Gheorghe Hagi 

(n. 5 februarie 1965,[1][2] Săcele, Constanța, România) este un

fost fotbalist român, considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor
'80 și '90[3] și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. [4] Fanii lui Galatasaray l-au
numit "Comandante" (Comandantul) și românii l-au numit "Regele".

Supranumit "Maradona din Carpați", Hagi este considerat un erou în România. A fost numit

fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai
generației sale.[5][6] Ca un constructor de joc avansat, a fost recunoscut pentru dribling, tehnică,
viziune, pase și finalizare.[7]

Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a

fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate
europene în 1984, 1996 și 2000. A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea
după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35
de goluri.

În noiembrie 2003, pentru a celebra jubileul UEFA, a fost selectat de către Federația Română

de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani.[8] În 2004, a fost numit
de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere
a FIFA.[9] Hagi este unul din puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale
spaniole Real Madrid și Barcelona.

În 2009, Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. De asemenea, a înființat Academia

de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est.
[10]
 În 2021, Viitorul și Farul Constanța au fuzionat, iar Hagi a devenit unul dintre patronii noii
echipe, Farul, fiind și antrenorul acesteia.

Fiul său, Ianis, este de asemenea fotbalist, actualmente sub contract cu Rangers FC.

Cariera de jucător

Gheorghe Hagi a început să joace fotbal la vârsta de 10 ani, la Farul Constanța, echipă la care
a și debutat în Divizia A, la 17 ani[11]. În cariera sa, Hagi a evoluat la Sportul
Studențesc, Steaua București, Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray. La echipa
națională, Hagi a reușit să bifeze 125 de prezențe, cu 35 de goluri marcate[11].

Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în
teren prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile eficace la poartă, atunci când se
afla el însuși în poziție de finalizator. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului.
Hagi reușea să depășească ușor mulți adversarii prin dribling și găsea deseori de unul singur
mijloace de câștigare a unui meci. Deși nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în
teren și reușea să fie prezent în bune poziții de joc, ceea ce îi permitea fie să paseze decisiv,
fie să șuteze cu succes de la distanță.

Echipe de club

1978-1987: Farul și Sportul Studențesc

Gică Hagi și-a început cariera în fotbal la echipa de copii și juniori a Farului Constanța, sub
îndrumarea lui Iosif Bukossy, fiind oficial legitimat la 13 ani. Doi ani mai târziu, este selectat
de Federație în lotul echipei Luceafărul București, care în acea perioadă era practic echipa
națională de juniori a Românei, locul unde se formau marile talente. După alți doi ani tânărul
Gică se întoarce la Farul Constanța, fapt ce a marcat și debutul său în Divizia A la 11
septembrie 1982. Un an mai târziu se transferă la Sportul Studențesc. Va activa la această
formație timp de patru ani, perioadă care a marcat ascensiunea sa în topul fotbalului
românesc, fiind doi ani consecutiv golgheter. La 10 august 1983, Hagi își face debutul în
echipa națională într-un meci disputat în compania Norvegiei și încheiat cu o remiză albă. Un
mai târziu va face parte din lotul echipei naționale care a participat la Euro '84 din Franța. La
Sportul Studențesc, unde juca rol de "copil teribil", Hagi face câteva meciuri de-a dreptul
senzaționale, contribuind decisiv în sezonul 1985-1986 la câștigarea titlului de vicecampioni
(cea mai bună performanță de până azi a clubului din Regie), dar și la 3 calificări consecutive
în Cupa UEFA (1983-84; 1984-85; 1985-86).

1987-1990: Steaua

În iarna 1986/1987, Gheorghe Hagi a fost împrumutat la proaspăt campioana Europei de

atunci, Steaua București, în vederea cooptării în lotul pentru partida cu Dinamo
Kiev din Supercupa Europei. Deși contractul inițial a fost doar pentru acest meci, după ce
Hagi a fost autorul singurului gol, victorios, el a fost transferat definitiv.

În cei patru ani petrecuți în roșu-albastru, Gică Hagi s-a consacrat definitiv în fotbalul
internațional. Și-a înscris în palmares 3 titluri de campion cu Steaua (1987, 1988 și 1989), 3
cupe ale României în aceiași ani precum și Supercupa Europei din 1987. Cu Steaua a rămas în
topul echipelor din Europa, unde a ajuns în semifinala CCE din 1988, echipa fiind eliminată
de Benfica și în finala CCE din 1989, pierdută în fața echipei italiene AC Milan (fiind
desemnat al doilea jucător ca valoare din competiție, după Marco van Basten). La nivelul
echipei naționale, participă cu România la Cupa Mondială din 1990 - Italia.
1990-1996: cariera în campionatele vest-europene

Hagi este liderul incontestabil al echipei României și contribuie decisiv la cele mai mari
succese din istoria Naționalei. Hagi semnase chiar înaintea amicalului Belgia-România, jucat
la Bruxelles, cu aproape trei săptămâni înainte de startul Campionatului Mondial din Italia
(mai 1990), cu Real Madrid, suma de transfer fiind 400 milioane de pesetas, aproximativ 4
milioane de dolari și devenea în acel moment cel mai scump jucător din istorie cumpărat de
Real Madrid. A jucat 2 sezoane într-o echipă cu mulți fotbaliști de valoare,
precum Michel, Butragueno și Hierro, iar românul a purtat tricoul cu numărul 10, cel care se
acorda, mai ales atunci, celui mai valoros fotbalist al echipei. I-a avut antrenori pe galezul
John Toshack, doar pentru câteva meciuri, apoi pe bancă au urmat Alfredo Di
Stéfano și Radomir Antić în anul următor. Toshack nu l-ar fi dorit la echipă, iar Di Stéfano nu
i-a acordat încredere, astfel că sezonul 1990/1991 a fost unul șters și nereușit, cu doar 2 goluri
marcate și un statut mai degrabă de rezervă. Venirea lui Antić a schimbat lucrurile, Hagi
devenind jucător de bază. Cu toate acestea, Real a pierdut titlul pe finalul sezonului, apoi a
pierdut și Cupa.[12]

În 1992 a fost transferat la Brescia pentru 2,4 milioane de dolari, unde antrenor era Mircea
Lucescu iar în echipă se aflau și colegii lui Hagi de la Națională, Dănuț Lupu, Dorin
Mateuț, Ioan Sabău și Florin Răducioiu. În primul sezon al venirii sale, echipa italiană a
retrogradat în Serie B; în următorul sezon Hagi a contribuit la promovarea echipei în Serie A
dar și la câștigarea Cupei Anglo-Italiene (1993-94). După prestația formidabilă de
la Campionatul Mondial din 1994 din SUA, antrenorul Barcelonei, olandezul Johan Cruyff l-a
cooptat pe Hagi la Barcelona alături de stele
precum Stoicikov, Romario, Koeman sau Guardiola. Din 1995 a devenit coleg de echipă
cu Gică Popescu și cu Figo. Cea mai frumoasă reușită a lui Hagi pentru Barcelona este golul
marcat de la mijlocul terenului într-un meci cu Celta Vigo. Nu a avut o relație prea bună cu
Johan Cruyff, motiv pentru care a și plecat la Galatasaray, în 1996.

1996-2001: Finalul de carieră la Galatasaray

Gică se transferă la Galatasaray Istanbul, formația cu care va avea cele mai mari reușite în
plan fotbalistic, câștigând o popularitate imensă printre suporterii turci. Câștigă 4 titluri de
campion (1996–97, 1997–98, 1998–99, 1999–00), 2 cupe ale Turciei (1998-99, 1999-00) și
Supercupa Turciei de 2 ori (1996, 1997), iar în anul 2000 va conduce echipa spre
câștigarea Cupei UEFA, sub comanda lui Fatih Terim (în finală a fost eliminat în minutul '94
pentru o lovitură cu cotul asupra lui Tony Adams) și Supercupei Europei, cu Mircea
Lucescu pe bancă, performanțe neegalate în istoria fotbalului din Turcia. Sezonul
competițional 2000/2001 va fi ultimul în fotbalul activ. Hagi a marcat un gol fabulos în
victoria obținută de turci cu francezii de la Monaco, meci desfășurat în acel sezon de
Champions League. Reușita a fost votată de microbiști în sondajul UEFA în topul celor mai
frumoase execuții din istoria cupelor europene. După meciul Galatasaray – Trabzonspor 4-0
(din etapa a 34-a, ultima, a campionatului Turciei), în care a marcat două goluri (în min. 25 și
44, ultimul din penalty), se retrage din activitatea de jucător. A devenit un idol pentru fanii
turci, aceștia scandându-i numele chiar și după retragerea din fotbal și cântând un refren
devenit celebru, "I love you Hagi".

La Națională

Hagi a debutat la echipa națională la vârsta de 18 ani, pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul
amical Norvegia - România. Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16
ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani
(32 meciuri, 9 goluri) și echipa olimpică (4 meciuri).În 1985, pe 16 octombrie, Mircea
Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naționale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi
căpitan al echipei naționale. Hagi avea doar 20 de ani și meciul, disputat pe stadionul 23
august împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de
Fotbal din Mexic - 1986. Evoluția lui Hagi a fost foarte ștearsă și mulți au criticat la acea
vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câțiva ani căpitanul "de drept" al echipei
naționale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur și mai experimentat decât
Hagi. Totuși, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de
drept al naționalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei naționale, conducând din teren echipa
României la 2 Cupe Mondiale (1994 - USA și 1998 - Franța) și la 2 Campionate Europene
(1996 - Anglia și 2000 - Belgia și Olanda).De asemenea, a mai participat cu România și
la Campionatul European din 1984 - Franța (ca rezervă) și la Cupa Mondială din 1990 -
Italia (ca titular).

După Campionatul Mondial din 1998, Gheorghe Hagi decide să se retragă din echipa
națională ca după câteva luni să se răzgândească și să joace la Campionatul European din
2000. Hagi a condus România până în sferturi, unde a fost eliminată de Italia. În acel meci
Hagi a primit cartonaș roșu în minutul '55 după un fault asupra lui Antonio Conte, devenind
ultimul meci sub tricolorul românesc. La nivelul naționalei, era, în acel moment, recordmanul
selecțiilor (125), al golurilor marcate (35), al prezențelor pe post de căpitan (62) și al
longevității (16 ani, 10 luni și 14 zile).
Pe 24 aprilie 2001 are loc meciul său demonstrativ de retragere (”Gala Hagi”), la București,
pe stadionul Național, o selecționată a României înfruntând o selecționată mondială (Stelele
Lumii), scorul fiind 2-2. La acest meci au participat 80.000 de fani din toată țara. La
eveniment au participat și numeroase personalități ale fotbalului european, printre care Joseph
Blatter, președintele FIFA, Michel Platini, foști colegi ai lui Hagi de la Brescia, FC Barcelona,
Real Madrid, Galatasaray Istanbul.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a, „pentru rezultatele
obținute în perioada 1990—2000 prin participarea la turneele finale ale campionatelor
mondiale și europene de fotbal și pentru întreaga activitate sportivă”.[13][14]