Sunteți pe pagina 1din 2

Societatea pe acțiuni 

(abreviat SA sau S.A.) este una din formele de societate


comercială cu o largă reglementare și implementare pe plan internațional.
Aceasta este o societate de capitaluri, asociații răspund pentru pierderile
societății doar în limita acțiunilor deținute. Astfel spus, asociații nu pot
pierde mai mult decât au investit. Societatea pe acțiuni era denumită în
legislația mai veche din România, societate anonimă.
Societatea pe acțiuni de tip deschis
Societatea pe acțiuni de tip deschis este acea societate în care acționarii au
dreptul nelimitat să înstrăineze acțiunile care le aparțin, acestea și alte hârtii
de valoare putând fi vândute public unui cerc nelimitat de persoane. În
România, numărul acționarilor nu este limitat, iar capitalul social minim
necesar pentru înregistrarea acestui tip de societate reprezintă echivalentul
în lei a 25.000 euro.
Societatea pe acțiuni de tip închis
Societatea pe acțiuni de tip închis este societatea în care acționarii au
dreptul să vândă propriile acțiuni numai în cadrul societății (acționarilor ei
sau însăși societății). Potrivit legilor românești, societatea pe acțiuni de tip
închis nu poate avea mai mult de 50 de acționari, iar capitalul social nu
poate fi mai mic de 10 mii de lei.
Cadru juridic
În România reglementarea societăților pe acțiuni este cuprinsă în Legea
31/1990 privind societățile comerciale. Pentru a se putea constitui o
societate pe acțiuni sunt necesari minim doi acționari (până la modificarea
Legii 31/1990 prin Legea 441/2006 erau necesari minim 5 acționari)și un
capital social de 90.000 lei (până în anul 2005 cerințele de capital social
erau mult mai modeste de numai 2.500 lei).
Acțiunile
Capitalul social al unei societăți pe acțiuni este divizat în acțiuni a căror
valoare nu poate să coboare sub 0,1 lei. Acțiunile pot fi de două feluri:

 nominative - în conținutul lor este înscris titularul dreptului


 la purtător - atunci când simpla posesie a înscrisului valorează
titlu de proprietate
Acțiunile revin asociaților în funcție de cota de participare la capitalul social
al societății. De exemplu, dacă fondatorii societății au stabilit valoarea unei
acțiuni la 1 leu, iar capitalul social este de 100.000 lei, atunci asociatul care
a contribuit cu 55.000 lei la formarea capitalului social deține 55.000 de
acțiuni respectiv 55% din societate.
Pe lângă dreptul la vot, calitatea de acționar conferă și alte drepturi cu
caracter patrimonial sau nepatrimonial, cum sunt:
 dreptul de a participa la adunarea generală a acționarilor
 dreptul de informare
 dreptul la dividende
 dreptul asupra părții cuvenite din lichidarea societății
Pentru a-și putea finanța activitățile o societate pe acțiuni poate emite noi
acțiuni sau obligațiuni.
Conducerea societății pe acțiuni
Societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți
administratori. Dacă sunt desemnați mai mulți administratori atunci este
necesară constituirea unui consiliu de administrație, care poate delega o
parte din puterile sale unui comitet de direcție. Președintele consiliului de
administrație este și directorul general sau director al societății și, în această
calitate, conduce și comitetul de direcție.

S-ar putea să vă placă și