DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR DE COMUNICARE DIN PERSPECTIVA

VALORILOR INTERCULTURALE ȘI LINGVISTICE

Argentina Chiriac, doctor în pedagogie

Galina Ciubotaru, doctorandă
Tatiana Trebeș, doctorandă
Alina Lopatiuc, doctorandă

În procesul de predare - învățare a unei limbi străine, o importanță majoră o deține

comunicarea. Comunicarea poate avea loc în diferite situații, fie în sala de curs, fie în stradă, fie
între profesor- student, fie între grupuri de studenți, dar cu toate acestea comunicarea are un rol
esențial în studierea unei limbi, deoarece studentul este pus în situația de a-și construi un discurs
adecvat împrejurimilor.
În studiile de specialitate, comunicarea este definită prin apelul la diferite orientări din
planul lingvisticii. Una dintre componente este abilitatea de a aplica reguli gramaticale, de a
formula expresii corecte din punct de vedere gramatical şi de a le folosi corect în context adecvat.
Aceste abilități vizează atât pedagogia, cât şi lingvistica.
Componenta pedagogică stă la baza unei întregi teorii a educaţiei şi a învăţării limbajului
precum şi a comunicării, prin asigurarea unui caracter funcţional al acestuia. (Mina-Maria RUSU,
2009). Profesorul este cel care conduce acest proces funcțional de predare-învățare prin colaborarea
cu studenții. El stabilește traiectoria și conținuturile de predat, el analizează cu atenție grupul țintă,
iar mai apoi stabilește toate strategiile, metodele de abordare și instrumentele de predare a
conținuturilor stabilite anterior.
Componenta lingvistică ține mai mult de abilitățile studenților de a însuși o limbă străină.
Limba română ca limbă străină pentru mediciniști presupune o implicare majoră în procesul de
predare – învățare atât a studentului cât și a profesorului. O motivare forte pentru studenți fiind
viitoarea interacțiunee cu pacienții, vorbitori nativi ai acestei limbi.
Aceste două componente care stau la baza competenţei de comunicare, rezultă contextul
sociocultural, care permite dezvoltarea personalităţii umane bazată pe interacțiunea cu alte
persoane. Prin urmare, putem deduce importanța dezvoltării competențelor comunicative, și anume:
capacitatea de a produce şi interpreta mesaje, precum şi de a negocia în unele contexte specializate,
asimilate situaţiei de comunicare.
A face educație înseamnă a acționa în numele unor exigențe valorizatoare, care imprimă o
anumită structură și funcționalitate demersului educativ . ( Cucoș, 1995 p.62) Acest sistem
educațional bazat pe valori ne ghidează spre o clasificare promtă a valorilor.
Tudor Vianu în lucrarea sa “Introducere în teoria valorilor” ne prezintă niște criterii de
clasificare ale valorilor. Vianu specifică precum că orice valoare aparține unui sistem rațional de
coordonate. O valoare poate fi reală sau personală, materială sau spirituală, integrabilă,
neintegrabilă sau integrativă, perseverativă sau amplificatoare, liberă sau aderentă, mijloc sau scop.
(Vianu, 1997, p.88) În procesul cercetării valorilor nu putem ignora tipul de temperament al
fiecărei persoane, fiecare persoană își alege universul valorilor adecvat individualității sale.
Profesorului în acest caz îi revine un rol dificil de ghid, care trebuie să orienteze studenții spre un
anumit sistem de valori care va fi benefic și util, atât pentru viața socială, cât și cea profesională.
Valorile concrete urmează a fi deduse în chip contextual, în funcție de realități și nevoi. Valorile
educaționale se multiplică de fiecare dată când în structura funcțională a procesului educativ
intervin noi evenimente, noi actori, noi exigențe. S-ar părea că valorile – mijloc (sau procesuale)
dețin rolul predominant. Sunt situații când orientarea spre valorile – mijloc se impune.(Cucoș, 1995,
p.65). Astfel arta educării constă în a găsi echilibrul mobil dintre valori, măsura adecvării la realități
și trebuințe concrete.
Profesorului de limba română ca limbă străină, având ca grup-țintă studenți de diferite etnii,
îi revine rolul de coordonator al activităților studenților în spiritul comuniunii, de a forma valori,
deprinderi bazate pe respectarea valorilor culturale, pentru a evita intoleranţa diferenţelor dintre
etnii, rase, confesiuni, categorii sociale etc. Profesorul va promova respectul faţă de toleranţă,
înţelegere, egalitate, indiferent de spaţiul geografic, etnic, religios, în care convieţuiesc studenții.
Promovarea acestor valori în corelație cu predarea unor cunoștințe noi vor contribui, incontestabil,
la dezvoltarea personalității studentului. În formarea competențelor și aptitudinilor de comunicare în
procesul pregătirii profesionale este important a cunoaște exigența care ne face să avem moralitate,
răspundere față de personalitatea altora. Fiecare individ având posibilitatea să-și cultive și să-și
pună mai bine în valoare propriile capacități și aptitudini pentru a se integra în societatea
contemporană.
Aici trebuie menționate aspectele legate de orientarea educației. Formarea personalității prin
educarea și însușirea metodologiei și a procedurilor de învățare, prin deprinderea modulului de a
învăța și de a cerceta. Acumularea cunoștințelor în procesul de învățământ este necesară, dar nu și
suficientă. Cunoștințele se învechesc, dar dacă studentul posedă arta îmbogățirii lor, va face față
mai ușor situațiilor vieții.
Educația trebuie să anticipeze nivelul de dezvoltare a societății, presupunând formarea la
persoane a capacităților decizionale de responsabilitate socială, de previziune a activităților în
diverse condiții de viață, de analiză a acțiunilor, faptelor proprii și ale altor persoane, precum și
formarea unui comportament flexibil, adaptabil la noile condiții social-economice. Spunem că
dezvoltarea competențelor comunicative este un imperativ al prezentului, căci însăși competența de
comunicare este competența care îi permite unei persoane să acționeze, utilizând cu precădere
mijloacele lingvistice utilizarea acestor mijloace este ghidată, antrenată și dezvoltată atât de
persoană, cât și de profesorul care este încadrat în educația lingvistică a persoanei. Profesorul
trebuie să țină cont de anumite aspecte ale predării – învățării, cum ar fi individualizarea
studentului. Îndividualizarea ține de capacitățile persoanei care este instruită, cum ar fi memoria,
capacitățile de realizare a sarcinilor etc. Tot aici putem include și caracterul persoanei, deoarece
există persoane afective (care se bazează pe emoții și trăiri proprii) și sunt persoane raționale (care
se conduc de argumente logice). Modul de percepere a structurilor lingvistice va fi individual pentru
fiecare persoană în parte, dar calitățile individuale nu pot asigura motivația comunicativă.
Profesorul trebuie să mai țină cont și de situația și împrejurările în care are loc predarea
limbii române. Situativitatea, în acest caz, va permite persoanei să se adapteze și să comunice în
diverse situații. Procedeul cel mai bun pentru dezvoltarea mecanismelor și a calităților de vorbire
sunt situațiile de comunicare necondiționate, spontane.
Nu putem ignora nici actualitatea, aceasta presupune utilizarea temelor actuale și a
metodelor inovatoare care vor fi interactive. Lecția va avea la bază discuția și implicarea maximă a
actorilor lecției, iar problemele discutate vor fi în permanentă schimbare, în conformitate cu
schimbările din societate. Noutatea vizează și schimbul participanților la comunicare, formarea
grupurilor noi și noutatea mijloacelor tehnice și a materialului faptic.
Prin urmare, la baza unui proces educativ de succes trebuie să fie valorizate așa aspecte ca,
individualizarea, noutatea și situativitatea, toate aceste componente vor face lecția funcțională, unde
studentul va utiliza cuvinte și structuri deja memorizate sau vor fi în stare să structureze un discurs
care se va baza pe principiul individualizării. Studentul va apela la experiențe proprii pentru afi mai
convingător. Astfel, pentru realizarea unor intenții comunicative, utilizatorii operează cu abilitățile
comunicative care se îmbină perfect cu aptitudinile lor generale.
Vorbind despre respectarea valorilor enumerate anterior nu putem să trecem cu vederea
interculturalitatea. Contactul intercultural devine funcţional doar prin comunicare, iar comunicarea
are loc prin intermediul limbilor străine. Contactul intercultural real înseamnă experienţă trăită
direct, personal, individual, deci autenticitate.
Limba şi cultura străină funcţionează ca o oglindă, care dezvăluie trăsături şi caracteristici
neconştientizate ale interacţiunii în limba maternă şi în cultura proprie. (Kaikkonen, 2001, p. 85)
Importanța interculturalității, în ultimul deceniu, este valorizată în toate programele de
predare a limbilor străine, un exemplu elocvent ar fi programul cadru de învăţare şi predare a
limbilor străine, elaborat de Uniunea Europeană. Unul din obiectivele stabilite este cel de formare a
vorbitorului intercultural, dar nu este vorba doar de formarea capacităţii de utilizare corectă a limbii
din punct de vedere gramatical, ci şi de capacitatea de evaluare a sistemului valoric, reprezentat de
fiecare limbă în parte, şi de capacitatea de a prelucra neînţelegerile cauzate de diferenţele culturale.
În acest fel, în procesul de predare şi învăţare a limbilor străine are loc o deplasare a accentelor.
Învăţarea limbilor străine pentru un context multilingv înseamnă învăţarea limbilor străine
pentru o comunicare interculturală. Cu cât individul este mai puternic legat de propria limbă şi, prin
aceasta, de propria cultură şi de modelele valorice, cognitive şi acţionale ale acesteia, cu atât îi vine
mai greu să accepte o altă cultură şi să privească diversitatea ca pe un fenomen normal. Predarea
limbilor străine are funcţia cheie de a forma la tineri receptivitatea multiculturală în gândire,
îndepărtându-i de etnocentrism. Obiectivul principal al procesului de predare şi învăţare a limbilor
străine îl constituie comunicarea, adică posibilitatea individului de a înţelege şi de a se exprima într-
o limbă străină. Întrebarea care se pune de fiecare dată, când se aduce în discuţie conceptul de
comunicare interculturală se referă la relaţia dintre comunicare şi cultură. Prin învăţarea limbilor
străine se cunosc culturi străine, iar prin cunoaşterea culturilor străine limbile străine se pot învăţa
mai bine.
Whorf susţine faptul că perceperea lumii este influenţată de structurile lingvistice, în care
există deja o imagine a realităţii. El consideră perceperea nemijlocită a realităţii drept iluzorie,
deoarece „lumea se prezintă într-un flux caleidoscopic de impresii care trebuie organizat de minţile
noastre – şi asta înseamnă, în mare măsură, de către sistemele lingvistice din minţile noastre”
(Whorf, 1956, p. 213) Astfel, conştiinţa ia contact cu lucrurile numai prin intermediul limbii, astfel
încât limbile sunt cele care construiesc realitatea, însă acest lucru se petrece în diferitele culturi în
moduri diferite. O limbă nu este un agregat mecanic de cuvinte şi de reguli gramaticale ci un mod
de re-construcţie a lumii. Printr-o formulă memorabilă, Ludwig Wittgenstein spunea că „limitele
limbajului meu semnifică limitele lumii mele.”
Un rol important în dezvoltarea dialogului intercultural îl au de asemenea două elemente cu
o impregnare culturală foarte accentuată. Este vorba, pe de o parte, de verbalizarea în procesul de
comunicare, şi, pe de altă parte, de timpul de desfăşurare a interacţiunii. Cu privire la dihotomia a
vorbi/a tăcea Hall diferenţiază două tipuri de culturi: contexte tari (high-context) şi contexte slabe
(low-context). Dacă în primul caz, înţelegerea se poate realiza doar prin transmiterea unui mesaj
verbal, tăcerea fiind considerată ca nefirească, iar informaţia trebuie să aibă o formă lingvistică
clară şi precisă, nelăsându-se deschise posibilităţile de interpretare, şi diminuându-se astfel
înţelegerea greşită, în al doilea caz, low-context, semnificaţia este transmisă şi prin elemente
nonverbale (gestică, mimică, contact vizual) şi chiar paraverbale (ritm, intonaţie, intensitate sonoră),
ambiguitatea fiind definitorie în astfel de culturi. (Florentina Alexandru, 2011)
Făcând referire la studenții mediciniști ei vor atrage atenția la contextele tari în dialogurile
alcătuite, utilizând informație veridică din medicină (denumiri de maladii, simptome, metode de
diagnostic, clase de medicamente), iar conținuturile slabe vor constitui modalitatea de interpretare a
dialogului, mai cu seamă intonația, gesturile. Toate aceste componente sunt foarte importante în
dobândirea noilor practici de comunicare pentru studenții de peste hotare, acestea le oferă
posibilitatea ca în alte situații, spontane, să recurgă la niște structuri deja însușite, ținând cont de
toate particularitățile comunicării și de nivelul de cultură al fiecărui participant.
Cultura, în esență, este definită din perspectiva fiecărei discipline diferit, fiecare disciplină punând
accent pe un anumit concept. Vorbind despre artă, putem evidenția rolul valorilor estetice și
spirituale care se regăsește în operele scriitorilor, pictorilor, compozitorilor. Este foarte important
pentru un student străin să cunoască personalități din domeniul artei, literaturii, muzicii. Arta
definește într-un sens oarecare identitatea unui popor. Din alt punct de vedere cultura este bazată pe
conceptul antropologic care insumează totalitatea valorilor, simbolurilor, modelelor de acţiune de
gândire şi de percepţie, ritualurilor, tradiţiilor unei societăţi. În sens antropologic, cultura, aşa cum
o defineşte Hofstede, este „programarea colectivă a spiritului, prin care membrii unui grup sau a
unei categorii sociale se disting de ceilalţi”. (Hofstede, 1993 p.19)
Comunicarea interculturală operează cu acest concept antropologic al culturii, definit de
Geert Hofstede, printr-o formulă memorabilă, software of the mind. Dacă ai uitat tot ceea ce ai
învăţat, dacă toată informaţia acumulată s-a şters din memorie, ceea ce rămâne este tocmai acest
software, care reprezintă cultura. Pentru comunicarea interculturală important este următorul aspect:
într-o cultură monocronă încrederea între partenerii de comunicare se câştigă în special prin
prezentarea deschisă a informaţiilor importante şi folositoare, în vreme ce într-o cultură policronă o
mare însemnătate în câştigarea încrederii partenerului îl are accesul liber la propriile sale emoţii.
Geert Hofstede distinge patru niveluri ale conţinutului conceptului de cultură, care reprezintă
totodată elemente prin care o cultură se distinge de celelalte: valorile, ritualurile, eroii şi
simbolurile, tradițiile. Valorile reprezintă nucleul culturii, de aceea înţelegerea valorilor celuilalt
reprezintă cel mai important moment al procesului de comunicare interculturală.
În scopul de a familiariza studenții cu tradițiile țării noastre sunt organizate diferite activități
extracurriculare, în care eroii activității sunt chiar studenții. Prin aceste activități studenții au
posibilitatea să își dezvolte atât competențele lingvistice cât și competențele interculturale.
În concluzie, un profesor de limbă română ca limbă străină, trebuie să educe pe lângă competențele
lingvistice de cunoaștere a vocabularului, gramaticii și stilisticii limbii române, așa valori ca
modestia, solicitudine, solidaritate, cooperare, fermitate, recunoaştere, ambiţie, competitivitate,
performanţă și respect față de cultura românească. Iar atunci când vorbim despre cultură, vorbim în
primul rând de un imperativ ontologic al umanităţii, acela de a genera noi valori, unele în
completarea altora, altele în opoziţie cu cele deja existente, toate definind şi redefinind spiritul
uman ca fiind ceva unic, irepetabil şi original în fiecare dintre noi, posedând însă un fond comun, o
natură specifică şi superioară oricărei alte forme de viaţă din univers. Iar când vorbim despre valori
ale societăţii umane trebuie să avem în vedere complexitatea valenţelor pe care această noţiune le
ia, de la persoană la persoană,de la epocă la epocă şi de la comunitate la comunitate. Astfel, unele
vor fi valori general valabile, universale şi indestructibile prin ele însele, altele relative, partial
valabile şi susceptibile de a fi combătute şi anulate de la un context istoric la altul, de la o scară de
valori la alta, de la o persoană la alta.
Prin educaţie multiculturală şi interculturală derulată în cadrul procesului de educaţie al
studenților urmărim ca subiectul să devină o persoană deschisă către ceilalţi, conştiinţă de valoarea
pe care o au ceilalţi şi capabilă să contribuie la dezvoltarea comunităţii din care face parte. Să
construiască relații constructive cu alte persoane, să aibă dorința de a comunica și de a căuta soluții
pentru orice problem. Să fie o persoană care construieşte relaţii cu ceilalţi, în spiritul solidarităţii şi
al toleranţei, o persoană care are principii de viaţă, capabilă să dialogheze în limba română cu
ceilalţi, să trăiască împreună cu ceilalţi într-un climat de respect, solidaritate şi acceptare a
diversităţii. Să se integreze responsabil în comunitate, în cultura poporului român, în acelaşi timp
deschisă spre alte culturi, capabilă să accepte şi să-i respecte pe ceilalţi.
Îmbinarea armonioasă a competențelor dobândite în cadrul orelor de limba română și
înțelegerea importanței valorilor este o cale de success pentru un student care alege să studieze într-
o țară străină. La fel și respectarea reciprocă, interumană, bazată pe colaborare și conlucrare
productivă duce la atingerea scopurilor personale și profesionale.

Bibliografie:
1. Cucoș Constantin, Pedagogie și axiologie, ed. Didactică și pedagogică, R.A. București 1995.
2. Geert Hofstede, Interkulturelle Zusammenarbeit. Kulturen - Organisationen – Management,
Gabler Verlag, Wiesbaden, 1993.
3. Kaikkonen Pauli, Intercultural learning through foreign language education, Experiential
learning in foreign language education (pp.61-105). Harlow, Essex: Longman, 2001
4. Vianu Tudor, Introducere în teoria valorilor, editura Albatros, București, 1997.
5. Whorf Benjamin, Lee, Language, Thought & Reality, Selected Writings of Benjamin Lee
Whorf, Cambridge, Mass, The Massachusetts Institute of Technology Press, 1956.

Surse Web:
1. Alexandru Florentina, Concepte generale ale comunicării interculturale – cultură şi
limbă,2011,disponibil:http://euromentor.ucdc.ro/vol2nr1martie2011/eurro/concepte%20generale
%20ale%20comunicarii-florentina-alexandru.pdf
2. Rusu Mina-Maria, Competenţa de comunicare – perspective de abordare, 2009 disponibil:
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=797