1.

Cenușăreasa
A fost odată ca niciodată o fată pe nume Cenușăreasa, care purta
mereu haine vechi și zdrenţe.

Mama ei vitregă și surorile vitrege au fost foarte răutăcioase cu ea și

au făcut-o să se ocupe de toate treburile gospodăriei.

Într-o zi, prinţul avea să aibă un bal. Mama vitregă și surorile s-au
îmbrăcat pentru bal, dar pe ea au lăsat-o singură acasă, cu multa
muncă de făcut. Apoi a venit o zâna bună să o ajute. Cu o mișcare a
mâinii, i-a făcut o rochie frumoasă, o pereche de papuci de sticlă și o
căruţă din dovleac. Înainte de a pleca, zâna i-a spus Cenușăresei să
ajungă acasă până la miezul nopţii. La bal, prinţul și Cenușăreasa au
dansat și au dansat și ea era foarte fericită.

Ticăitul ceasului de la miezul nopţii a făcut-o să alerge repede, astfel

că i-a căzut un papuc de sticlă. Prinţul, care acum era îndrăgostit
nebunește de ea,
a jurat să se căsătorească cu fata care putea purta papucul. În cele
din urmă, Cenușăresei i s-a potrivit perfect papucul și a devenit
mireasa prinţului. Au trait fericiţi pana la adânci bătrâneţi.

2. Degeţica
A fost odată o femeie care și-a dorit foarte mult să aibă un copil, dar
nu i se putea îndeplini dorinţa. Așa că a cerut ajutor unei vrăjitoare.
Vrăjitoarea i-a dat un bob de orz și i-a cerut să îl planteze într-un
ghiveci de flori. După un timp, orzul a devenit o floare și înăuntru
stătea o fată mică cât un deget mare.

Femeia i-a pus numele Degeţica. Ziua, fetiţa micuţă, se amuza

așezată pe o petală; noaptea, ea dormea în leagănul ei din coajă de
nucă. Într-o noapte, o broasca urâtă a văzut-o și a vrut să o
căsătorească cu fiul său, așa că a luat coaja de nucă și a sărit cu ea în
mlaștină.

​​

 A așezat-o pe una dintre frunzele de nufăr așa că nu putea scăpa.

Degeţica nu suporta să se gândească ca va avea ca soţ fiul broaștei
urâte și a început să plângă amar. Peștișorii, care înotau în apă, i-au
părut foarte rău pentru ea, așa că s-au adunat și au ros cu dinţii
tulpina verde de la rădăcina nufărului. Apoi frunza a plutit în josul
pârâului, purtând-o pe Degeţica departe.

3. Pinocchio
Într-un orășel locuia un bătrân care făcea păpuși frumoase din
lemn. Într-o zi a sculptat o marionetă
din lemn și l-a numit Pinocchio. El iubea foarte mult această
păpușa, spunând: „Mi-aș dori să fii un adevărat
băiat!" În noaptea aceea, a venit o zână.

Pentru a-i mulţumi bătrânului că a făcut păpuși care aduceau

bucurie copiilor,
zâna l-a transformat pe Pinocchio într-un băieţel adevărat.

Într-o zi, în drum spre casă de la școală, Pinocchio a întâlnit pe

drum o vulpe și o pisică. L-au forţat pe Pinocchio să le dea
monedele de aur, dar Pinocchio nu a vrut. Astfel ei
l-au atârnat pe un copac. Pentru ca nu mai suporta, zâna a apărut și
l-a salvat.

Ea l-a întrebat s-a întâmplat. Pentru ca era rușinat, Pinocchio a

minţit-o pe zână. Deodată nasul lui
a început să crească, din ce în ce mai mult! Era atât de speriat. Zâna
a fost cea care i-a făcut nasul lung prin magie. Știind asta, Pinocchio
a strigat: „Nu voi mai minţi niciodată!” În cele din urmă, zâna l-a
iertat pe Pinocchio și nasul a revenit la normal.

4. Prinţul fericit
Sus, deasupra orașului, se afla statuia Prinţului Fericit. Era aurit, cu
frunze de aur fin, la ochi avea două safire strălucitoare și un rubin

mare și roșu strălucea pe mânerul sabiei lui. Într-o noapte, a zburat

deasupra orașului o Rândunica , care a coborât între ele
picioarele Prinţului Fericit și s-a pregătit să meargă la culcare.

Deodată o picătură mare de apă a căzut peste ea. A ridicat privirea și

a văzut că Prinţul Fericit plângea. Prinţul i-a spus despre
suferinţele poporului său. Plin de milă, Rândunica a decis să fie
mesagerul lui. Cu ajutorul Rândunicii, Prinţul și-a dat rubinul unui
scriitor sărac. Frunză după frunză din aurul fin l-a dat săracilor.

În cele din urmă, bună Rândunica a fost atât de epuizată și a căzut

jos la picioarele Prinţului. Statuia Prinţului nu mai strălucea cu
putere și a fost înlăturat de oamenii lui. Dumnezeu a trimis un înger
să ia Inima de plumb a Prinţului și pe Rândunica în Paradis. I-a
readus la viaţă și le-a făcut un loc în Paradisul Său pentru
Rândunica și Prinţul Fericit.

5. Petrică si lupul
A fost odată un băiat cioban care trebuia să-și îngrijească oile pe un
deal în fiecare zi. Într-o zi, el s-a simţit plictisit și s-a hotărât să le
facă o păcăleală sătenilor. A alergat spre sat și a strigat,
"Lupul! Lupul! Lupul urmărește oile!" Fermierii de pe câmp l-au
auzit și s-au repezit de pe deal cu sape și greble să-l ajute pe băiat.
Dar când au ajuns la el, nu au văzut niciun lup. Ciobanul a râs
zgomotos,
„Ha, Ha, Ha! V-am păcălit." Toţi fermierii au plecat furioşi.

A doua zi, ciobanul a jucat iar păcăleala.

Din nou, fermierii buni s-au repezit pe deal să-l ajute și din nou nu
au găsit niciun lup. Băiatul zâmbi,
"V-am păcălit din nou. Ha, Ha!" Fermierii erau foarte supăraţi și
a decis să nu mai aibă încredere în el. Câteva zile mai târziu, a venit
cu adevărat un lup.

Ciobanul a alergat spre sat strigând: ”Ajutor! Ajutor! Lupul chiar

vine!" Dar fermierii erau foarte supăraţi și au crezut că joacă din

nou un truc, așa că au ignorat strigătele lui de ajutor. Ca urmare,

multe dintre oile lui au fost mâncate de Lup.

6. Omul de turta dulce

Într-o zi, o bătrână a făcut o prăjitură de turtă dulce în formă de om.
Cum a deschis ușa cuptorului, omul de turtă dulce a sărit afara.
Bătrâna a început sa alerge după el, strigând,
“Oprește-te, oprește-te!” Omul de turtă dulce a continuat să alerge,
“Aleargă! Aleargă! Cat de repede poţi! Dar nu mă poţi prinde! Eu
sunt omul de turtă dulce!”
In timp ce alerga, a dat peste doi porci. Porcii au încercat să muște
din el, dar încă o dată omul de turtă dulce era mai rapid.

Mai departe pe potecă a dat de o vacă. “Stop!" strigă vaca: „Vreau să

te mănânc”. Mai târziu, omul de turtă dulce a dat peste un cal care
s-a alăturat și el sa îl urmărească. Omul din Turta dulce a râs de ei,
crezând că nimeni nu poate să-l prindă.

A continuat să râdă până a ajuns la malurile râului.

„Cum pot traversa râul?" plângea Omul de Turtă dulce. Deodată o
vulpe a apărut din spatele copacului și i-a spus,
— “Te pot ajuta să traversezi râul înot”. Așa că omul de turtă dulce a
sărit pe coada vulpii. Dar în curând a început să se ude și să fie
lipicios. Vulpea i-a cerut atunci Omului de Turtă dulce sa urce pe
nasul lui. Imediat, vulpea l-a aruncat în aer, a deschis gura
și l-a înghiţit pe Omul de Turtă dulce.