Beneficiile purtării corecte a bebelușului

La fel ca alăptarea, babywearing-ul (purtarea sugarilor) a asigurat încă de la

începutul umanităţii supravieţuirea fizică prin înlesnirea contactului protector cu
mama şi prin stimularea dezvoltării lor psihice.

Egiptienii şi grecii antici, civilizaţiile inca şi maiaşă, popoarele indigene din Amazon,
Africa, Oceania, Asia, Australia şi inclusiv popoarele de pe teritoriul Europei au
practicat în mod constant purtarea sugarilor, existând dovezi materiale în acest
sens. Chiar şi în Evul Mediu s-a practicat purtarea sugarilor găsindu-se o frescă de
Giotto cu Maria purtând pe Isus în sling, pictată în 1303 în Capela Scrovegni din
Padova.

Până acum 150 de ani, înainte de invenţia căruciorului (1880) copiii erau purtaţi de
mamele lor în Europa. Căruciorul a apărut şi a fost utilizat în pătură superioară a
societăţii pentru a crea o distanţă între mame şi copiii lor, distanţă regăsită încă din
Evul Mediu şi în modalitatea de hrănire a sugarilor cu ajutorul unei doici.

În Europa, contactul fizic între mama şi copil a fost timp de sute de ani un simbol de
sărăcie iar distanţa dintre mama şi copil a devenit simbol de bogăţie.

Abia în anii 1970 odată cu mişcarea hippie europenii şi-au redescoperit

corporalitatea inclusiv în ceea ce priveşte maternitatea. Din cauza asta, mamele care
astăzi îşi poartă sugarii şi copiii sunt văzute că fiind tributare modei hippie.

Odată cu revenirea treptată la apropierea de copil, a existat şi o re-evaluare

ştiinţifică a practicii purtării sugarilor (babywearing) asupra beneficiilor şi riscurilor
acestei practici ancestrale şi universale.

În comparaţie cu alte mamifere, nou-născutul din specia noastră se naşte

”prematur”  având nevoie de alte 9 luni pentru a atinge un stadiu de evoluţie
comparabil cu celelalte mamifere la naştere. Din acest motiv este recomandat să
încercăm să recreăm un mediu cât mai asemănător posibil cu cel intrauterin pentru
micul pui de om. Numeroase studii (2) arată că bebeluşii purtaţi plâng mai puţin
decât cei care nu au fost purtaţi, mai ales în primele 3 luni de viaţă. Temerile despre
răsfăţarea/crearea dependenţei de persoană mamei prin apropierea constanta de
mama sunt neîntemeiate deoarece ataşamentul copilului se consolieaza în primele 6
luni de viaţă. Dacă acest ataşament este solid şi constant copiii vor putea să se
detaşeze de părinţii lor mai uşor pentru că vor fi construit o relaţie de încredere
deplină în propria persoană şi în mediul familial.

Purtarea permite stimularea copilului atât din punct de vedere kinetic, olfactiv, tactil,
vizual şi auditiv prin apropierea de purtător. Au existat însă, la un moment dat,
temeri că această apropiere ar fi o posibilă cauza pentru apariţia unor modificări
cardio-respiratorii nefiziologice. Un studiu (3) publicat în 2002 arată că utilizarea
mijloacelor de purtare fiziologice nu sunt defapt asociate cu un risc crescut de
modificări cardio-respiratorii relevante clinic la nou-născuţii născuţi la termen şi
înainte de termen.

Au existat de asemenea
temeri în ce priveşte dezvoltarea fizică şi a posturii copiilor purtaţi. Pentru a aborda
acest subiect este esenţial să explicăm care sunt caracteristicile unui sistem de
purtare fiziologic. Plecăm de la premisa că sugarul se naşte cu o cifoză totală a
coloanei şi o hipotonie a musculaturi paravertebrale care dau spatelui, privit din
lateral, o formă de C. Când copilul se aşează spontan în poziţie ghemuită un sistem
fiziologic trebuie să se muleze perfect pe linia coloanei inclusiv până la nivelul
occiputului (pentru susţinerea cefei în primele 3 luni de viaţă).

 
 

În ceea ce priveşte postura fiziologică a picioarelor şi prevenirea displaziei şoldurilor

este obligatorie menţinerea picioarelor desfăcute astfel încât genunchii bebeluşului
să se afle la nivelul ombilicului sau (şi să formeaze un M între şolduri, femur şi tibii
tipic poziţiei de ”broscuţă”). Prin această poziţie capul femurului este împins în
cavitatea acetabulară - contrar a ceea ce se întâmplă atunci când copilul este
purtat într-un sistem nefiziologic în care picioarele sale sunt atârnate.

O altă regulă fundamentală de purtare corectă pentru a respectă susţinerea

fiziologică spatelui este de a purta copilul în poziţia cu pieptul sau lipit pe pieptul, pe
soldul sau pe spatele purtătorului dar în niciun caz cu spatele spre pieptul
purtătorului (purtare frontală cu privirea în faţă).

Statistic vorbind, conform unui studiu (4) al Institutului Naţional de Sănătate Publică
din Quebec realizat între 1997 şi 2006 pentru grupul de vârstă 0-11 luni, accidentele
legate de purtarea sugarului au fost mult mai puţine (1,5% din accidentele asociate
unui produs de transport al bebeluşului) în comparaţie cu accidentele legate de
cărucioare (22%) sau cele legate de scaunele auto folosite în casă (20%).

Că atare, putem concluziona că purtarea sugarului este un sistem de transport

extrem de sigur în comparaţie cu alte metode, încă de la naştere.

 
 

Pentru Asociatia SAMAS, ca instituţie ce furnizează servicii de educaţie perinatală

este extrem de important să informăm viitorii şi proaspeţii părinţi despre toate
produsele de purtare de pe piaţă şi despre criteriile de evaluare de calitate astfel
încât să poată să achiziţioneze un produs fiziologic, învăţându-i totodată cum să-l
utilizeze corect.
Când se află într-un sistem de purtare, copilul nu trebuie îmbrăcat la fel de gros că
unul care se află într-un cărucior deoarece apropierea de purtător facilitează
transferul de căldură corporală. De asemenea, purtătorul trebuie să îşi adapteze
vestimentaţia astfel încât să nu se supraîncălzească unul pe celălalt.

La Cursul de Babywearing organizat regulat de Asociatia SAMAS părinţii pot afla

informaţii legate de:

 textilele utilizate pentru producerea sistemelor de purtat

 tehnici diferite de folosire a sistemelor de purtat
 confort prin ajustarea sistemului de purtat pe fiecare tip de fizionomie a
purtătorului
 avantajele şi dezavantajele ficarui sistem de purtare fiziologic
 metode de adaptare a sistemlui de purtare în funcţie de posibile probleme
ale purtătorului (probleme de spate, de umăr, etc.)
 metode de adaptare a sistemlui de purtare în funcţie de posibile probleme
ale copilului (prematur, reflux gastro-esofagian, colici, etc.)