MODULUL 5.

1 – Cele Trei Cauze Majore ale Bolilor

PRIMA CAUZĂ MAJORĂ: EPUIZARE INERENTĂ (GENETICĂ)

Epuizarea inerentă este un cod genetic al celulei (memoria celulei), care stabileşte starea

iniţială în care se află ţesutul şi modul în care va răspunde la impulsurile de viaţă. Corpul fizic al

omului poartă amprenta genetică a propriului arbore genealogic, iar rezistenţa sau slăbiciunea

celulelor este transmisă prin istoricul genetic. Acest lucru este valabil şi se aplică organismului în

integralitatea sa. Iniţial, Dumnezeu a creat celulele, însă memoria care conţine informaţii despre cât

de bine funcţionează o celulă este ceea ce constituie genetica. Pe măsură ce ne maturizăm, noi fie

contribuim la degradarea şi mai mare a slăbiciunilor inerente, fie le depăşim, fortificându-ne

organismul, prin stilul de viaţă abordat. Este extrem de important să înţelegem acest fenomen,

deoarece, în prezent, generaţiile devin tot mai debile în loc să devină mai rezistente. Astăzi, mai

mult decât oricând în trecut, oamenii preiau în organism, prin consum alimentar sau pe cale

injectabilă, cantităţi enorme de toxine. În prezent, asistăm la declanşarea cancerului (care este o

formă de degenerescenţă sau de intoxicare cronică) începând cu vârsta adolescenţei, afecţiunilor

cronice şi degenerescente la nou-născuţi şi la apariţia unor malformaţii la naştere nemaiîntâlnite

până acum. Dacă organele şi glandele sunt sub-active ca efect al informaţiei genetice, a proceselor

inflamatorii sau a intoxicării, de aici pot rezulta o suită de dezechilibre şi apar condiţiile de instalare

a bolilor.

Conceptul pe bază căruia funcţionează genetica este foarte uşor de înţeles. Corpurile noastre

fizice sunt moştenite de la ambii părinţi, de aceea copiii vor prelua o mare parte din trăsăturile

fizice, mentale şi afective atât de la mamă, cât şi de la tată. De asemenea, noi mai preluăm câte ceva

de la bunici, deoarece caracteristicile lor, cuprinse în codul lor genetic, au fost transmise pe cale

ereditară părinţilor noştri. Genetica susţine că noi purtăm în corpul fizic şi în psihic moştenirea

genetică transmisă de ultimele patru generaţii de strămoşi. Cu toate acestea, în cursul experienţei de

practician, am putut constata că tiparele genetice sunt transmise în mod cert la mai mult de patru

generaţii de urmaşi. Practic fiecare celulă a organismului este o celulă genetică – adică este ca o

fotocopie a celulei parentale.

Celulele devin mai rezistente sau mai debile în funcţie de codul genetic impus de aceste

caracteristici, dar şi ca urmare a propriului stil de viaţă, cu alte cuvinte prin intermediul a ceea ce un

individ mănâncă, bea, inhalează sau ceea ce este absorbit în organism prin piele, dar şi prin ceea ce
gândeşte şi simte (emoţii).

Celulele trăiesc şi funcţionează pe baza amintirilor şi a experienţelor personale, tot aşa cum

facem şi noi. Anumite experienţe ne secătuiesc de puteri, lăsându-ne vulnerabili în faţa vieţii, iar

acelaşi lucru se întâmplă şi cu celulele. Acizii şi toxinele din organism pot epuiza sau leza celulele.

Memoria genetică amplifică starea generală de sănătate a celulei sau o poate zdruncina. Impactul

tuturor acestor factori contribuie la rezistenţa sau slăbiciunea celulelor, organelor şi glandelor,

determinând îndeplinirea corectă sau incorectă a funcţiilor necesare pentru care au fost concepute
de

la bun început. Spre exemplu, dacă aţi moştenit insuficienţă tiroidiană, o debilitate a suprarenalelor

sau a ficatului, misiunea pe care trebuie să o îndeplinească aceste ţesuturi va fi compromisă, iar

capacitatea lor de a produce enzime digestive, steroizi, sau orice alte elemente, va fi serios

diminuată. Iar la acest nivel trebuie căutată cauza care va produce tulburări funcţionale la nivelul

întregului organism. Efectul va fi instalarea unui tip sau a altuia de boală. Dacă doriţi să ştiţi mai

mult pe această temă, consultaţi secţiunea „Despre starea de a fi conştient şi boală”, care va fi
tratată

în continuare.

Ca societate, noi avem obligaţia să începem repararea deficienţelor şi reconstrucţia celulelor

din organism, dacă vrem ca generaţiile viitoare să supravieţuiască. Nu uitaţi, natura nu perpetuează

niciodată exemplarele slabe. Cei slabi sunt întotdeauna devoraţi, fiindcă în acest fel natura va reuşi

să menţină sănătoase toate celelalte specii existente, iar această lege este valabilă şi în cazul fiecărei

celule din organism.

Vă propun să studiem în continuare celelalte două cauze principale care duc la apariţia

bolilor şi motivele pentru care ţesuturile nu reuşesc să îşi îndeplinească funcţiile: Toxicitatea şi

hiperaciditatea (acidoză). Ambele creează obstrucţii în corpul dumneavoastră!

CEA DE-A DOUA CAUZĂ MAJORĂ: TOXICITATEA

Toxicitatea (adică otrăvirea) este un termen cu spectru larg de acoperire şi se referă la

numeroase aspecte, de la acumularea de mucozităţi cauzată de consumul de produse lactate,

substanţe iritante şi zaharuri complexe, până la depunerile de substanţe chimice artificiale, metale

toxice şi minerale. Toxicitatea (care este de natură în special acidă, acumulându-se sub această

formă în organism) provine din alimente, atmosferă, produse pentru igiena personală, produse

pentru igiena locuinţei, materiale de construcţie... iar lista ar putea continua la nesfârşit. În zilele

noastre, majoritatea alimentelor pe care le consumă şi lichidelor pe care le beau oamenii sunt acide,
determină acumulări de mucozităţi, privează organismul de energie şi conţin toxine proteinice.

Amidonul rafinat pe care îl consumăm sub diverse forme acţionează asemenea unui adeziv asupra

ţesuturilor, provocând formarea unei plăci, conform prezentării anterioare. Această acumulare de

toxine, fiind de natură acidă, poate provoca inflamaţii şi congestionări ale ţesutului, într-o asemenea

măsură încât va produce moartea ţesutului respectiv.

Toxinele şi mucozităţile se fixează şi formează depuneri la nivelul tuturor ţesuturilor

organice, cu precădere la nivelul sinusurilor, gâtului, tiroidei, plămânilor, muşchilor, ficatului,

rinichilor şi pielii. Acesta este motivul pentru care sunt afectate în special aceste zone atunci când

organismul manifestă simptome de răceală sau de gripă. Fiindcă organismul încearcă să se cureţe de

toate aceste toxine, sau de o cantitate cât mai mare, prin intermediul unui proces natural care se

numeşte „boală”. Numeroase „boli” nu reprezintă altceva decât eforturile pe care le depune

organismul de a elimina toxinele şi/sau celulele muribunde sau moarte.

Conform afirmaţiilor anterioare, toxicitatea se formează la nivel intracelular sau interstiţial

(în jurul celulelor) în sistemul vascular, în organe şi în glande, în intestine şi în cavităţile din

organism. Combinând starea de intoxicare cu o dietă intens acidă, veţi avea parte de inflamaţii,

ulceraţii, tumori, iar, în cele din urmă, de moarte celulară (degenerare). Acumulările de toxine şi de

mucozităţi vor genera obstrucţii, blocând circulaţia sanguină şi limfatică către şi dinspre celule. Iar

această stare va reduce semnificativ capacitatea celulei de a funcţiona corect şi de a se menţine

sănătoasă.

Răcelile, gripa, afecţiunile limfatice, tulburările gastrointestinale, infecţiile, pentru a

enumera doar câteva dintre numeroasele probleme care pot apărea, sunt tot atâtea simptome ale

acumulării de toxine în organism. Sistemul imunitar al organismului şi/sau paraziţii vor interveni pe

cale naturală asupra acestei toxicităţi. Din păcate, reacţia naturală a sistemului imunitar faţă de

această acumulare toxică şi, fireşte, împotriva paraziţilor care se hrănesc de pe urma toxinelor, este

adeseori interpretată în mod eronat drept tulburări de imunitate. Activitatea paraziţilor şi răspunsul

imun intervin întotdeauna dintr-o anumită cauză, adică sunt efecte secundare ale simptomului.

CEA DE-A TREIA CAUZĂ MAJORĂ: HIPERACIDITATEA – ACIDOZA

Organismul îndeplineşte funcţiile de digestie, asimilare, utilizare, reproducere şi eliminare în

prezenţa unor lichide. Printre aceste lichide se numără sucurile digestive, sângele, lichide

extracelulare şi intracelulare, lichide limfatice şi urina. Pentru a înţelege corect şi complet efectele

pe care le produc alimentele şi toxinele asupra organismului, este necesar să înţelegem mai întâi ce

sunt principiile antagonice sau contrariile.

Creaţia este posibilă datorită interacţiunii dinamice a contrariilor, în lipsa cărora toate

lucrurile ar fi identice. (Desigur, deoarece Dumnezeu este Unul, cu cât ne apropiem mai mult de

Dumnezeu, cu atât diferenţa dintre contrarii se va dilua.) Interacţiunea dintre contrarii creează

mişcarea, acţiunea, activitatea, dimensiunile, culorile şi temperaturile diferite. Oricât de complexă

este chimia, ea se întemeiază pe doi piloni principali sau două contrarii: cald şi rece, sau yin şi yang,

numele celor două principii dinamice opuse din filozofia şi din medicina chineză. Cald mai este

denumit acid, iar rece, alcalin. Acizii iniţiază schimbarea, iar alcalii, echilibrul. De fapt, aceasta este

temelia oricărei forme de materie.

Elementele din care este compusă materia sunt fie de natură acidă, fie de natură alcalină.

Printre elementele care provoacă aciditate se numără azotul, fosforul şi sulful. Oxigenul, calciul,

magneziul, sodiul şi potasiul sunt elemente alcaline. Majoritatea elementelor alcaline sunt cunoscute

sub denumirea de electroliţi, datorită capacităţii lor de a purta şi de a descărca sarcini electrice. În

cazul elementelor alcaline, oxigenul şi carbonul sunt predominante prin comparaţie cu hidrogenul,

iar în cazul acizilor, predomină azotul şi hidrogenul.

Pentru a menţine starea de sănătate şi vitalitatea organismului, toate lichidele din organism

ar trebui să fie alcaline, cu excepţia sucurilor gastrice, a acidului clorhidric şi a pepsinei, care sunt

acide şi au un rol esenţial în scindarea iniţială a proteinelor. Nivelul acidităţii sau alcalinităţii

organismului este clasificat în funcţie de ceea ce se numeşte factor pH. pH are semnificaţia de

„potenţial de hidrogen”. Scala de măsurare a factorului pH este de la 0 la 14, unde 0 indică cel mai

ridicat nivel de aciditate, 7 indică echilibrul natural, iar 14 este indiciul celui mai ridicat nivel de

alcalinitate. Deoarece numerele de pe această scară reprezintă logaritmi, fiecare număr este de 10

ori mai mare decât următorul. Acest fapt poate fi extrem de important dacă veţi înţelege că nivelul

pH-ului sanguin trebuie să fie de 7,4, adică uşor alcalin. Dacă nivelul atomilor de hidrogen din

sânge scade pH-ul la 6,95 (prin creşterea numărului atomilor de hidrogen), atunci poate surveni

coma sau moartea. Şi opusul este valabil. Convulsiile şi spasmele se pot instala dacă pH-ul devine

prea alcalin (adică dacă scade numărul atomilor de hidrogen), deşi situaţia este extrem de rar

întâlnită. Este important de menţionat faptul că, în majoritatea cazurilor, convulsiile şi spasmele
sunt provocate de carenţele de utilizare a mineralelor.

Practic toate alimentele pe care le consumă oamenii pot fi împărţite în cele două categorii

amintite anterior: alimentele care pot produce fie aciditate, fie alcalinitate. Rezultatul depinde de

„cenuşa” care rămâne în urma digestiei şi în funcţie de elementul mineral anorganic dominant din

alimentele respective, care vor afecta nivelul pH din lichide organice. Alimentele acide vor lăsa în

organism mai mulţi compuşi de fosfor, fier şi sulf, care vor expulza mineralele alcaline de genul

calciului, magneziului, sodiului şi potasiului. Acizii cristalizează, iritând astfel şi inflamând

ţesuturile. Aceste cristale se depun oriunde în organism producând inflamaţii, iritaţii şi stimulare sau

agitaţie funcţională. Spre exemplu, acidul uric este un produs derivat prin metabolizarea şi/sau

dezvoltarea micozelor în organism. Acumularea de acid uric va provoca guta şi alte stări

inflamatoare în întregul organism.

Pe parcursul digestiei hranei se formează numeroşi alţi acizi. Printre aceştia se numără

acidul sulfuric, acidul fosforic, acidul butiric, acidul lactic, acidul acetic şi acidul piroracemic. Dacă

aceşti acizi nu sunt convertiţi în electroliţi prin intervenţia sărurilor, ţesuturile vor fi afectate. Cu cât

creşte aciditatea din organism, cu atât va face mai multe ravagii.

În zilele noastre, bărbaţii şi femeile consumă hrană care produce în special aciditate, şi

anume carne şi produse din carne, cereale, produse lactate pasteurizate, ouă şi tomate gătite. Cum

aciditatea este asociată cu căldura, aceşti acizi şi compuşii lor vor produce inflamaţii ale ţesuturilor.

Inflamaţiile provoacă slăbiciune la nivel celular şi incapacitatea celulelor de a transporta substanţele

nutritive şi de a le transfera prin pereţii membranelor prin intermediul respiraţiei celulare, ceea ce va

conduce în final la degradarea ireversibilă a celulei.

Conform afirmaţiilor anterioare, singura cameră acidă de care dispune homo sapiens este

stomacul, adică locul în care este iniţiat procesul de digestie a proteinelor. Remarcă: Imediat după

ce conţinutul stomacului este transferat în intestinul subţire, începe secretarea bilei şi a

bicarbonatului de sodiu, cu rolul de a alcaliniza acest amestec denumit chim. Celelalte faze ale

procesului digestiv sunt de natură alcalină.

Acumularea de acizi şi de proteine toxice străine la nivel tisular este cauza declanşării

răspunsului imun, denumit inflamaţie. Din acest moment, inflamaţia este diagnosticată ca un tip de

„...ită”, adică gastrită, colită, cistită, nefrită, bursită şi artrită. De fapt, afecţiunile citate mai sus nu

sunt boli, ci reacţii inflamatorii, ca răspuns la acidoză. Din acest motiv, abordarea terapeutică a
acestor tulburări cu o medicaţie care va spori şi mai mult aciditatea sau cu steroizi este de-a dreptul

absurdă, conducând la degenerarea accentuată a ţesutului. Mult mai logic este să încercăm

alcalinizarea şi detoxificarea ţesutului, cu alte cuvinte, eliminarea acizilor şi a proteinelor străine

care au provocat tulburarea de la bun început. CNN a prezentat recent un raport conform căruia

cercetători de la diverse universităţi au demonstrat că tiparul genetic al celulelor (ADN şi

cromozomi) poate fi şi este modificat de acidoză, al cărei efect direct este epuizarea celulei,

provocând numeroase transformări ale structurii ADN şi cromozomilor.