Nota de Curs 2019-1

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA INGINERIE ECONOMICĂ ȘI BUSINESS

DEPARTAMENTUL ECONOMIE ȘI MANAGEMENT
Iuliu ȚURCAN, Rina ȚURCAN
ECONOMIA ȘI STATISTICA
RAMURII
NOTE DE CURS
Chișinău
Editura ”Tehnica-UTM”
2019
1
Lucrarea este destinată studenților Facultății Tehnologia
Alimentelor învățământ cu frecvență la zi și cu frecvență redusă,
programele de studii: Tehnologia produselor alimentare;
vinului și a produselor obținute prin fermentare; Biotehnologii
industriale, Tehnologia și managementul alimentației publice.
Lucrarea cuprinde materialul tematic succint în conformitate
cu curricula disciplinei.
Compilare: conf. univ., dr. Iuliu ȚURCAN

conf. univ., dr. Rina ȚURCAN
Redactor responsabil: conf. univ., dr. Rina ȚURCAN

Recenzent: prof. univ., dr. Maria GHEORGHIȚA
Redactor: Eugenia BALAN
Bun de tipar 18.06.19 Formatul 60x84 1/16

Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar 8,75 Comanda nr.41
2004, UTM, Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 168
Editura „Tehnica-UTM”
2068, Chișinău, str. Studenților, 9/9
© Iuliu Țurcan, © Rina Țurcan

© UTM, 2019
2
CUPRIN
INTRODUCERE.............................................................................. 4
TEMA 1. OBIECTUL DE STUDIU AL CURSULUI. ROLUL
RAMURII ÎN ECONOMIA ȚĂRII ȘI CARACTERISTICELE
ACESTEIA....................................................................................... 5
TEMA 2. ÎNTREPRINDEREA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ.......... 17
TEMA 3. REZULTATELE ACTIVITĂȚII DE BAZĂ ALE
32
ÎNTREPRINDERII...........................................................................
TEMA 4. MIJLOACELE FIXE ALE ÎNTREPRINDERII............... 44
TEMA 5. MIJLOACELE CIRCULANTE ALE
55
ÎNTREPRINDERII...........................................................................
TEMA 6. PERSONALUL ÎNTREPRINDERII ȘI
65
PRODUCTIVITATEA MUNCII......................................................
TEMA 7. REMUNERAREA MUNCII ȘI REGLEMENTĂRILE
80
ÎN DOMENIU....................................................................................
TEMA 8. COSTUL DE PRODUCȚIE.............................................. 87
TEMA 9. POLITICA DE PREȚ A ÎNTREPRINDERII................... 95
TEMA 10. EFICIENȚA ECONOMICĂ A ACTIVITĂȚII
107
ÎNTREPRINDERII...........................................................................
TEMA 11. ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ A
120
ÎNTREPRINDERII...........................................................................
TEMA 12. ACTIVITATEA ECONOMICĂ EXTERNĂ A
128
ÎNTREPRINDERII...........................................................................
BIBLIOGRAFIE............................................................................... 140
3
INTRODUCER
Formarea unei economii de piață este un proces de o anumită
complexitate, care se caracterizează prin schimbări continue de
ordin economic și social. Structura cursului este formată reieșind
din tratarea întreprinderii ca o sistemă socioeconomică și ținându-se
cont de factorii exteriori ai funcționării acesteia. Cursul prevede
expunerea materialului teoretic într-o combinare eficientă cu
specificul funcționării întreprinderilor din ramura studiată în
Republica Moldova.
Economia și statistica ramurii este o disciplină teoretico-
aplicativă, scopul căreia prevede formarea bazei fundamentale
vizavi de procesele economice care au loc la nivelul unităților
economice din ramura studiată.
Economia și statistica ramurii studiază formele, metodele,
instrumentele și regulile de organizare a activității întreprinderilor
din ramura studiată. Un aspect important al cursului prevede
familiarizarea studenților în cadrul fiecărei teme cu datele statistice
ce caracterizează activitatea întreprinderilor din ramura studiată.
Disciplina Economia și statistica ramurii este o știință
interdisciplinară care are o strânsă conexiune atât cu disciplinele
economice studiate de ingineri, cum ar fi: teoria economică,
marketing, managementul industrial și antreprenoriat, cât și cu
disciplinele tehnologice și inginerești în cadrul cărora se studiază
funcționarea întreprinderilor din ramură.
4
TEMA 1. OBIECTUL DE STUDIU AL CURSULUI.
ROLUL RAMURII ÎN ECONOMIA ȚĂRII ȘI
ACESTEIA
1.1. Scopul, obiectivele și sarcinile cursului.
1.2. Caracteristica economică generală a ramurii.
1.3. Rolul și locul ramurii în dezvoltarea economiei naționale.
1.4. Tendințele, problemele și perspectivele dezvoltării ramurii.
1.5. Principalii indicatori statistici ce caracterizează ramura în
contextul economiei naționale.
1.1. Scopul, obiectivele și sarcinile cursului

Economia și statistica ramurii este o disciplină teoretic-
aplicativă, scopul căreia prevede formarea bazei fundamentale a
proceselor economice care au loc la nivelul unităților economice din
ramura studiată.
Obiectivele cursului Economia și statistica ramurii includ:
 cunoașterea prevederilor legislației care reglementează
modul de înregistrare și activitate al întreprinderii
industriale din ramură;
 însușirea metodologiei de calcul a principalilor indicatori
economici ce caracterizează rezultatele, eforturile și efectul
activității întreprinderilor din ramură;
 sesizarea statisticii ce reflectă principalii indicatori ai
activității întreprinderilor din ramură;
 capabilitatea de a utiliza în practică metodologia de calcul
a principalilor indicatori economici ai activității
întreprinderilor din ramură;
 abilități de interpretare a rezultatelor obținute la nivel de
întreprindere din ramură în vederea luării deciziilor;
 interpretarea relațiilor întreprindere-furnizor, întreprindere-
client, întreprindere-partener de afaceri specifice ramurii;
 abilități de elaborare a măsurilor de restructurare a
activității întreprinderii și de ajustare a structurilor ei
pentru a corespunde cerințelor mediului ambiant.
5
1.2.Caracteristica economică generală a ramurii
Industria alimentară și a băuturilor a început să se
rapid pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind influențată de
transformarea economiei, de la cea rurală spre cea urbană. Tot mai
multă populație la nivel național și global dă preferință sectorului
urban și, prin urmare, s-au dezvoltat sistemele alimentare pentru a
procesa, a stoca, a transporta și a comercializa alimente pentru
populația urbană.
Creșterea ofertei de alimente la prețuri accesibile, combinată
cu introducerea de noi tehnologii alimentare, a jucat un rol
important pentru sănătatea populației, creșterea productivității
muncii și dezvoltarea pe termen lung a industriei alimentare și a
economiei în ansamblu.
Un sistem alimentar complex conectează producătorii de
alimente cu consumatorii printr-un lanț valoric care începe de la
producția agricolă și se termină pe masa consumatorilor. Figura 1.1
oferă o ilustrare grafică a lanțului valoric al produselor alimentare
de la producătorul agricol până la etapa consumului final.
Agricultorii produc mărfuri care pot fi consumate cu o
prelucrare minimă, cum ar fi fructele și legumele proaspete sau care
furnizează intrări (input-uri) pentru industria alimentară.
În prima etapă de prelucrare (după poarta fermierilor),
industria alimentară include sacrificarea și prelucrarea cărnii,
zdrobirea și rafinarea semințelor oleaginoase, rafinarea zahărului,
prelucrarea laptelui și măcinarea cerealelor etc.
O parte de produse alimentare sunt oferite în rețeaua de
distribuție după etapa prelucrării primare a acestora, iar o altă parte
de produse sunt în continuare supuse prelucrării în cadrul
întreprinderilor industriale și ajung la consumatori în varianta de
prelucrare finală a acestora.
Reieșind din considerentele că produsele alimentare pot fi
consumate în condiții de casă sau în afara casei, în acest lanț apare
locul și pentru instituțiile de alimentație publică (restaurante,
cafenele, pizzerii, baruri, fast-food-uri și alte servicii de alimentație
publică).
6
LANȚUL VALORIC A PRODUSELOR
Producție Agricultorii produc Prelucrare

mărfuri care pot fi În prima etapă de prelucrare (după
agricolă consumate cu o primară poarta fermierilor), industria
prelucrare minimă, cum alimentară include sacrificarea și
ar fi fructele și legumele prelucrarea cărnii, zdrobirea și
proaspete, sau care rafinarea semințelor oleaginoase,
furnizează intrări rafinarea zahărului, prelucrarea
(input-uri) în produsele
prelucrate, cum ar fi
Distribuția produselor prelucrării Prelucrare
Produsele alimentare de toate tipurile Industria alimentară utilizează

sunt distribuite în întreaga țară pentru a materii prime sau parțial
răspunde nevoilor permanente ale prelucrate pentru a crea bunuri
de consum final, începând de
la pâine, pizza congelată până
Comerțul
cu ridicata,
Distribuția
& Livrarea
Restaurante și alte
servicii de alimentație Consumatorii
Alimentația acasă
Produsele alimentare sunt
furnizate în rețeaua de distribuție
cu amănuntul, care servește drept
piață de desfacere pentru
Figura 1.1. Lanțul valoric al produselor alimentare

Sursa: Economic Contribution of the Food and Beverage Industry. A Report by
the Committee for Economic Development of The Conference Board. 2007, p.13
Fiecare participant al lanțului valoric al produselor alimentare

urmărește scopurile sale (scopul prioritar al antreprenorilor fiind
7
maximizarea profitului), astfel numai organizarea optimă a
tuturor proceselor din punct de vedere economic poate
asigura satisfacția intereselor tuturor participanților, o
competitivitate înaltă și dezvoltarea durabilă a industriei
național, cât și internațional.
1.3. Rolul și locul ramurii în dezvoltarea economiei naționale

Rolul industriei alimentare, industriei băuturilor, precum și
diferitor servicii de alimentație este foarte important pentru
economia Republicii Moldova, ținând cont de aspectele istorice de
dezvoltare a ocupației populației pe meleagurile noastre. Reieșind
din considerentele că condițiile pedoclimaterice ale țării noastre
sunt favorabile dezvoltării agriculturii, Republica Moldova istoric s-
a manifestat ca o țară preponderent agrară. La rândul său,
dezvoltarea agriculturii a pus baza dezvoltării ramurilor încadrate în
prelucrarea produselor agricole.
Producția și
Industria furnizarea de energie electrică
prelucrătoare 83% condiționat 11%
Distribuția apei,
salubritate, gestionarea deșeuri
decontaminare 5%
Industria
extractivă 1%
Figura 1.2. Structura valorii producției industriale fabricate în

Republica Moldova pe tipuri de activități economice în anul 2017
Sursa: Elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe
http://www.statistica.md
8
Actualmente, în economia Republicii Moldova un loc
important îl deține industria prelucrătoare, structura valorii
producției industriale fabricate pe tipuri de activități economice
fiind prezentată în figura 1.2.
În structura producției industriale fabricate în Republica
Moldova pe tipuri de activități economice principala pondere îi
revine industriei prelucrătoare care deține circa 83% din valoarea
totală a producției industriale fabricate în țară în anul 2017.
În conformitate cu clasificatorul aplicat de către Biroul
Național de Statistică a Republicii Moldova, producția industrială
reprezintă:
 rezultatul direct și util al proceselor de extragere a materiilor
prime și materialelor existente în natură;
 rezultatul prelucrării primare a produselor agricole și silvice;
 rezultatul prelucrărilor executate ulterior asupra produselor
industriale;
 lucrările de restabilire a parametrilor tehnici și calitativi
inițiali ai produselor industriale (cum ar fi: lucrările de
reparații, de întreținere etc.).
Astfel, producția industrială este compusă din produse finite,
semifabricate și lucrări (servicii) cu caracter industrial destinate
investițiilor, consumului populației, exportului, consumului intern
productiv și altor necesități ale economiei naționale.
În vederea evidențierii rolului industriei alimentare și a
băuturilor pentru economia Republicii Moldova, în figura 1.3 este
următoarea reprezentată structura valorii producției industriale
obținute în cadrul industriei prelucrătoare.
Conform clasificatorului aplicat de către Biroul Național de
Statistică a Republicii Moldova, industria prelucrătoare include 33
de ramuri, în figura 1.3 fiind reprezentate doar acele ramuri care
dețin o pondere mai mare de 5% în valoarea totală a producției
industriale fabricate în cadrul industriei prelucrătoare din Republica
Moldova.
9
Industria Fabricarea Fabricarea
alimentară 36,78% băuturilor produselor textile 5,35%
11,25%
Fabricarea
articolelor de îmbrăcăminte 5,76%
Fabricarea
produselor din
Alte domenii minerale nemetalice
ale industriei prelucrătoare 32,70% 8,17%
Figura 1.3. Structura valorii producției industriei prelucrătoare din

Republica Moldova pe tipuri de activități economice în anul 2017
Principala pondere în structura valorii producției industriei
prelucrătoare din Republica Moldova pe tipuri de activități îi revine
industriei alimentare – 36,78%. Pe al doilea loc în structura
respectivă se plasează activitatea de fabricare a băuturilor (alcoolice
și nealcoolice) căreia îi revin 11,25% din valoarea producției
fabricate în cadrul industriei prelucrătoare.
Următoarea figură reflectă structura producției industriei
alimentare pe ramuri aferente.
1
Fabricarea altor produse Producția, prelucrarea și conservarea
Fabricarea produselor alimentare 16,63% cărnii și a produselor din carne
de brutărie și a produselor făinoase 14,69% 23,64%
Prelucrarea și
conservarea peștelui,
crustaceelor și molustelor 2,24%
Fabricarea
produselor de
morărit, a
amidonului și produselor din amidon 2,87%
Prelucrarea și
conservarea fructelor și legumelor
Fabricarea uleiurilor și a16,26% grăsimilor vegetale și
animale
9,09%
Fabricarea
produselor lactate 14,58%
Figura 1.4. Structura producției industriei alimentare pe ramuri în

Republica Moldova în anul 2017
În structura producției industriei alimentare autohtone pe
ramuri poziția dominantă îi revine industriei de prelucrare și
conservare a cărnii și a produselor din carne care deține 23,64%.
Poziția domeniilor de fabricare a produselor lactate, prelucrarea
fructelor și legumelor, fabricarea produselor de brutărie etc. diferă
neesențial, valoarea producției fabricate în cadrul acestor ramuri
având o amplitudine neesențială de variație.
Indiferent de ponderea pe care o dețin ramurile prezentate în
structura producției industriei alimentare, ele au o mare importanță,
deoarece în primul rând satisfac cerințele pieței interne (nevoile
consumatorilor), asigură locuri de muncă, participă la formarea
veniturilor în Bugetul Național, își aduc aportul său la formarea
exportului etc.
1
Figura 1.5 reflectă structura producției industriei de
fabricare a băuturilor pe subramuri.
Fabricarea
Fabricarea
vinurilor din
berii 15,29%
struguri
64,83%
Producția de băuturi
răcoritoare
nealcoolice,
producția de ape
minerale și alte ape
îmbuteliate
6,74%
Distilarea, rafinarea și mixarea

băuturilor alcoolice 13,14%
Figura 1.5. Structura producției industriei de fabricare a băuturilor

pe subramuri în Republica Moldova în anul 2017
În structura producției industriei de fabricare a băuturilor pe
subramuri principala pondere îi revine fabricării vinurilor din
struguri
– 64,83%, ceea ce este evident, deoarece anume fabricarea vinurilor
constituie ocupația de bază a populației țării noastre.
1.4. Tendințele, problemele și perspectivele dezvoltării ramurii

Industria alimentară la nivel mondial este un sector matur care
se confruntă cu o perioadă turbulentă datorită modificărilor
manifestându-se o creștere a cererii față de produsele de calitate și
sustenabilitate înaltă.
Un rol tot mai mare se acordă managementului întregului
lanț de aprovizionare care are un impact economic important în
asigurarea calității produselor alimentare.
Deși pentru economia Republicii Moldova industria
alimentară și a băuturilor reprezintă o ramură importantă cu
tradiții istorice, procesul de globalizare, dezvoltarea comerțului
exterior și-a lăsat
Figura 1.5 reflectă structura producției industriei de
fabricare a băuturilor pe subramuri.
comportamentului consumatorilor față de siguranța alimentară,
manifestându-se o creștere a cererii față de produsele de calitate și

sustenabilitate înaltă.
Un rol tot mai mare se acordă managementului întregului
lanț de aprovizionare care are un impact economic important în
asigurarea calității produselor alimentare.
Deși pentru economia Republicii Moldova industria
alimentară și a băuturilor reprezintă o ramură importantă cu
tradiții istorice, procesul de globalizare, dezvoltarea comerțului
exterior și-a lăsat
amprenta asupra dezvoltării acestei ramuri. În urma unei
concurențe aprige, când pe piața autohtonă au acces liber
produsele alimentare și băuturile producătorilor externi, mulți
producători autohtoni care nu pot face față concurenței devin
necompetitivi pe piață, părăsind domeniul de activitate respectiv.
Totodată, apar permanent și producători noi, preponderent
întreprinderile micro- și mici, care își aleg un traseu cu
specializare îngustă, oferind pe piață o gamă modestă de produse
alimentare de calitate înaltă și originale pe piață, în așa fel
de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor din
Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani se caracterizează prin
dinamică negativă (figura 1.6).
1400
1353
1350 1321
1318 1272
1300
1250 1222 1217
1259
1200 1236 1188
1206 1158
1150 11751164
y = -15,055x + 1343 R² = 0,8562
1100
1050
1000
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Figura 1.6. Evoluția numărului de întreprinderi din industria

alimentară și a băuturilor din Republica Moldova în perioada
Sursa: Elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate
pe http://www.statistica.md
Datele statistice prezentate în figura 1.6 atestă că anual
numărul de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor
din Republica Moldova scade cu 15 întreprinderi. Astfel, numărul
de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor în perioada
2005-2017 s-a redus cu 133 de întreprinderi, ceea ce constituie o
reducere de 10,07%.
1
amprenta asupra dezvoltării acestei ramuri. În urma unei
concurențe aprige, când pe piața autohtonă au acces liber
produsele alimentare și băuturile producătorilor externi, mulți
producători autohtoni care nu pot face față concurenței devin
necompetitivi pe piață, părăsind domeniul de activitate respectiv.
Totodată, apar permanent și producători noi, preponderent
întreprinderile micro- și mici, care își aleg un traseu cu
specializare îngustă, oferind pe piață o gamă modestă de produse
alimentare de calitate înaltă și originale pe piață, în așa fel
2005-2017
Sursa: Elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate

pe http://www.statistica.md
Datele statistice prezentate în figura 1.6 atestă că anual
numărul de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor
din Republica Moldova scade cu 15 întreprinderi. Astfel, numărul
de întreprinderi din industria alimentară și a băuturilor în perioada
2005-2017 s-a redus cu 133 de întreprinderi, ceea ce constituie o
reducere de 10,07%.
1
În situația existentă, redresarea industriei alimentare și a
băuturilor din Republica Moldova poate fi asigurată prin utilizarea
tehnologiilor inovaționale din domeniu, modernizarea ramurilor și
implementarea metodelor moderne de management capabilă să
asigure o eficiență economică înaltă a activității.
Deși numărul de întreprinderi ce activează în industria
alimentară și a băuturilor are tendință de scădere, valoarea
producției fabricate în cadrul acestor întreprinderi are tendință de
creștere (figura 1.7).
18000,0 16156,6
16000,0 13600,2 14664,4
13107,7
14000,0
12000,0
10000,0
8000,0
6000,0 4942,2
4000,0 4574,2 4827,4 4463,6
2000,0
0,0
2014201520162017
Industria alimentara Fabricarea bauturilor
Figura 1.7. Evoluția valorii producției fabricate în cadrul

întreprinderilor industriei alimentare și a băuturilor din Republica
Moldova în perioada 2014-2017, milioane lei
Valoarea producției fabricate în cadrul întreprinderilor
industriei alimentare din Republica Moldova în perioada 2014-2017
a sporit cu 23,26%, pe când valoarea producției fabricate în cadrul
întreprinderilor de fabricare a băuturilor a sporit doar cu 8,05%.
Creșterea valorii producției fabricate se datorează atât
evoluției volumelor produselor fabricate, cât și modificării
prețurilor, care în cele mai dese cazuri au o tendință de creștere.
1
Ținând cont de faptul că în lanțul valoric al producției
alimentare participă și instituțiile de alimentație publică, în figura
1.8 este reflectată evoluția numărului de hoteluri și restaurante în
Republica Moldova în perioada 2005-2017.
2500
2000 1911
1711 1748
1516 1811
1500 1311 1745
1217 1667
1424
1034 y = 73,275x + 985,38
1266
1000 1117 R² = 0,9772
500
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Figura 1.8. Evoluția numărului de hoteluri și restaurante în

Republica Moldova în perioada 2005-2017
Datele statistice înserate în figura 1.8 atestă că anual numărul

de hoteluri și restaurante active în Republica Moldova crește cu 75
de întreprinderi. Astfel, numărul de hoteluri și restaurante în
perioada 2005-2017 a sporit cu 877 de entități, ceea ce constituie o
creștere de circa 85%.
1.5. Principalii indicatori statistici ce caracterizează ramura în

contextul economiei naționale
În tabelul 1.1 sunt dați principalii indicatori statistici ce
caracterizează ramurile aferente tehnologiei alimentelor din
Republica Moldova, și anume:
 industria alimentară;
1
 fabricarea băuturilor;
 restaurante si alte activități de servicii de
Tabelul 1.1. Principalii indicatori statistici ce caracterizează
ramurile aferente tehnologiei alimentelor din Republica Moldova
Restaurante si
TOTAL
Industria Fabricarea alte activități
Indicatorii pe
alimentară băuturilor de servicii de
activități
alimentație
Numărul de
54313 949 239 1753
întreprinderi
Numărul mediu de
528607 27051 8864 13509
personal, pers.
Venituri din
330963,91 17912,13 5768,58 2676,31
vânzări, mil.lei
Profit net (pierdere
neta) al perioadei 21527,2 619,47 484,64 57,72
de gestiune, mil.lei
Total active, mil.lei 393506,88 18682,55 12472,72 2591,05
Salariul mediu
4628 4524 4702 2424
lunar, lei
Sursa: Sistematizat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe
Examinarea comparativă a indicatorilor statistici ce
caracterizează ramurile aferente tehnologiei alimentelor vor fi
supuși unei analize complexe în cadrul temelor aferente. În linii
generale, în baza indicatorilor prezentați se poate conclude despre
importanța ramurilor date pentru economia națională și despre
problemele aferente (cum ar fi nivelul redus de retribuire a muncii,
profitul net modest etc.).
1
TEMA 2. ÎNTREPRINDEREA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ
2.1. Economia de piață: esența, prioritățile și mecanismele.
Rolul statului în economia de piață.
2.2. Întreprinderea: definiție, sarcini și funcții.
2.3. Clasificarea întreprinderilor în Republica Moldova.
2.4. Baza legislativă de reglementare a activității
întreprinderilor.
2.1. Economia de piață: esența, prioritățile și mecanismele.
Rolul statului în economia de piață
Actualmente, una din cele mai răspunde forme de organizare a
economiei este economia de piață. Economia de piață reprezintă un
sistem care se axează pe diviziunea muncii, având la bază
proprietatea privată asupra mijloacelor de producție.
Funcționarea economiei de piață impune existenta unor
condiții, cum ar fi: specializarea producătorilor; schimbul de bunuri
și servicii; monedă, libertatea economică, pluralismul formelor de
proprietate cu dominația proprietății private; concurenta; profitul;
formarea în mod liber a prețurilor pe baza mecanismelor pieței;
funcționarea unui stat democrat care monitorizează respectarea
regulilor pieței.
Economia de piață are un șir de trăsături specifice care o
deosebesc de celelalte forme de organizare a economiei și o
avantajează, și anume:
 Specializarea - reprezintă cel mai important factor de progres
pentru o persoană și pentru societate, deoarece ea duce la
perfecționarea forțelor de producție, creșterea producției prin
folosirea acelorași resurse, utilizarea pe scară largă a tehnicii
și tehnologiei moderne etc.
 Autonomia și independența producătorilor presupune că
agenții economici dispun de dreptul de decizie și de libertate
în acțiune. Autonomia este axată pe dominația proprietății
private ca principală formă de proprietate.
 Pluralismul formelor de proprietate – deși predomină
indiscutabil proprietatea privată, există totodată și proprietatea
1
publică ce aparține statului sau unităților administrativ-
teritoriale.
 Producția de mărfuri generalizează schimbul prin
banilor – dacă în condițiile economiei naturale bunurile se
creau majoritar pentru consumul propriu, economia de piață
presupune crearea bunurilor prioritar pentru vânzare, acestea
devenind marfă.
Activitatea economică gravitează în jurul pieței, deoarece
anume piața stabilește relațiile dintre producători și consumatori,
reflectă legătura dintre cerere și oferta de mărfuri, stabilește prețul
de echilibru etc.
Cu toate că în condițiile economiei de piață rolul statului pare
a fi unul secundar, deoarece statul nu se implică în mod direct în
activitatea agenților economici, totuși, statul deține o poziție
importantă în reglementarea activității economice a agenților
economici. În acest context, implicarea statului se face sub aspectul
juridic al reglementării activității economice.
Principalele funcții pe care le exercită statul în domeniul
economiei prin intermediul guvernului sunt:
 Funcția de control – statul monitorizează activitatea agenților
economici prin legislație și prin politicile sale (fiscală,
bugetară, monetară, vamală, de creditare etc.).
 Funcția de stabilizator – se manifestă prin activitatea statului
care determină cererea și oferta agregată de bunuri în vederea
echilibrării acestora prin intermediul politicilor sale.
 Funcția de producător de bunuri și prestator de servicii – deși
majoritatea agenților economice dețin proprietate privată,
există și întreprinderi publice care desfășoară activitate.
Totodată, există domenii în care anume statul deține cea mai
puternică poziție, și anume: educația, sănătatea, apărarea,
protecția socială etc.
 Funcția de redistribuire a veniturilor – se manifestă pe baza
instrumentelor politicii fiscale, care prevede formarea unui
buget din impozitele și taxele aferente activității agenților
1
economici, apoi utilizarea acestuia spre utilizare în
sectorul public.
2.2.Întreprinderea: definiție, sarcini și funcții

În conformitate cu legislația Republicii Moldova, prin
activitate de antreprenoriat este subînțeleasă activitatea de
a producției, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor desfășurată
de cetățeni și de asociațiile acestora în mod independent, din proprie
inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor
patrimonială cu scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri.
Întreprinderea este unitatea structurală de bază a economiei de
piață care atrage, combină și utilizează factorii de producție în
scopul producerii și comercializării bunurilor economice (prestării
serviciilor) pentru a satisface cerințele consumatorilor și a obține
profit [4].
Întreprinderea este un grup de persoane organizate potrivit
anumitor cerințe juridice, economice, tehnologice și manageriale,
care concep și desfășoară un complex de procese de muncă,
folosind cel mai adesea și anumite mijloace de muncă, concretizate
în produse și servicii în vederea obținerii unui profit, de regulă, cât
mai mare [15].
Scopul de bază al întreprinderii presupune maximizarea
profitului prin satisfacerea cerințelor societății.
Întreprinderea este privită ca un sistem, având un șir de
trăsături:
 întreprinderea este un sistem complex – îmbinând o varietate
de resurse: materiale, financiare, umane;
 întreprinderea este un sistem socioeconomic – resursele
umane ale întreprinderii sunt constituite de colectivele de
oameni care își desfășoară activitatea în vederea atingerii
obiectivelor organizaționale;
 întreprinderea este un sistem tehnico-material – în activitatea
sa întreprinderea utilizează o diversitate de resurse materiale
(specifice domeniului de activitate) și necesită o dotare
tehnică corespunzătoare;
1
 întreprinderea este un sistem deschis – existența unui flux
continuu de intrări de resurse materiale, tehnologice,
informaționale, umane etc.;
 întreprinderea este un sistem organic adaptiv – sub influența
factorilor endogeni și exogeni întreprinderea se află într-o
schimbare permanentă, adaptându-se la condițiile mediului
vederea asigurării competitivității sale pe piață.
Ansamblul de activități omogene sau complementare necesare
pentru realizarea obiectivelor de bază ale întreprinderii poartă
denumirea de funcții ale întreprinderii care includ:
 funcția de cercetare-dezvoltare cuprinde totalitatea
activităților prin care firma își perfecționează cadrul său
tehnic, tehnologic și organizatoric;
 funcția de producție cuprinde ansamblul activităților prin care
se realizează obiectivele din domeniul fabricării produselor /
prestării serviciilor întreprinderii;
 funcția comercială cuprinde activitatea privind dezvoltarea
relațiilor dintre întreprindere și exterior în vederea
aprovizionării acesteia cu resursele materiale și tehnologice
necesare, precum și în vederea comercializării produselor
sale;
 funcția de personal cuprinde activitățile aferente selectării,
pregătirii, perfecționării, promovării și retribuirii muncii
personalului;
 funcția financiar-contabilă cuprinde activitățile legate de
obținerea și folosirea mijloacelor financiare necesare
întreprinderii, precum și înregistrarea și evidența activităților
economice desfășurare în cadrul acesteia.
2.3.Clasificarea întreprinderilor în Republica Moldova

Întreprinderile care își desfășoară activitatea în Republica
Moldova pot fi clasificate în funcție de diverse criterii.
1. În funcție de forma de proprietate întreprinderile se divizează
astfel:
 întreprinderi private;
 întreprinderi de stat;
2
 întreprinderi cu proprietate
2. În funcție de natura activității întreprinderile se divizează
 întreprinderi industriale;
 întreprinderi agricole;
 întreprinderi de servicii;
 întreprinderi de
3. În funcție de destinația economică întreprinderile se
divizează astfel:
 producătoare de mijloace de producție;
 producătoare de bunuri de consum.
4. În funcție de obiectul muncii întreprinderile se divizează astfel:
 extractive;
 prelucrătoare.
5. În funcție de mărime întreprinderile se divizează în:
 microîntreprinderi;
 întreprinderi mici;
 întreprinderi mijlocii;
 întreprinderi mari.
Tabelul 2.1. Clasificarea întreprinderilor în Republica Moldova în

funcție de mărime
Valoarea
Numărul Suma anuală
anuală totală
Criterii de mediu anual a veniturilor
de bilanț a
atribuire de salariați, din vânzări,
activelor,
persoane mil. lei
mil. lei
Microîntreprinderi Cel mult 9 Cel mult 3 Cel mult 3
Întreprinderi mici 10-49 Cel mult 25 Cel mult 25
Întreprinderi
50-249 Cel mult 50 Cel mult 50
mijlocii
Mai mult de Mai mult de Mai mult de
Întreprinderi mari
250 50 50
2
6. În funcție de forma organizatorico-juridică întreprinderile se
divizează astfel:
 întreprindere
 individuală; societate în
 nume colectiv; societate
 în comandită; societate
 pe acțiuni;
 societate cu răspundere
 limitată; cooperativă de
 întreprindere de arendă;
 întreprindere de stat și întreprindere municipală.
Întreprinderea individuală este întreprinderea care aparține
cetățeanului, cu drept de proprietate privată sau membrilor familiei
acestuia cu drept de proprietate comună. Are următoarele drepturi:
 Patrimoniul întreprinderilor individuale se formează pe baza
bunurile cetățeanului (familiei).
 Întreprinderea individuală se prezintă în cadrul raporturilor de
drept ca persoană fizică.
 Antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă
răspundere nelimitată pentru obligațiile acesteia cu întreg
patrimoniul său.
 În agricultură întreprinderea individuală-gospodăria
țărănească (de fermieri).
 Activitatea este reglementată de Legea nr. 1353-XIV din 3
noiembrie 2000 privind gospodăriile țărănești (de fermieri).
Societatea în nume colectiv este o întreprindere fondată din
două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice care și-au asociat
bunurile în scopul desfășurării în comun a unei afaceri, în baza
contractului de constituire încheiat între acestea, are următoarele
caracteristici:
 Numărul asociaților societății în nume colectiv nu poate fi mai
mic de 2 și nici mai mare de 20 persoane fizice sau juridice.
 Se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică.
 Partenerii asociației poartă răspundere nelimitată pentru
obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul său.
2
Societatea în comandită este o întreprindere fondată din
două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice care și-au
asociat bunurile în scopul desfășurării în comun a unei activități
de antreprenoriat în baza contractului de constituire încheiat între
acestea, și se caracterizează prin următoarele:
 Se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică.
 Are în componența sa cel puțin un comanditar și un
 comanditat. Comanditații sunt fondatorii care conduc
societatea și răspund cu tot patrimoniul său unanim față de
 Comanditarii sunt fondatorii care exercită servicii în
activitatea societății, dar nu au dreptul la conducere și răspund
pentru datoriile societății numai în limitele cotei de
participare.
Societatea cu răspundere limitată este societatea comercială
al cărui capital social este divizat în părți sociale conform actului de
constituire și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul
societății, și se caracterizează prin următoarele:
 Se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană juridică.
 Răspunderea asociaților este limitată.
 Este fondată de una sau mai multe persoane. Numărul
maximal de asociați este de 50 persoane.
 Activitatea este reglementată de Legea nr. 135-XVI din
14.06.2007 privind societățile cu răspundere limitată.
Societatea pe acțiuni este societatea comercială al cărui
capital este divizat în acțiuni și ale cărei obligații sunt garantate cu
patrimoniul societății.
Societatea pe acțiuni poate fi:
 de tip deschis – în care acționarii au dreptul să-și vândă
acțiunile sale unui cerc nelimitat de persoane. Numărul
acționarilor este nelimitat;
 de tip închis – în care acționarii au dreptul să-și vândă
acțiunile sale numai în cadrul societății. Numărul
acționarilor este limitat – 50 de persoane.
Societatea pe acțiuni are următoarele caracteristici:
 Răspunderea asociaților este limitată.
2
 Capitalul social minimal pentru înregistrare - 20000 lei.
 Activitatea este reglementată de Legea nr. 1134-XIII din
02.04.1997 privind societățile pe acțiuni.
Cooperativa de producție este o întreprindere înființată
căt de cinci sau mai multe persoane fizice, în scopul
comun a activității de producție și a altei activități economice,
preponderent pe munca personală a membrilor ei și pe
cotelor de participare la capitalul acesteia.
Cooperativa de întreprinzător este o întreprindere înființată
de către cinci sau mai multe persoane fizice și/sau juridice, care
practică activități de întreprinzător, ce are scopul de a contribui la
obținerea de către membrii săi a profitului, și se caracterizează prin
următoarele:
 Cooperatorii poartă răspundere pentru obligațiunile
cooperativei în limitele cotelor ce le aparțin, în cazul că
valoarea cotei este insuficientă, atunci poartă răspundere
suplimentară cu averea personală.
Întreprinderea de stat și întreprinderea municipală este o
întreprindere în care statul (sau organele administrației locale) este
unicul fondator și întreg patrimoniu îi aparține lui, și se
caracterizează prin următoarele:
 În activitatea economică sunt subordonate organelor de stat și
organelor administrației locale.
 Fondatorul își exercită dreptul de gestiune al întreprinderii
prin consiliul de administrație și administratorul întreprinderii.
 Se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană juridică
și poartă răspundere pentru obligațiile asumate cu întreg
patrimoniul lor.
 Organele administrației de stat (organele administrației locale)
nu portă răspundere pentru obligațiile întreprinderii de stat
(municipale).
 Activitatea este reglementată de Legea nr. 146-XiiI din
16.06.1994 cu privire la întreprinderile de stat.
2
2.4.Baza legislativă de reglementare a
activității întreprinderilor
În vederea reglementării activității agenților economice,
statul se implică preponderent prin aspectul juridic. Printre
principalele documente legislative care reglementează activitatea
agenților economici în Republica Moldova pot fi menționate:
 Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845-
din 03.01.1992 - prezenta Lege stabilește agenții economici
care au dreptul, în numele lor, să desfășoare activitate de
antreprenoriat în RM și determină principiile juridice și
organizatorice ale acestei activități.
 Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și
a întreprinzătorilor individuali nr. 220-XVI din 19.10.2007 -
prezenta Lege reglementează:
 procedura înregistrării de stat a persoanelor juridice și a
întreprinzătorilor individuali (documentele necesare pentru
înregistrare, cerințe față de denumirea întreprinderii,
sediul);
 ținerii registrelor de stat ale persoanelor juridice și
întreprinzătorilor individuali;
 stabilește statutul juridic al organului înregistrării de stat și
al registratorului.
 Codul fiscal - stabilește principiile generale ale impozitării în
Republica Moldova și relațiile ce țin de executarea obligațiilor
fiscale în ce privește impozitele și taxele generale de stat și
principiile generale de determinare și percepere a impozitelor
și taxelor locale.
2.5. Statistica agenților economici din ramură în economia RM

Reieșind din criteriile de clasificare a întreprinderilor
examinate în conformitate cu legislația Republicii Moldova, se vor
prezenta datele statistice oficiale care se referă la repartiția
entităților economice în funcție de diverse criterii.
Deși legislația Republicii Moldova permite organizarea
activității de antreprenoriat în conformitate cu cele 9 forme
2
organizatorico-juridice, unele forme sunt mult mai solicitate în
raport cu altele datorită multiplelor sale avantaje.
La data de 01.01.2019, Registrul de stat conținea informații
despre 166 217 persoane juridice și întreprinzători individuali,
dintre care [http://www.cis.gov.md/statistica, accesat 07.01.2019]:
 99 810 societăți cu răspundere limitată;
 51 572 întreprinzători individuali;
 4 416 societăți pe acțiuni;
 3 672 cooperative (cooperative de producție, cooperative de
consum și cooperative de întreprinzător);
 1 552 întreprinderi de stat și municipale;
 5 195 altele (filiale, reprezentanțe, societăți în comandită,
întreprinderi de arenă, întreprinderi intergospodărești,
colhozuri, asociații de gospodării țărănești și alte).
Figura 2.1 reflectă structura întreprinderilor înregistrate în
Republica Moldova la 01.01.2019 în funcție de forma
organizatorico- juridică.
Figura 2.1. Structura întreprinderilor înregistrate în Republica
Cooperative (cooperative deÎntreprinderi de statAltele (filiale, reprezentanțe, societăți în producție, cooperative de consumș i municipalec
ș i cooperative de întreprinzător)0,93%întreprinderi intergospodărești, 2,21%colhozuri, asociații de gospodării
țărănești ș i alte întreprinderi) 3,13%
Societăți pe acțiuni
(SA) 2,66%
Întreprinzători individuali (ÎI) 31,03%

Societăți cu răspundere
l imitată (SRL)
60,05%
Moldova la 01.01.2019 în funcție de forma organizatorico-juridică

http://www.cis.gov.md/statistica
2
Ponderea principală în structura întreprinderilor înregistrate
Republi Moldo l 01.01.20 î funcț d for
organizatorico-juridică le revine societăților cu răspundere
care dețin 60,05% din numărul total. Pe al doilea loc în ordine
de rang se situează întreprinderile individuale care dețin o
31,03%, ceea ce e de circa 2 ori mai puțin în raport cu societățile cu
răspundere limitată. Astfel, societățile cu răspundere limitată și
întreprinderile individuale constituie în ansamblu 151382 de
întreprinderi, ceea ce reprezintă 91,08% din numărul total.
În baza structurii prezentate se poate conclude că businessul
din Republica Moldova se axează pe societățile cu răspundere
limitată și întreprinderile individuale.
Situația politico-economică din țară, precum și multitudinea
altor factori de influență determină tendințele dezvoltării
antreprenorialului, în fiecare înregistrându-se afaceri noi și,
totodată, unele afaceri fiind radiate (tabelul 2.2).
Numărul de întreprinderi noi înregistrate anual în Republica
Moldova diferă de la un an la altul, în medie anual fiind înregistrate
circa 7000 de întreprinderi noi. Totodată, are loc și procesul de
lichidare a afacerilor, astfel anual fiind radiate în medie circa 2900
de entități economice. Examinarea în dinamică a raportului dintre
numărul de întreprinderi noi înregistrate și celor radiate permite a
conclude că acest raport are o tendință pronunțată de scădere. Cea
mai favorabilă situație se contată în anul 2004, când numărul de
întreprinderi înregistrate noi a depășit de 7,16 ori numărul
întreprinderilor radiate. Cea mai problematică situație se constată în
anul 2017, când numărul întreprinderilor înregistrate noi a
constituit doar 75% din numărul întreprinderilor radiate, acesta
fiind unicul an din perioada analizată când mai multe întreprinderi
au fost radiate, decât s-au înregistrat.
2
Tabelul 2.2. Evoluția numărului de întreprinderi noi înregistrate
și celor radiate în Republica Moldova în anii 2000-
Raportul dintre
Numărului de Numărului de
numărul de
Anii întreprinderi noi întreprinderi
întreprinderi noi
înregistrate radiate
înregistrate și radiate
2000 5794 2177 2,66
2001 6041 1914 3,16
2002 6848 1774 3,86
2003 5749 1686 3,41
2004 7030 982 7,16
2005 7251 1524 4,76
2006 8396 1830 4,59
2007 11480 1915 5,99
2008 9902 3001 3,30
2009 7220 3274 2,21
2010 6488 3177 2,04
2011 6740 3430 1,97
2012 6273 3218 1,95
2013 6231 2808 2,22
2014 6263 2770 2,26
2015 5985 3905 1,53
2016 5673 4055 1,40
2017 6406 8540 0,75
Sursa: Sistematizat de autor pe baza datelor statistice prezentate
pe http://www.cis.gov.md/statistica
În figura 2.2 este reflectată structura întreprinderilor
înregistrate în Republica Moldova specifică anului 2017 în funcție
de mărime.
2
Mijlocii (1328 unități);
Mari (740 unități); 2,45%
1,36%
Mici (6061 unități);
11,16%
Micro (46184 unități);

85,03%
Figura 2.2. Structura întreprinderilor înregistrate în Republica

Moldova în funcție de mărime în 2017
Cea mai mare pondere în numărul de întreprinderi înregistrate
o dețin întreprinderile micro cărora le revine 85,03% din numărul
întreprinderilor active din țară. Numărul ÎMM (întreprinderi micro-,
mici și mijlocii) în ansamblu deține o pondere de 98,64% din
numărul întreprinderilor active, fapt care a determinat o atenție
sporită a politicilor de stat față de aceste întreprinderi.
2
Mari (43 unități); Mijlocii (53 unități);
4,53% 5,58%
68,81% Mici (200unități);
21,07%
Figura 2.3. Structura întreprinderilor din industria alimentară

înregistrate în Republica Moldova în funcție de mărime în 2017
Micro (129 unități); Mari (40 unități);

53,97% 16,74%
Mijlocii (21 unități);

8,79%
Mici (49 unități);

20,50%
Figura 2.4. Structura întreprinderilor din industria de fabricare a
băuturilor în Republica Moldova în funcție de mărime în 2017
3
În structura întreprinderilor din industria alimentară
înregistrate în Republica Moldova întreprinderile micro dețin
68,81%, iar întreprinderile mari – 4,53%. O situație deosebită se
constată în structura întreprinderilor din industria de fabricare a
băuturilor în care întreprinderile micro- dețin 53,97%, iar
întreprinderile mari – 16,47%.
Mari (2 unități); 0,11% Mijlocii (28 unități);
1,60% Mici (247 unități);
14,09%
84,20%
Figura 2.5. Structura restaurantelor și întreprinderilor cu alte

activități de servicii de alimentație înregistrate în Republica
Moldova în funcție de mărime în 2017
Structura restaurantelor și întreprinderilor cu alte activități de
servicii de alimentație în funcție de mărime este destul de deosebită
față de structura întreprinderilor din industria alimentară și a
băuturilor. În structura restaurantelor și întreprinderilor cu alte
activități de servicii de alimentație sunt doar două entități mari,
constituind 0,11% din numărul întreprinderilor active din acest
domeniu. În schimb, numărul întreprinderilor micro în structura
restaurantelor și întreprinderilor cu alte activități de servicii de
alimentație este foarte mare, ponderea acestora constituind 84,20%.
Deși structura întreprinderilor în funcție de mărime diferă de
la un domeniu de activitate la altul, un lucru este cert: economia
Republicii Moldova se axează preponderent pe ÎMM, cu dominația
întreprinderilor micro.
3
TEMA 3. REZULTATELE ACTIVITĂȚII DE BAZĂ
ÎNTREPRINDERII
3.1. Rezultatele activității economice ale întreprinderii
3.2. Dinamica producției întreprinderii
3.3. Statistica rezultatelor activității întreprinderilor din ramură
în Republica Moldova.
3.1. Rezultatele activității economice ale întreprinderii

Indicatorii naturali ai rezultatelor activității întreprinderii
În condițiile economiei de piață, scopul oricărui agent
economic presupune obținerea unui profit cât mai înalt. În acest
context, este important a cerceta piața, determinând față de care
produse și servicii există cerere pe piața respectivă.
Drept rezultat al activității economice a întreprinderilor
servește producția fabricată și serviciile prestate altor agenți
economici. Producția unei întreprinderi poate fi clasificată în
următoarele categorii:
 producție finită;
 semifabricate;
 producție în curs de execuție (neterminată).
Produsele finite reprezintă produsele a căror prelucrare a
fost terminată în unitatea respectivă și sunt destinate livrării la alți
agenți economici sau consumate în sectoarele neindustriale din
unitatea respectivă. De regulă, produsele finite se păstrează la
depozitul
„Producție finită”.
Semifabricatele reprezintă produse obținute din producția
proprie, care au parcurs unul sau mai multe etape de prelucrare și
care fie trec la următoarele secții pentru terminarea prelucrării în
vederea obținerii unui produs finit, fie sunt livrate altor agenți
economici.
Producția în curs de execuție (neterminată) reprezintă un
element intermediar între materia primă și semifabricat ori între
semifabricat și produsul finit, reprezintă producție a cărui proces de
execuție nu a fost terminat, procesul tehnologic fiind în curs de
derulare.
3
Producția unei întreprinderi se poate exprima cu ajutorul
indicatorilor naturali (fizici) sau valorici.
Indicatorii naturali (fizici) ai producției sau serviciilor au la
bază exprimarea acestora în expresie naturală în unități, bucăți,
tone, metri, decalitri etc. În scopul evidenței stricte a producției sau
serviciilor în unități naturale este necesar a întocmi un nomenclator
exact în care se vor reflecta indicatorii naturali ai acestora.
E important a ține cont că indicatorii naturali se pot determina
pentru fiecare produs/serviciu aparte sau pentru un grup de
produse/servicii omogene. Această modalitate de exprimare este
simplă și foarte necesară pentru a putea duce evidența producției
fabricate sau serviciilor prestate.
Cuantificarea în unități naturale se realizează când se
identifică o mulțime omogenă de produse, omogenitate care se
referă la caracteristicile tehnico-economiceși la
utilitatea produsului. Exprimarea
producției în unități fizice (naturale) servește ca bază de plecare
pentru toate celelalte modalități de cuantificare a producției.
Evidența producției în baza indicatorilor fizici este foarte
importantă, dar insuficientă pentru a putea duce evidența
rezultatelor obținute de către întreprindere în ansamblu. Ținând
cont că majoritatea întreprinderilor produc o gamă largă de
produse sau prestează diverse servicii care deseori nu sunt
omogene, indicatorii fizici pot servi doar pentru determinarea
volumului pe categorii de produse/servicii concrete, dar nu în
ansamblu pe întreprindere.
Astfel, indicatorii naturali ai producției nu pot reflecta rezultatele
totale ale întreprinderii.
Indicatorii valorici ai rezultatelor activității întreprinderii

Reieșind din faptul că activitatea întreprinderilor este bazată
preponderent pe producerea unui sortiment larg de produse sau
prestări de servicii, în cele mai dese cazuri rezultatele activității
întreprinderilor sunt exprimate cu ajutorul indicatorilor valorici,
dintre care cei mai importanți sunt:
 producția marfă;
3
Producția unei întreprinderi se poate exprima cu ajutorul
indicatorilor naturali (fizici) sau valorici.
 producția comercializată.
3
Producția marfă (Pm). Reprezintă indicatorul care are
menirea de a caracteriza volumul rezultatelor activității
în perioada de analiză, ce îndeplinesc cerințele pieței.
Actualmente, în cadrul întreprinderii producția marfă este
determinată după două modalități:
 producția marfă în prețuri curente:
n
P  q1  p1 , (3.1)
m j j
j1
unde:
qj1 – volumul producției de tip j în perioada curentă;
pj1 – prețul producției de tip j în perioada curentă.
 producția marfă în prețuri comparabile:
n
P  q1  p0 , (3.2)
m j j
j1
unde:
qj1 – volumul producției de tip j în perioada curentă;
pj0 – prețul mediu al producției de tip j în perioada precedentă.
Producția comercializată (Pc). Include suma valorică a
producției întreprinderii care a fost comercializată pe parcursul
perioadei analizate. La determinarea acestui indicator nu se ține cont
dacă clientul s-a achitat pentru producția livrată sau are datorii față
de întreprindere.
În condițiile economiei de piață, producției comercializate îi
revine un rol tot mai important, deoarece anume valoarea producției
comercializate estimează obiectiv competitivitatea întreprinderii pe
piață și stă la baza determinării eficienței funcționării ei în
ansamblu.
3.2. Dinamica producției întreprinderii

Volumele de producției ale oricărei întreprinderi sunt în
permanentă schimbare. Orice agent economic este interesat în
creșterea permanentă a volumelor sale de producție fabricată și
comercializată. Reieșind din aceste considerente apare necesitatea
de a studia dinamica producției sub diferite forme. Așadar, pentru
3
Producția marfă (Pm). Reprezintă indicatorul care are
menirea de a caracteriza volumul rezultatelor activității
anumite perioade se alcătuiește seria dinamică a volumelor de
3
producție, în expresie naturală sau în expresie valorică, și ulterior
se calculează indicatorii seriei dinamice și trendul ei.
Schimbarea valorilor unui indicator economic în dinamică este
supusă unei tendințe numită trend. Studierea dinamicii volumului de
producție a firmei presupune și determinarea trendului, care permite
să tragem concluzii mai argumentate cu privire la schimbările
valorilor volumelor producției în diferite perioade și să prognozăm
dinamica volumului producției în perioadele ulterioare.
Trendul reflectă tendința schimbării indicatorului în timp.
Trendul se prezintă pe baza metodei celor mai mici abateri
pătratice astfel, încât:
(3.3)
unde:
y – valorile reale ale indicatorului studiat;
yt – valorile teoretice ale indicatorului studiat (amplasate pe linia
trendului).
Pe graficul din figura 3.1, linia trendului se trasează vizual
cât mai aproape de toate punctele graficului. În funcție de
amplasarea punctelor pe plan, linia trendului poate avea diferite
forme.
În funcție de forma liniei trendului, se formulează concluzia
privind tendința indicatorului în timp.
Pentru determinarea trendului unei serii dinamice, valorile
seriei se consideră drept funcție de timp. În scopul determinării
tendințelor generale în evoluția volumului de producție se
efectuează ajustarea analitică a seriilor dinamice, cu alte cuvinte
determinarea ecuației liniei trendului. În sens larg al cuvântului,
ajustarea unei serii dinamice presupune operația de înlocuire a
termenilor reali cu termeni teoretici care exprimă legitatea specifică
de dezvoltare obiectivă a volumelor de producție.
3
indicatorul
indicatorul
timpul timpul
indicatorul
indicatorul
timpul timpul
Figura 3.1. Forme ale liniei trendului

Cu ajutorul ajustării analitice se calculează formula matematică
– cea mai adecvată pentru reflectarea tendinței de dezvoltare a
volumului de producție.
Pentru forma liniară a liniei trendului:
yt  a  bt ; (3.4)
 y  na  bt
(3.5)
.
 yt  at  bt 2
În baza parametrilor ecuației liniei trendului de formulează

concluziile:
a – coeficientul liber;
b – coeficientul de regresie care arată cu cât se va schimba valoarea
rezultatului la schimbarea factorului cu o unitate.
3
Pentru forma parabolică a liniei trendului:
y  a  bt  ct 2 ; (3.6)
t
3
 y  na  bt  ct 2
 yt  at  bt  ct 2 3

(3.7)
 yt 2
 at 2  bt 3  ct 4
Pentru forma hiperbolică a liniei trendului:
b
y a ; (3.8)
x
x
1
 y  na  b
1 1 x 1 .
 y  a  b  (3.9)
x x x2
Parametrii ecuației liniei trendului permit determinarea
tendinței schimbării indicatorului în timp și stau la baza efectuării
prognozelor acestuia.
Analiza seriilor dinamice se poate efectua utilizând un șir de
indicatori statistici, printre care cel mai des utilizați sunt:
1)
Nivelul mediu al seriei - y care reflectă valoarea medie a
indicatorului studiat ce revine unei perioade / unui moment de timp:
 pentru seria dinamică de intervale:
y
 yi , (3.10)
n
unde:
yi – valorile indicatorului studiat;
n – numărul de perioade;
 pentru seria dinamică de momente se aplică media
cronologică:
1 1
y  y ...... y  y
y 2
1 2 n
unde: 1
n
4
n1
2 , ( 3.11)
y1, y2,…, yn, – valorile indicatorului studiat;
n – numărul de momente de timp examinate.
4
2) Sporul absolut – reflectă diferența dintre
examinată a indicatorului și valoarea acestuia din baza de comparație:
 în lanț: yl  yi  yi 1 ; (3.12)
 de bază y0  yi  y0 , (3.13)
unde:
yi – valoarea examinată a indicatorului;
yi-1 – valoarea precedentă a indicatorului;
y0 – valoarea indicatorului în perioada de bază.
3) Ritmul de creștere – arată de câte ori nivelul indicatorului
este mai mare sau mai mic decât nivelul de bază sau câte procente
constituie valoarea analizată a indicatorului din baza sa de
comparație:
y
 în lanț T  i (100%); (3.14)
l
yi1
 de bază Tb  yi (100%).
y (3.15)
0
4) Ritmul de sporire exprimă cu câte unități sau procente
este mai mare sau mai mică valoarea examinată a indicatorului
decât în baza sa de comparație:
y y
 în lanț T  i i1 (100%)  T 1(100%) ; (3.16)
sl l
yiy y0
i1
 de bază T  (100%)  1(100%) (3.17)

T .
sb b
y0
5) Ritmul mediu de creștere - se determină cu ajutorul
mediei geometrice:
yn
T n , (3.18)
y0
unde: yn. – valoarea indicatorului studiat în ultima perioadă;
y0. – valoarea indicatorului studiat în prima perioadă
T  n T1 ,T2 ,...Tn
, (3.19)
4
2) Sporul absolut – reflectă diferența dintre
unde: T1, T2,…, Tn, – ritmurile anuale de creștere în lanț.
4
3.3.Statistica rezultatelor activității întreprinderilor din
în Republica Moldova
Volumele de producție a principalelor produse alimentare și a
băuturilor în Republica Moldova au înregistrat o evoluție diferită,
aceasta fiind determinată în primul rând de modificarea
preferințelor consumatorului și oferta existentă pe piață a produselor
similare de import.
În tabelul 3.1 este dată evoluția volumelor de producție a
principalelor produse alimentare și a băuturilor fabricate în
Republica Moldova în perioada 2010-2017, fiecare categorie de
produse având unitatea de măsură naturală specifică.
Tabelul 3.1. Evoluția volumelor de producție a principalelor produse
alimentare și băuturi în Republica Moldova în perioada 2010-2017
Principalele produse
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
alimentare și băuturi
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Carne, mii tone 23,7 27,8 31 34,5 43,1 44,6 44,2 54,3
Mezeluri, mii tone 13,2 14,5 15,9 17,2 16,3 17,2 16,4 18,4
Conserve de carne, mii
tone 1,5 1,3 1,5 0,9 0,7 0,5 0,5 0,5
Sucuri de fructe și legume,
27115 29715 46055 49059 49075 39243 49687 55689
mii litri
Conserve de legume și
fructe, mii tone 29,9 26,3 24,3 25,1 30,4 15,7 16,7 19,6
Fructe prelucrate și
8 6,8 4,7 10,7 7,6 7,9 9,4 8,2
conservate, mii tone
Uleiuri brute nemodificate
80,7 89,7 93,5 53,9 109,6 109,5 79,9 86,8
chimic, mii tone
Lapte și frișcă cu conținut
de grăsimi <6%, mii tone 65,1 62,9 62,4 65,3 78,7 80 86 80
Lapte și frișcă în
1217 625 536 439 1042 1357 1674,6 2473,6
formă solidă, tone
Unt, tone 4199 3878 3764 4159 4673 4787 5868,7 4771,9
Cașcaval și brânză grase,
tone 1779 2087 2113 2435 2427 2469 2402,4 2868,9
Lapte prins, cremă de lapte
prins, iaurt, chefir, smântână
25615 27314 27314 30216 31542 32659 32744 31107
și alte produse fermentate,
tone
4
(continuarea tabelului
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Înghețată și alte forme de
gheață cu sau fără cacao, 12491 12375 14064 15160 15633 15969 16473 16963
mii litri
Făină, mii tone 108 118,2 101,9 117,9 118,4 113,2 103,8 112
Crupe, grișuri și aglomerate,
mii tone 5,6 4,8 3,6 4,4 4,7 5,7 5,3 6,7
Pâine și produse de
129 130 129,3 132,5 128,4 131,5 129,2 130,1
panificație, mii tone
Produse făinoase de
cofetărie, mii tone 26,9 28,3 30,6 33,9 34 33,6 34,4 35,4
Zahar tos, mii tone 103,2 88,4 83,4 140,3 177,7 84,5 100 129
Melasă, mii tone 36,2 35,8 31,7 53,1 61,1 30,6 39,1 45,1
Produse zaharoase de
cofetărie, mii tone 12,9 13 12,3 13,4 13,7 14 14,2 13,8
Paste făinoase, mii tone 6,3 6,5 5,6 6,3 5,6 5,7 5 4,2
Maioneze și alte sosuri
540 466 476 486 549 509 606,5 702,8
emulsificate, tone
Divin, mii litri 100% alcool 1766 2395 3084 3451 2762 2186 1433 2344
Rachiuri și lichioruri, mii
litri 100% alcool 2661,5 2718,8 3025 3895,9 3672,8 3103 3074,5 2821
Vinuri spumante, mii dal 556,1 686,4 653,9 595,5 514 502,3 629,2 642,4
Vinuri naturale din struguri,
12,7 12,5 14,1 15,3 13,9 13,4 13,3 16,3
mil. dal
Vinuri de Porto, Madeira,
Sheary, Tokay etc., mii dal 1051,1 1111,6 528,2 651,1 348,3 370,9 470,3 428,3
Ape minerale și gazoase,
11,6 10,8 10,7 9,5 10,8 11,9 12,6 14
mil. dal
Băuturi nealcoolice, mil. dal 6,5 7,2 7,2 6,4 6,4 6,5 4,6 4,8
Sursa: www.statistica.md, accesat pe data de 10.02.2019
Majoritatea categoriilor de produse alimentare și băuturi
fabricate în Republica Moldova în perioada 2010-2017 înregistrează
o tendință de creștere, cea mai esențială creștere fiind înregistrată la
producerea cărnii, volumul căreia a crescut în această perioadă de
circa 2,3 ori. Cea mai mare descreștere a volumului de producție o
înregistrează conservele de carne, volumul cărora s-a redus de circa
3 ori, faptul determinat de modificarea cererii față de aceste produse
și de prezența pe piața autohtonă a produselor similare de import
care sunt mai competitive în raport cu produsele autohtone.
4
Un indicator care se axează atât pe volumul producției
fabricate în unități fizice, cât și pe prețurile de piață ale producției
este producția marfă. În tabelul 3.2 este dată evoluția valorii
producției fabricate în cadrul întreprinderilor industriei alimentare
și de fabricare a băuturilor în Republica Moldova în perioada
exprimată în milioane lei.
Tabelul 3.2. Evoluția valorii producției fabricate în cadrul
întreprinderilor industriei alimentare și de fabricare a băuturilor în
Republica Moldova în perioada 2014-2017, milioane lei
Ramurile industriei alimentare 2014 2015 2016 2017
Industria alimentară 13107698 13600242 14664384,8 16156576,3
Producția, prelucrarea și
conservarea cărnii și a 3159582,7 2997491,2 3131321,9 3818814,5
produselor din carne
Prelucrarea și conservarea
peștelui, crustaceelor și 280941,3 329529,8 369608,2 362218,8
moluștelor
Prelucrarea și conservarea
2006179,6 2089344,5 2174518,1 2627723,6
fructelor și legumelor
Fabricarea uleiurilor și a
752504,4 1391746,6 1767045,5 1468014,2
grăsimilor vegetale și animale
Fabricarea produselor lactate 2003942,3 2063812,2 2237541,3 2355851,3
Fabricarea produselor de
morărit, a amidonului și 300651,8 371292 384709,6 463361,3
produselor din amidon
Fabricarea produselor de bru-
1926620,1 2104086,2 2273150,6 2374081,3
tărie și a produselor făinoase
Fabricarea altor produse
2439491,4 1916263,6 2221441,2 2609068
alimentare
Fabricarea preparatelor pentru
237784,2 336675,9 105048,5 77443,3
hrana animalelor
Fabricarea băuturilor 4574176,3 4827433,1 4463580,5 4942174,7
Distilarea, rafinarea și
999770,6 788638,9 615345 649213,5
mixarea băuturilor alcoolice
Fabricarea vinurilor din
2404918,5 2761013,1 2764512,7 3203848,1
struguri
Fabricarea berii 720015,1 766187,2 767823,5 755832,5
4
Valoarea producției fabricate în cadrul întreprinderilor
industriei alimentare și de fabricare a băuturilor în perioada 2014-
2017 a sporit cu 23,26%, fiecare ramură având ritmurile specifice
de creștere a valorii producției, fapt cauzat în cea mai mare
măsură de creșterea prețurilor.
În tabelul 3.3 se propune de a analiza evoluția venitului din
vânzări pentru unele domenii de activitate aferente tehnologiei
alimentelor.
Tabelul 3.3. Evoluția venitului din vânzări pentru unele domenii de
activitate aferente tehnologiei alimentelor din Republica Moldova în
perioada 2015-2017, milioane lei
Domenii de activitate 2015 2016 2017
Industria alimentară 15293,84 16639,07 17912,13
Fabricarea băuturilor 5406,97 5739,58 5768,58
Restaurante și alte activități de
1996,47 2270,23 2676,31
servicii de alimentație
Reieșind din considerentele că Biroiul Național de Statistică al
Republicii Moldova până în anul 2015 a aplicat o altă clasificare a
domeniilor de activitate pentru activitatea de antreprenoriat, în
dinamică, pentru o perioadă mai îndelungată de timp, poate fi
prezentată informația pe domenii mai complexe.
Reieșind din ecuația liniei trendului prezentată pe graficul din
figura 3.2, în baza coeficientului de regresie (1099,6) se poate
conclude că în perioada 2005-2017 venitul din vânzări a
întreprinderilor din industria alimentară și a băuturilor din
Republica Moldova crește anual cu 1099,6 milioane lei.
4
25000
milioane
23000 22378,65
21000 23680,71
19000 18904,7 20700,81
17000 y = 1099,6x + 8255,6 16626,7 17901
15000 R² = 0,9265
13000 12031
11000
12905,2 13543,2 15297,9
11482,1
11417,9
9000 10517,3
7000
5000
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Figura 3.2. Evoluția venitului din vânzări a întreprinderilor din
industria alimentară și a băuturilor din Republica Moldova
în perioada 2005-2017
Creșterea venitului din vânzări a întreprinderilor din industria
alimentară și a băuturilor este determinată atât de modificarea
volumelor de producție comercializate exprimate în unități naturale,
cât și de modificarea prețurilor de comercializare a acestor produse.
4
TEMA 4. MIJLOACELE FIXE ALE ÎNTREPRINDERII
4.1. Mijloacele fixe: esența economică, componența și
4.2. Metode de evaluare a mijloacelor fixe.
4.3. Uzura mijloacelor fixe și modul de calculare al amortizării.
4.4. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor fixe și
dinamica lor.
4.5. Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe
4.1. Mijloacele fixe: esența economică, componența și structura

Desfășurarea activității unei întreprinderi de producere cere,
printre altele, existența unor instrumente sau mijloace de muncă,
cunoscute sub denumirea de mijloace fixe, active fixe, capital fix
sau fonduri fixe.
În funcție de rolul deținut în activitatea întreprinderii, întregul
capital disponibil este divizat în mijloace fixe și mijloace circulante.
În cadrul întreprinderilor de producere cea mai mare pondere
o dețin mijloacele fixe, cantitatea, calitatea și structura cărora
depinde de specificul activității pe care o desfășoară.
Mijloacele fixe reprezintă bunurile întreprinderii care
participă la activitatea de producere de mai multe ori, într-o
perioadă mai îndelungată de timp, nu-și schimbă forma sa inițială-
naturală și își transferă treptat valoarea sa inițială în costul
producției fabricate.
Conform Standardelor Naționale de Contabilitate „Imobilizări
necorporale și corporale”, mijloacele fixe sunt definite în felul
următor: „imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea
unitară a cărora depășește plafonul valoric prevăzut de legislația
fiscală sau pragul de semnificație stabilit de entitate în politicile
contabile”.
În funcție de componența naturală și destinația în activitatea
întreprinderii, mijloacele fixe sunt grupate în felul următor:
 clădiri;
 construcții speciale;
 mașini, utilaje și instalații de transmisie;
 mijloace de transport;
4
 instrumente și inventar;
 costuri ulterioare aferente obiectelor neînregistrate
bilanț;
 mijloace fixe primite în leasing financiar;
 mijloace fixe primite în gestiune economică;
 alte mijloace fixe.
După atribuția sa la procesul de producție, mijloacele fixe pot
fi clasificate în felul următor:
 mijloace fixe productive – sunt mijloacele care participă
nemijlocit la procesul de producție sau creează condiții
favorabile pentru desfășurarea acestora;
 mijloace fixe neproductive – nu au legătură directă cu
procesul de producție și reprezintă ansamblul obiectelor de
menire social-culturală care se află la bilanțul
întreprinderii și sunt destinate pentru satisfacerea
necesităților sociale ale lucrătorilor organizației (cantină,
grădiniță, sală sportivă, terenuri sportive, spital etc.).
După importanța sa pentru procesul de producție, mijloacele
fixe productive la rândul lor se divizează astfel:
 mijloace fixe productive active – sunt mijloacele care
participă nemijlocit la procesul de producție;
 mijloace fixe productive pasive – sunt mijloacele care nu
participă nemijlocit la procesul de producție, dar creează
condiții favorabile pentru desfășurarea acestuia.
De regulă, pentru desfășurarea unei activități eficiente cea mai
mare pondere în structura mijloacelor fixe, a unei întreprinderi de
producere, trebuie să o dețină mijloacele fixe productive active.
Pentru întreprinderile din domeniul industriei prelucrătoare,
cum ar fi industria alimentară, fabricarea băuturilor mijloacele fixe
dețin un rol foarte important, revenindu-le principala pondere în
structura imobilizărilor corporale.
Conform Standardelor Naționale de Contabilitate
imobilizările corporale reprezintă imobilizări sub formă de mijloace
fixe, terenuri, imobilizări corporale în curs de execuție și resurse
minerale.
5
În tabelul 4.1 este reflectată evoluția valorii imobilizărilor
corporale și ale activelor imobilizate pentru unele activități
economice desfășurate în Republica Moldova în perioada 2015-
2017. Tabelul 4.1. Evoluția imobilizărilor corporale și a activelor
imobilizate pe activități economice în Republica Moldova în
perioada 2015-2017
Imobilizări corporale, Active imobilizate - total,
Activități milioane lei milioane lei
economice
2015 2016 2017 2015 2016 2017
TOTAL
139971,1 144638,0 151162,9 179229,3 187510,1 193955,4
activități
Industria
5855,77 5872,45 6381,22 7223,03 7410,67 7999,16
alimentară
Fabricarea
4741,22 4729,16 4376,81 5235,43 5258,1 4952,06
băuturilor
Restaurante și
alte activități
1369,92 1343,18 1348,29 1592,16 1565,41 1566,77
de servicii de
alimentație
4.2. Metode de evaluare a mijloacelor fixe

Evidența mijloacelor fixe a unei întreprinderi de producere
poate fi efectuată în unități fizice (numărul liniilor, numărul
motoarelor etc.) și în unități valorice (valoarea bănească a
mijloacelor fixe existente).
Pe parcursul utilizării mijloacelor fixe valoarea acestora se
modifică. Iată de ce apare necesitatea utilizării diferitor metode de
evaluare a mijloacelor fixe care ar estima valoarea mijlocului fix
respectiv în dependență de situație.
Deosebim următoarele metode de evaluare a mijloacelor fixe
în cadrul întreprinderilor:
 Valoarea inițială (MFvi) – reprezintă valoarea de intrare a
mijlocului fix și include prețul de procurare (PMF) și
ansamblul cheltuielilor de transportare (Cht) și montare
(Chm) a acestuia:
5
MFvi = PMF + Cht + (4.
 Valoarea de (MFv – reprezintă diferența
valoarea inițială (MFvi) a mijlocului fix și suma
amortizării acumulate (Aac) pe parcursul utilizării
MFvb = MFvi  (4.
 Valoarea de recuperare (rămasă) – reprezintă valoarea
piață a mijlocului fix pe care întreprinderea o poate obține
după expirarea termenului de exploatare în perioada
respectivă.
Pe parcursul perioadei de gestiune (un an) valoarea
mijloacelor fixe de care dispune întreprinderea poate să se modifice
pe măsura introducerii mijloacelor fixe noi sau pe măsura scoaterii
din funcțiune a unor mijloace fixe.
Pentru estimarea dinamicii mijloacelor fixe pe parcursul
perioadei de gestiune se utilizează următorii indicatori:
- Coeficientul înnoirii mijloacelor fixe (Kpf), care se determină
ca raportul dintre valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune (MF pf)
pe parcursul perioadei respective și valoarea mijloacelor fixe (MF 1)
la sfârșitul perioadei de gestiune:
Kpf
MFpf
 MF ; (4.3)
1
- Coeficientul scoaterii din funcțiune a mijloacelor fixe (Ksf),
care se determină ca raportul dintre valoarea mijloacelor fixe scoase
din funcțiune (MFsf) pe parcursul perioadei respective și valoarea
mijloacelor fixe (MF0) la începutul perioadei de gestiune:
Ksf MFsf
 ; (4.4)
MF0
- Coeficientul sporirii mijloacelor fixe (K sp), care se determină
ca raportul dintre diferența valorii mijloacelor fixe puse în funcțiune
(MFpf) și valoarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune (MFsf) către
valoarea mijloacelor fixe (MF1) la sfârșitul perioadei de gestiune:
5
MFvi = PMF + Cht + (4.
 Valoarea de (MFv – reprezintă diferența
valoarea inițială (MFvi) a mijlocului fix și suma
amortizării acumulate (Aac) pe parcursul utilizării
MFvb = MFvi  (4.
 Valoarea de recuperare (rămasă) – reprezintă valoarea
Ksp MF 
pf
 sf
MF . (4.5)
MF1
5
Ținând cont că valoarea mijloacelor fixe pe parcursul
perioadei analizate poate să se modifice, apare necesitatea
determinării valorii medii anuale a mijloacelor fixe. În
dependență de mijloacele fixe puse în funcțiune și scoase din
funcțiune, precum și de termenul de exploatare a acestora:
MF  MF  MF t
tsf pf pf 
MFsf  , (4.6)
0
12 12
unde:
MF0 – valoarea mijloacelor fixe la începutul perioadei de gestiune
respective;
MFpf – valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune pe parcursul
perioadei respective;
tpf – numărul lunilor de funcționare a mijloacelor fixe introduse;
MFsf – valoarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune pe parcursul
perioadei respective;
tsf – numărul lunilor de staționare a mijloacelor fixe scoase din
funcțiune;
12 – numărul de luni într-un an.
În baza valorilor medii anuale a mijloacelor fixe la începutul și
la sfârșitul perioadei de gestiune poate fi calculat indicele dinamicii
mijloacelor fixe (iMF):
iMF  MF1 , (4.7)
MF
unde: 0
MF1 – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe la sfârșitul

perioadei;
MF – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe la începutul
0
perioadei.
4.3. Uzura mijloacelor fixe și modul de calculare a amortizării

Mijloacele fixe în procesul funcționării lor se uzează,
pierzându-și treptat valoarea. Valoarea fondurilor fixe este treptat
5
Ținând cont că valoarea mijloacelor fixe pe parcursul
perioadei analizate poate să se modifice, apare necesitatea
determinării valorii medii anuale a mijloacelor fixe. În
dependență de mijloacele fixe puse în funcțiune și scoase din
funcțiune, precum și de termenul de exploatare a acestora:
transferată în costul producției fabricate. Chiar și fondurile fixe care
5
nu se exploatează sunt supuse uzurii, pierzând treptat o parte
din valoarea lor inițială.
Se deosebesc două tipuri de uzură:
 fizică – reprezin pierder capacitățil
proprietăților și calităților mijloacelor fixe în
funcționării, exploatării lor;

uzura morală – reprezintă devalorizarea mijloacelor fixe
în timp, datorită dezvoltării progresului tehnico-științific.
Toate întreprinderile, indiferent de forma de proprietate și de
domeniul de activitate, determină lunar amortizarea mijloacelor fixe
și o introduc în costul producției fabricate sau serviciilor prestate.
Sunt cunoscute diverse metode pentru determinarea amortizării
mijloacelor fixe, însă în Republica Moldova conform SNC
“Imobilizări necorporale și corporale”, la calcularea amortizării pot
fi aplicate următoarele metode:
1. Metoda liniară;
2. Metoda unităților de producție;
3. Metoda de diminuare a soldului.
Metoda liniară
Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii
amortizabile pe parcursul duratei de exploatare a mijlocului fix.
Suma amortizării pentru fiecare perioadă de gestiune se calculează
ca raportul dintre valoarea amortizabilă a mijlocului fix și numărul
perioadelor în cadrul duratei de exploatare a mijlocului fix.
De exemplu: Presupunem că o întreprindere a cumpărat un
mijloc fix în mărime de 5,1 mil. lei cu termenul normativ de
exploatare 4 ani. Se presupune că după expirarea termenului
valoarea reziduală va constitui 300 mii lei, reieșind din aceste date
conform metodei liniare uzura anuală va fi reprezentată ca în tabelul
4.2.
5
Tabelul 4.2. Metodologia calculării amortizării
mijloacelor
Calculul Valoarea amortizării Valoarea amortizării
Anii
amortizării anuale, mil. lei acumulate, mil.lei
1 (5,1-0,3) / 4 1,2 1,2
2 (5,1-0,3) / 4 1,2 2,4
3 (5,1-0,3) / 4 1,2 3,6
4 (5,1-0,3) / 4 1,2 4,8
Pentru a determina suma lunară a amortizării mijlocului fix
raportăm 1.200.000/12 = 100.000 lei/lună.
Metoda unităților de producție

Metoda unităților de producție prevede calcularea amortizării
ca produsul mărimii amortizării pe unitate de produs și a volumului
de produse fabricate în perioada de gestiune. Mărimea amortizării
pe unitate de produs se calculează ca raportul dintre valoarea
amortizabilă și numărul de unități de produse.
În baza datelor exemplului anterior, vom presupune că pe
parcursul perioadei de exploatare (4 ani) a mijlocului fix se vor
produce 1.000.000 unități. Efectiv, în primul an de exploatare au
fost fabricate 235.000 piese, în cel de-al doilea – 315.000, în cel de-
al treilea – 280.000, în al patrulea – 170.000.
Amortizarea calculată pentru o unitate este egală cu 4,8 lei
(4.800.000 lei : 1.000.000 unități).
Tabelul 4.3. Metodologia calculării amortizării mijloacelor fixe
după metoda unităților de producție
Mărimea Cantitatea Valoarea
Valoarea
amortizării pe pieselor amortizării
Anii amortizării
unitate de fabricate, acumulată,
anuală, lei
produs, lei unități lei
1 4,8 235.000 1.128.000 1.128.000
2 4,8 315.000 1.512.000 2.640.000
3 4,8 280.000 1.344.000 3.984.000
4 4,8 170.000 816.000 4.800.000
5
După fabricarea a 1.000.000 de unități, indiferent dacă
acest rezultat a fost obținut într-o perioadă mai scurtă sau mai
4 ani, amortizarea mijlocului fix nu se mai calculează.
Metoda de diminuare a soldului

Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei
norme fixe a amortizării care poate fi majorată conform politicilor
contabile a agentului economic nu mai mult decât de două ori în
comparație cu norma prevăzută conform metodei liniare.
Vom presupune că agentul economic a fixat o normă a
amortizării mijlocului fix la nivelul maxim permis de 50% (la
metoda liniară norma amortizării a constituit 25% anual).
Calcularea amortizării mijlocului fix se va prezenta în tabelul 4.4.
Tabelul 4.4. Metodologia calculării amortizării mijloacelor fixe
după metoda de diminuare a soldului
Valoarea amorti- Valoarea amorti-
Anii Calculul amortizării
zării anuale, lei zării acumulate, lei
1 5.100.000*0,5 2.550.000 2.550.000
2 (5.100.000-2.550.000)*0,5 1.275.000 3.825.000
3 (5.100.000-3.825.000)*0,5 637.500 4.462.500
4 4.800.000-4.462.500 337.500 4.800.000
În cele mai dese cazuri agentul economic alege amortizarea
completă a valorii mijlocului fix la finele perioadei de exploatare.
4.4. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor fixe și

dinamica lor
Eficiența activității întreprinderii în ansamblu este determinată
și de faptul cât de bine sunt utilizate mijloacele fixe la această
unitate economică. Eficiența utilizării mijloacelor fixe poate fi
estimată cu ajutorul unui sistem de indicatori printre care cei mai
utilizați sunt următorii:

Randamentul mijloacelor fixe – se determină ca raportul
dintre producția marfă obținută pe parcursul perioadei de
gestiune respective și valoarea medie anuală a mijloacelor
fixe:
5
Pm
f , (4.8)
M
unde: F
Pm – producția marfă;
MF – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe în decursul perioadei.
Randamentul mijloacelor fixe reflectă câtă producție se obține
în lei în urma utilizării unui leu investit în mijloace fixe.

Dotarea cu mijloace fixe – se determină ca raportul dintre
valoarea medie anuală a mijloacelor fixe și producția
marfă obținută pe parcursul perioadei de gestiune
respective:
MF , (4.9)
e
Pm
unde:
Pm – producția marfă;
MF – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe în decursul perioadei.
Dotarea cu mijloace fixe reflectă câte mijloace fixe sunt
utilizate pentru obținerea unui leu de vânzări/producție marfă.
4.5. Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe

Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe evidențiază
relația dintre rezultatele obținute în urma exploatării acestora și
cheltuielile efectuate de agentul economic în acest scop. În acest
sens se cer a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

rezultatele obținute să satisfacă nevoile sociale reale;

rezultatele înregistrate să asigure obținerea unui anumit
profit;

menținerea unui echilibru viabil pentru întreprindere pe
termen lung.
Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe pot fi efectuate
în următoarele direcții:
Utilizarea extensivă care presupune prelungirea duratei de
funcționare a mijloacelor fixe cu efecte asupra sporirii volumului de
producție.
5
Căile de utilizare extensivă, care dau rezultate la
întreprinderii sunt:
 creșterea numărului de schimburi la folosirea mijlocului fix;
 reducerea caracterului sezonier al activității unor agenți
economici;
 reducerea staționărilor pentru reparații și a opririlor
accidentale (neprogramate);
 asigurarea unei structuri corespunzătoare a mijloacelor fixe;
 folosirea în totalmente a mijloacelor fixe din dotare;
asigurarea forței de muncă la volumul și în structura
necesare funcționarii utilajelor, instalațiilor etc.;
 îmbunătățirea organizării producției și a muncii;
 folosirea unor metode moderne ale managementului
producției.
Utilizarea intensivă înseamnă mărirea volumului de producție
și/sau servicii în aceeași unitate de timp, pe baza aportului rezultat
din exploatarea acelorași capacități de producție, dar utilizate la
parametrii proiectați.
Căile de utilizare intensivă au rolul de a stimula creșterea și
consolidarea performanțelor unei întreprinderi în valorificarea
superioară a potențialului tehnico-economic prin:
 creșterea vitezelor de prelucrare la limitele admise;
 buna întreținere și reparare a mijloacelor fixe;
 folosirea unui echipament corespunzător;
 îmbunătățirea calității materiilor prime prelucrate;
 reducerea timpului de mers inutil, în gol;
 reducerea opririlor mici;
 introducerea progresului tehnic;
 realizarea unei structuri optime a producției, pentru a încărca
mai bine utilajele etc.
6
TEMA 5. MIJLOACELE CIRCULANTE
ÎNTREPRINDERII
5.1. Mijloacele circulante: esența economică, componența și
structura.
5.2. Sursele de finanțare a mijloacelor circulante.
5.3.Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor
circulante. 5.4.Normarea mijloacelor circulante.
5.1. Mijloacele circulante: esența economică, componența și
structura
Pentru a iniția o activitate economică, orice întreprindere are
nevoie nu numai de mijloace fixe, ci și de mijloace circulante.
Mijloacele circulante reprezintă resursele financiare ale firmei
investite în obiectele de muncă cu ajutorul cărora se efectuează
circuitul economic.
Mijloacele circulante numite și activele circulante sau
capitalul circulant se divizează în două grupe:
 mijloacele circulante de producție;
 mijloacele de circulație.
Mijloacele circulante de producție – reprezintă obiectele
muncii care participă la un singur ciclu de producție, consumându-
se la prima utilizare și transformându-și complet valoarea sa în
costul producției fabricate.
Mijloacele circulante de producție deservesc sfera de
producție și includ:
 materia primă;
 materiale auxiliare;
 semifabricate;
 combustibil și carburanți;
 ambalaje;
 piese pentru reparații etc.
Mijloacele de circulație – reprezintă a doua parte a
mijloacelor circulante, și anume, producția finită, banii lichizi, banii
în conturile bancare și de decontare ale întreprinderii.
Mijloacele de circulație în procesul mișcării sale efectuează
circuitul economic prezentat în figura 5.1.
6
Acumularea materiilor prime, materialelor, combustibilului etc.
aprovizionare
zarea producției finite și acumularea activelor circulante bănești Utilizarea mijloacelor materiale circu
Stocurile
de producție finită producere
Figura 5.1. Schema circuitului economic

Pe parcursul circuitului economic mijloacele circulante capătă
diferite forme, parcurgând următoarele faze:
1. Aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibil etc.
necesare pentru desfășurarea procesului de producție;
2. Utilizarea treptată a materiilor prime, materialelor etc.
procurate și acumulate în prima fază pe baza cărora se
produc produsele finite;
3. Depozitarea producției finite destinate pentru comercializare;
4. Comercializarea producției finite și acumularea mijloacelor
circulante bănești pentru continuarea circuitului economic.
Astfel, este evidentă necesitatea subdivizionarii mijloacelor
circulante în mijloace circulante de producție și mijloace de
circulație.
Simplificat circuitul economic al mijloacelor circulante poate
fi reprezentat în felul următor:
B → Sm → PP → Pf → B' ,
unde:
B – banii utilizați pentru aprovizionarea întreprinderii cu mijloacele
circulante;
Sm – stocurile de mijloace circulante materiale;
PP – procesul de producție;
6
Pf – rezultatul procesului de producție, producția finită;
B' – mijloacele bănești acumulate în urma comercializării producției
finite.
Evident, în cadrul unei activități eficiente a firmei B' > B.
Mijloacele circulante pot varia pe parcursul perioadei
examinate, de aceea apare necesitatea de a determină valoarea
medie anuală a mijloacelor circulante utilizând media aritmetică a
valorilor mijloacelor circulante de la începutul și sfârșitul perioadei
de calcul:
MC0  MC1 (5.1)
MC  2
unde:
MC0 – valoarea mijloacelor circulante la începutul perioadei;
MC1 – valoarea mijloacelor circulante la sfârșitul perioadei.
În cazul examinării structurii mijloacelor circulante după
ponderea mijloacelor circulante de producție și mijloacelor de
circulație, e de menționat că ea diferă de la o întreprindere la altă în
dependență de specificul activității acesteia. În cadrul
întreprinderilor industriale predomină considerabil mijloacele
circulante de producție, pe când la întreprinderile comerciale
principala pondere o dețin mijloacele de circulație.
Pentru a evidenția importanța activelor circulante care este
legată și de specificul activității în figura 5.2 este reprezentată
ponderea activelor circulante în valoarea totală a activelor pentru
unele activități economice desfășurate de către antreprenori în
Republica Moldova în anul 2017.
6
Ponderea,
100,00
80,00 60,30
57,18
50,71
60,00 39,53
40,00
20,00
0,00
TOTALIndustria FabricareaRestaurante ș i
activitățialimentară economice băuturiloralte activități
de servicii de alimentație
Figura 5.2. Ponderea activelor circulante în valoarea totală a

activelor pentru unele activități economice desfășurate în Republica
Moldova în anul 2017
După cum arată datele statistice, ponderea activelor circulante
în valoarea totală a activelor întreprinderilor din toate domeniile a
activităților economice care își desfășoară activitatea în Republica
Moldova constituie 50,71% din valoarea totală a activelor, adică
activele imobilizate și cele circulante dețin aproximativ aceeași
cotă- parte în structura activelor.
Totodată, dacă se examinează ponderea activelor circulante în
valoarea totală a activelor pe activități economice desfășurate,
această pondere diferă considerabil de la un domeniu de activitate la
altul. În așa fel, din activitățile aferente domeniului de alimentație,
cea mai mare pondere o dețin mijloacele circulante în cadrul
întreprinderilor de fabricare a băuturilor – 60,30%, iar cea mai mică
pondere a acestora se constată în cadrul restaurantelor și altor
activități de servicii de alimentație.
În tabelul 5.1 este dată repartiția valorii și structura activelor
circulante pe unele activități economice.
6
Tabelul 5.1. Repartiția valorii și a structurii activelor circulante
unele activități economice desfășurate în Republica Moldova în
anul 2017
Numerar și Investiții Creanțe și Total
Activități Denumirea
Stocuri documente financiare alte active active
economice indicatorilor bănești curente circulante circulante
Valoarea,
66642,4 20550,55 11542,21 100816,34 199551,5
TOTAL mil.lei
activități Ponderea,
33,40 10,30 5,78 50,52 100,00
%
Valoarea,
4477,18 508,85 232,81 5464,55 10683,39
Industria mil.lei
alimentară Ponderea,
41,91 4,76 2,18 51,15 100,00
%
Valoarea,
4041,63 404,27 205,07 2869,69 7520,66
Fabricarea mil.lei
băuturilor Ponderea,
53,74 5,38 2,73 38,16 100,00
%
Restaurante și Valoarea,
463,42 107,67 60,52 392,67 1024,28
alte activități mil.lei
de servicii de Ponderea,
45,24 10,51 5,91 38,34 100,00
alimentație %
Sursa: Sistematizat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe
În structura activelor circulante a întreprinderilor ce activează
în Republica Moldova 50,52% o dețin creanțele și alte active
circulante, ceea ce nu poate fi apreciat pozitiv.
Examinând structura activelor circulante specifică industriei
alimentare, industriei de fabricare a băuturilor, restaurantelor și altor
activități de servicii de alimentație, se constată că activele circulante
cuprind preponderent stocuri și creanțe.
5.2. Sursele de finanțare a mijloacelor circulante

Pentru funcționarea normală o întreprindere trebuie să-și
finanțeze nu numai mijloacele fixe, dar și mijloacele circulante.
Organizația are nevoie de un stoc minim de materii prime, de
producție în curs de execuție și de produse finite. Nivelul acestor
6
categorii de stocuri trebuie să fie în funcție de durata unui ciclu
de aprovizionare, producție și stocaj a produselor finite.
Din punct de vedere al surselor financiare de formare sau
de acoperire cu fonduri, mijloacele circulante pot fi finanțate din:
 surse proprii și alăturate lor;
 surse împrumutate.
Indiferent de forma de proprietate a întreprinderii, drept sursă
proprie pentru finanțarea surplusului de mijloace circulante servește
profitul net rămas la dispoziția întreprinderii. La fel, pentru a nu
atrage surse suplimentare de finanțare a mijloacelor circulante,
unele întreprinderi planifică și realizează cu succes măsuri de
accelerare a vitezei de rotație a mijloacelor circulante sau de
reducere a duratei medii a unei rotații.
Când sursele proprii și cele alăturate lor, precum și măsurile
de utilizare eficientă a mijloacelor circulante sunt insuficiente
pentru finanțarea surplusului de mijloace circulante necesare
dezvoltării activității întreprinderii în ritmurile și volumul planificat,
se utilizează sursele împrumutate – creditele bancare pe termen
scurt. Sursele împrumutate se consideră acceptabile și normale
pentru finanțarea surplusului de mijloace circulante pentru orice
întreprindere care desfășoară o activitate economică în creștere.
5.3. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor circulante

Pentru estimarea eficienței utilizării mijloacelor circulante se
folosesc următorii indicatori:
1. Viteza de rotație a mijloacelor circulante – exprimă numărul
de rotații efectuate de către mijloacele circulante într-o perioadă de
timp și se determină ca raportul dintre suma producției
comercializate și valoarea medie anuală a mijloacelor circulante:
KMC  Pc , (5.2)
unde: MC
Pc – producția comercializată;
MC – valoarea medie anuală a mijloacelor circulante.
6
2. Durata medie a unei rotații. Cunoscând numărul de rotații
efectuate de către mijloacele circulante într-o perioadă de timp (de
exemplu, pe parcursul unui an de zile) și numărul de zile în
această perioadă (pentru un an 365 zile), poate fi determinată
unei rotații.
Durata medie a unei rotații se va determina ca raportul dintre
numărul zilelor în perioada respectivă și viteza de rotație a
mijloacelor circulante:
T
L z , (5.3)
KMC
unde:
Tz – numărul de zile în perioadă;
KMC – viteza de rotație a mijloacelor circulante.
3. Gradul de utilizare intensivă a mijloacelor circulante este un
coeficient invers vitezei de rotație a mijloacelor circulante și
exprimă cantitatea de mijloace circulante ce revine unui leu de
producție comercializată:
MC
K  , (5.4)
MC int.
unde: Pc
MC – valoarea medie anuală a mijloacelor circulante;
Pc – producția comercializată.
4. Volumul zilnic necesar de mijloace circulante reprezintă
raportul dintre valoarea medie anuală a mijloacelor circulante și
numărul de zile în perioada respectivă:
MC
MC  , (5.5)
z
T z
unde:
MC – valoarea medie anuală a mijloacelor circulante;
Tz – numărul de zile în perioadă.
Pentru studierea în dinamică a indicatorilor ce exprimă
eficiența utilizării mijloacelor circulante se pot utiliza indicii
individuali ai acestora cum ar fi:
6
1. Indicele individual al vitezei de rotație a mijloacelor
circulante – exprimă raportul dintre viteza de rotație a mijloacelor
circulante în perioada curentă și cea de bază sau precedentă:
i K , (5.
M 
K M
und
KM 1 – viteza de rotație a mijloacelor circulante în perioada
KM 0 – viteza de rotație a mijloacelor circulante în perioada de
sau precedentă.
2. Indicele individual al duratei medii a unei rotații a
mijloacelor circulante – exprimă raportul dintre durata medie a unei
rotații a mijloacelor circulante în perioada curentă și cea de bază
sau
precedentă:
L1 , (5.7)
iL  0
L
unde:
L1 – durata medie a unei rotații a mijloacelor circulante în perioada
curentă;
de bază sau precedentă.
3. Indicele individual al gradului de utilizare intensivă a
mijloacelor circulante exprimă raportul dintre gradul de utilizare
intensivă a mijloacelor circulante în perioada curentă și cea de bază
sau precedentă: 1
i KMC int. , (5.8)
MC int.
K  0
KMC int.
unde:
KMC int.1 – gradul de utilizare intensivă a mijloacelor circulante în
perioada curentă;
KMC int0 – gradul de utilizare intensivă a mijloacelor circulante în
perioada de bază sau precedentă.
6
4. Indicele individual al volumului zilnic necesar de mijloace
circulante reprezintă raportul dintre volumul zilnic necesar de
mijloace circulante în perioada curentă și cea de bază sau
M
i z  z (5.
M z
und
MCz 1 – volumul zilnic necesar de mijloace circulante în
curentă;
MCz 0 – volumul zilnic necesar de mijloace circulante în perioada
bază sau precedentă.
În urma modificării duratei de rotație a mijloacelor circulante
întreprinderea obține economii sau eliberări de mijloace circulante.
Economiile sau eliberările de mijloace circulante în urma
modificării duratei de rotație a mijloacelor circulante se determină
după formula:
E  c1  L  L  , (5.10)
P 1 0
MC
unde: Tz
Pc – producția comercializată în perioada curentă;
Tz – numărul de zile în perioadă;
curentă;
de bază sau precedentă.
Dacă EMC > 0, întreprinderea obține eliberări (pierderi),
deoarece a crescut durata de rotație a mijloacelor circulante. Dacă
EMC < 0, întreprinderea obține economii, deoarece s-a micșorat
durata de rotație a mijloacelor circulante.
5.4. Normarea mijloacelor circulante

Determinarea corectă a necesității de mijloace circulante este
importantă în asigurarea activității economice eficiente a
întreprinderii. Volumul insuficient de mijloace circulante nu poate
asigura procesul de producție cu resurse materiale necesare și, în
cele din urmă, duce la suspendarea lui. Volumele exagerate de
6
4. Indicele individual al volumului zilnic necesar de mijloace
circulante reprezintă raportul dintre volumul zilnic necesar de
mijloace circulante în perioada curentă și cea de bază sau
M
i z  z (5.
M z
und
MCz 1 – volumul zilnic necesar de mijloace circulante în
curentă;
MC 0 – volumul
mijloace zilnic
circulante necesarfolosirea
nu asigură de mijloace circulante în perioada
lor eficientă.
7
O condiție necesară pentru folosirea rațională a mijloacelor
circulante este normarea lor. Odată cu organizarea și inițierea
activității economice, fiecare întreprindere determină și formează
volumul necesar de mijloace circulante ca normativ în funcție de
volumul producției planificat pentru fabricare.
Mijloacele circulante pot fi normate și nenormate.
mijloacelor circulante pot fi normate. Nenormate sunt numai
mijloacele bănești în conturi bancare, în numerar și creanțele firmei.
Volumul normat al mijloacelor circulante este valoarea minimă
a mijloacelor bănești, exprimate în diferite forme de mijloace
circulante, dat optimă pentru asigurarea desfășurării procesului de
producție.
Cea mai simplă metodă constă în elaborarea și utilizarea
normelor agregate ale necesității de mijloace circulante la o unitate
de producție. Pe baza informației statistice se stabilește norma
efectivă de mijloace circulante ce-au revenit la o unitate de
producție în anul precedent, în expresie valorică. Apoi această
normă poate fi corectată în corespundere cu probabilitățile
îmbunătățirii utilizării mijloacelor circulante în perioada de
planificare și înmulțită cu volumul de producție planificat pentru
perioada nouă. Deci, necesitatea totală de mijloace circulante
normate pentru perioada de planificare se poate calcula astfel:
MCn  Kn , (5.11)
unde: VPpl
Kn – norma stabilită a necesitații de mijloace circulante calculate la
o unitate de producție (la un leu ori la 1000 de lei);
VPpl – volumul producției planificat pentru realizare în perioada de
planificare.
În cazurile în care volumul mijloacelor circulante, determinat
pentru perioada de planificare, este mai mare decât cel din perioada
anterioară, se stabilesc și resursele de finanțare a necesității
suplimentare de aceste mijloace.
7
TEMA 6. PERSONALUL ÎNTREPRINDERII
ȘI PRODUCTIVITATEA MUNCII
6.1.Personalul întreprinderii: componența și structura.
6.2.Metode de evidență a personalului în cadrul
întreprinderii. 6.3.Evoluția statistică a personalului angajat în
cadrul ramurii în
6.4.Politica de cadre. Determinarea necesarului de personal.
6.5.Productivitatea muncii și modul de determinarea al ei.
6.6.Indicatorii productivității muncii în ramura economiei
Republicii Moldova.
6.1. Personalul întreprinderii: componența și structura

Resursele umane reprezintă unul dintre factorii de bază de
producție. Orice activitate economică este imposibilă fără
participarea resurselor umane.
Personalul întreprinderii reprezintă un element foarte
important în activitatea oricărei întreprinderi. Resursele umane ale
unei organizații pot fi clasificate după funcțiile pe care le
îndeplinește, după vechimea de muncă, după tipul și nivelul
calificării, după nivelul studiilor primite, după vârstă, sex etc.
Personalul întreprinderii poate fi clasificat în două grupe mari:
1) Personalul industrial productiv – sunt angajații care
desfășoară lucrări legate de activitatea de bază a întreprinderii;
2) Personalul neindustrial – sunt angajații antrenați în servirea
obiectelor de menire social-culturală aflate la gestiunea
întreprinderii (personalul cantinei etc.).
Personalul din grupa industrial-productivă, la rândul său,
poate fi structurat în felul următor:
 muncitori direct productivi – includ personalul care
acționează direct sau prin intermediul mijloacelor de
muncă asupra obiectelor muncii în vederea modificării
formei structurii, dimensiunilor sau compoziției chimice a
acestora, în scopul obținerii unor produse ce constituie
profilul activități întreprinderii respective;
7
 muncitori de deservire – includ personalul care asigură
întreținerea clădirilor și instalațiilor aferente, întreținerea
echipamentelor de birou, curățenia spațiilor de producție,
vestiarelor, servicii pe ansamblu întreprinderii, cum ar fi
centrala telefonică, rețeaua de calculatoare etc.;
 personalul tehnic productiv cuprinde: maiștri și alt
personal de specialitate care conduc formații de lucru,
personal tehnic și de specialitate care asigură asistența
personal care asigură controlul tehnic de calitate în secții și
ateliere etc.;
 personalul tehnic, economic, de altă specialitate și
administrativ include personalul de conducere a
întreprinderii, personalul din compartimentele funcționale
(aprovizionare, desfacere etc.), personalul de specialitate
informatică, personalul din activitatea de proiect și
cercetare ce lucrează în cadrul atelierelor, laboratoarelor;
 personalul de deservire generală este format din: curieri,
liftieri, paznici, portari etc.
În scopul gestionării eficiente a personalului este necesar ca
întreprinderea să dispună de informație cu privire la evidența forței
de muncă, structura ei, dinamica ei etc.
6.2. Metode de evidență a personalului în cadrul întreprinderii

Resursele forței de muncă ale unei întreprinderi reprezintă
totalitatea salariaților angajați prin contract de muncă. Calcularea și
evidențierea corectă a numărului de personal constituie un factor
important în utilizarea eficientă a resurselor umane.
Pentru evidența personalului la întreprindere se utilizează
următorii indicatori:
1.
Numărul scriptic al lucrătorilor pe fiecare zi Ns care se
determină în baza listei personalului angajat la întreprindere la data
respectivă.
2.
Numărul mediu scriptic al lucrătorilor (N s ) care se
determină prin împărțirea sumei numărului scriptic al lucrătorilor pe
toate zilele calendaristice în perioada respectivă la numărul de zile
7
 muncitori de deservire – includ personalul care asigură
întreținerea clădirilor și instalațiilor aferente, întreținerea
echipamentelor de birou, curățenia spațiilor de producție,
vestiarelor, servicii pe ansamblu întreprinderii, cum ar fi
centrala telefonică, rețeaua de calculatoare etc.;
 personalul tehnic productiv cuprinde: maiștri și alt
personal de specialitate care conduc formații de lucru,
personal tehnic și de specialitate care asigură asistența
în
7
perioada respectivă. Pentru zilele de odihnă numărul scriptic este
egal cu valoarea ultimei zile lucrătoare.
(N s ) poate fi calculat pentru o săptămână, lună, trimestru,
3. Numărul efectiv al lucrătorilor pe fiecare N care
determină ca numărul angajaților efectiv prezenți la serviciu în
ziua respectivă.
4. Numărul mediu efectiv al (N care
determină prin împărțirea sumei numărului efectiv al lucrătorilor
o anumită perioadă de timp la numărul de zile lucrătoare.
În practică, în unele zile numărul scriptic diferă de numărul
efectiv, deoarece unii angajați din diferite motive nu se prezintă la
serviciu. Raportul dintre acești indicatori indică coeficientul
prezentării personalului la serviciu.
N , (6.1)
K
ef 
ps
unde: N
N ef - numărul mediu efectiv;
N s - numărul mediu scriptic.
Pentru estimarea dinamicii numărului lucrătorilor se utilizează
următorii indicatori:
 Coeficientul circulației lucrătorilor după numărul celor
nou-angajați care se determină ca raportul dintre numărul
celor angajați pe parcursul perioadei respective către
numărul mediu scriptic:
N
K  a , (6.2)
a
Ns
unde:
Na – numărul celor angajați.
N s – numărul mediu scriptic.
 Coeficientul circulației lucrătorilor după numărul celor
concediați care se determină ca raportul dintre numărul
celor concediați pe parcursul perioadei respective către
numărul mediu scriptic:
7
Nc
K  , (6.3)
c
Ns
unde:
Nc – numărul celor concediați.
 Coeficientul fluctuației lucrătorilor care se determină ca
raportul dintre numărul celor concediați fără motiv pe
parcursul perioadei respective către numărul mediu scriptic:
Ncn
K  , (6.4)
fl
Ns
unde:
Ncn – numărul celor concediați nemotivat.
Coeficientul fluctuației lucrătorilor este un indicator important
care trebuie ținut sub control de către întreprindere, deoarece cu cât
valoarea acestuia este mai mare cu atât dificultățile cu care se
confruntă compania sunt mai semnificative.
6.3. Evoluția statistică a personalului angajat în cadrul ramurii

în Republica Moldova
Dezvoltarea economică a diferitor domenii de a activitate a
determinat în mod direct evoluția locurilor de muncă create.
Dinamica negativă a numărului de întreprinderi din industria
alimentară și a băuturilor autohtonă își are un impact direct asupra
evoluției numărului de personal ce activează în această ramură. În
așa fel, pe parcursul ultimilor zece ani numărul de personal ce
activează în industria alimentară și a băuturilor în Republica
Moldova scade anual în medie cu 1131 persoane.
7
50000
45636
persoa
45000
40345
40000 42290
36335
34627 33652
35000 36599 36726 35915
30000
33701
y = -1131,5x + 43806
25000 R² = 0,7548
20000
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
anii
Figura 6.1. Evoluția numărului de personal ce activează în
industria alimentară și a băuturilor în Republica Moldova în
perioada 2008-2017
Examinând repartiția numărului de personal ce activează în
industria alimentară și a băuturilor din Republica Moldova în
funcție de mărimea unităților economice se observă că principala
parte a personalului, și anume 60,65%, activează în cadrul
întreprinderilor mari care dețin doar 7,0% din numărul total de
întreprinderi.
Tabelul 6.1. Evoluția numărului de personal ce activează în

industria alimentară și a băuturilor în Republica Moldova în funcție
de mărimea unităților economice în perioada 2008-2017
Mărimea
unității 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
economice
Mari 29241 26999 25448 23721 23995 25570 24155 19347 19282 21785
Mijlocii 7846 7508 7337 5838 5419 4345 4240 6925 7103 6580
Mici 6465 5730 5832 5262 5187 5156 4702 5268 5252 5469
Micro 2084 2053 1728 1778 1734 1655 1530 2161 2015 2081
TOTAL 45636 42290 40345 36599 36335 36726 34627 33701 33652 35915
Sursa: http://www.statistica.md, accesat pe 15.11.2018
7
Totodată, întreprinderile micro- care dețin o pondere de
65,82% asigură doar 5,79% din numărul total al locurilor de
muncă oferite în cadrul întreprinderilor din industria alimentară
băuturilor în Republica Moldova în anul 2017.
În vederea examinării numărului de personal ce activează în
cadrul restaurantelor și întreprinderilor cu alte activități de servicii
de alimentație se propune figura 6.2.
20000
persoa
16000 14451 14981

14169
13161 12661 15270
14530
12000 14208 y = 300,33x + 12225
12469 12873
R² = 0,8185
8000
4000
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
anii
Figura 6.2. Evoluția numărului de personal ce activează în hoteluri
și restaurante în Republica Moldova în perioada 2008-2017
Dinamica pozitivă a numărului de hoteluri și restaurante în
Republica Moldova are un impact direct asupra evoluției numărului
de personal ce activează în acest domeniu. În așa fel, pe parcursul
ultimilor zece ani numărul de personal ce activează în hoteluri și
restaurante în Republica Moldova crește anual în medie cu 300 de
persoane.
7
Tabelul 6.2. Evoluția numărului de personal ce activează
în hoteluri și restaurante în Republica Moldova în funcție de
mărimea
Mărimea
unității 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
economice
Mari 2459 2499 2563 2548 2359 2137 2490 2131 2544 2285
Mijlocii 2806 2370 2362 2522 2655 2680 2473 2838 2959 3019
Mici 4926 4693 4817 4499 5742 5783 5595 5336 5221 5561
Micro 2970 2907 2919 3304 3695 3608 3611 4225 4257 4405
TOTAL 13161 12469 12661 12873 14451 14208 14169 14530 14981 15270
Sursa: http://www.statistica.md, accesat pe 15.11.2018
Examinând repartiția numărului de personal ce activează în

hoteluri și restaurante din Republica Moldova în funcție de mărimea
unităților economice se observă că principala parte a personalului, și
anume 36,41%, activează în cadrul întreprinderilor mici și 28,84%
activează în cadrul întreprinderilor micro-. Totodată, în cadrul
întreprinderilor mari sunt încadrate doar 14,96% din numărul total
al personalului.
6.4. Politica de cadre. Determinarea necesarului de personal
În scopul funcționării eficiente a oricărei întreprinderi, o
atenție sporită se acordă gestionării corecte a forței de muncă. De
aceea, companiile urmăresc minuțios evidența utilizării forței de
muncă disponibile. Astfel, apare necesitatea de a determina fondul
de timp disponibil pentru fiecare întreprindere și coeficienții
utilizării acestuia.
Fondul de timp la întreprindere se exprimă în om·zile (se
subînțelege o zi de prezență la serviciu unui angajat) sau om·ore (se
înțelege o oră lucrată de un angajat).
Fondul de timp poate fi divizat în următoarele categorii:
- Fondul de timp calendaristic (Ftc) care se determină ca
produsul dintre numărul mediu scriptic al personalului (N s ) și

numărul de zile calendaristice pentru perioada respectivă (zc):
7
F  Ns  ; (6.
- Fondul de timp tabelar (Ftt) care se determină ca
diferența dintre fondul de timp calendaristic (Ftc) și numărul total
de repaus și de sărbători legale (zrs):
Ftt  Ftc  zrs ; (6.6)
-
Fondul de timp maxim disponibil (Ftmd) care se determină
ca diferența dintre fondul de timp tabelar (Ftt) și numărul total de
om·zile de concediu legal al lucrătorilor pe perioada respectivă (zcl):
Ftmd  Ftt  zcl ; (6.7)
-
Timpul de muncă efectiv lucrat (Fef) care se determină ca
produsul dintre numărul mediu efectiv al personalului (N ef ) și
numărul de zile lucrătoare în perioada respectivă (zl):
Fef  N ef  . (6.8)
zl
Din cele trei tipuri de fonduri, cel mai important pentru
întreprindere este fondul de timp maxim disponibil, și anume, față
de acest indicator se determină gradul de utilizare a timpului de
muncă.
Fondul efectiv de timp al unui muncitor se determină după
modelul dat în tabelul 6.3.
Tabelul 6.3. Determinarea fondului efectiv de timp al unui
muncitor (pentru anul 2019)
Valoarea
Indicatorii zile ore
Fondul calendaristic (Fc) 365 2920 (365x8)
Zile de odihnă și sărbători (Zos) 114 912
Fondul nominal (Fn = Fc - Zos) 251 2008
Neprezentări la serviciu planificate (Nsp) 71 568
Concedii planificate 28 224
Concedii pentru studii 15 120
Concedii de maternitate 20 160
Concedii de boală 8 64
Alte neprezentări prevăzute de legislație - -
8
F  Ns  ; (6.
- Fondul de timp tabelar (Ftt) care se determină ca
diferența dintre fondul de timp calendaristic (Ftc) și numărul total
Fondul de prezentare (Fpr = Fn - Nsp) 180 1440
Pierderi de timp pe parcursul schimbului (Pts) 117
8
Neprezentări în baza învoirii conducerii 21
Absențe nemotivate 7
Staționări neplanificate 20
Întârzieri la serviciu 23
Părăsirea locului de muncă
înaintea sfârșitului schimbului 15
Staționări din cauza nerespectării
disciplinei de muncă 31
Fondul efectiv de timp (Fef = Fpr - Pts) 1323
În scopul estimării eficienței utilizării timpului de muncă la o

întreprindere se pot determina următorii indicatori:
-
Coeficientul utilizării fondului de timp maxim disponibil
(KFtmd) care se determină ca raportul dintre timpul de muncă efectiv
lucrat (Fef) și fondul de timp maxim disponibil (Ftmd):
Fef
K Ftmd  ; (6.9)
Ftmd
-
Numărul mediu lunar de zile de lucru stabilite pentru un
angajat (Dzs) care se determină ca raportul dintre fondul de timp
maxim disponibil (Ftmd) și numărul mediu scriptic al personalului (Ns
):
F
Dzc  tmd ; (6.10)
Ns
-
Numărul mediu lunar de zile de lucru efectiv lucrate de
către un angajat (Dzs) care se determină ca raportul dintre timpul de
muncă efectiv lucrat (Fef) și numărul mediu scriptic al personalului
(Ns ) :
Fef
zef ; (6.11)
D N s
-
Coeficientul utilizării lunare a zilelor de muncă (K lzm) care
se determină ca raportul dintre numărul de zile efectiv lucrare de un
angajat (Dzef) și numărul de zile stabilite pentru un angajat (Dzs):
8
Dzef
Klzm  ; (6.12)
Dzs
8
- Durata medie a unei zile de lucru în (zef care
determină ca raportul dintre timpul de muncă efectiv lucrat în om·ore
(Fefo) și timpul de muncă efectiv lucrat exprimat în om·zile (Fef):
Fefo
z efo  ; (6.13)
Fef
-
Coeficientul utilizării zilei de muncă (Kz) care se determină
ca raportul dintre durata medie a zilei de muncă a unui angajat (zefo )
și durata zilei de muncă stabilită de lege (zs):
zefo . (6.14)
Kz 
zs
Indicatorii descriși mai sus sunt utilizați pentru a optimiza
folosirea timpului de muncă și a crește nivelul productivității muncii
în cadrul întreprinderii.
6.5. Productivitatea muncii și modul de determinarea a ei

Politica de cadre formulată de conducerea întreprinderii
orientează activitatea fiecărui angajat. Pentru aceasta este necesar ca
elementele acestei politici să fie detaliate și concretizate la fiecare
nivel ierarhic.
Preocuparea pentru resursele umane la nivelul conducerii de
vârf necesită precizarea unor reguli de bază, a unor atitudini față de
personal pe baza cărora se adoptă deciziile. Acest ansamblu de
reguli și atitudini constituie politica întreprinderii în raport cu
resursele umane.
Cerințele unei politici eficiente în domeniul personalului pot fi
sintetizate astfel:
 obținerea implicării întregului personal;
 acționarea la toate nivelurile;
 asigurarea unui climat favorabil de angajare și valorificare a
potențialului fiecărui angajat;
 stimularea, la fiecare angajat, a dorinței de îmbunătățire
continuă a propriei activități;
8
 antrenarea în procesul decizional a celor ce
competență profesională.
Există următoarele metode pentru determinarea necesarului de
personal:
 analiza tendințelor – estimează nevoile previzibile de
personal, ținând cont de evoluțiile și tendințele din cadrul
întreprinderii;
 metode de regresie – stabilesc anumite relații între efectivele
de personal (sub aspect cantitativ și calitativ) și unii
indicatori ai întreprinderii (vânzările, volumul producției
etc.);
 estimarea necesarului de personal de către șeful ierarhic;
 metoda Delphi – experții selectați își exprimă opinia lor
privind dezvoltarea în viitor a întreprinderii până a ajunge la
un anumit consens;
 estimarea necesarului de personal pe baza productivității
muncii.
6.6. Indicatorii productivității muncii în ramura

economiei Republicii Moldova
Unul dintre indicatorii de bază care exprimă eficiența utilizării
forței de muncă în toate domeniile activității economice a
întreprinderii este productivitatea muncii. De regulă, productivitatea
muncii exprimă eficiența utilizării intensive a forței de muncă.
În condițiile economiei de piață, productivitatea muncii este
unul dintre indicatorii economici principali cu ajutorul cărora se
evaluează performanțele unei întreprinderi.
Productivitatea muncii exprimă raportul dintre rezultatele
obținute și cantitatea factorului utilizat.
Pentru întreprinderile industriale, în calitate de rezultate
obținute, va servi producția fabricată.
În dependență de specificul activității, productivitatea muncii
la întreprindere poate fi determinată după următoarele metode:
1. Productivitatea muncii în expresie naturală (v) care
reprezintă raportul dintre volumul producției fabricate exprimat în
8
unități naturale (q) și cheltuielile de muncă depuse (N s
cheltuielile de timp (T):
q
v
N , (6.15)
s
exprimă cantitatea producției fabricate (în unități naturale) ce revine

unui angajat:
q
v , (6.16)
T
exprimă cantitatea producției fabricate (în unități naturale) obținută
într-o unitate de timp;
Productivitatea muncii evaluată cu ajutorul acestui indicator
poate fi determinată la acele întreprinderi care fabrică producție
omogenă (zahăr, energie electrică etc.). Ținând cont că în practică
există foarte puține întreprinderi care fabrică producție complet
omogenă, utilizarea acestui indicator este destul de limitată.
2. Productivitatea muncii în unități natural-convenționale (v)
care reprezintă raportul dintre volumul producției exprimat în
unitățile unui produs convențional și cheltuielile de muncă depuse
(N s sau cheltuielile de timp (T):
)
v
 ki qi , (6.17)
Ns
exprimă cantitatea producției fabricate (în unit. convenț.) ce revine
unui angajat;
v
 ki qi , (6.18)
T
exprimă cantitatea producției fabricate (în unit. convenț.) obținută
unde:
qi – volumul producției de tipul i;
ki – coeficientul exprimării producției i în producție convenționale.
Acest indicator poate fi utilizat pentru determinarea
productivității muncii la întreprinderile în cadrul cărora producția
8
poate fi recalculată în produse convenționale cu
ajutorul coeficienților respectivi (de exemplu,
prelucrare a fructelor și legumelor producția cărora poate fi
recalculată în borcane convenționale).
3. Productivitatea muncii în unități de timp (v) care reprezintă
raportul dintre cheltuielile de timp (T) și volumul producției
obținute
(q) exprimat în unități naturale:
T
v
q , (6.19)
exprimă manopera unei unități de produs și reprezintă cheltuielile
de timp pentru a fabrica o unitate de produs.
Acest indicator este invers proporțional productivității muncii
determinate în expresie naturală (după prima metodă).
4. Productivitatea muncii în unități valorice (v) care
reprezintă raportul dintre volumul producției exprimat în unitățile
valorice și
cheltuielile de muncă depuse (N s ) sau cheltuielile de timp (T):
v
q
i  pi , (6.20)
Ns
exprimă volumul producției fabricate (în unități valorice) ce revine
unui angajat;
v
 qi pi , (6.21)
T
exprimă volumul producției fabricate (în unități valorice) obținută
unde:
qi – volumul producției de tipul i;
pi – prețul producției de tipul i.
Acest indicator este cel mai des utilizat pentru determinarea
productivității muncii, deoarece la majoritatea întreprinderilor
producția diferă după categoriile de preț. Anume acest indicator
permite însumarea tuturor produselor fabricate, fiecare fiind
8
poate fi recalculată în produse convenționale cu
ajutorul coeficienților respectivi (de exemplu,
înmulțit cu prețul respectiv.
8
5. Productivitatea muncii după valoarea adăugată (v)
care reprezintă raportul dintre valoarea adăugată (VA) și
muncă depuse (N s ) :
VA , (6.22)
v Ns
exprimă valoarea adăugată ce revine unui angajat.
6. Productivitatea muncii în baza producției comercializate
(v) care reprezintă raportul dintre producția comercializată (Pc) și
cheltuielile de muncă depuse (N s ) :
P
v c
N , (6.23)
s
exprimă cantitatea producției comercializate ce revine unui angajat.
În condițiile economiei de piață, productivitatea muncii
determinată cu ajutorul acestui indicator are o importanță majoră
pentru întreprindere, deoarece ea va lua în considerație nu toată
producția fabricată, ci doar producția care a fost comercializată real.
Este evident că eficientizarea utilizării personalului în cadrul
întreprinderii își are un impact direct asupra modificării
productivității muncii.
Datele statistice colectate atestă că productivitatea muncii pe
toate activitățile economice desfășurate în Republica Moldova în
ansamblu în perioada 2015-2017 a crescut cu 13,18%. Modificarea
productivității muncii este diferită pentru diferite domenii de
activitate. În așa fel, pentru industria alimentară este specifică o
creștere a productivității cu 6,26%, pentru industria băuturilor – cu
10,36%, iar pentru restaurante și alte activități de servicii de
alimentație – 25,47%.
8
Tabelul 6.4. Evoluția numărului de personal și a
productivității muncii pe unele activități economice
Moldova în perioada 2015-2017
Activități
Denumirea indicatorilor 2015 2016 2017
economice
Numărul mediu de pers. 510268 512474 528607
Venituri din vânzări,
TOTAL mil. lei 282253,43 300733,43 330963,91
activități
Productivitatea muncii,
553,15 586,83 626,11
mii lei/pers.
Industria Venituri din vânzări,
15293,84 16639,07 17912,13
mil. lei
alimentară
mii lei/pers. 623,35 673,16 662,16
Fabricarea Venituri din vânzări,
5406,97 5739,58 5768,58
mil. lei
băuturilor
589,89 642,44 650,79
mii lei/pers.
Restaurante Numărul mediu de pers. 12645 13078 13509
și alte Venituri din vânzări,
1996,47 2270,23 2676,31
activități de mil. lei
servicii de Productivitatea muncii,
157,89 173,59 198,11
alimentație mii lei/pers.
Sursa: Prelucrat de autor pe baza datelor statistice prezentate pe
Modificarea productivității muncii calculate în baza venitului
din vânzări obținut este determinată nu doar de eficientizarea
utilizării personalului încadrat, ci se datorează într-o mare măsură
creșterii prețurilor produselor comercializate.
Pentru a aprecia obiectiv modificarea productivității muncii,
la baza calculării acesteia ar trebui să stea producția marfă în prețuri
comparabile.
9
TEMA 7. REMUNERAREA MUNCII
ȘI REGLEMENTĂRILE ÎN
DOMENIU
7.1.Politica întreprinderii în domeniul
salarizării. 7.2.Formele și sistemele de
salarizare.
7.3.Reglementarea salarizării în cadrul întreprinderilor din
Moldova
7.5.Determinarea fondului de salarizare în cadrul întreprinderii.
7.1.Politica întreprinderii în domeniul salarizării

Întreprinderile sunt interesate în folosirea cât mai eficientă a
tuturor resurselor, în primul rând a resurselor umane. Esențială
pentru asigurarea folosirii eficiente a resurselor umane este
motivația personalului. Motivația este o noțiune destul de largă, care
include variate metode de stimulare a activității umane. Printre toate
aceste metode, un rol important îl are stimularea materială a
personalului, pe baza căreia pot fi satisfăcute cerințele materiale și
culturale ale fiecărui lucrător. Astfel, stimularea materială devine
mijlocul principal de a pune în acțiune interesele personalului
fiecărei organizații.
Eficiența sistemului stimulării materiale este determinată de
mai mulți factori, dintre care rolul principal îi aparține sistemului de
remunerare a muncii – salarizării personalului.
Plata muncii reprezintă toate tipurile de recompensare în
formă bănească sau naturală a lucrătorilor. Ea este una din
elementele principale de motivație a personalului care acționează
direct asupra productivității salariaților.
Salariul angajaților este nu pur și simplu prețul muncii, el
reprezintă prețul închirierii forței de muncă, prețul serviciilor
prestate de salariați. Salariul are o dublă natură. Pentru firmă el este
una din componentele costului de producție, iar pentru angajați -
sursa principală de venit. În etapa actuală salariile reprezintă cea
mai mare parte din veniturile populației.
9
7.2.Formele și sistemele de salarizare
În practica economică se utilizează diferite forme de
salarizare cu ajutorul cărora se stabilesc principiile și mărimea
salariului fiecărui angajat. Formele de salarizare și mărimea lor se
stabilesc prin contractele de muncă de către întreprinderi și
ofertanții de muncă.
Conform legii în vigoare, salariul reprezintă veniturile
angajaților calculate în baza contractului individual de muncă
care se acordă o recompensă.
Astăzi sunt cunoscute două forme de bază de salarizare:
 salarizarea după timpul de muncă (în regie);
 salarizarea în acord.
Salarizarea după timpul de muncă se face în funcție de timpul
lucrat, fără a se preciza, în contractul de muncă, cantitatea de muncă
care trebuie efectuată.
Salarizarea în acord este forma de plată în funcție de
rezultatele muncii, de cantitatea de producție obținută, de numărul
de operații executate etc. Salarizarea în acord poate fi individuală și
colectivă. Acest sistem de salarizare este mai eficient decât
salarizarea după timpul de muncă, dar el poate fi aplicat numai când
munca este normată.
Întrucât fiecare întreprindere are dreptul de a-și alege forma
de remunerare a muncii, în practica economică cele două forme
de salarizare se îmbină între ele. Astfel, pot fi întâlnite diferite
modalități de salarizare menite să stimuleze cât mai bine activitatea
angajaților. Salariul angajatului include, de regulă, salariul de bază,
salariul suplimentar și alte plăți de stimulare și compensare.
Salariile de bază pentru muncitori pot fi stabilite pe baza rețelelor
tarifare unice de salarizare, diferențiate pe categorii în funcție de
calificarea lor și de
complexitatea lucrărilor efectuate.
9
7.3.Reglementarea salarizării în cadrul întreprinderilor
din ramură în Republica Moldova
În condițiile de piață, întreprinderile își aleg de sine stătător
formele salarizării angajaților. Mărimea salariului pentru fiecare
angajat se stabilește în contractul individual de muncă încheiat
între conducerea firmei și angajat. La momentul încheierii
contractului de muncă firma este obligată să informeze angajatul
despre toate condițiile salarizării muncii lui stipulate în contractul
Totodată, trebuie să avem în vedere faptul că salarizarea
angajaților la toate unitățile economice, indiferent de forma de
proprietate, trebuie să se efectueze în conformitate cu legislația în
vigoare în domeniul salarizării.
Obiectivul reglementării salarizării este asigurarea de către
stat a salariului minim garantat de stat și crearea condițiilor pentru
asigurarea creșterii salariului. În același timp, legislația în vigoare
acordă agenților economici cu diverse tipuri de proprietate dreptul
de a majora și a aproba nivelul minim al salariului pe unitate
economică în corespundere cu posibilitățile financiare ale agenților
economici și de condițiile social-economice.
În condițiile economiei de piață nu există o reglementare
strictă în salarizarea personalului. Fiecare firmă are dreptul să-și
perfecționeze sistemul de salarizare și astfel să asigure o motivație
mai înaltă a angajaților în scopul sporirii eficienței activității
economice.
Salariul minim de la 1 mai 2018 în Republica Moldova
constituie – 2610 lei.
7.4.Statistica salarizării întreprinderilor din ramură în

Republica Moldova
Nivelul remunerării muncii reprezintă un indicator extrem de
important care atrage sau respinge personalul în diferite domenii de
activitate economică.
9
Figura 7.1 reflectă evoluția salariului nominal mediu lunar
pe toate activitățile economice în Republica Moldova în perioada
2004- 2017.
6000 5587,4
y = 321,36x + 714,7
l
R² = 0,9827 4997,8
5000 4538,4
4089,7
4000 3674,2
3386,2
2971,7 3042,2
3000
2529,7 2747, 6
2065
20001697,1
1318,7
1103,1
1000
0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Figura 7.1. Evoluția salariului nominal mediu lunar pe toate
activitățile economice în Republica Moldova în perioada 2004-2017
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 25.11.2018
Evoluția salariului nominal mediu lunar pe toate activitățile
economice în Republica Moldova în perioada examinată este destul
de uniformă. Ecuația liniei trendului permite a conclude că anual
salariul nominal mediu lunar pe toate activitățile economice crește
cu circa 321 de lei. Totodată, se poate exprima și creșterea
procentuală a salariului nominal mediu lunar pe toate activitățile
economice, astfel încât ritmul mediu anual de creștere a acestuia
constituind 13,3%. Reieșind din considerentele că nivelul
remunerării muncii în țara noastră este destul de modest, o bună
parte a populației este atrasă de salariile oferite în țările Uniunii
Europene, migrând în căutarea locului de muncă bine plătit.
9
Tabelul 7.1. Evoluția câștigului salarial mediu lunar brut și net pe
unele activitățile economice în funcție de sexul angajatului în
Republica
Câștigul salarial mediu Câștigul salarial mediu
lunar brut lunar net
Anii ambele ambele
femei bărbați femei bărbați
sexe sexe
Industria alimentară
2013 3414,0 3231,6 3614,5 2863,4 2723,7 3016,9
2014 3880,0 3734,5 4029,2 3234,0 3121,7 3349,3
2015 4187,8 3932,6 4459,5 3471,2 3266,9 3688,6
2016 4496,1 4171,0 4832,7 3710,5 3436,7 3994,0
2017 5011,4 4755,5 5276,2 4126,3 3933,9 4325,4
Industria băuturilor
2013 3825,0 3166,3 4369,1 3175,8 2677,4 3587,5
2014 3935,0 3402,2 4336,7 3274,9 2868,3 3581,5
2015 4371,3 3824,5 4753,9 3600,5 3195,4 3883,8
2016 4909,2 4287,6 5345,7 4040,1 3566,1 4373,0
2017 5460,1 4707,3 5994,0 4478,8 3914,6 4878,9
Restaurante și alte activități de servicii de alimentație
2013 2292,2 2302,4 2271,7 1957,2 1971,6 1928,1
2014 2597,5 2548,6 2706,4 2210,8 2172,8 2295,6
2015 2846,8 2761,5 3028,7 2417,8 2347,6 2567,6
2016 3073,0 3043,6 3126,8 2595,9 2577,7 2629,3
2017 3471,3 3369,2 3667,9 2930,2 2849,1 3086,0
Sursa: Sistematizat de autor în baza datelor www.statistica.md, accesat 25.11.2018
După cum atestă datele statistice pentru domeniile economice

examinate cel mai mare nivel de remunerare a muncii se constată în
cadrul fabricării băuturilor, iar cel mai jos nivel de remunerare a
muncii – în cadrul restaurantelor sau altor servicii de alimentație.
Totodată pentru toate domeniile de activitate nivelul de
remunerare a muncii bărbaților este superior în raport cu munca
femeilor.
9
7.5.Determinarea fondului de salarizare în cadrul
întreprinderii
Sursa de plată a salariilor personalului din unitățile
economice constituie o parte din venitul obținut din activitatea
economică. Suma totală de plată a salariilor constituie fondul de
salarizare al întreprinderii. Fondul de salarizare se formează lunar
și anual. El trebuie să fie suficient pentru plata salariilor la timp
La nivelul întreprinderilor industriale fondul de remunerare
reprezintă totalitatea sumelor necesare pentru acordarea drepturilor
bănești personalului în măsura în care fiecare a contribuit sub aspect
calitativ și cantitativ, la realizarea sarcinilor întreprinderii.
Pentru necesitățile interne întreprinderile calculează:
 fondul de remunerare direct;
 fondul de remunerare orar;
 fondul de remunerare zilnic;
 fondul de remunerare lunar.
Fondul de remunerare direct include sumele necesare pentru
remunerarea muncitorilor în funcție de timpul efectiv lucrat și
pentru remunerarea muncitorilor în acord, în funcție de realizările
efective.
Fondul de remunerare orar cuprinde în afara elementelor
fondului direct și sporurile pentru condițiile deosebite de muncă.
Fondul de remunerare zilnic include fondul orar, precum și
sumele necesare pentru plata întreruperilor ce nu depășesc durata
schimbului, care, conform legislației muncii, se asimilează timpului
lucrat (sarcini obștești etc).
Fondul de remunerare lunar cuprinde fondul zilnic la care se
adaugă sumele necesare pentru plata întreruperilor de zile întregi,
care sunt retribuite (concediu de odihnă etc.).
În analizele activității economice, în Republica Moldova cel
mai frecvent este folosit salariul mediu lunar și salariul mediu anual.
Salariul mediu lunar al unui lucrător se determină ca raportul
fondului lunar de salarizare (Fsl), la numărul mediu scriptic al
lucrătorilor (𝑁̅sl) în această lună:
𝐹𝑠𝑙 𝑁̅𝑠𝑙
𝑆̅�=
9
7.5.Determinarea fondului de salarizare în cadrul
întreprinderii
Sursa de plată a salariilor personalului din unitățile
economice constituie o parte din venitul obținut din activitatea
economică. Suma totală de plată a salariilor constituie fondul de
salarizare al întreprinderii. Fondul de salarizare se formează lunar
și anual. El trebuie să fie suficient pentru plata salariilor la timp
. (7.1)
9
Fondul anual de (Fs al întreprinderii poate
determinat în felul
𝐹 = ̅ ∙ 𝑁̅𝑠 ∙ 12 (7.
und
�̅ − salariul mediu
𝑁̅𝑠 − numărul mediu
12 – numărul de luni într-un
9
TEMA 8. COSTUL ȘI METODE DE
REDUCERE
8.1.Costul: esența economică și tipurile.
8.2.Cheltuielile: definiție, componența și
clasificarea. 8.3.Indicatorii costului.
8.1.Costul: esența economică și

În economia de piață orice activitate economică este bazată pe
utilizarea factorilor de producție și pe combinarea acestora.
Volumul, structura și calitatea factorilor de producție utilizați
depinde în cea mai mare măsură de natura și dimensiunile activității
desfășurate, precum și de competența întreprinzătorului. Evident,
scopul oricărui antreprenor prevede obținerea unui profit cât mai
înalt și mai sigur. În acest caz, anume costurile de producție
reprezintă pârghiile de acțiune a producătorului pe termen scurt,
adică în acele orizonturi de timp în care se folosesc aceiași factori
de producție.
Costul de producție reprezintă o categorie economică, care
sintetizează toată activitatea economică a firmelor.
Costul producției cuprinde ansamblul cheltuielilor ocazionale
legate de fabricarea unui volum al producției și de desfacerea
acestuia. La rândul său, costul producției, se poate diviza astfel:
 Costul fix (CF) – reprezintă partea costului care este
independentă de volumul producției fabricate, adică
elementele de cost sunt suportate de întreprindere, indiferent
de nivelul volumului de producție. În graficul din figura 8.1
costul fix reprezintă o dreaptă paralelă cu axa X.
 Costul variabil (CV) cuprinde cheltuielile care se modifică
odată cu variația volumul fizic al producției. De regulă, aceste
costuri sunt direct proporționale cu volumul fizic al producției
fabricate, modificându-se în aceeași direcție, precum și
volumul de producție (sunt în creștere în cazul sporirii
volumului producției și sunt în descreștere în cazul micșorării
volumului de producție). La aceste costuri se atribuie costurile
materiei prime, materialelor, salariile muncitorilor direct
productivi etc. În graficul din figura 8.1 costul variabil
9
reprezintă o dreaptă crescătoare în raport cu creșterea
volumului producției.
 Costul total (CT) constă din ansamblul costurilor fixe și celor
variabile. Referindu-se la perioade scurte de timp, se poate
concepe că modificarea costurilor totale se datorează în
exclusiv schimbărilor survenite în costurile variabile.
Figura 8.1. Dependența costului total de volumul de producție
8.2. Cheltuielile: definiție, componența și clasificarea.

Cheltuieli - diminuări ale beneficiilor economice înregistrate
în perioada de gestiune sub formă de ieșiri, reduceri ale valorii
activelor sau de creșteri ale datoriilor care contribuie la diminuări
ale capitalului propriu (rezultatului financiar), altele decât cele
rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.
1
CHELTUILI
Cheltuieli ale altor activitățiCheltuieli privind impozitul pe ven

Cheltuieli ale activității operaționale
Alte cheltuieli din
Costul vânzărilor
Cheltuieli cu
Cheltuieli de
Cheltuieli
Cheltuieli
activitatea
Cheltuieli
Figura 8.2. Structura cheltuielilor întreprinderii

Cheltuieli ale activității operaționale - cheltuieli determinate
de procesul desfășurării activității operaționale a entității.
Cheltuielile activității operaționale includ:
1) costul vânzărilor;
2) cheltuielile de distribuire;
3) cheltuielile administrative;
4) alte cheltuieli din activitatea operațională.
Cheltuieli ale altor activități - cheltuieli condiționate de
desfășurarea altor activități (de exemplu, de ieșirea și deprecierea
activelor imobilizate, de tranzacțiile financiare, de evenimentele
excepționale).
Cheltuielile altor activități includ:
1) cheltuieli cu activele imobilizate care reprezintă cheltuielile
aferente ieșirii, cu excepția lipsurilor și deteriorărilor constatate la
inventariere;
1
2) cheltuieli financiare care includ cheltuielile
rezultate din operațiunile financiare ale entității;
3) cheltuieli excepționale, condiționate de evenimente atipice,
care nu se manifestă permanent sau cu regularitate (calamități
naturale, perturbări politice, modificări ale legislației etc.).
Cheltuieli privind impozitul pe venit - suma totală a
cheltuielilor privind impozitul pe venit luate în calcul la
determinarea profitului net (pierderii nete) al (a) perioadei de
gestiune.
8.3. Indicatorii costului

Pentru evaluarea costului de producție pot fi utilizați următorii
indicatori:
 Costul total al producției marfă (Ct) care reprezintă suma
cheltuielilor întreprinderii pe toate articolele și exprimă
cheltuielile totale de producție ale întreprinderii pentru o
perioadă oarecare.
 Costul unei unități de producție i (Ci) care reprezintă raportul
dintre costul total al producției de tipul i și numărul de unități
fabricate de producție respectivă:
C
C  i
t , (8.1)
i
qi
unde:
Cti – costul total al producției de tipul i;
qi – numărul de unități fabricate de producție de tipul i.
 Costul la un leu producție marfă ( Cm ) care reprezintă
raportul dintre costul total al producției și producția marfă
obținută.
P ția marfă.
m
–
unde: pr
Ct – costul total al od
producției; uc
1
Ct 2) cheltuieli financiare care includ cheltuielile
Cm 
,
Pm
1
 Costul la un leu producție comercializată ( Cc ) care
raportul dintre costul total al producției și producția
comercializată în perioada respectivă.
C
Cc  t
, (8.3)
Pc
unde:
Ct – costul total al producției;
Pc – producția comercializată.
Dinamica costului de producție se studiază cu ajutorul
următorilor indici:
1) Indicii individuali: reflectă schimbarea costului în
perioada curentă față de perioada de bază sau perioada precedentă.
C1
iC  i , (8.5)
Ci 0
unde:
Ci0 – costul producției de tipul i în perioada curentă;
Ci1 – costul producției de tipul i în perioada de bază sau perioada
precedentă.
2) Indicii agregați: reflectă schimbarea costului producției
în ansamblu pe secție sau pe întreprindere în perioada curentă față
de perioada de bază sau perioada precedentă:
1 1 0 0
 
q ci q ci
I i i
, (8.4)
1i 0i
q q
c.v
unde:
Ci0, C 1i – costul producției de tipul i respectiv în perioada de bază și
curentă;
qio, qi1 – volumul producției de tipul i respectiv în perioada de bază
și curentă.
Acest indice reflectă influența schimbării atât a modificării
factorului indexat (în cazul dat a costurilor), cât și a schimbării
structurii colectivității (adică schimbării volumelor).
1
Pentru a determina schimbarea obiectivă a costului, apare
necesitatea de a fixa structura colectivității, adică volumul
producții fabricate, obținând astfel indicele agregat al costului cu
1 1

1 1 1
q c
0 i i 
q c q c
I  i i
 
i i
. (8.4)
c. f . 1 0
1
q i q 1
i
q c i i
Indicele agregat al costului cu structură fixă reflectă
schimbarea reală a costului producției, nefiind influențată de
modificarea sortimentului.
8.4. Metode de reducere a costurilor

Prin reducerea costurilor de producție, fiecare întreprindere,
dacă celelalte condiții nu se modifică, își sporește veniturile și
gradul de rentabilitate.
În același timp, prin reducerea costurilor se asigură o creștere
a volumului de producție, prin folosirea acelorași resurse materiale și
de muncă. Se înregistrează atât la nivel de întreprindere, cât și la
nivel de societate o economisire a resurselor care au un caracter
limitat, realizându-se o folosire rațională a acestora.
În condițiile în care costurile reprezintă un factor determinant
în stabilirea prețurilor, reducerea lor creează premisele necesare
micșorării prețului de livrare a produselor.
Căile și mijloacele de reducere a costurilor diferă de la
companie la companie, în funcție de particularitățile specifice ale
fiecărei întreprinderi, pornind de la procesul de producție și
terminând cu modul de conducere. Totuși, indiferent de aceste
particularități se evidențiază o serie de căi de acțiune în direcția
reducerii costurilor care au caracter general.
Prima grupă de căi se referă la reducerea cheltuielilor
materiale. Are o importanță deosebită în ramurile în care ponderea
cheltuielilor materiale în costul total este ridicată. Acest lucru
vizează reducerea consumurilor specifice de materii prime,
materiale, energie, aprovizionarea cu materii prime și materiale de
calitate și în mod ritmic, corespunzător necesităților productive,
1
Pentru a determina schimbarea obiectivă a costului, apare
necesitatea de a fixa structura colectivității, adică volumul
producții fabricate, obținând astfel indicele agregat al costului cu
folosirea înlocuitorilor de materiale, introducerea unor noi
tehnologii sau îmbunătățirea celor
1
existente, care să asigure o reducere a normelor de consum,
reducerea pierderilor din rebuturi, utilizarea deșeurilor etc.
A doua grupă sunt căile de reducere a cheltuielilor
de factorul de muncă. Se are în vedere o normare științifică a
muncii; stabilirea exactă a necesarului de salariați pe categorii de
pregătire, creșterea productivității muncii.
Sporirea productivității muncii influențează reducerea costului
de producție sub mai multe aspecte. În primul rând, prin sporirea
cantității de produse create în aceeași unitate de timp. Retribuția,
precum și celelalte cheltuieli se vor repartiza la o cantitate mai mare
de produse, reducându-se cheltuielile de muncă pe unitatea de
produs.
În al doilea rând, odată cu creșterea productivității muncii se
reduc cheltuielile fixe repartizate pe unitatea de produs.
A treia grupă sunt căile de reducere a cheltuielilor
administrative ce au în vedere raționalizarea activității de
conducere în cadrul întreprinderii, reducerea unor cheltuieli
generale de deficiențe în conducere (amenzi, penalizări),
raționalizarea cheltuielilor legate de pază și securitatea companiei,
telefon, internet etc.
Reducerea unor asemenea cheltuieli se poate asigura prin
înfăptuirea unor măsuri economico-organizatorice:
 realizarea proporțiilor optime între personalul productiv și
cel neproductiv;
 mecanizarea lucrărilor de calcul, de evidență, statistică și
planificare;
 respectarea cu strictețe a normelor și normativelor
A patra grupă sunt căile de reducere a costului de producție
prin îmbunătățirea folosirii capacității de producție. Ca rezultat
crește volumul producției, ceea ce duce la reducerea pe unitatea de
produs a cheltuielilor convențional-constante, în special a celor
referitoare la amortizarea, repararea și întreținerea utilajului.
Acestea însă sunt căi generale care se particularizează în
acțiuni concrete în cadrul fiecărei companii, corespunzător
condițiilor specifice ale acestora.
1
existente, care să asigure o reducere a normelor de consum,
reducerea pierderilor din rebuturi, utilizarea deșeurilor etc.
A doua grupă sunt căile de reducere a cheltuielilor
cheltuielilor administrativ-gospodărești etc.
A patra grupă sunt căile de reducere a costului de producție

prin îmbunătățirea folosirii capacității de producție. Ca rezultat
crește volumul producției, ceea ce duce la reducerea pe unitatea de
produs a cheltuielilor convențional-constante, în special a celor
referitoare la amortizarea, repararea și întreținerea utilajului.
Acestea însă sunt căi generale care se particularizează în
acțiuni concrete în cadrul fiecărei companii, corespunzător
condițiilor specifice ale acestora.
1
TEMA 9. POLITICA DE PREȚ A
ÎNTREPRINDERII
9.1.Esența economică a prețului. Funcțiile
9.3.Sistemul de prețuri și clasificarea lor.
9.4.Politica întreprinderii în domeniul prețului.
9.5.Indicii prețurilor și evoluția lor în ramura economiei
Republicii Moldova.
9.1. Esența economică a prețului. Funcțiile prețului

Una dintre cele mai importante pârghii ale activității
economice, care influențează distribuirea, comercializarea și
consumul produselor, este prețul.
Prețul este expresia valorică a produsului și a serviciilor
prestate. Cu alte cuvinte, prețul reprezintă cantitatea de bani pe care
cumpărătorul este dispus să o ofere producătorului (vânzătorului) în
schimbul unui bun prezentat pe piață. Prin urmare, prețul poate fi
definit ca element de măsură a unui produs sau serviciu în expresie
monetară. Prețul este veriga principală a legăturilor dintre
producători și consumatori.
Cu ajutorul prețurilor se estimează cheltuielile și rezultatele
activității economice a întreprinderilor.
Prețul produsului sau al serviciului oferit constituie un factor-
cheie în deciziile consumatorilor de a le cumpăra. Astfel, prețurile
stabilite determină, în cele din urmă, creșterea ori reducerea
volumelor vânzărilor și profiturilor. Prin prețurile stabilite, fiecare
întreprindere urmărește să-și asigure valorificarea resurselor, să-și
recupereze cheltuielile și să obțină profit.
După modul în care se formează, prețurile pot fi libere și
administrative.
Prețurile libere se formează în urma confruntării, în
condițiile economiei de piață, a cererii și ofertei. Modificarea lor
are loc numai pe baza concurenței libere. Teoretic, nu există forțe
pentru a determina evoluția prețurilor în afară de forțele pieței.
Prețurile administrative se stabilesc prin deciziile statului și
ale altor centre de forță economică - monopoluri, oligopoluri etc.
1
În condițiile economiei de piață, prețurile îndeplinesc mai
multe funcții, printre care:
Funcția de calcul și de evidențiere a cheltuielilor
rezultatelor activității economice. Prețul reprezintă costul
producerii fiecărui bun și costul cerințelor consumatorilor. Cu
ajutorul prețurilor se evidențiază cantitatea muncii, a materiei
prime, a altor materiale utilizate pentru producerea unor bunuri.
Funcția de stimulare reprezintă influența prețurilor asupra
creșterii ori reducerii producției și consumului ei. Prețurile sti-
mulează creșterea producției prin mărimea profiturilor incluse în
ele. Funcția de stimulare apare în cazurile în care prețurile asigură
condiții convenabile producătorilor pentru creșterea volumelor de
producție.
Funcția de redistribuire. Prin intermediul acestei funcții a
prețurilor se asigură redistribuirea veniturilor între diferite sectoare
ale economiei naționale, între diferite categorii de agenți economici
și între diferite pături sociale. Această funcție se realizează prin
includerea în prețuri a impozitului pe valoarea adăugată, a accizelor,
prin stabilirea plafoanelor prețurilor etc.
Funcția asigurării balanței între cerere și ofertă.
Modificarea prețului face ca cererea și oferta să se modifice în sens
invers. Prețurile bunurilor economice se formează pe piață în
funcție de oferta și cererea acestora. Cu cât este mai mare prețul
unui produs, cu atât sunt mai interesate întreprinderile în producerea
lui, și invers. Fără îndoială, prețul nu apare izolat, ci în conformitate
cu relația dintre cerere și ofertă. Dacă pentru un bun oarecare există
egalitate între cerere și ofertă, prețul lui este un preț de echilibru și
asigură balanța între cerere și ofertă.
În cele din urmă, în economia de piață relațiile dintre agenții
economici sunt determinate de raporturile dintre cerere, ofertă și
preț.
9.2. Metode de formare a prețurilor

În prezent sunt cunoscute și aplicate diferite metode de
formare a prețurilor care, în linii generale, pot fi grupate în două
categorii (figura 9.1):
9
 metode bazate pe costuri;
 metode bazate pe parametrii calitativi (parametrii
tehnico- economici).
Metode de formare a prețului
Metode bazate pe Metode bazate pe

costuri Metodacalitativi
parametrii prețului ponderat
Metoda scorului
Metoda bazată pe costurile totale
Metoda regresivă
Metoda bazată pe costul standard
Metoda bazată pe costurile directe
Figura 9.1. Metode de formare a prețului

Metoda bazată
Metodelepe costurile
bazate pe costuri cuprind metodele costului total,
directe ale cheltuielilor directe și ale cheltuielilor
ale costului standard,
directe standard.
Metoda costului total presupune includerea în preț a tuturor
costurilor pe unitate de produs, indiferent de originea lor. Prețul pe
unitate de produs se determină după relația:
P = Ct + Pr , (9.1)
unde:
P - prețul;
Ct - costul total;
Pr - profitul întreprinderii.
9
La stabilirea prețului conform acestei metode se pleacă de la
premisa că acesta trebuie să fie suficient de mare încât să acopere
toate costurile de producție, administrare, vânzare și să genereze
un profit satisfăcător pentru proprietar, pentru re-investire și
pentru asigurarea dezvoltării întreprinderii. Această metodă este
utilizată de către întreprinderea care are o situație de monopol și
produselor ei este garantată.
Metoda costului standard permite formarea prețului în baza
costului calculat potrivit normelor și normativelor, ținând cont de
abaterea costului real de la cel standard. Avantajul principal al
acestei metode constă în posibilitatea de a dirija costul în baza
abaterilor de la norme și normative. Abaterile pe fiecare articol al
costului se compară periodic cu rezultatele financiare, astfel
ținându-se sub control nu numai costul, dar și profitul dorit. Partea
cea mai complicată a metodei date este determinarea costului
standard. Pentru stabilirea unor standarde justificate din punct de
vedere economic, se cere o analiză aprofundată a metodelor de
producere, a caracteristicilor tehnice și a prețurilor la produsele
similare ale concurenților, precum și a cerințelor înaintate față de
aceste produse de piața mondială.
Metoda costurilor directe presupune formarea prețului în baza
determinării costurilor directe, reieșind din conjunctura pieței și
prețul de comercializare. În acest caz, practic toate costurile
convențional variabile vor depinde de volumul producției fabricate
și vor fi considerate costuri directe. Celelalte cheltuieli se vor
reflecta în rezultatele financiare. Astfel, cheltuielile indirecte nu se
repartizează pe produse concrete. Ele se vor acoperi în întregime pe
întreprindere din profitul brut. Avantajul principal al acestei metode
constă în faptul că permite determinarea celor mai profitabile feluri
de produse ale întreprinderii.
Metoda costului direct standard reprezintă o diversitate a
metodei costurilor directe, care îmbină avantajele a două metode
(ale metodei costului standard și ale metodei costurilor directe). Ea
permite dirijarea cheltuielilor în baza abaterilor lor de la standard,
9
determinarea „locurilor înguste” ale producerii și elaborarea și
implementarea măsurilor de sporire a rentabilității.
Metodele bazate pe parametrii calitativi includ:
 metoda prețului ponderat - se utilizează doar pentru evaluarea
aproximativă a bunurilor, pentru a nu comite erori enorme.
Această metodă permite formarea prețului în baza
calitativ principal al mărfii;
 metoda scorului - este binevenită la determinarea prețului
pentru mărfurile ai căror parametri sunt diferiți și nu se pot
evalua cantitativ (confortul, designul, capacitatea, culoarea,
mirosul, gustul etc.). Această metodă se bazează pe evaluările
parametrilor mărfii făcute de experți în domeniu după
următorul algoritm: (i) se identifică parametrii principali ai
mărfii; (ii) fiecare parametru este evaluat pe bază de scor; (iii)
se însumează scorurile pe marfa de bază și cea evaluată; (iv) se
determină prețul mărfii în baza comparării scorurilor;
 metoda regresiei - se determină formulele empirice de regresie
a dependenței prețului de câțiva parametri calitativi ai mărfii în
limitele unui șir parametric de mărfuri.
9.3. Sistemul de prețuri și clasificarea lor

Toate prețurile dintr-o economie formează un sistem care, sub
influența diverșilor factori, se află în permanentă modificare.
Modificarea prețurilor într-o sferă de activitate cauzează implicit
modificarea lor și în alte sfere.
Așadar, sistemul prețurilor este determinat de mediul
economic în care funcționează.
Sistemul prețurilor economiei naționale include următoarele:
 prețurile cu ridicata;
 prețurile de achiziție a producției agricole;
 prețurile cu amănuntul;
 tarifele de transport;
 tarifele serviciilor;
 prețurile de export;
 prețurile de import.
9
Prețurile cu ridicata sunt prețurile stabilite de firmele care
vând produse cu ridicata (în cantități mari) altor firme ori firmelor
intermediare. Prețul cu ridicata trebuie să acopere cheltuielile de
producție ale firmelor și să le asigure profitul care le-ar permite să
funcționeze și să se dezvolte în continuare.
Prin urmare, prețurile cu ridicata includ impozitul pe
adăugată și accizele în conformitate cu legislația în vigoare.
Prețurile de achiziție a producției agricole de asemenea
trebuie să acopere cheltuielile de producție ale producătorilor și să
le asigure obținerea unui profit.
Prețurile cu amănuntul sunt prețurile mărfurilor care se
vând cu amănuntul în sistemul de comerț. Firmele comerciale pot
achiziționa mărfurile direct de la firmele producătoare sau de la
firmele intermediare specializate în comerțul cu ridicata. În com-
ponența prețului cu amănuntul intră prețul cu ridicata, adaosul
comercial și impozitul pe valoarea adăugată. Adaosul comercial
constituie diferența dintre prețul de vânzare cu amănuntul și prețul
de procurare cu ridicata. Adaosul comercial acoperă toate
cheltuielile firmei comerciale legate de procurarea și vânzarea unor
mărfuri (salariile angajaților, chiria și întreținerea clădirilor,
cheltuielile de reclamă etc.) și asigură întreprinderii un profit.
Adaosul comercial trebuie să reflecte toate cheltuielile legate
de comercializarea mărfurilor și un procent de profit care să permită
efectuarea investițiilor necesare și compensarea eforturilor și
riscurilor firmelor comerciale. Adaosul comercial poate fi stabilit la
o mărime standard pentru toate mărfurile comercializate de firmă
ori poate fi flexibil. În cazurile în care mărfurile comercializate sunt
similare, se poate folosi un adaos standard care înlesnește
administrarea activității comerciale. Dar când firma comercializează
o gamă variată de mărfuri, se folosește adaosul comercial flexibil. În
funcție de modificarea cererii consumatorilor poate fi schimbat și
adaosul comercial.
Formarea și structura prețului cu amănuntul este reprezentată
în următoarea schemă:
9
Costul
total al Profit TVA Acciz
produsulu
Adaosul firmelor
intermediare
Prețul cu ridicata TVA
Cheltuieli Profit
Adaosul firmelor
Prețul cu ridicata la firmele intermediare TVA
Cheltuieli Profit
Prețul cu amănuntul
Figura 9.3. Schema de formare a prețurilor

Conform schemei, orice produs traversează mai multe etape
până ajunge la consumator. Cu cât mai puține etape va traversa
produsul, cu atât mai mici vor fi adaosurile la prețul finit de
comercializare cu amănuntul a acestui produs. După cum se
observă, prețul produsului la fiecare etapă include prețul etapei
precedente și un adaos.
Tarifele de transport reprezintă costul transportării
mărfurilor și pasagerilor. Aceste tarife includ, de asemenea,
cheltuielile firmelor de transport, profitul lor și impozitul pe
valoarea adăugată. Aceeași structură o au și tarifele serviciilor.
Prețurile de export sunt prețurile producției comercializate
pe piața mondială. Aceste prețuri se formează ca și prețurile cu
ridicata. Dar, conform legislației în vigoare, în aceste prețuri nu se
include taxa pe valoarea adăugată.
Prețurile de import se stabilesc la valoarea lor vamală, care
include valoarea mărfurilor procurate, cheltuielile de transport și de
asigurare, taxele vamale, accizele și taxa pe valoarea adăugată.
Toate tipurile de prețuri sunt într-o interdependență. Modifi-
carea unui grup de prețuri cauzează modificarea prețurilor din toate
grupurile. Prin urmare, modificarea prețurilor cu ridicata poate
genera și modificarea prețurilor cu amănuntul, și invers.
Un rol deosebit în formarea sistemului de prețuri revine pre-
țurilor la resursele energetice. Modificarea prețurilor la resursele
energetice se reflectă în stabilirea prețurilor la majoritatea bunurilor
și serviciilor. O legătură strânsă există, de asemenea, între prețurile
de achiziție a producției agricole și prețurile la produsele
alimentare.
9
1
9.4.Politica întreprinderii în domeniul prețului
Stabilirea prețului la produsele fabricate este o măsură
impor- tantă în activitatea întreprinderilor. Stabilirea unui preț
neargumentat poate afecta serios poziția oricărei întreprinderi pe
În condițiile economiei actuale, caracterizată printr-o piață
complexă, prețurile sunt influențate de o serie de factori de care
trebuie să țină seama întreprinderile la stabilirea prețurilor. Dintre
acești factori fac parte: costul de producție al fiecărui produs,
cererea, formele de concurență, potențialul producătorilor,
intervenția statului în activitatea economică și altele.
Firmele pot folosi diferite politici și tehnici de stabilire a
prețurilor la produsele și serviciile ei. Cea mai răspândită metodă de
stabilire a prețurilor este metoda costului. Dacă există o evidență
corespunzătoare a costurilor, atunci prețul, p se stabilește ca suma
cheltuielilor totale la o unitate de produs, Cu, și un anumit profit
(marja de profit dorită la o unitate de produs), bu, și taxa pe valoarea
adăugată, TVA:
P = Cut+bu+TVA . (9.2)
O altă metodă de stabilire a prețurilor se bazează pe deter-
minarea prețului critic, care corespunde volumului de producție
critic, pentru care profitul este nul. După determinarea prețului
critic, firma își propune obținerea unui volum de profit pentru tot
volumul de producție și, pe această bază, determină prețul
corespunzător al produsului.
Cvu  q 
p 
C , (9.3)
f
c
unde: q
Cvu - cheltuielile variabile unitare;
q – volumul de produse fabricat;
Cf - cheltuielile fixe totale.
Utilizarea acestei metode oferă firmelor și posibilitatea de a
varia prețul în funcție de creșterea ori reducerea volumului de
producție.
10
9.5.Indicii prețurilor și evoluția lor în ramura
Reieșind din specificul categoriei economice preț, acesta în
timp are o tendință de creștere, în special în țările în curs de
dezvoltare din care face parte și Republica Moldova.
Practic, la toate categoriile de produse prețurile înregistrează
o creștere în timp, însă ritmurile de creștere diferă de la o
categorie de produse la alta.
Figura 9.4 reflectă evoluția indicelui prețurilor de consum în
Republica Moldova pe grupe de mărfuri pe parcursul ultimilor zece
ani.
115
110
105
100
95
90
85
2009201020112012201320142015201620172018
Indicele preturilor de consum (IPC)Marfuri alimentare Marfuri nealimentare
Figura 9.4. Evoluția indicelui prețurilor de consum în Republica
Moldova pe grupe de mărfuri în perioada 2009-2018
După cum atestă evoluția indicelui prețurilor de consum în

Republica Moldova, mărfurile alimentare în perioada 2013-2018
înregistrează ritmuri mai mari de creștere în raport cu mărfurile
10
nealimentare, cu excepția anului 2015. Indicele prețurilor
alimentare pe parcursul ultimilor zece ani este cuprins în limitele 94,4
– 109,8%, manifestând o tendință de creștere. Unicul an în care
indicele prețurilor mărfurilor alimentare se poziționează sub nivelul
de 100% a fost anul 2009, an în care consecințele crizei financiare
mondiale și-au adus impactul său asupra diminuării puterii de
cumpărare a populației și a cererii față de unele categorii de
produse, ceea ce a dus la rândul său la diminuarea prețului de
echilibru a acestora.
Tabelul 9.1 reflectă evoluția indicelui prețurilor de consum al
mărfurilor alimentare pe diferite grupe de produse.
Tabelul 9.1. Evoluția indicelui prețurilor de consum al mărfurilor
alimentare în Republica Moldova în perioada 2009-2018
Categorii de
mărfuri 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
MĂRFURI
94,4 105,7 108,4 103, 106,6 106, 109, 107, 107,9 105,4
ALIMENTARE
8 5 8 4
Produse de
morărit și de 96,3 103,2 108 103, 104,6 102, 108, 106, 100,6 100
panificație 1 5 4 2
faină de grâu 88,2 101,8 111, 101, 109 99,5 109 104, 99,4 100,
3 6 1 1
faină de porumb 78 100,7 107, 106, 107,6 102, 101, 104, 99,1 100,
8 8 8 6 4 3
pâine 97 102,3 107, 103, 104,4 101, 105, 106, 101 100,
3 5 8 4 1 8
biscuiți 103,6 103,8 104, 105, 105,4 104, 106, 106, 102 101,
7 3 2 9 2 9
paste făinoase 99,5 101,7 103, 103, 104,3 103, 113, 112, 103,4 101,
6 6 6 1 1 1
orez 90,2 96,1 100, 98,9 98,6 108 116, 105 100,4 100,
2 2 5
Carne, prepara-
te și conserve din 103,2 97,2 103, 107, 105,6 104, 100, 101 105,5 101,
carne 2 7 3 9 8
carne de bovine 100,5 91,5 108, 110, 105,4 104, 98,6 98,6 108,2 102,
2 8 9 7
carne de porcine 99,6 92,4 98,7 114, 107,9 105, 93,4 101, 113,1 102,
10
nealimentare, cu excepția anului 2015. Indicele prețurilor
9 8 8 5
carne de pasare 90,4 94,8 105, 106, 104,6 101, 102, 100 101,4 100,
8 5 6 3 7
carne de ovine 99,4 96,2 100, 113, 120,2 108, 98,3 100, 105,9 101,
9 4 2 7 3
semifabricate din
103,6 91,2 102, 111, 104,8 106, 98,4 97,9 110,4 101,9
carne
3 2 3
10
Continuarea tabelului
conserve din
carne 114,8 106,1 98,6 104, 103,6 103, 105, 104,3 102,6 101,2
3 5 8
Peste și conserve
103,5 107,9 106, 105, 106,2 104, 109, 106, 105,8 102,
din peste
3 8 9 7 5 7
peste proaspăt și
99,8 107,7 107, 105, 106,8 104, 108, 106, 106,4 103,
congelat
5 5 5 9 4 7
conserve din
peste 111,1 108,6 101, 103, 105,8 107, 111, 107, 103,3 102,
5 8 5 9 2 3
Lapte și produse
97,4 105,9 112, 106, 106,4 108, 104, 104 102,7 103,
lactate
1 6 8 9 5
lapte 99,3 107,3 114, 108, 109,7 107, 102, 101, 103 104,
3 4 4 5 5 1
brânză din lapte
96,1 106,2 112, 107, 106 109, 104, 101, 102 103,
de vacă
9 9 5 2 8 3
cașcaval și brânză
94,1 105,1 112,
104, 104,6 109, 103, 101, 103 102,
din lapte de oi
7 2 1 4 9 2
Unt 96,5 111,9 109,
105 106,7 110, 101, 103, 110,5 108,
8 4 7 7 8
Ouă 75,1 87,6 119,147, 103,2 107, 109, 108, 115,9 102
6 8 2 9 9
Zahăr 93,7 144,8 114,
101, 106,5 96,6 100 113, 107,7 93,4
8 2 7
Ulei vegetal 64 109,9 129,101, 104 91,6 106, 113, 102,2 94,5
7 8 6 8
Margarină 107,2 107,2 101,
103, 104,4 105, 109 106, 104,8 102,
5 7 4 2 4
Legume 74,9 127,2 101,
106, 119,4 114, 129, 115, 121,9 127
9 9 6 8 1
boboase 92,1 97,9 93,3106, 113,1 105, 102, 104,
103,9 96,8
7 6 1 3
varză 53,7 107,6 94,4 84,5 85,1 98,2 124, 87,9
101,6 137,
6 8
ceapă 64,5 176,8 82,6 97,8 138,4 113, 102, 90,8 86,8 145,
9 9 7
usturoi 100 176,6 112, 96,6 108,7 87,3 134, 144, 103,3 73,2
10
5 4 6
morcov 79,2 110,2 104, 85 108,5 99,2 120, 85,6 89,3 149,
1 5 7
tomate 67,5 118,8 105, 123, 132 96,2 109, 105, 116,1 99,2
5 7 6 1
castraveți 79,8 103,2 115, 136, 124,6 109, 104, 105, 109,7 98,2
9 9 6 3 7
Cartofi 65,7 75,9 98 54,4 94,2 98 87,9 97 117,6 119,
4
Fructe proaspete 79,7 106,8 109, 108, 107,3 107 134, 117, 116,8 107,
3 1 6 8 4
struguri 53,1 99,9 132, 113, 126,2 106, 126 109, 101,3 119,
7 4 8 6 8
citrice 89,6 118,5 103, 108, 118,4 102 115 109, 110,3 98,2
3 4 2
Nuci 90,7 121,9 128, 104, 114,6 116, 125,9 99,6 107,1 97,5
7 5 6
10
Sucuri de fructe 102,1 104,4 108 105, 103,7 106,2 107,3 105, 100,9 100,6
2 7
Băuturi
104,1 90,8 96,2 103, 100,9 102,7 104,7 107, 103 101,9
răcoritoare
1 6
Băuturi alcoolice 103,8 105,2 103,8 108, 104,3 104,1 104,7 106 105,7 103,5
1
vin 102,1 101,9 102,2 103, 104,1 104,1 104,2 106, 105,1 104
8 4
rachiu 100,9 103,4 108,4 139, 102,3 102,5 103,2 103, 106,4 103,7
1 3
bere 106,9 108,2 103 100, 105,2 104,8 106,2 107, 106 103
9 1
Alte produse
109,7 110,9 111 105, 102,5 108,2 115,7 110 103,8 100,9
alimentare
4
Sursa: www.statistica.md, accesat 09.01.2019
10
TEMA 10. EFICIENȚA ECONOMICĂ A
ÎNTREPRINDERII
10.1. Esența economică și conținutul eficienței economice.
10.2. Indicatorii eficienței economice. Profitul întreprinderii.
10.3. Rentabilitatea – esența economică, felurile și metodele de
calcul.
10.4. Pragul de rentabilitate.
10.5. Analiza statistică a profitului încasat de către agenții
economici din ramură.
10.6. Impozitarea agenților economici din ramura economiei
Republicii Moldova.
10.1. Esența economică și conținutul eficienței economice

Scopul fiecărui agent economic este obținerea rezultatelor cât
mai înalte ale activității sale. Evident, orice activitate economică
necesită alocarea unor resurse, adică formează niște cheltuieli, de
aceea scopul agentului economic prevede obținerea rezultatelor cât
mai înalte cu cheltuieli minime.
Rezultate Vânzări Cât mai mari

Resurse materiale
—
Eforturi Resurse financiare
Resurse umane
Cât
Sunt limitate
mai
Efe minime
- +
Figura 10.1. Schema obținerii efectului economic într-o activitate
economică
E de menționat că noțiunile de efect și eficiență economică au

un conținut destul de larg, deosebindu-se esențial între ele.
10
Efectul economic reprezintă rezultatul activității
economice, fiind caracterizat prin diferiți indicatori, precum ar fi:
profitul, veniturile, volumul de producție, cheltuielile materiale și
umane etc. În cele mai dese cazuri, în calitate de efect economic
se utilizează profitul obținut.
În urma estimării rezultatelor activității economice a unei
întreprinderi doar în baza efectului economic obținut, nu se
exprimă complet raționalitatea realizării activității economice.
Eficiența economică este categoria economică care permite a
compara efectul obținut cu cheltuielile efectuate. Categoria de
eficiență economică exprimă efectul economic obținut în raport cu
cheltuielile de resurse materiale, umane sau financiare alocate.
Eficiența economică se află la baza dezvoltării progresului
economic și a societății în ansamblu. Ea a devenit principala
dimensiune calitativă a dezvoltării economice, precum și factorul
fundamental al creșterii economice.
Din punct de vedere ale tipurilor de valori utilizate, efectul
economic reprezintă o mărime absolută (care permanent are unitate
de măsură), pe când eficiența economică este o mărime relativă
(exprimată în unități sau puncte procentuale).
10.2. Indicatorii eficienței economice. Profitul întreprinderii

Profitul reprezintă principalul indicator ce caracterizează
efectul economic al activității unei întreprinderi.
Profitul unei întreprinderi reprezintă diferența dintre
veniturile înregistrate și cheltuielile efectuate pentru desfășurarea
activității economice.
Profitul constituie o parte din valoarea adăugată obținută în
urma activității economice pe baza consumurilor materiale și ale
muncii.
Mărimea profitului se determină prin scăderea din veniturile
întreprinderii a cheltuielilor totale efectuate de întreprindere. În
cazul când diferența dintre venituri și cheltuieli este pozitivă,
întreprinderea activează cu profit, iar dacă diferența e negativă -
întreprinderea activează cu pierderi.
10
În practica economică se deosebesc următoarele categorii de
profit:
Profit brut – exprimă diferența dintre veniturile
întreprinderii și cheltuielile aferente activității acesteia, fiind
determinat după formula:
Pb  Vv  (10.
unde:
Vv – venitul din
Cv – costul vânzărilor.
Profit impozabil – reprezintă diferența dintre rezultatul din
activitatea economico-financiară și cheltuielile suportate de
întreprindere pe parcursul anului fiscal. Profitul impozabil poate
coincide cu profitul brut, dar poate și să difere, întrucât Codul Fiscal
limitează deducerea unor tipuri de cheltuieli din veniturile
întreprinderii, cum ar fi: cheltuielile pentru deplasări, plata
penalităților și amenzilor, donațiilor etc.:
Pi  Ra.e. f .  , (10.2)
unde: R
Ra.e.f. – rezultatul din activitatea economico-financiară;
∑R – suma recalculelor efectuate în conformitate cu prevederile
Codului Fiscal în vigoare.
Profit net – constituie partea profitului care rămâne la
dispoziția întreprinderii după achitarea impozitului pe venit, fiind
determinată ca diferența dintre profitul impozabil și suma
impozitului pe venit achitat în perioada fiscală respectivă:
Pn  Pi  , (10.3)
unde: I
Pi – profitul impozabil;
I – suma impozitului pe venit achitat în perioada fiscală respectivă.
Profitul net reprezintă profitul care rămâne la dispoziția
întreprinderii și poate fi utilizat în diferite scopuri, precum ar fi:
plata dividendelor, remunerarea suplimentară a muncii, renovarea
tehnico- tehnologică, completarea mijloacelor circulante etc.
11
Mărimea profitului justifică din punct de vedere
economic eforturile depuse, servind în calitate de recompensă
pentru inițiativa și riscul asumat în activitatea de antreprenoriat.
Anex
SITUAȚIA DE PROFIT ȘI PIERDERE
de la până la 20
Cod Perioada de gestiune

Indicatori
rd. precedentă curentă
1 2 3 4
Venituri din vânzări 010
Costul vânzărilor 020
Profit brut (pierdere brută) 030
(rd.010 – rd.020)
Alte venituri din activitatea 040
operațională
Cheltuieli de distribuire 050
Cheltuieli administrative 060
Alte cheltuieli din activitatea 070
operațională
Rezultatul din activitatea 080
operațională: profit (pierdere)
(rd.030 + rd.040 – rd.050 – rd.060
– rd.070)
Rezultatul din alte activități: profit 090
(pierdere)
Profit (pierdere) până la 100
impozitare
(rd.080 + rd.090)
Cheltuieli privind impozitul pe 110
venit
Profit net (pierdere netă) al 120
perioadei de gestiune
(rd.100 – rd.110)
11
10.3. Rentabilitatea – esența economică, felurile și metodele
de calcul
Rentabilitatea activității economice exprimă raportul
dintre efectul obținut și eforturile depuse. Ca un indicator al
eficienței economice rentabilitatea poate avea diferite forme, în
dependență de indicatorii utilizați în calitate de efect și efort
Rentabilitatea, numită în unele surse ca rata rentabilității, se
exprimă în cele mai dese cazuri în puncte procentuale.
Se deosebesc mai multe tipuri de rentabilități, cele mai
importante fiind următoarele:
 Rentabilitatea economică – exprimă eficiența utilizării
capitalului alocat, fiind determinată ca raportul dintre profitul
brut și capitalul întreprinderii:
R  Pb 100% , (10.4)
e
MF m.a.  m.a.
unde: MC
Pb – profitul brut;
MF m.a. - valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
MCm.a. - valoarea medie anuală a mijloacelor circulante.
 Rentabilitatea comercială (vânzărilor) – caracterizează
eficiența activității totale a întreprinderii, exprimând raportul
dintre profitul brut și suma totală a vânzărilor:
Rv  P
b
100% , (10.5)
VV
unde:
VV – volumul
vânzărilor.
 Rentabilitatea financiară – exprimă eficiența utilizării
capitalului propriu, fiind determinată ca raportul dintre profitul
net și capitalul propriu al întreprinderii:
P
R  n 100% , (10.6)
f
C
11
10.3. Rentabilitatea – esența economică, felurile și metodele
de calcul
Rentabilitatea activității economice exprimă raportul
dintre efectul obținut și eforturile depuse. Ca un indicator al
eficienței economice rentabilitatea poate avea diferite forme, în
dependență de indicatorii utilizați înp calitate de efect și efort
unde:
11
Pn – profitul net;
Cp – capitalul propriu.
În cazul când firma reprezintă o societate pe acțiuni, iar
capitalul firmei este capitalul acționarilor, în calitate de efect
obținut poate servi suma destinată pentru plata dividendelor,
rentabilitatea financiară fiind calculatăDv astfel:
R  100% , (10.7)
f
Cp
unde:
Dv – suma destinată pentru plata dividendelor acționarilor
întreprinderii;
Cp – capitalul propriu.
 Rentabilitatea resurselor consumate – caracterizează eficiența
utilizării resurselor consumate, exprimând raportul dintre
profitul brut și costul total:
Pb
Rr.c.  100% , (10.8)
Ct
unde:
Ct – costul total.
 Rentabilitatea unui tip de produs – se determină ca raportul
dintre profitul unitar și costul unitar al produsului:
p c
r  i i 100% , (10.9)
i
ci
unde:
pi – profitul unitar al produsului de tip i;
ci – costul unitar al produsului de tip i.
Acest indicator este utilizat pe larg atât la stabilirea prețurilor
de comercializare a produselor, cât și în cadrul elaborării
programelor de producție ale întreprinderilor.
10.4. Pragul de rentabilitate

Toate întreprinderile doresc să-și sporească profitul obținut
din activitatea economică. Profitul este influențat pe de o parte de
11
volumul producției fabricate și comercializate, iar pe de altă parte
de costurile de producție.
Întreprinderile au posibilitatea să influențeze acești doi
factori pentru ași spori profiturile. Creșterea volumului de
producție și diminuarea costului duce la sporirea profitului. Astfel,
apare necesitatea determinării volumului minim de producție
toate cheltuielile de producție să acopere valoarea vânzărilor
producției fabricate și comercializate.
Pragul de rentabilitate exprimă volumul de producție la care
încasările totale sunt egale cu costurile totale, iar profitul și
rentabilitatea sunt nule.
Dincolo de volumul de producție critic întreprinderea poate
avea profit devenind rentabilă. Dacă volumul de producție este mai
mic decât nivelul critic, atunci întreprinderea activează în pierderi.
Metodica determinării pragului de rentabilitate poate fi
reprezentată cu ajutorul unui grafic în care să fie stabilită
schimbarea volumului profitului, în funcție de modificarea
volumului de producție și a costurilor.
Figura 10.2. Schema determinării pragului de rentabilitate
11
Volumul critic de producție corespunde pragului de
rentabilitate și se determină ca raportul dintre cheltuielile fixe
totale (CF) și diferența dintre prețul de comercializare (p) și
cheltuielile variabile unitare ale produsului (CV):
qcr  CF
. (10.10)
p
CV
Prin urmare, metoda de determinare a pragului de rentabilitate
este aproximativă, dar destul de simplă pentru efectuarea calculelor
practice.
p. A – este punctul critic, pragul de rentabilitate = 0. Mai sus
de p. A întreprinderea obține profit, mai jos de p. A – întreprinderea
obține pierderi.
10.5. Analiza statistică a profitului încasat de către agenții

economici din ramură
Reieșind din considerentele că scopul de bază al agenților
economici prevede maximizarea profitului, anume pe acest
indicator se axează atractivitatea diferitor domenii de activitate
pentru antreprenori.
Tabelul 10.1 reflectă evoluția indicatorilor rezultativi ai
activității și poziției financiare a agenților economici din Republica
Moldova în ansamblu pe toate activitățile economice.
Tabelul 10.1. Evoluția indicatorilor rezultativi ai activității și
poziției financiare a agenților economici din Republica Moldova în
ansamblu pe toate activitățile economice în perioada 2015-2017
Nr. Indicatori
2015 2016 2017
d/o
1 Numărul de întreprinderi 51216 52320 54313
Rezultatul financiar până la
2 3453,47 15026,07 24634,58
impozitare, mil.lei
Numărul de întreprinderi care au
3 21985 23352 25741
primit profit
Rezultatul financiar al
4 19759,8 22374,38 30414,67
întreprinderilor cu profit, mil.lei
11
5 26183 26240 25850
suferit pierderi
Rezultatul financiar al întreprinde-
6 -16306,3 -7348,31 -5780,09
rilor care au suferit pierderi, mil.lei
Profit net (pierdere netă) al
7 1190,93 12540,29 21527,2
perioadei de gestiune, mil.lei
După cum atestă datele statistice, rezultatul financiar până la

impozitare a tuturor agenților economici din Republica Moldova în
ansamblu pe toate activitățile economice constituie 24634,8
milioane lei. Totodată, se observă că din 54313 întreprinderi active
în anul 2017 au închis anul de gestiune respectiv cu profit doar
25741 de întreprinderi, ceea ce constituie 47,4% din numărul total.
În acest caz, se poate conclude că mai mult de jumătate din agenții
economici activi au suportat pierderi. Îmbucurător este faptul că
raportul dintre numărul de întreprinderi care au obținut profit și care
au suferit pierderi se modifică în favoarea întreprinderilor
profitabile.
Tabelul 10.2. Evoluția indicatorilor rezultativi ai activității și
poziției financiare a agenților economici din Republica Moldova
în
industria alimentară și în perioada 2015-2017
Nr.
Indicatori 2015 2016 2017
d/o
Industria alimentară
2 -24,87 655,25 700,14
impozitare, mil.lei
3 369 399 418
primit profit
4 527,2 812,24 830,75
5 528 493 490
suferit pierderi
Rezultatul financiar al întreprinde-
6 -552,07 -156,99 -130,61
rilor care au suferit pierderi, mil.lei
11
Profit net (pierdere netă) al perioadei
7 -75,79 564,33 619,47
11
Industria băuturilor
2 -172,82 379,77 553,69
impozitare, mil.lei
3 83 104 107
primit profit
4 368,13 545,03 684,35
5 132 116 120
suferit pierderi
6 întreprinderilor care au suferit -540,96 -165,26 -130,67
pierderi, mil.lei
Profit net (pierdere netă) al perioadei
7 -215,12 318,29 484,64
Rezultatul financiar până la impozitare a agenților economici

ce activează în industria alimentară și în industria fabricării
băuturilor în ansamblu este pozitiv. Totodată, se observă că din
numărul total de întreprinderi active în aceste domenii de activitate
majoritatea suferă pierderi. Îmbucurător este faptul că atât pentru
industria alimentară, cât și pentru industria de fabricare a băuturilor
raportul dintre numărul de întreprinderi care au obținut profit și care
au suferit pierderi se modifică în favoarea întreprinderilor
profitabile.
Tabelul 10.3 reflectă evoluția indicatorilor rezultativi ai
activității și poziției financiare a agenților economici din restaurante
și alte activități de servicii de alimentație.
11
Tabelul 10.3. Evoluția indicatorilor rezultativi ai activității
și poziției financiare a agenților economici din restaurante și
alte activități de servicii de alimentație în Republica
Moldova în
Nr. Indicatori
2015 2016 2017
d/o
Rezultatul financiar până la impozitare,
2 -147,01 -7,25 87,58
milioane lei
Numărul de întreprinderi care au primit
3 451 486 559
profit
Rezultatul financiar al întreprinderilor cu
4 115,74 176,48 250,98
profit, milioane lei
Numărul de întreprinderi care au suferit
5 1091 1115 1130
pierderi
Rezultatul financiar al întreprinderilor
6 -262,75 -183,73 -163,4
care au suferit pierderi, milioane lei
Profit net (pierdere netă) al perioadei de
7 -162,61 -28,65 57,72
gestiune, milioane lei
După cum atestă datele statistice prezentate, restaurantele și

alte activități de servicii de alimentație sunt mai puțin profitabile în
comparație cu întreprinderile industriei alimentare și a băuturilor.
Toate restaurantele și alte activități de servicii de alimentație în
ansamblu au obținut în anul 2017 un rezultat financiar de 87,53
milioane lei. Un aspect negativ îl constituie faptul că doar 33% din
numărul total de restaurante și alte activități de servicii de
alimentație active obțin profit, iar 2/3 din numărul total al acestor
întreprinderi activează în pierderi. Totodată, rezultatul financiar al
întreprinderilor cu profit este mai mare față de rezultatul financiar al
întreprinderilor care au suferit pierderi (după valoarea absolută a
acestuia).
12
10.6. Impozitarea agenților economici din ramura
Pentru a evidenția importanța impozitelor achitate de către
agenții economici în vederea formării bugetului de stat al țării, se
dă mărimea și structura veniturilor în Bugetul Public Național.
Tabelul 10.4. Mărimea și structura veniturilor în Bugetul Public
Național al Republicii Moldova în anul 2017
Nr. Valoarea, Structura,
Categorii de venituri în bugetul de stat
d/o mil. lei %
Total Venituri 53 377,6 100,0
I Impozite și taxe 34 475,8 64,6
1 impozite pe venit 7 722,8 14,5
2 impozite pe proprietate 546,2 1,0
impozite și taxe pe mărfuri și servicii 24 615,7 46,1
 taxa pe valoarea adăugată 16 870,1 31,6
 accize 5 950,0 11,1
 taxe pentru servicii specifice 423,1 0,8
3  taxe și plăți pentru utilizarea mărfurilor
și pentru practicarea unor genuri de 455,1 0,9
activitate
 alte taxe pentru mărfuri și servicii 917,4 1,7
taxa asupra comerțului exterior și
4 1 591,1 3,0
operațiunilor externe
II Contribuții și prime de asigurări obligatorii 15 512,4 29,1
III Granturi primite 1 008,8 1,9
IV Alte venituri 2 380,6 4,5
Datele statistice expuse în tabelul 10.4 confirmă importanța
impozitelor și a taxelor pentru formarea bugetului de stat. În așa fel,
impozitele și taxele constituie 64,6% din venitul total al Bugetului
Public Național al Republicii Moldova în anul 2017, pe când
contribuțiilor și primelor de asigurări obligatorii le revine 29,1% în
structura respectivă.
În conformitate cu Codul Fiscal al Republicii Moldova pentru
anul 2019, sunt stabilite următoarele cote de impozite, taxe și
12
contribu aferen activită întreprinderil d industr
alimentară, fabricarea băuturilor,
 impozitul pe venit – în mărime de 12% din venitul
impozabil (pentru persoane fizice și juridice);
 taxa pe valoarea adăugată – cota-standard – 20%;
 accize - specific unor categorii de produse, precum ar
fi: caviar, înlocuitor de caviar, bere fabricată din malț,
vermuturi și alte vinuri din struguri proaspeți, cidru de
mere și de pere, alcool etilic etc.;
 primele de asigurare obligatorie de asistență medicală –
4,5% din salariul calculat al personalului;
 contribuții obligatorii în bugetul asigurărilor sociale de
stat – 18% din salariul calculat al personalului (pentru
sectorul privat);
 alte impozite și taxe locale.
Deși unii agenți economici consideră că nivelul impozitelor
este destul de înalt, în comparație cu majoritatea țărilor lumii cotele
de impozite și taxe aplicate în Republica Moldova sunt considerabil
mai mici, ceea ce ar trebui să-i disciplineze pe agenții economici în
respectarea datoriilor fiscale.
12
TEMA 11. ACTIVITATEA INVESTIȚIONALĂ
ÎNTREPRINDERII
11.1.Noțiune și clasificația investițiilor.
11.2.Eficiența economică a investițiilor:
11.2.1. Eficiența absolută ale investițiilor
11.2.2. Eficiența comparativă ale investițiilor.
11.3.Statistica investițiilor în cadrul întreprinderilor din ramura
11.1.Noțiune și clasificația investițiilor

Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării
economice. Ele stau la baza creșterii calitative a tuturor elementelor
procesului de producție. Este imposibilă asigurarea creșterii
randamentului utilajului, sporirea productivității muncii, mărirea
numărului de locuri de muncă, diversificarea producției etc. fără un
consum de resurse financiare, fără investiții.
Investițiile reprezintă plasament de capital în diferite sfere de
activitate în scopul obținerii profitului sau a altui rezultat util.
În sens larg, noțiunea de investiție cuprinde totalitatea
cheltuielilor sau alocărilor de fonduri de la care se anticipează că se
vor obține venituri viitoare.
În sens restrâns, investițiile reprezintă totalitatea cheltuielilor
datorită cărora se achiziționează noi fonduri fixe, productive și
neproductive, se înlocuiesc mijloacele fixe uzate, se dezvoltă, se
modernizează și se reutilează bunurile materiale deja existente la
întreprindere.
Se evidențiază investiții reale și investiții financiare.
Investițiile reale reprezintă totalitatea cheltuielilor care se fac
pentru construirea de noi obiecte, dezvoltarea și/sau modelarea celor
existente.
Obiecte de investiții reale sunt fondurile fixe, care puse în
funcțiune, se consumă productiv sau neproductiv sub aspect
material, valoric sau moral, pe parcursul mai multor cicluri de
producție, dar nu-și schimbă forma fizică pe toată durata utilizării
lor. Uneori se referă la investițiile reale și cheltuielile pentru
reclamă.
12
Investițiile financiare reprezintă cheltuieli pentru procurarea
de hârtii de valoare, precum și depunerea banilor la depozit în
bancă.
Investițiile capitale au o serie de particularități ce le
1. Procesul investițional necesită un timp relativ mare,
cuprinzând durata de proiectare și de execuție a lucrărilor.
2. Între momentul efectuării cheltuielilor și cel al obținerii
efectelor se impune o perioadă mai mare sau mai mică, ceea ce face
ca timpul să fie un factor important de care depinde eficiența
economică a investițiilor.
Investițiile se clasifică pe baza mai multor criterii:
1. După destinația lor:
 investiții productive - asigură creșterea bazei tehnico-
materiale în sfera productivă și se referă atât la obiectele
direct productive, cât și la cele indirect productive (atelierele
de întreținere, drumurile de acces etc.);
 investiții neproductive - cuprind investițiile din domeniul
social-cultural (locuințe, școli, teatre, spitale).
2. În funcție de caracterul lucrărilor:
 investiții pentru obiecte noi;
 investiții pentru dezvoltări, modernizări și reutilări.
3. După structura lucrărilor:
 investiții pentru utilaje și instrumente (care necesită sau nu
montaj);
 lucrări de construcții-montaj (clădiri, instalații interioare);
 lucrări geologice și de foraj.
4. După ramura de destinație:
 investiții în industrie;
 investiții în agricultură;
 investiții în învățământ etc.
5. După forma de proprietate:
 investiții ale întreprinderilor de stat;
 investiții private.
12
11.2. Eficiența economică a investițiilor
Orice program de investiții poate avea mai multe variante de
realizare, fiecare dintre ele caracterizându-se prin diferite
necesități. Astfel, pentru a alege varianta optimă, apare
eficienței economice a fiecărei variante de investiții.
La analiza și aprecierea variantelor de investiții pot fi folosiți
diferiți indicatori, și anume:
 indicatori care reflectă rezultatele obținute în urma realizării
proiectelor de investiții: capacitatea de producție, volumul
anual de producție, profitul anual etc.;
 indicatori care exprimă eforturile necesare pentru realizarea
proiectului de investiții și funcționarea obiectivului: volumul
investiției, durata de execuție a lucrărilor de investiții,
cheltuielile anuale de producție, numărul lucrătorilor etc.;
 indicatorii eficienței economice a investiției: coeficientul de
eficiență economică a investiției, termenul de recuperare a
investițiilor, investiția specifică etc.
În practica estimării eficienței economice a investițiilor poate
fi determinată eficiența absolută și eficiența comparabilă. Când este
estimată eficiența realizării unei singure variante de investiții, se
determină eficiența economică absolută. Iar în cazurile estimării mai
multor variante posibile se determină eficiența comparabilă.
11.2.1. Eficiența absolută ale investițiilor

Calculele pentru determinarea eficienței economice absolute a
investițiilor se efectuează diferențiat pentru construirea obiectivelor
noi, pentru modernizări și reutilare tehnică și pentru diferite variante
posibile.
În scopul estimării eficienței economice a investițiilor se
calculează următorii indicatori.
1. Termenul de recuperare a investițiilor (T). Acest indicator
exprimă perioada în care investiția se recuperează din profitul
obținut în urma punerii în funcțiune și exploatării obiectivului
construit. Practic, termenul de recuperare se calculează ca raportul
dintre volumul investițiilor și volumul profitului obținut anual:
12
K
T , (11.1)
Pn
unde:
K – volumul total al investițiilor;
Pn – profitul net anual al întreprinderii.
2. Coeficientul de eficiență economică a investițiilor (E),
care se determină ca raportul dintre profitul net anual și volumul de
investiții:
P
E n , (11.2)
K
3. Investiția specifică (Is), care exprimă necesitatea de
investiții pe o unitate de capacitate de producție și se calculează
astfel:
K
I  , (11.3)
s
q
unde:
K – volumul total al investițiilor;
q – capacitatea anuală de producție.
11.2.2. Eficiența comparativă ale investițiilor

Alegerea variantei optime numai după coeficientul eficienței
economice a investițiilor nu este întotdeauna o decizie corectă. În
așa cazuri trebuie să avem în vedere că variantele examinate pot să
difere nu numai după volumul de investiții necesar, ci și după
volumul de cheltuielii de producție. Prin urmare, la estimarea
proiectelor de investiții se va lua în considerație nu numai volumele
de investiții, ci și cheltuielile de producție. Investițiile, însă, nu pot
fi însumate direct cu cheltuielile de producție, deoarece ele se
fac o singură dată, asigurând funcționarea obiectului construit ori
montat pe o durată de mai mulți ani, pe când cheltuielile de
producție se repetă în fiecare an.
În asemenea cazuri, variantele ce prevăd volume mai mari de
investiții trebuie să asigure un efect suplimentar pe baza reducerii
costurilor de producție. Deci, este necesar să comparăm efectele
12
suplimentare obținute în urma reducerii costurilor (C1-C2) pe baza
12
efectuării investițiilor suplimentare (K2-K1), presupunând că
varianta a doua necesită un volum mai mare de investiții
variantă.
Deci, eficiența economică comparativă (Ec) se va calcula
astfel:
C  C2 , (11.4)
E 1
K2  K1
c
unde:
C1 și C2 - cheltuielile anuale de producție în proiectele 1 și 2;
K1 și K2 - volumele de investiții necesare pentru realizarea
proiectelor 1 și 2.
La compararea celor două variante se presupune că varianta 2
cere un volum mai mare de investiții față de varianta 1, în schimb
cheltuielile pentru producție pe varianta 2 sunt mai mici decât
pentru varianta 1.
Astfel, eficiența comparativă se bazează pe compararea
economisirii cheltuielilor de producție cu investițiile suplimentare
necesare pentru realizarea proiectului.
Decizia privind alegerea celei mai eficiente variante se ia
după valoarea eficienței economice comparative. Dacă această
valoare este mai mare decât cea normată (Ec >En), atunci investițiile
suplimentare necesare pentru varianta 2 sunt eficiente, deci și
investițiile pentru varianta 2 sunt mai eficiente decât pentru varianta
1.
11.3. Statistica investițiilor în cadrul întreprinderilor din

ramura economiei Republicii Moldova
În tabelul 11.1 este dată evoluția principalelor indicatori ai
activității investiționale în Republica Moldova.
12
Tabelul 11.1. Evoluția principalelor indicatori ai activității
investi- ționale în Republica Moldova în perioada 2009-2017,
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Investiții în
active
materiale pe 11123,6 13804,8 16449,5 17153,9 19132,3 21158,5 21123,3 19664,1 23498,3
termen lung –
total
Punerea în
funcțiune a
11374,9 13156,0 15384,3 14566,3 16891,0 19111,5 18942,9 19077,2 23228,9
mijloacelor
fixe
Volumul
lucrărilor în 3863,2 4853,5 5337,1 6113,2 8150,6 8707,4 8212,8 8200,0 9100,1
antrepriză
Investițiile în activele materiale pe termen lung în perioada
2009-2017 au sporit de la 11123,6 milioane lei până la 23498,3
milioane lei, ceea ce constituie o creștere de 2,11 ori.
Evoluția investițiilor în activele materiale pe termen lung
diferă considerabil de la o activitate la alta. În tabelul 11.2 este dată
evoluția investițiilor în activele materiale pe termen lung pentru
industria alimentară și fabricarea băuturilor.
Tabelul 11.2. Evoluția investițiilor în active materiale pe termen
lung pe activități ale industriei în Republica Moldova în perioada
2009-2017
Activități economice 2015 2016 2017
Industrie – total 4 457,6 4 082,8 4 389,7
din care:
Industria prelucrătoare 2 342,6 2 530,4 2 497,5
Industria alimentară 783,2 950,2 738,1
Fabricarea băuturilor 427,6 540,9 355,1
Din volumul total al investițiilor în activele materiale pe
termen lung efectuate în industria prelucrătoare a Republicii
Moldova în anul 2017 circa 43,77% le revin industriei alimentare și
a băuturilor.
Investițiile în activele materiale pe termen lung efectuate în
12
Tabelul 11.1. Evoluția principalelor indicatori ai activității
investi- ționale în Republica Moldova în perioada 2009-2017,
industria alimentară depășesc de circa 2 ori investițiile aferente
13
fabricării băuturilor, diferența dintre ele devenind din ce în ce
mai mare.
Tabelul 11.3 reflectă informația privind repartiția investițiilor
străine în întreprinderile din Republica Moldova după numărul de
întreprinderi.
Tabelul 11.3. Sortarea investițiilor străine la întreprinderile
din Republica Moldova după numărul de întreprinderi la data de
01.01.2018
Nr. Țara Numărul de Ponderea, Capitalul
d/o (investitorului) întreprinderi % investit, mil. lei
1 România 1 710 15 1 211
2 Italia 1 373 12 1 721
3 Turcia 1 294 12 416
4 Ucraina 1 132 10 289
5 Rusia 993 9 1 105
6 Germania 428 4 682
7 S.U.A. 398 3 517
8 Israel 329 3 50
9 Cipru 304 3 1 679
10 Marea Britanie 233 2 439
11 Franța 233 2 141
12 Siria 230 2 14
13 Bulgaria 174 2 54
14 Altele 2 339 21 5 580
TOTAL 11 170 100 13 898
În ratingul țărilor privind investițiile străine la întreprinderile
din Republica Moldova după numărul de întreprinderi se situează
România, investițiile din această țară fiind alocate în 1710 de
întreprinderi.
Tabelul 11.4 reflectă informația privind repartiția investițiilor
străine la întreprinderile din Republica Moldova după investițiile în
capitalul social.
13
Tabelul 11.4. Sortarea investițiilor străine la întreprinderile din
Republica Moldova după investițiile în capitalul social la data
Nr. Țara Numărul de Capitalul Ponderea,
d/o (investitorului) întreprinderi investit, mil. lei %
1 Olanda 170 2 642 19
2 Italia 1 373 1 721 12
3 Cipru 304 1 679 12
4 România 1 710 1 211 9
5 Rusia 993 1 105 8
6 Germania 428 682 5
7 S.U.A. 398 517 4
8 Austria 100 459 3
9 Marea Britanie 233 439 3
10 Elveția 97 434 3
11 Turcia 1 294 416 3
12 Spania 66 371 3
13 Ucraina 1 132 289 2
14 Altele 2 872 1 933 14
TOTAL 11 170 13 898 100
În ratingul țărilor privind investițiile străine la întreprinderile
din Republica Moldova după volumul capitalului investit se situează
Olanda, investițiile din această țară constituind 2642 milioane lei,
ceea ce constituie circa 19% din volumul total al investițiilor străine
la data de 01.01.2018.
13
TEMA 12. ACTIVITATEA ECONOMICĂ EXTERNĂ
A ÎNTREPRINDERII
12.1.Formele de activitate economică externă ai întreprinderii.
12.2. Indicatorii activității economice externe ai întreprinderilor
din ramură.
12.3.Statistica comerțului exterior al întreprinderilor din ramură.
12.1. Formele de activitate economică externă a întreprinderii

Activitatea economică externă a firmelor reprezintă activitatea
de antreprenoriat în domeniul schimburilor de mărfuri, servicii și a
fluxurilor resurselor materiale și financiare realizate cu parteneri
străini.
Cea mai răspândită formă de activitate economică externă a
firmelor este comerțul, care include atât comercializarea produselor
și serviciilor proprii în alte țări, cât și achiziționarea pe piețele
externe a diferitelor mijloace de producție, tehnologiilor avansate și
a resurselor materiale necesare pentru asigurarea producției. În afară
de comerțul exterior, activitatea economică a firmelor include
diverse forme de cooperare și colaborare cu parteneri din diferite
țări.
Dar principalul loc în activitatea economică externă a firmelor
este schimbul de bunuri cu firmele din alte țări, ceea ce duce la
formarea fluxurilor economice internaționale, care au ca subiecți
agenții economici din diferite țări ce încheie acorduri comerciale de
diverse tipuri. Fluxurile economice internaționale se manifestă prin
activitatea de export și import a firmelor.
Actualmente, fiecare firmă poate efectua operații de export și
import. Exportul reprezintă una din cele mai rapide metode de a
intra pe piețele străine, fiind și o cale de asigurare a creșterii
economice și de internaționalizare a activității firmelor.
Orientarea multor firme către piețele externe este determinată
de mai mulți factori, dintre care principalii sunt: lărgirea pieței de
desfacere a produselor și obținerea unor avantaje în scopul creșterii
eficienței activității economice.
Orice firmă poate efectua exportul produselor sale în mod
direct sau indirect. Organizarea directă a exportului presupune
13
TEMA 12. ACTIVITATEA ECONOMICĂ EXTERNĂ
A ÎNTREPRINDERII
ieșirea
13
directă de către firmă cu produsele sale pe piața externă. În acest
scop, firma poate să-și deschidă într-o țară străină o reprezentanță
specială cu funcții de comercializare a produselor. Totodată,
reprezentanța asigură legături directe cu piața externă.
Firmele pot deschide într-o țară străină și sucursale, care
sunt de asemenea o structură organizatorică a firmei, se
oarecare autonomie și asigură comercializarea produselor pe piețele
externe. Sucursalele funcționează în corespundere cu legislația
statului în care au fost deschise, activitatea lor comercială fiind
supusă impozitelor și taxelor locale.
Organizarea exportului în mod indirect se efectuează prin
intermediari specializați, care își asumă responsabilitățile
organizării exporturilor și comercializării produselor pe piețele
străine, fără participarea nemijlocită a producătorilor.
12.2. Indicatorii activității economice externe ai întreprinde-

rilor din ramură
Activitatea economică externă a devenit un factor
semnificativ al creării bunurilor materiale, asigurând creșterea
eficienței economice a activității firmelor.
Indicatorii activității economice externe ai unei firme țin de
sistemul de indicatori generali ai activității economice în ansamblu.
Totodată, ei evidențiază aportul activității economice externe în
activitatea economică totală a firmei.
Metodologia de evidență și analiză a activității economice
externe a firmelor se bazează pe calcularea și utilizarea următorilor
indicatori:
1. Volumul fizic al fiecărui produs exportat, qie, și ponderea
lui în volumul total de fabricare (ori servicii prestate), Uie. Acest
indicator relevă rolul piețelor externe în vânzarea produselor firmei:
𝑞𝑖𝑒 , (12.1)
𝑈𝑖𝑒 = �
𝑖
unde:
qie - volumul produsului i exportat;
13
q - volumul total al produsului i fabricat de firmă într-o
oarecar
Acest q poate fi calculat în expresie
(fizică) și în expresie
Indicele modificării volumului fiecărui produs exportat
două perioade se determină
1
𝑖𝑞 𝑖𝑒
, (12.2)
𝑖𝑒
= �𝑖𝑒
iar indicele modificării ponderii volumului fiecărui produs
exportat în volumele totale de fabricare poate fi calculat astfel:
𝑈1
𝑖𝑈𝑖𝑒 𝑖𝑒 , (12.3)
= 𝑖𝑒
�
2. Firmele care desfășoară o activitate largă economică
exportă mai multe tipuri de produse ce se evidențiază în unitățile de
măsură fizice respective.
Pentru a determina gradul de desfășurare a activității
economice externe a firmei în ansamblul activității totale, poate fi
calculată ponderea tuturor produselor exportate în producția totală,
Uqe. Acest indicator poate fi calculat numai în expresie valorică, de
regulă, în unități monetare naționale:
𝑈 � = ∑ 𝑞𝑖𝑒∙𝑝𝑖𝑒+∑ 𝑞𝑖∙𝑝𝑖 ,
∑ 𝑞𝑖𝑒∙𝑝𝑖𝑒 (12.4)
unde:
pie - prețul de comercializare al unei unități de producție i exportate;
pi - prețul de comercializare pe piața internă al unei unități de
producție i.
Atât pie, cât și pi trebuie să fie exprimați într-o monedă unică,
de regulă, în moneda națională.
Modificarea activității de export a firmei între două perioade
poate fi determinată cu ajutorul indicelui schimbării ponderii tuturor
produselor exportate în producția totală a firmei:
𝑈1
𝑖𝑈𝑞𝑒 𝑞𝑒 . (12.5)
= 𝑞𝑒
�
13
3. Firmele încadrate în activitatea de export sunt interesate
în comercializarea produselor la cele mai convenabile prețuri,
astfel încât să obțină mai multă valută străină (convertibilă).
Pentru a estima eficiența activității de export, poate fi
calculat
cursul de revenire al exportului, CR.
o unitate valutară convertibilă și este egal cu raportul dintre prețul
intern complet (în valuta națională), pie, al unei unități a produsului
exportat și prețul extern, exprimat în valuta convertibilă (EUR,
USD), p conv.:
ie
𝐶𝑅 = 𝑝𝑖𝑒
. (12.6)
𝑝𝑖𝑒𝑐𝑜
Cu cât cursul de revenire al exportului va fi mai mic decât
cursul oficial de schimb al valutei naționale în valută străină, cu atât
operația respectivă de export se consideră mai eficientă.
12.3. Statistica comerțului exterior al întreprinderilor din

ramură
În vederea familiarizării cu indicatorii comerțului exterior al
Republicii Moldova, în continuare vom prezenta datele statistice
privind comerțul exterior al țării cu accentul prioritar pe domeniul
producției industriei alimentare și a băuturilor.
13
3000,00
2500,00
2428,30 2424,97
2216,82 2339,53
2161,882044,61
2000,00
1966,84
1591,11 1541,49
1500,00 1282,98
1000,00
500,00
0,00
2008200920102011201220132014201520162017
Figura 12.1. Evoluția exportului Republicii Moldova în perioada

2008-2017, milioane dolari SUA
Exportul Republicii Moldova are o evoluție instabilă, fiind
înregistrate atât creșteri, cât și diminuări anuale ale acestuia. În
perioada 2008-2017, exportul Republicii Moldova a crescut cu
Alte ţări Ţările CSI

15% 19%
Ţările Uniunii
Europene
66%
52%.
Figura 12.2. Structura exportului Republicii Moldova pe grupe de
țări în anul 2017
13
În structura exportului Republicii Moldova pe grupe de țări în
anul 2017 principala pondere le revine țărilor Uniunii Europene care
dețin circa 66% din exportul total al Republicii Moldova.
Referindu- ne la exportul Republicii Moldova pe țări, primul loc în
structura exportului țării noastre în anul 2017 îl deține România,
căreia îi revin 24,75% din volumul exportului total al țării.
Următoarea figură reflectă evoluția exportului Republicii
Moldova pentru grupa de produse alimentare, băuturi alcoolice și
nealcoolice, oțet și tutun în conformitate cu Nomenclatorul
Mărfurilor utilizat în Republica Moldova.
450000
mii
400000
350000
300000
250000
200000 y = 5432,9x + 313058
150000 R² = 0,1286
100000
50000
0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Figura 12.3. Evoluția exportului (grupei de produse alimentare,

băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun) Republicii Moldova în
perioada 2008-2017
Pe baza ecuației liniei trendului, și anume a coeficientului de
regresie (5432,9), se poate conclude că exportul de produse
alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun în perioada
examinată are o tendință de creștere, sporind anual cu circa 5432,9
mii USD. Însă, valoarea coeficientului de încredere (0,1286) este
atât de joasă, încât concluzia respectivă nu poate fi considerată drept
una credibilă, fluctuațiile ascendente și descendente ale
indicatorului analizat fiind foarte pronunțate.
13
Uleiuri, grăsimi şi Mărfuri
ceruri de origine Produse chimice şi manufacturate, clasificate mai ales după materia
Maşini şi primă
animală sau produse derivate 6,95% echipamemnte pentru transport 17,79%
vegetală 2,21% nespecificate în altă parte 5,27%
Combustibili minerali,
lubrifianţi şi materiale derivate 0,75% Articole
manufacturate diverse 22,15%
Materiale
brute
necomestibile, exclusiv combustibili 11,42%
Bunuri
neclasificate în
altă secţiune din
Băuturi şi tutun
CSCI
8,30%
Produse alimentare şi animale vii0,03%
25,14%
Figura 12.4. Structura exportului Republicii Moldova pe grupe de

produse conform Clasificării Standard de Comerț Internațional în
anul 2017
Principala pondere în structura exportului Republicii Moldova
pe grupe de produse conform Clasificării Standard de Comerț
Internațional în anul 2017 le revine produselor alimentare și a
animalelor vii – 25,14%. Exportul băuturilor și a tutunului deține în
ansamblu circa 8,30% în structura respectivă.
În baza structurii prezentate se poate conclude că aproximativ
a treia parte din exportul Republicii Moldova îi revine produselor
industriei alimentare și a băuturilor, ceea ce încă o dată confirmă
rolul și importanța acestei ramuri pentru economia națională.
În relațiile comerciale internaționale, de rând cu indicatorii ce
caracterizează exportul Republicii Moldova, un rol important le
revine indicatorilor aferenți importului care vor fi prezentați în
continuare.
1
6000 5191,27 5492,39
5212,93 5316,96
4898,76 4831,34
5000
4020,36
3855,29 3986,82
4000
3278,27
3000
2000
1000
0
2008200920102011201220132014201520162017
Figura 12.5. Evoluția importului Republicii Moldova în

perioada 2008-2017, milioane dolari SUA
Importul Republicii Moldova are o evoluție instabilă, fiind
înregistrate atât creșteri, cât și diminuări anuale ale acestuia. Astfel,
în anul 2017 importul Republicii Moldova a fost cu 1,4% mai mic
în raport cu nivelul anului 2008.
Alte ţări Ţările CSI

26% 25%
Ţările Uniunii
Europene 49%
Figura 12.6. Structura importului Republicii Moldova pe grupe de

țări în anul 2017
13
În structura importului Republicii Moldova pe grupe de țări
în anul 2017 principala pondere le revine țărilor Uniunii Europene
dețin circa 49% din exportul total al Republicii Moldova.
Referindu- ne la importul Republicii Moldova pe țări, primul loc în
structura importului țării noastre în anul 2017 îl deține România,
căreia îi revin 14,38% din volumul importului total al țării.
În figura 12.7 este reflectată evoluția importului Republicii
Moldova pentru grupa de produse alimentare, băuturi alcoolice și
nealcoolice, oțet și tutun în conformitate cu Nomenclatorul
Mărfurilor utilizat în Republica Moldova.
450000
400000
mii
350000
300000
250000y = -85,939x + 335554
R² = 4E-05
200000
150000
100000
50000
0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Figura 12.7. Evoluția importului (grupei de produse alimentare,

băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun) Republicii Moldova în
perioada 2008-2017
Pe baza ecuației liniei trendului, și anume a coeficientului de
regresie (-85,939), se poate conclude că importul de produse
alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, oțet și tutun în perioada
examinată are o tendință de scădere, micșorându-se anual cu circa
85,939 mii USD. Însă, valoarea coeficientului de încredere este
foarte joasă, astfel concluzia respectivă nu poate fi considerată
drept una
13
credibilă, fluctuațiile ascendente și descendente ale indicatorului
analizat fiind foarte pronunțate.
Mărfuri manufacturate,
clasificate mai ales după materia primă 20,56%Maşini şi
Produse chimice şi echipamemnte pentru transport 22,35%

produse derivate nespecificate în altă
parte 14,87%
Articole
manufacturat e diverse 10,71%
Uleiuri, grăsimi şi
ceruri de origine animală sau Bunuri
vegetală neclasificate în altă secţiune d
0,33% CSCI
Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate 0,02%
15,74%
Materiale brute necomestibile, Produse alimentare şi animale vii

exclusiv combustibili 2,30% 10,55%
Băuturi şi tutun
2,55%
Figura 12.8. Structura importului Republicii Moldova pe grupe de

produse conform Clasificării Standard de Comerț Internațional în anul
2017
Principala pondere în structura exportului Republicii Moldova
pe grupe de produse conform Clasificării Standard de Comerț
Internațional în anul 2017 le revine mașinilor și echipamentelor
pentru transport – 22,35%. Importul produselor alimentare și a
animalelor vii constituie 10,55% din importul total, iar importul
băuturilor și a tutunului deține în ansamblu circa 2,56% în structura
respectivă.
Indicatorul care reflectă cât de bine este acoperit importul țării
cu exportul acesteia este balanța comercială (figura 12.9).
13
0
2008 20092010 2011201220132014201520162017
-500
-1000
-2406
-1500
-2000 -1995,3 -1975
-2020
-2313,8
-2500 -2974,5
-3000-3051 -3064,1 -2977,5
-3500 -3307,7
Figura 12.9. Evoluția balanței comerciale a Republicii Moldova în

perioada 2008-2017, milioane dolari SUA
Pe parcursul întregii perioade examinate balanța comercială a
Republicii Moldova este negativă, fapt care se apreciază negativ,
dar aceasta e o situație specifică pentru majoritatea țărilor din lume.
Pe lângă balanța comercială, un interes deosebit îl reprezintă
examinarea gradului de acoperire a importului cu exportul.
60
%
49,3 50,9 50,2

50 44,2
42,7 44
40 41,5
39,1
40
32,5
30
20
10
0
2008200920102011201220132014201520162017
Figura 12.10. Evoluția gradului de acoperire a importurilor cu
exporturile în Republicii Moldova în perioada 2008-2017
13
Reieșind din considerentele că balanța comercială a
Republicii Moldova este negativă, gradul de acoperire a
importurilor cu exporturi în Republicii Moldova în perioada 2008-
2017 este sub nivelul de 100%.
Totodată, se apreciază pozitiv faptul că gradul de acoperire a
importurilor cu exporturi în perioada 2008-2017 are tendință de
creștere, sporind de la 32,5% până la 50,2%. Această situație se
datorează faptului că ritmurile de creștere a exportului Republicii
Moldova sunt mai înalte în raport cu ritmurile de creștere a
importurilor țării.
Rolul industriei alimentare și a băuturilor este foarte important
atât pentru asigurarea consumului intern în Republica Moldova, cât
și pentru formarea exportului țării.
13
BIBLIOGRAFIE
1. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și

întreprinderi nr. 845–XII din 3 ianuarie 1992 // Monitorul Oficial,
1994, nr.2 art.33 modificată și completată.
2. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni nr. 1134–
XII din 2 aprilie 1997 // Monitorul Oficial, 12 iunie 1997.
3. Standardele Național de Contabilitate 2015 „Imobilizări
necorporale și corporale”, „Stocuri”, „Venituri”, „Cheltuieli”.
4. Ciornâi N., I. Blaj. Economia firmelor contemporane. Chișinău, 2003.
5. Constantinescu D., Nistorescu T., Tumbăr C., Meghișan Gh.
Economia întreprinderii. București: Editura Economică, 2000.
6. Epure D. Economia întreprinderii. București: Editura Economică,
2003.
7. Gheorghiță M. Economia întreprinderii industriale: manual
universitar. Chișinău: Editura Cuvîntul ABC, 2011.
8. Ghiță R. Globalizarea firmei. București: Editura Economică, 2006.
9. Grădinaru P., Grădinaru D. Economia și gestiunea întreprinderii.
Editura Universității din Pitești, 2001.
10. Harja E. Statistica aplicativă în economie. București: Editura
MatrixRom, 2004.
11. Kerbalek I., – coordonator. Economia întreprinderii. București:
Editura Gruber, 2004.
12. Mitruț C., Voineahu V. Statistica pentru managementul afacerilor.
București: Editura Economică, 1995.
13. Roșca C., Vasilică R., Pandelică I. Economia și gestiunea
întreprinderii. Craiova: Editura Certi, 2004.
14. Țurcan R. Statistica generală și economică: Note de curs. Chișinău:
Editura UTM, 2012.
15. Verboncu I., Zalman M. Management și performanță. București:
Editura universitară, 2005.
13
16. Zahiu L., Năstase M. Economia întreprinderii. București: Editura
ASE, 2002.
17. Волкова О. Экономика предприятия. Москва, 1999.
18. Семенова В. Экономика предприятия / под редакцией.
Москва, 1996.
19. Шмален Г. Основы и проблемы экономики предприятия.
Москва , 1996.
20. www.statistica.md
13
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
ECONOMIA ȘI STATISTICA
RAMURII
NOTE DE CURS
Chișinău
2019

Nota de Curs 2019-1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nota de Curs 2019-1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA INGINERIE ECONOMICĂ ȘI BUSINESS

Iuliu ȚURCAN, Rina ȚURCAN

Compilare: conf. univ., dr. Iuliu ȚURCAN

Redactor responsabil: conf. univ., dr. Rina ȚURCAN

Redactor: Eugenia BALAN

Bun de tipar 18.06.19 Formatul 60x84 1/16

© Iuliu Țurcan, © Rina Țurcan

1.1. Scopul, obiectivele și sarcinile cursului

Producție Agricultorii produc Prelucrare

Distribuția produselor prelucrării Prelucrare

Produsele alimentare de toate tipurile Industria alimentară utilizează

Figura 1.1. Lanțul valoric al produselor alimentare

Fiecare participant al lanțului valoric al produselor alimentare

1.3. Rolul și locul ramurii în dezvoltarea economiei naționale

Figura 1.2. Structura valorii producției industriale fabricate în

Figura 1.3. Structura valorii producției industriei prelucrătoare din

Figura 1.4. Structura producției industriei alimentare pe ramuri în

Distilarea, rafinarea și mixarea

Figura 1.5. Structura producției industriei de fabricare a băuturilor

1.4. Tendințele, problemele și perspectivele dezvoltării ramurii

manifestându-se o creștere a cererii față de produsele de calitate și

Figura 1.6. Evoluția numărului de întreprinderi din industria

Sursa: Elaborat de autor pe baza datelor statistice prezentate

Industria alimentara Fabricarea bauturilor

Figura 1.7. Evoluția valorii producției fabricate în cadrul

Figura 1.8. Evoluția numărului de hoteluri și restaurante în

Datele statistice înserate în figura 1.8 atestă că anual numărul

1.5. Principalii indicatori statistici ce caracterizează ramura în

2.2.Întreprinderea: definiție, sarcini și funcții

2.3.Clasificarea întreprinderilor în Republica Moldova

Tabelul 2.1. Clasificarea întreprinderilor în Republica Moldova în

2.5. Statistica agenților economici din ramură în economia RM

Întreprinzători individuali (ÎI) 31,03%

Moldova la 01.01.2019 în funcție de forma organizatorico-juridică

Micro (46184 unități);

Figura 2.2. Structura întreprinderilor înregistrate în Republica

Figura 2.3. Structura întreprinderilor din industria alimentară

Micro (129 unități); Mari (40 unități);

Mijlocii (21 unități);

Mici (49 unități);

Figura 2.5. Structura restaurantelor și întreprinderilor cu alte

3.1. Rezultatele activității economice ale întreprinderii

Indicatorii valorici ai rezultatelor activității întreprinderii

3.2. Dinamica producției întreprinderii

Figura 3.1. Forme ale liniei trendului

În baza parametrilor ecuației liniei trendului de formulează

 yt  at  bt  ct 2 3

 de bază T  (100%)  1(100%) (3.17)

4.1. Mijloacele fixe: esența economică, componența și structura

4.2. Metode de evaluare a mijloacelor fixe

MF1 – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe la sfârșitul

4.3. Uzura mijloacelor fixe și modul de calculare a amortizării

Metoda unităților de producție

Metoda de diminuare a soldului

4.4. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor fixe și

4.5. Căile de utilizare eficientă a mijloacelor fixe

Figura 5.1. Schema circuitului economic

Figura 5.2. Ponderea activelor circulante în valoarea totală a

5.2. Sursele de finanțare a mijloacelor circulante

5.3. Indicatorii de utilizare eficientă a mijloacelor circulante

5.4. Normarea mijloacelor circulante

6.1. Personalul întreprinderii: componența și structura