Drept civil IV.

Teoria obligațiilor
Tema nr. 2 — Formarea contractului asist. dr. A. Murphy

ACORDUL DE VOINȚE. Încheierea oricărui contract implică întâlnirea voințelor manifestate de două sau mai multe
persoane, adică un acord de voințe. Doctrina distinge între acordul intern (cauza și formarea consimțământului), și
acordul extern (în care se reflectă consimțământul exteriorizat).1 Așa cum am arătat anterior, „voința juridică [este]
un fenomen complex care reunește două elemente: (a) unul intern, constând în procesul psihic al voinței (i.e., reflectat
în cauza actului juridic), și (b) unul extern, care semnifică exteriorizarea deciziei luate în plan mental (i.e., exprimarea
consimțământului)”.2 Uneori, cele două dimensiuni nu coincid, astfel încât voința reală nu se reflectă în cea declarată
(e.g., cazul simulației, o disonanță deliberată între acestea).

§2.1. Etapa precontractuală

NEGOCIERILE PRECONTRACTUALE. Încheierea propriu-zisă a contractului este precedată de o etapă de negocieri,

guvernată de libertatea negocierilor [art. 1183 alin. (2)], care decurge din principiul mai larg al libertății contractuale.3
Eventualele restrângeri aduse acestui principiu pot fi impuse pe cale legală sau convențională: e.g., obligația de bună-
credință [art. 1170 și 1183(2)], obligația de confidențialitate [art. 1184], respectiv cea de informare precontractuală.4

CONTRACTE PREPARATORII

Pactul de preferință Pactul de opțiune

- o parte se obligă s-o prefere ca partener contractual pe- o parte își exprimă consimțământul pentru încheierea
cealaltă în condiții identice de contractare; unui contract, fixându-l în mod irevocabil pe o durată de
- vezi, e.g., art. 1730 și urm. (dreptul de preempțiune întimp determinată [termen de opțiune; art. 1278(2)];
materia vânzării); - reglementat în art. 1278 C.civ.;
- conferă un drept de prioritate (nicidecum un drept de - conferă un drept potestativ (un drept de opțiune între
opțiune), astfel încât pentru încheierea contractului sunta accepta sau a refuza; pasivitatea → caducitate);
necesare, în mod separat, oferta și acceptarea (așadar, Condiții:
pactul de preferință NU valorează ofertă); - obiectul să fie suficient determinat [art. 1278(3)];
- cauza, capacitatea și forma să corespundă contractului
promis [1278(5)];
Obligații:
- de regulă, contract unilateral (excepție: prețul opțiunii)
- inalienabilitate subînțeleasă [art. 627(4)]
Sancțiunea încălcării: Sancțiunea încălcării:
- daune-interese (răspundere contractuală); - daune-interese (răspundere contractuală);
- acțiune pauliană (împotriva contractului încheiat - acțiune pauliană (împotriva contractului încheiat cu
cu terțul de rea-credință); terțul de rea-credință);
- substituirea terțului de către beneficiar (prin - anularea în baza inalienabilității [art. 629(2)].
exercitarea preempțiunii). *revocarea ofertei e ineficace în termenul de opțiune!*
Promisiunea unilaterală de a contracta Promisiunea sinalagmatică de a contracta
- promitentul își asumă o obligație de a face (i.e., de a - obligația e asumată de ambii promitenți;
încheia în viitor contractul promis); - trebuie să conțină toate clauzele contractului promis
- beneficiarul dobândește un drept potestativ de opțiune [1279(1)] și [1669 la vânzare];
care, odată exercitat, naște o promisiune sinalagmatică, - sunt datorate daune-interese pentru neexecutare;
nicidecum contractul promis. - dacă o parte își execută obligațiile iar cealaltă refuză să
încheie contractul, poate solicita instanței să pronunțe o
hotărâre care să țină loc de contract [1279(3), 1669(1)] –
așa-zisa „formă execuțională” (excepție: contract real).

1
I.F. POPA, în L. POP, I.F. POPA, S.I. VIDU, Curs de drept civil. Obligațiile, Universul Juridic, București, 2015, pp. 52-53.
2
A. MURPHY, Intenția liberală și cerințele generale de validitate ale donației în dreptul civil român, DREPTUL nr. 10/2019, pp. 25-26.
3
I.F. POPA, op.cit., pp. 53-54.
4
Ibidem, pp. 54-57.
 §2.2. Elementele acordului de voințe

MECANISMUL FORMĂRII. Acordul de voințe se poate forma în două ipoteze:

(a) ipoteza simplă, în care oferta se întâlnește cu acceptarea pură și simplă, în măsura în care sunt respectate
exigențele de formă (art. 1187 C.civ.: „oferta și acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege”);
(b) ipoteza complexă, în care s-au făcut oferte și contraoferte, or pentru a considera contractul încheiat se ridică
problema gradului de consens între părți.
Când putem considera că avem un acord suficient? Soluția oferită de legiuitor este formulată în cuprinsul art.
1182 alin. (2) C.civ., în conformitate cu care „este suficient ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale
ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredințează determinarea
acestora unei alte persoane”. Cu alte cuvinte, regula în materie poate fi sintetizată la nivelul următoarelor cerințe:
i. Părțile să fi convenit elementele esențiale (essentialia negotii), reprezentate de prestațiile caracteristice
(determinante) contractului în discuție – e.g., prețul și bunul în cazul vânzării;
ii. Nu este necesar să fi convenit și elementele secundare, adică toate celelalte aspecte (locul predării etc.),
cu excepția cazului în care nu le-au esențializat (v. art. 1185 C.civ.).
Astfel, cât timp există un acord suficient cu privire la elementele esențiale, cele secundare pot fi determinate
pe cale legală (i.e., dacă decurg din elementele esențiale; e.g., art. 1494-1495) sau convențională (fie printr-un nou
acord, accesoriu celui dintâi, fie încredințând unui terț determinarea unor elemente secundare). Ambele situații cunosc
un remediu judecătoresc constând în completarea contractului, în sensul art. 1182 alin. (3) C.civ. (în funcție de voința
tacită, uzanțe, sau norme supletive). Există, totuși, două excepții de la această regulă:
(a) părțile au esențializat anumite elemente secundare (art. 1185 C.civ.), sens în care acordul va fi considerat
suficient numai în măsura în care au convenit și aspectele respective;
(b) acordul asupra elementelor esențiale trebuie să respecte și cerințele de formă (art. 1242-1243 C.civ.), iar în
absența acestora poate valora promisiune de contract [art. 1279 alin. (1)].

2.2.1. Oferta de a contracta

NOȚIUNE ȘI NATURĂ. Oferta de a contracta, cunoscută și drept policitațiune, constă într-o propunere fermă de a
încheia un contract determinat, în anumite condiții. Are natura unui act juridic unilateral și poate lua formă expresă
(i.e., manifestată în scris, verbal, ori chiar gestual – e.g. expunerea mărfii pe raft, staționarea taxiului) sau tacită.

CONDIȚII. Avem o veritabilă ofertă de a contracta doar în măsura în care întrunește următoarele trăsături:
(a) Ofertă validă. Ca act de voință, oferta implică îndeplinirea condițiilor consimțământului [art. 1204 C.civ.], în
sensul ca acesta să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză. Fiind un act juridic unilateral, oferta presupune
îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate ale actului juridic civil [art. 1179].
(b) Ofertă completă. Potrivit art. 1188 alin. (1) C.civ., oferta de a contracta trebuie să cuprindă „suficiente
elemente pentru formarea contractului”. Literatura arată că cerința este îndeplinită în cazul în care din clauze decurg
natura și obiectul contractului, fără a fi necesară reluarea clauzelor și condițiilor care decurg din normele supletive ale
legii.5 Desigur, părțile pot deroga de la aceste reguli supletive (e.g., pot conveni determinarea ulterioară a prețului).6
(c) Ofertă fermă. În sensul art. 1188 alin. (1) C.civ., oferta de a contracta trebuie să exprime „intenția ofertantului
de a se obliga”. Această cerință nu ar fi îndeplinită în cazul unei oferte echivoce. Dificultățile pot fi provocate de așa-
numitele rezerve (i.e., limitări, condiționări impuse expres sau tacit de către ofertant). Nu ne aflăm în prezența unei
oferte ferme în măsura în care conține rezerve incompatibile cu caracterul angajant juridic al acesteia.

REVOCABILITATEA. Ca regulă, oferta este revocabilă, ca expresie a libertății de voință a ofertantului. Prin excepție,
oferta este considerată irevocabilă în situațiile în care ar aduce atingere principiului securității juridice. Astfel, trebuie
să distingem după cum oferta se adresează unei persoane prezente sau, după caz, absente:
(a) Între prezenți. Oferta fără termen făcută unei persoane prezente înseamnă obligarea ofertantului numai în
măsura în care este acceptată imediat, integral și fără rezerve. În lipsa acceptării, o astfel de ofertă este revocabilă
[art. 1194 alin. (1) C.civ.]. În schimb, oferta cu termen denotă că ofertantul s-a angajat să o mențină pentru un anumit
interval de timp, fiind irevocabilă până la împlinirea acestuia (art. 1191).
(b) Între absenți. Oferta mijlocită (de poștă, e-mail, fax, curier etc.) urmează reguli diferite. În măsura în care a
fost făcută cu termen, explicit sau implicit, oferta este irevocabilă înăuntrul respectivului interval [art. 1191 (2)], care
curge din momentul ajungerii la destinatar (art. 1192). Însă și oferta fără termen trebuie menținută pentru un termen

5
I.F. POPA, op.cit., pp. 69-70.
6
Ibidem.
rezonabil [art. 1193 alin. (1)], eventuala revocare înăuntrul acestuia fiind lipsită de efecte juridice în afara cazului în
care ajunge înainte ca ofertantul să fi primit acceptarea sau, după caz, „înaintea săvârșirii actului sau faptului care,
potrivit prevederilor art. 1186 alin. (2), determină încheierea contractului” [art. 1193 alin. (2)]. Totuși, „ofertantul
răspunde pentru prejudiciul cauzat pentru revocarea ofertei înaintea expirării termenului” [art. 1193 alin. (3)].

RETRACTAREA. Retractarea sau retragerea se deosebește de revocare prin cerința temporală pe care o prevede
art. 1199 C.civ.; sub acest aspect, oferta și acceptarea pot fi deopotrivă retrase în mod valabil doar dacă retragerea
ajunge înainte sau măcar concomitent cu actul în discuție. În schimb, revocarea este un act juridic unilateral de
revenire asupra ofertei (sau, după caz, acceptării) ajunse deja la destinatar.

CADUCITATEA. Există trei situații în care oferta poate deveni caducă:

(a) dacă acceptarea nu ajunge la ofertant înăuntrul termenului prevăzut în ofertă [1195 (1) a)] ori a termenului
rezonabil [art. 1193 (1) – oferta fără termen între absenți], cu excepția prevăzută de art. 1198;
(b) dacă destinatarul refuză oferta [art. 1195 alin. (1) lit. b)];
(c) dacă intervine incapacitatea sau decesul ofertantului, însă numai dacă „natura afacerii sau împrejurările o
impun” [art. 1195 alin. (2)], de obicei în cazul angajamentelor intuitu personae.
Dacă decesul sau incapacitatea survin după expirarea termenului sau chiar după acceptare, chestiunea se mută
pe tărâmul riscului contractual [viz. art. 1634 și 1557].

2.2.2. Acceptarea

NOȚIUNE ȘI NATURĂ JURIDICĂ. Acceptarea este actul juridic unilateral constând în manifestarea voinței de accepta
încheierea unui contract în condițiile stabilite în oferta primită. Sedes materiae: art. 1196-1200 C.civ.

CONDIȚII. Acceptarea duce la formarea valabilă a contractului numai dacă îndeplinește următoarele cerințe:
(a) Acceptarea validă. O acceptare este valabilă numai dacă întrunește condițiile de fond (art. 1179) și de formă
(art. 1187) ale actului juridic civil. Dacă nu respectă forma cerută de ofertant, acceptarea este necorespunzătoare [art.
1197 alin. (1) lit. b)].
(b) Acceptarea pură și simplă. Acceptarea perfectează contractul numai dacă este integrală, adică fără rezerve
sau modificări ale elementelor esențiale. În măsura în care acceptantul ar propune clauze adiționale, ne putem afla în
prezența acordului suficient dacă acestea nu alterează substanțial contractul propus inițial în ofertă [art. 1196 alin.
(1)]. Dacă modificările sau completările nu corespund ofertei inițiale, atunci ne aflăm în prezența unei acceptări
necorespunzătoare [art. 1197 alin. (1) lit. a)]. Acceptarea condiționată poate valora contraofertă [art. 1197 alin. (2)].
(c) Acceptarea contemporană. Acceptarea trebuie făcută înăuntrul termenului de acceptare, adică să nu fie
tardivă. O acceptare poate fi tardivă fie atunci când survine peste termen, situație în care contractul mai poate fi valabil
format numai dacă, de îndată, ofertantul îl înștiințează în acest sens pe acceptant [art. 1198 (1)], fie atunci când a fost
făcută în termen, însă ajunge cu întârziere neimputabilă acceptantului, caz în care contractul se prezumă a fi încheiat
în afara cazului în care ofertantul înștiințează că nu înțelege să-l considere încheiat [1198 (2)]. Dacă „ajunge la ofertant
după ce oferta a devenit caducă”, acceptarea este considerată necorespunzătoare [art. 1197 (1) lit. c)].

FELURI. Ca orice manifestare de voință, acceptarea poate fi expresă sau tacită:

(a) Acceptarea expresă presupune orice formă de exteriorizare (scrisă, verbală, gestuală);
(b) Acceptarea tacită rezultă rezonabil din acțiuni sau atitudini [art. 1186 (2) C.civ.]. Amintim, cu toate acestea,
că tăcerea nu constituie acceptare, cu excepțiile care rezultă din lege (e.g. tacita relocațiune), convenția sau practica
părților, uzanțe sau alte împrejurări [art. 1196 alin. (2)].

RETRACTAREA. Potrivit art. 1199 C.civ., acceptarea poate fi retrasă cât timp nu a ajuns la destinatar sau cel târziu
concomitent cu respectivul moment. Spre deosebire de oferta de a contracta, acceptarea nu este susceptibilă de
revocare întrucât ar încălca PRINCIPIUL FORȚEI OBLIGATORII [art. 1270]. 7

§2.3. Momentul și locul încheierii contractului

MOMENTUL ÎNCHEIERII. În principiu, momentul încheierii contractului coincide cu cel al realizării acordului de
voințe (cf PRINCIPIULUI CONSENSUALISMULUI). Excepția apare la contractele solemne–momentul îndeplinirii formalităților
(i.e., data autentificării înscrisului).

7
I.F. POPA, op.cit., p. 83.
 1. Între prezenți [art. 1194 alin. (2) C.civ.] – coincide cu acceptarea ofertei, integral și fără rezerve [art. 1186
alin. (1), art. 1194 alin. (1)]; excepție: oferta cu termen / oferta irevocabilă un anumit interval [art. 1191].

2. Între absenți [art. 1186 alin. (1) și 1200 alin. (1)] – Codul consacră teoria recepției acceptării: contractul se
consideră încheiat dacă acceptarea a ajuns la ofertant înainte de împlinirea termenului. Dispozițiile art. 1186 alin. (1)
C.civ. instituie o prezumție absolută a luării la cunoștință a acceptării de către ofertant. Potrivit art. 1200 alin. (2), riscul
informării aparține ofertantului; cel al comunicării–acceptantului. Excepția: contractele electronice [cf art. 9 alin. (1)
din Legea nr. 365/2002 – legiuitorul consacră teoria informării].

3. Acceptarea implicită [art. 1196 alin. (1) C.civ.] – „orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă
indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă (...) și ajunge în termen la autorul ofertei” (e.g., primul act
de executare).

LOCUL ÎNCHEIERII. Potrivit art. 1186 alin. (1) C.civ., stabilirea locului în care un contract a fost încheiat se face după
criteriul momentului încheierii sale:
(a) Între prezenți – se consideră încheiat la locul unde se află părțile în momentul acceptării ofertei;
(b) Între absenți – se consideră încheiat la locul unde ofertantul primește corespondența cu acceptarea (e.g.,
locul din care vorbește ofertantul în cazul contractelor sinalagmatice încheiate prin convorbire telefonică8);
(c) Contractele solemne se consideră încheiate la locul autentificării [cf art. 1186 alin. (1)].

8
I.F. POPA, op.cit., p. 88.