Particularități ale unei nuvele studiate

Introducere
Cea de-a doua jumatate a secolului XIX-lea este marcata de metarmofoze
sociale, politice, economice si culturale, transformari regasite si in modul in care
fiinta umana intelege sa se raporteze la sine si la lumea in care traieste. Aceste
schimbari de viziune sunt reflectate si in literatura, prin aparitia unui nou curent,
manifestat ca o reactie antiromantica, adica a realismului in plan autohton, principiile
estetice ale realismului prind contur in epoca marilor clasici.

Ioan Slavici este unul dintre cei 4 mari clasici, alaturi de Creanga, Caragiale si
Eminescu. Reprezentativa pentru viziunea asupra lumii a acestuia este creatia
literara “Moara cu Noroc”, o nuvela psihologica de factura realista.

I. Evidentierea a doua trasaturi

Un prim argument este dimensiunea realista a nuvelei care se evidentiaza la
nivelul intentionalitatii actului artistic de a realiza o literartura mimetica. Actiunea
nuvelei este situata intr-un spatiu geografic real, in pustia ardeleana (Fundureni,
Ineu, Oradea sunt toponime reale), intr-o zona de rascruce, salbatica, plina de
mister. Descrierea locurilor (cap II) este marcata de simboluri thanatice inzestrate cu
rol premonitoriu (“...nu zareai decat iarba si maracini”, “un trunchi inalt pe jumatate
ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasa croncanind de pe deal
inspre campie”). Actiunea se desfasoara pe durata unui an (“Anul trecut Pastele
cazuse tocmai in timpul mutarii lor la Moara cu Noroc”). Timpul real, obiectiv, este
consumat laconic: “astfel trecu toamna si veni iarna, trecu si iarna si sosi primavara”.
Ca si spatiul in care se intalnesc locul binecuvantat su locul “rau”, categoria timpului
este dublu valorizata. Saptamanii luminate ii corespunde o durata malefica, un timp
simbolic al “tarziului” (“era tarziu”, “intr-un tarziu”, “tarziu dupa miezul noptii”). Nu
intamplator, jaful, crima, tradarea, uciderea Anei si sinuciderea se petrec noaptea
intr-un timp al stihiilor dezlantuite.

Un al doilea argument este realismul prozei lui Slevici care se evidentiaza si

la nivelul constructiei personajelor. Astfel autorul creeaza personaje complexe si
verosimile, in constructia carora se reunesc doua perspective esentiale: realismul
psihologic si clasicismul. “Evolutia personajului este prezentata dintr-o perspectiva
realist psihologica. Viziunea de ansamblu, care priveste destinele tuturor eroilor e
clasica” (Andrei Badiu). Relatiile dintre personaje se construiesc prin simetrii clasice.
Triunghiul masculuin, legat prin orgolii barbatesti (Ghita penduland intre Lica,
faradelegea, si Pintea, legea; ii corespunde o triada feminina in care batrana
reprezinta omul moral, femeia in negru - fiinta imorala, iar Ana fiinta dilematica. Din
ambele triunghiuri supravietuiesc doar cei fara vina (batrana) sau cei care si-au
ispasit vina trecand de partea binelui (Pintea). Antitetice la inceput, raporturile dintre
eroii principali devin treptat complementare, iar destinele lor se incruciseaza in
moarte.
II. Prezentarea subiectului nuvelei, prin raportare la tema acestuia
 Nuvelă socială, psihologică cu final tragic, ”Moara cu noroc” are ca temă reflectarea
goanei după înavuțire cu consecințele ei dezumanizante, implicând degradarea
relațiilor familiale. O secvență narativă sugestivă pentru viziunea realist-
obiectivă asupra temei este cea din capitolul V în care Lică îl constrânge diabolic
pe Ghiță să devină o simplă unealtă a scopurilor lui tâlhărești. Dialogurile tensionale
dau forță conflictului Ghiță-Lică și construcției caracterelor. Sămădăul apare
neanunțat, însoțit oamenii săi, pentru a-și impune cu forța condițiile, simțind că-l
poate stăpâni pe cârciumar prin slăbiciunea sa pentru bani. Pentru că Ghiță nu vrea
să cadă la învoială de bună voie, Lică, îi ia ”cu împrumut” banii pe care cârciumarul îi
strânsese din muncă cinstită în primele luni la Moara cu noroc, pentru a-l avea la
mână să îi ofere informațiile despre tot ce se petrece acolo. Promisiunea că îi va
returna la un moment dat banii cu ”camăta cametelor” e o metodă de a
stârni/declanșa lăcomia cârciumarului. Observația psihologică (prin analiza
senzațiilor organice) arată că Ghiță ar fi avut poftă să sară la el și să-l sfâșie.
Cârciumarul încearcă să arate tărie morală pentru că nu-i place să fie dominat și, cu
aparentă detașare față de bani, îl amenință pe sămădău:! Dar să nu crezi că mă ții
legat (...) Tu mă poți omorî, Lică (...); eu pot să te duc pe tine la spânzurătoare. (...)
Să-ți fie frică de mine! Dar un om demonic la Lică nu poate fi intimidat: el dă ordin lui
Răuț să lege sluga și să aducă de față nevasta și copiii lui Ghiță. Șantajat astfel,
Ghiță cedează imediat (acceptă să i se ia banii din sertar cu rugăminte să-i mai lase
câțiva de ochii nevestei și ai soacrei) și se învoiește să fie omul sămădăului cu
condiția ca în ochii lumii să treacă drept om cinstit. Sub deviza Pe vrăjmașul pe care
nu-l poate birui tot omul cu minte și-l face tovarăș, el își scuză/ascunde de fapt, de
propria conștiință, tentația de a intra în cârdășie cu Lică. Această ispită naratorul
omniscient o semnalase deja cititorului cu ceva timp înaintea acestei întâlniri
dilematice Se gândea la câștigul pe care îl putea face în tovărășie cu Lică, vedea
banii grămadă înaintea sa și i se împăingeneau parcă ochii: de dragul acestui câștig
ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie. E ca si cum, tentatia,
gandul ispititor al carciumarului de a deveni tovaras cu lica pentru castig se
materializeaza prin aparitia talharului care aduce nu o oferta de colaborare, ci o
constrangere.

O altă secvență narativă poate fi cea din capitolul al XV-lea în care se redă
trasformarea lui Ghiță de după procesul declanșat împotriva lui Lică și-a bandei lui
de porcari pentru prădarea arendașului (urmând apoi de complicațiile cu uciderea
femeii în negru și a copilului). În acest proces, cârciumarul devenise complice fără
voia lui prin înscenarea malefică a lui Lică: dându-i adăpost la crâșmă în noaptea
jafului, fără a-i bănui planurile, îi oferă alibi sămădăului care declară că nu a părăsit
moara, după cum poate declara și gazda. Sămădăul fusese eliberat ca nevinovat
tocmai datorită mărturiei mincinoase (din frică ori de slăbiciune) a cârciumarului, iar
Ghiță a fost cu greu eliberat pe chezășie, apoi din lipsă de probe. Pentru că acum
Lică îl știe ”legat”, îi aduce cârciumarului bani furați pe care-i cere acum să-i
schimbe/spele, bani din care îi restituie ”împrumutul” făcut cu luni în urmă, cu
camătă, așa cum promisese atunci. Observația naratorială relevă resorturile
interioare ale lui Ghiță care, compromis între timp în ochii tuturor și acuzat chiar de
soția sa că e complice la jafurile sămădăului, se retrage să facă numărătoarea
banilor singur, deși acesta era la început un ritual săptămânal la care participa
întreaga familie. Scena prezintă un Ghiță degradat de patimă, tensionat și de dorința
răsbunării și de aceea a ascunderii dovezilor (căci banii sunt însemnați): se afla
singur în odaia de lângă birt și-și număra banii, îi număra singur, fără zgomot, și
ascuțindu-și urechea, pentru ca să-i ascundă îndată ce ar simți că se apropie cineva.
și de dorința de a-l da prins pe Lică cu dovezi ale vinovăției asupra lui. Dar, deși ia
decizia de a-i duce lui Pintea banii murdari, ca dovezi ale vinovăției lui Lică, nu-i
spune jandarmului că jumătate din aceștia sunt ai săi. Jocul duplicitar va atrage
consecințe nefaste.

III. Componente de structura si de limbaj

Componentele de structura si de limbaj sunt semnificative pentru

particularitatile nuvelei. Astfel, titlul inchide in el o amara ironie “Moara cu Noroc”
este numele hanului asezat la rascruce de drumuri, o raspantie care “intoarce”
destinul eroilor spre zona tragiculyi. Schimba “linistea colibei” in zbucium, nefericire,
insingurare, tradare si moarte. “Norocul” se dovedeste astfel efemer si inselator,
ispita scoasa in fata omului slab. Valoarea de simbol a titlului se lumineaza in
capitolul al doilea. Afirmatia “moara a incetat a mai macina si s-a prefacut in
carciuma”. Imaginea contrastativa a celor doua mori - cea adevarata, “parasita cu
lopetile rupte”, si moara - carciuma - reliefeaza motivul locului blestemat. Dualitatea
loc binecuvantat - loc blestemat este sugerata si prin imaginea celor cinci cruci care
“stau inaintea morii vestindu-i pe drumeti ca aici locul este binecuvantat”. Cele doua
cruci de piatra, alaturi de alte trei “cioplite de lemn de stajar si vopsite cu icoane
sfinte”, pot fi interpretate si ca simbol al destinelor celor cinci fiinte care alcatuiesc
familia lui ghita. Tablou final al hanului prefacut in cenusa fixeaza motivul spatiului
malefic purificat prin foc (simptomatic, batrana crede ca fulgerul a aprins hanul).

In plus, in vederea obtinerii aspectului verosimil al universului fictional creat,

ca trasatura specifica realismului, Slavici alege o perspectiva narativa obiectiva.
Naratiunea heterodiegetica si vocea naratorului omniscient sunt elemente
traditionale. La nivelul tehnicilor narative traditia face loc modernitatii. Astfel, modelul
nararii prin relatare (istorisire la persoana aIIIa de catre “vocea” naratorului) este
substituit frecvent cu cel al nararii prin reprezentare (scene dialogate, monologuri
interioare), iar planul exterior alterneaza cu cel interior (tehnica inlantuirii face loc
alternantei). Intamplarile nu sunt relatate nu numai de catre narator, dar si de alte
instante narative. Astfel, incipitul se formuleaza ca un discurs etic al unui personaj-
reflector: mama Anei. Cugetarea ei reprezinta in acelasi timp o avertizare asupra
ființelor conflictuale avand rol moralizator (termenii conflictuali sunt “saracia”/
“bogatia”, “linistea colibei”/”norocul nou”). Dupa principiul clasic al simetriei, finalul se
constituie tot ca discurs direct al personajului-reflector. Naratiunea este astfel in
“sama” cugetarilor “batranei”, “voce” care exprima mentalitatea unei lumi morale care
isi intemeiaza existanta pe valori autentice si credinta in soarta. Efecte stilistice
genereaza si utilizeaza tehnica contrapunctului: discursul narativ este frecvent amant
prin pauza descriptiva, prin secventa de inrospectie.

In concluzie, particularitatile nuvelei raman reprezentative pentru viziunea

despre lume a unui autor care a recurs la principiile estetica ale realismului.