Cultura şi sportul se constituie într-un domeniu distinct al marketingului. Similitudinile dintre aceste 2 sectoare sunt determinate de faptul că ele sunt destinate să satisfacă un cerc de nevoi aproape identice. În fond serviciul propriu-zis constă în realizarea unor spectacole, manifestări la care participă în funcţie de preferinţe, gusturi, un anumit “public” în calitate de consumator. Totuşi în literatura de specialitate marketingul sportiv şi marketingul cultural au fost tratate separat. Serviciile culturale include: a) teatru şi similare b) muzee şi expoziţii de artă c) cinema, editare de carte, muzică. Elementele de diferenţiere a serviciilor culturale. Produsul A B C 1. Piaţa Îngustă Mai largă Foarte largă 2. Produsul Irepetabil şi Reproductibil şi Reproductibil şi netransmisibil transmisibil pe transmisibil pe scară redusă scară largă 3. Distribuţia Canale înguste Mai largi (galerii, Largi şi complexe expoziţii) 4. Gradul de Rentabilitate Mai ridicată Rentabilitate rentabilitate scăzută comparabilă activităţilor comerciale, dar cu un risc mai ridicat Marketingul în domeniul sportului trebuie pornit pe de o parte de la dubla ipostază în care apare “marele public”: - practicant al sportului şi de spectator - de la relaţiile care apar între instituţiile sportive şi agenţii de mediu specifici. Complexitatea acestor relaţii plasează marketingul sportiv concomitent în cadrul a trei domenii şi anume: 1. marketingul comercial – regăsit în relaţiile cu spectatorii, întreprinderile beneficiare de prestaţii sportive (publicitatea de pe stadioane, sponsorizare), - mediile de informare (radio, televiziune, presă); - publicul care apelează la baze sportive. 2. marketingul serviciilor publice – bazat pe responsabilităţile sociale care revin sportului, în special a sportului educativ (întâlnit în relaţiile cu elevii, tinerii muncitori), - a celui practicat în timpul liber (turişti, cetăţeni). 3. marketingul asociativ – specific asociaţiilor frecvent întâlnite în domeniul sportului.