Drept civil IV.

Teoria obligațiilor
Tema nr. 7 — Răspunderea civilă delictuală asist. dr. Anthony Murphy

Răspunderea civilă este o formă de răspundere juridică alături de cea penală sau cea administrativă, și poate fi
contractuală (izvorând din încălcarea unui contract) sau delictuală (izvorând din fapta ilicită, numită și delict – conduită
a unei persoane care nu se afla în niciun raport juridic prestabilit cu persoana prejudiciată). În general, răspunderea
civilă delictuală intervine atunci când o persoană (fizică sau juridică) săvârșește o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii,
suferită de o persoană căreia i se încalcă un drept subiectiv/interes legitim.
Cele două răspunderi civile se disting prin drepturile ocrotite de lege: cea contractuală pornește de la încălcarea
unui drept relativ, în timp ce răspunderea delictuală are ca temei un drept absolut. Mai mult, cea delictuală are funcție
educativ-preventivă (i.e., delictul nu rămâne nesancționat) și reparatorie (i.e., naște obligația de despăgubire).

§1. Răspunderea pentru fapta proprie [art. 1357-1371] → presupune patru condiții generale:

① PREJUDICIUL ② FAPTA ILICITĂ

→ rezultatul dăunător patrimonial sau moral al faptei ilicite. → acțiune/inacțiune contrară legii/bunelor moravuri care
Clasificare: atinge/încalcă drepturi subiective sau interese legitime.
▪ patrimonial – din încălcarea drepturilor și intereselor Cauze care înlătură caracterul ilicit:
economice (e.g., dreptul de proprietate); ▪ LEGITIMA APĂRARE [1360 C.civ.; 19(2) C.pen.], iar depășirea
▪ corporal – din încălcarea drepturilor nepatrimoniale care limitelor sale → indemnizare adecvată și echitabilă;
definesc personalitatea fizică (e.g., integritatea corporală); ▪ STAREA DE NECESITATE [1361-1363 C.civ.; 20(2) C.pen.]
▪ daune morale – ating personalitatea socială sau afectivă ▪ EXERCITAREA UNUI DREPT/ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAȚII [1364 C.civ.;
(e.g., decesul unei rude apropiate), 21 C.pen.]
Trebuie să aibă caracter: ▪ EXERCITAREA NORMALĂ A UNUI DREPT SUBIECTIV [1353 C.civ.]
▪ cert – fie existență ACTUALĂ, fie chiar VIITOARE (dacă e sigură ≠ abuzul de drept (care constituie, deci, o faptă ilicită)
și întinderea poate fi determinată); ▪ CONSIMȚĂMÂNTUL VICTIMEI [1355 C.civ.] → numai pentru:
▪ direct – raport de cauzalitate; - prejudicii economice (≠ corporale sau morale);
▪ personal – numai victima e îndrituită la reparații; - imprudență sau neglijență (≠ intenție);
▪ să rezulte din încălcarea unui drept/INTERES LEGITIM (acesta - asumarea riscului unui eventual prejudiciu.
din urmă îmbracă aparența de drept subiectiv [vezi 1359] –
deci cauzează un prejudiciu prin ricoșeu).
③ RAPORTUL DE CAUZALITATE ④ VINOVĂȚIA
→ legătura dintre fapta ilicită și prejudiciul suferit. → necesară numai în răspunderea subiectivă (FAPTA PROPRIE).
Forme (art. 16 C.civ., inspirat de art. 16 C.pen.):
TEORIA UNITĂȚII INDIVIZIBILE dintre cauză și condiții postulează că
fenomenul-cauză nu acționează singur, ci în anumite condiții, ▪ intenția directă (dolul direct);
▪ intenția indirectă (dolul indirect);
care „dobândesc și ele, prin interacțiune cu cauza, caracter
▪ culpa cu prevedere (IMPRUDENȚĂ): prevede, dar nu acceptă;
cauzal” (M. Eliescu) → consecință: răspunderea instigatorilor, ▪ culpa fără prevedere (NEGLIJENȚĂ): nu prevede, deși trebuia.
complicilor, favorizatorilor și tăinuitorilor [art. 1369]. RĂSPUNDEREA SOLIDARĂ [1382] → proporțional cu participarea
Cauze care exclud raportul cauzal: sau, dacă nu e determinabilă, cu intenția/gravitatea culpei.
▪ FORȚA MAJORĂ [1351(2)]* Gradele culpei [importanță redusă: 1355(2); 1383; 1354]:
▪ CAZUL FORTUIT [1351(3)]* - culpa gravă [16(3)] – neglijența/imprudența pe care nici
▪ FAPTA VICTIMEI și FAPTA UNEI TERȚE PERSOANE [1352] (numite și persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o;
- cea mai ușoară culpă [1357(2)] – fundamentează principiul
„cauze străine”) – dacă:
răspunderii pentru orice culpă.
- întrunește cerințele FORȚEI MAJORE; sau Stabilirea vinovăției: soluție intermediară [1358] – pornește
- este doar un CAZ FORTUIT (nu îndeplinește condițiile forței de la criteriul obiectiv (raportare la competențele omului
majore), iar legea/părțile îi conferă caracter exonerator. normal, abstract și diligent – bonus pater familias), combinat
cu împrejurările producerii, străine de persoana autorului
faptei + raportarea la profesionistul care acționează în
exploatarea unei întreprinderi (dacă e aplicabil).
CAPACITATEA DELICTUALĂ [1366] – regimul său are la bază 2 prezumții relative:
→ lipsa de discernământ (la minorul sub 14 ani și interzisul judecătoresc);
→ existența discernământului (la persoanele fizice cu vârsta mai mare sau egală cu 14 ani).
Nu există capacitate în starea de tulburare a minții [1367] – accidentală, chiar vremelnică (≠ voluntară, altfel răspunde).
Obligația subsidiară (a persoanei fizice lipsite de discernământ) de a indemniza victima [1368] există atunci când nu poate fi
angajată răspunderea persoanei care avea îndatorirea supravegherii.
 *FORȚA MAJORĂ și CAZUL FORTUIT – înlătură răspunderea dacă legea sau părțile nu convin altfel [1351(1)]:
FORȚA MAJORĂ [1351(2)] CAZUL FORTUIT [1351(3)]
orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Caractere: un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici
▪ exterioritatea (împrejurare externă fără legătură cu lucrul care a produs împiedicat de cel care ar fi fost chemat să
paguba sau cu însușirile acestuia); răspundă în lipsa acestuia.
▪ imprevizibilitatea; Caractere:
▪ absoluta inevitabilitate/irezistibilitate (evenimentul și efectele sale să fie ▪ imprevizibilitatea;
imposibil de preîntâmpinat și evitat) ▪ inevitabilitatea absolută.
Întinderea efectului forței majore: Cazurile fortuite pot fi împrejurări:
▪ când este unicul fenomen care a generat prejudiciul → lipsa raportului de ▪ interne, intrinseci lucrurilor ori animalelor
cauzalitate între faptă și pagubă (exclude și culpa); celui chemat să răspundă (e.g., defecte de
▪ dacă nu e cauza exclusivă a prejudiciului, iar celelalte cauze sunt simple fabricație, sperietura unui animal etc.);
cazuri fortuite, existența răspunderii depinde de lege (i.e., dacă conferă ▪ externe, neimputabile celui chemat să
cazului fortuit caracter exonerator de răspundere); repare paguba (e.g., alunecări de teren,
▪ dacă generează prejudiciul în concurs cu alte împrejurări (e.g., prejudiciul ploi torențiale etc.).
cauzat de un animal sau de un lucru într-o împrejurare de forță majoră).

§2. Răspunderea pentru fapta altuia [art. 1372-1374]

❶ RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA MINORULUI SAU A INTERZISULUI JUDECĂTORESC [1372]

AUTORII FAPTEI → minorii și interzișii judecătorești

CEI CARE RĂSPUND → debitorii OBLIGAȚIEI DE SUPRAVEGHERE [1372(1)], orice izvor (legal, contractual, judiciar)
generale → PREJUDICIUL, FAPTA ILICITĂ, și RAPORTUL DE CAUZALITATE (FĂRĂ VINOVĂȚIE)
CONDIȚII → minoritatea sau interdicția judecătorească (la momentul săvârșirii faptei)
speciale
→ existența OBLIGAȚIEI DE SUPRAVEGHERE (≈ paza juridică)

→ răspundere obiectivă (FĂRĂ VINOVĂȚIE) [1372(3) – exonerare numai dacă nu a putut împiedica fapta ilicită: i.e., forță
majoră, caz fortuit, fapta victimei sau a unei terței persoane] + exigență în cazul PĂRINȚILOR/TUTORELUI (≠ altor debitori
ai obligației de supraveghere): numai dacă se probează că delictul e urmarea ALTEI CAUZE decât îndeplinirea îndatoririlor
părintești (fiindcă aceste îndatoriri excedă conținutului obligației de supraveghere [art. 487]);
→ răspundere directă și autonomă (acțiunea nu necesită chemarea în judecată a autorului faptei!);
→ odată dovedite condițiile (paguba + cele speciale) operează 2 prezumții: (1) DE FAPTĂ ILICITĂ (neîndeplinirea obligației
de supraveghere) și (2) A RAPORTULUI DE CAUZALITATE între nesupraveghere și fapta ilicită;
→ cel ce răspunde are drept de regres contra autorului faptei dacă dovedește că cel supravegheat avea discernământ
în momentul săvârșirii faptei [art. 1366] (adică probează toate condițiile, inclusiv vinovăția).

❷ RĂSPUNDEREA COMITENTULUI PENTRU FAPTELE PREPUȘILOR [1373]

→ faptă ilicită extracontractuală (≠ contract între victimă și comitent)

AUTORUL FAPTEI → prepusul (lucrează în interesul și în exercitarea atribuțiilor date de comitent)

CEL CARE RĂSPUNDE → comitentul (exercită direcția, supravegherea și controlul asupra subordonatului său)
generale → PREJUDICIUL, FAPTA ILICITĂ [se prezumă] și RAPORTUL DE CAUZALITATE (FĂRĂ VINOVĂȚIE)
→ RAPORTUL DE PREPUȘENIE (e.g., contract individual de muncă) [se prezumă]
→ legătura dintre faptă și „funcțiile încredințate” – pot exista două ipoteze:
CONDIȚII
speciale - îndeplinirea întocmai a atribuțiilor
- devierea: depășire, abuz, însă doar dacă victima a fost de BUNĂ-CREDINȚĂ (a crezut în
aparența că prepusul a acționat conform atribuțiilor sale) [1373(3)]
dreptul de → numai de la prepus (răspundere pentru FAPTA PROPRIE) [1357-71] (vinovăția prepusului)
opțiune al → numai de la comitent [1373]
EFECTE victimei → de la amândoi, solidar [1382] (vinovăția prepusului)
regresul
→ răspunderea pentru FAPTA PROPRIE [1357-71] (inclusiv vinovăția)
comitentului

[1374(1)] → prezumția că părinții (minorului/interzisului minor; sau chiar tutorii) răspund - dovada contrară: dacă sunt
îndeplinite cerințele răspunderii altei persoane care avea obligația de supraveghere;
[1374(2)] → prepusul minor [la 16 ani poate încheia contract de muncă] – răspunderea aparține comitentului, iar dacă
părintele = comitentul, victima poate opta pentru oricare temei de răspundere.
 §3. Răspunderea pentru lucruri, animale și ruina edificiului [art. 1375-1380]
≠ contract între victimă și păzitorul juridic (răspundere contractuală: art. 1516-1548)

❶ ASPECTE COMUNE

Cheia de boltă a acestei forme de răspundere constă în noțiunea de pază, aflată în strânsă legătură cu conceptul
de paznic al lucrurilor ori animalelor care pot genera pagube. Paza [1377] poate fi juridică sau materială:
(a) paza juridică este starea de fapt sau de drept care exprimă puterea de a exercita independent și în interes
propriu controlul și supravegherea asupra unui animal sau lucru;
(b) paza materială este simpla supraveghere a animalului sau lucrului, sub autoritatea paznicului juridic, ceea
ce exclude exercitarea independentă sau în interes propriu (răspunderea aparține paznicului juridic, cu mici excepții).

→ proprietar, uzufructuar, uzuar, fiduciar, creditor gajist, creditor retentor, curator special/unitatea
PAZNICUL administrativ-teritorială (pentru moștenirea vacantă), posesorul (prezumat proprietar al lucrului)
JURIDIC → poate fi o persoană fără discernământ? Majoritatea susțin că nu; soluție contrară: Fr. DEAK, L. POP
(fiind o formă de răspundere obiectivă, care exclude vinovăția), vezi și art. 1380+1352, 1368 C.civ.
PAZNICUL → prepusul păzitorului juridic; răspunde cel mult pentru fapta proprie (răspunderea pentru paguba
MATERIAL generată de lucru este mai ușor de obținut)
→ dacă legea nu interzice expres, prin act juridic (închiriere, comodat, depozit, transport, fiducie),
unui detentor precar → scindarea pazei:
TRANSFERUL
- structura lucrului rămâne la proprietar/posesor și răspunde pentru viciu intern propriu;
PAZEI
- utilizarea/păstrarea lucrului → detentor, răspunde pentru prejudiciul cauzat de utilizare
(poate fi și răspundere solidară – art. 1382)
REPARAȚII → victimele (inclusiv cele prin RICOȘEU: 1390-1392) și succesorii în drepturi ai victimelor
EXONERARE → răspundere pentru CAZ FORTUIT (e.g., lucru, animal, ruină), o înlătură numai forța majoră sau fapta
[1380] victimei/terțului
→ generale: prejudiciul și raportul de cauzalitate (lucru/animal/ruină → prejudiciu)
CONDIȚII
→ speciale: paza juridică (lucru/animal) prin prezumții; viciu de construcție/lipsa întreținerii (ruină)
DREPT DE → păzitorul juridic, îndrituit la acțiune în regres împotriva păzitorului material dacă sunt îndeplinite
REGRES condițiile răspunderii pentru fapta proprie [1384]

❷ RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE LUCRURI [1376(1)]

cel puțin două vehicule, aflate în paza juridică a unor persoane diferite:
(1) cauzează prejudicii unui terț [1376(1)] → de regulă, răspund solidar [1382];
COLIZIUNEA
(2) își cauzează reciproc → obligația reparării aparține păzitorului culpabil, dacă se poate dovedi
DE VEHICULE
culpa exclusivă; altminteri, fiecare poate pretinde celuilalt, însă sarcina reparării revine celui a
cărui faptă îndeplinește față de celălalt condițiile FORȚEI MAJORE [1376(2)]
SERVICIUL → victima unui serviciu gratuit și benevol al păzitorului juridic poate obține reparații numai cu
GRATUIT proba intenției/culpei grave [1354]
FOLOSIREA → în ipoteza în care lucrul a fost folosit clandestin, păzitorul juridic nu răspunde fiindcă victima și-
CLANDESTINĂ a însușit paza juridică – poate răspunde cel mult pentru fapta proprie

❸ RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE [1375]

ANIMAL → orice patruped sau zburător însuflețit (inclusiv insectele); domestice și semi-domestice (măcar
în stare de semi-captivitate; fiindcă la cele sălbatice răspunde administratorul rezervației)
PAZA JURIDICĂ → prezumție relativă că aparține proprietarului sau celui care se servește de animal [1375, 1377]

❹ RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE RUINA EDIFICIULUI [1378]

EDIFICIU → orice imobil realizat de om prin încorporarea unor materiale într-un teren (e.g., casă, baraj, viaduct)
RUINĂ → un edificiu degradat din cauza lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcție
CONDIȚIE → raportul cauzal dintre lipsa de întreținere/viciul de construcție și ruină/desprinderea unor bucăți
→ chiar dacă edificiul se află în stăpânirea altei persoane în baza unui drept real/personal (e.g., uzufruct,
abitație, fiducie, locațiune)
art. 1379 → persoana care ocupă imobilul, chiar fără titlu, răspunde pentru căderea/aruncarea unui lucru
 §4. Repararea prejudiciului [art. 1381-1395 C.civ.]

❶ Aspecte generale

Efectul principal → nașterea unui raport obligațional delictual între autorul prejudiciului (ori persoana chemată să
al răspunderii răspundă) și victima injust prejudiciată, în conținutul căruia intră creanța reparatorie și îndatorirea
civile delictuale corelativă acesteia.
MOMENTUL → prejudiciul actual: din ziua cauzării daunei, chiar dacă e valorificabil abia mai târziu [1381(2)];
NAȘTERII → prejudiciul viitor: atunci când este sigur ca realizare și întinderea poate fi determinată măcar
CREANȚEI provizoriu în prezent.
RĂSPUNDEREA → caz de solidaritate pasivă legală [1382];
SOLIDARĂ → sarcina reparației se împarte:
(1) proporțional cu contribuția la cauzarea prejudiciului [1383], iar dacă nu poate fi stabilită:
(2) proporțional cu vinovăția (intenția sau gravitatea culpei), iar dacă nu e aplicabilă:
(3) în mod egal [prezumție – 1456(2)].
→ DREPTUL DE REGRES: debitorul care a plătit nu poate cere celorlalți decât partea corespunzătoare
contribuției sale [1384(3)(4)] → solidaritatea există doar față de victimă, nu și între codebitori!
→ insolvabilitatea debitorilor solidari [1457(1)].

❷ Două principii și o excepție

PRINCIPIILE → PRINCIPIUL REPARĂRII INTEGRALE [1385(1)] – pași:

REPARĂRII (1) stabilirea întinderii prejudiciului cert (care include și prejudiciul viitor) [1385(2)];
(2) reparația cuprinde [1385(3)]:
— pierderea (damnum emergens);
— câștigul nerealizat (lucrum cessans);
— cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea pagubei [1534 → duty to mitigate].
(3) PIERDEREA ȘANSEI (de a obține un avantaj ori de a evita o pagubă), reparabilă proporțional
cu probabilitatea obținerii avantajului ori evitării pagubei [1385(4)].
→ PRINCIPIUL REPARĂRII ÎN NATURĂ [1386(1)] – scop: restabilirea situației anterioare.
EXCEPȚIA → REPARAREA PRIN ECHIVALENT BĂNESC (despăgubiri) constituie o excepție de la PRINCIPIUL REPARĂRII ÎN
REPARĂRII PRIN NATURĂ – implică acordul părților ori, în lipsa acestuia, o hotărâre judecătorească pronunțată
DESPĂGUBIRI la cererea victimei [1386(1)].
→ Despăgubirile se stabilesc în funcție de valoarea prejudiciului la data producerii sale, și nu la
data pronunțării hotărârii judecătorești [1386(2)].
→ În schimb, DOBÂNZILE sunt datorate numai din momentul pronunțării hotărârii judecătorești,
fiindcă abia atunci devine LICHIDĂ și EXIGIBILĂ creanța reparatorie.
→ Modalitatea de plată a despăgubirilor:
— SUMĂ GLOBALĂ (sumă de bani totală sau forfetară) – achitată integral, dar și eșalonat;
— SUME PERIODICE (de regulă, lunar) → specifică reparării unor prejudicii viitoare CU CARACTER
DE CONTINUITATE (e.g., vătămarea sănătății ori integrității corporale) [1386(3)], dar poate fi
acordată și o sumă globală, la cererea victimei [1387(2)].
→ Modificarea cuantumului după pronunțarea hotărârii judecătorești [1386(4)] – în sensul de a
spori, reduce sau chiar suprima despăgubirile – permisă numai pentru prejudiciile viitoare (cele
actuale stabilite prin sumă globală nu mai pot fi schimbate); motivul poate consta inclusiv în
devalorizarea monedei (fiindcă obligațiile delictuale sunt DATORII DE VALOARE).

❸ Conținutul reparării prejudiciilor

DAUNELE → mijloace NEPATRIMONIALE [art. 253(1)-(3) și măsuri provizorii în art. 255];

MORALE → mijloace PATRIMONIALE [art. 253(4)] – drept la reparație prescriptibil; valoarea este stabilită de
instanță printr-o apreciere in concreto, în funcție de gravitatea și conținutul daunei.
PREJUDICIILE (a) REPARAREA ATINGERILOR ADUSE SĂNĂTĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII CORPORALE:
CORPORALE → componenta economică [de regulă prin DESPĂGUBIRI BĂNEȘTI: 1387-1392] – cuprinde:
— echivalentul câștigului din muncă de care a fost lipsit [venitul lunar net din ultimul an, ori
cel pe care l-ar fi putut realiza la terminarea pregătirii; venitul mai mare dintr-un contract
care nu a fost pus în executare; iar în ipoteza în care nu realiza venituri, salariul minim net
 pe economie – 1388(3)] – regula: plăți periodice; excepția: sumă globală, la cerere, pentru
motive temeinice [1387(2)];
— cheltuielile cu îngrijirile medicale și, dacă este cazul, cheltuielile determinate de sporirea
nevoilor de viață (proteză, cărucior), și orice alte cheltuieli necesare;
— despăgubirile provizorii [1387(3)] – la cererea expresă a victimei, până la definitivare.
→ componenta morală [sunt aplicabile art. 253-256; 1391(1) → DESPĂGUBIRE SUPLIMENTARĂ, pentru
restrângerea posibilităților de viață familială și socială: PREJUDICIUL DE AGREMENT).

(b) REPARAREA ATINGERILOR ADUSE PRIN DECESUL VICTIMEI IMEDIATE

→ despăgubirile acordate victimei imediate (sau directe):
— componenta economică (pierderea câștigului din muncă) poate fi obținută cât timp se mai
află în viață; moștenitorilor li se cuvin numai despăgubirile obținute dar neîncasate;
— componenta morală poate fi obținută la cererea promovată până la deces și nu trece la
moștenitori decât dacă autorul lor a introdus acțiunea; despăgubirile sunt cesibile numai
dacă au fost stabilite prin tranzacție sau hotărâre judecătorească definitivă;
→ PREJUDICIILE PRIN RICOȘEU (PREJUDICII REFLECTARE) îndrituiesc victimele indirecte:
— prin VICTIMĂ INDIRECTĂ înțelegem orice persoană legată de victima directă printr-o relație
de interes patrimonial sau nepatrimonial, și care suferă o pierdere economică ori afectivă
ca urmare a prejudiciului corporal suferit de aceasta;
— repararea prejudiciilor patrimoniale prin ricoșeu [art. 1390 și 1392]:
(1) pierderea întreținerii prestate de drept [art. 516-523: OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE]
sau în fapt [1390(2) → fiind vorba de lezarea unui interes, și nu a unui drept subiectiv,
apare condiția stabilității: de aceea legiuitorul folosește sintagma „în mod curent”]
de către victima imediată, victimei indirecte;
(2) cheltuielile cu îngrijirea victimei sau pentru înmormântare [1392].
— repararea prejudiciilor morale prin ricoșeu:
(1) PREJUDICIILE AFECTIVE [1391(2)] izvorăsc exclusiv din moartea victimei imediate, și nu se
pot naște pentru alte atingeri aduse acesteia – e.g., dureri fizice ori psihice, handicap;
(2) sfera victimelor prin ricoșeu cuprinde persoanele în favoarea cărora legea instituie o
prezumție simplă de afecțiune (ascendenți, descendenți, frați, soț), precum și orice
alte rude sau prieteni, în măsura în care se poate dovedi legătura de afecțiune.
Corelația cu (a) AJUTORUL SOCIAL sau PENSIA DE ASIGURĂRI SOCIALE (inclusiv pensia de invaliditate cuvenită victimei
drepturile de directe, sau pensia de urmaș cuvenită victimei indirecte): au caracter de despăgubiri cu funcție de
asigurare reparație, motiv pentru care sumele se impută asupra valorii prejudiciului patrimonial [1393(1)],
cu condiția ca pensia să fi fost acordată efectiv [1393(2)];
(b) ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ sau DE BUNURI (raporturi de asigurare contractuală) – 2 ipoteze:
→ autorul prejudiciului sau persoana răspunzătoare are contractată o asigurare de răspundere
civilă delictuală [art. 2223 și 2225] – regula: fără drept de regres; excepție: accidente auto;
→ victima prejudiciată are calitatea de asigurat – soluțiile diferă după cum asigurarea privește:
— bunurile: încasează suma de bani, iar asigurătorul are drept de regres împotriva autorului;
— persoana: cumul între suma asigurată și despăgubiri (de la persoana răspunzătoare).