Domnia lui Mircea cel Bătrân (1386-1418)

Fiu al domnului Țării Românești Radu I, Mircea cel Bătrân vine la conducerea țării într-un
moment delicat în ceea ce privește politica externă: pe de o parte, presiunea otomană era tot
mai apăsătoare, iar pe de altă parte, Ungaria își manifesta dorința de a controla cursul
Dunării.
Sub conducerea lui Mircea cel Bătrân, statul muntean cunoaște o dezvoltare deosebită,
acesta revigorând țara din punct de vedere economic, politic și militar și aducând-o la
întinderea sa teritorială maximă.
Politica internă desfășurată de Mircea cel Bătrân s-a axat în mod deosebit pe dezvoltarea
vieții economice și a comerțului. Astfel, domnitorul a încheiat tratate economice în anii 1403
și 1409 cu lipovenii și în anul 1413 cu brașovenii. În timpul său, este reconstruită cetatea
Turnu și ridicată cetatea de la Giurgiu. De asemenea, ca toți voievozii români, domnitorul
muntean acordă o atenție deosebită ctitoriilor bisericești. Cea mai reprezentativă în acest
sens este mănăstirea Cozia, unde va fi și înmormântat la moartea sa, în 1418.
Politica externă a marelui voievod român a fost marcată de lupta pentru înlăturarea
primejdiei otomane. În acest scop, Mircea cel Bătrân a încheiat alianțe cu vecinii: moldovenii,
polonezii sau maghiarii.
Exemplificăm, în acest sens, prin tratatul de alianță semnat în 1390 cu regele Poloniei,
Vladislav II Jagello. Un alt tratat este cel semnat la Brașov în anul 1395 cu regele Ungariei,
Sigismund de Luxemburg. Contextul semnării acestei alianțe îl reprezintă amenințarea
otomană, în ciuda victoriei de la Rovine, la care se adaugă pretențiile la tron ale lui Vlad
Uzurpatorul. În urma semnării acestui tratat, Mircea cel Bătrân și Sigismund se obligă să își
acorde sprijin militar reciproc în luptele cu turcii.
Confruntările cu otomanii
Primele confruntări cu otomanii încep în momentul în care Mircea intervine în ajutorul
despotului Ivanco, fiul lui Dobrotici al Dobrogei. În urma expediției otomane din 1387, mai
bine de jumătate din teritoriul Dobrogei ajunge sub stăpânirea Porții. În 1388-1389, Mircea
intervine și învinge garnizoanele otomane lăsate în Dobrogea, astfel încât Dobrogea și
cetatea Silistra ajung în stâpânirea Țării Românești.
În 1389, Mircea îl ajută pe cneazul Lazăr al sârbilor în lupta de la Kossovopolje (Câmpia
Mierlelor). Inițial, sorții luptei păreau să încline spre oastea creștină, mai ales când sultanul
Murad își pierde viața în luptă. Locul său este luat de fiul lui, Baiazid, supranumit Fulgerul, și
victoria bătăliei este atrasă de partea otomană. Cneazul Lazăr este ucis în luptă.
Întrucât după implicarea sa în lupta de la Kossovopolje Mircea se aștepta la un răspuns
armat de pedepsire din partea otomanilor, domnitorul muntean purcede la consolidarea liniei
Dunării. Astfel, va ridica cetatea de piatră de la Giurgiu și va fortifica cetatea de la Turnu.
Teama lui Mircea s-a dovedit a fi întemeiată, căci după ce cucerește Bulgaria în 1393,
Baiazid pornește o expediție la nordul Dunării, împotriva Țării Românești.
Oastea otomană va ataca malul drept al Dunării, cucerind Silistra. Va trece apoi peste
Dunăre, va ocupa Turnu și va înainta spre Argeș. Lupta s-a dat în 1394 sau 1395, sursele
neputând fi puse în concordanță: izvoarele sârbești notează data de 10 mai 1394, în timp ce
cele bizantine fac referire la 17 mai 1395. Locul ales a fost pe malul unui râu, la o „rovină”.
Ca și în cazul luptei de la Posada, aici avem de a face cu o transformare în substantiv
propriu a unui substantiv comun, termenul „rovină” desemnând un șanț, o surpătură de
pământ sau chiar un loc mlăștinos. Râul respectiv nu a fost încă identificat, după unii autori
putând fi chiar Argeșul. Bătălia de la Rovine s-a soldat cu pierderi importante pentru ambele
tabere, dar cu victoria oștirii conduse de Mircea cel Bătrân.
Cu toate acestea, armata otomană și-a continuat înaintarea, iar Mircea a început să se
retragă. O nouă bătălie are loc la Argeș, de această dată domnul muntean fiind înfrânt.
Mircea se retrage în Transilvania și semnează la Brașov tratatul de alianță cu Sigismund
(1395).
Vlad Uzurpatorul acceptă să se închine otomanilor și este numit domn de către Poartă. În
aprilie 1395, armata lui Mircea și a lui Sigismund de Luxemburg pornesc spre Țara
Românească, unde redobândesc cetatea Turnu. În ciuda acestor eforturi, nu reușesc, însă,
să îl alunge pe Vlad Uzurpatorul.
Regele maghiar Sigismund de Luxemburg se simte direct amenințat de expansiunea
otomană și pune la cale o mare acțiune a creștinătății împotriva turcilor. Primește răspuns
pozitiv din Germania, Franța, Anglia, astfel încât în mai 1396, începe să sosească la Buda
oastea creștină recrutată din întreaga Europă: cavaleri francezi și burgunzi, apoi cei germani
aflați sub comanda lui Ioan de Zollern și cei englezi sub conducerea ducelui de Lancaster. La
aceste efective se adaugă flota venețiană și sprijinul Bizanțului.
Confruntarea decisivă între armatele creștine și cele păgâne va avea loc la Nicopole, în
septembrie 1396. Mircea cunoștea foarte bine modul de luptă al otomanilor și îl sfătuiește pe
Sigismund să nu atace frontal, ci să lanseze întâi în luptă cavaleria ușoară. Totuși, acesta
nesocotește sfaturile și experiența domnului muntean, încredințând onoarea deschiderii
luptei ducelui Burgundiei, Jean de Nevers. Armata creștină este măcelărită de cea
musulmană, cruciada de la Nicopole fiind un dezastru pentru cruciați.
În anii următori, Mircea nimicește incursiunile trupelor otomane, care se întorceau din
expedițiile de jaf întreprinse în Transilvania.
În vara anului 1402, hanul mongol Timur Lenk îl înfrânge pe sultanul Baiazid I în bătălia
desfășurată la Ankara. În Imperiul Otoman se declanșează o perioadă de anarhie, fiii lui
Baiazid luptându-se pentru moștenirea tronului. Mircea organizează împreună cu Sigismund
o campanie împotriva otomanilor, iar în 1404 reușește să preia din nou controlul asupra
Dobrogei și Silistrei. Mircea cel Bătrân se implică în luptele pretendenților la tronul Imperiului
Otoman și îl susține pe fiul lui Baiazid, Musa.
În final, reușește să se impună ca sultan Mahomed I, care plănuiește o campanie de
pedepsire a lui Mircea pentru imixtiunile sale în moștenirea tronului otoman. Mircea cel
Bătrân va continua, însă, să se amestece în politica internă a Imperiului Otoman, acordând
sprijin unui alt frate al sultanului – Mustafa. Atitudinea sa nu va rămâne nepedepsită de către
Mahomed I, iar în urma luptelor duse în Dobrogea, țara va pierde cetățile Turnu și Giurgiu,
care vor fi transformate în raiale. Nebeneficiind de un sprijin real într-o eventuală confruntare
cu turcii, nici din partea Ungariei, nici din cea a Poloniei, Mircea va accepta să plătească
tribut Porții, iar Poarta promite că nu va ataca Țara Românească în următoarea perioadă.
La 31 ianuarie 1418, Mircea cel Bătrân se stinge din viață și va fi înmormântat la mănăstirea
Cozia, ctitoria sa. La tronul țării urmează fiul său, Mihail I.
Domnia lui Mircea cel Bătrân a avut o importanță deosebită atât pentru istoria Țării
Românești, cât și pentru cea a Peninsulei Balcanice și, cu siguranță, fără domnia sa cursul
istoriei țărilor române și, nu exagerăm, al Europei ar fi fost altul.