Folkul şi Porcul sau Fleica şi Drapelul

Năpăstiile la poporul român se zice ca sînt de la

Dumnezeu. De ele nu poţi să scapi: cutremure,
inundaţii, focuri, ciumă, holeră, brîncă, moartea-n vite,
cîte şi mai cîte.

Unele dintre ele par mai rele decît războiul, pentru ca

cel puţin in cazul acestuia există un orecare
ceremonial: ultimatumuri, tratative, trădari, pe cînd în
cazul seismelor, te culci treaz şi te scoli mort. Nimeni,
în afara şobolanilor de apă şi a şerpilor nu are
presentimnetul unor asemenea catastrofe. Cînd
venea «aia urîtă», se băteau clopotele şi în porţile
muribunzilor se atîrnau nişte cîrpe negre, apăreau
butoaie cu oţet – ca să nu te spurci – mai exista şi
metoda izolării, a lanţului pus la poartă şi a arnăuţilor
care trăgeau cu puşcociul ca nimeni să nu se apropie
de locul nesănătos. Cadavrele se ardeau – vaccinuri
nu existau – dar te mai salva cîte unul care furase
vreun cui de pe crucea lui Hristos şi pe care nu-l
atingeau pojarurile şi scabia, nici buba neagră.

Noi, cei de azi, cu toate penicilinile, iată, nu ne putem

feri de un flagel devenit coşmar, de balega asta mare
de om care-ţi intră în casă cînd ţi-e lumea mai dragă:
pe la opt sera, pe la nouă, pe la cinci pe la ora
cucuvelelor; ai, n-ai chef de el, îţi pătrunde în
dormitor, te persecută, urlă la tine, joacă
geamparalele ca starostii de puşcării, beleşte ochii ăia
mari ai lui şi te ameninţă : «Nu scapi de mine ! Mă
doreşti, nu mă doreşti, eu tot dau năvală !»

La «Ora copiilor» sau la «Să învăţăm semnele de

circulaţie», el nu lipseşte. Dacă te afli în vreun loc mai
dosit şi ai uitat să îţi iei hîrtie higienică cu tine, n-avea
grijă: în Programul de Radio, în Buletinul filatelic sau,
şi mai rău, într-o revistă proprie, unde se fotografiază
şi se autoslăveşte cu chitaroizii lui, cîntînd din zdrîng
în faţa reflectoarelor, tot de el dai. Petreache Lupu din
Maglavit a fost un dulce copil. În cenaclul său nasc
fecioarele şi băieţii se despoaie, uitîndu-şi
prezervativele printre scaune, bătrînii se vindecă de
trînji instantaneu şi umblă ca milogul din Capernaum.
Mîntuitorul tineretului, strînge toată pleava bacantelor
în tribune sub faldurile tricolorului, mai vîră cîte o
strîmbă ca să fie, să se găsească, la o adică poet al
tăgadei şi apolog în acelaţi timp, duplicitar pînă-n
măduvă, vrea să le facă pe toate în văzul lumii. Pe
unde scurte, pe unde lungi, pe unde vrei şi pe unde
nu vrei; el ne învaţă ce e Patria, ce-i cu România şi cu
limba strămoşilor. Se visează Eminescu, dar de sub
sutană îi scapă coada dracului.

Fleica şi Drapelul, Folkul şi Porcul ! Iată programul

său electoral.

Nu trebuie uitat ca un asemenea instrument de

produs stupidităţi trebuie plătit şi bine hrănit, ca să
umple buzunarele cu îngrăşăminte; el are nevoie de
Mercedesuri cu tarif redus pentru că în Dacia i se
apleacă; vrea să fie gîdilat la găoz şi, mai ales să fie
întîmpinat cu «pun-te masă, scoal-te masă», ca maţul
său cere ! Din Paşcani pînă-n Constanţa, de la Satu
Mare la Craiova se aude guiţatul unanim al turmelor
sacrificate pe altarul muzicii tinere, al cărei lider este !
Plîng hotelierii neplătiţi, plîng şefii de sală rămaşi fără
salarii pe cîteva luni, pentru că Bărăictarul, cu banda
lui, face pustiu prin magazii, pivinţe şi frigidere. Şi mai
ia şi acasă…

După trecerea lui – ce, uraganul Flora, ce cutremurul

de la San Francisco ! VineTăticu' ! Iar tăticu' e un fel
de Berilă al găinilor, gîştelor şi al altor orătănii. El
culege roadele folk-ului: jumătate de vită de colo; o
sută de litri de Riesling de la vreo cramă; mai o halcă
de mistreţ – dacă nu unul întreg – omul vrea amintiri,
şi ele folclorice, de pe la Oradea, sub formă de
cojoace; mai o cergă maramureşeană, mai o duzină
de blugi, că se poartă. Să nu plece cu mîna goală din
judeţ, pentru că a distrat lumea şi i-a ridicat nivelul
ideologic ! De la Sibiu pînă la Bucureşti, mai an, a
lăsat un damf de brînză împuţită, trimisă la reformă ca
să fie vîndută la un magazin special, iar mirosul
escrocheriei n-a mai ieşit din Romînia nici pînă acum !

Băiatul iubeşte Patria, dar banul nu-i de colea; e

adunător, nu dă bacşiş, ia ! Te recomanda că ai
vindecat boala secolului cu peliculă fotografică şi fără
20.000 de lei nu scapi ! Ai dres un rinichi şi pe urmă
te-ai cărat în occident, nu contează, dacă ai făcut
juma-juma cu el, eşti protejat, adresaţi-vă cu
încredere ipochimenului, discreţie garantată.

O să întrebaţi de ce atîta energie cheltuită, de ce nu

are băiatul stare şi umblă? Păi, orice popas al lui –
care nu ştie decît cuvintele Patrie, Pîine şi Dreptate –
se lasă cu un chefuleţ, cu ceva de dres şi cu vreun
«pat cu suflet»; pentru că plăvanul e mare, i se face,
încălărează şi lasă, precum cavaleristul !

Îi dai coniac, cere whisky, el la Pocreaca, tot din astea

a băut ! Venit în tîrlici şi cu bască găurită în sfîrcul
capului la oraş, a dat lovitura, pupînd cu rîtul lui de
rîmător toate mîinile întîlnite în cale; a plimbat copii de
oameni sus aşezaţi pe bulevarde; cuvîntul RUŞINE i-
a repugnat totdeauna. E reputat, zbiară, cere, are !…
casă de două milioane, mobilă japoneză, făcută din
cancer cu un prieten-complice, trei maşini, bar la
subsol cu vinotecă, amante pe dric şi dame în patru
labe pe sub birou, de toate…

Lăsat slobod e în stare să vorbească de la Anul Nou

pînă la Crăciunul următor. De Înviere, adună copii, ca
nu cumva aceştia să ia calea bisericii. El e MIELUL,
cu ceata lui de cobzari, de stricători de poezie şi
muzică; el îi tîmpeşte, el îi face clenţii bulevardelor şi
ai cluburilor disco. Întrebîndu-te dacă a mai citit vreo
carte de cînd era obligat să înveţe alfabetul, nu ai să
gaseşti un răspuns ! E mereu pe drumuri, alearga,
fuge de ceva, de propria-i conştiinţă cu atîtea feţe,
doreşte să fie lăsat singur, nu are somn, nu are
credinţă, e înfometat să ocupe revistele, orele de
literatură şi mai ales să-ţi intre în casă ca să te mai
înveţe odată cum se îmbină Drapelul cu Fleica şi
Folkul cu Porcul ! Cum deschide gura scoate nişte
vînturi sonore care te fac să răsuceşti urgent butonul
radioului !

Numai că de la o vreme, nu mai putem respira. Nu-i

ajungeau duminicile, ne-a luat sîmbetele şi joile, a
tocmit postul naţional şi să te ţii. Pentru că are o
obială între dinţi ! O să ne scoale dimineaţa cu
pogribaniile lui; o să ne bată la c…, seara, că nu l-am
învăţat pe dinafară şi, dacă-i dă cineva voie, o să ne
urmărească prin toată ţărişoara asta, reputată prin
bunul simţ, prin candoarea locuitorilor săi peste care
au trecut turcii, muscalii şi alţii, lăsîndu-le măcar
biserica, limba şi costumul, jocurile şi cîntecele, dar
nu i-a tîmpit sistematic cum vrea ăsta !

Opriţi-l pînă mai e vreme, pentru că are rîie sub limbă,

ne face creierul scrum şi ne cretinizează urmaşii.
Puneţi potera pe el, să-l caute în buzunare cine l-a
botezat, să vedem din ce noroi de carne s-a născut şi
ce hazna are în loc de inimă ? Şi cînd mai aflaţi că iar
se arată la televiziune, stingeţi becul, vîrîţi-vă capul
sub plapumă, făceţi-vă că nu-l auziţi, că nu-l ştiţi.
Ciuma, holera, lepra veneau şi treceau, ăsta nu se
mai termină…
Doamne, apără şi fereşte…