Mex

Dnec = 5 , (3.54)
ρλPx ωex 2
în care ρ este densitatea lichidului de lucru (pentru ulei aceasta este 850…875 kg/m3),
iar λPx = λP(ix) este valoarea coeficientului adimensional al momentului pompei citită
din caracteristica adimensională.
Pe baza principiilor similitudinii maşinilor hidraulice, dimensiunile geometrice ale
unor convertizoare hidrodinamice noi se pot adopta prin comparaţie cu cele ale unor
modele existente, în funcţie de mărimea diametrului activ Dnec.
Un diametru D mai mare decât Dnec va muta punctul de funcţionare comună la
turaţii mai mici, respectiv la turaţii mai mari dacă D < Dnec.
Există situaţii în care diametrul D al convertizorului disponibil diferă mult faţă de
valoarea necesară Dnec. În acest caz se poate recurge la un reductor mecanic de
adaptare. Raportul de transmitere al acestuia poate fi determinat dacă se egalează
puterea Mex ωex ηad care ajunge la convertizor cu puterea pompei ρ λPx D5ωP3:
ρλPx D5ωex 2
ir = 3 . (3.55)
Mexηad

3.4. TRANSMISII HIDROSTATICE

Transmisiile hidrostatice sunt transmisii progresive, cu reglare exterioară (forţată)
a raportului de transmitere.

3.4.1. Principiul de funcţionare

Utilizarea transmisiilor hidrostatice pentru tracţiune la automobile este mai
restrânsă, dar avantajele certe pe care acestea le au fac să continue cercetările în vede-
rea îmbunătăţirii performanţelor. O nouă etapă în acest domeniu o constituie
manage-

184
 de stiut pentru examen!
mentul electronic al acestui tip de transmisie.
Schema de principiu a transmisiilor
hidrostatice este prezentată în figura 3.60.
Generatorul de presiune este format din una
sau mai multe pompe hidraulice 4. Pompa şi
motorul sunt de construcţie similară, putând fi
cu pistonaşe, cu pinioane sau cu palete.
Motorul cu ardere internă M antrenează
pompa principală reversibilă 4 şi pompa
auxiliară 2. De la pompă, uleiul sub presiune
ajunge la motoarele hidrostatice prin conducta
de înaltă presiune unde cedează o parte din
energie. Uleiul se reîntoarce în pompă prin
conducta de joasă presiune, la maximum
0,5…0,6 MPa. Schimbarea sensului de rotaţie
al elementului condus se poate face prin
schimbarea sensului de refulare a pompei, caz
în care conductele care leagă pompa şi Fig. 3.60 Schema de principiu a unei
motorul îşi inversează rolurile de înaltă şi de transmisii hidrostatice cu circuit închis
joasă presiune. Pentru protecţia sistemului la
suprapresiuni, între cele două conducte se mai montează limitatoare de presiune
(nereprezentate în figură).
Pierderile de ulei datorate neetanşărilor sunt compensate prin refularea unei
cantităţi de ulei absorbit de pompa 2 din rezervor, trecut prin filtrul 1 şi prin una din
supapele unisens 3 în conducta de joasă presiune. Acest circuit de compensare este
prevăzut cu o supapă de siguranţă 8. Uleiul scurs datorită neetanşărilor pompei şi
motorului revine în rezervorul 7 prin conductele de drenaj 6.
Viteza de deplasare a automobilului este direct proporţională cu debitul ce trece
prin motorul sau motoarele hidrostatice:
v = K Q, (3.56)
K fiind o constantă, rezultă că modificarea raportului de transmitere în vederea
obţinerii unor viteze de deplasare diferite este posibilă prin modificarea debitului
pompei Q, prin acţiunea din exterior a unui servomecanism.
Pe de altă parte, puterile absorbită de pompă sau cea produsă de motor sunt egale
cu produsul dintre debitul lichidului vehiculat Q şi creşterea, respectiv scăderea de
presiune ∆P dintre punctele de intrare şi ieşire din pompă sau motor, corectate de
existenţa pierderilor mecanice şi hidraulice:
P = Q ∆P ηm, (3.57)
unde η ≅ 0,9 este randamentul global al maşinii hidraulice, iar m = 1 pentru motor şi
m = –1 pentru pompă.
Mărirea sau micşorarea rezistenţelor la înaintare sunt însoţite de modificarea
corespunzătoare a căderii de presiune pe motorul sau motoarele hidrostatice.
Creşterea momentului rezistent peste o anumită valoare poate determina situaţia
185
 nedorită în care puterea
solicitată de pompă să fie
mai mare decât cea care
poate fi furnizată de
motorul termic. În această
situaţie servomecanismul de
reglare a debitului trebuie să
acţioneze în funcţie de
condiţiile de deplasare,
permiţând utilizarea
motorului termic la
Fig. 3.61 Scheme de transmisii hidrostatice parametri optimi (din punct
de vedere al consumului de combustibil, al puterii, sau al uzurii).
Transmisiile hidrostatice funcţionează cu presiuni foarte ridicate, deci cu debite
mai mici, adică cu viteze de curgere în conductă v = 7...8 m/s. Dacă vitezele de
curgere sunt mici, pierderile de energie în conducte sunt reduse, iar pompa şi motorul
pot fi amplasate la distanţe mari. Creşterea presiunilor şi turaţiilor de lucru, care ating
frecvent valori de 25…50 MPa şi respectiv 3000…5000 rot/min, contribuie
substanţial la reducerea gabaritului şi a greutăţii specifice.
În figura 3.61 sunt prezentate patru scheme de organizare a transmisiei
hidrostatice pe automobil. Schema din figura 3.61 a prezintă un automobil cu formula
roţilor 4x2, care are motorul cu ardere internă amplasat în faţă şi puntea motoare în
spate. Transmisia acestuia este combinată: hidrostatică şi mecanică. Pompa 1 şi
motorul hidrostatic 2 sunt montate pe motorul cu ardere internă, înlocuind ambreiajul
şi cutia de viteze mecanică în trepte. Mişcarea este transmisă în continuare la roţi
printr-o transmisie mecanică clasică (arbore cardanic, transmisie principală,
diferenţial, arbori planetari). Această trans-misie combinată are un randament mai
ridicat şi o greutate proprie mai mică decât transmisiile hidro-statice obişnuite.
În schema din figura 3.61 b este prezentat tot un automobil 4x2 cu motor faţă şi
punte motoare spate, dar la acesta pompa hidraulică 1 este antrenată de motor, iar
motoarele hidrostatice 2 sunt amplasate în roţi pe care le antrenează direct,
înlocuindu-se în întregime elementele transmisiei mecanice.
În figura 3.61 c automobilul este cu ambele punţi motoare (4x4), pompa hidraulică
1 antrenează motoarele hidrostatice 2, care sunt amplasate în fiecare din roţile
automobilului. Spre deosebire de aceasta, în schema din figura 3.61 d motorul cu
ardere internă antrenează două pompe hidraulice 1, iar fiecare dintre ele antrenează
roţile unei singure punţi motoare. La deplasarea pe drumuri cu aderenţă scăzută, sau
când aderenţa este diferită la roţile automobilului, instalaţia are dispozitive speciale
pentru blocare 3. Pentru evitarea circulaţiei puterii parazite, instalaţia este prevăzută
cu robinete cu ajutorul cărora poate fi scoasă din funcţiune una din punţi.

3.4.2. Avantaje şi dezavantaje

Avantajele transmisiei hidrostatice sunt numeroase:
• pompa şi motorul se pot amplasa la distanţă;
186
 • momentul de torsiune poate fi modificat în mod continuu şi transmis lin la roţi;
• reversibilitate;
• funcţionare stabilă la turaţii joase;
• posibilitatea frânării cu transmisia;
• posibilitatea divizării fluxului de energie;
• permite automatizarea regimului de lucru al automobilului, corelând viteza de
deplasare cu forţele de rezistenţă;
• simplifică comenzile automobilului.
Transmisia hidrostatică are însă şi unele dezavantaje:
• randament η=0,75...0,85 mai mic decât al transmisiei mecanice, dar dacă se
utilizează presiuni de lucru foarte mari se poate atinge valoarea 0,92;
• greutatea specifică a transmisiei este mare;
• tehnologia de fabricaţie a elementelor sistemului hidraulic este complexă;
• necesită etanşări foarte bune;
• necesită personal foarte calificat pentru reparaţii;
• când exploatarea se face la temperaturi scăzute, lichidul de lucru trebuie încălzit
în prealabil.
3.4.3. Pompe şi motoare hidrostatice
Maşinile hidrostatice rotative sunt transformatoare de energie: pompele
transformă energia mecanică în energie hidraulică (la care componenta determinată
de presiune este cea mai importantă), iar motoarele realizează transformarea în sens
invers. La aceste maşini volumice, cuplul este teoretic proporţional cu variaţia
presiunii, iar turaţia cu debitul. Maşinile hidrostatice rotative sunt în general
reversibile, adică pot schimba rolul de pompă cu cel de motor.
Un element important de clasificare a pompelor este capacitatea acestora de a-şi
modifica sau nu debitul. Un alt criteriu de clasificare al maşinilor volumice este
principiul de funcţionare. În conformitate cu acesta ele ar putea fi împărţite în trei
grupe:
• cu angrenaje;
• cu palete;
• cu pistonaşe.

Pompe şi motoare hidrostatice cu angrenaje

Acest gen de maşini hidrostatice pot fi realizate cu angrenaje exterioare sau
interioare, cu dantură evolventică sau cicloidală. Pompele şi motoarele cu roţi dinţate
au preţ scăzut, dar realizează debit constant şi au nevoie de sistem de reglare adecvat.
Construcţia maşinii hidrostatice care utilizează angrenaj evolventic exterior este
prezentată în figura 3.62. Uleiul este preluat de la intrarea s de către cele două roţi şi
transportat pe la exterior prin intervalul dintre dinţi şi carcasă până la ieşirea p.

187