NT

cere flăcăii la oaste.

Un popor de robi flămînzi și proști sîntem noi țăranii în
țara asta și dacă statul încasează din sărăcia noastră cinci sute
CE

de milioane, nouă nu ne dă în schimb nici școli pentru copiii

noștrii, nici doctori pentru sănătatea noastră, nici răsplată pentru
munca noastră și nici dreptate cererilor noastre.
I/

Și dacă tăcem, dacă acum cînd se împlinesc șase ani de

la răscoalele din 1907 nu îndrăznim nici să ne prohodim mă­
AS

car rudele împușcate atunci și îngropate în șanțurile drumu­

rilor, dacă stăpînirea a așezat între ea și noi arma jandar­
mului, înseamnă oare asta că vom răbda veșnic, că vom su­
UI

feri mereu împilarea, jaful, tortura și foamea?

Bubuitul tunurilor cari ne-au bombardat satele ne înfri­
coșează și astăzi și numai gîndul că flăcăii noștrii vor fi puși
BC

iarăși să ne ochiască, ne nebunește. Dar asta n’are să ne o-

priască de a ne răscula, nu ca în primăvara anului 1907, pe
față, cu piepturile în bătaia puștilor ostășești, în rînduri strînse
gata să fie secerate la întîia salvă.
Nu mai sîntem așa de proști ca să mai mincăm din pa-
 FACLA 185

Y
para asta. Astăzi vedem că nu ne putem alege de pe urma u-

AR
nei astfel de răscoale decît cu gloanțe, cu jandarmi și cu con-
dicuțe la ciocoi.
Răscoala de mîine vom face-o așa ca nici armata să nu
poată tăbărî asupra noastră, nici judecata să nu ne poată tri­

R
mite la ocne. Asta o știu astăzi toți țăranii și cînd se va da

LIB
semnalul toți știu ce au de făcut.
Intr’o noapte de vară cînd clăile și girezi le de grîu cul­
cate în armanuri se resfață în bătaia razelor de lună, ori în-
tr’o noapte răcoroasă de toamnă cînd hambarele pline gem de

ITY
greutatea porumbului de abia cules, deodată toate armanurile
vor lua foc, din toate conacele se vor înălța vâlvătăi, incen­
diul se va întinde dela conac la conac și dela sat la sat
parcă o mînă nevăzută ar purta prin noapte un șomoiog a-

S
prius, parcă Dumnezeu ar vrea să lumineze deodată satele ca
ER
să vadă toată sărăcia, toată desnădejdea, și toată nedreptatea
ce domnesc în ele.
Și noi nu vom plînge, nu vom țipa, nu vom amenința,
nu ne vom ruga.
NIV

Vom privi, cu groază poate, dar și cu bucurie ascunsă,

cu bucuria sălbatică a răzbunării cum se prăpădesc bogățiile
de atitea ori strînse de noi, dar nici odată ale noastre. Și nu
LU

ne vom tîngui, nu vom plînge, nu ne vom ruga, nu vom a-

menința.
Vom privi scrumul rămas în armane și vom tăcea.
Și tăcerea noastră a celor cinci milioane cărora niciodată
RA

nu li s’a îngăduit să vorbească, va apăsa atunci deasupra țărei

întregi, grea și înspăimîntătoare, imensă și nepătrunsă ca ne­
cunoscutul, amenințătoare ca judecata din urmă.
NT

Și atunci, vor veni cei ce ne-au stăpînit totdeauna cu cru­

zime și nu ne-au ascultat nici odată cu bună voință și ne vor
ruga ei—cei ce de zeci de ani ne desprețuesc și ne urăsc, ne
CE

fură, ne despoaie și ne apasă—ne vor ruga cu lacrămi de po­

căință să ne luăm dreptatea, pe care de atîta vreme zadarnic o
cerșim.
Iacă de ce gîndul revoluției de mîine aduce nădejde în
I/

sufletele noastre ca o făgăduință a mîntuirei din urmă.

AS

Radu Antimir
Țăran din Stănișoara-Oltului
UI
BC
 Y
R AR
LIB
In zile de răscoale

ITY
— însemnări din carnetul unui pîrjolit —

S
„Giurgiu, 13 Martie 1907... îmi vine să iau cîmpiL.
De n’aș fi un poltron și un laș, de mult mi-aș fi sburat creerii
ER
ori mi-aș fi atîrnat trupul de o grindă. Munca mea de ani,
mistuită de pîrjol în cîte-va clipe ! lată-mă pe drumuri. Mize­
rabili, cîini fără nume, fiare! Tîlharii, nimic n’au cruțat.
NIV

Nimic n’a scăpat furiei lor oarbe. Hambare, pătule, graj­

duri, case, pomi, împrejmuire: totul a fost culcat la pămînt,
totul prefăcut în scrum și cenușe. Pînă și dulăpioru-mi scump
cu bibelouri, pînă și pianul divinei Cella, făcute mii fărîme.
LU

Clapele pe cari alunecau degetele gingașe ale iubitei cuprinsă

de fiorii melodiei, stau azi atîrnate, în derîdere, de craca unui
salcîm frînt. Barbarii! Barbarii !
RA

Doamne, dă-mi puterea sinucigașului, curmă-mi amarul.

Munca-mi de ani perdută într’o clipă !
Munca mea ? Să fiu sincer acum măcar. Munca lor, truda
NT

lor de robi! Pe ea s’o fi cruțat, de ea să le fi fost milă. Să fi

furat totul, să fi cărat toate la ei. Numai să nu fi distrus. După
vijelie, după desmeticire, armata mi-ar fi umplut la loc ham­
CE

barele, mi-ar fi întors totul. M’ar fi înfipt iarăși ca pe un trîn-

tor în stupul lor de albine proaste, schilave, supuse și cuminți.
14 Martie... Sună goarna, troznesc armele, bubue tunul.
A venit armata. Insiîrșit! Orașul nu va fi aprins ? Cel puțin
I/

aici voi scăpa nepîrjolit ?

Trec brute în cîrduri, ferecate... Cu lanțuri de mîini, cu
AS

clopote de vite la gît, cu căciulile întoarse pe dos. Iată ban­

diții prinși, însfîrșit! lată-i tîrîți în genunchi prin mijlocul o-
rașului sub scuipăturile tîrgoveților, cari îi înghiontesc, îi păl-
UI

muesc și îi înjură, după pofta inimii. Insu-mi mă reped la cîte

unul strîngîndu-1 de gît pe lîngă lanțurile grele care îl leagă
măr. Bravul locotenet P... care i-a arestat, plimbă un grup de
BC

răsculați în jurul „Centrului11, îi scuipă și îi pleznește cu tăișul

săbiei peste față.
Iși merită soarta, tîlharii!
15 Martie... țjn miros greu de prăjit adus de vîntul rece
 r A C I. A 187

Y
înăbușe orașul. Namile de fum cu limbi de foc se înalță, în

AR
depărtare. Tîrgoveții dau năvală pe acoperișuri. Eu mă strecor
în turla pompierilor. Sub ceru! de oțel, cîmpia dinspre Stănești
albită de zăpadă, pare ocean nestîrșit pe care limbile de foc,

R
întretăiate de bubuiri de tun, se înalță, scad și iar se înalță,
ca de pe vapoare naufragiate. Ard cuiburile tîlharilor din Stă­

LIB
nești și Hodivoia.
Trăiască armata !
16 Martie... Ca să-mi potolesc sufletul, vizitai azi Stă-

ITY
neștii, după bombardare. Priveliște neștearsă, măreață, spre
cinstirea de veci a bravei noastre oștiri. Aici bandiții și-au luat
pedeapta atît de meritată. Satul e pustiu, casele arse ori dărî-
mate. Pretutindeni: vite omorîte, garduri răsturnate, polăți într’o

S
rină. Pretutindeni a trecut jaful și pîrjolul pedepsei. Aș strînge
ER
un tîlhar de gît, dar nu întîlnesc pe nimeni. Vinovății s’au rîn-
duit în genunchi pe marginea drumului, în partea dinspre fundul
satului, pe povîrnișul coastei. Stau cu capetele plecate, muți.
Prefăcuții! Mă reped printre ei, pumnuesc, lovesc cu botul
NIV

cizmii, croesc cu bastonul peste capetele plecate, la întîmplare.

Și nimeni nu crîcnește ! Fiarele s’au domolit. Un brav căpitan
își încearcă revolverul asupra unui grup de fugari; doi—trei
LU

cad ca trăzniți la chiotoarea dîmbului- Se prefac, desigur.

La întoarcere, pe o uliță lăturalnică, aruncîndu-mi ochii
într’o bătătură plină cu mormane de cenușe, zăresc lîngă un
par— unic vestigiu dintr’o gospodărie— nouă copii zgribuliți,
RA

îngenunchiați în cenușa caldă, plîngînd.

De n’ar fi pui de năpîrci m’ar înduioșa. Piară 1
17 Martie... Ordinea e aproape restabilită. Știri liniștitoare
NT

încep să vie depretutindeni. Armata își face datoria cu prisosință.

Asist la pedepsirea bandiților din satul meu. Cîțiva sunt uciși fiind
că... vor să fugă ; toți, de la mic la mare, sunt întinși în curtea pri­
CE

măriei sub funia udă. Plîng pe bieții soldați doborîți de atîta o-

boseală ! Au trebuit să bată peste cinci sute de tîlhari. Prima­
rul îmi povestește că eri, după ce bărbații au fost scoși din sat
sub sentinele și păziți în crîngul de alături, soldații au luat
I/

femeile și fetele la iubit. Nici una n’a rămas nemîngîiată. „Peste

AS

nouă luni, adaugă el, o să avem trei feluri de prunci în comună :

artileriști, roșiori și dorobanți. Cîte trele armele au iubit".
Mă întorc la Giurgiu răzbunat, mulțumit, oțelit
UI

18 Martie... Turme de bandiți se scurg molcome prin

barierei® orașului. Sub huiduelile și scuipatul tîrgoveților, sute
de răsculați, cu fruntea plecată, sînt înpinși în magaziile de ce­
BC

reale, în beciuri și în șlepurile din port. Cîrduri, cîrduri, sînt

scoși apoi la răsplată. Cine vrea asistă. In rînduri de cîte cinci
sînt lungiți pe podea și svîntați sub lovituri pînă la sincopă.
Peste_ trupul lor tocat se presară apoi iodoform și pe tărgi sînt
188 FACIA

Y
AR
aruncați de unde fuseseră scoși. Cei mai mulți sînt porniți spre
spital.
Gemete înfundate gîdilă de pretutindeni urechea trecăto­

R
rului.
19 Martie... Un șir de căruțe de gunoi încărcate cu morți

LIB
îmi tae drumul, cum ies pe poartă. De n’ar scăpa ici colo cîte
o mînă ori cîte un picior rece de sub cergile soioase, n’ai ști
că tîlhari sînt duși la groapă fără semnul creștinesc, ca niște
cîini ce au fost.

ITY
La ce i-o fi îngropînd ? Eu i-ași arunca la ciori pe mai­
danul din spatele gării...
30 Martie... Liniște pretutindeni. Pace. Săracii liberalii!

S
Tot ei oameni! Fie lăudați și slăviți. Trăiască Ion I. Erătianu^
salvatorul nostru ! Fie-i sîngele vărsat nimb de glorie'-'
ER Pentru copie conformă*.
Justus
NIV
LU
RA
NT

sfc Cînd îți aduci numai aminte de dînșii, strîngi pumnul și-ți
arunci capul pe spate, îndîrjit. Sau gemi... După cum stă soa­
rele pe creștetul lumii, sau lunecă întunericul prin fulgerul
CE

amurgului; după cum ești singur în temeiul nopții și de-o dată

te podidește, visînd la altceva, jalea flămîndului de-atunci, care
cade plumbuit în piept; după timp și după culoarea lui; după
împrejurare— te simți desnădăjduit, sau bărbat și răzvrătit,
I/

sau copleșit de milă...

Te gîndești întodeauna la ei și întotdeauna gândul, se des­
AS

parte de dînșii în libertate și nu ești ținut la nici-o datorie.

UI

Cînd vrei să scrii, greutatea numaidecit începe.

Să scrii ca un istoric ? Istoriografii tac. Istoria e știința
morților; așteaptă să moară timpul pentru ca tainele adunate
BC

sub mantie să nu le mai apere mina care le strînge, și brațul.

Cînd moare timpul, mantia lui se desface dela sineși, bîrtiile
se risipesc din căptușală, istoriograful se pleacă și le culege
sub catafalc, aruncate de ciocli, și le citește.
Să scrii ca un politic ?—E-a scrie pentru o zi care trece:
 r A CL A 189

Y
e-a trage la răspundere pe cutare vinovat, poate nevinovat. Și

AR
cinei vinovatul? Un om? Un pumn de oameni?... Scrisul in­
formator se cade întîi de toate să nu greșească, și cine poate
fi sigur? cine, lovind păcatul, știe că nu adaoge ia păcat? —

R
Pe măsură ce adîncești vinovăția, o vezi crescînd, cuprinzînd
în ea pe toată lumea, care nu e nici blîndă nici vrăjmașă, care’i

LIB
numai lume, lume multă indiferentă, lacomă și meschină. Asa­
sinul se naște dintr’o împrejurare : pîntecul mumii lui a fost
obicinuit, de carne și de mîzgă. Pentrucă l-a turburat în furt
vecinul care-1 putea ucide, omul a ucis.— Lăsați aurul să vie

ITY
la mine, vorbește Pîntecul cel mare, în care răsună poftele
noastre. Și cine împiedică aurul din drum și-l abate, e ucis!
In 1907 s’au ridicat oamenii să ucidă poftele, fortificate în vis-
terii, și ca întodeauna poftele ieșiră biruitoare, O poftă mică

S
se strecurase pînă la ele, zdrențuroasă și murdară — pofta de
mîncaie. .. ER
*
Să scrii ca un poet ? Dar unde va fi poetul și cum să-l
NIV

mai trezești, glorios și vecinie, în sufletul tău ?... Singură po­

vestea, singură poezia, poate găsi vocea vastă care să cînte iz­
birea pămîntului revoltat, cu cetatea, pricepută și rece stăpî-
nitoare. Talazul țărănesc, care aleargă peste cîmnie și zdrobit
LU

de stînca de aur, se revarsă singe în șanțuri și îneacă, pentru

ca să fie povestit, cere unica putere a geniului. Toate cărțile
toate cîntecele, toate povestirile ce se vor face fără geniu sînt
RA

deșarte...
Noi o simțim cu toții căci nimeni nu se încumetă să se
apropie de 1907 cu hotărîre, cu mîna întinsă ca spre soare, pe
care oamenii l-au iubit cu cît l-au văzut mai depărtat. Cuvin­
NT

tele noastre n’au însă nici atîta sînge nici atîta iubire cită îi
trebuiește geniului să le fecunde.
Paginile, rîndurile, volumele noastre sînt de aceea ca niște
CE

timide și foarte slabe precuvîntări—și adevărata sărbătorire a

vieților vitejești sleite ’n iarna lui 1907 pentru reînvierea noas­
tră, se petrece în mister. Acolo e puternică ; în odaia noastră
noaptea cîndgîndim, în geamătul durerii și în strînsura pum­
I/

nului neputincios.
AS

T. Arghezi
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
. B's‘In așteptare... ER
r
Iată șase ani de Ia ultima represiune—mai importantă și
NIV

mai singeroasă. Căci represiuni mai ușoare am mai avut și

de atunci—e destul să amintim Rucărul—și mai cu seamă am.
avut, nenumărate, pînă atunci.
Represiunea din 1907 se deosebește numai prin aceea că
LU

a fost mai groaznică de cit toate. Ea constitue un record—de

o cam dată. Și cînd facem această rezervă, na înțelegem să
scriem o simplă vorbă de efect: adevărul e că nu e nici- un
motiv ca să nu mai avem răscoale ; și dacă ele vor fi, nu ve­
RA

dem de ce n’ar fi reprimate și mai aspru de cit în 1907.

Noi am vrut să evităm repetarea răscoaieior și mai ales
repetarea represiunei. De aceea, de la apariția Faclei, am dus
NT

campania cea mai energică, tinzînd la facerea acelei anchete

serioase și amănunțite, pe care însă ne-a fost imposibil s’o
obținem.
CE

Cititorii își amintesc raționamentul nostru. Ziceam: nu ur­

mărim pedepsirea vinovaților. Nu ne trebuie satisfacția de a
vedea la pușcărie pe cei vinovați. Guvernul n’are de cit săi
amnestieze. Vrem însă să știm exact ce a fost în satele noas­
I/

tre în teribilul 1907. Vrem să se știe cine sînt vinovății și ce

anume au săvîrșit. Aceasta, ziceam noi, va fi o pedeapsă su­
AS

ficientă. Singură efectuarea anchetei va fi de ajuns ca măsură

preventivă pentru viitoarele răscoale, căci autoritățile militare
și civile vor ști că omorul in bloc nu li se trece ca o „negli-
UI

gență“ măruntă. Mai mult: singură efectuarea anchetei va fi

de ajuns ca să stîrpească din rădăcină însăși instituția asta a
răscoalelor, căci numai o asemenea anchetă—făcută așa cum
BC

o înțelegem noi—va arăta în sfirșit cari sînt cauzele adevărate

ale stării de răscoală permanentă din satele noastre,—și de în­
dată ce se vor ști cauzele se va putea proceda și la înlătura-^
rea lor.
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 y AS L A 195

Y
Această cerere legitimă a noastră n’a fost îndeplinită. Nici
guvernul, nici parlamentul, nici presa, nici particularii, nimeni

AR
nu s’a raliat la propunerea noastră. Ne-am ales doar cu ata­
curi și calomnii din toate părțiie. Ni s’a spus că exagerăm, că
numărul morților nu e chiar atît de mare cit îl evaluăm noi,

R
că represiunea n’a fost chiar așa de criminală cum o credem
noi. Și cu toate astea noi știm ce ne-au povestit martori ocu­

LIB
lari, știm ce-a spus Haret în celebrele lui anexe, știm ce-a re­
cunoscut însuși d. C. D. Anghel, unul din autorii represiunii—
și toate astea ne întăresc convingerea că mult mai mult ade­
văr a fost în aprecierile noastre de cît în cele contrare.

ITY
Și dacă intrăm în sl șaptelea an al represiunii fără să
avem în sfîrșit acele date pozitive pe cari trebuia să le avem,
răspunderea cade asupra acelora cari au împiedicat lumina.

S
De altfel, noi n’am fost cei dinții cari am cerut anchetă.
Ancheta se cerea de mult, încă dela primele răscoale. Dacă se
ER
făcea de pe atunci, 1907 ar fi fost evitat. Dar în tot-d’auna
stăpinii și slugile lor s’au declarat contra ori-cărei cercetări
cinstite și au pus în joc întreaga putere a statului întru zădăr­
NIV

nicirea unei asemenea inițiative.

Iată de pildă, un exemplu eloquent :
In 1894, cînd răscoalele se țineau lanț, V. G. Morțun a ce­
rut în Cameră instituirea unei anchete parlamentare. Propu­
LU

nerea s’a pus la voi, întrunind citeva voturi pentru și o imensă

majoritate contra. Ilar au fost și cîteva abțineri, între cari
și a d-iui A. C. Cnza, celebrul naționalist, ales deputat, pe
atunci, de poliția iui Sandu Rășcanu.
RA

Pentru această „atitudine" a d-lui Cnza, Anton Bacalbașa

i-a aruncat epitetul de: lichea, lichea, de o mie de ori lichea!
('Adeverul, 17 Martie 1894, pagina I).
NT

Cuza a înghițit calificarea atît de dreaptă, fără să protes­

teze. Dar aceasta n’a împiedicat ca după 1907 d. lorga, fiind
deputat, să păstreze o atitudine identică. Este adevărat că de
CE

astă dată V. G. Morțun, care nu mai era deputat socialist, ci

ministru liberal, n’a mai cerut anchetă. Dar d. lorga putea s’o
ceară el și putea chia.r s’o facă singur. După ce-a ieșit din
parlament d. lorga și-a adus aminte că ar trebui făcută o an­
I/

chetă și, în acest senz, a apelat prin Neamul Rominesc ca s’o

facă... alții. Guvernul a văzut că d. lorga are aierul de a putea
AS

fi, eventual, quasi-primejdios—în iot cazul cam plictisitor — și

l’a reales deputat. D. lorga a renunțat la anchetă.
Nu s’a schimbat nimic în țara romînească. Toate ’parti­
UI

dele și toate grupările și toate individualitățile politice sînt de

acord că lumina trebue înăbușită, pentru ca iotul să rămîie
cum este, cum a fost.
BC

Stăm deci pe loc, așteptînd viitoarele represiuni.

Z.
196 FACLA

Y
Din istoria răscoalelor

AR
— Un erou -

R
Acum cînd oligarchia romină serbează un moment glorios

LIB
din viața ei: inăbușirea in singe a răscoalei din 1907, e mo­
mentul să amintim un episod din răscoalele anterioare. Este vorba
de un militar care a refuzat să tragă în frații lui, ceeace după
codul perfectului oligarch constitue o crimă.

ITY
Reproducem deci articolul scris de Anton Bacalbașa în frun­
tea Adevărului dela 8 Aprilie 189b sub titlul de mai sus: Un
erou.

S
Articolul acesta, conținind idei pentru exprimarea cărora
alții au fost, nu de mult, insultați și dați judecății, mai are im­
ER
portanță și din alt punct de vedere: două săptămini după apari­
ția acestui articol, autorul lui, Anton Bacalbașa, a fost ales în
consiliul general al partidului social-democrat, după propune­
NIV

rea d-lui Ioan Nădejde, care astăzi face pe cotoiul călugărit

și aruncă in dreapta și în stingă epitetul de anarchist.
lată articolul lui Anton Bacalbașa:
LU

Fiți liniștiți.—Nu-i vorba de Peneș Curcanul și nici măcar

de vre-un agent electoral, care s’a sacrificat pe altarul „Națiunei
electorale", pentru perspectiva unei slujbe de ipocomisar și un
RA

aconto de lei cinci.

Eroul de care vorbim aici, e mai necunoscut și mai mare
de cit atîta.
Zilele astea consiliul de războiu al Corpului IV de armată a
NT

condamnat pe sergentul Mihai Niculae la opt luni de zile închi­

soare pentrucă „a călcat consemnul", pentru că a refuzat să
tragă în țăranii răsculați, din județul Tutova. El ar fi răspuns,
CE

spune acuzația, că nu voește să tragă în frații lui de suferință.

Nu avem să discutăm aci dacă pedeapsa pe care i-audat’o
inchizitorii militari este sau nu dreaptă. Noi știm ce sînt legile
I/

ostășești și cum ele nu cruță de cît pe schingiuitorii soldaților

și pe prevaricatorii de fonduri.
AS

Aceea ce voim să constatăm, pentru ca să rămîie întru

pomenirea generațiilor viitoare, e faptul că la 1894 s’a găsit
un om de inimă, un fiu de țăran, destul de luminat și de vi­
UI

teaz, ca, de și purtînd în spinare livreaua statului, să caice

mai lesne „consemnul" de cît să-și calce pe inimă.
E un simptom caracteristic al veacului care apune. Alături
BC

cu disciplina de fier, care sugrumă conștiințele și face din

oameni niște turme de robi, ideile de frăție și solidaritate a
obijduiților își croiesc din ce în ce o luminoasă cărare.
Stăpînitorii dovedesc în vreme de răscoale că armata per­
manentă nu slujește atît la apărarea țării în potriva vrășmașului
din afară, cît la apărarea statului în potriva celor ce ar voi să>
 FAC I> A 197

Y
curme o stare de lucruri nedreaptă. Ei asmut pe sclavi în po­

AR
triva sclavilor, ei fac legi infame pe cari le sprijinesc în baio­
nete, ei vor să ucidă în cei nenorociți și apăsați ideea de in­
dependență.

R
Dar am avut deja două pilde mărețe:
In răscoalele dela 1888, o companie de soldați a legat la

LIB
Grecii-Grădiștea pe căpitanul Brațu, care le poruncise să tragă
în săteni. Nu știu dacă încredințarea că ar săvîrși o crimă îm-
pușcînd pe frații lor, ori aducerea aminte că acest căpitan îi
torturează zilnic în cazarmă, a silit pe soldații lui să-l lege și

ITY
să-l facă prizonierul lor. Dar cunosc pe căpitanul Brațu, pentru
că am avut nenorocirea să fac slujbă cu el în batalionul 4 Vâ­
nători, și știu că rar am întîlnit un tip mai sălbatic.

S
Acum, la 1894, sergentul Mihaiu Neculai nu leagă pe ofițer,
dar se retrage din fața „rebelilor11 împreună cu trupa.
ER
Nu dovedesc oare faptele acestea că instituția armatei per­
manente începe a se clătina ? Nu dovedesc ele că robii se deș­
teaptă și încep să vadă toată nedreptatea și toată infamia la
NIV

care sunt supuși?

Pe de altă parte ele sunt un învățămînt pentru noi din
două puncte de vedere :
In lupta pentru traiu noi facem adesea concesii umilitoare,
LU

nu avem curaj să spunem tot ce gîndim, ne lăsăm să fim a-

demeniți de teama zilei de mine, atunci cînd la urma urmei
nu am risca mare lucru.
RA

Sunt funcționari cari votează în contra convingerilor lor,

sunt profesori cari se tem să-și manifeste părerile, sunt o mul­
țime de tineri „culți“ cari se supun orbește... Și iată că un biet
sergent, din fundul unui sat oare care, necunoscut de nimeni,
NT

are curajul eroic de a lăsa arma din mînă, atunci cînd e che­
mat a săyîrși o fără de lege, pe care conștiința lui refuză s’o
admită !
CE

Al doilea învățămînt este acela că trebuie să activăm pro­

paganda în muncitorime. In cazarmă, această propagandă este
aproape cu neputință de făcut; de aceea, trebuie s’o agi­
tăm la țară și la orașe, în lumea civilă, pentru ca ce­
I/

tățeanul ajuns militar să aibă deja ideile lămurite a-

AS

supra rolului său pe lume.

Cînd ideile noastre vor pătrunde adînc în muncitorime,
cînd soldați ca Mihaiu Niculaie vor răsări din toate unghiurile
UI

și vor prefera să fie aruncați în temniță decît să împuște pe

frățiilor,—atunci nu se vor găsi închisori destule, căci va tre­
bui să arestezi toată armata... Atunci domnia nedreaptă și apă­
BC

sătoare a unei clase de paraziți va înceta, și poporul muncitor

își va croi o viață mai bună.
Și vom fi recunoscători atunci eroilor necunoscuți, ca
sergentul osîndit la Iași, care a fost unul din mergătorii înainte
ai unei lupte care va trebui să se dea în curînd !...
Anton Bacalbașa
 Y
R AR
LIB
1907-1913

ITY
Iată, au trecut șase ani dela răscoalele din 1907. Au tre­

S
cut șease ani dela represiunea '^groaznică a Brătienilor, dela
execuțiile sumare, dela ororile inutile, dela asasinarea în masă
ER
a celor 11,000 de țărani cari au mușcat cel puțin în ceasul
morții din pămîntul lor, visat și dorit zadarnic o viață întreagă.
Au trecut șase ani și parcă au trecut șease zile, așa trăim
NIV

încă sub călcîiul acelorași nedreptăți, acelorași păcate și aceleiași

desnădejdi și parcă au trecut șease veacuri, așa a trecut totul
și s’a uitat totul.
LU

Cine mai pomenește azi de răscoale !

Țăranii ?
Dar cine aude glasul lor și cum pot străbate pînă la noi
scrîșnirile de dinți și blestemele celor păziți de jandarmi, je-
RA

fuiți de arendași, bătuți de ispravnici, îngenunchiați de proprie­

tari, astăzi ca și înainte de 1907.
Noi cei dela orașe ?
NT

Dar din cine sînt alcătuite orașele ?

Cum să-și aminteescă de răscoale cei cari au procedat la
opera națională a represiunii și cari au beneficiat de rezultatele
CE

ei, bandiții politici tupilați în băncile și în toate întreprinderile

de jaf și de speculă ale Brătienilor, armata de mercenari a
partidului liberal? Cum vroiți să-și amintească de răscoale, mem­
brii partidului Conservator, marii proprietari rurali cari au tre­
I/

murat de groază în toiul revoluției, cari au implorat represiunea

ca să nu avizeze nici odată în urmă și cari s’au ghiftuit din
AS

praznicul răscoalelor înpărțindu-și despăgubirile bănești, com-

pensanțiunile lor de atunci, echivalente compensațiunilor de astăzi.
Și cum vreți să-și aducă aminte de victimele brătienilor, aliații
UI

lor de pînă mai zilele trecute, samsarii și infometații bandei ta-

kiste, partidul de strînsură al d-lui Take lonescu, al democra­
tului care în ajunul și în urma răscoalelor n’avea de cît un
BC

singur gînd: cum să realizeze un guvern de coaliție capabil să

zdrobească, fără teamă de opoziție, toate nevoile poporului
toate avînturile noastre democratice.
O, dela orașele acestea făcute din poftele liberalilor, din
 F A 8 I» A w

Y
lăcomia conservatorilor, din scursorile takiste, ar fi o nebunie

AR
să așteptăm un cuvînt emoționat de remușcare și de regrete în
amintirea răscoalelor. Din satele încremenite sub baioneta jan­
darmului, din orașele congestionate de indigestii, putrede de

R
lipsă de idealuri, îndobitocite, sterpe și moarte, nu se va ridica
nici un glas, greu de amintiri dureroase și biciuitor de revoltă»

LIB
Și totuși, niciodată, poate, ca în apul acesta 1913, o come­
morare a păcatelor și a crimei din T9Î)7, n’ar fi fost mai po­
trivită și mai necesară.
In anul acesta, cînd toate greșelile politice din trecut au

ITY
răsuflat în dezastrul politicei noastre externe, cînd boala la­
tentă a oligarhiei altoită pe mizeria poporului a supurat în chestia
ignobilă a Silistrei, cînd tenia regală, lungă de patruzeci și șase

S
de ani de domnie, ne-a arătat că nu e în stare decît să ne sugă
și. să ne arunce slabi și neputincioși la picioarele puterilor străine,
ER
în anul acesta de umilință și de înjosire, ar fi trebuit să ne în­
toarcem ca spre un izvor de mîntuire la izvoarele de sînge din
1907 și să scoatem dintrînsele supremul învățămînt al unui po­
NIV

por care nu vrea să moară. In revoltele din 1907 ar fi trebuit

să vedem aurora zilelor rușinoase de astăzi, în. ororile inutile
de atunci ar fi trebuit să citim consecințele naționale din 1913,
în crima socială a represiunei unui popor întreg care cerea
LU

pîine și dreptate ar fi trebuit să întrezărim crima politică să-

vîrșită acum împotriva țării. Anul 1913, cu cortegiul lui de la­
șități, de umiliri și de dezastre, e fiul legitim al anului 1907.
RA

Fiindcă revoluția poporului a fost înfrîntă, fiindcă năzuințele

și durerile lui au fost scăldate în sînge, fiindcă peste liniștea
de moarte a satelor s’au întins pretutindeni ventuzele caraca­
tiței brătieniste și gura lacomă a molohului regal, pentrucă nu
NT

am avut atunci nici destulă putere ca să învingem, nici destul

curaj ca să murim pînă la unul sub ploaea de gloanțe a sol­
datului romîn, pentrucă am fost lași și netrebnici și pentrucă
CE

n’am știut să ardem în focul celui din urmă pătul de grîu și al

ultimului conac boeresc, hoitul clasei parazitare care ne gu­
vernează, pentru aceasta ne-a pedepsit anul 1913.
Ah, dacă răscoalele din 1906 ar fi învins 1 Dacă barierile
I/

orașelor ar fi fost trecute de țărani, dacă politicianii regelui

AS

Carol ar fi fost măturați ca pleava de uraganul revoluției vic­

torioase, dacă însăși coroana de oțel de pe capul de cămătar
al regelui Carol ar fi căzut în țărînă, ce sărbătoare ar fi fost
azi în aer și ce cîntece ar fi întîmpinat venirea primăverei și
UI

aniversarea dezrobirei romînești.

Mărirea Bulgariei n’ar mai fi fost atunci o primejdie. Ve­
cinătatea Austriei n’ar mai fi fost o permanentă umilință. Con-
BC

pensațiile rușinoase de astăzi, nici n’ar mai fi existat.

In schimb ar ii existat, peste mormintele politice ale rege-
iui, ale curtenilor, lacheilor și politicienilor lui, o țară liberă și
un popor fericit.
Lux
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Unchiul lui Vintilă. — Povestea nu e nouă, dar e frumoasă :

Un biet om din popor, bătut de noroc, căpătase o moștenire de
RA

cîteva mii de lei, de pe urma unui unchiu bogat. Bucuria lui, firește: Dar
bucurie cu necaz: se iviră contestații și procese. Fuga la advocat. Iar după
ce a cîștigat procesul, s’a ales cu nimica toată, căci mai toți banii i-a luat
NT

avocatul.
Atunci, amărît, omul s’a dus la fericitul avocat și i-a spus numai
atlta :
CE

— Cu cît mă gîndesc mai mult la afurisita' aia de moștenire, cu a-

tîta îmi vine să cred că nu mie, ci dumitale ți-a murit un unchiu.

Muncitori, agenții liberali vă cheamă la societatea „Munca Națio-

I/

nală“ unde d. Vintilă Brătianu vrea să fie avocatul vostru,

Gîndiți-vă la istoria cu unchiul și cn avocatul. Voi o să aveți aler­
AS

gătură și cheltuială, iar folosul, — tot avocatul o să-l tragă.

*
UI

Originea d-lui Ion Zelea-Oodreanu.— S’a întîmplat să pome­

nim în treacăt că d. Ion Zelea-Codreanu — „al vostru căpitan și frate**,
care, spre a-și manifesta patriotismul, umblă în cămașă de noapte—e de
BC

origină polonă.
D. Zelea ne răspunde că are multă considerație pentru poloni și
că n’ar avea nimic de obiectat (textual!) dacă între înaintașii lui s’ar găsi
un polon. Dar nu se găsește. D-sa e romîn din Igești (Bucovina) după tată,
 FACLA 201

Y
și romîn din Broscăuțl (jud. Dorohoiu) după mamă. Actul d-sale de naș­

AR
tere este la Cameră, unde-1 putem vedea. Iar dacă ne interesează mai
mult originea declt .gîndul, fapta, munca și viața" d-eale, ne putem adresa
presei romînești din Bucovina, ca să trimeată un reporter la Igești, să so­

R
cotească și să scormonească pînă o să dea de originea d-sale exactă.
D. Ion Zelea Oodreanu este de-o sinceritate înduieșătoare, dar și noi

LIB
vom fi sinceri: nu ne interesează originea d-sale, după cum nu ne inte­
resează nici gîndul, fapta, munca și viața d-sale. Și nu ne vom expune
blestemelor bieților reporteri din Bucovina, trimițîndu-i tocmai Ia Igești,
să caute potcoave de cai morți. II credem pe cuvînt pe d. Zelea—și fe­

ITY
licităm pe poloni.
*
Știre senzațională. — Ziarele anunță că un pungaș, introducîn-

S
du-se în locuința d-lui Gh. Kanetti, a furat de acolo nu știu cite zeci de
■cămăși și alte obiecte ejusdem stambae.
ER
... Nici nu știam că d. Kanetti a deschis spălătorie de rufe.
* x
Deosebire. — Apropos de d. Itanetti: ce deosebire este intre d-sa
NIV

și d. lorga 1
D. Ranetti este umorist și scrie cîteodată și articole naționaliste;
pe cînd d. lorga este naționalist și scrie în totdeauna articole umoristice.
LU

Unde bate. — Auzind că d. Diamandy a ecris o piesă «Chemarea

codrului", d. Ionel Brătianu a exclamat:
RA

— Aha ! E vorba de Vlăsia noastră liberală.

*
Aristotel.— Ziarele din Iași anunță că o delegație din Horodiștea
NT

{jud. Dorohoiu) a depus o coroană pe piedestalul statuei lui Ouza-Vodă,

cu inscripția! „Noi țăranii din Horodiștea ne închinăm cu venerațiune înain­
tea chipului în veci neuitatului domnitor Alex. Ioan Ouza“.
CE

Am fi înțeles ca țăranii din Pomîrla—unde este singurul liceu ru­

ral din țară— să se închine cu venerațiune; dar cei din Horodiștea.?!?
Explicația ne-o dau iscăliturile : Aristotel Popescu și Gh. Baltă.
Popescu, ca Popescu ; dar Aristotel mai bine o lăso... Baltă, căci
I/

vorba ceea : a scris Aristotel și a rîs tot el.

AS

Cum să se recruteze profesorii universitari ? — Aceasta e în­

trebarea pe care și-o pune d, A. C. Cuza. Și d-sa își răspunde: nu prin
concursuri, ci în baza lucrărilor.
UI

Are dreptate d. Cuza. Dacă ar fi fost vorba de concurs d. Cuza

n’ar fi ajuns profesor universitar. Cu .lucrările" e altceva : după cum s’a
dovedit tocmai cu recrutarea d-lui Cuza, nu e vorba de lucrările candi­
BC

datului, ci ale savanților din lumea întreagă.

*
 202 FACLA

Y
AR
CurOj. — ,Țignalul“ face mare gălăgie că de articolele noastre răs­
punde nn girant, pe cînd d. Losueteanu nu-și tăgăduiește nici odată ma­
ternitatea articolelor sale.
*

R
LIB
Demisia d-lui Istrati. — D, dr. Istrati a demisionat din demni­
tatea de primar. Motivul este acesta : d. Istrati recunoaște că s’a precipi­
tat acceptînd o asemenea slujbă, care răpește prea mult timp. In tot ca­
zul, d. Istrati a declarat că pleacă numai cu corpul, dar rămîne la primă­
rie cu «pin tul.

ITY
*
A nu se confunda. — Skina, ucigașul regelui Greciei, nu este cu­
noscutul nostru magistrat : cel mult vre-o rudă. Cel puțin așa ne asigură

S
d. M. Rahtivan, care s’a informat direct la d. Rahtivan, guvernul Salo­
nicului.
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS

Redacția și Administrația:
■ aClo gipp sARINDAR. n, București wn »/io ?i 42/73
UI

ABONAMENTUL
BC

In țară 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni

In streinătate ... 9 Iei pe an ; 5 lei pe 6 luni
Exemplarul 15 bani Girant reap. Const. Stan

ATELIERELE SOUIHTAȚH „ADEVERUL" — Bueuregti

 Glasul României va fi asculta

Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

Au trecut trei luni de cînd regele Carol a declarat solemn

că: glasul Romîniei va fi ascultat. Au trecut trei luni dala aplau­
zele entuziaste ale parlamentului și dela redomontadele regale.
Și glasul Romîniei a fost așa de bine ascultat incit toți diplo­
mații Europei își fac azi treburile și necesitățile inexorabile la
oicioarelo țării și sub nasul regelui Carol.
 Facla
AICI al 41H
No. If

Y
AR
AL. CIURCU

R
LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 Y
ALEXANDRU CIURCU

AR
Un cap admirabil de expresie. Scrijălat, brăzdat, tăiat, cu cuțitul șî cu
dalta, capul lui Al. Ciurcu pare un bronz de Rodin scăpai dintr'o sală de ex­

R
poziție, cu barba in vînt și cu părul vîlvoi.

LIB
Ca și capul inventat de fantezia dezordonată a unui cubist, sufletul d-lui
Ciurcu e brăzdat adine de visuri contradictorii și de idealuri disparate și exas­
perate. In vremea noastră de specializare la absurd, in vremea asta prozaică
de trai burghezesc și de năzuinți calculate cu cumpătare, ce n’a fost și ce n’a

ITY
încercat să fie d. Ciurcu! Ziarist, agronom, inventator de motoare și aeropla­
ne, orator, ziarist, om politic, martir, expulzat, profet in țara lui și iarăși zia­
rist, d. Ciurcu n’a rămas nepăsător, în Țața nici uneia- din manifestările in­
finite ale geniului omenesc și a tresărit de oîte ori demonul acțiunei închis în-

S
tr’însul s’a găsit în pragul necunoscutului, pe povîrnișul unei nedreptăți sau
ER
în fața perspectivei unui progres de realizat. Ca strămoșul nostru al tuturora,
admirabilul cavaler Don Qiusciotte dela Manca, d. Ciurcu s’a războit o viață
întreagă cu împrejurările și cu oamenii, și ca și eroul lui Cervantes a avut
NIV

nenorocirea să vadă că mai toate încercările i-au eșit pe dos.

Intr’un rînd d. Ciurcu inventează un motor cu explozie, precursorul
tuturor motoarelor de astăzi, și motorul explodează, îl aruncă în apele Senei
și ucide sub ochii lui pe cel mai bun dintre prieteni. Altădată d. CiUrcu în­
LU

temeiază ziarul „L'îndependance Roumaine“ și ziarul fundat de d. Ciurcu e

astăzi reptila pe care o cunoașteți cu toții. In altă zi, însuflețit de gîndul
larg al prestigiului și libertăților presei, ia inițiativa și pune bazele „Sindi­
catului ziariștilor* și astăzi sindicatul ziariștilor, fondat de d. Ciurcu, are în
RA

fruntea lui pe d... Procopiu.

Firește însă că toate rezultatele astea caricaturale ale unor năzuinți
generoase și-ale unei munci neobosite, nu vor turbura nici o clipă suȚletul cald
NT

și bun al d-lui Ciurcu. Ca toți vizionarii, d sa și-a făcut pe deplin datoria.

A conceput, a dorit, a mîngîiat visul splendid al transformărilor viitoare, și
și-a trimes visul în lume și printre oameni. Ce-au făcut oamenii dintr’însul ?
CE

Ceea ce fac, vai! cu toate visurile și cu toate gindurile noastre. L’au ciopîrțit.
Dar, cu fața brăzdată, tăiată mutilată parcă de visuri avortate, d. Ciurcu
astăzi la 60 de ani ca și-odinioară, idealist iremediabil, continuă să creadă, să
lupte și să spere.
I/

Va scrie încă sute și mii de articole, va lua noi inițiative, va umplea re­
dacțiile și lumea cu manifestările unei activități vecinie febrile și va avea vecinie
AS

mîngierea că tot ce s'a făcut bun și mire în țara asta, purcede dela dînsul. E-o
mîngîere inofensivă și dulce.
E poate singura slăbiciune a d-lui Ciurcu, dar poate și unica Țorță a
UI

luptătorilor și-a idealiștilor,

I. N. L.
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
Flămînzii
S
Parlamentul romîn a sărbătorit ziua împlinirei a șase ani
din primăvara de groază și nădejde, de răzbunare și asasinate,
ER
de speranțe pierdute, de suflete sfîșiaie și de carne sfărîmată.
consacrînd o ședință Flămînzilor, numelui acestuia ciudat și
sinistru care pare a simboliza toată suferința, toată nevoia și
NIV

tot amarul unui întreg popor de robi.

I-ar fi putut zice Sărăcenii, Pirliții sau altfel, ar fi putut
fi în jud. Botoșani sau Mehedinți, în Covurlui sau în Vlașca,
destul că e vorba de un sat romînesc cu țărani chinuiți de
LU

foame, mîncați de boli, lipsiți de lumină, deznădejduiți de ne­

dreptate, cari asudă din zori pînă în noapte pe ogoare stăpî-
nite de alții.
RA

Alături de acest sat sălaș al sărăciei, al durerei crunte și

al întunerecului de nepătruns, un domeniu nesfîrșit, pogoane
nenumărate, lanuri și livezi, finețe și păduri aparținînd unui
boer leneș și crud, rău și destrăbălat, nelegat de pămîntul pe
NT

care îl stăpînește nici prin dragoste, nici prin amintiri duioase,

nici prin muncă bucuroasă, ci numai printr’un venit pe care
1 ar vrea cit mai mare.
CE

Flămînzii, eu ogoarele-’i mănoase, cu pădurile-i nesfârșite

cu parcul și castelul ademenitor, acest domeniu întins și rodnic,
e proprietatea prințului Mihail Sturdzaj boer romîn și scoborîtor
I/

de domn, care trăește în țări depărtate căutînd mijloacele spre

a cheltui veniturile ce-i vin dintr’o țară pe care nu vrea s’o cu­
AS

noască și n’ar putea s’o iubească. Iși arendează moșia oricui,

fără a-1 întreba de altceva decît de prețul pe care îl oferă. Astăzi
pe arendaș îl chiamă Mochi Fișer, mîine îi va chiema poate
UI

Capră, Seceleanu sau Anagnastopol.

Intr’o bună zi acest proprietar, care trăește așa de departe
și care se interesează așa de puțin de unde îi vin veniturile,
BC

află că într’o țară depărtată, acolo unde să află din întîmplare

și unui din domeniile sale, trăesc niște oameni ciudați, sălba­
tici și muncitori, ignoranți și supuși, cari i ar oferi un preț de
patru ori mai mare dacă le-ar arenda lor moșia.
 2CS F A 8 t A

Y
Procuratorul proprietarului face o ofertă în acest sen?

AR
țăranilor și îi invită să se constiîue în obștie pentru a închi­
ria moșia. Țăranii dornici de pămîntul pe care îl iubeau pînă
la desperare fiindcă îl munceau de atîtea generații, se întru­
nesc și scot ultimul ban din puținul lor avut, se roagă de casa

R
centrală a băncilor populare să le acorde un împrumut și bu­

LIB
curoși așteaptă să li se dea moșia în arendă. Vechiul arendaș
e însă din cei ce știu să stăpînească și nu pot lăsa să le scape
cîștigul din mînă, e mai ales un om care cunoaște țara în care
exploatează și în care se îmbogățește de atîta vreme. El știe

ITY
că în această țară administrație, poliție, toate organele statu­
lui, sînt de vînzare, gata a-i îndeplini orice dorință, mai ales
față de țăranii cari nu-s făcuți decît să muncească și să fie
stăpîniți. Intervine la aceste autorități și într’o bună zi Flă-

S
minzii sînt inundați de jandarmi, de agenți secreți, de procu­
ER
ror și judecător de instrucție, de prefect și inspector. învăță­
torul, preotul, medicul, toți aceia cari ar fi putut să dea un
sfat și o îndreptare țăranilor, sînt cercetați, permutați, arun­
NIV

cați în temniță, obștia e dizolvată și țăranii amenințați cu îm­

pușcarea, cu un nou 1907, dacă vor mai căuta să ia în arendă
o moșie pe care ei nu trebue decît s’o muncească și s’o îngri­
jească, să-i desțelenească ogoarele, să semene, să pliviască și
LU

să secere. Asta i datoria lor în țara asta și la Flămînzi sau

aiurea, căutînd să-și schimbe situația, să înlăture pe exploa­
tatori, devin un pericol pentru ordinea și siguranța publică.
Țăranii n’au dreptul să-și facă o situație mai bună, în fața
RA

unui Fișer sau unui Capră ei trebue să se plece, ei trebue să-și

aducă veșnic aminte că menirea lor e să fie stăpîniți, să su­
fere fără murmur nedreptatea și exploatarea.
NT

Ei n’au nici dreptate, nici putere și cînd ar încerca să

împiedice, pe ceice-i slăpinesc, de a-și face afacerile, stăpîni-
nirea are grije să le arate calea cea dreaptă. Eri la Rucăr, as­
CE

tăzi la Flămînzi, mîine în altă parte, stăpînirea arată că-și cu­

noaște menirea în țara aceasta. Ea știe să păzească drepturile
celor puternici și știe să potolească avînturile țărănești, să
spulbere iluziile și să omoare speranțele. In slujba lui Baștea
I/

sau a lui Mochi Fișer, administrația și justiția, toate puterile

statului știu că rolul lor e să strivească orice dor de liberare,
AS

orice tendință du dezrobire a țărănime!. Pentru asta orce mij •

loc e bun. Cînd s’au omorît 11.000 de țărani într’o primăvară,
ce interes mai are arestarea unui învățător, maltratarea unui
UI

întreg sat sau permutarea unui medic de plasă ? 1

Numai scopul să fie atins. Țărănimea să rămie în aceiaș
stare de robie, de sărăcie și de ignoranță, să poată fi exploatată
BC

cu aceiaș cruzime și nerușinare, căci numai așa țara aceasta

va putea fi guvernată de bandele de politiciani, numai așa nu
poate fi pericol că milioanele de țărani își vor cere dreptul la
viață.
Alex. Filimon-
 Y
R AR
LIB
ITY
Carte Deschisă
S
ER
LUI RADU ANTIMIR
din Stănișeara-Oltultti
Bădica Radule,
NIV

Vorba, vorb’aduce.
Știi dumniata cum au răsunat în sufletul meu cele ce-ai
scris azi săptămînă ? De-o boală suferim și de-un dor murim,
LU

măcar că dumniata ești din valea Oltului și eu din valea Și­

retului !
Dumniata, bădică Radule, ai spus pe fată cuvîntul cel
RA

mare, și de aceia zic eu că „Vorba, vorb’aduce“.

Da, vom avea revoluție; trebue să avem. Noi nu ni-am
sfătuit asupra lucrului istuia, dar când va fi să suile vîntul cel
NT

mîntuitor, vom fi gata toți, ca unul singur.

Pentru noi sânt de toate ; sudălmile ciocoilor, bătăile
țăndărilor, temnițele judecătorilor, gloanțele soldaților, numai
CE

un lucru nu se află pentru noi, Dreptate ; pentrucă n’are cine

să ni-o deie, și de-aceia drept e și cu cale să ni-o luăm noi
singuri.
Nu ni-am sfătuit bădică Radule, pentrucă ni-ar zăpsi jan­
I/

darmii și vai și amar de pielea noastră; dar de treci pe lingă

un țăran și te uiți în ochii lui, nu i nevoe să fii cărturar ca
AS

să gicești că i o ajuns cuțitul la os.

Cui să ne tînguim ? Cui să-i arătăm că sîntem jăcmăniți
de slujbași, nedreptățiți de judecători, robiți la ciocoi pentru
UI

o mămăligă, uciși din porunca celor ce, dragă Doamne, sînt

puși să ne apere și să ne lumineze ?
Cei mari și tari fac legi, bune pentru dînși, dar strașnic
BC

de asupritoare pentru noi. Noi n’avem glas în sfatul țărei, așa

după cum ar fi cu cale să fie.
Eu socot, bădică Radule, că noi țăranii muncitori de pă-
mînt, sîntem o breaslă ca ori care alta, iar toată breasla are
nevoile ei pe cari numai cei din breaslă le cunosc aidoma.
Așa că de-aceia cred eu că-i cu cale ca în sfatul cel mare al
 Y
210 FACLA

AR
țărei să fie musai și țărani, in cumpănă dreaptă cu aleșii
celor l’alte bresle, măcar că, vorba lui moș Ion Roată : „Țăranu

R
cînd merge tropăește și cînd vorbește hodorogește,,.
Cum au să facă legi bune pentru noi, cei ce trăesc și

LIB
chefuesc, din ticăloșia și din prostia noastră?
Vom avea revoluție, pentrucă trebue de pus un capăt ro­
biei noastre de atîția amari de ani, dar revoluția care va fi s’o
avem, nu va fi ca ceia de acum 6 ani ; căci ce-o fost Ia 1907 ?

ITY
Ia, o chiuit unde-va într’o vale un cioban, și-o răsunat mun­
tele... iar pe urmă 11.000 de-ai noștri uciși și... pace.
Nu va mai fi așa.

S
Noi nu vom răzbuna sîngele celor 11.000, dar vom scu­
tura odată bine șandramaua asta putredă, ce se va nărui pînă
ER
în temeliile ei cele mai de jos, ș’apoi om da mina cu toț
ș’om zice, nu „asta-i a mea și asta i a cutăruia“, ci „asta-i a
noastră", ș’om face așezare temeinică, și fiecare va fi la locu
NIV

lui, după priceperea și după munca iui, și nu vor mai fi flă

mînzi și nedreptățiți.
Tot am auzit că are să fie război cu bulgarul, și mă gin-
deam eu că tare ar fi fost timpul potrivit.
LU

La război vom merge și vom plăti, acolo pămîntuiui,

peste ceia ce i-am mai plătit, prețul rescumpărărei lui, iar
cînd ni-om întoarce, l’om lua în dreapta noastră stăpînire.
RA

nu pe ani, ci pentru vecii vecilor.

Cu sănătate, bădică Radule, și să mai scrii.
Mos Sandu
NT

<3
din valea Șiretului
CE
I/
AS
UI
BC
 FOL A 211

Y
In sinul lui Eseulap

AR
Intr’o serie de articole documentare vom da la lumină

R
cîteva din procedeele și uzanțele in onoare, în corpul nostru
medical, care vor sluji cititorilor să-și facă o idee despre mo­

LIB
ravurile așa numiților în franțuzește, marticoli.
Intr’o pagină trecută era vorba de un medic (Dr. Nădejde)
trimis de examinatorii lui Ia moarte. Astăzi e vorba de un me­
dic secundar cu concurs, refuzat de medicul primar cu care

ITY
trebuia să lucreze. Medicul secundar refuzat și dat afară din
cancelaria spitalului Colțea e unul din numele de mîine ale
științei romînești, d. Dr. Virgil lonescu. Medicul primai care
a reiuzat intrarea în serviciul său, unui practician specializat

S
în streinătate, este d. Dr. Herăscu. ER
Se știe că spitalul Colțea atirnă de Eforie. In baza unui
concurs de chirurgie, depus în 1912, d. Dr. Virgil lonescu fu
admis de Eforie ca să ocupe locul de secundar din serviciul
NIV

d-lui Dr. Herăscu, loc rămas vacant de pe urma ieșirii regle­

mentare din serviciu a d-lui Dr. Cialîc. Chirurgia cuprinzînd
printre cele 5 specialități ale ei, și Bolile căilor urinare, iar
serviciul d-rului Herăscu fiind consacrat acestor boli, dr. Vir­
LU

gil lonescu nu contravenea nici uneidispoziții din regulament.

Prezintindu-se dară, dr. Virgil lonescu, ca să și ia slujba
în primire, dr. Herăscu, care altădată flatase calitățile viito­
rului secundar, îi invită să plece... Intii surprins, apoi iritat,
RA

secundarul ceru să fie lămurit, dar în fața atitudinii agresive a

profesorului, părăsi cancelaria și trecu în sălile spitalului ca
să viziteze bolnavii. Era poate primul doctor de spital, care își
NT

examina paciențiiîn costumul de oraș, cu pălăria în mină. Dr.

Herăscu refuzase tînărului său secundar și bluza albă obici­
nuită a medicului.
CE

Scena din cancelarie s’a repetat apoi, pînă ce secundarul

răbdător la început și crezînd într’un atac subit și trecător de
demență, se văzu silit să se plîngă Eforiei, care îl numise. Dr.
Herăscu, subt amenințări, violentîndu-le conștiința și intimi-
I/

dîndu-i, ceru studenților să nu dea nici o atenție secundarului

și să-l boicoteze : „dacă țineți la mine“ drept ori ce argument.
AS

Ostilitatea de formă a mediului fu impusă și la servitorii spi­

talului.
Eforia trimise un elev la dr. Herăscu. In lipsă, probabil
UI

de un alienist, eforul fu ales în persoana d-lui dr. Leonte, care

•găsi pe doctor intr’o criză de violență acută. Insuccesul d-rului
Leonte determină Eforia să cheme pe dr. Herăscu la o ședință,
BC

explicativă. Criza persistînd se manifestă printr’un limbaj care

atrase d-rului Herăscu neplăcerea de-a se vedea poftit să iasă
afară.—Afacerea a dat loc și unei interpelări în Cameră
Care sint motivele d-lui dr. Herăscu de-a refuza .unse
212 r A C £> &

Y
cundar și de-a persista într’o atitudine ce nu-i poate fi de folos ?
D-sa n’a motivat în niciun fel. Nu vrea și pace. Dacă

AR
nn vrea d, dr. Herăscu s’a isprăvit.
Să căutăm motivele noi.
E-o chestie întîi de antipatie retrospectivă și de familie...

R
D. Herăscu a avut mai de mult un secundar plin de știință și
de merite, pe d. dr. Stoicescu, cunoscut sub denumirea de

LIB
„cel tînăr“. Dr. Stoicescu i-a dat de mai multe ori și în mai
multe feluri să înțeleagă șefului său, că n’ar avea prea multă
încredere în luminile d-sale, de unde, evident, nervii și violența
d-rului Herăscu s’au alimentat cu toată fierea de care-i capabil

ITY
un om de știință.—Ori dr. Virgil lonescu, secundarul refuzat,
e din întîmplare înrudit cu dr. Stoicescu, cumnatul său...
Pîn’aci lucrurile se petrec ca în mahalaua lui Caragiale.

S
Al doilea punct e mai delicat și mai interesant. Dr. Vir­
gil lonescu, un medic în curent cu tot ce s’a făcut nou în ști­
ER
ință, paie din pricina culturii sale, un secundar primejdios.
Cum nu ține să facă plăcere șefului călcînd peste bolnavi și
datorie, șeful își dă seama că o respectuoasă observație făcută
NIV

cînd știința o cere, pe un ton oricît de blind, poate constitui o

contestare a metodelor și practicelor șefului.Dr. Herăscu are con­
cepția falșilor oameni de știință, care nu suferă colaborare, rec­
tificare și contradicții. Starea sufletească a d-rului Herăscu e
LU

cu atît mai explicabilă cu cit d-sa se bucură între medicii ti­

neri din anturajul său, de-o reputație prea puțin satisfăcătoare.
Ei știu că toate operațiile d sale supurează, fiind făcute’în con-
RA

dițiuni de asepsie rele și nici moartea la netimp a lui Liciu»

se șoptește prin servicii, n’ar fi fost prea streină de felul cum
operează maestrul.
NT

O vorbă scăpată d rului Herăscu într’o împrejurare, defi­

nește și dela sine pentruce d-sa refuză colaborarea unui doctor
merituos.
CE

— Eu am nevoe, spunea d. dr. Herăscu, de un secundar dis­

cret care să nu colporteze în afară unele lucruri... O clinică
are secretele ei, care trebuiesc păstrate...
Nu se știe precis, la ce anume făcea aluzie dr. Herăscu»
I/

dat fiindcă secrete nu trebuesc să existe într’un spital și în

știință, unde se lucrează la lumina zilii. Poate că a voit să vor-
AS

vească de neglijențe în ce privește asepsia? Poate că avea în

vedere afacerile ce se pot ivi pe spinarea bolnavilor din ser­
viciu și pe cheltuiala lor? Poate că aluzia privea deopotrivă
UI

aceste două alternative ? Nu se știe, repet, precis.

Ceeace se știe este că instituția medicală are ca toate su­
rorile ei din țara noastră viermii, putregaiul și mirosul ei, și
BC

dacă Facla care nu apare doar de dragul contradicției, va

reuși să opereze, cu toată îngrijirea de-o asepsie complectă, și
corpul medical, unde meritul și munca sunt combătute și ofen­
sate, ca pretutindeni aiurea, va fi mulțumită.
Dr. DIafoirus
 Y
R AR
LIB
S ITY
Martirilor din 1907 ER
Coboară umbra nopței pe tristul țintirim
NIV

Și vîntul lui adie un cînt suspinător

Ce povestește jalea unui întreg popor,—
Coboară umbra nopței pe tristul țintirim.
LU

Atîția morți într’însul uitați dorm pe vecie

Dar glasul lor și-acuma în seara-aceasta plînge,,
Se zbate, se frămîntă, nevinovatul sînge
Și geme și blesteamă cu-o ură tot mai vie.
RA

Și ’n noaptea ce se lasă ușoară pe pămînt

O umbră se zărește și altele apoi;
NT

Martirii de-odinioară, bărbați cu păr vulvoi

Femei tîrîte ’n silă spre tainicul mormînt»
CE

Ei vin și plîng într’una dar cine se îndură

S’asculte suferința, amarul ce i-apasă
Și chinul, desnădejdea, — căci nimănu-i nu-i pasă
De neamul care plînge cu’o ’nverșunată ură .. • .
I/

Coboară umbra nopței pe tristul țintirim

AS

Doar vîntul mai adie un cînt suspinător

Ce povestește jalea unui întreg popor
In noaptea care cade pe tristul țintirim.
UI

Constantin A. !. Ghica
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
Dela Sofronie cetire...

S
Clerul țărilor civilizate compus din erudiți, adeseori din
ER
savanți și cîteodată din personalități de prima ordine, e-o
breaslă de oameni de carte, de intelectuali și de artiști. Reli­
gia și teologia merg la ei alături cu îndeletnicirile de ordin
NIV

general- Astronomia, matematicile, literatura, oratoria sînt cul­

tivate de clerul monastic și secular, ca și muzica și pictura.
Arhitectura a cunoscut perfecția gotică, în biserica apusului
plin de catedrele celui mai raiinat din stiluri. Biserica latină
LU

dă eleniști și latiniști, istoriograii, învățători și profesori admi­

rabili, și însuși curentul liberei cugetări cu polemiștii lui, tot
biserica l-a dat. Preoții în lupta lor de apărare împotriva spi­
ritului științific, practică știința, care le dă arme și lor. Bise­
RA

rica franceză a dat omenirii pe Bossuet, Lacordaire, Didon,

Renan, Brunetiere și pe atîția alții. In epocile cele mai primej­
dioase pentru dogme și aristocratism reacționar, aceiaș bise­
NT

rică numără în rîndurile ei astronomi ca Moreux și dialecti­

cian! ca Loisy, adoptați de civilizația întreagă. Nu mai vorbim
de devotamentul atîtor călugări obscuri cari ieșiți din diferitele
CE

facultăți ale occidentului, se jertfesc progresului și mai docili

decît soldații cu voința sfărîmată de disciplină, se duc să
moară printre triburile sălbatice ale pămînturilor locuite de
nomazi și primitivi.
I/

Cugetarea modernă din ce în ce mai stăpînă și mai pu­

AS

ternică, atacă în țările de cultură bisericile și. clerul; totuși, bi­

serica trăiește mulțumită clerului ei de elită, și o instituție care
formează oameni de valoarea preoților francezi, germani și
anglicani nimeni n’are interesul s’o nimicească mai ales, cînd
UI

nu poate.
La noi, în Romînia, clerul e-un mare taraf de bețivi și
BC

de hoituri. Scoțînd dintr’însul o mînă de preoți, cîțiva preoți

de sat și cîțiva de mahala, nu mai rămîne nimic de venerat.
Restul merită toate insultele șitrivialitățile. Viața lor e ca viața
unei turme de rîmători, cu diferența că deși ignorant în ce
privește teologia, porcul e un dobitoc inteligent. Dela mit'ropo- '
lit pînă la călugărul cerșetor, cu arhierei, cu preoți și diaconi,
 FACLA 215

Y
AR
clerul romînesc poate fi a priori, și fără greș socotit capabil
de tot ce face odioși pe oameni- Că se poartă tuns și cu pă­
lărie sau nețesălat și soios subt potcap, preotul nostru e-acelaș.
Facultatea de teologie din București a instruit cu toate

R
acestea cîțiva tineri, care, ca arhimandritul Scriban sau ca

LIB
arhiereul Bartolomeu Stănescu, administratorul actual al Casei
bisericii, făgăduește la înscrierea lor în cler, reforme. Nici u-
nul nici celălalt nici cei ca dînșii n’au luat în împrejurările
hotărîtoare altă atitudine decît confrații lor. Tot parafrazînd

ITY
mereu datoriile și sacrificiul ei n’au știut să dea o pildă cînd
a trebuit. Situația înainte de toate! situația care procură haine
de mătasă, papuci calzi, poftă bună și bani pentru tezaur. E-
piscopul Gherasim Safirin n’a găsit în niciunul din ei un a-

S
părător.
ER
Activitatea unuia se rezumă în cifrele administrative dela
Casa bisericii. Celălalt, scrie volume de compilație, antialcoo-
lice. E un chip, pentru un cuvios arhimandrit de-a declara in­
direct că nu i place țuica și vinul, ceeace trebue să lie adevărat.
NIV

De altfel această pasiune de-a viețui fără grijuri și ne­

cazuri, sub patrafirul statului, e încurajată și recompensată de
guverne, care cu cît un cleric va li mai decăzut cu atît îl va
LU

ridica mai sus O. activitate bisericească în care nu se ames­

tecă imbecilitatea, pîntecul și gîtlejul nu poate avea asenti­
mentul unui guvern.
In episcopatul nostru se află un scaun vacant de episcop
RA

pentru care s’au fixat trei candidați. E greu de crezut ca în

toată țara și în orientul întreg să se descopere un cleric mai
mărginit, mai de disprețuit și mai prost ca arhiereul Sofronie
NT

Vulpescu. Ei bine, cel care are mai multe șanse ca să fie nu­
mit episcop e acest analfabet vicios și tîmp. Poate că la apa­
riția acestor pagini, arhiereul Sofronie va fi și fost consacrat
CE

episcop. Taumaturgul Dissescu va fi dat sprijinul său și Re­

gele va fi iscălit decretul acestei sinistre caricaturi de prelat.
Reproducem în acest număr din Facla articolul consa­
crat mai de mult viitorului episcop, cu prilejul unui portret
I/

făcut în revista noastră, pe copertă (Facla, 24 Iulie 1911).

Acest portret nu cuprinde nici o exagerare și dovada cea
AS

mai bună este că atunci cînd a apărut pentru întîia oară, ar­
hiereul Sofronie Vulpescu a cumpărat toate exemplarele dela
kioșcurile din București și le-a transportat cu trăsura acasă,
UI

unde le-a distrus.

Episcopul nostru a cheltuit în ziua ceea 500 de lei pen­
tru tipar. Cine ne-ar putea spune cît îl costă scaunul de epi­
BC

scop ?
Ex-lerodiacooul l.
 Y
R AR
LIB
Moartea „Țignaluliii"
Țignalul a murit. Nu vom scoate strigăte de bucurie că

ITY
am scăpat de un „adversar11 care, în ce ne privește, nune fă­
cea nici cald nici rece. Dar ne bucurăm din suflet că publi­
cul cititor n’a îngăduit perpetuarea unei rușini în publicistica
romînă. Căci '/ignatul a fost rușine, de care presa romînă a

S
scăpat, dar de care partidul liberal nu va scăpa nici odată :
ea îl va apăsa veșnic. ER
Prima caracteristică a Țignalulul a fost contrafacerea:
apărut în formatul nostru, imitînd după noi întreaga parte
technică, el a încercat să înșele publicul, dîndu-i sub etichetă
NIV

frumoasă un aliment otrăvitor. Firește, la asemenea procedeu

nu se recurge cu intenții cinstite : frauda a fost, deci, scopul
Țignalului.
LU

De aici și anonimatul desăvîrșit al Țignalului. Cine a

scos revista asta ? Cine a scris’o ? Nu se știe, nu s’a spus nici
odată. S’au anunțat oarecari colaborări-cum a fost, de pildă
a d-lui Georges Diamandy,— dar acesta a fost un musafir în-
RA

tîmplător, fără să ni se spuie cine e gazda.

Mai mult: articolele principale, articolele de luptă cari
loveau dacă nu cu talent dar cu multă răutate, erau iscălite
NT

Cunclator și în jurul persoanei lui Țignalul a avut grija să

stîrnească tot felul de legende, pentru ca nimeni să nu-i dea
de urmă.
CE

In așa condiții, ceia ce Țignalal vroia să dea drept îndrăz­

neală, nu era decît obrăznicie și anume obrăznicia lașității.
Apărut ca să ne doboare pe noi, — după cum a mărtu
risit-o singur— Țignalal n’a băgat de seamă că pentru luptă
I/

se cer doi luptători și că el nu putea să fie al doilea. Ba luîn-

du-și visul drept realitate, Țignalul a și anunțat, ’de cîteva ori,
AS

moartea noastră.
Noi am zîmbit și zimbim și acuma. Țignalul a’jnurit,
cum se și cuvenea. ,
UI

Partidul liberal, căci al lui era Țignalul, sufere o înfrîn-

gere; dar catastrofa pentru el nu constă în moartea Țignalului,
ci în faptul c’a încercat să-l scoată. ......
BC

Z.
 Y
R AR
LIB
S ITY
Expoziția Petrașcu ER
Pictorii noștri au față de literații noștri superioritatea personalității
mai distincte și a unei intelectualități mai selecte. Ei slujesc arta mai
NIV

liber și mai sincer; față de pictori literații sunt niște mici burghezi sau
pe cale de mică burghezie. Unii visează și gîndesc și ceilalți vînează. Pic»
torii sunt mai apți pentru a pricepe cu intuiția o idee : stilul lor e mai
colorat, expresia lor tangibilă. Cam tot ce se scrie astăzi este Ia fel: va­
LU

rietatea artistică o dă mai ales pictura. La pictori găsești idealiști și en­

tuziaști. Literații, copleșiți de scepticism cască și se îndoiesc și suiîd. E
mai multă religie și tinerețe într’un creion decît într’o călimară. Și pictorii
RA

sunt și mai sănătoși, mai voioși, mai vioi...

Am putea cu ușurință să înșirăm vre-o 10—15 nume de pictori de-o
calitate sufletească superioară; la literați?... mai bine să tăcem.
NT

D. Petrașcu, care ne-a autorizat să-1 „înjurăm, însă... bine“ nu știm

de va rămîne mulțumit de noi. L-am văzut bătînd cuie și mutîndu-șiscau­
nul printre tablourile sale negricioase, zîmbind ca Anatole France, cu care
CE

seamănă, sprinten și cumsecade, simplu și stăpîn pe sine. Poate că pentru,

literatură d. Petrașcu n’are o stimă deosebită cînd își întitulează tablou­
rile: Vînturînd fasole, Călare în zăpadă, Interiorul meu la țară, Stradă in
Italia, Nud în interior. Dar ce-are-aface I D-sa scrie cum pictează, cu pen­
I/

sula mare și disprețuiește detaliile care ar putea fi luate drept manierism.

D. Petrașcu trebuie căutat subt paletă, acolo e acasă.
AS

Drept să spunem, arta d-sale, interesantă, nu se lovește cu ochii și

cu gîndurile noastre. Ca să privească ’u lume d. Petrașcu își trage pălă­
ria pe sprincene sau așteaptă, să se facă noapte. Din negru purced culo­
UI

rile sale toate. Poate că această culoare cenușie și aspră, iese și dintr’o
concepție, nu numai din tuburile de vopselei. Nu importă: viziunea pic­
turii sale este și rămîne vînătă; ființele și lucrurile fumurii, par a fi fost
BC

prealabil tăvălite prin funingine, și cerneală. Fie că descrie Italia, fie că

Franța sau Romînia, paleta d-lui Petrașcu pare alăturată în permanență
de ustensilele unui depou de antracit și turbă. Casele, zidite din brichete
și spoite cu chinoroz, sunt acoperite cu ardezie și grafit. Copacii preparați
218 F A 8 L A

Y
încă din viață pentru strungărie, par supuși tratamentului acid al abenis-
tului. Plăci de tuci pardosesc drumurile, Apele sunt de catifea și bumbac,

AR
dat cu lac.
Dacă față da culoarea cam o cunoaște natura d. Petrașcu simte an­
tipatie, nici desenul nu-1 atrage cu exagerare. Nudurile sale obeze, suferă

R
de-o lipsă de oase ce trebuie să fie intenționată, căci nu ne putem închi­
pui că un artist care muncește pictura cu o stăruință de ani de zile trebue

LIB
să merite reproșai potrivit cu începătorii.
Cea mai frumoasă pînză din sala d-lui Petrașcu a trecut în proprie­
tatea d-lui V. G. Morțun, al căruia gust deși boicotează pe unii din cei
mai valoroși artiști printre tineri și le preferă cîteodată mediocritățile, nu

ITY
trebuie să ne împiedice de-a trece pe ministrul de ieri în rînctul celor mai
activi prieteni ai pictorilor, și care sunt încă prea puțini.
Pînza de care vorbim credem că se chiamă Femee cu flori, o femee

S
care împărtășește cu celelalte figuri ale d-lui Petrașcu predilecția auto­
rului pentru lipsa de pleoape și pentru privirea umedă și întru cîtva du­
ER
reroasă.
Somitatea, dacă se poate spune, a expoziției pare a fi fost în spi­
ritul expozantului, un tablou vast și neterminat care reprezintă totuș o
NIV

nuntă la țară. Pictorul a voit să facă ceva mare. In realitate numai pînza
se poate bucura de acest calificativ în metri pătrați. Subiectul tabloului
se pierde întrînsa și ar fi intrat mai cu folos în niște margini cu un me­
tru mai mici. Personagiile nunții, afară de copila în roz care aleargă îna­
LU

inte, sînt sau prea mărunte sau prea înalte sau imposibile și macabre. At­
mosfera căutată nu se indică prin nimic și totul e copleșit de negura cu­
lorii. Ne psrmitem a crede că din partea d-lui Petrașcu pictura pe supra­
RA

fețe mari și decorativă, e-o greșală.

In genere desenele sale, deși contradictorii, ne plac cel mai mult.
Dar n’am definit nimic... Nici nu căutăm definiții. Ne bucurăm că
NT

d. Petrașcu este în pictura noastră o unitate sîrguitoare și onestă și ne

place atitudinea sa liberă și puținul caz pe care îl face de critică, favora­
bilă sau nu, și chiar atunci cînd îl „înjură1 cum se întîmplă de data, aceasta.
CE

T
I/

Redacția și Administrația:
Facla
AS

STR. SĂRINDAR, 11. București tm» n/io ;i 42/75

ABONAMENTUL
UI

In țară ................... 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni

In streinătate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni
BC

Exemplarul 15 bani Girant resp. Const. Stan

 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

■j" Țignalul. — Marțea trecută în zadar am așteptat Țignalul. El n’a

RA

apărut decît Joi, ca să ne spue că... nu mai apare- El promisese să apară

în fiecare Marți, fără să se gîndească, nenorocitul, că nu e bine să por­
nești Marți la drum.
Și știți la ce rubrică își anunță decesul ? La rubrica Mături. Să e
NT

mături singur, asta e culmea, De fapt însă l’a măturat publicul. De geaba
a fost reclama, de geaba scăderea prețului. N’a putut trăi de cît opt nu­
mere. La No. 8 s’a dus 8 și cu a brînzii — sau a cașcavalului, fiindcă □
CE

vorba de libercli.
Articolul de fond al ultimului număr corespunde situației: o inti­
tulat : .Deschideți ferestrele 1“ Firește, o vom face, ca după orice mort.
I/

Al doilea articol, iarăși de actualitate, e intitulat „Culegem roadele11.

Perfect adevărat: sunt niște roade cari desigur nu le miroase bine, dar în
AS

sfîrșit, trebue să le înghită, că n’au în cctro. Țignalul n’a putut merge In-
nainte. Și cum era să meargă înainte cîud era condus de... Locusteanu î
Noi regretăm Țignalul, pe care, în scurta-i viață, îl așteptam nerăb­
dători ca să ne ștergem cu el norii tristeței : era foarte amuzant Țignalul.
UI

Ultima infamie. — Țignalul n’a putut să-și dea sufletul fără să

BC

comită o ultimă infamie. In numărul mortuar al Țignalului găsim urmă­

toarea notiță ;
-D. Chendi își continuă cura,.. în spitalul Pantelimon*.
Punctele de suspensie sunt ale Țignalului; ele ar fi să marcheze
spiriiul. .
 ’220 FACLA

Y
D. Chendi care a scris ani de zile gratis la ziarele liberale, este bol­

AR
nav de mai multă vreme, spre regretul tuturor amicilor ’lui, și al nostru,
cari îi eram adversari.
E inutil să comentăm infamia fără seamăn săvîrșită de d. Banu. E

R
copita liberalului.
*

LIB
Cremațiunea. — Poietul Radu D. Rosetti a vorbit la Ateneu de­
spre Cremațiune.
Radu Rosetti, astăzi avocat cu clientelă, ar dori să fie ars, după ce
multă vreme n’a fost de cit un... pîrlit.

ITY
4»
Vintiliemele „Independenței*. —Independența Romînă anunță că
chelnerii din restaurantul Gării Ploești s’au pus in grevă. Știrea e falsă,

S
dar nu face nimic: să zicem că Independența a fost indusă în eroare.
ER
Dar unde numai poate fi eroare, ci simplă concepție vintilistă, este
cînd Independența spune:
„Este mai mult de cit probabil că d. Dobrogeanu Gherea a trebuit să
ceară sprijinul autorității polițienești. Ce afront pentru un socialist!*
NIV

Nu este mai mult, ci mai puțin decît probabil: ba este chiar absolut
imposibil: în caz de grevă — care pînă acum nu s’a produs — este cu de-
săvîrșire esclus ca d. Gherea să ceară sprijinul poliției, pentru că poliția
LU

n’are ce căuta în asemenea daraveri și pentru că d. Gherea nu este libe­

ral, ci om de treabă.
Este însă mai mult de cit probabil că rîndurile citate au fost scrise
de d. Vintilă Brătianu. Se știe că atunci cînd la moșia d-sale țăranii s’au,
RA

pus în grevă, fratele Vintilă a făcut apel nu numai la poliție, dar și la

armată, și soldății au fost obligați să lucreze gratuit, înlocuind pe țărani,
cari avuseseră neobrăzarea să ceară plată.
NT

Cooptarea d-lui Banu. — D, 0. Banu a fost ales senator de Olt

fără contra-candidat. Există un acord al partidelor că oamenii mari ai țării
CE

trebuie să intre în parlament. Este d. Banu om mare ? Este, căci o spune

însuși Viitorul, organul d-lui Banu.
Veți întreba însă cum s’a stabilit această însușire a d-sale ? Pe calea
cea mai normală: a fost eooptat. Bietul La Palisse ar fi la largul lui ca
I/

să spuie :
— D. Banu e om mare; cu cinci minute înainte de a fi om mare,
AS

era un fleac de nimic.

*
Luăm act, — In ziarul Viitorul găsim următoarele reflecții :
UI

Joi — după cum se știe — s a fixat interpelarea d-lui deputat al col' III
de Argeș, Petre T. Săduleseu, obiectul căreia va fi propunerea de modificare a
legei electorale în sensul de a se alege delegații numai dintre săteni. De și pro­
BC

punerea aceasta este democratică trebue a ști cine va face asemenea produ-
neri cu autoritate morală și sinceritate, amintim că pentru alegerea
d-lui Petre Rădulescu la col. IH-lea în 1911 — epoca banditismului d-lui Mar­
ghiloman—au votat 335 delegați orășeni cari nu știau nici în ce parte a jude­
țului se găsește comuna rurale — în care au fost aleși (?) »ă reprezinte voința să-
 * â CL A 221

Y
tenilor, iar parte din acești orășeni —nu erau alegători nici în orașul lor. In
același timp s'au oprit cu forța de la vot 400 de alegători direcți pe al căror vot

AR
nu putea conta d-1 Petre Rădulescul — Sapient! sat!
Luăm act de declarația Viitorului că „trebuie a ști cine face aseme­
nea propuneri”.

R
Are dreptate. Și noi, cînd l-am văzut pe d. Vintilă Brătianu inter-
pelînd în chestia libertății alegerilor la țară, am zis că trebuie a ști cine

LIB
are neobrăzarea să interpeleze.
Solidaritate.— Scriitorul Caton Teodorian era să fie otrăvit, grație
imprudenței unui farmacist, care i-a greșit un medicament. Partidul libe­

ITY
ral s’a solidarizat eu d. Teodorian și va duce o campanie violentă pe a-
ceastă temă.
Insă de ce se face politică în împrejurarea asta ? Explicația o găsiți
în felul otrăvii ce s’a dat victimei:

S
„Farmacistul, în loc de apă sulfuroasă, dăduse d-lui Teodorian sul-
ER
fură de cărbune, una din cele mai puternice otrăvuri, care se întrebuin­
țează la arderea rănilor și are același efect ca și fierul roșu.*
Apoi dacă e vorba de fierul roșn, cum să nu se solidarizeze liberalii?
*
NIV

Măgurică.—Unul din colaboratorii noștri ni se plînge că a fost în­

șelat cu cruzime de senatorul loan Măgurii, zis și Măgurică.
„Măgurică—ne povestește cu melancolie colaboratorul nostru—mi-a
LU

promis că îndată ce va lua cuvîatu! la Senat, va profita de ocazie ca să

ceară votul universal ; ei bine, Măgurică a luat cuvîntul și n’a vorbit, de
votul universal, lăsîndu-mă cu inima friptă.”
RA

Consolează-te, tinere. Asta nu este prima ispravă a lui Măgurică și

nici ultima. înainte de a fi carpist, el a fost tachist, înainte de a fi tacbist
el a fost naționalist democrat, înainte de a fi naționalist democrat a fost
NT

liberal, înainte de a fi liberal a fost socialist. Și încă de atunci un om

deștept văzîndu-1 pe Măgură ar fi putut spune :
— Iată un om care promite... să nu se ție de cuvînt.
CE

Acesta e cusurul lui. Dar altminteri, băiat bun, așa senator cum e.
Și popular, strașnic de popular, mai ales printre țăranii din Covurlui.Jg
In această privință, o anecdotă autentică:
La judecătoria din Galați, se înfățișase un proces între doi țărani.
I/

Judecătorul caută să-i împace. Reclamantul nu vrea, Judecătorul stăruie.

Reclamantul—un țăran colțos, cum sînt puțini—are o explozie de indig­
AS

nare :
— Nu mă împac, cucoane ’ Să știu că mă giudic tătă viața și tot
nu mă împac.
UI

— Ei, dacă pierzi procesul?

— Dacă pierd procestu, iau pe domnu Orleanu și mă giudec înainte
dacă pierd cu domnu Orleanu, iau pe Delivrancea, dacă pierd și cu Deli-
BC

vrancea iau pe domnu Măgură și tot biruesc !

Un singur lucru n’a înțeles țăranul, de ce a izbucnit sala în rîs ?
*
 Y
R AR
LIB
Arhiereul Sofronie Vuipescu Craioveanul
— Domnilor, animalul de-alături efoarte interesant. Menajeria nu cruță

ITY
niciun sacrificiu ca să vă prezinte de data aceasta un arhiereu prins pe
Bărăgan. II vedeți potolit și strîns într’un colț de cușcă, lingîndu-și cu dra­
goste, locul ce și-l murdărește cel mai des. Din cînd în cînd ochiul lui
corcit ca din cline și găină, vă fixează cu o spălăcitură de zer acrit și par’că

S
botu-i cîlțos vă surîde. Două găuri îi brăzdează dela ochi la colțurile gurii
obrajii. Nasul roșu, borcănat și moale, e furnicat de-o mie de vine de testicul.
ER
E cea mai îneîntătoare jivină națională, și devotamentul speciei
sale merge pînă la a se ospăta din grăsimea batistei [d-voastră dacă vi­
zitatorul care i-ar prezinta-o, ar veni dela minister sau din Mitropolie.
Pentru ordinea lucrurilor stabilită și pentru stăpîni, acest animal, deși săl­
NIV

batec, are o venerație firească.

Uite, domnilor, eu îmblînzitorul menajerei voi întinde piciorul și’n
moalele trupului său flocos, mă voi repezi cu vîrful dela cismă.,.. Ați văzut?
P. S. S. Sofronie, se’ntoarce, strîmb din șale, îmi linge cisma și se gudură,
LU

— Sofronie ! sluj.
— Sofronie 1 tumba.
— Sofropie ! Un compliment. Domnii din față ți-au făgăduit un covrig.
— Sofronie! dă-te acuma peste cap și fă-te popă!
Onorați spectatori, nu trebue să rîdeți că-1 văzurăți eșind din sine-si
RA

de-odată cu chip de preot, camilavcă și giuhea. Acest cinocefal a fost pe

vremuri preot ortodox.
— Sofronie! Haide, iute, ecteniile de utrenie, ca să se convingă
publicul...
NT

— Cred domnilor, că v’ați convins.

Pe Bărăgan, unde am prins-o cu cheltuieli enorme și nu am captat-o
de cît cu-o arhierie la București, această viețuitoare împlinea un rol de
preot la Lupșani.. O vedeți? Face metanii și plînge. Iși aduce aminte de
CE

moartea pieotesii, într’o seară cînd ciome.ile cu care poate a fost măsu­
rată, întreceau volumul parilor de pîu’atunci. Insă nu-și amintește anume
dureri din viața iui. Pe acestea să vi le povestesc...
— Sofronie ! fii cuminte! Publicul n’a plătit intrarea ca să nu afle
I/

nimic.
— Lupșanii, domnilor, sînt un sat și’n acel sat ialomițean erau doi
preoți, frați unul cu altul. Pe unul îl vedeți...
AS

— Sofronie ! ... o reverență.

Deopotrivă de iubitori de praznice și pomeni, adeseori Ia împărțeală,
o discuție izbucnea între frați, dintr'un ghiont în burtă sau dintr’o scutu-
UI

rătură vie, de barbă tîrnuită. Urma un oftat sau un sughiț o împleticitură

și un vîrtej de bărbi, din cari săreau în toate părțile zulufii pe ulița satului.
Cînd se opreau din bătae, unul din preoți se bocea zbătîndu-se prizonier
și spînzurat în mina celuilant cu o mustață. Mai totdeauna satul alerga
BC

să-i despartă, ajutîndu-i să-și împartă și colacii Să credeți d-lor, viața de

preot e plină de dureri...
Tot Lupșanii au fost aleși să fie pentru arhiereul din menagerie, ceeace
în gloria lui Napoleon fusese Austerlitzul. Acolo și-a cîștigat P. S.Sa laurii
săi de Popa Iapă, cum l-au supranumit sătenii. De ce iapă și de ce nu
 FACLA 223

armăsar, o să vă întrebați; întrebare cu totul dreaptă, dacă glorioasa po

redă ar fi avut în vedere sexul noului nostru număr de atracție.
Ei bine domnilor, trebue să vă mărturisesc că pe întinsul Bărăga­

Y
nului, unde pasc hergheliile, dibăcia lui de a șterpeli un cal, cum ai băga
în mîneca rasei o cutie de sardele, la băcănie, era neîntrecută. PreaSfinția

AR
Sa pornea de-acasă ca linxnl, pe’noptate și urmărea calul răzleț, i se a-
runca în spinare, călare și... fugi! și fugi haiducește pînă’n iarmaroc.
Intr’o bună-zi s’a brodit însă în drumul victoriilor sale, o iapă și cum
P. S. Sa cu ajutorul lui D-zeu încălecase, și tot repeta pintenii și îndem­

R
nul, răsărită din spatele fugarului niște giambași de-odată călări, și niște
tot atîtea bîte’n goană, ridicate. — Ei! ce te faci Prea Sfinte ? Unde te

LIB
bagi cu iapa ? Dumnezeule, ce spaimă și ce rușine de 1-ar prinde păgu-
bagii ! Și Arhiereul tot da pinteni, și iapa tot da fuga. Și ciomegele după
el. Pînă la biserica din Lupșani a fost o goană de război turcesc.
D-voastră domnilor I ce-ați fi făcut în locul reverendului Părinte',..
Nu răspundeți.,, vă uitați unul la altul... înțeleg...

ITY
Sfinția Sa nu s’a gîndit cît D-v. căci n’avea timp de cugetat; giam-
bașii se apropiau cu caii și reteveiele lor.
Sfinția Sa crăpă ușa de din dos a bisericii, trase iapa după sine și
închise iapa în altar...
Așa se face că P. S. Sa a fost mai tirziu sfințit arhiereu ; pentru ca

S
să se răsplătească în persoana lui, un eroism genial.
ER
S’a vorbit deunăzi că P. S. s’ar fi făcut vinovat de escrocherie, pro-
testîud niște polițe, de 20 de mii de lei, cari ar fi falșe. Lucrul se va lă­
muri în menajeriile statului.
Onoarea menajeriei mele mă obligă să-i iau apărarea și să vă declar
NIV

nu numai că pensionarul nostru e incapabil să falșifice o iscălitură, dar

că fiind preot în Mitropolie n’a fost prins cu bani furați din racla moaș­
telor sfîntului Dimitrie și legați la spate într’o basma, decît o singură dată.
Primesc orice, însă de onorabilitatea clientului meu, nu dau voie să vă
LU

atingeți.
A ! știu. O să-mi vorbiți poate de-o moașă, din calea Griviței, care
vreme îndelungată a moșit în casa Arhiereului. O să-mi vorbiți de cele
40 de scrisori ce le are moașa dela el, și pe cari caută să le vîndă unui ziar.
Foarte- bine! însă dovedește asta că d-na moașă cere mai mult de
RA

trei mii de lei pentru ele ? Nu 1

Cred că acum nu veți mai avea curajul să-mi pomeniți nici de
cei 6 mii de lei pe cari o călugăriță i-a încredințat lui spre păstrare și pe
NT

cari P. S. Sa i-a mîncat.

Adevărul este că pe cînd citea într’o duminică, molitva morților la
un parastas, el izbucni în hohote de plîns, rotindu-și ochii împrejur, prin
credincioșii emoționați. Negreșit 1 Judecata mitropolitului beteag Atanasie,
CE

era în toiul ei și simpaticul meu cinocefal zărise îngenunchiată lingă co-

livi pe croitoreasa sfintelor sale veștminte. Cine, abandonîndu-și croito­
reasa cu cîte-va luni înainte, n’ar fi simțit într’un asemenea moment o
sfîntă teroare?
I/

Nimic nu stă în picioare din acuzațiile D-v. Că bate pînă la singe co­
pii cari-1 slujesc luni întregi gratuit, eu cred că bine face. într’o dimi­
neață în altarul unei biserici, supărat, în așteptarea unor luminări, ceru
AS

băiatului întîrziat :
— Cască gura și închide ochii băete.
Și cînd își deschise el gura și își închise el ochii, — nu-i așa, So«
fronie ? — tu scuipași după un rîcîit din nas, un glomotoc vînăt în gura
UI

băiatului. — Ei și 1 Un raționament din cele mai simple te duce la înche­

ierea că balele și mucii arhierești sunt însuși trupul și sîngele lui lisus din
cuminecătură.
BC

— Sofronie, fă o reverență și bine-cuvintează cu piciorul.

Onoratul auditoriu să nu se supere dacă ridicîndu-și-1 prea sus, i-
s’a zărit P. S. Sale distincțiunea episcopală.
ierodiaconu! Iosif N. Theodorescu
 Arhiereul Sofronie Vulpescu

Y
AR
R
LIB
SITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

Popa Iapă...
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Cine ar fi crezut vreodată că în Parlamentai țărei în care
patru mii de mari proprietari stăpînesc mai muit pămînt de-
NIV

cît cinci milioane de țărani, va răsuna vreodată un strigăt

identic cu lozinca de odinioară a colectiviștilor occidentali,
„mina a minerilor" ?
LU

Cine ar fi crezut vreodată că în Camera celui mai cen-

zitar sistem electoral, în Camera românească, un ministru va
proclama fatalitatea istorică și socială a deposedărei marilor
proprietari în folosul țăranilor?
RA

„Mai curând sau mai târziu, domnilor, printr’un proces

logic și fatal, pământul acestei țări va trebui să treacă in stă-
pînirea acelora cari it muncesc1' a spus d. Tache lonescu.
NT

Cuvintele acestea profund revoluționare și franc subver­

sive au fost rostite în adevăr în adunarea deputațiloi, și ele
n’au stîrnit o furtună de protestări indignate, n’au atras asupra
CE

îndrăznețului orator fulgerele de mînie ale iandlozrilor din

dealul mitropoliei. Dimpotrivă, au fost primite cu rezemnare,
atâta putere de adevăr profetic era în ele. Ca un Mane, Tekel,
Phares scris cu litere de foc, așa au căzut vorbele d-lui mi­
I/

nistru de interne în mijlocul ospățului permanent al ceior

patru mii de mari proprietari, cari au văzut în ele o amenin­
AS

țare implacabilă.
O, negreșit, d. Tache lonescu n’a vorbit de deposedarea
proprietarilor nici de exproprierea lor. S’a mulțumit numai să
UI

semnaleze procesul de transformare a proprietăței rurale și de

trecere a capitalurilor dela proprietatea imobiliară în cea mo­
biliară. După d. Take lonescu ar exista o tendință după care
BC

capitalurile, retrăgându se, printr’un proces lent, din agricul­

tură, se îndrumează spre întreprinderile industriale.
Că procesul acesta a putut fi semnalat ici și colo, se
poate. El n’a putut fi observat însă ca un proces întreg, ci nu­
mai în cele două aspecte ale lui, separate unul de altul. Așa,
e drept că unele moșii au trecut prin vînzare, în anii din
223 F A • E. £

Y
AR
urmă, în proprietatea țărănească, după cum iarăși e drept că
întreprinderile industriale și comerciale găsesc acum la dispo­
ziție mai multe capitaluri decît mai de mult. Dar nu e nici o

R
legătură intre un fenomen și altul. E o absurditate a presu­
pune că marii proprietari își vor retrage capitalurile din pă­

LIB
mînt, care dă la noi venituri așa de mari, pentru a le băga
în întreprinderi industriale, cari, afară de cîteva — zahărul,
htrtia, unele exploatări petrolifere — dau beneficii nu tocmai
exagerate.

ITY
Și dovadă că cel mai bun plasament pentru capitaluri
este încă în țara noastră agricultura, este creșterea exorbitantă
a valorei pămîntului. Renta solului s’a împătrit în cîțiva ani.

S
Zadarnic vom aștepta, prin urmare, ca exodul capitalului
din pămînt în spre industrii, să înlesnească procesul de tre­
ER
cere a moșiilor în posesia celor cari le muncesc.
Atîta timp cît agricultura va fi ocupația cea mai renta­
bilă, atîta timp cît legislația și moravurile noastre vor îngă­
NIV

dui exploatarea nemiloasă a țărănimii, proprietarii nu vor re­

nunța la pămînturile pe cari le-au acaparat și pe cari nu Ie
vor da din mină cu nici un chip. Activitatea Casei Rurale, în­
tru cît nu se va mărgini la operațiile de scont atît de dragi
LU

celor ce conduc această instituție, nu va face decît să arunce

cîteva picături în marea proletariatului și pauperismului țără­
nesc. Nu vor părăsi cei patru mii, cu inima ușoară, vîna de
RA

aur a exploatării pămîntului și a țăranului, pentru beneficiile

mai riscate ale întreprinderilor comerciale și industriale.
Pămintul va trece totuși în stăpînirea celor ce-1 muncesc.
NT

Dar aceasta nu se va întâmpla așa cum arată d. Take lonescu,

ci printr’o expropriere silită. Mergem cu pași repezi spre această
soluție. Orbi, cei ce n’o văd.
CE

Ca și Făt-Frumos din poveste oligarhia a aruncat în urmă,

în calea smeoaicei, și oglinda, și peria, și gresia, dar smeoaica
a ros muntele, a sorbit lacul și a trecut pădurea iar acum
văpaia răsuflării ei îi arde călcîele. Diversele legi de împro­
I/

prietărire au pus stavile succesive mersului țărănimei spre stă­

pînirea pămîntului. Ultima stavilă a fost distribuirea pămîn-
AS

turilor de mina moartă. Ce va mai arunca de aci încolo în

calea smeoaicei ?
A dat tot ce a putut. Acum a venit rîndul moșiilor
UI

marilor proprietari. Nu va trece mult și chestia exproprierei,

începută printr’o limitare a latifundiilor, se va pune cate­
goric. Și va trebui să-i dăm o soluție, de teama unui nou 1907.
BC

In ziua cînd foamea de pămînt a țăranilor va cere noui tere­

nuri iar proprietarii nu vor voi să vindă după cum astăzi nu
vor să dea islaz, exproprierea se va impune. Și atunci n’o va
mai evita nici un acord patriotic ca cel care, la 1908, a înlă­
turat sancțiunea obligativităței islazurilor.
Iosif Nădejde
 r AitA 229

Y
AR
.«Regele trebue să plece"

R
— Așa grăește un fost ministru al Măriei Sale —

LIB
Cele ce vei auzi din gura mea — îmi spuse politicianul
fost ministru — te rog să le crezi lipsite de orice fățărnicie.
A venit timpul să țipăm și noi, să spunem adevărul fără în­

ITY
conjur, pe șleau. II vei asculta și te autoriz să-1 divulgi întoc­
mai ; ramînînd bine înțeles, că îmi iau întreaga răspundere a
celor ce afirm. •

S
„Sîntem sătuli 1 Rușinea ce pățirăm și pățim în diferendul
cu Bulgaria ne-a deschis, în siîrșit, ochii. Provocarea netoată,
ER
odioasă și ridicolă a statului vecin — chiar de s’ar siîrși cu
bine, vreau să zic cu o izbîndă temporară — e opera întreagă,
exclusivă a regelui Carol. El a născocit și înșcenat diferendul,
NIV

el a exagerat pînă la absurd însemnătatea strategică a Silistrei.

El a săpat astfel prăpastia ce va exista fatal între noi și sta­
tele balcanice aliate pînă cînd conflictul actual dintre noi și
bulgari nu se va rezolva pe calea armelor.
LU

Azi nu mai e un secret pentru nimeni că regele a crezut

orbește în victoria repede, fulgerătoare a turcilor, și acum
chiar nu se știe dacă nu mai speră într’o reculegere victorioasă
RA

a semilunei. încrederea aceasta care denotă ramolismentul in­

curabil al augustului nostru suveran, l-a făcut să refuze alianța
cu statele balcanice contra Turciei, l’a făcut să primească cu
NT

zîmbet de compătimire pe Țarul Ferdinand cînd, cu cîteva zile

înainte de declararea războiului balcanic, a venit incognito la
palat și i-a oferit comanda supremă a armatelor aliate.
Regele, după dezastrele prime ale armatei turcești, ca o
CE

răzbunare și o spălare a neghiobiei de care dedese dovadă, a

scornit chestia compensațiilor, chestia cadrilaterului întîi, a ju­
mătății lui mai apoi, a Silistrei și a Balcicului, în cele din
I/

urmă. Regele a urmărit mai mult, cerînd compensații teri­

toriale dela bulgari. A voit, prin aceasta, să spele toate greșe­
AS

lile, toate crimele, toate eșecurile lungei, nesiîrșitei lui domnii.

A urmărit răscumpărarea crimei monstruoase de a fi cedat, la
1878, Basarabia, fără înpotrivire, fără vărsare de sînge, în chip
UI

laș. A urmărit reabilitarea politicei lui interne, care a adus

satele: la mizerie, pelagră, analfabetizm și răscoale cronice ;
orașele : la dezastrul material și la stîrpiciunea morală, așa de
BC

dureros evidențiate în tot timpul crizei și al conflictului cu

Bulgaria.
Regele a crezut că va putea spăla rugina de sînge țără­
nesc, cu , care de atîtea ori și-a stropit coroana, cu bufetele
compensațiilor căpătate ieftin dela bulgari, prin simplă tragere
de sfori ale diplomației, ale abilei lui diplomații.
230 FACIA

Y
AR
Cum azi e aproape cert, cu toate falșele știri optimiste dela
Petersburg, că din conflictul cu Bulgaria vom ieși înfrînți, — e
timpul să ne reculegem, să luăm pe vinovat de guler și să-i

R
strigăm : destul !

LIB
Manopera regelui va trebui să-i fie fatală, îi va fi fatală.
Politica lui a scîrbit azi pînă și pe cei mai zeloși parti­
zani ai dinastiei.
Azi nu e suflet în Romînia care să nu fi priceput dezas­
trul, pacostea lungei domnii a trimesului german la gurile Du­

ITY
nării. Azi toată lumea a înțeles că vina mare e a lui și numai
a lui. Oare nu el a condus exclusiv politica noastră externă
timp de mai bine de patruzeci și cinci de ani ? Nu el a refu­

S
zat de trei ori coroana imperiului romînc-bulgar ? Oare nu el
ne-a infeodat politicei Austriei perfide, dezagregînd astfel sufle­
ER
tul neamului romînesc și aducîndu-ne la splendida izolare de
azi ? Nu el ne-a creat, azi cînd harta Europei e pe cale de to­
tală prefacere, situația nenorocită a unui stat minuscul care nu
NIV

se poate bizui pe sprijinul niciunei mari puteri ?

Ei bine, regele acesta egoist, sinistru, trădător de țară și
de neam, regele rămas neamț din creștet pînă în călcîie, va
trebui să-și ia pedeapsa.
LU

Aceasta, cum vezi, nu o spuneți numai voi democrații sin­

ceri și scriitorii de avangardă.
O spun foștii sfetnici ai regelui, o spunem noi cei de sus :
RA

avocații, inginerii, medicii, proprietarii, înșiși ostașii Măriei Sale.

O simte și o spune țara întreagă.
Un veteran profesor al Universității din București, nu în­
NT

cetează să repete cui vrea să-l asculte că : „de nu vom izbuti

în comlictul cu Bulgaria, o schimbare de dinastie se impune11.
Miniștrii de eri și de azi (printre aceștia se distinge d. Take
CE

lonescu* nu se sfiesc să înjure pe Majestatea Sa în gura mare.

Ostași superiori, aiiliați palatului, spun pretutindeni : „Coroana
a ieșit știrbită din această aventură11.
Regele e, deci, cu desăvîrșire compromis în ochii tuturor.
I/

El trebue să înțeleagă că i-a venit timpul să scuture pa­

pucii, să lase locul altuia, să plece. Regele trebue să se demită
AS

dacă nu vrea să fie detronat.11

Subscriem în totul adevărul și îndrăzneala declarațiilor

UI

fostului ministru.
Mai rămîn de găsit: mîna viguroasă care să apuce pe
rege de guler și cotiga cu care să fie expediat peste graniță,
BC

ca să tae în tihnă cupoane.

Justus

©
 Y
R AR
LIB
S ITY
Măria Sa Jandarmul ER
E stăpînul de eri, de azi și de mîine al satelor, e
NIV

legea și dreptul acolo unde ele n’au fost nici odată cu­
noscute, e simbolul vieței noastre politice in toată nedrep­
tatea, brutalitatea și monstruozitatea ei. Ceiace nu pot face
LU

toți sociologii din lume, îndeplinește el cu patul puștii și cu

frînghia lui udă. Cînd apare el toate gemetele tac, toate gla­
surile amuțesc în satele noastre, căci el reprezintă acolo
RA

legea și guvernul, el e apărătorul ordinei publice înțr’o

țară în care de 40 de ani politicianii cotrobăesc, semă-
nind pretutindeni dezordinea.
NT

E fiul sufletesc al d-lui Ionel Brătianu care a desco­

perit într’o zi de inspirație divină că au murit 11.000 de
CE

țărani într’o primăvară numai din cauză că le era dor de

acest reprezentant elegant al puterei guvernamentale. Și
în adevăr că jandarmul s’a arătat demn de misiunea ce i
s’a încredințat.
I/

La Rucăr și pretutindeni el a cîștigat victorii cari se

AS

scriu în cartea de aur a națiunilor și violînd fetele de-abia

pîrguite. bătînd și terorizînd țărănimea, răspîndind teroarea
pe întinsul țârei întregi jandarmul a dovedit că a înțeles
UI

mai repede de cit s’ar ti crezut cum trebue să se guver­

neze o țară de robi și de flămlnzi. Acolo unde în zeci
BC

de ani învățătorul n’a putut să răspîndească lumina, acolo

unde doctorul n’a putut îndrepta trupurile părăginite de
pelagră, de sifilis și degenerare, acolo unde subprefectul
n’a putut pune ordine, singur jandarmul și-a îndeplinit pe
232 F it L A

Y
deplin misiunea sa. Cum nu s’ar considera el deci ca un
monarh puternic in satele in cari singur el a dovedit că

AR
știe in adevar să stăpinească?
La congresul dela TîrgoviSte, ținut acum citva timp

R
de administratorii de plasă, aceștia s’au pllns contra acestui
neprețuit reprezentant al puterei guvernamentale, l-au în­

LIB
fierat și au găsit că cea mai mare fericire pentru țărani ar
fi in ziua cind el ar pleca pentru totdeauna din sate.
Un administrator de plasă a aiirmat că ori deciteori

ITY
se comite un furt intr’un sat, jandarmul dacă nu e chiar
el hoțul, are totuș o parte din lucrul furat. Un altul a
arătat că jandarmul e cauza oricărui scandal că el e veș­

S
nicul provocator care ațîtă pe țăranul hărțuit de nevoi și
ER
plin de răbdare că satele nu vor putea fi liniștite cită
vreme vor apare pe șosea coifuri lucitoare și arme ame­
nințătoare. Și întregul congres, al acestor reprezentanți ai
NIV

puterei administrative în sate, au cerut într’un glas gonirea

jandarmului, suprimarea acestei instituțiuni nefaste.
Mărturisesc că nu înțeleg ura administratorilor de
LU

plasă contra jandarmilor și nu înțeleg mai ales cum cred

ei că se vor putea dispensa guvernele noastre, oricari vor
fi ele, de prețioasele servicii ale acestor demni reprezen­
RA

tanți ai puterei guvernamentale, singurii reprezentanți ade-

vărați, între milioanele de țărani, cari nici n’ar ști că există
în țara asta un guvern, dacă n’ar simți din cînd în cînd
NT

pe spinarea lor funia udă sau câlcîiul cizmei jandarmului.

Că jandarmii fură, că bat și schingiuesc, că terori­
CE

zează satele, că duc pe țărani la vot între baionete, nu

fac prin asta de cît să imite în mic pe stăpînii lor, pe
politicianii cari așa înțeleg să guverneze și să stăpinească
I/

această țară.
Ori pentru asta nu numai că nu trebuesc pedepsit
AS

sau desființați, dar ar trebui să li se acorde cît mai curînd

o cît mai însemnată recompesă. Ar trebui desființat învă­
UI

țătorul, ar trebui dărîmate toate școlile, ar trebui înlătu­

rat medicul, administratorul de plasă, judecătorul și lăsat
numai jandarmul, cel mai cuprinzător reprezentant al clasei
BC

noastre guvernante să stăpinească și să civilizeze satele, si

fie acolo în mijlocul întunericului, sărăciei și durerei amar­
nice simbolul strălucit al stăpinitorilor acestei țări.
Alex. Fllimon-
 Y
R AR
LIB
O mică „retușare“

ITY
Din partea d-lui Al. Ciurcu, primim următoarea intimpi-
nare, pe care o publicăm ca bucurie, fericiți că am dat prilej

S
președintelui Asociației generale a presei romîne și omului de inimă
care este d l Ciurcu, să-și schițeze el însuși un început de bio­
ER
grafie pentru cititorii „Faclei*:

Iubite Domnule Cocea

NIV

Că am fost toată viața un dobitoc, o știam mai de mult.

Nu știam însă că sufer de slăbiciunea de a-mi închipui
că tot ce s’a făcut bun și mare în țara asta, purcede dela mine.
LU

Că mă compari cu Don Quisciotte dela Manca e un oma­

giu, pe care poate nu-1 merit.
Dar că toate năzuințele mele generoase au 'avut rezultate
RA

caricaturale, e o iluziune optică a d-tale, scuzabilă prin îm­

prejurarea că nu cunoști nici toate acele năzuințe, nici toate
rezultatele lor.
NT

Dac’ar fi să-mi fac eu însumi portretul ași zice că sînt

un învins al firei mele proprii, fiindc’am luptat cu cinstea în
contra necinstei, cu francheța împotriva fățărniciei, cu leali­
tatea în contra perfidiei și mai ales fiindcă n'am avut șira spi­
CE

nării destul de flexibilă pentru împrejurările din țara romî-

nească și am întors spatele tutulor acelora cărora, după ce
le-am citit în suflet, le-am descoperit alte însușiri decît cele
I/

pe care le presupusesem.
Fiind desinteresat în toate acțiunile mele și punînd inte­
AS

resele obștești mai pe sus decît pe ale mele proprii, negreșit

că trebue să trec de mare dobitoc într’o țară în care omul
care reușește, fie prin orice mijloace, e admirat de cei mai
UI

mulți.
Dar dacă pentru mine și pentru ai mei această purtare
s’a tradus prin o pagubă materială, am rămas cu o mîndrie,
BC

care, dacă nu-mi încălzește oasele, îmi încălzește sufletul.

Și cu toate că am mers din deziluzii în deziluzii, tot am
rămas cu iluzii și voi muri cu ele.
 234
FA8L A

Y
Ce vrei ?
Nu mă pot desbărade iluzia de a crede pe oameni mai

AR
buni decît sînt și de n’ași fi avut această iluzie de mult ași
fi trebuit să ies din această lume.
Cum însă totul e deșertăciune pe ăst pămînt și cum pen­

R
tru toți rezultatul final e același, cred că e mai bine să trăești

LIB
cu iluzii decît fără ele.
Adesea omul își creează în jurul său o lume imaginară,
tocmai fiindcă vede prea bine pe cea reală. Toate religiile sînt
bazate pe astfel de iluzii. Și eu mi-am creat o religie a mea
proprie.

ITY
Recunosc că am fost nepractic pentru mine și pentru ai
mei, dar de cîte ori m’am ocupat de lucrul public— și o fac
aceasta de 37 de ani — ideile practice și folositoare obștei nu

S
mi-au lipsit; iar cînd am fost pus la treabă, am dovedit că
mă consacru cu trup cu suflet lucrului public și că mă uit
ER
pe mine.
Singura mea părere de rău e că n’am avut un caracter
mai maleabil, că nu m’am putut acomoda proverbului: uluia
NIV

cum lapis, cum yuibus esse cupis, că nu m’am putut aclimata,

chiar după o lungă ședere, în atmosfera politică a Romîniei,
în care am rămas o plantă exotică(
LU

Poate că ași fi realizat mai mult bine.

Am simțul olfatic foarte desvoltat și cu toate că nu poate
fi comparat cu al unui pointer pur-sînge, percep de departe
cel mai ușor miros neplăcut, pe care-1 evit, fiindcă mă’ngre-
RA

țoșează. îmi plac emanațiunile curate din mijlocul naturei rus­

tice, și, dacă nu m’ar împedeca exigențele familiare, ași trăi
numai în vîrful munților, unde aerul e așa de curat și unde
NT

te simți mai aproape de cer.

Iți poți deci lesne închipui de ce am fugit de atmosfera
politică din Romînia și cîtă sforțare mi-a trebuit asupra mea
CE

în timpul cît am stat în această atmosferă.

Departe de a avea mîngîierea că tot ce s’a făcut bun și
mare în țara asta purcede dela mine, am, din contra, nemîn-
gîierea de a nu fi făcut nemic din ceea ce ași fi putut face,
I/

dacă nu ași fi avut defectul, care se pare că numai pentru

cîinii de vînătoare e o calitate.
AS

Cu această restricțiune iscălesc și eu portretul pe care

mi l’ai făcut în Facla.
Al d-tale plecat
UI

Al. Ciurcu
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Regele a ’nbătrînit
NIV

Pînă acum regele avea o mare însușire : vorbea prost, dar

vorbea puțin. De ia o vreme, de cînd a înbătrînit vorbește, mult,
dar prost.
LU

Interviewul acordat de curînd de regele Carol ziaristului

francez Parsy este caracteristic.
Firește, regele a procedat întii cum procedează în totd’auna
în. asemenea înprejurări : primaie două ceasuri i’a pisat pe bie­
RA

tul Parsy cu tot soiul de istorii, pe jumătate adevărate, din

viața Lui.
— Cind am sosit aici.... Mizeria neagră.... bugetul.... ar-
NT

amta... serviciul sanitar. .. Școala... Dar azi.... și dă-i, și dă-i,

și dă-i
Franțuzul, în sinea lui:
CE

— Ah 1 par exemple I II ne se donne pas des coups de

pled, celui-lâ!
In sfirșit au trecut două ceasuri. Regele s’a săturat de-a
tot vorbi de sine. Vine acum partea politică. înainte de-a în-
I/

bătrîni, regele, odată ajuns la partea politică, ii trăgea chiulu

gazetarului, nespunîndu-i nimic. De cînd a înbătrînit, a înce­
AS

put să facă și declarații politice.

Lui Parsy,—pentru a combate ideea că în Romînia există
intoleranță religioasă—regele ia spus:
UI

— Chestia evreească nu este o chestie religioasă, ci una

națională și de rasă.
Sau cum s’ar zice: na ți-o frîntă că ți-am dres-o! Adică
BC

Iși închipuie regele că e mai puțin dezonorant să avem perse­

cuții naționale de cît religioase ?
Mai rărește-o cu interviewurile, Majestate 1 Vorba multă e
sărăcia omului! Z,
 Y
R AR
LIB
Mele Dolitlcei de rusiffcare

ITY
Prin repețirea unui lucru, chiar dacă știi că ei nu e ade­
vărat, ajungi ca la un moment dat să-l crezi singur. Așa s*a
întîmplat și cu rușii cari de o sută de ani incontinu repetă că

S
moldoveni în Basarabia nu mai există, că ei s’au rusificat pină
atît în cit nu mai au nevoe nici de școli, nici de biserici, de
ER
nimic romînesc... La început ei repetau aceasta, pentru a con­
vinge cît mai curînd pe romîni că n’au ce căuta în Basarabia,
că acolo locuesc numai ruși, cu totul streini și de limba și de
NIV

cultura romînească.
Și e trist, însă adevărat, că foarte repede, au reușit să-i
convingă.
S’au găsit mulți chiar din romîni cari— unii conștient
LU

alți inconștient —susțineau minciuna asta cu o tărie uimitoare.

Ca basarabean, de multe ori sînt întrebat dacă e adevărat că
moldovenii din Basarabia sînt rusificați... Și întotdeauna observ
RA

eă cei ce mă întreabă așteaptă un răspuns afirmativ. Și e cu­

rios, aproape inexplicabil, cum a putut prinde, cura a putut fi
crezută minciuna că toți moldovenii din Basarabia s’au dezna­
ționalizat. Cu durere insă mi-o explic numai prin faptul că
NT

romîniin’au căutat și, ceea ce e și mai trist, nici nu caută să

cunoască pe frații lor din Basarabia... O sulă de ani au trecut,
rușii au pus toată stăruința s’o rusifice. Rominia prin stricta
CE

„neutralitate11 a dat concursul său în această crimă de dezna­

ționalizare... Și totuși locuitori băștinași ai Basarabiei au rămas
moldoveni... cum au fost și acum o sută de ani. E adevărat că
I/

neavînd școli romînești—ei au rămas și din punctul de vedere

cultural tot așa cum au fost 100 de ani în urmă. Limba rusă
AS

ei n’au învățat-o, au rămas străini de obiceiurile rusești; neavînd

biserică romînească, ei s’au lipsit și de cea rusească. Insă, prin
firea lor blîndă și supusă, ei au permis guvernanților din Basa­
UI

rabia să vorbească de complecta rusificare a moldovenilor, de

inutilitatea școlilor și bisericilor moldovenești...
BC

& *
Și ată că acum citeva zile s’a petrecut un eveniment grsv,
care a deșteptat măcar pentru citeva clipe pe cei in drept...
 FACLA 237

Cred că el nu trebue să treacă neobservat și pentru Ro-

Y
mînia. Și cei ce vorbesc de „rusificarea" Basarabiei, vor găsi

AR
în acest eveniment una din cele mai puternice dezmințiri.
După ziarele rusești, cari pun toată stăruința spre a mic­
șora importanța celor petrecute, iată cum stau lucrurile:

R
In monastirea dela Balta, unde de obicei veniau mulți mol­
doveni, din Basarabia, se găsea un călugăr Inocențiu. După

LIB
știrile oficiale el era cam bețiv, vorbăreț și spre deosebire de
ceilalți știa moldovenește... Și asia a fost destul ca mulțimea
„credincioasă" să-l simpatizeze... In ultimul timp ograda mo­
nasticei devenise prea mică pentru numărul enorm de mare

ITY
ce venea să vorbească cu sfintui din Basarabia.
Cu atît mai mult că se răspîndise svonul că în curînd se
vor găsi în acea monastice moaștele unui sfint... Mulțimea ve­
nea și venea. Insă nici „credincioșii11 nici călugărul Inocențiu

S
nu prea erau convinși în credința lor... Și iată că într’o bună
ER
zi, cei în drept observară că Inocențiu în cuvintările pe care
le ține moldovenilor în limba lor, în convorbirile particulare
cu ei, se îndepărta dela dogmele bisericei ortodoze... Atunci
NIV

s’a dat ordin ca să vie pînă una-alta cîțiva misionari preoți

spre a readuce la credința adevărată și pe călugărul Inocențiu
și pe urmașii săi.
Misionari au venit, au ținut cîteva cuvîntări, au oficiat
LU

slujbe în biserici, poporul însă n'a înțeles nimic, necunoscând.

limba rusă. Misionari caii să cunoască limba romînă nu s'au
găsit, deoarece limba aceasta a fost gonită și dela seminar.
In acest timp mulțimea tot creștea și creștea... S’a cerut
RA

intervenirea superiorilor. S’a cerut mutarea lui Inocențiu Ia

Murom... Credincioșii nu I au lăsat. Au vîndut tot ceaveaă, au
lăsat rudele, pămîntul lor și au plecat pe frig, aproape goi spre
NT

mu rom ducînd bani apostolului lor... In imaginea ignoranților

Inocențiu devenise un mucenic pentru dreptate...
Lipsiți de îmbrăcăminte, nedeprinși cu clima aspră, flă-
CE

mînzi și îngrămădiți cite 60 în chilie, locuind și în grajdurile

minăstirei, cei ce merseseră după călugărul pe care îl venerau
au început să se îmbolnăvească... Pe cînd Inocențiu continua
propagarea ideilor sale, se declarase epidemia de tifos. Auto­
I/

ritățile mănăstirești au intervenit spre a retrimete pe credincioși

la vetrele lor, iar pe Inocențiu l’au amenințat cu pedeapsă dis­
AS

ciplinară. Și pe cînd se făcea formalitățile pentru repatriarea

credincioșilor, într’o noapte „Apostolul11 cu escorta de sute de
credincioși a dispărut..; După două zile a venit următoarea
UI

știre din Petrozavodsc: „Călugărul Inocențiu care a fugit cu

cîteva sute de credincioși din monastirea Murotn a fost’arestat.
Intre cei ce-1 urmau sînt mulți bolnavi și înghețați11.
BC

In urmă s’au aflat următoarele : Plecînddin monastire cu

credincioșii, el a luat drumul spre Nord. Insă întîlnind un convoi
de arestați el n’a vrut să se dea la o parte. Ofițerul convoi»-
238 r43L4

lui a început să-l certe, atunci călugărul s’a repezit și la lovit.

Y
S’a încins o luptă între soldați și cei ce urmau pe Inocențiu.
Inocențiu a tost grav rănit și toți însoțitori săi arestați. In urma

AR
intervenirei guvernatorului s’a hotărît trimeterea lor la vatră.
Insă neavînd bani suficienți, s’a telegrafiat celor în drept
din Basarabia. Acum s’a trimes și bani și oameni competenți

R
cari vor aduce pe toți moldovenii induși în eroare, iar Inocen-
țiu va fi dat în judecată pentru ultragiul convoiului și pără­

LIB
sirea bisericei ortodoxe. In ce constă credința lui vom arăta
altă dată.
* *
*

ITY
Acum e foarte caracteristică atitudinea pe care o au au*
toritățile, preoțimea și presa rusească. De unde pînă acum ei
cu toții negau necesitatea școlilor și bisericilor rorninești, acum
preoțimea explică părăsirea bisericei ortodoxe de către moldo­

S
veni numai prin faptul că preoți uu cunosc limba moldove­
nească, că întrebuințînd limba rusă, ei sînt primiți cu neîn­
ER
credere de populația basarabeană.
Această mișcare crește din zi în zi. Așa, ziarele anunță
că în diferite stații au fost opriți cîteva mii de țărani, cari erau
NIV

gata de plecare spre „sfintul" Inocențiu.

Pentru a putea învinge această mișcare preoții au propus
trimiterea imediată prin sate a mai multor misionari — buni
oratori— cari să cunoască limba moldovenească. Ceea ce e și
LU

mai principal, e că țăranii basarabeni nici nu vor să creadă

că „sfintul“ lor e un simplu muritor, puțin exeroc, mai mult
descreerat. Ei nici nu vor să știe că el e arestat și chiar mai
RA

mult, la aceasta ei răspund că vor merge să-l elibereze.

Pentru noi, romînii, toată această tragedie are importanță
din mai mnlte puncte de vedere, însă ceea ce e mai important
NT

e că ea dovedește că Basarabia nu s’a rusificat și chiar e de­

parte de rusificare.
Un basarabean
CE
I/
AS
UI
BC
 FACLA 239

Y
AR
GonfMi nmmo-buiear

R
LIB
Marea revistă franceză le Courrier Earopeen publică în ultimul său
număr un articol semnat de dr. C. Racotski, pe care ne facem o datorie și o
plăcere să-l reproducem în coloanele revistei ,Facla“, eu atît mai mult cu cit
ziarul cl-lor Banu- Duca-Panaitescu a crezut că poate lovi în d-rul Rawvrid
reproducând fals și stropindu-i părerile pe cari le împărtășim cu toții în ce

ITY
privește Silistra :
Pe lângă colaboratorul nostru Dl Craiovan și D-nii Th.
Dragu și Cocea, redactorii Faclei din București, D-rul Racovski
este unul dintre rarii publiciști romîni cari îndrăznesc să dez­

S
văluie absurditatea și pericolul pretențiilor guvernului lor, care
ER
cere Bulgariei o rectificare a frontierei dobrogene în schimbul
neutralității în războiul actual contra Turciei. Noi am cerut
D-Jui Racovsky să precizeze, pentru cititorii „Curierului Euro­
NIV

pean*, aspectul veritabil al diferendului romîno-bulgar.

In ultimile numere, vom da cuvîntul celorlalți publiciști
și oameni politici romîni, anume : D-l Const. Miile, directorul
Adevărului și D-l Const. Bacalbașa, deputat guvernamental, cari
LU

vor expune liber părerile lor, deosebite de acelea ale D-lui

Racovsky.
RA

Sini patru luni de cînd opiniunea publică romînă nu cu­

noștea de loc existența unei chestiuni a Silistrei. Și oricît s-ar
căuta, azi, la noi să se lege originea acestei chestiuni de Con­
NT

gresul din Berlin și'să o facă să purceadă chiar de mai înainte,

de prin secolul al patrusprezecelea, cind fortăreața dunăreană
se găsea, vremelnic, sub stăpînirea unuia din voevozii romîni,
Mircea cel mare, adevărata origine a acestei afaceri trebuie
CE

căut&tă în politica externă și mai ales internă a guvernelor

noastre.
De altfel, e de ajuns să expunem argumentele principale
I/

cari au fost născocite pentru ocuparea Silistrei, ca să se în­

țeleagă că adevăratele mobile ale acțiunii diplomației noastre
AS

se găsesc aiurea.
Argumentul principal cel mai des repetat, e necesitatea
unei frontiere strategice în partea dinspre Bulgaria.
UI

Silistra a fost prezentată ca singura bază a unei apărări

eficace, un fel de „cheie a casei noastre", fără de care noi am
fi expuși unei invaziuni bulgare.
BC

Iată ce ne spun specialiștii militari.

Dar a fost de-ajuns ca într’o bună zi guvernul — sau
mai bine o parte din guvern — să încline mai mult spre pace,
pentruca aceiași specialiști să declare că importanța strategică
a Silistrei a fost mult exagerată.
 249 FABIA

Y
AR
Intr’adevăr, cele două forturi ale acestei fortărețe, unul
Arab-Tabia, se găsește in mîinile noastre din 1886; celălalt,
Medjid-Tabia. cu 16 metrii mai ridicat ca cel dinții mai este

R
încă în mîinile bulgarilor. Părea că aceștia ar vrea să ne ce­
deze și acest a! doilea fort, fapt care ar fi redus importanta

LIB
Silistrei la aceia a unui „mizerabil sat“ „care ar putea fi trans­
format în ruine, în cinci minute, de artileria noastră."
Deci argumentul strategic a fost respins de însăși presa
noastră. De altfel nu era greu de înțeles că dacă orașul bul­

ITY
găresc ar fi prezentat intr’adevăr, un avantagiu real pentru noi,
dușmănia bulgarilor care ar fi consecința anexărei Silistrei—
prin războiu sau mulțumită intervenției puterilor — prezintă
neajunsuri mult mai mari pentru noi. Din punctul de vedere

S
al apărărei, prietenia unui vecin face mai mult decît o fortă­
ER
reață și mai mult chiar decît citeva corpuri de armată.
Argumentul strategic era cel puțin discutabil. Dar luni
întregi presa noastră ne-a servit alte argumente, absolut fan­
NIV

teziste. Astfel s-au scris articole, s-au pus la cale meetinguri

populare în favoarea aplicațiunei faimosului tratat dela... San
Stefano care trebuia să ne acorde cadrilaterul (Silistra, Varna,
Șumla, Rusciuc) pe care mai t’rziu tratatul dela Berlin ni l-a
LU

luat pentru a-1 da bulgarilor. La Roumanie, organul francez și

personal al d-lui Take lonescu, ministrul de interne și șeful
partidului conservator care reprezintă un curent mai puțin răz­
boinic în guvern, a crezut de datoria lui să protesteze împo­
RA

triva acestor procedeuri cari ne acoperă de ridicol. Intr’un ar­

ticol, La Roumanie a explicat cititorilor săi că tratatul dela
San-Stefano nu numai că nu ne-a acordat cadrilaterul, dar
NT

dădea Bulgariei o parte din Dobrogea romînă. Dezmințirea zi­

arului La Roumanie se adresa între altele fratelui șefului con-
servatovilor-democrați, d-Iui Victor lonescu, deputat, care, încă
CE

din ajun, cerea prin ziarul său, Acjiunea orașul Silistra, bazîn-
du-se pe tratatul dela San Stefano 1
Aceleași procedeuri de rea credință, aceiași goană după
I/

legendă și minciună le găsim în pregătirea războiului turco-

balcanic, dar tot așa de naive ca și în campania de presă care
AS

a fost dusă în jurul Silistrei. Aci a trebuit, în timp de o săp-

tămînă, să se provoace suspiciunile și urile cari între Turci și
aliați s’au îngrămădit în timp de veacuri. Ceia ce face deose­
UI

bit de odios un război'între Rominia și Bulgaria, e că nu e

justificat prin nici un interes, că va izbucni între două po­
poare cari n’au avut nici odată vre un conflict serios și cari în
BC

realitate s’au amestecat în modul cel mai intim.

Pe litoralul dunărean al Bulgariei trăesc mai mult de o
sută de mii de romîni, afară de alte zecimi de mii cari trăesc
în Balcani, unde ei s’au asimilat poporului bulgar. Invers, li­
toralul dunărean romîn e plin de bulgari. In interior, regiuni
 r A 8 1 A 241

Y
AR
și orașe întregi au fost populate în întregime sau parțial, de
bulgari imigrați, bulgari cari s'au asimilat ei înșiși poporului
romîn. Nu cred că exagerez afirmind, că nu există in Europa

R
două popoare care să se înrudească mai de aproape ca Bulgarii
și Romînii, deși, istoricește, aparțin de două rase diferite.

LIB
Dar unde trebue căutată originea conflictului ?
Am spus că presa noastră vorbește ades de congresul de
la Berlin. Asta în două scopuri, diametral opuse : ca să se
plîngă de o nedreptate și ca să caute justificarea anexiunii Si-

ITY
listrei.
Presa noastră revine la dezbaterile Congresului ca să
scoată din propunerea făcută de delegatul francez Waddington

S
în favoarea anexiunei Silistrei la România, un titlu de drept.
Presa noastră mai revine ia Congresul de la Berlin ca să ac-
ER
centuieze — de astă dată cu drept cuvînt — profunda nedrep­
tate care a fost făcută atunci Romîniei, despuiată de una din
provinciile sale, Basarabia, anexată, pentru a doua oară, Rusiei.
NIV

E adevărat că Romînia a obținut, în schimb, o provincie tur­

cească, Dobrogea, ce a aparținut istoricește vechiului regat bul­
gar, dar care, azi, în imensa majoritate a populațiunii sale,
este românească. Acest schimb care a fost mai curînd impus
LU

de cît cerut de Roinînia — nu putea s’o facă să uite perderea

Basarabiei. Presa noastră caută acuma să găsească o compen­
sație a acestei perderi prin anexarea Silistrei. Dar ea nu-și dă
RA

seama că pretinsa revanșă nu e în realitate decît negațiunea

idealului național romîn. Fie că admiți că realizarea acestui
ideal se va face prin război—cum vor naționaliștii— sau prin
NT

evoluția democratică simultană a tuturor Statelor, cum cred

socialiștii. In ambele cazuri, politica actuală a guvernului ro­
mîn este condamnată ca profund antinațională. Nu e numai o
întîmplare întîlnirea pe acelaș teren a naționaliștilor extremi
CE

ca d. N. lorga și socialiștii romîni.

Dacă Romînia ar avea, în adevăr, un ideal național, po­
litica ce ar naște vrăjmășia bulgarilor, aruncîndu-i în acelaș
I/

timp în brațele Rusiei, și înfeodîndu-ne Austriei, ar trebui să

ne depărteze în loc să ne apropie de scopul nostru.
AS

Noi nu putem avea o politică externă independentă decît

bazîndn-ne pe Bulgaria și în special pe alianța balcanică.
Gîțiva amici de-ai d-iui Take lonescu, ca d. profesor M.
UI

Dragomirescu, protestează împotriva unui eventual război ro-

mîno-bulgar tocmai „pentrucă ar avea ca urmare să ne învrăj­
bească cu singurul amic sincer pe care-l putem avea“. Un astfel
BC

de război nu numai că ne-ar înstrăina simpatiile Bulgariei dar

ne-ar micșora moralmente.
Vom ridica noi înșine o mînă criminală asupra principiu­
lui naționalităților, în numele căruia ne-am constituit ca Stat
independent și în. numele căruia noi cerem drepturi pentru Ro-
 242 r a c îu

Y
AR
mînii din Transilvania și Basarabia. Căci noi nu trebuie să
perdem din vedere faptul că locuitorii Silistrei și din împre­
jurimi pe cari voim să-i anexăm nu vor să auză nimic de noi.

R
Chiar dacă Ie am acorda egalitatea politică imediată — trebuie
să amintim că locuitorii Dobrogei romînești rămaseră timp

LIB
de treizeci și cinci de ani și se găsesc și azi, parțial, sub un
regim excepțional — ei nu ar suferi nici o diminuare sub toate
raporturile. Vor trece sub un jug național străin, și vor fi in
acelaș timp supușii unui Stat înzestrat cu un regim politic

ITY
foarte înapoiat.
In locul votului universal cu reprezentare proporțională
pe care 1 au în Bulgaria, vor cădea sub sistemul electoral oli­
garchic care nu are pereche deed în Ungaria și Prusia.

S
Și explicația politicei noastre externe trebuie căutată în
ER
constituția socială a Romîniei. Oligarch!;! își dă seama că ne­
mulțumirile se grămădesc din nou și că alături de mișcarea
spontană a satelor, începe să se manifeste o mișcare conștientă
NIV

și organizată în orașe.
Politica externă a oligarchic! romîne era — și e ușor de
înțeles— la nivelul politicei sale interne, adică o politică fără
demnitate, fără curaj, o politică de azi pe mîine și de proprie
LU

conservare. Politica aceasta ne-a adus perderea Basarabiei și un

rol cu totul șters în afară. In realitate, războiul cu Bulgaria
apare ca o admirabilă diversiune căutată de mult timp. Ea tre­
buie si dea oligarchiei noastre autoritate pentru a înăbuși re­
RA

vendicările întețite ale maselor, orașelor și satelor. EI trebuie

să o acopere cu acel prestigiu falș care, în ochii maselor, va
trebui să o absolve de toate umilirile pe cari le-a adus, pînă
NT

azi țării.
Presa noastră vorbește ades despre „pericolele bulgărești11
care, acuma, în urma creșterei Bulgarie;, ar fi iminente. Nu e
CE

exclus ca naționalizmul bulgar, care nu prea dă dovezi de mo-

derațiune și de înțelepciune sa și întoarcă mîine ochii plini
de pofte spre Dobrogea romîcească.
Dar, pe de altă parte, fiind dată slăbirea Bulgariei după
I/

război, necesitatea pentru ea de a se reculege, fiind dat în sfir-

șit că pentru nouile frontiere, politica ei va fi orientală mai spre
AS

Sud, frica unui pericol bulgăresc este foarte exagerat.

Cu toate astea teama există. înrădăcinată în sufletul oli­
garhiei noastre. Și asta pentru că regimurile oligarhice sunt în
UI

realitate regimuri slabe și prin urmare, regimurile care se

alarmează foarte ușor. Dar scăparea de această stare de suflet
nu e anexarea, ci votul universal.
BC

C. Racovski
 fACI. A «43

POLEMICI

Y
AR
Rectificare.—Defuncta redacție a „Țignalului* ne roagă să recti­
ficăm o greșală de tipar strecurată în ultimul număr al zisei reviste: s’a
tipărit acolo că Jignalul încetează din cauza unui diferend ivit intre co­

R
laboratori ; în realitate diferendul s’a ivit între Țignalul și... publicul cititor.

LIB
*
Succes colosal ! — De cînd și-a încetat apariția Jignalul are un
succes colosal: de unde vinzarea cu numărul nu mergea de loc, vinzarea
cu cbilogramul se face cu febrilitate. D. Banu a închiriat cîteva cîntare.

ITY
*
./urisprudență. — Tribunalul comercial, judecind în materie lite­
rară, a.hotărît că articolele diverșilor colaboratori externi publicate îa
Țignalul pot fi publicate din nou, ca inedite.

S
Se înțelege de la sine că înainte de a fi reproduse din Țignalul a-
ER
cele articole vor fi dezinfectate.
*
Cauză și efect. — D. Virgil Arion scoate la Iași Cuvlntul. Și Cu-
NIV

cîntul acrie:
„Din lipsă de spațiu, discursul d-lui Virgil Arion va fi publicat mîne
în întregime41.
Adică cum vine vorba ? O să publici mîne discursul pentru că n'o
LU

să ai loc? Ciudată relație între cauză și efect.

*
Mulțumire publică.— Primim următoarele :
„Societatea Dricarilor* din București aduce viile sale mulțumiri onor,
RA

soc. Setebe și în deosebi d-lni Vintilă Brătiann pentru prețiosul dumnealor

concurs.
*
NT

Renovarea unei epigrame.—D. Giordano dela lași, ex-eplgramis-

tul atît de urît de d. Cuza, ar trebui să-și mai renoveze epigramele, eu-
primîud lucruri cari sînt do prisos și adăogînd lucruri cari lipsesc.
CE

Iată de pildă una din epigramele d-lui Giordano:

N’ai găsit vr’un mijloc sigur lumea să se’mpuțineze?
Maltus, zău nu te’nțeleg!
Dă«mi ca Berg vr’o zece doctori
I/

Și-ți deșert pămîntu’ntreg!

Or, Maltus trebue scos, căci nu mai e o celebritate de cind l’a dat
AS

gata d. Cuza, iar malthusianul Berg trebnie înlocsit prin tramvaiele asa­
sine,—cea mai malthusiană Instituție.
*
UI

Scandalul din Craiova. — Amicii d-lui lorga nu-1 urmează în

chestia conflictului cu Bulgaria, dar se silesc, cel puțin, să-i dea alte sa­
tisfacții.
BC

Așa, la Craiova au huiduit pe d-ra Francesca Rozan, artista excomu­

nicată de partidul naționalist-democrat, dovedind astfel că exemplul dela
Iași nu s’a pierdut în vînt.
Felicităm pe d. lorga și-i dorim și aîfe succese de acest soia.
 Interpelarea d-lul lorga. — D. N. lorga a interpelat pe d. mL

Y
nistru de interne, certndu-i să ia măsuri !n potriva Fadei, care și-a permis
a* publico Augusta Caricaturi a Majestății Sale Regelui.

AR
D, lorga merge din ce In ce mai bine. In curtnd d-sa va ajunge mi­
nisteriabil.
*

R
Spaima dlul Cuta. — D. A. 0. Cuza e’a speriat strașnic. Ce este'

LIB
S’a descoperit un nou plagiat? Nu, de asta nu s’ar mai emoționa d. Cuza1
odei nu mai are ce pierde.
Dar a primit o cartă poștală anonimă in eare i se prezice soarta lu!
luai. Și d. Cuxa,—curaglos ca un al doilea lorga — profită de ocaaie ea

ITY
aă tremure. D. Cuza se bocește cu anticipație.
Liniștește, d-le Cuza. Știi proverbul: la părul lăudat, să nu te duci
ea sacul mare. Dacă anonimul d-tale se laudă prin carta poștală c’o să-ți
facă și o să-ți dreagă, fă știi că nn-ți face nimic. De altfel, ar trebui s*

S
fie cineva nebun ca să-ți dea prilejul să-l faci pe martirul — și nebunii
•unt, mai toți, de partea d-tale. ER
Ungurii rominl.— La Șasea nu a’a ales romlnul opozant ▼lad.ci
NIV

romtaul guvernamental Korkan (Cnrcan),

Citiți descrierea felului cum s'a făcut alegerea și o să vă îngroziți,—
dacă o eă aveți timp de așa ceva. Iar după aceea deschideți colecțiile ga­
zetelor noastre și veți găsi descrieri similare —despre alegeri carițaufort
LU

la noi, nu in Ungaria. Și veți vedea că e acelaș lueru.

Acum, am luat noi model de la unguri, ori ungurii de la noi ’ A
Maata s’o rezolve specialiștii.
RA

D. Xenopol. — D-Iui N. Xenopol iar i-a sărit o doagă. Acest in­

divid, ajuns ministru nu se știe dece, face pe impertinentul și pe capri­
ciosul. In realitate este slugă plătită a capitaliștilor.
NT

11 vom întreprinde pe sweat domn : vom cerceta trecutul și pre­

zentul d-sale, nu pentru a-i zdrobi viitorul, ci tocmai pentru a dovedi oă,
in țara romlnească, e vrednic de cel rasl strălucit viitor.
CE

Se va vedea, după ce-1 vom fi zugrăvit cum se cuvine, ee aalitate

obraznică șl fără cinate a fost Îmbrățișată și cocoțată de d. Take lonesen.
I/

Redacția și Administrația:
Facla
AS

STR. SĂRINDAR, 11. București nwa k/« 0 mi

ABONAMENTUL
UI

in țari ................. 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni

In streinătate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni
BC

Exemplarul 15 bani Girant reap. Coast. Itaa

ATLL1L14KUH bOUllMTAȚU .ADXVJSKUL-— toacureșii

MBL al 4-'« <. fl SO MARTI

raCla

Y
AR
R
Prinful Carol

LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 Scrisoare deschisă Prințului Carol

Y
ALTEȚA,

AR
Slugile politice ale Harpagonului tău de unchiu din Calea Victoriei, in
speranță ci vor fi cîndva și slugile tale, ți-au făcut un dar de o sută de mii
de lei pe an. Ești prea iinăr încă, alteță, ca să înțelegi bine din ce dureri și

R
din cîte nevoi vor fi slorși banii aceștia, și cu toate că ești fiul antipaticului
tău părinte și nepotul unchiului tău, ne ești prea simpatic, pentru tinerețea

LIB
ta rumenă și pentru toată nevinovăția ta frămîndă de bunurile lumei, ca să-ți
facem portretul în pagina asta a Faclei rezervată sufletelor mari și punga­
șilor de rînd.
Nu vom vorbi prin urmare deține, nu vom câta să întunecăm seninul

ITY
ochilor tăi mari și-albaștri, și pentru nimic în lume n'arn vrea să vedem o
dungă prematură de amărăciune în colțul gurei tale roșii, umflată ca o floare
involtă, cărnoasă ca o ventuză și, întocmai ca gura unui copil de șase luni,

S
făcută pur'că anume să sugă și modelată pe gurguiul sinilor.
Pentru că ți-am spus însă că ne ești simpatic și pentru că e soarta ne­
ER
norocită a prinților să nu găsească niciodată în jurul lor decît slugi minci­
noase și interesate să le ascundă adevărul, o să-ți dăm noi, acum, cînd ai tre­
cut de pragul adolescenței, cîteva sfaturi pe cari de și toți .le cunosc în lumea
NIV

ta, nimeni n'ar îndrăzni să ți le spue.

Intiiul sfat. Să disprețuești banul tău și să nu fii cîrpănos ca regele
Carol. Aurul, alteță, n'a făcut niciodată fericirea nimănuia și pe unchiu tău
1'a prostit și Va făcut odios și ridicol.
LU

Al doilea sfat. Să iubești alteță și să culegi clipa trecătoare de fericire

de pe buzele amantelor, dar să riajungi niciodată robul simțurilor tale sau
robul femeilor, ca tatăl tău. Viața, alteță, e ceva cu mult mai grav, mai înalt
RA

și mai frumos decît spasmul sporadic, în brațele unei țigance sau al unei
doamne din lumea mare, într'un alcov întâmplător.
Al treilea sfat. Să nu crezi o iotă din ce’ți șoptesc cu zîmbete zahari­
site de curtezană, curtenii tăi. Să nu i crezi cînd îți vor spune că ești mare,
NT

sau înțelept, sau puternic, pentrucă mai mare de cît tine e ultimul țăran care
cu gestul lui larg de semănător rodește pămîntul, pentrucă mai înțelepți de
cît tine sînt poeții, artiștii, savanți, cugetătorii, revoltații, toți aceia cari din
CE

mansardele lor umilite luminează veacurile și îndrumează popoarele,' pentrucă

mai puternici de cît tine sîntem noi, aceștia, cari avem prilejul neasemănat să
putem asculta adevărul și să’l putem rosti fără teamă de camarile, de preju­
I/

decăți și de protocoluri.
Al patrulea sfat. Fă un gest frumos dela început. Cînd vei primi întâia
AS

ta leafă de o sută de mii de lei, rupe jumătate dintrînsa și dăruește-o școale-

lor. ’Unchiul tău va strîmba din nas. Tatăl tău va arunca furios havana din
gură și nu te va înțelege. Dar în inima poporului vor înflori razele timide
UI

ale sperahței.
Și-al cincilea și ultimul sfat.
Cînd vei avea vre-o durere mare sau o mare dezamăgire, și dacă în ade­
BC

văr ești om iar nu o paiață încoronată, vei avea multe ca stelele cerului și ca
nisipul mării, în ceasurile de grea cumpănă cere-ne și sfatul nostru.
Ți-l vom da, alteță, totdeauna și din toată inima, căci mimai în sufle­
tele revoluționarilor, alături de torentele sălbatice de ură, cresc florile rare ale
dreptăței și ale iubirei.
Și acum, adolescentule cu aer hazliu de monsegnior, o bună și puternică
strîngere de mînd sub nasuri'e scandalizate ale demnitarilor dela curtea ta.
' Nicoară al Lumei
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

La moartea Nababului
LU

Cu încetarea din viață a Nababului, țara a pierdut un îm­

pilător, un jupuitor și un trufaș : pe bogatul ei putred. Doamna
RA

care nu iartă l’a surprins încasînd și socotind în camera cu

pereții de oțel, între cinci case de fier pline doldoră. L’a su­
flat din vîrful piramidei de aur unde se credea nemuritor, ca
NT

pe un fulg. : ■' 7-J

Nababul însemna în țara asta blestemată de soartă, zeci
de mii de hectare de pămînt, movile de aur. El lasă urmași­
CE

lor 800 de milioane cu venitul lor respectiv de cîte șapte mi"

lioane pe an.
Și într’atît e caracteristică moartea latifundiarului nul,
I/

vid, șters. Ea a amintit că într’o țară de pelagroși, de anal-

fabeți și de desculți, a putut ființa o viețuitoare bipedă pose-
AS

dînd peste trei sferturi de miliard.

Dar despre morți „nimic decît bine“ spune-se-va.
Pentru ce ?
UI

Cît bine a făcut Nababul în viață, țca să-i fie cinstită

moartea cu vorbe iertătoare ?
Ce lasă el pe lîngă avere ? Ce semne de dărnicie cari
BC

să-i ascundă păcatele ?

O șalupă, un aeroplan, o sută de mii de lei și, pare-mi-
se, un spital. A douăzecea parte din venitul anual al scanda­
loasei lui averi: atît a dăruit Nababul țării, semenilor săi 1
24S S’ A B X, A

Y
Punga lui n’a fost deschisă decît pentru a primi, mîna

AR
lui decît pentru a strînge.
Și a strîns aur și pămînt cu o lăcomie fără seamăn. Și
a dat vieții lui drept ideal, suprem și unic : averea. Și a adu­

R
nat, a adunat bogății. Cum, nu întrebați.
Domeniile lui au fost rotunjite cu japca, încâlcind mii de

LIB
hectare de la țărani; grămezile lui de aur au fost strînse de
clăcașii jecmăniți la tocmeli, la măsurătoare, la socoteală. Nu
e palmă de pămînt pe care Nababul să n’o fi smuls dela ve­
cini, cu avocați, miniștri și judecători complici; nu e hotar pe

ITY
care să nu-1 fi rotunjit nedreptatea strigătoare. Nu e lăscae
din- munții lui de aur care să nu poarte urma însîngerării ță-
rănimei trudite.

S
Pasărea de pradă care s’a stins, și-a petrecut viața tre-
cînd ouăle prin inel și judecîndu-se cu obștiile țărănești.
ER
Ea lasă moștenitorilor cincizeci de procese în curs, din
cari țăranii vor ieși — o, desigur! — cu alte mii de pogoane
jefuite.
NIV

In istoria țărei, existența Nababului va fi însemnată cu o

pată. De latifundiile lui, în adevăr, s’a izbit orice încercare de
înbunătățire a soartei țăranilor, s’a sfărîmat orice măsură eco­
nomică și politică mai înaintată, orice reformă menită a trece
LU

pămîntul în stăpînirea celor ce îl închină, din zori pînă în

noapte, cu palmele lor bătătorite.
Un orator dogit a riscat pe sicriul Nababului o vorbă
RA

siidătoare-
La numărat printre „uriașii neamului".
Nababul uriaș, și încă al neamului!
NT

Dar ce a făcut miliardarul pentru neamul romînesc ? Cu

ce a contribuit el la întregirea unității culturale a romînilor
de pretutindeni ? Cu ce, la propășirea științei, literilor și artei
CE

în țara aceasta?
Casa lui a fost închisă ermetic oricui nu purta pungi
cu aur.
Și dacă viața lui a fost o permanentă sfidare, guvernul,
I/

hărăzindu-i funerarii naționale, făcu din ducerea rămășițelor

lui pămîntești la groapă, un desgustător scandal.
AS

Justus
UI
BC
 r A 8 I> A 249

Y
Impietate și imprudență

AR
A murit cel mai mare proprietar rural și cel mai mare bo­

R
gătaș al acestei țări, a murit Gheorghe Gr. Cantacuzino, omul

LIB
care avea o singură calitate și un singur defect: averea sa
imensa.
Această avere, într’o țară în care ea poate înlocui și in­
teligența, și energia și cultura, l a dus la cele mai înalte dem­

ITY
nități și i-a dat cele mai mari onoruri, l-a îndrituit să fie mi­
nistru, prim ministru și șef de partid și ia hărăzit la moarte
funerarii naționale.
Dar alături de autorițățile cari urmăriau rămășițele pă-

S
mîntești ale aceluia care fusese de atîtea ori în fruntea trebilor
ER
publice, alături de delegațiunile conservatoare cari conduceau
la locașul de veci pe acela ce le fusese șef, alături de repre­
zentanții întregei noastre oligarchii cari însoțeau corpul neîn­
suflețit al unuia care fusese cel mai tipic reprezentant al ei,
NIV

alături de armata scoasă din cazărmi spre a înfrumuseța moar­

tea aceluia care ar fi putut comanda represiuni, la parada
aceasta oficială și banală, am văzut cu surprindere că parti­
LU

cipa și un convoi ciudat și penibil pe care s’ar fi zis că l-a

introdus acolo un profanator, ca o ironie la adresa aceluia
pentru odihna sufletului căruia se rugau preoții și se ardea
tămîia.
RA

Un convoi de țărani, înspăimintați de larma care înso­

țește moartea la orașe, buimăciți de o priveliște la care nu se
așteptau, neștiind ce să facă în mijlocul acestei lumi grămă­
NT

dite în jurul lor.

Erau țărani de pe moșiile lui Gheorghe Cantacuzino aduși
ca să mărească cortegiul mortuar și să amintească prin zeghea
CE

și sumanul lor că răposatul a stăpinit sate și județe întregi,

că a avut moșii nenumărate și sumedenie de robi.
Exibiția asta de țărani la moartea marilor proprietari
rurali, e o impietate și o provocare. E o impietate fiindcă
I/

Gheorghe Gr, Cantacuzino și oricare alt proprietar rural nu

i-a considerat pe acești țărani decît ca pe niște unelte de muncă
AS

necesare spre a-i mări averea și veniturile, dar nedemne de a

fi considerate ca oameni.
Și nu i-a putut iubi, el seniorul care-și regăsea strămoșii
UI

pe tronul Bizanțului sau în îndepărtata Franță dela anul 800

d. Chr., nu i-a putui iubi pe acești oameni inculți și săraci,
naivi și sălbateci, proști și muncitori, cari dacă ar fi fost în­
BC

trebați de strămoși nu ți-ar fi putut arăta decît țarinile nesfîr-

șite ori ciolanele desțelenite de fierul plugului.
De ce să i-i trimeată spre a-i urma trupul neînsuflețit,
cînd atita vreme cit a trăit el i-a privit cu scîrbă și cu ură
25# FABl*

Y
din cauza murdăriei și brutalităței lor, din cauza trupurilor

AR
lor dărăpănate mirosind a pămint și a sudoare, din cauza pri­
vitei lor aspre, a mîinilor lor bătătorite și a sufletelor lor în­
chise, din cauza tăcerei lor amenințătoare.

R
Cînd ii întîlnea pe întinsele sale moșii, sufletul lui nobil
se scutura Ia vederea acestor sălbatici cari se nășteau pe o-

LIB
goare, creșteau fără îngrijiri, munceau iară măsură, se îmbă-
tau și mureau împușcați de armata stăpînirei, cînd pelagra,
lingoarea ori vătămătura întîrziau de a-i secera.
Iată de ce aducerea acestor țărani, introducerea lor într’un

ITY
cortegiu de slăvire, de preamărire postumă, constitue o ade­
vărată impietate.
Și exibiția asta țărănească, mai e și provocatoare și ne­

S
prevăzătoare.
Dacă unul dintre țăranii aduși spre a purta coroanele
ER
menite să împodobească mormintuî lui Gheorge Cantacuzino,.
văzînd că atîția boeri spun cite o vorbă despre răposat, s’ar fi
hotărît și el să-i zică un „Dumnezeu să-l ierte“ sincer, din
NIV

toată inima, fără pic de ură, dar și fără ipocrizie, așa cum
obișnuesc țăranii în fața morței adevărate ?
Dacă unul din acești țărani acolo în fața groapei deschise
și a trupului neînsuflețit al fostului lor stăpîn, ar fi grăit cam
LU

astfel :
„Dumnezeu să te ierte, coane lorgule, că noi te-am iertat,
„acum cînd sufletul tău merge în fața celui a toate stăpînitor.
„Dumnezeu să te ierte că mult bine ai fi putut face în lumea
RA

„asta și mult rău ai adus asupra noastră. Săracul n’a găsit a-

„jutor și văduva n’a nădăjduit îndurare la tine stăpînitorul
„ogoarelor și muncei noastre. Ai avut bogății pe care nu le
NT

„puteai socoti și ai lăcomit totuși la munca noastră și din să-

„răcia noastră ți-ai făcut ție bogăție. Glasul nostru n’a ajuns
„nici odată pînă la tine și nevoile noastre n-ai vrut să le cu-
CE

„noști și să le înțelegi. Nu ți-a trebuii de cît munca noastră

„și rodul ei l-ai cules, fără să-ți amintești vreodată de palmele
„bătătorite cari l-au produs și de durerea amarnică a celor
„ce-ți înfrumusețau ogoarele, uitîndu-se pe sine-și,
I/

„Dumnezeu să te ierte, coane lorgule și să nu te judece

AS

„drept, căci dacă ar fi pe dreptate oasele nu ți-ar mai putrezi

„și sufletu ți nu și-ar mai găsi liniștea în veci. Să te erte cum
„te-am ertat noi cei ce am pătimit de nedreptatea și de lă-
„comia ta. Amin“.
UI

Nu’i așa că funerariile — „impunătoarele funerarii" ale-

marelui om s’ar fi terminat cu un incident penibil ?
BC

Lăsațdi deci pe țărani în pace, cel puțin în astfel de mo­

mente, cari trebue să fie solemne. Aveți autorități și armată
destulă pentru a da măreție înmormîntărilor celor ce au trăit
o viață măreață. E o impietate, un scandal și o imprudență
să-i tîrîți pe țărani pe străzile Capitalei în astfel de împrejurări,.
Barbu Drum eseu
 FACLA 251

Y
AR
NABABUL

R
Titlul acesta nu conține nici o malițiozitate: îl întrebuin­
țăm, pentrucă e singurul titlu adevărat și incontestabil al de­

LIB
functului Gh. Gr. Cantacuzino, un titlu care-i făcea o deosebită
plăcere, după cum i-ar fi plăcut —dacă ar fi fost enunțat de
cine-va—și titlul de Descendentul. Căci astea sînt cele două ca­
racteristice ale defunctului: noblețea de sînge: descindea din

ITY
Cantacuzinii Bizanțiului și din Valois; și noblețea bănească :
era omul cel mai bogat din țară, după regele Carol, bine înțeles.
In colo, om ca toți oamenii: vedeți cite precauții luăm

S
ca să nu spunem deadreptul c’a fost o mediocritate. Fără nu­
mele și fără averea lui n’ar fi însemnat nimic.
ER
Am citit toate uecroioagele scrise și toate discursurile fu­
nebre rostite de cei mai de seamă scriitori și oratori ai parti­
dului, ba chiar ai tuturor partidelor, și am căutat zadarnic fap­
NIV

tele cari au făcut ca Gh. Gr. Cantacuzino să fie mare. Tot ce

se vede este că de mai multe ori în lunga-i viață, Nababul a
amenințat cu demisia, și de cite-va ori și-a dat-o chiar. Cam
puțin, pentru a face un om mare.
LU

Dar de ce spunem toate astea ? Vrem oare să-l micșorăm

pe defunctul Nabab ? Nu l-am atacat cit a trăit, cu atît mai
puțin o vom face azi. Ținem numai să stabilim adevărul, ca
RA

să se știe. Căci proporțiile ce s’au dat înmormintării ar putea

face pe mulți, mai ales pe tineri, să creadă că nababul a fost
omul cel mai mare al țării. Ba, aceasta a și spus-o de-adreptul
NT

unul din oratorii funebri, d. Luca Elefterescu. De ce zăpăciți

lumea cu asemenea exagerări ?
Nu vrem să vorbim aci despre păcatele pe cari se zice
CE

• că defunctul le avea; nu pentrucă „de mortuis...", dar pentrucă

personal autorul acestor rînduri nu le cunoaște decît din de­
scrierile presei liberale, care în 24 de ore pare a fi revenit
asupra lor. Și atunci, mai bine tăcem, decît să facem o ne­
I/

dreptate. ___ ț
Dar lăsînd la o parte defectele, ajunge lipsa de calități ca
AS

să facă din moartea lui Cantacuzino un eveniment foarte im­

portant și foarte trist pentru familie, dar cu o importanță
foarte redusă pentru țară. Ca s’o spunem lămurit, ea nu trece
UI

de marginile unui „fapt divers". Urmașii lui Cantacuzino, cari

vor fi jigniți de aceste rînduri, caute neapărat să se distingă prin
ceva: dacă nu pot prin inteligență și talent—căci astea nu se
BC

capătă — măcar prin bunătate, pe care poate s’o aibă oricine.

Și astfel se vor ilustra și ei, și autorul lor, căci se va zice :
•cutare, fiul Nababului, a făcut o faptă bună.
Z
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA

Anton Bacalbașa despre

NT

dotațiâ lui Cărluță

Cu prilejul dotației prințului Ferdinand, defunctul Antcn Bacalbașa
CE

« publicat, în „Adevărul" sub iscălitura Kinderțus— unul din pseudonimele

cunoscute ale lui Bacalbașa— .basmul* pe care-l reproducem mai jos.
Acest basm e de actualitate acuma, pentrvcă prezice și dotoția lui Căr-
I/

luță, la ordinea zilei azi. Dar este interesant și din alt punct de vedere : el
scoate in relief progresele pe cari le-a făcut lichelismul în țara noastră, în cei
AS

două zeci de ani scurși de la o dotație la alta. Atunci Toni Bacalbașa a pu­
tut să biciuască,într’o formă de-o trivialitate intențională, apucăturile de lipi­
toare ale familiei regale și nimeni na protestat înpotriva lui. Azi noi repro­
UI

ducem numai ce-a scris Anton Bacalbașa— și pentru asta vom fi înjurați,
Iată basmul:
Urechilă moștenitorul
BC

(BASM)

A fost odată na împărat. Și împăratul ăsta era calic, de mama fo­

calul. Iși întorcea chipiul pe dos cînd se învechea, făcea negoț de brfnză
și de unt proaspăt, aducea p înă și vaxul de ciubote dela Viaca, pentrucS
acolo era mai ieftin și transportul nu-1 ținea nici o lețcae chioară; mă rog
 FACLA 253

Y
era calic, de parcă trăsese pe dracu de coadă toată viața și tocmai acuma

AR
se îmbogățise.
Cu viața era mulțumit ca prostu, că nici deștept nu era, măcar că
era șiret ca o vulpe crescută de călugărițe ; numai uu necaz avea și el,

R
că nu-i dăduse Dumnezeu copii. Pe semne că Dumnezeu n’a vrut să se
înmulțească neamul lighioilor calice.

LIB
Așa, ce s’a gîndit împăratu? Zice: măre, copii nu-mi trebuesc, că
prea țin parale multe... Nu-i vorba, de îmbrăcat i-ași îmbrăca eu ușor, că tot »
rămîn haine dela vizitii cari ies la pensie; de mîncat iar n’ar fi greu: aș
cere probele dela garda palatului în fiecare zi,— da orcum, tot te sfănțu-

ITY
esc copiii! Mai bine să iau unul făcut gata de altul.
Și cum sta el așa pe gînduri, ce-i trăsni prin cap și-și aduse aminte
că are un frate și că frate-său ar scăpa bucuros de o 'potae de copil, că

S
e uu netot.
Cum s’a gîndit, așa a făcut. A scris lui frate-său, care i-a trimes
ER
puiul de băiat cu ăl dintîi tren de marfă.
Cînd ba văzut împăratul că vine sfrijit și jerpelit, cu urechile pleoș­
tite, era p’aci p’aci să-l trimită la Han-Tătar, că prea era urîtă jigodia,
NIV

de speria lumea. Clinii îl lătrau, găinile se ascundeau, pînă și vornicu

începuse să urle a pustiu. Da mai pe urmă, ce s’a socotit împăratu? Zice:
Lasă, măre, că și eu eram slut cînd eram țingău și-am venit în țara asta,
da pă urmă, s’au deprins toți cu mine, că deL o vreme se deprinde omul
LU

și cu ciuma.
II luă deci pe băiat, îl trimise Ia bae, îl înțoli cu un rînd de strae
dela un bucătar al palatului care tecmai murise fără moștenitori, îhmai
RA

potrivi urechile și-l puse lingă el pe tron.

— Să fii cuminte, băetane, îi zise împăratul, și să faci și tu ce-oi
vedea că fac eu. Ai căzut pe chilipir, aicia-i țară înbelșugată (adecă emi­
NT

namente agricolă), iar sfetnicii sîut niște găgănți, de joacă cum le cînți....
Doar nu te-am adus aici de dragul urechilor tale, da m’am gîndit că avem
neamuri multe și de cît să procopsesc pe vr’un tîrîe-brîu de aiurea, mai
CE

bine pe unul din neamul meu....

— Lasă, unchiule, răspunse băiatul, că știu eu cum să mă port...

Și zău c’a știut! Cum s’a mai înviorat puțin, a început să calce pe
I/

urmele lui unchin-său ; nu te-ai fi lipit de el, să-i scoți un gologan, mă­
car să fi crăpat dracul ! Iși întorcea și el chipiurile și aduna bani în colțul
AS

ciorapului, iar cînd se făcea grămăgioara mai mare, haidi ! o trimetea în

țara lui! Ce-și zicea el ? Te pomenești că te ia odată la goană de aici cu
nepusă masă! Ce te faci atunci, dacă n’ai acasă nici sfanț chior ?...
UI

Cu toate astea, băiatul începuse a slăbi. Unchiu-său băgase de seamă

că nepoțelul se sfrija mereu, dar nu știa ce are. Măi, ce să aibă băiatul ?
Te pomenești că dă ortul popii și atunci alt bucluc, să mai aduci altul,
BC

să-l mai înveți și pe ăla!

A întrebat împăratul pe Ia toți vracii și pe la toate babele, dar
nimeni nu știa ce are Tridelache, că așa îl chema. Ba că a mîncat laur
și o să turbeze, ba că are streche regală, ba că a prins igrasie la cap din
pricina învățăturii, ba că trebue operat la urechi, că-i atîrnă prea greu
 254 FACLA

Y
—- nimeni nu știa ce are. Numai ce vine tocmai la urmă un șoltic de bă­

AR
trîn, care Înșelase și pe muma pădurii in viața lui și zise :
— Ce mi-i da, Maistate, să-ți spun eu ce are flăeăul ?
— Iți dau ce vrei, numai ecapă-mă, că-i păcat de bunătatea de pa­

R
rale pe care trebue să le dau pe coroana dela dric...
— Apăi... să-mi dai... aista... ministerul și... aeasta... dizolvarea 1

LIB
— Dăruite să-ți fie !
— Amu... zise șolticul bătrîn... băetanu matale, c’coane Maistate.
n’are nimic la cap... are la... aeasta...
— La care ?

ITY
— La... pardon, la călcăe... îi hamurezat...
— Cum se poate ?
— Iac’ așa !
Cum a auzit Împăratul, s’a făcut foc. Și s’a pus de pîadă.

S
Intr'o noapte tocmai pe cînd cîntau cocoșii, l-a și prins pe Fridelache
cu dragostea în traistă.
ER
— Ptiu! Mascara! Ucigă-te toaca, flahflucter! Și eu credeam că ai
igrasie la cap! Auzi amorezat! Amor îți trebuia, urechilă? Și încă cu cine?
NIV

Cu o fabă săracă! Apoi, dacă faci copii, carne cu urechi ? Vrei să rămîie
moștenire banii tăi în țara asta? N’ai destule fete în țara ta, să te însori
pînă ce n’ăi mai putea ? Să piei, că te ia mama dracului ! Adevărat, vită
de pripas !
LU

A doua zi de dimineață, l-a și pornit în țara lui, să-și caute fată-

Peste cîtăva vreme, Fridelache a găsit una de ținea de trei împărății și a
făcut o nuntă de s’a dus pomina de cîte parale a cheltuit țara în care era
moștenitor. Iar șolticul cel bătrîn era în fruntea bucatelor.
RA

* *
Și unde mi s’a pus Fridelache al meu pe făcut copii, dar ce copii !
NT

Care cum eșia din găoace, striga: „Dotație!“ Și țara trebuia să le dea la
toți, că n’avea în cotro : sfetnicii erau toți ca și șolticul cel bătrîn.
Așa, dela o vreme s’a luat țara de gînduri, că nu mai rămăsese
moșii nedate prințișorilor. Și numai ce s’a adunat norodul într’o zi și....
CE

să te ții pîrleo ! L’a înșfăcat pe unchiu, l-a legat de un cal neînvățat, cu

un sac de nuci, și i-a dat drumul... și unde cădea nuca, cădea și apanajul..
Dar cînd să caute pe Fridelache, ia-1 de unde nu-i ! Hoțomanul prin-,
I/

sese de veste și o tulise în țara lui, unde deschisese zărăfie : dădea bani
cu împrumut pe amanet, cu sută la sută și făcea tot soiul de daraveri.
AS

Am fost și eu pe acolo, de-am dat niște nădragi vechi, că-mi trebuiau

parale. Cînd i-a văzut, i-a cunoscut că sînt din țara unde fusese moșteni­
tor. Și unde l-a cuprins o jale, de-i tremurau crenvurștii în burtă. Sărata
UI

nădragii și se văicăria într’una :

— O, pantaloni ai țării mele adoptive ! Primiți lacrămile mele de
cel mai sineer regret ! Că de mai ședeam un an în țara aia, o aduceam cu
BC

totul la casa mea de schimb !

Și încălecai pe o roată și vă spusei o istorie adevărată.
Kinderfus
 ? A BLA 255

Y
MODERNISMUL

AR
— Răspuns d-lul Oct. Goga —

R
„Luceafărul" numărul din urmă, aduce un articolde d. Oct. Goga. cu­

LIB
noscutul publicist și literat, in care d-ss, gagistul teatrului naționalist —
aruncă foc șl pucioasă asupra „curentului modern": pe mine mă numește
pur și simplu „amfibiu literar" — și toate aceste, pentrucă într’o polemică
ivită intre scriitori maghiari și d-1 Goga, in chestia naționalismului literar

ITY
— am intrat și eu in discuție apărînd energic literatura progresistă. D-1
Goga —„simpatizat"— de scriitorii unguri, mai mult pentrucă este un a-
dorabii bărbat— supărat pentru resultatul avut de intrarea mea în pole­
mică, se aruncă furios asupra ,patronilor* mei din București— și spune

S
scurt și categoric, că pe malul Dîmboviței crește mult noroi literar — și
ER
după vechiul procedeu naționalist, cere ajutorul poliției. Huliganism, pa­
timă, scrîșnire de dinți, grandomanie, lipsă .de cultură superioară, iată
cîteva calități ce se găsesc in noul articol al iubitului poporanist, care cu o
adorabilă modestie își pune locul lingă... Emineseu, și care este convins că
NIV

după pășirea d-sale, o să înceteze progresul, o s-ă-și arunce condaele scrii­

torii moderni romîni, jidovi n-o să contribue Ia desvoltarea culturilor —
și de-asupra tuturor, cocoțat pe tron ca un Jupiter tonans numai poetul
dela Săliște, din grația prostiei romînești: poet romin de Clasa I.— Și
LU

dacă aș pune In cumpănă pe d-1 Gogs, cum a făcut d-sa cu mine— ar

resulta critica d-lui A. 0. Popovici—care și d-sa este un intelect superior
și care nu s’a arătat entusiasmat de Înflăcărarea poetică a d-lui Goga —
RA

dar, ce să-i faci, d-1 Goga este om modest.

El a Început să scrie într’o mansardă, a fost premiat de Academie—
a vrut,să reformeze Ardealul, a făcut multe lucruri frumoase, mai cu
NT

seamă făcîndu-i curte lui Stroeecu — ei, și este cumnatul lai Cosma, om
temut în imperiul financelor — este membru în direcția Albinei... In sfîr-
șit este poet romîn, singurul poet romin, singurul reprezentant,al poeziei—
CE

căci toți ceilalți sînt inconștienți, fuduli, barbari,nebuni — căci d. Coșouc,

Vlahuță etc., nu mai trăesc, căci în Ardeal numai d-sa reprezintă spiritul de
critică, puterea de îndrumare, intelect superior etc. etc. tot daruri fru­
moase, pe care d-sa le scoate de supt mînecă... și aș putea urma pînă la
I/

nesfîrșit cu epitetele ce i se cuvin — dar hîrtia are sfirșit, cum cred că

și condeiul d-lui Goga este numai desemn.
AS

Și cred că d-1 Goga a scris cu cerneală furia sa poetică, cum poate

scriu cu sînge adevărații poeți sensațiile lor intime Și fantasticul d-sale
talent, în zadar împroașcă scînteeri fluide, nervoase, împotriva vremii, —
UI

vremea își face datoria și față de d-sa4

D-l Oct. Goga s-a apucat de meseria unui măcelar, criticînd poezia
după teoria materialistă. A aflat, că literatura ungurească este influențată
BC

de spiritul ultraist, de utilitarismul și internaționalismul „jidovesc". Face

așa dar o eugenitikă literară, îmbracă în fraze teoriile naive ale d-lui pla­
giator Cuza — și nu vrea să recunoască, că mai există creații sufletești cu
adevărat mari, decît acelea, care poartă pe ele pecetea naționalismului.
Așa dar literatura nu este decît un eflux naționalist, arta nu este creație
256 F A r I> A

Y
sufletească, ci o concepție morală ce se bazează pe conștiința naționalis­

AR
mului — și nu pot exista vremelnic, creațiile acelor artiști, care nu-și for­
mează sufletul după caracterul național și care își slobod fantazia din bi­
sericuța poporului din care fac parte. Da. Beethoven este mare pentru-că a
scris ,Heil dir im Siegeskranz" și pentrucă a cules cîntecile de lingă malul

R
Rhinului... Wagner este mare, pentrucă a scris drama din viața junker-ilor

LIB
și pentrucă Rafael a zugrăvit numai icoane din viața florentinilor. . Și E-
minewu al nostru, dacă n-ar fi scris „Doina* ori „Satira Ill-a*, n-ar fi
demn să trăiască — pentrucă numai arta naționalistă este artă trainică...
Tradiția l-a făcut prin urmare pe Bergson filosof, pe Anatole France scriitor,

ITY
pe Lembroso antropolog, pe Rodin sculptor, și pe Puccini compozitor... Căci
în dramele lui Shakespeare elementul naționalist este prețios. In Romeo f»
Julieta vorbește spleenul englezesc, romantica lene a insulelor Wright, stră­
moșii somnambuli din Chesterville — căci în dramele lui Ibsen, pasiunea

S
omenească, intriga și suferința omenească nu joacă nici un rol...
ER
Și aci se compromite D-l Goga, cînd nu-și poate documenta teoria.
Spune D-sa, în afară de Goethe, care scriitor în adevăr mare este reprezen­
tantul sincer al naționalității sale ? In Moli ere. pe lîngă toate particulari­
tățile naționale, în Schiller chiar, supt al cărui fanatism german se ascunde
NIV

însuși omul — ori în care scriitor va afla numai și numai elementul artis­
tic al națiunei din care fac parte 1 Va să zică arta nu este universală, nu
este o concepție generală—ci un specific naționalist. Va să zică internaționa­
LU

lismul este ficțiune, căci sufletul omenesc nu este numai unul ei sînt fel
fel de fel de suflete. Este suflet german, pe care îl cunoaște d-l Goga, ea
sentimental, gata să se întristeze. Este suflet francez, care este imoral,
pervers, ușor. Este suflet rusesc, care este apăsat, Împilat. Și este în sfîrșit
RA

suflet romînese, care apare în coloanele „Neamului Romînese" ori în ..Lu­

ceafărul" — dar apare regulat, și apare iscălit de lorga, Cuza, Gogs/căci
numai ei trei reprezintă romînismul, triumviratul care poartă doi ologi
NT

între un urirș.
Sufletul d-lui Vlahuță, este un spirit mai mult internațional, căci
nu apare de trei ori săptămlnal în „Neamul Romînese" și pentru că su-
CE

Aetul acestui Vlahuță a dictat femeii să blesteme „la Icoană" și tot su­
jetul acesta a dictat ca Bminescu, Caragiale, Coșbue să prindă în ritmul
dispozitiv al naționalității lor, farmecul universal al simpatiilor, durerile
și frumusețile lumești, văzute prin prizma sigură a ochiului de artist și
I/

nu arătate ca arogațiile și criteriile unui ‘politicianism ridicol ca al d-Iui

Oct. Goga.
AS

Adevărata artă a lăsat la o parte totdeauna concepția naționalistă

și chiar aceasta i-a dat existență, prin negura secolilor. Comediile Iui Flaut
resar din umbră și astăzi, ca să strălucească, nu pentru că au fost scrise
UI

în limba latinească—ci pentru că au fost începutul comediilor omenești.

Și tot asffel nu grecismul antic al lui Sofocle l-a nemurit pe acest mare
clasic, ci sufletul omenesc ce respiră din creațiile geniului. Și Dante, făr’
BC

să se fi născut în Italia, ar fi scris . Divina Comedie" pentru că nu me­

diul l-a influențat, ci instinctul de conservare artistică, puterea de crea­
ție. Și Heine—chiar poetul orreimei insultate de d-l Goga — nu s’a inspi­
rat niciodată, ci a inspirat pe alții, căci adevăratul artist nn reprezintă
colectivism poetic, nu este un exprimator al tendințelor naționaliste, ei
 FACLA 257

Y
este un creator de simțiri noi, fie aceste simțiri de bucurie, durere, iubire,

AR
ori ură—dar numai simțiri omenești să fie. Cînd însă un poet nu este de
cît un polemist poetic, cînd în fraze declamează primitivism, cînd plînge
mereu după trecut și cînd nu află nimic prețios în viață decît idealul na­

R
ționalist—iată ajung la personalitatea iubitului meu antrc Goga, care nu
știu să aibă și alte merite...

LIB
Nu știu, în poesiile d-sale, ce este arta adevărată ? In „Oltul* d-sale
—poezia cea mai reușită a d-lui Goga—nu știu, entusiazmul naiv al ver­
sului, va suporta critica vremei? Dorim noi to: i cari luptăm pentru bi­
nele neamului nostru să ne inunde Oltul? Mi se pare eă sîntem destui

ITY
cari am fi fericiți dacă Oltul s’ar purta bine și ș’ar isprăvi misiunea sa
poetică: curgînd în liniște. Sub pretextul artei însă Goga revoltă Oltul —
și spune că aci este teoria naționalistă. Nu știu ce este artă în tot ce scrie
d. Goga, pentru că sincer spunînd, mi-aș strica apetitul intelectual consu-

S
mînd ideile d-sale, știu însă că adevărata artă nu cere sprijinul și ajuto­
ER
rul nimănui» ca să ajungă triumfătoare.
In poeziile lui Goga țeranul romîn apare ca un simbol al leialităție
apăsat, care să mîntue blestemînd pe Domnii de la putere. Iu poeziile lui
NIV

Goga simțimintele sînt banalități. Așa dar nu mă mir că d-sa, banala

flașnetă literară—nu tolerează principii de largă concepție și micșorează
interesul de obște pînă la un primitivism ridicol. Pentru d-sa, elementul
fundamental al culturei trebue să fie naționalismul. Și pe naționalismul
LU

acesta se bazează „clădirile" de carton ale politicianismului... D-I Goga,

ca și maestrul său larga, nu vor să observe, că psihicul naționalist s’a
transformat, că sufltul actual al romînului nu este strein de străduințele
humanitarismului—și că viața noastră intelectuală, vrea din răsputeri, să
RA

iutre în concertul european. Și bine înțeles că intrarea aceasta nu vrea

să pornească din Blaj, or din alte centre demoralizate intelectualicește —
și nu vrem să intrăm în Europa, cu naivitățile adorabile ale d-lui Goga,
NT

ci cu elementele noastre cu adevărat artistice și culturale. Da. Vom putea

intra cu Eminescu, cu Oaragiale. cu Coșbuc. Căci arta lor este bazată pe
sufletul omenesc, care a luat aripi romînești—și sufletul acesta, este înrudit
CE

cu sufletul omenirei, deci este trainic și vecinie.

Iluzii sînt însă banalitățile, și iluzie a rămas totdeauna naționalis­
mul prepotent—și eleganța n’a lăsat dîră adîncă în viața popoarelor. Și în
zadar țipă amicul Goga, Romînii încetul cu încetul se transformă și ei
I/

Nu-și văd periclitată existența națională de mici interese de partid. Nu se

feresc de „utilitarism* și se conving din ce in ce, că progresul intelectual
AS

pretinde rafinarea sufletului romînesc—desbiărarea acestuia de glugi, pipe,

țărani, bolnavi, popi inculți, și alte subiecte din care se inspiră regulat
d. Goga.
UI

Și în zadar țipă amicul Goga. S’au format orașe. Și orășeni și pro­

letariat. Și intelectuali. Și în flomînia, ca în Ardeal—sînt mii și mii, care
nu poartă cuțit la cingătoare, nn joacă hora eu fata popii Irimie și'cărora
BC

nu Ie formează digestia normală banalitățile poetice, cărora ar vrea să le

dea forma trăiniciei d. Goga.
Și deodată cu orașele, orășenii și proletariatul acestora—s’a format
un nou suflet în literatura noastră, care pornește glorios către țintă — și
sufletul acesta, astăzi înjurat de d-1 Goga—va îngropa în uitare și națio­
nalismul mercantil de astăzi. Emil IS3C
 258 FACLA

Y
Expulzarea lui Neusser

AR
Mă rog, o cunoașteți pe d-na Hart ? Este o biată femeie
inconsolabilă, dublu-văduvită de un soț care a dat divorț și

R
de un amant care a fost expulzat.
Este o dramă conjugalo-amo^oasă în care rolul brutal și

LIB
deciziv 11 joacă... d. Take lonescu.
Mă rog, multe imbecilități s’au făcut cu legea expulzărilor
—una din operele democratice ale liberalilor—dai- ce s’a făcut
acuma cu Neusser întrece ori-ce imaginație.

ITY
Neusser este un artist neamț, care se amorezase de-o nem­
țoaică—și nemțoaica de el. Pînă aici nimic deosebit. Intervine
însă și un al treilea neamț, care de fapt ar fi să fie întîiul,

S
căci e cel legitim : d. Hart.
D. Hart, văzîndu-se tras pe sfoară, se gîndește Ia răzbu­
ER
nare. Și are două idei: una sănătoasă, care pînă acum nu i-a
dat nici un rezultat, și alta absurdă, care a reușit de minune.
Ideea sănătoasă: d. Hart se adresează justiției, cerînd di­
NIV

vorțul. Justiția, care pentru asia e făcută, îl poartă cu vorba,

căci așa prevede procedura.
Ideea absurdă : d. Hart se adresează administrației, care
după lege, ca și după bunul simț, n’are ce căuta în daravera
LU

amoroasă a d nei Hart. Ei bine, de astă dată d, Hart reușește

imediat: cît ai clipi din ochi administrația a judecat și hotă-
rît între cei doi nemți, fixînd care din ei poate să rămîie în
RA

păstrarea d-nei Hart și făcîndu-i vînt celuilalt peste graniță.

Multe i s’au putut tăgădui d lui Take lonescu pînă acuma,
numai inteligența, nu. Ei bine, avem impresia că dificultățile
externe i-au provocat un dezechilibru... intern, căci ded. Take
NT

lonescu s’a făcut ridicol,—și cum să ne o explicăm?

Este înduieșător rolul ce și-a luat d. Take lonescu. D.
Hart a dat buzna în cabinetul d-sale și l’a întrebat:
CE

— Consimți la onoarea mea de familist?

— Consimt! a răspuns d. Take lonescu.
Și iată-1 pe ministrul de interne stînd de pîndă la ușa
I/

onoarei d-nei Hart. Neusser a fost expulzat, dar Neusser se poate

întoarce. Sau — mai știi? — pleacă Neusser și vine altul. Ce te
AS

faci atunci? Pe unde scoți... expulzarea?

E pur și simplu înduieșător. Statul romîn, cu toată orga­
nizația lui, cu miniștrii lui, cu armata și poliția lui, de pază
UI

in jurul nemțoaicei, mai slabă ca Silistra și gata să cedeze.

Dar atunci mă întreb: dacă Neusser a fost expulzat pen­
tru că a rîvnit la nevasta unui simplu Hart, ce s’ar intîmpla
BC

cu mine, dacă ra’ași băga în acelaș bocluc, dat fiind că eu nu

sînt expulzabil ? Și dați-mi voie să împing ceva mai departe
raționamentul : ce s’ar întîmpla dacă m’ași amoreza nu de ne­
vasta unui simplu Hart, ci de-a unui înalt demnitar, fie chiar
 FACLA 25

Y
de-a unui cogeamite ministru? Fără îndoială ași fi trimes di­

AR
rect la ocnă, fără judecată. Bre, bre, bre ! Atita puritate de mo­
ravuri te cutremură. Unde ești, umbră a lui Moise Pacu, să
te bucuri ?

R
Domnule Take lonescu, ai avut ocazia în viața d-tale, să
fii rău, brutal, absurd chiar,—nu face nimic. Pentru întîia oară

LIB
ești ridicol,—șic păcat de d ta; pe lingă că e păcat de bietul
Neusser și mai ales de biata madam Hart; de protejatul d-tale,
d. Hart, nu mai vorbesc, că el tot nu se alege cu nimic.

S ITY
ER
NIV
LU

Phwait Cerna
RA

Departe de țară, în vârstă de-abia de 28 de ani, după ce

terminase studii strălucite și arătase un talent adevărat, a murit
poetul Panait Cerna
Ca și luliu Săvescu și Ștefan Petică, Cerna s’a stins atunci
NT

cînd se aștepta să-’și dea adevărata măsură a talentului său.

E cel dintîi poet pe care ni l-a dat Dobrogea, și origina
sa bulgară — adevăratul său nume era Standoff — nu l-a
CE

împiedecat să iubească, să înțeleagă și să cînte durerile și zbu-

ciumările poporului acestei țări.
După revoluția sîngeroasă din 1907, sufletul lui a simțit
adînc zguduitura ce a cutremurat atunci întreaga țară și sub
I/

impresiunea durerei de atunci a scris acele sonete închinate

AS

primăverei de sînge și de nădejde :

Departe 'n țara holdelor bogate, — O, soare al iubirii, scare sfinte !
Acolo unde foamea e regină, Pin' nu pătrunde ’n vechile morminte,
UI

Au fost furtuni — și sînge fără vină,

Răsai (le-asupra sîngelui bogat!
Dela bordee pînă la palate...
Usucă iute cîmpurile roșii,
Iar astăsi, pare liniște deplină:
BC

Dar din adine vin glasuri înnecate, Să nu priceapă’n groapa lor strămoșii
yin rugi, blesteme, cereri de dreptate... Al cui a fost — și cine l-a vărsat.
Drumeții trec grăbiți — și se închină.
A iubit cu pasiune țăranul nedreptățit și bătut de nevoi’
 260 FACLA

Y
l-a iubit cu o iubire de frate și a nădăjduit vremuri mai bune

AR
pentru acest frate bun pe care
Proptit în coasă l’am văsuț odată Și mai puternic l-am văsuț alt'dată,
Cu pieptul gol, cu fruntea 'nnourată, Privind spre-al fericiților castel,

R
Cu pletele în vînt... Spre care nouri negri se arată.
Ș'-alăturea de muta lui mînie Și negri nouri el îi răscolia,

LIB
Femeia lui părea o vijelie Și fulgerul din ochii lui pornia,
Cu mii de morți în fiece cuvin t — Iar tunetul era cuvlntul urii...
Cerna a fost unul dintre puținii noștri poeți cari au cetluit
în versuri durerile, dorurile, nădejdile și revolta celor mulți-

ITY
întreg poporul țărei aceștia pare a vorbi prin versurile lui în
care se zbate revolta contra unei alcătuiri sociale monstruase
... Cei puternici ne pun îu jug de prunci,
Și anii trec zadarnic,

S
Căci nu-’i a noastră casa pe care o zidim ;
Pămîntul, pentru care am plins și suferim,
ER
Pe noi ne'ngroapă numai; iar pentru ei e darnic ;
Chiar pe Isus, ce-odată s’a coborît pe lume,
Să plîngă împreună cu cei îngemmchiați,
Pe El chiar, ni-’l furară, și azi, în sfîntul nume
NIV

Cel tare ’mpilă slabii, iar fratele pe frați.

Dar vor apune zeii tirani, de la o vreme,

Și nu va fi pe lume nici sclav, nici domnitor,
LU

Ci pîn’atuna pămîntul, visînd de viitor,

Asemeni unui suflet ce de păca e geme,
Va trebui să-’și facă osînda’n Purgator :
Cu torțe-aprinse robii, sburînd din loc în loe,
Vor îmbrăca pămîntul într’un vestmînt de foc;
RA

Vijelioase flăcări vor mistui palate,

Vor șterge orice urmă din vechea nedreptate.
Și pînă’n bo ți vor crește, cercînd la cer intrare...
Iar cînd se va desface de-a lor îmbrățișare,
NT

Pămîntul, vechiul tată, va fi ca renăscut,

Va scutura cu-’n geamăt robia din trecut...
Profund revoluționar, preocupat veșnic de suferința celor
CE

mulți și nădăjduind împreună cu ei o viață nouă în care să

domnească dreptatea și iubirea, așa a fost Cerna.
împrejurările de mai tîrziu, contactul său cu d- Maiorescu
și cei dela „Convorbiri literare'', n’au putut dezrădăcina această
I/

dragoste caldă pentru suferință și această încredere în regene­

rarea omenirei prin dragostea adevărată-
AS

De altfel după ce a intrat în legături mai strînse cu „Con*

vorbirile literare'4 scria din ce în ce mai rar-
Cea mai frumoasă parte a operei sale a scris-o înainte
UI

de această perioadă, în anii de suferință și de lipsă cînd își

urma studiile în București.
BC

■F
$ H?

Deși moare așa de tînăr — Cerna a lăsat poezii cari vor

rămîne printre cele mai bune ale literaturei romîne.
Dela Eminescu nu s-au mai scris de multe ori versuri de
frumusețea celor din „Șoapte11, „Plinsul lui Adam", „Noapte",
 Sf A « L Â 261

Y
„Cdtf.-d Pace14, „Printre lacrcPnP, „Torqaato cătră Leonora* și

AR
anevoie îi găsești pereche în întreaga noastră literatură acestui
frumos Isus, pe care îl reproducem în întregime :

R
ISUS

LIB
Ai fost un om ș'ai pătimii ca dînsul... Și gura ți-o ’înfrățești cu sfîntâ gură
Un Dumnezeu —cum te credeau părinții Ce-a semănat nădejdi și mîngîiere ;
Plutește ’n ved de-asupra suferinții:
El nu ne poate înțelege plînsul. De cel ce geme, neputînd să moară,
Apropii cupa liniștii de veci,

ITY
Pe Dumnezeu, de l-am vedea în cuie. Mereu sporește-a inimii comoară
Cu pieptul plin de lănci, cu chipul supt, Și drum de zîmbet lași pe unde treci...
Am spune că-i un joc dar jertfă nu e:
El din ființa lui nimic n’a rupt. Al nostru ești! Ce ochiu văzu vr’odată
Că le-ai suit la cer, purtat de nori ?

S
Dar Tu ai sîngerat pe negre căi, Ce gînd nebun svîrli această pată,
Supt umilinți ce nu le știe cerul:
Tu oi gemut, cînd te pătrunse jderul,
ER
Pe cel mai mare dintre visători ?

De-au tremurat și ucigașii tăi. Pututa-a oare sufietu-ți să fugă

La cei senini și fericiți din cer,
NIV

Și ochii tăi cei blînzi se înoptară, Cînd jos, prin murmure de chin și rugă,
Și gura ta s’a ’nvinețit de chin, Atîtea brațe tremură și-l cer ?
Și duhul tău ce nu putea să moară,
A smuls din trup suspin după suspin... Nu, nu! Ale Golgotei reci piroane
Nu te-a lipit atît de strîns pe lemn,
LU

Un om, un om, prin patimele tale !
Și totuși cît de sus, lumina mea
Te-a înnălțat răbdarea șțîntă-a ta!
De mila ta, la glasul tău de jale,
RA
Cit te-a legat de-acest pămint nedemn
Nemărginirea rănilor umane.
Atîta timp, cît lutul n’o să crească

Copii asemeni chipului tău sfînt ;

Să se deștepte morți de mii de vremi Atîta timp, cît liniștea cerească
Ș'adîncul lumii să se înfioare, Nu se coboară ’n inimi pe pămînt;
Iar Tu—să ai privirea iertătoare,
NT

Un om să ții— și tot să nu blestemi!.. Cît timp nu vezi aieve tot ce seameni

Și ochii toți de plîns n’or fi deșerți, —
Cum au putut să stee laolaltă Atît de mult Tu, cel născut din oameni,
Atîta chin ș’atîta bunătate ? Va trebui să mîngîi și să ierți;
CE

Se rătăcește mintea și nu poate

Să te urmeze în lumea ta înnaliă... Atât de mult vei auzi jelire
* * * Și rana ta va sîngera mereu —
Al nostru ești : al celor slabi și goi — Imblînzitor de oameni prin iubire,
Pămint ție trupul și 'n pămînt s’ascunde, Tu ți ai ales destimil cel mai greu!
I/

Dar umbra ta rămase printre noi

Și inima-mi te simpte. orișiunde : ...Dar, cînd vei smulge ’ntreaga omenire
AS

Din somnul lung al greului răbdat,

De sufletul ce-a intilnit mizerii Cînd nu va fi nici chin,'nici rătăcire,
Și cu obolul său le-a vindecat, Atuncea tu zâmbi-vei împăcat ;
Te-apropii lin, prin negura tăcerii,
UI

Și siringi în taină mîna care-a dat; Aluncea numai îngerul hodinii

Va coborî sub ochii-ți înțelept:
Apostolului răsplătii cu ură, Iți va culege de pe frunte spinii
BC

lu-i spui-, Mergi, nu ești singur în durere! Și-ți va închide rănile din piept.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Moartea lui Stanciof. —A murit bietul Stanciof. Băiat tînăr, in­

teligent, cult și foarte talentat. Ca poiet, el s’ar fi distins foarte mult ț
RA

ar fi ajuns chiar foarte de seamă, (dacă n’ar fi avut o meteahnă organică:

Stanciof era bulgar.
Așa se explică lipsa lui de patriotizm. Stanciof se gîndea la Tran­
NT

silvania :
Tot fulgeră, de dincolo de moarte,
Insîngerata spadă-a lui Mihai...
CE

Iar la lumina ei, cetim de-o dată

Și slava și durerea noastră toată:
Măreț, fulgerător, dar fără ură,
Veni—și s’au plecat supuși Carpații,
Ș’o clipă, după un mileniu, frații
I/

Viu mînile și’ntind: se cunoscură....

El a căzut răpus de-a nopții gloată,
AS

Și-ai lui s’au risipit tăcuți, în cete;

El a căzut, dar visul lui nu moare.

UI

Ce, Doamne iartă-mă, îi tot dă zor, bulgarul, cu Mihaiu, cînd în se­

zonul ăsta e la modă numai Mircea? Păi, dacă-i bulgar!
Să 1 lăsăm deci pe Stanciof, să-l plîngă bulgarii, iar noi să-l plin,
BC

gem pe Cerna, poiet național romîn.

Ultima oră.—După ce tipărisem revista, am aflat că Stanciof și
Cerna sînt una și aceiași persoană. Bulgarul acesta a fost un desăvtrșit
romîn, care, de sigur, nu va fi cerut anexarea Silistrei, dar în colo a făcpt
 FACLA 283

Y
totul pentru înălțarea patriei romîne, căreea li Închinase admirabilul său

AR
talent i
D. Guza n’are de cit să-și sptnzure... teoria în euin !
*

R
Vorbă de clacă.— Vorba de clacă romînă, ce aude și la Paris: cică
a’an întrunit acolo d-nii Lupu Costache, Paleologu, Bădulescu, Istrița,

LIB
Dașcovici, Haneș, Triandafil, Bulat, etc.-toți studenți,--și au discutat dacă
învățătorii au ori n’au rost In activitatea extra-școlară.
Băeții aceștia ar face mai bine să cunoască întîi din propria expe­
riență rostul activității extra-școlere. și pe urmă s’o discute.

ITY
Noile propunem să pornească o activitate extra-campestră, adică
b;1 nu mai bată cimpii,
*

S
D. Banii o drege. — D. O. Banu a văzut ce impresie penibilă a
produs în toate cercurile mizerabila notiță in potriva d-lui Chendi, publi­
ER
cată în numărul mortuar al Țignalului. beavînd altă grijă de cît să-și păs­
treze favoarea publicului pe care crede c*o are, și deprins cu echilibristica
cea mai disperată, d. Banu realizează minunea de a se scuipa singur in
NIV

obraz, publicînd „cu plăcere" în „Țignalul" cel viu („Flecăria") o știre îm­
bucurătoare despre d. Chendi și elogioasă pentru acesta.
Iar a vrut să se dreagă d. Banu și, firește, iar a dat chix.
LU

O lecție—și nu prea.—Cînd s’au prezertat delegații brăileni la d.

Xehopol in chestia elevatorului, le-a dat cite un bilet gratuit de întoarcere
la Brăila.
RA

Muncitorii le-au primit, însă pe urmă i-au trimes următoarea scri­

soare ministrului ■:
Domnule ministru,
Prin prezenta vă comunic următoarele:
NT

Comitetul .Uniunei lucrătorilor de transport" a luat cunoștință de

darul făcut de d-v. celor patru delegați ai muncitorilor organizați din
Brăila veniți zilele trecute să vă expună doleanțele lucrătorilor docheri
CE

in chestiunea punerei în funcțiune a elevatorului de cărbuni.

După cum cred că vă amintiți, domnule ministrn, ați acordat fiecă­
ruia cite un bilet de tren pînă la Brăila.
Cum organizațiile noastre sindicale bazate pe principiul luptei de
clasă, călăuzite în totdeanna de cinste, nu pot admite tradiționala pomană
I/

ee se practica, față cu delegații altor categorii sociale, cărora li se acordă

odată cu grațioasa promisiune și biletul de tren, vă aducem la cunoș­
tință că : x-
AS

Socotim valoarea darului făcut, ca o contribuție personală a d-v. la

fondul constituire! Casei Poporului din Brăila.
Alăturat vă trimitem chitanța cu No. 334 pentru suma de lei 38,
UI

valoarea a patru bilete de liber parcurs de clasa 111-a dela București la

Brăila.
Primiți, domnule ministru, deosebitul respect ce vi-1 port,
p. Comitet Secretar, Nlru Mnrlnrxru
BC

Romania Muncitoare, comentînd acest fapt, zice :

„O lecție de demnitate pe care d. ministru al industriei o primește
■din partea muncitorilor de port, cari venise la București să ceară alt-ceva
•lecît pomană*.
 FACLA

Y
O slngori observație ivtm do flout: chitanța au trebuia flcnU pe

AR
numele d-lui Xonopol, cere n’e dat biletele din buzunarul atu, ci pe nu­
mele Miniateralul, care le-a pUtit,
In oft, looția o £ ea lecție, dar d. Xenopol tot a*a alea eu un foloa:

R
are acntn toțcherea la mint cft □ dai bani muncitorilor, pe clod In realitate
el o deprins el ia—de la patroni.

LIB
Co n are Kli-tak — Doctorul Urechii ne deatiinulse tnlr'o vreme
.ee n’are Meriți*, f'arnica ne descopere acum ce n'are Klriak: n'are spi­
rit... conciliant.

ITY
Ficusem o glumi foarte Inofensivi pe seama d-lnl Klriak Napadar-
jan cirul» un fioros bandit fi furase o cantitate enormi da rufe. D. Mi­
nsk a'a snpirat fi ne pune o serie de Intrebiri indiscrete, ca do plldi : do

S
alte ori pe ai ne primenim, daci purtim cimtfi fi inexprimabili, ote
Vorba etotecului: Klriak n'are cutare, Kiriak, mamijl
ER
Noi, ce ai alarm 7 Polemica eu d. Kiriak e Imposibili, pentru ci
d-sa nu mai are spirit—conciliant—fi stalem In primejdie. De aceea nu
mai rlepundem la intreblrilo de mai ana fi înregistram numai frate cu
NIV

caro d. Klriak, victima fortului de cimifi, iți Ineheio articolul:

.Fericiți coi adroct cu duAul, rice Scriptura. {H u flit cd fericitul n’cre
ednMfd*.
Hi sporim el, ațe Nopadarjan cum o, d. Kiriak Ifl va reconstitui in
LU

eurind liogeria, ața ci dlspirlnd causa vor dispare fi efectele, iar orice
diaeoție va deveni de prisos.
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

AAr.ldiMr.lUI avCilXTAȚU .lUMtlMlIL'

 BCT I O « 4PBILI
r acici

Y
AR
In armată nu se mai bate

R
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

...se ucide!
 Y
R AR
LIB
ITY
La cazarmă nu se mai bate,

S
ci se ucide! ER
"W^Văzînd că nu vor fi duși să cuceriască Silistra păzită de
bătrini, de schilozi, de femei și de copii, bravii noștri ofițeri
NIV

se răzbună omorînd soldați! rom'ni. Intr’o singură săptămînă

ziarele au înregistrat două asasinate militare.
Un sublocotenent din regimentul 8 Buzău a bătut așa de
grav cu patul puștii pe un soldat din compania a Vil-a incit
LU

acesta a încetat din viață peste două zile.

La Galați sublocotenentul Turturescu din vînători, l-a
străpuns cu sabia drept în inimă oe soldatul Potroacă, fiindcă
RA

acesta mai înaintase un pas după ce se comandase oprirea.

Acestea sînt faptele în toată grozăvia lor. Mărturisesc to-
tuș că n’am fost prea impresionat citind telegramele ce le re­
NT

latau, fiindcă știam, că oricât s’a trîmbițat ordinul Regelui, care

opria bătaia în armată, la cazarmă se bate, se torturează și
se omoară.
CE

Bătaia nu mai e trecută printre pedepsele oficiale, dar a

rămas ca un sfint obiceiu cazon, ea e în practica militaries.
Și în țara noastră nici n’ar putea fi altfel. Soldatul, în
marea majoritate, e țăranul adus de pe ogoarele boerești și în­
I/

chis în cazarmă ca să fie gata la ordinele stăpînirei spre a păzi

avutul și viața celor puternici.
AS

Ori țăranul acesta bătut în satul lui de toți logofeții bo­

erești, schingiuit de jandarmi, batjocorit de arendași, cura n'ar
fi el bătut pînă la singe, cum n’ar fi schingiuit și asasinat
UI

tocmai în cazarmă, unde trebue să se supue orbește celui din

urmă gradat înebunit de beție sau de sifilis ?
Țăranul poate fi bătut de oricine și oricînd, și după cum
BC

spunea în limbagiu-i elegant actualul ministru de finance „bă­

taia nu se mai întoarce". II bat jandarmii la Rucăr și pretu­
tindeni, îl omoară arendașul Leonida Gazacu la Obilești, de ce
1 ați opri deci pe sublocotenentul Turturescu ca după o noapte
de beție să-l străpungă cu sabia sau pe sublocotenentul dela
Buzău să-i sfărîme pieptul cu palul puștii ?
 r A Cl, A____________________________ _______' 267

Y
AR
Dar în cazarmă bătaia e așa obișnuită că mai zilele tre­
cute un soldat-ordonanță la sublocotenentul Radu Gherghel din
regimentul 34 Constanța, se plîngea unui redactor al „Dimi-

R
neței* povestind bătăile suferite dela superiorul său :
„Nu mă bate ca pe oameni, domnule, nu mi trage palme,

LIB
ci își desface brațele în cruce de-alungul trupului și mă izbește
cu pumnii în fălci"...
Bietul soldat nu era revoltat că superiorul său il bate, ci
tocmai findcă nu-1 bătea cum se bate de obicei la cazarmă.

ITY
Dacă ii trăgea numai palme sau l-ar ii bătut „ca pe oameni"
sărmanul flăcău ar fi fost cel mai fericit dintre muritori și
s’ar fi rugat zi și noapte pentru sănătatea bravului său sub­
locotenent.

S
Bătaia e doar mai obișnuită în cazarmă ca pîinea cea de
ER
toate zilele și ca ciorba din care soldatul de-abia se înfruptă.
Acum o lună un soldat dela Bacău—întors din dezertare
în urma amnistiei—și vă închipuiți de ce dezertase, s’a sinucis
NIV

din cauza maltratărilor suferite.

Și cazuri de-astea se întîmplă zilnic.
Acolo, in taina cazărmilor, pe sălile lugubre, în încăpe­
rile reci ale companiilor, oamenii sînt bătuți, sînt schinginiți
LU

și maltratați.
Să mai protestăm ? Ar trebui să fim nebuni să mai cre­
dem că protestarea noastră ar aduce vre-o îndreptare.
Dacă am trăi în altă țară, în care demnitatea omenească
RA

e în sînge, le-am da un sfat soldaților.

Le-am spune doar atît: omorîți i! Cînd gradații vă bat,
vă schingiuesc și încearcă să vă asasineze ca sublocotenentul
NT

Tusturescu dela Galați, nu stați o clipă pe gînduri : omoriți-i!

' Purtați doar o armă în mină. E de alt-fel asta o tradiție mili-
tărească. Se zice că haina militară nu-ți permite să suferi in­
CE

sulta, necum bătaia. Dacă un ofițer e atacat de un țivil, are

ordin să scoată sabia și să-i crape capul. De ce ar suferi un
soldat care poartă și el o haină militară să fie zdrobit de o
brută înebunită.
I/

Dar asta s’ar putea spune ori-cui, nu soldatului romîn,

care venit dintr’un sat depărtat, consideră bătaia ca o fatalitate.
AS

Bătutul acasă de jandarm, de logofăt, de isprăvnicel și de

ciocoi, i s’ar părea foarte ciudat ca să fie scutit de asta în
cazarmă.
UI

Iată de ce privim și noi cu o resemnare creștinească toate

aceste barbarii cazone.
Cînd auzim că în loc de a fi numai schilăvit soldatul a
BC

fost emerit ca bietul Potroacă din Galați, îi zicem doar un

„Dumnezeu să i erte" și ne vine a crede uneori că e și asta
o fericire.
Pînă la liberare soldatul Potroacă—dacă n’ar fi fost omo-
rit acum—ar fi mai fost împuns de patru, cinci ori cu sabia,
268 f AISI

Y
ar fi fost călcat în picioare de cîteva ori, strivit cu patul puștii,

AR
asurzit și năucit cu lovituri de pumn. «ș
Ar fi fost trimes poate la primăvară să-l împuște pe tată-
său, care înebunit de foame ar fi îndrăznit să ceară pămint.

R
Și după doi ani s’ar fi întors acasă schilod și plin de pă­
cate, și-ar fi găsit acolo logodnica desfetită de vre-un logofăt

LIB
boeresc. ar fi gemut de foame și de durere pe ogoarele pline
de rodul făurit de munca Iui și totuși strein lui, ar fi prăsit
copii cărora nu ar fi avut ce să le dea să mănînce și ar fi
murit—dacă stăpînirea n’ar fi avut grije să 1 împuște—istovit

ITY
de muncă și de foame, mîncat de rîie, de sfrințieși de pelagră.
Altă soartă nu putea să aibă Potroacă cum nu pot să
aibă altă soartă oricare din cei șase milioane de țărani.

S
Așa, a murit înjunghiat de sabia unui sublocotenent, a-
tunci cînd tinerețea și zilele primăvăratice îi mai dau răgaz
ER
să viseze că ar putea să aibă și el odată o zi fericită în viață.
Alex. Fillmon-
NIV
LU
RA
NT

Răzbunarea lui Cațavencu

CE

Hotărît lucru, Cațavencu nu iartă. Admirabilul tip repre­

zentativ al politicianului liberal nu poate ierta lui Caragiale
I/

lumina pe care acesta a proectat-o asupra ființei lui meschine

și ridicole. De aceea se răzbună cînd poate și cum poate.
AS

De altfel, cine l’ar putea ține de râu pentru această por­

nire vai 1 atît de adînc omenească ! O generație întreagă a rîs
cu lacrămi de ridicolul Cațavencu, aproape un sfert de veac
UI

a stat acesta expus batjocurei contemporanilor săi. Cum nu s’ar

răzbuna, prin urmare, Cațavencu acum, cind persecutorul lui
BC

nu mai există, cînd între el și ochii sarcastici ai lui Caragiale

s’au așternut doui metri de pămint ?
Și după cum toată ființa lui e făcută numai din meschi­
nării, meschină îi e și răzbunarea.
Deunăzi Cațavencu se ridica în Cameră în contra peasiu-
nei propuse pentru văduva și copiiilui Caragiale. Mai eri, ace-
 r AEL A 269

Y
laș Cațavencu, sub alt nume însă, se răzbuna, așa cum se pri­

AR
cepe el, asupra fiului lui Caragiale. Scena, destul de intere­
santă, merită a fi povestită.
Se discuta în Cameră legea drumurilor propusă de d. Bădă­

R
ran. La un moment dat, pe cînd ședința era suspendată, d. Ma-
teiu Caragiale, șeful de cabinet al ministrului de lucrări pu­

LIB
blice, se apropie de banca ministerială pe care nu se afla ni­
meni, și așează niște acte cari îi trebuiau ministrului pentru
discuțiunea ce urma să se continue în curînd. Pe cînd d. Ma-
teiu Caragiale căuta prin acte, se apropiase, probabil, prea

ITY
mult de banca ministerială. Sacrilejul acesta nu putea scăpa
ochiului vigilent al lui Cațavencu. Și cum în Cameră Cațavencu
e deputat iar fiul lui Caragiale nu, răzbunarea fu repede ticluită.

S
Ea începu cu cîteva aplauze ironice la adresa șefului de
cabinet care atingea cu haina sacro-sancta bancă ministerială.
ER
Cufundat în cercetarea actelor, d. Caragiale nu observă mani­
festația al căreia obiect era.
Atunci Cațavencu izbucnește.
NIV

— Ce înseamnă asta, domnilor 1 strigă d. Ștefan loan. Ce

caută domnul acela la banca ministerială I Ce sistem e acesta
ca funcționarii ministerelor să se apropie de scaunele domni­
lor miniștri I La o parte de acolo 1
LU

Ceilalți Cațavenci, Pompiliu loanițescu, dr. Angelescu,

loaniu, etc., au aprobat cu energie apostrofa vehementă a co­
legului lor Ștefan Ioan, în vreme ce deputății din majoritate
se uitau mirați, neînțelegând în primul moment cauza acestei
RA

indignări. Când au văzut însă că e vorba de fiul lui Caragiale,

au înțeles imediat.
Dar d. Caragiale?
NT

Surprins de violența apostrofei, și-a ridicat ochii din

hârtii și a rămas o clipă nedumerit, neștiind de ce e vorba.
Când a înțeles însă, s’a dat puțiu la o parte și s’a uitat lung
CE

drept în ochii d lui Ștefan loan.

Și nu știu cum, în clipa aceea mi-am închipuit că în
locul tânărului șef de cabinet se găsește însuși maestrul Ca­
ragiale, și scena mi s’a părut de neuitat. Am văzut pe autorul
I/

Scrisoarei perdate privind drept în ochii lui Cațavencu și sur­

prinzând, într’o singură lumină de fulger, tot ridicolul, toată
AS

meschinăria și tot odiosul sufletesc al acestuia. Și peste toată

sala de ședință, plutea parcă zâmbetul batjocoritor al mae­
strului.
UI

O, desigur, nici nu i-a trebuit lui Caragiale mai mult de

cât o asemenea clipă, pentru a vedea în toată goliciunea iui
BC

pe directorul „Răcnetului Carpaților“.

Ce păcat numai, că scena de mai sus s’a petrecut pe când
ședința era suspendată, așa în cât nu va rămâne consemnată
în Monitorul Oficial această răzbunare a lui Cațavencu.
Nestor
 Y
R AR
Victoria Oligarhiei

LIB
Să bată tobele, din surle să se sune, clopotele să spargă,

ITY
văzduhul, vestmînt de sărbătoare îmbrăcat să fie ! Romînia va
avea Silistra ! Drept preț al înțelepciune! îndelungi, marile pu­
teri i-au acordat mult dorita cetate. De acum Dobrogea nu va
mai fi fără „chee“, podul dela Cerna-Vodă ni-i asigurat de

S
veci, civilizația împlîntată de noi cu atîta trudă peste Dunăre
ER
iat-o la adăpost de cotropirea barbariei slave dela Sud.
Trăiască regele și oligarhia cărora le revin întregi laurii
biruinții!
NIV
Dar de ce nu e sărbătoare ? De ce nu jubilează regele și
oligarhia ? De ce la vestea binecuvîntată, țara a învestmîntat
par’că doliul? De ce criza care ne seacă nu contenește ? De
ce presa partidelor oligarhice, de obicei așa de limbută, nu
LU

înalță imn de slavă ?

De ce tăcerea aceasta de țintirim ?
Nu vom avea Silistra? Ori biruitorilor le e rușine de vic­
toria cîștigată ?
RA

Sînt semne neîndoioase că Silistra ne va fi dăruită.

Oligarhii au început să se certe pe prada bugetului, aș-
teptînd darul. Cartelul liberalo-takist e denunțat virtual. Aliații
NT

de' ieri au început să se cinstească cu obișnuitele epitete de

hoți, pungași, potlogari. Boerii se tîrnuesc pentru șefia ologi-
tului lor partid, ca țiganii sub șatră. Toreadorul conservatis­
CE

mului romîn, impetuosul scandalagiu de profesie Filipescu, a

părăsit ministerul în care nu făcea decît pe încurcă-lume. Mi­
niștrii takiști, cu Bădărău și Xenopol cel țanțoș și imbecil în
frunte, își vîră, pe față, mîinele pînă peste coate în samsarlî-
I/

curi de milioane. Oligarhii aruncă, între două dumicate, dinas­

AS

tiei osciorul de 100 de mii de lei anual, furați din bugetul

școlilor rurale.
Iama dată, fără obișnuita perdea, de toți, pretutindeni în
UI

averea publică, e semnul sigur că regele, că oligarhia a căpătat

Silistra.
Și dacă nu se laudă cu laurii victoriei, dacă nu jubilează,
BC

dacă și-ascund isprava, ca pisica scîrna, e că știu ce dar au

făcut țării, și mai cu seamă cu ce preț l’au făcut.
Mai întîi, ce ne-au dat puterile ?
Linia Silistra-Balcic ? Rectificarea graniței dobrogene, așa.
 FACLA 271

Y
AR
cum a cerut-o regele și oligarhia, ori măcar așa cum ne-au
oferit-o bulgarii la Londra ? Adăugat-au puterile Silistra la pre­
tențiile noastre teritoriale, ori ne-au dat numai Silistra, înlă-

R
turînd fîșia cerută pînă la mare, înlăturînd chiar și cei cîți-va
chilometri pe care ni-i cedau bulgari în schimbul renunțării la

LIB
Silistra ?
După informații din isvor sigur, puterile la Petresburg,
dacă nu ne-au dat, ne vor da numai orașul Silistra, fără fi­
rimitură de pămînt la mare, ori în jurul orașului. Silistra cu

ITY
întăririle ei. Atît.
Așa că bacșișul, redus la atît, echivalează cu nimic, vreau
să zic numai cu rușine și cu dezastru. Silistra fără rectifi­

S
carea întregei frontiere dobrogene, așa cum au cerut-o oligarhii
noștri și regele, ori fără cei cîțiva chilometri înjuru-i cari să-i
ER
asigute apărarea, nu însemnează nimic din punct de vedere
strategic, cum nimic nu va însemna economicește.
Iar cînd se va adeveri că orașul va fi răscumpărat cu
NIV

50 de milioane, că printre clauzele cedării lui stă și obligația

impusă Romîniei de a păstia, timp de 30 de ani, cea mai strictă
neutralitate față de bulgari; mai mult: că vom fi siliți a încheia
o alianță cu statul vecin împotriva celorlalte țări balcanice.
LU

Cînd la acestea veți adăuga sutele de milioane ce oligarhia

va trebui să cheltuiască pentru a da Silistrei aparența unei ce­
tăți inexpugnabile—de pe acum se vorbește de construirea de
RA

forturi moderne și a unui pod peste Dunăre în dreptul orașului

„dăruit“—lezne se înțelege de ce oligarhia se ferește să jubileze,
de ce regele nu-și înviorează ramolismentul ca să vestească
țării izbînda cea mare, a treia pe care a repurtat-o în cursul
NT

nesfîrșitei lui domnii, după perderea Basarabiei și răscoalele

agrare din 1907.
CE

. Lesne se va înțelege, iarăși, de ce Silistra cîștigată cu

acest preț însemnează trădarea intereselor supreme ale țării,
ale neamului romînesc.
Căci oricît se va căzni lumea oficială bulgară să înăbușe
I/

indignarea poporului cînd răpirea Silistrei va fi un fapt înpli-

nit, gestul oligarhiei noastre a sădit vrajba de veci între două
AS

popoare care erau destinate a conviețui în cea mai durabilă

prietenie.
Iar de vom fi legați de bulgari printr’o alianță îndreptată
UI

contra Serbiei, contra unicei țări din Balcani cu care avem in­
terese comune în Austro-Ungaria, contra țării de care ar fi tre­
buit să ne legăm în regulă de decenii, trădarea intereselor ro-
BC

mînimei de pretutindeni va sări în ochi tuturora.

Și atunci unde sînt oamenii hotărîți și dîrzi cari să croiască
în opinia publică a țării curentul zriduitor care să măture și
dinastia și oligarhia trădătoare ?
Justus
 Y
R AR
LIB
ITY
Mnșmsiana cazona

S
Cu privire la soldatul din Buzău, omorit de superiori, co­
respondentul Dimineței, care cel dinții a dat alarma, revine în
ER
termenii următori:
BUZĂU, 2 Aprilie.— După cum am arătat într’o corespondență re­
centă, un zvon grav a circulat în oraș zilele trecnte.
NIV

Se spunea că un soldat din regimentul Buzău, compania 7, ar fi mu­

rit în urma unei bătăi ce ar fi suferit dela superiorii săi.
Controlînd acest zvon la spitalul militar și Ia d. căpitan Mănăilă,
LU

comandantul acelei compănii, ni s’au afirmat următoarele.’ zilele trecute,

în timpul exercițiilor pe cîmp, un soldat anume Șt. Oprea din compania
7, care suferea de un început de tuberculoză, a avut o hemoptizie (văr­
sare de sînge).
RA

Soldatul a căzut jos.

Intîmplător trecînd pe acolo doi zidari cari lucrează Ia spitalul mi­
litar ce se construește în apropiere, și văzînd pe soldat căzut jos, au dat
NT

ajutorul lor celorlalți militari, punînd pe bolnav pe un pat improvizat

spre a-1 duce la spitalul militar. Aci avîndu-se în vedere starea gravă a
soldatului, după o căutare de cîteva zile, i s'a dat un concediu de 60 de
CE

zile. Bolnavul a și plecat la părinții săi în comuna Trestia

Cei doi zidari crezînd că soldatul a suferit o maltratare din partea
superiorilor săi, au răspîndit în oraș acel zvon, pe care l’au înregistrat
ziarele.
I/

O coincidență a făcut ca după 2—3 zile să moară în spital un alt

soldat din reg, 9 R.-Sărat, care se afla internat de mai mult timp.
AS

Cele arătate mai sus, sînt, cum am spus, declarațiile militarilor de

la cari am cerut amănunte.
E o foarte ciudată serie de complicații suspecte. Mai ales
UI

este curios că un soldat tuberculos este menținut în serviciu

și scos la exerciții pe cîmp, după cum e și mai curios că nu­
mai după cîteva zile dela acea hemoptizie soldatul e trimis a-
BC

casă, unde nu va putea să aibă îngrijire, dar va putea să-și

umple familia și tot satul, — și aceasta se face „avîndu-se în
vedere starea gravă a soldatului."
Noi nu putem vedea aci decît o mușama cazonă,, imensă
și groasă.
Cine face ancheta ? Z
 r Ae la 273

Y
Apostolii Neamului

AR
Cazul Buțureanu—Mochi Fischer

R
LIB
Ziarul Limina din Dorohoiu ne aduce informații
foarte interesante despre șeful naționaliștilor de acolo, d.
N. Buțureanu. Acest domn, ca și măiestrul său A. C.
Cuza, înțelege să facă antisemitizm de ochii lumii, făcind

ITY
însă, în acelaș timp, prietenie pe sub mină cu evreii dela
cari se poate trage «un ce profit». Așa face d. Cuza; de
ce n’ar face și d. Buțureanu ?

S
Dar iată faptele date la iveală de Lumina:
ER
La 15 curent s’a judecat la judecătoria ocol, rural Doro-
hoi, procesul penal privitor pe Neculai Buțureanu, șeful națio­
naliștilor dorolwieni, care, a fost condamnat la 200 lei amendă
NIV

și 100 lei despăgubiri civile, pentru acte de o sălbăticie fără

precedent.
Nu intenționăm să discutăm aci procesul, trebue însă să
relevăm că, cu această ocazie, s’au dat în vileag fapte de o gra­
LU

vitate rară.
Intre actele dela dosarul judecătoriei No. 2132/912 se află
și declarațiunea d-lui administrator de plasă Ioan Jormescu,
RA

scrisă și subscrisă de domnia sa, în fața procurorului, prin

care glăsuește că, „Neculai Buțureanu, șeful naționaliști­
lor dorohoeni, pe clnd era administrator de plasă, obi-
cinuia, fără rușine, să se servească de caii arendașilor
NT

evrei din plasa sa," precum și că, „cerea și i se dădea,

totdeauna, dela diferiți arendași evrei, din acea plasă,
făină, păpușoi, ovăz și altele".
CE

In dovedirea acestor acuzări domnul I. Jormescu se ser­

vește de mai multe chitanțe din registrele moșiei Rădăuți din
timpul cînd era arendaș d-1 Mochi Fischer. „Așa, spune dom-
I/

nia-sa, din chitanța No. 385/90S, S9 constată că Neculai

Buțureanu, șeful naționaliștilor dorohoeni, a luat dela
AS

NI ochi Fischer 200 kgr. o văz și alte 200 cu chitanța

395/S08; apoi 200 kgr. ovăz cu chitanța 443/'9n8; 200 kgr.
ovăz cu chitanța 449/ws ; o sută kgr. ovăz cu chitanța
455f^; 100 kgr. făină cu chitanța 7I5/pog și multe
UI

altele cari se pot arăta oricând".

„Față cu cererile prea dese—plictisindu-se desigur
BC

admnistrația moșiei de atunci—se observă în registrele

moșiei, cum un fost comptabil, Vasile Enescu, mențio­
nează că : „Prea mult se cere de d-nul Buțureanu și cererile i
se satisface fără nici un capăt." Acest fost comptabil domi­
ciliază acum în Botoșani." m
,, NIai este de remarcat, adaogă d-1 Jormescu,—pe Ungă
274 tABL*

Y
multe altele—că, in mod obișnuit, Neculai Buțureanu,
cel mai naționalist om din Țara Românească, telefona

AR
ia moșia Mileanca, spre a-i veni trăsura lui Șoil Fis­
cher, pe atunci arendaș al acestei moșii, unde, dese
ori dormea și tnînca, considerând serviciile cu așa zișii

R
jidani ca ceva foarte natural; lucru care nu se împacă
cu reclama de acum. Cu trăsura jidovească venea, de

LIB
alt-tel, și in capitala județului, unde stropea lumea cu
noroi de sus*
In sprijinirea acestor acuzări d-1 Jormescu invoacă pe
martorii : Alexandru Munteanu, fost primar dela Mileanca,

ITY
Neculai Luca, preot al comunei Mileanca, Aftauase Neculescn,
secretarul comunei Mileanca și Dumitru Văcăreanu, fost vizitiu
pe acea mope.

S
„Biela Mochi Fischer, arendașul moșiei Rădăuți,
Neculai Buțureanu, marele naționalist, lua cai cîțiii
ER
trebuiau și îi ținea la el acasă, servindu-se de dînșii ca
și cum ar fi proprietatea lui, fapt care te probează cu
martorii : Toader Creții, fost camerier la administrația
NIV

plășei „Lascar*, actual factor rural; Constantin Opas-

chi, notarul corn. Rădăuți; Gh. Ouciureanu, Ion Să-
vinc, Const. Răileanu, toți foști slujbași pe moșie; Toa­
der JLuohian, locuitor din Rădăuți, etc.“
LU

La toate aceste acuzări ce i s’au strigat în obraz, în șe-

țdința publică — șeful naționaliștilor dorohoeni și administra-
orul de plasă plătit cu ovăz și făină de Mochi Fischer, n’a
RA

putut să se apere. Aceasta, spre marea indignare a tuturor celor

prezenți, cari, indiferent de culoare politică, spuneau că, dacă
s’ar fi știut nevinovat, dacă se simțea calomniat, se apăra, nu
numai acum, în ședință publică, dar, mai cu seamă, dela 14
NT

Noembrie 1912 încoace, cind s’a făcut de d-1 Jormescu decla-

rațiuni formale în fața procurorului.
Dacă însă naționalistul Buțureanu nu știe să se apere, în
CE

schimb... sare la bătae. Cu drept cuvînt Lumina se întreabă :

„Se cuvine, deci, să ne întrebăm — după cum, cu mult
talent, releva în ședință d-1 avocat I. Cuparencu — dacă, nu
I/

cumva, d-1 Neculai Buțureanu, a sărit la bătae, stăpînit de

pornirea brutală a vinovatului și desperat de a nu putea răs­
AS

punde un cuvînt la acuzările ca îl zdrobesc ?“

* * *
Pe noi cazul d-lui Buțureanu nu ne surprind: noi îi
UI

cunoaștem pe d-nii naționaliști și știm in ce ape se scaldă;

Afară de d. lorga, un biet naiv, care in dorința de a-și
BC

apăra idealul merge une-ori și pini la incorectitudine, toți

ceilalți afișează idealul spre a-și favoriza incorectitudinile.
Și din acest punct de vedere șeful lor adevărat este nu
d. lorga, ci d. Cuza. Ș.
 Y
R AR
LIB
S ITY
Neoiobăgie, ER
ori robie?
NIV

Cu privire la cazul dela Obilești

LU

Acum zece zile a apărut în „Adevărul" unMenunț escep-

ționaî de grav în privința unor orori ce s’ar fi săvârșit la mo­
RA

șia Obilești din județul Ilfov.

Se spunea anume că un mare număr de țărani aduși din
alte județe la munca câmpului, exasperați de tratamentul neo-
NT

menos la care i supunea arendașul moșiei, d. Leonida Cazacu,

și cum acesta nu-i lăsa să plece, au căutat să fugă într’o
noapte.
CE

Un logofăt însă pornind călare pe urma lor însoțit de

mai muîți argați, ia ajuns, și cu focuri de pușcă i-a silit să
se întoarcTrei țărani au fost loviți de tocurile trase de lo­
gofăt. Ceilalți, întorși la moșie, au fost groaznic bătuți o zi și
I/

o noapte, iar azi se găsesc secfestrați și puși în imposibilitate

de a scăpa prin fugă de tratamentul barbar la care sînt
AS

supuși.
La început știrea a fost primită cu oarecare neîncredere.
Era extraordinar, in adevăr, ca în zilele noastre să mai per-
UI

ziste asemenea rămășițe ale veacurilor de robie.

Iată însă, că un martor cu greutate vine să confirme
intru totul cele de mai sus. Inspectorul agricol al județului
BC

Ilfov, d. C. Receănu, anchetând faptele la fața locului, a îna­

intat ministerului de interne un raport în care faptele denun­
țate sânt recunoscute punct cu punct.
 f
276 F A C A

Y
Inspectorul Reeeanu recunoaște că încă din primul fo­

AR
ment țăranii, aduși din Câmpulung de un anume Fânaru, n’au
v®it să stea la moșia arendașului Cazaca. Cincisprezece din ei
au fugit din tren încă înainte de a fi ajuns la moșia Obilești.

R
Inspectorul agricol spune lucrul acesta, dar nu-și dă câ­
tuși de puțin osteneala să cerceteze ca să afle de ce au fugit

LIB
acei țărani, după ce se angajaseră, plecaseră din Câmpulung
și făcuseră atâta drum. Dacă ar fi lăcut cercetări ar fi desco­
perit că pe drum, într’o stație, la încrucișarea trenului lor cu
altul, țăranii au aflat dela al ți țărani din trenul celait, eă la

ITY
moșia lui Cazacu e foc și pârjol, că muncitorii sânt rău tra­
tați și neplătiți etc. Atunci 15 dintre câmpulungeni au săr>t
din tren și n’au mai voit să-și continue drumul.
Inspectorul mai recunoaște că patru din muncitorii sosiți

S
la moșie și anume Niță Moldoveanu, Gheorghe Cercel, Nicuiae
ER
Cercel și Ion Boțoroagă, au fugit numai după două zile de
serviciu.
De ce n’a cercetat inspectorul cauza care i-a făcut pe a-
NIV

ceștia patru să fugă după două zile ? Ar fi aflat lucruri foarte

interesante.
Inspectorul continuă apoi textual :
„In aceiaș timp arendașul văzând că mare parte din ar-
LU

gați, sint dispuși să fugă ii trimete pe toți la armanul Pârli-

țeni, departe de 12 kilometri de satul Obilești. unde snsăFCÎ-
naază pe logofâtuJ Al. Ficlenessu cu senducarea și su-
graveghierea «or, făcându-l răspofîzstor de orice ar­
RA

gat va mal fugi".

Cu alte cuvinte, inspectorul agricol mărturisește negru
pe alb secfestrarea țăranilor Ia arman, cura și faptul că fuse­
NT

seră puși sub „coaducerea “ și „supraveghierea** logofătului Fi-

cknescu, care fusese făcut „răspunzător de orice argat va mai
fugi*.
CE

„Conducerea1* și „supravegherea'* logofătului se vede eă au

exasperat și mai rău pe muncitori, căci într’o zi, aceștia au
plecat cu toții...
„ceeace văzând logofătul împreună ca alți patru argați din
I/

alte județe se ia după ei și el fiind călare îi ajunge mai întâia,

AS

descalică și se pune înaintea lor ca să i oprească. In acest mo­

ment se naște o invălmășală și după declarațiile martorilor, ar-
gații llie Chiriță, Ion Grigere și Costică Taraș lovesc pe logofăt
care face uz de armă rănind cu alice la pi ioare pe llie Chiriță,
UI

Gh. Grigore și Dumitra Piscurici. Aceștia trei sint trimiși la

spitalul GarbăneștP.
BC

Așa dar, după ce a recunoscu: secfestrarea țăranilor, in­

spectorul agricol recunoaște și faptul acesta nemai auzit, că
țăranii au fost urmăriți cu focuri de pușcă și că au fost aduși
înapoi Ia arman sub teroarea gloanțelor. Mai recunoaște in­
spectorul agricol, fără un cuvânt de comentarii, ca pe un fapt
 FACLA 257

Y
banal, împușcarea a trei țărani și internarea acestora în spital.

AR
Ne îndoim că pe vremea robiei, țăranii erau mai rău
tratați ca sub regimul legilor agrare votate după 1907.
Inspectorul agricol de Ilfov, fără să-și dea seama, a scris
o pagină din cele mai elocvente asupra robiei în care este ți­

R
nută țărănimea română de oligarhia lacomă și despotică. In-

LIB
tr’un viitor nu tocmai îndepărtat, când vreun istoric nepărti­
nitor va sta să cerceteze cauzele altor răscoale, produse după
1907, raportul d lui Receanu va fi un document prețios El sin­
gur va arunca o lumină în deajunsde puternică pentru alumina

ITY
situația reală a țărănimei române în anul 1913. Și istoricul
viitorului nu-și va mai da osteneala să caute „instigatori", cum
s’au căutat la 1987. Pentru el va fi limpede că nu se putea să
nu ajungă la revoluție o țărănime tratată în chipul acesta, o

S
țărănime ținută nu în neoiobăgie, ci în adevărată robie.
ER
Și acum, ca să încheiem.
Dacă un act oficial ca raportul inspectorul Răceanu s’ar
fi produs în orice țară din lume, urmarea ar fi fost imediata
liberare a țăranilor secfestrați cum și darea în judecată a a-
NIV

rendașului și oamenilor săi, pentru atentat la libertatea indi­

viduală și pentru crimă săvârșită dar neizbutită.
La noi, ne îndoim că se va face. Adică nu ne îndoim,
LU

sinlem siguri că nu se va lua absolut nici o măsură în contra

arendașului Cazacu și a oamenilor săi.
I. Armașu
RA
NT
CE

Note de Artă
I/

Expoziția Tinerime! Artistice

AS

In localul panoramei s’a deschis de cîte-va zile a 12-a expoziția de

pictură și sculptură a Societății Tinerimea artistică. Pare mi-se e ultima
UI

oară cînd această tovărășie își expune lucrările în hambarul care peste un
an va fi dărîmat pentru a se clădi primăria.
Cu. cit numărul pictorilor se înmulțește se simte tot mai mult tre­
BC

buința unui local propriu pentru expoziții. Salonul oficial din cauza lipsei
unei direcții îngrijite devine bazarul crutelor pretențioase și copilărești ale
elevelor și elevilor de la Bele Arte. Gruparea Tinerimei e un cerc închis
e expoziția celor vre-o 10 artiști veterani cari își formează o atmosferă
 27'8 FACLA

Y
din lucrările inofensi 76 ale celor îngăduiți pe panourile expoziției. Selecționa­

AR
rea lucrărilor ca și aranjamentul lor e supus arbitrariului. E refuzat Dărăscu
și se primește Cornescu cu inconștiența și seninătatea oamenilor ce nu-și
dau socoteala conștiinței lor. înconjură tablourile lui Luchian cu lucrările

R
D-nei Storck sau Jean Adela pentru că d-rii Vermont, Murau, Poitevin
ori Verona n’ar putea sta alături fără o vădită superioritate a celui dinții

LIB
asupra lor.
Așa că cele 2 saloane ale noastre păcătuesc în mod grav în alcă­
tuirea lor. și alte localuri de expoziții nu avem. Sălile Ateneului unde
se face si Salonul oficial și unde se perindează regulat una sau două ex­

ITY
poziții particulare pe fiecare lună, sînt mizerabile, întunecoase, frigu­
roase și rău întreținute. Ministerul instrucției publice care subvențio­
nează trei teatre, o societate geografică, coruri și alte instituții nu gă"

S
sește că ar trebui odată să se gîndească și la pictorii și sculptorii noștri*
Ași propune pictorilor de la Salonul oficial o grea încercare, să renunțe pe
ER
timp de cîți-va ani la premiile și cumpărăturile ce le face ministerul, pen­
tru începutul unei clădiri de expoziție. S’ar putea face ceva măcar diu
inițiativa pictorilor dacă ministerul întîrzie cu orice preț să se ocupe de
NIV

aceasîă parte a culturei romînești.

Dar să revenim la Tinerimea Artistică. Prima aruncătură de ochi în
sălile expoziției lasă impresia că ai mai văzut această expoziție și acum
5 ori 10 ani. Puțini noui veniți și mai puțini acei ce se disting. Kemarc un
LU

nou venit, pe d. Georgescu.

Aceiași pereți ocupați de aceiași pictori cu aceleași lucrări, lipsa
aceasta de muncă și străduință continuată în lucrările artiștilor noștri, se
RA

datorește grabei cu care artiștii își prepară expozițiile și mai ales înclină-
rei lor spre gustul publicului nostru amator, care nu distinge între falș
și adevăr. Cele două săli ale panoramei în care expune d. Kimon Loghi,
sînt prototipul acestui soi de artă. D-sa e un îndrăgostit de arta miinche-
NT

neză și de aceea picturile d-sale se prezintă ca o parodie a școalei nem­

țești și totuși d 1 Loghi se înfățișează așa de bine și de complect publi­
cului nostru, în cit e foarte greu de spus ceva despre picturile d-sale.
CE

Priviți: Din lumea basmelor, Cele 12 fete de împărat, A fost odată

ca niciooată, Voaluri roze și zîne blonde, castele, lebede, Feți-frumoși...
Ce bogăție de motive și reflexe tricolore! Nu pria motive de bazine ro­
I/

mînești se poate dobîndi o personalitate în jartă, ci prin desvoltarea fi­

rească a unei munci intelectuale particulară artistului și națiunii. Ceea ce
AS

face d. Loghi e comercializarea|lui Boeklin și Stiick, nu însă individuali­

tatea d-sale. Ce apropiere poate avea d-sa de arta nemțească ca să facă
Jkitciuri de un gust teuton, unflat de bere și cîrnați. D-sa e un om dela
UI

sud cu înfățișare fină și plăcută.

Lipsa deprinderii rtflectărei personale a d lui Loghi și simțul imi­
tativ al d-sale ca și al celor mai mulți dau din sălile unde expune cele 72
BC

de lucrări ceva de prăvălie de bijuterii false ce foarte anevoie poate fi dis­

tins de publicul nostru, lată de oe am zis că e greu de vorbit ceva despre
d. Loglii. Primitivii Italieni, Cimabue și alții din cauza nnui desen strîns
și strict paralizau în tablourile lor elocventa represintărei și dîndu-și so-
 FACLA 279*

Y
Pictorul N. Dirăscu

R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

care nu expune la T. A.

coteală de această neputință a traducerei sentimentelor, cereau literatures

să le eomplecteze opera lor și de aceia scriau cuvinte și fraze cari expli­
RA

cau mai clar subiectul. Oare tot din aceleași motive D-l Kimon Loghi
scrie cu lilere de o șchioapă pe cadrele tablourilor sale de o arhitectură
de berărie nemțească „A fost odată*? Ce pricepe D-sa prin acesstă imi­
NT

tație fără rost?

** *
Tinerimea Artistică are pretenții că în timpul celor 12 expoziții ale
CE

sale a desvoltat gustul publicului și a lucrat contra corupătorilor acestui

gust ca și cum înmulțirea pianelor mecanice a"r desvolta gustul muzical
și simțul auzului Un singur lucru a făcut Tinerimea, e că în cadrele sale
s’a expus publicului poate cea mai marcantă personalitate artistică pe care
I/

am avut-o, Luchian. Această figură transfigurată pe care o boală, de aai

de zile a îndepărtat-o din rîndurile noastre, l-a făcut să strălucească mis­
AS

terios și tainic, ca o stea îndepărtată. Arta d-lui Luchian e subtilă și aleasă;

viziunea ce reflecta opera lui e notațiunea proprie expresiei lui; e artis­
tul a căruia intenție se desenează cu hotărîre și claritate în opera lui. De.
UI

genul d-Iui Luchian cît și coloarea e simplă rafinată dese ori de o enunțare
naivă și francă. Planurile de umbră și lumină agită tablourile sale de ua
sufla de viață.
BC

Primește, înregistrează și reflectă cu pasiune.

Opera D-lui Luchian e turmentată de ciocnirile și străduințele unui
puternic temperament. Nu putem vorbi de lucrările D<sale expuse anul
acesta la Tinerimea fără a ne gîndi la tot ce am văzut de acest artist.
288 F A 8 X. A

Y
AR
A menționa un singur tablou de al D-sale a a nu pricepe ce face
un artist. Totuși totdeauna mi-a plăcut la D-l Luchian mai mult figurile,
peisagele și tablourile unde se agită planurile și se luptă cu soarele. Flo­

R
rile D-sale sînt lucrurile în care mi-se pare că artistul reușește mai puțin.
Ceea ce ne surprinde la Soe. Tinerimea Artistică și anul acesta ca

LIB
și anii trecuți, e lipsa 'unui criteriu în felul cum s’a făcut selecționarea
©perilor artiștilor. Cităm nume ca Ghica Budești, Vorel, Jean Adela, Brîn-
cuș, Haimau Carlos, Grant, lancu Vermont, Verona, etc. etc.
Ciudată împestrițare de nume, de talente și tendințe. Știm că Soc.

ITY
Tinerimea Artistică nu e o societate independentă și liberă, ci are un ju­
riu. După ce normă judecă lucrurile acest juriu nu putem pricepe. Am
căutat în expoziție și un Obedeanu, dar am dat peste Ștefan Popescu.

S
Lucrările d-lui Popascu ne fac o surpriză plăcută pentru că d-sa expune
mai rar, îl cunoaștem de mult, dar a rămas același, s’a fixat de mult în
ER
opera d-sale. Peisagele d-sale, cerul cu norii, cîmpul, vegetația, ne fac im­
presia de ceva plat și moale, toate laolaltă mestecate într’o substanță cle­
ioasă ce răspîndește un miros de prăjit... Am putea spune că culorile d-lui
NIV

Popescu ar fi arse în dogoarea razelor de soare pe ogoarele din Băducești,

dacă n’am ști că sînt broites â lambrein laboratoarele d-lui Blox. Ce fru­
moase culori are d-l Blox 1 D. Popescu găsește că nu sînt arse â point ;
chestie de gust și de miros.
LU

Din diversitatea lucrărilor expuse d. Pătrașcu reiese cu mult din

rîndtirile Tinerimei. Dar d-sa pune prea mult preț pe hazard, prea pictează
numai din pensulă, lipsa unei intenții inițiale la un artist nu o poate ram-
RA

plasa buretele lui Protogene, care deși rămas proverbial, nu poate da ni­
mic elocinței artistului.
D. Paladi/ de data aceasta e slab. D-sale îi plac figurile imateriale
NT

mai mult caste decît vivante. Nudul d-lui Palady e flou, n’are calități nici
de desen, nici de coloare.
D. Strîmbulescu se modernisează, e prea tîrziu.
CE

D-nu Cuțeșcu își aduce aminte de Miinchen.

D. Vorel trimete din Miinchen caricatura artei franțuzești. De ce d.
Vorel nu se duce cel puțin la Paris? N’ar fi mai franțuz decît e neamț
acuma.
I/

*
* it
AS

Sculptura e reprezentată prin Oscar Spathe. D-sa are un subiect peste

puterile d-sale: Mihai Voevodul romîn. Deștept, vioi, viteaz și bun, sim­
bolizează întreg poporul romîn. Vă închipuiți ce poate face un sculptor
din această măreață figură cînd concepția nud ajută.'
UI

D-l Brîncuș, un artist veritabil trimite o pasăre măeastră. Nu ne în«

cîntă măestria acestei paseri, dar cunoaștem pe d. Brîncuș din multe lu­
BC

crări ale sale. Ne mirăm că Tinerimea primește o astfel de lucrare. De­

sigur crede că se apropie de lucrările d-lui Vorel.
Dar ce vreți? Tinerimea caută și ea șă se moderniseze; de aceea a
primit lucrări și de d. Teodorescu Sion.
(Va urma)
C. Ressu
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

ni
RA

Pa frontispiciu! acestui azil de invalizi politici care regentează arta

noastră și consimt sau nu, ca pictorii să se folosească de ospitalitatea
unui monument destinat lor și nici de cum bufnițelor cu favorițe ale admi­
NT

nistrației,— după cum le place sau nu mutra solicitatorilor, — pe frontis­

piciul Ateneului, se arată vizitatorilor un șir de Domni romîni. Zugrăviți
în medalioane, voevozii, tineri și puternici, par a simboliza tinerețea. Tine­
rețe e’ntr’adevăr arta și tinerețe este viața. Cum se face că templul ei,
CE

întunecos ca o cursă de șoareci, închis, cu intrările dosnice, a încăput pe

mînile babalîcilor? Ochi zbîrciți, spinări vetuste, încheeturi fragile, ’gingii
înmuiate, limbi cleioase, cuvinte deslînate.
I/

N’avem intenția să satirizăm bătrînețea, pe care, respectabilă, știm

să o respectăm. Bătrînețea e îndeobște retrasă și discretă. Canapelele de-a
AS

lungul pereților eafenelii, tutunul, țigaretul lung de chilimbar, clătinarea

din cap, ziarele și dragostea celor’mai tineri alătcuiesc elementul în care
bătrînii se simt mai bine și liniștiți. Bătrînețea e însă o povară,kcînd ține
UI

brațele tinere pe loc, le împiedecă sau le apasă. Țările de înțelepciune sînt

ale regilor bătrîni; țările viguroase sînt ale prinților tineri — și numai
excepțional se întîmplă și contrariul.
BC

Dacă la direcția Ateneului s’ar lucra ceva, s’ar face ceva, ceva mai
mult decît meseria hotelierilor și a regisorilor de apartamente, n’am avea
poate nimic de zis. Dar la Ateneu, care poate fi închiriat și dat în între­
prindere unui agent de publicitate, fără ca să-și schimbe caracterul comer­
cial decît în bine, d-nii cutare și cutare, neputincioși, niște pîrci, niște
 Y
282 FACLA

AR
fignranți de zgîiciuri, se mulțumesc să-și iscălească numele pe state ți să
și-l săpe’n piatra spoită cu aur, a pereților.

R
Greutatea eu care se obține un colț de expoziție de către un pictor,
prezintă tot soiul de zigzaguri. Administrația nu știe să se intereseze nici

LIB
de artă nici de artistul, care talentat sau nu, dar sărac, și neatins, cu toată
truda lui, de niciunul din privilegiile celor ce-i uzurpă locul, vine să ceară,
un perete din Ateneu. E-o alergătură, pe jos și în trăsură, pe la miniștri,
care vor, pe la profesorul X. oare nu vrea, pe la administratorul Y. care

ITY
trebuie să se mai gîndească. Unul nu voiește să dea locul de subt seară,
altul refuză sala bibliotecii, altul se opune ca anume artiști să expuie.
Nu e fu privința asta, cea mai de seamă, nici o normă. Negul» a-
tîrnă de nume. Oum te chiamă ? Te chiamă Popescu, te chiamă Ștă-

S
nescu? te chiamă Papă-lînă? Ai să faci cum ți-o veni, după cum vei fi
ER
băut aseară șampanie după unu, te-ai culcat de vreme sau te-ai folosit în
brațele amorului de efectele unei pilule de ultima resursă. D. Papalină pune
ochelarii, se uită lung, te măsoară, nu te cunoaște. Sau auzise de D-ta și
NIV
nu i-ai mers deodată la inimă. Artiștii timizi pleacă descurajați. Cînd um.l
mai vioi, îl mînjește pe D. Papălînă ca o replică, dela nas și pină la no­
durile picioarelor, D. Papălînă primește brusc să se înțeleagă și nu știe cum
să danseze mai bine, scurt cum este și cu pasul femenin, în jurul solici­
LU

tatorului iritat.
(Va urma) -
A.
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 FABLA «88

Y
POLEMICI

AR
Dezinteresare. — Ziarele conservatoare u'au isprăvit încă eu lau­

R
dele la adresa defunctului nabab. Astfel Epoca, arăttnd că nababul, care

LIB
a fost acționar pretutindeni, n'a lipsit nici de la Creditul urban, aice:
..Suflet nobil cu însușiri adevărat creștinești, Gh. Cantaetaino nu a ma­
nifestat nici o ut A, nu a recurs la violențe de limbaj nici chiar atunci cină
adversarii săi politici acaparase cu desăvîrșire această mare instituțiace de

ITY
Credit, o transformase în uneltă de persecuție politică și disperase toată lu­
mea cu specula și apăsarea’1.
Ce ziceți de aceasta laudă ? Nababul, din moment ce dividendele li
erau asigurate, nu se înpotrivea de loc ca marea instituția de credit să

S
apese și să speculeze lumea..,.
O, dezinteresare!...
ER
*
„Patriotul*.—D Ioan Slavici dă un lung certificat de patriotism
defunctului Gh. Gr. Cantacuzino. Toate ar fi bune; dar vorba-i: cine dă
NIV

certificat d-lui Ioan Slavici ? Că, uite, de vr’un sfert de veac înceace me­
reu s’a rostit cuvîntul „renegat* la adresa d-lui Slavici; iar acum vr’o doi
ani tot de d-sa vorbea articolul „A murit un om" al lui Goga.
In cit...
LU

Vînătoare și vînătoare.— 1. S. fi. Principele Ferdinand a plecat

azi dimineață ia Bahoa-Ursului (Muscel) pentru a participa la o visătoare
RA

organizată In acea localitate, și cere va dura mai multe zile.

Aceasta ne-o anunță, cu entuziasm, una din acele gazete cari au
talentul de-a se entuziazma de tot ce fac anguștii membrii ai Dinastiei,
NT

ori clnd și cri unde.

Observăm că prințul Carol n’a însoțit pe onor, taică-său ; junele era
încă reținut aici de v’narea dot&țiai.
CE

*
Galimatias. — Ziarele din capitală publică iar următoarea știre
ajunsă clișeu:
„Din Iași ni se telegrcfiază că acolo se vorbește din nou, de astă
I/

dată cu muită inzistență, de hotărîrea d-lui Matei Onntacuzino de a demi­

siona din demnitatea de primar al orașului*.
AS

Din partea d-lui Galimatias Cantacuzino știrea nu ne surprinde: am

prevăzut-o diu cli-pa în care, spre bucuria tuturor amatorilor de petreceri,
d. Galimatias a ajuns primar al lașilor.
UI

*
S’du încurcat ițele. — Ziarele ne-au adus următoarea interesantă
telegramă, cu data de 2 Aprilie (notați că e 2, nu 1):
BC

„Londra, 2 Aprilie.—Bir Edvard Grey și directorii marilor ziara din

Londra au primit o adresă telegrafică din partea a 7 membri ai familiei
Valaori și altor 14 membri din Moscopoli, pr:n care protestează energi*
contra propagandei profesorului Valaori, făcută prin capitalele europene și
în interesul autoaoasuei Macedoniei.
 2B4 FACLA

Y
Intre altele adresa spune că familia curat grecească Valaori, și toți

AR
locuitorii Moscopolisnlui rămtn credincioși tradițiilor istorice ale patriei
Iot și privesc cu scîrbă activitatea profesorului Valaori, care acum 40 de
ani s a refugiat în Romînia unde, din copilărie, i s'a otrăvit sufletul eu

R
propaganda străină, iar acum, violîndu-și singur conștiința, apără iuteiese
stră*ne, vrînd să-și aducă patria Intr’un jug mai insuportabil decît de pin&

LIB
acum.
Adresa către preeă termină cu rugămintea să lumineze opinia pu­
blică europeană asupra tendințelor profesorului Valaori.
Urmează 21 de semnături, dintre cari 7 diverși Valaori".

ITY
Am trimee pe fotograful nostru la d. Valaori, ca să putem constata
«e cap face și pe unde scoate cămașa. In ce ne privește, afacerea ne lasă
reci: dacă d. Valaori e grec romînizat, cu atit mai bine pentru romîni ;

S
dacă rudele sale sînt romîni grecizați, cu atît mai bine pontru greci. In
tot cazul, nici d-sale nu-i putem contesta calitatea de excelent romtn, nici
ER
domniilor lor pe aceea de excelenți greci.
Ce zic însă naționaliștii ? Vom trimete și la dînșli pe fotograful
nostru.
NIV

*
Naționalitatea în... ționeala d-lul Cuxa. — Italia sărbătorește
al einoelea centenar de la nașterea lui Boccaeio, creatorul prozei italiene,
Boccacio era francez, după mamă, de la care a și moștenit talentul
LU

literar. Așteptăm ca d. Cuza să-l escludă din literatura italiană.

„Citații întregi*.—Unirea d-lui Cuza i-a bătut măr pe cei de la

RA

Viața Eomînească asupra chestiunii de a se ști dacă d. lorga a fost popo­

ranist Înaintea d-lui Stere sau d. Stere a fost naționalist înaintea d-lui lorga?
Triumful e al Unirei: ea dovedește că întîi a fost ee-a fost d. lorga»
NT

pe urmă d. lorga și în sfîrșit d. lorga. Cităm:

.Așa dar poporaniștii de la Viața Romîneaseă trebuie să sufere o
nouă deziluzie : aceea că au fost dezmințiți prin citații întregi*.
CE

Cuvintele .citații întregi* sînt subliniate de Unirea. Adică cum Cn-

tregi ? Există și jumătăți de citații ?
Ei, da : există! Sa știe doar că tocmai așa își face d. Cuza citatele
tn scrierile plagiate de d-sa : citează cinci rînduri dintr’un pasagiu, iar pa­
I/

sagiu 1 întreg 11 dă' ca al său. Celor de la Vi'c/a li s’a făcut o cinste spe­
cială, oferindu li-se .citații între' i“.
AS

Redacția și Administrația:
rauia STR.SĂBITOAR,Îl.Bucarepl
UI

ABONAMENTUL
BC

In țară ................. 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni

In streinălate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni
Exemplarul 15 bani Girant resp. Const. Stau

ATEl.li.HthL bOCiJEUAÎll .AhEVERUL* Bucareșri

 HU .1 4*

BC
UI
AS
I/
CE
JEJf

NT
RA
LU
NIV
ER
S
I

ITY
LIB
R
“ duld

AR
Y
» «Ik
-js
 TO FACLA

Y
t*eli de plăcintă, zmerește la liturghie și utrenie în fața lui Dum­

AR
nezeu cu cite un kilogram de carne coaptă sau afumată, eclisiar-
hul este mîhnit. Știutorul a toate i-a dat destulă „cunoștință" ca
să-l umilească și să-l facă să-și măsoare păcatul de dulce.

R
Cuviosul așteaptă sfintele Paști cînd va mînca în fața tu­
turor friptura jinduită, fierbinte, dela rinichi, pe care mezelurile

LIB
n’ajung să o imite—și ouăle roșii cu cozonac. E o ispită, o is­
pită tenace și buzele murmură: „Miluește-mă Dumnezeule... și
iartă fărădelegile mele".

ITY
Intre frați e-o înțelegere poruncită de suflet, ca să se oco­
lească unul pe altul, să tacă sau să vorbească pe șoapte. Pri­

S
virea lor e îndreptată, jelitoare, către pămîntul patimilor șl al
ER
Satanei; dar pleoapele, scoborîte ca o perdea, numai pînă la
ciucuri, tot lasă să se strecoare puțină lumină, prin dunga că­
reia zărești înlăuntru ca’ntr’o odae de lupanar.
NIV

Fiecare caută să-și uimească frații de cin prin slăbiciunea

lui prea grasă, prin posomorîrea lui prea jovială, printr’o claus­
trare desăvîrșită în orele de chilie. Și cînd se arată, în soarele
LU

de April prin curte, fiecare ține, ca să poată fi văzut de ceilalți,

un pesmet negru și pietros, pe cînd dinții mestecă în dosul băr­
bilor, o felie dintr’un cîrnat, dumicată cu muștar sau murătură,
RA

înainte de-a fi fost părăsită chilia.

*
* *
Paștile-i scăparea de postul cel 'mare și de săptămîna lut
NT

și mai mare, o zi scrisă în calendar și pe ouă cu roșu.

larodiaconul losff
CE
I/
AS
UI
BC
 Y
AR
Paștele sărbătoarea revoltei
Jefuitorii și preoții lacomi înșelară pe creștini. Din învierea

R
Domnului făcură sărbătoarea păcii, a iertării și ațipirei în lan­
țuri. Prilejul adormirii conștiinții în îndestularea vremelnică a

LIB
trupului. Din revenirea în sufletele credincioșilor a Celui ce pă­
timi și muri pentru cei mulți, a Celui ce umpli! și va umple,
veacuri, omenirea cu numele Lui legat de cea mai altruistă mo­
rală, făcură mijloc de toropeală, îndobitocire și materialism abject.

ITY
Și eu aș vrea să petrec în tihnă, creștinește, învierea. Ca
stomacul îndestulat, tolănindu-mă, aș vrea să uit, și de revolta
ce-mi macină sufletul, și de durerile, și de idealul celor mulți.
Aș vrea ca dangătul clopotelor ce va chema pe credincioși în

S
lăcașul ce fu al Domnului, ce e al preoțimei soioase, hrăpărețe
ER
și bețive, să mă înbie și pe mine la pace, la iertare.
Dar Paștele e sărbătoarea păcii?
Dar pace trebue să însemne pentru înpilați și oropsiți, în­
NIV

vierea Celui ce înălță biciuirea tiranilor, deținătorilor bunurilor

pămîntești, la rangul celei mai sublime morale ? Pace, roșul sim­
bolic al sărbătorii Domnului ?
Dar ce prilej mai propice reculegerii, blestemului, revoltei,
LU

înviorării minților, oțelirii brațelor, tresăltării întregei ființe a

asupririlor!
Ce zi pentru înbrînciții soartei, să-și pipăe rănile și cu a-
dîncul lor să măsoare ura, revolta, răzbunarea înpotriva asupri­
RA

torilor 1
Paștele să ne facă să uităm vitregia întocmirei noastre
sociale?
NT

Cum, de ziua învierii, să uităm țara politicianilor și a aren­

dașilor? Țara milioanelor de robi fără drepturi politice și fără
vreun drept ? Țara Hohenzollernilor hrăpăreți și avari ? Țara
CE

jafului și a scumpetei ? Cum, să uităm băligarul vieții noastre

■publice, cu florile ei splendide, cu Brătienii, Xenopolii și Bădă-
răii ei; cu asasinii, tîlharii și samsarii ei; cu trădătorii ei de
-neam și de țară ; cu hoitul parlamentului și instituțiilor ei, toate,
I/

amenințînd să cangreneze întreg organizmul nostru social ?

Christos a inuiat !
AS

Tresăriți, voi robii gliei și ai industriei 1 Uniți mînile voastre

de oțel pentru lupta ce nu va.fi mîine, dar va fi de sigur. '
Iar voi cărturari cu conștiință, pregătiți pe îndelete, metodic,
UI

organizarea de clasă a producătorilor, revolta simultană a satelor

■și a orașelor, fără de care democrația nu va fi întronată în țar*
aceasta. Cumpăniți mai ales, cum va putea fi câștigată de partea
BC

flătnînzilor, armata, ofițerimea ce-și ascunde obîrșia țărănească

sub luciul treselor!
Strigați, la gîndul învierii Domnului, în ioc de Christos *
•înviat: Trăiască revoluția I
Jos oligarhia I
Trăiască republicat Toma Dragii
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

Greva generală
LU

Oamenii de geniu au uneori darul profeției. Viziunile lor

despică vremile, fulgeră negura viitorului și smulg tainele anilor
ce vor veni. O asemenea viziune a avut acum un veac și mai
bine, marele revoluționar francez Mirabeau cînd a spus, adre-
RA

sîndu-se privilegiaților de pe timpul lui:

„Băgați de seamă! 2Vu iritați acest popor care'produce toate
și care, pentru ca să fie formidabil, n’are decit să rămlnă ne­
NT

mișcat*.
Mirabeau avusese viziunea grevei generale. Și iată că vi­
ziunea profetică de atunci a devenit realitatea de azi. Cînd pro­
CE

letariatul modern vrea să fie cu adevărat formidabil, rămîne ne­

mișcat, își lasă brațele în jos și așteaptă. Arma lui cea mai gro­
zavă este nemișcarea. Măreț în acțiune, el este uriaș în inac­
țiune.
I/

Superb în ipostaza de făuritor al tuturor bunurilor, de scor­

monitor al fundului mărei și al pămîntului, de creator neobosit
AS

și de suflet viu al activităței industriale moderne, e aproape ca­

tastrofal în cealaltă ipostază, a robului răzvrătit, care zvîrlindu-
și lanțurile se oprește scurt și-și lasă brațele în jos strigînd:
UI

— Destul 1
Ce armă mai teribilă împotriva unei societăți întemeiată pe
• activitate industrială și comercială intensă, decît negarea aces­
BC

tei activități, paralizarea ei bruscă și voită? Amenințarea lui Mi­

rabeau, imposibilă într’un timp cînd industria era încă în fașe, a
devenit foarte posibilă atunci cînd extraordinara dezvoltare in­
dustrială modernă a concentrat un proletariat numeros în fabrici
și uzine punîndu-1 astfel în împrejurări prielnice dezvoltării con­
științei lui de clasă.
 FACLA 2fll

Y
Greva generală a avut și are încă adversari chiar în rîn-

AR
durile clasei muncitoare. Dar, cu o rară putere de viață, ea și-a
făcut drum printre toate teoriile și considerentele și astăzi toate
partidele socialiste îi recunosc virtutea revoluționară. Ca armă

R
de luptă împotriva capitalului pentru schimbarea repartiției, greva
generală poate fi încă respinsă. Ca mijloc politic de presiune a-

LIB
supra statului însă, greva generală poate da roade admirabile,
pe cari proletariatul nu le-ar putea ajunge pe nici o cale alta.
Ceeace distinge actuala grevă din Belgia este tocmai acest
caracter esențialmente politic. Clasa muncitoare belgiană și-a lă^_

ITY
sat brațele în jos și a paralizat brusc toată viața comercială și
industrială a țărei, numai pentru a obține dela partidul clerical
votul universal.

S
Reforma aceasta nu este o necesitate pur proletariană, ea
fiind reclamată și de alte elemente ale societății. Muncitorimea
ER
n’a șovăit însă să se condamne pe sine Ia cele mai grele jertfe
și privațiuni pentru a smulge reforma, atît e de adevărat că pro­
letariatul este azi singura clasă care reprezintă interesele națiunii
NIV

întregi.
* ♦
In lupta pentru votul universal muncitorimea belgiană nu
LU

recurge acum pentru prima dată la greva generală. Intîia tenta­

tivă a fost cea din 1893, care a fost și întîia grevă politică.
După cum arată Etienne Buisson într’un istoric al grevei
generale, organizația economică și politică a muncitorimei bel­
RA

giene, era atunci puțin desvoltată, dar în timpul campaniei în­

verșunate pentru votul universal care precedase greva, proletarii
belgieni învățaseră să-și concentreze silințele asupra unui singur
NT

punct.
Acelaș autor arată că efectul moral produs asupra burghe­
ziei de oprirea oricărei activități muncitorești a fost desăvîrșit
CE

Pentru întîia dată proletariatul îndreptase împotriva Statului a-

ceastă armă misterioasă a căreia putere nu se cunoștea. De alt­
fel, întinsa industrializare a țării făcea greva generală mai ame­
nințătoare ca oriunde. Burghezia se împotrivi cu oare care ne-
I/

hotărîre; ea se temea atît de mult de revoluție în cît preferă să

facă concesia cerută. Greva generală aduse muncitorilor votul
AS

universal, dar un vot plural.

In 1902 are Ioc o nouă grevă generală, al căreia scop era
să întărească victoria parțială dela 1893. Peste 300.000 de lu­
UI

crători au luat parte la ea.

Proletariatul era mai bine organizat, mai bine pregătit de
luptă, si totuși n’a ajuns la un rezultat satisfăcător. De unde în
BC

1893 clasa stăpînitoare tremurase în fața mișcărei greviste a că­

reia valoare exactă n’o cunoștea, acum nu se mai înspăimîntă.
Prestigiul misterios al grevei dispăruse, și stăpînitorii își deteră
seama că pot să înfrîngă mișcarea prin îndrăzneală și putere.
Muncitorimea a fost atunci bătută. Ea nu s’a descurajat însă
 F A «f £> A

Y
fi a executat retragerea în cea mai perfectă ordine și cu o dis­

AR
ciplină admirabilă, propunîndu-și să reia lupta în condițiuni mai
prielnice.
& $

R
Acele condițiuni i s’au oferit astăzi. De două săptămînt

LIB
lupta pusă la cale de cîțiva ani, dar mai ales preparată de cîte-
va luni, s’a redeschis. „Revoluția legală", cum numea Briand
greva generală, a început.
Trei sute de mii de muncitori au părăsit fabricele, uzinele^

ITY
atelierele, șantierele și minele în primele zile ale grevei. Numă­
rul greviștilor s’a urcat apoi la 400.000, pentru casă ajungă re­
pede la jumătate milion, cît arată ultima apreciere.
Lupta este grandioasă, atît prin întinderea ei cît și, mai

S
ales, prin liniștea superbă pe care o arată muncitorii.
ER
Demonstrații, procesiuni, manifestații nu se fac, căci aces­
tea ar putea da loc la intervenția armatei, ceeace conducătorii
socialiști vor să evite cu orice preț. Aluncitorii petrec. Escursiuni
NIV

prin împrej'urimile orașelor, odihnă în sînul familiei, audierea

cursurilor și conferințelor, frecventarea bibliotecelor populare,—
iată ocupația greviștilor.
E simbolic pentru timpurile noastre revoluționarul acesta,
LU

care săvîrșește o revoluție nu cu arma, ci stînd liniștit acasă ori

la bibliotecă, cu o carte dinaintea ochilor 1
Amănuntele chipului cum se desfășoară lupta aceasta uriașe,
de o măreție cu adevărat epică, se cunosc din ziarele zilnice.
RA

Aici voim numai să dăm un amănunt, care arată în ce măsură

conștiința de clasă a muncitorilor subordonează interesul de mo­
ment al acestora interesului social. Se știe că sî»t unele indus­
NT

trii cari întrebuințează cuptoare cu foc nestins,—stingerea unuia

însemnînd pagube enorme. Se știe apoi că în unele mine este
nevoe să se pompeze în permanență apa din straturile subterane
CE

pentru ca să nu se surpe galeriile. Ei bine, greviștii au avut

grije să lase la toate uzinele cu foc continuu și la toate minele
echipe de lucrători cari să întrețină focul și să pompeze apaf
pentru a nu se aduce pagube industriei.
I/

Gestul acesta admirabil arată cîtă conștiință, luminată există

la muncitorii belgieni.
AS

I. Armașu
UI
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
larăș Universitățile noastre
S
ER
Nici odată an m’am simțit așa de trist ea după ședința de Sîmbfeta
trecută a Camerei cînd deputatul de Iași d. G. Mîrzescu și-a dezvoltat in­
terpelarea relativă la învățămîntul nostru universitar.
NIV

Am retrăit deodată in clipele acelea anii de durere și de dernîdrjce

ta cari simțiam, nebun de groază, cum îmi scor zi eu zi avlnlurile, tvw
mi se spulberă iluziile, cum mi se pierd speranțele, cum mi se mocirltște
inima, cum se prăpădește tot ce avram mai bun în suflet....
LU

Căci asta e doar singura operă a celor două universități de zeci de

ani: ele pervertesc ți omoară, gltuesc entuziasmul, zdrobesc iluziile și
speranțele, macină sufletele.
Da Oi ar fi să se întreprindă o operă de regenerare în această țară
RA

•r trebui să se înceapă prin a se da foc Universităților, căci dacă adnrinis

trația e la noi abuzivă și dezmățată, dacă biserica e slujită de bețivi, de
brute senzuale, de lași și de amorali, dacă justiția e împfiițită de samsari,
NT

dacă idealismul a fost gonit din viața noastră publică și dacă pretutindeni
au înttlnești de ett decădere și nerușinare, car za e că Universitățile în loc
de a fi așezăminte de cultură și regenerare morală, slut loculurijde detăpg.
CE

nare sufletească, de strivire a tuturor sentimentelor generoase, de îrcă-

tnșare spirituală, de desfrîu și de imoralitate. Aci, în aceste Universități,
se prostituiază cugetarea, se pîngărește știința, se jefuesc sufletele de tot
ee au bun și curat.
I/

Cînd ai trecut prin Universitățile rominești, cînd profesorii lipsiți

de demnitate și de conștiință ai acestor Univeisități au răvășit prin toate
AS

ascunzișurile sufletului tău, cînd ai trăit trei sau patru ani în sălile în cari
virtutea se decolorează și se denaturează adevărul, poți fi s!gur că nu poți
deveni de ctt un comisar sau un prefect arbitrar, un popă deetzut, un ju­
UI

decător venal, un politician gheșeftar.

Vii ac? cu un suflet virgin, cu e inimă nouă, cu orhiimari deschiși
asupra vieței pe care nu o înțelegi dar cu tainele căreia îți piste să te
BC

bmbeți și după eît-va timp cînd te convingi că se escrochează cu știința

te cel mai înalt locaș de cultură și că cei ee slujesc in templul adevăru­
lui nu i au cunoscut niciodată, începi prin a te revolta și sfirșești prin a
te încredința că viața nu ’i de cit o murdărie prin care eu cit ești mas
canalie, eu atît străbați mai ușor. Asta’i singuia învățătură, pa «areorAs-
2M FACLA

Y
AR
pinesoda atito timp Uiiveriitățile noastre, In local mancei înfriguratei
apre a afla adevărul, ta locul dragostei de știință, domnește aci invidia,
calomnia, lașitatea și imoralitatea.
Profesorul universitar ajunge la catedră furtad din opera altora (pla­

R
giatul e comun tuturor!) și tirtn lu-se tu fața tuturor politicienilor și pe

LIB
catedră fiind despoaie pe studinți da dragostea de adevăr și dreptate, ie
mototolește conștiința, le anesteziază simțul moral.
Vă închipuiți ce operă se îndeplinește inlr’o Universitate al cărei
rector a fost destituit ca cel din urmă subcomisar fiind ă se vinduse tu*

ITY
tiror politicianilor și ai cărei profesori fug la A nerica cu banii instituții­
lor de bine facere ca Andrei Vizrnti de la Iași sau excrochează pe cme
le ese tn cale ca onorabilul Nae Basilescu de ia Bucureștii noul.
Vă (nihipuiți ce se alege de studenții cari trăesc într'un media fa

S
care știința e huiltă, morala repudiată și adevărul necunoscut, in care pro­
ER
fesorii pătrund prin considerații politice și prin alianțe matrimoniale, î*
care se pun ia cale cabale cont-a rarilor oameni adevnrați cari ,nu slot
preocupați de cit de problemele științifice?!
NIV

Oind niște profesori universitari stat ta stare să se dedea la 'fapte oi

acelea la cari s'au dedit cîți-va profesori dela facultatea de medicină față
de un coleg al lor ca d-rut Bibsș, nu trebue să te mai miri dacă studenții
eșind din Universitate stat despuiați de orice scrupul și de orice sentiment
LU

de pudoare.
Se știe că dică Universitățile noastre au in adevăr un profesor pe
care nu-1 zbuciumă decit dorul da adsvir, cire științei se închină și pea-
tru interesai ei se sacrifică, acosta e doctorul Bibeș. Descoperirile Sile
RA

stat cunoscute și autoritatea sa științifică recunoscută in întreaga lume,

Iar metodele sale int.ebuințate în cele mai m<ri laborator!!. Ei bine, fiindcă
d-rul Babeș s’a opus la intrarea in Universitate a unei creaturi politice,
NT

d rut Toma lonescu decan al facultsăței de medicină din București, împre­

ună cu alți profesori, s’au hotărît să se răzbune contra acestui neînțele­
gător al intereselor politice și personale, cînd o vorba de știință.
CE

Acești profesori au luat ser aatidifteric preparat in institutul d-rulai

Babaș șt dupt ce l-au denaturat, l-au trimis spre analizare institutelor di»
străinătate. Fără îndoială că serul a fost găsit prost și astfel acești slu­
jitori ai științei—cari n’au stat o clipă pe gmduri să discrediteze priatr‘e
I/

cabală demnă da cel din urmă borfaș știința rominească— s’au crezut ta
drept să înceapă o campanie sălbatică contra d-rul ui Babeș. (Jind a ufel
AS

de profesori propăvăduesc știința și dragostea de adevăr ia Universitățile

noastre, nu e de mirare că se săvirșesc acolo adevărate ravagii sufletești
că ele nu produc de cit declasați.,.»
UI

Anatema
BC
 FACLA 295

Y
AR
Pentru d. N. lorga

R
Cu prilejul interpelării asupra cazului dela Flămînzi, d. N.
lorga a spus și următoarele cuvinte:

LIB
«Ara cercetat, d-lor, disarelo și i»t& ce am gă-sit în ele. Am cules
dintr*înse!e întinderea moș ei, numărul țiraailor cari se găsesc acolo și
ce plătește un țăran, ca să poată cîji&ta mămăliga, mai melt sau mat
puțin mucedă, mămăliga aceia din care să hrănească pelagra, atît de ne­

ITY
cesară existenții lui. (ilaritate1. Am văzut o moșie de 13 -15.000 ba., un
adevărat mic principat în Europa cealaltă. Noi, știți că siutem in Europa,
dar formăm o E iropă oarecum spscială din toate privințele, fiind A ia
cealaltă Europă bine s'ar simți omul care ar avea la dispoziția lui 13-15.0 9

S
ha., dar fu Europa cealaltă s'ar mai întîmpla un lucru, anume că, acela
care ar avea i3 pînă la ii 900 ha., cu 2.10J locuitori îu micul său princi­
ER
pat. i’ar îngriji. Zc: principat și noul rector dela Universitatea diu Iași,
d. Stere, într’uu studiu foarte interesant, a numit aceste regiuni Fischer-
land, din cauza apropierii teritoriilor deținute de persoana de care ne o-
eupArn acum. In Europa cea a'tă, cine ar ține un asemenea mic principat,
NIV

ar ști că are și sarcini : nu numai de trupuri, dar și sarcini de suflate ;

și cine ar stăpini- pe cei 2.100 de țărani, cari atirnă de Moehi Fiș«r, ar
face tn așa fel îd cit nici sănătatea trupească, nici desvoltarea sufletească
a lor să nu sufere. Cine ar fi stat în E iropa occidentală, pe un domeniu
ca acesta, ar fi întemeiat școli, ar fi clădit spitale, ar fi dat resursele tre­
LU

buincioase binelui public, resurse rezultate din cîștigul enorm pe care-1

culege dela acești 2.lOJ de săraci. (Aplauze pe băncile minorității)*.
Stă bine d. lorga, dacă a ajuns să ceară de pomană aus­
RA

triacului Mochi Fișer.

Poate că făcea mai bine dacă se adresa direct proprieta­
rului moșiei, prințul Moruzzi: Este mai natural ca proprietarul
să facă sacrificii.
NT

Dar d. lorga îl preferă pe Fischer; mărire la mărire trage.

Atunci avem și noi o propunere de făcut d-lui lorga: se
zice că d-sa e unul din puținii favorizați de soarta cari au fost
CE

trecuți în testamentul nababului: 20.000 lei va lua d. lorga pen­

tru a scrie istoria defunctului Gh. Gr. Cantacuzino. Ei bine, cu
acest prilej d. lorga ar putea să specifice.:
1) Dacă Fischerlandul cantacuzinist nu este, cumva, mai
I/

mare decît al lui Mochi, cel îndrăgostit de d. Stere;

AS

2) Dacă fischerlandistul romîn Cantacuzino a avut, și în ce

măsură, sarcini de suflete;
3) Dacă și ce a făcut nababul pentru sănătatea trupească
și dezvoltarea sufletească a robilor săi.
UI

4) In sfîrșit, să ne arate, în toate amănuntele, care a fost

superioritatea nababului asupra lui Mochi Fischer, din punctul
BC

de vedere al relațiilor cu țăranii.

După ce ne va fi dat aceste lămuriri d. lorga va putea
să-și reediteze interpelarea în chestia Flămînzilor, adnotînd partea
reprodusă de noi mai sus, cu privire la zgîrcenia și egoizmui
lui Mochi Fischer.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

In tara robilor...
RA
NT

De atîtea ori'am”arătat noi in această revistă că în țara

noastră robia mai există de fapt, că șase milioane de oameni
n’au nici un drept, sînt ținuți veșnic flămînzi pe ogoarele rudite
cu truda lor și cu brațele lor sfărîmate de muncă, că sînt îm­
CE

pilați, batjocuriți, bătuți, maltratați și uciși de stăpînii lor.

Țăranii sînt tratați în țara noastră mai rău decît cîinii și
pentru ei dreptate și nădejde nu e nicăiri.
I/

Se cutremură satele de atîta sălbăticie și de pretutindeni

răsună gemete deznădăjduite fără ca cineva să le audă și să le
AS

ia în seamă. Pentru triburile africane cucerite, înșelate și tero­

rizate de Europenii lacomi șt brutali s’a mai găsit cîte-un Vign£
d’Octon să ridice glasul, să ia apărarea și să atragă asupra lor
UI

simpatia și interesul lumei civilizate care intervenea spre a opri

dezlănțuirea bestialităței celor ce se duceau acolo în numele ci­
vilizației spre a prăda, a teroriza și a ucide... Plînsul țărănimei
BC

romînești nu înduioșiază însă pe nimeni și nici un glas nu se

ridică spre a cere să înceteze jaful, împilarea și crima în țara
aceasta de lașitate, ge desfrîu și de robie.
Numai într’o lună de zile s’au întîmplat în trei părți, ale
țârei fapte de acelea cari nu se mai petrec nici în Africa.
 FACLA MT

Y
La Obilești, lîngă București, arendașu! Leonida Cazacii a

AR
snopit în bătăi vre-o patruzeci de țărani fiindcă nu mai voiau
s# muncească flămînzi și neplătiți ,— și a împușcat pe alți trei.
In comuna Știubei, din jud. Rîmnicul-Sărat, arendașul AL

R
Gheorghiu bate pînă înebunește pe țăranii ale căror vite scapă
în ogoarele boerești. Acelaș arendaș a fost dovedit că a intro­

LIB
dus în contractele de învoeii’ agricole clauze de cari sătenii habar
«’aveau și cari nici nu sînt permise după legea învoelilor agricole.
Zilele acestea țăranii din comuna Ploeștiori, cinci chilo-
metri departe de Ploești, opunîndu-se la încercarea unui aren­

ITY
daș de a le lua un petic de pămînt care Ie aparținuse pînă a-
tunci, au fost schilodiți în bătăi de jandarmi, iar un oarecare
Marin Constantinescu, maior în rezervă și inginer hotarnic, s’a

S
dedat Ia sinistrul sport de a-’i vîna unul cîte unul. Patru țărani
au fost împușcați și toți ceilalți împreună cu femeile și copiii
ER
lor stîlciți în bătăi. Astea sînt faptele și dacă ele s’ar fi petrecut
în Congo și ar fi fost povestite de vre-un ziar european, a doua
zi întreaga lume civilizată ar fi protestat cu indignare, s’ar fi
NIV

produs mișcări monstre și opinia publică ar_fi silit_autoritățile

să ia măsuri pentru pedepsirea vinovaților.
La noi însă Leonida Cazacu împușcă țăranii și se~plimbă
liber, sfidînd întreaga lume care nici nu se gîadește că ar putea
LU

fi luat de guler și dus la pușcărie, arendașul Al. Gheorghiu de

la Ștubei continuă a schilodi pe săteni și a le impune obliga­
țiuni introduse prin falș în contracte și maiorul Marin Constan­
RA

tinescu face pe eroul pe stradele Ploeștilor. Trăim doar în țara

robilor, în țâra în care au fost asasinați 11.000 de țărani într’o
primăvară fiind-că au îndrăznit să ceară dreptate și omenie.
Și dacă astăzi lumea creștină sărbătorește învierea și trium­
NT

ful credinței aceluia care a propovăduit dragostea și adevărul și

a-sfărîmat lanțurile robiei, în țara noastră trăesc totuși milioane
de oameni cari își sugrumă durerea sub biciul arendașilor și is-
CE

prăvniceilor, cari sînt bătuți, schilodiți și împușcați fără ca să

aibă măcar nădejdea că va veni și pentru ei vreodată vremea
învierei celei adevărate și a vieței celei noui.
I/

Dacă pentru a sfărîma robia veche și a întemeia o altă

viață în întreaga lume, a fost destul să sufere și să moară un
AS

Christ, pentru pacea și orînduiala acestei țări, pentru ostoirea

durerilor țărăniinei romînești, n’a fost de ajuns sîngele a unspre­
zece mii de oameni. Se pare că stăpînirea țărei acesteia așteaptă
UI

« jertfă mai bogată, o risipă de sînge mai largă ca să se gîn-

dească că a sosit timpul cînd țăranii nu mai pot fi bătuți și o-
morîți. Se vor găsi oare destui Chriști între cele șease milioane
BC

de țărani ca să spele odată cu sîngele lor rușinea și păcatul

unei stăpîniri sălbatice și canibalice și să contribue astfel la în­
vierea acestei țări nenorocite?
Alex. Filimon
 Y
R AR
LIB
ITY
Note de Artă
S
ER «Asta nu e critică, ci
II
NIV

Ce importă felul aspru ori blind cum părerile sînt expri­

mate, dacă ele conduc la aceleași concluzii ori concretizează a-
celeași idei? Toată critica laolaltă valorează cât o monedă de
plumb și devine interesantă numai prin puterea convingerilor și
LU

impresiilor ce exprimă.
Dacă înir’adevăr părerile confraților ar cîntări mai puția
n’am ’'cere oamenilor de meserie să se pronunțe în materia lor,
RA

n’am mai avea comisii examinatorii n’am mai avea juriul Salo­
nului Oficial ori pe acela al Tinerimei Artistice. Răul e cînrf
juriul se conduce de scopuri de tarabă ca la numita societate.
NT

Atunci aprecierile își pierd importanța și prețul lor.

Intr’un recent articol apărut în foaia Flacăra și semnat de
’d-sa d. Strîmbulescu, un membru al Soc. Tinerimea, se ridică
CE

contra amestecului oamenilor streini de artă în chestiunile de

critică, și zice d-sa, critica trebue să îndrumeze pe pictori și să-i
învețe după anumite norme și principii.
Arta e plină de orgoliu și artistul în impostura unui crea­
I/

tor își zidește bucată cu bucată edificiul său himeric, dar d-1
Strîmbulescu e profesor așa că nu ne surprinde predispoziția
AS

d-sale spre pedantism.

Metoda în pictură și în arfă e negațiunea talentului cînd
cineva își umple conturul acelorași arbori cu aceiași văpsea și
UI

fondul cu aceiași nori și aceleași ceruri. El poate deveni cel

mult un bun meșteșugar dar nu un artist, acesta nu e măcar
nici cazul lui Aricesca de care ne ocupăm. D-sa expune vre-o 9
BC

peisagii neconstruite, bumbăcoase și fără vlagă, ca niște mono-

cromuri timide, decolorate de soarele ce le-ar fi ars în vre-o
vitrină cu geamurile mari.
Spontaneitatea reprezintărei și totala lipsă de metodă și
formulă, dă operei de artă expresia neprevăzută și agitată a
vieței. Ce puțini sînt artiștii de această calitate I D-1 Vermont
 FACLA 899-

Y
AR
pictează țigănci cu mîna în șold cu ușurința cu care ar fuma o
țigară. La d-sa pictura a devenit un obicei. D. Vermont n’are
timp să se gîndească. D-sa pictează, produce cum rodește răchita.

R
Solomea d-sale e tot ce am văzut mai slab de d-1 Vermont
D-l Verona se bucură de simpatiile publicului, nu fără

LIB
drept, marfa intelectuală ca și marfa materială fiind apreciată
de public întru cât ea se apropie de cerințele lui.
Arta d-lui Verona e o necesitate logică determinată de pu­
blicul pe care îl avem. O cultură veche lămurește pe individ și

ITY
îi răsădește gusturi alese și rafinate. Intr’o asemenea cultură arta
d-lui Verona ar fi, pentru alți burghezi mai rafinați, căci și el ar
fi, perzîndu-și proporțiile lui sufletești, mai rafinat.
D. Marna expune ilustrații pentru edituri ieftine. D-l Manta

S
e un specialist In animale sau cum am spune despre un doctor,
ER
specialist în boli de nas, gît și urechi. Specializările acestea în
artă mă fac să mă gîndesc și la profesorul d-sale d-l Zugel din
Mflnchen. Concepția de libertate e necesară unui artist deci. Cum
NIV

cineva, cînd e în adevăr artist, poate să-și impuie ori înăbușe

manifestările gîndirei sale pictînd numai cai, boi, măgari ori găini?
Despre d. Hirlesca, aș spune ca și despre d. Pătrașcu, că
piciează cu prea mult hazard și cu multă coloare D. Pătrașcu
LU

însă nu ăre maniera, de asta e mult mai artist, și am vorbit de

d-sa in numărul trecut.
Ce deosebire cînd trecem dela d. Hîrlescu la d. Grant î
D-sa expune aquarele, caline plat, fără pic de emotivitate. Ne în­
RA

trebăm dacă d-sa face concurență fotografiei colorate.

Prin d-ra Mania Rodica partea femenină are un reprezen­
tant de temperament. E sigur încă că această calitate e puțin
NT

lucru. D-șoara Maniu obosește curînd de aceea nu poate să se

concentreze mai mult asupra unui subiect.
D. St' riade ca totdeauna pictează subiecte dela port. „Gea­
CE

mia din Cerna-Vodă“ e o bună pînză a d-lui Steriade. De d.

Sama try am văzut interiore de biserici, agreabile.
♦**
Au mai rămas mulți din expozanții Tinerimei Ariistice de
I/

care nu ne ocupăm. Legăturile de prietenie cu unii mă împie­

dică să mai vorbesc pentru că pe unii laudele mele i-ar jigni,
AS

iar alții nici prin sărăcia artei lor nu sînt interesați.

Cu această scurtă enumerare de pictori am încheiat cu ex­
poziția Tinerimei artistice. Așteptăm să auzim de succesele ex­
UI

poziției romînești din Mlinchen.

Aici Soc. T. A., prin glasul d-lui Strîmbulescu ar putea să
ne lămurească ce caută o persoană streină de artă cum e d.
BC

Tzigara ca arbitru în selecționarea operelor artiștilor noștri.

Oare artiștii dela Tinerimea cred ca și d. ministru al Cul­
telor și instrucțiunei publice, că în persoana d-lui Tzigara s’a
dezvoltat cunoștințe profunde de cunoscător în ale artei prin
faptul că a adunat cîteva oale și țoale romînești în muzeul dela
sosea? Această incompetență obraznică și maleabilă la îngădu­
ință, nu jignește pe domnii artiști? C. Ressu
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Sațle. —-„StesguP naționalist-democrar din Prahova publică un ar­

ticol intitulat „Tinerimea de agi*.
lată-i începutul :
„In unul din articolele publicate de d. Simian Mehedinți, ?w set teren
RA

d-sale .Generația nouă“ spunea că „prezentul vorbește cu viitorul prin noi“,

A’u ne îndoim, de fel, de adevărul acesta. Dar dacă luăm ta adevărată păre­
rea d-lai Mehedinți și dată prezentul de azi, va fi, și viitorul de mtine, con­
NT

tinuat prin tinerimea care se zice că se ridică, cu toată bunăvoința ce-o avem
ea tă nu ne opunem unei idei, în sine, adevărată, constatând starea ocina lă «
tineretului nostru, suntem în măsură să declarăm că viitorul societății romî-
CE

eiești să fie altul ca prezentul unor- stări de lucruri deplorabile*.

Cunoașteți un exemplu mai splendid al beției de cuvinte? Na n»
îndoim că ceea ce spune d. Mehedinți e adevărat; dar dacă totuși e să
feredpm că ceea ce spune e adevărat, atunci cu toate că n’am vrea să spu-
I/

71*42» că nu este adevărat, sîntem !n măsură să declarăm că viitorul să

fie altul
AS

Beția e stît de perfectă în cit ne întrebăm dacă e numai de cuvinte.

Autorul articolului va fi pus întrebarea:
Ao'eu, m’am îmbătat,
UI

Unde sînt eîmpii, să-i bat?

Și d. lorga s’a grăbit să răspundă :
BC

— Poftiți, mă rog: presa naționalistă vă stă ia dispoziție.

*
Ilelralswlssenschafitenhochsehule. — Acest cuvințel este tidal
<inei noui școaie, înființată Ia Miinchen: școala superioară de științe ma­
trimoniale. Programul cuprindă cursuri despre pericola’e flirtului și fia
 Y
mueețea amorului conjugal. Vor fi cursuri de biologie, iusistînd asupra le­

AR
gilor de atracție și de repulsiune a sufletelor. Cursuri speciale vor avea
menirea să inculce idealurile dragostei iu inimile rebele și să Împiedice
stingerea amorului după primele deziluzii matrimoniale.

R
Fondatorul școalei, profesorul Dr. Waiter Hassall, speră s& introducă
ia patria sa dragostea curată. Probabil insă că diplomații școalei^vor go-

LIB
«oti îus&și diploma ea un motiv de a cere aestre mai mare.
*
9F«me bine alee, — La Broscăuți (județul Borohoiu) s’a înfiin­

ITY
țat casa de citire și sfat ,Lumin» pe eus, hrana pe jo«, N. lorga*.
Acuma nu știm la co se referă ,N. lorga" : ia «lumină**, ori la
„hrană* T

S
Sațtonalitate* In artă, — D. Mihail Dragomireseu despre Cern*
(Stanciof): ER
„Cerna n’a Învățat romînește deett dels virata de 7 ani*. — .Orice
inimă romanească trebue să depila gă pierderea lui, și cu deosebire toți a-
eeia cari au convingerea cS, pierzlnd într’însui un mare poet, am pierdut
NIV

o posibilitate mai mult de înălțare a neamului**.

Aud foarte bine, d-le Caza: îl înjuri de mamă pe d. Dragomirescu.
Ei, și eu asta schimbi ceva? Incsteaz.l bulgarul Oeraa da a fi un
LU

mare poet romîn ?

*
Un rușinos.—D. dr. Gteuai, deputat filîpescan, declară efi nici în
ruptul capului d-sa au-și va părăsi șeful și gruparea, căci i s’ar părea că
RA

în ochii tuturora ar citi întrebarea: „Nu ți-e ru; ine, doctore?"

In treacăt fie zis, soi bănuim că d. Filipescu ar avea eu totul alții
declamație. In ee privește însă pe ceilalți oameni politici, ei s’au prezentat
NT

le redacția noastră și ne-au rugat să înfierăm purtarea d-lui dr. Gianni,

care crează precedente nenorocite. Omul politic—zic cei cu protestul—tre­
buie să fie independent, stăpîn pe acțiunea sa, liber să treacă din partid
CE

în partid și din grupare in grupare, conform^intereselor de moment ale —

patriei.
*
Propunere.—Colegiul universitar din lași a aleg o comisiune in
I/

frunte cu noul rector, d. Stere, care «S se ocupe de îmbunătățirile ce eînt

de adus bibliotecii de-acolo.
AS

PSrerna noastră este că principala înbunătățire ar fi s& sa aducă

vre o cîți-va cititori, mai rles — dacă s’ar putea, dar nu sperăm — dintre
studenții ieșeni.
UI

Noi propunem să se publice nu concurs, oferindu-se premii — între

ceri și o maro recompensă națională — tinerilor cari “’ar obliga să ci­
tească, măcar ta zile mari, cite o cărticică.
BC

*
Pluerați, băețl! — Ziarele aoastfe relevesză cu mult entuziazta cft :
„Marioara Ventura a creiat cu mare succes La Semaiaa foile la tea­
trul AfhMe, în Paris.
 302 FACLA

Y
„Barit'wul Coiteteu a obținut irivmțwri î« Tosra la opera din Agrara.

AR
„Primadona Irina Ilieteu elniă Trovatoie la opera din Prato și e cil-
sMroe aplaudată".
Constatăm eă străinii nu știu sâ fluiere. Ar trebui «4 trimitem cfte

R
o echipă de băieți din centre In localitățile respective, ca să filiere ei și
să dea și Jeeții de fiuerat proștilor de străini.

LIB
lorffa ș4 .Semnalul". — „Neamul Romîaese* înregistrează cu plă­
cere moartea grabnică a Semnalului: .Mai bine — zice Neamul — căci avem
nevoie de reculegere, nu de „Semnalele* dezorientaților*.

ITY
Toate ar fi bune ; dar d. lorga a e tit .Semnalul* In Cameră, lufad
de bune eele ce spuneau .dezorientați!*, și „dezorientind* pe deputați ca
niște elucubrații In adevăr extra-ordinare.

S
Asta a fost curtea pe care d. lorga a făcut-o „Semnalului" viu t
acum, „Semnalul* fiind mort, Încep înjurăturile.
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS

Facla Redacția și Administrația:

STR. SĂRINDAR, 11. București
UI

wmawio? ivh
ABONAMENTUL
In țară ...... 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni
BC

In streinătate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni

Exemplarul 15 bani Girant reap. Const. Stan

ATELIEBEiiL SOCilETAȚU .ADEVEKUh-, București

BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
KJW?
lio

LIB
R AR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 In sfîrșitt....
1SEB
Ați pus mâna, pe dânsul, el care pune mina in. beregata tuturor.
Invesellți-vă, noroadelor; săltați de bucurie, politieianilor, iată-l înfipt

Y
pe prima pagină a „Faclei", ca pe oricare dintre voi: De-acum puteți

AR
să-l scărmănați și. să vă răzbunați pe el fără teamă. Izer a pășit în.
arena publică. Izer vă aparține, Izer și-a scos victimele, in volum.
Un șirag întreg de capete tăiete în lung și'n latul paginelor,
sculptate, scalpate, scripălate par'că, nu cu vârful creionului inofensiv,

R
ci cu vârful cuțitului- Politiciani și artiști, saltimbaci și histrioni, ca­
pete reci și suflete pustii, un adevărat caleidoscop de glorii naționale

LIB
umflate cu țeava, sparte de stiletul artistului și năclăite în proza vâs­
coasă a comentatorului celor 50 de figuri contimporane.
Când Izer desemnează am totdeauna impresia că prinde, o ploș­
niță, omenească între degete, că o strânge și o turtește între două pa­
gini de album sau de revistă, storcând tot ce e vremelnic într'insa șl

ITY
nelăsăndu-i dec.it c.eea.-ce e etern în eu.: pielița și conturul precis de in­
sectă vorace.
Mâna lui trece peste filele albe, ca. fierul plugului și lasă în urma el
brazde adânci de ură. și de vitriol.
Izer nu e un caricaturist, în vechea, și resuflata accepție a cu­

S
vântului. El nu râde, ci arde cu fierul roș sau cu sfârcul biciului. Și
când mângăe, degetele lui râcâe hârtia și. scurmă până la sânge su­
fletul omenesc. ER
Caricaturistul clasic, caricaturistul părinților noștri și al găgău-
ților de azi, de mâine, de totdeauna și de pretutindeni, era altfel. In
fața artei divine, el era ceea ce sânt în literatură epigramiștii, fabrican­
NIV

ții de acrostihuri dulcege, Cincinații și Eftimiii tuturor timpurilor, în

fața poeziei care, izvorăște din râuri ca să îmbrățișeze eternitatea. Sin­
gura lor intenție, dacă au vre-una, e să descrețească fruntea îngustă
ca o curea de încins a d-lui Burtă-Verde. Jiquide punea un ca.p cât o
LU

baniță, pe două picioare ca două, scobitori, și spectatorul se strâmba de

râs. Murnu, târât fără voia lui de curentul vrem,ei, păstrează liniile
generale ale. corpului,dar le stropșește și le trivializează, și reușete astfel
să strecoare kilograme de caricaturi în redacțiile ziarelor de tiraj. Și
ca Murnu sânt legiuni, desenatori, caricaturiști, literați, actori, zia­
RA

riști, cari își închipuesc. că sânt amanții muzelor, pentru că fac frumos
din. arcuș ca Dinicu, fiindcă pictează cu lanolină ca liimon Login, fiind­
că întind peltele, culinare ca. Lovinescu, sau fiindcă scriu subtil cu șe­
zutul ca inefabilul Lăcusteanu.
NT

Izer nu e semenul lor.

De. câte ori văd o pagină semnată de dânsul, — și de trei ani în­
coace le văd cel puțin odată pe săptămână pe copertele. „Faclei", mi-a-
CE

duc aminte de eroul acela al lui Ibsen, al lui Bjornson sau al nu știa
cărui alt scriitor nordic, care în toate capetele sculptate de el schița,
silueta vagă a unei hiene, a unui porc sau, a unui alt animal imund-
In capetele lui. Izer nu sânt reminiscențe ale figurei animalice, dar in
fiecare dintre ele trăe.ște, respiră, triumfă, natura intimă și profundă a
I/

omului, a omului cu toate păcatele dar și cu toate avânturile lui., a

omului plămădit din noroi și din lumină, a. omului făcut din puroaie
AS

din pofte josnice. și din idealuri, a. omului de ari și de pretutindeni, cv

gura de. om și cu ochii de stele, cu fața roasă ca și sufletul de toate
șancările vieței și pecetluit, cu stigmatul eternitățeij
Pe unde a trecut Izer, par'că a trecut fiarele plugului.
UI

Și când. îl văd pe. stradele Capitalei, înaintând greoi și leneș, cu

mișcările stângace șl cu statura lui de uriaș rătăcit printre, oameni,
mi-aduc aminte de animalele puternice și bune cari, de-alungul ț.erine-
lor se întorc de la muncă, nepăsătoare de brazdele răsturnate în urmă
BC

și de toată primăvara care, va înflori sub pașii lor.

Ca și dănsele, Izer, a tăiat adânc ogoarele artei șl se întoarce
acum încărcat cu povara celei d'intâi recolte îmbelșugate.
Ce importă că în volumul acesta, de măști contimporane un al­
tul. încearcă să. se. împodobească cu penele lui admirabile, și de ce ne-am
supăra noi pe Izer că. sub coada lui s a înfipt și bâzâe insistent ca o
muscă, „colaboratorul" Lăcusteanu!
Nicoară al Lumei
 Y
R AR
LIB
ITY
... închid ochii, și printr’un efort al imaginației văd
un spectacol de o măreție neînchipuită. Pe toată suprafața
pămîntului, pretutindeni unde există așezări omenești, văd

S
mulțimi nenumărate strînse in săli de întrunire sau desfă-
șurînd valuri uriașe pe străzile orașelor. Flori roșii la bu­
ER
tonieră, ochi aprinși de entusiazm, imnuri de bucurie și
de speranță. In toate direcțiile globului terestru, sub toate
NIV

climele, la tropice ca și spre cercurile polare, aceleași mul­

țimi în sărbătoare mărturisesc credința în acelaș ideal, acelaș
ritm face să bată toate inîmele. Ca un ocean imens care
LU

și-ar fi revărsat apele peste zăgazurile malurilor cotropind

întinderi nemăsurate, așa a cotropit oceanul socialist toate
țările pămîntului. Unde sînt azi granițele dintre țări ? Au
RA

dispărut. Pe deasupra hotarelor miinile se întind și se

string, după cum mai presus de toate împărțirile geogra­
fice sufletele milioanelor de proletari se contopesc parcă
NT

într’un singur suflet universal.

Ceea ce este cu adevărat mare în sărbătoarea de
Intîiu Maiu, ceea ce dă acestei sărbători un caracter de o
CE

rară frumusețe morală, este tocmai această eclatantă mani­

festare a internaționalismului clasei muncitoare.
Realizarea acestei solidarități universale de clasă în
I/

disprețul tuturor deosebirilor de limbă, de rasă de credință,

și în ciuda prejudecăților de tot soiul, este miracolul cel
AS

mai mare pe care l’a putut vedea viața socială.

Mulțumită acestui miracol omenirea poate nădăjdui că
UI

va fi liberată în curind de flagelul cel mai cumplit care

o decimează, de flagelul războaelor. Pacea universală nu
va putea ieși decît din difuziunea idealurilor socialiste, din
BC

afirmarea tot mai strînsă a solidarității care leagă, pe dea­

supra hotarelor, pe toți lucrătorii de orice rasă. Războaele
vor pieri numai prin presiunea solidarității universale, mani­
festată într’un chip atlt de măreț cu prilejul sârbătoarei
de i Maiu. I. Armașu
 Y
R AR
LIB
Liberalii înspăimîntați de ___

ITY
x propria lor operă

S
Se știe în ce împrejurări au venit liberalii la putere
ER
în’1907, cum și-au inaugurat guvernarea cu valuri de singe,
cum au dărîmat satele cu tunurile și cum au asasinat peste
NIV
unsprezece mii de țărani.
S’ar fi crezut că cel puțin după ce asupra satelor
înfricoșate de bubuitul tunurilor și de gloanțele soldaților
LU

s’a întins; din nou tăcerea sinistră a sclavilor stăpîniți prin

teroare, guvernul liberal își va da seama că o viață nouă
trebue să Înceapă în această țară și că e nevoie de o le­
RA

gislație care să înlăture relele cari aduseseră Ia disperare

țărănimea noastră.
Era atunci vremea cea mai prielnică ca să se schimbe
NT

cu totul mentalitatea sălbatică a celor ce de 40 de ani

credeau că un întreg popor nu poate fi stăpînit de cit
prin teroare.
CE

Dar liberalii n’au vrut sau n'au putut să înțeleagă

acest lucru. In loc de a elibera țărănimea de robia eco­
nomică și a o înălța chemind-o la viață, i-au trimes jan­
I/

darmii și au desbrăcat-o și de puținele drepturi ce le avu­

AS

sese mai Înainte.

Prin legea de organizare administrativă a d -lui Ionel
Brătianu, votată de parlamentul liberal, s’a sugrumat cu
UI

totul viața publică țărănească, s’a luat singurului ales al

țărănimei, primarului sătesc, orice atribuțiune și orice pu­
BC

tere, punîndu-se satele cu totul sub stăpînirea notarilor și

jandarmilor trimiși de guvern.
Primarul a rămas doar ca o paiață. între notarul nu­
mit de prefect și intre jandarmul trimes de d. Brătianu.
Zadarnic li s’a amintit atunci liberalilor că odinioară
 FACLA 80»

Y
descentralizarea administrativă le era scumpă, că e o crimă
să distrugi și sîmburile de viață publică țărănească despuind

AR
pe primarul sătesc de orice autoritate și putere,
& #

R
Astăzi înși-’și liberalii se înspăimîntâ de propria lor
operă.

LIB
Încep a se convinge și ei că un popor nu poate i
guvernat prin teroare și măsuri polițiste.
In ultimul număr al revistei «Democrația*, d. I. G.

ITY
Duca, într’un articol intitulat «Datoriile cari ni se impun»
spune intre altele:
... „Am proclamat incapacita'ea organelor locale, de a

S
se ocîrmui singure și ceiace este și mai regretabil n’am făcut
ER
nimic o, cei puțin pentru viitor, să le pregătim în vederea
unei neatîn ări comunal- și jud ț«ne.
„Stăm în această privință mai rău de cit Rusia. Chiar în
NIV

vremurile cele mai nenorocite ale autocratismulu1, comuna și

provincia s’ u bucurat în împărăția Țarilor de o largă aute-
nomie administrativă.
LU

„Ce este de făcut? Soluția reess cu claritate din expune­

re» însă-’și a răului. Trebue să facem din comună ți județ, cari
astăzi sint ficțiuni, niște realități; să îmroducem unrgm de
RA

sinceră și de largă des centralizare administrat vă, care să res­

pecte aut nomia oiganeior locale și în care tutela centrului să
nu se exercite de cît ca să meuție unitatea indispensabilă unui
slat și ca să îndrumeze activitatea celor dela periferie/
NT

Sint bune și frumoase cele zise aci de d. Duca, dar

a cui e vina dacă comuna e la noi o ficțiune, dacă nu a
CE

liberalilor cari au pus-o cu totul sub dependența puterei

centrale ?
Dacă n’am ști cît de puțin sinceri sint liberalii și dacă
I/

n’am ști cit prețuesc teoriile lor din opoziție, am lua scri­
sele d lui Duca, ca o pocăință și o promisiune de îndrep­
AS

tare.
La liberali însă e veche tactica, perfecționată de brâ-
UI

tieniști, să preconizeze în opoziție măsuri democratice,

revoluționare chiar și să se manifeste ia guvern prin împi­
lare, reacționarism și teroare.
BC

lată de ce articolul d-lui I. G. Duca nu trebue con­

siderat de cit ca un gest de opoziție, pe care nimeni nu
trebue sâ-’l ia în serios.
Barbu Drumeseu
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Conflictul romîno-bulgar
— Un studiu al d-Iui C. Dobrog-eanu-Glierea —
RA

D. N. Filipescu de o parte, d. Virgil Arion de alta—și se

pare că, la rîndul lor, nici liberalii — nn se pot consola că s’a
NT

terminat conflictul romîno-bulgar — căci pare că s’a terminat —

fără războiu. D-nii Take lonescu, Maiorescu, etc., își fac însă o
glorie tocmai din ce li se face o vină atît de gravă.
CE

D. C. Dobrogeanu-Gherea, în studiul său Conflictul romino-

bulgar („Viitorul Social1*, Anul II, No. 1 și 2, Martie și Aprilie
912) arată cu totul alt punct de vedere și anume că nici cu
I/

războiu, nici fără războiu nu ne trebuia Silistra.

D. Gherea își întemeiază părerea pe o mulțime de argu­
AS

mente, foarte doveditoare.

In primul rînd deși rectificarea de graniță—așa cum s’ar fi
cerut: Silistra-Baicic-Turtucaia—ar fi avut oare-care valoare stra­
UI

tegică, această valoare ar fi fost precumpănită de urmările rele

ale unei anexări brutale. Dar. anexarea fie chiar și a unui teri­
toriu mai mic și chiar în mod mai puțin brutal, va avea o serie
BC

de consecințe profund regretabile: va deștepta ura bulgarilor și-i

va împinge la revanșă, ceea ce va însemna cheltueli militare
insuportabile; va provoca o chestie a Dobrogei, inexistentă pînă
azi; va arunca pe bulgari în brațele Rusiei, ceea ce va da și pe
romîni legați în mîna nemților, pe cînd dacă bulgarii și romînii
 facla 311

Y
împreună s’ar alia cu Austria, ei ar însemna o putere în grupul
triplei alianțe.

AR
Acestea și multe altele, argumentate luminos de d. Gherea,
vor fi consecințele anexării unui teritoriu bulgar. Și pentru ce
să facem această anexare? Se zice că e necesară ca să ne ga­

R
rantăm înpotriva bulgarilor, cari altfel ne vor ataca ei pe noi,

LIB
mai tîrziu.
D. Gherea arată că aceasta e inexact. Bulgarii nici nu vor
voi, nici n’ar putea să ne atace și să ne ia Dobrogea. Mai în-
tîi ei știu că nu e ușor lucru să ne-o ia, apoi le-ar fi și mai

ITY
greu s’o păstreze. In sfîrșit, nici nu le trebue această provincie
ai cărei locuitori sînt numai într’o prea mică minoritate bulgari
și grație căreia ar ajunge într’un contact imediat, nedorit, cu
Rusia.

S
Afară de asta Bulgaria e prea slabă acum și 20—30 de
ani de aci în colo nu va fi în stare să ne atace.
ER
Ziarul înainte a crezut că găsește o contrazicere la d. Ghe­
rea, care pe deoparte spune că bulgarii nu vor fi în stare să ne
atace, iar pe de altă parte se teme de revanșa bulgarilor. Luate
NIV

izolat, aceste afirmări se contrazic; dar așa cum sînt făcute acolo,
se confirmă și se întăresc. Bulgaria va fi prea slabă ca să ne
atace de bunăvoe, pentru o provincie (Dobrogea), care n’a fost
niciodată a ei, de care n’are nevoe și care i-ar face încurcături,
LU

între altele și pe aceea că ar pune-o în contact cu Rusia; nu e

același lucru cînd îi se răpește o provincie din trupul ei (Si-
listra,’ etc.) și cînd prin însuși acest fapt e zvîrlită tocmai în
RA

brațele Rusiei.
* *•
Se înțelege că nu putem da un rezumat fidel al studiului
NT

d-lui Gherea. Cel mai bun lucru este ca cititorii să și-1 procure.
Meritul lui nu este numai în ce spune, cît în teiul cum spune:
se cunoaște admirabila putere de argumentare a d-lui Gherea.
CE

Citindu-1 poate că mulți naționaliști-papagali, cari în loc

•să-l urmeze pe d. lorga—inteligent și corect în această chestiune
(cel puțin la început) — s’au luat după d. Cuza, vor vedea ce
greșală au făcut.
I/

Ș.
AS
UI
BC
 312 FACLA

Y
AR
Cronica Politică
— Duelul Fillpeseu-Take loneseu —

R
LIB
Ultimul spectacol politic e o dovadă mai mult, de care
de altminteri nevoe nu mai era, a farsei sinistre pe care oligar­
hia noastră, de amar de ani, o joacă pe spinarea țării.
Știm cu toții la ce se reduce titanica luptă dintre cei doi

ITY
politician! conservatori.
Nicolae Filipescu părăsește ministerul trîntind de trei ori
ușa, cu trei interviewuri. Take loneseu în așteptarea prilejului
unui ultim răspuns, ripostează cu un comunicat dat foilor din

S
solda sa și cu un discurs la Cameră.
ER
Ce vor să ne facă să credem iscusiții cumetri?
Unul, politician onest dar inpulsiv și nul, caută să ne lege
la gard cu povestea că pleacă din ministerul colaborării fiindcă,
NIV
neascultat fiind, țara iese desăvîrșit înfrîntă din conflictul cu
Bulgaria. Omul deprins să-și asasineze adversarii ar vrea să ni
se înfățișeze ca a fi stat, tot timpul ministeriatului său, cu sa­
bia scoasă la bulgari. Ar vrea să ne facă să credem că Romî-
LU

mia trebuia nu numai să mobilizeze, dar să pornească cu război

deabinelea împotriva Bulgariei. Romînia, spune spadasinul no­
stru național, trebuia să-și facă singură treburile, cu propriile-i
mijloace, contra amenințărilor vecinilor, contra Europei întregi
RA

chiar. Trebuia să tragă spada și să ocupe din ținutul bulgar

pînă la linia Turtucaia-Balcik. Războiul, iată ce am vrut eu,
război cu orice preț contra vecinului ingrat. Războiul salvator
NT

al demnității noastre naționale! A stat, însă, în drumul meu, în

drumul voinței țării și al ministrului ei, un om nefast, un inte­
resat și un trădător de neam, un pacifist cu orice preț: Take
CE

loneseu! Plec, ca să-1 vadă țara așa cum e: pitic, egoist puzi-
Janim, vîndut streinătății.
La rîndu-i, celălalt farsor, mai puțin onest, cumpănit dar
lot atît de ambițios, răspunde: Da, am voit pacea cu orice preț
I/

și acesta e singurul titlu de glorie al întregei mele vieți politice.

Contra tuturor, contra amicilor mei politici mai ales, am stat
AS

dîrz în hotărîrea mea și țin capul sus în fața răspunderii faptei

mele și a judecății vremii care — sînt atît de sigur! — mă va
încununa.
UI

Și privind la pozele lor de eroi, găgăuții cafenelelor se pa­

sionează, se extaziază, se ciorovăesc înpărțiți în°obișnuite!e două
tabere. Unii aplaudînd pe marele patriot Filipescu, pe omul cu­
BC

rajos și războinic, care, e hei!, dacă ar fi avut pe mînă frînele

țării, ar fi pornit asupra bulgarilor obraznici, le-ar fi dat o lecție
bine meritată, luîndu-le mii de kilometri patrați. Și astfel, dînd
cu tifla Europei întregi, ne-ar fi înfățișat lumei’ ca pe un popor
vrednic care înțelege să rămîie în fruntea statelor Orientului eu-
 FACLA 313

Y
ropean. Alții ovaționînd pe Take lonescu, diplomat avizat, om

AR
politic cumpănit și matur, cu simț al răspunderii, ca orice om
mare în adevăr, pentru că mulțumită lui, și numai lui, țara a
fost cruțată de riscul și ororile războiului și astfel a putut cu­

R
lege, odată mai mult, complimentele marilor puteri, căpătînd tot­

LIB
deodată și ceeace dorea cu atîta aviditate: Silistra, fără de care
Dobrogea, țara întreagă chiar, ar fi fost șterse de pe harta Eu­
ropei.
Potrivit liniei de conduită ce ne-am tras, și acum ca în

ITY
totdeauna, în sunetul elicei celor două bande, adevărul trebue
desprins și rostit tare: și politicianilor măcinători de budgete,
și găgăuților, și țării care, inconștientă, rabdă, geme și plătește
toate și pentru toți.

S
❖ *
ER
Adecă, serios, impulsivul Filipescu își închipue că crede
cineva în gogoșile-i patriotice și războinice? Își închipue că,
gură-cască, îl aplaudăm fiindcă a părăsit ministerul, și l-a pără­
NIV

sit fiindcă demnitatea țării, viitorul ei, cerea războiul inevitabil

cu Bulgaria?
Adecă, iscusitul Take lonescu își închipue, la rîndu-i, că
va izbuti să ne facă să credem că a fost pacifist, fiindcă a voit
LU

să servească țara, de grija căreia nu are tihnă?

Ambii poiiticiani trebuesc legați într’un tei și arătați cu de­
getul așa cum sînt: panglicari emeriți, ambițioși de rînd, far­
sori înainte de toate, farsori.
RA

Priviți cele două specimene, împinse azi în față, ale me­

najeriei noastre politice.
Caracteristica celui d’întîi e ambiția de a ajunge șef de par­
NT

tid, șeful partidului conservator din Romînia. Boalei fără leac

de care sufere, datorește toate greșelile lui, toate păcatele vieții
fui politice. Pentru a-și atinge țeiul, el nu se va da în sus dela
CE

nici o dezicere, dela nici un compromis oricît de rușinos, dela

nici o faptă ale cărei urmări le-ar plăti partidul său excluziv
cri țara cu demnitatea, cu însăși soarta lor. Pentru a-și pregăti
șefia’ ocult el, om politic nepătat, va primi să stea pe banca mi­
I/

nisterială alături de politicianii pe cari mai ieri îi denunța ca

pungași, alături de tîlharii de rînd ai vieții noastre publice. Ca
AS

să ajungă șef, el își va crea, între altele, în armată o camarilă

cu ajutorul’căreia va căuta să dea lovitura, atunci cînd va fi
epuizat toate celelalte mijloace.
UI

In același scop, el va merge pînă la a propovădui, în cli­

pele turburi, războiul, pe care nu-1 vrea rivalul Iui de moarte.
BC

Va face divergență pe o chestie gravă ca să doboare guvernul

în care dictează adversarul său. Va urmări aducerea la cîrmă a
unui minister „național" din care va fi exclus pacifistul cu orice
preț, Take lonescu, în care va dicta el, prin care se va impune
el, în ochii conservatorilor, ca omul politic avînd viziunea clară
 314 FACLA

Y
a lucrurilor, ca omul dîrz, energic, â poigne, ca omul îndrăzneț,
ca șef necontestat, într’un cuvînt, impus de un eveniment hotă-

AR
rîtor în destinele țării,
Nu-i va reuși planul — și cum să-i reușască într’o țară al
cărei rege e fățiș contra războiului, în care nimeni nu vrea răz­

R
boiul, într’o țară răzlețită care nu poate, singură, să ridice ar­
mele asupra nimănui, fiindcă nici o mare putere nu-i stă Ia spate

LIB
să o sprijine sigur,—ce alt îi rămînea farsorului decît să iese din
minister trîntind tfșa, făcînd spumă patriotică la gură, mînjindu-
și adversarul cu epitete de spion și trădător de țară? Ce-i va
rămîne decît să arate pe Take lonescu ca pe autorul unic ai

ITY
înfrîngerii noastre în conflictul cu Bulgaria și astfel să-l doboare
în ochii tuturor, în ochii conservatorilor mai ales, cari nu vor
voi ca șef pe un om așa de puțin abil, pe autorul unui deza­

S
stru, pe un nepatriot în acelaș timp.
Celălalt specimen e ros de aceiași boală. Orice patimă o-
ER
menească îi e streină. Disprețuește averea, nu-i place femeia,
nu bea, cărți nu joacă. O singură ambiție, o idee fixă îi întu­
necă mintea, îl orbește, îl macină pînă la nimicire: șefia unui
NIV

partid de guvernămînt, a partidului conservator.

întru realizarea acestei ambițiuni, el va jertfi totul: muncă,
avere, cinste, țară. Se va înconjura de cei mai mari tîlhari și
țațe politice ale țării, de Bădărău, Xenopol și Dissescu, de mar-
LU

daua baroului, de scăpații pușcăriilor și de veșnicii candidați ai

lor. Va arunca budget, țară, neam, tot ce îi va putea servi, în
cumpănă.
RA

Dacă, în conflictul romîno-bulgar, aținut mordicus la pace,

dacă a strigat pretutindeni că Romînia nu va trage sabia cu nici
un preț, e pentru că știa că regele nu vrea războiul, că Europa
NT

ne ține în lanț, că un’conflict armat cu Bulgaria, sprijinita Ru­

siei, mai ales, e o imposibilitate. E pentru că și-a dat seama că,
cu sau fără război Romînia va ieși caraghioasă, diminuată, în-
CE

frîntă, în conflictul cu Bulgaria. Pentru că — o! iată întreg se­

cretul pacifismului d-lui Take lonescu — declararea unui război
l’ar fi măturat dela putere cu toată banda abia înfiptă în budget,
și astfel, în loc de șefia ambelor frînturi conservatoare, i-ar fi
I/

risipit și frîntura închegată de un ideal unic: prădarea bunului

obștesc.
AS

Iată fondul harței cea mai violentă, dintre cei doi eroi ac­
tuali ai politicei noastre oligarhice.
Asistăm la actul ultim al comediei șefiei partidului con­
UI

servator. Comedie jucată pe spinarea noastră, pe spinarea țării.

Privim cum, în dauna intereselor supreme ale democrației, am­
bițiunea a doi oameni împiedică înjghebarea de partide politice
BC

pe bază de programe, de idei, de reforme imediat realizabile.

Pe cînd sfîrșitul caraghioslîcului, d-lor?
Justus
 Y
R AR
LIB
ITY
Biata limbă rotnînească!
in Romînia nimeni nu mai scria portrete, dela Panu și dela

S
colaborarea d-lui Nicu Xenopol la Voința Națională, autor a
ER
două-trei portrete reușite și al unui portret cit se poate de prost,
-ce avea tendință Să batjocorească pe Eminescu...
Portrete a mai scris și Ilarie Chendi. Și am citat în aceste
trei nume pe cei mai buni portretist! cu pana, și aceia destul
NIV

de întîmplători.
Portretul devine un gen literar cu Facla, care subt condeiul
lui Nicoară al Lumii a dat literaturii cele mai bune portrete ce
LU

s’au putut scrie în rom'nește. Ilustrate de Iser și scrise de Ni­

coară al Lumii, portretele Fadei au făcut epocă în literatura
noastră.
Pilda a găsit însă imitatori. O revistă, imitată și ea cel
RA

puțin ca nume, după Facla, trebuia s’o imite și în portrete. Gelos

și simținduse plin de literatură și burduf de geniu, administra­
torul Flăcării și-a zis că a închiria pe Iser, desenatorul Faclei,
NT

a-i comandi portrete și el, este a căpăta și talentul de portretist

al lui Nicoară.
De-atunci foaia Flacăra a apărut cu portrete... In fiece nu­
CE

măr, subt un desen frumos de Iser era tipărită o proză proastă

iscălită P. L., puțină balegă pe o ghiată de lac.
Proza lui „P. L.“ era însă menită să rămîie nemuritoare.
Luîndu-și rolul în gît autorul se văzu dator față de literatura
I/

Tomînească să-i mărească maculatura cu un juvaer. Pînă ce .vor

fi trase în volum, faptele diverse din Viitorul, e bine ca să se
AS

scoată cărți cu materia din Flacăra.

De aceea a apărut zilele acestea un fel de volum care răs­
punde la numele de 50 de portrete de administratorul institutu­
UI

lui Flacăra P. Lăcusteanu. P. L. din prețioasa revistă se chema

prin urmare, P. Lăcusteanu. Acest tipograf autor are grija să-și
amestece numele cu numele desinatorului Iser, care nu suportă nici
BC

o vecinătate de rangul acesta.

Am răsfoit acest album cu hazul obicinuit. D. Lăcusteanu
are darul să ne facă să rîdem în cele mai solemne momente ale
 316 FACLA

Y
izbucnirilor sale literare; căci a scris, condeele fiind popularizate,

AR
hîrtia ieftină și tiparul gratuit, de multe ori.
Desenele lui Iser sînt, neapărat, interesante ca întotdeauna.
Unele din ele sînt definitive. Cine mai poate discuta pe Iser după

R
ee Facla l-a impus ca un colaborator al admirabilului său talent,
tuturora, chiar dovleceilor literari dela Flacăra?

LIB
Nenorocul lui Iser este că desenurile îi sînt comentate de
d... Lăcusteanu. Acele pagini ce-ar fi putut sluji ia ceva, măcar
ca să rămîie albe, ne inspiră după ilaritate o profundă milă pen­
tru cel care s’a ostenit să le murdărească, încredințat că mierea

ITY
lui trebuește. E-o disproporție colosală ia oamenii nuli între ceea
ce cred ei că au făcut și ceeace a ieșit de fapt, și această dis­
proporție inspiră milă.

S
Ce nenorocire și literatura asta I Iată un om care ar fi pu­
tut ajunge un om cumsecade, un negustor cu parale, cu cavou
ER
construit din vreme la cimitir, cu case în București. O sută de
cariere îl așteptau să le împlinească: tapițeria, arta dramatică,
bărbieria și ventuzele, comerțul de cereale..’..
NIV

Iată însă că acestui nefericit îi intră în cap ideia, că ar

putea scrie, pentru că a citit Și se-apucă de scris, și scrie și
scrie... Intră ia o gazetă, apoi lâ altele, unde scrisul lui trebuia
să meargă. Scrie articole, mă rog! peste articole, înădușește. Ca
LU

el mai scriau la jurnal încă zece, încă o sută; ziarele au co­

loane multe, coloanele trebuiesc umplute zilnic.
Remarcat numai de portar și de tipograf, cercul i s’a pă­
RA

rut restrîns. Haide acum în literatură, în literatura muncită de

atîți meșteri și într’un timpcînd un mic ziarist care se măsoară
cu ei rămîne minuscul, invizibil. Ce-are atace! el a fost căsă­
NT

torit de jupînul lui dela jurnal și pus Ia tipografie. Are tipar,

are hîrtie, are cerneală de vre-o 'șease mii de lei. Ei binel de
astădată îl așteaptă triumful 1
CE

Și a ieșit volumul... Și te uiți la volum, la atîta material

stricat, la atîta nădejde cheltuită, și îți dai seama cît e de mon­
struoasă literatura că poate să strice im om din calea lui ade­
vărată, să-l scoată tocmai într’altă parte, unde nu-i negoț, nu-i
I/

bărbierie, nu-i tapițerie, unde se sting atîtea dorințe inutile și

obraznice, unde-i nevoie de talent, de talent și numai de talent.
AS

Bietul d. Lăcusteanu 1 bietul Iser! biata limbă românească I:

A apărut volumul d-lui P. Lăcusteanu !...
Dr. Mistigrl
UI
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
Cazul d-lui P. Missir
Nu înțelegem de ce se discută atîf de mult în presa noa­

S
stră zilnică actul politic al d-Iui Petre Missir.
discuții ?
ER
Ce a făcut fostul junimist pentru a deveni obiectul atîtor
'«Siîl
A găsit cu cale ca, în ajunul lui Sf. Gheorghe să-și mute
domiciliul politic din lagărul junimist în tabăra takistă.
NIV

Ei și? Ce însemnătate are faptul acesta? Ce lucru extra­

ordinar în această mutare? Intru cît botezul d-lui Petre Missir
în apele tachiste coprinde în sine ceva de natură a emoționa
LU

spiritul public dela noi?

Presa protivnică d-lui Missir a întrebuințat cu acest pri­
lej vorbe de o greutate absolut nepotrivită cu puțina însemnă­
tate a cazului. „Transfug", „trădător", „dezertor", „principii",—
RA

ce rost au toate acestea cînd e vorba de trecerea unui politician

romîn dintr’un partid într’altul ?
Se știe doar că noi nu avem mai multe partide politice,
NT

ci unul singur, partidul oligarhiei, partidul celor zece mii cari

și-au arogat dreptul de a dispune ei singuri de soarta a șapte
milioane de romîni. Ceea ce se chiamă la noi partide politice,
CE

nu sînt decît fragmente ale acestui unic mare partid al oligar­

hiei. Intre ele nu e absolut nici o deosebire, întru cît diferen-
țiarea lor s’a făcut nu pe idei, ci pe oameni și cot.
Din această cauză e cu totul deplasat a se vorbi de „prin­
I/

cipii-'' și de „trădare" atunci cînd e vorba de trecerea unui po­

litician’ dintr’o tabără într’alta. E atît de puțină deosebire între
AS

„reacționarismul" junimiștilor și „democratismul" conservatorilor

democrați, în cît un om ca d. Missir, reacționar pînă eri, este
azi un perfect democrat, fără ca totuși să-și fi schimbat o iotă
UI

din convingerile și „principiile" sale.

La o parte deci cu ipocrizia vorbelor mari. Noi nu avem
viață politică constituțională, nu avem partide politice. Avem
BC

un singur mare partid, acela al oligarhiei, împărțit la întîmplare

în trei fracțiuni, înăuntrul cărora un om ca d. Petre Missir poate
circula în voe pentru a se așeza acolo uude perspectiva unui
portofoliu ministerial este mai apropiată.
Nestor
 318 FACLA

Y
In flagrant delict de logică

AR
Asupra accidentului de automobil de la Șosea, accident în
care un om a fost ucis iar alți doui răniți, Viitorul publică un

R
judicios articol, care începe astfel :

LIB
„In ziua a dona de Paști s’a întîmplat la șosea un accident de automobil
de o extraordinară gravitate. Nu mai revenim asupra amănuntelor, pe. cari le
cunoaște toată lumea.
„Dar întrebarea firească, pe care și-o pune toată lumea este: cine e prin­
cipalul vinovat, cine are răspunderea directă a accidentelor de felul acesta ?

ITY
„Negreșit, nici conducătorii de automobile nu sunt lipsiți de ori ce vină,
dar principalul vinovat după părerea noastră, sunt organele po­
lițienești, cari nu exercită nici o supraveghere asupra circula-
țiunei publice**.

S
Viitorul are dreptate. Principalul vinovat de acest accident
ER
este poliția care nu ia măsuri ca circulația publică să fie astfel
reglementată în cît viața cetățenilor să nu fie primejduită.
Și cum ziarul brătienist se găsește în mod excepțional într’o
toană de judecată logică, profităm de ocaziune pentru a-i cere
NIV

să-și exercite perspicacitetea și cu privire la altă serie de acci­

dente și să găsească pe vinovat.
E vorba de accidentele de tramwai,—atît de numeroase în
LU

cît au ajuns să exaspereze pe cetățeni. In trei luni de cînd cir­

culă tramvaele vintiliste, ău avut loc peste 175 de accidente. Ctr
puțin înaintea Paștilor s’a întîmplat ciocnirea din strada Traian,
în care au fost rănite vre-o zece persoane,— trei din acestea în
RA

mod destul de grav.

întrebarea firească pe care și-o pune toată lumea este: cine
e vinovatul?
NT

La această întrebare Viitorul—despre care am spus că se

găsește într’o toană de judecată logică — va răspunde, de sigur:
„Principalul vinovat, după părerea noastră, sînt organele
CE

polițienești, cari nu exercită nici o supraveghere asupra circula-

jiunei publice".
De acord cu ziarul liberal asupra vinovatului, Viitorul tre-
bue să fie și el de acord cu noi în ceea ce privește remediul
I/

răului. Pentru ca viața cetățenilor să fie pusă la adăpost de pri­

mejdia permanentă a vagoanelor brătieniste, poliția trebue să in-
AS

tervie cu toată energia, să interzică circulația pe străzile înguste

și întortochiate, iar pe celelalte străzi să nu mai poată conduce
vagoanele decît watmanii pricepuți. Iar pînă ce S. T. B. se va
UI

conforma acestor măsuri, d. prefect Moruzi să oprească cu forța

publică circulația vagoanelor asasine.
Se unește Viitorul cu noi în această cerere, care nu e de
BC

cît consecința firească a constatărilor sale? Dacă n’o va face,

va fi un semn că toanele de judecată logică ale ziarului liberal,
sînt nu numai extrem de rare, dar și infinit de scurte.
Un estropiat
 Y
R AR
LIB
MUNCA Șl ECONOMIE

ITY
Un ziar a găsit cu cale să publice testamentul lui G. Gr.
Cantacuzino, încredințat [fiind că „din cetirea lui cetitorii vor
desprinde marile virtuți familiare și naționale ale ilustrului ră­

S
posat".
ER
Nu știm ce virtute anume se desprinde din acest testament.
Ceea ce se desprinde însă cu adevărat este faptul că în lunga
înșirare de legate dintr’o avere enormă, nu se găsește un singur
NIV

legat, cît de neînsemnat, în folosul vreunei instituții de binefa­

cere. Nici o centimă pentru vre-o operă de asistență’ socială, nici
un gologan pentru vreun așezămînt cultural, nimic, absolut nimic.
O singură dată se pomenește în acest testament numele
LU

Eforiei spitalelor civile. Dar iată cu ce prilej. Defunctul lasă pa­

latul Cantacuzino din Calea Victoriei fiului său Mihail, cu obli­
gația pentru acesta de a locui în palat; iar dacă nn va urma
dorinței Iui, atunci Iasă palatul, Eforiei spitalelor civile din
RA

București.
Vă închipuiți acum ce șanse are Eforia de a pune mîna pe
acest legat!
NT

O parte interesantă din documentul omenesc de care ne

ocupăm, este aceea unde defunctul explică origina averei sale,
făcînd cu acest prilej economie politică clasică.
CE

„Prin muncă, prin ordine și economie cumpătată, am putut

alcătui o avere frumoasă pe care o las eu dragoste și iubire
copiilor mei“, spune testatorul.
Prin muncă, în adevăr, căci se știe că orice capital este
I/

muncă acumulată. Un singur lucru a uitat testatorul să ne spună:

Prin munca... cui? A sa, ori a miilor de nenorociți țărani cari
AS

au îngrășat cu sudoarea lor întinsele domenii ale latifundiarului

lor stăpîn?
Cît despre „economia cumpătată", e drept că Nababul a
UI

economisit mult, enorm de mult, atît de mult încît țăranilor săi

nu le-a mai rămas ce economisi.
BC
 Y
Scrisoare prințului Carol

AR
Măria ta, noi n’avem cunoștință,—
Nu-mi risc bazoanele pe Tobogan,

R
Nu merg la Skatting, nici nu-s huligan :

LIB
Deci singur mă prezint, cu umilință ..
Fii vesel, Majestate: viața este
Fragilă ca dantela de jupon,
Ușoară ca un vers de-Anacreon,—

ITY
Și cînd se’ntunecă nu prinzi de veste.
De ce să-ți murdărești privirea clară,
Scrutînd durerile ce te ’ncunjoară.
Cu mîni de spumă soarta ți-a deschis

S
Spre viața lumii porți de paradis.
ER
Trăește, cîntă și, pe epolete,
Să-ți joace gingașe echilibriste.
Acum ai bani să cumperi tualete
NIV
Și poți hrăni haremuri de artiste.
S’aduni lachei: teribile armate,
In proaspete plastroane înzelate.
Să le postezi, la rînd, prin coridoare.
LU

In haine negre cu chenar de fir,—

Vei crede că ard scuturi lucitoare
Și cîntă foșnete de patrafir.
Să ai amici—de Epicari grege—
RA

Și pentru ei, ca un adînc simbol,

Să-ți pregătești un culinar subsol,
Divanu țării, Sire, te ’nțele-e
NT

Pe Cincinat să-l chemi. Pe Davila

De-asemeni să nu-1 uiți, Măria Ta.
Că unul o să-ți cînte din chitară
CE

Și celălalt, cu degete agile,

Te-o gîdili la gît și subsuoară,—
Să-ți împletești covoare din reptile !
Cu pumnii plini de grîul din Tezaur
I/

Să sameni cîmpul unui veac de aur.

Aruncă bani,—și Țara asta, care
AS

A fost trăit ca stâtuele mute,

Iți va cuprinde albele picioare,—
Și, Tu, să-i poruncești să le sărute !
UI

Proletar
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

Un succes al „Faclei*.~,lfacta* înregistrează un nou succesoare

LU

arată ce influență imensă are cuvîntul rostit fără teamă în acest or gan al re
voltei nestăpînite într’o țară de lașitate și de lichelism general.
Se știe că acum trei săptătnîni, cînd parlamentul hărăzia pe principele
Oarol cu o dotație de 100 000 lei anual, noi sfătuiam pe tînărul principe să
RA

facă unul din acele gesturi cu cari n’a fost obișnuit nici augustul său părinte,
nici gloriosul său unchiu: să dea jumătate pentru luminarea celor mulți, s-o
dăruiască pentru școlile sătești.
NT

Hi bine, trebue să constatăm cu deplină satisfacție că sjalul nostru a

fost ascultat și înțeles de principele Carol, care a înștiințat eri consiliul de
miniștri că donează pentru școli suma de 50.000 lei.
CE

E acesta un nou succes al nostru și sperăm că principele Carol nu va

întârzia să urmeze și celelalte sfaturi ce i le dam în acelaș articol. Sini doar
singurele sfaturi sincere și dezinteresate de cari are parte cel ce va fi chemat
poate să guverneze Romînia de mîine.
I/

*
lorga... Pornograf! — In Neamul Romîneso găsim un vehement
AS

articol în potriva scrierilor pornografice expuse da cîtva timp pe la

chioșcuri. In privința lor autorul ne spune: „Xnsușl d. N. lorga, scandali­
zat de această nerușinare, a protestat la parchet*.
UI

De ce „însuși" î Cum s’ar zice : pînă și. Asta e: pînă și d. lorga s’a
scandalizat. Cu alte cuvinte, d. lorga este pornograf, dar nu chiar la așa
hal. D. lorga e un pornograf moderat.
BC

Și asta cine ne-o descoperă ? Tocmai Neamul Romfaiesc!

On n’est jamais trsh! qne par Ies siens !
*
 32i FACLA

Y
In jurul mojiciei romlne,—Ziarul înainte, înregistrînd știrea

AR
că într’un orășel din America s’a înființat o ligă contra mojiciei, cere ca
să se înființeze și la noi o asemenea ligă.
Dacă nu ne înșelăm ceea ce propune acum Înainte s’a și realizat,

R
încă de acum cîți-va ani, undeva în Muscel, unde s’a înființat o ligă

LIB
contra înjurăturilor; și o voce no spune pareă precum că inițiatorul a
fost romancierul lonescu
*).
Ce rezultate a dat liga? Oare membrii ei țărani sadea—încetat-au
ei să se înjure de părinți și de cele sfinte? Nu știm. Romancierul Io-

ITY
**
nescu
), nu ne-a spus nimic în această privință. Rug m deci pe confrați
de la înainte să intervie dînșii pe lingă romancierul lonescu
),
*** ca să
publice un raport în privința rezultatelor operei sale.
Dacă procedeul romancierului lonescu
),
**** va fi reușit printre țărani,

S
vom încerca să-l aplicăm și orășenilor, începînd cu profesorii universitari,
miniștri, etc.
ER *
Ttoberto Tava.—Marele filo-romîn pe care-1 cheamă ast-fel a rea­
NIV
părut. Vr’o 15 ani nu i-am mai știut de știre. In acest interval a fost
de toate—chiat maghiarofil se zice— și acum, de o dată, inima i-a dat
brînci spre noi și iată-1 că ne servește conserve de filo-romînizm.
Bravo ție, Făvicule, că ești deștept și ai noroc! Dă-i nainte cu
LU

filo-romînizmul,—că rentează !
*
Obieeiu barbar.—Poliția Capitalei a hotărît să ia măsuri în potriva
unui obiceiu barbar. Conservatorul ne dă amănunte: e vorba de niște
RA

derbedei care în zilele de Paști, ca și în alte sărbători din cursul anului,

se dedau la sportul împușcăturilor In oraș.
Negreșit, împușcăturile nu sint permise în otaș, ci numai la țară,
NT

D. Moruzzi are deci dreptul să fie indignat în potriva greșelei de etichetă

pe care o comit derbedeii îu chestie.
Cum însă în ori-ce chestie există aeomodamente cu cerul, noi pro­
CE

punem d-lui Moruzzi următorul amendament:

Persoanele cari, în zilele de sărbătoare, vor vroi eă se dedea la spor­
tul împușcăturilor dar din diferite împrejurări nu se vor putea transporta
ia țară, voi- cere permisiunea specială de-a împușca în oraș. Mai mult:
I/

în schimbul unei taxe ce se va fixa, poliția le va pune la dispoziție și un

AS

număr de țăiani asupra cărora se va exercita împușcarea.

8. T. jB.—Aceste inițiale însemnau la început: Societatea Tramvaie^

UI

lor din București.

Azi ele se traduc: Societatea Tramvaielor pentru Bella.
*
BC

*) Boteni.—A. R. »
**) Boteni.—N. B.
***) Boteni.—AT. R.
****_! Boteni.—A’. B.
 FACLA 323

Modestie.—Vintilă Brătianu se ostenește să probeze că automobi­

Y
lele produc mai multe victime de cit tramvaiele setebîste. Este în adevăr

AR
multă modestie din partea d-lui Vintilă.JDe ctt, ea nu dovedește nimic.
Nimeni n’a stat să constate exact dacă Zdrelea e mai hoț de cit Mărun­
țel u sau vice-versa: dar ori-care ar fi raportul dintre amlndoi, nici unui

R
nu se poate pretinde basma curată.
*

LIB
Pentru d. D. Tomeaeu.—In Lumina Literară d. D. Tomescu face
un^necrolog bine simțit și mai ales bine gîndit lui P. Berna, pe care „cine
trebuie să-l plîngă mai mult e tineretul nostru (romîn) de azi“.
Pentru că d. Tomescu nu face numai literatură ci și politică, și pen­

ITY
tru că d-sa este condeiul naționalist ai Capitalei, 11 întrebăm : știe d-sa că
Cerna, departe de a fi un talent, a fost un papagal ridicol din cotețul
d-lui A. C. Caza? Iși dă seama d. Tomescu că lăudîndu-1 pe Cerna, im

S
plicit îl declară pe d. Cnza șarlatan și'caraghios ? .
Așteptăm o lămurire cinstită: ce crede condeiul naționalist din Ca­
ER
pitală despre teoria d-lui Cuza că—fără excepție posibilă—ori-ce individ cu
o singură picătură de sînge străin va fi ca poiet, ca savant, ca om poli­
tic,—un imitator, un plagiator, un papagal ridicol. ;
NIV

S»
Patriotism.—D. P. Papadopol lăcrămează prin Credința din GalațJ
precum că „în port, în îmbrăcăminte, pntrigainrile jidovești au înlocuit
radical, spre nenorocirea noastră, frumosuljport strămoșesc".
LU

De ce nu dă d. Papadopol exemplul salvator ? De ce nu poartă d-sa

îmbrăcămintea d-sale strămoșească, fermecătoarea fustanelă?
Numai cu vorba nu se face ciorba.
RA

Indulgență....—D. N. lorga e foarte indulgent cu răposatul. Ați

înțeles că e vorba de Nababul. Zgîrcenia lui, d. lorga o explică prin aceea
NT

că a avut un „ideal" : „a restabili domeniile familiei, a reface averea te­

ritorială a lui Const. Postelnicul Cantacuzino și a lui Radu Vodă Șerbaa"
De, o fi și acesta un ideal. In ori-ce caz d. lorga dă dovadă de o
CE

mare comprehensiune.,., c’nd e vorba de nababi.

D. lorga corni , t.-uf', o mică infamie In necrologul citat: cere
urmașilor Nabab i c deze pentru „un muzeu al neamului lor casa
veche, istoric-, n care a locuit modest* Nababul;
I/

Cum ;; cedeze, domnule? Plătești d-ta chiria?

AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS

P Redacția și Administrația:
F aci a
UI

SWSKODA^IPBnenrești! nit!» H/ti y. « n

ABONAMENTUL
BC

In țară ................. 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni

In streinătate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni
Exemplarul 15 bani Girant reep. Court. Stan

ATELTEJREEL SOCHETAȚI1 .ADEVEBUJZ, Bueereț-i

IIIUL al 4-”a
No. 17
Facla îl APRILS
W13

Y
AR
R
LIB
ITY
S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 SILISTRA

Y
AR
Cunoașteți anecdota cu Englezul, cu Grecul, și eu ce-a făcut și-a fost
nevoii să mănînce Grecul ? N’o cunoașteți ? Să v'o povestesc eu atunci.
Se spune că acum vre-o 50 — 6> de ani, pe vremea cînd Englezii se
războiau cu Turcii in Arhipelag, un vapor al Marei Britanii a debarcat

R
trupe într’o insulă ocupată în cea mai mare parte de Greci. Amiralul vasului

LIB
a descins în port, și-a ales cuartirul-general inlr’o casă din mijlocul orașului
și după ce-a primit delegația locuitorilor veniți să-i facă act de supunere,
plimbîndu-se cu suita, prin străzile înguste, întortochiate și orientale, a obser­
vat că oamenii își făceau nevoile pe lingă garduri și de multe ori la răspîn-

ITY
tiile ulițelor.
Englezul, obicinuit cu water-closetwrile din țara lui și uimit că în tot
orășelul nu se afla nici o latrină, a dat de-a doua zi poruncă strașnică, afi­
șată pe ziduri și trîmbițată de crainici, precum că cine va mai fi găsit cu

S
pantalonii în vine în mijlocul străzei, va fi judecat pe dată și osîndit la
moarte.
ER
Vă închipuiți ce vîlvă și ce scandal au pricinuit în orășelul acela gre­
cesc amenințările amiralului. Grecii sînt oamenii cei mai primitori din lume.
NIV
Dar susceptibilitatea lor e proverbială și sînt mai geloși ca femeile de inde­
pendența lor.
In aceiași seară toate căpiteniile orășelului erau strînșe în casa primaru­
lui. Larmă, zgomot, discuție, ceartă la cuțite. Unul propunea o măsură, altul
LU

o delegație la amiral, un al treilea revoluție. In sfîrșit primarul, ca cel mai

eu autoritate intre dînșii, obținu liniște și în aplauzele entuziaste ale adunărei,
propuse o măsură radicală. Cînd amiralul va trece prin fața primăriei, el în­
suși, primarul, va coborî în piață, își va descheia nădragii, se va lăsa pe vine,
RA

și va arăta astfel englezului ceea ce este un Grec adevărat.

Zis și făcut.
A doua zi de dimineață, cînd aurora cu degete de roze risipea întune­
NT

ricul pămîntului și cînd amiralul urmat de toată suita lui, descindea în stradă,
ce-i văzură ochii?
Colo, în mijlocul pieții, însuși primarul orașului așezat solemn cu pan­
CE

talonii în vine, cu fața îmbujorată, cu privirea victorioasă.

Iar sub el, ceva inform, enorm, grandios, ceva aproape tot așa de more
edt Silistra bulgărească.
Ce-a mai fost în urmă ghiciți voi înșivă. Judecată sumară, vaete, bocete,
I/

țipete ca din gură de șearpe, șt osînda nemiloasă: să mănînce Grecul ce-a fă­
cut, sau să moară.
AS

Grecul a ales mîndru, moartea.

Dar cînd de la locul crimei primarul a fost pornit sub escortă spre lo­
cul de osîndă și cînd a văzut că cu Englezul nu-i lucru de șagă, de-odată sa
UI

oprit în loc, a făcut un pas înapoi, și-a privit lung opera și a declarat popo­
rului mut de înfiorare in jurul lui:
— Frațicule.... îl mînîne..., dar cu limonie....
BC

Leit ca Grecul din anecdotă a făcut și regele Carol.

Acum șease luni, cînd nimeni nu se gîndia la nebunia compensațiilor,
regele Carol a inventai chestia eadrilaterului. In loc de cogeamite cadrila^r,
însă, a făcut o biată Silistră.
Toată întrebarea e cum va înghiți-o acum, după ce-a făcut-o, cu limonie
sau fără limonie...
M. X..
 FACLA >827 ’

Y
Glasul Romîniei

AR
R
Regele Carol a declarat acum citeva luni în fața r^-.
prezentanțlor națiunei că «glasul Romîniei va fi ascultat»4--

LIB
și de atunci politicianii se întreabă mereu dacă cuvîntul
Regelui s’a îndeplinit.
Mărturisim că am fi foarte nedumeriți dacă ne-am

ITY
amesteca în discuție și ar trebui să dăm un răspuns ace­
lora cari se intreabă^dacă «glasul Romîniei» a fost ascultat
prin acordarea Siiistrei și a celor cîțiva chilometri de pă-

S
mînt din jurul ei.
ER
Am fi nedumeriți fiindcă noi n’am auzit ca Romînia
să fi cerut vreodată compensații teritoriale dela un popor
care nu-’i făcuse nici un rău și căruia nu i se cuvenia
NIV

de cît simpatie pentru lupta de eliberare și de întregire pe

care o întreprindea.
Compensații teritoriale dela Bulgarii cari luptau la
LU

Kirkilisse, la Lule Burgas și la Adrianopol, au cerut Re­

gele Carol și guvernul său, au cerut politicianii ambițioși
cari voiau ca prin inventarea unei chestiuni a Siiistrei sau
RA

a cadrilaterului să atragă atențiunea noastră dela proble­

mele interne la a căror rezolvire va trebui să se proce­
deze cît mai curînd, dar glasul Romîniei celei adevărate
NT

n’a răsunat niciodată spre a îndemna la jefuirea unui po­

por care n’a luptat de cit pentru înfăptuirea aspirațiilor și
idealului său.
CE

Glasul Romîniei l’am auzit și noi și el răsună de vea­

curi fără ca nimeni să-l asculte.
Sfios și tînguitor se înalță el peste ogoare și sugru­
I/

mat de durere plînge nevoia și suferința unui neam întreg.

AS

Nu-i nimic mai trist și mai jalnic ca acest glas care

se înalță de-asupra întregei țări rugindu-se sau blestemînd,
cerînd îndurerare și dreptate.
UI

II auzi în doinele noastre cînd chiamă răzbunarea ce­

rului asupra celor ce împilează un popor întreg :
BC

Ah ! bate-’i doamne pe ciocoi

Cum ne bat și ei pe noi
sau în cințece sălbatice de amenințare și de ură, cînd de-
 328 FACLA

Y
vine înfiorător, parc’ar vrea să dărîme întreaga lume clă­

AR
dită pe nedreptate și asuprire :
Aoleo-leo, ciocoi, ciocoi

R
De te-aș prinde ’n sat la noi
De piele să te despci....

LIB
Glasul Romîniei ? E trist și sălbatic, e tînguitor și
amenințător, și rostit în scrîșniri de dinți și ’n gîlgîit de
sînge, e înăbușit de biciu și strivit de paturi de pușcă.

ITY
La 1907 el a răsunat spăimîntmd pe cei ce n’au voit
nici odată să-’l asculte, a răsunat în chiote de nădejde și
a murit în bubuit de tunuri și dacă pe mulți a îngrozit,

S
nimeni n’a vrut să-’l asculte și să ’1 înțeleagă, durerea și
ER
deznădejdea lui pe nimeni n’a mișcat.
Acesta e glasul Romîniei celei adevărate și nici odată
n’a răsunat el spre a cere pradă furată dela alte popoare,
NIV

ci s’a înălțat totdeauna întretăiat de gemete de durere

spre a chema dreptatea și a porni răzbunarea contra asu­
prire! sălbatice, contra jafu’ui și exploatării.
LU

Cum îndrăznește deci astăzi regele Carol și cei cărora

le încredințează el stăpinirea țărei să vorbească de glasul
Romîniei și de ascultarea ce i se dă, cînd ei de 46 de ani
RA

n’au vrut să-l asculte niciodată deși răsună mereu jalnic și

înfiorător? Glasul Romîniei a cerut pămînt, dreptate și
NT

omenie în 1907 și în loc de a fi ascultat a lost sugrumat

și înăbușit în singe. Și dacă nu l-au ascultat niciodată cei
ce guvernează această țară, dacă n’au vrut să-1 audă și să-1
CE

înțeleagă, cum de îndrăznesc să vorbească astăzi în nu­

mele acestui glas și să pretindă că el cere Silistra ori ca-
drilaterul bulgar ? In conflictul romîno-bulgar a răsunat
I/

glasul oligarchiei romîne care l-a iscodit și victoria sau

înfrîngerea numai a ei este. Glasul Romîniei îndurerate și
AS

flâmmde, glasul Romîniei iobage și asuprite n’a cerut nici

Silistra, nici cadrilaterul, nici petecul de pămînt bulgar.
UI

Ceiace ce Regele Carol și politicianii cari îl înconjoară

numesc «glasul Romîniei» nu e de cit croncănitul păsări­
BC

lor de pradă cari după ce au sfâșiat poporul romîn s’au

repezit acum asupra Bulgariei spre a-i zmulge ciți-va ki­
lometri de pămînt.
Alex. Filimon
 FAC L A 329

Y
DEZASTRUL

AR
D. Nicolae Filipescu a spus deunăzi o vorbă care a tre­

R
zit în sufletele tuturor romînilor un ecou dureros. A spus anume
că în peticul de pămînt bulgăresc pe care Europa a hotărît să

LIB
ni-1 dea, se îngroapă demnitatea noastră națională.
Se îngroapă în adevăr, în Silistra, demnitatea noastră na­
țională. Cine nu simte lucrul acesta ? Cine n’are conștiința că
modul cum s’a rezolvit această chestie constitue pentru noi un

ITY
dezastru, unul din acele dezastre de cari se resimte mai mult
de cît o generație?
La Petersburg nu s’a cîștigat pentru noi o victorie, ci s’a

S
pecetluit o înfrîngere. Prestigiul statului romîn a ieșit din con­
ferința ambasadorilor, coborît, înjosit, terfelit.
ER
Ziarele cari reflectează opinia guvernamentală au căutat,
ce-i dreptul, să prezinte hstărîrile dela Petersburg ca o izbîndă
pentru noi. Dar cînd s’a știut că această izbîndă se reduce la
NIV

orașul Silistra cu trei kilometri de pămînt, toată lumea a înțeles

că e vorba de un dezastru.
Căci ce reprezintă mizerabilul oraș bulgăresc față de jert­
fele pe cari le-am făcut pentru a-1 dobîndi ? Ce reprezintă Si­
LU

listra față de înjosirile pe cari le-am îndurat și față de umilin­

țele ce ni s’au impus ? După acțiunea zgomotoasă a guvernului,
după pozele-i vitejești, după declarația solemnă că „glasul țărei
va fi ascultat", pomana odioasă și ridicolă pe care ne-o aruncă
RA

Europa nu e oare un dezastru pentru politica noastră externă?

E drept că dezastrul n’ar fi fost mai puțin mare dacă pri­
meam soluția războinică a fostului ministru de domenii, dacă,
NT

urmînd impulsurilor sale am fi cucerit cu prețul a nenumărate

jertfe de oameni peticul de pămînt ce ni-s’a dat, chiar dacă a-
cesta ar fi fost ceva mai întins.
CE

Dezastrul pentru noi a început din clipa cînd am lăsat să

se pornească fără noi rezolvirea chestiunei orientale în care
aveam în joc soarta a 400.000 de romîni. Dezastrul n’a făcut
decît să sporească din clipa cînd, după ce chestiunea s’a rezol­
I/

vit pe deasupra noastră, ne-am prezentat la împărțeală cu mîna

întinsă să cerem un bacșiș ca preț al nepriceperei și al imbe-
AS

cilităței de care am dat dovadă.

Factorii cari conduc politica noastră externă, treziți din
somnolența lor de vuetul victoriilor din Balcani cari scriau pa­
UI

gini glorioase în istoria universală, au cântat să-și acopere gre-

șala de a nu fi înțeles vremurile. Și-au făcut-o, jertfir d presti­
giul statului romîn. S’au umilit, s’au tîrît, au cerșit, s au acățat
BC

cu disperare de Puteri pînă ce au obținut ca pomană cele cîte-

va pogoane de pămînt, în cari fostul ministru de domenii vede
cu drept cuvînt mormîntul demnităței noastre naționale.
 330 FACLA

Y
Trăim în vremuri cînd spiritele sînt încă prea agitate pen­
tru a-și da seama de imensitatea dezastrului pe care ni l’a pre­

AR
gătit guvernul. Va veni însă o zi — și nu e departe — cînd opi­
nia publică conștientă va cere socoteală actualilor guvernanți
cum și regelui de cele făptuite. Atunci se va vedea poate a cui

R
a fost ideea nenorocită de a cere compensații în numele Romî-
niei pentru întinderea teritorială a statelor balcanice. Și opinia

LIB
publică va rosti atunci judecata cea mai severă împotriva ace­
lora cari au venit cu ideea compensației.
G. Drincea

S ITY
ER
NIV
LU

DARUL PRINȚULUI
RA

Prințul Carol a făcut o operă colosal de filantropică : el a

dăruit țării jumătate din venitul ce i s’a constituit, adică a dat
50.000 de lei din suma anului curent. Anul viitor este liber să
strîngă la ciorap întreaga dotație.
NT

Bine înțeles, presa romînă' a avut grija să se entuziasmeze

urgent și puternic de această donație-caraghiozlîc. Ce rost are
filantropia către țară făcută din banii țării și încă din niște bani
CE

zmulși țării cu atîta anevoință ?

Dacă prințului îi ajungeau 50.000 lei, de ce i s’a făcut o
dotație dublă? Ca să poată face pe darnicul? Dar în condițiile
astea ar putea dărui milioane.
I/

E foarte comică afacerea asta. Prințul Carol a fost crescut

AS

în preceptele moralei celei mai rigide. Ajuns la majorat ar fi

urmat să puie în practică învățăturile căpătate. Din capul lo­
cului însă e pus să comită un jaf în avutul unei țări ale cărei
UI

destine îi vor fi încredințate într’o zi: i se dau bani din avutul

țării și el are conștiința că primește bani nemunciți. Și nu se
mulțumesc cu atîta, dar îl pun la cale să facă și pe filantropul,
BC

dăruind o parte din suma ciupită. Va să zică: și bătae de joc

pe deasupra.
E și imoral și nedemn. E păcat de băiatul acela care poate
să aibă calități și care ar fi putut ajunge om de treabă.
ș.
 Y
R AR
LIB
A vorbit bătrînul

ITY
In fața membrilor partidului conservator, veniți din toată

S
țara, și în fața țărei întregi, care nu este reprezentată în parla­
mentele noastre minciună, bătrînul Petre Carp și-a spus cu-
ER
vîntul.
Cum era de prevăzut, în afară de chestia internă, lasată
pe planul al doilea, obiectul principal al cuvîntărei d-lui Carp
NIV

a fost chestia Silistrei.

Cu lacrimi în ochi, într’un moment de emoție profundă a
celor veniți să-1 asculte, bătrînul șef, ,respectat dar nu urmat",
a arătat cari au fost roadele sacrificiilor făcute de către dînsul
LU

în interesul imediat al partidului conservator și în interesul su­

perior al țării. Vorbind de rezultatele politicei interne, d. Carp
a declarat:
„Am crezut că partidul conservator va da pilde de mora­
RA

lizare și va lupta pentru isgonirea afacerilor din politică. Prin

colaborare însă, departe de a se înlătura afacerile din politică,
politica a fost vîrîtă în toate afacerile".
NT

Cuvintele acestea ale d-lui Carp sînt o oglindă perfectă și

o sinteză desăvîrșită a situației reale de astăzi. Partidul vizat
de d. Carp, oamenii vizați de dînsul, n’au nevoie să fie ară-
CE

tați cu degetul. Ii cunoaștem cu toții. Sînt partizanii d-lui Take

lonescu, sînt oamenii de afaceri introduși la cele patru mini­
stere takiste; sînt gheșefturile nenumărate, realizate la ministe­
rul de industrie și comerț prin toleranța sau în folosul d-lui
I/

Xenopol, la ministerul de lucrări publice, sub autoritatea mo­

rală a d-lui A. Bădărău, sînt afacerile nenumărate înfierate de Pe­
AS

tre Carp cu fierul roș, înflorind astăzi mai numeroase ca ori-

cînd și pentru cari era zadarnic să se înceapă lupta împotriva
cointerăsării brătieniste, dacă trebuiau să triumfe sub firma ur­
UI

mașilor takiști.
Partea aceasta de constatări, cu atît mai dureroase cu cît
sînt mai adevărate, din cuvîntarea d-lui Carp, va rămîne defini­
BC

tivă. Pentru a doua oară în ultimii ani, d. Carp ridică în fata

conștiinței publice fierul roș și pentru a doua oară, democrația
cinstită trebue să fie recunoscătoare bătrînului conservator care,
cu un gest larg, a arătat țării în ce mlaștină murdară de afaceri
 332 FACLA

Y
AR
și de gheșefturi se bălăcesc partidele noastre și oamenii acestor
partide de pradă și de guvernămînt.
$ «Jî
In ce privește partea relativă la politica externă, avem de

R
făcut rezervele noastre care sînt și rezervele democrației, asupra

LIB
pasagiilor războinice din discursul d-lui Carp; trebue însă să
subscriem din toată inima declarațiile precise privitoare la în­
săși caracterul esențial ai acestei politici.
Cînd d. Carp crede că „atîta vreme cît situația Orientului

ITY
era așa cum o cunoșteam cu toții, proporțiile dintre forțele bal­
canice ne puneau la adăpost de orice primejdie; dar că azi, cînd
ne găsim în fața disproporției acestor forțe balcanice, datoria
noastră e să ne gîndim la mărirea granițelor pînă la linia Tur-

S
tucaia-Dobric-Balcic“, — o privire sumară aruncată asupra hărții
ER
balcanice, va arăta imediat d-lui Carp absurditatea unei aseme­
nea concepții și caracterul ei fantezist. Chiar dacă am obține
cadrilaterul în întregime, disproporția actuală n-ar fi răsturnată
NIV
în favoarea noastră. Dacă Silistra, cu cei trei kilometri din ju­
rul ei, reprezintă ca întindere abia un sfert din Țibăneștii d-lui
Carp, linia Turtucaia-Balcic n-ar reprezenta decît cîteva domenii
ca Țibăneștii, față de întinderea exorbitantă a Traciei, cucerită
LU

de Bulgari’. Adevărata restabilire a forțelor balcanice nu stă, nu

poate să stea în nici un caz, într’o anexiune restrînsă de teri­
torii bulgărești, ea nu se poate realiza decît pe cele două mari
căi ale tutulor neamurilor în viitor: întărirea internă a statului
RA

prin cultură intensă, prin buna stare materială a populației,

prin democrație; sporirea forței externe prin încorporarea țări­
lor locuite de Romîni. Echilibrul forțelor balcanice, oricare ar
NT

fi visurile războinice tardive ale d-lui Carp, nu se va stabili nici-o

dată în împrejurimile Silistrei și pe malurile Dunării, echilibrul
acesta de forțe își are punctul lui de gravitate dincolo de
CE

linia Carpaților.
Dar, rătăcirea aceasta, explicabilă la d. Carp, pentrucă nici
d-sa nu este în stare să smulgă dintr’însul concepția învechită
a politicei noastre externe, concepție introdusă și apărată de re­
I/

gele Carol, nu poate să umbrească, totuși, partea de viziune

limpede și de precizare largă a liniilor care trebuesc să călău­
AS

zească politica noastră externă.

***
Două părți din cuvîntarea d-lui Carp vor rămîne. Prima
UI

parte, aceea prin care d-sa dezvălue primejdia de perpetuă os­

tilitate dintre noi și bulgari, dacă după răpirea Silistrei se vom
rezerva dreptul pentru alte revendicări.
BC

Pasagiul acesta e profetic. Lupta în jurul cadrilaterului,

competițiunile noastre nerealizate astăzi, polița pe care-o tragem
asupra viitorului, vor face, fără îndoială, din poporul bulgar duș­
manul nostru de moarte, și toate forțele noastre, îndreptate în-
tr’acolo, vor paraliza orice aparență de întregire și de extenziune
a neamului romînesc în hotarele fui firești.
 FACLA 33 3

Y
Iar partea a doua, aceea care răspunde sfaturilor marilor

AR
puteri. Și cînd s’a făcut secularizarea averilor mănăstirești, și
cînd s’a hotărît unirea principatelor surori, voința puterilor ne-a
stat împotrivă și oamenii noștri de stat au trecut peste dînsa. O

R
singură dată poate am greșit, cînd, împotriva dorinței Europei,
ne-am ales o dinastie străină. Dar principiul era bun. Numai

LIB
faptului nenorocit, și cu neputință de prevăzut, că ne-am adre­
sat regelui Carol, datorim în bună parte, inferioritatea noastră
de astăzi.
In orice caz însă, adevărul exprimat în cuvîntarea d-iui

ITY
Carp, rămîne întreg. Politica externă a țării nu mai poate să fie
lăsată pe mîinile unui rege iresponsabil și interesat să urmeze
îndemnurile puterilor străine; ne trebue o politică națională, în
afară de interesele unora și de sfaturile altora, o politică externă

S
care t ă nu plătească niciodată înfrîngerile și umilințele țării cu
ER
decorații înalte și cu bastoane de mareșal.
O asemenea politică ar avea, fără doar și poate, sprijinul
conștiinței publice, trezită subt palma răsunătoare aplicată astăzi
NIV

pe obrazul diplomației romînești, o asemenea politică ar fi demnă,

și de țara care numără printre fiii ei pe Petre Carp și de bă-
trînul solitar dela Țibănești. Lux
LU
RA

Desfrîul guvernanților și
țnizeria gavernaților
NT

Nu cred să existe în vre-o țară din lume o clasă guver­

CE

nantă mai desfrînată ca a noastră.

Pretutindeni pătura conducătoare a avut păcate, a exploa­
tat și a căutat să-și asigure interesele ei, dar a știut să în­
semne totuș uneori pagini glorioase în istoria țărei pe care o
I/

guverna. —
La noi însă cîteva mii de dezmetici, de avortoni boerești,
AS

de degenerați, de samsari și de mercenari electorali, timp de

peste 46 de ani n’au știut de cît să terorizeze un popor flă-
mînd de peste șase milioane de oameni, să-1 robiască, să-1
UI

exploateze cu sălbăticie să-1 închidă în cazărmi și să-1 mal­

trateze pe ogoare, să-i fure munca și să-i sugrume conștiința,
să-1 asasineze cînd îndrăznește să-și urle durerea și să ceară
BC

î udurare.
Asta e opera făptuită de oligarhia romînească timp de
aproape o jumătate de veac și nimic n-o ilustrează mai bine
ca spectacolul înfiorător de sărăcie, de ignoranță și de mizerie
flsică pe care îl prezintă satele noastre.
 S34 FACLA

Y
Și nici n’ar fi putut făptui altceva o clasă guvernantă ca

AR
a noastră, crudă și lacomă, incultă și vanitoasă, mărginită și
ambițioasă.
Căci dacă e înspăimîntătoare mizeria fizică a celor gu­

R
vernați, dacă cei de jos se zbat în întuneric, în sărăcie și în
robie, mizeria morală a celor de sus, desfrîul celor ce au pus

LIB
stăpînire pe acest popor, amintesc timpurile de decădere ale
vechei Roma și ale Bizanțului putred și imoral din zilele-i
din urmă.
Numai acolo ai mai fi putut vedea spectacolul scandalos

ITY
pe care îl prezintă luptele politice dela noi, numai acolo se vor
mai fi acuzat miniștri între ei de trădare națională, numai
acolo se va fi căutat să se asmuțe poporul spre a jefui ținu­
turile vecine. Căci în nici o țară din lume nu cred să mai fi

S
existat atîta anarhie în pătura conducătoare, nicăiri nu se va
ER
mai fi pomenit ca un șef de partid să se lupte cu proprii săi
partizani, ca un fost ministru în ziua cînd părăsește cabinetul
să declare că tovarășii săi au trădat țara, ca două partide să
NIV
se uniască tără a simți între ele nici o afinitate morală, ci nu­
mai aceiaș poftă de stăpînire și aceiaș ambiție de a conduce.
Și pe cînd sus stăpînitorii nesățioși, după ce și-au împăr­
țit țara cum își împărțeau bandiții medievali anumite ținuturi,
LU

se ceartă și se încaeră împinși de poftele lor veșnic nesăturate,

jos un popor întreg geme sub o povară strivitoare, își plînge
durerea și-’și înăbușe revolta, se zbate siîșiat de foame și se
RA

stinge văzînd cum în apropierea lui popoarele tinere, libere și

entusiaste, își făuresc soarta și-’și îndeplinesc visurile cele mai
frumoase.
Și în loc de a se cerceta și a convinge prin ei înși-’și
NT

că numai mizeria lor morală, desfrîul și nerușinarea lor sînt

cauzele ruinei acestei țări, politician^ noștrii caută,—ca și cri­
minalii cari spre a scăpa de o crimă făptuesc altele — să-și
CE

sprijine stăpînirea lor idioată jefuind Bulgaria regenerată prin

sînge și sacrificii, de ținuturile și de oamenii ei.
După ce a făcut din cetățenii țărei aceștia niște robi, oli-
I/

garchia încearcă astăzi să-’i facă bandiți, spre a se încununa

apoi în inconștiința ei cu o aureolă falsă de glorie, sperînd că
AS

astfel își va asigura încă pentru multă vreme o stăpînire a

cărei nedreptate o simte și ea.
Să sperăm însă că asta nu se va întîmpla și că va mai fi
UI

rămas în șase milioane de suflete măcar drojdia de energie

trebuitoare spre a zgudui șandramaua oligarchică a acestui stat
și în ziua cînd surle și famfare se vor pregăti să anunțe in­
BC

trarea reprezentanților Regelui Carol în Silistra bulgărească,

poporul acestei țări să sfărîme cătușele robiei și să pătrundă
în viața publică spre a regenera o țară dărăpănată de o clasă
care a stăpînit-o fără dreptate și a jefuit-o fără milă.
Alex. Fllipescu
 FAC L A 335

Y
Un nou adversar al Votului Universal

AR
Protivnicii votului universal la noi sint legiune. Ei se împart în

R
“două tabere : profesioniștii și amatorii. Primei categorii aparțin politicianii
celor trei partide de guvernămînt, culegătorii roadelor sistemului elec­

LIB
toral în ființă : proprietarii, arendașii, marea finanță, marea industrie, și
liota „intelectualilor" bugetivori. Deținătorii averii, autorității și privile­
giilor, prin urmare, în această țară.
Amatorii adversari ai votului obștesc sînt unii democrați, oameni

ITY
politiei de seamă, pe cari neaprofundarea chestiune!, ceața prejudecăților
ori simplul capriciu, îi fac să tăgăduiască dreptul de vot mojicilor, mili­
oanelor de producători dela sate și dela orașe, obijduiților cari, dacă nu

S
au meritul de a ține In mină un condei, au pe acela, mai mare, de a mî-
nui unealta și de a răsturna brazda dătătoare de pline nouă tuturora, șu­
brezii Ia trup și ascuțiții la minte.
ER
Pe ceidîntîi, partizanii votului universal îi recunosc ca firești. Ei
trebuie să lupte contra lărgirei pervazului drepturilor politice la noi, ca
NIV

să-și apere interesele lor de castă și de clasă, situația lor de jefuitori, de

asupritori și paraziți. Aversiunea lor pentru votul universal, pentru orice
reformă electorală largă, e normală, inteligibilă, logică. Ea poate fi criti­
cată dar nu va surprinde, necum revolta, pe nimeni.
LU

Atitudinea celor dealdoilea, însă, ne buimăcește.

Căci, a fi democrat și adversar al votului universal, e tot ce ne
putem închipui mai absurd, mai monstruos și mai revoltător. Democrația,
RA

știam noi, prin aceea se deosibește: că e pentru acordatea de drepturi po­

litice nelimitate claselor producătoare ; că luptă pentru legalitate, libertate»
egalitate; că vrea ca greutatea îndatoririlor impuse marei mase a poporului
să fie cumpănite cu drepturile ce i sa cuvin și trebuie să-i fie acordate.
NT

Democrația, urmărind înfăptuirea celor mai înalte reforme economice, po­

litice, și sociale, e vecina socialismului; hotarul lor despărțitor fiind pro­
prietatea individuală.
CE

*
* *
Iată pentruce, cind am citit articolul d-lui C. G. Costaforu din Păre­
rile Unor Spectatori : Contra Votului Universal, mi-am făcut cruce cu amîn-
I/

două mîinile.
D. Costaforu e un om extrem de amabil, un seducător, un ziarist
AS

îndrăzneț, un publicist onest cum rar se găsesc în țara asta de șnapani,

lași, potlogari și pungași. Un om de ispravă și un democrat, înainte de
toate. Cineva, vreau să zic, într’un cuvînt.
UI

Cum se conciliază atunci democratismul său cu scrisele-i împotriva

votului universal ? E ds necrezut 1 Iar dacă cercetăm de aproape .argumen­
tele" cu cari crede că a dat gata mult așteptata reformă, rămînem uluiți.
BC

D. Costaforu e eoatra acordării dreptului de vot poporului.

De ce ?
Reproducem textual. Pentru că votul universal „constitue o ne­
dreptate și o minciună", nici mai mult nici mai puțin. 0 minciună : întru
cit „voturile egale emană dela priceperi diferite". 0 nedreptate : întru
 336 FACLA

Y
cît votul universal pune pe picior de egalitate politie pe mojici cu boerii,.

AR
pe intelectuali cu cei cu palmele bătătorite. „Toată lumea știe — scrie d.
Costaforu — că regula e : fiecare cu meșteșugul lui. Și, precum eu nu mă
pricep să fac o ghiată, nici cismarul nu se ponte pricepe să facă o lege,

R
sau măcar să o înțeleagă bine“. A la bonne heure ! Bine c’a venit d. Co-
staforu să ne-o amintească la timp !

LIB
Acuma, o să vă așteptați ca d. Costaforu să se apuce să demon­
streze, să sprijine cu argumente, cu fapte axiomele eale. Vă înșelați. D-sa
preferă să ia tonul glumeț într’o chestiune gravă, pentru țara noastră
vitală.

ITY
Știți cu ce găsește cu cale să sprijinească surprinzătoarea-! teză ?
Cu două anecdote. Una „venită din America" (s’ar fi putut altfel?); cea
laltă amsricauizată de Emile Eaveley, „acum vre-o 2> — 3J ani, cînd a

S
trecut p’în (ortografia e a d-lui Costaforu) București" și romînizată de
d-sa pentru utilitatea cauzei.
ER
Anecdota americană vorbește de un moșier și un vizitiu cari sedu­
ceau la oraș să voteze. Pe drum întrebîndu-se reciproc cui vor da votul
și aflînd că unul va vota pe X iar celălalt pe Y, se hotărăsc să se în­
NIV
toarcă acasă, „căci degeaba mai ostenesc caii" întru cît „voturile lor se
anulează unul pe altul". Punct.
Ați priceput finețea învățămîntului ce se potrivește discuției asupra
votului universal ca nuca în perete I
LU

Anecdota franțuzească povestită în llomînia, privește pe un bogătaș

care, ca să fie alesul votului universal, într’o localitate cu multe fabrici
de bere, închee contracte, pe deoparte cu fabricanții dela cari cumpără
RA

cu prețuri avantajoase pentru ei, cantități mari de be/e, contracte vala­

bile numai în cazul cînd va fi ales ; pedealta cu debitanții din circum­
scripție, cărora le cedează aceiași bere cu jumătate preț, cu condiție ia­
răși să fie ales. Concluzie :-atît fabricanții cît și debitanții au făcut pro­
NT

pagandă printre lucrători în fsvoarea bogătașului, care „cu o sumă oare­

care de bani, a fost alesul.;, votului universal"!
CE

Și dela acest caz — unic dacă a existat, problematic și el — care

dacă s'a petrecut a fost desigur într’o circumscripție neatinsă de propa­
ganda partidelor democratice, d. Costaforu nu găsește nici o dificultate să
generalizeze : că votul universal e „o minciună’, căreia franța datorește
I/

„dezastrul dela 1870“ (! ?) ; o minciună „ascunsă sub o idee în aparență,

dreaptă", căreia „socialiștii noștri — încrezători și iluzioniști—îi atribue-
AS

calitățile unui leac universal". (Ah, cît de bine cunoaște d, Costaforu pă­
rerea socialiștilor noștri asupra rezultatelor votului universal !)
*
* *
UI

Ce să opunem anecdotelor noului adversar al votului universal la noi?

Să-i reproșăm tonul badin nepotrivit discuțiunei unei probleme po­
litice așa de însemnate? Să semnalăm lipsa-i totală de argumente ? Să l
BC

învinuim de apa ce aduce la moara reacțiunei partidelor noastre oligar­

hice? Ori să atacăm serios problema, enumărînd d-lui Costaforu toate ar-
gumsntele prielnice acordării dreptului de vot nelimitat maselor populare,
opunîndu-i fapte, constatări, rezultate ?
Ar fi să înălțăm, nemeritat, nivelul discuțiunei
 FACLA 337'

Y
O vom face cînd d. Costaforu se va hotărî să trateze serios ches­

AR
tiunea, cînd va opune argumente introducerii votului universal la noi,
cînd mai ales ne va indica soluția, alta decît votul obștesc, menită să pună
capăt’actualului sistem electoral, pe care și d sa, chipurile, îl găsește de­

R
testabil, dăunător intereselor superioare ale țării. O vom face cînd, în chip
de concluzie, ne va aduce altceva decît marotta nebuloasă și goală: ,Ne

LIB
trebue adevărul, adevărul în toate 1 Ia el singur e mîntuirea, în el numai'
progresul, civilizațiunea, fericirea.*
Pînă atunci, ca să răspundem totdeodată și umbrei de obiecțiune
ce îndreaptă înpotriva votului universal, scoasă din „nepriceperea* poli­

ITY
tică a claselor de jcs, din incapacitatea lor de a „legifera" și de a „înțe­
lege bine legile", să ne fie ingrduit a pune cîteva întrebări d-lui Costaforu.
I) Crede d. Costaforu că, în sistemul electoral ctnzitar de azi, ja-

S
tronii cismari, berari, industriași; bancherii, cîrciumarii, negustorii, pro­
prietarii și arendașii, alegători ori aleși, sumai multă pricepere decît mo­
ER
jicii în „a face legi" ori „a le înțelege bine"? Susține d-sa serios că po­
porul e incapabil să aleagă între programele opuse ale diverșilor candidați,,
să-si priceapă interesele, nevoile ?
NIV

D. Costaforu nu ignorează desigur că legile sînt totdeauna pavezele

unor interese de clasă, interese economice, sociale, politice ; că ele s'nt
rezultanta ciocnire» intereselor opuse ale diverselor clase sociale. Atunci,
cine sînt cei mai buni legiuitori, unicii și adevărați», dacă nu intersecții
LU

înșiși, cei ce au nevoi de ocrotit, nedreptăți de zviduit?

Și dacă acesta e singurul criteriu al unei dreptelegiuiri și dacă fie­
care cetățean trebue să se mărginească la „meșteșugul lui*, ce caută «vo­
cații, medicii, inginerii, politicienii să facă legi pentru mojici, pentru ță­
RA

rani și muncitori ? Prin însăși natura ocupațiilor lor, nu sînt ei care „ne-
pricepuți", incompetenți în orice caz?
IJ) Crede d. Costaforu că, pe tărîmul drepturilor politice trebue să-
NT

aibă precădere inteligența și cultura, ori gradul de utilitate socială a unei

clase de cetățeni, calitatea lor de produiători și de birnici? In primul caz
ar urma ca grosul populației unei țări să fie scutit de povara dărilor di­
CE

recte și indirecte, care apară aproape exclusiv pe umerii lui, să fie scutit
de serviciul militar, mai ales, pentru că j oporul e „nepriceput", incapabil
să discearnă care e rostul impozitelor și al armatei într'un stat. Ori d.
Costaforu cel iubitor de adevăr, cel democrat și drept, socotește că mo­
I/

jicii sînt capabili cînd li se pun în spinare îndatoriri, și tîmpiți cînd e

vorba să li se acorde drepturi, dreptul de vot, mai presus de orice?
AS

III) In sfirșit, binevoiască d. Costaforu a se înlreba : cari sînt țările

de progres și civilizație din 'Europa, ceie cu vot universal ori cele cu
vot restrîns ?
UI

Cutezăm să-i dăm noi de pe acum răspunsul.

De pe harta votului universal în Europa cinci state lipsesc: Spania
clericală, ucigașe a lui Ferer, Turcia moartă, Ungaria civilizată și libe­
BC

rală, Rusia pravoslavnică și țaristă și Romînia oligarhică.

Pînă la răspunsul precis și neanecdotic ce sîntem în drept a aștepta
dels. d. Costaforu, articolul său Contra Voiului Universal rămîne pentru nok
un semn vădit da democrație â rebours.
Un socialist
 338 FACLA

Y
AR
Regele Carol să trăiască!
Cu introducerea spectacolelor cinematografice în Romînia

R
viața influențată s’ar zice, de rapiditatea imaginilor electrice pe

LIB
pînză, începe să alerge cu rapiditatea unui film.
E comică situația. Cinema Take. Cinema Nicu. Cinema
Carp. Cinema Arion. Silistra formează o comedie din care se
alimentează toate aceste localuri sufletești.

ITY
Guvernul Carp se certa cu Brătienii pe tramvaie. In acelaș
timp popoarele balcanice încheiau o alianță și se năpusteau cu
tunuri și săbii peste Marele Turc. Regele nu știa nimic. D. Carp
nu știa nimic. In Dobrogea armatele romînești se găseau ia ma­

S
nevre.
ER
Deodată apare contele Berchtold care cere ca manevrele să
fie suspendate „pentrucă plouă“, și pentrucă nu ploua nici în
Dobrogea nici aiurea în Romînia, manevrele din Dobrogea fură
suspendate. Cîteva zile în urmă izbucnește războiul balcanic și
NIV

Romînia așteaptă ce ordine vor mai sosi din Viena.

Romînia are drepturi la compensații. Reprezintație regală
în Parlament. „Glasul Romîniei va fi ascultat" spune Regele și
LU

cînd spune Regele ceva, țara se bucură, pentrucă acest domn nu

vorbește niciodată. Tot ce dă voie să se știe despre dînsul este
că s’a dus la Sinaia, că s’a întors în București, că iar s’a dus
și iar s’a întors. Invîrteala lui fără rost place Romîniei, care se
RA

bucură că are un rege care se învîrtește ca să nu șadă pe loc.

Guvernul Maiorescu cere compensații. D. Take lonescu își
ia geamantanul și pleacă la Londra ca să înspăimînte Europa.
NT

Crezîndu-se la Eforie, unde cînd gurița lui de aur, rostește:

„Domnilog, Gomînia, țaga întgheagă cege ca pagtidul consegva-
tog-demogcat să guvegneze" — și cînd degetul arătător îi trece
CE

prin mustață — poporul entuziast, samsarii, ipistații, mahalagii

aplaudă și mor de farmec — d. Take lonescu o porni în univers
ca să-1 subjuge cu gurița dumnealui.
Apoi gurița se întoarce cu coada între picioare la București.
I/

Dar se ivise un concurent, d. Nicu Filipescu, care își ia

gamantanul și se duce și el în Europa. „Dacă Take a luat Occi­
AS

dentul, ia să iau eu Orientul1* și-a zis d. Filipescu. Se ducea

să dea o lovitură mare, dar ca un mare om de Stat și-a ascuns
planurile subt pretextul că s’a dus să cumpere covoare. Era o
UI

formulă de o ironie de om mare. Așa ar fi făcut și Bismark sau

Napoleon. Proclamînd că se duce ia Constantinopol după co­
voare, d. Filipescu era sigur că Europa, înțelegînd, o să se în­
BC

spăimînte; că împăratul Indiilor trăgînd deoparte pe țarul Rusiei

îi va zice: Ce-i de făcut? Filipescu s’a dus să cumpere covoare.
Dar n’a fost nimic și d. Filipescu a cumpărat și niște rahat
'din care să guste cu d. Take lonescu, cînd se vor înlîlni
Regele nu mai vorbește; mutulică e la Sinaia, e la Bucu­
rești. Guvernul romîn cere Silistra și nu vrea război. Bulgarii
 FACLA 33»

Y
ajung ia marea Egee, Sîrbii la Adriatica, Grecii la Salonic. Gla­

AR
sul Romîniei va fi ascultat. Bulgarii impun Europei toată voința
lor. Presa europeană aplaudă și face ovații Balcanicilor și Ro-
mînia e tratată ca o țară de bandiți care vrea să răpească no­

R
bililor Bulgari un tîrg ca Mizilul.
Liga culturală vrea cadrilaterul. D. lorga ÎI refuză. D. Murau

LIB
îl vrea teribil și pornește la rîndul lui să cucerească Europa în
calitate de cetățean macedonean. D. Virgil Arion vrea un mi­
nister. Dar ce-o fi vrînd d. celălalt, Bogdan-Duică ? Vrea, vrea
război. D. Carp vrea război. Toți bătrînii vor războiu—și vor

ITY
și liberalii, dar lac căci Regele nu vrea, e bătrîn.
Dacă am face războiu? Nu erau puști, nu erau mantale,
abia s’au putut cumpăra în toată țara cîteva mii de perechi de
opinci. Mobilizare? Da. Nu. Da. Nu. Mîine mobilizăm. Ba la 7.

S
Ba peste 21 de zile. Nu mobilizăm, minciuni.
ER
In sfîrșit și d. Filipescu iese din guvern subt cuvînt că vrea
război și că își disprețuește pe colegii lui de cabinet, cu care
n’a încetat totuș un ceas de a sta la o laltă timp de o jumătate
de an. Și tot în sfîrșit, ni s’a dat Silistra. Ați vrut Silistra, na-vă
NIV

Silistra. Glasul Romîniei a fost ascultat. Regele e mulțumit, țara

e fericită că a dobîndit un Mizil mai mult.
D. Carp revine la gălăgie; s’a odihnit. D. Filipescu vrea
LU

să fie șef de partid, a moștenit milioane. D. Maiorescu a uitat

și pe Schopenhauer și Logica. Un haos, un fîstîc general. Și
filmul se urmează cu repezeală.
*
❖ *
RA

Ce-i ceața, ce-i negura, ce-i haosul acesta ? Nu-și dau

seama împărțitorii acestei țări că toate acestea sînt stranii ca
într’un ajun de răscoale? E normal pentru ei ca să n’aibă în
NT

fața atîtor schimbări poporul acesta nicio atitudine precisă?

Crede Regele că mai poate domni de-aci înainte ca pînă acum
cîteva luni, în superstiția că e mare și înțelept? Crede el că
CE

mai are vre-un prestigiu în țară, cînd e incapabil să și-1 stabi­

lească în streinătate? Coroana lui plictisitoare a ajuns ridiculă
ca o chivără de bal mascat.
Și poporul acesta poate fi atît de moale, atît de mort! Își
I/

poate el lua răspunderea timpului prin care trece fără să lase

o urmă, timp de umilire neînchipuită? Poate el să mai tolereze
AS

străinismul sufletesc al șefilor lui incapabili? Nu mai are acest

popor nicio mîndrie, nicio putere de a se simți jignit și pălmuit?
Clasa de sus e confuză și desorientată. Vedem pe oamenii
UI

politici flămânziți de guvernare, burghezii se plimbă la șosea ca

într’o lume fericită, prințului Carol i se face o zestre de o sută
de mii de iei venit. Nimeni nu simte frigul în spate? Și popo­
BC

rul nu-și dă seama că momentul ca să se ridice el și să înde­

părteze pe boeri dela cîrmă ca să le ia locul, nu poate fi mai
bun ca azi? Ce așteaptă? Ce vrea? Ce vrem? Nimic?
E-atît de ciudat tot ce se întîmplă încît e ridicul.
Umblați cinematografe. Desfășurați-vă filme. Și tu popor
așează-te cît mai bine turcește și să trăești! BO6k
 340 FACLA

Y
AR
D. Carp — democrat

R
D. P. P. Carp a disprețuit o viață întreagă democrația și
procedeiele democratice. D-sa era partizanul absolutizmului lu­

LIB
minat; și față de greutatea de a se găsi un autocrat deștept și
cinstit, d sa era gata să accepte personal rolul acesta, ca să nu
mai fie nici o teamă...
Iată însă că socotelile i-au ieșit prost. A tot așteptat an

ITY
după an să vie la putere și anume, în condiții favorabile, pentru
a putea realiza vr’un capăt de program. Și anii treceau și pu­
terea nu se mai ivea și d. Carp nu-și pierdea speranța.

S
?;■' Un singur lucru n’a băgat de seamă d. Carp: că d-sa în-
bătrînea și din zi în zi îi rămîneau tot mai puține șanse...
ER
In sfîrșit, d. Carp a apucat pe... rege de picior și a venit
la putere. înainte de-a proceda la opera de reforme a vrut să
mîntuie țara de o bandă de cointeresați. Și s’a poticnit omul de
NIV

la început și a trebuit să plece.

Ei bine, abia acum — la spartul carierei — d. Carp s’a gîn-
dit că bun e și democratizmul la casa omului. D. Carp, invitat
la banchetul Asociației presei, a răspuns telegrafic. D. Carp, soli­
LU

citat de corespondentul lui „Frankfurter Zeitung“ să-i acorde

un interview, i l’a acordat pe dată, deși acel corespondent nu
e neamț ci un pîrlit de romîn. D. Carp convoacă congrese în
RA

cari se adună caracuda partidului — membrii ceva mai răsăriți

temîndu-se să nu-și compromită situațiile prezente și viitoare.
In sfîrșit, d. Carp umblă pe pămînt, d. Carp e democrat,
NT

atît de democrat în cît-sînt temeri serioase să nu cadă și în de­

magogie. Căci, de! ce nu face omul la nevoie? Și d. Carp ră­
mas quasi-singur, cu garanție pe viață că nu mai vine la putere,
CE

ar dori — și cu drept cuvînt — să-și manifeste ultimele idei și,

poate, să-și realizeze ultimele răzbunări. Iată de ce e silit să se
democratizeze acuma.
Dacă d. Carp n’ar fi întîrziat atît de mult, dacă ar fi luat-o
I/

mai din vreme cu democratizmul, multe lucruri ar fi luat altă

întorsătură.
AS

In definitiv, ceea ce a făcut și pe Ionel Brătianu și pe Take

lonescu să-l bată pe Petrache Carp a fost că ei aveau organi­
zații, legături, rădăcini.... In mare parte realizate pe cale neco­
UI

rectă, știm; ei bine, d. Carp n’avea de cît să facă mai bine. A

făcut însă mai rău.
BC

Și acum? Acum e prea tîrziu.

Mai bine mai tîrziu de cît nici o dată? Nu, mai bine nici
o dată de cît prea tîrziu.
V.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

O formulă.—D. Gh. Diamandi a spus Ja întrunirea ligii culturale

RA

că avem diplomați, dar n’avem diplomație. Este vechea formulă : avem

socialiști, dar nu e posibil socializmul.
Și, apropos : tot d. Diatnandy spunea dăun&zi, în Flacăra (moște­
NT

nirea ,Țignalului“) că romînul n’are fantezie. Iată atîția buni liberali, to­
tuși, cari timp de 20 de ani au avut fantazia să facă pe socialiștii.
CE

Economie, Horațtu ! — Ziarele anunță că la 23 Aprilie urma să

se oficieze la biserica grecească un requiem pentru regele George; acea­
stă operațiune a fost aminată pentru ziua de 21 Maiu, cînd requiemul va
fi contopit cu un te-deum necesar noului rege al grecilor.
I/

Admirăm spiritul de economie al grecilor cari aranjează lucrurile

cum e mai bine: nici popii să nu-și bată gura de două ori, nici publicul
AS

picioarele.
Ou toate astea, e ceva care ne șifonează: mă rog, requiemul ăla
este el ori nu este necesar răposatului? Răposatul are el ori n’are nevoie
UI

de odihnă 1 Și dacă are nevoie, poate ori nu poate să se odihnească fără

requiem ? Dacă poate, de ce nu renunțați de tot; dacă nu poate, cum a-
mînați omul o lună de zile ?
*
BC

Ce-i lipsește lui Chir iac.—Este vorba nu de orice Chiriac, ci de

unul anume : d. căpitan de jandarmi Chiriac, dela Piatra-N.
Citind în ziare despre modul cum d. căp. Chiriac persecută pemnn-
342 FACLA

Y
•itorii socialiști, ne-sm zis că Chiriaș n’are o doagă. D. Take lonescuînsă

AR
• dator să arate că nu s’a dogit de tot și să-și ia Chiriacul la refec.
Nn sintem în Rusia, die Take Ioneseu 1
*

R
Buzunarul recalcitrant sau patriotismul și popa. — Preotu-
lei Țărulescu din R.-Sărat i s’au oprit 6 (șase) lei din leafă, pentru flotă.

LIB
Preotul nu că e contra flotei, dar nu i-a venit lui să dea parale, ci cam
din contra. Și atunci a intentat proces. Primarul Emandy a declarat în
fața justiției că plătește el cei 6 lei și procesul s’a terminat.
Noi îl felicităm pe preotul Țărulescu: are un buzunar foarte rezi­

ITY
stent, care n’a permis invazia labei patriotice.
Dar â propos de subscripția patriotică. .Evenimentul, care chipurile
e ziar guvernamental, stăruie strașnic să se publice amănunțit rezultatul

S
subscripției, pe motivul — spus pe departe — că de... știi d-ta... lumea e
rea și de... foaie verde lobodă... și ca să nu mai fie vorbă.
ER
Nu cumva știe ceva Evenimentul? Nu cumva a știut și preotulȚă-
rulescu ceva ?
*
NIV

Cum devine cu Alateiu. — D. Mateiu Cantacuzino a fost pînă a-

eum pa jumătate pentru guvern și jumătate contra; de azi încolo va fi
pe jumătate contra și jumătate pentru.
LU

*
O agitație cu rost.—Studenții universitari se agită rău: cică mi­
nistrul Bădărău nu le acordă o reducere de 5C% pe O.F. R., de cîte ori
vor să se ducă și ei ca să strige trăiască X sau jos Y.
RA

Au dreptate studenții : învățînd -pe socoteala țăranului care n’are

școli, mîncînd burse și subvenții tot din punga țăranului, care n’are ce
jnînca, — ei și-au zis :
NT

— Dacă e vorba să fim paraziți, hai să fim în toată regula.

De aici cererea semi-gratuității pe C. F. R., cerere perfect absurdă
și pe care d. Bădărău ar fi trebuit s’o respingă și mai energic de cît a
CE

făcut-o.
D-nii studenți dacă vroiau să cerșească, puteau s’o facă pentru alții :
de pildă să fi cerut reducere pentru țărani, mai ales în epocile angaja­
mentelor agricole, pentru ca țăranul, putînd să se angajeze ori unde, să
I/

nu mai fie la discreția unui Vintilă Brătianu, Mochi Fișer sau I. Kalin-
deru (ca procurist al regelui).
AS

Asta ar fi fost o cerere democratică, și de aceea patrioții d-lui Cuza

nici nu s’au glndit la ta.
UI

Surprizele politice. — 0 persoană demnă de toată încrederea ne

asigură că a văzut împreună pe d-nii Ionel Brătianu, P. P. Carp și N-
Fleva. Ei se aflau cu toții într’un vagon al Setebeului, siguri fiind că de
BC

vor întîlni guvernul în cale îl vor zdrobi.

Aliați balcanici! Ce-are aface dușmănia de ieri și cea de mîne, dacă
azi tși pot face mendrele împreună?
 F A C L A 9 43

Y
AR
Monumentul lui lAclu.—Liciu își vs avea în curîad monumen-
tu!. Este răsplata dată mai mult naționalistului decît artistului, dej: ade­
văratul merit al lui Liein a fost cel de artist.

R
Dar știți cine i-a făcut lui Liciu monumentul? O,cutremură-te, die
Cuza! Autorul monumentului este sculptorul Spaetlu, un individ de ori­

LIB
gine nemțească, deci un plagiator, papagal, etc.
Cerem d*lui Caza să sfărîme monumentul lui Liciu.

Schimbare de firmă,—Consiliul de administrație al Setebeului li*

ITY
beral a hotărlt să schimbe firma societății, eare pe viitor se va numi:
Malihut, societate anonimă liberal-naționaiă.

S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS

Facla Redacția și Administrația:

3TR. SaRINDAR, 11. București mi wn 5! u/n
UI

ABONAMENTUL
In țară . . . . . . 7 lei pe an ; 4 lei pe 6 luni
BC

In atreinătate . . , 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni

Exemplarul 15 bani Girant resp. Const. Stan

ATEUMiELE SOCilETAjll „ADEVERUL*, Bncarcț i

 Y
RAR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

Sll'stra?...
„....Un petic de pămînt, atît cit ne trebue pentru îngroparea demnitt
BC
UI
AS CARTELAȚI! ....
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
Din Cuvîntările d-lui Petre Carp

Ședința Senatului de la 28 Noem-
brie 1911
Lupta care se dă astăzi nu este o
Y
AR
Din cuvîntarea rostită la congre­
sul partidului conservator, în
ziua de 25 Aprilie 1913

R
luptă a partidului conservator contra Am crezut ca acest partid va da e-
partidului liberal, ci este lupta con­

științei publice contra unui atac de spo-
liațiune îndrăzneață care tinde a se în­
mulți.,.
Aș vrea ca glasul meu să ajungă cît
de departe și cît de sus, ca să vadă
LIB
xemplu de moralizări, de izgonire a a-
facerilor din politică. Prin colaborare
însă cu partidul d-lui Take lonescu, de­
parte de a se înlătura afacerile din po­
litică, politica a fost vîrîtă în toate a-

ITY
facerile.
fiecare, fie chiar și cei mai indiferenți,
pericolul dinaintea căruia ne aflăm. .
Dar acum ? Acum, fierul roșu.
Domnii mei, e o primejdie atunci cînd

S
partidele politice nu caută să se întă­
rească prin idei, prin convingeri, dar ER
caută să se întărească prin afaceri.
Să fii bogat ca rezultat al rnuncei, să
fii bogat ca rezultat al economiei, nu
am nimic de zis. Dar să fli bogat ca
NIV

rezultat al exploatării statului, aceasta

nu o admit.
Și de aceea, domnii mei, de aceea am
intervenit, poate cu o energie de care
nu v’ați așteptat de la mine, am inter­
LU

venit în afacerea tramvaiului, de aceea

intervin îa afacerea petrolului, de ase­
menea voi interveni în afacerea pes­
căriilor, căci d-lor, nu este o avere a
RA

statului care să nu se transforme în-

tr’o societate de participare.
... Ori unde îți îndreptezi ochii, ori
unde este o avere a statului în joc,
NT

acei oameni, acele societăți - se înfiin­

țează, cerînd ca statul să dea capitalul
statul să dea riscurile și ei să tragă
numai foloasele.
CE

*
Dar vă asigur că chiar de aș rămîne
singur în chestia aceasta, fără partid,
fără majoritate, sunt convins că conș­
I/

tiința publică îmi va da mie dreptate...

... Dar, domnii mei, mi s’a contestat
AS

autoritatea morală.
Domnule Brătianu, autoritatea mo­
rală a unui om politic, nu se judecă
de cît după două lucruri și nu se cîș-
UI

tigă de cît printr’un singur mijloc. In

viața ta privată să fii totdeauna corect;
in viața ta publică să fii totdeauna dez­
interesat.
BC

P. R. — Am primit scrisoarea d-stră. In ce privește afacerile lote­

riei statului și ale casei Schrdder, av-em și noi cîte-va fapte de o extremă
gravitate. V’am fi recunoscători dacă ne-ați procura documeatele de cari
ne vorbiți. Punem o singură condiție numai. Nu discutăm cu anonimi și
nu ne încredem de cît în actele autentice. Ne puteți găsi în orice zi la
redacție, str. Zorilor J, între 4—5 p. m.
 Y
R AR
LIB
ITY
Democrația liberală
S
Există în țara aceasta da politician! profesionali o strînsură cu
ER
nume de partid politic căreia, aproape exclusiv, se datorește starea
lamentabilă, internă și externă, la care am ajuns după patruzeci și
șapte de ani de viață constituțională; un partid de jaf și de reacțiune
care înbracă, totuși, straele democrației, ale celei mai pure și mai
NIV

Înaintate democrații chiar. E partidul ce se poreclește liberal; parti­

dul marei industrii, marei proprietăți și marei finanțe ; partidul cre­
ditelor și al tuturor băncilor. Partidul pentru care politica sunt afa­
cerile și afacerile un ideal. Partidul reacțiunei fățarnice și brutale.
LU

Partidul dușman al țărănime! înfometate și al muncitorime! isto­

vite a orașelor.
E partidul Brătienilor, Costineștilor, Culoglilor, Ferekizilor, Pro-
RA

copiilor, Porumbarilor. Al foștilor socialiști și al d-lui Stere. Partidul

d-lui Banu și al lui Panaitescu. Al strîogătoriior da dividende, nu­
lităților și polițismului abject.
NT

Liberalii-naționali au două fețe ce ni-le arată după cum sînt

la guvern ori în opoziție.
La putere, programul lor nu lasă loc celei mai mici inprecizii:
CE

Afacerile, societățile cointeresat®, captarea creditului public în folo­

sul partizanilor. Asasinatul, strivirea tuturor libertăților în teascul ra­
țiune! de stat, al ondinei și al autorității.
Uciderea a 11.0(0 de țărani, legile agrare, tramvaele, legea șce-
I/

lerată prin care unei părți din muncitorime i s’a răpit dreptul de
asociație și de grevă, expulzările în masă, prigoana, maltratarea, în­
AS

chiderea proletariatului sindicalist: iată isprăvile glorioase ale parti­

dului liberal numai în patru ani de guvernare.
In opoziție, programul e altul, tactica asemenea. Opoziția e
UI

amară. Ea impune liberalilor fața seducătoare, fățarnică. In opoziție

trebue nu numai uitat trecutul, dar pregătit, asigurat viitorul. La gu­
vern operează Ionel, Ferekide Panaitescu, în opoziție locul e cedat
BC

vestalelor democrației liberale, fratelui Vintilă și ilustrului Stere.

Aceștia au menirea să șlefuiască, să lustruiască programul ros
de vermină în pivnițele băncilor, să ni-1 înfățișeze ncu-nouț. Și azi
sînt la lucru mai mult ea eri cînd, pe brînci. Se spropie puterea
 348 FACLA

Y
AR
D«nii Vintilă Brătiann și Stere bat toba cea mare a democrației libe­
rale de ne-au asurzit, nu unde ar trebui, în Parlament, fiind-că acolo
s’ar putea găsi cineva să le dea peste bot, ci în broșurele și reviste,

R
în Cercul de studii, în întrunirile comitetului executiv. Preoții demo­
crației cointeresate tae, pe întrecute, matca rîuriJor de miere și de

LIB
lapte pe cari viitoarea, imediata guvernare liberală le va revărsa asu­
pra țărănimei pusă în picioare prin legile „quasi-socia)iste“ din 1907,
asupra muncitorimei orașelor mîngîiată cu legea dela 19 Decembre 1909.
Din pivnițele băncilor, din preajma caselor de fier ale pazni­

ITY
cului Vintilă, din Iașii democratului Stere se ridică ecoul făgădueli-
lor liberale : revizuirea Constituției, exproprierea silită a marei pro­
prietăți agrare. Reforma electorală și împroprietărirea țăranilor, așa dar.

S
•*•
ER
In Viața Romînească, d. Constantin Stere, aruncă strigătul: lati­
fundia perdidere Romanian!, și o face după ce compară situația noa-
siră internă cu aceea a Bulgariei. La bulgiri, ilustrul democrat gă­
NIV

sește totul trainic, totul admirabil: împărțirea proprietății, legile, ad­

ministrația, școala, armata. La temelia Constituției bulgare : sufragiul
universal cu reprezentarea proporțională; la țară : mica proprietate a-
grară și un număr îndoit de școli de cît la noi; armata făcînd una
LU

cu poporul, strînsă „ca înti’un pumn în fața dușmanului'4.

Pe cînd la noi.». O constituție agrară „în care, în vîrful pira­
midei sociale, o mie de oameni stăpînesc patru milioane hectare*, iar
jos, ia bază, se sbat „aproape 1.E09.000 de nevolnice gospodării țără­
RA

nești, cu numai trei milioane hectare". La noi: mizerabila stare a ță-

rfinimei din care decurg „toate scăderile vieții noastre de stat: poli­
tica mioapă și lupta vehementă de coterii, desfrîul administrativ, re­
NT

gimul electoral oligarhic și analfabetismul aziatic*. La noi : oligarhia

pe a cărei frunte „trebue pus fierul roșu, pentru că nu și-a făcut da­
toria față de țărănime'1, pentru că ne-a dus la rezultatul dureros că
CE

„cu cît un teritoriu romînesc a fost deelipit mai din vreme de trun­
chiul Rom iniei libere, cu atît starea țărănimei lui e mai prosperă, și
cea mai prosperă este în acele părți cari n’au fost nici odată alipite
de acest trunchiu“.
I/

Iar, ca remediu, marele democrat croește un vast plan de re­

AS

forme „pentru întreaga opinie publică progresistă a țărei“, de teamă

să nu fie luat de sigur drept program numai al partidului liberal.
Preconizează : 1) Lărgirea dreptului de vot, pe baza colegiului
UI

unic, pentru toți știutorii de carte, ca o îndrumare firească spre su­

fragiul universal, și reprezentarea minorităților. 2) întărirea, pe aceiași
bază, a organelor de autonomie locală, și ocrotirea ior înpotriva abu­
BC

zului de dizolvări arbitrare. 3) Asigurarea pentru fiecare cetățean a

dreptului de apărare legală înpotriva abuzurilor administrative și a
încălcărilor libertății individuale. 4) înființarea de școli îndestulătoare
pentru întreaga populație școlară, pentru ca învățămîntul obligator
să fie o realitate. t>) Legislația protectoare a muncii și recunoașterea
sindicatelor muncitorești ca mijloc legal de apărare a intereselor
 FACLA 349

Y
AR
profesionale. 6) In sfîrșit, întregirea reformelor agrare, atît In ce pri­
vește ocrotirea muncii, cît și pentru a trece în stăpînirea țărănimii,
fără tntîrziere și la nevoe prin expropriere silită, a cel puțin două

R
milioane de hectare.
In aceiași vreme, democratul Vintilă îi ține hangul la București.

LIB
In Crize de Stat mai de mult, alaltăeri la întrunirea comitetului exe­
cutiv al clubului, declară neted : „că prima Cameră liberală va con­
voca îndată Constituanta spre a înfăptui reforma electorală și rezolva
chestia agrară în sensul exproprierii

ITY
Revizuirea constituției, prin urmare, spre a fi introdus colegiul
unic și a se expropria marea proprietate a solului: iată ce ne făgă-
duesc liberalii prin glasul — autorizat ? — al d-lor Vintilă Brătianu

S
și Stere.
*
* *
ER
Acum, dacă ne-am scandaliza, dacă am bănui și demasca politica
aceasta cu două fețe, dacă am arăta, nu știu pentru a cîtea oară, ne­
NIV

încrederea noastră absolută în asemenea făgădueli, și mincinoase și

ademenitoare; de sigur, ni s’ar spune că sîntem porniți,pătimași, păr­
tinitori, că suspectăm pe nedrept oameni mînați de cele mai bune
intențiuni, că aceasta intră în obiceiul nostru, „revoluționari cari vi­
LU

săm dărîmarea temeliilor înseși ale societății actuale4-, cum binevoește

să ne numească d. Stere.
Cu riscul de a recidiva, de cîte ori nu ne mai amintim, vom striga
și azi, cum am strigat ieri, cum am strigat întotdeauna, cum vom
RA

striga și mîine, că liberalii vor să înșele țara, făgăduind reforma e-

lectorală și exproprierea silită a marei proprietăți. Cu riscul de a fi
taxați de pătimași și părtinitori, vom spune liberalilor și azi ca și
NT

ieri, și mîine ca și azi: reacționari, fățarnici, șarlatani!

Vor reviziuirea Constituției cu adevărat și o vor în viitoarea,
imediata lor legislatură!
CE

Dar, înainte de a revizui Constituția țării, de ce nu se gîndesc

la revizuirea programului partidului lor? Ori l’au și revizuit?
De ce nu explică întîi țării de ce se lapădă de votul univer­
sal, pe care îl au înscris în program, înlocuindu-I cu colegiul unic ?
I/

Socotesc că țărănimea și muncitorimea orașelor cari erau pregătite

acum douăzeci de ani, sînt necoapte azi pentru marea reformă? Să
AS

o spună la lumina zilei și în numele partidului I

Vor reforma electorală ?
Dar să o pună în program, așa cum au ciuntit-o, să o propovă­
UI

duiască in țară de la un capăt la altul. Pentru că, pare-mi-se, așa se

înfăptuesc reformele însemnate, reforma electorală în deosebi. Să ex­
plice, să lămurească, să-și ia angajamente în numele partidului și
BC

prin partid. Să cheme țărănimea și muncitorimea orașelor la întruniri

publice contradictorii, pentru ca astfel să constate, și de cită popula­
ritate se bucură și să simtă și pulsul țării.
Vor exproprierea silită a marei proprietăți agrare?
Să o înscrie. în program, să adere la ea toți membrii comitetu-
850 FAC I» A

Y
lui executiv ți să o subscrie top mari proprietari înscriși în partid t

AR
Să ne spună în acelaș timp, cam cum înțeleg să o facă...
•

R
Apei Mtn să credem tn sinceritatea democraților Vintilă și Stere
▼orbind fie și numai tn numele lor personal ?

LIB
Dar fratele Vintilă nu • omul care a plănuit și înfăptuit jefui­
rea comunei București prin societatea cointeresată a tramvaelor ? Nu
e marele proprietar care își făcea muncile cu soldafii țării tocmai
atunci cînd pretindeau liberalii că au gisit soluția chestiei agrare, vo-

ITY
tînd faimoasele legi al căror fiasco e azi de toți recunoscut și mărtu­
risit ? De un asemenea om de afaceri, sec de ideal, să fie legată soarta
marilor reforme politice și economice în această țară, soarta demo­
crației însăși T

S
Dar democratul Stere, cel cu colegiul unic—îndrumare firească
ER
spre sufragiul universal — cel cu asigurarea dreptului de apărare al
fiecărui cetățean împotriva abuzurilor administrative și „a încălcări­
lor libertății individuale*, cel cu „recunoașterea sindicatelor munci­
NIV

torești ca mijloc legal de apărare a intereselor profesionale" și cu

exproprierea silită a marei proprietăți agrare, nu e scelaș liberal care
făcea pe suîdo-mutul atunci cînd partidul său. cînd șeful său—,,șeful
întregei democrații romînești14 — asasinau 11.000 de țărani, votau legi
LU

șcelerate, dezlănțuiau urgia asupra muncitorimei de la sate și de

la orașe ?
Dar nu e acelaș domn Stere care făcea pe mironosița la Văratec’
RA

în toius prigonirilor, arbitrarului, în toiul fărădelegilor liberale ?

Unor astfel de oameni, unor asemenea caractere să le acor­
dăm credit?
Ei să așeze statul nostru pe baza caie-i lipsește, să croiască vii­
NT

torul neamului nostru?

In ce ne privește, nu vom avea niciodată, nici destulă hotărîre-.
să-i demascăm, nici destulă putere să-i înfierăm.
CE

Justus
I/
AS
UI
BC
 FACLA 351

Y
Arbitrariu stupid

AR
D-lui Ministru de Interne i s’a urit cu binele și d-1 General

R
Hîrjeu, ministru de război, tînjește după gloria polițistului Cotruț.

LIB
Greva muncitorilor din brăila a pus convingerile și tempera­
mentele acestor domni la grea încercare. Greviștii, prin organizațiile
și prin solidaritatea lor admirabilă sînt, de data asta, mai tari decît
stăpînii lor. De zile întregi nici un coș cu cărbuni n’a fost descărcat

ITY
în port, soldații puși la dispoziția căpităniei n’au făcut nici o brînză,
și muncitorii, aduși cu chiu cu vai de pe aiurea, n’au prea dat buzna
în jurul elevatorului. Ou toată mașinăria imensă ridicată în decurs de
un an de zile, cu toată forța electricității și a vaporilor, elevatorul stă

S
de o săptămină cu brațele în aer, enorm, neputincios și ridicol. Gre­
viștii n’au bine-voit să-i dea concursul muncei lor, și iată cum se face
ER
că de o săptămină, pe malurile poetice ale Dunării, sub privirea de-
zesperată a autorităților și a căpitanului din port, mașinăria aceia
amenințătoare, așteaptă zadarnic, cu crăcii în aer, pe cei cari ar tre.
NIV

bui s’o fecundeze.

Vă închipuiți că perpetuarea acestei stări de lucruri nu mai
poate fi tolerată. Două mii de greviști, flămînzi și goi, mai puternici
îotuș decît statul patron, asta nu se poate. D. Take lonescu e slăpîn
LU

doar în țara asta. Și d. General Hîrjeu, n’are de geaba atîrnată cogea­

mite sabie la șoldul stîng.
Spiritul lor de ordine, și sentimentele lor adînc democratice au
RA

găsit repede soluția și mijlocul cel mai sigur ca să tae, în doi timp
și tr.-i mișcări, nodul acesta gordian.
Muncitorii liberi nu pot fi infrînți ? Las’ că Ie arătăm noi lor
NT

Ii concentrăm pe rudă pe sămînță, facem dintr’înșii răcani la ordinile.

noastre, și ca soldați în serviciul țării, îi trimitem să muncească în
port. Să crâcnească vre-unul dacă îi dă mîna. Mai ales că și în alte
CE

țări, cu votul universal și cu democrație veche, cum sînt Franța și

Italia se procedează la fel. Și acolo au fost concentrați greviștii, și
cînd ordinea statului era amenințată, mii și sute de mii de muncitori
au fost siliți să muncească de nevoe și să se supună tuturor rigorilor
I/

codului militar.
Așa ar fi dacă d. Take lonescu și Hîrjeu n’ar exagera puțintel
AS

caracterul grevei din Brăila și marginile autorității lor.

Greva din Brăila nu e grevă generală. Mai mult de cît atît, nu
e o grevă care să paralizeze la un moment dat o mare parte din for­
UI

țele țărei. Cînd slujbașii poștei franceze și lucrătorii de la căile ferate

au proclamat .greva generală, toată activitatea Franței a încetat ca prin
farmec. Acelaș lucru s’a întîmplat cînd cu greva ferovierilor italieni.
BC

Dar la noi?
Intru cît suferă țara din faptul că două-trei vapoare nu vor fi des.
etreate imediat de conținutul lor ? Țara ku suferă nimic de pe urma
.grevei și ar fi o măsură pe atît de monstruoasă, pe cît de inutilă și
852 FACLA

Y
de stupidă să se concentreze greviștii, numai ca să se facă ambițul
eăpitanului din port și al d-lui ministru de interne.

AR
Dacă organizația greviștilor e destul de puternică și de solidară
ca să nu fie înfrîntă, să se înceapă parlamentari și să se ajungă la o
tranzacție cinstită, cum s’a ajuns totdeauna în toate țările civilizate.

R
Și să nu ni se spună că cu măsuri draconice vor putea fi îngenun-
chiați greviștii și vor putea triumfa definitiv micii potentați ai statu­

LIB
lui. Căci chiar înfrînți astăzi, muncitorii din Brăila sunt siguri că la
vară,în toiul epocei de lucru, își vor relua fără îndoială revanșa. Căci
chiar supuși astăzi regimului cazon, noi suntem siguri că în cele din
urmă, tot a lor va fi izbînda și că d. Take lonescu, ori cîtă bună­

ITY
voință ar pune din partea d-sale, nu va fi niciodată în stare să rein—
vieze epoca odioasă a lui Ionel Brătianu.
R. C.

S
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/

Antisocialismul d-lui Maiorescu

AS

Președintele consiliului, respectabilul nostru barbișon na­

UI

țional, a găsit cu cale, tocmai acum cînd țara înregistrează, sub

ilustra sa prezidenție ministerială, un adevărat dezastru, să ne
aducă aminte că e un reacționar inveterat. In plin parlament a
BC

rupt alaltăeri, netam-nesam, o săgeată ruginită înpotriva votu­

lui universal și a socialismului. „Partidul liberal puternic, grăit-a
marele om, vrea votul universal care, după părerea mea, va fi
o fatalitate pentru țară, vrea înfăptuirea ideilor socialiste pericu-
 FACLA 353

Y
loase și distrugătoare. Pentru a i-se opune, trebue un partid
conservator puternic, care să lupte cu toate forțele sale".

AR
Pentru cine nu cunoștea ideile politice ale premierului
nostru, asemenea declarații vor fi căzut ca din senin. Ele vor
fi lăsat pe mulți, pe tineri mai ales, buimaci. Pe mulți îi vor

R
fi surprins, scandalizat, revoltat. Mulți își vor fi făcut cruce
aflînd că se mai găsește azi un om politic cu mintea întreagă

LIB
care să susțină că votul universal e o fatalitate pentru o țară,
că ideile socialiste sînt primejdioase și distrugătoare.
Totuși d. Maiorescu, logician și mare om de stat romîn,
trăește, irăește în vremile noastre, și declarațiile de mai 'sus i

ITY
sînt proprii, sînt autentice.
Pentru noi cuvintele-i de la Cameră sînt un refren.
De cînd am pășit pe băncile universității, și sînt șapte­

S
sprezece ani de atunci, de cînd am deșchis ochii pe Critice și
am asistat la duelul, mortal pentru dînsul, ce a avut cu înadevăr
ER
marele, cu singurul nostru critic Dobrogeanu-Gherea, ne-am
deprins cu coclelile retrograde, cu reacționarismul strimt, orb,
al d-lui Maiorescu.
NIV

D. Maiorescu a rămas de pasul vremii cu o jumătate de

veac. Antisocialismul său, în care s’a închis ca într’o cuirasă, e
de obîrșie bismarkiană. Cu ce a venit din Germania de acum
patruzeci de ani, cu aceea vrea să pornească la luptă azi împo­
LU

triva închipuitului socialism național-liberal romîn. Mă duce

gîndul la vremea cînd ministrul instrucțiunei publice de acum
douăzeci și mai bine de ani destituia un învățător pașnic fiind-că
era socialist, pe motiv că un dușman ai actualei întocmiri so­
RA

ciale nu poate primi salariu de la stat ! E acelaș Maiorescu, cu

aceiași logică, cu acelaș spirit ca al primului ministru care a
vorbit alaltăeri la Cameră. E Maiorescu pe care vremea ni-l-a
NT

păstrat neatins.
D. Maiorescu e contra votului universal fiindcă e contra
socialismului.
CE

Și cum ar fi absurd să stăm de vorbă cu ilustra legumă

asupra socialismului, e inutil să discutăm despre votul universal.
La ce bun ? Ar fi deasurda.
La ce bun să-i spunem că propășirea unui popor e în func­
I/

ție de drepturi și libertăți acordate poporului? La ce bun să-i

amintim că în Europa numai cinci țări nu au votul universal :
AS

Rusia, Spania, Turcia, Ungaria și Romînia? La ce bun să-i ară­

tăm cu degetul peste Dunăre la opera înfăptuită de votul universal ?
Bolnavul incurabil moare cu boala.
UI

Vom mulțumi numai d-lui Maiorescu că, pînă acum cel pu­
țin, antisocialismul său s’a mărginit a fi pur teoretic.
Un socialist
BC
354 FACLA

Y
AR
Trei episcopi s’au întîlnit în București, episcopul Gorgoaie, episco­
pul Ghelasie, episcopul Dionisie. Fiecare din ei e însoțit de un prieten,
doctor în teologi*-.

R
— Bine cuvintează stfipîne.
— Bine cuvintează, Prea Sfinția Ta.

LIB
— Bine cuvtntați-mă pe mine păcătosul, Sfinților Părinți.
Sa îmbrățișează cîteș trei și unii altora își sărută infinite.
Doctorii îa teologie poartă redengotă și barbă tansă. se salută de
trei ori ți surîd ca niște îngeri.
Se fac două grupuri.

ITY
Doctorii: Frumoasă zi de la Domnul Dumnezeu. Pasările ciripesc.
Florile și-au desfăcut bobocii. Firea cea păcătoasă și deșartă laudă slava
iui Dumnezeu.
Unul din doctori se scobește în nas.
Episcopii: Ne-a învrednicit Dumnezeu să ne mai tntîlnim în Capi­

S
tală. Grile sint câiie Domnului și trebile eparhiei apasă greu pe slabii
ER
noștri umeri. Sîntem cel puțin fericiți să morala e păzită cu sfințenie în
■de Dumnezeu ocrotita noastră țară. Prostul e prost. Căsătoria e căsătorie.
Copilașii se înmulțesc și eresc sub scutul legi» Domnului. Am intervenit
«ă se facă școli de cîntăreți. Poporul trăsaltă în inima iui de bucurie.
NIV

Unul din episcopi se scobește în nas.

Episcopii șs Doctorii: Și acum fraților să mergem să ne facem da­
toria, după cum ne va îndemna Domnul și mîntuitorul nostru Isus Hris-
tos. Să alegam un episcop tovarăș al nostru, sfînt și prea curat ca și noi,
înțărcat de bunătățile pămîutului și cu ochii ațintiți vecinie ia cer. Inima
LU

lui să fie piină de Domnul

Cei trei episcopi și doctori se salută unii pe alții și se despart. Fie­
ce episcop se depărtează cu doctorul lui în teplogie.
Primul episcop către primul doctor: l-ai văzut? Mi e scîrbă. Fățar­
RA

nicii și mincinoșii! Oînd va pogorî răbdătorul Dumnezeu foc și pucioasă

peste dinșii ! Gorgonie eu știu de unde vine. Se ține cu nepoată-sa. A
furat banii tipografiei.... Dela fiece preot ce hirotonește, ia cite o mie de
iei....aNu l-ar mai răbda Dumnezeu 1 Ghelasie e plin de boale lumești. Are
NT

bube pe toată pielea lai blestemată. Se ține după fetele tuari în grădina
episcopiei. Chiamă băeții la el.... Dumnezeu al lui Israel privește Sodoma
și scufund-o pre ea.
Al doilea epscop către al doilea doctor: Am vorbit cu Take lonescu
CE

de porcu ăla care și-a întors capul. Amîndoi, cum îi vezi de smeriți sunt
niște hoți de codru. Dionisie fură banii spitalelor, odoarele bisericilor,
icoanele, topește vasele sfinte, are șase copii cu șase femei. I-a lăsat pe
■drumuri, muritori de foame. Gorgonie a vîndut casele episcopiei și și-a
fnsușit banii. Cere acum să i se zidească un palat la episcopie ți s’a În­
I/

voit cu arhitectul să împartă prețul. Veștmintele lui sînt cumpărate de

cucoanele bătrîne din eparhie. Surorile din mînăstiri pe toate ie... înțe­
AS

legi. Am vorbit cu lake lonescu și mi-a promis...

Al treilea episcop către al treilea doctor: A! Dumnezeii m ... Pușla-
male și scroafe! Ii văzuși... Crucea m... Mă, frate, mă, îi bag pe amîndoi...
Porcul cu barba albă a siluit pe fie-sa, rămasă de la o preoteasă și a fă­
UI

cut-o mosșă... Porcul celălalt trăește cu nevestele fraților lui, popa Cîrnu
Ș‘ popa B.iegu. Bețivii, mă .. mai mnlt varsă da cît bea... U te ce marfă
tnmite Dumnezeu sfîntul... că-mi vine să-l scuip în gură și pe El 1... Of
Doamne iartă mă. . că păc tue<c.
BC

Doctorii: Lasă Prea Sfințite că îndreptăm noi țara asta... Deocam­

dată eu am nevoie de-o mie de lei pe lună, apoi vedem noi...
Episcopii: Și acum se începe alegerea Domnilor deputați, domnilor
senatori, țara are nevoie de un episcop... Vă rog așa dară. . și prin ur­
mare... Hristos... Postul Paștilor... sfînta împărtășanie.™ Maica Domnului.-,
Sfîntul Duh... Amin.
Cei trei episcopi și cei trei doctori se scobesc în nas... și în aștep­
tarea votului episcopii scobesc în nasul doctorilor și doctorii în teelogie
în nasul epiacopilor.
Numele Domnului fia lăudat! "RlY-.Tia'W»
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
O episcopie vacantă
NIV

Cînd trebuie să se sfințească un arhiereu nou sau să se

aleagă un episcop, revine cronica scandaloasă. Breasla arhie­
rească dă de vorbit ca o mahala populată de prostituate. Nu
poți zice Sinod fără să rîzi; această sfîntă companie provoacă
LU

tot felul de anecdote și de senzații de ordinul boalelor lumești

și al pornografiei.
Dacă arta s’ar face casnică și utilitară, am avea scuipători
în formă de potcapii și latrine decorate cu imagini de popi. O
RA

ediculă de un om singur s’ar lucra ca un mitropolit de fontă

cu o intrare dinainte. Batistele ar fi brodate cu capete arhierești
și toate gurile de canal ar afecta înfățișarea unei guri căscate
NT

de prelat.
Nu se mai găsește un cin de oameni la care aptitudinile
și capacitățile să fie atît de specializate ca la popi, a cărora
CE

profesie a ajuns sinonimă cu tot ce poate fi mai stricat și abject,

reunit laolaltă. Cine zice un arhiereu romîn, nu poate găsi un
termen sub acesta în ce privește corupția și putreziciunea. Episcop
e un calificativ și o injurie.
I/

Injuria asta aduce totuș parale și cînd e vorba de o epis­

copie, se îmbulzesc să o capete toate fețele bisericești. In afară
AS

de o leafă care-i o primă la lene și imbecilitate sînt veniturile

celelalte și iluzia unei puteri de exersat.
•J: * *
UI

Episcopia ce se găsește de închiriat, a Rîmnicului Noului

Severin, sau care mai bine zis, se va fi și închiriat în ziua cînd
BC

iese revista noastră, pune din nou pe tapet calitățile candidaților

și decrepitudinea clerului zis superior. Și ne scoate iarăș înainte
două figuri contradictorii, pe arhiereul Sofronie Vulpescu, alias
Popa Iapă, și pe episcopul Gherasim Safirin.
35fi FACLA

Y
Sofronie candidează de cîțiva ani la toate scaunele vacante
și de cîte ori a candidat i-a ieșit înainte Facla și cu dînsa și

AR
disprețul public. Dacă pîn’acum n’a reușit, el poate să reu­
șească azi. D. Take lonescu, care la nevoie citează din Biblie și
face pe apostolul modern, sprijină pe Sofronie Vulpescu, și-1

R
admiră, de sigur, ca o incarnație ideală a takismului.

LIB
♦
* *
Ne aducem aminte declarațiile și macaronadele aceluiaș
domn Take lonescu, de pe vremea cînd takismul numai nă­
zuia la guvern și se înfățișa publicului naiv ca un partid de

ITY
purificare a relelor și nedreptăților noastre politice și sociale.
D. Take lonescu nu găsea destule cuvinte și fraze împo­
triva stării mizerabile în care se găsește clerul romînesc. Ziarele

S
sale azvîrleau fulgere în cei ca Atanasie Mironescu, care repre­
zintă în Sinod boalele venerice, țuica, vinul de Drăgășani și
ER
lăcomia de parale. Ele cereau o îndreptare și făgăduiau... „las’să
venim noi la putere și-o să vedeți".
Ei, da, takismul a venit la putere. Marele Takist e ministru
NIV

de interne. Singura inovație a acestui mare bărbat de stat lipsit

de un stat în care să crească mare și de prilejuri destul de
mici ca să-l consacre, este că a intrat într’un guvern, după ce
mai fusese ministru, cu o etichetă nouă. Aceeaș bragă ni se
LU

vinde acum sub numele de șampanie. D. Take lonescu, peste

care trecuse anul 1907 și răscoalele țărănești, nu se putea
schimba însă, după ce trăise la țîța nepăsătoare de oameni și
RA

totdeauna plină ca o dăsagă,% a puterii. Apărarea ce-o lua epi­

scopului Gherasim Safirin în mișcarea pe care acesta o în­
cepuse înlăuntrul sinodului împotriva arhiereilor și episcopilor
NT

necinstitori de țară și biserică, fusese' o cochetărie takistă. Puțin

îi păsa d-lui Take lonescu de toate acestea, puțin îi pasă lui
dacă instituțiile statului și dacă sentimentele ce țin de ele
CE

înfloresc. Să fie d-sa ministru și-atîta tot. Pentru titlul de Exce­

lență într’o țară conruptă și batjocorită, d-sa vinde oricînd orice
poftești. D-sa nu se mulțumește cu rolul unui luptător pentru
drepturi și idei decît atunci cînd împrejurările îi refuză puterea
I/

și-1 prefac în tribun plebeu, pentru publicul mic și amuzat al

întrunirilor politice.
AS

E curios cum i s’a dat acestui om concursul politic al unui

partid, ca să ia importanța ce n’o avea și pe care, e drept, că
după cîteva luni de putere și-a perdut-o. E ciudat cum a fost
UI

luat în serios acest advocat inteligent și dibaci, pentru tre-

bile țării, unde este un timid, un om fără voință, fără con­
cepții, cu ușurință dominat și fără resorturile și amploarea unui
BC

bărbat de stat, vînjos.

In diferepdul cu bulgarii, guvernul s’a purtat atît de slab,
atît de ambiguu, cu atîta frică și slugărnicie, încît a compromis
pentru multă vreme acel prestigiu al Romîniei de care se vor
 PAC L A 357

Y
bea cu emfază în Parlament și care făceau pe Romîni să nădăj-
duiască într’un viitor național însemnat. In cîteva luni de zile

AR
Romînia pierde tot ce cîștigă în importanță Bulgaria.
D. Take lonescu și-a zis că se va duce la Londra și acolo-
va impune Romînia în ochii Europii întregi. Ce scandal'la ple­

R
carea acestui advocat! Cîtă reclamă ! Și ce modest și mut s’a în­
tors apoi din Europa unde, imitînd pe’ doctorul Da’neff, s’a oprit

LIB
în toate capitalele! a vizitat pe toți miniștri de externe. D Take
lonescu se și întorsese de cîteva zile în București și lumea tot
nu aflase de acest mare eveniment, care însemna îzbîhda noastră..
Excelența luase toate măsurile ca întoarcerea să fie tăcută,

ITY
liniștită, ca și cum ministrul venea într’un cosciug...
A ! Doamne, ce tămbălău ar fi făcut să urle Bucureștii și
țara dacă d. lonescu căpăta altceva decît privirea disprețuitoare

S
a streinilor 1 Am fi avut atunci un mîntuitor al patriei, un băr­
bat fenomen, care a orientat Europa și pretențiile acestui mare
ER
șef n’ar mai fi avut margini.
*
* «
Acum d. lonescu revine mai bine la procedeele sigure și
NIV

liniștite. Iși dă și el seama că a fi cu dreptatea și cinstea este

lucru greu și păgubitor. E-o alegere de episcop de făcut. După
toate așteptările, după toată logica, d. Take lonescu trebuia să
readucă în episcopat pe episcopul Gherasim, pe care îl apărase
LU

cu fierbințeală. Ce dobitoci a trebuit să fim ca să credem! Can­

didatul d-’lor lonescu, Dissescu, etc., nu poate fi un om de înăl­
țimea morală a episcopului Gherasim. Candidatul lor trebue să.
fie un ins stricat, infam și josnic. Și l-au ales, de fapt pe cei
RA

mai deochiat dintre aceștia. D. Take lonescu va susține pe So-

fronie Vulpescu, arhiereul pe care „Facla“ de atîtea ori l-a des­
cris publicului și oamenilor politici surzi.
NT

Și e bine că face d. Take lonescu așa. Lăsați-1 s’aleagă pe

arhiereul Sofronie la Episcopat, lăsați-1 s’alerge din deputat în
senator, ca acest cîine bubos și isteric să fie votat, lăsați-1 să-și
CE

calce în picioare toate făgăduelile, lăsați-1 să adauge la nedrep­

tățile suferite cu seninătatea omului curat, de către episcopul
Gherasim, o nedreptate nouă.
Toate acestea vor sfîrși prin a ridica d-lui Take lonescu
I/

creditul de care s’a bucurat în opinia publică, prin a demonetiza

cu desăvîrșire un om care a înșelat așteptările naivilor și a.
AS

batjocorit buna credință populară, zugrăvindu-ne cu culori min­

cinoase viitorul vecinie strein de noi—și vecinie depărtat, atîta
timp cît Take loneștii și politicianii săi vor mai putea fi ascul­
UI

tați de public fără să fie alungați dela tribună cu huiduiri și

pietre.
Ex-lerodiaconul losif
BC
353 FACLA

Y
AR
Armata țării sau
mercenarii oligarchiei ?

R
LIB
Țara noastră a făcut, mai ales în ultimul timp, sacrificii
enorme pentru armată. Regimente noui au fost înființate, corpul
ofițeresc a fost mărit, peste două sute de milioane au fost chel­
tuite numai într’un an pentru echipament, pentru arme și mu-

ITY
nițiuni. Ori de cîteori se cere o îmbunătățire indicată de nevoile
c ele mai urgente, ori de cîteori se propune să se ia mă uri pen­
tru îndreptarea situației țăranului sau pentru ușurarea traiului
•orășanului nevoiaș, voci oficiale răsună amintind că trebuesc

S
bani pentru armată. ER
Noi am protestat totdeauna contra acestor cheltuelLexage-
rate cari tind la introducerea unui regim militarist, îngreunător
și provocător, în țara noastră.
NIV

Și am protestat mai ales fiindcă sîntem convinși că armata

în forma ei de astăzi nu-i decît o instituție oligarchică, uneltă
de teroare și de împilare contra poporului.
Ea secătuește și demoralizează cetățenii acestei țări, își
LU

înjosește, le fură libertatea și le răvășește sufletul în vremea cînd

îi ține închiși în cazărmi. Ea îndeamnă la brutalitate și crimă și
ucide tot ce e revoltă și entuziasm în sufletul omenesc, pîngă-
TÎnd sentimentele cele mai nobile și dărăpănînd trupurile cele
RA

mai viguroase.
Fiindcă în cazărmi nu se adăpostește astăzi armata țării,
armata care să apere onoarea și demnitatea țării și drepturile
NT

cetățenești, ci mercenarii oligarchiei, armata menită să slujească

guvernelor, capitaliștilor, tuturor asupritorilor.
Soldatul romîn nici nu e măcar instruit pentru a putea
CE

purta cu îndemînare armele, fiindcă e întrebuințat la atîtea și

atîtea servicii cari n’au nici o legătură cu scopul pentru care
statul și-a luat dreptul să-1 sechestreze pentru doi sau trei ani.
Jumătate din soldații noștri asudă în afară de front făcînd
I/

pe „nemțoaica la copii“ și pe bucătăreasa în casele ofițerești.

Ceilalți sînt trimiși să muncească pe cincizeci de bani pe
AS

zi ogoarele boerești, sînt concedați vr’unei case cinematografice

pentru executarea filmelor patriotice și bănoase, sau sînt trimiși
să înlocuiască la patroni pe muncitorii ce declară grevă.
UI

Soldatul, odată ce stăpînirea îl are în mînă, poate fi între­

buințat la orice. El e sclav, în înțelesul cel mai îndepărtat și
mai revoltător al acestui cuvînt: poate fi bătut, maltratat, ucis
BC

și pus să muncească orice. Cel puțin așa e privit la noi.

In fiecare zi răsună din cazărmi gemete deznădăjduite, ți­
pete de groază și în fiecare zi auzim de bătăi și maltratări su­
ferite de soldați, de asasinate făptuite în cazarmă.
 FACLA S5»

Y
Și cînd e scos de acolo, e spre a-1 trimete să muncească

AR
iară plată lanurile boerești, să înlocuiască pe muncitorii greviști
la patroni, sau să-și împuște părinții înebuniți de foame, de
boală și de mizerie.

R
Și totuși se găsesc inconștienți sau șarlatani cari să vor-
biască cu gravitate de «armata țării*, cînd totul arată că în

LIB
afară de oligarhie pe nimeni nu sprijină această armată și chiar
de ar trebui și ar încerca să slujească odată țării, n’ar putea.
Nici odată n’au înscris victorii pe cîmpurile de luptă arma­
tele cari și-au murdărit drapelul în sîngele poporului din care

ITY
sînt recrutate și niciodată n’au putut să lupte cu înfrigurare cei
ce au văzut în haina militărească o povară și o degradare.
Și așa e ia noi haina ostășească și cel ce a îmbrăcat-o se

S
convinge repede că nu e decît mercenarul oligarchiei, care face
din el instrument de încătușare, de asuprire și de terorizare.
ER
*
* *
Acum de curînd muncitorii din portul Brăila, au declarat
grevă, spre a impune astfel respectarea drepturilor lor. Credeți
NIV

eă s’a gîndit guvernul să cerceteze plîngerile muncitorilor și să

le dea dreptate ?
Ar fi făcut-o poate dacă nu și-ar fi amintit că o armată
LU

numsroasă, pentru care se fac sacrificii din ce în ce mai mari

de către cetățenii acestei țari, îi stă la dispoziție.
A dat deci ordin ca imediat soldații să iasă din cazărmi
și să se coboare în port pentru a înlocui pe greviști și a-i sili
RA

ast-fel să reia lucrul fără a li cerceta vreuna din cererile lor.

Că e o crimă să trimeți soldatul, care a renunțat la liber­
tatea, la liniștea și la demnitatea sa spre a se pregăti să fie gata
NT

cînd țara ar avea nevoe de singele lui, să înlocuiască pe părin­

tele și pe fratele său de muncă cînd silit de mizerie declară
grevă, asta e evident. Dar guvernantul romîn nu se uită la ast­
CE

fel de nimicuri.
El știe că are armata la dispoziție și o întrebuințează ori-
decîteori i se ivește prilejul.
La cîmp spre a secera sau în port spre a căra, în oraș
I/

spre a împrăștia manifestațiile pașnice sau la țară pentru a îm­

pușca pe țărani și a le bombarda bordeele, soldatul romîn își
AS

face pretutindeni datoria de mercenar al oligarhiei!

Cînd înlocuește la muncă pe frații săi de suferință, știind
că ast-fel îi va sili să se reîntoarcă cu capetele plecate acolo
UI

de unde plecaseră plini de nădejde în izbînda dreptății, soldatul

romîn nu murmură, cum nu geme nici cînd își vede prăvălin-
du-se părinții către cari a trimes glonțul ucigător, fiindcă el nu
BC

știe decît să asculte și să se supue.

Sărman soldat 1 Va veni vreodată ziua cînd fiind trimis să
înlocuești muncitorii în grevă, îți vei face datoria de a te uni
cu ei strigînd „jos armata demoralizatoarei"?
Alex. Fllimon
 Y
R AR
LIB
ITY
Caauitism talmudic
S
Nici logica lui Tartuffe nu era mai strașnică de cît aceea
ER
a d-lui Maiorescu. Cînd fostul profesor dela facultatea din Bu­
curești, ajuns ministru grație d-lui Carp și prim ministru mul­
țumită spiritului general de lașitate și de trădare, încearcă să
NIV

justifice acțiunea împotriva șefului partidului conservator cu

argumente și discuții academice, o nimerește mai dihai încă
de cît în chestia Silistrei, ca Eremia cu oiștea în gard
Se cunoaște motivul pentru care d. Maiorescu n’a cata­
LU

dicsit să se duca în persoană la congresul partidului și să răs­

pundă invitației personale lăcută de d. Carp.
Ministerul sau guvernul nu cunosc de cît două forțe de
RA

control: Regele și Parlamentul. Cluburile politice nu pot avea

nici un amestec în această privință. Politica externă a d-lui
Maiorescu, compensațiile ridicule aduse în fața puterilor la
NT

Petersburg și de curînd la soluția rușinoasă a anexărei Silis­

trei, nu pot fi discutate, aprobate sau combătute de cît în fața
aleșilor națiunei.
CE

Și pentru că d, Carp n’a ținut seamă de această argu­

mentare logică a d-lui Maiorescu și pentru că s’a adresat par­
tidului întreg, în loc să se adreseze numai comitetului executiv
sau unei fracțiuni din partid, reprezentată în parlament, d. Carp
I/

s’a izbit de voința nestrămutată a celor patru miniștri conser­

vatori cari nu s’au plecat să discute cu șeful lor marele pro­
AS

bleme externe ale țărei în încăperile modeste ale unui simplu

club politic.
Vai! însă, argumentele cele mai bune și logica cea mai
UI

impecapabilă nu fac două parale în fața realităței lucrurilor.

Pentru nenorocirea d-lui Maiorescu cuvîntarea d-lui Carp,
rostită la umilul club din Calea Victoriei a găsit un răsunet
BC

profund în conștiința publică a țărei și, ceea ce e mai grav

pentru un ministru romîn, a găsit răsunet și peste graniță.
B'Și iată pe onorabilul președinte al consiliului silit, ca să
liniștească străinătatea și să împace opinia publică alarmată,
-silit să răspundă șefului nesocotit și trădat.
Și d. Maiorescu a răspuns d-lui Carp, printr’un interviev
 FACLA 861

Y
AR
de ziar, nu la o întrunire publică, nu la un alt congres al par­
tidului, nu la un banchet politic aranjat din vreme în onoarea
d-sale. D. Maiorescu a răspuns d-lui Carp, a spălat rufele mur­

R
dare ale familiei conservatoare, în însăși incinta camerii de-
putaților.

LIB
Acolo, în fața membrilor partidului liberal și a bandei
takiste, în fața țărei care aștepta un cuvînt de lămurire în ce
privește politica externă a regatului, președintele consiliului a
răspuns trei ceasuri unei cuvîntări de 20 de minute, a vorbit

ITY
de toate intrigile, de toate meschinăriile, de toate vînzările per-
traetate în sînul partidului conservator, fără să amintească ni­
mic de problema dureroasă a unor compensații ridicule, a stors
la lumina zilei, ca un puroi imam, tot ce s’a petrecut de șase

S
luni încoace în ministerul ilustrat de autoritatea morală a d-lor
ER
lonescu, Bădărău, JXenopol și Disescu și a fost nevoit să vor­
bească acolo, să desbată acolo, să se zbată acolo, în parlsmen-
tul țărei, timp de trei ceasuri întregi, silindu-se să găsească o
NIV

îndreptățire a mișeliei săvîrș’te împotriva lui Petre Carp șine-

putînd să ridice o singură clipă discuția demnă cel mult pen­
tru un club politic, la înălțimea unei discuții făcută pentru des-
baterile unui parlament.
LU

Aceasta e răzbunarea implacabilă a lucrurilor împotriva

arguțiilor avocățești și a sofismelor talmudice. D. Maiorescu
n’a vrut să răspundă dreptelor învinuiri ale lui Petre Carp
acolo unde era chemat și unde trebuia să răspundă. Logica
RA

lucrurilor, mai puternică de cît logica sleită a unui ex-profe-

sor de filozofie, s’a răzbunat. D. Maiorescu a fost silit, muș-
cîndu-și pumnii de ciudă, să aducă o discuție de club în fața
NT

unui parlament făcut pentru altceva de cît ca să spele rufele

murdare ale conservatorilor si conștiința pătată a d-lui Maiorescu.
I. N.
CE
I/
AS
UI
BC
362 FACLA

Y
Două caractere

R AR
Pe unul îl cunoașteți. Nu mai are nevoe de reco­

LIB
mandare specială. E al d-lui Petre Carp.
Bătrînul solitar dela Țibânești, oricare i-ar fi con­
vingerile potrivnice adesea convingerilor noastre și cre­

ITY
dințelor țârei, oricari ar ti părerile personale și ciudățe­
niile temperamentului, oricît s’ar spune și orice s’ar spune
împotriva lui, rămîne pentru toți, partizani sau adversari,

S
oameni cinstiți sau oameni care-și precupețesc cinstea pe
toate piețile de desfacere ale tîrgurilor politice, rămîne în
ER
toate împrejurările și mai presus de orice, un caracter.
D. P. Carp poate fi combătut pentru cutare sau cu­
NIV

tare opinie nestrămutată. D Carp poate fi dușmănit de

democrație pentru că în toată viața d-sale politică a pro-
păvăduit principiile reacționare, din opoziție și a aplicat
LU

măsurile rigide ale junkerilor prusaci, fiind la guvern. D.

Carp poate fi odios tuturor acelora cari au avut să sufere
consecințele zeflemelilor lui necurmate și mai ales tuturor
RA

ipocriților cari urăsc risul biciuitor și sănătos al omului

întreg și cari nu-și pot ascunde goliciunea de sentimente
și stirpiciunea inteligenței decit sub o mască încruntată de
NT

seriozitate.
Dar și în fața acestora d. Carp e un caracter.
Le-a dovedit-o mai lunile trecute cînd după ce co-
CE

borîse fierul roș pînă la frunțile brătienilor și de acolo îl

ridîcase pînă la fruntea de gheșeftar încoronat a regelui
Carol, s’a retras cu mîndrie dintr’un minister in care cin­
I/

stea lui nu mai avea ce să caute și a lăsat pe d. Mar­

AS

ghiloman să facă mai departe exerciții de fakir, înghițind,

fără să clipească din ochi, roți de tramvae cointeresate,
palme brătieniste, contacturi takiste. și bucăți mari de
UI

fier roș.
Le-a dovedit-o mai zilele trecute cînd la congresul
BC

conservator a adresat celor patru miniștri sperjuri și tră­

dători, speranța lui neclintită că dacă n’ar fi fost alături
de d. Take lonescu și de banda lui înfometată, n’ar fi
trădat interesele țârei și n’ar fi îngropat demnitatea națio­
nală îp cim tirul comunal al Silistrei.
 Y
FACLA E53

AR
Celalt caracter, l’ați ghicit cu toții, prin antiteză, e
d. Titu Maiorescu.

R
'yl D. Maiorescu, fostul profesor de liceu, de pensioane

LIB
de fete și mai tlrziu de universitate, e în accepția cea
mai pură a cuvîntului o invenție carpistă Meritele d-lui
Maiorescu sunt vagi ca și surîsul rînced pe care-1 tremură
vecinie in barbișon. Ca profesor s’a ilustrat printr’un nu­

ITY
măr restrîns de prelegeri reeditate din trei în trei ani, în
decurs de aproape o jumătate de veac.

S
Ca om de știință, s’a ilustrat printr’o traducere a lui
Schopenhauer. Ca critic prin 2—3 volumașe supraîncărcate
ER
de banalități cari umplu drumurile. Ca îndrumător al gus­
tului public și ca creator de curente literare a strălucit la
NIV

umbra bietului Eminescu și a înpotmolit «Convorbirile

literare» făcind din această revistă un fel de animal bizar
care trăește clandestin și pe sub pămînt ca șobolanii,
Toată gloria d-lui Maiorescu e făcută din faptul că a pu­
LU

tut să se urce cu agilitate pe umerii lui Eminescu și pen­

tru că a avut ca șef pe Petre Carp.
Și acum l’ați văzut.
RA

Cînd la congresul conservator bâtrînul Petre Carp,

întindea asupra miniștrilor conservatori prezidați de d.
NT

Maiorescu, un vestmînt larg de toleranță și încă de în­

credere, omul inventat de dînsul, prietenul și discipolul
de o jumătate de veac, se ridica in parlament și, acolo,
CE

îndrăznia să batjocorească pe prietenul de eri și pe șeful

de totdeauna.
Iată pe cel de al doilea caracter.
I/

Iată cine reprezintă împotriva lui Petre Carp înăuntru

și împotriva dușmăniilor străine în afară, mindria și dem­
AS

nitatea națională.
Lux
UI
BC
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
Vițelul de aur

AR
Un bubwt lung de tun trecu în tremur deasupra capitalei. Ferestrele

R
îngreuiate de vitraiuri se zgîlțîiră ușor ți-o rază pierdută de zi pătrunse în

LIB
iatacul regal.
Regele deschise brusc ochii, îi holbă eu spaimă în întuneric, apoi cum
un nou bubuit de tun se rostogoli în aer ți se sparse zîrtgănind de ferestrele
cu vitraiuri, regele închise liniștit cehii ți zîmbi ca în vis.

ITY
Era 10 Mai.
Se speriase degeaba.
SUindu-se să-ți adune gîndurile încețate încă de somnul nopții, căscă
de câteva ori, se învîrti în așternut ți, cu un zîmbet indescifrabil încremenit

S
în brăzdaturile feței, evocă ziua aceea de serbare oficială, cu pompa, cu defi­
ER
lările, cu alaiurile, cu focurile ei de artificii ți cu lampioanele ei venețiane
atîrnate de steaguri tricolore.
Iți reaminti cu plăcere serbările trecute, viața lui nesțîrțit de lungă,
greutățile dela început, izbînzile tot mai numeroase din anii din urmă ți
NIV

încheind în minte bilanțul vremei, recunoscu cu mulțumire că fusese abil ți

înțelept.
Nu ceruse vieții decît ceeace poate da, și oamenilor decît ceiace pot lăsa
fără să mîrîiască prea mult. Răbdarea lui învinsese totul ți tenacitatea lui
LU

plecase toate frunțile la pămînt,

Cu ochii închiși evocă lupte înverșunate, jrămîntări cumplite, o frescă
imensă de pofte și de ambiții rostogindu-se, strîngîndu-se de gît, mușeîndu-se
RA

cu dinții, la picioarele tronului. Pe toate le subjugase și le potolise. El sin­

gur ețise învingător din toate încercările. Tunurile bubuiau pentru a patru­
zeci ți șaptea oară în dimineața zilei de 10 Mai. Și el era stăpînul.
NT

O rază de soare, ca un fir de aur, străbătu în lung iatacul ți se îm­

pleti între degetele lui.
Și-atunci, în sufletul regelui, se ridică un imn de recunoștință, un cîn-
CE

tec imens de slavă, pentru puterea infinită a aurului. Aurul îi modelase înțe­
lepciunea, aurul îi netezise căile politice, aurul îi dăduse și-i asigurase victo­
ria. Prin aur dobîndise totul - slugi, lachei, poliliticiani, miniștri, sudete, carac­
tere, suflete și iarăși suflete de vînzare. Nimic nu-i rezistase. Nimic nu se
I/

împotrivise aurului. Puterea lui, era puterea eternă a vițelului de aur.

Și cum tunurile victorioase bubuiau și rostogoleau bubuitul lor peste
AS

valurile de coperișuri ale' capitalei, regele se ridică din așternut cu fruntea

iluminată, cu ochii măriți de extaz, cu mîinile înfășurate într’o rază de soare
ca în mătănii de aur ți pentru întîia oară, de multă vreme, cu glasul zugru-
UI

mat de emoțiune, își făcu din toată inima rugăciunea de dimineață.

„Vițelul nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele tău, vie împă­
răția Ui, facă-se voia la, precum în cer așa ți pe pămînt. Banul nostru cel de
BC

„toate zilele, dă-ni'l nouă astăzi ți ne iartă nouă datoriile noastre, precum și
„noi iertăm sfetnicilor noștri, și nu ne duce pe noi în nevoe și ne izbăvește de
„cei dela „Facla*. Amin.*
Nicoară al Lume!
 Y
R AR
LIB
ITY
Sărbătoarea stăpînitorilor
S
ER
...Maria Bizantini... Cetatea bogată de pe malurile
Bosforului, care uimise prin strălucire, prin frumusețe, prin
lux și prin desfrîu, își trăia cele din urmă zile. Barbarii
NIV

năvăliau de pretutindeni spre a păt unde în acest culcuș

al lenei, al desfrîului, al bogăției și conrupțiunei, pentru
a prăda tot ce adunase acolo belșugul atîtor veacuri, pen*
LU

tru a prăbuși tot ce înălțase geniul și munca omenească,

pentru a dărîma o lume istovită, putredă, pradă sălbati­
celor pofte.
RA

Muria Bizantini... Și hipodromul răsuna de cîntece,

de larmă veselă și de aplauze. Alergările și jocurile des­
NT

fătau în fiecare săptămînă pe stăpinitorii dornici de petre­

ceri ai cetăței îmbâtrmite și depravate. împăratul și curte­
nii se veseliau, alături de poporul care în zilele de feri­
CE

cire ale stăpînitorilor uita foamea și sărăcia ce-’l chinuia

veșnic.
De zilele acestea de destriu și de nebunie ale vechiului
I/

Bizanț îmi aduc aminte ori de cîte ori privesc parada de

AS

Zece Maiu. acea risipă destrăbălată de uniforme, de deco­

rații, de muzică, de armată, de flori și de lumină.
Zece Maiu e sărbătoarea cea mare a stăpînitorilor
UI

acestei țări, e ziua de desfrîu și de orgie a tuturor celor

ce exploatează, nedreptățesc și umilesc poporul romîn. E
BC

ziua regelui Carol și a curtenilor săi, ziua desfătărei lor

desmățate în mijlocul exibiției militare, a muzicelor și ora­
lelor comandate.
Asemenea împăraților romani din vremurile neroniane
cînd gladiatorii ce munau pentru desfătarea nebunilor de
 FACL A

Y
371

AR
pe tronul vechei Rome trebuiau sâ-’i salute pe cei ce rîn-
jiau cind sîngele izbucnia din trupurile străpunse de fierul

R
omorîtor, oligarchia romînească scoate în această zi din
cazărmile in cari se batjocurește și se asasinează tineretul

LIB
țării, armata care păzește prada zmulsă din munca țărani­
lor și îneacă în sînge strigătul de durere al unui popor de
robi.

ITY
Și pe cînd în Capitala Rominiei un rege care n’a
venit într’o țară pe care o crede încă sălbatecă de cît spre
a se îmbogăți, pe cind Regele care a făcut dintr’un tron

S
o tarabă și dintr’un regat o hală de vînzare, primește de­
filarea armatei pe caie na condus-o decît la măcelărirea
ER
țăranilor, pe cind în fiecare oraș și orășel politicianii ne­
rușinați și prădalnici strigă din fundul rărunchilor : «Trăiască
NIV
regele !» care le dă țara pe mină și poporul spre exploa­
tare departe, în satele înmormîntate în întuneric, șase mili­
oane de oameni se zvârcolesc de foame pe ogoarele mun­
LU

cite pentru alții, se sting în chinurile boalei, se prăbușesc

zdrobiți de cea mai înspăiraîntâtoare dintre mizerii.
In ziua cînd orașele se luminează spre a-’l slăvi pe
RA

Regele celor ce de 46 de ani jefuesc țara aceasta, 500.000

de copii în virstă de școală zadarnic cată undeva o rază
de lumină, fiindcă stăpînirea pentru ei n’are nici școli, nici
NT

învățători cum n’a avut nici pentru părinții lor pămînt și

dreptate.
G'asul lor nevinovat nu va răsuna în această zi decît
CE

doar spre a-’l blestema pe cel ce Rege fiind nici de du­

rerea copiilor nu s’a înduioșat și în Ioc de a Ie da lor
școl și învățători și-a cerut pentru sine pămînturi și pen­
I/

tru nepoții săi dotații.

Din gîtlejuri duhnind a rachiu, a putreziciune și a
AS

minciună, vor striga popii «Trăiască Regele» și pentru

sănătatea lui se vor ruga ei cari pe Christ de-ar mai veni
UI

pe lume l-ar omorî din nou spre a fi îndrăgiți astfel de

un stăpînitor care 4 încredințat clrja episcopală unor mâini
cari purtaseră pînă atunci ghioaga de tîlhar.
BC

«Trăiască Regele» vor striga toți aceia cari slăvind

pe Rege în ziua de Zece Maiu se slăvesc pe ei și stăpîni­
rea și-o glorifică. Ei sînt doar cuprinși în această zi de o
bucurie adevărata care zgudue stomacurile sătule și gldilă
 872 FACLA

Y
AR
simțurile istovite, fiindcă își fac bilanțul prăzilor trecute
și visează la jafurile viitoare.
Armata ce le defilează pe dinainte îi va apăra, căci

R
Regele lor a avut grije să umple magaziile de cartușe pentru

LIB
acei ce vor îndrăzni vreodată să le turbure fericirea, cerlnd
porumb, omenie și dreptate.
***

ITY
Și bătrînul Rege e în adevăr fericit. In larma curte­
nilor, în zăngânitul ostașilor, în strălucirea și mulțumirea
ce-’l înconjoară, el n’aude gemetele depărtate, scrâșnetele

S
de dinți și blestemele ce se înalță de pe cîmpiile depărtate.
ER
Numai acolo nu-’i astăzi sărbătoare. In loc de a se
Împodobi și a se bucura, milioanele de robi își blestemă
viața, își îndură gemînd sărăcia și jugul și nădejduiesc zile
NIV

mai bune and vor putea să se bucure și ei cu adevărat..

Căci va fi odată și sărbătoarea lor. Nu o sărbătoare des-
frînată, nu un Zece Maiu de lux, de provocare, de tropăit
LU

de cai și zornăit de pinteni, ci un zece Maiu al luptei

crîncene și ale izbîndei din urmă, ziua cea mare care va
regenera un popor și va elibera un neam. ’
RA

Ziua cînd morții vor învia, and robii vor sfărîma

cătușele, cind hambarele umplute cu prăzile furate și clăile
NT

stăpinite de cei ce nu le-au muncit vor fi aprinse, ziua

judecăței celei drepte cind stâplnitorii de azi și de eri se­
ver tîrî in sînge și în noroi și stâpîniții de veacuri își vor
CE

lua înapoi rodul furat și munca răpită.

Și dacă Zece Maiu de acuma e desfrâul stăpînilor, ziua,
de atunci va fi în adevăr sărbătoarea unui neam înviat
I/

într’o țară înoită.

AlexAFilimon
AS
UI
BC
 FACLA 373

Y
După Silîstra

AR
Se impune doborîrea oligarhiei. — Mijloacele. —

R
Cititorii „Faclei“ au cuvîntul. —

LIB
Azi nu mai e indoială pentru nimeni că Romînia a eșit
înfrîntă, umilită, zdrențuită din conflictul în care oligarhia cîr-
muitoare și regele au înbrîncit-o. Ori cît s’ar căuta să se tăi-
nuiască textul protocolului de la Petersburg, oricît și-ar ascunde

ITY
guvernul mutismul îndărătul obligației problematice de a nu
dezvălui nimic țării pînă la încheerea păcii în Balcani,—e fapt
cert azi că puterile n’au satisfăcut milogeala noastră de cît într’o
ridicolă măsură. Țara presimte azi că oligarhia și regele n’au

S
izbutit să ciupească de la vecini de cît un orășel’cu o rază de
trei chilometri înspre Bulgaria.
ER
Acesta e adevărul, rușinos și usturător, știut de toată lu­
mea, pe care textul protocolului nu va face de cît să-l întărească.
Din aventura nesăbuită, protivnică intereselor supreme ale
NIV
țării și ale neamului romînesc, căutată, de oligarhia deochiată
și de regele ramolit, cu luminarea aprinsă, Romînia s’a ales,
prin urmare, cu umilință, rușine și înfrîngere, cu un sat fără
vreo însemnătate economică, cu o cetate de o valoare strategică
LU

dubioasă dacă s’ar fi cedat cel puțin 15 chilometri în juru-i;

nulă, așa cum ni se aruncă, bacșiș, de către puteri. Din scor­
nitura compensațiilor, Romînia oligarhică iese, într’un cuvînt,
RA

de rîsul lumei și al Europei, fără demnitate și fără prestigiu.

Se arată lipsită de simțul realității, fără energie, incapabilă de
a ști să se folosească de .evenimentele istorice grave.
NT

Ridicînd, în timpuri mari, o chestiune meschină, regele și

oligarchia au dat țării ultima lovitură ce-i rămăsese nedată :
înfrîngerea ei înafară.
Iată pentru ce, cu acest prilej tragic, trebue reînprospătat
CE

bilanțul isprăvilor clasei ce ne conduce și ale regelui, trebuesc

stabilite răspunderi căutate soluții, indicate mijloace.
Democrația, existența însăși a țării, însuși viitorul neamu­
I/

lui, ne-o impun.

Bilanțul isprăvilor oligarhiei și ale regelui Carol ? Dar l’am
AS

făcut de atîtea ori!

După aproape o jumătate de veac de viață așa zisă con­
stituțională, țara, înăuntru, tînjește în vădit declin, în deplină
UI

sleire. Masa’ei producătoare, milioanele de robi și de birnici

dela sate și dela orașe, se înăbușe în lipsă de drepturi, igno­
ranță, înpilare, arbitrar și foame. Țăranul, fără pămînt, e robit
BC

arendașului, proprietarului, poiiticianilor. E scos de sub pavăza

legilor și pus sub cisma jandarmului. Omenie, dreptate, lege, li­
bertate nu sînt pentru robul gliei. Icnetele lui de durere, nimeni
nu le alină. Asupra «țăranului lihnit și desculț au tăbărît toți,
 374 FACL A

Y
din hărnicia lui își trag viața: Stat, Oligarhie, Coroană. Și ni­

AR
meni n’a făcut ceva pentru el, și el singur, n’a putut face nimic.
Opera oligarhiei si a regelui Ia sate ?
1907.
In orașele prospere, aceiași jale, aceeași secătuire, aceeași

R
demoralizare. Sub poșghița „civilizației“ parazitare, putregăită în

LIB
lux și desfrîu, sub genunchiul exploatatorilor deținători ai averii,
privilegiilor și puterii, abia își trage viața muncitorimea roasă
de boli, istovită de lucru și scumpete. Sute de mii de oameni
se ofilesc în arbitrar și neorganizare, ținute în afară de viața

ITY
publică.
Opera oligarhiei și a regelui la orașe, o încorona rușinea
țării în conflictul cu Bulgaria :
1913.

S
O mie nouă sute șapte cu complimentul lui, 1913: iată bi­
ER
lanțul politicei oligarhice timp de o jumătate de veac.
Răul a ajuns într’un stadiu în care o soluție se impune.
Pretntindeni, în masele conștiente ale țării, s’a înplîntat
adînc convingerea că o asemenea stare de lucruri nu mai poate
NIV

dăinui. Doborîrea regimului oligarhic, bazate pe ilegalitate, reac-

țiune, neprevedere, jaf și violență, doborîrea însăși a monarhiei
a ajuns o necesitate. Dăinuirea politicei de elan, cu înlăturarea
LU

poporului deia viața cetățenească, nu mai poate fi îngăduită,

fără să fie pusă în primejdie iremediabil soarta țării, soarta nea­
mului romînesc chiar.
Asupra acestui punct nu încape nici o discuție.
RA

Mai grea este problema mijloacelor prin cari va îi înfăp­

tuită schimbarea.
Cari vor fi ele? Prin ce mijloace va fi năruit regimul oli­
NT

garhic la noi ? Prin revoluție ? Prin evoluție ?

Problema fiind prea gravă, Facla, eșind din normeie-i obiș­
nuite, hotărăște facerea unei vaste anchete ?
CE

Pune miilor de cititori cari o urmăresc, o sprijină, o aprobă

și o urmează, întrebarea:
Cum va fi doborîtă oligarhia conducătoare din țara
noastră 1 Fi-va printr’o revoluție simultană, îndelung
I/

pregătită, a satelor și a orașelor ? Fi-va prin organi­

zarea pașnică, metodică, lentă a clasei țărănești și a
AS

muncitorimei orașelor? îndreptarea va veni, într’un

euvînt, prin revoluție ori prin pașnică evoluție?
Răspunsurilor documentate, revista noastră le va da loc
UI

în paginele sale, în ordinea însemnătății lor.

Cititorii Faclei au cuvîntul. FACLA
BC
 FACLA 375

Y
Nu oamenii sînt de vină

AR
Din nou se vorbește de afaceri politice, de tranzacții scan­

R
daloase, de furnituri dăunătoare statului, de legi plătite de cei
interesați, de gheșefturi ministeriale.

LIB
Din nou glasul neobosit al d-lui Fleva răsună în cameră
cerînd înlăturarea afacerilor din politică și pedepsirea celor ce
traficează cu situația lor publică, făcînd din oficiile publice iz­
vor de îmbogățire.

ITY
Și dacă altădată se vorbea de gheșefturile liberale și cei
înfierați erau Brătienii, Pherichyzii, Culoglu, astăzi sînt la ordi­
nea zilei potlogăriile d-lui N. Xenopol și gheșefturilor d-lui Bă-

S
dărău.
Cîteva ziare au crezut că răul va fi curmat dacă vor că­
ER
dea acești doi miniștri dovediți a fi abuzat de situațiunea lor
spre a se îmbogăți pe ei și partizanii lor, iar d. Fleva a cerut
în Cameră, pentru însănătoșirea vieței noastre publice, gonirea
NIV
d-lui Bădărău.
Mărturisim că nu ne putem asocia acestor naivi. Căci cu
tot respectul ce-1 avem pentru bătrînul democrat d. Fleva, nu
putem să nu rîdem cînd îl auzim afirmînd că prin înlăturarea
LU

d-lui Bădărău viața noastră publică se va însănătoși.

D. Fleva judecă ca și acei cari fiindcă văd că se poartă
umbrelă cînd plouă, socotesc umbrela drept cauză a ploii. Nu­
mai așa se explică cum poate crede d-sa că fiind îndepărtat d.
RA

Bădărău, afacerile și gheșefturile politice vor înceta.

D. Fleva socotește că d. Bădărău e cauza decăderei vieței
noastre publice, cînd’ adevărul e că tocmai din potrivă, viața
NT

noastră publică e cauza decăderei d-lui Bădărău. Și că așa este

d. Fleva se poate convinge mai bine decît oricare altul. D-sa
are o experiență politică de peste 40 de ani și a înfierat în
CE

vremea asta trei generații de pungași, cari operau în umbra

cabinetelor ministeriale sau pitiți în dosul scaunelor de deputați.
Odinioară a luptat contra jafurilor regimului lui Ion Bră-
tianu, cum a luptat contra tuturor necinstiților din toate parti­
I/

dele de atunci încoace.

Cu o extraordinară ^energie a dezvăluit afacerile veroase
AS

ale Brătienilor, le-a înscris pe frunte cu fierul roșu afacerea Ră-

teștilor și i-a însemnat pentru totdeauna cu gheșeftul extraordi­
nar al tramvaelor comunale.
UI

Brătienii au căzut dela putere, doborîți de greutatea afa­

cerilor, de scîrba și disprețul opiniunei publice cinstite.
S’au curmat însă afacerile politice, cangrena necinstei a
BC

încetat oare să roadă organismul nostru social ?

D. Fleva vede bine că nu, căci trebue să dezvălue astăzi
alte afaceri tot așa de rușinoase ca și cele ale Brătienilor, nu­
mai că făptuite de alți oameni.
 376 FACLA

Locul Brătienilor e luat astăzi de d. Bădărău, de d. Xeno-

Y
pol și de atîția alții. Și dacă și aceștia se vor prăbuși, alții le

AR
vor lua locul, astfel că toată lupta va fi zadarnică și oricît vor
dispare oamenii, sistemul va continua, se va perfecționa încă,
dar nu va dispare niciodată cîtă vreme viața noastră publică
va rămîne aceiaș.

R
E surprinzător cum nu vede d. Fleva că aci e adevăratul

LIB
rău, că nu oamenii sînt de vină, ci forma noastră de guvernă-
mînt stupidă și monstruoasă, zidită pe nedreptate și menținută
prin asuprire și necinste.
Și „Cei trei frați“ și d. Bădărău sînt produsele vieței

ITY
noastre publice și după cum dintr’o măgăriță țigănească nu se
poate naște un cal de curse, tot astfel într’o viață publică de­
căzută nu puteau să se iviască decît politician! necinstiți.
* * *

S
D. Fleva e unul dintre puținii democrați și luptători sin­
ER
ceri ai acestei țări. Totuș d-sa a suferit în întreaga sa viață de
un mare defect: a confundat totdeauna efectele cu cauzele. Și
astfel în loc de a lupta contra sistemului, a luptat contra oa­
NIV

menilor. De aceia luptele sale, susținute cu atîta sinceritate, cu

atîta talent și cu atîta vigoare, n’au dus niciodată la o izbîndă
deplină.
LU

D. Fleva — ca și d. Carp de altfel — a crezut că îndrep­

tarea va veni dela reforma omului, cînd de fapt ea nu se poate
aștepta decît dela reformarea societăței.
Iată de ce după ce a dus o luptă homerică — pentru care
RA

țara îi e recunoscătoare — pentru a demasca afacerile Brătieni­

lor, se vede silit astăzi să înceapă aceiaș luptă contra d-lui
Bădărău, cum va fi silit mîine s’o înceapă contra altora.
NT

E la fel cu lupta lui Făt-frumos din poveste cu balaurul

cu mai multe capete. Tăia un cap și creșteau alte zece în loc
și izbîndă n’a avut pînă nu le-a retezat pe toate dintr’o dată.
CE

Va înțelege oare d. Fleva cel puțin acum că răul trebue

stîrpit dela rădăcină și se va hotărî oare să lupte, nu pentru
prăbușirea unui om în locul căruia vor veni totdeauna alții, ci
pentru prăbușirea unei societăți în care se lăfăește desfrîul și
I/

necinstea ?
Numai cînd va înceta în țara aceasta stăpînirea celor cîțiva,
AS

numai cînd întregul popor va fi îndreptățit să se guverneze prin

sine însuși, numai atunci se va putea vorbi de scoaterea aface­
rilor din politică.
UI

Cîtă vreme însă samsarii și agenții electorali își vor im­

pune voința lor și afacerile țărei vor fi încredințate unui parla­
ment născut din nedreptate și din fraudă, afacerile și politica
BC

vor fi veșnic nedespărțite și gheșeftul și jaful averei publice

principii de guvernămînt.
Alex. Filipeseu
 Y
R AR
LIB
Popa Iapă la Rege

ITY
In dimineața ceea Episcopul, ce-i zice Iapă, se sculă pe la 6 din

S
pat, și fiindcă dormise cu straele și ciubotele, începu să și le scoată, pen­
tru ea ghete cu gumilastic și bot strălucitor să ’ncalțe. Era ziua în care

ER
zisul avea să se înfățișeze la Domnitorul Țării pentru ca Acesta să-i dea
iui cîrja da păstor al turmii cehi cuvintătoare din toata cea de Dum­
nezeu păzită eparhie a Rîmnieului Noului Severin.
Era o zi desfășurată peste oraș, peste turle umflate, de biserici,
NIV
peste ulițele periate cn tăvălugul, ca un stihar îngeresc. Soarele colo, în
gingia zării se desprinsese din beciul nopții pîrguit cu aur, pe-o față, ca
o caisă. Ca niște purici ce fug sărea din lumină sămînța întîrziată a cîtor
va stele și pierea. „Ai la peș !, peș !, peș !“ striga pe ulița Icoanei, mai
departe, peste trei dîre de case, un Oltean cu coșurile pline de pește.
LU

Popa Iapă își scoase ciorapii și cu o iubire de frate se uita la pi­

cioarele sale, dești cn dești, bătătură cu bătătură. Pe degetul mare o mo­
vilă roșie umflată, de s’ar fi zis mustind, lucea și ea, ca turlele bisericii
rusești, în răsărit, se bucurau de lumină și sfinția sa unghiile părintelui,
încălecate, unele stricate ca niște dinți cu gaura neagră. Din cînd în cind
RA

și zîmbind, cu degetul dela mînă, întins, episcopul lua degetele la rînd,

își strecura arătătorul între ele, frecîndu-le în fund, cu băgarea de seamă
a tăietorului de lemne, ascuțindu-și fierăstrăul, colț după colț
Mireazma îi era plăcută și fericit că înflorește la „pici»re“ părintele
NT

se mira uneori de cită dulce mireasmă e trupul lui plin și pătruns.

In odaie, văzduhul era bun ea o piftie de usturoi cu tutun și ra­
chiu fiert la un loc.
Atunci Prea Sfințitul se duse „afară*, unde stătu un ceas, și arun-
CE

cîudu-și degetul de mai sus în fundul gurii, făcu vomitară de om păcă­

tos, ca să se curețe bine la stomah, bucăți de șuncă albe pe margini,
mestecuș de castraveți în saramură, maioneză, varză, ciuperci, cartofi și
brînză, ca o binecuvîntare, peste mușuroiul mare, se scobora talazul tran­
I/

dafiriu și oțețit al vinului de 6 lei sticla.

Acum era gol ca un cufăr. O jumătate de ploscă de rom drese de
tot stomahul și bucuria arhiereului era mare că avea să bea șampanie ne­
AS

plătită și să ospăteze cu scrumbii de Dunăre, la prînz. la masa mitropo­

litului.
O tremurătură îl apucă pe Popa Iapă că va trebui să cuvinteze în
sala tronului, față de domnitorul și de dregători. Se dete jos, în papuci
UI

sl vru să-și aducă aminte vorbele scrise de băiatal bucătăresei, școlar in

clasul de lieiu al treilea... Pentru întîiul rînd din acea voroavă P. Sfinți­
tul fu silit să aducă vorbirea de sfinții din minee, să pomenească Paștele,
BC

Crucea, Dumnezeii și nu se știe de ce, să vorbească de altele și de Bu­

ric, care pe limba franțoză vrea să zică măgariu, adecă tatăl asinei.
Și pentrdcă nu-și aduse toate aminte chemă pe băiatul care făcuse
zicalele acelea, îl apucă de pîrțag, îl tăvăli pre jos, dete cu călcîiul în ei
și-l sculă de 1 puse să caște gura, în care rîcîind cu suflarea din rădăcina
nasului In gît, scuipă și-l sili să mestece și să înghită pre el.
378 FACLA

După aceea prea sfîntul se mai înzdrăveni puțin lovind de jos în

Y
sus bărbia bătrînei din bucătărie, cu pumnul închis ca o piatră, și măse­
lele așa repezite unele peste altele trozniră de cîteva ori în falca lor.

AR
Acum nu mai știa ce să mai facă pînă la nouă și luă cafea tur­
cească, fiartă bine cu caimac. Băutuia asta ținu o jumătate ceas în care
timp arhiereul își curăți cu unghia și nările căptușite de cîteva rînduri

R
de coji. Apoi se puse să se gătească și cînd gata fu el cu rînduiala dulă-
mii își așeză barba, aspră ca niște cîlți, ca să nu i se vadă gura și braz­
dele vinete din obraz, cu pieptenele și cu peria mică. In fața ușii unde

LIB
trebuia să treacă tramvaiul, capul Frea Sfîntulul era rînjit, fără să vrea ca
un dulău ca ochii și botul acoperite de fioacă.
Mai tîrziu porni Sfinția Sa, dela mitropolie în haine scumpe, către
Domnitor. O, zi fericită! O Dumnezeule ceresc ! La ușa bisericii îl aș­
tepta o carîtă, trimisă dela Palat. S'ngura lui întristare fu cînd văzu un

ITY
popă papists ș pe capră, ras la mustață ca un drac, și s’ar fi naîhnit el
Prea Sfintul de tot dacă n’ar fi întrebat pe gardist, care i-a spus că nu
e popă ci este vizitiu.
Statul, cum îi zice, grămădise multe jucării în ograda mitropoliei ;

S
soldații și călăreții, pe care neavînd ce face cu ei, îi trimise să se ție după
popi, obișnuiți în satul lor să fie însoțiți de tîrle de clini.
ER
Alaiul venea cu călăreți roșii în cap și în coadă și cu înaintași, un
mai mare din vardie cu barbete. La mijloc erau trăsuri : popi cu căciula
pembd, și carite ; mitropoliți, episcopi, răsturnați de pîntec pe șolduri și pe
un sfert din spinare ca niște lăptoase vaci chirole, bolnave de țițoșie. Ochii
NIV

loz băgați în fundul obrajilor burtoși, stăteau acolo ca niște acadele în

niște guri, în pleoape groase ca buzele, cu smîntîna Ia colțuri. Nasurile,,
ca niște zmochine bine coapte și ca niște dovleci creșteau în bucile cu păr
ale cinstitelor fețe. Ugerii gîtului spînzuraude urechile cu zgîrciul hrănit
LU

grozav. De groase, degetele slăteau depărtate și păreau fără oase și în-

cheeturi ca niște cîrnați pe cari de-i încovoi se golesc de tocătură sau se
sparg, Miinele dela pulpa piciorului pe piept, ca niște purcei greoi de burtă.
***
RA

Cînd se dădu din carîta lui jos, Popa Iapă simți o nădușeală’n o-
mușor, un jărăgai în mațul pieptului și înecîndu-se puțin i se umflă gura
de un duh ce răsuflă ca dintr’o bășică și răspîndi ca o boare de brînză și
rachiu. Se opri în ușe să întrebe de șade acolo regele sau peste drum. Se
NT

scârpit ă pe șold apucă puricii?, cu mîna prin veșminte și haine de s’ar

fi zis că a prins un șoarece și nu un purec. „Las’că te-oi freca eu pre tine
acasă" spuse purecului Prea Sfinția Sa, căci avea pe dunga pu’pii un pu­
rica înțelegător.
CE

— Cine-i ăla ? întrebă atunci episcopul văzînd un om cu beteală, eu

nasturii lucioși. cu barbă. N’o fi regele.
Și mitropolitul îl trase de un deget și-i zise: E ușierul.
Pe scară, Prea Sfințitul simți un burghiu în afedron și o colică
mare. Avusese de gind de drum să oprească la un colț convoiul și să
I/

ceară o ismă, dar n’avrut mitropolitul fiincă atunci trebuia să-i cinstească
pe toți, vre-o 50 de roșiori.
AS

Miroase a costițe afumate, se gîndi P. Sfințitul trecînd printr’un salon

de bibliotecă și burghiul îi pătrunse pînă’n bojocuri: de ce n’am luat și-un
borș cu miel.
Apoi nu știe ce-a mai fost. Domnitorul se uită lung la înfățișarea
UI

noului episcop și de mai multe ori își puse batista la gură, căci în sala
tronului scuipătorile lipsesc. Ii dete cîrja. Discursul P. S. Popa Iapă se
trecu și el, nu se știe cum și iată iar alaiul pe ulițe, întorcîndu-se cu mu­
BC

zică și călăreți, la Mitropolie, unde s’au înjunghiat opt berbeci, unde s'au
gătit opt tingiri de ochiuri, opt cazane de ciorbă, opt ocale de pastramă,
opt boloboace de vin și de multe ori cîte opt din toate, pentru opt Epis­
copii și Mitropoliții Bisericei ortodoxe autocefale-romîne, care sărbă­
torește pe Popa Iapă.
Ex-Iero.
 Y
R AR
LIB
Silîstra romînească

ITY
Un obiceiu vechiu.-Bulgarii nu vor uita cît ne costă Silîstra.—
Scump dar face I Siiistra buricul Rcmîniei.—Silîstra și idealul
național.—Romînizarea Silistrei.

S
— INTERVIEW CU 0. TAKE I0NESCU —
ER
Un ziar publicînd oarecari amănunte asupra intențiunilor
guvernului în ce privește administrarea Silistrei, după ce va fi
încorporată la Romînia, în dorința de a da informații cît mai
NIV
exacte în această privință cititorilor Faclei, ne-am prezentat d-lui
Take lonescu, solicitîndu-i un interview.
Amabil, ca totdeauna, ministrul de interne s’a pus imediat
la dispoziția noastră.
LU

— O făcurăți, Excelență, mă adresai îndată ce zării fața

surîzătoare a fostului nostru delegat la Londra — șterpelirăți
Siiistra dela Bulgari ?
RA

— Ce vrei, mon cher, în privința asta noi politicianii ro-

mîni sîntem adevărați artiști. Nu vezi d-ta cum băgăm pe sub
mînecă gogeamite bugetul de cinci sute de milioane de lei a-
nual ?
NT

„Fiecare politician romîn a șterpelit dela țărani spre a-și

rotunji moșia, cei puțin tot atîta teren cît am luat și noi cu Si­
iistra.
CE

. „Dacă luarea Silistrei e un succes, e numai din cauză că

furtul a fost făptuit în dauna unui Stat strein. Pînă acum ne
mulțumiam să operăm în țară. Văzînd însă că Bulgarii au ple­
cat cu toții la Ceatalgea, ne-am gîndit că n’ar fi rău să încer­
I/

căm să ne extrateritorializăm, ca să zic așa, operațiile noastre.

Și după cum vezi am avut succes11.
AS

— Bine, bine, dar se zice că Bulgarii nu vor uita așa de

repede.
— Fără îndoială. Bulgarul nu-i doar ca Romînul să se
UI

lase furat fără să crîcnească. Dar am luat măsuri ca nici să nu

se mai poată gîndi că ar putea să mai fie vreodată luată în­
dărăt.
BC

— Ați putea, domnule Ministru, să-mi spuneți, pentru ci­

titorii Faclei, cari sînt acele măsuri ?
— Cu cea mai mare plăcere, mai ales că pe unele diti
.38!) FACLA

Y
ele le și cunoașteți. Știți fără îndoială că ne-am hotărît, spre a
nu scăpa din mînă cei trei kilometri furați dela Bulgari, să stăm

AR
veșnic înarmați pînă în dinți.
— Mă ertați excelență, dar îmi pare că ne costă prea mult
această izbîndă a Dv.

R
— Desigur, domnul meu. Țara o să plătească pînă s’o
speti succesul diplomatic. Am cheltuit pînă acum două sute de

LIB
milioane pentru armament și va trebui să mai cheltuim încă cîte
« sută de milioane anual timp de 20 de ani deacum înainte.
— Scump al dracului...
— Scump, dar face. Ce crezi domnule, fără Silistra nu se

ITY
putea. Silistra e buricul Romîniei, acolo e idealul nostru națio­
nal, e..,.
— Ertați-mă, domnule Ministru, dar ne-ați zăpăcit de tot.

S
Idealul nostru național știam că se îndrepta spre Transil­
vania, spre Bucovina, spre Basarabia...
ER
— Mofturi, domnule. Ești și d-ta îmbîcsit de istoriile alea
de prin cărți și de parascov’eniile despre frații subjugați.
— Cum, domnule Ministru, va trebui să renunțăm pentru
NIV

totdeauna de-a înfăptui visul unirei tuturor romîniior?

— Sigur, domnule. Doar noi politician^ nu ne luăm după
visuri. Noi sîntem oameni practici. Cînd avem Silistra, ce ne
mai trebue Ardealul, Bucovina ori Basarabia? Noi trebue de-
LU

acurn înainte să ne gîndim numai la Bulgarii cari pot să încerce

într’o zi să-’și ia îndărăt Silistra. înțelegi d-ta, ce nenorocire ar
fi asta ? Silistra pe care a stăpînit-o Mircea cel Bătrîn și pentru
RA

care am deranjat întreaga Europă să devie iar bulgărească...

Asta ar însemna moartea noastră.
„De aceia toată atenția noastră aci va fi îndreptată și pen­
tru Silistra vom face toate sacrificiile. Ce crezi dumneata că eu
NT

nu văz că o să scoatem la parale pînă ne-o eși părul prin că­

ciulă ? Dar așa e în străinătate. .Cînd făptuești o hoție o plătești
de o sută de ori cît face. O să le plătim Bulgarilor peste două
CE

sute de milioane pentru edificiile publice și pe lingă asta bleste.-

mații o să ne joace și festa, căci s’au hotărît să clădească altă
Silistră alături. Cu banii luați dela noi b fac de zece ori mai
I/

frumoasă. Ei, dar acum după ce am luat-o nu mai avem încotro,

trebue să mergem înainte.
AS

— Cel puțin, Excelență, v’ați gîndit cum veți alipi popu­

lația de acolo la țara noastră. Să nu ne aducem cumva un fel
de cuiul lui Pepelea în casă ?
UI

— In privința asta, n’aveți nici o grije. Avem sistemul

nostru. Noi știm cum se încorporează o provincie.
„Nu vezi, dumneata, ce-am făcut cu Dobrogea ? In treizeci
BC

și cinci de ani am alipit-o de noi, parcă a fost veșnic a noastră.

Nn-’i vorbă, n’am reușit să ne cîștigăm încrederea și dragostea
populației, dar asta n’are nici o importanță. Totul e să știi cum
să administrezi o provincie anexată. Și noi în Dobrogea am
 F ACL A

Y
381

AR
făcut minuni .în privința asta. O să procedăm la fel și cu Si-
listra. Ca și în Dobrogea, la început o să luăm drepturile poli­
tice autohtonilor. Asta ca să li se pară miere, cînd vom binevoi

R
să li le redăm după 35 de ani.
„Pe urmă ne vom ocupa de personalul administrativ. In

LIB
privința asta am și vorbit cu lonescu Maritza".
— lonescu-Maritza?
— Cum, nu-’l cunoști. E directorul general al închisorilor.
L-am însărcinat pe el să-’mi aleagă prin pușcării pe toți

ITY
falșificatorii de acte publice, pe toți excrocii și recidiviștii ca
să-’i trimetem subprefecți, primari și notari la Silistra. Așa am
procedat doar și cu Dobrogea la inceput. Tot ce era mai stri­

S
cat în țară, am trimes să administreze noua provincie. Și vezi
ce rezultate bune a dat acest sistem? Pe urmă vom închide
ER
toate școlile și toate bisericele bulgărești și-’i vom expulza pe
toți bulgarii mai colțoși.
— Dar, domnule ministru, ăștia devin cetățeni ai noștri
NIV
prin încorporare și nu mai aveți deci dreptul de a-i expulza.
— Astea-’s chițibușuri legale. Cînd îi vorba însă de ra­
țiunea de stat, nu ne împiedecăm noi de mofturi de-astea.
Nu l-am expulzat pe doctorul Racovschi și încă după ce
LU

fusese ofițer în armata noastră și consilier județean ?

Vom trimete apoi cîteva sute de jandarmi ca să opereze
la naționalizarea noului teritoriu.
Ii vom însărcina în special cu aranjarea țăranilor din îm­
RA

prejurimile Silistrei. Am și pus ochii pe căpitanul Pătrășescu

— știi, ăla care i-a potolit acum doi ani pe țăranii dela Rucăr —
a dovedit atunci că știe să-’și facă datoria.
NT

O să găsească el prilejul să le tragă o sfîntă de bătae în-

căpățînaților de Bulgari, să simptă numai decît că au trecut sub
stăpînirea noastră.
CE

In modul ăsta dacă nu voi asigura eu stăpînirea Silistrei,

să nu-mi mai zici pe nume* !
***
I/

Eram convins. Am mulțumit ministrului de interne—în nu­

mele cititorilor „Faclei", pentru binevoitoarele declarații ce mi-a
AS

făcut și am plecat încredințat că silistrenii vor binecuvînta clipa

cînd guvernul Romîn i-a scăpat de pacostea bulgărească.
Al. Dodan
UI
BC
 Y
R AR
LIB
Violența

ITY
Cite nu s’au scris împotriva violenței.
Ce piele de politician sadea sau de teoretician al politi­
cianismului nu s’a sbîrlit de groază în fața tuturor propovădui­

S
torilor de violență. Violențe de fapt, violențe de doctrină, vio­
lențe de limbaj, toate violențele astea aveau darul să displacă
ER
în chip suveran, reprezentanților partidelor de guvernămînt și
ai ordinei sociale.
Cînd, la noi în țară, polemicile violente ale „Faclei* au
NIV

dat iama în rîndurile dese ale bugetivorilor din cele trei par­
tide și au turburat digestiile tichnite ale mandarinilor de ieri,
obicinuiți numai cu tămîia delicioasă a laudelor și a admirațiilor
LU

mutuale, cu ce urlete de indignare am fost primiți și de cîte

ori n’am fost țintuiți la stîlpul infamiei în coloanele sarbede ale
ziarelor, grave și lașe, de partid. Eram arătați ca o primejdie
publică și împotriva glasului nostru răzbunător și sincer se ri­
RA

dica asemenea concertelor de pe marginea mlaștinelor, protes­

tul universal al mormolocilor politici. Violențele noastre de lim­
baj scandalizau pudicitatea oficială; și atacurile noastre înfipte
NT

ca săgeata drept în inima- subiectului și aruncate în lume fără

altă preocupare decît aceea a dreptăței’și a artei, sunau ca un
sacrilegiu în urechile unei clase sociale deprinsă să audă numai
CE

sunetul ademenitor al aurului și glasul umilit al lingușirei.

Pentru edificarea noastră complectă ni se făceau cursuri
lungi de morală și se alegeau exemple din viața politică a altor
țări. Acolo în țările acelea civilizate, raporturile dintre oameni
I/

și polemicele de presă erau numai miere și lapte. Ziariștii n’a-

AS

veau niciodată prostul gust să ridice mai mult decît se cuvine

diapazonul glasului. Și însăși revoluționarii, respectuoși față de
ordinea stabilită a lucrurilor, se duelau cu adversarii lor numai
cu argumente extrase din teoria pură, nu cădeau niciodată în
UI

păcatul personalităților și luptau cu eleganță, cu discreție și cu

mănuși. Ce nu ni s’a spus, cît nu ni s’au cîntat obiceiurile ci­
BC

vilizate din Germania, închinată tradițiilor seculare și din An­

glia, îmbătrînită în libertățile democrației. De cîte ori îndrăz­
neam să-i spunem unui pungaș pe nunie și unui politician ex-
croc sau pungaș, d. Jorga își agita barba în „Neamul Romînesc1*,
d. Banu urina șiroae de lacrimi pe pereții „Viitorului", mania­
cul Nădejde nu visa decît atentate, bombe și anarhie, pe cînd
 FACLA 3S3

Y
AR
cei mai cuminți sau mai fricoși dintre dînșii ne arătau cu ges­
turi desnădăjduite dulcele moravuri din occidentul civilizat.
Iată însă că în acest Apus către care se îndreaptă privi­

R
rile Romîniei oficiale numai cînd poate găsi acolo bani de îm­
prumut, arme și argumente împotriva libertăților, iată că în acest

LIB
Apus se petrec astăzi lucruri extraordinare. Nu vorbim de gre­
vele sîngeroase din Germania. Nu ne gîndim să invocăm exem­
plul Franței, care atunci cînd nu poate furniza mode, romane
ușoare și femei și mai ușoare încă, e pusă la carantină de cu­

ITY
minții noștri conducători și e arătată ca o țară în complectă
descompunere. Vorbim de Anglia, țara clasică a evoluției liniș­
tite, a democrației respectoasă față de privilegiile întărite cu

S
pecetea veacurilor. Ceea ce se petrece acum în Anglia, după
concepția oamenilor noștri politici ar, trebui să ni se pară că
ER
e dezastrul civilizației și sfîrșitul pămîatului. De luni întregi su-
fragetele engleze după ce, în anii trecuți, au bătut la toate ușile
ministeriale, au ținut meetinguri uriașe și au votat zadarnic mo­
NIV
țiuni peste moțiuni, acum, trecînd peste legi și peste datini,
călcînd în picioare toate regulele bunei cuviinți și perceptele
moralei cele mai vulgare, devastează gările, se iau de păr cu
polițiștii, sparg geamurile la casele miniștrilor, seamănă panica
LU

bombelor în cartierele centrale ale Metropolei și, nemulțumite

numai cu capete de agenți și de politiciani, năvălesc în însăși
sanctuarele lui Dumnezeu și incendiază bisericele.
Citeam mai alaltări în marele și gravul organ „The Ti-
RA

mes“ cîteva mostre de discursuri feministe. Mărturisesc că am

pălit de rușine. Campaniile cele mai violente ale „Faclei*, cu­
vintele noastre cele mai tari, invectivele cele mai groaznice din
NT

biata noastră revistă, sînt apă chioară pe lîngă cuvînțările con­

ducătoarelor mișcărei feministe din Anglia. Și ceea ce e mai trist.
La noi ne mulțumim să denunțăm relele și să ne strigăm revolta
CE

zilnică în fraze’ ritmice și săptămînale. Englezoaicele, mai prac­

tice, trec ușor dela vorbe la fapte. Discursul unei sufragete e
urmat imediat de geamuri și de capete sparte. Îndemnul la re­
voluție nu e platonic ca la noi. La Londra bombele nu explo­
I/

dează numai pe vîrful limbelor, ci fac să sară deabinelea în aer

portaluri de palate și coloanele templelor. Violența nu cunoaște
AS

acolo nici teamă, nici hotare.

Și e fatal, și e bine să fie astfel.
în toate luptele mari ale omenirei au existat în ade­
UI

văr epoci lungi de calm aparent și de ordine întemeiată pe baio­

nete de o parte și de pregătirea înceată a maselor de partea
cealaltă.
BC

Dar cînd ridicarea conștiinței publice era desăvîrșită si cînd

în drumul ei spre progres, privilegiile trecutului nu se mai puteau
menține decît îndărătul zidurilor de baionete, ei bine, atunci,
fatal, violența devenea necesară și evoluția lentă a vremurilor
își încheia bilanțul în cataclismul revoluțiilor. întocmai precum
384 FACLA

Y
AR
o casă în ruină are nevoe, în cele din urmă, de izbirea violentă
a tîrnăcopului. tot astfel așezămintele sociale învechite cer, la
un moment dat, intervenția energică a violențelor de limbaj și

R
a violențelor de fapt.
Sufragetele engleze au înțeles necesitatea aceasta. Ca să

LIB
smulgă parlamentului votul suprem, ca să învingă opunerile
obscure și ultimile șovăeli ale legislatorului, au trecut de la ru­
găminți, dela parlamentări inutile, dela moțiuni, la calea primej­
dioasă poate cîteodată dar eficace totdeauna a mijloacelor vio­

ITY
lente. In țara clasică a legalităței ele au eșit fără teamă din le­
galitate. In țara respectului tradițional față de instituțiile înve­
chite, ele încearcă să arunce azi în aer cu cuvîntul și cu bomba
aceste instituții.

S
Să luăm pildă dela ele. ER
Edificiul nostru social nu e nici mai solid, nici mai te­
meinic așezat decît cel englez, și la noi ordinea stabilită a lu­
crurilor e așezată pe temelii de nisip și pe mormane de gunoae.
NIV

Multe așezăminte sînt putrede și clasa politică conducătoare a

intrat de mult în descompunere. Și la noi ar fi nevoe de inter­
venția energică a tîrnăcopului. Și la noi violențele de limbaj și
violențele de fapt ar fi singurul răspuns ce s’ar cuveni dureri­
LU

lor infinite de jos și lăcomiei corupte de sus.

Să lăsăm pe amatorii dulcegăriilor sentimentale să bocească
din fundul inimei instinctele noastre sălbatice de distrugere, să-i
lăsăm să-și privească cu admirație civilizația și ordinea lor so­
RA

cială, așa cum și-ar privi buricul și, în numele progresului in­
definit al omenirii, în numele dreptății și al idealului, să ne spu­
nem că în luptele vecinice dintre clase sînt momente cînd vio­
NT

lența e singura lege care poate să dărîme o lume, dar să și clă­

dească o alta pe ruinele ei și că violența sufragetelor engleze
va avea de o mie de ori mai multă dreptate asupra vieții, de
CE

cît respectul nostru ipocrit față de o morală abrogată, decît fe­

tișismul nostru față de cuvinte și decît lașitatea noastră.
Lux
I/
AS
UI
BC
 Y
AR
Concertul

R
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

Desemn de B. Naudin
Pentru comemorarea aniversării a 100 de ani dela nașterea Jni Wagner
Cei cari n’au niciodată IO Mai

Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI

Redacția și Administrația:
ador STR. SaRINDAR, 11. București ?tMtt «/ia ii «/îs
BC

ABONAMENTUL
In țară ...... 7 lei pe an4 lei pe 6 luni
In streinătate ... 9 lei pe an; 5 lei pe 6 luni
Exemplarul 15 bani Girant resp. Ctonat. Stan
 BL Bl 4 lH
No. 20
Facla 18 HUO
W13

Y
AR
Petre Carp în țara piticilor

R
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS

tMr-
‘‘r>'
UI
BC

.’ ’. '.-i5?:R

— I-am văffîit... vot

 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE

NUMĂRUL VIITOR AL „FACLEI”

I/

va fi în mare parte consacrat procesului pentru atentat la mo­

rala publică, înscenat revistei noastre de către parchetul de Ilfov.
AS

In acel număr vom publica în întregime pledoariile calde

și documentate rostite în fața juraților de directorul „Adevărului"
d. Const. Miile și de prietenul nostru și al dreptăței, d. Radu Rosetti.
UI

In același număr vom reproduce o parte din desemnurile

semnate de cei mai mari artiști ai lumei și socotite pornogra­
fice de morală îngustă și mioapă a magistraturii. Aceste desenuri
BC

au fost prezintate juraților de Ilfov.

Numărul viitor al Faclei fiind un număr excepțional, bogat
ilustrat și cu pagini mai numeroase ca de obicei, pe de altă
parte promițînd să fie un număr în adevăr senzațional, rugăm
pe toți depozitarii din țară sâ ne arate din vreme
cite exemplare trebuie să le trimetem din acel număr.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

Rembrandt. Călugărul într’un lan de grtu.

LU

Desemn prezentat juraților Ia procesul „Faclei"

Procesul „Fadei"
RA
NT

— Impresii de ședință —
S’au judecat două procese. Cel dintîi s’a sfîrșit prin condam­
CE

narea lui Gheorghe Crăciun la 5 ani de închisoare. Era o afa­

cere banală, un fapt divers cum domnii jurați citesc în fiece zi
în „Universul".
Procesul nu-i interesează de fel.
I/

Procurorul învinovățea pe Gheorghe Crăciun de indiferență

față de viața omenească. Crăciun iubia o țigancă și voia să fie
AS

țiganca a lui. Tatăl țigăncii e im escroc specializat în operația

cunoscută la Văcărești sub numele „Dintr’unul doi“ și care con­
sistă în a face doi franci dintr’unul singur.
UI

Se înfățișează ca un dobitoc limbut și ca o slugă. Gheor­

ghe Crăciun avea figura și vorba unui om independent și mîn-
dru. Nevinovăția lui e mult mai mică de fapt decît a țiganului
BC

părinte, care ca să subtilizeze 500 de lei lui Crăciun îi făgă-

duește fata.
După ce i-o refuză, Crăciun scoate revolverul și găurește
390 FACLA

pîntecul fetii cu un glonț. Fata este de față, și gesticulează ca o

Y
cocoană, cu un deget mic și mînjit de muci.

AR
Crăciun a stat un an în pușcărie preventivă. Nu și-a perdut
nimic din tăria lui. E un țigan admirabil. Bogdan-Pitești îl nu­
mește persan din antichitate. Iser îl desenează și se uită la el

R
admirativ ca la un model superior.
Crăciun are ochii unui uriaș care ar fi simbolizat industria

LIB
și energia. Linia bărbiei, de subt mustața, violent de neagră, și
pînă la nasturele cămeșii e de un desen de-o puritate rară. Con­
turul capului, frumos curbat pînă la ceafă e delicat. Obrajii sînt
bronzați ca o statuie.

ITY
Crăciun e fără doar și poate, personalitatea sălii, pe care
o domină. Și procurorul, și Curtea și jurații par niște oameni
adunați să judece un animal estetic, sălbatec și inteligent.
Vorbește atît de bine Crăciun în cît prezidentul, un magis­
S
trat de ispravă și care n’ar fi osîndit pe inculpat, îl întrerupe
ER
ca să-i spue că â învățat o lecție pe dinafară. Singurul care i-ar
fi putut face un curs de apărare e advocatul. Cînd se va ridica
advocatul ca să-și apere clientul Curtea va vedea numai decît
NIV

că dacă ar fi avut cineva nevoie de-o lecție acesta era însuși

advocatul, inferior și ca debit și că gîndire, mult țiganului Cră­
ciun. Advocatul ține să se știe însă, că Gheorghe Crăciun n’a
fost influențat în apărarea lui de către d-sa... Efectul acestei de­
LU

clarații e de cel mai izbutit ridicol.

Crăciun are o concepție întreagă asupra crimei lui. El afir­
mă „da“ ; și neagă „nu, să trăiți" cu o sinceritate și o simpli­
citate admirabilă. Nu face nici un gest, nici o mișcare. Ceiace
RA

trăește intens în Crăciun e sufletul lui, e gîndirea, care fulgeră

ca un incendiu permanent în spațiul negru al privirii lui arză­
toare.
NT

Cînd e introdusă, fata Manda, cea de 13 ani, face un pas,

doi... și de odată vede ochii lui Crăciun, se sperie și fuge îna­
poi... Ochii lui se întorsese de unde ■ trebuia să vie, din sala
CE

martorilor, fata. A fost ca o lovitură fizică. S’ar fi zis că Manda

s’a izbit de ochii lui Crăciun ca de un perete, în plinul frunții.
Manda amețise și, fără sprijinul aprodului, care a îmbrîncit-o
înainte, ar fi căzut pe spate.
I/

In tot timpul depoziției sale, Manda nu se va uita o sin­

gură dată la Crăciun. Ii este frică. Muscă verzuie, în căutătura
AS

amantului își pierde aripile și culoarea.

„Am iubit-o fiindcă mi s’a părut frumoasă", spunea țiga­
nul Crăciun.
UI

D. Prim-procuror, ca toată lumea judecătoare din ședință,

n’a priceput cîtuși de puțin „cazul", nici pe Gheorghe Crăciun,
nici lumea cu moravuri speciale cu noțiunile căreia trebuia să
BC

cerceteze procesul.
A fost toată vremea vorba ca de o căsătorie burgheză.
Tată, căsătorie, fiică, domnișoară, forme legale etc.
 F AC L A 391

Y
Noi am fi achitat pe Crăciun. Jurații, fără să ia seama în

AR
deaproape la un istoric de detalii în care intrau prea multi ți­
gani și martori aduși cu pușca la spate, din Văcărești, și poli­
țiști, cu drept, pînă la un punct, nesocotiră viața omului cu mai
multă grabă decît chiar inculpatul.

R
Crăciun voi să-și răpească iubita lui de 13 ani, și se du­

LIB
sese să o ia în automobil... Inchipuiți-vă idila. Un automobil
care se oprește în fața unei case în construcție, un țigan care
sare din automobil și vine să-și caute aleasa printre cărămizi
și var. Manda căra var și nisip pentru bina...

ITY
Nenorocul lui Crăciun a fost mai ales „advocatul", un tî-
năr care a îmbîcsit toată afacerea într’un potop de bîlbîiri inad­
misibile la o judecată. Acest nefericit a vorbit, dacă se poate
spune, aproape o oră, ostenind și pe jurați și pe public și des-

S
curajînd orice bunăvoință.
5 ani de închisoare!
*
* *
ER
Jurații, curtea, publicul, nepăsători de anii de pușcărie ai
NIV

lui Crăciun așteptau procesul mai interesant într’o privință, al

revistei Facla.
Avocații sînt mujți și buni. Cu toții cinci: C. Miile, Toma
Dragu, Radu D. Rosetti, N. D. Cocea și Titel Petrescu.
LU

Nu vor vorbi decît doi: Miile și Rosetti. Jurații se vor de­

clara satisfăcuți cu apărarea d-lor. Publicul a pierdut astfel, ar­
gumentarea cel’orlate trei temperamente.
D. Miile epuisează într’o pledoarie vastă toată chestiunea
RA

și pune ’n joc toată panoplia, diversă și bogată, a spiritului său.

Jurații analizează cu multă piăcere statuetele, moderne și
antice, ce trec din mînă în mînă și lasă în urmă o impresie de
NT

fecundă ilaritate, în inima juraților.

Cel mai impasibil din sală e d. Magheru, magistratul care
asistă pe d. Antimescu, președintele. Figură rece și retrasă, aduce
CE

aminte de masca poetului Henri de Regnier.

D. Antimescu are înfățișarea blîndă și binevoitoare a unui
bărbat integru și liniștit.
Grefierul î’și agită barba, prea mare, subpomete prea o-
I/

soase, cu geamuri.
Acuzator e d. prim-procuror Budișteanu. Pentru ce se gă­
AS

sește „Facla" în fața juraților ? Nu se prea vede și aproape că

nici acuzatorul nu-și mai amintește. Expunerea d-sale e slabă,
lipsită de convingere și dacă n’ar fi colaborat la dînsa lecturile
UI

și digresiile, nu știu cu ce ne-am fi ales, rechizitoriul ar fi du­

rat două minute.
Desenul e pornografic... Desenul din „Facla" „Rușinea ți­
BC

găncii" e pornografic. O fi! pornografia nu rezultă din argumen­

tarea primului procuror, care lansîndu-se într’o comparație unda
intră Cișmigiul și o idilă vesperală, desvoltată pînă la genuchi,
39 î FACLA

Y
și chiar mai sus, deviază și un moment se găsește în primejdie

AR
de ridicul.
Primul-procuror și-a dat toate ostenelile și de sigur că
vina nu este a d-sale dacă n’a izbutit să-și facă o imagine a-

R
supra pornografiei, în legătură cu desenul acuzat din „ Facla
Jurații au fost în parte recuzați. Apărarea recuză vreo șase,

LIB
acuzarea vreo trei. D. procuror ținea întrucîtva să iasă cu fața
de tot curată.
Cînd se recuzau jurații, era un hohot de șoapte în public.
Prezidentul făcea apelul, juristul chemat, într’o atitudine gravă

ITY
și solemnă de jurat, pornea din locul lui, unde stătea în picioare
spre locul unde avea să șadă jos, într’un rînd dublu de, 12 fo­
tolii, pardosite cu piele.
Juratul pleca din fund spre jilțuri. Un pas, doi pași, trei
S
pași... „Recuz!“ Oprire bruscă a recuzatului, mirat. întoarcere
ER
miîitărească. Un pas, doi pași, trei pași... Dispariție.
Această scenă s’a repetat de vreo nouă ori.
Juriul era format din diverse meserii: doi medici, negus­
NIV

tori, un antreprenor de teatre, un actor, un fotograf...

D. Rosetti era mai tînăr ca întotdeauna. Vorbise limpede,
vivace și sinceritate, sinceritate, sinceritate în cantitate.
D-sa, care a fost atacat de mai multe ori de Facla și de
LU

colaboratorii ei în particular, vine cu toată prietenia să ne de-

sarmeze, ceeace poate că din parte-ne a fost un spirit de eroare.
Rosetti înțelege ce-i o polemică și croiala unei pagini de sarcasm.
11 iubim, e simpatic și binevoitor. In curînd, desigur, ca să-i fa­
RA

cem plăcere, vom găsi prilejul să compensăm toate laudele ce

i-am adus cu critice noui... Glumesc, domnule Rosetti.
Rari sînt oamenii într’adevăr, cari pot avea puterea de dra­
NT

goste și de camaraderie a lui Radu Rosetti.

Girantul Faclei măsurat, are un centimetru și jumătate.
Achitare. Publicul bate din palme. Intre asistenți se găsesc
CE

și cîteva doamne, am zice frumoase, dacă nu ne-am temejde

primul procuror.
La revedere... N. T.
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
Dezbaterile protocolului

ITY
In ședințe secrete, cu ușile zăvorite, întocmai ca la

S
procesele monstruase de desfrîu, de imoralitate și de scandal,
s’au dezbătut săptămîna aceasta în parlamentul oligarhiei, re­
ER
zultatele politicei externe a celor ce de 46 de ani ne stăpînesc
îngenunchind, prădînd și umilind această țară.
Și dacă în 1907 s’a văzut la lumina incendiilor, în mij­
NIV

locul chiotelor de nebunie și țipetelor de deznădejde, care e re­

zultatul stăpînirei celor cîțiva în această țară a robiei, a foa­
metei și a nedreptăței, dacă s’a dovedit atunci că totul e putred
în țara aceasta și că parazitizmul politic s’a dezvoltat dea­
LU

supra sărăciei înspăimîntătoare, ignoranței și impilărei milioa­

nelor de țărani, în urma dezbaterilor din săptămîna aceasta s’a
dovedit că falimentului intern anunțat în 1907 prin incedii, dis­
RA

trugeri și asasinate îi corespunde umilirea națională, trădarea

de patrie, vînzarea unui întreg neam de către cei ce l-au stă-
-pînit exploatîndu-1 și nesocotindu-1.
NT

S’a dovedit că România a fost vîndută de Regele ei și

de guvernele lui cu bogățiile, cu armata și cu viața ei întreagă
Austriei și Germaniei, că am cumpărat cu banii țăranilor flămînzi
tunurile și puștile nemțești și ne-am refăcut planurile de luptă
CE

după indicațiile satului major austriac, că ne-am înjosit cerînd

triplei alianțe onoarea de a ne primi alături de ea și că într’o
bună zi cînd aveam nevoie de un sprijin, de o mînă de ajutor
I/

și de o vorbă de îmbărbătare, aliatele noastre ne-au întors spa­

tele. Primul ministru a declarat lămurit în Senat: „Germania
AS

a fost contra noastră în conflictul româno-bulgar, iar Austria

a stat în rezervă". Fără îndoială.
Clasa noastră stăpînitoare n’a avut doar nici odată în ve­
UI

dere interesele țărei și dacă aci în țară a jefuit cu neruși­

nare și a împilat cu cruzime un popor de robi, de analfabeți
și de pelagroși, peste graniță l’a vîndut împărățiilor cari ii făceau
BC

in schimb onoarea unor vizite princiare și a unor decorații

scumpe.
Am rost înfeudați Austriei, ne-am umilitei și am încheiat
cu ea tratate comerciale spoliatoare, ne-am renegat frații cari
cu glasul zugrumat de jugul unguresc ne cereau ajutor și în-
394 FACLA

Y
tindeau zadarnic brațele spre noi, ne-am înăbușit în suflet toate

AR
aspirațiile noastre și ne-am sfâșiat cu propriile noastre mîini
idealul nostru național, numai findcă cei ce ne stăpîneau se
gîndeau că prietenia Austriei le e necesară spre a o chema

R
cu armatele ei să înăbușe în sînge dorul de dreptate și dra­

LIB
gostea de pămînt a milioanelor de țărani, cînd aceștia înspăi-
mînați de foame și înebuniți de sufeiință, s’ar răscula spre
a-și face singuri dreptatea pe care clasa stăpînitoare de atîta
vreme le-a furat-o.

ITY
Acesta e singurul motiv pentru care guvernele noastre
s’au alăturat de Austro-ungaria. In 1307 într’o scrisoare a-
dresată ziarului Pester Lloyd, d. Carp a vorbit de intervenția
armatelor austriace pentru a potoli răscoalele țărănești dela noi.

S
Guvernanții își dau doar seama că va veni odată ziua
ER
cînd soldatul romîn dus să-și împuște părinții va zvîrli arma
și va trece alături de aceia împreună cu cari muncește pen­
tru alții, suferă și plînge.
Ori asta ar fi pieirea celor ce ar dori mai repede pră­
NIV

bușirea țărei, de cît încetarea stăpînirei lor destrăbălate și

săbatice.
Iată de ce au îngenuchiat țara Austriei, iată de ce ne­
LU

socotind interesele și pîngărind sentimentele noastre ne-au

vîndut acelora cari robesc milioane de romîni și ne sfarîmă :
idealul nostru național și iată de ce Austria nu se simte cu ni­
mic obligată cînd e vorba de a ne ajuta spre a nu ne lăsa înjosiți
RA

în demnitatea noastră ca popor. Ea știe că n’are decît o sin­

gură obligație față de guvernele romînești cărora le dă ordine
și le impune vederile ei: să-și trimită armatele spre a potoli pe
NT

țăranii revoltați, cînd soldați! romîni n’ar mai vrea sau n’ar
mai putea s-o facă.
Marea și perfida împărăție știe doar că aliatul său nu e
CE

poporul romîn, ci oligarchia romînească. Și acestei oligarchii

puțin îi pasă de interesele neamului romînesc. Ea și le apără
doar pe ale ei și cel mai însemnat e acela al stăpînirei pămîn-
turilor și oamenilor în propria lor țară.
I/

Ori problema stăpînirei oligarchiei nu s’a discutat nici la

Londra, nici la Petersburg.
AS

De ce era deci obligată Austria sau Germania să ne dea

ajutor acolo, cînd nu interesele aliatei sale se discutau ?
A! dacă pătulele ar fi incendiate, dacă vilele ar fi dărî-
UI

mate și ogoarele cotropite de țărani și armata romînă re-

fuzînd să tragă, guvernul romîn ar cere ajutorul armatelor a-
ustriace și germane și acestea nu ar vrea să intervie, atunci
BC

s’ar putea vorbi de lipsa de cancurs a aliatelor Romîniei.

Cînd n’a fost vorba de aceasta, de ce să ne supărăm că
stăpînele și aliatele noastre nu ne-au susținut la Londra și Pe­
tersburg ?
. k 4 . AL. FIUMOM
 Y
R AR
LIB
ITY
Unde duce anti-socialismul

S
In Germania, patria socializmului, este și o puternică mișcare anti-
socialistă, perfect organizată. Zilele trecute sindicatele nesocialiste din
ER
Germania și-au ținut al 18-lea congres, la care, ca de obiceiu, a fost re­
prezentat și guvernul prin doi delegați: unul din partea ministerului de
interne, celălalt din partea oficiului asigurărilor.
NIV
Scopul acestor congrese este să se arate ce s’a lucrat în cursul
anului expirat și să se ia hotărîri pentru anul viitor pe baza principiului
armoniei sociale. Cel puțin pe această bază au funcționat cele șaptesprezece
congrese precedente și asta e și rațiunea de a fi a mișcărei.
LU

Și iată că tocmai la al 18-lea congres, cel ținut zilele trecute, se

întîmplă o catastrofă: secretarul mișcării, Gleichauf, în darea de seamă
a aetivităței anului expirat, constată cu melancolie că s’a făcut prea pu­
țin, din cauză că în lumea asta domnește dreptul celui mai tare. Statul
RA

este hotărît și fățiș de partea patronilor. Toate încercările de a se stabili

armonia socială sînt de prisos Marea industrie împinge la socializm.
Pentru un congres antisocialist declarația asta e destul de nostimă-
NT

Am fi curioși să știm ce-ar mai avea de adăogat d. Gleichauf dacă ar de­

veni... socialist?
Firește, cuvintele Ini n’au rămas fără urmări. Cei doi delegați ai
CE

guvernului, au sărit în sus fripți ca niște șnijeli nemțești. Ei au declarat

că nu pot asculta asemenea cuvinte și au plecat.
Președintele congresului și-a exprimat mirarea că cuvintele lui Glei­
chauf au putut indispune pe delegații guvernului, cu atît mai mult*'cu cît
I/

ele exprimă purul adevăr.

Auoi congresul și-a continuat dezbaterile.
AS

Cu alte cuvinte, iată unde duce antisocialismul: la... socializm!

Căci, de! oamenii se lasă ei îmbătați cu apă goală odată, de două, de
nouă ori, pînă ctnd li se deschid și lor ochii; apoi își iau frumos tălpă­
UI

șița—și spre socializm li-i drumul.

Rîndurile de mai sus le dedic amicului meu Vintilă Brătianu, care
l-a pus pe Ion Nădejde să-i facă sindicate anti-socialiste în București.
BC

__ Un liberal netramvaist
 Y
R AR
LIB
ITY
Străinii ne cunosc
S
Este o modă să ne plîngem că străinii nu ne cunosc. A-
ceastă modă, practicată de mulți, prezintă un defect: e înteme­
ER
iată pe o aserțiune falșă. Cum să nu ne cunoască străinii cînd
ne-a mers vestea ca de popă tuns ?
E posibil ca străinii să nu ne cunoască părțile bune, întru
NIV

cît vom fi avînd; dar ei ne cunosc în deajuns părțile rele, de

cari avem berechet.
O nouă pildă este recentul articol al ziarului vienez Die,
Zeit, despre chestia evreească din România.
LU

In acel articol se zice, între altele, despre situația evreilor

romîni:
De fapt, situația ior din punctul de vedere juridic și politic, con-
RA

stitue un unicum, pe care desigur nu 1 tnai găsești nicăeri în lumea civi­

lizată. Un sfert de milion de locuitori cari sînt în țară de mai multe ge«
narații, cari n’au aparținut niciodată altui stat și își îndeplinesc toate ds-
NT

t iriile cetățenilor romîni, sînt declarați străini și supuși dispozițiilor dra­

conice ale iegei contra streinilor, nemai pomenit de aspră.
Că nu au drepturile politice, este departe de a fi răul cel mai mar-’,
CE

Acești „fii ai țării” pot ori cînd, pe baza unei hotărîri ministeriale, să fie
izgoniți din țară; și samavolnicia organelor administrative ca și reaua
voință a vreunei personalități influente, este de ajuns pentru oricare din
ei ca să fie asvîrlit peste graniță. Au fost chiar cazuri de evrei rezerviști
I/

expulzați cari apoi, nepntînd răspunde ordinului de concentrare, au fost

declarați dezertori de către autoritățile militare. Dreptul de liberă mișcare
AS

nu există pentru acești locuitori și șederea lor la țară este legată de res-
tricțiuni cari îi pun cu totul la bunul plac al autorităților locale.
In dezvoltarea lor intelectuală evreii indigeni sînt supuși celor ma;
UI

aspre restricții.
Intr’o țară ca Romînia, unde există prin lege învățămîntul primar
obligator și gratuit, școlarii evrei, ca să frecuenteze școlile publice, trebue
BC

să plătească taxe grele și încă să fie bucuroși dacă stnt primiți și așa.
Frecuentarea școlilor secundare le este ca și interzisă, dela exerci­
tarea unei serii întregi de profesii academice sînt împiedicați cu totul, iar
t n școlile de agricultură și de meserii, ca și în școlile technice superioare
nu sînt de loc primiți.
 FACLA 397

Y
Pînă și acelora cari au învățat în’școlile superioare respective din

AR
streinătatejli se pun în calo cele mai mari greutăți.
Este perfecUadevăratVSituația evreilor noștrii este așa cum
o descrie ziarul vienez—și noi sintem singura țară din lume unde

R
se petrece așa ceva.
Iată deci că streinii ne cunosc. Și ce vor fi zicînd ei des­

LIB
pre noi cînd văd că la noi toate sînt d’andoasele, că de pildă
noi facem greutăți evreilor cari vor să intre în școlile noastre,
pe cînd în toată lumea, absolut în toată, guvernele caută să a-
tragă în școlile lor pe cei de altă origine, iar în unele țări se

ITY
fac chiar și samovolnicii în acest senz, iar nu într’al nostru ?
Vedeți Ungaria: care e toată lupta acolo ? este că guvernul un­
guresc vrea să vîre cu sila în școlile ungurești pe romîni, pe

S
nemți, pe sîrbi, etc. E o brutalitate, dar are un înțeles și îți dai
seama că ungurii vor ceva. La noi se petrece această absurdi­
ER
tate : refuzăm cartea romînească unor oameni cari o cer.
Și vreți să nu ne cunoască streinii ?
Dar în articolul lui Die Zeit este alt pasagiu din care se
NIV
vede că, din nenorocire, străinii ne cunosc.
lată-i:
Sînt destui romîni bine intenționați cari nu numai din punctul de
vedere al omeniei, dar și din acela al intereselor lor naționale și de
LU

stat recunosc că această stare de lucruri e insuportabilățși își dau seama

cit de păgubitor și primejdios es'.e pentru țară ca sute de mti de locui­
tori capabili și harnici să fie puși oarecum în afară de slarea de drept.
Dar pînă acuma ei n’au arălat curajul să înfrunte ca hotărire o preju­
decata propagată cu intenție și să propue o soluție serioasă.
RA

Foarte adevărat, foarte trist și foarte rușinos. Așa este :

sînt oameni la noi cari înțeleg perfect absurditatea chestiei e-
NT

vreiești și cunosc și soluția ei, dar tac — din lașitate. Lașitatea

este caracteristica păturei „culte* romînești. Și nu numai în ches­
tia evreească ; în toate!
Dacă toți aceia cari fac democratizmul cel mai înaintat cînd
CE

te întîlnești cu dînșii la cafenea sau aiurea, dacă toți ar face

acelaș democratizm unde trebue, — de cînd ar fi fost schimbată
fața țării!
I/

Și ce respect vreți - aibă pentru noi — și cum ar putea

să-1 aibă?—streinul acela care a scris rîndurile de mai sus, el
AS

care știe că „sînt destui romîni bine intenționați* cari „pînă

acuma n’au arătat curajul* ?
Iată un om care ne cunoaște. Ca el sînt atîția! Ne-a mers
UI

vestea în lumea întreagă.

Halal de noi! X
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA

RETRAGEREA
NT

Dacă aș fi fost în locul lui Petre Carp, nu, nu m’ași fi re­

tras nici odată, n’aș fi dezertat pentru nimic în lume, n’âș fi dat
CE

bir cu fugiții, ori cît de mare, mi-ar fi fost disprețul față de

oameni și ori cît de mici mi-ar fi părut oamenii priviți prin prizma
eternităței.
I/

E chestie de temperament.
Eu sunt un luptător, prin vine îmi colcăe sîngele tinereței
AS

și de cîte-ori întîmpin o rezistență, simt că mi se string pumnii

și mă înalț ca și cum aș vrea să sparg destinul cu fruntea.
D. Carp e un desamăgit și un sceptic. D-sa n’a privit nici
UI

odată viața ca un cîmp vast de patimi și de luptă, ca un cîmp

în care trebue să mori sau să învingi, ce a privit-o veșnic cu
aceeași ochi strălucitori de ironie. ,
BC

D. Carp nu și-a dat niciodată osteneală să învingă pentru

că a socotit natura efortului prea mare și prea inutilă, față de
mediocritatea rezultatului.
Ca toți izolații, a avut desigur și el momente admirabile
de încredere și de entuziasm. Acolo, în singurătatea Țibăneștilor,
cînd durerile și rușinile neamului acestuia ajungeau pînă la dînsul,
asurzite ca un ecou slăbit și pierdute în calmul colinelor care
 FACLA >39»

Y
privesc Țibăneștii de o veșnicie, bătrînul Petre Carp, trebue să

AR
fi simțit, în inima lui de sceptic, tresărind fiorul revoltei și în
raza ochilor lui blînzi de gînduri ironice, trebue să se fi aprins
de nenumărate ori fulgerul mâniei.

R
Probabil că într’unul din momentele; acestea, cînd se cre­
dea mai departe de lume și mai strein de mizeriile ei, a auzit

LIB
trecînd prin aer strigătul de izbîndă ahguvernului romîn care-
cucerise Silistra.
Ce s’a petrecut în sufletul lui Petre Carp în clipa aceea e
ușor de bănuit.

ITY
Ca toți izolații a simțit pînă la sînge biciul umilinței și ca
toți izolații a crezut că va fi destul să plece dela Țibănești, să
vie în mijlocul oamenilor și să le strige în față crima pe care

S
o săvîrșiseră și rușinea în care aruncau poporul, ca toate ini­
mile să vibreze de indignare ca și inima lui și ca toate frunțile
ER
sa se ridice și să cugete cum cugetase fruntea lui în singură­
tatea Țibăneștilor. Ce visuri și ce comori de entuziasm a trebuit
să cheltuiască Petre Carp în noaptea aceea de călătorie la Bu­
NIV
curești, cînd țăcănitul șinelor de fier îi număra svîcnirile sînge-
lui și îi batea ritmul speranțelor infinite.
Dar iată-1 ajuns în mijlocul oamenilor.
latâ-1 alături de toți prietenii de odinioară. Iată-1 în orașul
LU

în care sînt mari și puternici tovarășii nestrămutați de zile bune

și zile rele, bătrînul Titu Maiorescu, elegantul Alexandru Mar­
ghiloman, inteligența fină și subtilă a d-lui C. C. Arion.
Unde-ți sunt visurile acum, domnule Petre Carp ? Unde-ți
RA

sunt speranțele ? Unde-ți mai este entuziasmul ?

l-ai văzut pe toți ca la o scăpărare de fulger strînși în
jurul sacului cu grăunțe și i-ai văzut de aproape. Ce le pasă lor
NT

de Silistra, ce le pasă de durerile neamului, ce le pasă de u-

milința națională a unui popor care îi răsplătește cu bani și cu
glorie. Ce cauți printre dînșii ? La ce ai venit să turburi con­
CE

știința lor liniștită și digestia oamenilor acestora mici pentru

care și îmbucătura Silistrei e prea grea și prea mare.
întoarce-te d-Ie Petre Carp. Dute și îngroapă-te la Țibăneștii
In locul d-tale, cu temperamentul meu de luptător, cu sîn-
I/

gele meu tînăr în vine, cu încrederea mea nemărginită în forțele

profunde ale mulțimei, aș fi luat biciul și ași fi izbit în ei fără
AS

milă și fără cruțare.

Dar spiritul d-tale e contemplativ și inteligența d-tale scep­
tică nu are nici o încredere în destinele misterioase ale poporului..
UI

D-ta n’ai putut să-ți încordezi brațul și să-i pleznești peste

față.
Nu-ți mai rămîne deci de cît un singur lucru.
BC

Să te închizi între colibele Țibăneștilor ca între movilele

unui cimitir, ca să nu mai vezi, ca să nu mai auzi, ca să nu
mai poți simți ticăloșia unui popor care tolerează pe un Titu
Maiorescu, care aplaudă pe-un Take lonescu și care linge de pe
tunica regelui Carol, scuipatul Silistrei. ’ N. L.
400 FACLA

Y
Armeanul Womîn

AR
In cuvîntarea rostită de d. lacob Negruzzi la deschiderea

R
«esiunei generale a Academiei Romîne, găsim și următorul pa­
sagiu :

LIB
Averea Academiei s'a mărit: afară de donația d-lui secretar general,
d. George Em. Philippescu, a lăsat Academiei romîne biblioteca, iar vechiul
și bunul meu prieten Grigore Buicliu i-a lăsat aproape întreaga sa avere, a-
gonisită prin munca-i încordată. In această avere se găsește șio oogată biblio­

ITY
tecă compusă din cărți orientale vechi și prețioase.
Iată deci că defunctul Grigore Buicliu a îmbogățit Acade­
mia lăsîndu-i și bani și mai ales cărți, foarte prețioase. Cu oare-
cari sforțări de bunăvoință am putea admite, deci, că Buicliu

S
era patriot romîn, de vreme ce ultimul lui gînd a fost pentru
ER
o instituție romînească.
Dar bine, Buicliu ăsta nu era romîn, ci armean. Și încă
ce armean! Armean neasimilat, evident, întru cit nu uitase
NIV

că e armean și o mărturisia fără nici o greutate. Mai mult:

cultura lui era armeană, înainte de a fi romînă. El înțelegea per­
fect nu numai armeana modernă dar și pe cea veche. Și mai
mult: el simția armenește, simpatiza cu armenii asupriți azi
LU

în Turcia și-1 îndurera soarta din trecut a armenilor din Romî-

nia, cînd au îndurat persecuții ca streini.
Drept vorbind, eu personal bănuiam de multă vreme că
Buicliu trebue să fie patriot romîn, cu tot armenizmul lui. îmi
RA

ziceam că armenizmul și romînizmul nu se esclud, întru cît ar­

menii neavînd o țară limitrofă cu Romînia, nu poate fi vorba
nici de conflict de interese, nici de posibilitatea unui războiu în
NT

care armeanul romîn să fie silit să-1 facă pe măgarul lui Buridan.
Toate astea mi le ziceam eu de mult, încă de pe cînd am
citit „Cîntul de jelire al armenilor din Moldova14, dezgropat de
CE

defunctul Grigore Buicliu.

Dar pe urmă m’am convins de greșala mea. Mai întîi am
învățat dela d. Cuza că orice individ de origine străină este
necesarmente—și fără excepție posibilă—un porc de cîne. Deci...
I/

Apoi aveam exemplul evreilor cari, tot după d. Cuza, nu

sînt și nu pot deveni niciodată,—nici colectiv, nici individual—
AS

patrioți romîni. Și doară evreii sînt față de noi, în -aceeași si­

tuație ca și armenii: născuți și crescuți aici, ei n’au o țară care
să-i puie în situația măgarului citat, mai sus, și dacă unii din
UI

ei au rămas neasimilați, ca defunctul Buicliu, alții sînt asimilați

perfect ca, de pildă, defunctul Haret.
Și abia ne deprinsesem cu teoria asta că armenii nu pot
BC

fi patrioți, cînd ne-a Venit d. lacob Negruzzi cu testamentul lui

Grigore Buicliu, care iar ne zguduie convingerea.
Ce trebue să credem? Numai d. Cuza ne-ar putea lămuri
— sau, și mai bine, d. Abgar al d-sale. Z.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

fiDvolaițîe ori Revoluție ?

In numărul trecut al resistei noastre arăiînd câ situația de acum nw
LU

mai poale dăinui, că ar fi o nebunie să mai fie lăsată această țară pe mîna
politicianilor după ce au dus-o la dezastru intern din 1907 și la cel extern
din 1913, întrebam pe cititorii noștri, cum cred ei că s’ar putea aduce o îndrep­
RA

tare. care ar fi soluția prin care am putea scăpa din situația îngrozitoare de-
azi cînd țara noastră e veșnic jefuită, îngenuuchiată și umilită.
Vom publica pe rînd răspunsurile ce ne vor părea mai inseresante.
NT

Facem astăzi loc răspunsului unui cititor din lași:

Ca să răspunzi la o chestiune așa de grea, ți se cere multă chibzu­
ială. trebue să-ți aduni toate ideile, să le cumpănești pe toate și să. le-
CE

strecori sub lumina celei mai obiective înțelegeri. Totul e să știi ce să

culegi din toate răspunsurile.
De o transformare e absolută nevoie, fiindcă materialismul abject
a cotropit toată țara, fiindcă conducătorii țării !și fac interesele particu­
I/

lare la umbra legii, fiindcă opinie publică nu există, toți dibuind în în­
tuneric. Ici, colea cite un glas mai puternic răsună în pustiu, sămînța.
AS

bună nu găsește teren favorabil. Aceasta fiind starea țării, să cercetăm

cele două ipteoze. Să ne punem în a doua ipoteză : dacă s’ar face revo­
luția turbulentă, care ar fi rezultatele, să prețuim binele și răul și să ve­
UI

dem ce îndreptare ar rezulta ?

Mai întîi, ca să fie făcută conștient, o revoluție presupune existența
unui mănunchiu de oameni luminați, curagioși, dezinteresați, care să-și
BC

dea chiar viața pentru împlinirea ideii. Aceștia, la rîndul lor trebue să
aibă și ei alt mănunchiu de oameni, care să poarte torțile în toată țara-
Oamenii aceștia, toți, trebue să aibă renume în țară, să fie simpatici celor
cîțiva la sută care stau deoparte și vor îndreptarea.
402 FACLA

Y
Avem noi astfel de oameni ? Mă îndoesc. On o floare nu se face
primăvară, cu cinci-șase caractere nu se face o revoluție temeinică. Cine

AR
crede contrarul să-mi numiască pe cei în stare să aducă îndreptarea din­
tre independenții în gîndire, căci nu cred că are să-i ia dintre politicianii
de cele trei culori. Acești politician! a.r fi aduși pe urmă în matca cea

R
■adevărată.
Apoi, o revoluție cere infinite jertfe pentru infinitele obstacole.

LIB
Chiar dacă se face revoluție, se face atîta vărsare de sînge nevinovat! Po­
porul cel flămînd va suferi atunci mai cumplit, pe cînd boerimea, va avea
destule rezerve, ca sa îndure o schimbare defavorabilă ei. Turburarea și
pustiul vor fi generale,rperderile colosale cu greu ar fi înlocuite. Și timpul

ITY
care s’ar întrebuința cu prepararea revoluției ar putea fi întrebuințat cu
folos pentru răspîndirea culturei prin cărticele sănătoase, prin conferințe
publice conștiincioase, prin darea ultimului ban pentru ridicarea morală a

S
celor obijduiți.
Revoluția din 1907 a fost o revoluție spontană cu adînci rădăcini
ER
în popor, dar rezultatele ei lamentabile le cunoaștem toți: s’a chimbat
guvernul, s’au făcut mormane de legi, s’a schimbat forma administrației,
dar paraziții s’au înmulțit, un bun real nu se observă nici azi și nu se­
NIV

va observa multă vreme. Apa trece, pietrele rămîn, reforma trece, mora­
vurile rărnîn, cum îi spunea Vodă Cuza lui Cogălniceanu.
Noi alcătuim o țară cu suflet oriental, fiindcă ne-am trezit, din di­
LU

ferite împrejurări, tîrziu la viață. Trebue să privim relele ca inevitabile,

însă trebue să ne punem în slujbă toată intensitatea sufletească și să tre­
cem conștienți pe lîngă prăpastie, cu frica în sîn, decît inconștienți prin
bezna ei. Entuziasmul tinereții trebue cumpănit de înțelepciunea vîrstei
RA

mature. La noi trebue întîi îndulcirea moravurilor, trebue cultivat sufletul

și ridicat moralul pentru ca cei asupriți să aibă o stîncă, de care să se
sfarme valurile tulburi ale guvernanților. Atunci vom avea opinie publică,
NT

vom avea judecători. O revoluție, chiar dacă ar reuși, n’ar avea oamenii
noi pentru conducerea țării. De cîtsă se.schimbe numai fețele din guvern,
mai bine îndurăm încă cîtva și cu ajutorul timpului vom aduce îndreptarea.
CE

Bjornson a adus reale jfoloase poporului său pe cale pașnică, prin

muncă neobosită. Oamenii mari, toți au semănat progres în pace.
Deci ipoteza întîia e preferabilă din toate punctele de vedere : numai
prin evoluție prin perzistentă’luptă în marginele legii — cum recomandă
I/

Socrate pînă la moarte — vom ajunge să prindem temelie de granit.

Sacrificiu material, conferințe morale și explicative, cărți cu gînd
AS

curat, cinste, sinceritate, tărie de caracter— puse în slujba tuturor prole­

tarilor intelectuali și manuali ne vor duce curînd la schimbare.*
O luptă paralelă pentru cucerirea votului universal e necesară.
UI

Cu răbdare vom ciopli toate asperitățile.

Iași Al. R. Vandanelly
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Boclucul d-lui Arion. — D. C. 0. Arion a intrat în mare bocluc
înainte de a fi ministru'vorbise, Ia un banchet, într’un fel, iar de cînd
e ministru vorbește în alt-fel, și ar fi bucuros chiar să tacă de tot, dacă
NIV
l’ar lașa lumea în pace.
D. Arion declară că nu ține minte tot ce spune pe la banchete
Rezon! Asta vine de acolo că discursurile se țin la sfirșitul banchetelor
și nu înainte de începerea lor.
LU

Dar buba e în altă parte: d. Arion a vorbit ce-a vorbit la acel ban­
chet, care, sub o formă sau alta, izvora din bugetul statului; acuma însă
a pătruns direct Ia sursă—• și are cu totul alt gust.
*
RA

Amărăciune.— D. P. P. Carp a fost lovit de o mare durere : între

partizanii săi s’a băgat și pompierul Stroja dela Iași.
NT

D. Carp care nu s’a umilit nici o dată, acuma va fi silit să-și calce
mîndria în picioare: d. Carp va îngenuchia în fața d-lui Stroja și, cu la­
crimi în ochi, va exclama:
CE

— Slăbește-mă!
*
Informație necesară.—Un cititor al Dimineței i-a scris o srisoare
foarte alarmată pe tema următorului fapt:
I/

Pasagerii trenului 161, care a plecat din Craiova în dimineața zilei

de 29 Aprilie spre Calafat, au putut vedea aproape de stația Portărești,
AS

pe moșia arendașului Becherescu, cum nn vătaf batea cu biciul pe niște

fetițe cari erau la plivit grîu.
Cititorul a uitat să ne spuie ce este Becherescu: creștin sau evreu?
UI

Dar administratorul?
Această informație e absolut necesară, căci dacă e rost de ceva
antisemitizm d. lorga va interpela la Cameră; alt-fel dumnealui va dovadi
BC

că știe și să tacă, doară nu de geaba s’a proclamat singurul apărător al

țăranilor.
 404 FACLA

Y
Administrație vigilentă. — Un număr de 37 copii mugeați de
cîini turbați au fost aduși din Galați. Acesta e un singur transport.

AR
Administrația gălățeană, foarte vigilentă, a întemeiat de sigur o
crescătorie de cîini turbați, după toate regulele cele mai moderne. Cerem
pa de o parte guvernului să subvenționeze șl el crescătoria din Galați,

R
iar pe de altă parte cerem comunelor din țară s’o încurajeze cu comen­

LIB
zile lor, procurîndu-și de acolo cîinii turbați de cari vor avea nevoie.
*
Domnul Vico... vicolește.— Eminentul nostru filo-romîn d. Vico
Mantegazza s’a grăbit să-1 combată pe Luzzatti, în chestia evreilor din

ITY
Romînia. D. Vico a adresat o scrisoare d lui Demetrescu-Gîmpina,ț demon-
strîndu-i acestuia că rău face Luzzatti de se amestecă unde nu-i fierbe
oala, căci în Romînia e o situație specială, pe care Luzzatti n’o cunoaște,
pe cînd el, Vico, a învățat-o pe din afară.

S
Cum am citit bilețelul d lui Vico, ne-am și adresat librarului nostru
ER
din Italia, cerîndu-i să ne trimeată tot ce va fi publicat d. Vico Mante­
gazza acolo în această chestiune.
Ei bine, azi am primit răspunsul librarului: d. Mantegazza n’a scris
NIV

nimic în acest senz în presa italiană. Mai mult: nici nu și-ar putea per­
mite să scrie, că l’ar lua lumea în răspăr. Asemenea lucruri se scriu cel
mult pentru export, de pildă pentru proștii de romîni.
Apoi dacă e vorba așa, cam miroase a șmecherie, ilustre filo-romîn!
LU

înțelegem să te iei de .păr cu Luzzatti al d-tale, acolo în patria Dv., ca

să explici compatrioților Dv. că Luzzatti e un mincinos și o secătură, și
că lucrurile stau alt-fel de cît Ie arată el. N’ai făcut-o, te privește. Dar
RA

nouă ai venit să ne demonstrezi ce este și ce nu-i în țara romînească ?

Miroase a șmecherie, filo-romînule .'
*
NT

O propunere. — In ^viitoarea ședință a comitetului executiv al

clubului liberal mai mulți membri vor propune ca Setebeul să înființeze
o linie de tramvaiu la Rătești—ca un simbol al triumfului brătienist... pe
CE

toată linia.
X*
Soluția noastră. — Chestiunea tramvaielor din Capitală este a"
proape rezolvită: mai sînt cîți-va inși în viață; ‘odată cu omorîrea și a
I/

acestora, care nu poate întîrzia, chestia tramvaielor va dispărea dela ordi­

nea zilei, în Capitală.
AS

Dar de pe acum ea începe să apară în provincie. Ast fel, la Ploești

e luptă mare : primăria vrea tramvaiu, opoziția e contra, iar publicul,...
va fi cel tras pe sfoară, ca de obiceiu.
UI

Soluția noastră este să se dizolve consiliul comunal din Ploești, la

alegere să fie o singură listă — a liberalilor - și atunci se va face tram­
vaiu, fără opoziție.
*
BC

Ttelntregare.— D. Const. Chiricescu, fost profesor de patrologie —

ce-o mai fi și aia! — la Universitatea din București, a fost reinstalat pe
catedra sa. Viitorii preoți nu mai sînt amenințați, deci, să rămîie igno­
ranți în materie de patrologie,— ce-o mai fi și aia.
 FACLA 054

Y
Noi Insă ne bucurăm mai eu seamă că prin reintegrarea d-lui Chi-
ricescu a scăpat și d. lorga de blocuc. Se știe că înlăturarea d-lni Ohiri-

AR
cescu o ceruse d. lorga, pe motivul că zisul domn divulgase o scrisoare
confidențială a fostului mitropolit Olimpia Atanases:u. Ei bine, d. lorga
uitase că personal se afla in același caz, și d-sa divulgase o scrisoare con­

R
fidențială prin care bătrinul A. D Xenopoi ii făcea anumite propuneri
perverse. •

LIB
Oft timp d. Chiricescu era departe de catedră, d. lorga se putea
socoti amenințat. Dreptatea cerea ca ori amindoi vinovății să fie pe-
depsiți, ori nici unul.
Amindoi au avat noroc de d. Dissescu, eminentul jemanfișist, care

ITY
i-a iertat.

Un fala. — Confratele nostru d. Rodion dela Opinia vorbind de o

anchetă ce s’ar fi făcînd asupra scandalului de la teatrul național din

S
Iași, se arată foarte sceptic.
Iată ce zice d. Rodion : ER
Dar poate o anchetă inspectoraid să stabilească vinovăția materială,
efectivă a cuiva în asemenea împrejurări î Nimeni nu va presupune pe un
NIV
proȚesor de conservator atîi de imbecil, în cît srî organizeze, ori >să dirigeze
atari „manifestații* fără cuvenitele precauțiuni.
Dar bine, ăsta e un adevărat fals în acte publice ! Cum „nimeni nu
va presupune pe un profesor de conservator atit de imbecil** ?!?...
LU

Toată lumea știe că d. Dragomir poate fi ori-cît de imbecil.

Somăm pe d. Rodion să facă cuvenita rectificare.
RA

Disperarea unui economist. — Toate ziarele anunță moartea

economistului francez Alfred de Foville. Nici unul nu spune Insă de ce-a
murit. S’o spunem noi: a murit de disperare.
Foville a fost singurul economist de seamă pe care d. Cuza nu l’a
NT

plagiat. Atîta dispreț i s’a părut o prea mare lovitură.

Cuvîntul unui bătrîn.— Emile Olivier, primul ministru sub care

CE

a căzut imperiul, este astăzi om de vr’o opt zeci de ani. El are mintea
mai vioaie și mai sănătoasă de cît a multor tineri dela noi, unde, precum
se știe, bîntuie cu furie ramolismentul precoce.
I/

Iată ce rînduri strălucite a publicat Emile Olivier acum cîteva zile,

într’un articol din Figaro (No. dela 6 Maiu, 1913) :
AS

„Patriotlzmul este cel mai sublim dintre sentimente; infam acela,

în care el nu palpită vecinie. Dar nimeni nu-și servește patria mai rău de
cît patriotul politician. In toate țările el este un individ mărginit, violent,
UI

declamator, plin de ură, lipsit de simțul dreptății, incapabil de bunătate

internațională, pentru care dragostea de patria sa este mai cu seamă ura
contra patriei altora**.
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE

Desemn de Vivan-Denon, pictorul oficial al eurței lui Ludo­

vic al XFI; — desemn prezintat juraților pentru asemănarea
lui cu desemnul apărut în Facla și intitulat „Rușinea țigăncei.“
I/
AS

FJ* B_ Redacția și Administrația:

■ aCia SaRINDAR, 11. București nitm 14/10 ji u/u
UI

ABONAMENTUL
In țară ................... 7 lei pe an 4 lei pe 6 luni
BC

In streinătate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni

Exemplarul 15 bani Girant resp. VOnst. Stan

ATELIERELE SOCIETAȚEI „ADEVĂRUL" București

 Y
R AR
LIB
SITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

5 CORUL MAGI8TRAȚILOR: ...Nu mai o Imorală

f 10 FACLA

semnatarii acelei petițiunl, dintre caii eti am dreptul să mă intitulez

Y
bfitrîn avocat, fiindcă peste un an voiO împlini treizeci de ani de ba­
rou, treizeci de ani, în cari am știut totdeauna, pledînd dela judecăto­

AR
ria de pace, la înalta Curte de casație, să am justa noțiune de ceeace
este permis și ceeace nu este, în limbagiul avocatului.
De altfel ce importă pe d-nil jurați procesul dintre noi, avocații
Faclei, și d. procuror general? D-sa, neobositul străjer al legei, dacă cre­

R
dea ori crede că am depășit marginele permise, avea două căi de
urmat: ori să deschidă împotrivă-ne o acțiune de ultragiu prin scris

LIB
— ori, dacă credea că aceasta ar fi prea excesiv, să se adreseze judecă­
torilor noștri naturali, consiliului de disciplină al baroului de Ilfov,care
să judece diferendul dintre d-sa și noi.
N'a făcut nici una, nici alta, ci și-a pierdut timpul — și mai
ales a făcut să se piardă timpul prețios, al d-lor jurați—iar ca rezultat

ITY
practic căpătînd refuzul nostru categoric de a i primi lecțiunea.
• • .•
Dar d. reprezentant al ministerului public nu s'a mărginit ca să
judece—d-sa fiind și parte și judecător—procesul dintre noi, avocați și

S
d-sa, ci, lărgind procesul „Faclei”, s’a îndepărtat de Rușinea tigancei,
și s'a încercat să arate pe redactorii acestei reviste ca pe niște împușcă
ER
în-lună, ca pe niște bîrfitori publici, ca pe niște calomniatori ordinari
și a făcut rechizitoriul „Faclei”, ca insultătoare a magistraturei. Va ci­
tit pasagli, a scos exclamațiuni, s’a indignat, dar îi mulțumim că cel
NIV

puțin a avut bunul simț de a nu cere osîndirea girantului „Fadei" și

pentru acest delict,pentru care,—oh, inconsecvență!—ol n’a fost dat ju-
decățel. Or, dacă n’a fost adus înaintea dv. pentru ultragiul magistratu­
rei, mă întreb: pentru ce d, procuror general ne acuză, afară decît doar
dacă intențiunea d-salc este de a crea o atmosferă in jurul nostru, o at­
LU

mosferă defavorabilă, care să înlocuiască, neantul acuzărei în procesul

de ultragiu la morala publică, pentru care „Facla” e dată în judecată ?
Dar d. reprezentant al ministerului public s'a încercat să dove­
dească ceea ce nimeni nu neagă. Da, „Facla” este o revistă de luptă
RA

și do liberă critică: da, ea a atacat magistratura; da, ea atacă și pe

suveran; da, dînsa rupe masca de pe obrazul miuciunel și al fățărniciei,
da, ea nu-și pune perdea vorbelor. Este adevărat că „Facla" nu res­
pectă multe, dar a uitat d. procuror general să ne dovedească, dacă
NT

în acostă țară slut multe lucruri respectabile.... Și focul, ca și „Facla"

arde, dar cînd arde gunoae, stîrvuri cari ciumează aerul, acțiunea ei
este binefăcătoare, este dezinfectantă.
Dar și în această parte a rechizitorului său d. procuror general
CE

păcătuește. Mai bine decît toate văicărelile d-sale ar fi fost mai efi­
cace o acțiune publică împotriva Faclei pentru ultragiul magistraturei,
acțiune în care rechizitorul său ar fi avut cel puțin rost...
• • •
I/

D. procuror general s’a supărat de cuvîntul de enormitate cu care

am denumit intentarea acestui proces. Cu riscul de a-i displace, ceea
ce am scris, repet în public că acest proces este o enormitate. Voiu
AS

face ceva mai mult, voiu dovedi această afirmațiune a mea.

Eu înțeleg lovitura leală, drept în față. „Facla", repet, o o revistă
Incomodă pentru mulți. Ea mai mult atacă decît laudă. Dacă se abate
UI

dela lege și dela ceea ce este legal permis, înțeleg, perfect datoria da­
toria parchetului ca să se pună în mișcare. Atacăm magistratura, a-
veți arme împotriva noastră, criticăm actele suveranului, aveți putința
de a ne face să suferim închisoare corecțională pînă la doi ani. Cineva
BC

se simte calomniat, n’are decît să ne aducă înaintea Curței cu juri.

Toate acestea le înțeleg—e, cum zice francezul: „dela bonne guerre".
Te atac pe tine, societate, alcătuită cu procurori, cu judecători, ou
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA

„Libertatea" reprezintată printr\> femee goală, care, totuși n’a

NT

jignit pudicitatea magistraturei franceze, desemn de Kupka.

jandarmi și cu pușcării. Iți răspund și eu la atac, eu societate și dacă

CE

pot te reduc la tăcere. Eu, ziarist cînd iau condeiul să scriu și să atac
știu Ia ce să mă aștept. Acesta este rizicul meu profesional.
Nu pot admite, însă, căile piezișe. Protestez din fundul sufletului
meu indignat cînd, d-ta, domnule procuror, știind că mă înalți osîndin-
I/

du-mă pentru o faptă ce o revendic drept a mea, te încerci să mă

osîndești, ba ceva mai mult să mă întinezi, să mă murdărești pentru
o faptă care nu-i a mea. Or este o enormitate ca pe redactorii „Faclei”,
AS

toți oameni cu titluri academice, intelectuali, publiciști și ziariști,

oameni cari onorează literatura, arta și presa, d-ta minister public să-i
pui alături cu fabricanții ori vînzătorii de cărți obscene ori transpa­
rente, de patronii caselor de toleranță, de acei publiciști de contra­
UI

bandă, cari altă dată redactau „Kikirezul” și astăzi redactează „Gu­

rița”, ori mai știu eu ce gazetă pornografică ce speculează scato-
grafia și perversitatea omenească. Aceasta n’o putem permite, d-le re­
BC

prezentant al ministerului public, aceasta noi o înfierăm, ne ridicăm

cu putere împotriva acestei procedări. Loviți'-ns în față, sîntem la dis­
poziția dv. pentru a ne apăra și pentru a acuza. Dv. voiți însă să
ne înjosiți, să ne tîrîți în noroiu, să ne puneți alături cu ființe ab­
jecte, dv. faceți aceasta și tot dv. apoi vă indignați cînd procedarea
dv. noi o calificăm cu mult înconjur numai enm-mitate
 412 FACLA

Y
Și acum, că am isprăvit deocamdată cu d. procuror general, să nu
credeți, d-lor jurați, că procese de asemenea natură nu au mai venit

AR
înaintea instanțelor judecăotrești, procese în cari s’a discutat și s’a
lămurit ce este pornografia, ce este arta, ce-i polemica politică... Pri­
mele procese în această materie au fost acele în cari arta a fost con­

R
fundată cu pornografia. Aceste procese nu s’au mai înfățișat la noi,
dar în străinătate ele sânt numeroase și mai toate s’au isprăvit cu

LIB
triumful scriitorilor... Nu voiu cita decît enormitatea parchetului de
Sena (Paris), care în 1852, a dat în judecată pe Gustave Flaubert, glo­
ria Franței din secolul trecut, pentru celebrul său roman — astăzi
clasic — Madame Bovary; Charles Baudelaire, subtilul poet al
volumului de poezii Les Fleurs du Mal, a fost și el dat în judecată,

ITY
conform aceluiași articol grație căruia „Facla" este astăzi înaintea
dv.? In sfîrșit —- ca exemplu tipic e Jean Richepin, academicianul fran­
cez pe care dv. l’ați aplaudat la Ateneu anul trecut. Și el a fost dat ju-
decăței Și osîndit chiar, pentru geniala sa operă, volumul de poezii
La chanson des gueux. A fost nevoe pentru a repara greșelile tim­

S
pului și zelul nu mai știu cărui procuror general al parchetului de
ER
Sena — uitat astăzi — pe cînd Richepin trăește și va trăi încă multă
vreme, a fost nevoe ca parlamentul francez să voteze o lege specială
de reabilitare, care să șteargă condamnațiunea, care astăzi rușinează
Franța, condamnare lui Richepin, ca atentator la bunele moravuri!
NIV

De altfel pe timpul eroic al naturalizmului, opera colosală a lui

Emile Zola, n’a fost atacat pe aceeași temă și ilustrul scriitor na
fost batjocorit de toți aceia cari nu înțeleg ce va să zică arta și că
arta, dacă ne-a dat pe Rafael, care, vorba lui Eminescu, a fixat pe
LU

pînză pe „femee dumnezee“, au existat și Goya și Ribeira, cari au

zugrăvit mizeria omenească. Natura este mare și largă și multe și
variate îi sînt aspectele. Lamartine cîntă pe Elvira în strofe înălță­
toare, Zola descrie desfrîul și ticăloșiile vieței moderne. Un general al
lui Napoleon strigă înainte de a muri: „Garda moare, dar nu sepredăM,
RA

iar Cambronne — un fel de romîn — strigă englejilor celebrul cuvînt

care i-a făcut reputațiunea. Și unul și altul sînt mari — mari în
felul lor.
©®•
NT

Ce-i arta ? Ce-i pornografia ? D. procuror general ne-a spus că

nu există definițiune ori se teme de definițiune. Se înșală. Pentru
CE

artă există definiția largă a lui Emile Zola, în studiile sale critice :
„Arta este natura văzută prin ochii artistului11. Alexandri a văzut
viața în roz, Eminescu a văzut-o în negru. Dar pornografia? A defi­
nit-o foarte bine unul din ai d-voastre d-le procuror general: este pre­
ședintele tribunalului de Sena în procesul de care vă vorbeam, d-lor
I/

jurați, în procesul lui Flaubert, pentru geniala sa operă: Madame

Bovary:
AS

Iată această definițiune :

„Scrierea pornografică este aceea care este scrisă cu scopul unic de a
ațîfa pasiunile sensuale în spirit de vițiu și desfrîu“.
••e
UI

Prin urmare, intențiunea, iată criteriul, norma, iată după ce trebue

să judecăm dacă o lucrare este o operă de artă ori una pornografică.
BC

Dacă nu am nici o intențiune artistică, dacă singurul meu scop este de

a excita lubricitatea ori senzualitatea, cad în pornografie. Un nud, du­
pă atitudine, după detaliuri, după o mulțime și o mulțime de amă­
nunte, poate fi ori o operă de artă, ori o operă de pornografie.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA

MEDICUL
NT

desemn de Abel Faivre publicat în celebrul număr al revistei

„L’assiette au beurre“ consacrat medicinei.
CE

Cîteva exemple vă vor edifica, d-lor j urați. După cum am citat opere
de arte ca acelea ale lui Flaubert, Richepin, Baudelatre, Zola, luați bu­
căți de picturi celebre ori sculpturi. Luați de pildă, tabloul de atîtea ori
repetat allui Jupiter și al Ledei, luați nudul lui Apolon, cu toate atributu-
I/

rile sale bărbătești—și acum luați o cartă poștală transparentă ori o

fotografie obscenă, luați aceste statuete, cari se vînd în București, și
AS

luați statueta lui Priap dela Tanagra și care se găsește astăzi în mu­
zeul Vaticanului Examinați toate acestea și veți zic și dv. odată cu
mine, că statueta lui Priap—oricît de obscenă ar părea—este o operă de
artă fiindcă oglindește o epocă anume, cînd ceea ce reprezintă ea, nu
UI

era socotit ca o necuviință, mai mult încă, nici nu se putea altfel repre­
zenta Priap, zeul procreațiunei! Și luați statuete de bronz, examinați-le
și veți vedea că ele nau nici o intențiune artistică. Nu au alt scop de
cît a provoca lubricitatea și a face plăcere—‘după cum zicea d. procuror
BC

general—acelora cari au spiritul pervertit—mal torune, zice francezul...

Am aci două numere din revista franceză „Le Rire”, de altfel cea
mai spirituală publicațiune în genul acesta, dar care alunecă din cînd
în cînd pe calea pornografiei.
Iată un doctor care este consultat de o profesionistă a amorului.
Dedesubt este această legendă :
414 FACI, A

Y
— ,,La langue est meilleure aujourd’hni ; d’ici huit a dix joure-
roue pourrez reprendre vos occupations habituelles“.

AR
Iată alt număr al aceleiași reviste. Doi inși de sex deosebit stau în
pat. Dînsa îl întreabă:
— „Dis, cheri, qu’est-ce que c’est qu’un minotier ?“

R
— „Ce n’est pas ce que tu crois..., cherie”.
Cine cunoaște bine limba franceză și oarecari perversități sexuale,

LIB
înțelege despre ce este vorba.
învederat că nimic artistic, afară poate de desen, n’a prezidat la a-
ceastă lucrare. Singurul scop a fost de a provoca senzualitatea noastră,
aducîndu-ne aminte de oarecari vițiuri.
Dar de ce să ne rătăcim numai prin Franța și Paris—marele Pa­

ITY
ris, mare chiar și în stricăciunea lui? Să cercetăm și cele ce se scriu,
se publică și se expun la noi. Cînd „Furnica”, o excelentă revistă de alt­
fel și de multe ori cu spirit, îl dă pe d. Kalinderu, pe bunul și inofensi­
vul d. Kalinderu, gol de tot și în locul unde „Facla” a pus capul d-Iui

S
Banu, pune marele cordon al ordinului Carol I, desigur că nu a avut
gînd nici să facă o satiră politică, fiindcă d. Kalinderu nu face poli­
ER
tică, și mai puțin încă nu s’a gîndit să facă o operă de artă. E pur și
simplu o lunecare pe calea pornografiei.
Cînd aceeași revistă, vorbind de călătoria continuă a Miței Bicicli-
sta, dela Cazino din Sinaia, la Cazino din Constanța, zice că dînsa
NIV

merge din bulă în bulă, cuvîntul este de spirit, dacă voiți, dar în
acelaș timp, intențiunea pornografică străbate luminos.

Și acum, d-lor jurați, din ce categorie face parte coperta revistei

LU

„Facla", Rușinea țigăncei? Aveți să judecați o problemă în adevăr grea

și complexă. In primul moment atît colegii mei cît și eu, intenționam
ca pentru rezolvarea acestui punct să cerem o expertiză. Credeam că,
pentru a vă lumina mai bine, ar fi nevoe de ceeace fac tribunalele în
RA

chestiuni technics, —numesc experji. Ne gîndeam să cerem Curței, ca să

citeze martori-experți artiști, profesori universitari, oameni de litere,
ziariști, bărbați politici; printre acești martori experți voiam să cităm
chiar pe onor. d. Banu, cei dintîi ca să declare dacă atunci cînd „Facla”
NT

a publicat Rușinea țigăncei a avut intențiunea de a ultragia morala pu­

blică, cel din urmă ca să declare dacă al său cap, pus în anumit loc,
n’a avut cu totul alt scop, decît acela de a arăta publicului... rușinea ți­
găncei ?
CE

Cînd însă am văzut din cine se compune comisiunea dv., d-lor

jurați, din intelectuali, juriști, avocați, artișt, oameni fără de prejude­
cată, atunci am crezut că această expertiză este inutilă și—noi pe cari
în seziunea trecută d. procuror general ne acuza că fugim de judecată,
noi, am voit ca să sfîrșim cu acest proces, și să înlăturăm de pe frun­
I/

tea noastră această pată, pe care dv. voiți să ne-o puneți: aceea că în
loc de a fi publiciști, literați și polemiști, nu sîntem decît niște neruși­
AS

nați și lubrici pornografi.

Să ridicăm însă, d-lor jurați, chestiunea puțin mai sus—să facem

•••
cu dv. împreună nițică știință socială.
UI

Sînt manifestațiuni ale vieței pe cari nu le putem nega, nu le

putem desființa. Ele există și trebue să ținem seamă de ele. Astfel este
partea sexuală a vieței. Zadarnic creștinismul ascetic a voit să o nege,
BC

să o desființeze, ea a fost, este și va fi—începînd cu regnul vegetal—po­

lenul care fecundează floarea, trecînd apoi prin regnul animal și oprin-
du-se la așa zisul rege al animalelor: omul.
Viața sexuală se manifestează în artă—pictură, sculptură litera­
tură, pozie și proză, muzică, danț; ea se manifestează în cercetările*
științei și în sfîrșit, în luptele politice și în publicistică deci.
 FACI» A 415

Y
AR
In ceeace privește arta, găsim viața sexuală schițată în grotele tro­
glodiților preistorici, o găsim în bătrînul Egipt, în India, și în toate
civilizațiile apuse. Cei bătrîni—mai puțin fățarnici decît noi—nu cu­
noșteau imorala frunză de viță și în ultima mea călătorie în Egipt,

R
în templurile dela Luxor și Kamak, săpate în stînci și colorate, am gă­
sit schițe de erotizm animal, de un realizm artistic desăvîrșit, am
văzut gestul suprem al taurului, grație căruia mai apoi, se naște boul

LIB
Apis, divinitatea egipteană. Și nimeni nu se simțea nici roșind, nici in­
dignat, afară poate de misele engleze cari strigă aoh, aoh, shoking,
își alunecă rnîna peste ochi, dar cu degetele destul de resfirate ca să
poată vedea destul de bine.
Dar grecii ? dar romanii ? Statuele rămase de pe urma acestor

ITY
două civilizațiuni sînt perfecțiuni de artă și de sinceritate artistică.
Nimica nu-i mutilat, nu-i castrat, nudul apare în toată splendoarea
castă a goliciunei lui.
După trecerea epocei creștine ascete cînd dragostea era un păcat,

S
a venit renașterea și iarăși cultul amorului și al nudului revine și
ne dă cap-d’opere cari fac fala acestei epoce. Dar chiar în epoca de
ER
ascetizm călugăresc, sub teroarea papilor — mai mult decît regi —
și a Inchizitorilor — supremi judecători, — totuși viața sexuală s’a
furișat pe ici pe colo, și cu mirare descoperim în diferite biserici
gotice motive de un erotizm foarte realist, din cari vi se vor da
NIV
cîteva copii de sine vorbitoare. Tot în această epocă literatura este
destul de liberă. Nu-i vorba, tiparul aproape neexistînd, publicitatea
era foarte restrînsă, dar pe acele timpuri scria Bocaccio Decameronul
lui și tot pe atunci Rabelais, egumenul din Meudon în Franța, spunea
vorba și fapta fără de perdea. Chiar fabulistul La Fontaine puțin mai
LU

tîrzîu. scrie două volume de nuvele în poezie, cari nu lasă nimic

de dorit în privința libertăței cuvîntului șj a povestirei scenelor din
viața sexuală. Ce să mai vorbesc de muzică și de danț, de danț, care
a fost botezat aperitivul amorului ? Uitați-vă la animale cum înainte
RA

■de actul suprem danțează, se joacă, uitați-vă la cocoș, care joacă

bătuta în loc și-și tîrîe aripa desfăcută de pămînt, priviți păunul, care
își desface în evantaliu superba lui coadă multicoloră. Dar ce-i danțul
pîntecelui oriental, dacă nu iarăși acelaș etern aperitiv al amorului ?
NT

Știința mult mai tîrziu a cercetat din punctul de vedere psihic

și fiziologic actul amorului și organele lui, a străbătut în misterele
procreațiunei, a dezvăluit atîtea taine, grație cărora specia se perpe-
îtufiaziă...
CE

G G
In luptele dintre oameni, viața sexuală ține locul principal. Omul
preistoric se luptă cu semenul său pentru hrană' și femee. In poezia
noastră populară: Păunașul Codrilor nu reprezintă oare acea epocă în­
I/

depărtată în care femeea era prețul luptei dintre om și om? învingătorul

devenea stăpînul și iubitul femeei dorite. Dar dacă ne scoborîm mai
în spre timpurile semi-istorice, au nu găsim iarăși viața sexuală jucînd
AS

un rol preponderent în istorie? Lăsînd la o parte mitologia greacă

și romană, au nu frumoasa Elena a fost aceea care punînd coarne lui
Menelaos, a dat naștere războiului Troiei ? Achile—cel iute la picior,
UI

vorba lui Homer,—nu s’a retras sub cort din cauza sclavei cei se refu­
zase ? Amorurile lui Calypso și ale lui Ulyse, răpirea sabinelor la ro­
mani, prăbușirea atotputerniciei romane, nu a fost cauzată de Cleo­
patra, frumoasa regină a Egiptului, care a făcut să se nască războiul
BC

dintre Antoniu și Octavian ? Dar din istoria Franței nu se ridică oare

un parfum de dragoste și de alcovuri? Francisc I, Henric al IV-lea, Ludo­
vic al 14-lea și urmașii săi, toți au făcut celebre atîtea și atîtea femei,
amantele lor, dintre cari doamna de Pompadour strălucește și acum
printre veacuri. Oh! de cîte ori soarta Franței și a Europei n’a atîrnat
de cutare capriciu de. femee ! In Rusia, Caterina cea Mare nu s’a fă-
 416 FACLA

Y
cut celebră și prin politica ei ca și prin amorurile ei? Potemkin — nu

AR
a trecut oare în istorie, acelaș kneaz Potemkin, care apoi a dat numele
celebrului cuirasat, care acum șapte ani ne-a vizitat la Constanța în
știutele împrejurări?
Astăzi chiar, cronica politică și cea scandaloasă nu se ocupă de

R
viața sexuală a două femei celebre și de neam regesc — Luiza de Sa-
xonia și Luiza de Coburg — cea din urmă fiica regelui Leopold al Bel­

LIB
giei, alt rege în care amorul a ținut un loc mare în viața și activitatea
lui, cea dintîi soție de rege și nepoata lui Franz losef ? Dar Rudolf al
Austriei, dar contesa Vetsera ?
Și dacă ne oprim aci pe malurile Dunărei, cite nu se fac și se desfac
grație vieței sexuale? Nu degeaba a rămas — ca un vestigiu neșters —

ITY
protecția -fustelor, grație căreia ajungi mai repede și mai sus, decît prin
muncă, prin merit și prin talent.
• O ®
Dar acum se pune întrebarea, dacă în toate manifestațiunile artei,

S
ale științei, în manifestațiunile vieței politice, legea ori d. reprezentant
al ministerului public, trebuie ca să intervină, să dea cu bidineaua de­
ER
asupra tablourilor cu femei goale ale lui Rubens, să castreze statuele
ori să voaleze oarecari părți zise rușinoase, nu știu de ce? E în intere­
sul civilizațiunei și al dezvoltărei artei ca acelaș d. procuror general
NIV

să cenzureze poeziile, să desființeze scrierile litrare, în sfîrșit să pună

frîu publicisticei și astfel să nu avem ocaziunea de a vedea acest proces
al Faclei înaintea Curței cu juri, sub cuvînt că desenul Rușinea țigăn-
cei a sfruntat și lovit morala publică ultragiind’o ?
E o mare controversă în această privință, cu atît mai mare, cu cît
LU

chiar aceia cari susțin părerea d-lui reprezentant al ministerului pu­

blic, nu pot să precizeze unde se isprăvește moralul și începe imoralul.
Nu se poate defini ce este morala chiar, deoarece nu există o singură
morală și chiar cînd o admiți într’un fel, tot tu ești silit să o lași mai
RA

moale și să închizi ochii. Uitați-vă în societatea noastră. Nu-i așa că

adulterul nu numai că este socotit imoral, dar este și pedepsit de lege?
Ei bine, cîte femei și câți bărbați, în chip notoriu adulteri nu sînt ad­
miși și tolerați în societatea noastră înaltă ori burgheză? In saloane,
NT

doamnele despre ce vorbesc ele oare, decît doar de amanții amicelor

cari nu sînt de față? E ceva curent, e ceva admis, este aproape public
— și totuși parchetul nu intervine. Dar mergeți la cafe-concert, mer­
geți la teatru și toate cîntecele divetelor, toate piesele de teatru proslă­
CE

vesc adulterul și îi pun ghirlănzi de flori cari îl fac amabil, mai poetic
mai plăcut și mai ispititor.
Vasăzică, în chstia moralului și a imoralului nu există criteriu..
Totul se reduce la bunul plac, la aprecierea personală, de multe ori la
simpla prejudecată și la constantul obiceiu de a vedea paiul din ochiul
I/

altuia și a ignora bîrna din ochul tău!

® © ®
AS

D. reprezentant al ministerului public a simțit slăbiciunea tezei

d-sale și de aceea lăsînd la o parte definiții și alte argumente, a făcut
apel la simpla d-voastre prejudecată și v’a cerut, d-lor jurați, să jude­
UI

cați, după aprecierea d-voastre, dacă desemnul Faclei este ori nu jig­
nitor pentru morala publică. Și ca argument suprem a invocat copiii.
Ce vor zice, mă rog, copiii cînd vor vedea această țigancă cu poalele ri­
dicate, cînd vor vedea-o ori la chioșcuri, ori pe masa părintească? Ahl
BC

copiii! Mă așteptam la acest argument suprem. Copii? Este o dilemă

în această privință. Ori un copil este inocent, nu știe nimic de viața
sexuală și atunci Rușinea țigăncei ca și atîtea rușini trec neobservate,
ori știe deja, își are educațâunea făcută și atunci nu-i mai face nici un
efect. Cînd eram aproape copil, ageamiu, cum se zice, și nu știam oare­
cari perversiuni sexuale, amorurile lesbiane pe cari le pomenește Zola
 FACL A 417

Y
în Nana, fiindcă^ nu le-am înțeles, au trecut fără'să mă emoționeze.
Cina mult mai tîrziu, am recitit Nana și am înțeles, fiindcă știam de

AR
ce este vorba, nu mi-au mai făcut nici un efect.
Dar, d-lor jurați, să nu fim jezuiți și ipocriți. Să ne dăm seama de
adevar și de realitate. Au copiii noștri nu-și fac educațiunea sexuală și
tai a de ajutorul nostru și fără ca să intervină coperta Faclei cu Rușinea

R
țigancei? care înconjoară pe copil îl educă în această privință,
^-tnt animalele în prima linie, cari în dezbaterile lor amoroase, nu trag

LIB
perdelele; suit servitorii, sînt înjurăturile cari se aud în stradă, inscrip-
țnm din vespasiane, sînt anunciurile de pe stradă si din ziare, sînt to­
vărășii de școală, sînt atîtea și atîtea....
De altfel părerea mea — părinte de copii mari și căsătoriți și bunic
pe deasupia este că noi nu facem nimic, noi părinții ca să prevenim

ITY
ca educațiunea sexuală a copiilor să fie făcută de alții decît de noi în­
șine și în chip așa de puțin metodic. Necunoscutul tentează. Or, datoria
părintelui este tocmai de a feri pe copil de tentațiunea necunoscutului
și a-i descoperi acele mistere cari mai de vreme ori mai tîrziu tot le

S
va afla. Un copil inocent este de multe ori un copil vițios, pe cînd unul
care cunoaște treptat-treptat viața ese mai asigurat în drumul vieței
ER
și din punctul de vedere al sănătății morale și al celei fizice.
Copiii? Dar de cunoștința vieței sexuale nu se poate feri nimeni,
nici copiii capetelor încoronate, flori de seră, cari trăesc în anume at­
mosferă, feriți de contactul lumei exterioare. Anecdota principelui Ca­
NIV
rol este delicioasă și ea este autentică și s’a petrecut acum zece doispre­
zece ani, cînd Rușinea țigăncei nu apăruse încă și cînd girantul Faclei
nu stătea pe banca infamiei sub învinuirea ce-i aduce d. procuror gene­
ral că a ultragiat morala publică.
Era într’un moment de criză politică cînd suveranul are obiceiul
LU

să consulte diferitele persnalități politice. Defilaseră pe dinaintea suve­

ranului bărbații politici de deosebite culori și nuanțe politice, cari după
partidul căruia aparțineau criticau linia de conduită a partidului
advers. Prințul Carol, ca să-și facă educațiunea politică,, fusese și el
RA

admis la această audiență și stătea cuminte și plictisit pe scaunul lui,

ascultînd. Cînd audiențele s’au isprăvit regele a întrebat pe nepo­
tul său:
— Ei, ce zici tu, Carol, despre toți acești domni ?
NT

Răspunsul prințișorului a fost o înjurătură trivială, o trimetere

undeva, pe care noi, de zece ori pe zi o proferăm față de cei ce ne plic­
tisesc.
Scandal, anchetă și în sfîrșit descoperirea senzațională că prințul
CE

Carol, avea ca bun prieten pe un sergent-major din vînători, care făcea

gardă la palatul Peleș și care s’a crezut dator să facă educațiunea ro-
mînească a viitorului rege al Romîniei.
Și dacă acest copil regesc n’a scăpat educațiunei sexuale, rum voiți ca
I/

noi să ferim de aceasta pe copiii noștri cari, fiți siguri, de multe ori
știu mai multe decît știm noi înșine chiar. Edul sare mai departe decît
capra....
AS

• • ®
După toate aceste considerațiuni generale, cari, cred că v’au edi­
ficat asupra materiei delicate ce aveți să judecați, e natural, d-lor ju­
UI

rați ca să vă puneți întrebarea, dezbrăcată de orice altă prejudecată po­

litică ori personală, să vă puneți întrebarea: dacă desemnul Rușinea
(igărcei este o operă pornografică și dacă deci merită condamnarea ?
In prima linie, aveți să examinați trecutul și caracterul revistei Facla.
BC

Este ea o publicațiune pornografică, este ea menită ca să excite sen­

zualitatea ori perversitatea, e în genul Kikirezului ori al Guriței ? înve­
derat că nu ! Facla este o publicațiune politico-socială, care lovește cu
cruzime, care biciuește pînă la sînge, care nu cruță nimic, care vește-
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Cele trei grații moderne, care-și arată fiecare.... rușinea ți-

găncei“ fără să scandalizeze pudicitatea magistraților francezi, deși de­
semnai acesta al marelui Steinlen, ocupă un întreg perete al unei acade­
mii din Paris/
RA

jește tot ceeace crede ea că-i de biciuit și de veștejit. In cei trei ani de
NT

existența veți găsi cugetarea largă, vorba liberă, dar niciodată nu

veți descoperi intențiuni pornografice. Or, ar fi neexplicabil ca, într’o
astfel de publioațiune, cu alt caracter, cu totul altul decît acela porno­
grafic, să găsiți o asemenea manifeștațiune de lubricitate... Trecutul
CE

revistei protestează contra acuzărei d-lui reprezentant al ministerului

public.
Dar în definitiv, lăsînd la o parte caracterul revistei și trecutul ei,
oamenii culți și de talent — talent recunoscut de altfel de către d. pro­
I/

curor—cari o scriu, lăsînd toate la o parte, să vedem : desemnul Ru­

șinea țigăncei luat în sine, este ori nu este pornografic? Care este cri­
teriul? Nu-i altul decît intențiunea autorului, după cum spunea în con­
AS

siderațiile sale, tribunalul de Sena în procesul lui Flaubert.

A voit autorul desemnului și al legendei, ca să jignească morala
publică, să speculeze asupra lubricităței publice?
UI

In ce împrejurare s’a conceput și s’a publicat Rușinea țigăncei ?

Este el o satiră politică ori o simplă operă de pornografie?
împrejurările sînt acestea: Partidul liberal, partid care pe față
BC

este dinastic pînă la slugărnicie, a crezut necesar, nu știm pentru ce —

e treaba lui — să fie în acelaș timp și antidinastic or, mai drept vor­
bind să atace pe rege. Și a făcut să apară o revistă Semnatul al cărei
director ascuns, dar real și știut de toată lumea gazetărească era d.
Banu, directorul ziarului Viitorul, în care regele este tămîiat. Acest joc
dublu, această duplicitate, Facla a crezut că trebue să o denunțe și să o
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT

Napoleon al III. împăratul francezilor, făcut din corpuri goale de

femei. Priviți cu atenție ochiul, E așezat tocmai acolo unde în desemnul
Faclei era așezată barba d. Banu.
CE

Și cu toate astea nici un procuror al imperiului național de-atunci

nu s’a gîndit să însceneze un proces desenatorului sau editorului acestui
desemn.
I/

veștejească în acelaș timp. Or, ce putea să concretizeze mai bine aceas­

tă situațiune în desemn, decît fixarea pe hîrtie a anecdotei eminamente
AS

populară, a țigăncei, care la auzul unei vorbe „de rușine” își ridică poa­
lele și își ascunde ochii, lăsînd goală o parte a corpului pe care de
obiceiu femeile în public o acopere? Țiganca din Facla, ridicîndu’și poa­
lele lasă să se vadă capul d-lui Banu, întocmai cum partidul liberal,
UI

care adulează pe rege în Viitorul și în tote ziarele sale, face să apară

Semnalul care-1 combate și îl insultă. Partidul liberal face să se vadă
Rușinea țigăncei!
BC

E pornografie aceasta ori este o manifestațiune liberă a luptei po­

litice, o polemică de ziar și intențiunea autorului, n’a fost desigur să
arate o femee oarecare care-șf ridică poalele, ci să veștejească un partid
care-și dă poalele peste cap...
Or, dacă așa stă chestiunea, d-voastre, d-lor jurați, puteți găsi po-
4 20 FACLA

Y
lemiea excesivă, puteți dacă voiți să nu gustați spiritul din Rușinea Ți-
găncei, dacă unii din d-voastre sînt liberali habotnici, puteți chiar să

AR
fiți indignați, dar de aci pînă a osîndi pe autorul desemnului ori pe gi­
rantul revistei, ca pornograf, este o așa de mare distanță încît nici nu
voi să bănuesc măcar că ați putea săaducețî un verdict afirmativ.

R
Și cum o să cred eu aceasta, cînd dacă revista Facla aTe limba li­

LIB
beră, vorba puternică și colorată, combaterea acerbă, ea este icoana vie
a acestei țări, cu vorba slobodă și în care anecdota pipărată nu-i de
loc esclusă? Trei romîni dacă se întîlnesc, e mare mirare, dacă dupăcî-
teva minute de vorbire serioasă, nu vor spune o vorbă decoltată ori o
anecdotă din viața sexuală. Avem reputația de a. fi un popor care știe

ITY
cel mai bine să înjure. După noi vin ungurii... E bine, e rău, e frumos, e
urît, nu discut, ci constat numai. De altfel Hubsch, celebrul șef ai mu-
zicelor militare a caracterizat în această privință atît de bine țara ro-
mînească, a pus punctul pe i — și — d-voastre sînteți prea perfecți ro­

S
mîni, ca să nu mai citez, vorba lui Hubsch— și apoi vorba Knea-
zului Kantacuzino, celebrul bețiv Și stîlp al lui Fialkovski— me jenez,
ER
de dame''.
Ori tocmai în țara cuvintelor libere, ar fi posibil ca Facla să fie o-
sîndită fiindcă a pus pe hîrtie, în scop de satiră și de combatere poli­
NIV

tică, aceea ce noi pronunțăm de zeci de ori pe zi — aceea ce poate chiar

d-voastre, d-lor jurați, spuneți de mine, ori că am pledat prea lung și
vă amenință ora mesei, ori prea prost—ori prea bine chiar?
D-lor jurați, care este concluziunea tuturor acestor dezvoltări? Este
că dacă Facla și-a rîs de d. Banu și de partidul liberal, dacă întreg a-
LU

cest .proces se pretează la rîs și la veselie, să rîdem și noi — să rîdeți

și d-v. d-lor jurați, să rîdă și publicul, să rîdă țara întreagă, să rîdă și
d. procuror general cînd veți aduce un verdict negativ de achitare, fie
chiar dacă va ride galben — il rira jaune, după cum zice francezul.
RA

Să rîdem dar și să sperăm că procese de asemenea natură nu vor

mai veni înaintea Curței cu juri, deși ele sînt foarte vesele.
Am zis.
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
D-l RADU D. ROSETTI
NIV

Pledoaria d-lui Radu D. Rosetti:

Situațiunea mea a devenit foarte grea luînd cnvîntul după d-nu
LU

Miile care a pledat chestiunea pe toate fețele, așa că nu mai rămîne

aproape nimic de spus. Totuși, în limitele posibilului, mă voiu încerca
să'l compleetez în procesul acesta care ese din cadrul proceselor banale
RA

cari se judecă de obiceiu la Curtea cu Jurați.

Mai întîi o explieațiune. Am fost întrebat de mulți: ce rost am
eu în procesul Faclei. Răspund : rostul pe care’l are ori-ce avocat în a-
NT

părarea unei nedreptăți. Dacă se dă din oficiu un avocat criminalilor,

ar fi fost trist să nu se găsească apărători într’un proces de presă.
E drept că la poricol nu prea se’ndeasă mulți, și se crede că te
CE

faci antipatic magistraților dacă aperi o revistă care i-a atacat, dar am
constatat cu plăcere că ei s’au ridicat mai presus de cum îi cred unii
și alții, căci n’am avut să mă plîng niciodată de dînșii, împărțitorii de
dreptate înțelegînd rolul nobil pe care! are avocatul.
I/

Și-apoi aci nu se judecă procesul Faclei fiind-că Facla a atacat ma­

gistratura; se judecă caricatura Rușinea Țigăncei, caricatură de care d-l
AS

procuror general a vorbit foarte puțin, aproape tot reqiuzitorul d-sale

făcînd atmosferă împrejurul faptului că in revista d-lui Cocea s’au scris—
cu talent, a recunoscut reprezentantul societății -- polemici la adresa
UI

Curților și Tribunalelor.
D-nul procuror a mers pină acolo încît a susținut că pețiția noastră
a apărătorilor, prin care ceream amînarea procesului a fost o insultă a-
BC

dusă Parchetului, fiind-că spuneam că darea în judecată a lui Constantin

Stan constitue o enormitate, juridică. Dar atunci ori de cîte ori membrii
baroului facem recurs pe motivul eroare grosieră de fapt, însemnează că
insultăm pe membrii Curților și Tribunalelor cari au redactat hotărîrile
422 FACLA

Y
Nu, termenii întrebuințați de noi au fost termenii obicinuiți și

AR
consacrați în procese, așa că d, procuror n’are dreptate.
Nu’l acuz însănici de răutate, fiind-că Ministerul Public, fiind unui
și indivizibil, nu procurorului Budișteanu ne adresăm azi, ci Parchetu­

R
lui în general,— și-apoi cunosc și de aproape pe D-nu procuror Budiș­
teanu care mi-e văr primar, și’l apreciez ca pe un om de ispravă, Dacă

LIB
d-sa a pus puțină patimă în cuvîntare, e că suferă puțin de diformitatea
profesională, boală de care,'de altfel, suferă toț' procurorii. Magistrații in­
structori văi toate lucrurile în negru, după cum, de altfel, trebue s’o
recunosc, și noi apărătorii vedem toate lucrurile în roz.

ITY
Nu’l voiu urma pe calea violenței. De altfel, declar dela început
că nu’mi fac aci decît datoria profesională. Găsesc o sălbăticie să atac
pe d-nu Banu fiind-că e liberal iar eu membrul altui partid, și de-aceia

S
voiu discuta chestiunea din punct absolut obiectiv. Cît sînt de convins
că ceia ce se încearcă să se facă cu Facla e un atentat la libertatea presei
ER
vă poate spune faptul că eu am fost atacat de Facla pe cîtă vreme la
revista d-lui Banu, Flacăra, colaborez și azi.
Mai întîi să lămuresc o chestiune. D-nul Procuror a spus că
NIV

nu a vroit să ne trimeată în judecata Tribunalului, ca să nu se strige că

e persecuție, dar că ar fi putut-o face în urma jurisprudenței Curții de
Casație. Se înșală. Această jurisprudență privește numai pe cei ce vînd
fotografii și ilustrații indecente, iar nu un asemenea desen care ar apare
LU

într’un ziar sau revistă, așa că dacă azi ne judecăm la Jurați, este că
aceștia sunt judecătorii noștri naturali.
De ce vorba ? S’o luăm dela ’nceput :
RA

Apărînd în Capitală o revistă, Facla, care atacă pe liberali, aceștia

neputînd riposta prin revistele lor, au scos o revistă Semnalul, în cari
făceau apel la violență, și care s’a năpustit asupra Faclei.
NT

Bine’nțeles că „revista revoluționarilor^ a ripostat, și a ripostat

printr’o caricatură care reprezenta o țigancă cu poalele ridicate, acope-
rindu-și obrazul de rușine. Intr’un loc nu tocmai docent se afla Jcapul
CE

-d-lui Banu, care privit de departe, putea să treacă și drept altceva.

Care era înțelesul desenidui ? După cum țiganca ca să nu i se
vadă fața, și-o acopere de rușine, și în schimb lasă pradă privirilor, toc­
mai ce trebuia ascuns, face și D-nu Banu cu revista Semnalul, după care
I/

se ascunde, crezînd că n’o să fie descoperit. Spiritual sau nu, acesta

era înțelesul.
AS

Și cînd așa stau lucrurile, se poate pune alături autorul desenu­

lui— în speță girantul, care și-a luat răspunderea— cu autorii de dese-
nuri pornografice cari publică obscenități pentru ațîțare la desfrîu și
UI

pedepsi conform articolului 262 din Codul penal. ?

Care a fost intenția autorului? Să’facă o satiră politică prin mij­
locul artei desenului, sau să provoace destrăbălarea ? Cred că nu se va
BC

găsi un singur om drept și cu bun simț, care să nu recunoască că intenția

autorului a fost tocmai să biciuiască moravurile urîtc, iar nu să le ațîțe.
După ce d-nu Miile va făcut istoricul pornografiei, la care adaog
și operile de artă văzute de mine în diferite călătorii: picturile murale
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Pretutindeni iubire», desemn de Ricardo Flores, după natură, o

natură care e la dispoziție elevilor de licee, a copiilor, a domnișoarelor
nevinovate, a tuturor sufletelor imaculate pe cari parchetul de Ilfov ar
vrea să le ferească de desemnările Faclei, ca și cum un desemn din Facla
RA

ar putea spune mai mult privirelor curioase și inteligenței istețe a unui

copil, de cit atîtea priveliști din natură: Un cline și-o cățelușă în stradă,
un cocoș peste o găină sbîrlită în ogradă, sau două vrăbii nevinovate,
una peste alta în frunzișul copacilor, spre care îți înalți ochii cînd vrei
NT

să pătrunzi cerul și să te rogi lui D-zeu

CE

obscene din Karnac și Pompei, Vcnus-urile din camera de bae a nu știu

cărui Papă la Vatican și Priapii din muzănl R'acolta pornografică din Na-
poli, îmi rămîne să spun și eu două'cuvinte despre caricatură, fiind-că
I/

în speță e vorba de o caricatură apărută într’un ziar.

Ce-i caricatura ? Ne-o spune primul dicționar: gluma satirică prin
AS

desen. Ridendo castigat mores. Printr’un aspect ridicol, prin relieful exa­
gerat al liniilor, printr’o șarje, cum se zice în limbajul profesional, se
atacă un guvern, un corp social sau o persoană.
UI

Și nu știu cine a zis că cu vîrful unui condei poți să distrugi pe

cine-va mai la sigur decît cu o sută de puști.
Ceea ce-a făcut desenatorul Faclei n’a fost decît o satiră. A’l pune
BC

la un loc cu pornografii de meserie, este o nedreptate revoltătoare.

Justiția trebue să fie egală pentru toți, fie chiar cînd cel care a
dat în judecată a atacat magistratura. Cînd la toate chioșchiurile de ziare
se etalează zilnic reviste franceze cu nuduri piovocante, cînd în toate
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT

Zeu înaripat, candelabra de bronz, în formă de phalus, așezat în

templele romane ale zeiței Venus.
In muzeul din Beapole sunt sute și sute de odoare sacre, desco­
CE

perite în toate ruinele templelor antice, și cari reprezintă în fel și fel

de chipuri, fără intenții obscene, deși sub formă de pahar, energia fe­
cundă a lui Priap.
I/
AS

localurile publice se vînd de negustorii ambulanți de cărți poștale ilus.

trate, cele mai imunde desenuri—pe cîtă vreme Rușinea Țigăncii nu numai
UI

că e o satiră, dar după spusa tutulor artiștilor, e și o lucrare de artă—

cînd chiar astă-seară se joacă la Circ Scene picante „numai pentru domni
și doamne" și Parchetul nu ia nici o măsură. A condamna pe girantul
BC

Făclii ar fi ca jurații să comită— e momentul s’o spunem, fiindcă vorbim

de caricaturi—o caricatură a Justiției, „șarjă" pe care judecătorii senini ai
poporului vor refuza s’o facă.
 FACLA 425

Y
AR
De ce a fost achitată „Facla**?

R
De ce a fost achitată ,Facla* ? Pentru simplu motiv că desenul de.
nunțat de parchet ca pornografic, a fost găsit de cei doi-spre-zece jurați, în

LIB
imparțiala lor apreciere, ca artistic conceput și executat, indemn de a ațîța
instinctele lubrice și gtndirea sadică a privitorilor.
A urmări o ilustrație pentru ofensă adusă moralei publice este în
totdeauna un lucru foarte delicat; situațiunea blajinului d. Prim Procuror

ITY
Budișteanu, care a susținut acuzarea, era cu at!t mai dificilă cu cit rechi­
zitorul său era îndreptat în contra unei reviste politice și sociale, serioase
care numai literatură sadică nu face.
Pentru a fi obscen un desemn, nu este suficient ca el să prezinte

S
un caracter licențios — cum prezintă desigur desemnul incriminat—dar e
ER
trebue să jicnească în mod violent pudoarea publică și dovada contrarie
a acestui fapt a făcut-o tocmai verdictul unanim de achitare al juraților
și primirea simpatică a acestui verdict în opinia publică.
NIV
Desemnul infamant prezintă o notă violentă, dacă voiți, brutală; se
poate. Arta modernă însă, fără prejudecăți, trebue să fie implacabilă și
pentru a creea ceva puternic, va fi chiar brutală și violentă. Satira — ca
un geu al artei — nu poate fi strivită în limitele stricte ale decenței celei
LU

mai severe.
Gestiunea insolubilă: „unde sfîrșește frumosul* ? „unde începe de­
lictul* ? „care este exact frontiera care desparte arta de codul penal*? a
fost pusă și aiurea și dacă artiștii s’au îsbiț adese ori de zelul intempes­
RA

tiv și neabil al Reprezentanților Ministerului Public, opiniunea publică însă

în totdeauna a prea mărit pe artiștii îndrăsneți, gînditori fără prejudecăți
cari în pagini profunde și sigure au pictat viața în toate aspectele ei naturcle.
NT

In Franța libertară, artiști desenatori de talentul lui Steinlen și Char,

les Lapierre au fost urmăriți și condamnați la mici amenzi pentru ilustra­
țiile lor literare.
CE

Louis Legrand a fost în două rînduri condamnat pentru desenuri

denunțate ca obscene apărute în „Le courrier francais*. Puțin timp
de la condamnare însă, a urmat, pentru gloria Franței tolerante, reac-
țiunea necesară : Louis Legrand a fost decorat cu „legiunea de onoare*.
I/

La banchetul oferit marelui artist de numeroșii săi admiratori, d-1 Barthou,

actualul Prim-ministru al Franței, pe atunci Ministru la Departamentul
AS

Instrucțiune! publice, în discursul său, între altele spunea că „se simte fe­
ricit că face parte din Ministerul care a reparat una din erorile justiției-
decorînd pe artist.1'
UI

Jean Weber urmărit pentru un desemn pretins impudic și apărut în

L’Assiette au beurre „a fost de asemenea decorat cu legiunea de onoare.
Aceiași cinstire a talentului a fost rezervată și lui Willette, urmărrt
BC

pentru două desenuri apărute în „Le courrier franșais* și „Le rire".

Chatulle M.endes și Jean Richepin urmăriți și condamnați pentru u'-
tragiu adus bunelor moravuri prin scrierile lor, au fost mai tîrziu — după
cum prea bine au remarcat d-nii Miile și Rosetti în pledoariile lor—prea-
 426 FACE A

Y
măriți nemuritori, deschizîndn-li-se largi, porțile austerei Academii franceze*
Cînd „Facla** a publicat desemnul „Rușinea Țigăncei** delicios ca

AR
concepțiune artistică, minunat ca execuțiune, de signr că n’a urmărit nici
deșarta decorare, nici inutila ungere ca Academician a autorului desenului,
un artist pe cit de talentat, pe atit de modest.

R
Dacă nu se poate atribui atunci ilustrațiunei incriminate ni cei exces

LIB
d’honneur ni celle indignite de a fi fost urmărită ca imorală, mobilul acțiu-
nei represive trebue căutat In antecendentele revistei.
D. Prim Procuror, de altfel, în introducerea la rechizitorul său a
avut imprudența, dacă nu neabilitatea—să-mi ierte cuvintele—să citească

ITY
unele din articolele apărute clndva in „Facla** fapt care a lăsat imprasiui
nea că revista era tîrîtă la bara justiției mai mult pentru atitudinea ei
de odinioară față de magistratură, socotită ireverențioasă, Jdecît pentru
ilustrațiunea infamantă.

S
Și atunci de ce a fost achitat „Facla“ ? Pentru că era în sentimentul
ER
tuturor că desemnul apărut în revistă nu era nici obscen și nici un apel
ia ideile impudice, la simțurile perverse și la sensualitatea cititorilor ci o
satiră aprigă și elocventă la adresa unui prea cunoscut politician liberal.
NIV

Că revista „Facla** nu este'pornografică, nu e nevoe să insistăm

aci ,* totul ar protesta în contra acestei afirmări.
„Facla** a apărut și va continua să apară atîta timp cît va lupta în
numele unei cause mari și înalte, în numele unui ideal.
LU

„Facla** a trezit conștiințele adormite și a scuturat energiile amor­

țite pentru a le denunța demagogia și mucegaiul politicianist care tinde
să înăbușe ori ce năzuință și avînt tineresc al curentului democrație care
se formează treptat și la noi.
RA

Revistă de luptă, însuflețită de un cald și sincer entuziasm,, Facial

a ars fără a se consuma pentru toate cauzele mari și a dus campanii sus­
ținute încoronate de succes moral, rînd pe rînd în contra naționalismului
NT

gălăgios dar vid, în contra Bisericei lacome și corupte, în contra oligar­

hiei lipsite de ori-ce scrupul. în contra Coroanei, avare și hrăpărețe, deși
mulțimilionare.
CE

Aceasta este rațiunea de a apare e acestei reviste politice, socotite

cu drept cuvîut, de cea mai mare utilitate socială la noi. Iată între altele,
motivele legitime pentru cari cei 12 onești jurați, au adus în asenti­
mentul general, verdictul unanim de achitare.
I/

Const. C. Petrescu
AS
UI
BC
 FACLA 427

Y
Morala publică ultragiată

AR
Rechizitorul primului-procuror de Ilfov — o fire blajină,

R
cumpănită, civilizată, de altfel—în procesul „Faclei", a pus în
lumină adevărată și definitiv caducitatea moralei oficiale : falsă,

LIB
ipocrită, anemică. Ne-a dat prilej să măsurăm, pînă în fund,
prăpastia dintre normele legii, dure dar seci, și morala vieții,
pentru apărarea căreia sînt întocmite, zice-se, codurile.
„Facla" era chemată de parchet să răspundă înaintea jus­

ITY
tiției populare de ultragiul ce adusese „moralei publice" punînd
barba d-lui Banu pe o negreață de femee cu poalele ridicate.
Ca să izbutească să ne condamne, reprezentantul ministerului

S
public, mai mult public decît minister, a încercat să ne înfă­
țișeze juraților ca pe niște recidiviști, obișnuiți ai pornografiei
ER
și obscenității, ca pe niște creaturi cu „antecedente" și „men­
talitate aparte", aflate la antipozii moralei curente, pe care d.
procuror, pentru circumstanță, și-o închipue cu cioareci și
NIV
poale lăsate.
Tema rechizitsrului primului-procuror într’un singur caz
l-ar fi putut scăpa de ridicol. Dacă ar fi izbutit să convingă
juriul că morala publică, ultragiată de „Facla", e una și aceiași
LU

cu morala condicei penale. Dacă ar fi adus dovada că noi,

scriitorii „Faclei", sîntem o minoritate de imorali ori de amo­
rali cari, prin desenul incriminat, jicnisem morala ce’or mulți,
RA

morala majorității. într’un cuvînt, dacă reprezentantul .socie­

tății" ar fi putut arăta că nu noi ci dînsul e de partea moralei
publice, în speță „ultragiată".
Ori, tocmai contrariul s’a întîmplat. Verdictul unanim al
NT

celor doisprezece judecători populari a adeverit că desemnul

„Faclei" în loc să fi atins morala publică, a fost în tonul ei.
Dar achitarea .Faclei" a mai învederat și altceva. Ade*
CE

vărul că masa populară, mai profund pudică și mai sinceră

decît clasa pretinsă civilizată, știe să distingă o operă de artă
de una obscenă, știe să rîdă cu hohot de gluma izbutită.
Și pentru noi acesta este un semn dintre cele mai îmbu­
I/

curătoare. Atîta timp cît romînul va continua să zeflemisească,

AS

să rîdă, să fie sglobiu, voios și vesel, e semn că e încă sănă

tos, zdravăn. Căci, n’en deplaise ă m-eur le procureurt cu gradul
de veselie a unui popor se măsoară sănătatea lui morală și fizică.
UI

Pe cînd reprezentantul ministerului public își debita fili­

pica la adresa ,,Faclei“, mă gîndeam la Franța. îmi aminteam
cum poporul acela, rudă cu noi, care știe să rîdă, s’a putut
BC

ridica din toate dezastrele, s’a putut menține în fruntea civili­

zației, cu toate înfrîngerile. Mă gîndeam la neamul care rîzînd
pînă și în fața morții, a știut, în cîți-va ani numai, să repare,
între altele, pe 1870.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

Iniția țigară,celebrul desemn ul lui Poulbnt pentru care a fost che­

mat tn judecată de un procuror tot așa de pudic ea și d. Budișteanu, .dar
pentru care Insă, jurații parizieni tot așa de inteligent! și de iubitori de
artă adevărată, ci și jurații bucureșteni, l’au achitat pe Poulbat.
 Punem o axiomă, d-le procuror-prim : sănătatea socială

Y
e în funcție de rigoladă.
De aceea „Facla“ a eșit și de data asta biruitoare: ea

AR
reprezintă nu numai opinia dar și morala publică.
Pe cînd primul-procuror de Ilfov reprezenta în procesul
nostru, morala rîncedă, ipocrită, înăcrită a parchetului.

R
JUSTUS

LIB
ITY
duplicitate șFn literatură!

S
ER
Se știe că ultimul proces al Faclei a luat naștere din cauza gra­
vurii Rușinea țigăncei, care concretiza duplicitatea d-lui Banu. După cum
țiganca și-ascunde de rușine ochii cu fusta, lăsînd să i se vadă astfel....
NIV
tocmai ce trebuia ascuns, d-nu Banu scoate o foae „independentă" Semna­
lul, prin care trădează tocmai ee vreau să ascundă liberalii.
Ei bine, constatăm cn durere că ciracul d-sale, d. Locustea nu, de
la Flacăra, se încearcă să introducă și’n literatură politica desgustătoaro
a duplicității.
LU

Revista Facla a fost apărată la jurați și de d-nu Radu D. Rosetti,

care, se știe, a fost atacat de noi, dar care a pus datoria profesională de
avocat mai presus de polemicele sale literare.
Gestul acesta cavaleresc al poetului Radu D. Rosetti,, n’a plăcut
d-lui Locusteanu și fiindcă nu-1 putea critica direct, de oarece d. Rosetti
RA

e colaborator al Flăcării încă dela apariția ei, ciracul d-lui Banu îl atacă..-
luîndu-i apărarea chipurils, adică eertînâu-ne pe noi că am scris cîndva
fraze violente contra d-sale.
La ce folosește violența în literatură? se întreabă candidul domn
NT

Locusteanu; și Smara a fost defăimată și cu toate astea a putut vio­

lența să înstrăineze simpatiile -publicului special care o admiră, și care e
și publicul d-lui Radu D. Rosetti?
Ați înțeles finețea atacului, de sigur.
CE

Că politicianii au suflete întinate și perverse, știam de mult; dar

duplicitatea aceasta : pe de o parte să publici operile unui autor, iar pe
de alta să-l înjuri sub aparența apărării, asta a trebuit să vie d. Locus-
teanu s’o inaugureze l
Frumos caracter, n’avem ce zice.
I/

Acu, știm că Radu Rosetti are un mijloc foarte original de a răs­

punde atacurilor: ține morțiș să publice în revista care l’a înjnrat o nu.
AS

velă sau o poezie, pentru ca astfel publicul cititor să judece în cunoștință

de cauză dacă cei ce-1 defăimează au sau nu dreptate ; așa că nu ne-am
mira ca’n numărul viitor al Flăcării să citim iar un sonet iscălit Radu
D, Rosetti. Mărturisim însă, că’n locul d-lui Rosetti noi am trata pe d-nu
UI

Locusteanu c’o literatură mai populară.

BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

Regele Eduard al Angliei, pe., dosul unei cumetre care reprezintă Anglia, d
.can Veber,
Pentru acest deeen de Ifse-majestate,artistul a fost dat în judecată și achitat.
 Facla
mi ki 4-i«
1 IUNIE
No. 22
1913

Y
AR
Șa inspecția făcută la școala
militară regele a admirat mult

R
musculatura elevilor.

LIB
SITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC

Fî GELE _■ Mușchi pun! Mușchi pun! Fiilor Turturescu!

BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
R AR
LIB
nisșciilotora TurtareșOIor
Majestatea Sa Regele Carol a făcut o inspecție la școala

ITY
militară. Acolo, marele nostru căpitan, dacă n’a prea fost im­
presionat de cultura elevilor și de inteligența lor deosebită, a.
fost în schimb adânc mișcat pipăind musculatura impunătoare a

S
viitorilor lui ostași.
Ziarele serioase de partid au povestit cu amănunte bogate
ER
și cu lacrimi în glas, înalta mulțumire a suveranului când a
constatat că viitorii stâlpi ai dinastiei sunt făcuți numai din
pumni și din picioare.
NIV
Bucuria ziarelor acestora nu ne miră și mulțumirea augustă
a suveranului nu ne uimește.
Capul a fost totdeauna considerat ca o anexă inutilă și
primejdioasă într’o armată disciplinată. Capul e lăcașul de pre­
LU

dilecție al gîndirei și gîndirea se știe n’are nici o trecere pe

lîngă curțile regale amatoare de alte mădulare valoroase ale
corpului omenesc. După vremi și împrejurări, curțile domnitoare
RA

au tăiat o parte sau alta din organele supușilor lor, primejdioase

tronului și siguranței publice. In țările musulmane, bogate în se-
raiuri, sultanii au avut grija să extirpeze devotaților lor politici
sau personali, tocmai partea aceea a corpului, cu care nu se pot
NT

făli scapeții noștri cu cauciuc. In statele moderne, bogate în între­

prinderi industriale, în milioane de hectare care trebuesc muncite
și fecundate de milioane de țărani, pilaștrii dinastiilor sunt făcuți
CE

din ostași cărora li se lasă ceeace lipsește muscalilor, dar cărora

li se extirpează în schimb, organele superioare din care germi­
nează gîndirea totdeauna subversivă și primejdioasă.
Un adevărat soldat romîn, supus tronului și dușman de
I/

moarte a* poporului, trebue să aibă, sub o frunte cit mai îngustă

cu putință, o mușculatură cît mai desvoltată.
AS

De aceea, nu ne-am mirat cînd la ultima inspecție a suve­

ranului, regele a trecut ușor cu vederea peste liniile de frunți,
UI

mai înguste decît curelele de încins, și a pipăit cu admirație

mușchii de tauri ai viitorilor lui ofițeri.
Se gîndea de sigur suveranul în clipa aceea de emoție pa­
BC

triotică, la toți viitorii Turturești pe cari îi cresc și îi antrenează

școaleie noastre militare, pentru fala dinastiei și pentru gloria
țărei.
ML K.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU
RA
NT
CE
I/

Trenul nostru spre Balcani

AS

■; -5
Așa dar coșmarul reîncepe, spectrul îngrozitor al războiului
UI

care bate hotarele țârei noastre din Septembrie trecut reapare?

Visul cel urît de sînge și măcel n’a dispărut de-a binelea ? Răz­
BC

boiul poate încă izbucni ?

Judecind după spusa d-lui prim ministru Romînia, care în
toamnă a scăpat trenul, așteaptă acum un alt tren, luîadu-și
 435

Y
toate măsurile ca să nu-1 mai scape și de data asta, să nu se

AR
mai ducă fără noi spre limanurile roșii, spre regiunile dezolate»
brăzdate cu rîuri de sînge șerpuind printre mormane de cadavre.
Guvernul a și înștiințat puterile că, dacă aliații încing din

R
nou focul în Balcani, Romînia nu va sta de-oparte. Au oare de

LIB
geaba ne-am umplut noi magaziile cu praf, cu gloanțe și cu obuze ?
Fapt e, că nici odată țara noastră n’a fost mai aproape de
un război ca acum. Nimeni nu știe ce s’ar urmări cu acest răz­
boi, nimeni nu știe cu cine și contra cui am merge, nimeni nn

ITY
înțelege ce am putea cîștiga dintr’o asemenea aventură, dar to­
tuși se știe cu siguranță că ne vom bate, dacă aliații de eri vor
începe să se măcelărească între ei. întocmai că personagiul din

S
Manasse care nu știe ce vrea dar vrea cu stăruință, așa și gu­
ER
vernul nostru: nu știe împotriva cui va merge, dar ași anunțat
că se va prinde în hora macabră.
Se poate oare închipui o situație mai comică dar, în acelaș
NIV

timp, și mai tragică ? Așa dar nu mai e vorba de oare cari

interese „primordiale** ale statului, cari trebuesc salvate, nu mai
e vorba de necesități superioare, de siguranță națională, cari nu
LU

pot fi altfel apărate decît printr’un război. E vorba, pur și sim­

plu de un război în sine, de un război pentru război, de un răz­
boi pentru panaș 1 Cine va fi inamicul în partida ce sîntem gata
RA

să începem, nu importă; chestiunea e să pornim, și inamicul îl

vom alege atunci, după inspirația momentului 1
Războinicii noștri au pierdut pînă într’atîta simțul realității
NT

și al rușinei, încît mărturisesc pe față că vor un războiu pentru

războiu. Au oare nu se arăta Epoca indignată împotriva faptu­
CE

lui că guvernul a înștiințat Puterile că în cazul unui nou răz­

boiu Romînia nu va rămîne simplă spectatoare ? Au nu se arăta
disperat ziarul d-Iui Filipescu pentru faptul că procedarea a-
ceasta a guvernului romîn, ar putea — Doamne ferește — să de­
I/

termine Puterile să intervie energic pentru a înlătura războiul

AS

dintre aliați?
Se poate oare ceva mai caracteristic pentru halul în care
ne-a adus lipsa unei politici externe naționale?
UI

I. ARMAȘU
BC
 436 r a • 2» a

Y
După victoria dels Cișlța

AR
Muncitorii greviști dela fabricile baronului ungur Mickeș au
învins. Deși abia la începutul organizației lor socialiste, au dat

R
o dovadă splendidă de solidaritate, s’au strîns ca un singur om
în jurul steagului socialist, și au reușit să pue cu botul pe labe

LIB
pe baronul ungur și pe acoliții lui.
Dar acum, după ce victoria a fost obținută, avem datoria
să scoatem în evidență două fapte necunoscute marelui public
și care vor arăta pe deoparte, cu cine anume au avut să se

ITY
lupte cei 1000 de muncitori greviști, iar pe de altă parte cît de
ipocrită a fost atitudinea partidului liberal în această chestie.
In momentul cînd greva era în toiul ei, secretarul general
al comisiunei sindicale, d. Pop, a cerut o audiență ia ministrul

S
de interne și a rugat pe d. Take lonescu să intervie pentru în­
ER
lăturarea forței armate din acest conflict pur economic. D. Take
lonescu, șeful democraților, a răspuns d-lui Pop că nu va tolera
agitația mai departe a greviștilor și că va lua măsuri ca toți
NIV

acei cari nu vor reintra în lucru într’un termen dat, să fie izgo­
niți din casele fabricei cu forța armatei.
Ori, împrejurare caracteristică.
Colegul d-lui Take lonescu, ministrul de industrie și co­
LU

merț, d. N. Xenopol, faimosul d. Xenopol, este membru în’ con­

siliul de administrație al societăței „Tișița“, aliatul contelui un­
gur Mickeș și adversarul firesc al greviștilor. Se înțelege de la
sine astfel de ce d. Take lonescu a amenințat pe .muncitori cu.
RA

izgonirea din locuințele lor.

In ce privește atitudinea partidului liberal, lucrurile stau tot
așa de frumos.
NT

„Viitorul" se indigna și scria coloane emoționante de re­

voltă împotriva capitaliștilor dela „Tișița“, lua pe față apărarea
muncitorilor exploatați și nedreptățiți și striga, cît îl ținea gura,
CE

că moare de dragul muncitorimei asuprite.

Ori și aci întîmplare caracteristică.
Unul’ din membrii influenți ai consiliului de administrație
dela „Tișița" este d. Saita, membru fruntaș al partidului națio-
I/

nal-liberal.’ Cum se explică că d. Saita nu și-a spus și d-sa cu-

vîntul, alături de redactorii „Viitorului" ? Sau, și mai bine, cum
AS

se face că „Viitorul" dacă e așa de indignat de purtarea ex­

ploatatorilor de păduri față de muncitorii romîni din întreprin­
dere, n’a cerut d-lui Saita să nu acopere mai departe cu numele
UI

d-sale o întreprindere de jaf și de asuprire ? Lucrul ar fi inex­

plicabil, dacă n’am cunoaște marea ipocrizie liberală care, în
public, scoate panglici democratice pe nas, iar în consilii de ad­
BC

ministrație mănoase, își dă coatele cu toți bancherii veroși și

cu toți industriașii de exploatare nerușinată.
liUX
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

ronNOGitAriE
LU

Procesul intentat revistei Facla de către ministerul public

RA

aduce ia ordinea zilei din nou, pornografia. Primul procuror pre­

tindea că desenul publicat în revista noastră era pornografic.
Pagina încriminată înfățișa o femee pe jumătate goală, cu fusta
ridicată, ca să se vadă figura d-Iui C. Banu. Acest curagios zia­
NT

rist și om politic scotea o foae Țignalul, o foae care în intenți i

directorului ei ocult și colaboratorilor tot atît de oculți, ave i
menirea să purifice, din întune'rec, atmosfera politică dela noi,
CE

datorită tocmai ocultei, iresponsabilității, dosirei, lașităței, care

se afla în mare onoare la Semnalul. D. Banu, care ne-a mai mai­
muțărit de cîteva ori, în acelaș timp ce foile d-sale ne înjurau,
după ce nu putuseră să ne atragă în redacțiile lor, a ținut să
I/

ne maimuțărească și cu Țignalul, o imitație de prost gust a Fa­

clei, după care revista noastră trebuia neapărat să moară.
AS

Țignalul și-a dat însă repede sufletul, la al optulea număr

mi Se pare. Mediocritatea oricît de bine patronată ar fi, nu du­
rează, sau durează cel mult atîta timp cît activitatea ei nu e re-
UI

prezintată de talente și valori.

Cînd și-a scos d. Banu Țignalul, revista d-sale era desti­
BC

nată de mai ’nainte morții căci Facla, apărea de mult, grupase

toate condeele polemice mai bune și făcea inutilă orice revistă
polemică, scrisă prost, bemnalul ar fi prins înaintea noastră ca
să moară cînd vom apărea noi. După noi, d. Banu orice ar fi
tăcut, nu mai putea să izbutească.
438 FĂCS.A

Y
Evident că felul de-a se ascunde al d-lui Banu, Facla tre­

AR
buia să-l batjocorească. Atunci a apărut desenul nostru „ porno­
grafic “ care invita pe curioși să caute pe d. Banu și pretențiile
sale de pedepsitor al propriilor Iui moravuri, într’altă parte decît

R
la lumină, la locul pe care și-l alesese singur, nu în față dar
dedesubt. Pentru simbolizarea acestei oculte desenatorul a pre­

LIB
ferat o țigancă și capul d-lui Banu a fost așezat unde dorise
să șadă.
Pornografie ?
Pentru ce? Atunci ar fi pornografice spiritul, sarcasmul, ar

ITY
fi pornografică ironia, inteligența, ar fi geniul pornografic, ar fi
pornografică arta întreagă, care exprimă prin corpuri și atitudi­
nile lor idei și sentimente.

S
E pornografic corpul omenesc, e pornografică dragostea,
căsătoria — totul e pornografic.
ER
Adevărul este că într’adevăr, totul poate fi pornografic, după
scopul urmărit și mijloacele cu care este atins.
Pornografia e negativul, e o modalitate, e un colorit pe care
NIV

îl dobîndește nu sexul, nu corpul, nu dragostea, dar toată viața,

privită dintr’un anume punct, noroios.
Pornografia, nu e în definitiv dscît un cuvînt parțial al
cinismului. Pornografia este lașitate, este minciună, este asasi­
LU

nat. E pornografică lipsa de geniu, imbecilitatea. Diminuarea

personalității se traduce în orice acțiune, morală, intelectuală,
artistică, științifică, literară, într’un chip pornografic. Pornogra­
RA

fia nu e o specialitate, e un mediu, o vîrstă, un grad moral.

Aceiaș viață cade în pornografie și în sublim, după cum
o poartă insul ca un nădrag sau ca o cruce.
NT

De aceea revista Semnalul a d-lui Const. Banu era porno­

grafică și cînd atingea argumentele și ideile morale; de aceea
Facla este morală și atunci cînd se scoboară, cum din neferi­
CE

cire e obligată să facă stăruitor în cele mai adinei imoralități:

pe care trebue să le arate și să le curețe cu foc.
Pornografie mai în special este tot ce se adresează simțu­
rilor ca să le excite. Spiritul înclinat pe această pantă nu poate
I/

avea ca să-1 salveze nici talent nici înălțime. Pornografia nu pe­

depsește simțurile, ie flatează.
AS

Ori Facla le-a pedepsit întotdeauna cu biciul și cu satira.

Acum dacă magistraturei nu-i convine ironia, ce poate face Arta
decît să glumească și să urmeze?...
UI

I. T.
BC
 FACLA 4.99

Y
AR
Procesele 'noastre

R
Cortina a căzut. Vorbesc de cortina... țigăncii, de vreme ce capul

LIB
d-iui Banu nu se mai vede nicăieri. După ce Facla a fost achitată și de
astă dată — ceea ce nu exclude ca mîine să fie condamnată — e bine să
facem un fel de recapitulare a proceselor noastre.
Este în adevăr curios că o publicație ca a noastră, cere apare abia
de trei ani, și care—orice s'ar zice — este foarte moderată în formă și în

ITY
fond, a fost de atîtea ori urmărită, fie de oameni răi și răzbunători, dis­
perați eă-i dădeam pe față în adevărata lor lumină, fie de parchet, care
ține să fie de partea lor.

S
Am avut întîi acea serie nesfîrșită de procese cu d. Cuza. Pe d.
Oaza l-ana denunțat că a scris epigrame bune,dar — sau : deci — plagiate.
ER
De-aiei proces. L’am mai denunțat însă pe d. Cuza c’a scris și „Naționa­
litatea în artă“, carte originală, ceea ce e și mai urîtdin partea d-sale, căci
eartea e proastă, oribilă. De-aici alt proces. Tot noi l-am mai denunțat
NIV
însă pe d. Ouza că în ce privește serviciul militar a umblat cu șuruburi,
după expresia d-sale favorită. Ei bine, iar proces. Dar tot ca al nostru tre-
bue să socotim și procesul Cuza-Socor, întru cît în editura noastră a a-
părut cartea, râmată celebră și nemuritoare a d-lui Em. Socor, care a de­
LU

monstrat în chin strălucit că .savantul" Cuza este un hoț ignorant.

Abia isprăviserăm toate aceste procese cari au implicat nenumărate
înfățișări, cînd ne pomenim că parchetul de Ilfov, imitînd exemplul d-luj
Cuza, deschide acțiune contra noastră, pe motivul că în paginile Faclei
RA

regele Carol a fost asemănat cu o ploșniță. S’a găsit însă cineva care să
atragă atenția parchetului că o s.rintise șî astfel dosarul afacerii a fost
închis, fără să mai fim chemați la judecată. Este regretabil, și din darea
NT

de seamă a dezbaterilor cari ar fi fost să fie și pe care am publicat-o noi

după prematura închidere a dosarului, s’a-putut vedea, cu oare care apro­
ximație, cît de interesant ar fi fost procesul acela.
CE

In sfîrșit, după tentativa parchetului în chestia ploșniței, a urmat

lovitura ia chestia ț:găncii. Parchetul o fi avut motiv să-l servească pe
d. Banu, dar a reușit numai să-l dea afund, vîrîndu-1 în bocluc pe gratis.
Aici se oprește, deocamdată, seria proceselor noastre. Nu sîntem
I/

mîndri de loc. Noi cari am pornit cu intenția să revoluționăm unele mo­

ravuri și unele concepții, ne ponemim hîrtuiți cu de-alde Ouza, Banu și
AS

alte ploșnițării de-astea. In definitiv, poate să fie și asta c tactică a ad­

versarilor. Neputind să ne înfricoșeze, vor să ne dtzgnste. Și de! perico­
lul e mare : cînd o fi să i ai mereu înaintea ochilor pe acești paraziți și
UI

șarlatani cari se chiamă Ouza și Banu, n’ar fi nici o mirare să-ți iei lu­
mea în cap, scîrbit de atîta abjecțiune.
Avem însă o misiune de împlinit și de aceea vom ști să ne învin
BC

gem dezgustul și revolta. Continuînd a ne face datoria, în toate direcțiile

ce-am abordat, nn vom pierde din vedere nici opera măruntă, de bucă,
tărie socială, care constă în demascarea necontenită a unor escrescențe
oribile ca Banu, Șumuieanu, Cuza, pentru stîrpirea lor din viața publică»
Ș.
 Y
R AR
LIB
ITY
Sclavii cei din urmă
S
— Cu privire la cazul unei sufragete —
ER
Cu ocazia alergării Derby-ului de la Epsom s’a petrecut na
incident, care a furnizat subiecte de articole redactorilor rubri-
cei glumețe dela toate ziarele din lume. E vorba de gestul acelei
NIV

sufragete care s’a aruncat înaintea calului ce purta în cursă cu­

lorile regelui Angliei.
Incidentul, cum am spus, a alimentat mai mult rubricele
glumețe ale ziarelor; el a produs, totuși, o clipă de emoție pu­
LU

ternică miilor de privitori cari veniseră la Epsom să aziste la

marea alergare clasică. In momentul cînd caii înaintau spre stîl-
pul de sosire în mersul lor vertiginos—mai bine de un kilome­
RA

tru pe minut—o femee se aruncă înaintea calului regelui George.

In clipa următoare, cal, călăreț și femee se rostogolesc Ia pă-
mînt sub picioarele cailor ce veneau din urmă.
NT

Și în vreme ce cronicarii umoristici nu mai găseau destule

cuvinte de spirit ca să ironizeze gestul „ridicol" al ridicolei su­
fragete, sărmana eroină a acestei întîmplări tragi-comice, țintuită
CE

pe patul du durere al spitalului din Epsom, își tremură exis­

tența întte viață și moarte, ca o biată flăcăruie ce-și pîlpîe ul­
timele licăriri înainte de a se stinge, (a și murit N. R.).
Să ne ierte cititorii pe cari îi va fi scandalizat fapta smin­
I/

tită a sufragetei engleze, că găsim pentru ea cuvinte de înduio­

șare. Dar, în definitiv, merită oare o asemenea faptă o judecată
AS

atît de severă ?• Să te arunci înaintea unui cal de curse ca un

act de protestare împotriva situației intolerabile în care socie­
tatea ține pe femei, este ridicol’ în adevăr; dar oare ridicolul
UI

acesta n’a fost el răscumpărat cu sacrificiul cel mai mare pe

care-1 poate face o ființă omenească, cu sacrificiul suprem al
vieței ? Și cînd în sprijinul protestărei sale sufrageta engleză
BC

n’a șovăit să-și pună însăși viața, oare amănuntul acesta nu e

menit să înghețe ironia și să dea de gindit?
g â O, negreșit. Ii vine ușor onorabilului Burtă-verde care în­
ghite al nu știu cîtelea păhărel cu Wisky pe țărmurile Tamisei
ori își soarbe tacticos cafeaua turcească pe malurile Dîmboviței,
îi vine ușor să se indigneze cînd citește în jurnal isprăvile su-
 FA C&A 441

Y
fragetelor. Lui ce-i pasă ? La noi, s’a născut bursier, trăește func­
ționar, și așteaptă să moară pensionar. Alegător în colegiul I,

AR
el face parte din cei zece mii cari țin în stăpînire șapte milioane
de robi, far dacă nu are altceva de făcut, își speculează drep­
tul de vot Are vreo dată gust de ceartă ? Se duce acasă și-și

R
bate nevasta, căreia ofițerul stărei civile i-a cetit din cod, pe un

LIB
ton solemn, că Lmeea trebue să se teamă de bărbat Are poftă
de petrecere și de chef ? Găsește pentru bani destule nenorocite
pe cari mizeriile vieței le aruncă în brațele prostituției. Femeea
hii simte cumva o înclinație pentru un altul ? El are drept s’o
omoare, conform legilor făurite de semenii lui. Și pentru ca fe­

ITY
meea să-i fie cu adevărat roabă și să se simtă pentru totdeauna
legată de el, i-a închis calea tuturor carierelor și a redus-o ast­
fel la alternativa: ori tirania bărbatului, ori moartea.

S
Și încă, la noi femeea are la îndemînă măritișul în care
poate nădăjdui să găsească cel puțin asigurată, existența zil­
ER
nică. Dar în Anglia? Acolo, după cum o dovedesc statisticele,
jumătate din numărul total al femeilor rămîn nemăritate ? Ce
voiți să facă aceste femei, respinse pe de o parte de la cămi­
NIV

nul conjugal, alungate pe de altă parte dela aproape toate ca­

rierele cari le-ar îngădui să-și facă singure un rost în viață?
Ce mirare că ele bat cu disperare la poarta cetățeniei și-și z’gu-
due exasperate lanțurile în cari le-a încatenat tirania bărbă­
LU

tească ? Ce mirare că cer dreptul la viață, că pretind admiterea

în funcții, că reclamă liberarea de sub tutela nedreaptă și Ura­
nică în care sînt ținute? Dreptul de vot ? Dar acesta nu e ce­
RA

rut pentru el în sine, ci ca un simbol al liberării lor, ca o coa­

sa c rare a dezrobire! și a deplinei lor egalități sociale cu bărba­
tul. Dreptul de vot e dreptul de a participa la instituțiile mono­
polizate de bărbați dar cari regulează soarta națiune! întregi.
NT

Și după ce, 'în lupta pentru dobîndirea unui drept, care

pentru fiicele Albionului în deosebi înseamnă dreptul la viață,
au epuizat toate mijloacele pașnice de propagandă și de con­
CE

vingere, după ce au așteptat de la dreapta judecată și de ia

spiritul de echitate a acelei jumătăți a societăței care ține în ro­
bie cealaltă jumătate, un gest spontan și cavaleresc, după ce au
văzut că totul e în zadar, conferințele ca și memoriile, petițiile
I/

ca și demonstrațiile, ce mirare că unele diii ele au ajuns să se

dedea Ia acte de violență pentru a-și manifesta astfel exaspe­
AS

rarea și revolta?
Dar însuși faptul că sufragetele engleze au ajuns să re­
curgă la violențe în cari libertatea și viața lor e de multe ori
UI

în joc, arată cît de intolerabilă e situația femeilor și cît de tra­

gică lupta pe care o duc. O luptă tragică în adevăr, cu atîtmai
tragică cu cît actele de disperare în care ele aduc ca jertfă cau­
BC

zei propria lor viață, nu stîrnesc de cît ironiile și batjocura

Burtă-verzilor de pretutindeni.
O studentă
 MS FACLA

Y
Pentru (I. Take lanescu

AR
D- Take lonescu are onoarea și deliciul de a fl la putere

R
Să fie sănătos ! Noi nu-i sîntem concurenți, așa că n’avem nici

LIB
să-1 invidiam, nici să-1 hărțuim.
Da, să fie sănătos,—dar să fie și om de treabă dacă se poate.
Înainte de a fi la putere, d. Take lonescu a fost în opo­
ziție. Și atunci, — e abia un an de zile de atunci — a enunțat

ITY
niște principii.
lată, de pildă, ce-a spus d. Take lonescu într’un discurs
rostit la clubul conservator-democrat:

S
Jft-lor, eu pînă acum nu cunosc în Rominia de
eit o singură anarchie eficace, îndrăzneala preă mare
ER
a guvernelor. (Aplauze prelungite). Rlindcă sunt om de
ordine in adevăratul înțeles al cuvântului spun că aci,
In această țară, ordinea adevărată se va obține infrl-
NIV

nînd anarchia guvernamentală. (Aplauze prelungite).

Așa vorbea pe atunci.
Dar azi d. Take lonescu e la putere, e sufletul guvernu­
LU

lui, e șeful administrației. Și ce se petrece azi, sub regimul

d-lui Take lonescu ? Se petrec lucruri de cea mai ticăloasă
anarhie guvernamentală. Poliția, în slujba guvernului dar și a
capitațiștilor, își face de cap ca în totdeauna.
RA

Dăunăzi am avut cazul expulzării lui Neusser, după ce­

rerea unui concurent al lui în amor... Concurentul era om bo­
gat, pe cînd Neusser, un biet pîrlit de artist, și deci a fost
NT

expulzat. Asta este anarchie guvernamentală.

Dar acesta e un caz izolat Caz general este atitudinea
poliției și a tuturor autorităților față de toate grevele muncitori­
CE

lor. In mod regulat greviștii sunt hărțuiți, arestați, bătuți, duși

cu forța la lucru sau înlocuiți cu sotdațî, ba se trag chiar și
focuri de revolver și de pușcă asupra lor, pentru a-i obliga să
reia lucrul.
I/

Asta este culmea anarchiei guvernamentale; și autorul ei

responsabil în fața opiniei publice de azi și de mîine, este d.
AS

Take lonescu, ministrul care în opoziție e atît de profund în

tălmăcirea fenomenelor sociale, iar cînd vine la putere își pierde
și judecata și memoria, tolerînd infamiile de la Moreni, Brăila,
UI

Tișița, etc.
Fiindcă d. Take lonescu ne face onoarea de a citi „Facla“,
ceea ce-1 onorează și pe el ca și pe noi, ne permitem să-1 re­
BC

chemăm la propriile sale idei și sentimente, reamintindu-i ce-a

gîndit și ce-a simțit înainte de a fi fost lovit de catastrofa ve­
nirii la putere.
Și sperăm chiar că d. Take lonescu, care luase drumul
vechiu al fără-de-legilor numai pentru că-și uitase de propria
 FACLA 441

Y
sa cărare, va reveni la aceasta de îndată ce va „relua” cu­

AR
noștință de ea.
Ce Dumnezeu ! Am vrea și noi să începem o dată a avea
aspectul de țară civilizată. Ni s’a acrit de atîta barbarie orien­

R
tală. In privința liberalilor am pierdut de mult orice nădejde ;
în privința conservatorilor nici n’am avut vre-o dată ; naționa­

LIB
liștii n’au existat, nu există și nu vor exista de cît sub forma
de „băieți din centre”. Dacă nici d. Take lonescu nu e în stare
a® creeze o stare de lucruri ceva-ceva mai omenească, atunci
ce ae rămîne de făcut ? Să aducem un guvern din Africa ?

ITY
z.

S
ER
NIV
LU

ANCHETELE „FACLE!”
RA

Evoluție ori Revoluție T

— Două opinii —
NT

I
,Sîat sigur că nu voi fi unicul în a lăuda ideea nemerită ce ați avat
CE

de a deschide un plebiscit asupra unei chestiuni așa de grave. Ou chipul

acesta, ați dat prilej multora din cititorii Faclei să.și exprime liber gîn-
direa să-și arate indignarea și revolta lor, să-și deșchidă sufletul arătîn-
da-vă cît sînteți de urmați în acțiunea voastră și să mărturisească fără
I/

înconjor, că vor ști să răspundă la chemarea voastră nobilă și hotârîtă,

pionieri ai regenerării țării.
AS

Deși, adăpat la izvoarele socialdemocrației, ar trebui să preconizez

evoluția, sînt—nu pot să nu fiu— pentru revoluție în țara noastră. Ar tre-
bai să fi« orb ca să nu văd că pe cale pașnică o schimbare în bine în țara
UI

aceasta abia s’ar putea înfăptui peste o jumătate de veac, și încă au sînt
gjgnr nici atunci. Dacă vrem cu adevărat să ducem o viață de oameni
liberi, trebne procedat îndată la primenirea radicală a stării coastre din
BC

năuntru. Trebuesc întrebuințate mijloacele mari, extreme. Drapt ar fi ca

revoluția de mîine să o facă exclusiv clasa cea mai numeroasă și mai su­
ferindă, țărănimea. Dar milioanele de neo-iobagi de la sate tînjesc în ig­
noranță, și inconștiență absolută,—și nu din vina lor. Totuși o revelație
 4t4H F A * U. A

Y
AR
fără țărănime nici an se poate coneepe la noi. Asupra clasei noastre ță­
rănești va trebui îndreptată, deci, toată puterea noastră de propagandă
Va trebui să pătrundem la sate eu orice chip ca să aruncăm acolo să-
mînța rodnică, și, de aceasta putem fi siguri, revolta înăbușită fa W nu

R
va mai fi— în anul ce nu-1 putem prooroci.

LIB
Dar pentru ca o revoluție să fie încoronată de izbîndă, sâ nu uităm
că armata are un rol precumpănitor. Revoluțiile din Portugalia, Turcia
și China au dovedit, cred, aceasta definitiv. Către armată va trebui, prin
urmare, îndreptat efortul nostru, paralel cu acțiunea ce vom întreprinde

ITY
lassie. Ofițerimea trebue alipită de noi. Și, din fericire, terenul e, ca ni-
căeri, pregătit pentru aceasta. Armata e nemulțumită, seîrbită în ultimul
grad de oligarhie. In deosebi ne vom adresa fiilor de țărani cari suferă—
și sînt attția—de pe urma camarilei înjghebată la adăpostul pulpanei re­

S
gale și princiare, acoperitoare a toate, care a pus stăpînire pe oastea
ER
noastră. Rămași fără sprijin, și desgustați, ofițerii fii de țăraai vor veni
a noi, vor trage sabia întru apărarea setoșilor de dreptate.
Nu mă opresc asupra acțiunei partidului social-democrat din Roaaî-
NIV

nia, fiindcă, condusă cum e de oameni pricepuți și probi, ea își arnteaaă

mersul normai.
Introducerea votului universal, urmărită cu atîta zel de 'socialiștii
noștri, va constitui un pas înainte, dar un pas numai Votul universal va
LU

înlesni intrarea în parlament a fruntașilor partidului socialist și ai clasei

muncitoare, dar acțiunea lor nu va avea un răsunet imediat și odîne îa
masele populare. Cîteva reforme, o ameliorare, iată ce va provosa activi­
RA

tatea parlamentarilor socialiști. Ori răul trebue zviduit din rădăcină. Și

pentru aceasta singură revoluția e mare meșter.
Acțiunei revoluționară a socialiștilor, sprijinită de armată șt de ță­
rănime, va curăți terenul evoluției clăditoare.
NT

Ziua răfuelii definitive a oligarhiei noastre nu mi sa pare departe

și va fi. îngrozitoare. Un sătean îmi spunea nu de mult : „1907, fleac, a
fost logodna; o să vedeți la nuntă-.“
CE

Nu știu dacă scrisele mele vor vedea lumina tiparului, de un lucru

puteți fi însă siguri, de devotamentul meu nelimitat, pe eare vă puteți
bizui în orice clipă,®
Sorești " Adolf Sletotber
I/
AS

ii
„Problema doborîrei oligarhiei noastre e fără îndoială cea mai grea
UI

din eîte ați pus pîuă acuma și greu e de stabilit dacă . aceasta se va în­
făptui prin revoluție sau evoluție. Lasă că și una și cealaltă din cele două
eăi merg înapletindu-se și în clipa supremă împrejurările singure dau Im­
BC

boldul hotărîtor.
După părerea mea, însă, o revoluție, fie și simultană, a satelor și a
«rașelor, fie ea și orieît de bine și de îndelung pregătită, va fi reprimată
ără milă și imediat de armată, stîlpul tuturor oligarhiilor. Și se bizue a~
tita, și cu drept cuvînt, pe armată oligarhia noastră! Soldatul nostru poate
fi înîicărat ujor ciad e vorba să fie înăbușite mișcări de oameni eu mîl-
 FACIA 44ă

nite geale. Ori de eîte ori a fost pas în fața fraților lui de muncă șî de

Y
■mizerie, $i-a făeut par’că o plăcere din a-i ochi bine, din a-i măcelări și

AR
tortura. Numai cine n’a avut prilej să vadă ,1a lucru* armata noastră în
1907, nu știe de ce e capabil soldatul romîn. Soldații cari au luai parte
la represiunea răscoalelor din 1907 nu ascund, de altfel, nimănui isprăvite
ce an săvîrșit; își fac o glorie din a le povesti in amănuntele eele mai ori­

R
bile și mai desgustătoare. Pentru soldatul cazărmilor noastre, represiunea

LIB
revoltelor e un prilej de schimbrre de regim. In timpul serviciului meu
militar am avut ocazie să-l studiez de aproape. Veșnic nemulțumit în as­
cuns, clevetitor împotriva regelui, împotriva ofițerilor și a disciplinei, el
e gata să tr>gă în carne de om, la țară ca și la orașe. Moli’» șî îndărăt­

ITY
nic în cazarmă, el devine sprinten și entuziast în afară de ea. Disciplina
brutală și traiul rău îl tîmpesc, îl exasperează; educația ce i se dă, deș­
teaptă în el instinctul de distrugere, pornirea de a ucide...
Apoi o revoluție într’o țară în care muncitorimea satelor și a ora­

S
șelor e așa de complect desorganizată, n’ar fi de cît prii* j pentru «oi legi
ER
asupritoare pentru înăsprirea reacțiunei, puternică azi, a tot puternică
atunci.
Ptaă eînd nu va fi cucerită armata și pînă la organizarea cît mai
NIV
vastă a muncitorime! în partid și în sindicate, nici voibă nn poate A, deci,
de revoluție. De eveluție, însă, da. Revoluția desăvîrșește, i» prepară e-
voluția, mi se pare. Aceasta nu însemnează că spiritul reveluționar nu
trebue întreținut în masa populară, dar, practic, pentru ridicarea ei evo­
LU

lutivă trebue pregătită cl ssa muncitoare. Calea parlamentară și mișcarea

pașnică a maselor organizate, in afară de parlament : iată mijloacele prin
care va fi doborîtă oligarhia. Iar cîod vom avea și armata de partea
noastră, clădirea oligarhiei va trosni din încheeturi, pe baza ei putredă
RA

sub asaltul muneitorimei matur pregătită.

Ol na zic că în clipa supremă nu va fl violență. însăși oligarhia o
va provona. Dar aceasta nu va însemna că rolul precumpănitor i-a avut
NT

revoluția*.
Gh. Niculescu-HHtieH.
Comerciant.
CE
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
In amintirea lui Zola

ITY
— Cuvîntarea !ui Anatole France —

S
Bilele trecute s a celebrat la Paris, printr’un banchet, a «ine»a ani­
versare a mutării rămășițelor pămîntești ale lui Zola în Panteon. Banche­
ER
tul a fost prezidat de Anatole France care, înainte de a da cuvtntul dife-
riților oratori, a rostit următoarea scurtă, dar vi.uroasă cuvrutare :
NIV

Doamnele mele, iubiți prieteni,

Vrea» să spun cîteva cuvinte cari vor exprima, cred, sentimentul tutu­
ror celor ce mă înconjoară. întruniți pentru a celebra a cincea aniversare <
intrării lui E. Zo'a în Panteon, vrem să asociem înlr'un același omagiu pe
LU

marele scriitor, care își înMnă viața denunțării crimei triumfătoare ți pe

tovarășa care ba egalat sufletește, pe această femee admirabilă, oare în zilele
grele a unii o grație desăvîrșită cu cel mai bărbătesc curaj.
RA

Sarcina mea destul de frumoasă s’ar reduce la acest îndoit omagiu, daci
n'ași socoti ca o cinste să salut pe aceia cari se regăsesc aici, fideli aniintirei
lui Emil Zola, și arată astfel că nu se căesc de virtutea lor trecută. Vai t Nu
NT

este de ajuns, cum au crezut mulți, să fii drept odată pentru totdeauna. Tre-
bue să te resemnezi la ideea că va trebui să reîncepi mereu. Negreșit, n'ar fi
frumos să facem profesie de dreptate. Supuși greșelii ca toți oamenii, nu ne
CE

vom da ca exemplu. Vom avea totuși mai puține șanse să ne înșelăm, dosi
evităm ce’e două cauze principa e ale greșelilor omenești-, egoismul și frica.
Și apoi dușmanii dreptății și adevărului se schimbă atît de puțin în ett
sînt în totdeauna ușor de recunoscut.
I/

Așa erau în timpul Afacerii (Dreyfus'), așa îi regăsim asfăti. Sunt me­
reu făuritorii de dezordini și de ură, semănătorii de panică, meșteșugarii de­
AS

zastrului, agenții de provocări dc agitație, de. atentate, tartufi ai patriotismului

gata încă „să ne ucidă cu un fier sfințit*.
Cetățeni, voi, sub inspirația marilor exemple pe cari le comemorăm as­
UI

tăzi, voi tre’iue să apărați în contra încercărilor lor pacea și libertatea, drep­
tul poporului, patrimoniul patriei și cuceririle omenirei întregi. Veți face apel
pentru binele public și sa’varea civilizației nu la guvernele de violență și reao-
BC

țiune, niei la patrioții de afaceri, dar la toate forțele fizice, științifice morale
ale murei și generoasei noastre democrații, ale robustului nostru proletariat f
și se va vedea de care parte stau cei mai aprigi apărători an geniului nație
nai și ai pămîntului care ne este scump.
 Y
R AR
LIB
S ITY
Palavre ? ER
O colaboratoare a noastră se ocupă în numărul de față d»
NIV

lupta sufragetelor din Anglia. Cu acest prilej vom adăoga și

noi cîteva cuvinte asupra problemei feminismului, în legătură
cu congresul internațional feminist ținut zilele acestea la Paris.
De obiceiu lupta pentru emanciparea femeei nu întîmpină,
LU

pe terenul ideilor, o împotrivire leală din partea bărbaților pro-

tivnici revendicărilor feminine, ci mai mult tot soiul de subter­
fugii, cari au scopul de a înlătura o discuție de front a chestiune».
RA

— „Cum o să stăm de vorbă cu niște nebune ca sufrage-

tele?“ răspund în mod ipocrit antifeminiștii. „Exaltatele acestea
compromit chestiunea cu desăvîrșire. Am înțelege o discuție, se­
rioasă, dar nu violențe, nu bombe, nu incendii. Cu violența, fe­
NT

ministele nu vor convinge pe nimeni".

Ar urma, deci, că discuția serioasă și argumentele ar avea
mai'mulți sorți să poată convinge pe dușmanii „violenței* de
CE

dreptatea revendicărilor femeești.

Ei bine, discuție— și încă foarte serioasă; argumente— și
încă din cele mai temeinice, s’au produs în congresul feminin
internațional care a avut loc săptămîna trecută la Paris. Iar
I/

rezultatul ?
AS

Rezultatul e că aceia cari nu vor să stea de vorbă cu su-

fragetele engleze din cauza violenței, declară că nu vor să stea
de vorbă nici cu feministele pașnice, din cauză că.... spun pa­
lavre. Encore des palabres ? !...
UI

Cu toate astea, congresul acesta, care a întrunit elita Inte­

lectuală a feministelor „cuminte* tot așa de dușmane violenței
BC

de limbaj ca și violenței de fapt, a pus în discuție chestii da

cea mai mare importanță și le-a tratat în chipul cel mai serios.
 ■U8 FA61A

Iată, după jurnalele franceze, cîmpul larg pe care s’â des­

Y
fășurat discuția.

AR
Secțiunea întîiu s’a ocupat de asistență, de rolul femeei în
operele de bine-facere și de îmbunătățirea locuințelor muncito­
rilor. Dar mai ales a discutat pe larg rolul femeei în lupta contra

R
alcoolului și contra tuberculozei.
Secția doua și-a rezervat chestiile de educație: scopul edu­

LIB
cației fiind formarea caracterului, cum ar putea sistemele de edu­
cație din diverse țări să răspundă cerințelor și tendințelor vie-
ței moderne?
Secția treia a luat în discuție chestiile privitoare ia legis­

ITY
lație. Puteren tatălui, drepturile mamei, capacitatea civilă a fe-
meei măritate, suprimarea oricărei măsuri de excepție cu privire
la femee în materie de moravuri.
Secția a patra a fost rezervată muncei. Congresistele au

S
putut alcătui o statistică foarte complectă asupra legilor cari o-
ER
crotesc munca femeilor și a copiilor cum și asupra rezultatelor
date de aceste legi. Ele au discutat apoi asupra mijloacelor prin
cari femeile lucrătoare și-ar putea spori salariul.
NIV

Dreptul de vot a fost discutat în secția cincea. S’a vorbit

aci de nevoia pentru femei, de a deține o parte din suverani­
tatea națională din întreitul punct de vedere juridic, economic și
moral; de influența votului asupra chestiunilor de higîenă, de
LU

moralitate, de educație, etc.; de rezultatele obținute în țările în

care femeea are dreptul de vot.
In secția a șasea s’a făcut o vastă anchetă asupra carie­
relor pe cari le-ar putea îmbrățișa femeea.
RA

In sfîrșit, secțiunea a șaptea s’a ocupat de chestia păcii,

formulată în programul congresului astfel: „In ce măsură și prin
ce mijloace femeile pot favoriza conciliațiunea între popoare și
NT

soluțiunea pacifică a conflictelor dintre națiuni? Cari sînt mijloa­

cele proprii a trezi, în conștiințele tinere, dragostea de dreptate
și respectul pentru drepturile popoarelor ?“
CE

Iată „palavrele" de cari s’a ocupat congresul internațional

feminist: chestii sociale, probleme culturale și reforme de o im­
portanță capitală pentru societate.
Argumentele aduse au fost mai mult decît convingătoare.
I/

Totuși, ar fi o iluzie a aștepta emanciparea femeei înta’o socie­

tate ca cea capitalistă, întemeiată pe îndoita robie a proletaria­
AS

tului și a femeei.
Cîtă vreme societatea va fi întemeiată pe stăpânirea de
clasă, revendicările feminine vor fi tratate drept palavre. Și chiar
UI

dacă, în urma agitațiilor și a difuziunii ideilor feminismul va re­

purta ici-colo cîte o mică victorie, cum a și repurtai în unele
țări, despre o egală îndreptățire a femeei cu bărbatul nu se va
BC

putea vorbi decît într’o societate socialistă.

X
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Un filo-rcmîn proaspăt cu argumente stătute.— Vico Man-
tegazza a făcut în fine pasul cei mare: a luminat opinia publică italiană
NIV
în privința chestiei evreiești din Romînia. De ce nu se dau drepturi evrei­
lor romîni ? Pentru că atunci, zice Mantegazza, evreii ruși ar năvăli în
țară și, în scurtă vreme. Romînia și-ar pierde puritatea etnică.
Care va-să-zică există și în Italia un Bărăgan, de vreme ce Vico îl
LU

bate cu atîta entuziasm. La francezi știam că există, căci de acolo vine

și vorba „baragoniner“ care înseamnă tocmai a bate Bărăganul.
Apoi, ascultă ici, dragă domnule Vico: nu este vorba de natuializa-
rea în Romînia a evreilor ruși, ci a evreilor romîni. Și rușii n’ar avea mo­
RA

tiv să năvălească în țară pe motivul că au fost naturalizați romînii.

Gîndește-te, d-le Vico, că țăranii bulgari au căpătat votul universal ;
acesta n’a fost un motiv pentru țăranii romîni și sîrbi să dea fuga în
NT

Bulgaria,— întru cit acel vot universal era numai pentru țăranii buigari.
Și, imaginează-ți că printr’o lege, tot pămîntul rural dela noi ar fi împăr­
țit țăranilor romîni : urmarea n’ar fi o invazie a țăranilor buigari și sîrbi,
CE

întru cît ei n’ar căpăta nici o palmă de pămînt, pămîntul fiind atribuit
prin lege numai țăranilor noștri.
Dar încă ceva d-le Vico: e bine să știi că Rusia nu se mărginește
numai cu Romînia. ci și cu Austria, Germania, Suedia și, putem zice, și
I/

cu Danemarca. In toate aceste țări evreii au drepturile politice. Ar urma

deci ca în Rusia să nu mai fi* picior de evreu, căci toți ar fi trebuit să
AS

năvălească în țările citate. Ei, n’au năvălit, și era firesc să nu năvălească,

pentru că în fie-care din acele țări numai evreii respectivi au drepturi,
iar nu cei din alte țări. Tot așa ar fi și în Romînia, stimate d-le Vico.
UI

Dacă s’ar da drepturi evreilor, s’ar da numai celor de aici, Jnu și altora;
alții n’ar avea deci ce să caute aici.
Prin urmare, dacă vrei să-ți luminezi compatrioții, caută un argu­
BC

ment mai inteligent; sau, dacă asta e cu desăvîrșire esolus, caută cel pu­
țin unul mai nou, tot idiot, dar nou ; că ăsta pe lîngă că e idiot, e și stătut.
*
Un plebiscit.— Pentru apărarea ofițerului Turturescu din Galați,
450 FACLA

Y
cars a omorît pe soldatul Burbea, s'au înscris avocați și militari din toată

AR
țara: dela Dorohoiu la Severin n’a existat de cît un singur avînt.
Firește, și Turturescu avea dreptul să lie apărat. Dar nu mai e vorba
de-o apărare ci de un adevărat plebiscit.

R
Ce bine e să ucizi un soldat, — țăran, bine înțeles ! Scapi țara de
un ticălos și îți cîștigi simpatii generale, devii un erou național.

LIB
*
încă unul!-.— încă un soldat sinucis. Cazul e’a întîmplat în Bu­
curești. Amănunte nu trebue. Ce interes prezintă numele mortului ? Cît
despre motivul faptei, e aceeași poveste : cazarma, așa cum a organizat’o

ITY
șeful prusac al armatei noastre, și cum au perfecționat-o ofițerii culeși de
prin rîndurile oligarhiei romîne.
Sinuciderile astea, atît de frequente, sînt un admirabil argument

S
pentru Turturescu și ceilalți.
— Ce ne reproșați nouă oă, din cînd în cînd, omorîm'cîte un sol­
ER
dat? Dacă nu-i omorîm noi, se omoară ?ei^singuri''și totjacolo ajung.
*
O declarație.— La congresul naționalist d. Cuza a făcut urmă­
NIV

toarea declarație : „Nu a lipsit buna noastră voință ca să intrăm în parla­

ment.*
Nu_te mai jura, d-le Cuzb, că te credem Cd-ta ai da bucuros... ba
nu: de dat, n’ai da nimic, că ești foarte puțin darnic^ Aar^fn fine,*ai^ ft
LU

foarte bucuros să intri în parlament.

Te credem. Dar crede-ne și d-ta pe noi : nu vei intra nici odată.
RA

L’a pedepsit Dumnezeu ! — Deputatul belgian Hector Denis-

fostul rector al universității din Bruxelles, a murit, tocmai după ce-a is­
călit manifestul către Europa, în favoarea evreilor din Romînia.
NT

E mai mult de cît o coincidență: e degetul lui Dumnezeu. Guvet»

nul romin, încurajat astfel, nu se va lăsa tîrît pe povîrnișul primejdios ak
rezolvărei chestiei evreiești.
4»
CE
I/
AS

Facla Redacția și Administrația:

STR. SkRINDAR, 11. București «/« 42773
UI

ABONAMENTUL
In țară ................ 7 Iei pe an 4 iei pe 6 luni
BC

In streinătate ... 9 lei pe an ; 5 lei pe 6 luni

Exemplarul 15 bani Girant resp. Uonst. Stan

ATELIERELE SOCIETAȚEI „ADEVĂRUL* București

 BC
UI
AS
I/

Bășica de săoun...
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 <r :;-. ' ,'~7

Y
D. Ioan Brătianu §i reforma electorală

AR
Șeful partidului liberal a vorbit în sfîrșit, în termeni ex­

R
tremi de vagi și de nebuloși, dar a vorbit totuși, de-o apropiată
modificare a constituției.

LIB
Ne-ar fi ușor să persiflăm, ca de obicei, atitudinea fricoasă
și făgăduelile mai mult decît dubioase ale d-lui Brătianu, ne-ar
fi ușor să punem încă odată la îndoială cuvîntul d-sale și rea­
lizarea unui ideal democratic incompatibil cu apucăturile parti­

ITY
dului liberal din ultima guvernare, dar, ori cît de ușoară ne-ar
fi o asemenea tactică și ori cît am simți, cred că și de^data asta
dreptatea ar fi cu noi, nu vom întrebuința-o totuși și nu vom
uza de dînsa.

S
Și nu vom întrebuința-o din două motive. Intiiul, pentrucă
ER
avem convingerea că partidul liberal va fi silit, de voe de ne-
voe, să dea reforma electorală. In adevăr, nu e un secret pentru
nimeni că astăzi, în actualele colegii censitarii, nu se mai bu­
NIV

cură de nici o simpatie. Colegiul I, e aproape în întregime al

conservatorilor. Takiștii, naționaliștii și socialiștii își împart co­
legiul al II-lea. Colegiul al III-lea e al guvernului. Dar liberalii
nu vor să rămîe un partid pur și simplu de majorități alese
LU

din guvern, vor trebui să-și caute aiurea, în rînduri noi de ale­
gători, voturile și simpatiile pe cari Ie caută azi zadarnic în cele
trei colegii înșelate și dezamăgite.
Convinși că partidul liberal va fi silit să propue modifica­
RA

rea Constituției, se naște pentru noi a doua întrebare. Ce atitu­

dine va trebui să avem față de liberali? O atitudine pur nega­
tivă, de îndoială și de contestare, ar fi zadarnică pentru că d.
NT

Brătianu tot ar face o reformă electorală anodină și fără noi, și

ar fi primejdioasă pentru că am duce apa la moara conservato­
rilor, fără nici un folos nici pentru democrație, nici pentru votul
CE

universal.
Nu ne rămîne prin urmare decît o singură linie de con­
duită, hotărîtă și limpede. Fără să ne încredem mai mult decît
se cuvine în cuvîntul d-lui Brătianu, să luăm totuși act de an­
I/

gajamentul d-sale, să silim partidul liberai și să-l împingem spre

o cît mai largă reformă electorală. Pe cînd conservatorii, takiștii
AS

și liberalii reacționari vor trage spre dreapta, noi să tragem din

răsputeri spre stînga.
Și dacă nu vom obține nimic sau ne vom alege cu o pa­
UI

rodie ridicolă de reformă, să nu se poată spune niciodată cel

puțin că din cauza neîncrederei și spiritului nostru vecinie bă­
BC

nuitor, am zădărnicit realizarea reformei electorale și am pus bețe

în roatele democrației d-lui Brătianu.
N. ©. C. .
454 FACLA

Y
Putregaiul

R AR
Un Hamlet romin, care și-ar purta melancolia tristă
pe malurile Dîmboviței și ar străbate cu ironia amară a

LIB
privirilor lui incisive pînă în fundul stărilor sociale și po­
litice dela noi, n’ar mai putea esclama ca legendarul erou
al lui Shakespeare: E ceva putred în Danemarca !

ITY
In Romînia nu e ceva putred. In Romînia totul e
putred.
Și n’o spunem asta numai noi, socialiștii, noi, cari

S
ademeniți de viziunea unui ideal măreț de purificare și de
ER
regenerare morala, lovim fără nici o cruțare pretutindeni
unde racila își arată ghiarele ei roșiatice, implacabile ca
firul cel roșu zărit de Faust pe gîtul Margaretei în noap­
NIV

tea Valpurgei.
N’o spunem numai noi, bocitoarele sinistre, sufletele
cătrănite, vrăjmașii ireductibili ai sfintelor instituții de bază
LU

ale edificiului nostru politic și social.

O spune unul din stîlpii acestui edificiu, reprezentan­
tul tipic al puterilor masive de conservare a formelor de
RA

azi și de opunere în contra transformărilor revoluționare,

o spune șeful— pînă eri— al partidului conservator, d.
Petre Carp.
NT

Cu sinceritatea care l’a caracterizat o viață întreagă

și cu curajul pe care nu știu dacă l’a mai avut vreun om
CE

politic în țara asta, bătrînul Petre Carp, din sihăstria sa

dela Țibănești și-a ridicat vocea și a rostit cel mai teribil
rechizitoriu ce s’a rostit vreodată împotriva relelor ce ne
I/

bîntuesc.
Organizmul nostru politic și social?
AS

— E ros de cangrenă! a spus răspicat d. Carp.

Pătura dominantă din Romînia ?
— E roasă de cangrenă !
UI

Clasele conducătoare ? Partidele politice ?

— Roase de cangrenă. Totul e cangrenat, totul e
BC

putred.
Și rechizitorul urmează rece, tăios, vorbele cad grele,
fatale, ca atîtea sentințe capitale rostite de un implacabil
judecător suprem deasupra capetelor unor osîndiți terifiați.
 FACLA 45'i

Y
AR
Partidele politice și politician!i în deosebi nu găsesc cru­
țare în fața acestui judecător nemilos.
Partidul conservator ?

R
— Un semn de întrebare. O ficțiune amabilă. O
expresie... politică. Citeva familii cu șefii și clientelele lor

LIB
parazitare, cari se mănîncă între ele și își dispută, pe spi­
narea țârei, întîetatea în partid.
Partidul liberai?

ITY
— O vastă întreprindere națională, o puternică socie­
tate pe acțiuni, cu numeroase sucursale în provincie și cu
membri interesați să prospereze afacerile partidului, cari

S
sint in acelaș timp și afacerile lor. Un partid care con­
ER
fundă sistematic afacerile private cu interesele superioare
ale statului și care are tendința de-a acapara averea pu­
blică în folosul cîtorva acționari ai unei societăți de afa­
NIV

ceri sau ai unui partid de afaceri.

Partidul conservator-democrat ?
— Dar există oare un asemenea partid? Zadarnic veți
LU

cauta in acest partid altceva decit un singur om cu o

ambiție nemăsurată și o dorință bolnăvicioasă de șefie.
Ideile, programul, principiile acestui om? Ca să le găsiți
RA

n aveți de cit să căutați puțin în bagajele de idei, de prin­

cipii și de programe ale altora.
Iar deasupra acestui tablou sinistru al partidelor poli­
NT

tice, puneți, ca două stigmate de rușine, o lipsă desăvir-

șită de caractere și o lipsă totală de cultură generală.
Lipsa de caractere face că nimeni azi nu îndrăznește
CE

sa aibă o convingere cinstită și să spue sus și tare ce gîn-

dește. Toți se tem, toți uneltesc în umbră. Politica se face
și se desface după paravanul lașităței generale și in diso-
I/

luția complectă a caracterelor.

AS

Cit despre cultura generală ea lipsește imensei ma­

jorități. Avem specialiști de valoare, avocați eminenți cari
cunosc perfect legile țării și cari știu să le întrebuințeze
UI

în momentele dificile sau să Ie evite, dar cari nt sint în

stare să îmbrățișeze nici unul din aspectele mari ale vie-
BC

ței sociale și politice.

Iată cum judecă d. Carp realitatea noastră socială,
iată icoana exactă a reprezentărei pe care și-o face șeful
unui partid conservator despre țara în slujba căreia a în-
456 F A C IL A

Y
chinat o jumătate de veac de existență, iată constatările

AR
amare pe cari le face în clipa cînd, învins de forțele pro-
tivnice, obscure dar tenace, se dă la o parte din calea
politicianizmului victorios.

R
Tabloul este sumbru, în adevăr, sinistru chiar. Există,

LIB
însă, măcar un singur om sincer, care să-i conteste ve­
racitatea ?
Și acum, concluzia tuturor acestor constatări triste
pe cari le face d. Carp. Ea ar fi să fie dezesperantă, ne­

ITY
greșit D. Carp e bătrm, și este în psichologia bătrinilor
nemulțumiți să piardă credința că alții vor realiza ceea ce
ei n’au putut să înfăptuească. Vă aduceți aminte de bătrî-

S
nii parodiați de Mefisto în noaptea Sabatului și cari cred
ER
că, odată cu ei, se va sfîrși și lumea?
Ei bine, nu-i așa. Concluzia d-lui Carp, după toate
constatările sale atît de descurajatoare, este totuși un în­
NIV

demn la luptă, un strigăt de izbândă, o afirmare a ne­

clintitelor nădejdi pe cari le pune în viitorul neamului său.
Putreziciunea este profundă, dar îndreptarea va veni. În­
LU

dreptarea e pe drum, regenerarea, prefacerea mîntuitoare

se apropie. Și această prefacere, d Petre Carp, șeîul
partidului conservator, n’o vede decît în... revoluție!
RA

Am scris cuvîntul și par’că un fior de ghiață ne-a

trecut din creștet pînă în tălpi. Nu de groaza revoluției
NT

în sine. Ne-am deprins de mult cu gîndul că așa cum

merg lucrurile la noi, ne îndreptăm spre o revoluție ine­
vitabilă. Dar ne-am gîndit că poate nici noi nu cunoaștem
CE

cît de înaintată e cangrena ce roade organizmul nostru

social și politic, cît de iremediabile sînt rel le de cari su­
ferim, dacă pînă și un conservator ca d. Carp nu vede
I/

altă putință de îndreptare, absolut mei una. decît într’o re­

voluție !
AS

Revoluția se apropie — spune d Carp; o văd cum

vine și cum crește la sînul partidelor noastre politice și
UI

măi ales in nodurile tinerimei conștiente care, mîine-poi-

mîine, va lua locul generațiilor de astăzi.
Se apropie, în adevăr. Noi n’o dorim, cum n’o do­
BC

rește nici d. Carp. Dar umbra ei profilată în zare, ame­

nințarea ei îndepărtată, este pentru noi chezășia unor vre­
muri mai bune, siguranța că îndreptarea va veni.
JosK Nâdejjtfe
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Take lonescu și boerii

Ceea ce n’a putut să facă tot conflictul balcanic, chestia
RA

Silistrei, infrîngerea rușinoasă a guvernului romîn, retragerea d-Iui

Carp de ta șefia partidului corservator, ceea ce n’a fost în stare
să facă d. Filipescu cu toate intrigile și cu toate demisiile d-sale
NT

din minister, a fost cît p’aci să facă veselul director al „Serii*,

din fundul unei celule de la Văcărești.
Chestia Bogdan-Pitești a devenit în 24 de ceasuri o chestie
CE

de cabinet și marele minister de colaborare, alcătuit ca să înalțe

prestigiul țârei și să salvgardeze demnitatea națională, a pîrîit
la un moment dat din toate încheeturile șubredei lui constituții.
Se spune că scena petrecută în consiliul de miniștrii a fost
I/

delicioasă.
D. Take lonescu venise cu hotărîrea fermă să limpezească
AS

situația, să strîngă cu ușa pe d. Mișu Cantacuzino și să-i spue

în față cîte-va adevăruri neplăcute. Cu două zile înainte de con­
siliu, șeful democraților, se lăuda cui vroia să-l asculte, că va
UI

pune pe șleau chestia .ziarului „Seara* și că va da o lecție us­

turătoare ipocriziei și duplicităței familiei Cantacuzino. D. Take
lonescu era amenințător. D. lonescu perora în fața partizanilor
BC

d-sale, rămași, ca de obicei, cu gura căscată. D. lonescu părea

mai în vervă ca nici odată. Toți cei înjurați de foaia cantacu-
zinistă, își frecau mîinele pe ascuns. Șeful avea în siîrșit să-i
răzbune și să le șteargă cu un singur gest petele de noroi de
 45S FACIA

pe obraji și petele de cerneală de pe frunte. Șeful era să ceară

Y
d-lui Cantacuzino încetarea apariției ziarului „Seara".

AR
înțelegeți cu ce emoțiune am așteptat, noi, cei inițiați, des­
fășurarea evenimentelor. Cele două ceasuri, cît a ținut consiliul
ni s’au părut două veacuri. Și cînd ușile misteriosului cabinet

R
s’au deschis în sfîrșit și excelențele au început una cîte uda
să părăsească ministerul de interne, ne-am repezit ca ulii după

LIB
informații. Sufletul ne era pe buze și inima ne era cît un pu­
rice. Prevedeam cataclizme îngrozitoare. Ne așteptam la denun­
țarea colaborării, la demascarea Cantacuziniștilor, la căderea
marelui minister de apărare națională pe afacerea lui Bogdan-

ITY
Pitești. Ne-am adresat palizi de emoție, persoanei care ne făgă­
duise unele indiscrețiuni și am întrebat’o:
— Ei, cum a fost Take lonescu?
— Cum să fie! Vesel și vorbăreț ca totdeauna.

S
— Cum? n’a pus chestia desființărei ziarului „Seara".
ER
— Ba da, a vorbit mi se pare cîteva cuvinte... dar așa,
în treacăt.
— Și n’a strîns cu ușa pe d. Cantacuzino ?
NIV

— Cine? Take lonescu?!

Și interlocutorul nostru se porni pe rîs.
— Take lonescu să ridice glasul în fața unui Cantacuzino!
Apoi nu cunoașteți pe șeful democraților. D. lonescu n’a fost
LU

nici odată îndrăzneț, tăios și impertinent decît cu cei mici și cu

cei din lumea d-sale. Cu boerii nu, asta nu, nici odată.
Și interlocutorul nostru se pierdu în amurg, rîzînd pe în­
fundate. ~ Ș. b. K
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
A cui victimă e Petre Carp?

S
Citind tînguirile bătrînului Carp din „Adeverul“ — așa a
fost scris ca toți năpăstuiții să se plîngă în coloanele rgazetelor
ER
democrate — mă întreb : a cui e vina dacă un om politic de ta­
lia surghiunitului dela Țibănești, iese înfrînt și înainte de vreme
din viața publică ? Cum se poate ca un om de o atare cultură,
NIV

inteligent, corect și franc, ca un asemenea caracter, să fie învins?

Toată lumea va răspunde, ca însuși năpăstuitul, că fostul
șef al conservatorilor e victima celor doi idoli ai săi: regele și
oligarhia. Noi înșine am scris-o și nu odată, în paginile acestei
LU

reviste. Și ne-am înșelat și noi și toată lumea.

Petre Carp nu e victima nimănui. Nici a regelui autocrat,
corupător de caractere, nici a oligarhiei căreia aparține, nici mă­
car a Brătienilor teșghetari și vindicativi, și mai puțin victima
RA

amicilor semi-seculari cari l’au trădat pentru meschinul blid de

linte al puterii ori al șefiei.
Petre Carp e victima lui Petre Carp.
NT

Victima regelui ? De ce ?
Dar Petre Carp însuși și-a ales lozinca vieții sale publice:
autocratizmul regal, sprijinit de baioneta dorobanțului. Regele
CE

și Dorobanțul,—amîntiți-vă formula. Regele care chiamă rotativ

partidele la cîrmă și Dorobanțul care apără oligarhia politiciană
și hrăpitoare contra robilor dela sate și dela orașe. Petre Carp
mai ales, nu se poate plînge că a fost victima regelui. Pentru
I/

că regele l-a adus la putere în 1910, contra tuturor așteptărilor,

dîndu-i astfel prilej să facă alegerile din primăvara anului 1911,
AS

pe cari zadarnic s’a încercat să le răscumpere cu purtarea co­

rectă și civilizată ce a avut față de clasa muncitoare organizată
a orașelor.
UI

Victima oligarhiei, Petre Carp iarăși nu se poate socoti.

Cum ar fi victima oligarhiei și a politicianilor, cînd însuși ei a
fost stîlp al oligarhiei noastre agrare și șef de politician! ? Oare
BC

nu Petre Carp a aruncat axioma: în țara romînească nu e în­

găduit cuiva să facă politică dacă nu are un venit de cel puțin
șaizeci de mii de lei anual ? Apoi, ce-a făcut marele năpăstuit,
480 FACLA

Y
în lunga sa carieră politică, pentru a înfrîna preponderența ex­

AR
clusivă a oligarhiei în stat; ce, împotriva proprietății latifundiare;
ce legi ocrotitoare pentru milioanele, de robi ai gliei și ai indu­
striei ? Ce măsuri de garantare a libertății individuale la sate

R
a luat? O! știu că Petre Carp e omul cei mai liberal și un om
civilizat. Dar de cîte ori a închis ochii și a urlat cu lupii? Mă

LIB
gîndesc mereu la alegerile ministrului său de interne din 1911...
Numai destăinuindu-se „Adeverului" marele năpăstuit a a-
rătat tuturor cui se datorește înfrîngerea sa fără precedent. Vor­
bind despre partidul conservator, partidul său, ne-o spune clar:

ITY
„Partidul conservator? Un semn de întrebare, o ficțiune
amabilă. O expresie... politică. In sînul acestui partid care ar fi
putut să fie piatra fundamentală a tinerei noastre organizații de

S
stat și care ar fi trebuit să-și asume sarcina nobilă de a curăți
ER
viața politică a țării printr'o largă reformă administrativă, de
toate neajunsurile, de toate păcatele politicianizmului triumfător:
cîteva familii, cu șefii și clientelele lor parazitare, cari se mă-
nîncă între ele și își dispută, pe spinarea țării, întîietatea în
NIV

partid. Am visat pînă mai alaltăeri, în pragul bătrîneții, să în-

suflu partidului conservator, odată cu o forță nouă, o viață nouă.
Reforma mea administrativă ar fi scos definitiv administrația de
LU

sub inriarirea nenorocită a politicei. Am fi avut o gospodărie de

stat liberă, în măsură să se consacre exclusiv reformelor obș­
tești. Și mai presus de toate am fi reușit să punem odată cap
pentru totdeauna confuziei acesteia naționale dintre afaceri și po­
RA

litică. Dar n’am fost lăsat să realizez reforma administrativă.

Forțe obscure, mai mari decît toate intențiile mele bune, au învins11.
Petre Carp e victima unei utopii: reforma administrativă.
NT

Marotta întregei sale vieți politice a fost aceasta : organizarea

radicală a administrației, împărțirea țării în căpitănate, marottă
care se reazirnă pe o falșă concepție politică, pe ideea superfi­
CE

cială ce și-a făcut întotdeauna despre rolul maselor în evoluția

unui stat.
Petre Carp e învins din cauza individualismului său nețăr­
murit, din pricina credinței ce a avut în intervenția miraculoasă
I/

a statului în tot și în toate. Din pricina, trebue spus adevărul

întreg, disprețului său pentru poporul sărac, neorganizat și in­
AS

cult pe care pe deasupra l'a socotit și leneș. Din pricina neîn­

credere! în virtutea și puterea celor mulți pe’ cari i-a socotit cel
mult destinați să facă alții politică pe seama lor, vreau să zic pe
UI

spinarea lor.
Din punctul acesta falș, în care i-a plăcut să rămîe o viață
BC

întreagă, a decurs tot eșecul vieții politice a lui Petre Carp. De

aci înfrîngerea acestui om capabil, bine intenționat, curajos și
prob. Talazul concepției sale politice proprii, falșă și sterilă, l’a
azvîrlit, teamă mi-e definitiv, în singurătatea Țib’ăneștilor.
Petre Carp și-a închipuit că începînd cu acoperișul edifi-
 FACI» A «1

Y
ciului, întărește însăși temelia statului, că reformînd administra­

AR
ția, ’«or fi zviduite toate relele cari înăbușe, în fașă, : tînăra
noastră organizație de stat. ’ ’ '
, Do. rezolvirea probiemei administrației a făcut cheia re-

R
zoiytrei problemei agrare, cheia înfrîngerii oligarhiei, rezolvirea
problemei țării, chiar. Leacul universal. Visînd o administrație

LIB
părintească, cinstită și civilizată, o administrație sclavă a legii
aphcmd nepărtinitor legile pentru toți, Petre Carp și-a închis
mintea tuturor problemelor vitale ale țării noastre. S’a dispen­
sat de toate problemele pe cari și le-a pus întotdeauna și pre-

ITY
tuiir.deni democrația. La ce bun toate sforțările, toate zbaterile
claselor sociale în luptă ? Petre Carp are un serum minunat
pentru toate : căpitănatele și căpitanii.
Petre Carp, un utopist demn de tovărășia celor mai mari uto­

S
piști socialiști, crede că viața socială e în funcție de adminis­
ER
trație. în loc de contrariu. Iși închipue că nu administrația noa­
stră. rea, barbară, coruptă, anarhică e produsul vieții noastre so­
ciale, c invers că societatea noastră e decăzută fiindcă admi­
NIV

nistrația ei e detestabilă. Petre Carp, în materie de cauzalitate

socială, pune carul înaintea boilor, în loc să-i înjuge la proțap.
Plecînd de la ideea fixă că înlocuirea ilegalismului și anarhis­
mului administrativ echivalează cu o adevărată transformare
LU

socială, marele om de stat își închipue vindecată o organizație

socială clădită pe marea proprietate și pe legea electorală cen-
zitară. Crede că, fără să fie deplasată puterea economică și po­
litică din rnîna cîtorva mii de paraziți în aceea a milioanelor de
RA

producători, totul va merge poar le mieux dans le meillear des

ntondes, că răul va fi zviduit, și încă din rădăcină.
Petre Carp a fost învins pentrucă n’a avut cultul maselor,
NT

cultul organizării maselor, pentrucă și-a închipuit că poate gu­

verna. poate reforma, poate moraliza, fără o puternică organi­
zație politică. Petre Carp e victima izolării sale. El, omul cult,
CE

a uitat cuvîntul lui Jacobi că „înjghebarea celei may mici orga­

nizații muncitorești are pentru omenire mai multă însemnătate
decît bătălia dela Sadowa*.
O! de-ar fi avut ca ideal exproprierea marei proprietăți
I/

și chemarea poporului la viața publică, și de-ar fi insuflat par­

tidului său această forță nouă, această viață nouă, Petre Carp
AS

n’ar fi fa Țibănești, partidul conservator n’ar fi zdrențuit.

Dar poate că înfrîngerea lui Petre Carp nu e de nici o
pagubă. T. D.
UI
BC
 Y
R AR
LIB
P. M.

ITY
In convorbirea avută cu d. Cocea, redactorul „Adeverului“,
d. Petre Carp a declarat că Romînia n’a putut să-și asigure con­

S
cursul Austriei în chestia conflictului cu Bulgaria, pentrucă nu
l’a cerut cu destulă energie și pentrucă însuși guvernul romîn
ER
nu știa ce să ceară.
La această afirmație, a d-lui Carp, răspunde cel vizat și cei
vinovat de politica în doi peri a Romîniei, d.fTake lonescu, prin
NIV

„La Roumanie“.
In afară de invectivele și de trivialitățile cu cari d. lonescu
își însoțește răspunsul, șeful democraților și delegatul netrimis
și rechemat al Romîniei Ia Londra, nu-și explică de cît într'un
LU

singur fel acuzarea d-lui Carp, explicație pe care i-o trimete cu

aceiași dezinvoltură cu care ar arunca în stradă un hîrdău de
lături takiste.
RA

„La Roumanie" se întreabă:

— Și de ce a ajuns d. P. Carp ia această ultimă și ridi­
colă întrebare?
NT

Și tot ea își răspunde:

—■„ Pentrucă, de mult timp, e urmărit de umbra d-lui Take
lonescu“.
CE

Ei ași!
D. Take lonescu își face iluzii.
Umbra d-sale nu s’a întins, nu se va întinde nici odată
pînă la Țibănești. Umbra d-iui Take lonescu nu acoperă cel
I/

mult de cît afacerile, traficurile și vînzăriîe takiștiior d-sale.

Dar d. Take lonescu nu e numai prezumțios; memoria
AS

d-sale e și ea, intenționat, extrem de scurtă. D. lonescu e și de

rea credință.
Intr’o convorbire care a avut Ioc acum cîte-va luni acasă
UI

Ia ministrul de interne, se discuta chestia compensațiilor. Unu!

spunea una, altul spunea alta, fiecare își dădea cu părerea. Toți
erau de acord că trebue să cerem ceva Bulgariei, dar nimeni
BC

nu știa să spună, anume cît și anume ce. Atunci, într’un mo­

ment rar de sinceritate d. Take lonescu a tradus într’o formulă
pe cît de națională, pe atît de fericită, perplexitatea generală, și
ridicînd brațele în aer, a exclamat:
 facla 463

— Dir ce P.... M.... să le cerem!?

Y
Era un strigăt pornit din inimă.

AR
Dar cu strigăte de astea pornite din inimă, cu perplexități,,
cu îndoeli și cu cîte un P. M. neaoș romînesc, aruncat în dis­
cuție, d. Take lonescu ar trebui să învețe odată că nu se con­

R
duc destinele unui popor și că nu se obține sprijinul puterilor
nici la Viena și nici aiurea.

LIB
Și dacă nici din chestia Silistrei n’a învățat nimic, și dacă
nici de data asta n’a știut ce să ceară și cum să ceară, să ne
slăbească cel puțin cu umbra d-sale pretențioasă, să fie mai mo­
dest față de un om care cugetă pe cînd d-s’a vorbește, să nu ne

ITY
silească să ne întrebăm și noi odată la rîndul nostru :
— Dar ce P... M... vrea și Take lonescu ăsta?
I R.

S
ER
NIV
LU

Omul trecutului.—
RA

Oamenii viitorului
Aproape in aceleași ore cînd bătrînul Petre Carp concre­
NT

tiza în "cuvinte lapidare’ rolul pe care-1 îndeplinește în această

țară partidul liberal, această vastă și puternică organizație de
afaceri, în aceleași ore, șeful acestui partid vorbea la Bacău des­
CE

pre importanța pe care’o au în Romînia partidele politice, în

special partidul său ! ■
Și pe cînd cuvintele adînc gîndite ale bătrînului dela Ți-
bănesti, se fixau definitiv în conștiința publică, pițigăiata bră-
I/

tienis’tă trezea entusiasmul, de netăgăduit sincer, al acelora cari

AS

au avut prilejul de a judeca importanța partidului lor într’o

viață întreagă’ de îmbogățire vertiginoasă, a cărei trambulină a
fost tocmai puternica lor organizație.
Colo: un bătrîn care se duce, dar care înainte de a în­
UI

chide ochii ține să arate, limpede și cinstit, cauzele cari au dus

tara, după concepția și experiența sa, la situația socială și mo­
rală’ copleșitor de tristă, în care se găsește azi. Dincoace, omul
BC

viitorului, cel care—din nenorocire—va mai conduce destinele

acestui popor, și care în ore cînd cuvintele lui Pere Carp par’că
464 FACLA

Y
purifica pentru o ciipă atmosfera politică prin sinceritatea și a-

AR
devărul lor, în asemenea ore rămîne aceeași caricatură îndrăz­
neață care are nerușinarea să legene cădelnița cu tămîe pe la
nasul unui partid care rămîne așa cum l’a judecat Petre Carp
și cum l'a osîndit toată țara care vede și cugetă.

R
Și omul acesta, e omul viitorului, el va mai da și de aci

LIB
înainte îndrumări țârei, va legifera în numele ei, va vorbi în
numele idealurilor ei și poate o va sili să-și împrăștie sîngele
pe cine știe ce cîmpii! Înțelegeți acum din ce adâncimi sufle­
tești îsvora amărăciunea cu care vorbea Petre Carp despre con­

ITY
ducătorii vieței noastre politice, despre lipsa lor totală de va­
loare intelectuală, de cinste politică și sufletească; înțelegeți tris­
tețea cu care vorbea de îngenuchiarea și sugrumarea ori-cărui
caracter, în atmosfera infectă care domină azi viața noastră pu­

S
blică. Dar în acelaș timp veți înțelege, că nu mai puțin adîncă
ER
și dureroasă e și amărăciunea și revolta acelora cari gîndindu-se
l'a cei cari au guvernat mai eri țara, la cei cari o guvernează azi,
văd că și în viitor, și cine știe pentru cîți ani, forțele de desrobire
NIV

șt de ridicare ale țărei vor reîntîlni în calea lor, cu ghiara în­

cleștată pe putere, pe același Ionel Brătianu care face, la Bacău,
deliciile d-lui luniu Leca, vorbind despre „importanța și valoa­
rea morală a partidului jliberal“, pe același Take lonescu, cu
LU

s-urîsul rînced, și frămîntat de gîndul din ce capitol bugetar să

satisfacă pe excelentul samsar Păltineanu.
Au fost mai fericiți decît noi bătrînii cari azi își dorm în
tihna somnul lor de veci ca și acei întîrziați cari așteaptă să se
RA

rîndutască printre prietenii lor de odinioară. Ei au cunoscut,

printre atîția tîlhari politici, și cîteva figuri cu adevărat mari, oa­
meni de caracter și de inimă, minți cumpănite și suflete avîn-
NT

tate. Noi însă, generațiile mai tinere, am fost mai nefericiți, soarta
a fost mai vitregă cu noi.
Avem un întîrziat al altor vremi, un ostaș din rîndurile ce-
CE

lora cari de mult au dispărut în negură, avem un Petre Carp, că­

ruia, chiar dacă nu-i împărtășești soluțiunile în problemele po­
litice și sociale, nu se poate însă să-i precupețești simpatia și
admirația. Atîta avem, în schimb însă ce de Ioneli Brătleni, Take
I/

Icnești, Marghilomani și Xenopoli 1 O marfă de duzină, măruntă,

o măsuță într’un ungher al unui bîlciu, pe care se etalează, stră­
AS

lucitoare și obraznice, inele, cercei, flori roșii de hîrtie, pepteni

și mărgele 1
Sîntem sortiți nu să luptăm și să murim pe o baricadă, să
UI

ad-mirăm o operă de artă sau să sărutăm o gură frumoasă —

gesturi și acțiuni în cari pui ceva din sufletul tău, — ci sîntem
blestemați să ne înțepenim în fața acelei măsuțe și să ne bucu­
BC

răm sufletul cu emoțiile pe cari le poate da „prețioasele*' negu­

storului ambulant!
Cu unele generații ursitoarele sînt prea vitregei
G, M.
 Y
R AR
LIB
ITY
ĂLdera/rea lui Vasiie
S
ER
La recentul congres naționalist s’a întîmplat un eveniment
fericit: a aderat la mișcarea naționalistă și d. Vasiie... zi-i pe
nume, de! Vasiie M. Kogălniceanu. D-ni’i lorga și Cuza s’âu
NIV

arătat în culmea fericirii că le-a fost dat să înșfece’ un aseme­

nea tacîm de aderent.
Noi nu l’am vorbit de bine pe d. Vasiie cît timp a fost
democrat și filo-semit; nu-1 vom vorbi de rău acuma cînd s’a
LU

înscris într’un partid reacționar și antisemit. D-sa ni-i excesiv

de indiferent.
Ca să se vadă însă politicianizmul d-lui lorga, vom arăta
ce credea d-sa despre zisul Vasiie, atunci cînd acesta umbla
RA

să-și facă partid propriu și deci era concurent și rival.

In Neamul Roinin^sc dela 29 Oct. 1906 găsim un articol
semnat de d. N. lorga și intitulat: „Ce credem despre noul par­
NT

tid țărănesc-.
Articolul începe așa:
„De cită-va vreme se tot vorbește de un partid țărănesc. A fost o
CE

adunare de constituire a partidului celui nou, s’au ținut euvîntări de ță­

rani—dacă nu mă înșel,—de un preot și d. V. M. Kogălniceanu: nu s’a
alcătuit nieiun fel de organizare, nu s’a cerut sfatul nimănui; s’a în­
fățișat ca organ al partidului ziarul sătesc „Gazeta țăraniior“ pe care l’a
I/

întemeiat răposatul O. Dobrescu-Argeș, care nu era mai rău decft atfția

alții ee n’au avut a face, ea bietul de dînsul, cu justiția, și tn acest ziar
se cheamă luarea-aminte a tuturora asupra faptului că este acuma un par­
AS

tid ’eare-și caută membrii și pînă-i va găsi, se poate adresa cineva la

acela care-i cuprinde, cum se zice, in nuce, la d. V. M. Hogălaiceanu,
Alela VasUiu, loco“.
UI

Cum vedeți, d. lorga făcea o primire destul de rece acestui

partid alcătuit de d. Kogălniceanu „fără sfatul nimănui “—adică
fără sfatul d-Iui lorga—și în atmosfera defunctului Dobrescu-Ar-
BC

geș, care avusese încurcături cu justiția.

& ” D. lorga recunoștea că țăranii trebue să ajungă „unde e
 FACLA

Y
neapărat să ajungă11 și admitea pentru asta două căi: ori ță­

AR
ranii luptă singuri, ori află sprijinitori în clasele conducătoare.
„In cel de al doilea caz—accentua d. lorga — irebue ca aju­
tătorii țărănimii să fie oameni culți, curați cu desăuirșire, înifo

R
situație independentă, fără nici un fel de legături cu evreii și cu
politicianii noștri și in sfîrșit, țoarte harnici și foarte destoinici*.

LIB
Corespundea d. Kogălniceanu acestor condiții ? Nu, căci
iată cum își sfîrșea d. lorga articolul:
„De o cam dată însă, jață de ce a răsărit prin cl. V. M.
Kogălniceanu, prin „Gazeta țăranilor*, prin părintele Roșoagă

ITY
din Gorj, cel cu poeziile, prin d-lor și cu știința „ Adeverultii*,—
ar fi copilăresc să batem din palme, precum, iarăși, ar fi
crud să criticăm11.
Va să zică d. Kogălniceanu era:

S
1. Amestecat între oamenii certați cu justiția.
ER
2. Incult.
■3. Necurat.
4. Lipsit de independență.
NIV

5. In legătură cu evreii.
6. ,, „ ,, politicianii.
7. Leneș.
8. Incapabil.
LU

In sfîrșit, d. Kogălniceanu era atît de nul, în cît... ar fi

fost crud să-l mai critice. Păi, că nici nu l’a criticat. Știți, vorba
lui Caragiale: i-a făcut numai o morală sdravănă, din porc și
măgar nu l’a mai scos, i-a tras și vr’o două palme și i-a luat
RA

și cîți-va lei, cîți avea în pungă, dar încolo nu i-a zis nici pis.
Ei, dar ce vreți? Atunci d. Kogălniceanu era rival și con­
curent. După ce luptase ani de zile pentru emanciparea’ evrei­
NT

lor, vroia acum să emancipeze și pe țărani; or, pe aceștia își

pusese ochii d. lorga.
D. lorga a avut însă noroc : din fericire pentru d-sa, d.
CE

Kogălniceanu a dat chix cu partidul țărănesc. Acuzat—pe ne­

drept—ca instigator al lui 1907, d. Kogălniceanu a fost zvîrlit
în pușcărie, unde a mucezit multă vreme. D. lorga își freca
mîinile de bucurie: d-sa n’a scris și n’a rostit nici un cuvînt în
I/

apărarea victimei. Era și firesc : îi convenea perfect să scape

de un concurent.
AS

Azi, d. Kogălniceanu, redus la neputință, a aderat la firma

rivală. De-o dată d-sa a căpătat o infinită serie de însuștri : a
devenit talentat, cult, harnic, erou, — ba chiar și fiu al marelui
UI

Mihalache Kogălniceanu. Toate astea, în două minute!

Pe noi persoana lui Vasile nu ne interesează nici azi, cum
nu ne-a interesat nici eri. Constatăm însă cu plăcere că parti­
BC

dul naționalist stă oribil de prost, de vreme ce nu înregistrează

adeziuni mai de soiu de cît a lui Vasile.
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

Spectrul adventist
LU

Ziarele ne anunță că și în județul Neamț s’a încuibat ad-

ventizmul și că mitropolitul Moldovei a intervenit pe lîngă d.
Dissescu, cerîndu-i să ia „măsuri"; iar d. Dissescu a răspuns
că libertatea de gîndire fiind garantată în Romînia, nu poate
RA

lua nici un fel de măsură. „Se poate însă — ar fi adăugat, ma­

lițios, ministrul, ca prin sfaturi bune să se împiedice propaganda
adventistă".
NT

Se știe foarte bine că noi nu sîntem amicii d-lui Dissescu.

Unii din colaboratorii Faclei l’au „încondeiat", pe vremuri, în
așa fel, că nici o îndoială nu mai încape în privința asta.
CE

Cu toate astea, dacă e adevărat că d-sa a avut atitudinea

arătată mai sus, sîntem veseli că-1 puteai lăuda fără nici o re­
zervă, căci noi nu vrem moartea politicianului, ci îndreptarea lui.
Este adevărat că d. Dissescu n’a făcut vre-o ispravă extraor­
I/

dinară, căci s’a mulțumit doară să stea în limitele legii, care în

adevăr îngăduie libertatea cugetului. Nu-i mai puțin adevărat însă
AS

că miniștrii cari să respecte legea sînt foarte rari în țara romî-

nească. Nu mai departe de cît sub ultimul guvern liberal—-firește
că sub el!—niște țărani din Ialomița au fost crunt bătuți și ur­
UI

măriți judecăto’reșt’e pentru că își permiseseră și ei, pasă-mi-te,

să fie „adventiști" 1
Din toată inima îl felicităm pe d. Dissescu pentru licărirea
BC

democratică ce i-a străbătut sufletul de oligarch romîn. Țăranii

au si ei dreptul să îmbrățișeze orice religie le-ar conveni ; iar
dacă d. Georgescu *) se teme că va scăpa din palmă cîțiva „pâs-
*) I. P. S. S. 'Dr. ’Pimen Georgescu, Mitropolit al Moldovei.
 468 F A C L> A

toriți“, d. Dissescu îi dă un leac, singurul posibil: să încerce

Y
sfaturile.
In adevăr, dacă clerul romîn nu prea se arată capabil să

AR
păstreze credința în sufletele creștinilor, asta poate fi și vina
credinței șl vina acelor creștini, dar este mai cu seamă vina cle­
rului însuși. Iar dacă guvernul romîn socoate că e musai ca ță­

R
ranii să fie creștini-ortodocși și nu altceva, imiteze exemplul gu­

LIB
vernului rusesc care într’o împrejurare identică a știut să găsească
drumul cel adevărat.
In paginile Faclei s’a vorbit de cazul călugărului Jnocen-
țiu. Acesta a inventat și el o religie, care nu credem să fie mai

ITY
bună, dar de sigur nu este nici mai rea decît toate celelalte. Un
mare număr de țărani romîni din Basarabia au socotit însă că
religia lui Inocențiu e mai cu moț decît altele și s’au declarat
aderenți ai ei. Primejdia era mare pentru religia ortodoxă ; și

S
guvernul pravoslavnic s’a crezut obligat să ia măsuri.
ER
Ce-a făcut deci guvernul rus? Nu ceeace, la noi, a făcut
guvernul liberal al d-lui Ionel Brătiann. Evident, ce se poate la
noi nu e cu putință în Rusia, care, oricum, e o țară mai civili­
zată. Deci, țăranii romîni din Basarabia n’au mîncat bătae ca
NIV

cei din Ialomița.

Guvernul rus a făcut altceva: el a introdus limba romînă
în biseriei, a autorizat apariția unui ziar romînesc și distribui­
LU

rea lui printre țărani și se zice că va introduce limba rom'tnă

și în școli. Se zice. Dacă o va face sau nu, vom trăi și vom ve­
dea. Dar din ce-a făcut pînă acum, parcă tot ar putea guvernul
romîn să ia pildă.
RA

El ar putea deci să introducă limba romînă în bisericile

din Romînia, adică o limbă pe care țăranii s’o înțeleagă: preoții
să nu mai vorbească de interesele lor proprii, ci de ale țăra­
NT

nilor. Asta o spunem din punctul de vedere al guvernului; căci

dintr’al nostru—preoții ar putea să nu mai vorbească de ioc.
Guvernul ar mai trebui să dea țăranilor din Romînia cel
CE

puțin atîta drept cît au cei din Basarabia: dreptul de a primi

o gazetă. Căci se știe că acest drept a fost suprimat de ultimul
guvern liberai și suprimat a rămas pînă în ziua de azi. De fapt
gazetele ce se trimet țăranilor sînt confiscate, ceeace în Basara­
I/

bia nu se mai întîmplă.

In sfîrșit, în ce privește școlile, va face sau nu va face gu­
AS

vernul rus școli romînești în Basarabia, dar guvernul romîn ar

putea să le facă în Romînia. Căci pînă acuma avem atît de pu­
ține încît e ca și cum n’am avea de toc. Este și rămîne fapt că
UI

sîntem țara cea mai analfabetă din Europa și, cu siguranță,

poporul cel mai analfabet din rasa «albă.
Și cînd, imitîndu-se la noi procedeul guvernului rus, se va
BC

face pentru romînii din regat măcar atîta cît se face pentru cei
din Basarabia, poate că guvernul ortodox va putea reține pen­
tru religia ortodoxă pe țăranii romîni, cari azi se simt nenoro­
ciți în credința tor-și speră să-și găsească mîntuirea în oricare
alta. 0>r»
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Se caută niște engleji !—Ziarele au publicat următoarea telegramă:
,0 comisiune a fost constituită de Sublima Poartă pentru a redacta
contractele și a fixa lefurile specialiștilor engleji cari vor fi angajați de gu­
NIV

vernul otoman In vederea aplicăret reformelor. Specialiștii engleji vor veni

la Constantinopol după semnarea definitivă a păcei,*
Va să zieă nu mai e glumă: se redactează contractele și se fixează
lefurile; iar englejii— că d’aia-s engleji!— iau lucrurile fn serios și deci
LU

reformele vor fi aplicate. €e păcat că s’a îutîrziat atîta 1 Dacă englejii ar

fi fost aduși cu 30—40 de ani mai înainte multe cari s’au întîmplat ar fi
rămas neiatîmplate.
RA

Dar apropos: de ce nu s'ar aduce și la noi cîți-va engleji ? Avem

chipurile reformele votate de liberali, precum și pe acele pe cari au de
gînd să le voteze — ș* mai chipurile 1
NT

N’ar fi bina să știm și noi o dată că, in fine, se aplică și la noi o

lege ?
Zău așa: aduceți niște miniștri engleji Mai la urmă, dacă avem o
prințesă engleză, care nu ne face nici cald nici rece, de ce să n’avem În­
CE

caltea niște funcționari folositori ?

j>e ale pisălogului.— D. P. Docusteanu, zis și Pisălogul literar,

I/

a mai făcut una : a făcut schița d-lui Vintilă Brătianu. Cică-i race recla­
mă, uite-așa :
AS

,Ia ochii săi (ai lui Vintilă) de un cafeniu bănuitor, plutește parcă me­
reu bucuria aceluiași argument triumfător :
— Pămlntul se învîrtește împrejurul soarelui fără nici o protecție. Soa­
UI

rele, on eîtă protecție are, s’ar putea el învîrti măcar o clipă în jurul pămîn-
tului?"
Ați ghicit cu toții ce rezultă de-aici: rezultă că d’aia n are ursu
coadă și Locusteanu bate otmpiL
BC

Poftă ottnă !— Ce credeți c’au fă<jut, într'una din zilele trecute,

sultanul și miniștrii Turciei?
470 FACLA

Y
Corespondentul Dimineții ne-o spune:

AR
Astăzi curtea imperială a luat reședința în palatul Vildiz, unde sulta­
nul a oferit miniștrilor in unul din chioșcurile gradinei un dejun.
Este evident că numai de dejunuri trebue să le ardă sultanului și
miniștrilor Turciei. Dar probabil e’au avut un menu absolut redus: numai

R
rahat!

LIB
*
Deziderat... pios.— D. P. Locusteanu e foarte amărtt că d. ‘Vin-
tilă Brătianu îl ține la distanță.
D. Locusteanu se plînge prin Flacăra:

ITY
,Atît de bănuitor se uită d-sa (d. Vintilă) in sufletele oamenilor, în cit
eu, dacă m'ași bucura de onoarea (li) de a sta în jurul său, nași cuteza
să-i cer niei măcar o părere*.
Părerea ca părerea! Atît ar mai trebui: să-i ceri păreri lui Vintilă t

S
De unde să-ți dea 1 ER
Dar vorba-i: ce este cu bucuria de-a avea onoarea de-a sta... înju­
rai d-lui Vintilă?!? Adică cum să stai în jurul lui ? încolăcit? Dar în ce
scop?
NIV

Păi, cum să nu te tie omul la distanță, dacă ai asemenea deziderate.?

LU
RA
NT
CE
I/
AS

Redacția și Administrația:
Facla STB. SaRINDÂR, 11, București tm u/w 42/75
UI

ABONAMENTUL
In țară ............. . 7 lei pe an 4 lei pe 6 luni
BC

In streinătate ... 9 lei pe an; 5 lei pe 6 luni

Exemplarul 15 bani Girant resp. UOnst. Stan

ATELIERELE SOCIETAȚEI ,ADEVAHUL‘; București

BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
 Y
AR
PICIORUL MĂGARULUI

R
Vaduceți aminte, din clasele primare, de fabula lui Lafontaine.
După ce domnise ani îndelungați peste păduri și peste vietățile fri­

LIB
coase ascunse în fundul pădurilor, după ce trecuse puternic, solitar și mîn-
dru, printre animalele cari tremurau de groază numai auzindui glasul în
depărtare, într'o bună dimineață, leul, presimțind apropierea sțîrșitului, s’a
întins în mijlocul drumului și sub razele soarelui care-i mîngîiau pentru ul­

ITY
tima dată coama viforoasă, se pregătea să-și dea duhul.
Atunci a trecut pe-acolo un măgar.
Văzîndul că era slăbit și că își trăgea sufletul, măgarul s’a apropiat

S
cu copita ridicată de leu și în mintea lui obscură, sub urechile lui lungi, a
mijit un gînd, făcut din ure vechi, din pizmă, din invidie, din toată frica de
ER
care tremură el și strămoșii lui, în fața regelui animalelor:
— „Leul acesta nu poate să mai inspire nici măcar milă. Viața, avînd
exigențele ei, nu poate să se întârzie în fața muribunzilor cari încearcă să i
NIV

stăvilească drumul'1.
Și vorbind astfel măgarul a ridicat copita, a privit spre leu cu dispreț
și Va lovit cu piciorul.
* *
LU

Asemenea leu’ui din fabula lui Lafontaine, bătrînul Petre Carp s’a
retras pe drumul Țibăneștilor, ducînd pe umerii lui încovoiați povara a șapte­
zeci și șase de ani de viață, de cinste și de gîndire.
RA

Dar atunci a trecut pe acolo—căci două umbre lungi de urechi s’au în­
tins pînă la Țibănești—d. Take lonescu.
Și văzîndu-l că era slăbit și părăsit de ai lui, toată ura, invidia, toată
lașitatea politicianului de rînd împotriva omului de stat i-au clocotit în suflet
NT

și d. Take lonescu a ridicat copita și-a scris în ziarul „La Boumanie* rîndu-
rile astea de răzbunare meschină și josnică:
— „O. P Carp, după interviewul acordat Adevărului, nu poate să
CE

mai inspire nici măcar milă. Viața, avînd exigențele ei, nu poate să se întîr­
zie în fața muribunzilor cari încearcă să-i stăvi’ească drumul*.
* * *
I/

Muribundul e Petre Carp.

Viața, cu exigențele ei inexorabile, e copita d-lui Take lonescu
AS

N. L.
UI
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV

Bomba aruncată de bătrînul Petre Carp, săptămîna trecută,

LU

prin coloanele „Adeverului*1, a lăsat găuri în piftia cerebrală a

bugetivorilor. De buimăceală, nu mai știu unde le-e capul. Carp
partizan al revoluției! Unul de-ai lor, fost ministru, șef de par­
tid și prim-ministru, să recunoască, fără înconjur, că scăparea
RA

țărei din trista stare în care se zbate, nu va veni de cît prin

vărsare de sînge! Carp să acopere, să încurajeze, să provoace
cu autoritatea persoanei și situației lui pornirile revoluționare
NT

în țara lașității și a parazitismului. La auzul cuvîntului numai,

toți dîrdîiră ca apucați de frigurile morții.
Și cu drept cuvînt.
CE

Nimeni nu poate tăgădui, în adevăr, că declarațiile bătrî-

nului dela Țibănești au însemnătatea unui eveniment.
Ca un om prob, cu un trecut politic fără pată, care își
făcuse un ideal din a respecta și întări actuala alcătuire socială,
I/

să vie într’o bună dimineață, netam-nesam, să recunoască pu­

tregaiul vieții noastre publicejși sociale și să afirme că revoluția
AS

singură va putea aduce îndreptarea; ca un asemenea om să

împlînte cuțitul în inima actualei orîndueli politice; — faptul,
vom conveni cu toții, e de o gravitate extremă.
UI

Dar să redăm textual cuvintele respectabilului bătrîn.

„Da. Nu văd altă mîntuire pentru statul nostru de cît într’o
revoluție. Sînt ani îndelungați de cînd o văd venind, cu ochii.
BC

Cangrena s’a întins așa de mult, partidele politice și clasele con­

ducătoare sînt așa de putrede, încît numai cuțitul chirurgului ne
mai poate scăpa de dezastru. Cine va face această revoluție ?
Pătura conducătoare? Țărănimea? Nu. Revoluția viitoare va iz-
<74 FACLA

Y
bucni din însăși intensitatea răului. Precum în organizmele in­
trate în descompunere vibrează și se ridică germenii vieții, tot

AR
astfel din putregaiul organizmelor sociale căzute în decrepitudine
se hrănesc și se înalță forțe noui ale vieții.
„E un’vechiu proverb romînesc: cui 'pe cui se scoate. Al­

R
cătuirea politică actuală va fi sfărîmată prin chiar elementele de
decadență, de slăbiciune și de moarte pe cari le conține. Răul

LIB
va înceta prin însăși întinderea răului. Revoluția se apropie. O
văd cum vine și cam crește in sinul partidelor noastre politice și
mai ales in rindurile tinsrimeî conștienta care, miine-poi-
mîine, va laa locul generațiilor de astăzi*.

ITY
Intr’un punct, noi cei bîrfiți, atacați și denunțați autorită­
ților de către chiar partizanii politici ai d’-lui Carp ca primej-
dioși pentru ordinea publică și siguranța statului, vom fi de acord

S
cu .revoluționarul* dela Țibănești. Asupra necesității revoluției
la noi. ER
Da, am spus-o de ani de zile și o spunem în fiecare zi :
revoluția e singura scăpare a țării. De mult ne-am dat seama
că o țară de latifundii în care grosul populației e lipsit de cele
NIV

mai elementare drepturi cetățenești, nu va putea reînvia, nu va

putea fi călăuzită spre democrație decît printr’o revoluție prea­
labilă. Sînt ani de cînd am proorocit că oligarhia exploatatoare,
cu protuberanțele ei: partidele politice de guvernămînt cari sug
LU

toată vlaga țării, nu va putea fi culcată la pămînt decît prin

vărsare de sînge, pîrjol și dezastru.
In această credință ne-a întărit 1907. Revoluția o vrea pă­
RA

tura conducătoare care refuză să dea țării acei minimum de re­

forme cari ar putea-o îndrepta spre pașnic progres, care re­
fuză să facă din parlament o realitate și’ să întroneze un regim
NT

de legalitate, netezind astfel asperitățile vieții noastre de stat,

constituțional, chipurile și civilizat, pe deasupra.
Am văzut totdeauna, și vom rămîne statornici credinței
CE

noastre, în revoluție unicul remediu.

Dar unde ne despărțim de d. Carp, și ne despărțim defi­
nitiv de dînsul, e în ce privește factorii revoluției de mîîae.
Petre Carp, un izolat, un om care o viață întreagă n’a în­
I/

țeles că pe tărîmul social nimic nu se poate înfăptui fără spri­

jinul maselor populare organizate, n’a văzut, nu putea să vază,
AS

clar în această chestiune, ca în atîtea altele. Trebuia să cadă în

eroare, în cea mai grosieră eroare.
Petre Carp afirmă că revoluția nu va fi opera păturei con­
UI

ducătoare, nici a clasei țărănești. Pătura conducătoare e ticălo­

șită, răscoaptă, putredă. E fără suflet, fără ideal și fără viață.
Se lăfăește în lux, fără delege și desfrîu. Cangrena a cuprins-o
BC

de pretutindeni. Ea a trăit, și abia mai trăește. La urma urmei,

poate că ea—ce zici, d-Ie Carp ?—nici n’ar avea interes să facă
revoluția. De ce s’ar revolta ea oare? Ca să dobîndească... ce ?
Averea ? Dar averea e în mîinile ei, excluziv. Ea e stăpînă pe
 T A C L. A 475

Y
latifundii, în mîinile ei e industria și tot creditul. Să dobîndeăscfi
privilegii ? Dar le are pe toate. Ea are conducerea statului, nu­

AR
mai ea drepturile politice, ea toate drepturile.
La ce s’ar revolta ? Nimeni nu se revoltă de gras.
Țărănimea, iarăși, după părerea d-lui Carp, nu va face re­

R
voluția ; fără să ne spună de ce. Să i-o spunem noi. Pentrucă
robii aduși la sapă de lemn cel mult pot face răscoale; revo­

LIB
luții în nici un caz. Revoluțiile se fac de clase sociale ajunse la
un anume grad de organizare, la o bună stare materială apre­
ciabilă, la conștiința de clasă, într’un cuvînt. O revoluție, cu ur­
mări economice, politice, și sociale, e fructul unei îndelungi evo­

ITY
luții a claselor de jos, a tuturor claselor unui stat.
Țărănimea noastră cu totala ei lipsă de conștiință, cu igno­
ranța, cu lipsa ei de organizare, cu secătuirea forțelor ei, nu va

S
putea face, deci, revoluția. Va face turburări, răscoale, jacquerii,
mișcări violente, nemăsurate, pustiitoare; o revoluție pregătită,
ER
sigură de izbîndă, nu.
Revoluția, spune bătrînul Carp, după ce are grije să nu
sufle un cuvînt despre elanul revoluționar al muncitorimei or­
NIV

ganizate dela orașe, o va face altcineva. Omul captivat de uto­

pia reformei administrative— leac universal, nu putea să nu fie
utopist și aci. Revoluția o vede venind, cu ochii; d vede por­
nind .din sînul partidelor noastre politice și mai ales din rîn-
LU

durile tinerime! conștiente care, mîine-poimîine, va lua locul ge­

nerației de astăzi “ 1
Revoluția va veni dela înseși vlăstarele oligarhiei noastre:
cangrenată, împuțită, răsuflată. Dela tinerimea cultă, conștientă,
RA

plină de avînt, din zilele noastre.

Sărman bătrîn!
Această tinerime va purta torța redeșteptării în țară ?
NT

Aferim !
Dela tinerimea aceasta trîndavă, ticăloasă, seacă șî lașă,
va veni revoluția ? De la tinerimea înscrisă în partidele politice
CE

de azi ? Dela tinerimea care mișună în băncile și creditele libe­

rale; dela tinerimea takistă ; dela junimea filipescană și carpistă ?
Dela plevușcă aceasta fără nume, fără suflet, fără caracter și
fără avînt?’Dela viermăria aceasta căpătuită sau de căpătuit,
I/

vîndută si veșnic de vînzare ? Dela odraslele acestea streine de

nevoile, de durerile și de aspirațiile poporului nostru, neamului
AS

nostru, să vie scăparea ?

Dela ea așteaptă Petre Carp revoluția !
O va aștepta mult —și zile nu va avea să o vadă — pînă
UI

va veni dela ’clasele asuprite, dela sclavii orașelor uniți în avînt,

cutn sînt în suferință, cu robii satelor.
Dela muncitorimea satelor și a orașelor, organizată, după
BC

ce va fi dobîndit partea ei de avuție și de putere, dela clasa

producătoare ajunsă la destoinicia de clasă conducătoare, va veni
revoluția, bătrîne Carp. _ ___
5 ,. JUSTUS
 Y
R AR
LIB
Ăl^HEOZĂ

ITY
Insfîrșit!
După tărăgăniri, după socoteli, după tîrgueli nes&șite ;

S
după ce mulțumită marelui minister de colaborare, Romînia și-a
ER
văzut visul cu ochii, anexîndu-și Silistra; după ce blocul gu­
vernamental a scăpat ca prin urechile acului, fără să plrîe și
fără să se pulverizeze, din afacerea Bogdan-Pitești, iată că ul­
NIV

timul act al măritei și gloriei noastre se anunță într’o lumină

orbiteare de foc bengal și de apoteoză.
Marele minister takist se complectează.
Bncurați-vă noroadelor 1 Suflați în trîmbițe patrioților1 Cîn-
LU

tați pe strune slavă și mărire Christosului nostru național, voi

toți cîți vă iubiți țara, cîți așteptați mana budgetară, cîți vă ofi­
liți tînjind după revărsarea Nilului.
Barbu Păltineanu va fi ministru !
RA

Nu ne era de ajuns Niki Xenopol cu terenurile lui petro­

lifere, cu academia lui comercială, cu ministerul lui de industrie
la care e cavaler fără teamă și fără pată.
NT

Nu ne era de ajuns firma comercială Bădărău-Juster-Ei-

cbenkaz cn fraudele ei de sute și de sute de mii de iei în pa­
guba Statului, cu împămînteniriie arvunite în culoarele parla­
CE

mentului, cn samsariîcurile încheiate la tarabele Ministerului de

lucrări publice, transformat într’o nouă și vastă hală a pădu­
chilor.
Nu ne era de ajuns nici însăși marele maestru al conver­
I/

siunilor, al afacerilor și gheșefturilor în stil mare, excelența sa

Take Tonescu,
AS

Ne mai trebuia ceva.

Brelanului takist îi mai lipsea un număr, ca să fie complect.
Evrica1
UI

Ii lipsea d. Barbu Păltineanu.

De acum banda este în întregul ei, la postul de onoare.
Priviți-i: în mijloc gurița de aur a lui Take lonescu. In dreapta
BC

omul de păcură Niki Xenopol. In stînga omul tutulor monede­

lor, Aleea Bădărău. Și în urma lor, singurul metal care lipsea'
din orchestră, omul de nikel, Barbu Păltineanu.
0.
 Y
R AR
LIB
Fantoma roșie
Am cetit cîndva, de mult, un articol, al lui Gumplowitz mi

ITY
se pare, în care factorii conștienți ai evoluției sociale și în ge­
nere toți oamenii prevăzători cari înțeleg din vreme mersul eve­
nimentelor. erau asemănați cu harfele eoliene.
Se spînzurau, odinioară, în jurul turnurilor edificiilor înalte,

S
niște instrumente cu coarde foarte sensibile. Cînd se apropia
vre-o furtună, curentele de aer cari o prevesteau, smulgeau acees-
ER
tor harfe eoliene anumite sunete armonioase. La auzul lor, ce­
tățenii știau că aerul a început să fie frămîntat și că o furtună
se apropie, și se pregăteau s’o primească.
NIV

Ce-ați fi zis însă de un cetățean care, înștiințat de muzica

harfelor că o furtună e în aer, ar fi luat nevinovatele coarde nu
drept simple vestitoare ci drept pricină aducătoare a furtunei,
și s'ar fi repezit să le distrugă pentru a opri deslănțuirea a-
LU

cesteia ? Evident, l’ați fi socotit nebun.

Ei bine, nebuni de aceștia au existat în toate părțile și în
toate timpurile. Există și la noi astăzi, și încă foarte numeroși.
RA

In adevăr, ce fac toți aceia cari s’au repezit cu atâta furie împo­
triva prevestitorilor revoluției ce ne amenință ? Nu adoptă ei
atitudinea celor ce ar fi căutat să oprească apropierea furtunei,
NT

distrugând harfele eoliene ?

Oligarhia noastră bugetivoră este chinuită de câteva zile
de o fantomă care-i turbură și ceasurile de veghe și pe cele ale
somnului, de fantoma roșie a unei revoluții. Numeroase harfe
CE

-eoliene i-au vestit apropierea.

In retragerea sa dela Țibănești, d. Petre Carp, meditând
asupra cangrenelor cari rod organizmul acestei nefericite țări, a
I/

ajuns la încheerea că pentru poporul nostru, înjosit, chinuit,

exploatat și batjocorit de cea mai lacomă și mai tiranică dintre
AS

oligarhii nu există altă mântuire decât revoluția.

La București, în viesparul acesta al politicianizmului celui
mai dezmățat, d. N, P. lanovici, care cunoaște bine pe politi­
UI

cian» căci a trecut și pe la liberali și pe la conservatori, și care

lucrând multă vreme la bugetul statului cunoaște tot parazitizmul
nostru bugetar, ajunge la aceeași încheere că mântuirea nu
BC

poate veni decât dela o revoluție.

Numeroși spectatori ai vieței noastre sociale și politice, ti­
med neînhâmați ia carul politicianismului trufaș, intelectuali pa-
478 r a c ut

Y
trioți cari cercetează cu inima strînsă de durere plăgile cangre­
nate ale organizmului nostru de stat, luptători entusiaști ai unor

AR
vremuri mai bune, toți aceștia au ajuns încă de mult la închee-
rea că nu există altă mîntuire decît revoluția.
Vestitorii furtunii ce se apropie vertiginos de repede și-au

R
făcut datoria.

LIB
Au răsunat mai întîi harfele eoliene, micii clopoței pe cari
i-au pus în mișcare adierile cele mai îndepărtate ale furtunei.
Dar oligarhia a rîs cu dispreț și și-a căutat de treabă.
Furtuna s’a apropiat astfel și’ acum văzduhul e așa de fră-

ITY
mîntat, încît răsună nu numai coardele sensibile ale harfelor, ci
pînă și clopotele cele mari din turnurile bisericilor. Aproape tre-
bue să fie revoluția, aproape de tot, dacă pînă și niște stîlpi ai
oligarhiei ca d-nii Carp și lanovici au ajuns să-i simtă suflarea.

S
Trezită însfîrșit din somnolența ei de fiară făcîndu-și siesta
ER
cu burta la soare, oligarhia bugetară și-a deslănțuit toată furia
împotriva prezicătorilor revoluției, neînțelegînd, neroada, că a-
ceștia nu sînt decît efectele unei cauze care pregătește de mult
NIV

terenul unei noui revoluții.

Revoluția o pregătește nu d. Carp, nu d. lanovici, nu Facla,
nu Rominia Muncitoare, revoluția o pregătește însăși oligarhia,
care se înspăimîntă astăzi de stafia roșie a propriei sale opere.
LU

Revoluția o pregătește corupția și putreziciunea partidelor

noastre politice, adevărate bande de jaf și de exploatare a unui
popor nenorocit.
Revoluția o pregătește rapacitatea politicianiior.
RA

Revoluția o pregătește risipa banului public.

Revoluția o pregătește incapacitatea și stricăciunea păturei
conducătoare a acestei țări.
NT

Revoluția o pregătește depravarea magistraturii.

Revoluția o pregătește teascul perceptorului, biciul isprăv-
nicelului, pumnul jandarmului.
CE

Revoluția o pregătește o administrație abuzivă și ticălo­

șită, conruptă pînă Ia măduvă de otrava politicianismului, care
a ajuns să se infiltreze pînă în cele din urmă fibre ale corpului
nostru Jsocial.
I/

Un singur lucru ar putea să înlăture această catastrofă

AS

care se apropie cu o siguranță de element deslănțuit : 'o Jargă

reformă electorală, care să purifice atmosfera pe care o respi­
răm și să lecuiască toate puroaele cari mănîncă organizmul no­
UI

stru politic.
Va înțelege însă oligarhia că această măsură eroică este
singurul leac ? Va primi ea să se despoae singură de atotputer­
BC

nicia ei ?
Ne îndoir».
N. DiRBCCEX
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Oameni răi!
NIV

— Cu prilejul Intervenției lui Clemenceau —

D. Georges Clemenceau, pe care ani de zile zețarii noștri
LU

au continuat să-1 facă Clemenceanu, nu e romîn, totuși. E un

simplu francez. Prin urmare ei n’are dreptul să se amestece în
treburile noastre interne. A, dacă el s’ar fi amestecat în alt senz,
dind dreptate oligarchiei noastre, cum a făcut, de pildă, Parcy.
RA

atunci, da : atunci ar fi fost liber să se amestece, pe cînd așa nu.

Ei, dar vedeți un lucru: Clemenceau n’a întrebat pe ni­
meni — nici măcar pe d. A. C. Cuza — dacă are sau n’are
NT

dreptul să scrie despre chestia evreiască din Romînia. Mai mult:

Clemenceau crede că e timp să renunțăm la clișeul acesta cu
„amestecul străinilor1* și cu „treburile interne*1. ’ Toată lumea
CE

are dreptul să vorbească de porcăriile dumitale, onorate dom­

nule oligarch romîn; și n’ai decît să nu le mai faci, dacă nu
vrei să se vorbească de ele.
In timpul afacerei Dreyfus Clemenceau nu s’a supărat de
I/

loc de intervenția străinilor. Din potrivă: s’a bucurat că pre­

siunea străinătății — presiune prin morală, ce-i drept — era un
AS

factor mai mult care să grăbească dreptatea. Și după cum a în­

găduit altora să se amestece în afacerile țării lui, tot așa se a-
mestecă și el în ale altor țări.
UI

Este însă o mică deosebire între cele două intervenții: a-

supra Franței străinătatea a făcut numai presiune morală, pe
cînd asupra Romîniei se poate face una materială.
BC

Este fapt — publiciști ca d. Ion Nădejde, ca să nu-1 cităm

decît pe acesta, au spus-o lămurit — că Romînia și-a călcat
angajamentele ce i s’au impus prin tratatul din Berlin și că
 480 FACLA

poate fi constrînsă, oricînd, la respectarea lor. II cităm pe d.

Y
loan Nădejde, ca să-i facem plăcere Viitorului; aitminteri am

AR
putea cita șî pe alții, — plus textul tratatului însuși, mai clar
și mai eloquent decît însuși d. Take lonescu.
Romîniei i-a plăcut însă să nu-și ție angajamentele și să

R
creeze evreilor ei o situație unică in toată lumea. Și ceva mai
mult: ea persistă în această imensă greșală. Există și în a-

LIB
ceastă chestie — ca în toate — un acord al partidelor. Iar cînd
întrebi pe vr’un om politic, chipurile mai democrat, cum ar fi,
de pildă, oricare dintre generoși, el îți răspunde:
— Ce vrei, monșericule? Recunosc că situația evreilor

ITY
este oribilă, dar sîntem chinuiți de o grijă și mai mare: chestia
țărănească.
Urmează amănunte și o comparație între cele două chestii.

S
Și în adevăr, așa este: avem și o chestie țărănească, ab­
solut excepțională : și țăranii noștri, ca și evreii, au o situație
ER
unică în toată lumea. Numai cât e curios că tocmai oligarch» o
invoacă drept scuză. Ce-ați zice de liberali, dacă, învinuiți în
afacerea tramvaiului, ei ar aduce drept scuză că au tripotat și
NIV

în chestia căilor ferate, unde au făcut un gheșeft mult mai

grandios ?
Cu toate acestea așa se scuză politicianii: ei nu rezolvă
chestia evreească — obligație externă — pentrucă nu rezolvă nici
LU

chestia țărănească, — obligație internă. Se pare că socoteala lor

e foarte simplă: lor le merge foarte bine cu actuala stare de
lucruri. De ce să risce vre-o schimbare?
RA

întrebarea e însă ce se va face oligarchia noastră cînd va

fi constrânsă și dinăuntru și de afară să-și îndeplinească toate
obligațiile, și interne și externe ?
Căci, de 1 oamenii sînt răi.
NT

Răi sînt țăranii noștri cari în 1907 au endommageat pe

ici, pe colo, avutul oligarchiei ; și rea este și diplomația euro­
peană, care de multe ori, ca să-și dea aiere și să se afle în
CE

treabă, își aduce aminte de câte o chestie nerezolvită șî pune

piciorul în prag.
Oamenii sînt răi, negreșit; și se pare că oligarchii noștri
I/

mai sînt și proști. Pentrucă altfel ar înțelege că e în interesul

k>r s’o ia înaintea răutății omenești. Este elementar că ar scăpa
AS

mai ieftin acordînd azi de bunăvoie, ceeace mîne vor da cu sila.

z.
UI
BC
 Y
R AR
LIB
ITY
La ce servesc programele sartidelor politice
S
ER
La,Caracal, în parcul municipal, în mijlocul praznicului
•conservatorilor democrați, d. Take îonescu a avut încă unul din
acele gesturi cinice cari îl caracterizează.
Banchetul a fost, se vede, prea copios pentru stomacul
NIV

debil al șefului conservatoriior-democrați, căci, la un moment

dat acesta a fost apucat de una din acele necesități inexorabile,
cari, într’o țară înapoiată ca a noastră, nu cruță vai 1 nici peșefii
de partide.
LU

In lipsa d-lui Barbu Păltineanu, care poartă totdeauna la

îndemîna șefului hîrtia „higienică" de care acesta are nevoe în
asemenea împrejurări, d. Take îonescu a întins mîna și a ni­
RA

merit tocmai... programul partidului. Și, fără să stea o clipă în

ezitare, s’a folosit de el, în admirația extatică a junelui Titulescu.
Iată. în adevăr, ce a declarat d. Take Îonescu în discursul
NT

pe care !’a rostit la Caracal:

— „Programeie, domnilor, — a spus d-sa — se
schimbă cu vremea, ele nu îormeaza t&ria unui
CE

partid. Ceea ce face în adev&r t&ria unui partide

încrederea reciprocă între conducători și conduși".
I/

Declarația este fenomenală pentru d. Take îonescu. In a-

devăr, de ani de zile șeful democraților își laudă cu prilej și
AS

fără prilej ideile și programele. Nu sînt nici doi ani de cînd,

într’o adunare ia clubul dela Riegler, expunea pe larg și în toate
amănuntele lui, programul pe baza căruia cerea puterea. Ceva
mai mult, atît de fecund se credea în idei d. Take îonescu, în
UI

cît revendica paternitatea tuturor ideilor emise de alții. Anunțau

liberalii o reformă ? D. Take Îonescu găsea imediat că d-sa a
BC

fost cel dintîi care a preconizat-o. Venea d. Carp cu altă re­

formă ? Imediat d. Take îonescu pretindea că d. Carp îl plagiază.
— Tăria noastră stă în ideea pe care o reprezentăm și în
 482 F A. C 1. A

Y
programul pe care vrem să-1 realizăm, — declara șeful demo­
craților la toate întrunirile.

AR
Și acum?
Au fost de ajuns nouă luni de guvernare chinuită și ste­
rilă, goală și neputincioasă, pentru ca toată lumea să se con­

R
vingă de înspăimîntătoarea sărăcie de idei a șefului democra­

LIB
ților. Iar cînd a venit și d. Carp să constate această , sărăcie,
d. Take lonescu, cinic ca totdeauna, a apucat programul și a
făcut gestul trivial dela Caracal.
Tăria unui partid nu o formează programul? Dar mai iu­

ITY
tii ce este un partid dacă nu o închegare politică în jurul unui
program ? Ce leagă între ei pe membrii unui partid dacă nu
anumite idei și interese comune, anumite idealuri comune de
realizat ? In țările cu viață politică adevărată partidele repre­

S
zintă anumite categorii sociale distincte avînd o idealitate pro­
ER
prie, concepții proprii, aspirații proprii.
„Ceea ce face tăria unui partid—spune d. Take lonescu —
e încrederea reciprocă dintre conducători și conduși".
Dar dacă se înlătură programul, care este obiectul acestei
NIV

încrederi? înțelegem un singur fel de încredere, anume încre­

derea că șeful va conduce partidul la realizarea programului.
Dar am văzut ce face d. Take lonescu cu programul, Atunci
LU

ce încredere mai solicită partizanilor? încredere că-i va mai

aduce la putere? Evident, alta nu încape.
Și iată cum d. Take lonescu a deschis o fereastră asupra
cumplitei putreziciuni care a minat întreaga noastră viață politică.
RA

Puterea — iată programul partidelor politice. Aducerea la

putere — iată singura sarcină a șefului de partid. Cu cît parti­
zanii vor avea mai multă încredere că șeful îi va aduce ia pu­
NT

tere, cu atît tăria partidului va crește. Programe? Moft! Sin­

gura condiție de tărie a unui partid este convingerea că șeful îl
va conduce la putere. Constatare mai adevărată pentru țara noa­
CE

stră și făcută în termeni mai brutali, nici că se putea.

De cît, ne temem de un lucru.
Cinizmul acesta d. Take lonescu și-l poate permite numai
la guvern. Mîine, cînd va fi în opoziție și cînd, pe lîngă parti­
I/

zanii clubiști va trebui să mai atragă și pe alții, ne temem că

va fi n.evoit să joace din nou ipocrita comedie a programelor.
AS

Atunci d. Take lonescu va da iar fuga la Caracal și va scotoci

prin toate tufișurile parcului municipal ca să găsească progra­
mul, pe care-1 va aduce în triumf la București și-l vă afișa la
UI

locul de cinste în clubul dela Riegler, în aceeași admirație ex­

tatică a junelui Titulescu.
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
Revoluția militară
NIV

. Soldatul romîn, plecat la oraș de pe țarina boerească sau

de pe minusculul lui petec de păniînt, ca să-și facă sfînta da­
torie către patrie oferindu-și grațios peptul pentru a fi găurit
LU

de un Turturescu, sau trăgînd cu o preciziune admirabilă în pă­

rinții și frații lui, —soldatul acesta poate fi mîndru. Spre el se
îndreaptă azi privirea poftitoare a acelora cari nu mai pot suferi
decăderea acestei țări, pe deoparte, și șederea d-Iui Take lonescu
RA

ia putere, pe de alta!
Boerii vor să facă o revoluție militară. Poate că această
lovitură îi surîde și d-lui Ionel Brătianu, care ar ști să-și facă
NT

și atunci trebșoarele ca ori-ce negustor hărșit, după cum suntem

siguri că și d. Take lonescu, șiret și suplu cum e, ar ști să se
strecoare printre baionete și să se declare categoric de profesiune
CE

revoluționar cazon! Ar fi un nou ipostas al acestui mare om al

țării noastre care la Caracal a afirmat cu solemnitatea sa de
incorigibil farsor că țara zburdă de bucurie c’a pus mina pe
Siliștea, și că de-acum înainte, ușurîndu-i-se toate nevoile și vin-
I/

decîndu-i’-se toate rănile, se va pune pe băutură și mîncare! Ar

fi un nou ipostas al d-lui Take lonescu dar nu și cel mai pira­
AS

midal: Fam văzut noi pe șeful d-lui Titulescu și în ipostasul de

democrat și tot nu s’a făcut gaură în cer! ’
Spre soldatul romîn, deci, se uită azi țintă acei cari vor
UI

„prefacerea Romîniei“. Pe trupul țărei a crescut un abces dure­

ros și infect care amenință să cangreneze tot organismul, în
bwiâ parte încă sănătos și capabil de reacționare. Acest abces
BC

trebue tăiat. El e alcătuit din clasa stăpînitoare, crudă, imorală

și imbecilă. Pentru a face această operațiune salutară e bine­
venită și sapa țăranului și baioneta soldatului și pumnul mun-
 W FACLA

Y
eitorului. Cu ori-ce armă abcesul trebue desrădăcinat Și e neîn-
doetnic câ va fi. Ziua mare, roșie și caldă, va sosi. Aceasta

AR
e gsiur.
Dar nu spre a face această desrădăcinare, care e chestiune
de viață și de moarte pentru țară, jinduesc cei cari vor să facă

R
„revoluția militară" spre lama albă și sclipitoare a baionetei
soldatului romîn.

LIB
Acesta va fi și de astă-dată un trist și nenorocit instru­
ment, după cum a fost și la 1907.
El nu va fi pus să spargă, să sfărîme, zidurile temniței în
care trâește el și ai lui, de ațîția mari de ani, fără lumină, fără

ITY
pîine, fără cea mai elementară demnitate a unei ființe cuvântă­
toare. El nu va fi pus să sfărîme pentru ca să-și zidească apoi,
cu restul ruinelor, casa albă în care să intre, în sfîrșit, și pen­

S
tru el, soarele.
Nu, condus de ofițerii lui, cari l-au învățat să fie supus și
ER
ascultător, cari l-au disciplinat atît de bine, ei își va primejdui
viața, își va vărsa poate sîngele, pentru a face o revoluție, care
nu va fi a iui, care va fi în contra lui.
NIV

Un stăpîn îi va pune să aresteze sau să ucidă pe un alt

stăpîn ; va fi dus la Palat pentru ca în locul regelui Carol, bă-
trîn, șiret și lacom, să întroneze pe principele Ferdinand, mai
puțin bătrîn, mai puțin isteț, dar nu mai puțin lacom; țăranul
LU

romîn, îmbrăcat în tunică, va arunca în stradă un Xenopol și

va aduce un Dîmitrie Greceanu ; va zvîrli c’un picior zdravăn
pe principele Griguță din scaunul lui de primar și va așeza,
RA

poate, în locu-i, pe dr. Mendonidi.

Iar după ce va face aceste mărețe și patriotice isprăvi, va
fi îndreptat spre cazarmă, unde va continua să ducă aceeași
NT

viață tristă și amărîtă, va auzi aceleași înjurături ca și în trecut,

va mînca aceleași bătăi, și nu va avea, nici de-atunci încolo,
speranța că reîntors acasă va putea munci pe pămîntul lui, va
CE

putea avea mai multă lumină și dreptate, și mai puțini stăpîni

hrăpăreți și cîmoși.
.Așa va fi revoluția militară pe care o clocește d. Nicu
Filipescu. Ea nu poate fi altfel. Nu prototipii clasei care trebue
I/

să dispară, vor putea face o altfel de revoluție. Nu aceștia, mari

latifundiari, oameni cu o concepție despre drepturile poporului
AS

de a trăi prin sine însuși, stupid-reacționară, vor da poporului

pâmînt și dreptul de a participa la viața publică. Ei n’o vor face,
n’o pot 'face și o revoluție care n’ar avea ca țintă, mare și lu­
UI

minoasă ca un far care și-ar proecta lumina deasupra întregei țări,

aceste două puncte cardinale, ar fi o crimă monstruoasă, o nebunie
care va prăbuși în flăcările cari vor isbucni atunci și pe cei cari
BC

vor avea ușurința și inconștiența de a o face.

Poate însă că cu prețul acesta ar primi „revoluția militară“ și
acei cari așteaptă revoluția cea adevărată, cea mare, cea sănă­
toasă. și regeneratoare.
C. M.
 FAC L A 485

Y
ANCHETELE „FACLEI"

AR
Evlufie ori Revoluție ?

R
LIB
Răsturnarea oligarhiei noastre e o problemă gravă și complexă. Ar
ti mai ușor de scris volume asupră-i de cit de dat un răspuns succint și
clar, cum îl cere „Facla". Problema e cu attt mai delicată cu «ît 'ne aflăm
în materie socială unde nimic nu se poate prevede, pentru viitorul! înde­

ITY
părtat ori apropiat, prin simplă scrutare a trecutului. Liber curs e lăsat,
așa dar, imaginației și experienței personale în soluționarea aceste? pro­
bleme, ca, de altfel, în orice problemă socială.
Că doborîrea oligarhiei noastre a ajuns o chestiune vitală și urgentă,

S
nu mai încape îndoială. Totul e: cum se va atinge acest rezultat?
ER
Ipoteza cea mai plauzibilă e aceea care socotește revoiuția ca un
rău necesar la noi, — bine înțeles, revoluția : ultimă verigă & lanțului
evolutiv.
Revoluția violentă, sîngeioasă, e unica soluție, căci ctm vo’ti ca
NIV

o clasă puternică sa renunțe într’o buDă dimineață JB privilegiile ei' ‘ÎM(

numai de dragul progresului și binelui social ?
Dar pentru ca revoluția să dea roade în țara noastră, ea va trebui
LU

pregătită pe îndelete, printr’o lentă evoluție în idei. Va trebui ca clarele

sociale direct interesate în transformarea societății să fie adîne pătrunse
de rolul lor atît în revoluția ce va fi, cît, și mai ales, în oiganizaxa so­
cială ce va urma. Acest învățămînt se desprinde neted din marea revo-
RA

ție franceză.
Reușit-a revoluția dela 1789 ? De s:gur că nu, ce) puțin din punctul
de vedere înalt umanitar al .pregătitorilor ei, nemuritorii Montei quieu,
NT

Voltaire, Diderot, Rousseau. De ce ? Pentru că filozofiii concepeau marea

revoluție ca un mijloc de liberare a tuturor claselor sociale, pe clnd în
realitate evoluția industriei și a capitalismului nu îngăduiau decît che­
CE

marea burgheziei orașelor la toate libertățile, la libertatea exploatării po-

letariatului, în întîiul rînd. Pentrucă proletariatul și țărănimea iobrgă nu
aveau încă desvoltată conștiința lor de clasă.
Întrebarea care se pune, deci, pentru noi e aceiași : sir tem tei ; zi
I/

în deajnhe de pregătiți pentru revoluție și mai ales pentru culegerea roa­

delor ei ?
AS

Dacă prin revoluție înțelegem mișcarea de transformare radicală a

societății noastre, desigur că nu. Poate că nici un stat din Europa nu e
pregătit pentru o revoluție generală integrală. Nici un iapt social, nimic
UI

nu ne indrituește să presimțim contrariul. La noi, ca pretutindeni, mai

. alee la noi, organizarea muncitorime! orașelor, ca să nu mai vorbesc de
țărănime, abia e în fașă. Muncitorimea industrială e îică o masă imoifă
BC

care *și caută drumul, destinul. Or, o organizație socială cată iu poate fi
doborîtă dectt printr’o altă organizație Înfiripată.
Cum, însă, în cazul de față, e vorba de o revolcție avind de scop
numai doborîrea oligaibiei—această protuberanță «esență areuma) pt tm-
pul nostru social - numai doborîrea unei caste deținătoare a proprietății
 486 FACLA

Y
«olulai și a drepturilor politice, lucrurile se prezintă sub un alt aspect.
0 ademenea revoluție are toți sorții posibilității și ai izbînzii.

AR
Pentru această revoluție se cere, firește, multă pregătire, dar nu și
atîta organizare. Și nu se cere desăvîrșită organizare, din următoarele
coosiderațiuni.

R
Sintem o țară înapoiată, cu instituții și norme legale inportate de-a

LIB
gata, tără tradiții și obiceiuri adinei, produs al unei lungi evoluții sociale
și de stat. Clădirea noastră socială o formează cărămizi puse una peste
alta, fără cimentul trainic al vremii. Și, vom conveni cu toții, o aseme­
nea clădire mai ușor poate fi dărîmată.

ITY
Apoi, nu cred să existe oligarhie mai slab organizată și mai pațin
solidară decît a noastră. Spectacolul luptelor ei intestine e semnul slăbi­
ciune! ei. Excesul de lăcomie nu-i mai dă răgaz să se gîndească la or­
ganizare, la viitor.

S
Puțină conștiință la sate, mai mult avîat și mai puțină lașitate în
ER
pătata săracă a orașelor, ar face la noi revoluția inevitabilă și urgentă.
Oricum ar fi, numai în revoluție, văd scăparea.
București. V. Dav.
NIV
LU

Metamorfoza unui Rege

RA

Lipitoarea
NT

,,Regele a venit în țara noastră primitivă

cu moravuri aproape sălbatice, dinfcr'o țară
care avea îndărătul ei câteva veacuri de
civilizație și de cultură.
,,Și atunci, și de atunci încoace, Regele, în loc
CE

să ridice țara până la dânsul, s’a coborât el până

la nivelul țărei.^
Petre Carp

In foarte interesanta convorbire pe care colegul nostru, d-1 E. D.

I/

Cocoa, a avut-o cu bătrînul om politic și filozof, Petre Carp, acesta a fă­

cut, după cum s’a văzut din diferitele articole apărute în numărul trecut
AS

al revistei noastre, fizionomia lamei politice dela noi, a păturei conducă­

toare ro n'uești, și in legătură ea toate acestea, bilanțul trist și sfișietor
de dureros al domniei Regelui Carol.
UI

Cuvintele sale, referitoare la ființa politică a acestuia, sunt de un

plasticism înfiorător, sunt o realitate pe care singuri oamenii grupați în
jurai acestei reviste au îndrăznit să o bănuiască, să creadă întrînsa, și s'o
BC

desvălue apoi științei publice. Singuri noi am îndrăznit să ne ridicăm de­

asupra osanalelor și cădeln ței ooliti danilor de tot soiul, de-asupra orare­
lor unei gloate îndobitocite și flăminde, și bombasticului acelor ode pro­
zaice, tn cari refrenul de „MArele nostru Căpitan*, sau ,cei 40 de ani de
 I? A OX Hu A 487
-2^'»'-■ ■*< ■■■ ■ y

Y
glorioasă domnie", apare Ia fiecare emistich, ca sunetul obsedant și strident

AR
ai trompetei, îatr’o uventură de Wagner.
Atunci, cocoanele se Înduioșează, copii sunt eroi, pensionarii îmbracă
redingota lustruită de vreme a triumfului mălăeț de altădată, iar toți aceia
cari ar putea să împingă apre'prăpastle carul acesta hodorogit și urit miro­

R
sitor al unei oligarhii îmbuibate, împrumută valori de istorici, și se simt

LIB
obligați să adaoge o etea— mai mult, la .Coroana de oțel“ a unui Rege
bogat, în țară săracă.
A unui Rege, numai a Regelui, căci țara aceasta care nu s'a ales
cu nimic din mult cîntatul eveniment dela 81, ar preferi poate să se gă­

ITY
sească și astăzi sub domnia fanariotă, cînd „Vlașca și Teleormanul" se
închiriau Ia mezat, sau să plătească 5 mii de pungi de bani turcului, mai
puțin bașbujuc și hain, de cît politicianul romîn și șleahta unui rege străin,
Am fost cei dinții cari ne-am suit în clopotnița îndrăznelii noastre,

S
și-am lovit cu cuvîntul fermecător al tinereții, arama adărmită de,veacuri,
a cugetului și a mîndriei acestui popor. ER
Pe de-asupra satelor adîncite în liniștea nesănătoasă a terourii, din­
colo de holdele mîrgîiate par’că cu tristețe de un vint liber și pribeag, a
răsunat atunci bălăng? nitul acesta înfiorător al adevărului gol și aspru,
NIV

care a desmeticit la viață pe mulți, și va desfunda cu răbdarea viitorului,

cărări nouă pentru urmașul Iui 1907.
*
* *
LU

Iar toate acsstea, dacă am putut să le prevedem încă de mult și ea

le dăm. în vileag, au căpătat acum, chiar și pentru aceia cari ne-an pus
la îndoială buna credință și sinceritatea luptei, însemnătatea faptelor al
căror prolog ți se desfășură sub ochi, și cari nu vor întîrzia să se deslăuțue
RA

in e urind, cu furia apei ieșită din matcă, cu răget de fiaiă, dela un capăt
ia altul, al acestei Moldo-Valahii, cointeresată și conruptă. Ne-a prevestit
însuși Petre Carp, bătrîn cinstit și om politic romîn, Petre Carp, fost pînă
NT

mai acum cîteva Juni de zile, șeful Guvernului, refractar oricărei mișcări
liberale și încarnarea celui mai strimt conservatism.
Despre idolul său, Regele, din care își făurise odată o .dogmă, și
CE

căuta să ni l înfățișeze tuturora ca pe un simbol, Petre Caip a spus cu­

vinte cari în altă țară ar fi zdruncinat tot organismul social și politic, ar
fi preocupat luni de zile spiritele și dacă ar fi continuat poate să .eco­
nomisească" încă acel sînge fără a cărui risipă ne învață că nu ne vom
I/

putea primeni viața, atunci, ar fi sfărîmat cel puțin rîndurile acelei ol ■

gaihii păcătoase și cornpte, și zidurile mîndre ale unui palat domnesc
AS

oare sare.,...
La noi însă, lumea a citit și-a tăcut.
Unde este dar forța sporadică și eternă a acestui popor?
UI

*
* *
£n pagineie revistei .Facla" s’a scris de atîtea ori că sîntem gu­
BC

vernați de uu singur om, de un strein îmbogățit pe spinarea noastră, hră-

pitor și laș.
Bieți muncitori, cari își risipesc aci sufletul în scîntei, au arătat
da mit de ori cum omul acesta și-a bătut joc de tot ce am avut sfînt și
 488 FACIA

Y
bun în *oi, gi a trecut ca o aripă sinistră de cceuvea, pe de»aeapr& ce­

AR
lor 40 de ani de rușinoasă domnie...
Și acum, eînd însuși Petre Carp vine și pecetlnește istoria, noeetor
din urmă ani, cu mărturisirile sale tîrzii, nimeni nu găsește în adincul bo­

R
gat al sufletului său, puterea aceia infinit de largă, care sft trez-eanc# ma­
sele și să le împingă spre un sfîrșit regenerator?

LIB
Căci dacă pînă acum, Regele s’a coborît la popor, în loc să ridice
nivelul; acestuia la înălțimea la care se găsea țara din care venise aci,—
ds azi î»colo, n’o va mai face, sîntem siguri, de oarece însuși Petre Carp
a avut grija să-l previe că va fi prea tîrziu și chiar neoportun pentru el.

ITY
Și bine a făcut că l-a povățuit astfel.
Fostul sfetnic al Tronului, a înțeles ca și noi, eă acest Rege ®>» s’a
coborît între supușii săi, decît ca eă-i afunde și mai mult în întuneric, să-i

S
văduveaseă de puteri și de bogăția imensă, nebănuită încă, a acestui pa-
mint îngrășat cu sudoare și lacrimi. ER
A ! daeă ar fi fost să-l vedem printre cei obidiți și umili, străduin.
du-se să i cunoască, să le desnoade plumbii grei pe cari însăși oamenii lui
i-au atîrnat de mîinile și picioarele fiilor imb&trîniți și bolnavi ai acestei
NIV

țări, sau să le zmulgă dela gură îmbucătura purtătoare de pelagră, — da.

am fi lost cei dintîi cari am fi lovit eu fruntea, țârîna atinsă de augusta
lui opincă...
Dar eFs’a strecurat din potrivă ca un lăstun, ca un uliu de pradă.
LU

A smuls, a luat, a furat. Ciad glasuri sfioasa s’au ridieat de pe întinsul

moșiilor pustiite, uliul s’a schimbat în șobolan și a ros, — apoi la cirtiță
guițătoare, apoi în ploșniță, pe care mulți au arătai-o cu degetul, dar ni­
RA

meni n’a vrut să-i atingă spinarea lipicioasă și s’o strivească, fiindcă mi­
rosul stîrvolui ei, e peste fire de respingător.
Astăzi Petre Carp ne-a arătat că ploșnița de ieri, e lipitoare și că
NT

suge cu nesaț din cerbicia arsă de soare a acestui neam de robi și iobagi.
0, nu vă’nehinați lor!
Nu vă faceți vouă chip cioplit din toate cite sînt în scindările pa­
CE

tului, în mlaștini, sau în mușuroaele de bălegar și pămînt mișcător.

Ci scuturați odată umerii ăștia pe cari susțineți faetoane, cocote și
prinți, și aruncați lipitoarea pînă departe, să se spargă de mult ce «plină,
în cărnurile dolofane ale spatelui diplomației vieneze.
I/

Veți vedea atunci eă dicâ sîngele ei negru răspîndește mirodenii

de ploșniță, dacă ceea ce ați crezut că a fost și este uliu, șobolan sau
AS

cîrtiță, nu e decît aceeași veșnică omidă care sub diferite forme și guri
suge țara asta pedepsită de zei, zgomotul ce-1 va face plesnind, va înă­
buși urletele șl revolta noastră, pe care politicianii chiaburi și teșghetari,
UI

vor să ne o lărgească acum eu încă trei (!) kilometri epre mare...

Radu I. Mta.^an
BC
 Y
R AR
LIB
S ITY
ER
NIV
LU

Bărbăția de clase.—Regele a medaliat un lung șir de indivizi

pe cari, după un examen minuțios, i-a găsit prevăzuți cu bărbăție și
credință.
RA

Ii felicităm pe toți. Numai nu înțelegem cum se împart în clase

bărbăția și credința ? Așa de pildă vedem, între medaliații cu clasa
I, pe d. Gh Ghizdeanu. Mă rog, ce are d. Ghizdeanu mai multă băr­
NT

băție, ori mai multă credințăî Și de ce are dumnealui clasa I, pe

cînd d-nii Ciovică și Motocel n’au decît a treia ?
Chinuitoare problemă 1
*
CE

’ Nedreptate. — Congresul medicilor s’a dus să se plimbe prin

Prahova. Treaba Iui 1 Dar asta nu-i dădea dreptul să jignească alte
localități. Și totuș a făcut-o ! D. dr. Șaabner-Tuduri, în numele con-
I/

gresiștilor, a spus că s’au dus să viziteze orașul Ploești, încredințați

fiind că vor constata lucruri foarte interesante din punctul de ve­
AS

dere medical.
Cum adică? Numai ia Ploești sînt de văzut anghine, scarlatine,
tuberculoze și sifilisuri ? Toate orașele din țară se pot lăuda că sînt
UI

la înălțimea Ploeștilor ; ba chiar și satele, domnilor ! Insă-și satele au

progresat atît de mult din acest punct de vedere încît stau mai bine
chiar decît orașele, căci ele au și ceva în plus : pelagra.
BC

Prin urmare, rău a făcut d. dr. Șaabner-Tuduri că, fără nici un

motiv, a jignit o țară întreagă pentru a fi agreabil ploieștenilor.
 490 FACLA

Pentru scumpit noștri ț-ărani. — La Bacău s’a inaugurat clu.

bul liberal. Cu acest prilej d. luniu Lecca a declarat, în numele par­
tidului, că împămîntenirea evreilor ar fi un mare pericol pentru...

Y
pentru cine Credeți? pentru populația dela țară!! Și anume, uite de

AR
ce: pentru că evreii sînt mai culți decît țăranii romîni.
Mare minune să fii mai cult decît țăranul, cînd stăpînirea ro-
mînă nu i-a dat școli și nu permite nici o manifestare de viață în

R
satele noastre I
Dar și mai mare minune este să auzi că țăranii romîni, în sta­

LIB
rea în care au fost aduși, mai ..au ceva de perdut: și mai mare mi­
nune este să auzi că țăranii de pe moșiile lui Mochi Fișer, cari stau
azi tot așa de rău ca și cei de pe moșiile fraților Brătianu, ar avea
de împărțit ceva cu calitatea de cetățean saunecetățean a acelui Mo­

ITY
chi și chiar a acelor Brătieni. “
Știm că partidul liberal e antisemit. Nu de geaba numără el în
sînul lui pe Bercovici, Blank, Sabetay, MaxSchapira, Beri ș Moscovici,,
etc. Dar să-și facă antisemitizmul pe seama lui, fără să'mai spurce

S
amintirea «scumpilor noștri țărani14.ER
NIV
LU
RA
NT
CE

Redacția și Administrația:
Facla
I/

STR. SaRINDAR, 11. București twdh u/io §i 12/15

AS

ABONAMENTUL
In țară ................... 7 lei pe an 4 iei pe 6 luni
UI

In streinătate ... 9 lei pe an; 5 lei pe 6 luni

Exemplarul 15 bani Girant resp. Uonst. Stan
BC

ATELIERELE SOCIETAȚEI „ADEVĂRUL14 București

BIBLIOTECA
I MMlVERSITÂTn I
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y