Atmosfera Soarelui[modificare 

| modificare sursă]
Temperatura, presiunea și densitatea cresc de la margine către centrul Soarelui, unde energia este
eliberată prin reacții termonucleare de transformare a hidrogenului în heliu. Cantitățile colosale de
energie degajate de nucleul solar sunt transportate prin zona radiativă către exterior prin cuante
(fotoni) care, prin emisii și absorbții repetate de milioane de ori, ajung în cele din urmă la
o zonă aflată aproape de exterior (cu o grosime de cca. o zecime din raza solară), unde energia nu
se mai transportă prin radiație, ci prin convecție (adică prin mișcările de fierbere ale gazelor solare).
Baza atmosferei solare o formează fotosfera - un strat subțire de gaz (cca. 300 - 400 km), dar care
reprezintă stratul cel mai adânc din atmosfera solară care poate fi observat și prin care se emană
fluxul total de energie, adică luminozitatea soarelui Lʘ. Fenomenele solare care apar în fotosferă
sunt petele și faculele.
Următorul strat către exterior, care nu se vede cu ochiul liber, doar în timpul eclipselor totale de
soare, este cromosfera. Aceasta apare în timpul eclipsei ca un cerc roșiatic în jurul discului negru al
Lunii care a obturat Soarele. În cromosferă apar spicule, plaje, erupții și unele protuberanțe.
Dincolo de cromosferă se întinde pe o distanță foarte mare coroana solară, care ne apare ca o
draperie albă delicată, observabilă direct tot în timpul eclipselor totale de Soare. Aici apar
proeminențe (similare cu cele din cromosferă). În coroana solară se află și regiunea de tranziție.