Alcătuiți un scurt eseu cu tema:

Discutați despre Războiul Rece din prisma paradigmei realismului

Războiul Rece a fost o perioadă de mari confruntări, tensiuni și frământări politice în care
ideologia realistă își găsește o puternică reflectare.
Concepția realismului este orientată în principal pe state, ca actanți principali pe scena
intereselor politice, ignorând individul ca entitate distinctă cu drepturi și libertăți și
considerându-l doar un instrument în mânile celor care controlau puterea. Această viziune
macro-statală sublinia importanța supraviețuirii statelor, cu ignorarea oricărui percept moral,
având la bază principii machiavelice, cu scopul dobândirii puterii, a supremației mondiale în caz
de conflict. Valorile statale nu puteau fi privite ca bune sau rele, căci atâta vreme cât vizau
interesele statale, puteau fi ocolite de perspectiva morală. Așadar, obligația fiecărui stat era să
promoveze interesele naționale prin dobândirea puterii.
Tratativele și orice formă de diplomație pentru rezolvarea pașnică a conflictului sunt
ignorate în cadrul acestui concept, căci războiul, în speță, cursa înarmării, au fost văzute ca unică
alternativă pentru păstrarea hegemoniei și a suveranității statale.
Serviciile secrete și tacticile diplomatice au fost utilizate intens în cadrul perioadei
Războiului Rece, dar nu pentru negociere și tratative, ci pentru intimidarea oponentului.
Împărțirea pe zone de influență viza exercitarea controlului imperialist și de fapt reflecta
confruntarea a doi mari titani în principal: SUA și URSS, precum și state ale căror resentimente
legate de Cele două Războaie Mondiale rămăseseră vii în mintea facțiunilor politice majoritare
care își derulau programele politice în acea perioadă.
Autosuficiența acestor puteri din planul relațiilor externe transpare cu puterea evidenței,
căci puternicul grad al independenței statale era folosit în scopul dobândirii hegemoniei statale,
iar instrumente precum tehnologia dezvoltată, cele mai recente descoperiri științifice și
tehnologice erau folosite în scopurile politicii statale, acelea care vizau expansiunea și controlul.

1
 Războiul Rece a fost un elocvent exemplu, care, venit din perspectivă empirică, a arătat
că natura umană e îndreptată cu precădere spre conflict, mărire și decădere din cauza tendințelor
de dominație și de dobândire a puterii față de alte state.
Istoria omenirii vine să întărească ideea că oamenii sunt înclinați spre a fi răi, păcătoși,
dornici de putere și că războiul contra tuturor este o tendință naturală din cele mai vechi timpuri.
În cazul Războiului Rece această cursă a înarmării nu a fost urmată de un conflict direct,
dar cele două mari puteri, SUA și URSS, precum și urmași ai aliaților care s-au împotrivit
regimului nazist s-au intimidat reciproc folosind noile descoperiri științifice legate de armele
nucleare și de distrugere în masă pentru a se “dezarma reciproc” așadar pentru a respinge și
descuraja ori tentativă de împotrivire a puterii adverse.
Dezvoltarea economică a fost folosită pentru a demonstra puterea și prestigiul național,
dar exhibarea capabilităților militare a dus de fapt la descurajarea reciprocă a marilor puteri.
Teoria realismului transpare și din faptul că Războiul Rece devenise la acea vreme un
conflict la scara mondială întrucât, ca urmare a celui de-al doilea război mondial, lumea fusese
împărțită pe zone de influență și disputarea hegemoniei politice și economice era văzută drept
unica soluție pentru desăvârșirea interesului statal. Războiul Rece a dovedit natura anarhică
umană, iar cursa înarmărilor, alături de politici diplomatice și de spionaj agresive au dus la
descurajarea declanșării conflictelor directe.
Radicalismul și extremismul teoriei realiste și-au găsit confirmarea în cazul Războiului
Rece și prin dobândirea unui așa-zis echilibru rezultat din dorința tuturor statelor de a dobândi
puterea și suveranitatea. Alianțele formate între statele puternice, viziunea preventivă și precaută
asupra alianțelor de putere, au dus la anularea reciprocă a intereselor prin mecanismul checks
and balances.
În ciuda deficitului de moralitate, a slabei capacități predictive și prescriptive a acestei
teorii cu adâncă reflectare în Războiul Rece, consider că doar prin exhibarea capabilităților
militare, strategice, economice și de diplomație agresivă, s-a ajuns la restabilirea unui echilibru
interstatal întrucât cred cu tărie în postulatul lui Thomas Hobbes care spunea că viața este o
perpetuă luptă pentru putere, dar și că omul este lup pentru om. Doar aceste instrumente au dus
la evitarea repetării comiterii atrocităților din timpul Celor două Războaie Mondiale