Domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504)

Fiu al domnitorului Bogdan al II-lea, Ștefan a fost domn al Moldovei între anii 1457-1504.
Acesta ajunge pe tron în anul 1457, beneficiind de susținerea lui Vlad Țepeș, domnul Țării
Românești.
Una din primele sale acțiuni este răzbunarea morții tatălui său, care fusese ucis de unchiul
său, Petru Aron, în anul 1451. Astfel, Ștefan îl învinge pe Petru Aron în luptele desfășurate
pe Siret, la Doljești. Petru Aron va fugi, în urma înfrângerii, în Polonia.
Politica internă a lui Ștefan cel Mare vizează, în primul rând, consolidarea autorității centrale.
Pentru aceasta, se va strădui să înlăture toți pretendenții la tron, precum și marii boieri care
nu-i erau credincioși. Alege mai degrabă să își pună încrederea în boierii mici și mijlocii, în
răzeși și în orășeni. Va reintroduce dregătoria de portar al Sucevei, cel care deținea această
funcție fiind totodată și comandantul întregii cavalerii și a mercenarilor. Domnul împărțea
puterea în stat cu Sfatul domnesc, numărul dregătorilor care ocupau un loc în sfat fiind redus
în timpul lui Ștefan, în încercarea de a transfera puterea din mâinile marii boierimi înspre
domnia cu caracter centralizator.
O atenție deosebită va acorda Ștefan comandanților cetăților – pârcălabilor – care vor
dobândi autoritate administrativă și militară în cetățile pe care le comandau. Va întreprinde
numeroase măsuri de susținere a comerțului, care se vor reflecta în creșterea veniturilor
domniei. Astfel, va acorda numeroase privilegii negustorilor locali sau străini (armeni,
polonezi, italieni), va construi noi drumuri și hanuri și le va asigura acestora securitatea. Un
alt aspect important al politicii interne a lui Ștefan este cel al construirii și consolidării
sistemului de fortificații. Astfel, domnul moldovean va ridica cetățile Neamț, Hotin, Chilia,
Cetatea Albă, Roman ș.a.
Ștefan cel Mare și Sfânt va acorda o atenție deosebită bisericii, el zidind după fiecare bătălie
importantă câte un lăcaș de cult, biserică sau mănăstire. Se cunosc aproximativ 30 de
lăcașuri religioase construite de marele domnitor. Mitropoliții făceau parte din Sfatul domnesc
în timpul lui Ștefan și luau parte în mod activ la deciziile politice ale voievodului. Biserica
Ortodoxă îl prăznuiește în calendarul său la data de 2 iulie, ziua morții sale.
În ceea ce privește politica externă, Ștefan cel Mare va evita să poarte un conflict cu mai
multe state deodată, încercând să alterneze relațiile pașnice cu cele conflictuale, atât în
politica purtată cu statele creștine, cât și în cea cu Imperiul Otoman.
Relațiile cu Polonia, Ungaria și Țara Românească
La începutul domniei, atenția lui Ștefan se îndreaptă spre Polonia. Regele polonez Cazimir al
IV-lea încercase să profite de conflictul existent între Ștefan și Petru Aron, dar voievodul
moldovean a întreprins mai multe atacuri în Polonia, ducând în final la încheierea tratatului
de la Overchelăuți (1459). În anul 1462, domnul Ștefan va depune omagiu de vasalitate la
Colomeia către regele polonez Cazimir al IV-lea, primind în schimb Hotinul.
Ameliorarea relațiilor cu Polonia va determina, însă, înrăutățirea raporturilor cu Ungaria.
Motivul principal al relațiilor încordate dintre domnul moldovean și regalitatea maghiară l-a
constituit Chilia, care se afla în stăpânirea ungurilor. După încercarea nereușită a lui Ștefan
de a recupera, în anul 1462, cetatea Chilia, voievodul încearcă din nou, în 1465, de data
aceasta cu sorți de izbândă.
Cetatea Chiliei era de o importanță strategică în consolidarea frontierei sudice, iar
încorporarea sa la Moldova a dus la înrăutățirea relațiilor nu numai cu Ungaria, ci și cu Țara
Românească și Poarta. Regele Matia Corvin va încerca să redobândească Chilia și să
cucerească Moldova, organizând o campanie în Moldova care s-a finalizat cu lupta de la
Baia, în 1467. În confruntarea de la Baia, Ștefan cel Mare reușește să respingă efectivele
militare conduse de Matia Corvin și iese învingător. În anul 1474, va încheia împreună cu
Matia Corvin un tratat antiotoman, în condiții de egalitate.
În 1470, Petru Aron organizează o campanie împotriva lui Ștefan, dar voievodul moldovean
reușește să-l învingă definitiv la Orbic, în județul Neamț, executându-l. În același an, Ștefan
Vodă respinge incursiunile tătarilor la Lipnic.
În ceea ce privește relațiile cu Țara Românească, Ștefan cel Mare a încercat să impună pe
tronul țării un alt voievod în locul lui Radu cel Frumos, care să îl sprijine în lupta antiotomană.
Astfel, îl susține pe Laiotă Basarab, Vlad Țepeș sau Vlad Călugărul.
Conflictele cu otomanii
După ce a reușit să-și consolideze domnia și relațiile cu vecinii, Ștefan și-a orientat eforturile
în a doua parte a domniei sale spre lupta antiotomană.
cesta va refuza să mai plătească tribut Porții și nici nu se va conformat ordinelor sultanului
de a ceda Chilia și Cetatea Albă. În concluzie, Poarta va trimite împotriva Moldovei o armată
sub conducerea beglerbegului (guvernatorului) Rumeliei, Soliman Hadâmbul.
Ștefan cheamă la luptă oastea cea mare, iar confruntarea va avea loc în zona mlăștinoasă
de lângă Vaslui. Locul pentru desfășurarea bătăliei a fost ales strategic, acesta nepermițând
o desfășurare a trupelor inamice numeroase. Lupta decisivă s-a dat într-o dimineață cețoasă
de ianuarie, în 1475. Trupele moldovene au ieșit învingătoare datorită ingeniozității domnului,
care a știut să valorifice deopotrivă oastea mult inferioară numeric celei otomane și condițiile
meteorologice.
Tradiția spune că însăși văduva sultanului Murad al II-lea ar fi afirmat că niciodată o oaste
turcească n-a suferit o astfel de înfrângere.
Departe de a fi încheiat, însă, conflictul cu Imperiul Otoman, Ștefan era conștient că Poarta
nu va lăsa nepedepsită atitudinea sa. Astfel, domnul moldovean purcede la întărirea
sistemului de fortificații, acordând o atenție deosebită Cetății Albe și Chiliei, primele aflate în
calea inamicului. Alte cetăți care au beneficiat de consolidare și aprovizionare în vederea
unui asediu din partea turcilor au fost cetățile Suceava, Neamț sau Hotin.
Cererile sale vor rămâne, însă, fără ecou, Ștefan fiind nevoit să facă față atacului otoman
doar prin eforturile proprii.
Sultanul Mahomed al II-lea se va îndrepta împotriva Moldovei în fruntea unei armate
numeroase în vara anului 1476. Oștile otomane ocupă cetatea Roman și înaintează spre
Neamț. Urmează confruntarea de la Valea Albă-Războieni, în care Ștefan este înfrânt.
Sultanul înaintează spre Suceava, care împreună cu celelalte cetăți moldovene rezistă eroic
atacurilor inamice. Rezistența cetăților moldovene, precum și seceta ce s-a abătut în acea
vară asupra Moldovei, l-au determinat pe sultan să ordone retragerea spre Dunăre. Oastea
lui Ștefan i-a urmărit pe turci până la ieșirea de pe pământul moldovean, hărțuindu-i.
Ultima mare confruntare a domnului Ștefan cu otomanii a avut loc în vara lui 1484. De data
aceasta, în fruntea trupelor turcești, se afla Baiazid al II-lea, care atrage de partea sa și
oastea tătară, dar și pe cea munteană. Deși luptă eroic, moldovenii pierd cetățile Chilia și
Cetatea Albă în favoarea turcilor. Această pierdere a avut însemnătate atât din punctul de
vedere al capacității de apărare a Moldovei, cât și din cel al comerțului – ambele diminuate
prin acest fapt.
Ștefan va încerca între anii 1484 și 1486 să recupereze cetățile, însă nu va reuși. În 1485,
forțat de aceste împrejurări, el va reînnoi jurământul de fidelitate față de Polonia. În schimbul
omagiului de vasalitate, regele polonez îi acordă ajutor militar în luptele contra otomanilor de
la Cătlăbuga (1485) și Șcheia (1486). Deși victoria a aparținut românilor, Ștefan nu a reușit
să continue recuperarea cetăților Chilia și Cetatea Albă.
În 1487, Ștefan este nevoit să încheie pace cu Poarta și să reia prin aceasta plata tributului.
Spre sfârșitul domniei lui Ștefan, relațiile cu Polonia se tensionează datorită pretențiilor de
suzeranitate ale noului rege Ioan Albert. Acesta va întreprinde o expediție militară în
Moldova, concretizată în anul 1497 prin bătălia de la Codrii Cosminului. Ștefan îl învinge pe
regele polonez iar tratatul moldo-polon încheiat în 1499 prevedea liniște și pace veșnică,
deci și emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea Poloniei.
Ultimii ani de domnie ai lui Ștefan au fost pașnici, domnitorul stingându-se din viață la 2 iulie
1504, la finele unei domnii de 47 de ani.