ANGLIA

„Eram gata să plâng. Anglia, Anglia, mult iubita mea bătrână Anglia – nu poți uita niciodată că te-ai
născut englez. ” p.92

p.101 Am vorbit mai multor bărbați care înțeleg să facă bine cauzei noastre și care sunt gata să creeze o
atmosferă bună între România și Anglia

p.105 Sunt foarte fericită aici, dat tot timpul suferința pentru țara mea rămâne în sufletul meu și sunt
îngrijorată, îngrijorată pentru ea. Brătianu a plecat astăzi, el nu pare atât de îngrijorat. Într-un fel, vizita
sa în Anglia pare să-l fi satisfăcut. El consideră că cea mai bună muncă a mea aici este de a fi în
termeni excelenți cu familia regală”

„Aici am făcut tot ce am putut pentru el, dacă zilele mele aici au fost atât de pline și obositoare, aceasta
a fost pentru ca gândul la țara mea a fost totdeauna prezent, totdeauna predominant. Mi-a dat curaj
pentru orice am întreprins și elocvență în vorbire. Am luptat cu bunăvoință, făcând uz de „farmecul”
meu cât și de inteligența mea, făcându-i prietenii prietenii mei, câștigându-le încrederea, interesul și
simpatia” p.120

„Nu m-am plâns niciodată, dar am insistat asupra suferințelor noastre din trecut și asupra sacrificiilor,
pentru a prezenta o imagine vie și a trezi simpatie, apoi am spus repede că trecutul este trecut și trebuie
lucrat pentru viitor, dar pentru aceasta am nevoie de ajutor lor pentru a șterge toate greșelilecare s-au
făcut. I-am făcut să râdă, dar i-am făcut și să le vină lacrimile în ochi și deseori am simțit că îi am de
partea mea vrăjiți și atunci m-am simțit puternică și în sinea mea mă gândeam la Țara Mea și că aceasta
trebuie să aibă încredere în minte cu toată puterea” p.122

PARIS

Am deschis fereastra ca să le vorbesc și să le spun să fie cu grijă pentru că mi-era teamă

să nu se strivească între ei. Toți strigau „Vive la Reine” până îi durea gâtul. Nu am putut
avansa și într-adevăr a fost un moment de mare neliniște să nu se strivească unul pe
altul. Au venit la fereastra mea muncitori cerând să dea mâna cu mine și oameni cu
înfățișarea asprp mi-au aruncat flori, a fost p adevărată ovație, emoționantă, dar
groaznică din cauza înghesuielii periculoase. Am vorbit cu ei, spunându-le să fie
rezonabili că se vor omorâ unul pe altul. În clipa în care întorceam capul dintr-o parte în
alta, ei loveau furios în geam să mă facă să mă uit în partea lor. Erau necugetați,
prietenoși și entuziaști, așa cum numai francezii pot fi.”
pp.127-128
p.129 Am fost cât se poate de amabilă, de pliină de aprecieri, de comunicativă, de
genială”...

p.139 Mulțimea Parisului ține extrem de mult la mine și mă aclamă cu toate acaziile.
Iersi s-a strigat chair „Vive notre Reine”. Ei au încă un trecut pe care îl iubesc și o regină
este o figură mai legendară decât un rege, din mai multe puncte de vedere, și eu știu cum
să mă port cu oamenii simpli. Mă simt în elementul meu printre e și ei își dau seama de
aceasta, de aici vine atracția dintre noi.

p.143 și 146 intalnriea cu wilson

Dar plecarea mea nu era deloc ușoară. Am făcut tot ce am putut să fie totul în ordine, m-
am gândit la orice amănunt, dar totul a fost în grabă, unele lucruri ar fi putut scăpa, însă
pot spune că am făcut totul, mi-am folosit tot talentul, toată inteligența, fiecare gând
price efort, până la maximum. Nimeni nu poate să înțeleagă solicitarea mea nervoasă din
ultimul timp, puțini ar fi rezistat fără să fi cedat.

Plecarea, în sfârșit, a trebuit să aibă loc. La gară înghesuială, foarte multă lume de toate
naționalitățile, prieteni, cunoștințe, admiratori ardenți, persoane oficiale, francezi,
englezi, americani, ruși, spanioli, polonezi, portughezi, greci, chiar și simpli soldați, toți
îngrămădiți lângă președintele republicii și mareșalul Foch. Mulți ochi erau înlăcrimați.
Fusesem populară, trezisem interes tuturor claselor, tuturor naționalităților, în unele
ocazii lumea are nevoie de personalități, le creează și este stimulată de ele. Fusesem
aleasă ca atare și ei erau dispuși să mă glorifice, nu era gelozie, dar un fel regret că nu
mă aveau în țara lor, ceea ce am observat bine, iar în acest fel eu am devenit de interes
internațional și țara mea a căpătat deodată cu totul alte proporții. Aceasta nu este numai
în imaginația mea. Totul este bizar și minunat. Românii mei se umflă în pene de
mândrie. Vizita mea „neoficială” a constituit, desigur, un imens succes, nu pot spune că
nu-mi face plăcere, dar am o fire de copil, prea puțin de „intelectuelle” cu ciorapi
albaștri, ca să fiu impresionantă pe nedrept. Sunt numai instinct, toată munca mea este
spontană, nu am timp să fac combinații, atacurile mele sunt întotdeauna directe,
nepregătite, am o flexibilitate naturală a minții, cântăresc lucrurile rapid, înteleg lumea
rapid, am un profund mod de a înțelege pe fiecare om cu care am de-a face. La aceasta
se poate adăuga dorința feminină de a plăcea și o inimă bună, ceea ce mă face
irezistibilă. Îmi lipsește complet convenționalismul, nu am trăit niciodată „dans le
monde”, încât nu fac politețe gratuită. Întotdeauna, în toate ocaziile, sunt eu însămi: fără
pretenții, fără afectare, fără „subterfugii” și aceasta, în general, m-a ajutat, nu m-a
dezavantajat. Adevărul este că sunt „unclassable”.
Parisului i-am spus la revedere cu tristețe, cu emoție, cu inima tulburată. M-am simțit
excelent, am avut o mare experiență, deși a fost o viață stresantă la care nu poți să reziști
mult timp. Să-mi iau zborul era singurul lucru posibil, să mă smulg din mijlocul unui
asemenea succes, al unei asemenea adorații, admirații, adulații, dar totuși, a meritat și a
fost o mare realizare pentru „Țara mea”. Acum mă întorc acolo, la inimile care mă
așteaptă și la soarta oricare ar fi, căreia va trebui să-i fac față.
Am pornit din gară în urale de bucurie „Vive la Reine, Vive la Reine!”, „Vive la
Roumanie” și figurile se îndepărtau, se estompau. S-a terminat, s-a încheiat ...”
p. 156