DESTIN , autor Vasile Lațiu

Recenzie

Cartea, Destin, publicată în Blaj, anul 2019, a fost scrisă de domnul Vasile Lațiu,
originar din satul Iclod, comuna Sâncel. Deși este de profesie economist, s-a dovedit a fi
un ,,povestitor de excepție”- cum îl numea regretatul Aurel (Rică) Roman, și un bun
cunoscător al tradițiilor și al zbuciumului țăranului român, dar și al întâmplărilor din locurile
sale natale, pe care le redă cu har și cu un farmec aparte, lucru confirmat și de publicarea a
mai multor cărți.
Cartea vizată debutează cu o introducere, intitulată sugestiv, Alte povestiri
autentice, iar mai apoi pe parcursul a 99 de pagini sunt expuse 15 povestiri distincte,
denumite evocator, iar la finele acestora sunt anexate poze cu familia autorului, dar și cu
propria persoană, atât din trecut cât și poze mai recente. În cele 15 povestiri autorul
zugrăvește cu nuanțe sadoveniene și în spirit moromețian, cu mult har, dăruire și iubire față
de poporul român și față de tradițiile și obiceiurile sătești, portretele unor oameni ,,de pe
Târnave”, precum și viața acestora presărată cu întâmplări amuzante, dar și cu momente de-a
dreptul dramatice.

Alte povestiri autentice

Cartea are ca introducere o prezentare valoroasă a Prof. Univ. Dr. Ion Buzași,
care ne ofera o imagine de ansamblu asupra cartii pe care urmeaza sa o parcurgem, o sinteza
a continuturilor cuprinse in paginile acesteia, o clasificare a povestirilor, dar și care sunt
noutățile față de povestirile din volumele anterioare.
Destin
Această primă povestire reprezintă o evocare nostalgică a unei frumoase,
neașteptate, dar triste povești de dragoste curmată de destinul necruțător. Deși destinul a fost
cel care i-a făcut să se întâlnească în stațiunea Felix, pe unul dintre prietenii autorului, văduv
cu o doamnă frumoasă stabilită în București, de asemenea văduvă, tot destinul le-a curmat
planurile de a se căsători prin moartea acesteia survenită în urma cutremurului din 1977.
Autentice din ,, perioada trecută”
Întâmplările redate în cadrul acestei părți stau sub semnul anecdotei și prezintă
diferite momente amuzante de la ședințele de partid din timpul perioadei comuniste, dar și
din timpul examenelor pentru completarea studiilor. De pildă, în timpul unui examen la limba
română, un profesor, dorind să-l ajute pe unul dintre candidați care avea subiectul Scrisoarea
a III-a, și care nu scrisese nimic i-a spus: ,,Tu ești Mircea? La care vecinul meu se ridică
rapid luând poziția soldatului recrut și îi răspunde militărește: Nu-s Mircea, tovarășe profesor,
eu sunt Blidar Onofrei, președintele C.A.P.-ului Roade bogate, din comuna Luna, regiunea
Cluj. Bine, bine, îi zise profesorul și iartă-mă ca te-am deranjat”.
Comănici
De la o povestire umoristică se trece la una sângeroasă, care ne arată nedreptățile acelei
perioade, în care, deși un argat s-a răzbunat că i-a amânat simbria, omorându-l pe stăpânul
său, Comănici, unul dintre cei mai înstăriți sânceleni de atunci, cu toate acestea a fost lăudat
oarecum că s-a opus unui ,, chiabur, exploatator al clasei muncitoare” și a primit o pedeapsă
ușoară.
Ghiurco
Relatarea cu acest nume scoate în evidență precaritatea intelectuală a unor activiști de
partid, astfel că ,,unul dintre cei mai mari din București” venit în inspecție la primărie a fost
recunoscut ca fiind din Tiur, și după cum spunea cea care l-a recunoscut ,, Chiar nu îmi vine
să cred că acolo în București trebuie să fii sărac și repetent la școală ca să ajungi domn
mare?”
În Sâncel îi nuntă mare – reprezintă o baladă , care după cum spune Prof. Univ.
Dr. Buzași, este un ,, crâmpei de Țiganiadă, pe care o imită în stil, onomastică și situații
ridicole”
Jocul de cărți – evocă obiceiul de la priveghi, de a bea, a povesti și a juca cărți
chiar și pe sume mari de bani, pe pământ și chiar pe neveste, de exemplu unul Nichie ,, a
câștigat și nevasta la unu din Alecuș la cărți, în schimbul a două iugăre de pământ, căștig, de
care l-a iertat pe alecușan”.
Miros de România – aduce în vedere faptul că distanța nu poate să-l facă pe om să
uite copilăria și locurile natale, astfel că acest miros al țării natale ,, nu există nicăieri în
lume”.
Mulțumiri
În această parte este evocat cu dragoste și prețuire Pr. Dr. Pinca Petru, parohul bisericii
frecventate de autor, cu prilejul pensionării, părintele fiind cel care i-a cununat copiii, i-a
botezat nepoții, le-a făcut slujbe de pomenire celor morți din neamul lor.
Nicu Banciu
Tot sub semnul anecdotei stă și această povestire, în ea fiind prezentată viața unui
om din Sâncel, care după cum spunea el ,,avea 42 de meserii”și sunt enumerate o parte din
năzdrăvăniile acestuia.
 Povestiri autentice- continuă seria întâmplărilor trăite și auzite de la alții, presărate și
de această dată cu mult umor.
Rică Roman
Autorul dedică această parte în memoria bunului său prieten ,, Rică Roman, erudit
cunoscător al literaturii române, scriitor, epigramist, cântăreț și recitator de excepție”,
aducându-i mulțumiri și înălțând rugăciuni pentru sufletul său, să aibă parte de odihnă
veșnică.
Sentea
Această povestire evocă două evenimente necugetate care au tulburat liniștea satului,
în toamna anului 1952, și care au fost recunoscute de către făptașul Sentea după cinci ani de
la săvârșirea lor.
Tănasa lu Chele – sunt rememorate perioade aspre din viața sătenilor, perioada
colectivizării, cu acele cote care trebuiau predate statului, cote care îi săracea chiar și pe cei
mai înstăriți din sat. Din această relatare se poate observa drama țăranului român, dar și
invidia și răutatea altora, astfel că, un vecin l-a pârât pe Tănase că a tăiat un vițel pentru
familia lui și din cauza acestuia , Tănase a stat trei luni jumătate în închisoare.
Țundroi – este redată o întâmplare din timpul deplasării spre Budapesta, în vederea
susținerii Naționalei României împotriva Naționalei Ungariei.
Vinul sfințit – reprezintă o povestire presărată cu umor, în care, fiind invitat de Ion a
lui Bem să intre pe la el s-au cinstit cu un vin, pe care, în opinia lor l-au sfințit prin rostirea
rugăciunii Tătăl nostru, în mod solemn, cât vinul era la încălzit. Vinul le–a trezit
sensibilitatea și amintirile concluzionând astfel: ,, - Ce vremuri Ioane! Oare cu ce au greșit
părinții și bunicii noștri, de au fost pedepsiți de Dumnezeu să ne ia viile, să se pustiască, să
devină pășune pentru animale și sălbăticiuni? Și Ion este la al treilea Tatăl nostru, iar noi
aproape să lăcrimăm de aducerile aminte”.
Parcurgând paginile acestei cărți, cititorii sunt proiectați pe ulițele satului, unde pot
lua contact cu limbajul din acea perioadă, expresiile omului simplu de la țară fiind redate cu
multă fidelitate, pot experimenta trairi si sentimente distincte de la râs cu lacrimi, la tristețe,
empatie, autorul reușind să stârnească interesul prin autenticitatea și originalitatea povestirilor
expuse. De aceea, recomand această carte atât celor tineri pentru care poate constitui o
veritabilă lecție de istorie, o lecție care să-i determine să aprecieze ceea ce au, să diferențieze
zbuciumul omului vitregit de soartă din trecut comparativ cu zbuciumul omului contemporan,
să cunoască dramele țăranilor cărora pe langa ceea ce dețineau: pământ, animale, unelte, li se
lua chiar și demnitatea; este o lecție de curaj, de a reuși să îți păstrezi optimismul chiar și
când nu mai ai nimic altceva, confirmându-se astfel vorba proverbului ,, a face haz de necaz”,
dar o recomand în aceeași măsură și celor care au prins acele perioade având posibilitatea de
a rememora din altă postură, ,,cu alți ochi” vremurile trăite.