Reglementarea legala si domeniu de aplicare a raspunderii delictuale

Din punct de vedere lingvistic răspunde-rea este conştientizarea de către personalitate a datoriei
sale în faţa societăţii, unei colectivităţi de oameni, înţelegerea sensului şi însemnătăţii

comportamentului său. În jurisprudenţă acest termen a capătat o altă semnificaţie, deosebită de

cea din limbajul obişnuit, şi anume: evidenţiază consecinţele ne-gative, survenite în cazul
comiterii unor fapte ilegale de către o persoană fizică sau o persoană juridică. Răspunderea
juridică include în sine doar acele consecinţe ale încalcării de drept, care se exprimă în apariţia
unor noi obligaţiuni sau alte modalităţi a obligaţiunilor apărute din raportul de drept deja
existent. Dreptul civil cunoaşte două forme ale răs-punderii: delictuală şi contractuală, ambele
fi-ind dominate de ideea fundamentală a reparării unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta
ilicită şi adeseori culpabilă a unei persoane. Răspunderea delictuală este obligaţia unei
persoane de a repara prejudiciul cauzat altu-ia printr-o faptă ilicită extracontractuală, sau, după
caz, prejudiciul pentru care este chemat prin lege să răspundă. Aceasta intitutie este reglementata
de catre codul civil incepind cu art 1998 pina la art 2039. Raspunderea delictuala are ca scop
repararea integral a prejudiciului cauzat indiferent de persoana caruia i sa cauzat ,de felul
prejudiciului si de formele care urmeaza a fi utilizatela reparare. Felurile răspunderii delictuale:
răspunderea civilă delictuală subiectivă şi răspunderea civilă delictuală obiectivă.
Răspunderea delictuală subiectivă – se întemeiază pe ideea de vinovăţie, greşeală

Răspunderea delictual obiectivă – cînd se angajează pe un temei obiectiv, fără existenţa

vinovăţiei, şi cînd se fundamentează pe ideea de garanţie.

In cazul obligatiilor delictuale conditiile declansarii raspunderii pot fi impartite in doua grupe
generale si speciale.Conditiele generale sunt: fapta ilicita, prejudiciu raport cauzal, vonovatie .
Prejudiciul reprezintă rezultate dăunătoare de natură patrimonială, nepatrimonială, efecte a
încălcării drepturilor subiective şi a intereselor legitime a unei persoane.1 Răspunderea civilă va
apărea doar atunci cînd a fost cauzat un prejudiciu şi care, ulterior, va trebui reparat. Oricît de
culpabilă nu ar fi fapta din punct de vedere civil, ea nu va produce efecte dacă nu s-a cauzat un
prejudiciu. Prejudiciul este o condiţie a răspunderii civile şi autorul faptei va răspunde în limita
prejudiciului cauzat. Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane este necesar ca între fapta
ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel
prejudiciu. Necesitatea raportului de cauzalitate rezultă şi din definiţia faptei ilicite, în condiţiile
în care caracterul ilicit al acesteia este dat de împrejurarea că prin ea a fost încălcat dreptul
obiectiv şi a fost cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv al persoanei.2 Vinovăţia reprezintă

1
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-obligatiilor/raspunderea-civila-delictuala/
2
Drept civil teoria generala a abligatiilor Chisinau 2015 Sergiu Baies
atitudinea psihică a autorului faptei ilicite în raport cu fapta respectivă şi urmările pe care aceasta
le produce.

Conditiile special tin cont de caracterul activitatii de insusirile periculoase ale unor obiecte care
nu pot fi controlate integral de om si care creaza un pericol sporit pentru lumea inconjuratoare.
Astfel art 2013 Cod civil prevede angajarea raspunderii civile delictuale in cazul prejudiciului
cauzat de un izvor de pericol sporit si in lipsa vonovatiei persoanei care a cauzat prejudicial,
avandu-se in vedere faptul ca posesorul acestuia nu intotdeauna poate dirija totalmente
activitatea izvorului sporit.

Răspunderea pentru fapta proprie-Vinovatul răspunde pentru faptele sale cu vinovăţie, adică
va repara prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege şi prejudiciul moral cauzat
prin acţiune sau omisiune. Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu
consimţămîntul persoanei vătămate şi dacă fapta autorului nu vine în contradicţie cu normele de
etică şi morală.

Răspunderea părinţilor pentru prejudiciile cauzate de descendenţii lor minori-Art. 2008,

dacă un minor ce nu a atins vîrsta de 14 ani a cauzat un prejudiciu, acesta va fi reparat de părinţi
şi tutorii acestuia, dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea
minorului.3 Dacă minorul se afla sub supravegherea unor instituţii de învăţămînt, instituţii
curative în bază de contract, atunci, pentru repararea prejudiciului cauzat, vor răspunde
instituţiile respective dacă nu se demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Obligaţia
de a repara prejudiciul de către părinţi, tutori, instituţii de învăţămînt, nu încetează chiar dacă
minorul a atins vîrsta majoratului sau a dobîndit bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.
Art. 2009, minorul între 14 şi 18 ani, trebuie să răspundă personal pentru prejudiciul cauzat, iar
dacă nu dispune de bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului, acesta va trebui
reparat integral sau în parte nereparată de către părinţi sau curatori, dacă nu demonstrează că
prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Părinţii şi curatorii nu se lipsesc de obligaţia de a repara
prejudiciul, chiar dacă autorul prejudiciului a atins majoratul, sau pînă la atingerea majoratului,
el a dobîndit bunuri sau venituri suficiente pentru a repara prejudiciul.

Răspunderea comitenţilor pentru prepuşii lor (art. 2005, Cod Civil)- Comitentul răspunde
pentru prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său, în funcţiile în care i s-au încredinţat.
Pentru angajarea răspunderii comitentului este necesar ca raportul de subordonare să existe la
momentul săvârşirii faptei prejudiciabile de către executant. Astfel, va repara prejudiciul chiar

3
CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA
Publicat : 22-06-2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 art. 661
dacă în momentul depunerii cererii de către persoana vătămată sau examinării cauzei de către
instanţa de judecată autorul prejudiciului a încetat de a mai fi prepusul său. Prepusul se poate
exonera dacă va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri-Art. 2013. Persoanele care desfăşoară

activitatea ce prezintă un pericol sporit pentru lumea înconjurătoare, au obligaţia să repare
prejudiciul cauzat, dacă nu demonstrează că acesta se datorează unei forţe majore sau din intenţia
persoanei vătămate. Obligaţia de reparare a prejudiciului revine persoanei care posedă acest
izvor de pericol sporit, în baza dreptului de proprietate, sau persoana care şi-a asumat paza
izvorului de pericol sporit. Exemplu: folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile,
efectuarea lucrărilor de construcţie, etc. Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru
prejudiciul cauzat, dacă demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui ca
urmare a acţiunilor ilicite ale unor terţi. Aici deja, răspunderea revine persoanei care a dobîndit
în mod ilicit izvorul de pericol sporit. Dacă posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat de
faptul că izvorul a ieşit din posesiunea lui, el va răspunde cu persoana în posesiunea căreia a fost
dobîndit ilicit acest izvor.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale -Art. 2014. Persoana care deţine un animal,
fie se foloseşte de el, va răspunde pentru prejudiciile cauzate. Cel care are în pază un animal,
practic nu răspunde dacă demonstrează nevinovăţia sa.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţie

de răspundere-Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen
legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere
din cadrul ei, se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va
răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave. Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se
naşte în măsura în care cel prejudiciat a omis cu intenţie ori din culpă gravă să înlăture
prejudiciul prin mijloace legale. În cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un
act adoptat în scopul protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea
răspunde pentru prejudiciu de acest fel cauzat sau nepreîntîmpinat prin neexecutarea obligaţiei,
cu excepţia cazului cînd autoritatea publică demonstrează că a dat dovadă de diligenţă rezonabilă
în executarea obligaţiei. Autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea
unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta sau omisiunea de a pune în aplicare o lege.

Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de cercetare

penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor de judecată-Prejudiciul
cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare
ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a
nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a
muncii corecţionale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de
răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale
instanţelor de judecată. Statul se exonerează de răspundere în cazul când persoana vătămată a
contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ.

Efectele răspunderii civile delictuale: Răspunderea delictuală naşte un raport obligaţional între
autorul faptei sau persoanei răspunzătoare şi victimă. Victima este creditorul obligaţiei de a
repara prejudiciul iar autorul faptei sau persoana răspunzătoare este debitorul obligaţiei.
Obligaţia de reparaţie se naşte din momentul în care sînt întrunite condiţiile răspunderii
delictuale. Debitorul poate repara prejudiciul benevol şi atunci obligaţia lui se stinge, iar dacă nu
doreşte să o repare, atunci, va interveni instanţa de judecată, care va lua o hotărîre privind
repararea prejudiciului. Instanţa va lua o hotărîre, obligîndu-l pe autor să pună la dispoziţie un
bun de acelaşi gen şi calitate, să repare bunul deteriorat ori să compenseze integral, prin
echivalent bănesc prejudiciul cauzat, acesta fiind calculat în funcţie de întinderea prejudiciului şi
de la data luării hotărîrii4. Creditorul poate cere şi despăgubiri suplimentare după luarea hotărîrii.
Repararea prejudiciului prin echivalent bănesc se face prin încasarea unei sume globale sau prin
stabilirea unei redevenţe. Deci, prejudiciul trebuie să fie reparat în natură, iar dacă nu este posibil
– prin echivalent bănesc. Întînderea despăgubirilor în cazul vătămării sănătăţii sau integrităţii
corporale, se face în baza articolului 2034-2035. Plata despăgubirilor în acest caz se efectuează
în rate lunare. Compensarea tuturor cheltuielilor suportate din partea vătămării pot fi stabilite cu
anticipaţie în baza avizului organului medical, etc. Instanţa de judecată, ţinînd cont de
posibilităţile persoanei vinovate, poate să stabilească o plată unică pe o perioadă de cel puţin 3
ani. La art. 2035, dacă, din cauza vătămării, capacitatea de muncă a scăzut ulterior faţă de
capacitatea pe care persoana vătămată a avut-o în momentul cînd i s-a atribuit despăgubirea, ea
are dreptul să ceară un spor corespunzător a cuantumului despăgubirilor. Persoana obligată să
plătească despăgubirea are dreptul să ceară reducerea ei corespunzătoare în cazul în care
capacitatea de muncă a persoanei vătămate a crescut faţă de capacitatea din momentul atribuirii
despăgubirii. Sumele datorate pentru repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii
corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces vor fi indexate conform legii.

Art 2036. Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului

patrimonial. Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului faptei ilicite în
cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere

4
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-obligatiilor/raspunderea-civila-delictuala/
penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea,
aplicarea în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale şi în alte
cazuri prevăzute de lege.