Sunteți pe pagina 1din 2

Un discurs de succes sau o prezentare publică este asemeni unui joc bun, unui film sau

asemeni unei piese. Pot tăia respirații, pot impresiona prin informațiile comunicate
structurat, apoi să aibă un final fericit. Însă dacă nu știi cum să închei un discurs, ideile pe
care ai vrut să le transmiți își vor pierde valoarea.
Cuvintele pe care le rostești la început și, în special, cele rostite la sfârșit vor fi memorate mai
rapid decât cele din timpul discursului tău. Unele personalități și-au rostit discursurile în așa fel,
încât au fost memorate de întreaga lume.
Cum să îți închei discursul și să primești ovații?
1) Alege cu atenție cuvintele pentru final
Pentru a fi sigur că discursul tău va rămâne în memoria ascultătorilor, trebuie să alegi cu atenție
toate cuvintele.
Cea mai eficientă strategie pentru crearea unui discurs cu impact este să îi planifici sfârșitul în
primul rând, iar apoi să scrii întreg textul. După care revii la început și scrii introducerea, care va
deveni scena pentru acest final. În cuprinsul discursului vei vorbi despre ideile tale și vei
determina auditoriul să gândească și să acționeze după dorința ta.
2) Întotdeauna încheie discursul cu un apel la acțiune
Este foarte important să le spui ascultătorilor despre faptul că îți dorești ca ei să acționeze după
ce ți-au ascultat pledoaria. Apelul la acțiune este cel mai bun mod de a-ți încheia discursul.
Indiferent de ce vorbești, imaginează-ți semnul exclamării la final și, cu cât mai mult te apropii
de final, alege tempoul și ritmul vocii care să corespundă. Accentuează prin intonație cele mai
importante idei de la final.
Și nu contează dacă publicul va împărtăși ideea ta sau va face ceea ce tu le propui, însă tu ești
obligat să-ți exprimi gândurile tale.
3) Fă un rezumat
În timp ce discursul tău ce apropie de final, spune ceva de genul: „Permite-ți-mi să redau pe scurt
câteva idei de bază…” După asta enumeră toate momentele-cheie, unul după altul, și repetă-le
pentru public, indicând și legătura dintre ele.
Ascultătorii vor fi mulțumiți de această repetare și vor înțelege că ai făcut concluzii.
4) Încheie discursul cu o istorioară picantă
Când îți sfârșești discursul, poți să spui:
Acum vă voi povesti o istorioară care va ilustra ceea că v-am spus mai devreme…
Relatează o istorioară scurtă și spune-le ascultătorilor care este morala ei. Ei nu trebuie singuri să
înțeleagă sensul povestirii.

5) Fă-i pe toți să râdă


Spune-le o glumă care este legată de subiectul tău și care va accentua ideea principală și, mai
mult decât atât, îi va face să râdă.
6) Încheie discursul vorbind cu rime
Poți să îți închei discursul cu o poezie. O mulțime de poezii care au mesaje ce pot aduce în prim-
plan ideile de bază ale discursului tău.
Poezia poate fi emoțională sau dramatică.
7) Încheie discursul inspirând publicul
Fii un actor atunci când le vei povesti istorioara sau vei recita poezia.
Vorbește încet, elocvent și emoțional;
Fă mai multe pauze, decât de obicei;
Zâmbește atunci când vorbești despre ceva haios, însă fii serios atunci când relatezi despre ceva
profund și instructiv;
Atunci când ajungi la finalul discursului, nu coborî vocea, ci din contra. Amintește-ți de semnul
exclamării de la final.
8) Publicul trebuie să înțeleagă că îți finalizezi discursul
Atunci când îți închei discursul, trebuie să dai de înțelegi că faci concluziile. Nu trebuie să apară
sensuri duble și încurcături.
Dacă i-ai impresionat și ai reușit să construiești o legătură emoțională cu publicul, cineva va
aplaudă în picioare. Când are loc acest lucru, privește persoana în ochi, zâmbește-i și spune-i:
„Mulțumesc”. Cei prezenți în sală se vor ridica și te vor ovaționa.

S-ar putea să vă placă și