Sunteți pe pagina 1din 22

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA”,

GALAŢI

TEMA
SCURTĂ COMPARAŢIE ÎNTRE BACTERII ŞI VIRUSURI
MORFOLOGIE, STRUCTURĂ, MULTIPLICARE, CULTIVARE

REFERENT RACOVIŢĂ VIORICA


ANUL I AMG
2008
MICROBIOLOGIA – o ştiinţă biologică fundamentală
care studiază morfologia, fiziologia şi sistematica
microorganismelor, originea şi evoluţia lor, fenomene de
ereditate şi variabilitate microbiană şi reprezintă un sistem
organizat de cunoştinţe privind legile după care se desfăşoară
viaţa microorganismelor.
MICROORGANISMELE – sisteme complexe, mono-
sau pluricelulare, cu celule de tip procariot sau eucariot,
înzestrate cu un metabolism propriu şi continuitate genetică,
foarte diversificate ca formă, dimensiuni şi activitate
metabolică.
VIRUSOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu studiul
virusurilor şi studiul acţiunii lor asupra organismelor vii.
BACTERIOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu studiul
bacteriilor şi studiul acţiunii lor asupra organismelor vii.
SCURT ISTORIC AL MICROBIOLOGIEI
Încă din antichitate, oamenii de ştiinţă credeau că
există nişte făpturi mici, ce puteau cauza maladiile.
Astfel, Robert Hooke a fost primul, ce a susţinut
existenţa microorganismelor în 1660 în lucrarea sa
Micrografia. Însă în 1676,
Antonie van Leeuwenhock a fost primul care să
descopere cu ajutorul microscopului primele
microorganisme (bacterii) şi să demonstreze existenţa
lor. Iată de ce el este considerat de mulţi oameni
părintele microbiologiei.
Bazele microbiologiei moderne au apărut odată cu
infirmarea teoriei generaţiei spontanee. Louis Pasteur
are meritul de a fi reuşit, în 1862, să dovedească
printr-o serie de teste riguroase că fermentaţia nu
apare spontan, ci este produsă de microorganismele
care se dezvoltă în mediile bogate în nutrienţi.
În 1884, medicul german Robert Koch publică lucrarea sa,
Postulatele lui Koch, o lucrare foarte importantă pentru
microbiologie. De asemeni a descoperit agenţii etiologici ai unor
afecţiuni bacteriene grave cum sunt tuberculoza, antraxul, holera.
Ilia Mecinicov, microbiolog rus, este considerat părintele
imunologiei. Dimitri Ivanovski, botanist, a descoperit, în 1892,
pentru prima dată, un virus, microorganism de dimensiuni atât de
mici încât nu se poate vedea decât cu microscopul optic.
Descoperirea acestui virus a marcat începutul unei ştiinţe noi:
virusologia.
În biologie avem nume de savanţi ca: Traian Savulescu, Gh.
Ionescu Sisesti (întemeietorul Institutului de cercetări agronomice),
doctorul Constantin Levaditi, unul dintre fondatorii
inframicrobiologiei.
Victor Babeş - medic şi bacteriolog român, autor al primului
tratat de bacteoriologie din lume. Ioan Cantacuzino - Fondator al
şcolii române moderne de microbiologie şi medicină experimentală.
Nicolae Nestorescu - medic român. Prof. univ. la Bucureşti.
Studii în domeniul microbiologiei. - Ştefan S. Nicolau - medic român.
Întemeietorul şcolii româneşti de inframicrobiologie.
Microorganismele diferă în mod fundamental
unele de altele, fiind încadrate în 3 regnuri: protista,
procariotae şi vira.
Regnul Protista cuprinde microorganisme a
căror celule sunt evoluate, de tip eucariot, cu nucleu
şi organite celulare nespecifice.
Regnul Procariote cuprinde microorganisme a
căror celule sunt primitive, de tip procariot, lipsite de
nucleu adevărat şi de organite celulare nespecifice, dar
cu un înveliş suplimentar numit perete celular.
Regnul Vira cuprinde entităţi infecţioase de
natură subcelulară care sunt virusurile şi viroizii.
Virusurile sunt formate dintr-un singur acid
nucleic (ADN sau ARN), învelit de o capsidă proteică şi
sunt parazite obligatoriu intracelulare.
Tema de faţă cuprinde comparaţia între bacterii şi virusuri privind morfologia,
structura, înmulţirea şi cultivarea pe medii de cultură specifice.

Bacteriile Virusurile
Virusurile constituie un
Celula bacteriană regn aparte, sunt
este o entitate microorganisme lipsite de
morfologică şi organizare celulară şi care
se deosebesc
fiziologică de sine fundamental de
stătătoare. organismele eucariote sau
Bacteriile sunt procariote
celule procariote
protiste inferioare.
Dimensiunea bacteriilor Dimensiunea
se exprimă în microni
(1µ=10-3 mm), fiind virusurilor se exprimă
cuprinsă între 1-10µ. în mµ, sunt particule
Dimensiunea, forma şi de dimensiuni foarte
aşezarea bacteriilor se mici (10 până la 300
apreciază prin microscopie
optică. mµ). Pot fi puse în
evidenţă doar cu
ajutorul microscopului
electronic.

Formă şi aşezare. În
raport cu forma lor
deosebim 4 categorii de Forma virusurilor
bacterii: rotunde (cocii), este variată. În general
alungite (bacili), încurbate
(spirili, spirochete, vibrioni) corpusculii elementari
şi filamentoase sau virionii se pot
(actinomycetele). prezenta sub
următoarele forme:
 cocii sunt bacterii rotunde,  formă sferică sau
aşezate în grămezi sferoidală (virusul
(Staphylococcus), ovalare,
aşezate în lanţuri poliomielitic, virusul
(Streptococcus), lanceolate, gripal);
dispuse în diplo ca două
flăcări de lumânare,
(Streptococcus pneumoniae)
şi reniforme dispuse ca două
boabe de cafea ce se privesc
faţă în faţă (Neisseria);
Myxovirus influenzae
Neisseria (Virusul gripal)
meningitidis
(Meningococ)
 bacilii sunt  formă prismatic
bacterii cu formă patrulateră
alungită de (virusul vaccinal,
bastonaş cu virusul variolic);
dimensiuni între
1,5 - 10µ.
Orthopoxvirus
Bacillus anthracis
(Virusul variolic)
(Bacilul antraxului)
 cocobacilii sunt  formă
forme intermediare filamentoasă sau
între coci şi bacili de bastonaş
(Yersinia pestis); (virusul mozaicului
tutunului);
Yersinia pestis
Virusul mozaicului
tutunului
 vibrionii sunt bacterii încurbate  formă de spermatozoid
în formă de virgulă; (bacteriofagi).
 spirilii sunt bacterii spiralate cu
1-2 spire rigide;
 actinomicetele sunt bacterii
foarte asemănătoare fungilor;
 spirochetele sunt bacterii
spiralate cu corpul flexibil şi 12-20
de spire (Treponema pallidum).

Treponema pallidum
(Agentul sifilisului)
Structura celulei Structura
bacteriene internă a
corpusculului
elementar
viral
Peretele 1. învelişurile proteice:
celular  sunt codificate de
acidul nucleic viral;
Componentă celulară
obligatorie care
 au un înveliş
înconjoară membrana proteic=capsida
citoplasmatică; este o alcătuită din mai
structură rigidă, specifică multe unităţi
bacteriilor, format dintr- identice ce poartă
un strat bazal sau numele de
peptidoglican şi un strat capsomere;
al structurilor  Amvelopa virală: are
superficiale; manifestă structură mult mai
caractere tinctoriale complexă:
diferite: bacterii gram - glicolipidoproteică.
pozitive, gram - negative
şi acido-
alcoolorezistente.
Aparatul nuclear 2. genom =acid
Este un nucleoid sau nucleic ADN sau
echivalentul nucleului, cu ARN, niciodată
o structură primitivă în
comparaţie cu nucleul
ambele în acelaşi
celulelor eucariote. Este virus:
format dintr-o moleculă  este purtătorul
circulară de ADN infectivităţii virale;
Funcţia nucleului
bacterian constă în
depozitarea informaţiei
genetice necesară
autoreplicării, şi deci a
caracterelor ce definesc
specia.
Citoplasma bacteriană
Este un sistem coloidal alcătuit din 80% apă, în care
se găseşte o cantitate mare de molecule organice, ioni
anorganici, enzime, ARN, vacuole şi incluzii.
Ribozomii. Se apreciază că o celulă bacteriană are
20.000 de ribozomi ce conţin 80-90% din ARN-ul
citoplasmatic.
Incluziile citoplasmatice, descrise la unele specii
bacteriene, sunt formaţiuni structurale inerte.
Mezozomii. Sunt structuri membranare care se
formează prin invaginarea membranei citoplasmatice
sub formă de buzunar, prezente la bacteriile gram -
pozitive şi ocazional la cele gram - negative.
Structuri celulare bacteriene
neobligatorii
(extraparietale)
Capsula
Capsula este un înveliş compact de natură polizaharidică, cu
excepţia capsulei bacilului cărbunos care este polipeptidică; are rol
în rezistenţa bacteriilor faţă de fagocitoză.
Stratul mucos este un strat amorf şi vâscos ce înveleşte
bacteria.
Este format din lanţuri lungi de polizaharide, cu rol major în
adezivitatea bacteriilor de suprafeţe.
Cilii sau flagelii bacterieni
Sunt apendici filamentoşi ai speciilor bacteriene mobile şi
servesc ca organe de locomoţie.
Pilii bacterieni
Sunt nişte apendici filamentoşi, rigizi, mai scurţi decât flagelii,
în număr mare (100-500/celulă) şi cu dispoziţie în general
peritriche.
Sporii
Sunt forme primitive de diferenţiere celulară, cu rezistenţă
crescută la factorii de mediu şi care apar endocelular în condiţii
nefavorabile de viaţă.
Bacteriofagii

Structura bacteriofagului
Bacteriofagii sunt formaţi dintr-un cap
hexagonal, un gât şi o prelungire numită picior
(coadă). Capul este alcătuit dintr-un înveliş
proteic (capsida) şi adăposteşte ADN. Coada
este un cilindru rigid învelit într-un manşon
proteic. De placa bazală se prind 6 fibre cu rol în
fixarea bacteriofagului pe suprafaţa bacteriei.
Înmulţirea bacteriilor
Înmulţirea bacteriilor se face prin diviziune. Ele
au viteză de multiplicare extraordinar de mare.
Înmulţirea bacteriilor evoluează astfel:
1. Faza de latenţă. În această perioadă nu se remarcă
o creştere a numărului de celule. Durata acestei faze
variază în funcţie de specie.
2. Faza exponenţială sau logaritmică este precedată
de o fază de accelerare în care celulele bacteriene
încep să se înmulţească. Această rată intensă de
multiplicare este posibilă doar in vitro, in vivo ea
fiind mult frânată de mecanismele apărării
antiinfecţioase.
3. Faza staţionară. Multiplicarea bacteriilor în
progresie logaritmică nu mai este posibilă.
4. Faza de declin care durează mai multe zile se
caracterizează prin scăderea numărului de bacterii.
Multiplicarea virusurilor

Virusurile se autoreproduc folosind mecanismele celulare din interiorul celulei


vii. Multipliarea are loc diferit faţă de bacterii şi se realizează pe parcursul a mai
multor faze:
1. Adsorbţia virusului la celula ţintă:
Virusul deturnează rolul receptorului celular pentru a se folosi de celulă. Dacă
există un factor care împiedică adsorbţia, împiedică în realitate şi infecţia.
2. Faza de pătrundere. În celulă poate pătrunde virusul în întregime sau numai
acidul nucleic cuplat cu o mică parte din capsidă.
3. Faza de eclipsă sau decapsidarea: separarea fizică a virusului de învelişul
proteic. Pătruns în celula, virusul se dezintegrează în acid nucleic şi proteină şi nu
poate fi pus în evidenţă.
4. În faza de multiplicare activă:
- are loc replicarea virusului;
- se inhibă metabolismul celulei gazdă.
5. Faza de eliberare:
- maturarea proteinelor virale;
- virionii nou formaţi lovesc membrana celulară, iar celula iniţială moare;
- eliberarea virionilor se poate face treptat sau se acumulează producând explozia
celulei-gazdă, infectând şi alte celule.
Metode de cultivare ale bacteriilor
Cultivarea microbilor pe medii lichide. Mediile lichide se
folosesc pentru înmulţirea unor microbi care se găsesc în
număr mic într-un anumit produs.
Cultivarea bacteriilor pe medii solide. Introducerea mediilor
de cultură solide a însemnat un progres uriaş în tehnicile de
diagnostic, deoarece permite dezvoltarea distinctă a
microbilor, sub formă de colonii izolate.
Medii speciale
Mediile de îmbogăţire sunt medii lichide care permit
înmulţirea microorganismelor dintr-un produs patologic sărac
în aceştia.
Mediile de diagnostic sunt medii de cultură care evidenţiază
anumite proprietăţi fiziologice.
Medii selective. Dacă un mediu de îmbogăţire se solidifică,
rezultă un mediu selectiv care are avantajul obţinerii
microbilor sub formă de colonii izolate.
Metode de cultivare a virusurilor
Virusurile se autoreproduc folosind mecanismele
celulare din interiorul celulei vii.
Cultivarea lor este posibilă dacă sunt inoculate într-o
gazdă receptivă reprezentată de:
- animale de laborator;
- oua embrionate;
- culturi de celule.
Cultivarea virusurilor pe animale de laborator
Animalelor de laborator li se pot administra diferite
substanţe, culturi microbiene pe mai multe căi: cutanată,
subcutanată, intramusculară, intravenoasă, etc.
Cultivarea virusurilor pe ouă embrionate se
realizează în diferite modalităţi:
- inocularea în cavitatea alantoidiană;
- inocularea în cavitatea amniotică;
- inocularea în sacul vitelin.
Cultivarea virusurilor pe culturi de celule
Culturile de celule pot fi de origine umană sau
animală, provenind din ţesuturi normale sau neoplazice.
CONCLUZII
Microbiologia are un domeniu foarte larg de studiu,
microorganismele fiind prezente peste tot în mediul înconjurător şi în
cavităţile naturale ale oamenilor şi animalelor.
Pe măsura cunoaşterii tot mai aprofundate a exigenţelor unei
bacterii s-a ajuns la realizarea unor medii de cultură cu o compoziţie
adecvată şi precisă, astfel încât studiul bacteriilor permite dezvoltarea
unor metode de profilaxie: realizarea de vaccinuri şi de seruri imune
specifice sau imunoglobuline.
Ţinând cont de particularităţile fizico-chimice şi biologice ale
virusurilor în prezent se pot izola şi identifica acestea.
În prezent majoritatea infecţiilor virale pot fi combătute prin
profilaxie specifică: vaccinuri integrale inactivate mono- sau
polivalente.
După cum am arătat există diferenţe de ordin morfologic,
structural, din punct de vedere al replicării şi al cultivării pe medii de
cultură specifice între bacterii şi virusuri.
Tocmai aceste diferenţe au ajutat la identificarea şi deosebirea
acestor microorganisme.