A N U NU N A K I

Îi tratau pe oameni ca pe nişte sclavi, animale sălbatice .

După cum se afirmă atât de direct în Biblie, Adam şi progeniturile lui nu erau destinate unui trai uşor,
ci unuia de muncă grea şi supravieţuire în stăpânirea şi din mila „zeilor” lor. „Cuvântul care este
tradus în mod obişnuit prin « venerare » era de fapt avod, « muncă ». Omul antic şi cel care a trăit în
epoca biblică nu-şi« venera » zeul, ci lucra pentru el”, declara Sitchin.
Horn declara că studierea textelor sumeriene arăta limpede că „Anunnaki îşi tratau foarte prost sclavii
pe care-i creaseră, comportându-se faţă de ei într-un mod foarte asemănător cu acela în care noi
tratăm animalele domestice pe care pur şi simplu le exploatăm, de exemplu vitele. Sclavia în
societăţile umane a fost ceva obişnuit încă de la primele civilizaţii cunoscute, până cu destul de puţin
timp în urmă. Poate că n-ar trebui să fim foarte surprinşi aflând că Anunnaki erau foarte orgolioşi,
meschini, cruzi, incestuoşi, plini de ură, potrivindu-li-se aproape orice alt adjectiv negativ ce ne poate
trece prin minte. Dovezile existente indică clar faptul că ei îşi exploatau sclavii până la epuizare şi
aveau prea puţină compasiune faţă de suferinţele oamenilor. Totuşi, până la urmă, Anunnaki s-au
hotărât să-i ofere omenirii prima civilizaţie din istoria sa: civilizaţia sumeriană.”
Ninti şi Enki realizează, în secret, oameni capabili să se autoreproducă
Deoarece primii muncitori din rasa umană erau priviţi precum catârii şi nu puteau procrea, Anunnaki
erau nevoiţi să creeze tot timpul noi grupuri de oameni, ceea ce reprezenta o operaţiune a cărei
desfăşurare cerea foarte mult timp, având în vedere perioada ce trebuia să se scurgă între fertilizările
in vitro şi naşteri. Aşa că Enki şi Ninharşag au început să cerceteze posibilitatea creării unei rase de
Adama capabilă să se autoreproducă.
Geneza, 2:8-15, atestă clar faptul că Adama a fost creat în altă parte, fiind apoi plasat în Grădina
Edenului sau în acea zonă a primei colonii Anunnaki denumită.E.DIN, descrisă cu exactitate ca fiind
câmpia situată între cursurile fluviilor Tigru şi Eufrat. Textele sumeriene relatau despre felul în care
invidiosul Enlil a luat cu forţa oameni din laboratorul african al lui Enki, reîntorcându-se cu aceştia la
E.DIN, unde au fost puşi să muncească, producând hrană şi servindu-i pe Anunnaki, dar Enlil avea
nevoie de şi mai mulţi muncitori şi astfel a cerut ajutorul fratelui său Enki. Referindu-se la asta, Alford
a emis teoria conform căreia, drept represalii pentru raidul întreprins de Enlil asupra laboratorului său
african, Enki a călătorit la Eden, unde a creat un laborator de reproducere umană pentru Enlil, dar, în
acelaşi timp, în secret, a manipulat codul genetic al oamenilor, pentru a permite reproducerea
acestora.
Cu toate că textele sumeriene ce descriu amănuntele acestui proces fie au fost pierdute, fie nu au
fost încă descoperite, cercetătorii au presupus că procedura implica din nou obţinerea de la Adama a
ADN-ului dătător de viaţă, posibil prin extragerea unei coaste, în vreme ce „subiectul” se afla sub
anestezie. De data asta, ADN-ul obţinut de la Adama (bărbat) a fost combinat cu cel al unei femei
Adama, mai degrabă decât cu cel al unei femei Anunnaki, fiind posibil ca el să fi fost însoţit de o
secvenţă de ADN tăiată şi îmbinată; procedură fezabilă azi din punct de vedere tehnologic.
Rezultatul acestei manipulări genetice l-a reprezentat apariţia unui Adama bărbat, care avea
capacitatea de a „cunoaşte”, cum este scris în Biblie într-un mod atât de eufemistic, sau de a se
reproduce făcând dragoste cu o femeie Adama. Astfel, bărbatul Adam dobândise „cunoaşterea”
modului de a se reproduce, o faptă pe care mulţi Elohim/Anunnaki – printre care se număra şi Enlil –
au deplâns-o. Ei s-au plâns că următoarea generaţie de oameni va dori să trăiască la fel de mult ca şi
ei. În Geneza, 3:22, se spune: „Domnul Dumnezeu a zis: «Iată că omul a ajuns ca unul dintre noi,
cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar acum, ca nu cumva să-şi întindă mâna să ia şi din
pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci».” De aceea, tot prin manipularea genetică a
ADN-ului, durata de viaţă a omului a fost redusă drastic, împreună cu capacitatea acestuia de a-şi
folosi creierul la întreaga sa capacitate.
Annunaki se împreunează cu femeile oamenilor
Începe împerecherea dintre fetele oamenilor creaţi genetici şi bărbaţii Anunnaki
Pe măsură ce populaţia umană s-a înmulţit atât în îndepărtatele exploatări miniere, cât şi în
Mesopotamia, mulţi Adama au fost duşi să muncească în celelalte oraşe care se dezvoltau de-a
lungul malurilor fluviilor Tigru şi Eufrat. Rezultatul acestei creşteri a populaţiei umane, precum şi
contactele lor tot mai apropiate cu Anunnaki era unul previzibil. Aşa cum spune Geneza 6:14: „Când
au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu
(Elohim/Anunnaki) au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe
acelea pe care şi le-au ales. Atunci, Domnul a zis: « Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi
omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani”.
Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu
fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu
nume.
Anunnakii trăiau mii de ani, pe când oamenii doar câteva zeci de ani
De-a lungul secolelor, pe lângă asemenea împerecheri, rasa de Adama a fost supusă unor
experimentări genetice continue, care, în cele din urmă, s-au soldat cu schimbarea omului de
Neanderthal şi înlocuirea sa cu cel de Cro-Magnon. Însă, cu toate acestea, au rămas anumite
deficienţe specifice, inclusiv o scădere progresivă a duratei de viaţă a omului. Urmaşii primilor Adama
trăiau timp de mii de ani tereştri, mulţumită genelor lor provenite de la Anunnaki. Această durată s-a
micşorat încet-încet, pe măsură ce au continuat împerecherile şi efectul vieţii pe Terra şi-a pus
amprenta asupra existenţei oamenilor.
Dar duratele de viaţă foarte mari ale conducătorilor care erau Anunnaki puri făceau ca ei să treacă
drept nemuritori în ochii celorlalţi. În legenda lui Ghilgameş, se afirmă: „Doar zeii trăiesc pururea sub
Soare, cât despre oameni, numai aţe le sunt zilele şi orice ar realiza ei în viaţă, aceasta nu este decât
suflare de vânt.”
Anunnakii se drogau ca să trăiască mii de ani
Atât Gardner şi Alford, cât şi alţi autori credeau că longevitatea Anunnaki-lor era mărită şi mai mult de
utilizarea de către aceştia a chimicalelor şi enzimelor care întârziau desfăşurarea procesului de
îmbătrânire. Gardner declara că atât de des pomenita „Stea de Foc” a zeilor antici este posibil să fi
fost o substanţă compusă pentru combaterea îmbătrânirii, substanţă alcătuită din enzimele
melatonină şi serotonină, ce se găsesc din belşug în sângele menstrual.
Anii din Biblie trebuie înmulţite cu o sută, şi astfel iese cronologia Anunnaki
Longevitatea este bine descrisă în Biblie, care face referire la durate de viaţă ce se întind pe sute de
ani în cazul oamenilor dinainte de apariţia lui Noe — de exemplu Adam, Set, Enoh, Kenan,
Matusalem. Insistând asupra faptului că reprezentanţii fiecărei civilizaţii timpurii căutau să descopere
„Fântâna Tinereţii” sau să dobândească o formă oarecare de nemurire, Alford a văzut evidenta grijă
faţă de vârstă pe care o manifestau scribii antici, dar a susţinut că sistemul lor de datare avea extrem
de multe deficienţe. „Deoarece atât fosilele descoperite, cât şi textele sumeriene plasează apariţia
omului ca petrecându-se cu mai bine de 450.000 de ani în urmă, trebuie să aducem oarecare
modificări numerelor trecute în Biblie”, spune Alford.
El a descoperit că, prin înmulţirea vârstelor personajelor biblice cu o sută, se ajunge la vârsta de
165.000 de ani, care ar fi trecut între naşterea fiului lui Adam pe nume Set şi cea a lui Noe în timpul
Potopului. Acest număr este mai potrivit cu relatările din textele sumeriene. Alford explica: „Poporul
evreu a petrecut o perioadă extrem de lungă fiind exilat în Egipt timp de 400 de ani înainte de Exod.
Aşa se face că, mai târziu, evreii au petrecut şaizeci de ani de exil în Babilon. Astfel, evreii au fost
foarte îndepărtaţi de originea sumeriană a patriarhului lor Avraam şi pierduseră cunoştinţele
referitoare la utilizarea sistemului cu şase zecimale, sistem în care era înregistrată genealogia lor
până la Avraam.”
Potrivit scării temporale puse la punct de Sitchin, primul Adama uman a fost produs cu aproximativ
300.000 de ani în urmă. După alte manipulări genetice, bărbaţii Anunnaki au început să se
împerecheze cu femeile oamenilor cu aproximativ 100.000 de ani în urmă. La puţin timp după aceea,
a început o nouă eră glaciară, care i-a decimat pe oamenii care nu se găseau sub stăpânirea
Anunnaki. Omul de Neanderthal a dispărut, în vreme ce cel de Cro-Magnon a supravieţuit doar în
Orientul Mijlociu.
Enlil decide ca să-i lase pe oameni să fie spulberaţi de potop
Cu aproximativ 50.000 de ani în urmă, oamenii procreaţi de bărbaţii Anunnaki au primit permisiunea
de a conduce anumite oraşe atent selecţionate de către taţii lor, fapt care l-a înfuriat şi mai tare pe
Enlil, care era deja supărat de faptul că anumiţi bărbaţi Anunnaki începuseră să se culce cu femeile
oamenilor. El s-a plâns chiar de faptul ca gemetele oamenilor care făceau dragoste nu-l lăsau să
doarmă liniştit noaptea. Aşa se face că Enlil s-a hotărât să facă ceva pentru a scăpa de oamenii
aceştia supărători.
În consecinţă, cu circa 12.000 de ani în urmă, când conducerea Anunnaki şi-a dat seama că pe Terra
vor surveni schimbări climatice severe odată cu iminenta reapropiere de Pământ a planetei Nibiru,
Enlil şi-a pus în aplicare planul. În cadrul Marii Adunări, Enlil i-a convins pe majoritatea participanţilor
prezenţi acolo să-i permită naturii să-şi urmeze cursul, adică să-i şteargă pe oameni de pe faţa
Pământului, iar Anunnaki să aştepte liniştiţi desfăşurarea evenimentelor, în deplină siguranţă, la
bordul unor nave de evacuare amplasate pe orbită circumterestră.
Noe, asistentul lui Enki
Noe, asistentul lui Enki, primeşte de la acesta “secretul ucigaş al zeilor”
Cu toate că planul lui Enlil a fost acceptat de cei prezenţi, fratele său Enki avea la rându-i un plan.
Indiferent dacă a făcut-o pentru că nutrea o oarecare afecţiune faţă de oameni sau, pur şi simplu,
numai pentru a-i încurca planul lui Enlil, el i-a transmis „secretul ucigaş al zeilor” unuia dintre
asistenţii săi umani, pe care-l aprecia cel mai mult şi care în limba sumeriană poarta numele de
Ziusudra sau Utnapiştim.
„Versiunea akkadiană a legendei privitoare la Potop îl denumeşte pe Noe Utnapiştim, fiul lui Ubar-
Tutu, şi-i localizează pe amândoi în Şuruppak (cel de-al şaptelea oraş construit pe Pământ de către
Anunnaki). Şuruppak a fost identificat în mod ferm ca fiind centrul medical al zeilor. De asemenea, la
el se mai făcea referire şi ca la oraşul lui Sud, care a fost identificată ca fiind una şi aceeaşi persoană
cu Ninharşag — aceeaşi zeiţă care l-a ajutat pe Enki în crearea pe cale genetică a lui LU.LU.”, scria
Alford. Aceeaşi poveste referitoare la Potop a fost repetată şi într-o legendă babiloniană care-l
înfăţişează pe Atra-Hasis drept Noe.
Potopul lui Noe din Biblie seamănă izbitor cu cel din epopeea lui Ghilgameş
Utnapiştim a fost denumit „Noe al sumerienilor” şi paralelele între relatarea biblică a faptelor lui Noe şi
cele ale lui Ghilgameş referitoare la Potop sunt izbitoare şi evidente. Sitchin declara despre povestea
lui Noe: „Relatarea biblică este o versiune prescurtată şi prelucrată a relatării originale sumeriene. Ca
şi în alte împrejurări, Biblia monoteistă a comprimat într-o singură Divinitate rolurile jucate de câţiva
zei care nu erau întotdeauna de acord între ei cu privire la soarta oamenilor.”
Arca lui Noe
Noe şi-a luat pe arca sa material genetic
Potrivit relatărilor din textele sumeriene, fratele şi rivalul lui Enlil – Enki – a fost cel care l-a instruit pe
Utnapiştim/Noe cu privire la modul în care să construiască o arcă, inclusiv la modul în care să
folosească bitumul avut din belşug la dispoziţie pentru a o face să fie impermeabilă. Versiunea lui
Ghilgameş ne oferă amănunte interesante referitoare la asta, amănunte ce au fost şterse din
relatarea biblică.
Enki i-a oferit lui Utnapiştim o scuză plauzibilă, pentru ca acesta să le poată explica vecinilor săi care
este motivul pentru care construieşte o barcă – le-a spus acestora că, în calitatea sa de adept a lui
Enki, el era obligat să părăsească acea zonă ce se afla sub stăpânirea lui Enlil şi avea nevoie de
barcă pentru a putea călători către teritoriul din Africa stăpânit de Enki. Enki i-a ordonat lui
Utnapiştim/Noe următoarele: „La bordul navei tale să iei cu tine sămânţa tuturor fiinţelor vii…”
Acest ordin este fascinant, deoarece, ţinând seama că Enki fusese responsabilul ştiinţific implicat în
manipulările genetice care duseseră la apariţia omului, ar fi mai plauzibil să credem că
Utnapiştim/Noe a luat la bordul navei sale mostre de ADN ale tuturor fiinţelor vii, mai degrabă decât
să-şi umple nava până la refuz cu o grămadă de animale, insecte şi plante. Pare mult mai rezonabil
să presupunem despre cabina navei că era plină cu eprubete în care se găseau mostre de ADN; era
mult mai logic şi mai uşor de realizat decât o grădină zoologică plutitoare. Alford a emis teoria
conform căreia Enki, lucrând pe cale genetică, mai întâi prin intermediul lui Utnapiştim/Noe şi mai
apoi prin intermediul a trei soţii-surogat diferite din punct de vedere rasial – a conceput şi adus pe
lume trei fii care reprezentau cele trei rase importante ale lumii. Aşa se face că, după Potop, au fost
reprezentate rasele omenirii. Alţi autori au emis teoria conform căreia diferitele rase ale omenirii ar fi
reprezentat doar nişte experimente genetice, efectuate de alţi extratereştri, nu de către Anunnaki.
Marele Potop, rezultatul trecerii planetei Nibiru prin apropierea Terrei
Relatarea akkadiană a arătat de asemenea limpede că Marele Potop nu a fost rezultatul căderii unor
ploi torenţiale. În cadrul ei, se descria un întuneric profund, acompaniat de izbucnirea unor vânturi
extrem de puternice, care creşteau în intensitate din minut în minut, distrugând clădirile şi rupând
barajele şi şanţurile de irigaţii. Asemenea condiţii climaterice se puteau produce la trecerea prin
apropierea Pământului a unei planete mai mari decât el. Unele săpături arheologice disparate,
efectuate de-a lungul unei perioade îndelungate, indică faptul că ceea ce este privit ca Marele Potop
a fost, de fapt, o catastrofă la nivel planetar – cu toate că nu fiecare parte a lumii s-a aflat sub apă.
O teorie referitoare la Potop a fost aceea care susţinea ideea că forţele gravitaţionale declanşate de
trecerea lui Nibiru au provocat căderea în ocean a scutului de gheaţă din Antarctica – care deja era
instabil din cauza faptului că ultima epocă glaciară tocmai se sfârşise – fapt ce a dus la creşterea
nivelului apelor mărilor de pe întreaga planetă. Chiar şi astăzi, majoritatea oraşelor mesopotamiene
întemeiate de către Anunnaki la prima lor venire pe Terra rămân adânc îngropate sub apă şi noroi, în
apropierea gurilor de vărsare ale fluviilor Tigru şi Eufrat. Potrivit versiunii akkadiene a legendei
referitoare la Potop, după şase zile şi şase nopţi de ploaie continuă, stihiile naturii s-au liniştit, dar în
zare nu se vedea nicio bucată de pământ, totul era acoperit de apă.
În cele din urmă, aşa cum spune Biblia, arca s-a oprit pe vârful unui munte identificat ca fiind muntele
Ararat. După ce a trimis în zbor un porumbel, o rândunică, un corb, care să cerceteze zarea,
Utnapiştim/Noe a constatat că doar corbul nu s-a mai întors, ceea ce indica faptul că prin apropiere
se găsea o porţiune mai mare de uscat. Atunci, el a părăsit arca împreună cu familia lui şi a oferit o
jertfă arzândă, fapt ce a atras asupra sa atenţia Anunnakilor care se întorceau pe Terra. Referindu-se
la acest lucru, un text antic spune următoarele: „Zeii se îngrămădeau precum muştele” în jurul cărnii
care tocmai se frigea. Din câte se pare, lor li se făcuse o poftă zdravănă de hrană proaspătă în timpul
şederii îndelungate la bordul navelor spaţiale ce se aflau pe orbita circumterestră.
După Potop, începe reconstrucţia lumii
Confruntat cu faptul că oamenii supravieţuiseră cumplitei încercări la care-i supusese şi având,
poate, ceva mustrări de conştiinţă privind acţiunile lui de până atunci, Enlil nu a putut face altceva
decât să-şi domolească mânia şi să permită ca Terra să fie locuită în continuare laolaltă de Anunnaki
şi de oameni. Acest scenariu ar putea explica cu certitudine dispariţia bruscă a unei mari părţi din
populaţia planetei, dispariţie care a survenit cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, căci cea mai mare
parte a acesteia şi-a pierdut viaţa în timpul Marelui Potop.
Deoarece apele lăsate de Potop persistau şi Nibiru se îndepărta de Terra, ieşind din sistemul solar,
Anunnaki de pe Terra, împreună cu cei câţiva oameni care supravieţuiseră catastrofei au pornit la
reconstrucţia lumii. Dar lumea de după Potop avea să se dovedească a fi mai puţin paşnică decât
cea anterioară.
 Mocanu Geta

Elena Florescu , când Anunnaki au sosit pe pământ , nu existau decât primatele , cele mai
mari mamifere de pe uscat. Procesul de creare a omului în laborator prin inginerie genetică este
descris atât de amănunțit , dovedind cunoștințe medicale avansate încât i- a uluit pe savanții noștri.
Tăblițele de lut sumeriene descriu cu exactitate pașii făcuți în obținerea ființei superioare om. În ceea
ce privește cartea Arianei Havah , nu este singura care tratează întâlnirea cu o ființă extraterestră ,
de la care obține direct informații , față în față.. Sunt destui care descriu în cărțile lor întâlnirea cu
Dumnezeu , conversațiile personale purtate cu acesta etc.etc. Credibile nu pot fi în nici un caz. Dacă
aș posta un capitol din cartea mea,,Vestel nava planetă " cu siguranță multi ar considera capitolul ,
real. Între fantezie și realitate trebuie să existe totuși discernământ. În tăblițele de lut sumeriene nici
nu se spune că Anunnaki ar fi creat tot ce exista pe pământ. La sosirea lor pe planetă aceasta era
deja ,, ocupată " de regnul vegetal și animal. Pe uscat și pe apă. Creatorul a Toate câte Sunt, așa
cum îl numeau ei pe Creatorul Universului , era necunoscut chiar și pentru ei. Anu era conducatorul
planetei Nibiru , notată drept planeta X de savanții noștri și tatăl celor doi : Enlil , comandant de navă
spațială și Enki , savant care deținea acele ME- uri , netraduse nici astăzi. Se fac presupuneri precum
ar fi obiecte necunoscute nouă , de înalt grad tehnologic , care aveau încorporate informații cu
ajutorul cărora se puteau pune în aplicare planuri vaste de creare a unei civilizații.Detineau
instrumente prin care puteau readuce la viață ființe considerate moarte și de asemenea secretul
nemuririi. Marduk fiul cel mai mare al genialului Enki , îi reproșează tatălui său că l- a învățat toate
tainele, mai puțin aceea a redării vietii. Primul care a sosit pe pământ a fost Alalu care a fugit de pe
Nibiru cu o navă dotată cu șapte rachete nucleare . A descoperit aurul atât de prețios atmosferei de
pe Nibiru și a transmis mesajul. Pe pământ a fost trimis Enki cu 50 de Anunnaki . Apoi încă 600 . 300
să rămână pe pământ și alți 300 să orbiteze planeta. Aceștia erau Igigii adică ,,obsarvatorii" activității
pământene. Tăblițele de lut sumeriene au fost descifrate după o muncă de 40 de ani , a lui Zecharia
Sitchin , ignorat de savanții oficiali , deși dovezile existenței unei civilizații superioare tehnologic sunt
împrăștiate pe tot pământul.