Tulburarea anxioasă de separare

a. Frică și anxietate excesive, inadecvate pentru stadiul de dezvoltare, privind separarea de persoanele de
atașament
Evidențiată de cel putin 3 dintre următoarele:
1. Disconfortul excesiv recurent atunci când individual anticipează sau trăiește despărțirea de casă
sau de persoanele cele mai importante pentru el.

2. Preocuparea persistentă și excesivă privind pierderea persoanelor de atașament, sau posibilitatea

ca acestea să sufere prin îmbolnăvire, rănire, desastre sau deces.

3. Preocuparea persistentă și excesivă că se va întâmpla un eveniment neplăcut care ar putea causa

separarea de persoana de atașament

4. Ezitarea sau refuzul de a ieși din casă la școală, la serviciu sau altundeva din causa fricii de
separare.

5. Frica excesivă și persistentă sau ezitarea de a rămâne acasă sau în alte locuri singur sau fără
persoanele de atașament.

6. Ezitarea sau refuzul persistent de a dormi în afara casei sau de a se culca dacă un se află în
aproierea unei persoane de atașament

7. Coșmaruri repetate de simptome somatice atunci când este separat de persoanele de atașament.

8. Acuze repetate de simptome somatice atunci când este separat de persoanele de atașament.

b. Frica, anxietatea sau evitarea este persistentă, cu durată de cel puțin 4 săptămâni la copii și adolescenți,
și peste 6 luni la adulți.
Copiii manifestă atunci când sunt despărțiți de părinți – retragere social
- apatie
- tristețe
- dificultăți de concentrare
la teme sau joacă.
Pot prezenta frică de animale, monștrii, intuneric, hoți de copii, accidente de mașină, călătorii cu avionul.
Copiii sunt descriși ca fiind obositori, intruzivi și necesitând atenție permanente.
Ca adulți par dependenți și hiperprotectori.
Debutul se poate instala cel mai devreme la vârsta preșcolară, Mai rar în adolescență.
Factori de mediu. Se dezvoltă deseori după un stres de viață, ăn secial o pierdere (decesul unei rude)
La adulții tineri: părăsirea casei părintești, debutul unei relații sentimentale sau apariția rolului de
părinte Hiperprotecția și caracterul intruzic al ărinților.
Factori genetici și fiziologici.
Mutismul selectiv
1. Incapacitatea constantă de a vorbi în situații sociale în care este de așteptat ca persoana să
vorbească, deși în alte situații vorbește.

2. Perturbarea influențează rezultatele școlare și rofesionale sau comunicarea socială.

3. Durata perturbării este de cel puțin 1 lună

4. Incapacitatea de a vorbi un este cauzată de lipsa cunoașterii sau de disconfortul de a vorbi în

limbajul cerut de situația social respectivă.
Elemente asociate: - timiditate excesivă
- frica de ridicol în societate
- izolare și retragere socială
- trăsături compulsive
- negativism
- crize de nervi
- comportament opozițional ușor
Debut și evoluție
Debutează de obicei înaintea vârstei de 5 ani.
Persistența tulburării este variabilă.
Mulți indivizi “depășesc” mutismul selectiv.

Factori de risc
Factori de temperament. Afectivitatea negativă sau inhibiția comportamentală pot juca un rol.
Istoricul parental de timiditate, izolare social și anxietate social.
Factori de mediu. Inhibiția social a părinților oate servi ca model.
Părinții acestora sunt descriși ca hiperprotectori sau exercitând un control mai
intens.
Factori genetici și fiziologici.
 Fobia specifică

A. Frică sau anxietate marcată privind un obiect sau o situație particular (de zbor, înălțime, animale,
injecție, vederea sângelui).

B. Obiectul sau situația fobică provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate imediată.

C. Obiectul sau situația fobică este evitată conștient sau suportabilă cu frică sau anxietate.

D. Frica sau anxietatea este disproporționată față de pericolul real pe care îl implica obiectul sau
situația respectivă și față de contextul socio-cultural.

E. Frica, anxietatea sau comportamentul de evitare este persistent, având de obicei o durată de cel
uțin 6 luni.

F. Frica, anxietatea sau comportamentul evitant cauzează disconfort semnificativ clinic sau déficit în
domeniile social, profesiona sau în alte arii importante.

G. Perturbarea un corespunde mai bine simtomelor altei tulburări mintale cum ar fi:
● frica
● anxietatea și evitarea situațiilor asociate cu simptome de panică sau cu alte simptome care
provoacă incapacitate (ca în agorafobie)
● obiecte sau situații legate de obsesii (ca în tulburarea obsesiv-compulsivă)
● rememorarea evenimentelor traumatizante (ca în tulburarea
de stres posttraumatic) ● părăsirea casei sau a ersoanelor de atașament (ca în
tulburarea anxioasă de separare) ● sau frica de situații sociale (ca în tulburarea
anxioasă socială).

Stimulul fobic:
Animale (păianjeni, insecte, câini).
Mediu natural (înălțime, furtună, apă).
Sânge-injecții-leziuni (ace, procedure medicale invazive).

Elementul esențial - frica sau anxietatea limitată la prezența unei situații sau obiect particular, care poate
fi numit stimul fobic.
Mulți indivizi se tem de obiecte sau situații care aparțin mai multor categorii, sau stimuli fobici.
Pentru diagnostic, răspunsul trebuie să difere față de frica normală, tranzitorie care apare în mod obișnuit
la populația normală.
Intensitatea fricii resimțite poate varia în funcție de apropierea de obiectul sau situația anxiogenă.
Poate să apară la anticiparea sau în prezența concretă a obiectului sau situația
anxiogenă.
Frica poate lua forma unui atac de panică parțial sau complet.
Intensitatea fricii sau anxietății poate varia (de la anxietate anticipativă la atacul complet de panică) în
diverse situații în care apare obiectul/situația fobică, ca urmare a factorilor contextuali variați, cum ar fi:
●prezența altor persoane
●durata expunerii
●alte elemente agravante (cum ar fi turbulențele de zbor – pentru indivizii care se tem de deplasarea cu
avionul)
Individul evită conștient situația.
Dacă un poate să o evite sau decide să un o facă, situația sau obiectul provoacă friă sau anxietate intensă.
Evitarea activă – înseamnă că individul se comportă intenționat într-un mod destinat să prevină sau
minimizeze contactul cu obiectele sau situațiile fobice.