TULBURĂRILE SOMATOFORME

Un grup de tulburări în cadrul cărora indivizii experimentează simptome fizice semnificative, pentru
care nu există aparent nici o cauză organică.
Pacienții nu își produc și nu își controlează conștient simptomele.
Ei chiar experimentează simptomele, și aceste simptome trec doar când factorii psihologici care duc la
aceste simptome sunt rezolvați.

Diagnosticul de tulburare somatoformă este pus rapid atunci când:

- factorii psihologici care au dus la dezvoltarea simptomelor pot fi identificați rapid
- caracteristicile simptomelor sfidează ceea ce se știe despre fiziologia corpului
- examinarea fizică poate dovedi că simptomele nu pot fi explicate dpdv fiziologic

Exemplu: Un copil perfect sănatos în weekend-uri, dar are dureri groaznice de stomac în fiecare
dimineață înainte de a merge la școală, durerea probabil fiind provocată de distresul cauzat de
mersul la școală.

Tulburările somatoforme trebuie diferențiate de tulburările psihosomatice.

Tulburarea psihosomatică - pot fi implicați factori psihologici, dar persoana are o boală sau o problemă
fizică, cum ar fi hipertensiunea, care poate fi ușor măsurată prin analizele medicale.

Tulburările somatoforme
→ persoana nu are nici o boală organică sau vreo problemă fizică care să poată fi dovedită cu ajutorul
testelor
→ are toate simptomele unei boli fizice, doar că nu există o cauză organică care să le poată explica
→ sunt diferite de simularea bolii (atunci când o persoană se preface pentru a evita anumite situații)
→ sunt diferite și de tulburarea artificială (persoana simulează o anumită boală în mod deliberat pentru
a primi atenție din partea medicilor)

! Tulburările somatoforme sunt abodate alături de tulburările disociative deoarece mulți teoreticieni
consideră că tulburările somatoforme sunt rezultatul reprimării sau al uitării motivate, privind
anumite amintiri sau emoții dureroase, așa cum se întâmplă în cazul tulburărilor disociative.
Simptomele fizice pot fi un mod acceptat pentru individ de a-și exprima distresul psihologic pe care îl
trăiește.
 Tulburarea conversivă
*Cel mai dramatic tip de tulburare somatoformă
Cele mai frecvente tipuri de simptome:
- paraliziile
- orbirea
- mutismul
- pierderea auzului
- pierderea severă a capacității de coordonare
- anestezia unui membru

Implică un simptom specific, cum ar fi orbirea sau paralizia, dar o persoană poate avea episoade
conversive repetate, fiind implicate părți diferite ale corpului.
Simptomul apare după un distrés psihologic extrem și apare într-un mod brusc.
O trăsătură comuna și fascinantă este “la belle indifference” – indiferența frumoasă – indivizii pot fi
complet lipsiți de griji legat de faptul că experimentează pierderea funcționalității într-o anumită parte a
corpului.

Teorii ale tulburării de conversie

Înainte se facea referiré la tulburarea de conversie ca fiind isteria conversivă..

În urmă cu secole, medicii considerau că:

-doar femeile pot dezvolta simptome conversive

-aceste simptome apăreau când dorința pentru satisfacția sexuală sau de a avea un copil nu era
satisfăcută, provocând rătăcirea și refuzarea propriului uterului

Teoria susținea că uterul va otrăvi diferite părți ale corpului, cum ar fi gâtul sau piciorul, cauzând
simptome asociate, cum ar fi senzația de sufocare sau paralizia
Acum știm că:
- nu are nici o legătură cu rătăcirea uterului
- și că, deși este mai comună în rândul femeilor, bărbații pot la fel de mult să dezvolte aceste simptome
Simptomele conversive au fost aparent comune în timpul celui de-al doilea război mondial, când soldații
deveneau paralizați sau orbi într-un mod inexlicabil ți astfel nu se mai puteau întoarce pe front.
Simptomele fizice pe care soldații le-au experimentat reprezintă trauma prin care au trecut și pot încerca
sa o suprime. (un soldat care a înjunghiat un civil în gât poate sa își piardă capacitatea de a mai vorbi)
Simptomele conversive pot fi comune printre supraviețuitorii abuzurilor sexuale.
Tratamentul pentru tulburarea conversivă

Tratamentul psihanalitic al tulburării de conversie se axează pe:

→ exprimarea emoțiilor și a amintirilor dureroase
→ și apoi, pe relația dintre acestea și simptomele conversive

Tulburarea cronică de conversie este mult mai greu de tratat.

Tratamentele comportamentale au ca și scop tratarea anxietății care a dus la dezvoltarea tulburării.

Persoanele diagnosticate cu tulburare de conversie sunt greu de tratat deoarece ele nu consideră că este
ceva în neregulă cu ei din punct de vedere psihologic.
Dacă au acea “belle indifference”, nu sunt dispuși să colaboreze cu psihologii pentru a reuși să trateze
simptomele fizice.

Când simptomele sunt prezente pentru mai mult de o lună, în istoria persoanei poate să apară și
tulburarea de somatizare.
 Tulburarea de somatizare și tulburarea algică

O persoană cu tulburare de somatizare are un istoric lung de lamentări cu privire la simptomele fizice,
care îi afectează mai multe arii ale corpului, pentru care analizele medicale nu au reușit să găsească o
cauză organică.
Cele mai des întâlnite lamentări sunt legate de:
- durerile de cap
- piept
- abdomen și
- spate.

Persoanele care se plâng doar de durere cronică sunt diagnosticate cu tulburare algică.

O persoană cu tulburare de somatizare va avea, pe lângă durerea unor părți ale corpului, o varietate de
alte simptome printre care:
-palpitații ale inimii
-gaze stomacale excesive
-probleme ginecologice (cum ar fi crampe menstruale)

Diagnosticul trebuie pus atunci când există un istoric bogat de simptome fizice cărora nu li s-a gasit cauze
organice.
Aceste simptome sunt de cele mai multe ori exprimate vag, dramatic, si într-un mod exagerat, iar
individul poate insista să fie supus și altor analize medicale;
în unele cazuri chiar cer să fie operați deși nu este cazul.

În cazul tulburării de somatizare ― individul chiar simte durere fizică și caută ajutor pentru acea durere
În cazul hipocondriei ― individul doar este îngrijorat că poate să aibă o anumită boală.

Uneori, indivizii cu tulburare de somatizare acuză pierderea funcționalității în unele părți ale corpului, la
fel ca în cazul tulburării de conversie.
→ diagnosticul de tulburare de somatizare este pus atunci când pierderea funcționalității este
parte a unui spectru mai larg de simptome, care se presupune că au cauze psihologice.
Anxietatea și depresia sunt prezente frecvent în rândul persoanelor cu tulburare de somatizare / algică.

În cazul bărbaților cu această tulburare apare în istoricul lor:

- probleme cu alcoolul
- tulburare de personalitate antisocială
La fel ca și în cazul tulburării de conversie
Persoanele cu tulburare de somatizare sau tulburare algică se poate să fie înclinate spre anxietate sau
depresie, pe care nu reușesc să le exprime sau să le facă față, și astfel:
→ fie ajung să somatizeze propriul distres
→ fie maschează distresul cu ajutorul alcoolului sau a comportamentului antisocial

Somatizarea este mai des întâlnită în rândul femeilor decât în rândul bărbaților.
Poate din cauza faptului că femeile au mai multe perioade de depresie ți anxietate și nu se simt
întotdeauna confortabil șă își exprime distresul pe care îl trăiesc, ajungând astfel să experimenteze
simprome fizice.

Latinii și asiaticii au o rată crescut a tulburării de somatizare;

normele culturii le permit mai degrabă să-și exprime distresul prin simptome fizice decât prin exprimarea
unor emoții negative.

Tulburarea de somatizare tinde să fie o problemă pe termen lung.

Tulburarea de oboseală cronică ― este des confundată cu aceasta.

― aceasta implică o oboseală cronică asociată cu simptome asemănătoare unei infecții
virale
― este o problemă medicală, probabil cauzată de o infecție sau de un sistem imunitar slăbit
― este dificil de diagnosticat, deoarece implică multe dintre simptomele care apar în rândul
persoanelor care somatizează
Teorii ale tulburării de somatizare și ale tulburării algice

Studiile realizate pe istoricul familiilor cu tulburare de somatizare și tulburarea algică au scos la iveală că
aceste tulburări se transmit în primul rând în cazul rudelor de sex feminin.
30% dintre pacienții cu tulburare algică au avut în istoricul familial probleme psihologice:
- cel mai des tulburare algică, în rândul rudelor de sex feminin
- cazuri de alcoolism, în rândul rudelor de sex masculin

Nu există dovezi că transmiterea acestor tulburări este una genetică.

1. Copiii părințilot cu aceste tulburări pot învăța modelul părinților lor de a somatiza atunci când se
confruntă cu distres.

2. Părinții care somatizează, pot să-și neglijeze copiii, iar aceștia învață că singurul mod de a primi
atenție și îngrijire este să fie bolnavi.
Copiii părinților care somatizează au o vulnerabilitate crescută față de o paletă largă de probleme
psihologice, de la tentative de sinucidere până la spitalizări frecvente.

O teorie cognitivă a somatizării și a durerii algice sugerează că persoanele cu aceste tulburări:

→ tind să experimenteze mult mai intens decât alții senzațiile corporale
→ acordă o atenție mai crescută simptomelor fizice
→ tind să catastrofeze aceste simptome

Exemplu: O persoană poate avea o ușoară indigestie, dar experimentează o durere severă în piept și
interpretează durerea ca fiind un semn sigur al infarctului.

Interpretarea pe care el o oferă experienței poate avea efect direct asupra proceselor fiziologice,
prin creșterea ritmului cardiac sau a tensiunii, în felul acesta menținând și exacerbând propria durere.

Propriile sale cogniții vor influența modul în care va prezenta simptomele în fața medicului și a
familiei.

Ca și rezultat, medicul îi va scrie un număr și mai mare de medicamente sau îl va supune și

altor analize medicale, iar din partea familiei va câștiga simpatie, va fi scutit de responsabilitâți și astfel
îi va fi întărit comportamentul pasiv.

Tulburarea de somatizare poate fi parte a tulburării de stres post-traumatic experimentat de o persoană

care a fost supusă unui stresor puternic, intolerabil.

Persoanele cu tulburare de somatizare au, de obicei, în istoria lor evenimente de abuz sexual sau fizic.

Refugiații sau imigrații au un risc crescut să dezvolte tulburare de somatizare.

Tratamentul pentru tulburarea de somatizare și algică

A convinge persoanele care suferă de tulburare de somatizare sau de tulburare algică nu estd un lucru ușor

Dacă acceptă să primească tratamentul, aceste persoane răspund bine la intervenții care:
îi învață să își exprime emoțiile și amintirile negative
și îi ajută să înțeleagă legătura dintre propriile emoții și simptome fizice

Terapiile cognitive pentru aceste tulburări îi învață pe oameni să interpreteze rațional simptomele fizice.
Hipocondria

Persoanele hipocondriace pot să se îngrijoreze că suferă de anumite boli fără a experimenta, însă,
simptomele fizice severe care să sugereze o boală, așa cum se întâmplă în cazul tulburării de somatizare.

Indivizii au o vulnerabilitate crescută față de depresie și anxietate;

Și au în istoricul familiei aceste tulburări.

Frica legată de starea lor de sănătate este adesea rezultatul unui distres și inabilitatea de a face față acestui
distres într-un mod adaptativ.

Persoanele hipocondriace nu iau în considerare faptul că probleme lor sunt cauzate de factori psihologici
și, astfel refuză sau nu caută tratamentul psihologic.

Atunci când se întâmplă să primească ajutor psihologic, tratamentul este axat spre:
→ a-i ajuta să înțeleagă asocierea dintre simptome și distresul emoțional
→ și sunt ajutați să găsească moduri adaptative de a face față distresului
Tulburarea dismorfică corporală

Persoanele cu această tulburare sunt preocupați excesiv de unele părți ale corpului, încât cred că sunt
defecte.

Părțile corpului pe care se centrează aceste persoane sunt cel mai adesea de la nivelul:
- capului (nas, urechi, gură, ochi)
- brațelor și picioarelor
- părți ale organelor sexuale

Aceste persoane petrec ore întregi uitându-se la partea corpului “deformată”,

Se privesc în oglindă și elaborează ritualuri prin care încearcă să-și îmbunătățească respectiva parte a
corpului sau își ascund acele părți.

Exemplu: Pot petrece ore în șir în care își aranjează părul pentru a-și ascunde defectul de la ureche.

Apelează deseori la chirurgie plastică pentru a-ș modifica părțile corpului de care sunt nemulțumite.

Media vârstei privind debutul acestei tulburări este 19 ani.

În media aceste persoane au patru sau mai multe părți separate de care sunt preocupați.